USR

Dl Ghinea ne anunță că USR a votat împotriva referendumului cerut de trei milioane de cetățeni. Hotărăsc ei pentru noi ce e mai bine pentru noi… Unde am mai auzit asta?
Ne modernizăm, zice dl Ghinea. Dar sigur nu ca și Elveția, unde politicienii fac legea și apoi legea este supusă unui referendum! Ci ca și Canada, înțeleg pentru că vorbim aici despre lgbt…
Mihaela Rădulescu a fost amendată cu 3000 ron pentru că a scris pe blogul propriu despre parada gay că „Sunteți aiurea și noi nu putem să ne ferim copii…” După Constituția României și Carta drepturilor omului, avem dreptul – încă – să spunem ceea ce gândim. Unde ar trebui să-și mărturisească creștinii Biblia, sau să-și spună părerea, să sape o groapă în mijlocul pădurii și să șoptească acolo ce cred? Acest drept de a tăcea vă așteaptă.
Vorbim de modernism. Unde a dus modernismul în Canada? Carte de identitate fără sex specificat, părinții nu mai sunt numiți în lege părinți ci îngrijitori, nu mai au voie să facă educație creștină sau sexuală copiilor, nu au voie să se opună tratamentului hormonal pentru schimbare de sex la proprii copii minori. Înțelegeți? Vorbim despre copilul care nu are voie să își ia carnet de conducere, să-și cumpere o casă, o sticlă de vin, sau un pachet de țigări, pentru că este minor și nu are discernământ. Dar poate hotărî să înceapă un tratament hormonal…
Citiți Legea Bill 89, Ontario.
Vreți astfel de modernism? Ei bine, sunt români care nu vor și democrație înseamnă să se meargă la vot. E vorba despre cetate, cetățenii cetății ar trebui să hotărască.
Un partid care refuză un referendum nu este un partid democratic. Adică, lasă, hotărăsc eu ce e mai bine pentru voi! Comuniștii mai făceau asta și suntem destui care suntem sătui de comunism.
O consecință a legiferării căsătoriei lgbt va fi adopția orfanilor. Lăsați textele privind familia tradițională bețivă și săracă, am citit altfel de statistici.. Aici este vorba despre LEGE. Lege care va stabili din start să ia unui copil dreptul de a avea și mamă și tată! Cine sunteți voi să hotărâți asta pentru un copil și așa încercat de soartă dacă a ajuns la orfelinat? Adică puneți dreptul unei familii lgbt înaintea drptului unui minor. Dreptul unor adulți înaintea dreptului unui copil fără apărare…

Manipularea sau fereastra Overton

Manipularea pentru to(n)ți sau Fereastra Overton
Publicat pe 22 Septembrie, 2014 de mediocruladevarat
besogon-overton-window

Cred că am pomenit de mai multe ori un banc despre homosexualitate, dar îndrăznesc să-l mai repet.

Un bătrân, abia ținându-se pe picioare, vine grăbit la serviciul pașapoarte.
– Vreau pașaport în regim de urgență, ca să plec cât mai repede din țară.
– Păi n-aveți nevoie de pașaport în Europa.
– Europa e prea aproape… vreau să mă duc la capătul lumii.
– Da’ de ce?
– Nu sunt de acord cu politica față de homosexuali!
– Cum așa?
– Pe vremea lui Antonescu îi împușcau. Gheorghiu-Dej îi băga la pușcărie. Ceaușescu îi închidea la balamuc. Acum, după revoluție, i-au lăsat în pace și le-au dat drepturi.
– Și-atunci?
– Mi-e teamă să nu devină OBLIGATORIU…

Nu o dată mi-a trecut prin minte gândul că e PREA adevărat ca să nu aibă și un substrat teoretic.
Zilele trecute l-am auzit pe celebrul regizor și actor rus Nikita Mihalkov, prezentând în emisiunea lui, Besogon TV, teoria FERESTREI OVERTON, considerată prototipul tehnologiei manipulării opiniei publice. Teorie care îmi confirma bănuiala despre substratul bancului de mai sus.

Iată, în continuare, o traducere, cu unele adaptări pentru limba română.

V-am promis să vă prezint tehnologia folosită pentru a face lumea să se obișnuiască cu ceea ce, în mod normal, e IMPOSIBIL să poată accepta. Tehnologia „sădirii” în conștiința umană a ceea ce, aparent, nu poate fi inclus. Din păcate… se poate.

Se numește FEREASTRA OVERTON.

Joseph P. Overton (1960-2003), prim vice-președinte al Centrului pentru Politici Publice (la Mackinac Center), a formulat această teorie, care i-a primit numele postum, în urma unei catastrofe aviatice.

În conformitate cu FEREASTRA OVERTON, pentru fiecare idee sau problemă, în societate există o așa-numită fereastră de oportunități. În cadrul acestei ferestre, ideea poate (sau nu) să fie discutată pe larg, susținută deschis, promovată, se poate încerca legalizarea ei. Fereastra e mutată, schimbând paleta posibilităților de la o fază de NECONCEPUT, complet străină moralei publice, total respinsă, până la faza de POLITICĂ CURENTĂ, care e deja discutată pe larg și adoptată de conștiința populară și susținută prin lege.
Nu e o spălare a creierului ca atare, ci o acțiune mult mai subtilă…

Să abordăm ceva cu totul de neînchipuit.
Să ne imaginăm, de exemplu, legalizarea canibalismului, dreptul oamenilor de a se mânca reciproc. Destul de dur, nu?
E evident că în prezent, în 2014, nu e posibilă desfășurarea unei propagande pro-canibalism, deoarece societatea ar exploda. Asta înseamnă că problema legalizării canibalismului se află la stadiul de oportunitate ZERO a ferestrei.

Acum vom simula modul în care ideea de NECONCEPUT va fi implementată, trecând prin toate etapele ferestrei de oportunități.
Astfel, subiectul va deveni nu doar acceptabil, ci chiar obligatoriu.

Tema canibalismului e încă dezgustătoare și absolut inacceptabilă în societate. A discuta acest subiect în presă sau într-o companie decentă e indezirabil. Ca atare, prima mișcare a FERESTREI OVERTON e mutarea subiectului canibalism din domeniul de NECONCEPUT în cel RADICAL.

Ne bucurăm de libertatea de exprimare, nu-i așa? Avem democrație… De ce să nu vorbim despre canibalism? Oamenii de știință, în principiu, au dreptul să vorbească despre orice – pentru ei nu există subiecte interzise, ei trebuie să studieze toate temele. Și dacă așa stau lucrurile, atunci putem organiza un simpozion etnologic cu tema „Ritualuri exotice ale triburilor din Polinezia”. Vom aborda istoria subiectului, îl vom introduce în circuitul științific și vom obține opinii autorizate despre canibalism.
Putem, deci, discuta despre canibalism și rămâne, în același timp, în limitele respectabilității științifice.

FEREASTRA OVERTON s-a mutat. A fost deja determinată revizuirea pozițiilor, asigurând astfel trecerea de la atitudinea intransigentă, de respingere, a societății, la o atitudine mai pozitivă.
Concomitent cu discuția pseudo-științifică, TREBUIE să apară undeva „Societatea Canibalilor Radicali”. Chiar dacă vor fi prezenți doar pe internet, „Canibalii Radicali” vor fi observați și menționați de toate mass-media relevante.

Rezultatul primei mișcări a FERESTREI OVERTON:
– tema inacceptabilă a fost introdusă în circulație, tabu-ul a fost „desacralizat”, a fost distrus caracterul univoc al problemei și s-au creat „tonuri de gri”.

Următorul pas al FERESTREI OVERTON mută tema canibalismului din domeniul RADICAL în cel POSIBIL. În acest stadiu continuăm să cităm „oamenii de știință”. Nu ne putem permite respingerea cunoștințelor despre canibalism… Oricine ar refuza să discute această temă, ar trebui înfierat drept bigot și ipocrit.
Condamnând bigotismul, trebuie să găsim un nume elegant canibalismului.
Nu mai există canibalism! Acum se numește, de exemplu, „antropofagie”. Dar termenul în cauză va fi, curând, înlocuit din nou, considerând această definiție drept jignitoare. Scopul inventării noilor denumiri e devierea problemei de la esența ei, ruperea formei de conținut, privarea adversarilor ideologici de cuvânt. Canibalismul se transformă în „antropofagie” și apoi în „antropofilie”, la fel cum un criminal își schimbă numele și pașapoartele.

În paralel cu jocul numelor, are loc crearea unui precedent de referință – istoric, mitologic, contemporan sau pur și simplu inventat, dar cel mai important – legitimant.

Obiectivul principal al acestei etape, cel puțin parțial, e de a scoate mâncarea cărnii de om de sub incidența penalului. Eventual, prin găsirea unui exemplu în istorie. După ce a fost găsit precedentul legitim, apare posibilitatea de a muta FEREASTRA OVERTON din spațiul POSIBIL în domeniul RAȚIONAL.

„Dorința de a mânca carne de om e înscrisă în genele omului și e, deci, naturală”
„Uneori, să mănânci un om e necesar, există circumstanțe determinante”
„Există oameni care doresc să fie mâncați”
„Antropofilii au fost provocați”
„Gustul fructului oprit e mereu dulce”
„Omul are libertatea de a-și rezolva singur problemele”
„Nu ascundeți informațiile, astfel ca fiecare să poată decide dacă e antropofag sau antropofil”
„Are antropofilia aspecte negative? Există vreo dovadă?”
ș.a.m.d.

(Observați cum decurge procesul și suprapuneți-l peste evenimentele pe care le-ați trăit în ultimii 30, 20 sau 10 ani…)

În conștiința comunității se creează în mod artificial „câmpul de luptă” pentru această problemă.
(Acum se trece de la RAȚIONAL la POPULAR.)
În scopul popularizării temei canibalismului, ea trebuie să fie susținută de mesaje populare, „asezonată” cu personalități istorice și mitologice, și dacă e posibil, cu personalități media contemporane. Antropofilia pătrunde masiv la știri și în talk-show-uri. Oamenii sunt mâncați în filme de largă distribuție, în versurile cântecelor și în clipuri video.

Una din tehnicile folosite se numește „Uită-te în jur”:
– „n-ați știut că unul dintre cei mai cunoscuți compozitori e …antropofil???”
– „unul dintre cei mai celebri scenariști polonezi a fost toată viața antropofil, a fost chiar cercetat pentru asta. Unde e democrația?”
– „câți au zăcut prin balamucuri?”
– „câte milioane au fost deportați și li s-a retras cetățenia?”
– „ce părere aveți despre clipul „Eat me baby” al lui Lady Gaga?” 😉

Tema aflată în prelucrare se aduce în top și începe să fie reprodusă în mod autonom în mass-media, show-business și politică.

Pentru justificarea subiectului, suporterii legalizării uzează de imaginea umanizată a criminalilor, creându-le o aparență pozitivă, prin intermediul argumentelor care bagatelizează faptele lor criminale.
De exemplu:
– „doar sunt oameni care creează… ce dacă au mâncat?”
– „ei își iubesc sincer victimele – mănâncă, deci iubește”
– „antropofilii sunt victime ei înșiși – viața i-a obligat, așa au fost educați”
– etc., etc.

Asta, pe de altă parte, e „sarea și piperul” manipulatorilor din talk-show-uri:
– „Vă vom povesti despre o tragică poveste de dragoste – el voia s-o mănânce, iar ea dorea doar să fie mâncată. Cine suntem noi, să-i judecăm? Poate că asta e adevărata dragoste. Cine vă credeți, ca să vă opuneți iubirii?”

Începe să vă „sune” cunoscut?

Trecerea la etapa a cincea se face atunci când tema s-a „încins” și se poate muta din categoria POPULARĂ în cea a POLITICii CURENTE.
Începe pregătirea bazei legislative. Grupuri de lobby, aflate în preajma puterii, se consolidează și ies din umbră. Sunt publicate sondaje care, chipurile, confirmă marele procentaj al susținătorilor legalizării canibalismului. În conștiința publică se introduce o nouă dogmă – „interdicția interzicerii canibalismului”. E un simbol al liberalismului – toleranța ca o interdicție a interzicerii tabu-urilor, interzicerea prevenirii și corecțiilor abaterilor dăunătoare pentru societate.

În timpul acestei ultime etape, societatea e deja „zdrobită”.
Se adoptă legi care schimbă (distrug) normele existenței umane. Tema se „rostogolește” inevitabil către școli și grădinițe. Asta înseamnă că următoarele generații vor crește lipsite complet de șanse de supraviețuire.

Așa s-a întâmplat și cu legalizarea pederastiei – acum „ei” pretind să fie numiți GAY.
Acum, sub ochii noștri, Europa încearcă legalizarea incestului și a eutanasierii copiilor.

FEREASTRA de oportunități descrisă de OVERTON se „mișcă” mai ușor într-o societate tolerantă. Într-o astfel de societate fără idealuri, nu există o delimitare clară între bine și rău.

– Vreți să vorbiți despre faptul că mama dumneavoastră e o târâtură?
– Vreți să publicați un articol despre asta?
– Să cântați un cântec?
– Să demonstrați, la urma urmei, că a fi târâtură e normal și chiar necesar?
E exact tehnologia descrisă mai sus și se sprijină pe libertinaj.

Dacă nu există tabu-uri, nu există nimic sacru.
Există așa-numita libertate de exprimare, transformată în libertatea de dezumanizare. Sub ochii noștri se elimină ultimele obstacole ce protejează societatea de auto-distrugere. Acum, calea e deschisă.

Crezi că nu vei reuși să schimbi nimic de unul singur? Ai perfectă dreptate. Singur, omul nu poate nimic…
Dar, personal, ești obligat să rămâi Om. OMUL e capabil să găsească o soluție oricărei probleme. Și ceea ce nu vei putea de unul singur, vor reuși oamenii uniți de o idee comună.

Uită-te în jur…

sursa

Artă?!

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=446620265721094&id=446581529058301&_rdr

Occidentul, Islamul și Iranul. Trei lecții istorice uitate

IOANA HINCU
Dubii, Spaime si Solutii

DESPRE MINE ARHIVE RSS FEED
ISLAM OBAMA
Occidentul, Islamul și Iranul. Trei lecții istorice uitate
In Solutii on ianuarie 18, 2016 at 6:34 am
Acomodarea cu Raul nu aduce pace

Ci doar escaladarea conflictelor, ultimatumuri si, finalmente, razboi. Istoria secolului 20 a probat-o de mai multe ori; time and again, vorba americanului.

Din pacate, garnitura actuala de lideri occidentali a uitat lectiile istoriei. Asa se face ca ieri, 17 ianuarie 2016, Occidentul in frunte cu sultanul Hussein Obama al Americii alaturi de seful diplomatiei sultanului, John Kerry, si de liderii multicultural-psihiatrici ai Europei, sub egida Organizatiei Natiunilor Prietene cu progresismul si islamul zisa si ONU, au parafat acordul cu Iranul, prin care acesta este scutit de sanctiunile internationale de pana acum:

-i se deblocheaza accesul la active de peste 100 de miliarde dolari si la sistemul international bancar

-Departamentul de Stat al SUA, condus de John Kerry, anunta ca ii deblocheaza cele 1,7 miliarde de dolari – 400 de milioane fonduri inghetate din 1981 plus dobanda de 1,3 miliarde – care faceau obiectul unui litigiu cu Iranul aflat pe rolul Curtii Internationale de la Haga;


-este scutit de inspectiile internationale ale facilitatilor nucleare


-i se ridica restrictiile privind comertul (import/export) cu tehnologii nucleare


-i se ofera din nou acces liber la pietele comerciale (inclusiv energetice, petrol) UE.

Si asta fara ca Iranul sa fi facut vreo dovada ca a devenit altceva decat este din 1979 incoace: una din cele mai sinistre teocratii musulmane, ostila deschis si fara rezerve Americii, Occidentului si Israelului, care aspira sa devina putere nucleara si dominanta in Orientul Mijlociu. Dimpotriva: pe intreaga durata a negocierilor, Iranul a pastrat aceeasi linie politica, umilind si amenintand in continuare, si dupa semnare, America lui Kerry-Hillary-Obama.

O lectie istorica uitata. Iran-Revolutia Islamica-Criza Ostaticilor

Lectie pe care, desi importanta, nici acum cei tineri n-o invata la scoala. Nici eu, nici parintii lor n-am invatat-o.

Iranul, sa ne-ntelegem, n-am glumit cand am spus ca este una din cele mai sinistre teocratii islamice, care, la concurenta cu Arabia Saudita, executa public, in medie comunicata oficial, in jur de 1000 de oameni pe an pentru delict de opinie politica si religioasa – ceea ce in Iran e tot aia.

Iranul este cel mai mare finantator mondial de organizatii teroriste – indiferent de culoarea sunnita sau shiita. Terorismul musulman detine monopolul global al acestor activitati – peste 96%, pe date la vedere, oficiale.

https://ihincu.wordpress.com/2015/02/23/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-iv-terorismul-musulman-este-fundamentat-coranic/

https://ihincu.wordpress.com/2015/08/29/sa-intelegem-religia-pacii-si-jihadul-v-incorect-politic-despre-terorism-si-religie/

Iranul striga zilnic, asa cum face de zeci de ani, prin vocea presedintelui si Ayatolahului – Liderul Spiritual Suprem in Iran – „moarte Americii si Occidentului” si „Israelul trebuie sters de pe fata pamantului.” Iranul are un program nuclear ilegal si doreste – in aceste scopuri, nu altele – sa fabrice, detina si tranzactioneze arme nucleare; acum e liber sa o faca.

Pentru aceste motive si nu numai, Iranul era pana recent supus unui embargo comercial, financiar (sanctiuni) si inspectiilor internationale (ONU, SUA, UE) ale facilitatilor nucleare. Acum sanctiunile internationale au fost ridicate pentru ca … „islamul e pace „si „Iranul e prietenul Americii si Occidentului.” – a se citi contrariul, desi liderii occidentali continua sa rosteasca acete mantre.

Saptamana trecuta, in semn de pace si prietenie, Iranul a luat prizonieri soldati americani, santajand Washingtonul pentru parafarea acordului. Casa Neagra, a semilunei, a cedat santajului contra eliberarii ostaticilor – nu, de cand e ocupata de Obama, nu mai e Casa Alba.

Si asa s-a intamplat ca ieri – in logica desavarsit psihiatrica a politicilor suicidare duse de actuala garnitura de lideri occidentali fata de tiraniile laice (Rusia, China) sau islamice – acordul de ridicare a sanctiunilor internationale si suspendare a inspectiilor/controlului programului nuclear iranian a fost parafat.

Era, totusi, o vreme, nu demult, cand America nu se lasa santajata si calcata in picioare de inamicii ei (ai lumii libere si ai Occidentului) care, de exemplu, luau ostatici. Bunaoara in anii ’80, pe vremea administratiei Reagan.

Pentru cine nu stie, teocratia iraniana dementa s-a instalat in Iran in februarie 1979, odata cu Revolutia Islamica (sustinuta logistic de URSS) si rasturnarea violenta a regimului laic anterior, al shahului Pahlavi.

Liderul Revolutiei Islamice a fost Ayatolahul Khomeini. Un terorist-teocrat musulman adapostit pana la data revolutiei de Franta – prietena socialist- multiculturala a celor mai dementi dictatori musulmani si nu numai.

In 14 februarie 1979, de Valentine’s Day – in timp ce alti „revolutionari” musulmani l-au rapit si ucis pe ambasadorul american la Kabul – la Teheran, „prietenii Americii”, „revolutionarii” iranieni, au dat buzna in sediul ambasadei americane si au luat ostatic un soldat (marine) american, Keneth Kraus, pe care ulterior l-au torturat si condamnat la moarte. Ambasadorul american la Teheran a predat ambasada „revolutionarilor” pentru a „salva vieti”. Totusi, la mustata, soldatul american a fost iertat. Victorie si pace; „am infrant”, si-a zis Casa Alba.

Pe atunci, Presedintele SUA era democratul (Stanga americana) Jimmy Carter, considerat pana la Obama cel mai catastrofal presedinte american; cel care era sa transforme SUA in a 17-a colonie a URSS prin politicile lui de cedare si acomodare cu comunismul sovietic. Acum, in anul ultim al celui de-al doilea mandat, putem spune fara ezitare ca Obama l-a surclasat.

Revenim in Iran, anul 1979. Desi Kraus a fost eliberat, n-a fost pace. America a ramas pentru Iran (pana azi, sa fie clar; asa se refera public si acum liderii iranieni la SUA) „the Great Satan” – vorba ayatolahului. Marele Diavol.

Asa ca pe 4 noiembrie 1979, cateva sute de studenti iranieni (revolutionari, desigur) sustinunti de Khomeini, au luat cu asalt ambasada americana la Teheran, luand ostatici 60 de diplomati si cetateni americani. Care au ramas ostatici timp de 444 de zile, Iranul violand astfel toate normele de drept international posibile cu privire la imunitatea si protectia diplomatilor si sediilor ambasadelor.(Ceea ce face si acum si va continua sa faca)

Nu. Administratia Carter n-a fost in stare sa obtina eliberarea lor. Oamenii aia au ramas ostaticii „revolutionarilor” iranieni si regimului de la Teheran – supusi umilintei, amenintarilor si terorii – timp de 444 de zile.

In noiembrie 1980, Ronald Reagan a castigat alegerile prezidentiale. Se intorsese roata – si Iranul stia asta. Ostaticii au fost eliberati pe 20 ianuarie 1981- ziua in care Carter isi termina mandatul, iar Reagan isi termina discursul de investire in functia de Presedinte SUA. Asa s-a incheiat, cu bine, ceea ce in istorie a ramas sub numele de “criza ostaticilor”.

Deci se poate. Dar nu asa – si ma refer la liderii de azi, care au uitat cu desavarsire aceasta lectie istorica – fara sa fie singura care probeaza ca acomodarea cu Raul nu aduce nici victorie, nici pace. Pe celelalte doua – Hitler si URSS/Razboiul Rece – le puteti lectura in continuare: https://ihincu.wordpress.com/2015/08/07/acomodarea-cu-raul-nu-aduce-pace-doua-lectii-istorice-hitler-si-uniunea-sovietica-urmeaza-iranul-si-islamul/

Pe link aveti textul integral, de unde extragem:

Prima lectie uitata: peace through strenght

Pace prin forta. Ofensiva nu defensiva in fata Raului. O doctrina strategica si o lectie de succes, pe care cel care ne-a oferit-o a aplicat-o, eliberand astfel de comunism, FARA RAZBOI, Europa de Est si pe noi. A fost primul care a numit comunismul (si dictatura comunista, sovietica) IMPERIUL RAULUI. Pentru ca era. A fost cel care, cu mult inainte de a ajunge al 40-lea presedinte american, avertiza cu privire la riscurile politicii defensive, de concesii (appeasement) purtata de liderii americani si occidentali in Razboiul Rece:

“Nu exista controversa asupra optiunii dintre razboi si pace, insa exista numai o singura cale garantata pentru a avea pace, si o poti avea in secunda urmatoare: CAPITULAREA.

Sigur, trebuie sa admitem ca exista un risc in orice parcurs am urma in afara acestuia. Insa fiecare lectie a istoriei ne arata ca cel mai mare risc sta in politica de concesii, si acesta este spectrul cu care bine-intentionatii nostri prieteni liberali (in SUA asa-zisii liberali sunt stanga cea mai radicala, progresita, nota mea) refuza sa se confrunte: ca politica lor de acomodare este o politica de concesii, si ca nu ofera optiune intre razboi si pace, ci numai intre lupta si capitulare.

Daca vom continua sa ne acomodam, sa batem in retragere, ni se va da un ultimatum. Si atunci ce facem, cand Nikita Hrusciov le-a spus oamenilor sai ca stie care va fi raspunsul nostru? Le-a spus ca ne retragem in fata presiunii Razboiului Rece, si intr-o zi, cand va veni vremea ultimatumului, capitularea noastra va fi voluntara, pentru ca pana atunci vom fi devenit atat de slabi spiritual, moral si economic. El crede asta pentru ca din partea noastra aude voci pledand pentru “pace cu orice pret” sau “mai bine comunist decat mort” (“better Read than dead”). Si in asta consta drumul spre razboi, pentru ca acele voci nu vorbesc in numele nostru, al tuturor.[…]

Tu si eu, trebuie sa avem curajul sa le spunem inamicilor “exista un pret pe care nu-l vom plati”. Exista un punct dincolo de care inamicul nu trebuie sa treaca. Si acesta este intelesul expresiei lui Barry Goldwater (candidatul republican de atunci la Casa Alba – nota mea) “peace through strenght”. Winston Churchill spunea, “Destinul omului nu se masoara in computatii materiale. Cand mari forte se pun in miscare in lume, invatam ca suntem spirite, nu animale.” Si mai spunea, “Se intampla ceva in timp si spatiu, si dincolo de timp si spatiu, care, fie ca ne place sau nu, ne cheama la datorie.”

Tu si eu avem rendevous cu destinul.

Vom pastra pentru copiii nostri ce avem, cea mai buna ultima speranta a omului pe Pamant, sau ii vom condamna sa faca ultimul pas inspre o mie de ani de intuneric.” (Ronald Reagan, A time for choosing, 1964).

Asta era dilema in anii 60, in plin Razboi Rece, inainte de a ma naste eu. Si exact asa, dupa 20 de ani, aplicand aceste reguli – ofensiva NU defensiva, inarmare NU dezarmare, confruntarea ferma NU concesii si acomodare cu inamicul – America lui Reagan a invins FARA RAZBOI Uniunea Sovietica si comunismul, eliberand Europa de Est si pe mine.

Acum, la pericolul rusesc si comunist, se adauga islamul. Iar razboiul e cald, fierbinte, nu rece.

Poate fi izolat si eliminat acest pericol? Sigur ca da. Cum? Tot asa – natura umana nu s-a schimbat. Insa pentru asta liderii lumii libere si noi ar trebui sa admitem ca avem un inamic, nu un aliat in Rusia, China, Iran si, in general, in islam. Se cheama confruntare cu realitatea. Ceea ce, la momentul de fata, nici liderii occidentali, nici impostorii autohtoni care ne guverneaza (in frunte cu Miraculos Alesul Sot al Primei Doamne) nu fac. Nimic n-au invatat.

A doua lectie, de actualitate imediata: nazismul si acordul cu Iranul

O invatam de la Dennis Prager, specialist in istorie comparata si Orientul Mijlociu. Sa-i dam cuvantul; 21 iulie 2015, National Review:

Acordul cu Iranul da satisfactie Celui mai Mare Rau al Vremurilor Noastre

Se spune ca raul este intunecat. Dar metafora este imprecisa. Raul este de fapt stralucitor. Atat de dureros de stralucitor incat oamenii intorc capul. Multi chiar ii neaga existenta.

De ce? Pentru ca odata asumata existenta raului, ei stiu ca trebuie sa se confrunte cu el. Si cei mai multi oameni prefera sa nu se confrunte cu raul.

Asta a condus la al doilea razboi mondial. Multi occidentali au negat intunecimea nazismului. S-au uitat in directia opusa cand raul putea fi oprit, si apoi i-au facut concesii pe masura ce devenea mai puternic.

Retraim anul 1938. Premierul britanic, Neville Chamberlain, a mers la Munchen sa negocieze cu Adolf Hitler. A plecat crezand ca promisiunile de pace ale lui Hitler in schimbul permisiunii pentru Germania de a anexa parti largi din Cehoslovacia. La intoarcerea in Anglia, Chamberlain a anuntat “peace for our time” (pace pentru epoca noastra).

Negocierile americane si europene cu Iranul oglindesc atat de precis anul 1938 incat nu poti sa nu te intrebi cum poate cineva sa nu vada.

Regimul nazist ura cel mai mult evreii. Iranul uraste cel mai mult statul evreu. Tinta suprema a nazistilor era exterminarea evreilor din Europa. Tinta suprema a Iranului este exterminarea statului Israel. Regimul nazist ura Occidentul si libertatile sale. Republica Islamica Iran uraste Occidentul si libertatile sale. Germania dorea sa domine Europa. Iranul cauta sa domine Orientul Mijlociu si lumea musulmana.

Si la fel cum Marea Britanie si Franta au satisfacut dorintele Germaniei naziste, aceleasi doua tari impreuna cu Statele Unite au ales acum sa satisfaca Iranul.

Azi, lumea isi bate joc de Neville Chamberlain. Insa schimbati numele si veti realiza ca traim repetarea acordului de la Munchen. Substituiti Republica Islamica Iran cu Germania nazista, pe Ayatolajul Ali Khamenei cu Adolf Hitler, pe Barack Obama si John Kerry cu Neville Chamberlain, Israelul cu Cehoslovacia si evreii din Europa, si lumea din ce in ce mai nesigura a anului 2015 cu lumea din ce in ce mai nesigura a anului 1938.

In fapt, exista considerabil mai putine justificari pentru acordul cu Iranul – care gratifica Iranul cu 150 de miliarde de dolari in active actualmente inghetate si cu dreptul de a pastra programul nuclear – decat erau pentru acordul de la Munchen. Inainte de 1938, Hilter nu a declarat public obiectivul sau de anihilare a evreilor Europei. Totusi, Iranul isi proclama intentia de a anihila statul evreu de decenii. In Germania nazista nu existau demonstratii masive in care se cerea “Moarte Americii” asa cum exista regulat in Iran. In 1938 Germania nu era responsabila pentru terorism global asa cum este responsabil Iranul azi. Nici pentru moartea mai multor mii de americani cum este Iranul.

Iranul este responsabil pentru moartea mai multor americani in ultimul sfert de secol decat orice alta grupare sau tara. Colonelul Richard Kemp, fostul comandant al trupelor britanice in Afganistan, si maiorul Chris Driver-Williams din trupele speciale britanice, au rezumat situatia astfel: “Iranul militar, adesea actionand prin intermediari folosind tactici teroriste, a dus la moartea a peste o mie de soldati americani in Iraq si Afganistan in ultima decada si jumatate.”

Neville Chamberlain-ii anului 2015 apara acordul cu Iranul pe doua temeiuri: ca singura alternativa este razboiul si ca acest acord are capabitatea de a aduce Iranul in “comunitatea natiunilor”.

Primul temei este fals. Pentru trei motive.

Primul: alternativa la acest acord era continuarea si intarirea sanctiunilor care slabeau regimul iranian diminuand consistent abilitatea sa de a finanta grupuri teroriste in jurul lumii. Al doilea: pentru ca acest acord intareste Iranul intr-atat incat face razboiul mult mai probabil. Cand regimurile rele, expansioniste, devin mai bogate, ele nu cheltuie bogatia lor pentru a construi noi spitale. Al treilea: pentru ca suntem in razboi cu Iranul de decenii. Dar numai una din parti a luptat (Iranul, nota mea).

Oricine crede ca acest acord va aduce Iranul in “comunitatea natiunilor” tradeaza o uluitoare ignoranta despre regimul iranian.

Regimul iranian este compus din fanatici religiosi care sunt nediferentiabili din punct de vedere moral de ISIS, Al-Qaeda, Boko Haram sau alte miscari islamiste de crima in masa.

Regimul iranian a executat mai multi oameni cu exceptia, poate, a Chinei (si probabil a Coreei de Nord, pentru care nu avem acces la date)

Regimul iranian a ucis peste 600 de homosexuali pentru ca sunt homosexuali.

Nici o femeie iraniana nu are voie sa paraseasca tara si nici macar sa munceasca in afara casei fara permisiunea sotului. Insasi Zahra Eshragi, nepoata fondatorului Republicii Islamice, Ayatolahul Ruhollah Khomeini, marturisea “ Ca femeie, daca doresc sa obtin pasaport pentru a parasi tara, pentru a ma opera, sau aproape si pentru a respira, am nevoie de permisiunea sotului meu.”

Regimul iranian face apel public in mod repetat la exterminarea Israelului. Nici o alta tara din lume nu este dedicata anihilarii altei tari.

Iranul este cel mai mare finantator de organizatii teroriste din lume.

Raposatul procuror argentinian Alberto Nisman (nota mea – gasit mort in ianuarie 2015 in locuinta sa; moarte suspecta in curs de investigare pt a determina daca a fost crima sau sinucidere fortata) a pus sub acuzare Iranul pentru infiintarea de retele teroriste de-a lungul Americii latine, incluzand Argentina, Brazilia, Paraguay, Chile, Collumbia, printre alte tari.

Iranul finanteaza si dirijeaza organizatia terorista libaneza Hezbollah, cea mai puternica organizatie militara din Liban.

Iranul este finantator major al Hamas.

Iranul este responsabil pentru atacuri teroriste cu bomba in Kenya si Tanzania.

Potrivid raportului Comisiei privind atentatele de la 11 septembrie, opt din zece autori ai atentatelor au trecut prin Iran si un judecator american a decis ca Iranul poarta responsabilitatea legala privind “suportul material” asigurat teroristilor autori ai atentatelor din 9/11 (nota mea – nope, nu G.W.Bush si petrolistii americani sunt responsabili, cum sugereaza conspirationistul fictional Michael Moore si “documentarul” sau care nu-i documentar, ci forma fictionala in care acest impostor complexat a ales sa-si exprime ura profunda fata de tara lui, America)

Membrii Congresului (parlamentul american, nota mea) care vor vota pentru ratificarea acordului cu Iranul vor fi vazuti la fel ca Neville Chamberlain. Stangii ii place sa vorbeasca despre a fi “de partea corecta” a istoriei. Permitand Iranului sa-si pastreze capacitatile nucleare in timp ce capata acces la sute de miliarde de dolari inseamna sa fii de partea gresita a istoriei.

Intrebare: exista vreun membru al Congresului care ar vota pentru acordul cu Iranul daca acesta ar fi situat la granita americana?

Foarte putini oameni au sansa de a face ceva in legatura cu cel mai mare rau al epocii lor. Membrii Congresului Statelor Unite au aceasta sansa. Acest lucru ar trebui sa depaseasca loialitatea fata de Barack Obama si politica lui de concesii in fata celui mai mare rau al timpurilor noastre.”/

Sursa: https://ihincu.wordpress.com/2016/01/18/occidentul-islamul-si-iranul-trei-lectii-istorice-uitate/

‘Quartet of Truth’: Adult children of gay parents testify against same-sex ‘marriage’ at 5th Circuit

As the 5th Circuit Court of Appeals considers whether to strike down laws in three states banning same-sex “marriage,” four adult children of homosexual parents have filed court briefings arguing that government-sanctioned homosexual unions could lead to disaster for thousands of kids.

Katy Faust, Dawn Stefanowicz, B.N. Klein, and Robert Oscar Lopez, who were all raised by homosexual parents, each submitted briefs to the 5th Circuit opposing the legalization of same-sex “marriage.”  Recounting childhood memories of households made deeply dysfunctional by their parents’ sexual appetites and the radical subculture that went along with their “gay” identities, all four argued that redefining marriage to include homosexual couples will likely lead to the exploitation and abuse of countless children for political and personal gain.

“I grew up with a parent and her partner[s] in an atmosphere in which gay ideology was used as a tool of repression, retribution and abuse,” wrote B.N. Klein of her lesbian mother and her series of live-in lovers. “I have seen that children in gay households often become props to be publically [sic] displayed to prove that gay families are just like heterosexual ones.”

“While I do not believe all gays would be de facto bad parents, I know that the gay community has never in my lifetime put children first as anything other than a piece of property, a past mistake or a political tool to be dressed up and taken out as part of a dog-and-pony show to impress the well-meaning,” Klein wrote.  She added that as a child of a lesbian mother, she was pressured to pay “constant homage and attention” to her mother’s gay identity, taught that “some Jews and most Christians were stupid and hated gays and were violent,” and told that homosexuals were “much more creative and artistic because they were not repressed and were naturally more ‘feeling.’”

While Klein classified her upbringing as abusive, Robert Oscar Lopez told the court that his own childhood upbringing by his mother and her longtime partner represented the “best possible conditions for a child raised by a same-sex couple.”  Even so, Lopez testified that the lack of a father figure in his life, combined with the influence of the radical gay culture in which he was raised, gave rise to a devastating confusion about his own sexuality and ultimately led to his becoming a homosexual prostitute in his teen years in order to fulfill his craving for acceptance and love from older men.

“Had I been formally studied by same-sex parenting ‘experts’ in 1985, I would have confirmed their rosiest estimations of LGBT family life,” Lopez wrote.  “[But b]ehind these façades of a happy ‘outcome’ lay many problems.”

“I experienced a great deal of sexual confusion,” Lopez wrote.  “I had an inexplicable compulsion to have sex with older males … and wanted to have sex with older men who were my father’s age, though at the time I could scarcely understand what I was doing.”

“The money I received for sex certainly helped me financially because it allowed me certain spending money beyond what I earned with my teenage jobs at a pizzeria and in my mother’s [psychiatric] clinic. But the money was not as impactful as the fact that I needed to feel loved and wanted by an older male figure, even if for only as short as a half hour.”

Lopez said that he has spoken to dozens of other adult children of homosexuals, and that many of them have similar stories of pain and damage inflicted by the absence of a biological parent and the unwanted “step-parent” type relationship demanded by their homosexual parents’ lovers.  Lopez included testimonies from nine of them in his brief, but said there were many more who were afraid to speak out for fear that the homosexual lobby would target them for harassment like they have Lopez himself.

“Children raised by same-sex couples face a gauntlet if they break the silence about the ‘no disadvantages’ consensus,” Lopez wrote, after recounting how homosexual activists harassed his employers and spread lies about him on the internet after he first came forward about his own childhood experiences as the son of a lesbian. “In such a climate, I must conclude that placing children in same-sex couples’ homes is dangerous, because they have no space or latitude to express negative feelings about losing a mom or dad, and in fact they have much to fear if they do.”

Katy Faust also testified that children of homosexuals are intimidated into silence by gay activists who threaten them with public shaming, job interference, and worse for daring to speak out against same-sex “marriage.”

“Some adult children with gay parents shy away from making their thoughts about marriage public because we do not want to jeopardize our relationships with those to whom our hearts are tethered,” Faust wrote. “Unfortunately, many gay-marriage lobbyists have made gay marriage the sole badge of loyalty to our LGBT family and friends.”

“The label of bigot or hater has become very powerful and effective tools to silence those of us who choose not to endorse the marriage platform of many gay lobbyists,” Faust continued. “For much of my adult life I was content to keep my opinions on the subject of marriage to myself. I was (and still am) sickened by the accusation that I was bigoted and anti-gay for my belief in natural marriage.”

“For many years those devices kept me quiet,” admitted Faust.  “I didn’t seek a venue where I could share my views. But I have come to realize that my silence, and the silence of others, has allowed for the conversation to be dominated by those who claim that only animus, ignorance, or indoctrination could lead one to oppose ‘marriage equality.’”

Faust said that her outspokenness against same-sex “marriage” stems from her belief that every child has a right to a relationship with his or her mother and father.

“When we institutionalize same-sex marriage … we move from permitting citizens the freedom to live as they choose, to promoting same-sex headed households,” Faust wrote.  “Now we are normalizing a family structure where a child will always be deprived daily of one gender influence and the relationship with at least one natural parent. Our cultural narrative becomes one that, in essence, tells children that they have no right to the natural family structure or their biological parents, but that children simply exist for the satisfaction of adult desires.”

Dawn Stefanowicz echoed the sentiments of the other three, in a frank and graphictestimony of her childhood with a promiscuous homosexual father who later died of AIDS.

“It is quite difficult to discuss the implications of growing up in a gay household until later in adulthood when we have developed a measure of personal identity and independence apart from our GLBT parent, partners and the subcultures,” Stefanowicz wrote. “We are often forced to approve and tolerate all forms of expressed sexuality, including various sexual and gender identity preferences.”

“As children, we are not allowed to express our disagreement, pain and confusion,” wrote Stefanowicz. “Most adult children from gay households do not feel safe or free to publicly express their stories and life-long challenges; they fear losing professional licenses, not obtaining employment in their chosen field, being cut off from some family members or losing whatever relationship they have with their gay parent(s). Some gay parents have threatened to leave no inheritance, if the children don’t accept their parent’s partner du jour.

“The special-interest GLBT groups and so-called support groups for kids sometimes act, or function, as fronts for a far darker side that silences, intimidates and threatens the children who want to share the truth, allowing only a politically-correct version of our childhoods to be heard,” Stefanowicz continued.  “These special-interest groups support political and legal objectives toward same-sex marriage, ignoring the horrendous inequality, permanent losses and prejudice to children in the name of adult sexual rights. Children lose forever their rights to know and be raised by their married biological father and mother.”

A three-judge panel of the 5th Circuit heard oral arguments (audio here) regarding the legality of state bans on same-sex “marriage” last Friday.  However, it could be months before they issue an opinion.

Meanwhile, the U.S. Supreme Court on Monday declined to review a lower court decision upholding Louisiana’s ban on same-sex “marriage.”  The high court is still considering whether to hear arguments concerning bans in Ohio, Michigan, Kentucky, and Tennessee.

Populația îmbătrânită a Europei

Politicienii se plâng și pretextează primirea cu brațele deschise a migranților ca motiv al îmbătrânirii populației Europei și al slabei creșteri demografice. Să vă uitați cu atenție pe tabel, concediu de naștere. Franța, 8 săptămâni-46 de săptămâni (în funcţie de diferite criterii)?! Ce femeie sănătoasă alege să facă un copil și la opt săptămâni să-l lase în grija unei străine?!

Olanda , 16 saptămâni , Spania 16 săptămâni , Italia 5 luni.Nici la doi ani, România, un copil nu este de lăsat în grija altor persoane, dar deja îți mai poate spune câte ceva din ce i se întâmplă.
Cred că, la câți bani sunt băgați în curul imigranților, existau în Europa suficienți bani ca mămicile să poată sta acasă cu o indemnizație decentă până la doi ani, cel puțin, și natalitatea să crească. Nu se dorește creșterea natalității europene, ci dispariția civilizației europene.

http://www.romania-actualitati.ro/concediul_de_maternitate_in_europa-22686

 

 

 

În Europa, acordarea concediului maternal se face după o legislaţie care diferă foarte mult de la o ţară la alta.
Perioada medie a concediului de maternitate în Europa se situează în jurul valorii de opt luni.
Durata maximă de concediu maternal este acordată în Ungaria, acolo unde mamele pot sta acasă până la doi ani de zile.
La polul opus se află Belgia, acolo unde în legislaţie nu există termenul de concediu pentru creştere a copilului, ci aşa-numita „pauză de carieră”, iar mamele pot sta acasă doar trei luni de zile.
Raportat la venitul mediu realizat în fiecare ţară, guvernele din ţările foste comuniste din estul Europei sunt mai generoase cu indemnizaţile de creştere a copilului decât cele ale ţărilor occidentale.

Ţară
Indemnizaţie lunară în timpul concediului maternal Perioada de acordare a concediului de maternitate Salariu mediu brut lunar
Franţa 2150 de euro 8 săptămâni-46 de săptămâni (în funcţie de diferite criterii) 2750 de euro
Olanda 100% din salariu 16 saptămâni 2700 de euro
 Spania 100% din salariul de bază 16 săptămâni 1792 de euro
Bulgaria  90% din salariul brut 410 zile 316 de euro
Italia 80% din salariu  5 luni 1300 de euro
Slovacia  55% pe zi din contribuţia medie la asigurările sociale 28 de săptămâni  823 euro
 Cehia  303 – 1153 euro pe lună 28 de săptămâni 938 euro
Belgia 20% din salariu (3luni) şi 72 de euro lunar până la 18 ani 3 luni 2595 de euro
Ungaria 100 de euro  2 ani 485 de euro
Marea Britanie 90% din veniturile medii/148 de euro pe săptămână 39 de săptămâni 2540 de euro
Rusia minim 51 de euro pe lună-maxim 28 de euro pe zi 140 de zile 599 de euro
România 140-790 euro 2 ani 430 euro


Ungaria

Guvernul de la Budapesta a anunţat recent că va prelungi de la doi la trei ani perioada de acordare a ajutorului pentru creşterea copilului, un proiect de lege în acest sens fiind deja înaintat parlamentului.
Sumă acordată lunar mamelor este egală cu cea mai mică pensie din Ungaria, care în anul 2010 este de 28.500 de forinţi, adica în jur de 100 de euro.
În cazul în care cineva are gemeni, suma acordată este aproximativ 200 de euro.
Totodată, mamele pot solicita o indemnizaţie pentru îngrijirea copilului, dacă înaintea naşterii au contribuit timp de un an la fondul asigurărilor sociale.
Sprijinul se acordă pentru o perioadă de maxim doi ani şi nu poate depăşi 70 la sută din dublul salariului minim, adică 102.900 de forinţi, ceea ce înseamnă în jur de 370 de euro.
Un salariu mediu în Ungaria este în prezent de aproximativ 135.000 de forinţi, adică în jur de 485 de euro. (Emil Groza).

Bulgaria
Indemnizaţia de creştere a copilului este în Bulgaria de 90% din salariul brut, cu condiţia ca mama să fi contribuit cel puţin un an înainte de naştere la fondul asigurărilor medicale de stat.
La un salariu lunar de 1.000 de leva, o indemnizaţie de creştere a copilului este de 402 euro.
În cazul salariului minim, mama primeşte 240 de leva.
Salariul mediu net în martie 2010 a fost în Bulgaria de 619 leva – aproximativ 316 euro.
Aceste drepturi pot fi transferate soţului sau bunicilor, cu condiţia ca aceştia să fie angajaţi.
Dacă sunt pensionari, bunicii  vor putea participa la creşterea nepoţilor până la vârsta de 3 ani în cadrul unui program special „În sprijinul maternitaţii”.
Statul îi plăteşte 240 de leva lunar, sau 350 în cazul gemenilor. Numărul participanţilor la acest program este limitat la 3.000 de persoane.
Concediul de maternitate în Bulgaria este de 410 zile, din care 45 înainte de naştere. Până în 2009, concediul a fost de 315 zile. (Petio Petkov).

Spania
În Spania, concediul de maternitate (care din 2007, odată cu noua lege a egalităţii şanselor, poate fi luat şi de tată), durează maxim 16 săptămâni, din care şase sunt obligatorii după naşterea copilului.
În cazuri speciale, concediul de maternitate poate dura până la 29 de săptămâni (pentru copii prematuri sau cu probleme de sănătate).
În această perioadă, mama (sau tatăl) are dreptul la 100% din salariul de bază, iar plata asigurărilor sociale nu se reţine, ci se face odată cu declaraţia de impozit pe venitul global (e o formă de ajutor pentru perioada de creştere a copilului).
Prevederea e valabila şi în cazul somerilor, caz în care baza de calcul porneşte de la indemnizaţia de şomaj.
Dacă parintele se întoarce la muncă, el primeşte un ajutor de 100 de euro pe lună până când copilul împlineşte trei ani.
Salariul mediu brut lunar în Spania este de aproximativ 1800 de euro.
Dacă parintele decide să ramână acasa pentru o perioada mai lungă, aceasta este de maxim trei ani (cazurile sunt extrem de rare), însă postul de muncă poate fi păstrat cel mult un an, putând a fi reîncadrat pe alt post cu o categorie egală. În tot acest timp, salariul este zero.
Până la împlinirea vârstei de opt ani a copilului, mama sau tatăl au dreptul la ziua de munca redusă (maxim jumatate de zi), cu reducerea corespunzatoare a salariului.
În cazul îngrijirii copilului pe perioada îndelungată, mama (sau tata) nu primeşte niciun ajutor, însă, conform legii, se acumulează vechimea în firmă.
Din cauza dezavantajelor, anularea salariului şi riscul pierderii postului de muncă (în practică acesta este păstrat doar în societaţile publice, nu şi în cele private), foarte puţine persoane rămân acasă să îngrijeasca bebeluşul, spaniolii apelând mai mult la bunici, creşe particulare sau bone.
Salariul mediu brut în Spania este de 21500 de euro pe an, jumatate faţa de Marea Britanie, cu diferenţe în funcţie de regiuni şi sex (femeile au salarii mai mici decât barbaţii)(Annamaria Damian).

Italia
În Italia orice femeie care naşte (indiferent că este angajată sau şomeră) primeşte o mie de euro (ca ajutor unic de naştere).
Pentru salariatele bugetare, concediul este de cinci luni, două înainte de naştere şi alte trei post-natal.
În această perioadă, femeia primeşte 80% din salariu.
Dacă doreşte să îşi prelungească perioadă de concediu de maternitate, după cele trei luni, venitul va fi de 30% din salariu.
Prelungirea concediului maternal nu poate depăşi şase luni.
Dacă tatăl intră în concediu în locul mamei pentru cele trei luni, are dreptul fie la o lună de odihnă suplimentară, fie la o compensaţie financiară).
Salariului mediu brut pe economie este de 1300 de euro.
Parinţii pot opta pentru un concediu de doi ani, însă fără niciun fel de plată din partea angajatorului. Acesta garantează locul de muncă (Elena Postelnicu).

Slovacia
În prezent, în Slovacia concediul de maternitate are 28 de săptămâni, plătit în proporţie de 55% din contribuţia la asigurările sociale de stat plătită de mama până la intrarea în concediu.
Pentru a primi integral indemnizaţia, mama trebuie să fi contribuit la asigurarile sociale minim 180 de zile în ultimele nouă luni.
După concediulul maternal, mama primeşte o indemnizaţie de 190 de euro pe lună până când copilul împlineşte trei ani.
O nouă lege propune ca din ianurie 2011 durata concediului de maternitate să crească la 34 de saptamani şi suma primită se calculeze ca 60% din contribuţia la asigurările sociale.
Salariul mediu brut pe economie în Slovacia este de 823 de euro. (Anca Dragu).

Cehia
În Cehia, situaţia e asemănătoare cu cea din Slovacia, numai că suma se calculează ca 70% din contribuţia la asigurările sociale plătite de mamă înainte de concediu.
Plafonul maxim pentru venitul lunar pe perioada concediului maternal este de aproximativ 1150 de euro, iar cel minim de 300 euro.
Salariul mediu brut pe economie în Cehia e de 938 de euro.
Noul guvern plănuieşte să anuleze un ajutor de stat primit la naştere de aproximativ 520 de euro. (Anca Dragu).

Franţa
În Franţa, durata concediului de maternitate variază în funcţie de starea de sănătate a mamei, dar şi de numărul copiilor deja născuţi sau pe cale să se nască.
Există două tipuri de concedii de maternitate – cel cu durata obligatorie şi cel cu durată legală.
Potrivit Codului muncii, concediul de maternitate obligatoriu este de opt săptămâni – două înainte de data prevăzută a naşterii şi şase după naştere.
Nerespectarea acestui concediu obligatoriu poate atrage după sine sancţiuni.
Cât priveşte durata legală, aceasta variază.
Dacă este vorba de naşterea primului sau al celui de-al doilea copil, o mamă are dreptul la 16 săptămani de concediu – şase înainte de naştere şi zece după.
În cazul naşterii de la un al treilea copil în sus, durata legală este de 26 de săptămâni – opt înainte de aducerea pe lume a bebeluşului şi 18 după.
Există prevederi speciale şi pentru femeile care urmează să nască gemeni, acestea având dreptul legal să stea acasă 34 de săptămâni – 12 în prenatal şi 22 în postnatal.
Cât despre cele care ar urma să aducă pe lume tripleţi sau chiar mai mulţi copii, concediul legal este de 46 de săptămâni: 24 cu 22.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului variază şi ea în funcţie de locul de muncă şi de încadrarea persoanei respective – contract de angajare pe durata nedeterminată, determinată sau şomaj.
În cazul persoanelor salariate, indemnizaţia, plătită de asigurarile sociale, este calculată pe baza ultimelor trei luni de salariu brut de dinainte de concediul prenatal.
Valoarea maximă – zilnică – a acestei indemnizaţii este de aproximativ 77 de euro.
Pentru o mamă care se califică pentru o indemnizaţie maximă, aflată la prima sau a doua naştere, indemnizaţia este de 2150 de euro pe lună, vreme de patru luni.
Salariul mediu brut în Franţa este în jur de 2.750 de euro pe lună (Roxana Vasile).

Marea Britanie
Valoarea indemnizatiei pentru mame este de 90 la sută din veniturile medii sau 124,88 de lire sterline pe săptămână, sumă plătită fiind cea mai mica dintre cele două variante.
Sunt eligibile pentru primirea acestei alocaţii mamele care au lucrat cel puţin 26 de săptămâni din ultimele 66 calendaristice şi au obţinut venituri de cel puţin 30 de lire sterline pe săptămână.
Indemnizaţia este plătită de angajator timp de 39 de săptămâni, însă concediul maternal poate ajunge până la 52 de săptămâni.
Familiile cu venituri sub medie au dreptul să primească separat o sumă de 500 de lire sterline ca ajutor pentru a cumpăra lucrurile necesare nou-născutului. (Dan Vasiliu).

Olanda
În Olanda, mamele au dreptul la 16 săptămâni concediu de maternitate, care poate fi împărţit înainte şi după momentul naşterii, această perioada fiind plătită integral.
După această perioadă, mamele au dreptul la un concediu de 26 săptămâni, de data aceasta fără plată sau la un program cu jumătate de normă.
Financiar, ajutorul de la stat este relativ redus, în sensul că pentru fiecare copil primeşti între 800 şi 1200 de euro pe an în primii 14 ani de viaţă ai copilului.
Banii vin ca o facilitate din partea autorităţii de taxe şi impozite.
Guvernul şi angajatorii suportă două treimi din costurile aferente trimiterii copiilor la grădiniţă.
În Olanda salariul mediu brut este în jur de 2700 de euro pe lună (Claudia Marcu).

Belgia
În Belgia, ca în majoritatea statelor membre, concediul de maternitate este de trei luni, iar concediul de paternitate este de 10 zile.
La naştere, mama primeşte o primă de la casa de asigurări de aproximativ 800 de euro.
În legislaţia belgiană nu este prevăzut concediul pentru creşterea copilului, ci aşa-numita „pauză de carieră”.
Poate fi luata si de femei, şi de bărbaţi pentru orice scop.
Multe femei se folosesc de această posibilitate pentru a-şi creşte copiii, dar sunt plătite cu 20 la sută din salariu.
Valoarea salariului mediu brut este de 2595 euro/luna în Belgia.
Tot casa de asigurări plateşte părinţilor o alocaţie de 72 de euro lunar până când copilul împlineşte 18 ani, pentru primul copil.
O familie numeroasă (de la trei copii în sus) beneficiază de reduceri importante la transport şi concediu de maternitate de şase luni pentru al treilea copil. (Luminiţa Apostol).

Rusia
Concediul de maternitate se acordă femeilor angajate, şi este de 70 de zile calendaristice înainte de naştere (86 de zile în cazul sarcinilor multiple), plus 70 de zile calendaristice după naştere (86 zile în cazul naşterilor cu complicaţii, şi 110 zile în cazul naşterii a 2 sau mai mulţi copii).
Pe perioada concediului de maternitate, mama primeşte o alocaţie de la fondul asigurărilor sociale, egală cu salariul ei mediu pe ultimele 12 luni.
Valoarea minimă a alocaţiei este 2060 ruble/lună (aproximativ 68 USD) pentru primul copil iar 4120 ruble/lună (aproximativ 137 USD) pentru cel de al 2-lea şi următorii copii.
Valoarea maximă a alocaţiei este de 1137 ruble/zi (aprox. 38 USD/zi).
La nivel regional, aceste sume sunt indexate cu un coeficient care variază în funcţie de condtiile locale.
De asemenea, pentru pentru încurajarea natalităţii în conditile declinului demografic cu care se confruntă Rusia, de la 1 ianuarie 2007, funcţionează o formă specială de sprijin acordat de stat familiilor ce au copii, capitalul maternal sau familial. El reprezintă o sumă fixă, care se indexează periodic, acordată la naşterea sau înfierea celui de al 2-lea copil, sau a celui de a al 3-lea (al 4-lea etc), dacă până atunci familia nu au făcut uz de acest drept. Capitalul maternal (familial) se acordă doar în cazul copiilor ce au cetăţenie rusă. Valoarea capitalului maternal este în prezent de 368 mii ruble (aproximativ 12200 USD). (Alexandr Beleavski).

– See more at: http://www.romania-actualitati.ro/concediul_de_maternitate_in_europa-22686#sthash.4yOmHvc2.I88oyPYB.dpuf

Cât de jenant a fost ieri

Cât de jenant a fost ieri.
Jenant a fost faptul că PNL și-a schimbat candidatul pus în urmă cu o săptămână. Un candidat care nu venea din politic, clasa politică fiind în faliment total.
Jenant a fost Predoiu când l-a chemat public pe Ciprian Ciucu să li se alăture, când ieri M10 a anunțat că nu-l mai sprijină pe Ciucu, pentru că era în negocieri cu PNL. Jenant este să chemi la tine un Ciucu pentru care au strâns semnături oameni din alt partid. Jenant a fost faptul că pe o televiziune un membru PNL spunea că pe MM nu l-a vrut diaspora din Israel. Nu am nimic cu evreii și nici cu diaspora, dar aici este un afront față de cei pe care-i chemi la urne pentru candidatul tău pentru un oraș în care ei sunt plătitorii de taxe și impozite. Cum ar fi să dictez eu pe cine vreau la Constanța sau Iași, eu neplătind acolo impozite… Dar în colonia germano-austro-israeliană se dictează totul de afară, pentru că populația doarme în izmene.
Jenant a fost la Nașul cum era luat în bășcălie MM, deși el este pentru mulți dintre noi simbolul demonstrației pașnice maraton de la Universitate.
Jenant a fost să iasă și părerologul Moise Guran și să spună că MM voia un fel de democrație ca în Elveția dar la noi „lucrurile sunt ceva mai complicate „. Adică în Elveția este referendum de patru ori pe an, politicienii explică oamenilor fiecare lege în parte, cu consecințele ei și dacă votează da și dacă votează nu, și oamenii votează în cunoștință de cauză.Apoi ajunge legea în Parlament și se respectă voința cetățenilor. Ați fi votat panseluțe și lalele de 60 milioane de euro pe an? 600 milioane euro în zece ani, cât metrou se făcea? Dar salarii de șapte mii de euro pentru sportivi, când avem un minister al tineretului și sportului și voi aveți nevoie de metrou? Dar pagode de 37000 euro, doi metri pătrați, mai scump metrul pătrat decât metrul pătrat din Palatul Versailles? Da, Moise Guran,”lucrurile sunt ceva mai complicate „, nu vreți să fie consultați plătitorii de taxe și impozite ca să se poată fura. Și cineva trebuie să manipuleze.
Jenant a fost faptul că Ciprian Ciucu, pentru care un partid strânge semnături negociază pe sub masă cu alt partid. Care-l invită public în PNL, chiar în ziua în care celălalt partid anunță că nu-l mai sprijină.
Jenant este că un Piedone, prins cu falsuri în lista de susținători nu este arestat și culmea tupeului, se înscrie în partidul lui Grapini care-l primește cu brațele deschise și continuă liniștit să strângă semnături ca să candideze.
Jenant este că în cursa electorală intră nume ca Vanghelie, Negoiță, Piedone. Bucureșteni, nu ați învățat nimic. Și acuma înțeleg: Demonstrația din Piața Universității a fost doar a celor care au participat… și că Marian Munteanu plătește îndrăzneala de a-și fi asumat atunci rolul de lider al demonstrației. Și este foarte trist să vezi cum toată clasa politică, lideri de opinie, ong-uri, televiziuni s-au coalizat împotriva lui în timp ce frecventează un partid în care aproape toți liderii sunt condamnați sau judecați și al cărui președinte de onoare este cel care a ordonat venirea minerilor și măcelul care a urmat.
Jenant este felul cum s-a vorbit despre trecutul nostru pe care nici nu-l cunoaștem și nici nu avem voie să-l cunoaștem. Cum a fost ironizat faptul că un om dorește ca proporția de 85% etnici români să se reflecte și în locurile eligibile. Nu este politically correct să vorbești despre așa ceva. Dar să susții că dacă femeile sunt 50% din populația acestei țări, proporția pe locurile eligibile ar trebui să fie măcar de 30% este politically correct. Dacă nu ați înțeles: nu e politically correct să ai curajul să vorbești despre România, despre români si despre drepturile lor. Ai dreptul doar să ții capul plecat și gura închisă. Doar anumite minorități este politically correct să aibă drepturi, ceilalți nu.

 

%d blogeri au apreciat asta: