Gomora

‘Quartet of Truth’: Adult children of gay parents testify against same-sex ‘marriage’ at 5th Circuit

As the 5th Circuit Court of Appeals considers whether to strike down laws in three states banning same-sex “marriage,” four adult children of homosexual parents have filed court briefings arguing that government-sanctioned homosexual unions could lead to disaster for thousands of kids.

Katy Faust, Dawn Stefanowicz, B.N. Klein, and Robert Oscar Lopez, who were all raised by homosexual parents, each submitted briefs to the 5th Circuit opposing the legalization of same-sex “marriage.”  Recounting childhood memories of households made deeply dysfunctional by their parents’ sexual appetites and the radical subculture that went along with their “gay” identities, all four argued that redefining marriage to include homosexual couples will likely lead to the exploitation and abuse of countless children for political and personal gain.

“I grew up with a parent and her partner[s] in an atmosphere in which gay ideology was used as a tool of repression, retribution and abuse,” wrote B.N. Klein of her lesbian mother and her series of live-in lovers. “I have seen that children in gay households often become props to be publically [sic] displayed to prove that gay families are just like heterosexual ones.”

“While I do not believe all gays would be de facto bad parents, I know that the gay community has never in my lifetime put children first as anything other than a piece of property, a past mistake or a political tool to be dressed up and taken out as part of a dog-and-pony show to impress the well-meaning,” Klein wrote.  She added that as a child of a lesbian mother, she was pressured to pay “constant homage and attention” to her mother’s gay identity, taught that “some Jews and most Christians were stupid and hated gays and were violent,” and told that homosexuals were “much more creative and artistic because they were not repressed and were naturally more ‘feeling.’”

While Klein classified her upbringing as abusive, Robert Oscar Lopez told the court that his own childhood upbringing by his mother and her longtime partner represented the “best possible conditions for a child raised by a same-sex couple.”  Even so, Lopez testified that the lack of a father figure in his life, combined with the influence of the radical gay culture in which he was raised, gave rise to a devastating confusion about his own sexuality and ultimately led to his becoming a homosexual prostitute in his teen years in order to fulfill his craving for acceptance and love from older men.

“Had I been formally studied by same-sex parenting ‘experts’ in 1985, I would have confirmed their rosiest estimations of LGBT family life,” Lopez wrote.  “[But b]ehind these façades of a happy ‘outcome’ lay many problems.”

“I experienced a great deal of sexual confusion,” Lopez wrote.  “I had an inexplicable compulsion to have sex with older males … and wanted to have sex with older men who were my father’s age, though at the time I could scarcely understand what I was doing.”

“The money I received for sex certainly helped me financially because it allowed me certain spending money beyond what I earned with my teenage jobs at a pizzeria and in my mother’s [psychiatric] clinic. But the money was not as impactful as the fact that I needed to feel loved and wanted by an older male figure, even if for only as short as a half hour.”

Lopez said that he has spoken to dozens of other adult children of homosexuals, and that many of them have similar stories of pain and damage inflicted by the absence of a biological parent and the unwanted “step-parent” type relationship demanded by their homosexual parents’ lovers.  Lopez included testimonies from nine of them in his brief, but said there were many more who were afraid to speak out for fear that the homosexual lobby would target them for harassment like they have Lopez himself.

“Children raised by same-sex couples face a gauntlet if they break the silence about the ‘no disadvantages’ consensus,” Lopez wrote, after recounting how homosexual activists harassed his employers and spread lies about him on the internet after he first came forward about his own childhood experiences as the son of a lesbian. “In such a climate, I must conclude that placing children in same-sex couples’ homes is dangerous, because they have no space or latitude to express negative feelings about losing a mom or dad, and in fact they have much to fear if they do.”

Katy Faust also testified that children of homosexuals are intimidated into silence by gay activists who threaten them with public shaming, job interference, and worse for daring to speak out against same-sex “marriage.”

“Some adult children with gay parents shy away from making their thoughts about marriage public because we do not want to jeopardize our relationships with those to whom our hearts are tethered,” Faust wrote. “Unfortunately, many gay-marriage lobbyists have made gay marriage the sole badge of loyalty to our LGBT family and friends.”

“The label of bigot or hater has become very powerful and effective tools to silence those of us who choose not to endorse the marriage platform of many gay lobbyists,” Faust continued. “For much of my adult life I was content to keep my opinions on the subject of marriage to myself. I was (and still am) sickened by the accusation that I was bigoted and anti-gay for my belief in natural marriage.”

“For many years those devices kept me quiet,” admitted Faust.  “I didn’t seek a venue where I could share my views. But I have come to realize that my silence, and the silence of others, has allowed for the conversation to be dominated by those who claim that only animus, ignorance, or indoctrination could lead one to oppose ‘marriage equality.’”

Faust said that her outspokenness against same-sex “marriage” stems from her belief that every child has a right to a relationship with his or her mother and father.

“When we institutionalize same-sex marriage … we move from permitting citizens the freedom to live as they choose, to promoting same-sex headed households,” Faust wrote.  “Now we are normalizing a family structure where a child will always be deprived daily of one gender influence and the relationship with at least one natural parent. Our cultural narrative becomes one that, in essence, tells children that they have no right to the natural family structure or their biological parents, but that children simply exist for the satisfaction of adult desires.”

Dawn Stefanowicz echoed the sentiments of the other three, in a frank and graphictestimony of her childhood with a promiscuous homosexual father who later died of AIDS.

“It is quite difficult to discuss the implications of growing up in a gay household until later in adulthood when we have developed a measure of personal identity and independence apart from our GLBT parent, partners and the subcultures,” Stefanowicz wrote. “We are often forced to approve and tolerate all forms of expressed sexuality, including various sexual and gender identity preferences.”

“As children, we are not allowed to express our disagreement, pain and confusion,” wrote Stefanowicz. “Most adult children from gay households do not feel safe or free to publicly express their stories and life-long challenges; they fear losing professional licenses, not obtaining employment in their chosen field, being cut off from some family members or losing whatever relationship they have with their gay parent(s). Some gay parents have threatened to leave no inheritance, if the children don’t accept their parent’s partner du jour.

“The special-interest GLBT groups and so-called support groups for kids sometimes act, or function, as fronts for a far darker side that silences, intimidates and threatens the children who want to share the truth, allowing only a politically-correct version of our childhoods to be heard,” Stefanowicz continued.  “These special-interest groups support political and legal objectives toward same-sex marriage, ignoring the horrendous inequality, permanent losses and prejudice to children in the name of adult sexual rights. Children lose forever their rights to know and be raised by their married biological father and mother.”

A three-judge panel of the 5th Circuit heard oral arguments (audio here) regarding the legality of state bans on same-sex “marriage” last Friday.  However, it could be months before they issue an opinion.

Meanwhile, the U.S. Supreme Court on Monday declined to review a lower court decision upholding Louisiana’s ban on same-sex “marriage.”  The high court is still considering whether to hear arguments concerning bans in Ohio, Michigan, Kentucky, and Tennessee.

Cum sa cresti un copil rezistent emotional. 20 de tehnici simple si de efect

incredere-in-sine-864x400_c

Anul trecut, un studiu realizat pe 1.600 de adolescenti a aratat doua trasaturi pe care le aveau in comun cei mai rezistenti din punct de vedere emotional. Acesti copii au raspuns afirmativ la aceste doua enunturi:

1. Am parinti care tin la mine
2. Am parinti care ma asculta.

Studiul, realizat in Australia de Andrew Fuller, un renumit psiholog de copii si adolescenti, a dezvaluit, astfel, de unde porneste rezistenta emotionala a copilului si ce trebuie sa-i oferi tu, ca parinte.
Oricat de mult ai incerca sa-l protejezi, la un moment dat, copilul tau va fi ranit emotional: poate va fi necajit la scoala de alti copii, ori prietenii il vor lua peste picior pentru ca nu are cel mai nou model de telefon. Copiii pot fi destul de rai, iar al tau poate ajunge sa sufere din motive care tie ti se par banale.
Tocmai de aceea, trebuie sa-l inveti cum sa fie puternic pentru a face fata mai usor provocarilor.

Iata 20 tehnici simple prin care tu iti poti ajuta copilul sa fie puternic:

1. Nu-i mai spune “Sunt ocupat! Am treaba! Nu pot acum”. Pentru un copil, dragostea nu se traduce prin cadouri, ci prin timp si atentie.

2. Inchide telefonul mobil, tableta, laptopul, televizorul si ofera-i copilului tau timp de calitate, sansa unei comunicari adevarate.

3. Atunci cand ii vorbesti, priveste-l in ochi.

4. Asculta-l cu adevarat! Nu-l intrerupe, fii interesat de ceea ce spune.

5. Nu renunta la ora de povesti, inainte de somn.

6. Fii calm. Sau propune-ti sa fii mult mai calm decat esti acum.

7. Petrece timp doar tu cu el, mai ales daca in casa mai sunt si alti frati. Momentul de 1 la 1 este foarte important. Pentru ca atunci cand vine vorba despre subiecte delicate este foarte putin probabil sa vorbeasca in prezenta altor persoane.

8. Ofera-i multe imbratisari si mangaieri.

9. Zambeste-i de fiecare data cand te cheama, cand te intreaba ceva.

10. Fa-ti timp sa nu faci nimic. Stati cu totii relaxati, fara a fi presati de un program.

11. Cand lucrurile sunt complicate, nu le complica si tu mai mult. Daca ai un copil care plange nervos, pastreaza-ti calmul. Daca te enervezi, nu vei rezolva nimic. La fel si in situatiile in care esti pus in fata unui comportament mai dificil al copilului. Tu esti adultul si trebuie sa dai dovada de maturitate, maiestrie si finete in astfel de situatii.

12. Ofera libertate! Daca mergeti la restaurant, lasa-l sa-si comande singur. Incurajeaza-i independenta si fii mai mult un ghid si un observator atent, nu un conducator.

13. Scrie de mana mici biletele vesele, ori cu mesaje de afectiune sau incurajare.

14. Jucati-va pe covor, stati pe iarba. Prima si cea mai importanta punte de legatura cu copilul este prin joc.

15. Pastreaza toate cadourile pe care le primesti: de la castane, felicitari stangace, flori de camp. Pastreaza ceea ce iti daruieste si tine cadoul la vedere. Va simti ca il apreciezi mult.

16. Spune-i “Te iubesc!”. Nu-ti fie teama de aceste cuvinte si, in niciun caz, jena sa iti arati sentimentele. Pana la urma, este copilul tau si el merita cel mai mult aceste cuvinte.

17. Arata-i ca-l iubesti.

18. Arata-i ca-l respecti.

19. Fii mereu acolo pentru el, la orice ora

20. Nu tipa la el, nu-l pedepsi, nu-l brusca, nu-l jigni atunci cand iti spune ca a facut ceva.

Si cateva recomandari de carti pentru parinti pe care le poti citi vara asta
Parintele eficient, de Thomas Gordoncarte
Crestem impreuna. Libertate si bucurie in relatia parinte-copil, de Naomi Aldortcarti
Inteligenta emotionala in educatia copiilor. Editia a III-a, de Maurice J. Elias, Steven E. Tobias, Brian S. Psihologia varstelor (Editia a III-a), de Tinca Cretu

Sursa:http://centruldeparenting.ro/cum-sa-cresti-un-copil-rezistent-emotional-20-de-tehnici-simple-si-de-efect/

Semnal de alarma! Raul pe care il facem fara sa stim copiilor nostri Interviu

Intr-un interviu acordat Ziare.com, Sorina Petrica a atras atentia asupra erorilor frecvente si grave pe care parintii, chiar animati de cele mai bune intentii, le fac in educatia copiilor lor pentru ca nu inteleg nevoile reale ale acestora.

Iar multe dintre aceste erori sunt consecinta faptului ca parintele nu isi intelege propriile emotii sau este prizonierul propriilor traume: „Noi ne vom afecta copiii in zone in care am fost afectati”.

Care sunt cele mai frecvente si mai neconstientizate greseli ale parintilor in raport cu copiii lor?

Una dintre erorile tipice este ca reactioneaza la greseala copilului prin retragerea afectiunii. Cand copilul greseste, cel mai adesea parintele pune distanta fizica si emotionala intre el si copil, nu mai priveste copilul la fel, nu-i mai zambeste, nu-i mai vorbeste.

Copilul invata in acest mod sa se identifice cu greseala, sa simta rusine si isi formeaza in timp convingerea ca e „defect”. Iar copilul care traieste frica de esec traieste si spaima de a nu fi abandonat.

Care e raspunsul corect la greseala copilului?

Copilaria se asociaza cu un proces intens de invatare. Orice proces de invatare implica in mod automat greseala. Asa ca raspunsul corect este cel in care parintele subliniaza ce a reusit copilul sa faca, oferind in acelasi timp sprijin pentru exersarea aspectelor care mai au nevoie de exercitiu pentru a fi invatate.

De exemplu, un copilul smulge jucaria din mana altui copil. In fata acestui comportament parintele trebuie sa vada ce abilitate ii lipseste copilului, ce abilitate trebuie sa-i construiasca pentru ca acest comportament sa dispara. In cazul nostru abilitatea necesara este sa formuleze cererea de a primi jucaria.

Dar, atentie!, invatarea comportamentala nu se produce pe loc, are nevoie de multa practica, de mult exercitiu. Trebuie oferite multe contexte in care copilul sa fie incurajat sa foloseasca alternativa comportamentala corecta fara sa fie pedepsit pentru ca nu o face. Daca va fi pedepsit si criticat, isi va pierde motivatia de a exersa comportamentul respectiv.

Un copil are nevoie de o luna de zile pentru a invata o abilitate simpla, precum formularea unei cereri, si a o aplica apoi spontan. Parintele trebuie asadar sa actioneze mai mult si sa vorbeasca mai putin.

Exista un moment cand pedeapsa devine totusi necesara?

Pedeapsa nu este eficienta. Nu il invata pe copil ce trebuie sa faca intr-o situatie viitoare. Pedeapsa este orice actiune a parintelui care sanctioneaza un comportament gresit fara a avea legatura cu acesta. Si cand copilul nu vede legatura logica intre cele doua, pedeapsa afecteaza relatia si faciliteaza lupta de putere cu parintele.

Daca sanctiunea are legatura cu comportamentul, ea ii dezvolta gandirea la consecinte: daca smulgi jucaria, ea ramane la celelalt copil. Aceasta legatura logica intre ceea ce face si ce primeste reprezinta baza disciplinarii.

Am observat ca in general copiii iubesc regulile poate chiar mai mult decat adultii. Asa este?

Regula aduce predictibilitate, iar aceasta le ofera siguranta. Un copil care traieste in mediu impredictibil traieste un nivel crescut de anxietate care se manifestata prin agitatie psihomotorie, neliniste, reactii emotionale intense.

Regula structureaza contextul de viata al copilului prin faptul ca ii arata ce anume asteapta parintele de la el. In plus, fiecare regula devine prin exercitiu un reper intern pentru ghidarea comportamentului viitor (autocontrol).

Ati vorbit de o eroare frecventa. Alta?

Adesea parintii disciplineaza in functie de propria dispozitie. Ceea ce penalizeaza cand sunt prost dispusi trec cu vederea cand sunt bine dispusi. Asta provoaca multa confuzie. Trebuie sa existe reguli si consecinte logice care decurg din incalcarea regulilor, instrumentele parintelui indiferent de dispozitia dintr-o zi sau alta.

Deseori insa disciplinarea se face in functie de obiectivul pe termen scurt, ignorand obiectivul pe termen lung, si asta e o alta eroare. Daca o fetita imbracata pentru gradinita isi varsa laptele pe ea si incepe sa planga, parintele are tendinta sa rezolve rapid problema, ii schimba rochia, ii spune sa nu mai planga, ii sterge lacrimile si gata.

Pe moment rezolva problema, dar ce nevoie are copilul pe termen lung? Important este ca aceasta fetita ajunsa adult sa stie sa isi gestioneze emotiile de disconfort. Ea nu va invata asta decat traind emotia de disconfort.

Deci parintele nu trebuie sa anuleze rapid disconfortul, ci sa ii explice copilului ce emotie traieste, ca este normal sa o traiasca, sa o lase sa si-o exprime prin plans, nu sa o indemne sa si-o reprime, si sa ii fie alaturi tot timpul.

Dupa ce copilul termina manifestarea emotionala, parintele o invata cum sa gestioneze situatia, de exemplu ii povesteste cum va fi spalata rochia patata cu detergentul pe care l-au vazut impreuna la televizor. Implicarea copilului in gasirea solutiei il ajuta sa se regleze emotional, dar nu sarim direct la solutie.

A patra eroare?

Felul in care parintele se raporteaza la emotiile copilului. Daca parintele are dificultati sa-si inteleaga si gestioneze propriile emotii ii va fi greu sa faca fata emotiilor de disconfort ale copilului. Noi ne vom afecta copiii in zone in care am fost afectati.

Se spune ca un copil e un elastic al parintelui catre propria copilarie.

Da, asa este. In relatia cu copilul, parintele poate avea in mod repetat reactii emotionale intense in raport cu anumite comportamente ale copilului. Fiecare reactie repetitiva arata un punct sensibil al parintelui, dar care poate fi si un punct de crestere al parintelui, daca el isi da seama ca reactia are legatura cu el insusi, nu cu copilul. Durerea mea ce spune despre mine?

Parintii care au teama accentuata de esec vor modela aceasta teama la copil. Sunt parinti care nu tolereaza plansul copilului pentru ca le este dificil sa isi tolereaza propriile emotii.

De exemplu, un parinte care foloseste preponderent logica si ii aduce frecevent argumente copilului va avea dificultati in a se conecta emotional cu el, efect al faptului ca partea aceasta nu a fost suficient exersata sau a fost inhibata.

Parintele care isi spune siesi ca nu e normal sa traiasca furie, frica, dezamagire asta ii va spune copilului, iar acesta va invata sa argumenteze impotriva propriilor emotii si nu se va dezvolta pe deplin, ca un avion care merge cu un singur motor. Emotia are rolul ei pentru a ne ajuta sa ne adaptam mai bine.

Exista parinti care isi trateaza copilul ca pe un apendice, nu fac diferenta intre persoana lor si persoana copilului. Ei vorbesc despre actiunile copilului la persoana intai plural: „am fost la gradinita”, „n-am mancat astazi”.

Acest parinte nu-l lasa pe copil sa mearga pe drumul lui. Copilului ii place ce ii place parintelui, face ce vrea parintele si se trezeste la varsta adulta ca toata viata a facut doar ce au vrut altii. Este o relatia simbiotica, sufoca personalitatea copilului.

Alt model este al parintilor care hiperprotejeaza copilul, nu il confrunta cu situatii dificile, il hranesc, il imbraca, ii fac dus pana la varste mari. Acesti copii invata neputinta si ajung in viata fara resursele necesare.

Situatia aceasta raspunde la o vulnerabilitate a parintelui, care nu-si vede propria utilitate si valoare decat in raport cu copilul. E mai ales problema parintilor care nu mai investesc in propria persoana si in viata de cuplu. Daca un om are o relatie buna cu el, o relatie de calitate in cuplu, va avea o relatie sanatoasa si cu copilul.

Ati invocat critica. Este o eroare?

Pana la 12 ani copilul nu invata deloc din critica, pentru ca nu are structurile cerebrale necesare ca sa proceseze informatia in sens invers. Deci pana la 12 ani copilul nu invata decat din feed-back pozitiv. Asta inseamna sa scoti in evidenta ce a reusit sa faca. Axandu-ne pe reusite, ii crestem motivatia de a exersa.

Cand criticam copilul in fazele incipiente ale invatarii ii distrugem increderea in el si ii afectam motivatia de a mai face. De aici scade exercitiul si automat performanta ramane slaba.

Vine parintele si spune: copilului meu nu-i place sa deseneze. Daca mergi inapoi descoperi ca atunci cand copilul a pus mana pe creion a fost criticat pentru diverse lucruri, i-au fost evidentiate nereusitele. Copiii, cand nu mai au motivatie, isi retrag efortul investit intr-o sarcina: nu vreau, nu stiu. Si ca adult, daca in fiecare zi ti se arata doar ce ai facut prost, te lasi de meserie.

Exista copii funciar buni si copii funciar rai?

Nu. Acelasi copil uneori are un comportament bun, alteori unul gresit. Copil cuminte, copil rau sunt etichete. Etichetarea este foarte nociva pentru ca seteaza un mod de a percepe persoana. Daca ii pun eticheta, voi fi cu mult mai sensibil la comportamentele asociate etichetei si le voi ignora pe cele contrare. In plus, stima de sine este dependenta de internalizarea etichetelor.

Copilul ajunge sa se defineasca in termenii folositi de adult la adresa lui, „bun” sau „rau”, si ajunge sa manifeste comportamentele asociate etichetei.

Cand copilul se comporta adecvat sau inadecvat, trebuie sa ne referim la ce face, nu la cum este. Daca ma raportez la cum este, il trimit in viata cu niste convingeri despre propria persoana care nu il ajuta, nici in sensul bun, nici in sensul rau, si va avea tendintele sa faca doar lucrurile care confirma eticheta. Iar daca e vorba de o eticheta buna, pentru a o pastra nu va face decat lucrurile pe care le stie, nu va mai risca sa invete ca sa nu greseasca si sa nu piarda astfel eticheta.

Cand laudam copilul, o vom face cu aspecte care sunt in controlul lui si pot fi schimbate: ai muncit foarte mult, ai ales o strategie corecta. In caz de esec, copilul il va explica prin aceste lucruri care pot fi schimbate: daca nu am reusit, nu e pentru ca nu sunt in stare, ci pentru ca n-am muncit destul.

Cata importanta trebuie acordata notelor de la scoala?

E o mare eroare sa valorizezi copilul in principal in functie de nota. In timp, copilul invata sa isi ia valoarea dintr-o singura sursa. Nota nu este totul in controlul unui copil. Conteaza si felul in care s-a simtit cand a fost evaluat, felul in care s-a simtit profesorul, locul evaluarii cu toti factorii distractori.

Apoi performanta e variabila, ea nu spune nimic despre valoarea personala a copilului, ci despre ceea ce a putut sa faca in momentul respectiv.

Notele sunt un instrument, care arata ce a reusit copilul si ce mai are de facut, nu un instrument de valorizare. Se recomanda ca niciodata recompensele sa nu fie conditionate de performanta scolara.

Studiile arata ca nu copiii de 9 si 10 se vor adapta cel mai bine la viata adulta, ci aceia de 7 si 8. Premiantii fac din scoala miza vietii lor si, daca ceva se intampla, clacheaza. Ceilalti se ocupa si de scoala, dar si de viata lor sociala, emotionala, interactioneaza mai bine, invata sa-si gestioneze mai bine emotiile. Abilitatile sociale si emotionale nu se invata prin vorbe, ci prin exercitiu.

20 de sfaturi de la Maria Montessori pe care trebuie sa le stie toti parintii

Maria-Montessori-1728x800_c

Maria Montessori a fost un medic si pedagog italian care a descoperit si a perfectionat o metoda de educatie a copiilor care pune accentul pe dezvoltarea independentei si pe o interventie redusa a adultilor astfel incat copiii sa-si poata exprima si dezvolta talentele native.
Dupa cum stim, Maria Montessori nu avea studii de psihologie, la fel ca si majoritatea copiilor. Cu toate acestea, metoda pe care ne-a lasat-o mostenire ii ajuta pe copii sa fie ordonati, sa se concentreze asupra activitatilor pe care le fac si sa ia cele mai bune decizii fara a fi stimulati de recompense sau speriati de pedepse.
Iata doar cateva exemple de personalitati care au fost educate in sistemul de invatamant montessorian: Steve Jobs, fondatorul Apple, scriitorul Gabriel Garcia Marquez, actorii Michael Douglas si Hugh Grant, Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com, Larry Page si Sergey Brin, fondatori ai Google, Bill Gates, fondatorul Microsoft, dar si mostenitorii Coroanei britanice, printul William si printul Harry.

Am selectat pentru tine 20 de sfaturi ale Mariei Montessori, care, daca ar fi citite de parinti o data pe saptamana, relatia lor cu copiii nu numai ca s-ar imbunatati, dar ar trece la un alt nivel.

Copiii invata totul din mediul inconjurator.
Respecta copilul in toate manifestarile lui.
Ofera-i libertate de miscare in siguranta.
Ofera-i libertate de a alege.
Da-i sansa sa castige tot mai multa independenta.
Invata-l prin prezentarea activitatii, nu prin corectare.
Implineste-i nevoile si, in acelasi timp, ajuta-l sa vada care sunt si nevoile celorlalti.
Ai rabdare. Daca un copil are nevoie de mai mult timp pentru a invata ceva, acorda-i-l.
Un copil care este criticat frecvent invata sa-i judece pe altii.
Daca un copil se simte acceptat, invata sa aiba incredere in el.
Respecta-ti copilul atunci cand a gresit si isi poate repara greseala. Opreste-l atunci cand actiunile pe care vrea sa le faca sunt potential periculoase.
Nu-ti vorbi de rau copilul, indiferent daca acesta este sau nu de fata.
Concentreaza-te mai degraba pe ceea ce vrei sa educi bun in el, nu pe raul pe care vrei sa-l eviti.
Intotdeauna fii pregatit sa raspunzi cand te solicita copilul, caci atunci are nevoie de ajutor.
Cand nu are nevoie de ajutor, nu interveni.
Nu intrerupe un copil cand este concentrat asupra unei activitati: se odihneste, lucreaza sau doar ii observa pe altii.
Un aspect foarte important este mediul in care locuieste copilul si in care nu trebuie sa se regaseasca obiecte inutile.
Intotdeauna vorbeste si comporta-te copilul folosind cele mai bune maniere si ofera-i tot ce ai mai bun in tine.
Ajuta-ti copilul sa-si depaseasca imperfectiunile. Fa acest lucru cu grija, retinere si in liniste, cu intelegere si dragoste.
Ajuta-l pe copil cand cauta o activitate si fii neobservat atunci cand si-a gasit-o deja.

Carti Montessori pe care trebuie sa le citesti.


Top carti Montessori – locul 5
Maria Montessori – A critical introduction to key themes and debates – Marion O’Donnell
(disponibila si pe emag.ro)

Volumul aparut in 2013 explica noutatea abordarii educationale Montessori si, prin exemple, arata cat de bine reactioneaza copiii atunci cand fac parte dintr-un astfel de proiect de pedagogie alernativa. Aceasta carte Montessori este adresata parintilor si educatorilor, iar pentru educatori are un capitol special.
Volumul acopera, astfel, atat originile educatiei Montessori, cat si practicile recomandate celor care vor sa aplice aceasta metoda.

Top carti Montessori – locul 4
Montessori Read and Write – A parents guide to literacy for children – Lynne Lawrence
(disponibila si pe emag.ro)
Daca pana acum am avut doua carti Montessori care aminteau originile si principiile metodei pedagogice cu capitole dedicate activitatilor, iata un volum care ofera parintilor sfaturi, recomandari si idei concrete despre cum sa-si invete copilul sa scrie si sa citeasca. Aceasta carte Montessori combina idei de jocuri si activitati care vor transforma introducerea in tainele scrisului si a cititului intr-o activitate amuzanta si lipsita de stres pentru copil.

Una dintre recomandarile autoarei este de a crea copilului un univers care sa incurajeze dezvoltarea limbajului. Si, pentru ca parintilor sa le fie cat mai usor sa creeze un astfel de spatiu, Lynne Lawrence vine cu idei practice si pasi concreti astfel incat copilul sa inteleaga foarte bine ceea ce citeste si sa poate, in scurt timp, sa-si creeze propriile povesti.

Top carti Montessori – locul 3
Understanding the Human Being: Importance of the First Three Years of Life – dr. Silvana Quattrocchi Montanaro
(disponibila pe Amazon)
Aceasta carte continua sa fie apreciata, chiar daca sunt mai bine de 22 de ani de la publicarea sa. Ramane una dintre cele mai recomandate carti Montessori si orice parinte va gasi foarte utile recomandarile doctorului Silvana Quattrocchi Montanaro.

Chiar daca este scrisa de un specialist, volumul este usor de citit si de inteles, iar parintii care au copiii intre 0 si 3 ani vor intelege mai bine etapele dezvoltarii si cum sa-l ajute pe cel mic sa creasca armonios.

Aceasta carte Montessori vorbeste despre rolul tatalui in educatie, despre intarcare si dezvoltarea limbajului.

Top carti Montessori – locul 2
How to Raise an Amazing Child the Montessori Way – Tom Seldin
Pentru toti cei care sunt noi in Montessori, aceasta carte iti va dezvalui tot ceea ce trebuie sa stii. Iar Tom Seldin, care este si presedinte al Montessori Foundation, a redactat volumul astfel incat sa fie util si parintilor care nu vor neaparat sa-si creasca copiii prin metoda Montessori, dar cauta idei utile de activitati si jocuri.

Este o carte Montessori care-i va invata pe parinti cum sa inteleaga mai bine dezvoltarea emotionala si psihica a copilului, de la 0 la 6 ani. Tom Seldin si-a propus ca prin aceasta carte sa realizeze un program de parenting practic, cu ajutorul caruia parintii sa creasca copii fericiti, independenti.

Top carti Montessori – locul 1
The Absorbent Mind – Maria Montessori
Aceasta carte este punctul de plecare pentru parintii care cunosc cateva lucruri despre aceasta metoda si sunt decisi sa aprofundeze. Dupa ce vei citi aceasta carte vei simti ca lucrurile se leaga si ca totul are sens, iar instinctul tau de a cauta o metoda alternativa de educatie este justificat. Aceasta carte Montessori este ca o privire in culisele valorilor si a medodelor practice, iti explica motivele si descoperi argumentele conceptelor Montessori.

Nu poti incepe sa te gandesti in mod serios la o gradinita pentru copilul tau, ori sa incepi sa practici metoda Montessori acasa, fara sa citesti cartile Mariei Montessori.

Micul artist plin de imaginație. Metoda Montessori de a-l împrieteni pe copil cu arta
Blogul The Full Montessori ne ajută să implementăm și noi soluțiile Montessori în activitățile noastre de artă cu copiii acasă. Iată câteva sfaturi ușor de urmat de către fiecare părinte.

Alege o modalitate de lucru pe care copilul o poate gestiona de unul singur.
Pune toate instrumentele și materialele necesare pe o tavă, inclusiv vase cu apă și articolele pentru curățat.
Alege un loc unde va sta această tavă care să fie accesibil copilului.
Atunci când îi prezinți copilului o activitate, ia două bucăți de hârtie: una pentru tine (poziționată între tine și copil) și un alta pentru copil, amplasată la un colț al zonei de lucru astfel încât micuțul să fie inspirat să înceapă să lucreze după terminarea lecției. Sune-i că, mai întâi, vei face tu activitatea și, după ce o vei termina, va fi rândul lui să o facă.
Limitează cât mai mult cuvintele în timpul activității. Mișcările trebuie să fie lente și accentuate. Nu vorbi în timp ce mânuiești materialele, deoarece copilul s-ar putea distrage pentru a te privi pe tine în loc să-ți urmărească mâinile. Dacă simți că trebuie să explici ceva, fă-o înainte sau după fiecare etapă a procesului.
Lasă lista tehnicilor deschisă. Nu trebuie să-i arăți toate variantele disponibile. De exemplu, în cazul lucrului cu argilă, poți spune: „Acesta este un mod de a rula o minge”. Lasă-l pe copil să descopere alte moduri, atunci când îi vine rândul.
Concentrează-te pe introducerea abilităților și tehnicilor („Acesta este un mod de lipire a bumbacului pe hârtie”), în loc de a încerca să faci ceva ce copilul poate identifica („Fac un om de zăpadă”), deoarece dorința sa probabilă de a copia omul tău de zăpadă îi va limita experiența de creație.
Când ai terminat lecția demonstrativă, decide dacă vei invita copilul să lucreze cu noua tehnică imediat (este o soluție potrivită pentru copiii mici) sau dacă îi vei arăta cum să facă curețenia de după activitate (soluție sugerată pentru unii copii mai mari). Întotdeauna amintește-ți să revii pentru a-i arăta copilul cum să facă curățenie la final.
Când ai terminat lucrarea ta, ia-o din fața copilului. Lăsând versiunea ta în fața lui, îi este limitată creativitatea și, în plus, micuțul se poate simți descurajat dacă i se pare că versiunea sa nu este la fel de „bună” ca a ta.
Lasă-l pe copil să lucreze singur, dar fii cu ochii pe el pentru a te asigura că folosește în mod corect materialele. Reamintiri blânde cu propoziții pozitive sunt, de regulă, suficiente pentru a-l direcționa pe copil către desfășurarea corectă a activității („Glitter-ul se folosește pe hârtie, nu pe câine.”)
După ce termină, dacă pare interesat să discute lucrarea sa, folosește un limbaj descriptiv („Ție chiar ți-a plăcut să desenezi cercuri cu creionul roșu!”), în loc să-i spui cuvintele obișnuite de laudă („Bravo!”, „Ce frumos!”). Copiilor mai mari le poți pune întrebări despre procesul de creație („Ce ai observat când ai început să amesteci culorile?”).
Respectă ceea ce dorește copilul să facă cu lucrarea sa de artă după ce a terminat-o. S-ar putea să o dea deoparte, să o lipească pe frigider sau chiar să o arunce. În acest caz, nu există alegeri proaste (în afara faptului de a i-o da câinelui de mâncare…).
Nu te simți prost dacă micuțul nu vrea să lucreze din nou cu materialele. Dacă vrei să încurajezi această activitate, îi poți oferi alte variante (diferite culori sau tipuri de hârtie, vopsele, obiecte pentru lipire etc.)

Sursa: The Full Montessori

7 lectii de viata pe care trebuie sa incetam a le mai da copiilor nostri

Indiferent ca vrei sau nu vrei, daca esti parinte, copiii tai vor invatat multe lucruri de la tine. Probabil asta este si motivul pentru care se numesc copii. Ei sunt copiile noastre. Ca parinte, bun sau mai putin bun, esti un model de urmat. Dar ce fel de model oferim? Cu totii avem slabiciuni si chiar si cei mai buni parinti pot avea scapari cu anumite aspecte din educatia data zilnic copiilor lor, prin diverse cuvinte sau fapte.

Iata 7 lectii de viata pe care trebuie sa le constientizam in relatia cu copiii nostri si cu influenta pe care o au acestea asupra vietii lor.

Este OK sa nu-ti respecti corpul.
1.Iti abuzezi corpul mancand prea mult sau adoptand cure de slabire drastice? Consumi prea mult alcool? Spui lucruri oribile despre corpul tau cand te privesti in oglinda?
.Copilul tau invata sa-si pretuiasca corpul luand exemplu de la tine. Ce model vrei sa-i oferi?

2.Relatia cu dipozitivele electronice e mai importanta decat cea cu oamenii.
Dormi cu smartphone-ul sub perna? Iti verifici email-urile pe iPad cand partnerul tau iti povesteste ceva la masa?
Daca da, inseamna ca-ti inveti copiii ca relatia cu un ecran electronic este mai importanta decat timpul de calitate petrecut cu cei apropiati.

3.Desertul este o recompensa pentru ca “ai fost cuminte.”
Ii spui asta copilului tau vreodata? “Daca esti cuminte la bunica, iti dau o prajitura cand ajungem acasa.”
Multi parinti bine intentionati isi mituiesc copiii cu mancare. Este tentant sa oferi ceva bun ca recompensa pentru cumintenie. Este un truc usor si rapid pentru a castiga cooperarea copiilor … cel putin pentru un scurt timp.
Dar e o lectie riscanta — una care poate rezulta in obiceiuri alimentare nesanatoase care vor fi mult mai greu de schimbat, ca adult.

4.Hotul neprins … negustor cinstit.
Iata un exemplu:
“Oops, ospatarul a uitat sa ne aduca nota de plata. Inseamna ca mancam gratis azi! Hai sa mergem. Repede!”
Daca iti inveti copilul ca este OK sa inseli (atata timp cat nu esti prins) ii faci copilului tau o mare defavoare. Va fi mult mai tentat sa copieze la scoala, sa incalce legea sau sa–si insele partenerul. Pentru ca a fost invatat ca nu exista consecinte … atata timp cat isi acopera urmele.

5.Este OK sa nu te tii de cuvant.copiii lectii de viata
Le spui oamenilor ca ii suni si nu o faci?
Promiti ca termini ceva la un termen stabilit si in ultimul moment te razgandesti si schimbi termenul?
Cand iti incalci constant cuvantul, iti inveti copilul ca integritatea nu inseamna mare lucru si increderea nu e importanta.

6.Sexul poate fi folosit ca moneda de schimb.
Refuzi sa faci dragoste cu partenerul tau ca “pedeapsa?” Sau il coplesesti cu afectiune de indata ce a facut ceea ce vroiai?
Copilul tau e posibil sa fie prea mic pentru a intelge exact ce se intampla, dar poate prinde mesajul ascuns: Sexul poate fi folosit pentru a controla oamenii si pentru a obtine ce ne dorim.

7.Nevoile si dorintele altora sunt mai importante decat ale mele.
ie feresti sa fii tu insuti? Preferi sa taci in loc sa spui ce vrei cu adevarat?
Este normal sa-ti doresti sa fii indragit si acceptat. Dar daca nu-ti urmezi inima, transmiti copilului tau ca ceea ce doresti cu adevarat nu conteaza.
Pentru fericirea si implinirea viitoare a copilului tau este una dintre cele mai periculoase lectii dintre toate.…
Daca citesti toate acestea si te simti vinovat pentru ca ai facut aceste lucruri pe care nu ar fi trebuit sa le faci, nu fii prea aspru cu tine insuti! (Sa te pedepsesti pentru ca ai gresit – iata o alta lectie pe care nu vrei sa o dai copiilor tai!)
In schimb, ia-ti angajamentul ca vei fi mai atent la propriul comportament si ca te vei bucura de schimbarile importante pe care le vei face. Copiii tai vor invata de la tine zi de zi. Din cuvintele si din faptele tale. Din absenta si din prezenta ta. Din felul in care te comporti cu altii si cu tine insuti.
Fiecare poate alege sa schimbe lectiile de viata date copiilor… incepand de acum.
Tu ce ii inveti pe copiii tai prin comportamentul tau zilnic? Scrie-ne in mesajele de mai jos parerea ta!
Sursa utilizata:

Sursa: http://www.mindbodygreen.com/0-14586/7-dangerous-lessons-we-need-to-stop-teaching-our-kids.html – copiii lectii de viata

8 SITUAŢII ÎN CARE PĂRINŢII FAC GREŞELI MAI MARI DECÂT COPIII LOR

familie_18-680x420

Dr Simona Druga, medic specialist Psihiatrie copii şi adolescenţi la Clinica Mindcare, ne expune câteva situaţii ipotetice în care comportamentul părinţilor nu va avea rezultatele pe care aceştia le urmăresc. În revista Unica de august, recent apărută la chioşcuri, găseşti şi un interesant articol despre cum poţi stăpâni furiile copiilor, semnat de acelaşi specialist.

1. Părintele care cedează atunci când, la formularea unui ordin, copilul amână „încă puţin” („David, acum trebuie să închidem calculatorul şi să te pregăteşti de culcare”, „Mai stau încă 5 minute! Niciodată nu mă laşi să termin jocul!” , „Bine, dar doar 5 minute!”) – această atitudine denotă inconsecvenţă din partea părintelui, lucru care îl va face pe copil să ignore pe viitor solicitarea adultului.

2. Părintele care încearcă să-i explice copilului că nu are dreptate să plângă/să fie furios („nu mai plânge/nu ai de ce să plângi”)- explicaţiile nesfârşite, cicălelile sunt un mijloc pentru copil de a obţine multă atenţie din partea adulţilor, dar aceasta este o atenţie negativă, care însă are funcţie de recompensă pentru copil. Astfel, copilul care învaţă din atitudinea adultului că poate obţine atenţie îi va întări acest comportament de protest în situaţii care îi provoacă frustrare. Ideal ar fi ca părintele să valideze emoţia copilului chiar dacă nu este de acord cu felul în care acesta se comportă („înţeleg că eşti supărat/furios/nemulţumit”) şi să-i ofere acestuia timp de liniştire, în care i se poate spune „te las să te linişteşti şi, când vei fi liniştit, vom face X” – în acest fel, atenţia negativă pe care copilul o primeşte este diminuată, şi ansele ca el să înceteze plânsul sunt mai mari.

3. Părintele care încearcă că-i distragă atenţia copilului („să-l păcălească”) de la obiectul/activitatea dorită de acesta în timpul unei crize de furie prin diverse acţiuni („uite, jocul acesta pare mai interesant/ uite, râd copiii de tine/ „vai, ia uite ce am eu aici”) – este tot un tip de atenţie negativă, care întăreşte comportamentul copilului în situaţii similare.

4. Părintele care se înfurie şi el şi ţipă la copil sau îl loveşte – acest lucru se întâmplă atunci când adultul consideră refuzul copilului ca fiind o încercare de manipulare/ un act de sfidare a autorităţii – atitudinea prea dură din partea părintelui îi creşte copilului anxietatea într-o astfel de situaţie, iar criza se poate amplifica, copilul devenind din ce în ce mai greu de liniştit, pentru că se poate simţi vinovat sau speriat. Există şi riscul ca un copil expus la o astfel de atitudine agresivă din partea părintelui să înveţe din acest comportament şi să ajungă să reacţioneze la fel de agresiv şi în situaţii sociale cu care se confruntă.

5. Părintele care ameninţă, transmiţând mesaje de tipul „dacă nu faci X, mă supăr pe tine”, „nu mai vorbesc cu tine”, „te las aici dacă nu vrei să te îmbraci” sau chiar pleacă de lângă copil, ignorându-l, fără să-i indice care ar putea fi momentul în care copilul va primi din nou atenţie (indicat ar fi să spună „aştept să te linişteşti şi apoi discutăm”, iar când copilul se linişteşte, să îl laude pentru că s-a calmat şi să discute despre ce au de făcut), îl face pe copil să simtă teamă de abandon, de respingere, vinovăţie. Ca şi în situaţia în care părintele se înfurie, anxietatea copilului creşte (unii dintre copii ajung să se agaţe cu disperare de părinte şi, până când acesta nu-l îmbrăţişează sau nu-i transmite că l-a iertat, nu se pot linişti) i crize se intensifică.

6. Părintele care intră în contadicţie cu copilul (în cazul copiilor mai mari): „dar de ce să fac ce spui tu?”/”pentru că eu sunt mama ta şi până la 18 ani trebuie să mă asculţi”/ „şi dacă nu vreau?” sau „eşti cea mai rea mamă! Mama lui Andrei îl lasă să stea până la 22:00 afară!” – astfel, discuţia se poate prelungi la nesfârşit, şi fermitatea părintelui dispare. Este indicat ca părintele să ofere instrucţiuni simple şi clare, fără multe cuvinte, şi să nu răspundă la provocarea verbală a copilului, ci, pur şi simplu, să repete cerinţa, iar dacă se loveşte de un refuz din partea copilului, să stabilească o consecinţă naturală/logică. Atunci când părinţii stabilesc limite şi reguli clare şi sunt consecvenţi în aplicarea lor, copiii devin mai cooperanţi, pentru că un astfel de mediu structurat, cu rutine de comportamente, le oferă predictibilitate şi sentimentul de control, ceea ce îi face să se simtă în siguranţă.

7. Părinţii care se contrazic unul pe celălalt în faţa copilului – atunci când copilul începe să plângă pentru că un părinte nu-i permite să facă un anumit lucru, intervine celălalt, care oferă copilului lucrul respectiv: „Dă-i ce vrea, să tacă odată!” sau „De ce nu-l laşi? Îţi place să-l auzi mereu cum ţipă?” – atunci copilul obţine atenţie negativă şi ajunge să nu mai asculte de niciunul dintre părinţi, pentru că ştie că cineva va interveni la un moment dat în favoarea lui.

8. Părintele neserios, care îl „ameninţă” pe copil cu o pedeapsă pe care nu o pune în aplicare: „nu te mai las la desene”, „nu mai mergem în parc”, „nu-ţi mai cumpăr X”, „nu mai vine Moş Crăciun” – astfel comportamentul copilului se întăreşte, deoarece nu învaţă că nu există nicio consecinţă, de fapt. Este important ca părinţii să stabilească consecinţe naturale ale comportamentelor problematice pe care copilul le manifestă („Pentru că nu ţi-ai terminat temele, nu vei sta la calculator”). Sunt situaţii când părinţii apelează la mijloace externe de ameninţare: „vine Poliţia să te ia dacă mai faci gălăgie” – pe lângă faptul că acest lucru nu se întâmplă, deci consecinţa practic nu este vizibilă pentru copil, starea acestuia se poate amplifica prin creşterea anxietăţii copilului, care se va simţi în pericol.
Sursa http://www.unica.ro/articol/8-greseli-parinti-copii-parenting-44264
foto familie fericita: Shutterstock

%d blogeri au apreciat asta: