Exorcismele Sfântului Ioan Gură de Aur

 

 

Molitvele sau exorcismele lui Ioan Hrisostomul sunt la fel de puternice ca şi cele ale lui Vasile cel Mare. În conţinut şi în dozarea efectelor, ele sunt asemănătoare cu cele ale Sfântului Vasile. Sunt însă mai scurte. Şi insistă pe paralelismul între vindecarea persoanei şi evenimentele istoriei mântuirii care au vindecat nemul omenesc.

Asemănarea între cei doi sfinţi este perfectă, şi de această dată, ca şi-n cazul compuneii textelor Sfintei liturghii. Liturghia Sf.Ioan Gură de Aur este mai scurtă, restrânsă la esenţă, faţă de cea a lui Sf.Vasile, care rămâne totuşi baza. Aşa şi-n cazul exorcismelor.

Exorcismele Sfântului Ioan Hrisostomul evidenţiază următoarele trei părţi:

  1. Invocarea lui Dumnezeu care să alunge de la „sufletul şi de la trupul robului (cutare) toată lucrarea duhurilor necurate”.
  2. Solicitarea de ajutoare, ca pentru o contra-programare: înger în locul diavolului: „cercetează Doamne făptura mâinii Tale, aceasta, şi trimite-i Înger de pace, Înger tare păzitor sufletului şi trupului, care să alunge de la dânsa pe tot dracul viclean şi necurat”.
  3. Partea principală a acestei molitve este exorcizarea propriuzisă: alungarea cumplită a diavolului prin puterea numelor Sfintei Treimi. Mereu cu formula „Să te certe Domnul”.

Ioan Hrisostomul nu foloseşte niciodată termenul „blestem” (am văzut că nici Sf. Vasile cel Mare nu-l foloseşte). Sf. Vasile foloseşte termenul „Te alung pe tine, diavole!”, iar Sf.Ioan: „Să te certe Domnul, diavole!”.

Expresia „Să te certe Domnul” (invariabil în această formă, sau cu două variabile în text  Ori este invariabilă, ori are variante.) se repetă de 22 de ori. Sunt amintite astfel 22 de situaţii când „certarea” răului a fost fatală şi a adus biruinţa binelui. Prin cele 22 de situaţii se recapitulează toată istoria facerii, a căderii şi a mântuirii omului.

Reproducem aici această secţiune a exorcismelor Sfântului Ioan Gură de Aur:

 

Domnului să ne rugăm!

Dumnezeiasca, şi sfânta, şi marea, şi înfricoşata şi arzătoarea numire şi chemare o facem spre izgonirea ta, răzvrătitule; aşişderea şi certare facem, spre pierderea ta, diavole. Dumnezeul cel sfânt, cel fără de început, cel înfricoşat, cel nevăzut după fiinţă, cel neasemănat în putere, şi necuprins ca dumnezeire, Împăratul măririi şi Stăpânul atotţinătorul, cel cu cuvântul din nefiinţă întru fiinţă bine a întocmit toate, şi cela ce umblă pe aripile vânturilor, te va certa pe tine, diavole.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul, căruia cu frică slujesc, şi pe care îl laudă cetele cereşti celea de foc şi fără de număr; şi căruia cu cutremur i se închină şi-l slăvesc mulţimea cetelor de Îngeri şi de Arhangheli.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul cel cinstit de Puterile ce-i stau împrejur, de prea înfricoşaţii Heruvimi cei cu ochi mulţi, şi de Serafimii cei cu câte şase aripi, care îşi acoper cu două aripi feţele, pentru dumnezeirea lui cea nevăzută şi nepătrunsă de minte, şi cu două aripi îşi acoper picioarele, ca să nu se ardă de slava lui cea negrăită şi de măreţia lui cea necuprinsă cu mintea, şi cu două aripi sboară şi umplu cerul de strigarea lor: Sfânt, Sfânt, Sfînt e Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea lui.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul Dumnezeu Cuvântul, carele s’a pogorât din cer din sânul Tatălui şi, prin întruparea cea închinată, nespusă şi preacurată din sfânta Fecioară, negrăit s’a arătat în lume, ca să o mântuiască; şi cu puterea sa cea dintru început te-aruncat din cer, şi cu totul lepădat te-a arătat.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul carele a zis mării: taci, linişteşte-te; şi în urma poruncii îndată s’a alinat.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul cela ce cu preacurată scuipire a făcut tină şi a dăruit lumină celui orb din naştere.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul carele pe fata mai marelui sinagogii cu cuvântul a înviat-o, şi pe fiul văduvei din gura morţii l-a răpit şi mamei lui întreg şi sănătos l-a dăruit.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul, cela ce pe Lazăr din morţi a patra zi, neputrezit, ca şi cum nu ar fi murit, şi fără stricăciune, spre mirarea multora l-a înviat.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul cela ce prin lovire cu palma a stricat blestemul, şi prin împungerea preacuratei coastei sale a îndepărtat sabia cea de foc ce păzea raiul.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul, care răbdând scuipirea preacuratei feţei sale a şters toată lacrima de pe toată faţa.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul carele a înfipt crucea spre întărirea şi mântuirea lumii, şi spre căderea ta şi a tuturor îngerilor de sub tine.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul cela ce dând glas pe crucea sa, s’arupt şi catapeteasma bisericii, şi pietrile s-au despicat, şi mormintele s’au despicat, şi mormintele s’au deschis, şi morţii cei din veac s’au sculat.

Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul, carele cu moartea pe moarte a omorât, şi cu scularea sa a dăruit oamenilor viaţă.

Să te certe pe tine, diavole, Domnul carele s’a pogorât la iad, şi a scuturat mormintele lui, şi pe toţi cei ce erau ţinuţi legaţi într’însul i-a slobozit, şi la sine i-a chemat; pe carele portarii văzându-l s’au spăimântat, şi de frica iadului ascunzându-se au fugit.

Certe-te pe tine, diavole, Domnul cel ce a înviat din morţi, Hristos Dumnezeul nostru, şi tuturor a dăruit învierea sa.

Certe-te pe tine, diavole, Domnul carele întru mărire s-a înălţat în ceruri, la Părintele său, şi a şezut de-a dreapta măririi, pe scaun de slavă.

Certe-te pe tine, diavole, Domnul cel ce iarăşi va să vină cu mărire pe norii cerului, cu sfinţii săi îngeri, ca să judece vii şi morţii.

Certe-te pe tine, diavole, Domnul cela ce spre muncă veşnică ţi-a gătit ţie focul cel nestins, şi viermele cel neadormit, şi întunerecul cel mai adânc.

Certe-te pe tine, diavole, Domnul, de carele toate se tem, şi se cutremură  de faţa puterii lui; că nesuferită este mânia îngrozirii lui asupra ta.

Însuşi Domnul te ceartă pe tine, diavole, cu înfricoşat numele său.

Înfricoşază-te, cutremură-te, teme-te, depărtează-te, piei, fugi, tu carele ai căzut din cer, şi împreună cu tine toate duhurile cele rele: tot duhul viclean, duhul necurăţiei, duhul răutăţii, duhul cel din noapte, cel din zi, cel din amiazăzi şi cel de seară, duhul cel din miezul nopţii, duhul nălucirii, duh ce ieşi în cale, sau cel de pe uscat, sau din apă, sau din păduri, sau din trestie, sau din prăpastie, sau din răspântii, sau din trei căi, din bălţi şi din râuri; carele cutreeri prin case, prin curţi şi prin băi, şi strici şi schimbi mintea omenească.

  • Degrabă plecaţi dela făptura Ziditorului Hristos Dumnezeul nostru, şi vă depărtaţi dela robul lui Dumnezeu (cutare), din minte, din suflet, din inimă, din rărunchi, din simţiri, şi din toate mădularele lui.
  • Ca el să fie sănătos, şi cu totul întreg, şi slobod, cunoscând pe Stăpânul său şi Ziditorul tuturor Dumnezeu, cel ce adună pe cei rătăciţi, şi prin naşterea şi înnoirea dumnezeiescului botez le dă lor pecetea mântuirii.

Ca să se învrednicească de preacuratele, cereştile şi înfricoşatele lui Taine, şi să se unească cu turma lui cea adevărată, sălăşluindu-se în loc cu verdeaţă, hrănindu-se la apa odihnei, şi cu toiagul Crucii, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa pe veci, părinţeşte şi fără de greş povăţuindu-se.

Că aceluia se cuvine toată mărirea, cinstea, închinăciunea şi mare cuviinţa, împreună şi celui fără de început al său Părinte, şi preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului său Spirit, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

 

%d blogeri au apreciat asta: