Vasile Andru, Psihoterapie isihastă, practica Fericirilor

Practica celor 9 Fericiri: terapie şi iluminare

„Fericirile” (din Predica de pe Munte) propun şi prilejuiesc o terapie şi o iluminare. Ele au o parte terapeutică şi una iluminatorie.
În analogie cu Rugăciunea Domnească, ea însăşi având două părţi, fluid unite: prima parte este iluminatorie; a doua este terapeutică, vindecătoare.
Ca, de altfel, toată învăţătura Marelui Doctor Hristos, care este vindecare-iluminare-mântuire: vindecarea trupului (terapie), a minţii (iluminare), a duhului (mântuire).

Foarte didactic vorbind, zicem că:
-Fericirile 2-5 sunt terapeutice;
-Fericirile 6-9 sunt iluminatorii;
În realitate, ele toate sunt un ansamblu soteriologic.
Nefericirea este agitaţia minţii.
Fericirea este liniştea minţii.
Cele 9 Fericiri scot din mental germenii neliniştii, ai agitaţiei, ai frustrării, ai rumegării de gânduri. Scot din minte prejudecăţi zdrobitoare, între altele: că hulirea ar fi înjositoare, suprimantă. Mintea, purificată de acest balast, este mintea sănătăţii.
„Fericirile” dau şi şocul iluminării.
La drept vorbind, iluminarea nu este un spectacol fosforescent: ci, iluminarea este un aspect al deplinei sănătăţi.

Fericirea întâi:
„Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor este împărăţia cerurilor”.

Şocantă, paradoxală rostire; ea are rol aparte: de a produce „încălzirea ascetică”, a face corectarea firii, corectarea mişcării minţii, corectarea „agitaţiei”, trecerea minţii spre un registru special de percepţie, valorizând exact ceea ce pare mai dispreţuit în om: sărăcia duhului. Valorizând la maximum „piatra” pe care meşterii o „aruncă”, dar Mântuitorul face din ea „piatra unghiulară”.
Este şi fericirea stării naturale: încurajarea ei, elogiul ei. Săraci cu duhul: gradul zero al imaginaţiei, al viciului, al egoului. Starea-copil care a dobândit împărăţia. Fericirea „kenosis”.

Fericirea a II-a:
„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”.

Interiorizarea acestei „fericiri” tămăduieşte intoleranţa la frustrare.
Plânsul este un semn al nesuportării frustrărilor.
Sunt mai multe feluri de lacrimi şi de plânsuri.
Există tristeţea mortifer şi cea salutifer.
Mântuitorul se referă la cea foarte des întâlnită: a celor depăşiţi de posibilitatea de a îndura frustrările de tot felul.
Plânsul intoleranţei, al jenei, al excluderii.
Dar plânsul este valorizat ca semn care atrage mângâierea. Ca slăbiciune care cheamă un beneficiu.
Plânsul nu inferiorizează, ci valorizează.
Dar mai ales, repară frustrările… Tămăduieşte intoleranţa la frustrare, boala românilor la acest răgaz de veac.

Fericirea a IlI-a:
„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”.

Prin aceasta se realizează terapia agresivităţii. Nu prin pedepsirea ei, ci prin transformarea sa în opusul ei.
Hristos nu-i „didactic”, ci practic: arată ce beneficiu imens vor avea cei care vor topi agresivitatea şi se vor îmblânzi.
Hristos face o promisiune (sau o revelare) mare: Cei blânzi vor moşteni pământul! Omul reacţionează puternic pozitiv la sugestia moştenirii. Şi când i se conferă o moştenire atât de însemnată, mintea cunoaşte o transformare, o mutaţie: trăirea predestinării. El înţelege spontan că blândeţea este foarte rentabilă, predestinată! O încurajare teribilă, o recompensă fertilă…
Perspectiva răsplătirii blândeţii topeşte agresivitatea (inconştientă adesea).
Un psihoterapeut poate folosi această revelaţie în tratarea complexului Cain.
Am cunoscut un duhovnic care dădea canon „medical” repetarea unei „fericiri”, aleasă în funcţie de lacuna morală sau temperamentală a penitentului, sau în funcţie de o dizabilitate psihică. La mulţi din satul unde păstorea le-a cerut repetarea Fericirii a II-a, asociată cu mătănii.
El indica repetarea acelei Fericiri în perioada postului, cu care o asocia.
El obţinea rezultate însemnate într-o comunitate rurală. Astăzi el are 92 de ani. Nu-şi etalează merite în „îmblânzirea” satului (care, prin anii ’60, era renumit prin bătăuşii săi şi prin dispreţul general al „blândeţii”, considerată o slăbiciune!).
El îmi zice: De altfel, repetarea consecventă a „fericirilor” a fost propriul meu canon, ca să nu se învârtoşeze mintea.
Fericirea a IV-a:

Fericiţi cei ce flămânzesc şi cei ce însetează pentru dreptate, că aceia se vor sătura”.
Tămăduieşte reacţia de primaritate. Deci tămăduieşte primitivismul nostru, dependenţa de biologic, cedarea la înfometare şi sete. Vom înţelege şi la propriu şi la figurat. Şi sete biologică şi sete de dreptate. Tămăduieşte nerăbdarea, tămăduieşte impulsivitatea, (căci cei însetoşaţi de dreptate pot lesne deveni impulsivi, primejduiţi). Iar când această îndemnare hristică ne spune: „Fericiţi cei însetaţi de dreptate!” reuşeşte să prevină reacţia de impulsivitate, sentimentul revoltei, al nerăbdării şi, spuneam, previne reacţia de primaritate, care este şi o trăsătură naţională.
Noi avem temperamente de primaritate. Adică, la o insultă, reacţionăm imediat; la o lovire reacţionăm imediat.
Orientalii, iată, nu reacţionează imediat. Orientalii au reacţii de secundaritate. Dacă l-ai lovit sau l-ai vexat pe un chinez, el nu reacţionează deloc, amână replica, revanşa.
Amânarea înseamnă îmbunătăţirea reacţiei. El o îmbunătăţeşte în două moduri: fie creştineşte, adică, anulând-o; fie vicleneşte, făcând-o subtilă şi atât de dureroasă, încât o păţeşti întreit. Picătura chinezească, da?
Noi, creştinii, ca să exersăm reacţia de secundaritate, îmbunătăţim răspunsul la o vexare întorcând şi celălalt obraz. Iertând. Vindecând. Este cel mai bun răspuns.

Fericirea a V-a:
„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”.

Este terapia egoului, a hipertrofiei egoului.
Multe tulburări de personalitate sunt cauzate de egoul hiperdezvoltat.
Cei care se suspectează de egoism, trebuie să opteze pentru Fericirea a 5-a.
Milostenie = ofrandă. Eul este simbolizat în obiecte. Câte posesiuni aduni, atâta egou hrăneşti, manifeşti. Şi invers: câte obiecte dăruieşti, atâta egou arunci, eliberezi, mântuieşti.

Fericirea a VI-a este din seria Fericirilor iluminării:
„Fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu.”

Rugăciunea minţii în inimă îţi purifică mintea de gânduri, de amintiri, de necazuri, de griji.
Purificarea creează condiţia iluminării. Nu îţi aduce prompt iluminare, ci condiţia iluminării. Ce înseamnă: „Îl vor vedea pe Dumnezeu”? Vor trăi starea teoforică sau teofania, arătarea lui Dumnezeu.
Este posibilă vederea lui Dumnezeu chiar în viaţa aceasta! spune Simeon Noul Teolog.
Mulţi se îndoiesc. Stă scris că nu poţi să-L vezi pe Dumnezeu şi să mai trăieşti după aceea. Ce înseamnă asta?
Asta înseamnă:
1) Fie că Îl vezi pe Dumnezeu doar în clipa finală a morţii, dacă ai trăit la mari înălţimi sufleteşti; 2) Alt sens: dacă L-ai văzut pe Dumnezeu, nu mai poţi supravieţui lumescului. Devii altceva, devii altcineva. Nu mai eşti din lumea aceasta.
Simeon Noul Teolog zice că poţi să-L vezi în condiţii cu totul şi cu totul excepţionale pe Dumnezeu în timpul vieţii.
Unii „văzători” spun că au avut parte de arătări divine. Este mai curând vorba de medierea prin „mesageri” care sunt îngerii. Anghelos înseamnă veste. Adică Dumnezeu se vesteşte -îşi vesteşte un aspect al voii sale printr-un anghelos, printr-un vestitor, care desigur, nu este umanoid, nu seamănă cu un omuleţ.
Este o vestire atât de puternică încât poate avea concreteţe luminoasă.
O să revenim altă dată la relaţia dintre viziune şi „informaţional” divin.
Mulţi se apropie de un informaţional special. Prin inspiraţie sau prin viziune. Câtă vreme mai ai impurităţi, „viziunea” este deformată de elaborări subiective.
Purificarea viziunii. Cum se purifică o viziune? De ce trebuie să o purificăm? Poţi să ai o viziune care este plină de elaborări subiective, de impresii subiective, de impurităţi personale, din imediat sau din depărtat, din ancestre.
O viziune, ca să ştii că este tot mai aproape de informaţionalul divin, trebuie purificată şi ştim că Antonie cel Mare spunea ucenicului său: „Azi a venit la mine îngerul şi i-am spus să plece”. Ucenicul s-a speriat şi Antonie i-a zis: „Nu te speria, să faci la fel când îngerul vine la tine: să-i spui să plece”.
De ce? Dacă a fost cu adevărat îngerul, el ştie de ce l-am alungat. Dar dacă nu a fost cu adevărat, bine am făcut că l-am alungat. Şi va veni mâine încă o dată, dacă sunt într-o stare receptivă, îi spun să plece şi mâine. Şi va mai veni încă o dată. De fiecare dată când el va veni, va veni mai purificat de adaosurile tale subiective.
Purificarea viziunii se face prin înlăturarea viziunii. Pentru că în primele faze ale vieţii contemplative, viziunile au multe elaborări personale şi scenarii personale. Dar pe măsură ce le spui să plece, ele revin mai curate, până ce într-o zi, când vei avea harul şi experienţa lui Antonie, viziunile vor fi atât de curate încât poţi să speri la atingeri teoforice, aproape de informaţionalul dumnezeiesc.
Cine optează pentru Fericirea a 6-a, înseamnă că are predilecţii spre iluminare.

Fericirea VII
Fericiți făcătorii de pace, căci aceia fii lui Dumnezeu se vor chema

Este o Fericire iluminatorie.
Ce înseamnă „Făcătorii de pace?”. În primul rând, ne referim la pace interioară. Cu cât veţi face mai multă pace interioară, cu atât vor veni efluvii de pace spre cetatea agitată şi suferindă, care este Bucureştiul actual, sau Europa actuală, şi care au nevoie de această pace.
Un grup care se roagă este un nucleu morfogenetic, adică născător de forme energetice bune. Într-o stare de contemplaţie, sunteţi nişte emiţători de câmpuri morfogenetice în Bucureştiul acesta năcăjit şi agitat şi suferind.
Se aşază un strop de pace în sufletele concetăţenilor noştri, chiar dacă ei nu ştiu.
Important este ca făcătorul de pace să simtă că a făcut pace în el.
Ioan Gură de Aur spune: „Roagă-te şi pentru altul”. Pentru pacea altora. E bine să te rogi pentru altul, dar Dumnezeu nu vrea trândăvia acelui „altul”. Chiar dacă te rogi pentru altul, primul beneficiu va fi al tău. Dacă acel „altul” e bolnav, neputincios, atunci îl ajuţi.
În tot cazul, când te rogi, primul efect înălţător îl resimţi tu însuţi, spune Ioan Gură de Aur. Această Fericire dezvăluie taina şi condiţiile înfierii divine. Vei fi înfiat de Dumnezeu Tatăl dacă vei cere înfierea cu vrednicie, cu evlaghie şi cu isihie.

Fericirile a VIII-a şi a IX-a:
„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor”.
„Fericiţi veţi fii când vă vor ocări şi vă vor prigoni din pricina Mea, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.”

Dacă Fericirile VI şi VII sunt Fericirile Iluminării prin asceză, Fericirile VIII şi IX sunt ale Iluminării prin martiriu. Prin ultima probă a sfinţirii, care este martiriul.
Căci asceza oricât de puternică ar fi, nu ne duce chiar până la identificarea cu Hristos. Numai martiriul.
A fi prigonit pentru dreptate. Se referă la martirii justiţiei terestre.
A fi prigonit pentru Hristos. Înseamnă martiriu pentru justiţia divină.
Sunt cele două forme ale martiriului: cu d mic = dreptate; cu D mare = Dumnezeu. Sunt cununi ale desăvârşirii omeneşti.
În plan terapeutic, „Fericirile” pot preveni prăbuşiri personale şi pot prilejui înfloriri spontane, înflăcărări vindecătoare. Extensia emoţiilor pozitive. Iar emoţiile pozitive sunt vindecătoare.
Ştergerea surselor psihogene.
Fericirile pot rezolva aşadar probleme emoţionale, nevroze, tulburări de personalitate (deprimare, atimie, obsesii, complex de persecuţie). Pot „recicla” afecte negative (inferioritate, devalorizare) mutând mintea în planul afectelor pozitive. Preschimbând plumbul depresiei în aurul înseninării. Transformă psihologia de învins în psihologie de învingător, prin credinţă, prin revelarea puterii celui „slab”.
Corectează astfel factori afectivi implicaţi în echilibrul psiho-somatic şi-n destin.
Sunt, în întregul lor, un excelent corector al mişcărilor căzătoare, psihogene, ale minţii.
Corectarea mişcării minţii
„Fericiţi cei ce plâng…” Aşa sună o mare descoperire terapeutică: a da un sens pozitiv suferinţei. A da suferinţei un sens transformator. Mintea care dă sens pozitiv plânsului sau suferinţei grăbeşte vindecarea.
Tristeţea, mânia, nemulţumirea, osândirea — sunt mişcări greşite ale minţii.
Psihologia vestică le numeşte „emoţii distructive”.
Psihologia orientală vorbeşte de „cele 4 otrăvuri ale minţii”.
Mânia, invidia sunt otrăvuri puternice, sunt auto-otrăviri.
Intoleranţa la frustrare (însetare, înfometare) îngustează mentalul.
Tristeţea, plânsul diminuează prezenţa persoanei în lume şi, când atinge nivelul „mortifier”, produce depresie.
Non-blândeţea, osândirea semenului – sunt semne ale complexului Cain.
Puterea de şocare, de avertizare a celor 9 Fericiri corectează asemenea mişcări patogene ale minţii.
Cum se practică „cele 9 Fericiri”?
În mod curent, la creştinii practicanţi, se face în context liturgic. În mod special, se face de către psiho-terapeut care le asociază modurilor de decondiţionare mentală. Şi care, în prima fază, se serveşte de toate 9 „Fericiri”, creând condiţia trecerii de la simţuri la duh. În faza a doua, el alege spre interiorizare una dintre cele 9 Fericiri, în funcţie de dizabilitatea psihică individuală. În context liturgic, vedem că Fericirile sunt plasate în prima parte a slujbei şi purifică mintea de apăsări şi îndoieli pământene, pregătind penitentul pentru taina euharistiei.
După „teologia fericirilor”, să spunem şi un cuvânt despre „fiziologia” lor.
S-a studiat chimia fericirii şi s-a constatat că corpul nostru produce şi un „drog” — se cheamă endorfină. Un narcotic.
Aşa cum bolnavii în mare suferinţă trebuie să ia narcotice — există un stadiu când nu se poate altfel: incurabilul ia narcotice, sub supraveghere. Narcoticul ce face? Blochează calea la suferinţă.
Ei bine, trupul nostru, produce el singur un narcotic, o substanţă psihedelică. Este endorfina. Un fel de morfină subtilă şi grozavă.
Aflăm astfel că există şi narcotice „la purtător”, produse de trup. Cum, în ce condiţii trupul poate produce endorfine?
Endorfina este „molecula fericirii”. Substanţă calmantă, şi apropiată de opium, ca efecte. Acest drog uman, care prezidează chimia stării de bine, a fost descoperit în 1975. „Vărul” vegetal al endorfinei ar fi macul…
Vincent Borel, care a studiat „chimia dragostei”, observa mecanismul natural al corpului: Hipotalamusul, centrala chimică a creierului, stimulat fizic (prin hormoni volatili, de pildă), sau psihic (prin memoria afectivă, din hipocâmp), inundă corpul cu un val de amfetamine naturale (dopamină etc). Starea de bine se extinde, până la euforie.
Când această „uzină de amfetamine” este pusă-n mişcare de amorul fizic, corpul este solicitat tot mai mult şi după 2-3 ani survine un surmenaj amoros chimic, creierul nu mai poate elabora suficient endorfina, acea morfină umană naturală.
Fericirea care depinde de un obiect exterior este trecătoare.
Fericirea care decurge din interior, din progresie spirituală, din stabilitatea minţii – este cea care durează.
Rugăciunea minţii în inimă poate facilita ea însăşi secreţia de endorfina, mai ales în faza incipientă, în faza lucrătoare.
În practica isihastă, incidenţa cu „chimia fericirii” este secundară.
În faza „coborârea minţii în inimă”, ştim că se produc efecte medicale însemnate, între altele activarea acelei „inimi” energetice, care este thymos, glanda timus. Timus-ul este un corector energetic, implicat în sporirea imunităţii, dar şi-n acea stare numită „protimie”. Protimia, sau înflăcărarea inimii, şi agalia, sau veselia duhovnicească, sunt paşi importanţi în dobândirea unei fericiri stabile.
Am făcut aceste referinţe medicale pentru că ele dau posibilitatea terapeutului să controleze mai bine intervenţia sa corectoare. Dar, după toate acestea, vom observa că practica celor 9 Fericiri are efecte spirituale care depăşesc orice altă referinţă. Ele reuşesc acea mutaţie de la simţuri la duh care, în final, au o încununare soteriologică.

Anunțuri

Ascultarea activă și de ce ar trebui să învețe părinții acest tip de ascultare?

Ce este ascultarea activă și de ce ar trebui să învețe părinții acest tip de ascultare?
Facebook
Google+
LinkedIn
Comunicarea eficientă
Comunicarea eficientă dintre părinți și copii este baza interacțiunilor pozitive dintre părinți și copii și creșterea stimei de sine la copii. Mai mult, comunicarea eficientă între părinți și copii previne comportamentul problematic și îi ajută pe copii să înțeleagă cum să interacționeze eficient cu ceilalți.

Mulți oameni cred că pot scăpa de sentimentele lor reprimându-le, uitându-le sau gândindu-se la altceva.

Adevărul este că oamenii se eliberează de sentimentele neplăcute când sunt încurajați să și le exprime deschis.

Ascultarea activa îi ajută pe copii să descopere exact ce simt, iar după ce își exprimă sentimentele, acestea dispar adesea ca prin vrajă. Totodata ascultarea activă îi ajută să se teamă mai puțin de sentimentele negative.

Acest tip de ascultare promovează o relație afectuoasă între părinte și copil. Când cineva ascultă pe altcineva cu atenție și empatie, ajunge să înțeleagă acea persoană, să-i aprecieze concepția despre lume, devine acea persoană în perioada în care se pune în locul ei.

Atunci când cineva își îngăduie „să intre în pielea” altei persoane, acela produce sentimente de apropiere, de afecțiune și iubire.

A empatiza cu ceilalți înseamnă a-i vedea pe ceilalți ca pe niște persoane distincte, dar a fi dispus să li te alături sau să fii cu ei.Un astfel de act necesită o profundă afecțiune și iubire.

Ascultarea activă
Este o strategie de comunicare convingătoare care constă într-un răspuns verbal care nu conține nici un mesaj real de la părinte, ci mai degrabă o reflectare a expresiei anterioare a copilului.

Practic, părintele ascultă, parafrazează și trimite înapoi mesajul anterior al copilului, dar feedback-ul nu este doar o înregistrare pe o bandă a cuvintelor reale care revin. În schimb, părintele ascultă și reflectă înapoi (în cuvintele părintelui) sentimentele copilului, precum și conținutul mesajului copilului așa cum este perceput de părinte.

Este nevoie de practică și de angajamentul de a putea folosi în mod eficient abilitatea de a asculta activ.

Pentru a asculta în mod activ un copil, un părinte trebuie să asculte cu atenție (în mod activ) cuvintele pe care copilul le vorbește în timp ce este atent la tonul vocii copilului și la limbajul corpului.

De exemplu, un copil ar putea intra într-o cameră, izbucnind în lacrimi, și exclamând: „Îl urăsc pe învățătorul meu!” Deși verbal copilul, în acest exemplu, nu declară că este supărat sau ce s-a întâmplat cu profesorul, tonul vocii copilului, limbajul corpului și lacrimile exprimă fără îndoială atât sentimentele, cât și conținutul.

O replică parentală care reflectă faptul că a ascultat în mod activ copilul ar putea fi ” S-a întâmplat cu domnul Toma, ceva care te-a supărat foarte tare”.

Provocări
Există două mari provocări implicate în învățarea folosirii strategiei de ascultare active:

Dezvoltarea unui vocabular afectiv, care include o serie de cuvinte care exprimă sentimente. „Băiete, ești supărat sau nervos” ar putea fi un răspuns util la un copil în unele cazuri, dar un copil are o varietate de sortimente de emoții care au nevoie de răspunsuri din partea părinților. De exemplu, acestea ar putea fi:ești iritat, jenat, abandonat, mândru, fericit, puternic și așa mai departe.
Tendința părintelui de a folosi blocaje de comunicare în loc de ascultare activă. Blocajele de comunicare împiedică circulația liberă a împărtășirii problemelor, în timp ce ascultarea activă le comunică acestor copii că al lor părinte aude ceea ce s-a întâmplat, precum și modul în care copiii se simt legat de ceea ce s-a întâmplat.
Ascultarea activă poate fi folosită și pentru a răspunde comportamentelor neproblematice.

Chiar dacă ascultarea activă este o strategie valoroasă pentru a-i ajuta pe copii să simtă că părinții au auzit și îi vor ajuta cu aceste probleme pe care le exprimă, această abordare este la fel de eficientă pentru a răspunde eforturilor copiilor de a-și transmite sentimentele legate de experiențele pozitive din viața lor.

Ca răspuns la copilul care intră în cameră și spune: „Tată, am venit alergând acasă, astăzi!” Părintele poate trimite următorul răspuns activ de ascultare. „Uau, pari foarte încântat că ai alergat până acasă. Bravo ție!”

Beneficiile ascultării active:
ajută la dezvoltarea inteligenței emoționale
facilitează rezolvarea problemelor de către copii
copilul devine mai dispus să asculte gândurile și ideile părinților
copiii gândesc independent și ajung să își diagnosticheze singuri problemele și să-și găsească singuri soluții
transmite încredere, copilul devine astfel mai sigur pe sine, mai responsabil, și mai independent
părinții învăță să aibă încredere în copiii lor
părinții vor deveni mai deschiși cu copiii lor și îi vor accepta mai ușor
părinții se vor bucura de faptul că vor deveni un nou ajutor pentru copii lor
părinții își vor vedea copiii ca pe niște persoane separate de ei
părintele nu va mai trebui să fie un „super-parinte”
copiii se simt în general mai sprijiniți și mai puțin controlați.
Copiii care se simt ascultați în mod respectuos tind să caute mult mai liber sfatul și îndrumarea părinților.

Părinții care învață ascultarea activă empatică descoperă un nou gen de apreciere și respect, un sentiment mai profund de afecțiune, la rândul său copilul răspunzând părintelui cu aceleași sentimente.

Află mai multe strategii prin care poți avea o comunicare mai eficientă cu al tău copil din cartea ”Copilul tău este un geniu!” scrisă de Florin Alexandru împreună cu prof. Florian Colceag (”antrenorul de genii”).

Așadar, dragă părinte, îți doresc mult succes în deprinderea acestui tip de ascultare în relația ta cu al tău copil.

De ce apar crizele de furie și cum le gestionăm?

creize furie copii
De ce apar crizele de furie și cum le gestionăm?
Facebook
Google+
LinkedIn
Mulți părinți consideră că este greu să înțeleagă și să accepte lacrimile și crizele de furie ale copiilor lor și se simt confuzi atunci când citesc materiale de specialitate sau când li se dau sfaturi în contradictoriu.

Ce sunt tantrumurile?
Pe de o parte, o mare parte din sfaturile din cărțile de parenting se bazează pe ideea că aceste crize de furie numite și ”tantrumuri” sunt comportamente care ar trebui descurajate.

Unii specialiști susțin că aceste “ieșiri” sunt caracteristicile un copil „răsfățat” care face doar ce dorește, în timp ce alții le văd ca fiind niște comportamente imature, pe care copiii trebuie să învețe să le controleze.

În general, se crede că, de îndată ce copiii sunt suficient de mari și vorbesc, sarcina părinților este de a-i ajuta să-și exprime dorințele și sentimentele folosind cuvinte, mai degrabă decât lacrimi sau izbucniri de furie.

Chiar și oamenii care recunosc plânsul ca pe un semn de stres și frustrare, uneori consideră că plânsul este un produs secundar inutil de eliberare a stresului. Ei presupun că acești copii se vor simți mai bine odată ce nu vor mai plânge.

Această credință poate duce la eforturile de a distrage atenția copiilor de la plânsul lor.

De ce apar tantrumurile?
Există o tendință crescătoare de a privi plânsul ca o expresie benefică a sentimentelor care au valoare terapeutică.

Mulți terapeuți încurajează copiii să plângă, mai ales în situații care implică pierderi.

Terapeuții susțin că plânsul este o parte importantă și necesară a procesului de întristare și recuperare.

John Bowlby, tatăl teoriei atașamentului, a subliniat că eșecul de a accepta emoțiile dureroase ale unui copil poate avea consecințe negative.

Este important să li se permită copiilor să-și exprime deschis emoțiile prin plâns în situații de separare sau pierdere.
Ar trebui să li se permită copiilor să-și exprime mânia pe care o simt uneori fără să fie judecați sau sancționați pentru acest lucru.
Rezultatul tuturor acestor sfaturi contradictorii este că părinții se întreabă adesea ce să facă atunci când copiii plâng sau au accese de furie.

Trebuie să-i mângâie, să-i ignore, să le distragă atenția, să-i pedepsească sau să îi asculte empatic?

Studiile au demonstrate că oamenii sănătoși plâng mai mult și au o atitudine mai pozitivă despre plâns decât oamenii care suferă de anumite boli.

Alte studii au arătat că terapia care implică niveluri ridicate de plâns duce la o ameliorare psihologică semnificativă.

Psihologii au studiat plânsul și efecte acestuia și au ajuns la concluzia că poate fi considerat un kit de reparare naturală cu care se naște fiecare copil.

Oamenii de toate vârstele plâng pentru că au nevoie, nu pentru că sunt „răsfățați” sau imaturi.

Copiii plâng spontan după ce au suferit orice stres sau traumă.

Cu cât există mai multă stres în viața copilului, cu atât mai mare va fi nevoia de a plânge.

Surse de stres în viața copiilor:
Bolile, rănile și spitalizarea sunt cauza durerii, confuziei și anxietății.
Lupta, separarea sau divorțul părinților unui copil pot produce confuzie și teamă, la fel ca și prezența noului partener al părintelui sau a unui părinte vitreg.
Separările, accidentele, frustrările, dezamăgirile și neliniștile.
Creșterea gradului de conștientizare a copiilor cu privire la violență, moarte și război poate fi o sursă de frică și de confuzie.
Stresul poate rezulta dintr-o mutare într-o casă nouă, începerea unei noi școli sau nașterea unui frate.
Copiii nu plâng nedefinit. Se opresc din proprie inițiativă când au terminat de scos acele emoții dureroase pentru ei.

După plâns, există, de obicei, un sentiment de ușurare și bunăstare. Incidentul care a declanșat plânsul nu mai este o problemă, iar copilul devine de obicei fericit și cooperant.

Copiii trebuie să învețe faptul că plânsul puternic este inacceptabil în anumite momente și locuri, așa cum trebuie să învețe să folosească toaleta.

Cum gestionăm aceste tantrumuri (crizele de furie) ?
Toți copiii, indiferent de vârstă, au nevoie de cel puțin un adult în viața lor, care să le ofere un timp și un loc sigur pentru a le asculta emoțiile de durere sau furie.

Dacă acest fel de acceptare este oferită în casă, va fi mai ușor pentru copii să se abțină din plâns la școală sau în situații publice și își vor reține plânsul până când ajung în locul în care ei se simt în siguranță.

Este dificil să permiteți copiilor să plângă, deoarece majoritatea dintre noi am fost opriți din plâns când eram mici.

Părinții noștri, dezinformați fiind, ne-au mustrat, ne-au certat, ne-au pedepsit sau ne-au ignorat atunci când am încercat să ne vindecăm durerile din copilărie plângând.

Unii dintre noi au fost opriți cu bunătate: „Uite, uite, acolo, acolo, nu plânge”, în timp ce alții au fost opriți într-un mod mai neplăcut: „Dacă nu te oprești din plâns, își dau eu motiv să plângi!”

Mulți oameni au fost lăudați că nu plâng și au tras concluzia că plânsul este inacceptabil.

Din cauza acestei condiționări timpurii, mulți adulți au învățat să-și suprime propriile lacrimi.

Acest lucru face dificilă acceptarea unui copil care plânge și are ca rezultat o dorință puternică de a opri copilul din plâns, la fel cum părinții lor au făcut cu ei.

În cultura noastră, plânsul este și mai puțin acceptabil pentru băieți decât pentru fete.

Părinții tind să fie mai puțin toleranți la plânsul băieților, probabil din cauza temerii că fiii lor vor fi considerați slabi dacă își vor arăta emoțiile.

„Băieții mari nu plâng” este o expresie frecvent auzită.

Consecința acestui lucru este că unii oameni nu au vărsat o lacrimă de ani de zile. Această suprimare a plânsului la bărbați poate fi parțial responsabilă pentru faptul că bărbații sunt mai predispuși decât femeile la boli legate de stres și mor la o vârstă mai mică.

De asemenea, ar putea explica de ce mai mulți bărbați comit acte violente.

Atunci când emoțiile dureroase sunt repetate, ele pot deveni distorsionate și pot apărea ulterior ca violență față de alții.

Fiecare dintre noi își dorește ca ai săi copii să fie fericiți și de multe ori simțim că este de datoria noastră să-i facem pe copiii noștri fericiți.

De cele mai multe ori, fără să ne dăm seama, fericirea apare spontan după ce copilul a izbucnit în plâns și s-a eliberat.

Ce poți face înainte sau în timpul unui tantrum?
Rămâi calm
Ia-ți un moment pentru tine dacă ai nevoie. Dacă te enervezi, va face situația și mai dificilă decât este, atât pentru tine cât și pentru copilul tău. Păstrează-ți vocea calmă și echilibrată și acționează deliberat și încet.

Validează sentimentele dificile ale copilului
De exemplu, „Este foarte supărător atunci când înghețata cade din con, nu-i așa?”

Acest lucru poate ajuta la prevenirea comportamentului care va scăpa de sub control și îi oferă copilului șansa de a reseta emoțiile.

Fii pregătit dacă urmează să vină un tantrum
Fii alături de copilul tău, susține-l. Dar nu încerca să raționezi cu el sau să îl distragi. E prea târziu odată ce a început un tantrum.

Acționează atunci când este necesar
Dacă se întâmplă tantrumul deoarece copilul tău dorește ceva, nu-i oferi ceea ce dorește. Dacă copilul tău nu dorește să facă ceva, care tu ca părinte raționezi că ar fi mai bine de evitat acționează în consecință. De exemplu, dacă copilul tău, nu dorește să iasă din baie, ar fi mai sigur să îl scoți dacă stă deja de prea mult timp acolo.

Fii consecvent și calm în abordarea ta
Dacă uneori îi dai copilului ceea ce dorește atunci când are un viciu și uneori nu, problema se poate înrăutăți.

Mulți părinți își pierd repede încrederea și simt că sunt incompetenți atunci când copiii lor plâng.

Dezvoltă-ți o strategie pentru accesele de furie
Pregătește un plan clar pentru modul în care vei rezolva un tantrum în orice situație în care te vei afla.

Concentrează-te pe punerea planului în acțiune atunci când se produce tantrumul.

Acceptă că nu poți controla direct emoțiile sau comportamentul copilului
Îți poți ajuta copilul să fie în siguranță și îl poți ghida astfel încât crizele sale de furie să fie tot mai puțin probabil să se întâmple în viitor.

Acceptă că este nevoie de timp pentru ca schimbarea să se întâmple. Copilul tău are multe emoții de gestionat înainte ca tantrumul să dispară pentru totdeauna. Dezvoltarea și practica abilităților de autoreglementare este o sarcină pe toată durata vieții.

Evită să te gândești că al tău copil plânge intenționat să te enerveze sau să te șantajeze emoțional
Copiii nu au tantrumuri în mod deliberat – sunt blocați într-un obicei negativ sau nu au abilitățile necesare în acel moment pentru a face față situației.

Nu râde de el
Nu râde atunci când copilul tău are o criză de furie – dacă o faci, s-ar putea să-l deranjeze și mai mult dacă crede că râzi de el.

Dacă alți oameni te judecă, ignoră-i
E posibil ca ei să nu aibă copii sau au trecut atât de mult timp de când au avut un copil mic, că au uitat cum este.

Mecanisme de vindecare
Așadar plânsul și crizele de furie sunt mecanisme de vindecare pentru copii ca să depășească efectele stresului și ale traumei.

Acceptarea emoțiilor puternice este un element esențial legat de iubirea necondiționată și atașamentul sănătos.

Copiii au nevoie de un mediu care să le permită să plângă fără să fie distrasi, ridiculizați sau pedepsiți.

Acest lucru le va permite să-și mențină sănătatea emoțională prin eliberarea regulate a efectelor produse de unele experiențe frustrante, înfricoșătoare sau confuze.

Copiii care cresc cu această abordare sunt mai cooperanți, dau dovadă de mai multă compasiune și sunt nonviolenți.

Așadar, haideți dragi părinți, să ne străduim să acceptăm și să le ascultăm aceste emoții puternice copiilor noștri, pentru ca ei simtă că pot veni întotdeauna la noi cu problemele lor și că vor fi iubiți indiferent de cât de triști, înspăimântați sau supărați se simt.

Diferențe bărbat – femeie

DIFERENŢE FEMEIE-BĂRBAT:
Când se rătăcește, o femeie oprește și întreabă pe unde s-o ia. Pentru un bărbat, acesta este un semn de slăbiciune. Se va învârti ore întregi, anunţând din când în când că este aproape de destinaţie, spre disperarea consoartei lui, care îi dă sfatul:
„Întreabă odată, omule! Nu vezi că te învârţi în jurul cozii?”
• Femeile au o capacitate foarte dezvoltată de a observa orice amănunt, cât de mic, precum și schimbările de aspect sau de comportament ale celorlalţi. Nu încerca să ascunzi ceva de soţie, că nu ţine!… Ele au o percepţie periferică mai amplă decât cea a bărbaţilor. La multe femei, orientarea periferică ajunge până la 1800, pe când bărbatul are creierul configurat pentru un tip de privire ca printr-un tunel, la mare distanţă, ca și când ar avea un binoclu.
• Când creierul bărbatului se odihnește, cel puţin 70% din activitatea sa electrică este blocată. În cazul femeilor, scanerul arată că este activ în proporţie de 90% în timpul unei stări similare, confirmând faptul că femeile primesc și analizează permanent informaţii din mediul înconjurător.
• Femeile descriu culorile mult mai amănunţit decât bărbaţii, pentru că ele au doi cromozomi X care furnizează o mai mare varietate de celule conice, care sesizează culorile până la 2 nuanţe.
Ele au albul ochilor mai mare ca al bărbaţilor, pentru că sunt făcute pentru acea comunicare interpersonală la distanţă mică, ce face parte integrantă din legătura pe care o poate stabili o femeie.
• Când un bărbat este trimis să caute margarina în frigider, nu dă de ea nici după ce caută a doua oară, pe când ea i-o arată cu ochii închiși. Hormonii ei de estrogen îi permit să identifice obiectele din sertar sau din încăpere și să-și amintească de ele ulterior, după un tipar de memorie specific. Ea devine pentru soţ contul deschis de memorie pentru mărunţișurile pe care el nu le găsește cu nici un chip. Noile studii au mai sugerat că, de fapt, creierul bărbatului caută în frigider cuvântul „margarină”.
• Când un bărbat intră cu soţia lui într-o casă, el identifică detaliile tehnice (intrările, lucruri ce trebuie reparate), pe când femeile analizează chipurile și știu exact cine cu cine și ce simte fiecare.
• Femeile aud mai bine decât bărbaţii și sunt abile în a distinge sunetele înalte. Creierul femeii este programat să audă cum plânge copilul noaptea, în vreme ce tatăl doarme liniștit și nezdruncinat,
emanând o coloană sonoră prin sforăitul lui de diferite intensităţi.
De aceea, robinetele care picură le înnebunesc pe femei, în vreme ce bărbaţii dorm liniștiţi, fără să le bage în seamă.
• Dacă femeile sunt mai pricepute în diferenţierea sunetelor, bărbaţii pot spune dincotro provin ele. Această capacitate de diferenţiere la femei le dă posibilitatea să priceapă schimbările emoţionale la copii și la adulţi, devenind veritabile termometre afective.
• Nici discuţie, pielea femeilor este mult mai sensibilă decât a bărbaţilor. Ocitocina este un hormon care stimulează dorinţa de mângâiere și activează receptorii atingerii. Nu e de mirare că femeile, având receptorii atingerii de zece ori mai sensibili decât ai bărbaţilor, dau mai multă atenţie mângâierilor din partea bărbaţilor.
Unele studii au arătat că femeile care sufereau de boli nervoase și de depresii și-au revenit mult mai rapid în funcţie de numărul de mângâieri și de alinări, precum și de durata acestora.
Atunci când o femeie are probleme sentimentale sau este foarte supărată pe un bărbat, mai mult ca sigur va spune: „Nu mă atinge!”
• Simţul gustativ al femeii și cel olfactiv sunt net superioare faţă de cele ale bărbaţilor.
Bărbaţii sunt mai eficienţi în a distinge gusturile sărat și amar, în timp ce femeile preferă dulciurile.
• Și mai trebuie să recunoaștem că femeile sunt net superioare în privinţa simţurilor de percepţie: ele sunt pricepute în a detecta nuanţele fine la nivelul limbajului trupului, al vocii, al tonului și al altor stimuli senzoriali. Ele pot citi chiar reacţii și sentimente ale animalelor.
• Știm că emisfera dreaptă a creierului răspunde de partea creatoare și este mai dezvoltată la femei, iar emisfera stângă răspunde de controlul asupra logicii și raţionamentului și este dezvoltată mai mult la bărbaţi.
• Folosind tomograful cu rezonanţă magnetică, scanerul a pus în evidenţă că bărbaţii folosesc mai ales partea stângă a creierului pentru vorbire, în timp ce femeile folosesc atât partea stângă, cât și pe cea dreaptă.
• Emisferele stângă și dreaptă ale creierului sunt legate printr-o serie de nervi care se numesc corpul calos. Acest cablu face ca o parte a creierului să comunice foarte bine cu cealaltă, permiţând schimbul de informaţii, ca două calculatoare pe umeri, legate de o interfaţă unică. Ei bine, la femeie, corpul calos este mai gros decât la bărbat, având cu peste 30% mai multe legături între emisfere. De aceea, vorbirea femeii este mai fluentă, iar acest lucru explică și capacitatea femeilor de a putea executa mai multe lucruri fără legătură aparentă între ele. De unde și intuiţia feminină. Ce să-i faci, asta e! Bărbatul are mai puţine conexiuni și de aceea creierul lui este configurat să facă un singur lucru o dată. Creierul lui este mai compartimentat. Dacă îi veţi scana creierul în timp ce citește, veţi constata că practic este surd. Nu-și poate păstra vigilenţa auditivă în același timp ce citește
• Pentru o sugestie mai puternică, am spune : creierul bărbatului este mono, pe când al femeii este stereo. Și, ca și când nu este de ajuns, s-a constatat că creierul femeii are mai multă materie cenușie, deși este mai mic ca dimensiune.
• Pentru că ea folosește anumite părţi ale creierului în același timp, femeii îi este greu să distingă între dreapta și stânga.

• Cred că trebuie să mai marcăm puncte și pentru bărbaţi. Ei au o orientare în spaţiu mult mai bună, pe când femeile au o orientare bidimensională. Deși ele îţi văd scama pe costum de la 30 de metri, nu reușesc să parcheze mașina cu spatele, lovind mereu ușa garajului. Ţine de orientarea pe trei dimensiuni, și pe aceasta nu o are prea dezvoltată.
• Creierul bărbatului îndosariază informaţiile, pe când cel al femeii nu le înmagazinează, ci ele revin mereu în minte.
Singura modalitate prin care o femeie poate scăpa de problemele din gând este să le exprime și astfel să le conștientizeze. Obiectivul ei este să scape de probleme, nu să găsească soluţii sau să tragă concluzii.
• Bărbaţii, stocând informaţiile, nu găsesc de bine să le exprime, așa că, atunci când, după o zi de lucru cu evenimente de tot felul, este întrebat de soţie cum a fost, el răspunde laconic: „Bine! Ca ieri. Nimic nou!” Efortul de exprimare fiind mai redus, nu consideră că este împins să-l facă.
• Pentru o femeie, vorbirea continuă să aibă un scop precis: crearea de noi relaţii interumane și împrietenirea. Pentru bărbaţi, vorbirea înseamnă o referire strictă la fapte.
• Bărbaţii își vorbesc mai ales în gând. Când o femeie îl vede privind pe geam, își închipuie că este plictisit sau leneș și încearcă să-i vorbească și să-i dea ceva de făcut, că tot stă degeaba:
„Pentru că tot nu faci nimic, du-te și spală pe jos în bucătărie, dragule!”
• Bărbaţii trebuie să înţeleagă că, atunci când o femeie vorbește, ea nu așteaptă să i se găsească soluţii.
• Chiar cuvântul în sine are un înţeles pentru bărbat și alt înţeles pentru femeie. Prin cuvânt, bărbatul exprimă idei și informaţii, iar femeia, sentimente și emoţii.
De multe ori creditul de cuvinte rămâne destul de bogat la femeie la sfârșitul unei zile și ea trebuie să îl consume ca să se simtă ușurată și fericită. Atât așteaptă: să fie ascultată. Nu are nevoie de soluţii.
• Când un bărbat citește o carte, se uită nerăbdător să vadă câte pagini mai sunt până la terminarea unui capitol, pe când femeia nu este atât de secvenţială ca bărbatul, căutând finalul. Fire imaginativă, proiectează ea scenarii, pe care le va confrunta cu finalul cărţii.
• Dacă bărbatul este adâncit într-o lectură, scrie un articol sau un referat, nevasta lui îi va lăsa ușa deschisă, ca un reflex de a nu i se închide posibilitatea comunicării. El va striga după ea să închidă ușa, ameninţând-o cu reproșuri pentru repetatele ei violări ale intimităţii bârlogului său.
• Bărbaţii folosesc limbajul pentru a se întrece între ei, de aceea sensul cuvintelor este mult mai important, ei căutând o soluţie cu finalitate. La femei, vocabularul nu este punctul lor forte, de aceea definirea și înţelesul cuvintelor nu contează așa de mult, căci ele se bazează pe tonul vocii pentru o exprimare mai fidelă, dar și pe limbajul trupului, pentru a-i da un conţinut emoţional. Scopul urmărit este cel al construirii relaţiilor, și nu argumentativ, ca al bărbaţilor. Dacă o femeie îi vorbește mult bărbatului ei, înseamnă că-i place de el, dar, dacă tace, aţi încurcat-o!
– Iubitule, n-ai vrea să-ţi mai aerisești creierii, după atâta citit? îl întreabă ea cu o licărire vioaie în priviri.
– Nu cred că simt nevoia! Dacă tot vrei să-mi creezi condiţii, deschide fereastra și este O.K.!
Faţa ei se întunecă și puse un lacăt mare la gură, pe care îl închise cu scrâșneli.
– E ceva în neregulă? o verifică el pe consoarta lui.
Ea îi răspunse cu tăcere.
– Am făcut ceva rău? Nu știu de ce, dar parcă s-a înnorat! încercă el să se clarifice.
– Și s-ar putea să plouă și cu grindină! ieși ea din muţenie.
Cum de nu pricepi că nu m-ai mai scos de două săptămâni și pe mine la o plimbare?
– Spune așa, femeie, nu mă lua pe ocolite! se lumină el. Ce mistere mai au și doamnele astea în cap! Auzi: să mă mai aerisesc și eu și, când colo, de fapt ea voia să se aerisească! Oare câte alte taine mai ascunde?
• Vorbirea pe ocolite este o specialitate a femeii și are ca scop să adune relaţii, dar cel mai adesea nu funcţionează în cazul bărbaţilor, pentru că ei nu pricep regulile jocului. Creierul femeii este axat pe prelucrare, pe când bărbaţii consideră aceasta o lipsă de structurare. El vrea să i se spună concis și direct.
Cum ei ocupă slujbele unde se cere orientarea în spaţiu ca șoferi, piloţi sau profesori de știinţe exacte, vorbirea pe ocolite ar duce la grave erori. Dacă un pilot ar spune turnului de control: „Cred că jos e mai sigur decât aici, sus!” în loc de: „Mă pregătesc să aterizez!”, sigur ar fi scos urgent din slujbă.
• Femeile pun sentiment în ceea ce spun, în timp ce bărbaţii doar se exprimă. Cum vocabularul nu este chiar punctul forte al creierului femeilor, ele nu consideră definirea precisă a cuvintelor atât de relevantă. Chiar mai exagerează, de dragul efectului obţinut.Bărbaţii însă vor interpreta fiecare cuvânt pe care-l vor spune ele ca atare și vor reacţiona în consecinţă.
• Femeia folosește în medie șase expresii faciale în zece secunde, prin care reflectă sau reacţionează la emoţiile interlocutorului.
De regulă, bărbatul rămâne impasibil când ascultă, pentru a nu-și trăda emoţiile, dar asta nu înseamnă că nu trăiește nici un fel de emoţie. Scanarea creierului arată că bărbaţii reacţionează emoţional la fel de puternic ca femeile, dar evită s-o arate.
• Majoritatea femeilor dovedesc o orientare în spaţiu limitată.
Bărbaţii au capacitatea de a vedea în trei dimensiuni. Studiile arată că mintea bărbatului măsoară distanţa și viteza, pentru a ști exact când trebuie să schimbe direcţia.
Dacă dai o hartă turistică sau rutieră unei femei, ea trebuie s-o așeze în sensul de mers, altfel nu se descurcă. Și așa i se pare un mister, pe când un bărbat o poate citi din orice poziţie.
• Femeile excelează în zone de creaţie, cum ar fi artele spectacolului, învăţământul, resursele umane și literatura, toate acestea fiind domenii în care logica abstractă nu are o importanţă primordială.

Să-l ascultăm și pe maestru, V. Andru, Terapia destinului:
În cuplu cum realizaţi înţelegerea? Vedeţi, apar multe certuri în cuplu. Ca să nu spunem despre certurile din microcolectivităţi! De ce apar oare aşa de multe certuri? Unele sunt culisări pentru reglare. Da, dar ţin o viaţă întreagă aceste culisări?!
Sunt defecte de înţelegere. Cum să le remediem?
Sigur, trebuie şi o informaţie despre psihoogia feminină şi masculină. Unii se pot lipsi de această informaţie: porneşti de la ideea că, într-o ceartă, tu eşti de vină: ffie că tu ai cauzat, fie că tu n-ai ştiut să eviţi. Deci chiar dacă n-ai cauzat tu conflictul, eşti de vină şi eşti deficitar emoţional că n-ai ştiut să eviţi. Este o premisă bună (a şti că tu eşti de vină, iar „adversarul” are dreptate). Dacă eşti în stare de această premisă, de această blândeţe şi răbdare, este foarte bine. Însă puţini sunt în stare să dea dreptate celui din faţa lor! Dar o minimă cunoaştere a naturii umane te ajută.
De pildă, a cunoaşte că există nişte ritmuri – şi la bărbat şi la femeie – nişte ritmuri ale afectelor. La femeie căldura merge pe o dinamică descreştere – creştere; la bărbat merge pe dinamica fugă – revenire.
Deci din când în când bărbatul îşi împrospătează puterea afectelor prin fugă. Dacă femeile ar şti acest lucru, sigur că nu ar taxa atât de dramatic „fuga” bărbatului! Cum se manifestă fuga? Nu spunem că este o părăsire de domiciliu, căci atunci este grav. Fuga „refacere” se manifestă compensator sau simbolic uneori dar şi concret! Analizaţi-vă partenerul şi veţi vedea cum se manifestă fuga lui. Fie fuga la televizor, sau la somn: când ţi-e lumea mai dragă şi când ai nevoie de el –a fugit la somn. Poate să fie şi o fugă fizică – fuge undeva, la o partidă de tabel, de pescuit sau în pelerinaj!
La femeie, spuneam că dinamica afectivă se exprimă prin creştere şi descreştere. Ea nu fuge. Ea creşte, îmbrăţişează, mistuie; şi apois cade, rejectează, ocăreşte!
Lucrul aceste este firesc, dar partenerul rar când înţelege. O vede şi zice: „Păi cum se poate, psyhi mu, ieri erai anflamată, ziceai că sunt centrul lumii, zeul şi astăzi zici că sunt un mitocan şi un dobitoc…” Adică el nu înţelege că se poate! E un ritm. Nu sunt simplele indispoziţii premenstruale, ci ţin de structura complex umană, feminină.
Dacă o perioadă de descreştere la femeie coincide cu o perioadă de fugă la partenerul ei – sar scântei şi apare un divorţ. Pentru că nici unul nici altul nu ştiu că asemenea secţiuni sunt explicabile şi că trebuiesc depăşite printr-o putere – sau chiar supraputere de înţelegere. Ce faci atunci? Înţelegând, în primul rând taci, nu faci obiecţii, nu amplifici răul prin revendicări sau imputări.
Când un bărbat revendică de la femeie căldură, el amplifică răul. Din moment ce ea atunci n-o are, ea însăşi se simte frustrată şi ea însăşi se simte într-un impas; iar partenerul vine şi revendică, smulge şi-i spune – „Păi nu ţi-e ruşine, eu care te credeam pasionată de mine şi acuma te văd rejectivă, respingătoare!” Situaţii curente. Le veţi depăşi ştiind că sunt normale statistic, şi că trebuie aşteptare, răbdare.
Nu luaţi niciodată decizii pe o curbă de descreştere pasională sau pe o curbă de fugă.
Spuneam că la bărbaţi refacerea afectivă este fuga. Fie că este fuga la televizor sau într-o uitare de tot şi de toate, fie că e fuga undeva, la capătul pământului…
Nu vreau să spun fugă la altcineva, că atunci nu este fugă, atunci este principiul plăcerii, atunci este principiul voluptăţii care este o trişare în legile naturii. Deci adulterul nu este „fugă”, nu este nevoie de refacere, ci este lăcomie sau perversitate şi încălcarea unei taine sacre.
Nu se iau decizii pe curba descendentă. Se lasă. Chiar dacă pe acea curbă zici – „Nu merge cuplul nostru, mâine am terminat cu el!” Aşteaptă până mâine, nu lua decizia pe vectorul de fugă şi de cădere. Iată un mod de a înţelege.
Uneori o minimă informaţie despre natura umană ne ajută să înţelegem. Alteori, să nu analizaţi antura umană, ci porniţi de la premisa că natura umană are dreptate, dar eu încă nu am descoperit acea dreptate. Pentru că nu avem întotdeauna informaţia că lucrurile se desfăşoară logic şi normal şi ne apucăm să ne enervăm. Deci, porniţi de la premisa că ele se desfăşoară logic şi normal statistic.

Gomora

‘Quartet of Truth’: Adult children of gay parents testify against same-sex ‘marriage’ at 5th Circuit

As the 5th Circuit Court of Appeals considers whether to strike down laws in three states banning same-sex “marriage,” four adult children of homosexual parents have filed court briefings arguing that government-sanctioned homosexual unions could lead to disaster for thousands of kids.

Katy Faust, Dawn Stefanowicz, B.N. Klein, and Robert Oscar Lopez, who were all raised by homosexual parents, each submitted briefs to the 5th Circuit opposing the legalization of same-sex “marriage.”  Recounting childhood memories of households made deeply dysfunctional by their parents’ sexual appetites and the radical subculture that went along with their “gay” identities, all four argued that redefining marriage to include homosexual couples will likely lead to the exploitation and abuse of countless children for political and personal gain.

“I grew up with a parent and her partner[s] in an atmosphere in which gay ideology was used as a tool of repression, retribution and abuse,” wrote B.N. Klein of her lesbian mother and her series of live-in lovers. “I have seen that children in gay households often become props to be publically [sic] displayed to prove that gay families are just like heterosexual ones.”

“While I do not believe all gays would be de facto bad parents, I know that the gay community has never in my lifetime put children first as anything other than a piece of property, a past mistake or a political tool to be dressed up and taken out as part of a dog-and-pony show to impress the well-meaning,” Klein wrote.  She added that as a child of a lesbian mother, she was pressured to pay “constant homage and attention” to her mother’s gay identity, taught that “some Jews and most Christians were stupid and hated gays and were violent,” and told that homosexuals were “much more creative and artistic because they were not repressed and were naturally more ‘feeling.’”

While Klein classified her upbringing as abusive, Robert Oscar Lopez told the court that his own childhood upbringing by his mother and her longtime partner represented the “best possible conditions for a child raised by a same-sex couple.”  Even so, Lopez testified that the lack of a father figure in his life, combined with the influence of the radical gay culture in which he was raised, gave rise to a devastating confusion about his own sexuality and ultimately led to his becoming a homosexual prostitute in his teen years in order to fulfill his craving for acceptance and love from older men.

“Had I been formally studied by same-sex parenting ‘experts’ in 1985, I would have confirmed their rosiest estimations of LGBT family life,” Lopez wrote.  “[But b]ehind these façades of a happy ‘outcome’ lay many problems.”

“I experienced a great deal of sexual confusion,” Lopez wrote.  “I had an inexplicable compulsion to have sex with older males … and wanted to have sex with older men who were my father’s age, though at the time I could scarcely understand what I was doing.”

“The money I received for sex certainly helped me financially because it allowed me certain spending money beyond what I earned with my teenage jobs at a pizzeria and in my mother’s [psychiatric] clinic. But the money was not as impactful as the fact that I needed to feel loved and wanted by an older male figure, even if for only as short as a half hour.”

Lopez said that he has spoken to dozens of other adult children of homosexuals, and that many of them have similar stories of pain and damage inflicted by the absence of a biological parent and the unwanted “step-parent” type relationship demanded by their homosexual parents’ lovers.  Lopez included testimonies from nine of them in his brief, but said there were many more who were afraid to speak out for fear that the homosexual lobby would target them for harassment like they have Lopez himself.

“Children raised by same-sex couples face a gauntlet if they break the silence about the ‘no disadvantages’ consensus,” Lopez wrote, after recounting how homosexual activists harassed his employers and spread lies about him on the internet after he first came forward about his own childhood experiences as the son of a lesbian. “In such a climate, I must conclude that placing children in same-sex couples’ homes is dangerous, because they have no space or latitude to express negative feelings about losing a mom or dad, and in fact they have much to fear if they do.”

Katy Faust also testified that children of homosexuals are intimidated into silence by gay activists who threaten them with public shaming, job interference, and worse for daring to speak out against same-sex “marriage.”

“Some adult children with gay parents shy away from making their thoughts about marriage public because we do not want to jeopardize our relationships with those to whom our hearts are tethered,” Faust wrote. “Unfortunately, many gay-marriage lobbyists have made gay marriage the sole badge of loyalty to our LGBT family and friends.”

“The label of bigot or hater has become very powerful and effective tools to silence those of us who choose not to endorse the marriage platform of many gay lobbyists,” Faust continued. “For much of my adult life I was content to keep my opinions on the subject of marriage to myself. I was (and still am) sickened by the accusation that I was bigoted and anti-gay for my belief in natural marriage.”

“For many years those devices kept me quiet,” admitted Faust.  “I didn’t seek a venue where I could share my views. But I have come to realize that my silence, and the silence of others, has allowed for the conversation to be dominated by those who claim that only animus, ignorance, or indoctrination could lead one to oppose ‘marriage equality.’”

Faust said that her outspokenness against same-sex “marriage” stems from her belief that every child has a right to a relationship with his or her mother and father.

“When we institutionalize same-sex marriage … we move from permitting citizens the freedom to live as they choose, to promoting same-sex headed households,” Faust wrote.  “Now we are normalizing a family structure where a child will always be deprived daily of one gender influence and the relationship with at least one natural parent. Our cultural narrative becomes one that, in essence, tells children that they have no right to the natural family structure or their biological parents, but that children simply exist for the satisfaction of adult desires.”

Dawn Stefanowicz echoed the sentiments of the other three, in a frank and graphictestimony of her childhood with a promiscuous homosexual father who later died of AIDS.

“It is quite difficult to discuss the implications of growing up in a gay household until later in adulthood when we have developed a measure of personal identity and independence apart from our GLBT parent, partners and the subcultures,” Stefanowicz wrote. “We are often forced to approve and tolerate all forms of expressed sexuality, including various sexual and gender identity preferences.”

“As children, we are not allowed to express our disagreement, pain and confusion,” wrote Stefanowicz. “Most adult children from gay households do not feel safe or free to publicly express their stories and life-long challenges; they fear losing professional licenses, not obtaining employment in their chosen field, being cut off from some family members or losing whatever relationship they have with their gay parent(s). Some gay parents have threatened to leave no inheritance, if the children don’t accept their parent’s partner du jour.

“The special-interest GLBT groups and so-called support groups for kids sometimes act, or function, as fronts for a far darker side that silences, intimidates and threatens the children who want to share the truth, allowing only a politically-correct version of our childhoods to be heard,” Stefanowicz continued.  “These special-interest groups support political and legal objectives toward same-sex marriage, ignoring the horrendous inequality, permanent losses and prejudice to children in the name of adult sexual rights. Children lose forever their rights to know and be raised by their married biological father and mother.”

A three-judge panel of the 5th Circuit heard oral arguments (audio here) regarding the legality of state bans on same-sex “marriage” last Friday.  However, it could be months before they issue an opinion.

Meanwhile, the U.S. Supreme Court on Monday declined to review a lower court decision upholding Louisiana’s ban on same-sex “marriage.”  The high court is still considering whether to hear arguments concerning bans in Ohio, Michigan, Kentucky, and Tennessee.

Cum sa cresti un copil rezistent emotional. 20 de tehnici simple si de efect

incredere-in-sine-864x400_c

Anul trecut, un studiu realizat pe 1.600 de adolescenti a aratat doua trasaturi pe care le aveau in comun cei mai rezistenti din punct de vedere emotional. Acesti copii au raspuns afirmativ la aceste doua enunturi:

1. Am parinti care tin la mine
2. Am parinti care ma asculta.

Studiul, realizat in Australia de Andrew Fuller, un renumit psiholog de copii si adolescenti, a dezvaluit, astfel, de unde porneste rezistenta emotionala a copilului si ce trebuie sa-i oferi tu, ca parinte.
Oricat de mult ai incerca sa-l protejezi, la un moment dat, copilul tau va fi ranit emotional: poate va fi necajit la scoala de alti copii, ori prietenii il vor lua peste picior pentru ca nu are cel mai nou model de telefon. Copiii pot fi destul de rai, iar al tau poate ajunge sa sufere din motive care tie ti se par banale.
Tocmai de aceea, trebuie sa-l inveti cum sa fie puternic pentru a face fata mai usor provocarilor.

Iata 20 tehnici simple prin care tu iti poti ajuta copilul sa fie puternic:

1. Nu-i mai spune “Sunt ocupat! Am treaba! Nu pot acum”. Pentru un copil, dragostea nu se traduce prin cadouri, ci prin timp si atentie.

2. Inchide telefonul mobil, tableta, laptopul, televizorul si ofera-i copilului tau timp de calitate, sansa unei comunicari adevarate.

3. Atunci cand ii vorbesti, priveste-l in ochi.

4. Asculta-l cu adevarat! Nu-l intrerupe, fii interesat de ceea ce spune.

5. Nu renunta la ora de povesti, inainte de somn.

6. Fii calm. Sau propune-ti sa fii mult mai calm decat esti acum.

7. Petrece timp doar tu cu el, mai ales daca in casa mai sunt si alti frati. Momentul de 1 la 1 este foarte important. Pentru ca atunci cand vine vorba despre subiecte delicate este foarte putin probabil sa vorbeasca in prezenta altor persoane.

8. Ofera-i multe imbratisari si mangaieri.

9. Zambeste-i de fiecare data cand te cheama, cand te intreaba ceva.

10. Fa-ti timp sa nu faci nimic. Stati cu totii relaxati, fara a fi presati de un program.

11. Cand lucrurile sunt complicate, nu le complica si tu mai mult. Daca ai un copil care plange nervos, pastreaza-ti calmul. Daca te enervezi, nu vei rezolva nimic. La fel si in situatiile in care esti pus in fata unui comportament mai dificil al copilului. Tu esti adultul si trebuie sa dai dovada de maturitate, maiestrie si finete in astfel de situatii.

12. Ofera libertate! Daca mergeti la restaurant, lasa-l sa-si comande singur. Incurajeaza-i independenta si fii mai mult un ghid si un observator atent, nu un conducator.

13. Scrie de mana mici biletele vesele, ori cu mesaje de afectiune sau incurajare.

14. Jucati-va pe covor, stati pe iarba. Prima si cea mai importanta punte de legatura cu copilul este prin joc.

15. Pastreaza toate cadourile pe care le primesti: de la castane, felicitari stangace, flori de camp. Pastreaza ceea ce iti daruieste si tine cadoul la vedere. Va simti ca il apreciezi mult.

16. Spune-i “Te iubesc!”. Nu-ti fie teama de aceste cuvinte si, in niciun caz, jena sa iti arati sentimentele. Pana la urma, este copilul tau si el merita cel mai mult aceste cuvinte.

17. Arata-i ca-l iubesti.

18. Arata-i ca-l respecti.

19. Fii mereu acolo pentru el, la orice ora

20. Nu tipa la el, nu-l pedepsi, nu-l brusca, nu-l jigni atunci cand iti spune ca a facut ceva.

Si cateva recomandari de carti pentru parinti pe care le poti citi vara asta
Parintele eficient, de Thomas Gordoncarte
Crestem impreuna. Libertate si bucurie in relatia parinte-copil, de Naomi Aldortcarti
Inteligenta emotionala in educatia copiilor. Editia a III-a, de Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Psihologia varstelor (Editia a III-a), de Tinca Cretu

Sursa:http://centruldeparenting.ro/cum-sa-cresti-un-copil-rezistent-emotional-20-de-tehnici-simple-si-de-efect/

%d blogeri au apreciat asta: