Trăi-v-ar televiziunile de cacao!

Auzi, trăi-v-ar televiziunile de cacao!
Am vrut şi eu să văz nunta princiară pe un post românesc tv. S-au întrecut în a spune tâmpenii. O comentatoare era mare expertă în oase princiare, dar nu le nimerea, unul era expert în nunţi, botezuri şi îngropăciuni princiare, una invitase numa’ experte în branduri, care branduia de zor, alta nu-şi mai închidea guriţa, ca să poţi auzi şi o propoziţie din slujbă.
Desigur, numele lui Băsescu l-am auzit mai des decât a fost invocat bunul Dumnezeu, deşi la nunţi, bărbaţii ar trebui să-l roage pe Doamne-Doamne să le dea noroc şi neveste cu mintea şi alte organe sănătoase!
Desigur, Hilaritatea s-a întrecut pe sine. De la Monte Carlo se transmitea un eveniment de o „importanţă extremă” (bombă, război?!), prinţul conducea maşina de lângă mireasă, da’ totul era ecologic, iar în studio, nu înţelegeam de ce a fost invitat şi Bogdan Chireac, până când mi-am adus aminte cum se plângea el lui SRS: „Iar m-a abandonat amanta… Sunt pielea pulii”, mărturisea Chirieac… Da, Hilaritatea a avut şi EXPERTUL în studio.
Cum naiba îi mai puteţi urmări?!
De pe craca lui neprinciară, soţul meu: Albert, Albert, mai ai timp să spui NU!
Când a văzut că prinţul totuşi a comis-o,a suspinat: L-o fi învăţat cineva pe mire că într-o căsnicie bărbatul are întotdeauna ultimul cuvânt, să spună: Da, nevastă, tu ai întotdeauna dreptate!

Anunțuri

Cum vă mint şi vă manipulează televiziunile

Mogulizoarele v-au arătat ieri un ministru al învăţământului care nu ştie să decline un cuvânt. Un analfabet, adică.
De fapt, discuţia era pe cuvântul cadru. UN CADRU, DOUĂ CADRE. Mie-mi iese neutru, oricât l-aş declina.
Până la tribună şi din cauza oboselii, Funeriu a spus cuvântul coleg. Şi nu numai din cauza oboselii. Pe traseul către tribună un domn din opoziţie i-a spus: De ce nu sunteţi de acord, nu suntem colegi, dle Funeriu?
Cum să arate mogulizoarele de cacao aşa ceva?!
Dar de ce oare televiziunile de cacao nu au spus şi de ce era aşa de obosit Funeriu. Ieri, parlamentari de toate culorile – şi toţi de trei parale chioare, – au încercat să modifice Legea învăţământului, să introducă un amendament: o universitate poate fi fondată de membrii fondatori, nu numai de fundaţii.
Dacă Funeriu era analfabet şi nu cunoştea nici legile, şi nici sensul cuvintelor, ar fi fost de acord, ce mi-s membrii fondatori, ce mi-s fundaţii…
Aşa s-a opus vehement şi aşa a rămas: universităţile pot fi înfiinţate doar de fundaţii.
Asemănarea este că şi fundaţiile şi membrii fondatori pot primi donaţii, au scutire de taxe şi impozite către stat şi alte facilităţi. Mica deosebire este că la desfiinţarea universităţii, membrii fondatori iau tot patrimoniul acasă, în timp ce fundaţiile sunt obligate prin lege să predea patrimoniul dobândit altor fundaţii sau statului.
E o mică deosebire, nu?
Au spus ceva despre asta mogulizoarele?
Ce era mai important: Era mai importantă o greşeală de declinare a unui substantiv decât faptul că universitari de toate culorile aleargă doar după ciolan şi se gândesc doar la ciolan în loc să se gândească la viitorul şcolii româneşti şi al patrimoniului universitar?

Nu este prima manipulare a mogulizoarelor legată de Funeriu.
Funeriu a fost criticat de mogulizoare că nu le lasă să participe la teleconferinţe. Şi mogulizoarele au fost invitate la teleconferinţe.
Secvenţa în care “i s-a şoptit” răspunsul a fost mult mediatizată, dar nu s-a spus că ea a fost de la o teleconferinţă. La care sunetul şi imaginea de pe televizorul pe care-l privea şi auzea Funeriu s-a întrerupt, dar întrebarea a venit pe telefon şi doamna “şoptitoare”, auzind întrebarea la telefon i-a spus-o şi lui Funeriu.
Puteau spune mogulizoarele adevărul? NUUUUUU…Şi acuma pune-ţi-vă singuri întrebarea: de ce se străduiesc mogulizoarele să ne arate un Funeriu incult, agramat?

%d blogeri au apreciat asta: