Karma. Nopţi de mătase

Colegului meu forumist, Blake. Fie să ai înţelepciunea să dai jos cât mai multe din cele 7 măşti. Nu ştiu însă dacă vei fi mai fericit, Blake…

Puntea suspinelor

Dimineaţa de iarnă îşi filtra lumina rece prin perdele. Trecuseră parcă ani de când Bart acceptase, mai mult din politeţe decât din convingere, să încerce să-şi refacă trupul istovit de suferinţă cu ajutorul qigong-ului, acel panaceu pentru aproape toate suferinţele imaginabile şi inimaginabile ale bietei fiinţe umane. În acea zi, Arm venise mai devreme şi îl silise să îşi dea duhul cu exerciţii dintre cele mai grele. Pe la ora zece, Bart nu mai putuse şi se prăbuşise literalmente pe covor, într-un lac de transpiraţie, ca un ocnaş silit să vâslească din greu pe o galeră, cu toate vânturile mării împotrivă. Era parcă prea mult şi prea dur. Arm se opri şi ea şi, aşezându-se lângă ucenicul ei, îl mângâie protector pe păr apoi, încet, cu drag, îşi petrecu mâna catifelată peste obrajii lui, pe care se vedeau alunecând picături de sudoare ca nişte lacrimi.
– Ştiu că e greu, Bart, articulă femeia consolator. Nu trebuie să-mi spui… Înţeleg şi aşa. Văd cât îţi e de greu, dar trebuie să continuăm.
– Să continuăm, să continuăm, icni bărbatul cu o revoltă abia stăpânită. De luni întregi, de ani, de mii de ani… tot aşa îmi spui. Dumnezeu te-a creat ca să mă torturezi?! Aşa va fi mereu?! Am schimbat al treilea tricou şi iar sunt transpirat tot! Uite şi tu… Cred că nu mai este mult şi am să-mi dau duhul aici, înaintea ta… Arm se răsuci cu tot trupul înspre el şi îl măsură din cap până-n picioare cu privirea ei de expertă într-ale qigong-ului:
– Nu te-am trimis la oaste… sau în cruciade… sau în tranşee… sau ca să descoperi vreun nou continent… ori potirul Sfântului Graal, doamne fereşte!… Trebuie doar să faci ceea ce fac şi eu, atât şi nimic mai mult, ripostă femeia râzând. Nu, Bart, începutul e mai greu, iar eu sunt şi foarte grăbită, timpul mă presează. Şi trebuie să te învăţ totul foarte corect. Am şi început cu Sword Fingers Zhuang, Stâlpul degetelor sabie, puntea suspinelor pentru cei care fac qigong. M-am gândit că pentru tine va fi şi mai greu, la problemele tale de sănătate. Era ca un test – poţi sau nu poţi, vrei sau nu vrei. După cum ai văzut, tot ce te-am învăţat după el ţi s-a părut uşor, şi la fel va fi şi la exerciţiile pe care nu le-ai învăţat încă. Dacă situaţia ta era alta, începeam cu începutul, cu Exerciţiile de mobilitate, cu Vibrating Qigong, Cultivating Qi, Micul circuit ceresc, cele pe care le-ai învăţat ulterior.
Bart se uită nu foarte încrezător spre Arm, dar nu mai spuse nimic. Femeii nu îi scăpă această privire care submina în mod tacit strădaniile ei şi simţi nevoia să vină cu noi argumente:
– Uite, dacă asta te consolează, pentru mine a fost şi mai greu, eu aveam şi dureri foarte mari… Dureri care ţineau douăzeci de ore din douăzeci şi patru, oricâte calmante luam. Uneori nu numai că schimbam cele trei tricouri transpirate, dar aveam şi lacrimi în ochi, ore în şir…. Eu pot să te înţeleg, Bart, ştiu cât îţi este de greu, pentru că am trecut prin asta. Eu consideram fiecare minut de exerciţiu o declaraţie de dragoste pentru fetele mele, pentru soţul meu, pentru Dumnezeu, pentru viaţă.
– Şi eu pentru cine ai vrea să lupt, Arm?! obiectă cu năduf bărbatul. Şi smucindu-se de pe duşumele, începu să se mişte agitat prin încăpere, fără să-şi dea seama că făcea acest lucru fără să aibă nici cârjele, nici căruciorul. Femeia tresări văzând miracolul, dar se abţinu să-i atragă atenţia, de teamă să nu-l vadă prăbuşindu-se, aşa cum se întâmplă cu un somnambul care este trezit din starea lui de transă, atunci când încearcă să se caţere pe o scară.
– Pentru viaţă, îi aminti ea, asta este viaţa, Bart, o luptă, o şansă împotriva a nouăzeci şi nouă de neşanse. Ţi-am spus şi am s-o mai repet… Iar tu eşti un bărbat adevărat. N-am nici o îndoială…
– De asta mă ajuţi? zise Bart aproape strigând şi continuând să se plimbe prin încăpere, fără să-şi dea seama că o făcea fără nici un fel de ajutor. Iubeşti viaţa atât de mult? Pentru asta eşti aici, nu?… Aşa este? Hai, recunoaşte!… În felul de a vorbi al bărbatului era ceva atât de copilăresc şi de sentenţios, încât contrastul acesta ar fi putut face pe oricine să zâmbească.
– Am să-ţi răspund sincer, cum am promis să fie prietenia noastră, răspunse femeia pe un ton liniştit. Sunt aici pentru viaţa ta. Acesta este jumătate din adevăr. Pentru cealaltă jumătate, ascultă-mă puţin… Dacă pui un director de bancă lângă un muncitor, care ţi se va părea mai important?
– Directorul, fu de părere Bart, fără să stea pe gânduri, plimbându-se încoace şi încolo cu paşi destul de siguri. Femeia îl privi câteva clipe în tăcere, apoi îşi continuă ideea:
– Eşti de acord prin urmare că, deşi poate fi mai important directorul, muncitorul poate avea un suflet mai frumos, mai curat?
– Da…, mda, mormăi Bart, puţin tracasat de insistenţa aceasta, care i se părea fără rost. Dar unde vrei să ajungi, mă rog? Crezi cumva că eu nu ştiu să fac distincţia între doi oameni aflaţi pe trepte socio-profesionale diferite? Sunt jurnalist, nu uita… Femeia îşi cuprinse genunchii cu braţele şi îl urmări încă un minut-două cum măsura cu paşii săi camera de la un capăt la altul.
– Hai că te-ai plimbat destul, acum cred că poţi să stai jos, spuse. Vezi, tocmai ai scos o mască de pe sufletul tău – funcţia. Dacă pui un mister Univers lângă un ologit ca tine, care ţi-ar părea mai frumos?
– Mister Univers, aş zice, dar sună cam pretenţios, admise Bart şi, încetând să se mai agite, se aşeză înapoi pe duşumele. Femeia îşi duse firul gândului mai departe:
– Deşi se poate foarte bine ca ologitul să aibă un suflet mai frumos ca mister Univers, da? Ai mai scos o mască de pe sufletul tău, aspectul fizic… Vezi, noi doi ne-am cunoscut pe net. Şi pentru că am fost foarte sinceri unul cu celălalt am reuşit să scoatem aceste două măşti. Şi eu am înţeles cum e sufletul tău şi mărturisesc – îmi place şi doresc să te ajut.
– Arm, dar eu chiar sunt un ologit! o întrerupse bărbatul. Dar femeia îl ameninţă uşor cu degetul:
– Nu-l supăra pe Dumnezeu, Bart. Acum nu mai eşti chiar ologit, şi mai ai şi o cale de vindecare…
– Alte torturi pentru azi? Pesemne că ai aflat că mai am câteva tricouri, dar asta nu înseamnă că …
– Desigur, zâmbi Arm, azi mai lucrăm Worm Movements, Mişcarea larvei, exerciţiu prin care acumulezi energie în mai mulţi centri energetici. Apoi, Vibrating Qigong, exerciţiul cu care ai să închei întotdeauna o şedinţă de qigong, un exerciţiu prin care se elimină energiile stagnante din corpul tău. Energiile stagnante sunt cele care îţi blochează meridianele energetice sau se lipesc de organele tale şi, unde se adună, produc boală… Desigur, dacă vom avea timp, dacă vei fi un elev ascultător, completă Arm apăsând pe cuvinte, am să te învăţ în viitor şi partea care mie mi se pare cea mai frumoasă din qigong, mă refer la Brocadul în opt secţiuni, şi la exerciţiile de Yi Jin Jing, care sunt cele mai frumoase, ai să vezi şi ai să-mi dai dreptate… Dar atât Brocardul în opt secţiuni, cât şi Yi Jin Jing-ul sunt compuse din mai multe exerciţii, care urmează într-o anumită ordine, şi aşa trebuie să le înveţi…
– Parcă ai vorbi într-o limbă păsărească, dar în fine…, găsi Bart de cuviinţă să strecoare şi el o remarcă, dând din mână. Arm nu păru să aprecieze gluma lui şi nici măcar să o ia în seamă.
– Da, vorbi ea mai departe, cel mai mult iubesc Yi Jin Jing-ul sau Metoda de Transformare a Tendoanelor, un set de douăsprezece exerciţii. Dar aici e nevoie de consecvenţă, jurnalistule, abia după şapte ani de practică începi să îl înţelegi… După muuuuultă practică vei înţelege că Yi Jin Jing-ul este o meditaţie în mişcare. Mintea trebuie să fie mereu activă, să facă concentrările adecvate exerciţiului executat. Atunci, abia atunci vei simţi că lucrezi cu Universul, atunci faci exerciţiul cu adevărat… Şi mai avem de lucru până acolo, Bart, mai avem…
O boare rece se strecură în încăpere prin fereastra lăsată întredeschisă, pentru aer curat. Deodată se petrecu ceva neaşteptat: Bart rămase nemişcat ca o stană de piatră, apoi se plesni cu palmele peste pulpe şi sări în picioare agil ca un gimnast, cu o expresie de uluială şi de fericire pe chip:
– Nu se poate, exclamă el cu voce gâtuită de emoţie, privind-o pe Arm, ai văzut? Ai văzut?!… M-am putut mişca singur!… Am umblat din nou cu picioarele mele!… Pot să mă ridic, pot să umblu, pot să fac ce vreau cu picioarele mele, ai văzut?… repetă, strigând de-a dreptul, şi începu să se învârtească din nou prin încăpere, ca să se convingă că era adevărat.
– Da, sigur că am văzut, răspunse Arm liniştit, reţinându-şi cu greu un zâmbet, să-i mulţumeşti lui Dumnezeu şi maestrei tale de qigong… Credinţa şi qigong-ul pot face minuni!… Bart se mai agită puţin, apoi se aşeză din nou pe covor, lângă femeie, cu o expresie de fericire copilărească pe chip. Cu o mişcare delicată, maestra îl mângâie pe păr şi pe obraji, aşa cum făcuse şi mai înainte. Doar că acum, în ochii ei căprui şi plini de înţelegere, se aprinsese o lumină nouă.

%d blogeri au apreciat asta: