Artă?!

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=446620265721094&id=446581529058301&_rdr

Scrisoarea lui Pilat din Pont către Împăratul Tiberius

Raportul lui Pilat din Pont  Împăratul Tiberius

 

Raportul lui Pilat a fost găsit în una din  bibliotecile Vaticanului de către un student  german care se afla la Roma pentru studii  teologice. Dar studentul acesta nu l-a  găsit prea important ca să-l copieze.  Întâmplarea a făcut însă ca peste câţiva ani  fostul student să-i povestească despre el unui  englez, W.D. Nahan. Englezul s-a arătat extrem  de interesat şi prin intervenţii stăruitoare l-a  convins pe tânărul german, ajuns între timp  profesor de teologie, să ia legătura cu  Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat în  posesia documentului Nahan l-a tradus în limba  engleză, încredinţându-l unui cotidian de mare  tiraj din  Anglia.

Către Cezarul Tiberiu, Nobile  Suverane,  salutare!

Cauzele  care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au  fost in legătura cu Iisus din Nazaret, şi  evenimentele care au avut loc în provincia mea  acum câteva zile, au fost de un astfel de  caracter care mă face sa vi le raportez cu  de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc  surprins dacă, în scurgerea timpului acestuia,  nu se va schimba cu totul soarta naţiunii  noastre, căci se pare ca în zilele din urmă,  zeii au încetat de a mai putea fi  ispăşiţi. Eu, din partea mea, sunt  gata să spun: blestemată fie ziua aceea în care  eu am urmat pe Valerius Graţius la guvernarea  Iudeii.

La sosirea  mea în Ierusalim, am luat în primire sala de  judecată şi-am poruncit să se facă ospăţ mare,  la care am invitat pe Tetrarhul Galileii,  dimpreună cu Arhiereul, şi pe toţi oficianţii  lui.La ora anunţată, niciunul din oaspeţi nu s-a  arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea  mea personală!….Mai târziu, după câteva zile, a  venit la mine Arhiereul, ca să-şi ceară scuze.  Îmbrăcămintea şi purtarea sa erau grozav de  viclene. El pretindea că religiunea sa îl  opreşte pe el şi pe supuşii lui, de a sta la  aceeaşi masă cu romanii şi să închine libaţiuni  (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am  crezut e bine să accept această scuză, dar tot  cu acea ocazie m-a convins că cei cuceriţi se  declară duşmani ai cuceritorilor, şi mi se părea  că, dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul  unul era cel mai greu de  cârmuit.

Atât de  turbulent era acest popor, încât eu trăiam mereu  cu frica sa nu izbucnească în orice moment o  răscoală. Pentru suprimarea ei eu  nu aveam însă, decât o mână de soldaţi şi un  singur sutaş.

Am cerut întăriri de la  Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat că  şi el abia  are trupe îndeajuns pentru a-şi apăra provincia  sa. O dorinţă nestăpânită de  cucerire, adică de a ne întinde împărăţia  dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem  să nu fie o cauză de răsturnare a nobilului  nostru guvernământ.

Printre  mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a  interesat în mod deosebit: un tânăr – se zicea –  a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând  şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce  l-a trimis.

La început mă temeam că acesta să  nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul  contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile  mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret, a  vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor decât  al evreilor.

Trecând  într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan, am  văzut o mare adunare de popor, iar în mijlocul  ei pe un tânăr care stătea rezemat de un copac  şi, în seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi  s-a spus că este Iisus. Era tocmai ce mă  aşteptam să văd, atât e mare era deosebirea  între El şi ascultătorii lui. Părul  şi barba sa aurie, îi dădeau o înfăţişare  cerească. El părea a fi cam de vreo 30 de ani.  N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină  şi de dulce, un contrast izbitor între El şi  ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele  întunecate.

Nevoind  să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat  drumul înainte, dar am făcut semn secretarului  meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce  vorbeşte. Numele secretarului meu  este Naulius. El este strănepotul şefului de  spionaj şi de conspiraţie, care s-a ascuns în  Etruraia, aşteptând pe Cătălina. Naulius este un  vechi băştinaş din Iudeia, astfel că el cunoaşte  bine limba ebraică. Îmi este foarte devotat şi  vrednic de toată încrederea.

Când am  sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit  pe Naulius care mi-a istorisit cuvintele auzite  de Iisus la Siloan. El mi-a zis:  „Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările  filozofilor, ceva ce r semăna predicilor lui  Iisus. Unul dintre evreii răsculători, dintre  care sunt atâția in Ierusalim, l-a întrebat dacă  este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a  răspuns: “Daţi Cezarului cele ce se cuvin  Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui  Dumnezeu”.

Tocmai din  cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit  Nazarineanului libertatea, pentru că era în  puterea mea să-l arestez şi să-l trimit la  Pretoriu, dar aceasta ar fi fost împotriva  dreptăţii ce a caracterizat totdeauna pe Romani.  Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici  răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea,  poate necunoscută lui. El avea libertatea să  lucreze, să vorbească şi să facă adunări şi să  ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii,  neîmpiedicat de niciun mandat pretorian.  Dacă s-ar întâmpla însă, ferească-ne zeii,  aceasta este doar o presupunere, dacă s-ar  întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri  să fie înlocuită de religia lui Iisus, lucrul  acesta s-ar datora acestei nobile toleranţe şi  prea marii indulgenţe pe care le îngăduie  Roma. Pe când eu, mizerabil  nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe  care creştinii îl numesc “Providenţa” prin care  să vină peste noi această soartă şi destin.  Dar libertatea aceasta nemărginită, dată  lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe  cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici,  într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei din  urmă (cu bogaţii) şi de aceasta a fost pentru  mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea  Nazarineanului.

Fariseilor  şi cărturarilor le zicea: „Voi sunteţi pui de  viperă, voi vă asemănaţi cu mormintele văruite”;  alteori indignat de îngâmfatele lor postiri şi  dăruiri ale bogaţilor le spunea că „doi bani ai  unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea  lui Dumnezeu”, decât darurile lor bogate. În  fiecare zi se făceau plângeri la sala de  judecată contra abuzurilor evreilor bogaţi. Eram  informaţi că vreo nenorocire o să i se întâmple  acestui om; căci nu va fi fost pentru prima  oară, când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe  cei care erau numiţi de ei „profeţi”. Şi dacă  Pretoriul le va refuza plângerea, ei vor face  apella Cezarul!

Conduita  mea a fost aprobată de senat, şi mi s-a promis o  întărire de soldaţi, după terminarea războiului  cu Parţii, fiindcă altfel, eu nu eram în stare  să preîntâmpin o răscoală. M-am hotărât apoi să  iau o măsură, care făgăduia de mai mult, pentru  a stabili liniştea în oraş, fără a supune  Pretoriul la concesiuni umilitoare.  Am scris lui Iisus, invitându-l la o  convorbire cu mine, în sala de judecată, şi el a  venit.

Precum  ştiţi, Nobile Suverane, în venele mele curge  sânge iberic amestecat cu sânge roman, care nu  cunoaşte frica şi este nesupus emoţiilor: mă  plimbam prin curtea palatului meu, când  Nazarineanul apăru şi, când am dat cu ochii de  el, mi s-a părut ca şi cum o mână de fier mi-ar  fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără  voia  mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm  şi liniştit ca un nevinovat. Când a venit la  mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn,  părea că-mi zice: Iată-mă, am  sosit!

Câtva timp  eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare,  respect şi frică, asupra acestei figuri de om  supranatural, o formă de om, necunoscută  numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat  forme şi figuri la tot felul de zei şi  eroi.

„Iisuse,  i-am zis în cele din urmă şi limba mea  gângăvea…, Iisuse din Nazaret, eu ţi-am dat,  timp de trei ani de zile, o mare libertate de  vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt  ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu  dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar un  lucru îţi spun, că în predicile tale se află o  simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai  sus deasupra acestor filozofi.  Împăratul este informat despre tine, şi  eu, umilul său reprezentant în această  comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am  îngăduit această libertate, de care te bucuri şi  tu atât de vrednic. Totuşi nu pot ascunde de  tine că predicile tale au stârnit mari şi  puternice duşmănii contra ta. Nici aceasta nu  este de mirat: Socrate şi-a avut duşmanii săi,  şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără  îndoială aprinşi contra ta, din pricina  libertăţii pe care ţi-o dau. Mă  învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire  cu tine, cu scopul de a dezbrăca pe evrei de  mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea  mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să  fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi  a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se  răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să  mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele  justiţiei…”.

Nazarineanul însă a răspuns  liniştit:„Prinţ al pământului, cuvintele tale nu  ies din adevărata înţelepciune. Spune furtunii:  stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei  dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va  răspunde: numai Dumnezeu cunoaşte încotro merge  furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori  rozele Saronului, sângele celui drept va fi  vărsat…”, continuă el cu  emoţie.

Eu i-am  zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru  înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii  aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează  de libertatea dată lor de Roma, complotează  contra Cezarului şi ne ţin într-o frică  continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei  cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în  lână şi piei de oaie. Eu te  voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie  este deschis ţie pentru  scăpare…”.

Cu  nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi  un zâmbet dumnezeiesc Iisus îmi ripostă “Când  ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru  Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui  drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea  ce este scris in cărţile profeţilor, trebuie să  se împlinească”!

“Tânărule,  i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca  simpla mea cerinţă să o preschimb în poruncă.  Siguranţa provinciilor mele, care este  încredinţată îngrijirii mele cere asta. Trebuie  să arăţi ai multă moderaţie în predicile tale.  Nu vătăma pe al ţ ii, aceasta îţi  poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte, mergi în  pace”.

“Prinţ al  pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să  aduc în lume război, ci pace şi iubire şi  bunăvoin ţ ă. Eu m-am născut în  aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii  romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o  aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în  supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a  arătat calea. De aceea, restrânge-ţi puţin  înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea  ta, de a aresta victima de la picioarele  altarului ce ispăşesc”.

După  aceste cuvinte el a dispărut ca un nor luminos,  după perdelele pretoriului.  Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele  din urmă lui Irod, să se răzbune asupra  Nazarineanului. Dacă  Irod ar fi urmat propria sa înclinare, în  aceasta privinţă, el ar fi ordonat imediat  osânda la moarte a lui Iisus; însa el, deşi  mândru de cinstirea domniei sale, se temea de  senatul Roman, de a nu comite vreo faptă care ar  fi putut sa-i nimicească influenţa sa asupra  Senatului, astfel nu luă nicio  hotărâre.

Intr-o zi,  Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat  să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a  întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarul.  Eu i-am spus că după părerea mea, Iisus este un  mare filozof, după cum unele naţiuni mari adesea  produc, şi că învăţăturile sale, cu niciun chip,  nu pot fi socotite ca fiind eretice sau  primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui  toată libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit  prin faptele sale.

Irod a  surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect  prefăcut, s-a depărtat.

Se apropia  marea sărbătoare a evreilor; conducătorii  religioşi plănuiau să se folosească de această  ocazie şi de exercitarea populară, care are loc  întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor.  Ora ş ul era arhiplin de o  populaţie turbulentă care dorea moartea  Nazarineanului. Spionii mei mi-au  raportat că Arhiereii si Fariseii întrebuinţează  tezaurul templului ca să mituiască în acest scop  pe popor. Primejdia creştea pe  fiecare oră. Am scris atunci la Prefectul Siriei  să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de  infanterie şi tot atâţia de cavalerie, dar el a  refuzat să-mi trimită. M-am văzut  atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi;  nişte păzitori îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş  răsculat, neputincioşi de a reprima o răscoală  şi fiind silit să o tolerez.

Răsculaţii  au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau  că nu au de ce să se teamă de Pretoriu,  crezându-mă alături de conducătorii lor, în  privinţa aceasta, au continuat să strige:  „Răstigneşte-l!”.

Trei  partide se uniseră împotriva lui Iisus:  Irodienii, Saducheii şi Fariseii; Saducheii, a  căror conduită era sprijinită de două motive: ei  urau pe Iisus, şi doreau să scape de sub jugul  roman. Aceştia nu au putut uita niciodată,  intrarea mea în sfântul lor oraş, cu steaguri  care purtau chipul împăratului Roman, deşi eu cu  acea ocazie, am făcut o greşeala din  necunoaşterea legilor lor. Totuşi, în ochii lor,  profanarea aceasta nu s-a  micşorat.

O altă  nemulţumire pe care o purtau ei în  ş ii, era propunerea mea, de a întrebuinţa  o parte din tezaurul templului pentru ridicarea  de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri,  ei erau plini de amărăciune.

Fariseii  erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus, şi nu le  păsa prea mult de guvernul nostru. Ei au fost  siliţi să înghită timp de trei ani si jumătate  pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca în  faţa lor, în public, oriunde se ducea, şi fiind  prea slabi şi sfioşi şi neavând curajul de a lua  singuri măsurile dorite, ei au fost bucuroşi de  a se uni cu Irodienii si Saducheii.  Pe lângă cele trei partide, ei mai aveau  de luptat împotriva unei populaţii îndârjite şi  totdeauna gata de a se uni la răscoală şi de a  se folosi de confuzia şi neînțelegerea ce  rezulta din aceasta.

În felul  acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului  şi condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie, Casa  Arhiereului, a săvârşit umilul fapt de supunere;  el şi-a trimis prizonierul la mine ca să pronunţ  eu osânda definitivă, asupra  lui.

Eu i-am  răspuns că, deoarece Iisus este Galilean  afacerea cade sub jurisdicţia lui Irod şi am  poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh  viclean şi-a mărturisit umilinţa, pretextând a  avea respect faţa de mine, prin sutana  Cezarului, mi-a încredinţat mie soarta acestui  om.

Îndată  palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi  ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea  numărul tulburărilor. Ierusalimul era inundat de  populaţia adunată de prin munţii Nazaretului. Se  pare că toata Iudeea se afla la  Ierusalim.

Eu îmi  luasem de femeie (soţie) o domnişoara dintre  Gali, care avusese nişte descoperiri pentru  viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele  mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi  de omul acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea  trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra  apelor. El zbura pe aripile vântului, şi vorbea  furtunilor şi peştilor mării şi toate erau  supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele  Kidron, curgea plin de sânge. Statuile Cezarului  erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele  dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele  s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate,  rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul  femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te  de puterea Cerului!”

Pe  la timpul acesta treptele de marmură,  gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul,  era adus iară ş i la mine. Eu am  pornit spre sala de judecată, urmat de garda  mea. Într-un ton aspru, am întrebat  pe popor, ce vrea!….

„Moartea  Nazarineanului” a fost  răspunsul.

„Pentru ce  crima?” am întrebat eu.

„El a  hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea  templului. El se numeşte pe sine Fiul lui  Dumnezeu, Mesia, Regele  Iudeilor”.

Eu le-am  spus că justiţia Romana nu pedepseşte astfel de  fapte cu moartea.

„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!”  izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată.  Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul  din temelie. În mijlocul acestei zarve  nemaipomenite, nu era decât un om liniștit şi  calm. ACESTA ERA IISUS DIN  NAZARET.

După mai  multe sforţări, fără rezultate, de a-l scăpa de  furia acestor persecutori înverşunaţi, eu am  luat o măsură care pentru moment mi se păru că  va servi ca să-i scap viaţa; am dat poruncă ca  el sa fie biciuit; apoi cerând ligheanul cu apa,  eu m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii,  arătând prin aceasta, dezaprobarea mea pentru  acest fapt. Dar în zadar. Aceşti mizerabili nu  s-au mul ţ umit decât cu via  ţ a lui.

În desele noastre tulburări  civile, eu am fost de mai multe ori martor al  furiei popoarelor dar, din câte am văzut, nimic  nu se poate asemăna cu  aceasta.

Într-adevăr s-ar putea spune că in  această ocazie toate spiritele rele din ţinutul  infernului s-au strâns în Ierusalim.  Mulţimea părea că nu umblă pe  picioare, ci umblă pe sus urlând, precum  valurile unei mări înfuriate. O mare  neastâmpărată se întindea de la porţile  Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu  fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în  istoria Romei.

Ziua s-a  întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la  moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a  întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui Martie. Eu,  Guvernatorul provinciei răsculate, stăteam  rezemat de o coloană a palatului meu,  gândindu-mă la înfricoşătorul fapt al acestor  oameni cruzi care târau spre execuţie pe  nevinovatul Nazarinean.

Toţi  dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul, scosese  afară pe locuitorii săi, care se înşiraseră pe  părţile funebre ce conduc spre Geronica  (Golgota). Un aer de jale şi  întristare mă acoperea. Garda mea însoţise pe  cavaleri, iar sutaşul pentru a arăta o umbra de  putere, se străduia să facă  ordine.

Eram lăsat  singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că  ceea ce s-a petrecut în momentul acesta stătuse  mai mult în puterea zeilor, decât în puterea  omului.

Deodată se  auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota,  care părea că este adus de vânt şi care anunţa o  agonie pe care urechea omenească, n-a mai  auzit-o vreodată. Nori mari,  întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit  aripa templului, şi aşezându-se asupra oraşului,  l-a  acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de  pământ a zguduit totul.

Atât de  înfrico ş ătoare au fost semnele ce  s-au văzut, atât pe ceruri cât şi pe pământ,  încât se zice că: Dionisie Acropagul ar fi  exclamat: „sau că autorul naturii suferă, sau că  Universul se sfârşeşte.”

Către  ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantaua pe  mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile  Golgotei. Jertfa era consumată!…

Mulţimea se  întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar  şi posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi  mohorâte şi disperate.

Mulţi erau cuprinşi de  frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră.  De asemenea, am văzut pe mica trupă de ostaşi,  trecând mâhniţi, iar purtătorii steagului, îşi  învăluiseră capul în semn de întristare.

Am  auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe  care eu nu le-am înţeles. Ici si colo,  se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi şi,  când aruncau privirea spre muntele Calvarului  rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei  alte minuni a naturii.

M-am întors în  Pretoriu întristat şi plin de gânduri care mă  frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea  stropii de sânge care curseseră de la  Nazarinean.

După un  timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de  femei plângând, care rămăseseră la poartă, iar  el s-a aruncat la picioarele mele plângând amar.  L-am întrebat ce vrea şi el mi-a  zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, şi am venit  să cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe  Iisus din Nazaret”….

I-am zis: „Cerinţa ta se  va împlini”….

Atunci, primind raportul că  Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia  cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea,  ca să nu fie împiedicată.

Mai târziu câteva  zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi  au vestit în toată provincia, ca Iisus s-a  sculat dintre morţi cum prezisese  el.

Îmi mai  rămăsese numai această datorie, ca să fac  cunoscut împăratului această întâmplare  dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea  aceea, ce a urmat catastrofei neaşteptate am  început a face acest raport şi, de către ziuă,  s-a auzit un sunet de pe Calvar, intonând aria  Dianei, care a venit la urechile  mele!…

Aruncându-mi privirea spre poarta  Cezarului, am văzut apropiindu-se o trupa de  soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care  intona marşul Cezarului. Erau întăririle care mi  se făgăduiseră, cele doua mii de ostaşi aleşi,  şi pentru a grăbi sosirea lor, au călătorit  toată noaptea.

A fost  hotărât de soartă!… am strigat eu cu amărăciune  şi frecându-mi palmele, ca marea nelegiuire să  fie îndeplinită, şi ca pentru scopul de a  împiedica răscoala de ieri, trupele de ostaşi să  sosească astăzi!!!… Soartă cruda, cum îţi baţi  joc de soarta muritorilor!

Era  prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe  cruce: „S-a sfârşit”.

Acesta  este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii  Voastre supus, cu respect şi  smerenie.

Guvernatorul PONŢIU  PILAT

Făcut  în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii  Martie,

Anul  4147 de la  creaţiune

O scrisoare de pe vremea romanilor despre Iisus

In Biblioteca „lazaristilor” din Roma s-a gasit o scrisoare care are o importanta istorica. Este o epistola pe care ar fi scris-o Publius Ventulus, ca guvernator din Iudeea Cezarului, in care este vorba de Mantuitorul Isus. Epistola este scrisa in limba latina, din timpul in care a predicat Isus Cristos, pentru prima data, inaintea poporului. Scrisoarea suna in urmatorul fel:
„Guvernatorul din Iudeea, Publius Ventulus, catre Cezarul Roman: Am inteles Cezare, ca ai dori sa stii despre barbatul plin de virtute cu numele de Isus Cristos, pe care poporul il tine de profet, iar invataceii lui zic ca este fiul lui Dumnezeu, Creatorul cerului si al pamantului. In adevar, Cezare, in fiecare zi se aud despre acest barbat lucruri minunate; in scurt zis: El inviaza mortii si vindeca bolnavii.
Este de statura mijlocie, fata este plina de bunatate si iradiaza o demnitate inaltatoare, astfel ca, privind la El, te cuprind, fara sa vrei, simtaminte de teama dar si de iubire. Parul lui, pana la urechi, are culoarea nucilor mari, coapte, si de acolo pana la umeri este de culoare deschisa, blonda stralucitoare. Il poarta dupa datina Nazarinenilor: cu carare pe mijloc. Fruntea este neteda, fata fara incetituri si pete. Barba este de culoarea parului capului, creata, dar nu prea lunga si impartita in mijloc. Privirea este serioasa si are puterea razelor soarelui. Nimeni nu-l poate privi in ochi. Daca mustra, inspira frica dar, indata ce a mustrat, plange. Se zice ca nimeni nu la vazut razand niciodata; adeseori, insa – plangand.
Mainile si bratele sunt frumoase, toti afla petrecerea cu El placuta si interesanta. Rar il vezi in public, dar daca se prezinta undeva, se arata foarte modest. Are o tinuta foarte frumoasa si maiestoasa. Mama sa este cea mai frumoasa femeie din aceste parti.
Daca doresti sa-l vezi, Cezare, precum mi-ai scris odata, atunci ma instiinteaza si eu ti-l voi trimite indata. Desi n-a studiat niciodata, cu toate acestea cunoaste toate stiintele. El umbla descult si fara acoperamant pe cap. Multi rad de daca il vad din departare, dar indata ce vin in apropierea lui, tremura si totdeauna il admira. Se zice ca in aceste parti nu s-a vazut niciodata un asemenea barbat. Jidovii afirma ca n-au mai auzit de un invatamant ca cel primit de la El.
Multi zic ca El este Dumnezeu, altii ca este amicul lui. Acesti jidovi ma supara in tot felul. Se zice ca El niciodata nu este multumit si cauta sa indestuleze pe fiecare. In tot cazul, stau gata, Cezare, a indeplini orice porunca referitoare la El.

Ierusalim, ziua a saptea, luna a unsprezecea.
Publius Ventulus, guvernator al Iudeei.”

http://existadumnezeu.blogspot.ro/…/o-scrisoare-de-pe…

Arsenie Boca

Îmi amintesc acum un episod interesant de la Mănăstirea Sâmbăta. Eu eram în acea vreme cu cazarea la mănăstire. Şi, la un moment dat, vine un domn din oraşul Victoria, îmbrăcat civil… Şi m-o întrebat cum mă cheamă şi de cât timp sunt aici, la mănăstire. Şi-mi zice: „Dumneata ştii cine sunt eu?” „Hăhă, de unde să ştiu?” Încă mi-o venit şi să râd! Ce să cunosc eu toată lumea, că n-am cum să-i cunosc. Şi zice: „Hai că-ţi spui eu cine-s. Uite, eu sunt colonelul care l-a arestat pe Părintele Arsenie”. Ce m-am speriat atunci! M-or trecut nişte fiori! Zic: Doar nu vei fi venit să mă tragi de limbă acum pe aici. Şi zice: Nu, Părinte, stai liniştit, că mi-am băgat demisia. Eu de atunci am plecat din Securitate. Atunci mi-am băgat demisia, văzând minunile Părintelui!

Şi eu atunci l-am tras de limbă, să-mi spuie cât mai mult: Haide, spune-mi şi mie! Spune-mi şi mie ce fel de om era, cum l-aţi văzut dumneavoastră. Şi zice: Părinte, hai să-ţi spui. Nu ştiu ce general de pe la Braşov o auzit că Părintele, la mănăstire la Sâmbăta, adună multă lume – că se adună multă lume, că spune la oameni tot felul. Şi ştiţi, pe timpul lui Ceauşescu era spaima mare să nu se adune multă lume la un loc, nu cumva să se puie de vreo revoluţie sau ceva. Deşi la biserică nu se duce lumea pentru Revoluţie, că se duce pentru rugăciune şi pentru necazurile lor… Şi, în momentul când o primit ordin, zice colonelul: N-am fost numai eu. Am fost trei – eu, un căpitan şi încă unul – ce ştiu eu ce alt grad. Ne-o trimis la mănăstire, să-l aducem, să-l arestăm pe Părintele şi să-l ducem undeva la Sâmbăta de Sus, unde este palatul brâncovenesc. Se vede şi acum castelul acela; e o clădire mare, frumoasă. Trebuiau să se ducă, să-l aresteze, să-l bage, să-l închidă acolo, până vine generalul să discute cu Părintele. S-or dus, l-au arestat… Şi-mi zice: Părinte, să vedeţi când l-am arestat! I-am zis: „Părinte, uite, ne-o trimis generalul să vă arestăm.” Părintele o zis: „Bine, mă, ştiam…”. Părintele ştia de dinainte! Şi zice: „Daţi-mi voie să zic şi eu un Tatăl nostru”. Şi asta era pe la amiază. Până o zis Părintele „Tatăl nostru”, s-o făcut sară. Am bătut în uşă, ne-am învârtit primprejurul bisericii. Ne gândeam: „Mă, o fi sărit popa! S-o băgat în altar, o fi sărit pe geamul ăla, s-o fi dus…”. Ce să se ducă, că nici nu se deschideau geamurile acelea, pe acolo…

E vorba de biserica mică de la Sâmbăta, nu?

Da, în biserică, în altar. În bisericuţa aceea micuţă, de la mijloc, de acolo; zidul gros, de 1,20 m. Geamurile acelea nu se deschid, c-aşa-s ele, vechi! Şi zice colonelul acela mai departe: La un moment dat, am dat perdeaua şi m-am uitat. Părintele era în genunchi în faţa Sfintei Mese. Se ruga. După ce s-o rugat Părintele, l-am luat, l-am dus, l-am încuiat. Trei rânduri de uşi erau! Un rând de gratii, un rând de uşi de fier şi un rând de uşi normale. O cheie era la mine, una la altul, şi a treia cheie la celălalt. Nu puteam unul fără de ceilalţi doi să intrăm! Gratii la geam, peste tot gratii! L-am dus, l-am băgat pe Părintele acolo, l-am închis. A doua zi, urma să vină generalul, să stea de vorbă cu dânsul acolo, unde l-am închis, la palatul ăla brâncovenesc.

Şi zice colonelul: Părinte, când am venit a doua zi cu generalul, no, deschidem uşa… şi nu era nimeni în cameră! Camera goală! Vai de mine! Ne venea nouă să ne facem cruce! Noi eram colonei de Securitate şi ne venea nouă să ne facem cruce! Cine-şi poate închipui că există aşa ceva?! Generalul ne întreabă: „No, cum l-aţi luat? Unde l-aţi dus? Nu-i nimeni aici. E goală camera! No, duceţi-vă şi aduce-ţi-l!” Noi eram disperaţi: De unde să-l aducem? No, ne ducem înapoi la mănăstire; unde să ne ducem altundeva? Când ne ducem la mănăstire, Părintele era în slujbă şi tocmai spunea „Pace tuturor!” Noi intram pe uşă şi numai pace nu aveam noi! Dar n-am avut voie să-l luăm, până nu o terminat. L-am lăsat, o terminat Sfânta Liturghie, frumos, şi apoi l-am dus.

Şi îmi zice colonelul: Eu de atunci i-am zis generalului: „Să ştiţi că eu îmi bag demisia din Securitate! Un om singur nu putea să facă aşa ceva! Că, uite, aici sunt colegii mei – o cheie e la unul, o cheie la celălalt, a treia era la mine. Cum de-o ieşit omul ăsta? Un om simplu nu face aşa ceva! Nu face aşa ceva!”

(Pr. Ghelasie Ţepeş – Fiţi îngăduitori cu neputinţele oamenilor. Mărturii despre părinteleArsenie Boca, ediție îngrijită de Romeo Petrașciuc, Editura Agnos, Sibiu, 2013, pp. 48-50)

Arsenie Boca

Cam după o oră, era spre seară, am fost dus pe un culoar, chiar în centura din interiorul Vilei Popovici.1 (…) Am fost dat în primire unui gardian îmbrăcat tot în vechea uniformă a vechilor polițiști. (…)

-Vezi că ți se va aduce ceva de mâncare, vine călugărul Arsenie Boca, cel de la Sâmbăta, e și el aici, are voie să stea pe terasă, dar aici nu mai face minuni!

Nu știu ce interpretare să dau vorbelor spuse de gardian. Într-adevăr nu peste mult timp, apare părintele Arsenie îmbrăcat în ținuta de călugăr și îmi așează pe suportul ferestrei un castron emailat luat dintr-un sufertaș în care îmi pune dintr-un vas mai mare câteva linguri de ciorbă de fasole verde. Îmi lasă și câteva bucăți mici de mămăligă și o lingură de lemn.

Mi-a zis: ”Ia fiule și mănâncă! Voi veni să iau castronul și lingura!”. (…) Mâncarea servită de părintele Arsenie părea binecuvântată, mi se părea ca o cină de taină. Era gustoasă și extrem de puțină. Am aflat mai târziu că femei credincioase din Schei, împreună cu altele din Brașov, veneau la poartă și aduceau această mâncare pe care părintele Arsenie o împărțea prin rotație, când unor arestați, când altora, după cum i se permitea întrucât arestații trăiau numai din aceasta și rația de pâine, un sfert de kilogram. (…) Iată că, în curând, a revenit părintele Arsenie după castron și lingura de lemn. N-am întrăznit să-l abordez din cauza gardianului, dar prezența lui mi-a făcut bine pe plan sufletesc. Avea voie să meargă cu mâncarea și la cei din beci.

(Luca Călvărăsan – Istoria în lacrimi. Episodul Târgșor și altele, vol. II, Editura Bucura, Sibiu, 1998, pag. 34-36)

Arsenie Boca

Talanții împărăției,
Despre copii lepătați

Altă durere pe care o aveți voi, mamelor, taților, sunt copii lepădați. Acesta este un păcat strigător la cer. Este uciderea la mijloc, și nu este cu nimic mai ușoară.
Ascultați cu luare aminte sângele lor cere răzbunare. De asemenea, nu vei avea noroc cu ceilalți, ci numai plânsși jale. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă, ori ți-i ia Dumnezeu și pe ceilalți, ori vor cere însăși capul mamei.
Știți bine că aceasta se ântâmplă la multe mame (ucigașe) atunci pe loc. Iar aceata așa se tocmește că atâta supărare vei avea în casă, că îți pierzi cumpătul și uiți de marea milă a lui Dumnezeu, ce o are cu toți păcătoșii, și se apropie deavolul de tine și îți bagă în cap gândul să-ți iei lumea și să-ți faci capătul. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac așa. Mare ispitire pățesc mamele care fac așa, care au ucis copii. Iar dacă vrei să scapi tu și ceilalți copii, pe care i-ai făcut, trebuie să pui în loc tot atâția copii, ai altor femei sărace și să-i botezi, iar dacă nu, ia-i și botezați gata și să îngrijești de dânșii ca de copiii tăi, cu îmbrăcăminte, încălțăminte, făină, bani de școală, până ce sunt în stare să-și câștige pâinea, și ce scoți din copii tăi, aceea să iasă și din aceia. Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta fie pentru ei, fie de la ei, să le rabzi pe toate, nădăjduind în mila lui Dumnezeu, că îți va ierta păcatul , căci prin răbdare ispășești păcatul. Iar milostenia cu osteneală biruie înaintea judecății.
Acesta este un cuvânt de mângâiere pentru voi, dar faceți întocmai, căci față de Dumnezeu nu te poți plăti cu minciuni. Și-ți va spune diavolul că ai dat destul, numai așa, ca să te bage dator, ca să-i fii și lui datornic, să nu-ți plinești față de Dumnezeu datoria. Și să înveți pe cele tinere să nu facă și ele așa cum ai făcut tu, pentru că tu nu știi cu câtă înfrigurare pătimește sufletul tău.
Vrei copii mai puțini, nu lăsa pe bărbatul tăi să se atingă de tine. Însă ca să puteți face lucrul acesta , trebuie să înfrânați cu postul, iar eu zic cu foamea. Căci truplui acestuia de pe noi nu-i pasă dacă ne bagă în focl iadului. De aceea ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui, ci să le mai ucidem cu postul.
Te sfătuiește bărbatul ca să ucizi copiii?
Sfatul este ucigaș, nu-l asculta, ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui, și Dumnezeu va vedea osteneala ta și nu te va părăsi, ci te va milui, de vei fi vrednică. În toate acestea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc, căci aceștia sunt izbiți de toate relele ce de la stomac încep, iar eu vă spun că și de la brâu în jos.
Prin urmare să vă pocăiți și să nu mai păcătuiți. Să alergați la spovedanie curată și la Sfânta Împărtășanie, căci aftfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră și asupra avutului vostru. Nu uitați, însă, căci postul este poarta, iar patrafirul este ușa. Iar cu acestea vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu, fără de care nu putem face nimic. Mărturisi-voi asupra mea Domnului fărădelegea mea, și îndată Tu ai ridicat pedeapsa păcatului meu.(Psalmi, 31,6) Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului și urmează să-l ispășim și să-l scoatem din obicei. De aceea, toată sluga să se roage în vreme, chiar potop de aur de ar veni să nu-l poată potopi.
Vedeți cum trebuie să vă fie așezământul minții, inimii și trupului vostru, curățite, căci Dumnezeu nu păzește trupul spircat, inima și mintea cu vicleșug, iar dacă ne îndreptăm, zilele se înseninează și ne vom bucura.
De veți fi și împlinitor, nu numai asscultători, se vor urni necazurile din loșc și nici nu am bătut toaca la urechile surzilor. Mai sunt încă multe de dezbătur cu ajutorul lui Dumnezeu, dar nu se pot toate dintr-o dată, ci pe rând și cu cât le veți auzi și le veți citi mai des, cu atât le veți ține minte mai bine.

Omul, zidire de mare preț
Sfaturi pentru tinerii căsătoriți

Cunoștințele acestea urmăresc idea de responsabilitate a căsătoriților față de Legea dovină înscrisă în fire, sub formă de instinct.Și mai urmăresc lămurilrea ideii de păcat, idee care a început să fie neclară în mintea multora.
Începem cu definiția păcatului. Păcatul este o conspirație aminții omului cu diavolul împotriva Legii lui Dumnezeu.
Cu această definiție a păcatului de lucru, înțelegem dintr-o dată că numai Iisus a fost fără păcat, adică singur EL a refuzat orice idee diabolică din mintea, viața și faptele Sale.
Voi, ca tineri începători ai vieții, sunteți poate ispitiți de ideea că tineri fiind, de ce să începem cu copii din primul an, ci să ne mai trăim puțin viața că nmai avem vreme și de copii. Cu acest gând, dacă-l primiți și-l luați de bun, vă deschideți calea către păcat și către tot felul de necazuri care vin matematic. Ca să n-o luați rău de la început, că n-aveți cum sfârși bine, e recomandabil să o luați bine de la început și să vă precizați poziția sufletească față de roadele binecuvântate de Biserică ale cununiei – copiii.
Ei sunt roadele dragostei, evitarea rostului firesc al instinctului, e viciu și păcat și se pedepsește de Legea care vede toate ale omului.
Deci, dacă nu sunteți bine lămuriți de la început către bine, foarte ușor vă treziți în cgreșeli de conviețuire, de unde vin apoi mulțimi de necazuri și de nenorociri de care nu vă poate scăpa nimeni.
Cu divorțul nu scapi de greșelile făcute.Adeseori ele te urmăresc în mai multe căsătorii sau ăn orice altă parte ai luat-o.Nu te scapă nici rugăciunile.
Spovedania doar te pune în temă cu vinovățiile tale față de hotarele legii de la cununie, pe care le=-ai călcat și-ți dă iertarea lui Dumnezeu pentru neștiință, dacă aceasta a fost, sau pentru neputință, dacă aceasta este, și-ți dă puterea și răbdarea ispășirii, dacă te îndrepți ca și conviețuire.
Dumnezeu iartă (dacă-I ceri aceasta prin spovedanie)
dar nepedepsit, neispășit, nimic nu lasă. Așa scrie Cartea!
Iată acum o descriere sumară a greșelilor de conviețuire și, legat de ele, urmările lor inevitabile, care te așteaptă în față și ți se așează în brațe. Iar dacă așa stau lucrurile iar practica pe teren așa confirmă, atunci măsura preventivă e cea mai bună, o singură rațiune posibilă și la îndemâna tuturor.
La conviețuirea căsătoriților, nu-i bun nici abuzul, nici refuzul.
Abuzul îl atinge pe soț, refuzul pe soție, dar și pe soț. Cum e aceasta? Așa-i făcut omul de Dumnezeu, bărbatul și femeia, dintr-un singur trup. Cu cunoștințele contemporane de biologie, de endocrinologie și de neurologie, putem înțelege clar aceste lucruri.
Sistemul nostru nervos, ca să servească solicitărilor vieții în bune condiții, are nevoie de o bună și corectă funcționare a glandelor noastre endocrine. Glandele noastre sunt înșirate în număr de 7- 8 (depnde cum sunt numărare ) pe toată vericala starurii noastre. Două sunt în cap, responsabile cu comenzile și cu modul de funcționare a tuturor celorlalte. Acestea din cap sunt sensibile, adică lucrează în consonanță cu concepția ta de viață în care te integrezi trup și suflet.
Pentru o clarificare pe scurt a rosturilor acestor două glande din cap, ca să funcționeze într-un mod sau altul, e destul să dau ca exemplu două concepții de viață diametral opuse.: într-un fel vor lucra aceste glande de comandă asupra tuturor celorlalte glande din subordine când se integrează în turma lui Epicur (viața morală) și altfel vor conduce iconomia endocrină când te integrezi în turma lui Hristos.
Sărim peste aceste glande de pe verticala omenească și ne referim puțin la cele sexuale. Aici este aici! Aici au fost lăsați oamenii fără nici o cunotință exactă. Ba li s-au spus multe minciuni și fiecare a fost lăsat în banii lui, cu greșelile și ereziile sale.
S-o luăm fugitiv cu puțină biochimie endocrină. Sexele – bărbat și femeie- se caută la maturizare unul pe celălalt, trecând peste orice bariere ale orciu. Totuși e bună, chiar foarte bună și puțină minte și cât de cât o cunoștință pozitivă a faptului acesta al continuității vieții.
Constituțional natura bărbatului are o glandă în plus față de femeie.- prostate. Această glandă spune foarte multe și importante lucrui în iconomia vieții și interpretarea corectă a foarte multe necazuri ivite în familie. Tot pentru clarificare, trebuie (spuse) și numele produșilor de biosinteză ale glandei: hormomii. Aceștia sunt substanțe de biositeză produse de glande și vărsate în circuitul intern al sângelui, cu ajutorul căruia circulă prin tot organismul, cu activitatea și activarea sistemului nervos, deci a tuturor organelor, în scopul de a menține organismul întreg și în bune condiții de viață internă și externă.
Iată din tainele prostatei: aceasta sintetizează săruri ale acidului glutamic, care sunt substanțe absolut necesare sistemului nervos, atât bărbatului cât și femeii, dar nu le prepară decât bărbatul.
Aici este explicația fundamental biologică, în temeiul căreia femeia este atârnătoare de bărbat. Fără substanțele lui endocrine ea nu regenerează nervos, minta, etc. Aici începe să se înțeleagă de ce au urmări nefaste și abuzul și refuzul.
Dacă aceste substanțe extrem de valoroase pentru iconomia vieții și pentru funcționarea în bune condiții a sistemului nervos sunt risipite de plăcere, de care nu te mai saturi, – atunci încep să apară urmările. Abuzul păguvește pe bărbat de necesarul de substanțe gultamice sistemului său nervos (15 miliarde de neuroni) și încep fenomenele de carență nervoasă, care pot ajunge până la slăbirea totală a funcției mintale. S-au văzut cazuri de tâmenie a minții și de pierdere totală a memoriei, fără să fie și alte boli în organism. Respectivul era supra-solicitat, iar el s-a predat. Urmările sociale se înțeleg.
Refuzul, le păgubește pe femei. Unul din motivele obișnuite este acela întemeiat pe stăvilirea numărului de copii. Pîguvest amândoi – pagubă biologică ce se resimnte în sănătatea amândurora.
Mințirea, trișarea, ferirea, e unul și același viciu, ce duce în mod normal la o nervozitate și la o nemulțumre unul față de altul, pe care natura în nevinovăția ei caută să o remedieze. Și cum o remediază? Căutând fiecare în părți alt partener ca să nu falsifice conviețuirea. În fond e o rezolvare greșită, vinovată față de unitatea de dragoste a tainei Cununiei. Deci, dacă o femeie greșește cu altcineva, de vină e trișarea lor, ferirea soțului, care o împinge la gestul căutării altuia care să fie corect cu natura. În majoritatea cazurilor de necredință a femeii e de vină soțul că nu și-a umplut casa cu copii. Deci, cine fuge de copii, fuge de responsabilitate. Și unde fugim? În iresponsabilitate. Când însă îți iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieții îți va ajuta să ai și ce le da de mâncare și-ți va adigura și cinstea căsătoriei. Deci, ncii abuzul, nici refuzul, ci o dreaptă socoteală și o conviețuire corectă și cinstită.
Mai mult chiar, o altă constrângere de care trebuie ținut seama e foliculina, hormon feminin toxic și cancerigen. Toxic la nivelul creierului, dând continuu dureri de cap și foarte intens cancerigen la nivelul sânilor și al uterului (fibroame uterine)
De cleștele acestui hormon nu este scăpare decât de la 3-4 copii în sus, – iar sarcinile să fie în mod natural, cum apar ele normal. Această ordine normală și naturală a sarcinii e singura cale. Asigură sănătatea copiilor și a mamei.
Salturile peste sarcini, lepădarea de copii, indiferent cu ce mijloace și din ce motive, ating sănătatea copiilor ulterior, dacă mai vin. Dar chiar dacă nu mai vin alții, Legea divină îi pedepsește și retrospectiv pe cei făcuți cronologic.
Așadar, în însăși constituția endocrină e pusă obligativitatea nașterii de mai mulți copii. E chiar condiția de mântuire a femeii, după cum s-a descoperit Dumnezeu Sfântului Apostol Pavel.
În cazul viciului sau a greșelilor de conviețuire, apariția cancerului care ucide soția se răstoarnă în răspunderea soțului.Soțul care nu vrea copii, nu trebuie luat, e un criminal camuflat al soției sale. Nu e din turma lui Hristos!
Abia de la 3-4 copii în sus, făcuți în ordinea naturală în care apar, se neutralizează acțiunea toxică și cancerigenă a foliculinei. Terenul confirmă aceasta. Sunt mame cu 10-12 copii făcuți, care trăiesc și ajung la vârsta de 89 de ani sănătoase, în destulă putere, fără să le doară capul sau să fie bolnave.
Femeile mai pătimesc și de crizele climacteriului (menopauza) cam de la 50-52 de ani în sus. Când viața lor de până aici a fost corectă și conformă cu natura, tulburările acesteia trec aproape neobservae. Echilibrul endocrin e asigurat de normalitatea conviețuirii și a roadelor făcute până aici.
În cazul viciilor de conviețuire, perioada aceasta e o adevărată nebunie. Nu mai vorbesc de reflexul normalității sau anormalităților de conviețuire în sfera psihicului, care formează un capitol aparte, cu o matematică mult mai complicată și cu pedepse mai greu de evitat. De asemenea, nu pomenesc aici decât în treacăt reflexul purtării, în genere, în codul genetic, – deci în fond ereditar al urmașilor.
Totuși, nu mă pot abține de a nu pomeni unul care produce extrem de multe și de grele dificultăți în educarea copiilor. Și anume, când soțul nu dă pace sarcinii (zice că el nu poate, sau nu vrea sau nu se declară stăpân pe legile naturii), atunci copiii vin pe lume cu predispoziții precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici, și foarte greu educabili ( sunt certați cu disciplina; unii genetic prezintă cromozomul criminalității – circumstanțe atenuante în justiție): Fug de la școală și încep aventurile. Deci, tot în răspunderea soțului se soldează și aceste necazuri.
Explicația biologică: au crescut în mediul uterin hrăniți cu sânge prea îmbibat cu progesteron, hormon sexual masculin.
Tot în treacăt pomenesc și de acțiunea toxică a alcoolului. Dacă 6 grame de alcool la litrul de sânge au puterea să sudeze o mulțime de spermatozoizi câte doi cap în cap, fără să le tulbure viața, atunci ce vom zice de bețivii notorii?
Iată ce se întâmplă: acești monstri masculini au două cozi, deci o capacitate dublă de mișcare. Ajunși ca atare în organismul femeii, caută febril ovului, până și la trompă și acolo îl fecundează; oul format nelalocul lui crește astfel normal, dar trebuie extirpat cu trompă cu tot. Așa se instalează sterilitatea, condiție suficientă de dezechilibru, până la fazele clinice,. Iată ce pustiu de bine face băutura. Femeia în cazul acesta să prefere orie agresiune, numai sterilitatea și dezechilibrul nu.
Toxicitatea tutunului duce în cazuri excesive (dar numeni nu știe gradul de vitalitate și carență organică pe care o are sau nu o are) la atrofierea funcțională…
Alcoolismul, bețivitatea buniclior, apare în nepoți ca tulburări și insuficiențe nervoase, până la nivelulde epilepsie. beția este o mare pacoste care se înscrie genetic în patrimoniul ereditar și duce treptat, dar foarte sigur, la degenerarea omului din neam în neam deci la degenerarea neamului.
Răspunderile cresc considerabil!

Arsenie Boca

descărcare

Din Talanții împărăției, cap. Alte cuvinte ale Părintelui Arseniela spuse la Biserica Drăgănescu-bucurești.
– Dreptatea lui Dumnezeu, deși cu milă, plătește fapta. Să nu cârtim la necazuri
– Nu ascultă Dumnezeu toate blestemele nebunilor, dar cei ce blestemă, singuri se osândesc
– Fumul slăbește nu numai plîmânii ci și mintea omului, încât credința nu o mai vede atât de curat
– Cei bolnavi să țină regimul bolii în loc de post
– În timpul sarcinii mama să nu stea în fum și să nu ia medicamente
– Diavolul prezintă patimile din om ca plăcere și ușoare
– Rușine este bătrânului plin de pofte
– Și bătrânețea este un cavou ajutător
– Soacrele acuză pe nedrept nurorile. Mame, care tin pătimaș și vicios la fiul lor și nu vor să-l lase soției. Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa.
– Dacă nu poți vorbi cu copiii despre Dumnezeu, vorbește cu Dumnezeu despre ei (la rugăciune)
– Cei care opresc copii de la credință sunt osândiți mai rău ca sinucigașii
– Copiii care nu mănâncă lapte să li se facă plăcintă cu brânză și lapte
– Căsătoria este pentru mântuire și nașterea de prunci, nu pentru plăcerile trupești
– Abstinența sexuală dă vigoare, dar din când în când și mai rar, trebuie ca soții să se împreuneze, în afară de posturi (Sfântul Pavel)
– Dacă bărbatul nu-i dă pace la copil în vremea sarcinii, copilul va avea precocitate sexuală
– Pe cei necununați să nu-i împărtășiți
– Onania are urmări foarte grave
– Copiii nefăcuți strică pe cei făcuți
– Iobagii aveau câte 16 copii și erau slugi
– Decât cancer mai bine copii
– Din cauza avorturilor românilor ne vor stăpâni țiganii
– Abia aștept să termin odată cu problemele dintre bărbat și femeie, pentru care și lui Dumnezeu i-a părut rău că a făcut pe om
– A îngăduit divorțul cu o epileptică pentru copiii care se vor naște
– Din trei familii două divorțează
– Să ne ferim de Yoga ca de șarpe, noi creștinii nu avem nevoie de așa ceva, și aici e lucrătura diavolilor
– Își bat joc dracii de voi ca să vă certați
– Mai bine o rugăcine pentru cel care înjură decât o observație
– Dacă judecați, o să vă prindeți mâna în Ușă
– Dacă nu v-aș vesti cele despre sfârșit, v-ați mai face buni?
– La plecarea unor soldați pe front a dat mâna numai cu cei care nu se mai întorc
– Cel care când era pe front a promis că se va ruga toată vremea dacă vine acasă, a mințit
– La boli grave, aleargă la cel mai bun doctor!
– La Prislop, pe cei care voiau îi lua cu el pe un deal unde să petreacă în rugăciune și post cu miere și apă, 7 zile, după care îi împărtășea cu Sfintele Taine
– Zicea Părintele Arsenie: Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia
– Pantalonii la femei sunt un fapt mai mult decât grav ca lipsa basmalei la rugăciune
– Nu-l judeci pe cerșetor că fumează

#

– Nu te răspândi cu multe cărți. Citește Sfinții Părinți
– Mai multă rugăciune către Sfântul Inger Păzitor
– Nu pune pe Maica Domnului pe aceeași treaptă cu Sfinții, că ea este fără asemănare
– N-ai să găsești Sfinte Moaște mai sfinte ca Sfânta Cruce
– Nu ispiti Sfintele Taine
– Slujește sincer și Dumnezeu te va canonisi pe păcatele tale, cum m-a canonisit și pe mine
– Să fiu cu Hristos cel Înviat întotdeauna
– Să-mi țină Dumnezeu credința de copil
– Dumnezeu este pretutindeni, cu toată puterea, mila și ajutorul, pentru cei care-L caută. Nu ne părăsește, că-i Tată ceresc. Dumnezeu ne poartă de grijă în toate amănuntele vieții. Dacă am ști cui îi zicem Tată!
-Studiul teologic trebuie aprins de focul Sfântului Duh înăuntru, ca să avem folos
– Soțul preot, poate fi și duhovnicul soției
– Preoția este prin Sfântul Sânte al Mântuitorului ca o nouă filiațiune
– Creștinului nu-i poate face rău nici cel care-l omoară
– Mântuitorul n-a forțat pe nimeni
– Nu da cu bâta în viespele sectare
– Unei stăpâniri de stat, care nu se supune lui Dumnezeu, nici Sfânta Biserică nu trebuie să i se supună
#
– Creștinului nu-i poate face rău nici ucigașii
-Statueta actriței, puse de revoluținarii francezi pe Altarul Catedralei Notre Dame, drept cult al rațiunii în locul Maicii Domnului
– Profesoriii ascund soluțiile temelor ca să ia bani elevilor și studenților.
– Nu-ți face planuri și nu te amărî, ca nu iasă cum vrea, la nimeni
– Dreapta socoteală-i mai mare ca postul, dar cu ascultare de duhovnic. Beau puțin, ca să nu se zică că nu beau
– Hipii au ajuns nebuni și teroriști
– Nu suntem din maimuță, dar mergem cu pași reprezi spre ea
– Părul pe ochi la băieți și fete le strică și mintea
– Românii cu figuri bizare
– M-am rugat pentru apuseni și m-a dus Dumnezeu acolo și mi–a arătat ce fac ei
– Multe mănăstiri din Ardeal au fost dărâmate și arse de tunurile lui Bucov, general ungur
– Ungurii vor mai mult decât Ardealul
#

– Îmi spunea uneori Petru, iar alteori Toma (poate pentru credința pământească)
– Viață după trup și viață în Hristos luminată de Duhul Sfânt
– Poți să mai închizi ochii când te rogi
– Iisus, Fiul lui Dumnezeu miluiește-mă pentru rugăciunile Sfintei Maicii Tale
– Du-te mai devreme la proscomidie
– Pomelnice ținute minte
– Du-te mai des și te închină la Sfintele Taine
– 3 zile de post la Sfânta Împărtășanie (măcar)
– Zicea : unde sunt lacrimile când venim la împărtășanie?
– La botez să afundăm copiii de trei ori, în Numele Sfintei Treimi
– V-am dezlegat de toate blestemele din veac (spune-i soției)
– Scoală-te mai devreme, dar fără să deranjezi soția
– Nu prea mulți psalmi
– Primul post este vinerea
– Nu-i tot cereți moartea lui Ceaușescu căci care vin vor fi și mai răi. Dărâmarea bisericii le va aduce pedeapsa
– Suntem sigur în Apocalipsă și nu la începutul ei, dar nu fi alarmist. Pacea s-a luat
– Soarele va arde pe oameni
– La cutremur am preamărit pe Dumnezeu
– Cel rău vrea să ocupe scaunul lui Dumnezeu
= Să ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia în prigoana de la sfârșit
– Pe doi preoți dintre care unul urma să-l închidă și altul să moară i-a spovedit și i-a împărtășit
– Informatori lângă preoți
– Credincioși sunt tot mai puțini (chiar și teolog)
– La teologie i-o șerpărie
– Preoți cu musca pe căciulă care-mi spun adevărul
– Profesori de teologie plătiți
– Să fiu singur preot la parohie
– Ploaia vine după purtările oamenilor
= Icoane sunt făcătoare de minuni pentru cei drept-credincioși
– Ierusalimul din noi nu cel din Israel
– La Sfântul Maslu cel puțin doi preoți
= Ne-a cinstit Mântuitorul cu preoția să nu ne întristăm
– Psalmul 50 cât mai des. Crezul nelipsit, Sfânta Cruce dreaptă, că altfel râd dracii de noi
– Și plânsul odihnește
= Când ești învrăjbit, nu-i bine
= Să știi că scapi unde nu bat vânturi
– Părintele Arsenie a fost călugărit în 1939, la Mănăstirea Sâmbăta, de Izvorul Tămăduirii, în Săptămâna Luminată (martoră Maica Arsenia, stareța Mănăstirii Viforița)
– pe regele Mihai Părintele Arsenie l- a sfătuit să plece că-l omoară comuniștii. A zis că va reveni cândva în țară și că îi om credincios
= Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujitorii ei, Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei arhierei, preoți de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiție, la Dogmele și Canoanele Sfinților Părinți al celor șapte sinoade ecumenice, altfel, la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu.
– Va veni o vreme când ne va chema și pe noi Iisus să-i pipăim rănile ce I le-am făcut, dar va fi prea târziu să zicem ca Toma: Domnul meu și Dumnezeul meu și ne va zice Ferice de cei care n-au văzut dar au crezut.

#
Se ducea într-o dimineață Părintele Arsenie după prescuri în sat, la Sâmbăta și a ajuns la mănăstire înaintea celor cu căruța cu care s-a întâlnit înainte de sat.
– Pentru ca să ajungă la Sfânta Liturghie și o credincioasă care venea pe drum nu a început slujba la 8 ca de obicei, ci la 9, după ce a ajuns și aceasta
– Părintele Savian Bunescu a zis la 9 seara. Nu o mai ține de vorbă pe credincioasa aceasta că acum pierde ultima cursă. Iar Părintele Arsenie a zis: îi vine altă mașină. Și a venit.
– Părintele Arsenie s-a întâlnit cu Iisus în gară în chipul săracului care plângea tremurând de frig
– În Hațeg a suferit mult
– Cel cu un talent din Sfânta Evanghelie are numai botezul și talantul lui i se va da celor fără botez, dar cu fapte.

Despre copii lepătați, Talanții împărăției

Altă durere pe care o aveți voi, mamelor, taților, sunt copii lepădați. Acesta este un păcat strigător la cer. Este uciderea la mijloc, și nu este cu nimic mai ușoară.
Ascultați cu luare aminte sângele lor cere răzbunare. De asemenea, nu vei avea noroc cu ceilalți, ci numai plâns și jale. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă, ori ți-i ia Dumnezeu și pe ceilalți, ori vor cere însăși capul mamei.
Știți bine că aceasta se întâmplă la multe mame (ucigașe) atunci pe loc. Iar aceata așa se tocmește că atâta supărare vei avea în casă, că îți pierzi cumpătul și uiți de marea milă a lui Dumnezeu, ce o are cu toți păcătoșii, și se apropie deavolul de tine și îți bagă în cap gândul să-ți iei lumea și să-ți faci capătul. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac așa. Mare ispitire pățesc mamele care fac așa, care au ucis copii. Iar dacă vrei să scapi tu și ceilalți copii, pe care i-ai făcut, trebuie să pui în loc tot atâția copii, ai altor femei sărace și să-i botezi, iar dacă nu, ia-i și botezați gata și să îngrijești de dânșii ca de copiii tăi, cu îmbrăcăminte, încălțăminte, făină, bani de școală, până ce sunt în stare să-și câștige pâinea, și ce scoți din copii tăi, aceea să iasă și din aceia. Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta fie pentru ei, fie de la ei, să le rabzi pe toate, nădăjduind în mila lui Dumnezeu, că îți va ierta păcatul , căci prin răbdare ispășești păcatul. Iar milostenia cu osteneală biruie înaintea judecății.
Acesta este un cuvânt de mângâiere pentru voi, dar faceți întocmai, căci față de Dumnezeu nu te poți plăti cu minciuni. Și-ți va spune diavolul că ai dat destul, numai așa, ca să te bage dator, ca să-i fii și lui datornic, să nu-ți plinești față de Dumnezeu datoria. Și să înveți pe cele tinere să nu facă și ele așa cum ai făcut tu, pentru că tu nu știi cu câtă înfrigurare pătimește sufletul tău.
Vrei copii mai puțini, nu lăsa pe bărbatul tău să se atingă de tine. Însă ca să puteți face lucrul acesta , trebuie să înfrânați cu postul, iar eu zic cu foamea. Căci truplui acestuia de pe noi nu-i pasă dacă ne bagă în focul iadului. De aceea ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui, ci să le mai ucidem cu postul.
Te sfătuiește bărbatul ca să ucizi copiii?
Sfatul este ucigaș, nu-l asculta, ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui, și Dumnezeu va vedea osteneala ta și nu te va părăsi, ci te va milui, de vei fi vrednică. În toate acestea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc, căci aceștia sunt izbiți de toate relele ce de la stomac încep, iar eu vă spun că și de la brâu în jos.
Prin urmare să vă pocăiți și să nu mai păcătuiți. Să alergați la spovedanie curată și la Sfânta Împărtășanie, căci aftfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră și asupra avutului vostru. Nu uitați, însă, căci postul este poarta, iar patrafirul este ușa. Iar cu acestea vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu, fără de care nu putem face nimic. Mărturisi-voi asupra mea Domnului fărădelegea mea, și îndată Tu ai ridicat pedeapsa păcatului meu.(Psalmi, 31,6) Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului și urmează să-l ispășim și să-l scoatem din obicei. De aceea, toată sluga să se roage în vreme, chiar potop de aur de ar veni să nu-l poată potopi.
Vedeți cum trebuie să vă fie așezământul minții, inimii și trupului vostru, curățite, căci Dumnezeu nu păzește trupul spurcat, inima și mintea cu vicleșug, iar dacă ne îndreptăm, zilele se înseninează și ne vom bucura.
De veți fi și împlinitor, nu numai ascultători, se vor urni necazurile din loc și nici nu am bătut toaca la urechile surzilor. Mai sunt încă multe de dezbătut cu ajutorul lui Dumnezeu, dar nu se pot toate dintr-o dată, ci pe rând și cu cât le veți auzi și le veți citi mai des, cu atât le veți ține minte mai bine.

%d blogeri au apreciat asta: