Legislație și căsătorie

https://www.juridice.ro/512824/aspecte-juridice-privind-modificarea-art-48-alin-1-din-constitutie.html

 

Aspecte juridice privind modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție

29 mai 2017 | Ana-Corina SĂCRIERU

Ana-Corina Săcrieru

Ana-Corina Săcrieru

Modificarea definiției căsătoriei așa cum a fost ea recent adoptată de Camera Deputaților a generat o serie de dezbateri juridice dintre care, cele din ultimele zile au apărut cantonate pe invocarea încălcării prin modificare a dispozițiilor art. 26 din Constituție, pe de o parte, iar pe de altă parte, a jurisprudenței CEDO în materia vieții de familie.

1. Aspecte preliminare

Cu titlu de precizare prealabilă analizei celor două aspecte care au generat aceste dezbateri, semnalăm premisa de la care se pornește în susținerea acestor încălcări, premisă viciată de o dublă confuzie.

Premisa este că modificarea constituțională a definiției căsătoriei – în fond o translatare a acelorași termeni folosiți în Codul civil, bărbat și femeie în loc de soți – ar determina o schimbare în statutul juridic al relațiilor sociale bazate pe iubirea dintre două persoane. Cele două confuzii care afectează această premisă sunt, pe de o parte, că ceea ce se modifică ar fi definiția familiei înseși, iar pe de altă parte, că ar exista deja un drept individual pe care această modificare o încalcă.

Premisa enunțată si de la care am observat că se începe argumentația celor două pretinse încălcări, pe lângă cele două confuzii cu care este viciată, este lipsită de conținut juridic pentru că, în dreptul civil român, relația de iubire dintre două persoane, deși purtătoare a unui necontestat conținut afectiv, nu are niciun conținut juridic în afara cazurilor strict și limitativ reglementate de Codul civil și izvorâte din logodnă („promisiune reciprocă de a încheia căsătoria” pentru încheierea căreia este necesară îndeplinirea condițiilor de fond pentru încheierea căsătoriei) și căsătorie (uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii, în scopul de a întemeia o familie”).

Așadar, în sistemul de drept românesc în vigoare la momentul de față, relația de iubire dintre două persoane are efecte juridice numai în măsura în care se încadrează în dispozițiile art. 259 și urm. C. civ., respectiv este concretizată în căsătoria sau logodna dintre un bărbat și o femeie. Relația dintre două persoane care nu sunt logodite ori căsătorite nu reprezintă o situație de drept, ci una de fapt. Doar cu privire la copiii rezultați din acest tip de relație, legiuitorul a consacrat – inclusiv constituțional – o stare de drept, respectiv  egalitatea de drepturi cu cele ale copiilor rezultați din căsătorie.

Oricum ar fi, pentru subiectul în discuție rezultă că parteneriatele nu sunt recunoscute juridic indiferent de caracterul lor heterosexual sau de același sex. Aceasta, în principal pentru că legiuitorul național a acordat o deosebită relevantă aspectului subiectiv în această materie care reglementează un plan atât de personal de existentă, iar aspectul subiectiv a fost limpezit prin aplicarea unui singur, dar elementar criteriu respectiv intenția, asumarea, angajamentul ori, cum a mai fost el definit în doctrină, legământul. În lipsa unei asumări care să îmbrace o formă juridică (de la promisiune în cazul logodnei la angajament în cazul căsătoriei), relevanța juridică nu există.

Mai mult decât atât, legiuitorul a statuat în mod expres că nici parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România (art. 277 Cod civil).

Cât priveste caracterul heterosexual al căsătoriei, în Noul Cod civil comentat se prevede în mod expres că în România „caracterul heterosexual al căsătoriei este de ordine publică”.

Astfel, pentru aceste argumente, premisa însăși că modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție ar determina o schimbare în statutul juridic al relațiilor sociale bazate pe iubirea dintre două persoane este superfluă atât timp cât, o astfel de relație nematerializată în căsătorie este caracterizată, în esența ei, prin lipsa oricăror efecte juridice în afara celor expres si limitativ prevăzute de legiuitorul național.

Cele două confuzii în plus grefate pe această premisă sunt infirmate de următoarele aspecte de necontestat:

I. Ceea ce se modifică este definiția căsătoriei, nu definiția familiei. Potrivit art. 48 alin. 1 din Constituția în vigoare azi, căsătoria este definită prin folosirea terminologiei care trimite la consimțământul liber „între soți” iar potrivit disp. art. 259 alin. 1 Cod civil, terminologia folosită raportat la căsătorie ca uniune liber consimțită ce stă la baza familiei este aceea de „între un bărbat și o femeie”.

În aceste condiții, fiind vorba despre o chestiune aproape tehnică de translatare a definiției căsătoriei din Codul civil în Constituție, inițiativa privind această modificare a primit inclusiv avizul constitutional dat de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 580/20.07.2016 care reține în mod expres „prin înlocuirea sintagmei între soți cu un bărbat și o femeie, se realizează doar o precizare în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului”.

II. Curtea Constituțională a avizat constituțional această propunere de modificare reținând că ea nu aduce nicio ingerință vreunui drept individual.

Având de verificat inițiativa cetățenească și din perspectiva dispozițiilor art. 152 alin. 2 din Constituție – potrivit cu care nicio revizuire nu va putea fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora – Curtea a arătat în mod expres că modificarea vizează textul constituțional care protejează căsătoria și relațiile de familie decurgând din căsătorie, aceste relații fiind diferite de raporturile de familie de fapt protejate prin dreptul la viața familială ocrotit constituțional de art. 26. din Constituție.

III. Referitor la faptul că modificarea adoptată de Camera Deputaților cu privire la art. 48 alin. 1 din Constituție ar determina o încălcare a dispozițiilor art. 26 din Constituție care garantează constituțional dreptul la viața privată.

Prima încălcare invocată are legătură cu o mai veche susținere de principiu si anume că, prin această modificare, ar fi restrânse ori suprimate alte drepturi.

Din nou, este obligatoriu să ne raportăm la autoritatea considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 580/20.07.2016 în care s-a reținut că textul propus a fi modificat (art. 48 alin. 1 din Constituție) are denumirea marginală Familia, iar, în conținut, stabilește o serie de principii și garanții în privința căsătoriei.

Așadar, Curtea reține că dispozițiile art. 48 din Constituție consacră și protejează dreptul la căsătorie și relațiile de familie rezultând din căsătorie în mod distinct de dreptul la viată familială care are un conținut juridic mult mai larg, consacrat și ocrotit de art. 26 din Constituție.

Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională delimitează dreptul la viață de familie – protejat constituțional prin art. 26 din Constituție – cuprinzând inclusiv raporturile de familie de fapt, de dreptul protejat de art. 48 din Constituție și care privește ocrotirea relațiilor de familie care rezultă din căsătorie, a căror importanță a îndrituit legiuitorul constituant să reglementeze în mod distinct în această dispoziție constituțională protecția relațiilor de familie care izvorăsc din căsătorie și din descendență, respectiv din legătura dintre părinte și copii.

Tocmai această motivare riguroasă înlătură și opinia expusă de curând și care este, în mod surprinzător, chiar o opinie juridică  în sensul că art. 48 din Constituție, prin denumirea lui marginală Familia ar intra în contradicție cu art. 26 din Constituție. Or, așa cum a antamat și Curtea Constituțională acest aspect, atât timp cât dispoziția art. 48 se referă la ocrotirea relațiilor de familie care rezultă din căsătorie, instituție juridică cu cele mai importante efecte juridice și sociale în materie, nu se poate vorbi de o contradicție între această dispoziție constituțională și o alta care protejează ansamblul complex al relațiilor și vieții de familie.

3. Referitor la faptul că modificarea adoptată de Camera Deputaților cu privire la art. 48 alin. 1 din Constituție ar determina o încălcare a jurisprudenței CEDO.

Definirea constituțională a căsătoriei ca fiind uniunea dintre un bărbat și o femeie nu numai că nu încalcă jurisprudența CEDO, dar asigură chiar respectarea acesteia așa cum a fost pronunțată în mod constant în sensul recunoașterii dreptului propriu Statelor Membre de defini căsătoria. Or acest drept al Statelor de a defini această instituție include și posibilitatea statuării ei în acord cu reglementarea dreptului la căsătorie, așa cum a fost el consacrat în mod expres în:

– Articolul 12 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cu care începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislației naționale ce reglementează exercitarea acestui drept;

– Articolul 9 din Carta drepturilor fundamentale a UE, potrivit cu care dreptul la căsătorie și dreptul de a întemeia o familie sunt garantate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestor drepturi;

În acest sens, explicațiile cu privire la Carta UE evidențiază, în legătură cu această dispoziție, că acest Articol nu interzice și nici nu poate impune acordarea statutului de căsătorie uniunilor între persoane de același sex.

– Articolul 16 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, conform căruia cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului.

În ceea ce privește jurisprudența, pentru rigoare, redăm aspectele relevante reținute în motivarea deciziilor pronunțate  de Curte de-a lungul timpului:
– Karner c. Austria (2003), în care Curtea admite că ocrotirea familiei în sensul tradițional este un motiv legitim și întemeiat;
– Schalk și Kopf c. Austria (2010), în care Curtea a statuat autorizarea căsătoriilor între parteneri de același sex rămâne a fi reglementată prin legi naționale de Statele Contractante si statele nu pot fi obligate să permită căsătoria între persoanele de acelasi sex;
– Jürgen Römer c. Freie und Hansestadt Hamburg (2011), în care de asemeni a reținut ca rămâne în competența Statelor Membre legislația referitoare la statutul marital al persoanelor;
– Chapin și Charpentier c. Franța aret (2016), în care din nou a fost recunoscut dreptul Statelor Membre în a statua asupra relațiilor dintre persoanele de același sex și a diferențelor referitoare la drepturile și obligațiile care izvorăsc din căsătorie.

În mod similar, Curtea de Justiție Europeană a statuat în 24 noiembrie 2016 faptul că Statele Membre sunt libere să legifereze sau nu căsătoria între persoane de același sex  în baza aceluiași principiu esențial că Statele sunt cele care au competența de a defini și de a reglementa căsătoria.

În concluzie, nici convențiile menționate și nici jurisprudența CEDO nu obligă Statul român să definească într-un anumit fel căsătoria, ci dimpotrivă acestea garantează că reglementarea acestei instituții pe de o parte rămâne a fi făcută la nivel național, potrivit tradițiilor, obiceiurilor și civilizației acelui stat, iar pe de altă parte,  aparține domeniul intern de reglementare în baza suveranității, a marjei de apreciere a statelor și a competenței naționale.

Tocmai de aceea există țări precum Germania, Slovenia, Croația, Ungaria, Polonia și altele care nu au, nici în prezent, recunoscute căsătoriile între persoane de același sex.

Referitor la jurisprudența CEDO, sunt des invocate cazurile Greciei și Italiei. Situația acestor țări este diferită de subiectul modificării definiției constituționale a căsătoriei din România. În cauzele Oliari c. Italia și Vallianatos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut de analizat situația parteneriatelor civile nu a căsătoriei și a decis că Italia și Grecia au acționat discriminatoriu față de cuplurile formate din persoane de același sex atât timp cât, în cazul Italiei exista voința unei majorități populare certe pentru recunoașterea și protecția respectivelor cupluri (paragr. 181) iar în cazul Greciei, erau recunoscute de legiuitorul național parteneriatele civile, dar numai între persoane de sex diferit. Această circumstanță specială nu există însă în cazul României. Ceea ce a dispus Curtea în cauzele sus menționate era, de altfel reglementat în Recomandarea (2010) 5 unde era prevăzut faptul că, dacă legislația națională recunoaște parteneriatul civil, acesta trebuie să se aplice si persoanelor de același sex.

Mai mult decât atât, ceea ce este extrem de important este faptul că, în mod constant cu practica sa de-a lungul timpului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului reiterează faptul că raționamentul referitor la parteneriatul civil nu se aplică, mutatis mutandis, căsătoriei.

Concluzionând, se poate observa că absolut toate argumentele juridice arătate mai sus înlătură susținerea că modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție ar determina încălcarea altor drepturi fundamentale ori a jurisprudenței CEDO în materia vieții de familie.

Avocat Ana-Corina Săcrieru

Anunțuri

Legea96/2008, în baza Ordinului 617/2007

Legea 96/2006 în baza Ordinului 617/2007

Actele necesare pentru a obţine o adeverinţă de asigurat, dacă eşti pensionar. Deşi, la o cunoaştere elementară a legislaţiei, dacă ai o pensie mai mică de 740 lei nu plăteşti CASS, dacă ai o pensie peste 740 lei ţi se reţine automat din pensie CASS, iar suma este trecută pe talonul de pensie.
Dar de ce am trăi noi într-o ţară cu legi normale, de ce i-am respecta pe cei care au plătit zeci de ani impozite, de ce nu am înnebuni oamenii, săracii pensionari, care au nevoie de această adeverinţă pentru a obţine nişte medicamente gratuite, deci numai sănătoşi nu sunt!
Iată actele necesare ca să obţii adeverinţa de asigurat:
– copie carte de identitate/ buletin de identitate
– copie talon pensie sau extras card pensie
– adeverinţă venituri impozabile 2007-2012
– decizii privind capacitatea de muncă 2006-2012 şi ultimul talon (nu se mai emit astfel de taloane)
– decizii privind beneficii în baza unor legi speciale 189/200, 309/2002, 44/1999, 341/2004, 118/1990. (deşi şi ele sunt trecute valoric pe talonul de pensie, sub Legi speciale)
– copie carte de muncă pentru activităţi începând din 2007 şi dovada plăţii asigurării de sănătate.
Aceste acte se cer la doi ani, deşi este vorba despre o adeverinţă că eşti asigrat, nu cu privire la sumele încasate sau suma plătite! Şi repet, pe talonul de pensie sub CASS este trecută suma care este reţinută pensionarului!
Persoana pe care eu o cunosc şi este în această situaţie are 89 de ani, şi suferă de Boala Alzheimer.
Ce spuneţi? Poate face singură aceste drumuri şi poate ţine minte ce acte şi de unde trebuie să le obţină?
Iar la fiecare doi ani să depună adeverinţe de venituri pentru 7 ani, decizii capacitate de muncă pentru 8 ani.

Şova şi legea română

“Cine uită trecutul riscă să îl repete”
George Santayana

Afirmaţia lui Şova legată de holocaustul evreiesc de la Iaşi a pus mogulizoarele noastr în turaţie maximă. La turaţie maximă, toate l-au înfierat. Nu-i ţin partea, departe de mine acest lucru.
Ponta îl trimite la Washington, la Muzeul Holocaustului. La re-educare, ca-n vremuri bolşevice.
Dacă America nu ar fi condusă de cine este condusă, ar fi avut azi un muzeu al sclavagismului, nu al holocaustului evreiesc, pentru că pe teritoriul Statelor Unite nu s-a săvârşit nicio crimă, respectiv genocid evreiesc.
Ar mai avea un muzeu al rasei galbene, genocidul săvârşit la Hiroshima şi Nagasaki au existat, la fel ca lagărele naziste.
Ar avea şi un muzeu al milioanelor de indieni exterminaţi şi ai căror urmaşi au ajuns prin nişte rezervaţii…
Crimele naziste sunt depăşite numeric de crimele bolşevico-comuniste. Dar despre holocaustul comunist nu se vorbeşte şi nimeni nu este pedepsit pentru el…
Înţeleg că Şova riscă puşcărie pentru că a spus că la Iaşi nu a fost omorât nici un evreu.
Dar dacă un evreu neagă holocaustul comunist, ce riscă? NIMIC.
Nu ar trebui ca legea să fie aceeaşi?
Pe Hotnews nici nu poţi face comentarii dacă nu eşti logat. Apare anunţul:”Acest articol permite comentarii doar de la utilizatorii logati in site.
Pentru a adauga un comentariu, te rugam sa te loghezi.” Anunţ care nu apare la alte articole, decât la cele referitoare la evrei!

Holocaustul a fost ceva groaznic şi sper că aşa ceva nu se va repeat niciodată cu nici un popor. Însă mă întreb: De ce tac evreii când vine vorba de Holodomor, de foametea care a fost generată artificial de Stalin în Ucraina în 1932-’33? Au murit, dupa anumite statistici, în jur de 10 milioane de ucraineni. După multe marturii ale oamenilor care au supravieţuit acestei tragedii, la organizarea genocidului au participat masiv evreii comunişti.
Ar fi cazul de a recunoaşte greşelile făcute contra românilor de evrei, de unii ca
Chişinevschi Iosif, Ana Pauker, Stefan Koller şi Itic Averbac, torţionarii de închisorile Aiud şi Piteşti, Dulbergher Mihai, Ghizela Vass, Leonte Răutu şi mulţi mulţi alţii care au adus şi condus teroarea roşie în România.
Genrikh Yagoda a fost unul din cei mai monstruoşi torţionari ai NKVD-ului în timpul lui Stalin.
Iar în Ucraina Lazar Kaganovich a coordonat Holodomorul, când au fost ucişi prin înfometare aproape 10 milioane de ucrainieni.
Însă crimele acestora sunt totdeauna ocultate în discuţiile oficiale, încât doar etnicii români, polonezi, sau germanii creştini – catolici sau ortodocşi – sunt mereu torţionarii, iar evreii victimele.
Ar trebui deci ca înainte să se isterizeze la orice ofensă, comentariu critic sau ironic, evreii să se uite cu smerenie în oglindă, să recunoască că şi ei au făcut un rău imens şi de neşters din memorie popoarelor din Centrul şi Estul Europei…
Nu-i iau apărarea lui Şova. Dar legea nu vorbeşte şi despre denigratorii holocaustului comunist şi nimeni nu este pedepsit pentru el.

Der Gesetzeshüter

Germania: Sunt la vară-mea, ora 19-20. În apartamentul de deasupra noastră începe un chef cu muzică şi gălăgie.
– Sunt curioasă cum va fi la noapte şi cum veţi rezolva voi aşa o problemă, zic eu.
– Noi?! Noi avem administrator, el trebuie să se ocupe de toate problemele din bloc, care ar putea să ne deranjeze! De aceea poate părăsi blocul doar între orele 11-16. Altfel îşi pierde slujba.
Între timp un pahar trece prin dreptul ferestrei şi se sparge pe carosabil. Vară-mea:
– Ooo, acum e şi mai grav, aduc prejudicii circulaţiei publice.
După câteva minute o maşină a poliţiei se opreşte în faţa blocului, exact în proximitatea paharului spart. Îl văd, îl fotografiază şi blochează circulaţia. Der Polizist coboară tacticos din maşină, scoate o portavoce şi le spune ceva celor care chefuiau.
– Ce le-a zis?
– Să oprească muzica şi să coboare în cel mult 5 minute. Dacă nu va urca poliţistul.
Der Gesetzeshüter aşteaptă calm, cu ochii pe ceas. Exact după 5 minute, deschide portbagajul, scoate o puşcoace, urcă la vecinii de sus, şi după încă câteva minute, gălăgioşii ies cuminţi, cu mâinile la ceafă în şir indian. Între timp, mai apăruse şi o dubiţă simpatică, în care sunt urgent urcaţi. Dubiţa pleacă imediat.
– Bun, zic eu, dar de ce ţinea puşcoiul îndreptat împotriva lor ?!
– Da’ ce crezi că glumea ?! Dacă vreunul dintre ei făcea vreun gest aiurea, era ciuruit. Aşa se face ordine!
– Şi ce se va întâmpla acum?
– Dacă coborau de bună voie luau o amendă de 500 – 800 EUR. Aşa amenda este de 5.000 EUR. Peste noapte vor rămâne în arestul poliţiei.
– De ce?
– Ca să nu mai tulbure liniştea publică în această noapte. Li se asigură duş, televizor.
– Şi statului german îi convine asta?
– Da, pentru că cei 4 vor plăti cazarea. Tariful pentru o noapte petrecută în arest este echivalentă cu cazarea la un hotel cu patru stele.
Poliţistul sosit îniţial pune două semnalizatoare cu lumină intermitentă de-o parte şi alta a paharului spart şi pleacă.

SUA. Un prieten călătoreşte cu un american pe o autostradă cu multe benzi pe sens, nu ştiu în ce stat erau. Au 180 km/oră. Pe banda de siguranţă trece rapid un poliţist pe o motocicletă super. Sarcina lui este să asigure bunul mers al traficului.
– Şi cum poate interveni în traficul acesta dacă un conducător face probleme?
– Are un fluier foarte strident pe care îl foloseşte când ajunge în apropiere de respectivul conducător. Acesta trebuie să semnalizeze, să iasă cu prudenţă pe banda de siguranţă şi să oprească. Dacă nu o face poliţistul are dreptul să îl împuşte.

România politicienilor de 3 parale chioare. Mai mulţi ţigani din Craiova încing un chef cu muzică la maximum în mijlocul unei străzi. Este chemată poliţia, care vine. La observaţia unuia dintre poliţişti că e gălăgie, acesta primeşte un pumn în faţă, apoi, după ce cade la pământ i se mai administrează câteva lovituri.
Desigur, dacă vreun civil ar fi avut curajul să le atragă atenţia ţiganilor că gălăgia e prea mare, corecţia ar fi fost şi mai dură.

De ce diferenţa aceasta? Germania are politicieni care au făcut LEGI. În România drepturile poliştilor de autoparăre sunt foarte limitate. Iar procedura de utilizare a armelor de foc pentru reţinerea infractorilor este atât de complicată încât are succes numai dacă infractorii au afecţiuni grave ale picioarelor: ologi sau paraplegici. Noi avem repetenţi ai naţiunii şi statutul poliţistului rătăceşte prin parlament…

Castrarea pedofililor

Mă uit prin presă, este vorba despre castrarea pedofililor şi sunt uluită de reacţia multor persoane de sex masculin, care cred că această castrare CHIMICĂ ar însemna tăierea penisului pedofilului!
Ştiam eu că bărbaţii înţeleg mai greu, dar acuma văd că înţeleg foarte greu ! Nu li se taie nici un penis, li se administrează la un anumit interval de timp nişte injecţii, aşa încât să nu mai fie apţi de contact fizic şi să nu mai simtă atracţie sexuală. Dacă vi se pare prea mult în schimbul vieţii unui copil, este cazul să faceţi o vizită la un psihiatru. Spun asta fără nici o intenţie de a jigni.Poate că nu aţi văzut o fetiţă violată, poate că nu i-aţi auzit urletele de durere, poate că nu i-aţi urmărit traumele care o însoţesc toată viaţa, aşa că, în numele acestor copii chinuiţi, vă rog să tăceţi!

%d blogeri au apreciat asta: