Putin critică țările occidentale pentru renunțarea la rădăcinile creștine

O altă provocare (pericol) pentru identitatea națională rusă este legată de procesul pe care îl observăm în

afara Rusiei. El include politica externă, probleme morale și alte aspecte. Noi vedem că multe state euroatlantice (Vestul) au optat să își nege sau să își rejecteze propriile rădăcini, incluzând rădăcinile creștine, care formează baza civilizației occidentale. În aceste țări, principiile morale  și orice identitate tradițională sunt negate – națională, religioasă, culturală și chiar identitatea de gen sunt negate sau relativizate. Acolo, politica trateză familiile cu mulți copii ca fiind egale cu parteneriatele (juridice) homosexuale; credința în Dumnezeu este egală cu credința în Satana.

Excesele  și exagerările Corectitudinii Politice în aceste țări conduce la considerente serioase pentru legitimizarea părților care promovează pedofilia și fac propagandă pentru pedofilie.

Oameni din multe țări europene sunt făcuți de rușine pentru afilierea lor religioasă și le este întradevăr frică să vorbească despre asta. Sărbătorirea Crăciunului și celebrarea lui sunt abolite sau redenumite „neutral”, ca și cum cineva ar fi rușinat de esența acestei sărbători.

Și aceste țări încearcă să impună agresiv acest model și altor țări, global. Eu sunt deplin convins că aceasta este o cale directă spre degradare și primitivizare (a culturii).

Aceasta conduce la o adâncă criză demografică și morală în Vest. Ce poate fi o dovadă mai bună pentru criza morală a societății umane (în Vest) decât pierderea funcției de autoreproducere? Și astăzi, aproape toate țările vestice „dezvoltate” nu mai pot să supraviețuiască reproductiv, nici măcar cu ajutorul migranților.

Fără valorile morale care sunt încorporate în Creștinism și în alte religii ale lumii, fără regulile și valorile morale care au fost formate dealungul a mii de ani de evoluție, oamenii își vor pierde inevitabil demnitatea umană (vor deveni brute). Și noi considerăm că este natural și corect să apărăm și să prezervăm aceste valori morale (Creștine).

Oricine trebuie să respecte drepturile oricărei minorități la autodeterminare, dar în același timp, nu poate fi și nu trebuie să fie nici-o îndoială privind drepturile majorității.

În același timp, cum acest proces este la nivel național (în Vest), noi observăm la nivel internațional încercările de a creea un model unipolar, unificat la nivel mondial, de a se relativiza sau desființa instituții de drept internațional și de suveranitate națională (Putin vorbește despre Imperiul SUA). Într-o lume unipolară, unificată, nu este loc pentru state suverane. O astfel de lume are nevoie numai de vasali. Dintr-o perspectivă istorică, o astfel de lume unipolară (a SUA) ar însemna numai o renunțare la propria identitate și la diversitatea lumii create de Dumnezeu.

 

Observație: Deși în critica lui, Putin vizează SUA, opiniile lui sunt, în multe privințe, convergente cu cele ale lui Donald Trump.

https://www.youtube.com/watch?v=7wDW_3FGAQY

 

 

Anunțuri

Prăjitură cu iaurt

prajitura-iaurt_Fotor

-150 g crema de branza cu smantana
-200 ml frisca-230 g piscoturi
-130 g zahar pudra
-500 g iaurt cu piersici
-2 plicuri gelatina alba
-600 g compot de piersici
-vanilie
-100 ml frisca pt ornat

Preparare

Se tapeteaza o forma de chec cu folie de aluminiu, se trec piscoturile prin sucul de compot si se tapeteaza marginile formei.

Se hidrateaza gelatina in 200 ml compot 10 minute, apoi se topeste pe foc mic fara fierbere. Crema de branza cu smantana cu zaharul, vanilia, iaurtul, gelatins si frisca batuta, se amesteca usor, apoi se toarna in forma de chec.

Peste crema se aseaza piscoturi si se da la frigider pana a doua zi, cand se rastoarna pe un platou si se decoreaza cu frisca si felii de piersici din compot.

Asa ca, spor la treaba si pofta buna!

Sursa   https://vreaudouaportii.ro/prajitura-cu-iaurt-3/

Părintele Pantelimon de la Turnu despre Părintele Arsenie Boca și Misiunea României la Cea De-a Doua Venire a Lui Iisus

 

Părintele Pantelimon de la

Turnu despre Părintele Arsenie Boca și Misiunea

României la Cea De-a Doua Venire a Lui Iisus

Părintele Pantelimon de la Turnu despre 

Părintele Arsenie Boca și Misiunea României la 

Cea De-a Doua Venire a Lui Iisus 

  O carte interviu cu Părintele Pantelimon  de la Mănăstirea Turnu – Prahova realizat de Daniela Georgescu

 Părintele Pantelimon de la Turnu ne cheamă să priveghem și să ne pocăim.

Ucenicul Părintelui Arsenie Boca ne vorbește și despre canonizarea Părintelui Arsenie Boca și despre campania de denigrare a acestuia.

 Această carte se scrie cu binecuvântarea Cerului pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra țării noastre și Care cere să aducem mulțumire Lui Iisus pentru patimile suferite de El, de la Naștere până la Judecată”

 

 

Părintele Pantelimon

 

Cuvânt înainte de Pr. Profesor Nicolae Popescu Publicată cu binecuvântarea Părintelui – călugăr Pantelimon Munteanu și a

Părintelui Profesor Nicolae Popescu – duhovnic

Sfetnic: Pr. Profesor Nicolae Popescu, duhovnic

 

Dedic această carte familiei mele – poporul român

 

 

“Credeți oare că acești galileeni au fost ei mai păcătoși decât toți galileenii, fiindcă au suferit acestea? Nu!, zic vouă; dar de nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel”.

 

(Luca: 13;1)

 

 

 

“Pedeapsă cum nu a mai fost va veni peste noi, de nu împlinim Cuvântul Lui Dumnezeu cerut României și nu ne întoarcem la El, de nu ne pocăim.

Judecata e aproape, e pe drum!”

 

Părintele Pantelimon

Cuvânt Înainte

 

   Cartea de față constituie o cărămidă importantă la uriașul edificiu al Teologiei, al cunoașterii divinității, al mântuirii tuturor oamenilor.

   Părintele Pantelimon atinge o vastă problematică a științei despre metafizică,despre lumea nevăzută: Cer, suflet, Taine, lumea sfinților și, implicit, lumea viitoare – pentru noi, nevăzută și ea.

   Părintele Pantelimon, colaboratorul sfântului din Ardeal și al tuturor românilor, Arsenie

Boca, e demn de crezut în ceea ce spune , pentru că dovedește o credință puternică , o ORTODOXIE neclintită, care face din Părintele Pantelimon, în mod firesc, neforțat “Capul Teologiei” .

   Așa stând lucrurile, nu avem cum să nu credem cele spuse de Părinte despre români și menirea României. Ele sunt adevărate.

   Mesajul Părintelui Pantelimon de pregătire de către România a Celei De-a Doua Veniri a

Lui Iisus, repetat ca un refren, practic, vestește și cheamă la împlinirea Lucrării descoperite Părintelui Arsenie Boca, Părintelui Pantelimon și lui Moș Ilie.

   Toată evoluția poporului român, în ciuda scăderilor lui, arată păstrarea Cuvântului lui Dumnezeu și a valorilor creștine după modelul apostolic. Iar Iisus răspunde cu daruri tuturor celor care ascultă Cuvântul Său. De aceea cred și eu, ca și Părintele Pantelimon , că Iisus s-a referit la poporul român atunci când a spus că: „se va lua împărăția de la evrei și se va da neamului care va aduce roade”.

   Realitatea confirmă că poporul nostru a adus “roadă” , pentru că cea mai curată credință creștină este ORTODOXIA, și între ortodocși, e constatat , ca cea mai puternică Biserică este Biserica Ortodoxă Română, la rândul ei, imperfectă și ea, dar cea mai puternică prin credință.

   E adevărat că Părintele Pantelimon, pentru a scoate în relief unele aspecte neglijate de Biserică și credincioși, pare că mai și exagerează. Doar pare! Critica Bisericii este numai în aparență. Părintele scoate în evidență unele scăderi, amplificându-le din dorința de a fi eliminate. E normal, ca în orice epocă, de-altfel, Biserica, în partea ei umană, să aibă și anumite scăderi legate tocmai de neputința omenescului, în efortul general divino-uman de a ajunge la desăvârșire. De aceea, cartea cheamă și la smerenie. Serios fiind și profund grijuliu pentru neam și țară, Părintele Pantelimon ne cheamă la smerenie pe toți, fără prea multe menajamente. La o așa Lucrare, o așa chemare!

   E absolut necesar ca această carte să fie citită de toți românii, pentru a se încredința că

Dumnezeu mai are multe Taine, o parte dintre ele fiind descoperite pentru noi prin Părintele Pantelimon. Dumnezeu descoperă tainele și după faptele noastre, iar cei trei buni români au dat dovadă de mare credință prin fapte, și ne cheamă și pe noi să le urmăm, pentru împlinirea acestei Lucrări a neamului nostru.

   Am un cuvânt de spus și despre autoarea cărții, Daniela Georgescu, care dovedește că e un jurnalist avizat în problemele în discuție.

 

Pr. Profesor Nicolae Popescu

Am Văzut Cum Se Schimbă Omul În Lumină

   Am bătut la ușă și ne-a deschis un om care radia pace și bucurie. Sentimentul era acela că ne așteaptă și era tare nerăbdător să ne vadă. Era pentru prima dată când îl vedeam. Am mers împreună cu trei prietene și un prieten, care îl știau bine pe Părintele Pantelimon și care m-au ajutat la împlinirea dorinței mele de a ajunge la Turnu pentru a scrie o carte cu Părintele Pantelimon. Voiam să vorbesc cu Sfințenia Sa despre menirea României la Cea Dea Doua Venire a Lui Iisus și despre ceea ce am putea face ca poporul să audă chemarea sa la pocăință. Știam că Părintele Pantelimon acceptă foarte greu să dea interviuri, fusesem avertizată, însă am plecat cu convingerea că Părintele, care vede cu ce gânduri vine cineva la el, va vedea și pornirea mea sinceră de a scrie această carte, din dragoste pentru poporul meu, ca să știe, să nu fie orb. Și a văzut și a înțeles foarte repede și m-a întrebat senin și zâmbind: “Ai aparatele la ține? ” Așa a început împreună-lucrarea noastră în slujba poporului român. Apoi, la plecare, după ce mi-a făcut dezlegări și rugăciunile de drum, m-a condus până în fața chiliei și, în timp ce mă pregăteam să plec, mi-a spus să mă opresc. Și-a ridicat mâinile asupra capului meu, a început să spună rugăciuni pe care nu le-am înțeles, pentru că le spunea în șoaptă.  Auzeam doar numele sfinților,  pe care le rostea mai clar, ca într-o chemare: Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Nicolae, Sfintele Maria Egipteanca și Magdalena, Sfânta Parascheva. Și în timp ce spunea rugăciunile cu mâinile deasupra capului meu, am văzut cum Părintele Pantelimon se transformă în lumină și în jur degaja o pace, o liniște imposibil de descris. Radia lumină pur și simplu, iar eu mă simțeam împăcată cu toate contradicțiile mele și ale lumii și ale universului. Iubeam pur și simplu, fără o destinație a gândului, care devenise atotiubitor, iar trăirea era una de cuprindere  universalității concentrate într-un singur punct nedual, doar iubire. O să mă credeți nebună, dar nu contează, pentru că îmi venea să-I sărut tălpile și iarba de sub ele. Nu picioarele, ci tălpile! Era un gând care s-a așezat lin în mintea mea, ca la el acasă. Nu intra în contradicție cu nimic… Apoi, am atins cu mâna lumina din părul Părintelui și era dumnezeiesc de frumoasă și de blândă și de… cum să zic… de fapt e maximum de descriere pe care pot să o fac. Nu îmi reveneam, eram mută de atâta pace, picioarele mele refuzau să mai facă vreun pas. Era atâta de bine în acea stare de atotiubire… Și am să mă opresc aici, ca să nu o stric cu descrieri care nu pot fi cuprinse în cuvinte. Așa s-a scris prima pagină a acestei împreună-lucrări cu Părintele Pantelimon.

 

Daniela Georgescu

 

 

 

 

 

 

Partea I

 

 

Misiunea României de Pregătire 

A Celei De-a Doua Veniri A Lui Iisus

 

DESPRE ROLUL BISERICII ÎN PREGĂTIREA POPORULUI, CA PARTE LA LUCRAREA DE PREGĂTIRE A CELEI DE-A DOUA VENIRI A LUI IISUS

 

“Semnul crucii e semn că Ziua e aproape!”

 

   Părintele Pantelimon: Dumnezeu a cercetat țara noastră, Dacă vreți și voi să știți, și a vrut să ne scape chiar de la început de Anticrist. De când a intrat Comunismul, a revărsat Dumnezeu mai mult har peste țara noastră, să ne apere. Și a cerut de la noi să nu-L prigonim, așa cum au făcut iudeii, ci să pregătim Venirea a Doua a Sa, pentru Ziua Judecății. Ne-a ales pe noi să pregătim a Doua Sa Venire. A revenit în țara noastră așa cum a fost prorocit la iudei. Așa cum s-a prorocit lui Moș Ilie prin proroci nașterea Lui Iisus, tot așa s-a descoperit și a Doua Venire. Apoi, prorocii mai spun că Iisus va veni și a doua oară, dar unde va veni? Cum a prorocit Isaia că peste 800 de ani se va naște Iisus în Bethleemul Iudeei, tot așa prorocul Ilie, Moș Ilie de la Făgăraș, a prorocit că Dumnezeu a ales ca România să pregătească a Doua Venire a Lui Iisus. E foarte important să împlinim bine această misiune, căci, știi, cum a fost cu Iudeii care l-au răstignit pe Iisus cu prețul sângelui copiilor lor! Ei strigau în fața lui Pilat din Pont că “vrem ca blestemul să cadă asupra noastră și a copiilor nostri” , numai ca Iisus să fie răstignit cât mai repede. Nimic nu mai conta, doar să-L vadă răstignit. Dumnezeu a luat darul de la Iudei și ni l-a dat nouă. S-a dovedit, la noi în țară. Am avut proroc, Moș Ilie, și apostol, Părintele Arsenie Boca, care au prevăzut tot ce urmează să vină.

D.G.: Sfinția Voastră, vorbiți-mi despre Moș Ilie. Ce fel de om era și care a fost misiunea sa legată de împlinirea acestei “Lucrari Sfinte”, cum ați numit-o adesea?

Părintele Pantelimon: Moș Ilie era un om simplu, de la țară. Lui I s-a dat și I s-a descoperit pecetea apocaliptică. Lui i-a descoperit Dumnezeu tot ce urmează să se întâmple. Cu ajutorul lui Moș Ilie s-a făcut un clopot pe care scrie “ Cu noi este Dumnezeu. Înțelegeți oameni și vă plecați!” . Acest clopot a fost construit în memoria celor 14.000 de prunci uciși de Irod, care este primul eveniment important după nașterea lui Hristos. Acest Clopot va răsuna așa de tare, că va chema toate neamurile la credință. Al doilea este legat de Sfântul Ioan Botezătorul, care a pregătit Calea Sa, “ cel mai mare om născut din femeie” . El spunea despre Iisus că: “Iată, acesta e Mielul Lui Dumnezeu care a venit să ridice păcatele lumii” . Pentru a marca importanța acestui moment, eu am avut ca sarcină să construiesc o raclă din lemn în care urmează să fie așezat trupul Sfântului Ioan Botezătorul, înainte de a Doua Venire. Al treilea moment este Răstignirea. Adică Crucea. Știe toată lumea că înainte de Judecată vine crucea. Și ea a venit. Semnul crucii e semnul pregătirii, că Ziua e aproape. Pentru a trezi în poporul român greutatea jertfei Mântuitorului și pentru a vedea noi cât de mult de iubește Dumnezeu, Părintelui Arsenie Boca i s-a descoperit de către Mântuitorul crucea apărută pe cerul nostru 15 ani de zile. Pentru a o vedea, trebuia post și rugăciune, viață curată și plăcută Lui

Dumnezeu, de aceea nu oricine a putut să vadă crucea. I s-a descoperit apoi că trebuie să construiască o cruce, placate cu aur, după modelul crucii pe care a văzut-o pe cert imp de 15 ani de zile. Ai văzut crucea făcută după modelul arătat pe cer! Ai văzut ce frumoasă e! Toate acestea le-a pregătit Părintele Arsenie Boca cu Moș Ilie și cu mine pentru că fără fapte, credința e moartă . Și așa cum spuneam, aici la noi se pregătește, aici vine Mântuitorul pentru Judecata lumii.

 

 

 

 

 

   “Cu asta s-a pornit această Lucrare! Cu sfatul dat de Sfântul Ioan Evanghelistul Lui Moș

Ilie… . [ … ] …și Biserica trebuie să aibă grijă să pregătească poporul pentru Ziua

Judecății. [ … ] Biserica ortodoxă e capul Adevărului.”

 

   Părintele Pantelimon: Asta e misiunea sfântă a Bisericii, de a pregăti poporu în general, și acum, de a recunoaște această Lucrare descoperită de Dumnezeu. E cuvântul Lui și trebuie să-l știe cu ajutorul Bisericii! Neducerea Lucrării la împlinire, a cuvântului lui Dumnezeu privind pregătirea Celei De-a Doua Veniri, atrage asupra poporului mari greutăți și, de aceea,

Biserica trebuie să fie foarte atentă. 

    D.G.: Părinte, povestiți-mi despre cum i s-a descoperit lui Moș Ilie – “prorocul sfârșitului de veac” – ceea ce trebuia să facă pentru împlinirea acestei Lucrări? 

    Părintele Pantelimon: Totul a început când se apropiau rușii spre țară, în 1941 (n.a. după Ultimatumul dat României de Rusia Sovietică pentru cedarea Bucovinei și Basarabiei). Pentru a-l feri de război și chiar pentru a-i salva viața, Dumnezeu i-a dat icoană care să-i arate drumul pe care îl avea de făcut pentru a scăpa. Și Dumnezeu i-a spus: “Pleacă, pleacă!” Atunci Moș Ilie, care era un om bogat, avea moară, și-a luat familia, soția și cei trei copii, a pus în car ce a putut, mai mult făină, și a plecat. A plecat cât a putut de repede, că Mântuitorul îl grăbea: “Pleacă , pleacă! Ia icoana asta în brațe și pleacă repede, vin rușii!” Dacă mai stătea, rușii lui Stalin îl și împușcau. Și a plecat pe jos prin munți și a ajuns tocmai în Oltenia. Acolo s-a ascuns cinci ani de ruși, că l-au căutat după ce au năpădit în țară. A mâncat și iarbă, nu? Ce să ducă într-o traistă cât să mai hrănească trei copii? Poți să-ți închipui, ai familie, cum a fost să mănânce buruieni  , el cu cei trei copii…, așa pe drum, fără casă, fără acoperiș! Apoi, după ce a stat ascuns trei ani în Oltenia, a venit din nou Dumnezeu la el și i-a spus ce să facă. Și i-a dat un canon : 33 ani să țină post.

   D.G.: Părinte, pe cine reprezenta icoana pe care i-a pus-o în brațe Iisus lui Moș Ilie?     Părintele Pantelimon: Pe Mântuitorul și ea l-a călăuzit peste tot. Ai să vezi până unde l-a dus. Dar să termin cu plecarea din Basarabia și ascunderea în Oltenia. Toți anii aceștia, Moș Ilie a mâncat doar ce ieșea din pământ, fără ulei, o singură dată pe zi, seara. Până în seară, nimica în gură nu a pus. Eu vreau să arăt în ce fel a lucrat Dumnezeu pentru noi. Nu s-a lucrat numai așa, cum o fi! Cineva a plătit cu dureri grele. Să stai tu, să mănânci tu o dată în zi, 33 de ani, doar legume, după ce asfințește soarele?

   D.G.: Părinte, postul lui Moș Ilie a făcut parte din “Lucrarea sfântă de pregătire a Celei Dea Doua Veniri” alături de celelalte: Racla, Clopotul, sfintele liturghii, masluri și Crucea, pe care Părintele Arsenie Boca a vazut-o 15 ani pe cerul nostru?

Părintele Pantelimon: Apăi, de aia spun, noi toți trebuie să-I aducem mulțumire lui Iisus pentru toate câte Le-a suferit de la iudei în cei 33 de ani ai săi, pentru tot ce a suferit pentru noi bunul Iisus și pentru că a ales ca neamul românesc să-I pregătească Cea De-a Doua Venire. Vezi, El a ales ca poporul român să-L găzduiască și să-L primească cu toți îngerii, când va coborî în Slava Sa pe tronul de pe care va Judeca lumea. Nu cum l-au primit iudeii!

Noi trebuie să facem exact ce ne-a cerut: jertfă de mulțumire! Și pentru asta, Dumnezeu ne-a arătat în felul acesta ce trebuie să facem să-l înfruntăm pe Anticrist.

Și totul pleacă de la mulțumirea adusă Lui Iisus, care nu trebuie să înceteze. Drept mulțumire la mulțumirea adusă, Iisus ne- a arătat apoi toate: cum să facem Clopotul, ca jertfă pentru sângele celor 14.000 de copii uciși de Irod. Moș Ilie l-a făcut numai în post și în rugăciune. Și altă misiune a fost ridicarea a trei mânăstiri, una la Bucium, una în Basarabia și la Sâmbăta, cum a cerut Apostolul Petru pe Tabor. Noi trei avem poruncă să ne rugăm să câștigăm Basarabia. Pe mine Moș Ilie m-a trimis la Sinai, în 1956, la doi ani după începerea Lucrării, la Sfânta Ecaterina, unde este o mânăstire cu trei altare, ca model pentru cea care trebuia să o construim la Bucium. Slujbele se făceau după rânduiala de la Ierusalim. La altar, fiecare slujea separat, fiecare cu vasele lui, și primii slujeau ortodocșii, apoi catolicii și protestanții. Dar, dintre toate, Biserica ortodoxă e capul Adevărului! Și asta se va vedea, dacă se va construi catedrala de la Bucium. Dumnezeu vrea ca lumea să asculte și să vadă cele trei feluri de slujbe ca să poată să facă diferența, pentru a alege potrivit cu voința și dragostea lor pentru Adevăr.

O altă suferință a Lui Iisus, pe care noi trebuie să o scoatem la lumină și să îi aducem mulțumire pentru ea, e tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Dumnezeu ne-a dat nouă sfânta misiune să ne ocupăm de trupul său și să-i facem Raclă. La fel, numai în post și rugăciune! Nimeni în lume nu știe unde este trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Tot în chip de mulțumire pe care trebuie să o aducem Mântuitorului pentru răstignirea Sa și ridicarea păcatelor noastre, Dumnezeu ne-a ales pe noi și ne-a ales pe noi și ne-a dat puterea să ținem slujbele și să facem Crucea. Slujbele au fot în sarcina mea. Trebuia să le țin 33 de ani, dar ultimii trei ani și jumătate nu am mai putut sluji. Nu am mai fost lăsat. Liturghia nu se face oricum, ci numai unde e rânduit să fie făcută, dar acolo nu am mai fost lăsat, la Ghighiu. Nu știu, poate altă dată am să-ți spun cum am ajuns să nu mai slujesc. Să nu smintim! Însă, am reușit să facem Racla pentru “cel mai mare proroc și om născut din femeie”. El a arătat Calea, el L-a botezat! Noi am făcut Racla, în semn de mulțumire. Dacă nu făceam Racla, rușii lui

Stalin ne cucereau și ne dezbinau. Acum nu mai eram un popor.

   D.G.: În legătură cu Racla…

   Părintele Pantelimon: Ai fost să o vezi la Hurez, lângă Bucium?

   D.G.: Am fost, dar am ajuns prea târziu ca să o pot să o văd. Însă, ce voiam să spun, Sfinția Voastra… Știu că racla a fost făcută din lemn, deși trebuia să fie făcută din argint. Cu ce vă putem ajuta noi acum pentru că Racla să fie îmbrăcată în argint? Îmi dați binecuvantare să strâng argintul necesar pentru această lucrare împreună cu enoriașii de la Biserica “Sfântul

Andrei” și “Sfânta Parascheva”? Putem încerca să găsim și alte biserici.

   Părintele Pantelimon: Eu mă ocup de asta, eu răspund! Nu puteți strânge argintul. Eu am dat Racla bisericii, la Hurez. De trei ani lupt pentru a obține argint de la Monetăria Statului, pentru că argintul trebuie să fie tot de aceeași calitate. Ca să știți că toate se fac cu durere! Toți cei care s-au opus acestei Lucrări Sfinte, dumnezeiești, începută de prin 1952, au fost pedepsiți. Unii s-au îmbolnăvit de cancer, pe vremea comunismului. Toți au murit! Unii acasă, alții prin spitale. Tare rău s-a supărat Dumnezeu pe ei pentru că s-au lepădat de El! Au intrat printre noi doi reveniți, catolici, care au fost puși în conducerea bisericii din Sibiu. Unui episcop al Sibiului, pentru că a zis că nu are timp să se ocupe de noi, i s-a dus gura într-o parte. El ne-a înfruntat și ne-a spus: “Cât voi fi eu aici, nu veți vedea biserică ortodoxă!” Eu lam rugat să ne ajute să facem această Lucrare și ne-a răspuns că nu are el timp să se ocupe de noi. Refuzul lui l-a dus la asta. Iar celălalt revenit a fost Ionascu, protopop. Acesta ne-a luat Racla și a îngropat-o în pământ, iar noi nu am știut cinci ani de ea. După ce s-au îmbolnăvit el cu copiii și cu toată familia, ne-a chemat și ne-a dat Racla și am băgat-o din nou în Biserică. Copiii lui nu puteau să mai vorbească! Toți cei care s-au opus Lucrării, și cei ai Bisericii și cei din Securitate, au murit de cancere și boli grele. Asta pentru că L-au mâniat pe Dumnezeu! Apoi, eu am curățat Racla după ce a scos-o din pământ. Și acum trebuie să o facem așa cum ne-a cerut Mărturisitorul, s-o îmbrăcăm în argint. Așa a ajuns Racla din nou în Biserica. Când am construit Racla, argintul era blocat și puteam face pușcărie. Acum e deblocat, dar cei responsabili cu asta nu fac nimic pentru a cumpăra argint de la Monetărie.

Noi lucrăm cu dreptate! Cumpărăm argint curat de la stat și apoi plătim și Lucrarea. Dacă Statul nu dă argint curat, atunci cei care trebuie să se ocupe de această vânzare răspund pentru fapta lor. Vezi, toate lucrurile s-au făcut cu înțelepciune și trebuie să se facă și mai departe tot cu înțelepciune. Și, de asta spun, că în aceste condiții, Dumnezeu ar putea să dea o

pedeapsă, așa încât să nu ni-l mai dea pe Sfântul Ioan Botezătorul. Să-l ia de la noi și să-l dea altui neam. Iar pedeapsa asta cade de fapt pe popor, că el rămâne fără acest dar minunat.

Poporul e în pierdere! Si…, ce să-ți mai spun, unii ar fi vrut ca să afle unde e trupul lui, ca săl scoată și să-l facă dispărut. Însă, nu se atinge nimeni de el!    D.G.: Se va mai arăta Sfântul? 

   Părintele Pantelimon: Trupul Sfântului Ioan Botezătorul se va arăta când se va îndrepta poporul. Acum , însă, e tulbure de la răul lăsat de comuniști, care au distrus rădăcina acestui neam , și anume credința, și prin aceasta și morala. Sunt taine! Nu e chiar așa de simplu când se arată, cui se arată! Sunt unii care, dacă ar ști unde e trupul Sfântului Ioan Botezătorul, l-ar scoate. Dar acolo unde e, ei nu-l pot atinge. Nici Biserica noastră, de ar ști, nu ar sta la discuții ca să spună unde e trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Numai atunci când îngăduie Dumnezeu, se va arăta. Și va îngădui când se va îndrepta poporul! Însă, până atunci trebuie să continuăm Lucrarea de mulțumire adusă Lui Iisus de Părintele Arsenie Boca și Moș Ilie în numele poporului român, pentru pătimirea Sa pentru noi. Dumnezeu ne-a dat nouă această misiune, acest dar, pentru că iudeii s-au lepădat de El. Iar noi suntem neamul căruia i s-a dat darul luat de la iudei. Spune Iisus: “Voi lua de la voi acest har și-l voi da altui neam care sămi aducă mulțumire.” Eee, acel neam despre care vorbea Iisus este neamul românesc, iar mulțumirea noastră a început cu cele trei fapte pe care ți le-am spus : Clopotul, Racla, Crucea. La care s-au adăugat Postul Moșului Ilie, Slujbele și Maslurile pe care ar fi trebuit să le țin 33 ani. Iar Biserica are  ca sarcină să lumineze poporul pentru Ziua Judecății. Să înțeleagă că Dumnezeu cere de la noi să-I aducem mulțumire pentru tot ce a pătimit pe pământ. Și vrea de la noi fapte. Iar faptele făcute până acum de Părintele Arsenie Boca și de

Moș Ilie și de mine sunt dovedite în biserică, le punem în fața poporului, pentru Ziua

Judecății! Dar întâi punem în fața poporului faptele care au marcat esențial viața Mântuitorului pe pământ și apoi faptele noastre, ca mulțumire pentru jertfa de sânge a pruncilor, a Sfântului Ioan Botezătorul și a Lui Iisus. Iar lepădarea iudeilor de Iisus trebuie reparată. Suferința de atunci a poporului iudeu trebuie alinată. Câtă durere pentru pruncii uciși de Irod!

  D.G.: “Glas in Rama…, Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt…”.

Părintele Pantelimon: Și Iisus, cât a suferit și Sfânta Fecioară Maria pentru pruncii uciși?! Plângere și tânguire mare a fost în sufletul lor. Pentru aceasta, pentru tăierea capului Sfântului

Ioan Botezatorul și pentru răstignirea Sa, noi trebuie sa scoatem la lumină toată jertfa Mântuitorului – de la Naștere până la Răstignire. Tot ce a suferit El pe pământul iudeilor, ca să nu se întâmple ce s-a întamplat la iudei. Apoi, după prunci, a urmat jertfa tot sângeroasă, a Sfântului Ioan Botezătorul, după o viață de post in pustie. El a rămas orfan de mic și a fost crescut de îngeri în pustie, unde s-a hrănit cu miere de albine sălbatice, care era foarte amară, și cu fructe. Toată hrana lui era vegetală. Toată Evanghelia spune că vine Iisus, dar unde, nu spune. Și așa cum s-a prorocit la Nașterea Sa, tot așa, s-a prorocit, prin Moș Ilie, și Venirea Cea De-a Doua. O să tot repet acest adevăr până întelegem toți. Și tot așa, cum a pregătit Prima Vedere, Sfântul Ioan Botezătorul, o pregătește și pe Cea De-a Doua, ca “cel mai mare om născut din femeie” . Tot el! Și că va fi la noi Ziua Judecății, e limpede, pentru că aici a fost împărtășit Sfântul, nu la alt neam! Și toată Lucrarea asta s-a făcut cu post, cu trudă, cu durere.    D.G.: … cu închisoare, cu exil, cu bătăi și chinuri.

Părintele Pantelimon: Fără cruce, fără durere, nu există mântuire! Iisus ne arată cum trebuie să ducem crucea. Iar ce nu au făcut iudeii, trebuie să facem noi pentru a repara, dar și ca durere produsă poporului iudeu și ca misiune de înaltă mulțumire pe care avem obligația de copii ai lui Dumnezeu să I-o aducem prin faptele noastre și, desigur, tot timpul, prin rugăciune, Tatălui Ceresc. Modelul suferinței l-a urmat și Sfântul Ioan Botezătorul, care a fost prigonit și nu a cârtit, nu a zis că e greu și nu a întrebat : “de ce mie, Doamne?” A luat crucea suferinței în Lucrarea sa de pregătire a Căii Domnului. Orfan de mic! Iar despre nerecunoștința iudeilor, ți-am spus că Dumnezeu le-a luat harul și a zis: “Îl dau altui popor care să-mi aducă mulțumire”. Ți-am spus cum s-a făcut această Lucrare! Acum, când e gata, așteptăm să fie recunoscută. În ce ne privește, noi am prezentat ce a pregătit Dumnezeu pentru Timpul de pe Urmă, iar capii Bisericii trebuie să pregătească poporul nostru pentru Ziua Judecății, care trebuie să aibă loc la noi. Noi am făcut ce trebuiasă facem, Clopotul, Racla și toate celelalte. Le-am sfințit pe toate. Toată lumea trebuie să înteleagă că nu am lucrat noi de capul nostru. Moș Ilie a spus ce aveam de făcut de la Sfântul Ioan Evanghelistul, iar noi am executat, la îndrumarea Părintelui Arsenie Boca, Clopotul și Racla, la cererea Lui Dumnezeu, prin Sfântul Ioan Evanghelistul. Prin Sfântul Ioan Evanghelistul! Ca să se priceapă despre ce fel de Lucrare este vorba! Evanghelistul i-a descoperit lui Moș Ilie totul, împreună cu Sfântul Nicolae. Sfântul Nicolae ne-a susținut cu rugăciune, ca să terminăm Racla de ziua lui. Nu am lucrat o zi- două, ci un an de zile. Și nu-ți mai spun toate piedicile pe care le-am avut! De Bobotează s-a sfințit Clopotul, de Sfântul Nicolae s-a sfințit Racla și în acea zi s-au deschis toate închisorile, în 1962. Când s-a sfințit Crucea, s-au deschis toate granițele. Mare lucrare a fost! Dumnezeiască, pentru Biserică și țara românească. Pe Sfântul Ioan Evanghelistul nu-l poate vedea oricine. El era în Cer, în Duh, nu în trup, și nu-l poți privi, că te arde, dar pe Moș Ilie el l-a îndrumat, lui i-a vorbit.     D.G.: Așa era de curat, că harul Sfântului Ioan Evanghelistul nu-l ardea…!

Părintele Pantelimon: Mulți nu cred tocmai pentru măreția acestei Lucrări, care e greu de priceput cu mintea noastră omenească. Dar eu am fost martor și am văzut cum Moș Ilie a ținut post 33 ani, cu o singură masă pe zi. E greu acest lucru și, în afară de el, nimeni în România nu ar fi putut ține acest post atât de lung și sărăcăcios. Și tu asta trebuie să le spui preoților pe care îi cunoști și prietenilor și tutror celor pe care îi știi. Cu asta s-a pornit această Lucrare! Cu sfatul dat de Sfântul Ioan Evanghelistul lui Moș Ilie, care a făcut mare ascultare prin fapta postului. Iar eu spun numai ce am văzut ș ice am auzit de la Moș Ilie. E greu de crezut din afară, însă dacă te așezi și cercetezi și vezi cum se leagă toată această Lucrare, atunci, încet, încet, te ridici la nivelul dumnezeirii ei. Dar trebuie să vrei să luminezi poporul. Și din această dorință se naște și limpezimea pe care o dă dragostea de neam. De aceea, acum s-ar putea să nu mai vină Iisus, pentru că unii din cei ai Bisericii nu ne-au ascultat și nu au cercetat. Și dacă nu se face ascultare, va veni o pedeapsă foarte mare peste tot poporul. Va veni o pedeapsă cum nu a mai fost! “Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”. Adică Iisus vrea să spună că se va împlini Scriptura la toate neamurile. Noi am lucrat după cuvântul Lui Dumnezeu, dar fără Biserică! Pe vremea comuniștilor era de înteles un refuz al Bisericii, ar fi suferit mulți preoți. Și era și lipsa de curaj, pentru că era foarte greu; puteai să-ți pierzi viața, așa cum și-au pierdut-o mulți în închisori. Moș Ilie nu putea spune nimic Bisericii de atuncidespre cum a fost îndrumat de Sfântul Ioan Evanghelistul și de

Sfântul Nicolae în legătură cu ceea ce trebuia să scrie pe Clopot. i-a zis Sfântul Ioan

Evanghelistul: “Scrie așa: Cu noi este Dumnezeu! Înțelegeți oameni și vă plecați”. Însă acum, ce piedici mai sunt? A fost Capul Sfântului Ioan Botezătorul la noi. Doar sunt atâtea acte in arhivele Bisericii. Dacă Biserica nu acceptă aceste adevăruri, nu va mai veni Sfântul Ioan Botezătorul la noi. Dumnezeu îl va da altui popor. Și noi vom rămâne de rușine în Ziua Judecății. Eu le-am spus și le-am arătat. Noi vom răspunde de Ziua Judecății, dacă va fi sau nu la noi, dacă vom face voia Domnului, care ne-a ales pe noi pentru a chema aici toate neamurile la credință. Am să tot spun, până nu voi mai putea!

 

 

 

 

 

DESPRE COMUNISM ȘI CĂDEREA LUI

 

“Efectele Comunismului se simt încă în sânul Bisericii. Tulburarea încă nu i-a trecut. […] Ștefan cel Mare, Brâncovenii, nu au avut arme, nu au au avut nimic… . Și cu toate astea, nu s-au vândut turcilor, nici rușilor. […] Doar prin fapte de credință ne putem salva! […] Voi nu vă dați seama, dar, de durere curg lacrimi din pomi, pentru că am avut și am auzit, pentru că ni s-a dat.”

 

   Părintele Pantelimon: Ca să vedeți și voi cum a acționat Comunismul și după căderea lui, cum a stricat mințile! Comunismul a intrat prin minciună! Voi nu înțelegeți prea bine cum a lucrat diavolul, tatăl minciunii! A dus de râpă țara asta, prin minciună, amăgire, a stricat tineretul și familia și căsnicia. Așa lucrează și acum! Însă, Dumnezeu le pregătește comuniștilor o răsturnare de situație … într-o singură zi! Nu o să le vină să creadă! Așa lucrează Dumnezeu! Rabdă,Rabdă, până într-o zi! Și din acea zi se vor vădi toate: crimele pe care le-au făcut și pe care le ascund de atâția ani, toate gropile commune unde erau aruncați deținuții, care mureau din cauza torturilor de neimaginat, toate hoțiile și minciunile lor, toată luucrarea drăcească dusă împotriva poporului roman.    D.G.: Sfinția Voastră, e departe acea zi?

Părintele Pantelimon: Cam e pe cale! Măi, Dumnezeu tot rabdă!

A avut destulă răbdare cu ei și ei tot nu înteleg că Dumnezeu e atotputernic. Îi va scoate de pe scenă. Noi ne rugăm să pună Dumnezeu în fruntea țării un om credincios, așezat, mai mult cu fapte. Căci fără fapte, credința e moartă! Acum și familia trebuie să se îndrepte. Noi am spus de atâția ani familiei să aibă grijă de copii, să-i crească în credință. Singura care îi face puternici și  le așează mintea acolo unde trebuie: în respect, în morală, în puterea de a munci și a duce gruel întreg la cap, alăturea cu Dumnezeu. Acum umplu spitalele cu tot felul de boli psihice. Nu pot face față greutăților pentru că, din mândrie, se bazează doar pe ei.    Fără Dumnezeu nu se poate. Cazi de nu te mai ridică nimeni. “Fără Mine, nu sunteți nimic!” a spus-o Iisus – ca Om, dar, în același timp, ca Dumnezeu. Poate cei care citesc, vor crede că-i cert. Dar nu! E pentru că îi iubesc și de aceea, îi întreb: Le-ați spus voi copiilor voștri astea? Le-ați explicat importanța spovedaniei, a mărturisirii, a mersului la Sfânta Liturghie, la Sfântul Maslu? E complicat după atâția ani de communism, care a creat iluzia că la materialism se rezumă totul. Cumplită amăgire! Grav este că v-a învățat să închideți ochii a fărădelege, la minciună, la furt, la denigrare. Ce spui de asta?

D.G.: Stăpâneam arta de a scăpa de complicații. Dar, au fost mulți și ca dumneavoastră, care nu au cedat. Să știți că, totuși, societatea, în mare, a conservat valorile prin literature, prin teatru, prin ce a putut și ea, din instinct de supraviețuire, prin morală până la urmă.    Părintele Pantelimon: Ce îmi spui tu mie? Ești copil, măi! Într-un fel nu e rău! Păstrează-ți sufletul acesta de copil! Dar să știi, Comunismul i-a învățat pe cei mai mulți să țină de scaune, să fie fricoși, ce să mai, a zăpăcit mintea poporului! Toată lumea se temea atunci să aibă atitudine. Preferau așa, o amorțeală, o amăgire care le dădea siguranța locului călduț. Nu exista sacrificiu pentru adevăr! Din păcate, nici acum lucrurile nu s-au schimbat. În continuare, lumea se teme să aibă atitudine, ca să nu fie dată afară de la serviciu. Se fac presiuni politice și acum, și, la fel, ei nu zic nimic. Și asta se întâmplă pentru că nu mai au credință. Nu au convingerea că, indiferent de riscuri, Dumnezeu nu îi părăsește, dacă luptă pentru adevăr, pentru dreptate, pentru a se opune anormalității egoiste. Dimpotrivă, îi iubește și mai mult. Iisus a lepădat tot și a răbdat pentru păcatele noastre moartea pe cruce! Și era Fiul lui Dumnezeu, și parte a sfintei Treimi! Când a venit Iuda îmreună cu oamenii lui în grădina Ghetsimani, să-L lege pe Iisus și să-L predea fariseilor, toți cei care îl însoțeau pe Iuda, fără să vrea, fără să-și dea seama, au căzut la pământ în fața lui Iisus. El i-a întrebat: “Pe cine căutați?” “Pe Iisus Nazarineanu” , răspundeau ei. “Eu sunt. Sculați-vă și lăsați-i pe aceștia” , adică pe apostoli, “să plece, dacă pe mine mă căutați!”, le-a spus Iisus de câteva ori. El s-a dat în mâna lor și voia să-i scape pe apostoli. Acesta este exemplul unei prietenii depline. Te dai prins și îi salvezi pe prieteni. Iar cei care veniseră să-L prindă, de fiecare dată, fără să vrea, cădeau la pământ. Asta pentru că Iisus și-a arătat dumnezeirea și le-a dat de înțeles că oricând putea să-i pedepsească; și,mai rău, că putea să treacă peste ei și să-i distrugă. Cum încercau să se apropie, cum cădeau! Se loveau de puterea Cuvântului, de Iisus. Îi arunca puterea dumnezeirii Lui. Și ei nu au înțeles. Acum revin la credință și la lipsa de atitudine. Amintește-ți de Stefan cel Mare, de Brâncoveni. Ei nu au avut arme, nu au avut nimic! Și cu toate astea, nu s-au vândut turcilor , nici rușilor. Ei au avut ceva mai puternic decât toate armele: credința dreaptă, pentru care Brâncoveanu și toată familia sa au murit. Au preferat să moară, decât să treacă poporul la altă credință. Și a venit după secole Comunismul, cea mai mare rușine pentru acest popor! Până la venirea lui, se respectau sărbătorile creștine, datinile care se bazau pe respectul părinților, al familiei, al comunității!. O frumusețe! Hai să-ți mai spun o întâmplare din vremea Comunismului! Știi că vopseau geamurile de la blocuri? S-a vorbit mult despre asta!

D.G.: Nu, nu am auzit, Sfinția Voastră! Povestiți-mi!

Părintele Pantelimon: Maica Domnului și Mântuitorul se arătau pe la blocuri, pe geamuri. Și comuniștii le vopseau, ca cei de acolo să nu-i mai vadă.

D.G.: Părinte, înțeleg bine? Chipul Lui Iisus și al Maicii Sale, după ce se arătau, rămâneau imprimate pe sticlă, pe geam, de îl vopseau?

Părintele Pantelimon: Da. Și a fost anchetă mare și prigoană atunci. O altă prigoană a fost a icoanelor. Comuniștii au săpat o groapă mare, unde le-au ars. Multe s-au întâmplat, e mult de povestit. În fine, ce vreau să-ti mai spun este că în toate greutățile trebuie să găsești puterea de a te bucura, de a nu cârti. Oricât de greu ar fi, trebuie să știi că Dumnezeu o face din dragoste pentru îndreptarea ta și pentru asta trebuie să te bucuri. Așa trece starea de nemuțumire, prin bucurie, care aduce multă pace în suflet. Trebuie să vă bucurați de creația Lui Dumnezeu, pentru că pe toate, cu înțelepciune le-a făcut. Și ești călătoare în această lume și e bine să te bucuri de tot ce a creat Dumnezeu. Creația Lui îți aduce sănătate, ploi, copii, hrană. Dumnezeu are grijă prin toată creația Sa de tine. Și atunci, tu trebuie să te întrebi: eu ce am făcut pentru Dumnezeu, care a avut atâta grijă de mine prin absolut tot ce a creat El?    D.G.: Mai nimic, părinte!

Părintele Pantelimon: Eee, atunci… tu, care ești creată de El, care ți-a pus la dispozitie toată creația Sa, măcar bucură-te, ca semn al mulțumirii pentru grija Sa.

D.G.: Sfinția Voastră, cum putem noi să ne convingem că e atât de importantă această Lucrare?

Părintele Pantelimon: Cu credința voastră! Să dați dovadă de fapte. De fapte de credință, ca români și ca adevărați creștini. Doar prin credință și fapte ne putem salva! Iar ele, trebuie făcute cu dragoste, cu răbdare și cu acceptarea ispitelor și a încercărilor care vin peste noi. Tu trebuie să spui preoților și, prin cartea asta, și poporului, că, dacă nu facem voința Lui Dumnezeu, va lua de la noi Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul. Și mai e ceva, cine se opune acestei voințe poate fi șters, ți-am mai spus, dar o mai spun. Toți cei care s-au opus la Sibiu construirii Raclei, sau care s-au atins de aceste lucruri fără credință, cu răutate, s-au îmbolnăvit de cancer. Au pierit în chinuri grele. Și să le transmiți preoților și recomandarea mea: să țină post trei zile, înainte de a sluji Sfânta Liturghie. Să nu se abată de la această dorință a Lui Dumnezeu și să pregătească poporul, să-l îndrepte, pentru a-l primi pe Iisus la a Doua Sa Venire și pentru ca trupul Sfântului Ioan Botezătorul să se arate aici, pe pământul nostru românesc. Căci Dumnezeu ne iubește și de asta ne-a ales! Dacă nu prețuim iubirea Lui, la Judecată ne va spune: “Duce-vă-ți blestemaților, că v-am trimis pe Sfântul Ioan

Evanghelistul să se arate aici și pe Sfântul Nicolae, să vă îndrume în această Lucrare și voi nu ați ascultat.” Voi nu vă dați seama, dar, de durere curg lacrimi din pomi, pentru că am avut și am auzit, pentru că ni s-a dat.

 

 

 

 

 

DESPRE CUM APOCALIPSA ȘI PSALTIREA VORBESC DESPRE ACEASTĂ LUCRARE

 

   “Despre <<pietricica albă>> și <<noua Evanghelie>>. […] Apocalipsa arată cum trebuie pregătită a Doua Venire. […] Lui Moș Ilie i s-a deslușit, despecetluit, înțelesul ascuns al numelui scris pe pietricică. Iar cel care primise să spună acest nume e Sfântul Ioan Evanghelistul. […] Crucea arată locul unde va veni Iisus. Și crucea e la noi!”

 

Părintele Pantelimon: Acum, noi trebuie să completăm cu ceea ce spune Apocalipsa în legătură cu prorocirea Celei De-a Doua Veniri pe teritoriul tării noastre. De ce în România? Acum 2000 de ani Dumnezeu i-a dat Sfântului Ioan Evanghelistul pecetluirea celor ce va să vină. Asta se întâmpla la Constantinopol. Ioan Evanghelistul se plimba și, în spatele lui, a auzit un strigăt, o voce-l chema pe nume. “Cine strigă dupa mine?”, a întrebat și s-a întors să vadă cine e. Iar în spatele lui a văzut o creație așa de strălucitoare ca Soarele, și, din cauza asta, înfricosătoare, care i-a zis: “Scrie tot ce ai văzut și ce ai auzit! Și pecetluiește!” Deci, “scrie tot ce ai văzut și ce ai auzit! Și pecetluiește, ca să nu știe nimeni! Numai cine a primit”. Această “primire” a dezvăluit-o Dumnezeu aici, unde a vorbit Ioan Botezătorul! Iar Moș Ilie a fost cel care a primit cuvântul Lui Dumnezeu, despre misiunea României. Așa cum s-a descoperit Nașterea Domnului, prin proroci, tot așa, a fost descoperitălui Moș Ilie Venirea a Doua a Lui Iisus și pe care trebuie să o pregătească poporul roman, așa cum a fost cerută de Dumnezeu de la noi. Și toate cele ce ți le-am spus, cu inscripția de pe Clopot, cu descoperirea felului în care trebuie făcută Racla în care a fost împărtășit Sfântul Ioan Botezătorul și în care urmează să fie așezat trupul său înainte de Cea De-a Doua Venire, acestea toate nu le-a știut nimeni. Primul pas al pecetluirii a fost acela ca Moș Ilie să aducă la cunoștință viața Mântuitorului, suferințele îndurate de El pe pământ. Pentru ce a suferit? Pentru pruncii uciși de Irod! Pentru care noi am făcut, așa cum am spus, Clopotul! Apoi , a doua mare suferință a fost tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – “Îngerul trimis de Dumnezeu să pregătească Calea Domnului”, “cel mai mare bărbat născut din femeie”, cel care a ținut post de când s-a născut și cel care L-a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste Iisus, atunci când L-a botezat în Iordan…

D.G.: …și cel care “a auzit Glas din Cer…”.

Părintele Pantelimon: Da și, stai să iau Evanghelia! Uite, scrie aici în Evanghelie! Scrie și tu, ca să știe poporul cine a fost Ioan!… “Și a mărturisit Ioan, zicând: Am văzut Duhul pogorându-Se ca un porumbel din cer, și a rămas peste El; ci Acela ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: <<Peste Carele vei vedea Duhul pogorându-Se și rămânând peste El, Acesta este care botează cu Duh Sfânt >>. Și eu am văzut, și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”. (Ioan:I 29-34).

D.G.: Acestui înger-om i s-a tăiat Capul.

Părintele Pantelimon: Da. “Cel mai mare bărbat născut din femeie” – e darul Lui

Dumnezeu pentru poporul român! Și mai scrie și din Evanghelia după Matei (11; 7-11), unde Iisus le spunea mulțimilor adunate ca să le vindece despre ce fel de om era Ioan: “Ce ați venit să vedeți în pustie? Au trestie clătinată de vânt?” …”Atunci, de ce ați ieșit? Să vedeți un proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc. Că el este acela despre care s-a scris: <<Iată,. Eu trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta>>. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul. “ Și acum este la noi să pregătească și a Doua Sa Venire!

D.G.: În afară de ceea ce scrie în Sinaxar în legătură cu felul în care Ioan a rămas orfan, aș vrea să-mi spuneți, Sfinția Voastră.

Părintele Pantelimon: Zaharia a fost omorât între altar și catapeteasmă, iar despre Elisabeta nu prea s-a scris. Însă, în timpul în care s-au făcut prigonirile în vremea lui Irod, care a omorât pruncii, Elisabeta a fugit cu Ioan din Ierusalim, să nu-l omoare prigonitorii lui Irod. Și a alergat cu el în brațe până a ajuns la o stâncă și, când să o prindă prigonitorii, stânca s-a deschis și s-a închis iediat după ce a trecut ea, așa că armata lui Irod nua  putut să o prindă. Și după ce s-a închis stânca, ea a ajuns într-o pădure, unde, sfârșită de oboseală și de rănile prigoanei, a murit. Apoi, pe Ioan l-au luat îngerii și l-au dus într-un loc, așa încât să fie găsit de un pădurar. Din cauza asta, în icoane, Ioan are aripi, ca un înger.

Acum să vorbim despre cel mai înalt moment al vieții lui Iisus: Răstignirea Sa pe Cruce. Iar Crucea arată locul unde va veni Iisus. Și Crucea e la noi!

Toate acestea au fost descoperite lui Moș Ilie. Iar toată acestă Lucrare dată în sarcina noastră a fost pentru a arăta și celor mari și celor mici că “fără fapte, credința e moartă”. Iisus a susținut credința Sa în Tatăl prin faptele Sale, dintre care, cea mai înaltă a fost acceptarea răstignirii Sale, fără de care păcatele noastre nu puteau fi răscumpărate. Deci, sunt trei momente importante ale vieții lui Iisus: uciderea pruncilor, tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul și Răstignirea Lui Iisus. Despre prunci, în Psaltire, scrie la Catisma 9: “Faceți să răsune văzduhul de laude!” Pruncii sunt cu toții în jurul Sfintei Treimi, așezați pe trei rânduri. Primii, cei mai mici care au avut până într-un an,cei din rândul doi, peste un an, iar ceilalți, până în doi ani și jumătate, pe rândul al treilea. Și cântă cu toții: “Cu noi este Dumnezeu!

Înțelegeți oameni și vă plecați!” Această inscripție ne-a fost descoperită să o scriem pe

Clopot. Asta se traduce că darul a fost luat de la Iudei și dat nouă. Iar când va bătea acest

Clopot, la a Doua Venire a Lui Iisus, tot văzduhul va răsuna de cântarea de laudă adusă lui Dumnezeu. Și va aduna toate popoarele la credință și pocăință. Și, vezi, noi asta trebuie să facem “să răsune văzduhul  de laude”, prin Clopotul construit de noi! Lui Moș Iliei s-a desscoperit. Deci el a prorocit și noi am executat. Așa cum i s-a spus lui Moș Ilie de către Sfântul Ioan Evanghelistul, Părintele Arsenie Boca și cu mine așa am facut. Stăteam la masa de lucru și Părintele Arsenie îmi spunea: “Tu întreabă-mă și eu îți spun cum să faci” Nu puteam comunica prea mult, eram urmăriți de Securitate…, iar Părintele Arsenie Boca, de felul lui vorbea puțin și clar. El era cu calculele, cu măsurătorile, cu proiectarea lucrărilor. Eu le realizam după modelul desenat de Părinte. Apoi mi-a spus: “După ce le faci, sfințește-le și bagă-le în biserică!” . Și așa am făcut întâi Clopotul, apoi Racla. Și e scris în Apocalipsă: “…o pietricică albă, ce nu va ști-o nimeni, numai cine a primit-o”. Iar: “n-a știut-o nimeni” se referă la cei ai Bisericii. Căci nici Biserica nu a știut-o, oricât ar fi încercat. Vezi, eu mă întrebam: “pietricică de argint”? Iar Dumnezeu a arătat că e vorba de: “Racla de argint.” Și e scris în Apocalipsă și o să-ți citesc de acolo. Uite ce scrie la capitolul 2, versetul 17: “Cine are urechi să audă ceea ce Duhul Sfânt zice Bisericilor. Biruitorului îi voi da din mâna cea ascunsă și îi voi da lui o pietricică albă și pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l știe decât primitorul”. Iar lui Moș Ilie i s-a descoperit “numele nou”, numele necunoscut de pe pietricica alba, adică de pe Raclă. Și numele spus lui de Ioan Evanghelistul a fost al lui Ioan Botezătorul.

Acest nume trebuia să-l scrie Moș Ilie pe Raclă și acest nume l-a scris. Acest nume nou îl știa doar Sfântul Ioan Evanghelistul, care-l primise de la Iisus. El era primitorul și i-a  descoperit lui Mos Ilie acest nume, pecetluit până la el. Sunt Taine, Taine ascunse la timpul de pe urmă! Iar Sfântul Ioan Evanghelistul l-a întrebat pe Moș Ilie, să vadă dacă știe: „După prunci, cine a urmat la suferință? Pentru cine a mai suferit Iisus?” Iar Moșul a răspuns: „Ioan Botezătorul” . Atunci: „Fă-i Racla!” a spus Evanghelistul. Deci Sfântul Ioan Evanghelistul i-a descoperit lui Moș Ilie ce înseamnă „o pietricică albă, și pe ea scris un nume”. A fost scris numele lui Ioan Botezătorul. Iar numele trebuia scris pe Raclă. Asta cu numele!

 

 

 

 

 

DESPRE CUM A FOST RÂNDUITĂ LUCRAREA DE PREGĂTIRE  A CELEI DE-A DOUA VENIRI PE MUNTELE TABORULUI

 

   „Eu vă spun doar ce am văzut și eu și ce am auzit de la Moș Ilie și de la Părintele Arsenie

Boca. Doar adevărul! Nimic din altă parte! […] Toate au fost puse la rând, rânduite, de la Tabor. Trei colibe, care sunt de fapt trei mănăstiri care ni se cer nouă. […] Ele sunt și încununarea Lucrării noastre: Clopotul, Racla și Crucea!”.

 

   Părintele Pantelimon: Prin 1952 am început proiectul, după alegere lui Moș Ilie ca proroc, căruia Dumnezeu i-a dat, ca și Sfântului Ioan Botezătorul, cea mai grea sarcină – Postul. Atunci a plecat din Basarabia la porunca Lui Dumnezeu, care voia să-l salveze de sovietici.

Sovieticii aveau treabă cu socrul lui, că era bogat. Dar și Moș Ilie era bogat. Ți-am spus că avea moară. L-ar fi omorât și pe el dacă îl prindeau. Cum au venit rușii, pe socru-său l-au împușcat primul, imediat. Și revin la plecarea din Basarabia. În timp ce punea în car mâncare pentru drum, Dumnezeu i-a dat lui Moș Ilie un băț și icoana și i-a poruncit să plece imediat. Apoi și-a luat soția și cei trei copii și au plecat. Și Dumnezeu i-a spus să se ducă acolo unde îl va duce icoana. Ți-am spus cum au trecut prin munții și au ajuns în Oltenia. Apoi, după cinci ani, după ce sovieticii s-au retras la venirea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, care i-a dat pe sovietici afară din țară, icoana Mântuitorului i-a dus la Făgăraș. Aici au stat numai într-o cameră ca asta de mică, patru persoane! Era o casă părăsită, cât o magazioară de mică. Și acolo au stat. Și eu vă spun toate acestea ca martor. Eu vă spun doar ce am văzut eu și doar ce am auzit de la Moș Ilie și de la Părintele Arsenie Boca. Doar adevărul! Nimic din altă parte! Iar Moș Ilie a ținut post ca și Sfântul Ioan Botezătorul, fără ulei și fără vin. Daor vinul de la împărtășanie pot spune că a fost toată băutura lui. Un astfel de om a ales Dumnezeu pentru descoperirea acestei Lucrări! După porunca Postului, a venit Crucea. Am pus o cruce mare cu toate patimile lui Iisus la intrarea în Biserica de la Hurez. Și eu l-am întrebat pe Moșu: „De ce o cruce așa de mare, cu toate patimile, de la Naștere și până la Răstignire?”. „Pentru că ”, mia spus Moș Ilie, „se va interzice religia în școli. Și dacă cei mici nu mai pot învăța la scoală, atunci vor afla de aici despre patimile Lui Iisus. Vor veni cu părinții la biserică și copiii îi vor întreba despre ceea ce vor vedea pe această Cruce așa de mare.”  Și așa a fost, cum a spus Moș Ilie.

A fost scoasă religia din școli. Și, la fel și cu ceea ce a spus despre copii! Se opreau și îi întrebau pe părinți: „Ce e aia, ce e aia…?” Și așa aflau. Așa că acea Cruce a fost făcută pentru copii, ca să vadă și ei cât a suferit Mântuitorul pentru noi. Iar lucrarea de pe cruce era o reprezentare la o scară mai mică a Lucrării celei mari – de punere în fața poporului a toată suferința Lui Hristos, prin fapte. Prin munca noastră, adusă drept mulțumire, cum ți-am spus!

Și Iisus a dat exemplul faptei, nu doar al credinței. Mai mare faptă decât moartea pe cruce?!

Așa că și noi, tot poporul trebuie să dăm dovadă de fapte de credință, ca mulțumire!

D.G.: Crucea pe care ați ridicat-o la Hurez este Crucea pe care a văzut-o Părintele Arsenie Boca pe cer 15 ani de zile?

Părintele Pantelimon: Nu. Aceea e placată cu aur. E cea pe care ai sărutat-o când ai venit. E acolo, cu Icoana Părintelui Arsenie Boca, unde te închini când vii. Mai sunt încă alte 24 de cruci pentru toate vămile.

   D.G.: Acestea unde sunt?    Părintele Pantelimon: Sunt puse pe drumuri, prin sate, la răspântii, să le vadă toată lumea.

Mai sunt la Făgăraș și la Bucium, unde s-au cerut în Duh. Multe dintre cruci au fost distruse.

Securiștii l-au pus pe un sectant să le dărâme cu tractorul. Iar acela s-a îmbolnăvit și nu a putut să moară. A fost chinuit. Striga într-una: „Acoperiți-mă cu o cruce!” Și nu a putut să moară până nu au pus o cruce pe el. Acum, fii atentă aicea!

Trebuiau construite și trei mănăstiri și una să fie cu trei altare, cum le-a cerut pe Tabor,

Sfântul Petru, care a zis: „Doamne, bine este aicea să facem trei colibe. Una ție, una lui Moise și una lui Ilie”. Trei colibe, care sunt de fapt cele trei mănăstiri, ni se cer și nouă. De acolo, de la cele trei mănăstiri, pleacă apoi propovăduirea la toate popoarele. Acolo, pe Tabor, s-a dovedit, prin Schimbarea la Față, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Și trei apostoli la picioarele Mântuitorului și trei colibe. Astea sunt din viața Mântuitorului. Toate au fost puse la rând, rânduite, de la Tabor oână la cele trei mănăstiri din țara noastră, cu toată lucrarea de mulțumire pentru toată suferința Mântuitorului. Și toate acestea au fost cerute de la poporul nostru, înțelegi acum? Iar noi să nu facem cum au făcut iudeii! Să aducem lumină toată viața Lui, iar poporul să știe, prin Biserică, cum lucrează Dumnezeu și cât de mult ne iubește! Să știe toată lumea că Iisus vine și a Doua oară. Și unde vine? Vine acolo unde am pregătit locul.

   D.G.: „Trei mănăstiri, ca la Tabor”!, unde au fost construite, sfinția Voastră?

   Părintele Pantelimon: La Sâmbăta, la Bucium și în Basarabia. Noi aveam și misiunea de a ne ruga pentru unirea cu Basarabia. Și tot în aceste mănăstiri vor trebui făcute slujbe împotriva lui Antihrist și rugăciuni. Iar la Bucium trebuie construită o biserică și o catedrală cu trei altare, și asta arată încă o dată că darul luat de la evrei ni s-a dat nouă. Să vedem însă, cum îl păstrăm? Să nu cumva să ne facem și noi de rușine! Vezi, ce dar mare pentru țara noastră, să-I aducem mulțumire? Mare dar! Iar depre cele trei colibe, scrie așa: ele sunt și încunurarea  Lucrării noastre: Clopotul, Racla și Crucea. Iar despre cele trei altare, ele trebuie construite așa: unul pentru ortodocși, unul pentru catolici și unul pentru protestanți, unde să se facă slujbe separate, care să fie transmise printr-un releu lumii întregi.

În felul acesta, oamenii vor putea face diferența între cele trei feluri de slujbe, iar prin comparație să vadă Adevărul. Pe mine m-a trimis Moș Ilie la Sinai, la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina”, să aduc modelul mănăstirii pentru a-l face și noi aici, la Bucium, cu trei altare, ca la Sfânta Ecaterina. Iar altarele nu trebuiau să aibă legătură unul cu altul, pentru ca fiecare să slujească separat, și pe rând, ca la Ierusalim. Prima slujbă trebuie făcută de ortodocși. Apoi catolicii și protestanții. Pentru cei care aud și văd, să înțeleagă că Biserica Ortodoxă este capul Adevărului.

   D.G.: Sfinția Voastră, să facem un rezumat! Misiunea era aceea de a construi și trei mănăstiri: una la Bucium, alta la Sâmbăta și a treia în Basarabia. Pe lângă acestea, mai trebuie construite la Bucium o biserică și o catedrală cu trei altare.

   Părintele Pantelimon: În Biserică va fi pusă Racla, iar în Raclă, trupul lui Ioan Botezătorul, la a Doua Venire. Uite cum a lucrat Dumnezeu. Când s-a terminat Racla de lucrat, la sfințirea sa, de Sfântul Nicolae, s-au deschis toate închisorile. Ți-am mai spus, parcă! Comuniștii voiau atunci să ne ducă pe toți în Siberia. Dar atunci, la Madrid, a fost o conferință internațională pe teme de pace, la care a participat și Ceaușescu. Și așa l-au prins pe Ceaușescu de a semnat o înțelegere, să fie eliberați din închisori toți oamenii politici. Dar, hai să nu facem politică.

 

 

 

 

 

DESPRE COMPLETĂRILE CARE TREBUIE ADUSE EVANGHELIEI, PORUNCA E ÎN DUH!

 

D.G.: Cât ați lucrat la Raclă, Părinte?

Părintele Pantelimon: Un an de zile. Și se împotriveau toți, dar Dumnezeu ne-a grăbit. Nea grăbt, ca să o terminăm de Sfântul Nicolae. Și el s-a rugat pentru Lucrarea asta. Sunt lucruri mari!

   D.G.: ….. în care au fost implicați atâția sfinți, prin care a lucrat Dumnezeu, Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Nicolae și, bineînțeles, primii în ordinea importanței, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul. Atâta Sfințenie!

   Părintele Pantelimon: Au mai fost și Sfântul Apostol Pavel și Sfânta Parascheva. Acum vreau să-ți mai spun ceva important. Fii atentă și scrie ce spun eu acum! Trebuie să aducem o completare și o modificare Bibliei. Adică avem și misiunea de a scrie o nouă Biblie, așa cum i-a fost ea descoperită lui Moș Ilie, prin Sfântul Ioan Evanghelistul.    D.G.: E o nouă Biblie Părinte?

   Părintele Pantelimon: Da, pentru că e vorba tot de Cuvântul Lui Dumnezeu! Din cauza asta spun că e vorba de o nouă Biblie, care trebuie să conțină cele descoperite lui Moș Ilie. Modificarea nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. Și completarea trebuie făcută de Biserică, așa i-a spus Mântuitorul lui Moș Ilie, prin care vorbea Evanghelistul. Și acum, fii atentă! Biserica noastră va trebui să spună că nu trebuie să se mai citească așa: „preoții și arhiereii l-au răstignit pe Hristos”. Aceste acuzații neadevărate trebuie înlocuite cu expresia „învățători de lege”. Mântuitorul a vorbit atunci, noaptea, cu Nicodim, care era arhiereu, căruia i-a spus: „Vântul suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce”. Și Iisus îl numește pe Nicodim învățător de lege.    D.G.: Dar Nicodim era și arhiereu.

   Părintele Pantelimon: Nicodim era arhiereu după legea veche, în literă, nu în Duh. După Pogorârea Sfântului Duh peste apostoli, preoția și arhieria s-au transmis prin Duhul Sfânt.

Iisus le-a spus apostolilor că le va trimite alt Mângâietor, „ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului”. Nu le-a spus : vă trimit un arhiereu. A spus: „Luați Duh Sfânt”. Cum,tu,preot, să citești că tu, preot, l-ai ucis pe Iisus?! De aceea, Iisus cere să fie înlocuite aceste cuvinte.

Moș Ilie a fost cel care a primit această rugăminte prin Sfântul Ioan Evanghelistul, care a fost pe Tabor cu Iisus și lui, atunci, i s-a descoperit și celor care erau cu el, că El e Fiul Lui Dumnezeu. Măi, să fie clar! Nu e o schimbare cerută de om, e de la Dumnezeu! Și foarte frumos i-a spus lui Moș Ilie să facă această înlocuire a expresiei „Preoții și arhiereii l-au omorât pe Iisus.” Arhiereii, așa cum au fost Ana și Caiafa, erau în legea veche. Erau în literă, pe când cei de după Pogorâre sunt în har. Mare greșeală au făcut evreii că au lăsat aceste cuvinte fără să arate care este diferența. Iar Pavel a arătat diferența: „Litera ucide”, pe când „Duhul dă Viață”, Tot ce a fost vechi s-a șters. Pentru că arhiereii și preoții cei noi, ai Noului Testament, sunt d ela Duhul Sfânt. Li s-a sucit mintea și i-au băgat pe toți la grămadă. Mântuitorul le-a trimis Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, nu arhierei! Dar asta nu trebuie să o înțelegi tu; preoții știu despre ce e vorba și ei vor înțelege imediat ce misiune au. Sfântul Ioan Evanghelistul spune, prin Moș Ilie, că „trebuie corectate și completate lipsurile, greșelile care au pătruns în Biserică!” Deci, preoții să nu citească în fața poporului „arhierei”. E mare batjocură! E păcat împotriva Duhului Sfânt! Până la Moise au fost învățători de lege. Și Iisus le-a arâtat prin această pildă că ei nu știu unde se duce vântul. Se înțelege că nu le era dat lor să știe. E o decădere a Bisericii nejustificată, pentru că nu preoții și arhiereii l-au răstignit pe Iisus. Și vin apoi sectanții și profită de acest neadevăr și, fără să-și eda seama, săvârșesc mare păcat, păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă. Spune Iisus clar: toate păcatele se iartă, dar cel împotriva Duhului Sfânt nu se iartă. Iar sectanții acum îi scuipă și îi batjocuresc pe preoți, pentru că noi le-am dat apă la moară prin condamnarea pe nedrept a preoților și a arhiereilor. Așa am pățit și noi în închisoare! Ne umileau și ne acuzau că suntem inculți. Că nu știm cine au fost cei care L-au răstignit pe Iisus. Își băteau joc de noi. „Voi sunteți stricați la cap”, așa ne spuneau! Și pentru că nu puteau, prin Constituția de atunci să ne condamne religios, au dat un decret prin care ne-au obligat să ne dăm jos haina călugărească, M-au chinuit și cu jurământul depus în armată! M-au întrebat dacă l-am depus și le-am spus că da! „Am jurat că-mi apăr țara și poporul!”,le-am spus. Le-am mai spus că avem o Constituție care apără Biserica și religia. Voiau cumva să mă facă trădător de neam și țară, pentru că eu am făcut armata la Securitate, iar ei considerau că eu i-am trădat, făcându-mă călugăr. Cumva, cum să îți spun, faptul că am făcut armata la Securitate, m-a ajutat, pentru că deja le cunoșteam felul de a gândi. Și am văzut cu câtă  putere s-au ridicat împotriva Bisericii din cauza unor cuvinte, ca „arhiereu” și „preot”. „Inculți! Nu știți nimic! Uite, ai voștri L-au răstignit pe Iisus!”. Cu asta ne tocau! Noi însă nu am cedat! „Voi nu ascultați de Biserică, deci sunteți falși!”,spuneau. Le-am răspuns, atunci: „Asta nu au făcut-o arhiereii, asta a-ți făcut-o voi!”.„Avem o Constituție care apără Biserica…” încercam să le explic că ceea ce făceau ei era un abuz bazat pe minciună. Și cu tot chinul, noi nu am cedat niciodată! De aceea trebuie spus adevărul! Și despre arhierei și despre chinul îndurat de cei care au apărat adevărul. …E… și în 1959 au dat decretul prin care au modificat Constituția, și ne-au închis pentru că nu am acceptat că arhireii L-au răstignit pe Iisus și nu aveau temei legal să ne judece, dacă noi nu recunoșteam. Noi spuneam de fiecare dată că: „Nu arhiereii L-au răstignit pe Iisus! Puteți să ne băgați la închisoare, dar nu putem să spunem decât adevărul. Un arhiereu nu putea să facă asta, nu avea cum!” Așa ne-au chinuit prin închisori din 1954, și pentru că noi nu recunoșteam nimic, au dat decretul. Ne-au bătut, ne-au dat jos rasele, ne-au bărbierit, ne-au tuns. Apoi ne-au condamnat. Din 1954 până în 1959 ne-au chinuit doar ca să cedăm. Și nu am cedat!

   D.G.: Și cât ați stat închis după decret, Părinte?

   Părintele Pantelimon: Încă un an, apoi ne-au exilat. Ne-au adunat pe toți la Alba Iulia într-o casă mare, că eram mulți călugări și preoți, și ne-au trimis prin Munții Ardealului. Asta era pe 10 septembrie 1959, când ne-au împrăștiat în lume.

   D.G.: Sfinția Voastră, ați mai putut sluji? Ați găsit preoți curajoși care să vă lase să slujiți?    Părintele Pantelimon: Am găsit! Au fost unele biserici care ne-au primit numai ca mireni. Și vin acum protestanții și spun și ei la fel: că noi am făcut aia, ailaltă, că noi, cutare și cutare, dau și ei cu pietre în preoți! Vedeți, cât am tras noi pentru asta!? Am 90 de ani și lupta încă nu s-a terminat. Arhieria și preoția au fost primite de apostoli la Pogorârea Duhului Sfânt.

Sfântul Petru a dat dovada Pogorârii și a vorbit în limbi celor prezenți, la prima cuvântare a sa, în fața a cinci mii de oameni. Prin Petru, atunci a vorbit Duhul așa și în Biserică, vorbește Duhul Sfânt;  nu au vorbit arhiereii legii vechi! Duhul Sfânt dat proeției vorbește! Și nu vorbim noi așa, de la noi! Vorbirea în limbi este la cel care are Duhul; e înțeles de ce-i care-l ascultă, indiferent de limba fiecăruia. Și asta nu poate fi realizată decât în Duhul Sfânt! Și vin și sectanții și vorbesc și ei în limbi, dar fără Duh aia e altceva, e o aiureală! Și acum, dacă Dumnezeu, cu toți Sfinții, a cerut Bisericii noastre să înlocuiască cu alte cuvinte, trebuie schimbat că „preoții și arhiereii l-au omorât pe Iisus”, noi nu trebuie să ne încăpățânăm, ca iudeii, și să ținem la literă, e scris în Apocalipsă ce ni se cere. Dumnezeu, Duhul Sfânt, apăi știu ce vorbesc și ce cer! Nu e de joacă! Atâta să mai spui! Acesta-i Adevărul! Știu că asta e greu de înțeles, dar preoții știu cu ce să înlocuiască aceste cuvinte! Părintele Arsenie a spus că s-au descoperit cu rugăciune toate acestea și acum sectanții, uită, scuipă după tine, preot și arhiereu, că L-ai ucis pe Iisus. Auzi!? După atâta rugăciune făcută de noi pentru a ni se descoperi toate pe înțelesul nostru? E o mare batjocură din partea sectanților. Iudeii i-au spus lui Iisus că are demon. Iar Iisus le-a răspuns: Daca eu am demon, atunci fii voștri ce au?! Eu nu vorbesc de la mine. Eu vorbesc de la Tatăl care m-a învațat.”, le spunea Iisus. Și și-au

bătut joc de El! Acest lucru nu trebuie să se întâmple cu cei prin care a vorbit Dumnezeu,

Moș Ilie și Părintele Arsenie Boca,. Și nu vreau să se creadă că îmi fac nume pe renumele lor. Eu spun doar ce am auzit și am văzut la el. Maica Domnului suferă pentru că Dumnezeu a făcut aceste descopriri, practic pentru popor, iar cei responsabili și care au puterea să facă aceste modificări și completări nu fac nimic. Sfântul Ioan Evanghelistul s-a arătat lui Moș Ilie, și i-a spus tot ce trebuie pentru a completa lipsurile din Biserică, pentru ca la Ziua Judecății să fie corectat totul. Toate să fie îndreptate printr-o nouă Biblie. Toate, toate i le-a spus lui Moș Ilie. Și cu arhiereii și cu zilele lunilor. Dar acestea sunt lucruri care depășesc orice minte.

 

 

 

 

 

DESPRE SCRIERILE DIN VREMEA LUI IISUS, ANTERIOARE BIBLIEI, CARE VORBESC DESPRE GRĂDINA MAICII DOMNULUI ȘI CUM A RÂNDUIT IISUS CA GRĂDINA MAICII SALE SĂ FIE ȚARA NOASTRĂ

 

   Cartea arsă „cuprindea toate posturile și tot acolo scria si despre a Doua Venire a

Mântuitorului, arăta și tot ce s-a descoperit apoi că trebuie făcut.”

   „Moș Ilie era proroc și lui i-a descoperit ce nu mai putea fi aflat din carte. Era pregătit pentru aceste descoperiri, doar ținuse post 33 ani!”

 

   D.G.: Sfinția Voastră, despre modificarea zilelor lunii, ce i-a spus Sfântul Ioan Evanghelistul lui Moș Ilie, în ce sens să le completeze?

   Părintele Pantelimon: Uite, a venit să rânduiască și cu completarea lunii februarie! Să ia de la alte luni care au 31 de zile și să adauge la luna februarie. Multe au fost deviate, schimbate în rău. Toate sunt adevărate pentru veacul de acum, pentru că sunt spuse de Mântuitorul, prin Ioan Evanghelistul.

   D.G.: Și toate lunile vor trebui să aibă același număr de zile? Trebuie făcută o egalizare a lor, cum era înainte, în Vechiul Testament?

   Părintele Pantelimon: Da, să se facă fiecare lună de 30 de zile. Deci, lipsurile trebuie completate, și mai sunt multe!

   D.G.: Părinte, de ce trebuie egalizate lunile? La ce ajută?

   Părintele Pantelimon: Ele trebuie aduse din nou la 30 de zile pentru că Dumnezeu cere ca într-o lună să se facă trei liturghii în trei zile, în numele Sfintei Treimi, pentru patimile Mântuitorului, în a zecea, a douăzecea și a treizecea zi din fiecare lună a anului. Trebuie făcut și Maslu și dezlegări, pentru a avea putere asupra populației și pentru a putea tăia toată puterea lui Antihrist. Iar preoții să slujească numai cu post: miercurea, sau dacă nu, joia, vinerea și sâmbăta, iar toată liturghia să se unească cu postul. Eu văd că ți-e greu să înțelegi, dar așa trebuie făcut. Preoții înteleg, pentru ei e ușor, numai să vrea! Eu am în Ardeal mai mulți preoți care mă ascultă și fac aceste slujbe așa cum le-am spus. Le fac noaptea, pentru că ziua nu sunt lăsați. S-au luat de ei, ca și la Mântuitorul. Unele pleacă tot de la preoți, de la unii preoți! E o luptă care, ce să zic? Ei trebuie să înțeleagă că nu facem nimic de capul nostru, că a poruncit Mântuitorul să facem așa! Toate acestea trebuie făcute în numele Sfintei Treimi, cum ți-am spus, pentru că Dumnezeu păstrează dragostea Sa pentru toți și atunci, preotul face aceste slujbe pentru toți creștinii și în cinstea parohiei, pentru că Dumnezeu încearcă pe toată lumea, și atunci toți trebuie apărați de puterea lui Antihrist, prin aceste slujbe! Trebuie rușinat cel rău pentru răutatea lui! Am un preot care face aceste slujbe noaptea și s-au luat alți preoți de el. „De ce faci noaptea?”, l-au întrebat, iar el le-a răspuns că ziua nu are timp. Vezi, cum face diavolul? Face el ce face și găsește unde să bage un cui, chiar și între cei ai Bisericii. Ai văzut și tu din viața de toate zilele și din viața ta, bănuiesc, când te apropii de Dumnezeu mai mult, sar ai tăi, familia și cei de lângă tine. Așa și cu cei ai Bisericii, dacă unul se apropie mai mult de Dumnezeu, sar ceilalți. Cuiul lui Satana lucrează ca să simtă, dar și ca să rămână mereu trează dragostea pentru Dumnezeu. E și aici un rost! De aceea trebuie făcute slujbe pentru toți. Toți suntem încercați și Biserica poate prin slujbe să ducă lupta pentru toți. Pe lângă pe acestea care ți le-am spus, mai e un motiv pentru care preoții trebuie să facă aceste slujbe. Acesta e închinat apariției lui Iisus, pentru că la 30 de ani, Iisus s-a făcut cunoscut în viața publică. Până atunci a fost un necunoscut. Nici frații nu lau acceptat, doar Iacob, ruda Domnului. Dintre toți copiii lui Iosif, trei băieți și patru fete, doar Iacob l-a cunoscut. Și când s-a făcut recensământul, toți frații s-au opus pentru că venea astfel și Iisus la împărțirea averii. Așa că au spus că nu e fratele lor, mai puțin Iacob, care a fost de acord să-i dea Lui Iisus jumătate din averea lui, ca să stea și Iisus cu ei. De aceea, vezi, ca răsplată, și Iacob a fost făcut primul arhiereu pe pământ.

Deci, pentru a scoate în evidență intrarea în viața publică a Lui Iisus trebuie făcute toate lunile de 30 de zile. Iar pentru vârsta lui, de 33 de ani, avem postul, liturghiile, toate de 33 ani. Toate cu înțelepciune!

   D.G.: Să ne întoarcem la completări, la luna februarie și la arhierei, Sfinția Voastră!

   Părintele Pantelimon: Luna lui februarie e luna lui Iuda! Inițial au vrut să o desființeze, dar Dumnezeu nu a îngăduit asta, pentru că a vrut să se știe ce a făcut acesta, că cel mai apropiat te poate vinde. Iuda era cel mai învățat dintre apostoli și avea în el o mărire, din cauza asta. El a fost ministru al lui Irod. Iuda a mai fost pedepsit și pentru că a mințit-o pe Maica Domnului. Aceasta l-a întâlnit odată și i-a spus lui Iuda: „ Am auzit că s-a ridicat tot orașul împotriva

Fiului meu. Poți să te duci să pui un cuvânt, că îl cunoști, și tu știi că Iisus e nevinovat?” Iar

Iuda i-a răspuns: „Da. Sigur!” Numai că s-a dus să pună cuvânt, dar de vânzare, nu de adevăr. Și după ce L-a vândut pe Iisus, a mințit-o din nou pe Maica Domnului, căreia i-a spus: „Fii liniștită, că L-am aranjat!” Și L-a „aranjat”, că L-a vândut! Așa de bine L-a „aranjat”. Toți cei care fac ca Iuda, care trăiesc numai prin minciună, prin înșelăciune, pentru îmbogățire, pentru mărire, ajung la trădare și sunt fii ai lui Satana! Așa să știi Odată te trezești că aruncă vina pe cel nevinovat, doar ca să le fie lor bine și ușor. Dar, ce să mai vorbim! Și, așa cum ți-am spus, erau toate scrise în carte: despre posturi, începând cu cel al Cununiei și cuprindea și toate rugăciunile din posturi. Cartea a trecut prin multe până ce. În final, a fost arsă de evrei. Demult, cartea a fost găsită de un copil, care a fost omorât de Iudei pentru a-i lua cartea. Dar, copilul, înainte de a muri, a ascuns cartea sub o stâncă, într-o catacombă, la Ierusalim. Si să vezi cum a fost descoperită! Capra unui arab avea burta plină, iar arabul s-a mirat tare, pentru că nu pricepea cum de e sătulă, din ce, că zona era aridă, era mai mult cu piatră și a urmărit capra. Aceasta s-a dus printre stânci, prin catacombă, acolo unde era ascunsă cartea. Foile fiind din pergament, capra le-a mâncat. Cartea a ajuns, până la urmă, în mâna unor călugări, care au spus și ei mai departe ce au citit în ea. Cartea a fost scrisă imediat după Înviere, copilul a fost omorât demult, iar descoperirea cărții în catacombă a fost acum aproape o sută de ani. Apoi, în final, a fost găsită de evrei și arsă. Cuprindea toate posturile și tot acolo scria și despre a Doua Venire a Mântuitorului și tot ce s-a descoperit apoi că trebuie făcut.

   D.G.: Poate din acest motiv, Mântuitorul i-a descoperit lui Moș Ilie ce trebuie să facă pentru a pregăti a Doua Sa Venire. I-a descoperit conținutul cărții arse?

   Părintele Pantelimon: Sigur că da! Moș Ilie era proroc și lui i-a descoperit ce nu mai putea fi aflat din carte. Era pregătit pentru aceste descoperiri, doar ținuse post 33 ani! Câți pot asta? Vezi, iudeii au vrut să șteargă orice urmă despre Biserica zidită de Iisus prin Apostoli, să nu se mai știe nimic despre discuțiile cu Maica Domnului și despre a Doua Sa Venire și despre rânduiala Celei De-a Doua Sa Veniri. Acesta era oful lor, dar Dumnezeu nu a îngăduit uitarea și ștergerea, i-a vorbit lui Moș Ilie prin Sfântul Ioan Evanghelistul! Minuni și taine mari! Și atunci, după Înviere, era prigoană și oamenii scriau și ei adevărul despre Iisus pe ce apucau și cum puteau. Tot în cartea asta e și discuția Maicii Domnului cu Iisus despre poporul nostru, pe care Iisus i l-a dat Maicii Sale să-l facă Grădina Sa. Ți-am mai spus? Măicuța îi spunea Lui Iisus că e un popor care plânge că nu are conducere. Pe atunci țara noastră nu era formată ca regiune, ca un stat cu un conducător. E…, și măicuța îi spunea aceste lucruri lui Iisus, iar Iisus i-a spus că știe de acest popor și că îl va da Maicii Sale, să-l facă Grădina Sa. Și mai sunt și altele, dar să nu smintim. Cartea mai conținea și răutățile vremii. În fine!    D.G.: În ce limbă a fost scrisă cartea și cine a scris-o?

   Părintele Pantelimon: În ebraică și a fost dictată de Maica Domnului. Ca să vezi despre ce carte vorbim! Era normal ca ea să fie descoperită cuiva, și, uite, învățătura ei i-a fost descoperită lui Moș Ilie, ca noi să nu orbecăim.

 

 

 

 

 

DESPRE ÎNȚELESUL VERSETULUI 10 DIN CAPITOLUL 2 AL APOCALIPSEI.

DESPRE LEGĂTURA LUI CU CELE CE AVEAU DE ÎNDURAT.

 

   „ Apoi, tot în Apocalipsă, scrie ce ni s-a întâmplat nouă când urma să fim executați. Lui Moș Ilie i s-a descoperit așa, și era valabil pentru fiecare dintre noi: <<Fiți credincioși până la capăt și vă voi da coroana biruinței>>”.

 

   Părintele Pantelimon: Cum ți-am spus! Pentru că e important, vreau să revin! Despre depecetluirea Apocalipsei, numai lui Ioan Evanghelistul i-a spus: „Scrie-o și pecetluiește-o și nu va ști-o nimeni!” Ai Bisericii au încercat să înțeleagă, dar nu au reușit. Sunt lucruri pe care nimeni nu le poate cunoaște dacă nu-i sunt descoperite de Dumnezeu, așa cum le-au fost descoperite lui Moș Ilie și Părintele Arsenie Boca. Moș Ilie nu a spus nimic de la el, ci a vorbt doar ce i-a spus Sfântul Ioan Evanghelistul. Iar completările despre care i-a vorbit, constituie practic o nouă Evanghelie, pentru că e Cuvântul Mântuitorului. Măi! Spus unui proroc, Moș Ilie! Părintele Arsenie Boca era ca un apostol, și era ca Mântuitorul…el știa toate, vedea în noi ca într-o carte deschisă. Știa și ceea ce nu știai tu despre tine și tot ce urma să ți se întâmple. De asta, mulți nu vor înțelege și vor arunca cu pietre în Părintele Arsenie Boca. A și spus: „De acolo de unde vin, am mai fost”. De ce l-a pus Dumnezeu pe Părintele Arsenie Boca așa de sus?! Pentru acest popor! Și Părintele era un cunoscător. I se dăduse să știe dogmele creștine. Era cunoscător și al Vechiului și al Noului Testament. Și Mântuitorul, pe Moș Ilie și pe Părintele Arsenie Boca, i-a avertizat să aibă grijă să nu se întâmple ca la evrei…, și uite, că așa se întâmplă. Ni se ia darul, măi! Și acum se alege, vine și cernerea!

Chiar așa se va întâmpla dacă nu ne îndreptăm și nu recunoaștem această Lucrare insuflată de Dumnezeu. Ce să zic!? Dacă ai Bisericii nu cred când e scris și în Biblie!? Despre ce s-a petrecut la noi și cu noi e scris în Apocalipsă! Cum ți-am spus, cu „pietricica alba”, adică Racla făcută de noi, „și pe pietricică scris un nume nou”, adică al Sfântului Ioan Botezătorul. „Pe care nimeni nu-l știe decât primitoul”, adică Sfântul Ioan Evanghelistul, care apoi i-a descoperit „numele nou” lui Moș Ilie. Apoi, tot în Apocalipsă scrie ce ni s-a întâmplat nouă când urma să fim executați. Lui Moș Ilie i s-a descoperit așa, și era valabil pentru fiecare din noi: „Nu te teme de cele ce ai să pătimești. Că iată, diavolul va să arunce dintre voi în temniță, ca să fiți ispitiți, și veți avea necaz zece zile”. Și exact zece zile am fost chinuiți….    D.G.: Când s-a întâmplat asta, Părinte?

   Părntele Pantelimon: Când au vrut să ne execute! S-a întâmplat după ce am construit Racla. Atunci ne-au dus la Sibiu, la Spitalul de nebuni. În salon, Moș Ilie le-a citit nebunilor din Biblie și s-au luminat. La fel a făcut și comisia de medici, pentru că au format o comisie de urgență, din cinci medici, care trebuia să ne declare nebuni. Iar când l-au chemat pe Moș Ilie, acesta a cerut o Biblie și le-a citit din Apocalipsă versetul de care am spus. Apoi le-a dat medicilor să citească din Apocalipsă…și au spus Securiștilor care ne supravegheau tot timpul: „să nu vă atingeți de ei, că sunt sănătoși!”. Apoi au semnat imediat actele de externare, cu specificația că nu eram nebuni, i-au chemat pe Securiști și le-au dat ordin să ne elibereze. Însă, apoi au încercat să ne execute în alte feluri. Pe mine m-au învinuit că sunt terorist și că vreau să dau o lovitură de stat. Și la anchetă le-am spus că și eu am fost ca ei, am apărat țara, am depus un jurământ și nu l-am încălcat, „pentru că eu chiar îmi iubesc țara și poporul!”, le-am mai spus.    D.G.: Când se întâmpla asta?

   Părintele Pantelimon: Din 1955 până în 1957. Când m-au arestat, m-au bătut și m-au lovit tare rău la cap, mi-au tăiat pielea capului și mi s-a făcut rău de durere de la lovituri. Atunci, m-au luat în brațe patru inși, ca să mă ducă la  mașină. În drum spre mașină, care era parcată la vreo trei – patru kilometri de mănăstire, ca să nu dea de bănuit, unul dintre soldați s-a plâns că a obosit și le-a propus să mă arunce într-o fântână secată și părăsită. Însă. ofițerul nu a fost de acord și le-a spus că el răspunde de mine și viu și mort. Așa că le-a spus să tacă din gură și să-și vadă de drum. Soldații însă, nu voiau să mai meargă, pentru că ei credeau că am murit din cauza loviturilor și a faptului că pierdusem mult sânge. Dacă tot murisem, voiau neapărat să mă arunce în fântână și, probabil că, până la urmă, ofițerul se milea de ei și accepta să fiu aruncat. Apoi, ca să verifice dacă mai trăiesc, m-au înțepat cu baioneta, iar eu m-am mișcat și, aceasta a fost salvarea mea, că ofițerul a fost categoric împotrivă. Și le-a spus din nou: „Eu răspund de el!”

 

 

 

 

 

 

 

   „Unul orbit, altul iradiat… și niciodată nu s-au opus, nu au cârtit! Dacă El ne încearcă, noi nu trebuie să ne opunem! […] Pe Părintele Arsenie Boca, nici după moarte nu-l lasă în pace. De trei ori au vrut să-l scoată din mormânt și să-l ducă la București… dar nu s-au putut apropia, i-a arvârlit pe toți.”

 

   D.G.: Părinte, aș vrea să vorbim despre Moș Ilie! Pe dânsul cum l-au chinuit?

Părintele Pantelimon: Cam la trei ani după ce am fost la comisia de la Sibiu, Moș Ilie a fost închis la Brașov și, după ce i-a dat drumul, s-a dus la spital pentru că rămăsese cu niște usturimi de ochi. Iar la spital, așa de bine l-au tratat, că l-au orbit. I-au pus un aparat la ochi și l-au întrebat cum se simte. Iar Moș Ilie le-a răspuns: „Mă simt foarte bine, m-ați terminat, pentru că m-ați orbit!”. Și, de atunci, nu a mai văzut… și a simțit cum i-au ars ochii. Medicii au fost forțați de Securiști să-l orbească, dacă nu cumva erau chiar securiști. Încercau pe toate căile să ne facă rău, să ne omoare, dacă vedeau că nu ne speriem. Dar, îtotdeauna planurile lor de ane ucide erau răsturnate de Dumnezeu. Vezi, cum lucra Satana?! Așa lucra prin ei și așa lucrează și acum și așa va lucra mereu. Ei nu pot suporta sfințenia, prezența Lui

Dumnezeu lucrătoare în om! Moș Ilie era proroc, iar Părintele Arsenie Boca era Apostol.

Satanei îi făceau rău prezența lor și atunci lucra prin cei ai lui să-i distrugă. Dar, totdeauna. Planurile lor de a ne termina erau răsturnate de Dumnezeu. Chiar dacă, unul orbit, altul iradiat… și niciodată nu s-au opus, nu au cârtit… Așa lucrează Satana… caută să ia viața, cum a făcut și cu Mântuitorul… așa face cu toți care îl iubesc pe dumnezeuși îi urmează lui Iisus. Și vreau să-ți mai spun încă o dată, că nici după moarte nu-l lasă în pace pe Părintele Arsenie Boca. De trei ori au vrut să-l scoată din mormânt și să-l ducă la București… dar nu sau putut apropia, i-a azvârlit pe toți. Cum se apropiau de sicriu, îi și arunca. Îi pregătiseră și o raclă…, numai că a rămas goală! Nu au putut să-l așeze… . Cum se apropiau, …! Acum, Dumnezeu a descoperit pe față tot ce trebuia să facem, prin cererea Sa de pregătire a Celei

De-a Doua Veniri al noi, pe pământ românesc. Astea sunt lucrări grele, pentru că nu le poți dovedi; unii din cei ai Bisericii vor dovezi. Cum să dovedești cum i-a spus Mântuitorul, prin Ioan Evanghelistul, lui Moș Ilie, că trebuie să facem Racla, Clopotul, postul, slujbele, bisericile și catedrala de la Bucium și toată rânduiala de acolo? Ce spui de asta? …    Partea din Apocalipsă au înțeles-o cei ai Bisericii, toate referirile la Raclă și la chinurile noastre. Au priceput-o, dar nu vor să o recunoască! Iar Dumneeu vrea o recunoaștere din partea Bisericii a acestei Lucrări făcute de noi, ca mulțumire pentru suferințele Sale și jertfa Sa pentru noi, Mântuitorul asta a cerut: mulțumire pentru suferința Sa îndurată când au fost uciși cei 14.000 de prunci de Irod, suferința sa că Irod i-a tăiat capul Sfântului Ioan

Botezătorul, suferința Sa pentru îndurările Maicii Domnului când El era batjocorit și răstignit pe Cruce… practic să-i aducem mulțumire pentru toată viața Lui… .    D.G: … dăruită nouă…

Părintele Pantelimon: …iar noi, de nimic suntem!

 

 

 

 

 

DESPRE CUM VORBEA PĂRINTELE PANTELIMON CU MAICA DOMNULUI

 

   Sentimentul de prezență a Maicii Domnului „este unul foarte puternic! Nu e pe Pământ așa ceva! Iar ca frumusețe… nu am văzut pe pământ asemenea frumusețe. Iar coroana ei era numai stele. Și straălucea toată, te orbea! Toată îmbrăcămintea ei strălucea ca Soarele. Și coroana de pe cap, de sus!”

 

   D.G.: Îmi povesteați, la un moment dat, că în unele situații ați fost foarte apărat și povățuit de Maica Domnului și, de câteva ori, chiar vi s-a arătat.

   Părintele Pantelimon: Eu voiam să plec la Sfântul Munte. Nu am vrut să mă fac preot. Și Maica Domnului a ieșit din Altar., la biserica de la Ghighiu, și Măicuța a repetat: „Eu nu te las! Ia-l și ai grijă, că la bătrânețe or să te dezbrace” . Și mi-a dat din mâna ei patrafirul, pentru că eu nu eram preot. Apoi, mi-a arătat și cine mă va dezbrăca. Și ai văzut cum s-au împlinit, apoi, toate…!

   D.G.: Cum v-a descoperit Măicuța cine vă va da jos rasa călugărească și patrafirul? Ați văzut așa, în fața ochilor pe cei care urmau să vă interogheze în închisoare?

   Părintele Pantelimon: Da. M-a luminat să văd și i-am văzut pe toți. Și m-a asigurat Măicuța că nu mă lasă, că va fi alături de mine în acele momente grele. „Să ai credință!”, mi-a mai spus! A doua oară când mi s-a arătat Maica Domnului, a fost când eram la Ierusalim. Eram așa de obosit și, din cauza postului, mi-a scăzut tensiunea. Eram lângă locul unde au stat magii… și mă uitam după o cișmea, să-mi ud gura cu apă, să o clătesc. Nu să beau! Și Maica Domnului a venit cu un pahar cu suc și a zis: „Bea-l!” Iar eu am refuzat și i-am spus: „Nu-l pot lua, pentru că încă nu e ora 12:00!” Iar Maica mi-a spus categoric: „Ia-l acum, pentru că ești tare obosit!” Și s-a așezat în spatele meu, iar eu imediat m-am întors spre ea…după ce am băut sucul, și nu am mai văzut-o!

   D.G.: Cum ați trăit sentimentul de prezență  a Maicii Domnului?

   Părintele Pantelimon: Aaa… este unul foarte puternic! Nu e pe pământ așa ceva! Iar ca frumusețe… nu am văzut pe pământ astfel de frumusețe. Iar coroana ei era numai de stele. Și strălucea toată, te orbea! Toată îmbrăcămintea ei strălucea ca Soarele. Și coroana de pe cap, de sus… Și a zis: „Ia-l acum, că ești tare obosit!”. Mari minuni, mari taine! Nu mai vreau să vorbesc despre mine atâta…!    D.G.: Iertați-mă, Părinte! Nu mi-am dat seama că vă pot ispiti smerenia…

   Părintele Pantelimon: Nu despre mine trebuie să vorbim, pot sminti! Despre rânduiala pusă de Iisus în Biserică trebuie să vorbim. Despre ce vrea Iisus de la noi. Pierdem vremea!

 

 

 

 

DESPRE ÎMPĂCAREA CREȘTINILOR ÎN SPIRITUL DREPTEI CREDINȚE

 

   „Acum urmează să facem și restul, prin fapte, ca semn al iubirii noastre, ca neam… cu toată Biserica de acord! Biserica trebuie să fie și ea ascultătoare! […] Pentru că acolo va veni Sfântul Ioan Botezătorul la a Doua Venire a Mântuitorului!

 

   Părintele Pantelimon: Trebuie să rămână scris despre Biserica și catedrala de la Bucium! Ai scris? Scrie! E important! Eu le-am arătat cum trebuie să fie biserica. Pentru că acolo va veni Sfântul Ioan Botezătorul la a Doua Venire a Mântuitorului. Trebuie să facă o panglică de aur pe care trebuie să scrie: „Această Mănăstire este pentru Pacea Lumii Întregi!”. Asta e din porunca Mântuitorului! Sunt taine mari pe care unii nu le pot înțelege, din lipsa credinței. Și totul e legat de Ierusalim. Mântuitorul a spus la Ierusalim: „Când va veni a doua oară, piatră de piatră nu va rămâne”. Iar când L-au judecat, le-a spus iudeilor că li s-a luat darul… . Ni l-a dat nouă! Noi am înfăptuit ce ne-a spus Mântuitorul, căci, „credința fără fapte este moartă!”. Acum urmează să facem și restul. Tot prin fapte, ca semn al iubirii noastre, ca neam, cu toată Biserica de acord! Biserica trebuie să fie și ea ascultătoare! Sarcina noastră, a Bisericii, este să construim la Bucium o biserică cu trei altare. O să tot spun asta până nu o să mai pot! Țiam spus, eu am fost trimis de Moș Ilie la Sinai, la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina”, penru a mă inspira din modelul arhitectural al acesteia. Așa ne-a arătat Dumnezeu că trebuie să rânduim. Iar Catedrala, cu trei altare, va fi conectată la un releu de televiziune, care se poate face acolo sus, într-un colț de munte, unde ne-a fost arătat, pentru ca cele trei slujbe, ortodoxă, catolică și protestantă care s evor ține aici, să poate fi ascultate de întreaga lume. Și atunci, oamenii vor vedea diferențele. Ce slujbe se fac la ei și ce slujbe se fac la noi!? Ei nu au liturghie, au o amestecătură! Nimic clar! Iar oamenii vor asculta și se vor convinge singuri. Nimic nu trebuie făcut cu forța. Așa cum se încearcă acum… o unificare forțată cu catolicii. Asta nu e bine… pentru s-au autoblestemat… atunci la ruperea de Biserica Mamă. Deci sunt blestemați…!

Atunci când s-a rup Biserica la 1054, Patriarhul Fotie, i-a chemat pe catolici, așa omenește, așa cum eu te-am chemat…omenește! Și le-a zis: „Săptămâna asta ținem post, iar duminică ne întâlnim toți aici și slujim. Și nu aprindem lumânările. Și la care va veni Lumina, la care se vor aprinde lumânările, singure, prin puterea Lui Dumnezeu, înseamnă că acea slujbă e de la Dumnezeu și acea Biserică e potrivită voii Sale.

Slujbele se țineau la Constantinopol, iar Fotie le-a spus să țină ei primii slujba, că sunt mai mulți. Și catolicii nu au respectat ora stabilită de comun acord pentru slujbe. Ei trebuiau să se întâlnească la ora 8:00 dimineața, iar catolicii au venit la 4:00 dimineața și au pus sub fața de masă, pe care se punea crucea și Biblia, un blestem. Și au fugit! Fotie i-a așteptat cât i-a așteptat, iar ei nu au mai venit. Atunci, diaconul a adunat tot ce era pe masă, ca să le pună toate la locul lor, A strâns și fața de masă în același scop și…, ce să vezi…, sub fața de masă, sub pânzătură!? Un blestem! Acum, fi atentă ce scria în acel blestem: „ Să fie blestemați cei ce au încălcat ce am zis noi aicea. Cine o veni mâine și o călca ce am zis noi, să fie blestemat! Noi suntem!”. Adică au pus blestem peste Biserica Ortodoxă. Și atunci, Patriahul Fotie le-a luat blestemul în mână și cu Evanghelia în cealaltă mână l-a citit. Și a binecuvântat cu

Evanghelia și a spus: „Binecuvântat este Dumnezeu!”. Și în felul acesta, catolicii au devenit blestemați, prin propriul lor blestem, pus nouă.

D.G.: Prin simpla citire a blestemului, acesta s-a îmtors împotriva lor?

   Părintele Pantelimon: Da. Nu puteau pune blestemul pentru că Evanghelia era la noi, la noi era credința, în mâna noastră. Iar prin „noi suntem”, voiau să spună că aceea era Casa lor. Dar nu aveau cum să fie, pentru că biserica ortodoxă. Și au crezut că nu caută nimeni sub pânzătură, sub fața de masă. Și când Patriarhul a dat binecuvântare de Evanghelie a spus: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru întotdeauna, acum și pururi și în vecii vecilor. Cu pace, Domnului să ne rugăm!”. Și prin citirea blestemului pus nouă cu Biblia în mână, blestemul sa întors imediat împotriva lor. Păcatul se întoarce întotdeauna împotriva celui care l-a săvârșit! Vine asupra lui!

D.G.: Sfinția Ta, dacă diaconul atunci masa pentru a le pune pe toate la locul lor, ce s-ar fi întâmplat?

Părintele Pantelimon: Era mult mai grav, pentru că se făcea Liturghie peste el. E greu, voi nu înțelegeți. E vorba de Antimist, de pâza aceea pe care e imprimată Moartea Mântuitorului și fără de care nu poți face Sfânta Liturghie. Și desfaci antimistul așa, îl pui pe masă și stă Evanghelia pe El, adică pe Chipul Mântuitorului. Iar, în Biserică, totdeauna se spune la Liturghie: „Bine este cuvântat Tatăl, Fiul și Sfântul Duh”. Și era vorba de moaște. Nu se face așa ceva, că se întoarce împotrivă. În picioarele mesei sunt moaște, iar masa reprezintă Mormântul Mântuitorului. Și practic binecuvântarea s-a dat pe ceea ce era scris în blestem, pe „noi suntem”, adică pe ei, pe catolici, că „noi suntem” însemna, de fapt, că sunt ei, catolicii. Potrivit cu ce au scris ei a făcut și Dumnezeu. Așa și-au pus mare păcat pe capul lor. Și vezi, ei, după ce au pus blestemul, au și fugit. Pentru că Fotie a vrut o împăcare creștinească. Țineau slujbe, vedeau la cine trimite Dumnezeu Lumina Sfântă și asta era calea de urmat. Fără nicio supărare! Fotie a vrut o împăcare creștinească. Ei, în schimb, căutau să ne bage în blestem! De la ei toată pierderea. Ridicarea blestemului se va putea face dacă țin post și fac liturghie ortodoxă. Până atunci, ei sunt sub propriul lor blestem!

 

 

 

 

DESPRE ÎNDREPTARE ȘI DESPRE CUM INTERVINE CEREREA, DACĂ NU NE ÎNDREPTĂM

 

   „Părintele Arsenie a spus că dacă nu se face biserica de la Bucium, Biserica „Pacea Întregii Lumi”, rușii vor înconjura și Polonia și Germania, ca să ne nimicească. […] Dacă poporul român se îndreaptă, cade și cutremurul acela mare de care se tot vorbește, cade și războiul. Dumnezeu nu ni le mai dă și dacă nu ne pocăim și nu facem poruncile Domnului, vine războiul și vor supraviețui foarte puțini!”

 

   D.G.: Părinte, nerespectarea acestei rânduili descoperite lui Moș Ilie ar putea avea efectul unui blestem?

   Părintele Pantelimon: Da, prin pedeapsă peste popor! Așa cum poporul iudeu l-a recunoscut pe Iisus ca Fiu al Lui Dumnezeu, în ciuda urii fariseilor și cărturarilor care L-au răstignit, tot așa și poporul român poate da tonul recunoașterii acestei Lucrări. Noi trebuie să spunem clar că Maica Domnului cere poporului nostru ca să primească să se facă Judecata pe pământul nostru! Și mai cere poporului român să recunoască toate lucrurile pe care le-a făcut suferința lui Iisus pe pământ. Iar Măicuța Domnului plânge și acum pentru păcatele grele făcute în țară și pentru răutățile care se fac. Știi că mereu s-a spus că vine un cutremur mare la noi. Spunea Părintele Arsenie Boca mereu. Și pentru că poporul s-a mai îndreptat, Dumnezeu l-a exclus. Asta nu înseamnă că, dacă păcătuim în continuare, Dumnezeu nu revine cu pedeapsă. Pentru a evita o pedeapsă, poporul trebuie să strige, să zbiere de durere, așa de tare trebuie să se facă auzit! Trebuie să se pocăiască! Și mai e ceva! Dacă nu ne îndreptăm, Dumnezeu îi lasă pe ruși să ne înconjoare, în conflictul de acum cu americanii și cu Ucraina. Părintele Arsenie a spus că, dacă nu se face biserica de la Bucium, Biserica „Pacea Întregii Lumi”, rușii vor înconjura și Polonia și Germania, ca să ne nimicească.    D.G.: Dar rușii, sunt și ei tot ortodocși Părinte!

   Părintele Pantelimon: Americanii sunt ca sectele, dar și rușii au băut, au mâncat, nu au muncit, ci doar au cucerit. Și acum vor la fel. Nu ne băgăm la subiecte de felul acesta. Noi ne băgăm la ce a arătat Dumnezeu. Deci, pe scurt! Dacă poporul se îndreaptă, cade și cutremurul acela despre care se tot vorbește, cade și războiul! Dumnezeu nu ni le mai dă! Și dacă nu ne pocăim și nu facem poruncile Domnului, vine războiul și vor supraviețui foarte puțini! Dacă se va mai întâlni om cu om, e mare minune! Americanii au debarcat și ei la noi, pentru că au aflat de alianța ruso-chineză, prin care rușii vor să cucerească zona. Și a arătat Dumnezeu deja că vor da două bombe la granița noastră. Dacă vor da două bombe, ne șterg de pe fața pământului.

   D.G.: Bombele sunt aruncate de ruși și de americani în conflictul lor purtat deasupra noastră? Ca un ecou continuu al istoriei noastre. Mereu la mijloc?

   Părintele Pantelimon: Așa a vrut Dumnezeu! Este și o încercare a iubirii noastre de Dumnezeu. Ai văzut că de fiecare dată Dumnezeu ne-a apărat, desi nu am avut niciodată oaste numeroasă. Dar ceea ce am avut noi, a învins imperiile care, fără credință, ne puteau spulbera.

   D.G.: Rămâneam în istorie pe copitele cailor lui Baiazid și ale armatei Ecaterina a II-a a

Rusiei, dacă voievozii și poporul nostru nu ar fi avut credință tare.

   Părintele Pantelimon: Vezi cum i-a răsplătit Dumnezeu pe voievozii noștri pentru credința lor? Iar acum, dacă nu avem conducere cu credință și cu dragoste de popor, Dumnezeu își ia mâna de pe noi! Așa că o bombă va fi aruncată de ruși și una de americani! Le aruncă unii contra altora și vor cădea pe granița noastră. Americani o aruncă să scape de noi, pentru că rușii și chinezii vor să cucerească tot. E voia lui Dumnezeu și face asta, ca noi să ne îndreptăm și să înțelegem că a ales niște oameni ca Moș Ilie și Părintele Arsenie Boca, prin care, de fapt, ne vorbește nouă, întregului popor! Iar Iisus spune: „Cerul și Pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”. Acestea sunt cuvinte de la oameni. Sunt cuvinte de la

Duhul Sfânt și se referă și la această rânduială, pentru că e una dumnezeiască, de pregătire a Celei De-a Doua Veniri a Lui Iisus. Nașterea a fost prorocită, Prima Venire, și a Doua Venire, la fel, tot prin proroci e vestită. Prin Moș Ilie, cum ți-am spus! Iar noi, prin faptele arătate am adus mulțumire Lui Dumnezeu. Și dacă nu facem aceste fapte până la capăt, vine pedeapsă mare peste noi, cum nu a mai fost vreodată! Trebuie să întelegi, nu sunt simple cuvinte, sunt venite de la Duhul Sfânt! Nu te superi că tot spun asta, dar trebuie să ne trezim! Am să spun aceste lucruri mereu și mereu, până nu voi mai putea!

 

 

 

 

DESPRE DIMENSIUNEA RACLEI ȘI DESPRE HAINA DIN PĂR DE CĂMILĂ A SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL – CA MĂRTURII ALE ARĂTĂRII SALE LA NOI ȘI ÎMPREUNĂ-LUCRĂRII

 

   „Și a venit Sfântul Ioan Botezătorul și s-a rezemat de un dulap și a arătat, ca și cum ar fi însemnat înălțimea sa pe dulap. Și așa s-a descoperit măsura trupului Sfântului și așa s-a făcut Racla. […] Și Dumnezeu l-a descoperit pe Sfântul Ioan Botezătorul pe masa și lângă el, așezată haina sa din păr de cămilă! Și prin cine crezi că l-a descoperit? […] Și dacă cei ai Bisericii nu fac ce trebuie, Sfântul va fi luat de la noi și dat altei țări!

 

   D.G.: Spuneați la un moment dat, data trecută, când eu eram pe picior de plecare, că Sfântul Ioan Botezătorul a fost împărtășit în Raclă? Am înțeles bine? Trupul lui se afla în Raclă, în timp ce a fost împărtășit?

   Părintele Pantelimon: Da, a fost împărtășit în Raclă! De trei îngeri!

   D.G.: Cum ați aflat de dimensiunile Sfântului pentru ai putea face Racla, așa încât să se potrivească trupui său?

   Părintele Pantelimon: Nu a știut nimeni de Sfântul Ioan Botezătorul, așa cum nu au știu despre Raclă! Tot așa, nu a știut nimeni nici măsura Sfântului Ioan Botezătorul! Eu când mam dus la Părintele Arsenie Boca, m-a întrebat: „Cum veniți voi așa la mine, să proiectăm Racla … ? Mie îmi trebuie măsura!”. Însă, cine a știut măsura lui Ioan Botezătorul!? Nimeni, dar noi, noaptea ne-am rugat și Dumnezeu ne-a arătat ce trebuie să facem. Și a venit Sfântul Ioan Botezătorul și s-a rezemat de un dulap și a arătat , ca și cum ar fi însemnat înălțimea sa pe dulap. Și așa s-a făcut măsurarea, de jos până sus, pe dulap, așa cum a arătat și a cerut Sfântul prin semnele puse pe dulap. Rugăciunile le-am făcut de ziua Sfântului Ioan

Botezătorul , la 7 Ianuarie. Toată noaptea ne-am rugat! Și a doua zi a venit Sfântul ș i-a spus lui Moș Ilie: „Măsoară de aici până aici!”. Și la măsurătoare a ieșit 1.80 m. Și așa s-a descoperit măsura trupului Sfântului și așa s-a făcut Racla!

Sunt lucruri care depășesc puterea de înțelegere. Depășesc orice rațiune.

Apoi, după descoperirea măsurii trupului Sfântului, Părintele Arsenie Boca mi-a dat o echipă formată din sculptori, artiști… și am făcut o Raclă foarte frumoasă. Și mi-a zis: „Tu răspunzi, de bani și de cum iese Racla!” Toate le-am făcut cu Părintele, El a desenat Crucea, a făcut schițele și scenele încrustate pe Raclă.

Apoi, toți cei de la biserica de la Bucium s-au opus, și ziceau: „Cine mai știe de trupul

Sfântului Ioan Botezătorul?!. Preotul îmi punea mereu întrebarea asta: „De unde trupul

Sfântului, că de 2000 de ani nu mai are niciun os?”. Și Dumnezeu l-a descoperit pe Sfântul

Ioan Botezătorul pe masa și lângă el, așezată haina lui din păr de cămilă. Ce zici de asta!? Și prin cine crezi că l-a descoperit Dumnezeu pe Sfântul Ioan Botezătorul în acest fel, cu haina pe care acesta o purta când a venit din pustie să propovăduiască? Prin Sfântul Petru și prin Sfânta Ccuvioasă Parascheva de la Iași… . Și i-au arătat lui Moș Ilie cum stă, într-un beci, întins pe o masa, și lângă el era pusă haina lui din păr de cămilă. Haina dovedește că e Ioan! După ce ne-au spus toate acestea, noi am făcut o liturghie, în cadrul căreia a fost împărtășit, cum ți-am spus. Mare pedeapsă, pentru că a fost împărtășit la noi, și biserica nu-l recunoaște!

Iisus a spus: „Cerul și Pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”.    D.G.: Care este legătura dintre ce a spus Iisus și pedeapsă?

   Părintele Pantelimon: Adică nu vor trece. Se împlinește și cuvântul spus de El pentru noi.

Dacă facem Lucrarea vine, dacă nu, ne pedepsește!

   D.G.: Părinte, unde i-a descoperit Dumnezeu lui Moș Ilie, trupul Sfântului Ioan Botezătorul, la Bucium?

   Părintele Pantelimon: Nu, nu…asta nu se spune!

   D.G.: Bun, Părinte, nu mai întreb nimic despre loc! E normal să nu se știe, iertați-mă!    Părintele Pantelimon: Și unii dintre cei ai Bisericii ar vrea să știe locul, dar nu-l vor afla, că nu o vor cu credință!

   D.G.: Revin la momentul împărtășaniei! Spuneați că atunci când a fost împărtășit Sfântul

Ioan Botezătorul se afla în Raclă, adică trupul lui era în Raclă, cu cap cu tot, și a primit Sfânta Împărtășanie de la îngeri. Părinte, povestiți-mi mai amănunțit acest episod.

   Părintele Pantelimon: S-a făcut așa, ca să știi! S-a făcut slujbă la 7 Ianuarie pentru Sfântul Ioan Botezătorul, de paznicul lui, și preotul când iese din altar spune: „Cu frică și cu credință, apropiați-vă!”. Iar asta, părntele a spus-o încet, așa cum l-au sfătuit îngerii. Apoi, doi îngeri ai lui Dumnezeu au luat Racla și au dus-o în fața altarului, la preot, iar al treilea a luat lingurița și l-a împărtășit. Apoi, l-a șters la gură, i-a pus capul ușor în Raclă și l-au dus la loc. Iar preotul spunea rugăciunea de împărtășanie, în timp ce îngerul era cel ce îl împărtășea pe Sfânt. Sunt minuni greu de înțeles! Și nimeni nu poate ajunge cu înțelegerea la înălțimea darului pe care l-a primit țara noastră! Să fie împărtășit la noi! Iar cei cu obligații de recunoaștere a acestor minuni nu fac nimic! Insă Dumnezeu a arătat și nu vrea să se întâmple ca la evrei, să ne ia și nouă darul, cum l-a luat de la ei, pentru că nu L-au recunoscut pe Iisus ca Fiu al Lui Dumnezeu și Dumnezeu. Și dacă cei ai Bisericii nu fac ce trebuie, Sfântul va fi luat de la noi și dat altei țări. Luându-se Sfântul, nici Cea De-a Doua Venire nu va mai fi la noi, pentru că Iisus, la a Doua Sa Venire, va coborî în Slava Sa, acolo unde este trupul Sfântului. Se ia totul de noi! Mare chin pe noi acum, dacă cei ai Bisericii nu-l vor recunoaște!

„Cum să vin eu la voi?”, va spune Iisus. „Dacă sunt mărturii, fapte…de ce nu credeți?”, este altă întrebare a Lui Iisus la care trebuie să răspundă. Din păcate, la Ziua Judecății vor vedea. Și fie, hai să-ți spun, cu tristețe îți spun, că deja s-au laut de la noi toate! Tot darul a fost luat din cauza necredinței și dat altui neam… Asta ca să știi! Însă trupul nu a fost deocamdată dus, doar că Dumnezeu a decis să ni se ia darul. Iar eu am ca poruncă să am grijă trei zile de cei din alt neam care vor veni să-l ia. Îi cazez, apoi ei îl vor lua pe Sfântul Ioan Botezătorul și îl vor duce în țara lor. Și noi vom rămâne de rușine, ca evreii!    D.G.: Of! Dar nu vreau să se întâmple asta, Părinte! Când va fi?

   Păritnele Pantelimon: Nu se știe vremea. Noi nu vrem, dar dacă cei care conduc Biserica asta vor! Uite, câtă luptă pentru a păstra trupul Sfântului Ioan Botezătorul aici, la noi! Ia, fă socoteală, din 1954!

   D.G.: 60 de ani… Îmi pare atât de rău… că mă doare inima, mă doare stomacul. Îmi vine să oftez și să tot oftez…! Eu cred că bunul Dumnezeu a vrut doar să ne sperie, ca să luăm aminte… .

   Părintele Pantelimon: Va fi un chin, va fi o mare durere, o mare încercare pe țară.    D.G.: În curând?

   Părintele Pantelimon: Da, dacă poporul nu se îndreaptă! Păcat că poporul nu a ales calea cea bună la Revoluție! Și mentalitatea comunistă și înspăimântarea celor rele de la americani! Din America…de acolo va veni diavolul la sfârșitul veacului. Părintele Arsenie Boca le-a văzut pe toate și a spus că de la Apus vine pedeapsa pe țară, de la americani.

   D.G.: Din câte îmi amintesc, prin 1939, Părintele Arsenie Boca sunea că peste România va veni Câinele Roșu – Steaua cu cinci colțuri, și va fi durere mare în țară. Însă, spunea

Părintele, după ce vom scăpa de sovietici, va veni Steaua cu șase colțuri, și atunci va veni și prigoana… .

   Părintele Pantelimon: Și era tânăr când spunea astea. Știi istorie!

La început, capul Sfântului a fost a Bucium, apoi călugării l-au dus la Mănăstirea Dealu. E o întreagă poveste…

Maria Teresa i-a dat ordin generalului Bucow să distrugă mănăstirile ortodoxe din Ardeal. Și au început de la Sibiu să distrugă și să ardă mănăstirile și bisericile. Când au ajuns la Sâmbăta, un călugăr a fugit la Bucium și a anunțat că vine prigoana. Auzind aceasta, starețul mănăstirii Bucium a adunat călugării în biserica de lemn, ca să facă slujbă. Când a sosit Bucow cu trupa, călugării erau în mănăstire, la slujbă. Bucow a încuiat ușile și le-a dat foc.

Înăuntru, în biserică, era și capul Sfântului Ioan Botezătorul, adus de la Ierusalim.

Treisprezece călugări au ars și doar doi au reușit să scape, salvând capul Sfântului Ioan Botezătorul de la prigoană. L-au dus în siguranță la Mănăstirea Dealu, unde l-au și lăsat.

 

 

 

 

 

   „Fiule, când vei crește mare și vei ajunge în capul țării, să vii la mine, acolo unde oi fi atunci, și să mă aduci inapoi, ca să-ți dezleg țara”.

 

   D.G.. Legat de Mănăstirea Dealu, e un loc încărcat de istorie.

   Părintele Pantelimon: La Mănăstirea Dealu a fost și Radu cel Mare, de i se mai spunea și Radu cel Frumos. El l-a adus în timpul domniei de la turci pe Sfăntul Nifon, care era prins de turci, de la Constantinopol, l-a pus Mitropolit al Țării Românești, pentru înțelepciunea și sfințenia lui. Numai că Radu a stricat o căsătorie. El avea o soră și un prieten moldovean și a încercat să-i căsătorească, dar moldoveanul era însurat, avea familie, soție cu 5 copii, la Iași.  Așa că Sfântul Nifon nu le-a dat voie și le-a spus: „Să nu faceți una ca asta! Tu să-ți vezi de familie și de copii!”. Dar Radu a trecut peste voia Sfântului, a trimis scrisoare la

Constantinopol și a  reușit să obțină aprobare pentru a doua căsătorie a moldoveanului cu sora sa. Prin obținerea acceptului de la Constantinopol, practic, Radu l-a  despărțit pe moldovean de familia lui, pentru ca acesta să se căsătorească cu sora sa. Sfântul nu putea accepta așa ceva în sânul creștinătății; era de neconceput stricarea căsătoriei, și a făcut publică fapta lor în biserică și i-a blestemat. I-a pus în vedere lui Radu că țara sa va fi lovită greu, cu boli grele, pentru fapta sa și a celor doi, care au trecut peste voia Lui Dumnezeu. Apoi Radu l-a exilat pe Sfântul Nifon și a dat poruncă să nu-i dea nimeni apă sau mâncare și nici să-l ascundă. Amenințarea sa era cu pedeapsă aspră pentru neascultare. Dar, mama lui Neagoe Basarab, care pe atunci avea 15 ani, l-a trimis pe fiul său să-l ascundă pe Nifon și să-l hrănească, până se liniștesc apele. Și odată, când i-a adus mâncare, Sfântul Nifon i-a spus lui Neagoe Basarab:

„Fiule, când vei crește mare și vei ajunge în capul țării, să vii la mine, acolo unde oi fi atunci, și să mă aduci înapoi, ca să-ți dezleg țara”. După plecarea lui, peste țară a venit ciumă, holeră, lepră și multe necazuri. Iar, după ce a fost urcat în scaun, Neagoe Basarab și-a adus aminte ce-i spusese Sfântul Nifon când îl ținea ascuns mama sa, și s-a dus după Sfânt în Muntele Athos. Sfântul se retrăsese la o mănăstire de acolo, la Dionisiu, după ce a fost exilat de Radu. Când a ajuns la Dionisiu, Nifon a fost trimis să muncească la grajdul mănăstirii. Așa se proceda acolo, pentru ascultare. Orice nou venit era trimis la grajd, la măgari. Și Sfântul Nifon a ascultat, iar ei nu l-au cunoscut. S-au gândit că e un călugăr oarecare, sărac, nu

Patriarhul Țării Românești sau vreun Sfânt. Iar el, acolo în grajd, noaptea se ruga. Și un tânăr, un copil îl păzea, iar într-o noapte, acesta a văzut lumină de la cer la pământ, care se revărsa asupra lui Nifon.

O lumină se revărsa din cer peste el! Și până atunci, călugării nu au știut cine e noul venit care făcea ascultare la grajd. Iar copilul s-a dus și i-a spus sarețului cum a văzut lumină din cer acoperindu-l pe Sfântul Nifon, în timp ce se ruga. Iar starețul a fost înțelept și l-a rugat pe copil să nu mai spună nimănui. Apoi, starețul i-a pus pe toți călugării din mănăstire să postească o săptămână și le-a spus: „Trebuie să postim și să ne rugăm, ca să ne arate Dumnezeu cine este omul acesta”, adică Nifon, cine era, „că îl căuta toată lumea”, că era mare ca și Sfântul Ioan Gură de Aur. Și după săptămâna de post, starețului i s-a arătat Sfântul Ioan Botezătorul și i-a spus: „Cel despre care vreți să știți cine este, el e Sfântul Nifon! Aduceți-l în biserică să vă mântuți și voi, că îl caută toată lumea pentru ajutor, așa e de apreciat!”. Și starețul s-a trezit pe la patru-cinci dimineața și i-a rugat pe toți călugării să se îmbrace frumos, cu mantii, cu camilafcă, și cu Evanghelia la ei, pentru a-l primi pe Nifon cum se cuvine. Practic, ei au așteptat pe Sfânt să vină, fără ca el să știe ce fac ei, ce primire îi pregătiseră. Ei știau că după ce bat clopotele, Sfântul vine la biserică, așa că l-au pândit la colț și când a apărut Sfântul, ei au ieșit în calea lui, toți frumos îmbrăcați și cu Evangheliile la ei, și au început să-i cânte: „Patriarhul, patriarhul”…Dar Nifon nu a stat, a fugit” se smerea. El nu s-a mândrit, pentru asta, nu trebuia să știe cine e! Și, mai ales pentru că au început să cânte: „Patriarhul”… nu știu ce! Și atunci, din smerenie a plecat. Însă ei i-au explicat că Sfântul Ioan Botezătorul vrea ca el să vină în biserică, să se mântuiască și ei. La o săptămână de la această întâmplare, Sfântul Nifon a adormit, iar Neagoe a venit să ia trupul Sfântului săl ducă înapoi în Țara Românească, pentru a o scăpa de blestem. S-a rugat de greci o săptămână să-i dea moaștele Sfântului și grecii nu au vrut să-l dea pe Sfânt. Atunci, Neagoe le-a propus să vină ei cu moaștele la noi, să le aducă ei și, apoi, să se întoarcă în Sfântul Munte, după ce ne scapă pe noi de blestem. Așa a ajuns la noi Sfântul Nifon! L-au dus acolo unde a fost îngropat Radu cel Frumos și moldoveanul, la Mănăstirea Dealu, unde au fost îngropați cei doi. Au făcut litie toată noaptea și priveghere și au mers la cele două morminte, al lui Radu cel frumos și al moldoveanului, iar el i-a dezgropat și le-a spălat truputile, cu vin… .

   D.G.: Cine, Neagoe Basarab?

   Părintele Pantelimon: Nu. Sfântul. Sfântul Nifon! S-a ridicat din Raclă și i-a spălat pe

Radu cel Frumos și pe moldovean. Să-ți explic! Neagoe Basarab, la priveghere, l-a văzut pe Sfântul Nifon cum s-a ridicat din raclă, cum i-a scos pe cei doi, cum i-a dezgropat, cum i-a dezlegat și apoi cum i-a spălat cu vin. Apoi, tot Sfântul Nifon i-a pus la loc în groapă. La un moment dat, Neagoe s-a așezat în strană și a adormit. Era foarte obosit. O săptămână se luptase cu grecii să i-l dea pe Sfântul Nifon, că nu voiau să-l dea. Grecii sunt duri, așa sunt ei!

Când s-a trezit, Iisus i s-a arătat lui Neagoe, iar el l-a rugat pe Mântuitorul să ni-l lase nouă pe

Nifon, dar Iisus i-a spus: „Fiule, ce ai promis, fă!”. Apoi le-a dat capul Sfântului Ioan

Botezătorul în schimbul capului Sfântului Nifon. Atunci, când l-a cerut Neagoe Basarab pe Nifon, grecii s-au certat cu el, că nu voiau să-l dea. De-abia după ce s-a ridicat Nifon din raclă s-au împăcat. Nu știți voi câți sfinți mari avem noi!!

Și nu ți-am spus cum a fost primit Sfântul Nifon la mănăstirea Dealu! Tot poporul a fost acolo, la Dealu, și au făcut privighere de toată noaptea. Și noaptea, când preoții slujeau, era și

Sfântul Ioan Botezătorul cu ei. Așa a ajuns Capul Sfântului Nifon la noi!

   D.G.: Îl iubesc tare, tare mult pe Sfântul Nifon, Părinte! Când am fost ultima dată la Catedrala „Sfântul Dimitrie” din Craiova, m-am dus special pentru Sfântul Nifon, să-mi lămuresc anumite întâmplări legate de numele Sfântului. Când am intrat în Catedrală m-am întâlnit cu un frate pe care-l cunoscusem în urmă cu un an, la Praznicul Sfântului Dimitrie. Fratele Lucian, așa îl cheamă, nu m-a recunoscut. Era și firesc, la cât de multă lume e la un praznic. L-am întrebat dacă a mai pictat ceva, pentru că, în urmă cu un an, îmi arătase câteva lucrări de-ale sale. Foarte frumoase! La Praznicul Sfântului Dimitrie, fratele Lucian vindea diverse obiecte de cult bisericesc și avea expuse și câteva dintre lucrările sale. Eu eram la coadă și mă rugam Sfântului Dimitrie să alunge tristețea din inima mea și să mă împace cu mine, cu familia, cu toate contradicțiile mele generate de răutatea din mine. Atunci am simțit o pace în inimă, în toată ființa, o împăcare dincolo de orice închipuire! În timp ce eram în starea aceasta, fratele Lucian spunea: „Dumneata, de acolo, vino mai aproape!” Nu știam cu cine vorbește, însă, când a spus și a doua oară, m-am uitat în direcția dânsului m-am uitat în direcția dânsului și mi-am dat seama că vorbește cu mine. Mă rog, mai pe scurt, l-am ascultat și m-am dus mai aproape și mi-a spus: „Nu am întâlnit până acum atâta pace într-un om. Stai aici lângă mine că liniștea ta îmi face bine!” Și asta a fost. Și cât am stat lângă el, mi-a arătat picturile domniei sale. Numai că, ce nu știa el, liniștea nu era de la mine, era de la Sfântul Dimitrie, o liniște pe care o simțeau și cei din jur. Așa m-am cunoscut cu fratele Lucian, prin Sfântul Dimitrie. Acum revin la întâmplarea cu Sfântul Nifon, după un an, când m-am întâlnit pentru a doua oară cu fratele Lucian. După ce l-am întrebat de lucrări și i-am spus în linii mari cum ne-am cunoscut, fratele Lucian s-a dus, a luat o legătură de chei și m-a dus la racla Sfântului Nifon. A deschis racla , apoi mi-a lăsat cheile și mi-a spus: „Ai grijă de raclă până mă întorce eu! Să te uiți din când în când și la pangar! Poate vrea cineva să întrebe ceva, să cumpere ceva. Și dacă vin oameni la raclă, să-i primești frumos, ca de-a casei, ca o gazdă bună! Stai liniștită aici cu Sfântul Nifon, vin repede, nu lipsesc mai mult de o jumătate de

oră! Mă duc să îți aduc câteva lucrări, să-ți dai cu părerea!” Și a plecat, Părinte, fratele Lucian val-vârtej, și m-a lăsat cu maldărul de chei în mână! Eram mută de bucurie, de ceea ce aveam de făcut, de toate la un loc! Veneau oamenii la raclă, se uitau la mine, nu cred că înțelegeau de ce îi primește cineva, pentru că precis nu era tipicul mănăstirii să pui pe cineva de pe drum să primească oamenii la raclă, cu voioșie! Că eram tare voioasă și împăcată și fericită! Printre primiri, mă mai uitam și la panagar. Și, la un moment dat, au intrat doi preoți, care, când mau văzut, s-au cam mirat tare. Cam asta exprimau fețele sfințiilor lor.! Apoi a venit un alt părinte și au început să discute și să arate spre mine. Cred că s-au speriat dragii de ei, când mau văzut cu maldărul de chei în mână, cu inițiativă, și la raclă și la pangar. Eu mi-am luat sarcina în serios și mă purtam „ca de-a casei”, și la raclă și la pangar! Unul dintre preoți zâmbea, altul se încrunta, era îngrijorat, dar nu îndrăzneau să vină să mă întrebe de unde am cheile și ce caut acolo, așa de determinată eram!

Cred că i-am oprit din drum, pentru că, precis, nu veniseră să mă vadă pe mine cum mă descurc! Spun asta pentru că nu plecau, discutau și se uitau la mine, când mai discret, când mai direct, mirați tare! Au stat așa nedumeriți până a venit fratele Lucian. i-am văzut apoi, după ce am predat racla, cheile, închinăciunile, toată bucuria momentului, cu tot respectul oferit sfințiilor lor, discutau cu fratele Lucian și se amuzau. Și unul dintre dânșii zicea: „Frate, ce ne-ai făcut!”, și se amuzau! Pluteam când am plecat de la Sfântul Nifon! Aveam o bucurie aparte, greu de spus în cuvinte Părinte! Dar să mă întorc la lucrarea noastră, să nu pierdem timpul cu mine!

   Părintele Pantelimon:  Așa fac sfinții, te pun în tot felul de situații. Te-ai dus cu drag la el și atunci, Sfântul Nifon a vrut să îți arate cât de mult se bucură. Ai văzut și Părintele Arsenie Boca cum vorbește cu tine când te duci la el la icoană, la cruce sau la Prislop?! Ai văzut și Maica Domnului cum te primește!? Așa de frumos lucrează sfinții. Țara noastră e iubită de mulți sfinți și e ajutată. Uite, și în Lucrarea noastră, atâția sfinți care s-au arătat lui Moș Ilie și Părintelui Arsenie Boca! Sunt lucruri care acum s-au dovedit toate și acestea trebuie puse la punct, și spuse așa cum au fost! Toate trebuie făcute cu credință, iar unii dintre cei ai bisericii nu au credință!

Dacă ar fi crezut, ar fi făcut biserica de la Bucium, iar în biserică trebuiau să construiască un baldachin, așa cum este la Căldărușani și la Cernica, iar racla trebuia să fie gata, Să fi fost de mult îmbrăcată în argint, așa cum ni s-a cerut!

Uite, acum îmi dau Racla! Iar Biserica nu a ținut cont de cererea mea. Și Catedrala trebuie construită. Iar la biserică, preoții vor trebui să slujească numai cu post. Și pentru toată această necredință, pentru neducerea la bun sfârșit a acestei mari Lucrări, vine mare pedeapsă peste România, cum îți mai spusei.

   D.G.: Sfinția Voastră, să îndrăznesc să vă întreb, cât de mare e această pedeapsă și în ce constă?

   Părintele Pantelimon: Nu se poate spune! Dar, dacă se îndreaptă poporul, atunci Dumnezeu ne iartă, ne ocolește!

 

DESPRE ARESTĂRILE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA, ALE LUI MOȘ

ILIE ȘI ALE PĂRINTELUI PANTELIMON. DESPRE CUM L-A VINDECAT MAICA DOMNULUI PE PĂRINTELE PANTELIMON ÎN ÎNCHISOARE.

 

   „Părintele Arsenie Boca a spus, încă de când era închis la Brașov, că: <<Moartea îmi vine de la o femeie>>. Și după aceea , Ceaușescu a pus să fie urmărit în permanență și iradiat […] ca să-l șteargă mai repede, să-l omoare odată, pentru că le era frică de Părintele. Aduna multă lume în jurul lui, aduna mult popor, iar Ceaușeștii de popor se temeau. […] Lumea acum nu mai crede cei mai mulți ar spune că facem publicitate. […]Mie, Părintele mi-a spus prima dată când m-a văzut: <<Dute și fă armata! Apoi vino să te călugărești>>. Și așa a fost.

   Noi trebuie să spune doar ce am văzut, doar adevărul!”

 

   D.G.: Părinte, se vehiculează mai multe variante privind moartea Părintelui Arsenie Boca….

   Părintele Pantelimon: Nu știe nimeni nimic! Vorbește fiecare după cum îl taie capul! Eu însă, pot să vă spun pentru că am fost mai tot timpul cu el. Hai să-ți spun de unde s-a plecat și unde s-a ajuns! La mine a venit o doamnă, care a fost secretara lui Gheorghe Gheorghiu Dej, dar și a Ceaușeștilor, și care mi-a spus că: „anul acesta îl împușcă pe Ceaușescu! Se duce întro țară cu trei avioane, duce tezaurul, și după ce se întoarce îl împușcă!”. Iar mie nu-mi venea să cred și i-am zis: „Doamnă, nu mai vine el în țară!”.Și așa s-a întâmplat, exact cum mi-a spus ea. Iar doamna aceea a fost trimisă de Dumnezeu să vorbească cu mine. Când a venit ea, eu eram la stupi. Era dimineață și ea s-a apropiat de mine, așa ca tine, și era ca tine de statură, și plângea. Mi-a spus, cumva, disperată: „Părinte, vreau să vorbesc cu Părintele Pantelimon!”. „Ce ai cu el?”, am întrebat-o eu. „Nu vă spun, nu spun nimănui, doar lui!”, mi-a spus ea și tot repeta asta, în sensul că era ceva atât de important, încât numai lui putea să-i spună, adică mie… . „Păi hai să-l căutăm! Dacă doar cu el vrei să vorbești?! Să-l așteptăm, că s-a dus până pe aici, pe undeva și se va întoarce”, i-am spus și am invitat-o să intre în chilie. Cum a intrat în chilie mi-a zis: „Aaaaa! Păi dumneata ești!”. Și atunci a început să-mi povestească: „Anul ăsta îl împușcă pe Ceaușescu!”. Și ți-am spus ce discuție am avut! Avea descoperire de la Dumnezeu!

Când a venit la mine, eram în luna mai și mi-a cerut să o conduc eu la Ceaușescu, să-i spună ea direct ce se va întâmpla. Eu i-am făcut un memoriu și i-am spus că este imposibil să ajungem la Ceaușescu. „O să te azvârle afară cei de la pază”, am avertizat-o! Nu a vrut și, atunci, i-am spus să ducă memoriul la Palatul lui Ceaușescu, iar la poartă să-l lase celor de la pază, iar cei de la pază vor duce ei mai departe memoriul lui Ceaușescu. Așa s-a și întâmplat! Numai că, după ce i-au luat memoriul, au arestat-o! Apoi au trimis-o la Cluj, unde a stat închisă un an, iar cel mai groaznic chin a fost că i-au spălat creierul. Și după doi ani, când mam dus eu odată la Brașov, mă trezesc cu o femeie drept în fața mea. Și mă întreabă: „Părinte, mă mai cunoști?”. „Nu te mai cunosc”, i-am răspuns. „Părinte, eu sunt, cutare, și, hai, întreabă-mă repede că eu deviez!”. Și mi-a povestit cum a fost cu forța divorțată de soț, cum au chinuit-o. I-am povestit eu ce s-a mai întâmplat, apoi, eu am întrebat-o din ce trăiește și ea mi-a zis: „din ce găsesc pe drum”. „Și gata, am terminat, nu mai pot vorbi!”. Asta cu secretara lui Gheorghe Gheorghiu Dej!

   D.G.: Dar ce vârstă avea doamna?

   Părintele Pantelimon: În jur de vreo 60 de ani, cam așa. Iar Părintele Arsenie Boca a spus, încă de când era închis la Brașov, că: „Moartea îmi vine de la o femeie”. Iar Ceaușeasca a pus un ofițer de securitate și l-a iradiat pe Părintele Arsenie Boca în arestul de la Brașov. Și așa iradiat, l-a trimis la Canal. Apoi, după ce i-au dat drumul de la Canal, mai târziu, securiștii puși de Elena Ceaușescu, l-au iradiat din nou, când a fost discutat memoriul dus de secretara aceea (a lui Gheorghe Gheorghiu Dej și a Ceaușeștilor), cea arestată și al cărui creier a fost spălat. După ce au pus mâna pe memoriu, a spus că nu secretara a făcut memoriul. Ea fusese secretara lor, așa că Ceaușeasca a dat vina pe părintele Arsenie, pe care nu-l suportau. Și cât a stat acolo două săptămâni, Ceaușeasca a pus un ofițer să-l iradieze tare. Însă Ceaușeasca nu recunoștea că a dat ordin ca Părintele Arsenie Boca să fie iradiat. Toate astea sunt lucruri adevărate! Şi după aceea, Ceauşeasca a pus să fie urmărit în permanenţă şi iradiat. Şi ţinea legătura telefonică cu cel care-1 urmărea şi-l iradia pe Părintele şi-l întreba: „Ce face, cum e?”. Iar securistul răspundea… „A slăbit, nu-i mai înţeleg vocea. Nu mai are mult! Acum e gata!”. Toate discuţiile acestea au fost interceptate de o femeie şi ea ni le-a spus. Vezi, Ceauşeasca ţinea legătura cu securistul ca să-l şteargă mai repede, să-l omoare odată, pentru că le era fiică de Părintele Arsenie Boca. Aduna multă lume în jurul lui, aduna mult popor, iar Ceauşeştii de popor se temeau!

Uite, nu e aşa cum spun prin cărţi că s-a întâmplat cu Părintele Arsenie! Acum, să-ţi spun cum a fost şi când au vrut să-l aresteze la Sâmbăta şi să-l ducă la Braşov, la închisoare! Era prin 1947, când au venit să-l aresteze pe Părintele Arsenie Boca. Şi erau cinci, iar noi câţiva eram pe afară şi ne-au întrebat pe noi: „Unde-i bă, Arsenie?”… Şi Părintele a ieşit la ei şi i-a întrebat: „Pe cine căutaţi?”. Iar securiştii i-au răspuns: „pe voi, bă, trântorilor, hoţilor, bandiţilor!”. Iar Părintele s-a băgat aşa în ei, şi-i călca pe picioare, îi împingea cu pieptul şi-i călca pe picioare, arătându-le, cumva, că poate să treacă peste ei. Iar securiştii se retrăgeau, se dădeau înapoi, în timp ce Părintele îi întreba calm şi zâmbind: „suntem mai hoţi ca voi, mai trântori ca voi, mai şmecheri şi mai bandiţi ca voi!?”. Iar securiştii se tot retrăgeau, se tot dădeau înapoi. Apoi le-a zis Părintele serios: „Ştiu de ce aţi venit! Numai că eu nu vin cu voi, că dacă merg cu voi, voi de aici nu mai plecaţi, vi se sfărâmă maşina. Vin eu mâine! Cel mai bine pentru voi este să vin eu mâine. Mâine la 7.00 fix sunt la voi, la Braşov!”.    D.G.: Dacă nu-1 ascultau, mureau? Făceau accident cu maşina?

   Părintele Pantelimon: Da, mureau! Şi l-au lăsat, iar a doua zi, Părintele s-a dus singur la ei, la Braşov. Acolo, au pus un călău şi l-a bătut, de l-a făcut numai sânge. Iar Părintele i-a spus călăului: „Măi, omule! Mâna asta cu care m-ai bătut, tu nu o mai duci la gură! Şi în acel moment i s-a uscat mâna. Iar pe călău l-au mutat la Sibiu ca să nu se dea pe faţă, să nu se afle ce a păţit. De la Sibiu, i s-a pierdut urma de tot. Apoi, au aflat braşovenii că Părintele a fost bătut de acel călău şi au ieşit în stradă. S-au ridicat împotriva securiştilor şi le-au cerut să-l vadă pe Părintele Arsenie. Iar ei, de frica poporului, l-au curăţat de sânge, l-au spălat, l-au îmbrăcat frumos şi l-au scos în faţa mulţimii, să-i arate că este sănătos, că nu are nimic, că nu e bătut. Iar Părintele le-a făcut semn cu mâna să stea liniştiţi. Apoi, după închisoarea de la Braşov, l-au trimis la Canal. Aşa că, nu tot ce s-a scris despre Părintele, e aşa! Noi trebuie să spunem doar ce am văzut, doar adevărul!

   D.G.: Povestiţi-mi şi despre arestările lui Moş Ilie, Părinte!

Părintele Pantelimon: A fost arestat după ce s-a făcut Racla. Din vorbă în vorbă, s-a aflat că de Sfântul Nicolae vine Racla. Eu eram la Bucureşti şi ajungeam seara cu Racla, iar ei m-au aşteptat, şi între ei era şi Moş Ilie. Până să ajung eu, securitatea a venit şi i-a arestat pe toţi, preoţi, civili. Nu i-au ţinut mult şi le-au dat drumul, însă pe Moş Ilie l-au dus la Sibiu, la spitalul de nebuni, şi l-au închis 10 zile. El nu a apucat să vadă Racla, numai după cinci ani. Eu am scăpat pentru că nu am reuşit să urc cu Racla în tren şi am aşteptat altul şi am ajuns spre dimineaţă, pe la ora 4. Când am ajuns eu, securitatea curăţase tot, îi arestase pe toţi cei 200 de oameni care mă aşteptau. Voiau sa vadă Racla Sfântului Ioan Botezătorul, că îl iubeau mulţi. Dar între ei au fost şi oameni ai Securităţii, îmbrăcaţi în preoţi, iar unii chiar preoţi care au trădat. Dar el nu era supărat pe ei. El nu era supărat pe nimeni. Ştia ce lucruri rele îi vor face şi doar îi aştepta. Dar să ştii că, în realitate, pe Părintele Arsenie îl iubeau mulţi oameni! Mulţi spuneau despre el că e Sfântul Ioan Botezătorul, în sensul că Sfântul lucra prin Părinte. Şi revin la noaptea aceea. Am coborât Racla din tren şi am aşteptat să vină cineva să mă ajute. La un moment dat, am adormit pe o bancă, de oboseală. Nimeni nu avea nicio treabă cu mine. Apoi au venit câţiva oameni cu un car şi m-au ajutat să duc Racla, să o sfinţim. Moşul ne-a spus: „Dacă nu o veţi sfinţi-o, nu o mai vedeţi!”. Şi-apoi ne-a fost luată, cum ţi-am spus şi ţinută îngropată 5 ani. Iar pe mine m-au acuzat de terorism şi că am vrut să dau lovitură de stat şi m-au certat că am plecat din Securitate. Îmi reproşau că ei m-au crescut, iar eu am plecat, i-am trădat. Imediat după armată, m-am călugărit, iar ei considerau asta o trădare. Eu le-am răspuns: „Cum m-aţi crescut, că în continuu m-aţi urmărit şi m-aţi arestat şi m-aţi controlat şi mi-aţi făcut tot timpul percheziţii, apoi m-aţi bătut de atâtea ori?”. Ţi-am spus cum m-au arestat la Sâmbăta! Eee, acolo era lacul, lângă mănăstire, îl ştii! Atunci am fost acuzat că eram partizan… ţi-am mai spus… Numai aşa mă ţineau, în percheziţii, arestări…    D.G.: …bătăi…

   Părintele Pantelimon: Eee…! Mi-ai spus că ai fost la Sâmbăta. Cum ţi-a plăcut la Sâmbăta? Când ai fost?

   D.G.: Prin 1982. Mergeam des la Sâmbăta, aproape săptămânal, lucram în zonă. Totdeauna era foarte multă lume şi eu voiam să-l cunosc pe Părintele Arsenie Boca, îmi doream tare, tare mult, numai că, în perioada aceea era ascuns de săteni, din câte am înţeles de la dânşii. Îl ţineau ascuns, să nu afle Securitatea că e acolo. El venea pe ascuns la Sâmbăta. Cred că era în perioada când era în exil la Bucureşti. Îmi era tare drag Părintele şi îl simţeam prezent de multe ori. E greu de spus cum simţeam prezenţa sa, dar ştiu sigur că era acolo şi totdeauna, când aveam probleme pe drum, căci mergeam pe jos sau cu bicicleta, iar distanţa era mare de la Victoria la Sâmbăta, o mână nevăzută mă ajuta, de cele mai multe ori, să nu-mi rup picioarele. Eram de-a dreptul fascinată de personalitatea sa! Mă duceam pur şi simplu. Oamenii vorbeau atât de frumos despre dânsul şi simţeam o teamă în tot ce spuneau ei. Iar eu nu înţelegeam de ce îşi lua măsuri de siguranţă când vorbeau despre dânsul! Apoi am înţeles, pentru că era urmărit de Securitate. Am suferit mult că nu m-am întâlnit cu Părintele şi una dintre fetele de acolo, Maria, de prin satele prin care mergea Părintele, parcă pe la Ucea sau Viştea, mi-a adus într-o zi o fotografie şi m-a întrebat dacă ştiu cine e. I-am răspuns foarte emoţionată, fără să respir, ca atunci când eşti în clasa întâi şi vrei să răspunzi primul la şcoală: „Părintele Arsenie Boca!”. Avea o privire vie, de foc! Simţeam cum mă arde, cum mă ceartă! … De altfel, avea şi de ce… eram o rebelă şi o răzvrătită la vremea aceea. Nu mai văzusem o astfel de privire niciodată. Expresivă şi de foc. Uneori era şi blândă privirea lui. Depindea de cât de cuminte eram, şi nu prea eram. De atunci m-am simţit de multe ori apărată de Părinte. El nu m-a părăsit, eu da, pentru că apoi, după ce am plecat din zonă, nu am mai mers după Părintele Arsenie Boca, aşa cum îmi propusesem. Anii au trecut. M-am căsătorit şi câţiva ani am încercat să aflu pe unde era Părintele. Apoi m-am luat cu viaţa de familie şi am renunţat să-l mai caut, să mă duc acolo unde este şi el. Nu ştiu ce voiam să aflu de la dânsul!? Nu aveam probleme, voiam doar să-l văd şi să-mi spună ce am de făcut în legătură cu Iisus, cu alegerea mea, filosofia indiană şi aiurelile din capul meu. Poate din cauza asta nu ne-am întâlnit, ar fi fost în zadar! Nu aş fi înţeles nimic! Irosea mărgăritarele pe mine….

   Părintele Pantelimon: Ce ai simţit prima dată când ai venit aici la Turnu şi ai văzut icoana Părintelui Arsenie Boca?

   D.G.: Am avut aceeaşi senzaţie, a unei priviri care arde, dar de dată aceasta de bucurie. Am trăit sentimentul unei revederi. Parcă îmi spunea: „uite, că ne-am întâlnit din nou! Acum eşti ceva mai întreagă la cap, şi mă bucur să te văd aşa, în sfârşit, ne revedem, mult ţi-a trebuit”.

Uneori mă ceartă, dar de cele mai multe ori se bucură.

   Părintele Pantelimon: Lumea acum nu mai crede, cei mai mulţi ar spune că facem publicitate.

  1. G.: Mă tem că mulţi or să creadă, cel puţin despre mine, nu doar că fac publicitate, cum spuneaţi, dar şi că sunt puţin sărită! N-ar fi pentru prima oară când m-aş confrunta cu un astfel de diagnostic. Asta e situaţia! Trebuie să merg mai departe cu orice preţ, cu orice diagnostic! Părintele Pantelimon: Măi, ce treabă ai tu cu ei? Lasă-i să vorbească! Când se vor trezi, or să regrete. Când alegi calea Lui Dumnezeu, trebuie să te aştepţi la denigrări, la ocară, la luptă de multe feluri. Reţeta e aceeaşi şi nu scapă nimeni! Diavolul nu stă şi e neobosit. Ca exemplu, Părintele Arsenie Boca. Doar ştii cât a suferit şi nu s-a plâns niciodată şi nu a acuzat pe nimeni de nimic. Părintele era şi este sfânt, era om al Lui Dumnezeu, prin care lucra Dumnezeu. Diavolul lucrează şi el prin oameni şi pentru că nu suportă sfinţenia, face tot ce poate să deformeze adevărul şi să-i întineze pe cei în care Dumnezeu a pus sfinţenia Sa, dragostea Sa. Părintele Arsenie îi ia în paza sa pe toţi cei care vin la el la icoană sau la Prislop, la mormânt! De toţi are grijă! La fel şi când era cu noi, de toţi avea grijă, pentru că el vedea problemele fiecăruia şi care era calea cea mai bună pe care trebuie să o urmeze pentru a ajunge la Dumnezeu. Mie, Părintele mi-a spus prima dată când m-a văzut: „Du-te şi fă armata! Apoi vino să te călugăreşti”. Şi aşa a fost!

„….faţă de suferinţa de atunci, din închisoare, suferinţa pe care o simt faţă de distrugerea ţării, acum, e nimic! Nu se compară! Durerea cea mai mare e a ţării. Atunci, în închisoare nu mă durea cum mă doare acum, când văd tineretul rătăcit şi tulburat din cauza necredinţei. […] Insă, durerea pe care o simt pentru ţară…, aşa batjocorită de comunişti, distrusă de materialismul dialectic, alta mai mare, nu am mai trăit! ”    D.G.: La Galaţi şi la Gherla, câţi ani de închisoare aţi făcut?

   Părintele Pantelimon: Apăi nu mai ştiu… şi la Gherla, şi la Iaşi şi la Braşov şi la Sibiu…    D.G.: …s-au adunat 13, 15 ani de închisoare, Părinte…?

   Părintele Pantelimon: Apăi, lasă asta! Nu mai ştiu! Au fost destui!    D.G.: Unde aţi avut cel mai greu tratament?

   Părintele Pantelimon: Anchetele erau peste tot la fel. Ne legau în lanţuri, ne puneau cătuşe la mâini şi la picioare, ne băteau, iar la anchetă ne puneau un căpăstru, apoi nişte ochelari negri pe ochi; erau din tablă vopsită în negru, să nu vezi nimic, iar cu căpăstrul acela îţi opreau sângele şi, dacă nu mai urca la cap, leşinai, cădeai jos! Iar întrebările le puneau foarte repede, una după alta. Lucrau aşa ca să te poată prinde, dar eu tăceam. Nu răspundeam nimic la întrebările lor. Iar anchetatorul se enerva şi le spunea celorlalţi care erau cu el: „Uitaţi-vă la el, îşi bate joc de noi!”. După asta eu le-am spus: „Cum, eu în lanţuri şi îmi bat joc! Cum aşa!?”. Şi se enervau de fiecare dată când nu înţelegeam „bunele lor intenţii”. Spunea anchetatorul nervos: „Uitaţi-vă la el, nici nu-i pasă!”.

   D.G.: Tăcerea dumneavoastră era un afront de nesuportat faţă de munca lor de „transformare a omului”. Dar în ce, nici ei cred că nu ştiau. Nu conta, ordinul era unul de „transformare” şi trebuia respectat! Victime şi ei, de fapt!

   Părintele Pantelimon: Da, şi nu înţelegeau că puterea venea de la Dumnezeu. „Cum poţi să taci, de ce taci?”, mă tot întrebau, iar eu le-am răspuns: „Pentru că sunt un om fericit şi nu am nimic de comentat”. „Cum aşa!?”, se mirau ei, că eu vobeam serios, cât puteam de serios. Iar eu le-am explicat în felul următor: „Cine poate să fie mai fericit ca mine, cu gardă de corp şi ziua şi noaptea? Nici preşedintele Americii nu are atâta gardă câtă avem noi aici!” Aoleu, cum au sărit în sus: „Uite cum îşi bate joc de noi!”. „Păi nu e aşa?

Mă duceţi înapoi cu garda, mă păziţi când mănânc, când dorm, tot timpul!”, le spuneam, şi ei luau foc! „Nici împăraţii nu au atâta! Cum să nu fiu fericit!?”, le spuneam şi ei turbau când auzeau asta. Asta cu împăratul nu le-a plăcut de loc. Dar să ştii că faţă de suferinţa de atunci, din închisoare, suferinţa pe care o simt faţă de distrugerea ţării acum, e nimic! Nu se compară! Durerea cea mai mare e a ţării.

Atunci, în închisoare nu mă durea cum mă doare acum, când văd tineretul rătăcit şi tulburat din cauza necredinţei. în închisoare ajunsesem să nu mă mai intereseze răutatea lor. Trecusem peste ea, peste durere.

Insă durerea pe care o simt pentru ţară, aşa batjocorită de comunişti, distrusă de materialismul dialectic, alta mai mare nu am mai trăit! Iar rezultatul: tinerii nu au niciun rost acum, nu simt nimic! Apoi, să spun şi despre problemele de conştiinţă. Vin la mine multe doamne care se plâng de copii, şi dacă le spun că au greşit, că trebuiau să-şi crească copiii în credinţă şi cu fiică de Dumnezeu, se supără, au impresia că le cert, că le judec. Dar ele nu îşi dau seama că cine le ceartă este conştiinţa lor. Conştiinţa e cea care le judecă pentru greşelile lor şi tot nu înţeleg să se pocăiască şi să se îndrepte.

Oamenii nu mai sunt atenţi la experienţa altora, nu mai vor să înveţe de la nimeni. Aşa şi cu acele doamne care se plângeau că nu le mai ascultă copiii, iar eu le certam. Pe mine mă durea inima şi mă doare pentru toţi, dar ele nu pricepeau. Le spuneam de multe ori: „staţi liniştite, nu vă supăraţi pentru cele ce aţi făcut, că vine conştiinţa şi pune lucrurile la punct. Eu nu mai am treabă, mă retrag, că vine conştiinţa!”.

 

 

 

DESPRE CE ÎNSEAMNĂ A FI OMUL LUI DUMNEZEU.

DESPRE DEOSEBIREA PROROCILOR. DESPRE „POMUL BUN” ŞI „POMUL RĂU” DUPĂ ROADE. DUPĂ FAPTE.

 

„Prin Părintele Arsenie Boca vorbea Mântuitorul. […] Ca şi Mântuitorul, el se uita la tine şi ştia tot ce ai pe suflet şi ce gândeşti. Nu-i puteai ascunde absolut nimic! Pentru că vedea tot! El era peste noi! […] El a fost luminat şi pentru Vechiul şi pentru Noul Testament. In timp ce,

Moş Ilie vorbea de cele ale Sfârşitului, doar despre Timpul de pe Urmă, căci prin el vorbea Sfântul Ioan Evanghelistul! […] Şi până la Naştere, toate prorocirile s-au împlinit! Aşa se vor împlini şi cele de după Naştere, până la Judecată, prin proroci ca Moş Ilie! ”

 

   D.G.: La un moment dat, Părintele Arsenie spunea: „Eu am mai fost acolo şi ştiu unde mă duc. Şi de acolo, vă ajut mai mult”. Din câte am priceput eu, Părintele a fost răpit în Duh?

Până la al câtelea Cer?

   Părintele Pantelimon: Da, a fost răpit în Duh! El trăia în trup, dar sufletul lui era în Rai! Iar lui i-a dat Dumnezeu să cunoască şi cele vechi şi cele noi.    D.G.: Până la al câtelea cer, Sfinţia Voastră?

   Părintele Pantelimon: Până la Tronul Mântuitorului! Nu a spus el: „Ştiu unde mă duc! Şi de acolo, vă ajut mai mult!?” E clar! Ne-a dat toate dovezile!

Prin Părintele Arsenie Boca vorbea Mântuitorul. El cunoştea atât Vechiul, cât şi Noul Testament şi ne-a vorbit nouă despre completările înţelesurilor lor. Ca şi Mântuitorul, el se uita la tine şi ştia tot ce ai pe suflet şi ce gândeşti. Nu-i puteai ascunde absolut nimic! Pentru că vedea tot! El era peste noi! El a fost luminat şi pentru Vechiul şi pentru Noul… . în timp ce, Moş Ilie vorbea de cele ale Sfârşitului, doar despre Timpul de pe Urmă, căci prin el vorbea Sfântul Ioan Evanghelistul, căruia i s-a spus să scrie tot ce aude şi ce vede. Iar ei nu se cunoşteau! Aşa a rânduit Dumnezeu să ajungă să lucreze împreună un om cu carte, Părintele Arsenie Boca şi cu unul fără carte, Moş Ilie.Şi aici mai scrie aşa: „şi s-au petrecut toate sub corectarea lui Ioan Evanghelistul!”

Astea sunt lucruri grele, pe care nu le poate înţelege lumea acum, din cauza măririi, a semeţiei. Cum ţi-am mai spus, Părintele Arsenie era ca un apostol, el ştia deja, lui i se dăduse cunoaşterea. Şi el ne corecta şi ne arăta cum să facem şi de ce anume să nu ne atingem. Iar Moş Ilie era proroc.

   D.G.: Au mai fost şi alţi apostoli?

   Părintele Pantelimon: Nu. Îi scris că tot ceea ce s-a petrecut, s-a făcut sub corectarea

Sfântului Ioan Evanghelistul, care a vorbit prin Moş Ilie! Pentru că nu puteai să stai în faţa Sfântului, te ardea lumina lui! Era nevoie de un om care putea să ducă această grea misiune a Postului de 33 de ani, cu rugăciune. Un om bătrân şi fără carte a dus această sarcină atât de grea! Şi pentru că noi păcătoşii nu puteam să comunicăm cu Sfântul Ion Evanghelistul, pentru că era în Duh şi ne ardea, ni l-a dat Dumnezeu pe Moş Ilie. Moş Ilie putea să-l vadă şi să vorbească cu el! Prin el a lucrat Sfântul Ioan Evanghelistul şi i-a arătat: „aici faci aşa, aici aşa”. …Nu vorbea Moşul, vorbea Sfântul Ioan Evanghelistul! Ca să se dovedească şi aici, că tot printr-un om lucrează Dumnezeu, ca şi prin Iisus! înţelepciunea e mare! Ţi-am mai spus! în Lucrarea noastră este vorba de ceea ce a spus Iisus de la început, prin proroci. Până la Naştere, Dumnezeu a lucrat prin proroci, şi acum, tot aşa. Iisus a zis: „Mă duc să vă pregătesc loc…”, apoi: „Şi am să vin să vă răsplătesc”. „Cum Mă vedeţi că mă duc, aşaam să vin la Ziua Judecăţii”. Şi până la Naştere, toate prorocirile s-au împlinit! Aşa se vor împlini şi cele de după Naştere, până la Judecată, prin proroci ca Moş Ilie.

   D.G.: Părinte, dar cum a fost posibilă dezlegarea pentru un post atâta de lung?

   Părintele Pantelimon: Eee, până la urmă a primit dezlegare, dar nu de prima dată. Moş Ilie s-a dus la preot, la îndemnul Mântuitorului, să-l dezlege pentru a ţine acest post de 33 de ani şi preotul nu a vrut să-l dezlege, de teamă să nu-1 bage în păcat prin dezlegarea pe care o făcea. Nu credea că Moş Ilie poate ţine acest post şi îi era teamă să nu-i cauzeze sănătăţii. Iar lisus a venit din nou la Moş Ilie şi i-a spus. „Du-te din nou şi spune-i să te dezlege!”. Apoi preotul l-a dezlegat şi i-a spus: „Bine, dar pe răspunderea ta!”. Iar Moş Ilie i-a spus: „nu e păcat, pentru că îmi dai numai dezlegare, iar dezlegarea e dată de Dumnezeu Bisericii şi nu are legătură cu răspunderea”. Vezi ce înseamnă dezlegarea pe care i-a dat-o Dumnezeu Bisericii!? E vorba doar de puterea dată ei prin dezlegarea pe care o face, nu că ar răspunde preotul! Dumnezeu a arătat asta, ca să-i lumineze pe preoţi. Dumnezeu nu s-a arătat deloc în Biserică, dar prin Moş Ilie le-a transmis să facă dezlegări cât mai multe. Să nu se teamă, dezlegarea e puterea dată Bisericii şi această putere trebuie folosită fără frică. Preoţii ştiu la ce mă refer, nu e cazul să explic!

 

 

 

 

 

„CU GLASUL MEU CĂTRE DOMNUL AM STRIGAT, CU GLASUL MEU CĂTRE DOMNUL M-AM RUGAT”.

DESPRE POSTUL DE 40 DE ZILE AL PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN MUNTELE ATHOS ŞI DESPRE RĂSPLATA POSTULUI.

 

„Părintele Arsenie Boca s-a rugat la Mântuitorul să-i dea un duhovnic care să-l înveţe viaţa monahală. […] Pe acesta, Maica Domnului l-a pus să-i fie duhovnic, pe Sfântul Serafim de Sarov! ”

 

  1. G.: Părinte, povestiţi-mi despre părintele Arsenie Boca, şi anume cum a fost dus de Maica Domnului într-o peşteră din Muntele Athos, să ţină post 40 de zile, aşa cum a ţinut Iisus în pustie.

   Părintele Pantelimon: Părintele Arsenie Boca s-a rugat la Mântuitorul să-i dea un duhovnic care să-l înveţe viaţa monahală. Iar Iisus i-a spus că are o Mamă şi să se roage ei. Şi aşa a făcut! Maica Domnului, după rugăciune, a venit la el, l-a luat de mână şi l-a dus într-o peşteră, care fusese cu 200 de ani înainte a Sfântului Serafim de Sarov. Pe acesta, Maica Domnului l-a pus să-i fie duhovnic, pe Sfântul Serafim de Sarov! Ca să vezi ce duhovnic!

   D.G.: … care a stat o mie de zile şi de nopţi pe o piatră, afară, în rugăciune, din câte ştiu eu, şi un mare făcător de lumini, de minuni, am vrut să spun, Părinte, dar aşa a ieşit! în acelaşi timp mă gândeam şi la faptul că a fost un stâlp de lumină la propriu, al ortodoxiei.

   Părintele Pantelimon: E, unde e Dumnezeu, e lumină, de fapt! Sfântul Serafim de Sarov a fost un mare, mare nevoitor! Un astfel de om a rânduit Maica Domnului să-i fie duhovnic

Părintelui Arsenie Boca. Chiar un stâlp de lumină! Şi Maica Domnului l-a lăsat pe Părintele Arsenie Boca acolo, în peştera Sfântului Serafim de Sarov, 40 de zile şi 40 de nopţi. Şi acolo, părintele Arsenie Boca a studiat toate cărţile despre Sfinţii Părinţi, Vechiul şi Noul Testament şi acolo a fost luminat să înţeleagă tot ce nu înţelesese în facultate şi îl neliniştea. Şi aşa a învăţat toată Biblia pe de rost, prin luminare. El nu a spus aceste lucruri pentru că ştia că nu va fi crezut la acea vreme. Dar şi din smerenie. Acolo a dobândit şi darul de a vedea în sufletele oamenilor ca într-o carte deschisă, de când te-ai născut şi ce urmează să faci.Tot când era în peşteră, în timp ce se ruga odată Lui Dumnezeu pentru ca oamenii să înţeleagă ce au de făcut, L-a întrebat de ce oamenii totuşi nu înţeleg, de ce nu pot face asta, ce îi împiedică să înţeleagă care este menirea şi rostul lor pe pământ? Atunci, Dumnezeu i-a arătat. Pe un munte a văzut cum Satana i-a chemat pe toţi diavolii şi i-a trimis la oameni să le insufle depărtarea de Dumnezeu după patimile lor.

Aşa că unul dintre draci s-a dus şi le-a insuflat unora că nu au acum nevoie de Biserică, de rugăciune, ci la bătrâneţe. „Acum distraţi-vă, că aveţi tot timpul spre bătrâneţe să vă duceţi şi la biserică”, le insufla dracul celor pe care trebuia să-i ispitească. Numai că nu ştie nimeni când vine moartea! Ce te faci atunci? Nu te-ai rugat şi nu ai făcut voia Lui Dumnezeu la timpul potrivit pentru a reînvăţa sufletul cu Raiul din care au căzut protopărinţii noştri. Tot amânând, te depărtezi de Dumnezeu, pentru că, nefacând ale Bisericii, sufletul nespovedit se îmbolnăveşte, mintea se trufeşte şi nu mai vrea să audă de Dumnezeu şi, în felul acesta, dracu şi-a făcut datoria şi sufletul tău va ajunge în iad. Că el asta vrea, sufletul tău, să-l golească de chipul Lui Dumnezeu, de Lumina Sfintei Treimi, să te facă negru pe dinăuntru, aşa cum e şi el. Negru de la mândria care l-a dus la extrema răutate! Şi cu pocăinţa, la fel! Dracii le spuneau să lase pocăinţa pentru zilele bătrâneţii, când vor avea mai mult timp liber. Alţi diavoli îi îndemnau pe oameni să spună că nu există Dumnezeu. Şi tot aşa, fiecare drac se ducea şi îi îndemna pe cei slabi în credinţă să facă tot felul de lucruri împotriva voii Lui Dumnezeu.

  1. G.: Pe muntele pe care a fost dus, vedea toate acestea în realitate, pur şi simplu? Părintele Pantelimon: Da! Ziua, la amiază, când se ruga, în faţa Părintelui Arsenie Boca, diavolul cel mare a trântit cu piciorul de pământ şi i-a chemat pe toţi dracii la ordine şi le-a poruncit ce să facă. Să găsească tot felul de motive şi să le insufle în minte oamenilor neascultare, pentru a-i îndepărta de Dumnezeu.

Vezi, din cauza asta nu înţeleg oamenii! Nu se luptă cu necredinţa lor şi nici nu se roagă să le dea Dumnezeu credinţă, dacă nu o au! Sunt mândri! „Nu am eu nevoie, pot şi singur!”, spun cei mai mulţi. Se lasă influenţaţi de diavol, fără să-şi dea seama că ideile nu vin totdeauna de la ei sau de la Dumnezeu. Ei cred că aşa e bine şi te mai şi ceartă pe tine, care crezi, care ai credinţă, că eşti nebun! Dar „nebunia” noastră nu face rău nimănui. Arată ce nu trebuie să facă Oamenii, ca să le fie bine sufleteşte, să nu mai fie în contradicţie cu ei, cu lumea, şi prin urmare, cu Dumnezeu. Aşa a fost instruit Părintele Arsenie Boca pentru a ajunge ce a ajuns în plan duhovnicesc. Şi, ia aminte, el a fost lăsat de Dumnezeu pentru noi, ca să ne înveţe. El ne-a spus ca învăţătură, să citim Psalmul 48, unde Prorocul David spune că vin unii să se îmbogăţească şi se lasă, se leapădă de Dumnezeu.    D.G.: De ce ne trimite Părintele Arsenie Boca la Psalmul 48?

   Părintele Pantelimon: Pentru a fi atenţi la îmbogăţire, căci înavuţirea duce la animalizare. Nu e scăpare! Nu trebuie să te ataşezi de niciun lucru, inima ta să fie liberă să renunţe oricând la avuţii şi la pofte.

   D.G.: Sunt avuţii şi părerile de sine, ideile pe care le transformăm în principii de viaţă şi la care apoi, nu mai putem renunţa?

   Părintele Pantelimon: Tot ce leagă inima de un lucru, de o stare plăcută. Omul de prea mult bine material sau, cum să spun, nu mai vede şi îşi crează o lume a sa lumească, dar şi sufletească. Una se crează pe alta, se sprijină reciproc! Din asta cade în îngâmfare şi apoi, tot alunecă, patimile se rostogolesc una din alta, până ce omul ajunge la animalizare. Sunt multe lucruri scrise acolo în Psalmul 48! Una dintre ele e prorocirea că vine Anticrist care îi îndeamnă pe oameni să nu se mai îngrijească de cele ale Lui Dumnezeu, că Dumnezeu nu există. E o prorocire şi despre Comunism, care i-a ajutat pe unii să se îmbogăţească, după ce au ucis oameni şi au stricat ţara şi au ajuns ca animalele. Ia citeşte în Psaltire!

  1. G.: Da, sigur. „Ei se încred în puterea lor şi cu mulţimea bogăţiei lor se laudă. […] Şi omul, fiind în cinste, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor. Această cale e sminteala lor şi celor ce vor găsi de bune spusele lor. Ca nişte oi în iad sunt puşi. Moartea îi va paşte pe ei.”

   Părintele Pantelimon: Vezi la ce duce lăcomia? La călcat pe cadavre, la gropi comune, la animalizare! Şi de aici, la Iad! Psalmul 48 e clar! Nici post, nici rugăciune, nici …nimic! Atunci cum să nu ne animalizăm? Trebuie să avem grijă să nu se lipească inima noastră de cele lumeşti, de bani, de averi, de slavă, de ambiţie. Nimeni nu a luat nimic cu el după ce a murit: „Căci la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui”. Şi vezi că, mai jos, ne spune şi să nu ne temem, că El este cu noi. Asta e cu Părintele Arsenie Boca. Toate ne-a învăţat, ca unul care avea dată cunoaşterea. Părintele ne-a învăţat doar Scriptura. Nu s-a abătut de la Cuvântul Lui Dumnezeu! Şi acum, vin unii şi spun că „Părintele Arsenie Boca nu era om al Bisericii, al Lui Dumnezeu”. El a venit să ridice poporul! Cu toate acestea, poporul este întunecat şi nu ştie că în curând se va afla în faţa unui examen, în urma căruia ne alegem, ne cemem! înţelegi lucrul ăsta? Dumnezeu a venit cu crucea să ne învieze pe toţi! Şi pe morţi! Ştii, că spune în Biblie, că morţii vor învia!? Iar acum, caută să dea o lege ca oamenii care au adormit să nu mai fie îngropaţi, ci arşi. Dumnezeu e aşa de bun că, indiferent cum a murit omul, va fi înviat, dacă trupul lui există! De exemplu, dacă unul a fost mâncat de fiare sălbatice, trupul lui va fi înviat întreg, aşa cum l-a creat Dumnezeu. Dar dacă va fi ars, ce trup să mai învieze?

   D.G.: …şi fără „templul Lui Dumnezeu”, sufletul celor arşi ce face?

   Părintele Pantelimon: Păi, … ei s-au dus în iad. Şi-au facut-o cu propria voie, că au renunţat la „templu”, la trupul creat din atâta dragoste de Dumnezeu.

De asta ne batem şi noi capul! Să se lumineze poporul şi să înţeleagă că unele greşeli nu mai pot fi reparate. Şi oricum, când vorbim de păcat, pe care noi am ales să-l facem, ce nu ispăşim aici, pe pământ, pătimim pe veci în iad.

   „Pentru noi plângea şi plânge Maica Domnului! Mântuitorul i-a spus lui Moş Ilie: «Spunei să nu mai plângă, că voi împlini ce v-am spus!» […] Nu vine Judecata până nu se completează numărul îngerilor căzuţi! ”

 

   D.G.: Sfinţia Voastră, aş vrea să vorbim despre Maica Domnului.

Mâine este Praznicul înaintenaşterii Sale. Spuneaţi că Maica Domnului a plâns în trei locuri, la noi. Unde?

   Părintele Pantelimon: Prima dată a plâns la Mănăstirea de la Vladimireşti. Apoi a mai plâns la Sâmbăta şi în Basarabia. Iar în locul în care a plâns, la Sâmbăta, a fost pusă o cruce, care a fost luată, pentru că s-a construit acolo o clădire mare.

  1. G.: Cei care au construit nu au ştiut că în acel loc plânsese Maica Domnului?

   Părintele Pantelimon: Ei… au ştiut, dar acuma, de! Ei se luptă ca să se înece aceste lucruri, aşa încât să nu mai ştie nimeni că a plâns la noi Maica Domnului şi nici unde a plâns. E lupta celui rău, e Anticristul!

   D.G.: Părinte, şi de ce a plâns Maica Domnului la Sâmbăta?

   Părintele Pantelimon: Pentru noi plângea şi plânge în continuare Maica Domnului!

Mântuitorul i-a spus lui Moş Ilie: „Spune-i să nu mai plângă, că voi împlini ce v-am spus!”. Voi nu simţiţi ce greutăţi sunt acuma pe ţară, cu tineretul care e distrus? Pleacă de aici din ţară necăjiţi şi se întorc şi mai rătăciţi. Vin de prin America, pentru că s-au dezbinat acolo şi nu mai fac faţă. Vor fi din ce în ce mai strâmtoraţi, mai sărăciţi şi acolo. Şi toate astea duc la rătăcire. Lucrarea lui Anticrist este dezbinarea. „Dezbină şi conduce”. Şi atunci, Maica Domnului, cum să nu plângă pentru toţi românii!? Doar au pecetea botezului, şi neamul acesta a fost ales de Dumnezeu de la începuturi, după ce a luat darul de la iudei.    D.G.: Şi la Vladimireşti, unde aţi slujit şi dumneavoastră, de ce a plâns Măicuţa…?    Părintele Pantelimon: Apăi, tot aşa, acolo a fost, pe vremea lui Ştefan cel Mare, în timpul năvălirii turcilor, o mănăstire pe care turcii au ars-o şi au dărâmat-o. Apoi, locul acela a fost împărţit oamenilor, iar lotul pe care fusese biserica a fost dat părinţilor Veronicăi, care îl cultivau cu porumb. Şi când Veronica avea 14 ani, în 28 octombrie 1940, Veronicăi i S-a arătat Mântuitorul care i-a spus să construiască o mănăstire pe acel loc. Asta se întâmpla toamna, când Veronica era pe câmp, la culesul porumbului. Pe atunci era Patriarhul Nicodim, care a primit-o pe Veronica şi a lăsat-o să facă acolo mănăstirea.

Dar, patriarhul i-a pus o condiţie Veronicăi, şi anume să-i aducă un preot care să ştie să interpreteze vedenia Veronicăi şi care să conducă lucrările de construcţie a mănăstirii. Iar ea nu ştia de unde să ia un astfel de preot şi atunci, Maica Domnului a trimis-o la Sâmbăta, la Părintele Arsenie Boca, şi aşa a ajuns să conducă Părintele lucrările şi a mărturisit. Apoi, după ce au venit şi măicuţe la mănăstire, Părintele Arsenie le-a găsit şi un preot duhovnic, tot de la Sâmbăta, părintele Ioan Iovan. A făcut o mănăstire foarte mare, care ajunsese la 360 de maici. Iar Părintele Arsenie le spunea mereu: „vin încercări mari pentru voi, iar unele dintre măicuţe vor trece prin sabie, ca să se completeze numărul îngerilor căzuţi din timpul lui Adam şi al Evei”.

Nu vine Judecata până nu se completează numărul îngerilor căzuţi. Iar cei care au murit în timpul comunismului, au completat o parte a căderii îngerilor. Apoi, după venirea comuniştilor, au început încercările: Părintele Arsenie Boca a fost arestat şi nu s-a mai putut duce la Vladimireşti, iar măicuţele au fost împrăştiate, alungate din mănăstire. S-a dus o luptă groaznică în timpul comunismului, dar Dumnezeu ne-a arătat şi a adus mulţi sfinţi la noi pentru a ne ajuta în chip văzut şi nevăzut. Lupta a fost şi sub alt aspect, cu cei cu carte, cu intelectualii, iar acest tip de luptă continuă şi acum, pentru că, din păcate, ei nu acceptă decât ceea ce ei pot înţelege. Iar neputinţa unei înţelegeri mai largi vine din necredinţă. Numai cu Dumnezeu de partea noastră ne putem salva sufletele. Când îl ai pe Dumnezeu, nu ai de ce să te mai temi şi toate sunt uşoare. Ştiinţa uită din cine se trage!

 

 

 

 

Şi Dumnezeu a descoperit că Sfântul Ioan Botezătorul e la noi şi, tot la noi a fost şi împărtăşit. Pentru că Sfântul Ioan Botezătorul nu a luat împărtăşanie, a murit înainte de a da Iisus Sfânta Împărtăşanie prin apostoli şi, prin ei, prin Biserică, întregii lumi. Şi acest fapt e o dovadă că nouă ni s-a dat darul luat de la iudei. […] Şi mai e un sfânt acolo, pe masă cu Sfântul Ioan Botezătorul, care nu şi-a dat numele. Trebuie să-i facem şi lui o Raclă. ”

 

   D.G.: Părinte, cum e cu haina din păr de cămilă a Sfântului Ioan Botezătorul, „ca mărturie”? Povestiţi-mi mai amănunţit, că nu am înţeles prea bine, Sfinţia Voastră, unde şedea Sfântul, unde era haina?

   Părintele Pantelimon: Dumnezeu I-a arătat pe Sfântul Ioan Botezătorul la noi! Şi ţi-am spus cine I-a descoperit! Sfântul Petru şi Cuvioasa Parascheva! Ca dovadă, lângă el e haina din păr de cămilă, cu care era îmbrăcat Sfântul când a venit din pustie, acum 2000 de ani. Unii tot neagă, că nu mai există, că nu ştiu ce! Este haina lui pe care a purtat-o cât a fost în viaţă, iar această descoperire a fost făcută de Sfântul Petru. El i-a spus lui Moş Ilie ce-i cu haina, că e a Sfântului Ioan Botezătorul, ca mărturie. Acolo unde el e întins pe o masă, şi lângă el e haina. Mai mare dovadă de aşa! Şi Dumnezeu a descoperit că Sfântul Ioan Botezătorul e la noi şi, tot la noi a fost şi împărtăşit, cum ţi-am spus. Pentru că Sfântul Ioan Botezătorul nu a luat împărtăşanie, a murit înainte de a da Iisus Sfânta împărtăşanie prin apostoli şi, prin ei, prin Biserică, întregii lumi care a vrut să-L primească pe Iisus. Şi acest fapt e o dovadă că nouă ni s-a dat darul luat de la iudei, darul de a-L cinsti pe Iisus pentru că ne-a dat nouă totul, toată descoperirea pentru ce avem de făcut pentru a-L primi cum se cuvine la a Doua Sa Venire. Şi noi ce facem? Punem întrebări, în loc să ascultăm, să facem ascultare de cei aleşi să vorbească şi să facă această Lucrare Dumnezeiască. Ei vor şi vor să ştie unde e Sfântul! Dar nu merge fără credinţă. Nu li se va descoperi niciodată.

   D.G.: Sfinţia Voastră, în ce fel v-au dezvăluit Sfântul Petru şi Sfânta Parascheva această taină?

   Părintele Pantelimon: Au venit la noi şi ne-au spus că s-au rugat pentru noi, apoi ne-au spus unde e trupul Sfântului Ioan Botezătorul.

Şi cum ţi-am spus, Sfântul a fost împărtăşit de îngeri. Şi mai e un Sfânt acolo, pe masă cu Sfântul Ioan Botezătorul, care nu şi-a dat numele. Trebuie să-i facem şi lui o Raclă!

   D.G.: Iar Sfântul necunoscut unde era aşezat? Era lângă Sfântul Ioan Botezătorul?    Părintele Pantelimon: Nu. Era cumva de-a curmezişul Sfântului Ioan Botezătorul.    D. G.: Părinte, Sfântul necunoscut îşi va face cunoscut numele?

   Părintele Pantelimon: Şi-l va face, dar când va voi Dumnezeu şi dacă va fi recunoscută Lucrarea aceasta.

   D.G.: Mai mare bucurie decât atât, să vină atâţia sfinţi la noi…!

   Părintele Pantelimon: Dacă nu ascultăm, ţi-am spus, Sfântul Ioan Botezătorul va fi luat de la noi şi dat altui neam! Pe lângă împărtăşanie şi haină şi atâtea altele, o altă dovadă e Crucea făcută de noi, care, ştii, cea care s-a arătat pe cer 15 ani de zile! E semnul că oamenii trebuie să înţeleagă unde va fi Sfârşitul, e semnul înaintevenirii Lui Iisus. Şi unde e Crucea, acolo va fi şi Venirea. Sunt taine pregătite de Dumnezeu pe care eu ţi le spun acum şi Cuvântul Lui Dumnezeu nu se schimbă. Cum a arătat prin proroci Naşterea, aşa a arătat acum Venirea Cea De-a Doua.

   D.G.: Şi cum era atunci Steaua, care vestea Naşterea, este acum, Crucea, cea care vesteşte viaţă veşnică?

   Părintele Pantelimon: Da, Crucea e ca Steaua. Acum rămâne ca fiecare să îşi dea seama. Crucea a fost 15 ani pe cer, zi şi noapte. Şi e pregătită, e gata, pentru Ziua Judecăţii, aşa cum a fost pregătită Venirea Mântuitorului. Iar oamenii care ţin de ale lumii, nu pot înţelege.

 

 

 

DESPRE CHIPUL PEDEPSEI CE VA SĂ VINĂ

 

   „Şi va fi un război aşa de mare, că trei părţi din lume vor pieri. […] Ruşii nu se potolesc. Iar americanii au constrâns toate guvernele lumii să-L detroneze pe Dumnezeu. ”

 

  1. : Tot despre Părintele Arsenie Boca vreau să vorbim! Spuneţi că a fost răpit, ridicat în Duh, până la Tronul Lui Iisus.

   Părintele Pantelimon: Da. Ştia totul despre o persoană, când se uita la ea. Ştia şi ce nu ştia acea persoană despre ea. Vedea viitorul celui pe care îl privea şi îi dădea sfaturi ce să facă. El şi acum, tot aşa lucrează.

   D.G. : E cu noi aici, Părintele Arsenie Boca?

   Părintele Pantelimon: Da! Şi lucrează! Şi toţi cei care vor asculta Cuvântul Mântuitorului şi vor crede în darul lăsat şi vor împlini Lucrarea Sa, vor fi fericiţi. Cine nu, acela nu va lua parte la fericire! Şi asta e! Dacă nu vor duce la bun sfârşit Lucrarea, rămânem fără trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Ţi-am spus că am poruncă să găzduiesc trei zile pe cei din alt neam, care vor veni să ia trupul Sfântului! Vin pe jos, cu steaguri.

   D.G. : Dumnezeu îl va da ruşilor?

   Părintele Pantelimon: Nu se ştie încă! Iar despre ruşi, vor cădea intr-un necaz mare!    D.G.: Începe războiul?

   Părintele Pantelimon: E cam gata! L-a mai oprit Maica Domnului, i-a mai amânat un pic!

Şi va fi un război aşa de mare, că trei părţi din lume vor pieri. Or să dea cu două bombe. Ruşii şi americanii, ei se vor lupta. Ruşii nu se potolesc. Iar americanii au constrâns toate guvernele lumii să-L detroneze pe Dumnezeu. Acum se luptă să distrugă ultima redută – Biserica! Toţi s-au înarmat. E ca un foc care stă deasupra noastră! Dar hai, mai întreabă-mă ceva în legătură cu Lucrarea noastră, că pierdem vremea.

   D.G.: Sfinţia Voastră, spuneaţi că un alt sfânt care v-a povăţuit şi s-a rugat pentru noi în Lucrarea de primire este Sfântul Nicolae.

   Părintele Pantelimon: El a fost rugător şi prin asta ne-a ajutat în această Lucrare. El ne-a cunoscut şi legile. Nu s-a lucrat aşa orbeşte. Sfântul Nicolae ne-a ajutat la Raclă. De Ziua lui, când s-a sfinţit Racla, s-au deschis toate închisorile. Când s-a sfinţit Crucea, s-au deschis graniţele.

   D.G.: Sfântul Nicolae, a apărut în persoană, aşa cum au apărut Sfânta Parascheva şi Sfântul Petru?

   Părintele Pantelimon: Da, sigur! El a fost în toate prezent. Ştii că i-a tras două palme lui Arie?

   D.G.: Ha, ha… da.

   Părintele Pantelimon: A fost şi Sfântul Ioan Evanghelistul alături de noi, care a despecetluit Apocalipsa. Niciun popor nu a avut acest dar şi nu-l are!

   D.G.: Despecetluirea Apocalipsei… . Ce înseamnă ea, raportat la Lucrarea noastră?

   Părintele Pantelimon: Ea a fost închisă, necunoscută de niciun înţelept. Mântuitorul i-a spus: «pecetluieşte-o şi şti-o numai tu!». Satana e iscusit în rele. Dacă a înşelat şi în Rai?! Ştii, pe Adam şi Eva! Şi acuma duce o luptă ca să cucerească cât mai multă lume, ca să îl detroneze pe Mântuitorul. Iar, în vremurile noastre. Satana are mai mulţi de partea lui; îi va înşela pe tineri să primească pecetea lui şi cu ajutorul evreilor va putea să-L detroneze pe

Iisus. Evreii pier pentru acest plan al lor. îi şterge Dumnezeu de pe faţa Pământului.

   D.G.: Poporul evreu e cumva oaia rătăcită şi, eu ştiu, poate, poate, Dumnezeu îi va primi din nou la El!

   Părintele Pantelimon: Dumnezeu l-a iertat şi pe fiul risipitor, l-a iertat şi pe Pavel. Dar evreii, din păcate, nu cedează. Ei, şi după ce Iisus a înviat, au plătit cu bani să se construiască minciuni despre Iisus. Aşa că evreii nu se predau!

   D.G.: Credeam că îl vor recunoaşte şi ei pe Iisus la a Doua Sa Venire şi se vor salva şi ei. Eu aşa speram, să se întoarcă, să primească şi ei „viţelul cel gras”.

   Părintele Pantelimon: Nu, nu! Pentru că ei fac tot ce e posibil să tulbure şi să subjuge toate căpeteniile popoarelor. Evreii din America vor să convingă cât mai multă lume, să controleze cât mai multă lume şi cu toţii împreună să-l aducă pe Anticrist, pentru a-L detrona pe Dumnezeu. Vor produce multă suferinţă omenească în lupta lor de detronare a lui Iisus! Vor suferi mulţi oameni amăgiţi de minciunile lor, de promisiunile lor în care, din păcate, mulţi vor crede şi vor suferi! Zăpăcesc oamenii, pentru că, din păcate, cei mai mulţi se îndoiesc! Şi la fel şi ai noştri, se îndoiesc, nu au credinţă! Dacă aveau credinţă, făceau Racla! Dar ei ţin Racla închisă, acolo la Hurez.

 

 

 

 

DESPRE PUTEREA POPORULUI. DESPRE CAMPANIA DE DENIGRARE A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ȘI DESPRE PRIGOANA MOAŞTELOR.

 

…pe Părintele Arsenie Boca l-a canonizat poporul! Aşa şi pe Sfântul Ilie Lăcătuşul, de aceea, acatistele lor pot fi citite! […] Acum Părintele Arsenie Boca ne atrage atenţia să fim atenţi, că El e la uşă! Atâta! […] El se roagă pentru noi acolo unde e… şi ne avertizează.

 

   Părintele Pantelimon: Şi îţi mai spun ceva, nici biserica de la Bucium nu e făcută cum trebuie! Trebuia construită după modelul Bisericii de la Cemica. Ai fost vreodată acolo? Ai văzut ce frumos e făcut?

   D.G.: Da, am fost. Foarte frumoasă…

   Părintele Pantelimon: La Căldăruşani ai fost? Şi la Sfinţii Brâncoveni?

   D.G.: Da, am fost! Sfinţii Brâncoveni au fost aduşi de la Patriarhie la Biserica „Sfântul Gheorghe”. Când am intrat, peste tot mirosea a moaşte. Şi era multă pace. Foarte impresionată am fost şi de Părintele Ilie Lăcătuşu.

Părintele Pantelimon: Ia, hai spune, cum ai ajuns la el, cum e?

   D.G.: Vine foarte multă lume la el, din toată ţara, şi vindecă şi face minuni! Odată, când am fost la Sfântul Ilie Lăcătuşu, Sfântul se uita la mine. Avea o privire atât de blândă, dar şi tristă. Iar eu am înţepenit. Nu puteam să mai plec. în acelaşi timp, aveam îndoieli că văd ceea ce văd. Şi asta nu pentru că Sfântul nu ar fi putut face aşa ceva, ci pentru că nu mă vedeam pe mine demnă de o astfel de chemare, de nici nu ştiu cum să o numesc. De ce, mie, aşa de neînsemnată şi vai de capul meu? în timp ce eu aveam aceste gânduri, Sfântul îşi mişca ochii, pur şi simplu mă urmărea cu privirea. Tot felul de întrebări îmi treceau prin cap, într-o încremenire ca de piatră! Nu ştiu cât a durat acel moment, cert e că nu puteam să mă urnesc din loc, însă, gândul că aşteaptă multă lume afară, iar eu nu înţeleg că trebuie să plec, să intre şi alţii, m-a trezit, cumva, şi am plecat. Aveam o faţă… din spusele prietenelor cu care am fost!

   Părintele Pantelimon: Şi, uite, îl ţin în cimitir, nici măcar în Biserică! Atâta lipsă de recunoştinţă!

  1. G.: Are acatist, ca şi Părintele Arsenie Boca, fără să fie canonizat de Biserică, şi s-a comentat mult problema asta, că de ce li s-a făcut acatist fără să fie canonizaţi? Nu e niciun păcat să le citeşti acatistul?, că au fost şi astfel de comentarii.

   Părintele Pantelimon: Ştiu! Ce e clar e că pe Părintele Arsenie Boca l-a canonizat poporul! Aşa şi pe Sfântul Ilie Lăcătuşu! De aceea, acatistele lor pot fi citite! Păcatul pică pe ei, pentru că ei îi ţin afară de Biserică. Şi, din cauza asta, multă lume îi judecă. Şi asta e păcat!

  1. G.: Părinte, am aflat de un sfânt nou. După ce am fost la Sfântul Lăcătuşu, am mers la Cimitirul Bellu. Acolo a fost descoperit un sfânt nou, Constantin Nazarie.Toată zona din jurul mormântului mirosea a mir. Venea în valuri. Şi venea în valuri pentru toţi cei prezenţi, nu doar pentru mine…

   Părintele Pantelimon: Să vedem ce fac cu el!

 

Campania de denigrare a Părintelui Arsenie Boca şi a celor aleşi de Dumnezeu nu va înceta! Nu are cum! Toată munca lor acum este să demonstreze că Părintele Arsenie Boca, de fapt, nu era un om al Bisericii, al lui Dumnezeu. […] In cele din urmă îl vor face legionar. […] Cei care vor vorbi urât de Părintele Arsenie Boca, săvârşesc de fapt hulă împotriva Duhului Sfânt. […] Şi pe Părintele Arsenie Boca au vrut să-l dezgroape de trei ori. Dar cum se apropiau de sicriu, preoţii erau azvârliţi. Aşa că l-au pus la loc. […] Şi Prigoana moaştelor e o altă campanie, care e aproape, e pe cale! ”

 

   Părintele Pantelimon: Pe Părintele Arsenie Boca şi pe Sfântul Ilie Lăcătuşu vezi cum îi ţin, aşa, necanonizaţi!? De Părintele Arsenie nici nu se prea mai vorbeşte. Iar Părintele a mişcat toată Europa!

   D.G.: Părinte, am aflat de la unii preoţi care vin la moaştele Sfântului llie Lăcătuşu, că se doreşte punerea Sfântului în mormânt. Vor să-l scoată din capelă şi să-l pună din nou în mormânt şi sunt mulţi care tatonează, studiază reacţia celor care vin la moaştele Sfântului Lăcătuşu. Am stat de vorbă cu familia, cu urmaşii Sfântului şi era tare îngrijorată de aceste „notificări”.

   Părintele Pantelimon: Apoi, să-ţi spun şi asta! Vor să ascundă toţi sfinţii, ca să nu mai vină lumea la ei. E lucrarea lui Anticrist. Şi pe Părintele Arsenie Boca au vrut să-l dezgroape de trei ori. Dar cum se apropiau de sicriu, preoţii erau azvârliţi. Aşa că l-au pus la loc. I-au făcut şi raclă Părintelui Arsenie Boca, să-l pună în ea după ce îl scoteau, dar nu au reuşit.    D. G.: Părinte, dar unde voiau să ducă trupul Sfântului de la Prislop?

   Părintele Pantelimon: La Catedrală. Chipurile, să se roage lumea. Şi or să vină din nou să-i dezgroape moaştele. Pe toţi sfinţii vor să-i bage în pământ, să nu mai existe moaşte în biserici. Şi pe sfinţii închisorilor comuniste. Vezi şi tu, vine Anticristul. Şi vor să închidă toate moaştele, ca nimeni să nu-i mai vadă pe sfinţi. Şi câtă lume vine la Prislop şi la Ilie Lăcătuşu! îţi dai seama, Arsenie Boca a cucerit şi Europa. Vin şi din America. E mereu lume la mormântul lui.

   D.G.: Şi cum s-a întâmplat după ce i-au scos sicriul de la Prislop, Sfinţia Voastră?    Părintele Pantelimon: I-au făcut o raclă, chipurile. Şi când s-au apropiat de el, i-a aruncat cu putere. Zburau toţi! Poporul e salvarea Bisericii. Poporul va ieşi. „Focul” de la Prislop e lumea multă care merge şi va merge din ce în ce mai multă.

   D.G.: Era frumos la chip Părintele Arsenie Boca, atunci când l-au dezgropat, nu?

   Părintele Pantelimon: Da. întreg şi neputrezit. Dar ei neagă. De asta s-a ocupat şi se ocupă în continuare un episcop. Lui îi va da Dumnezeu o pedeapsă, dacă nu se potoleşte şi tot mişcă trupul Sfântului Arsenie, de nu-i lasă în pace! îi va tăia picioarele, dacă nu se opreşte, că el vrea să-l dezgroape din nou!

Episcopul de care ţi-am spus a minţit că a venit o apă, că sunt infiltraţii în jurul sicriului Părintelui Arsenie Boca şi, vezi, chipurile, trebuia scos, să nu putrezească. Cum vedea el? Cum să vie apă acolo, de unde? Şi aşa a inventat el un motiv ca să vadă ce e acolo şi să-l scoată şi să-l ascundă apoi.

Iar Părintele scrisese în testamentul lui să nu fie scos până la a Doua Venire a Lui Iisus. Deabia atunci poate fi scos, când va veni Iisus pe pământul nostru, la Ziua Judecăţii. Şi Biserica se grăbeşte să-l ia, ca să oprească lumea să se mai ducă la Prislop. Ştii că Părintele a spus clar că vine necaz mare pe popor, cum nu a mai fost niciodată, şi nici nu va mai fi! Nu vezi ce frământare e? Oamenii sunt complet derutaţi, nu mai ştiu pe ce cale să o apuce, în ce să creadă şi cum să creadă. Ei vor ca problemele lor să se rezolve repede, repede. Dar, ei nu mai înţeleg ce se întâmplă în lăuntrul lor, ce e cu ei! Şi se duc la mormântul Părintelui Arsenie Boca, la Prislop, şi găsesc alinare şi luminare acolo, cu Părintele. îi adună Dumnezeu din toate părţile lumii. Şi acum asta îi roade! Nu ştiu cum judecă cei care vor să-l scoată din mormânt!

Dumnezeu ni l-a trimis pe Părintele Arsenie Boca pentru Timpul cel de pe Urmă. Şi el se roagă pentru noi, pentru familie, pentru tineret să nu cadă în înşelare, în mâna Anticristului. Acum se grăbesc şi cu cipurile şi cu cardurile de sănătate, care au pe ele 666, care vor distruge minţile şi sufletele prin simpla acceptare, care este echivalentă cu lepădarea de Iisus.

Pentru toate aceste pericole se roagă Părintele Arsenie Boca.

   D.G.: Să revenim la testamentul Părintelui Arsenie Boca. Se vehiculează ideea că Părintele ar fi lăsat scris în testament să nu fie canonizat. E adevărat?

   Părintele Pantelimon: Nu există aşa ceva scris de Părintele în testamentul său. Părintele nu vorbea mult. Era scurt şi clar la vorbă şi toate acestea mi le-a spus. În testament singura cerere este să nu se atingă nimeni de el până la Ziua Judecăţii. Restul sunt aşa, minciuni lansate în popor, ca la umbra lor să aibă scuze că nu-i canonizează. Deci, în testament a scris doar să nu-i dezgroape până la venirea Judecăţii! Iar acum, ei au trimis pe cineva ca, sub pretextul că au văzut ei cum curge apă pe lângă mormânt, şi, vezi, de grijă, pentru asta s-au dus cu o echipă la Prislop să-l dezgroape. Şi ţi-am spus cum au fost toţi azvârliţi! Asta s-a întâmplat de trei ori. Şi nu se vor lăsa, acum urmează să-l dezgroape din nou, ca să-l ascundă de popor. Cu toţi sfinţii care au moaşte vor face la fel. Vine Anticrist. E chiar el!

   D.G.: Am mai auzit şi despre alte denigrări ale Părintelui, cum că deschidea cartea şi că spre sfârşitul vieţii făcuse nişte greşeli dogmatice şi decăzuse, cumva, din sfinţenie.    Părintele Pantelimon: Celor care te mai ispitesc cu tot felul de minciuni despre Părintele Arsenie să le spui că nu vrei să mai stai de vorbă cu ei până nu devin serioşi. Şi să le mai spui că diavolul nu poate suporta sfinţenia sub niciun regim. Nu are legătură cu epocile. El ştie că trebuie să distrugă tot ce e de la Dumnezeu şi de aceea se poartă aceşti „prieteni ai noştri” aşa, pentru că nu pot accepta îndumnezeirea, le face pur şi simplu rău. Şi te rog să-i sfătuieşti pe cei care mai vin la tine cu astfel de denigrări, să ceară şi ei seriozitate atunci când sunt manipulaţi cu tot felul de lucruri urâte despre Părintele Arsenie. Campania de denigrare a Părintelui Arsenie Boca şi a celor aleşi de Dumnezeu nu va înceta! Nu are cum! Toată munca lor acum este să demonstreze că Părintele Arsenie Boca, de fapt, nu era un om al Bisericii, al lui Dumnezeu. În cele din urmă îl vor face legionar. Pe el şi pe alţii. Vor face în aşa fel încât să se poată lega de ei şi să-i scoată în afara legii, să-i scoată vinovaţi şi potrivnici Bisericii. Aşa lucrează Anticrist. Cei care vor vorbi urât de Părintele Arsenie Boca săvârşesc de fapt hulă împotriva Duhului Sfânt. Aşa să le spui tuturor celor care nu sunt încă lămuriţi. Problema e că cei care îţi pun atâtea întrebări au în ei îndoiala, ceea ce arată că au credinţă slabă, şi la începerea campaniei, vor fi primii care se vor sminti. Vai de ei, pentru că atacurile care vor continua împotriva Părintelui Arsenie Boca sunt împotriva lui Dumnezeu, nu a Părintelui, aşa cum au fost atacurile împotriva tuturor sfinţilor. Sunt hulă. Aşa a păţit şi Iisus şi ne-a şi spus că toţi cei care îl vor urma, vor fi prigoniţi, cum a fost prigonit şi El de farisei. Părintele Arsenie Boca nu păţeşte nimic, deşi cei care-1 denigrează cred că fac dreptate şi-l pun la punct, ca pe un tâlhar, care are demon şi a înşelat lumea. Problema reală este că prin atacurile lor ia adresa Părintelui Arsenie Boca săvârşesc hulă împotriva Duhului Sfânt. Şi hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă, ne-o spune tot Iisus, ca să ne ferească de Iad. Tot aşa au spus şi despre Iisus că are demon. Cum putea Părintele Arsenie Boca să-i iubească pe vrăjmaşii lui, pe comunişti, sau să aducă atâta lume pe calea bisericii, la Sfânta Liturghie, dacă avea demon? Diavolul nu aduce oameni la biserică şi nu-i iubeşte. Părintele vindeca şi scotea demonii. Cum vine asta, are demon, dar scoate demonii? Veneau la el îndrăciţi şi Părintele Arsenie Boca scotea demonii din ei. Cu a Cui putere făcea aceste minuni? Să răspundă cei care îl acuză. Ar fi ca şi cum Dumnezeu, care lucrează prin sfinţii Săi, deci şi prin Părintele Arsenie Boca, S-ar dezbina în Sine, atâta vreme cât sfinţii Săi scot demoni cu puterea demonului. Asta nu se poate! O spune Iisus. Şi dacă nici pe El nu-L

Credem, ce ne-a mai rămas? Ce să mai, e limpede ca lumina zilei că Părintele Arsenie Boca nu avea demon şi că toate acuzaţiile aduse lui sunt nedrepte, adică mincinoase! Unele acuzaţii vor fi aşa de urâte, de murdare, că nu pot fi spuse. Dar pe mine nu mă miră. Vrăjmaşul aşa lucrează cu cei plăcuţi lui Dumnezeu. Nu-ţi trebuie ochelari ca să vezi nedreptatea care se va face Ortodoxiei prin denigrarea sfinţilor săi, ci doar credinţă. Cei cu demon nu fac puşcărie din dragoste de Dumnezeu şi de popor. A îndurat atâtea suferinţe în închisorile comuniste şi, cu toate astea, i-a iubit. Ştia că vor să-l omoare, şi nu s-a opus. A băut paharul, aşa cum i-au băut toţi cei care i-au urmat lui Iisus. Şi toţi au fost prigoniţi, judecaţi şi chinuiţi şi batjocoriţi pe nedrept. Totul e o înscenare şi scenariul e acelaşi, de denigrare, de întoarcere pe dos a faptelor sfinţilor, şi în acest caz, ale Părintelui Arsenie Boca, din a-1 face din alb, negru. Şi mai e ceva, Părintele Arsenie Boca nu a acceptat să fie episcop, din smerenie. Şi pentru că avea smerenie,

Maica Domnului îi descoperea şi ce urma să se întâmple dacă va accepta să fie episcop. De când se smereşte cel cu demon? Din păcate, pe unii vor reuşi să-i convingă. Sfântul Augustin, parcă, spunea că unui necredincios poţi să-i aduci toate argumentele din lume şi tot nu va crede, iar unui credincios nu trebuie să-i aduci niciun argument, ca să creadă. Nedreptatea care se face Părintelui Arsenie Boca, se face Ortodoxiei şi prin ea, lui Dumnezeu, care este hulit, cum ţi-am spus.

Cine-1 apără pe Părintele Arsenie Boca şi pe ceilalţi sfinţi, care la fel vor păţi, apără Ortodoxia, de fapt, şi nu sunt cuvinte mari. Prin această campanie de denigrare, vrăjmaşul vrea să stingă, să distrugă credinţa.

Mai depinde şi de noi până unde va ajunge. Biserica nu o va învinge, dar unii preoţi, dacă nu sunt atenţi, vor cădea. Toţi suntem oameni şi supuşi păcatului. Au venit la mine preoţi să-mi spună că li se cere să-l vorbească de rău pe Părintele Arsenie Boca. Anticrist vrea să distrugă şi ultima redută, Biserica, în care deja a pus piciorul. Nu vreau să mai zic nimic, să nu creadă că am ceva cu ei. Ei pot interpreta şi aşa, că mă iau de ei, dar eu sunt doar îngrijorat, aşa părinteşte, de ce va urma.

Nu am nimic cu nimeni, dar când spui adevărul, mulţi înţeleg că ai.

Secretul este să accepţi adevărul despre tine şi atunci te vindeci de durerile sufleteşti, pentru că, pas cu pas, te smereşti. De aici trebuie început, de la noi, de la bârna din ochiul nostru, de la acceptarea adevărului despre noi. Dacă nu-i acceptăm, nici cât am văzut până atunci, până la punerea în faţă cu adevărul despre noi, nu vom mai vedea. Şi aşa ajungem ca pe cele bune să le vedem rele şi pe cele rele, ca fiind bune. Aşa ajungem să-l judecăm pe aproapele nostru, fără discernământ, căci orbirea îl înlocuieşte încet, încet. Aşa va fi şi cu Părintele Arsenie Boca, pe cele bune ale lui le vor vedea rele şi nimic bun la el nu vor mai găsi. Până acolo vor ajunge. Căderea e ca un sac fără fund. Nu ştii câtă cădere încape în el. Prigoana moaştelor e o altă campanie, e aproape, e pe cale! Şi să nu uit, să le mai spui cum era Părintele Arsenie Boca, pentru a-i ajuta să lupte cu îndoiala din ei.

Toţi eram ca o carte deschisă pentru el. Nu-i puteai ascunde nimic. îţi spunea dinainte de ce ai venit, cine eşti şi cine vei fi. Era aşa de blând!

Uneori era şi aspru, atunci când urma ca cineva să facă o prostie, el devenea aspru, pentru că vedea şi încăpăţânarea acelei persoane.

Şi atunci era aspru spre binele celui încăpăţânat. Aşa că, degeaba încearcă ei! Nu pot sminti tot poporul! Părintele Arsenie Boca nu a făcut nimic împotriva Bisericii- sau cu nerespectarea rânduielii. Ei nu îşi pot închipui cum e să fii omul lui Dumnezeu, pentru că nu văd din cauza necredinţei. Mintea lor nu mai poate concepe o astfel de trăire, pentru că L-au alungat pe Dumnezeu din ei. Şi aici mă refer la toţi cei care nu cred, căci ei sunt de multe feluri.

   D.G.: Îmi spuneaţi că Părintele Arsenie Boca a făcut minuni neînchipuit de multe, pe care poporul nu le ştie.

   Părintele Pantelimon: Şi acum face! Iar lumea vede şi judecă Biserica pentru că nu îl canonizează, şi, din cauza asta, lumea face păcat fără să vrea.

   D.G.: Părintele Arsenie Boca vă vizitează, nu? Şi vine aici şi stă pe patul acesta?

   Părintele Pantelimon: Da, lucrează şi el acum cu noi! Când am fost plecat odată cu fratele Victor, la Prislop, la întoarcere, cât a durat Paraclisul Maicii Domnului, am şi ajuns la chilie, la Ghighiu! La ducere am făcut 7 ore, iar la întoarcere, cât am ascultat Paraclisul!

Foarte puţin, cam o oră şi ceva! Tot drumul, fratele Victor nu a zis nimic, doar când am ajuns aici, a spus: „Eee, acum, maşina mea merge pe pământ!”.

Am trecut prin toate oraşele pe roşu şi nu ne-a oprit nimeni. Prin trei locuri am văzut accidente. La scurt timp după ce am plecat de la Prislop, l-am rugat pe fratele Victor să coboare şi să întrebe pe cineva dacă e drumul cel bun, pentru că eu aveam impresia că am greşit drumul. El a coborât să întrebe şi, în timp ce vorbea cu cel de afară, eu am auzit cum se deschide uşa şi urcă cineva. Şi nu i-am spus nimic fratelui Victor. A urcat apoi, mi-a spus că drumul e bun şi a dat drumul la casetofon să ascultăm Paraclisul Maicii Domnului. Iar fratele Victor nu a putut să scoată niciun cuvânt. L-am întrebat: „Tu de ce n-ai vorbit?” . „Mi-a fost frică!”, a răspuns el. L-am întrebat din nou: „Şi ce ai văzut?”. „Am văzut că mai e cineva cu noi în maşină”. Când am ajuns la Ghighiu, s-a terminat şi Paraclisul Maicii Domnului şi am auzit o voce: „Până aici! Să mergeţi sănătoşi!”.

   D.G.: Părintele Arsenie Boca v-a condus şi v-a ocrotit tot drumul!

   Părintele Pantelimon: Da, şi fratele Victor tot spunea: „Maşina mea acuma merge pe pământ!”.’

   D.G.: Sfinţia Voastră, când vine Părintele la dumneavoastră în chilie, ce vă povesteşte, ce vă spune?

   Părintele Pantelimon: Spune destule! Acum Părintele Arsenie Boca ne atrage atenţia să fim cu băgare de seamă, că El e la uşă! Atâta! Cine are urechi de auzit, să auză şi cine are ochi de văzut, să vază! El se roagă pentru noi acolo unde este şi ne avertizează!

   D.G.: Voiam să vă mai spun, Sfinţia Voastră, că citeam undeva, nu mai ştiu unde, nu îmi aduc aminte, că Părintele Arsenie Boca e Sfânt al întregii lumi, nu doar al românilor. Că are putere peste neamuri!

   Părintele Pantelimon: Păi, da, aşa e! Pentru cine crede! El e trimis, aşa cum a fost trimis înainte şi Sfântul Ioan Botezătorul, să vestească pentru toţi că suntem gata, că e aproape Ziua Judecăţii. Problema gravă e că cine nu înţelege, nici nu va mai înţelege, nu mai poate înţelege!

Când omul s-a lăsat orbit de tot de necredinţă, nu prea mai ai ce să-i faci! Iisus a înviat din morţi şi ei nu au crezut din cauza invidiei, care i-a orbit. Aşa şi cu Lucrarea noastră, a românilor! E pentru cine vrea să creadă! Dumnezeu a arătat prin semne că aici va veni Iisus la Ziua Judecăţii. Asta e foarte clar pentru cine vrea să audă şi să vadă! Tot ce a pătimit Iisus ni s-a poruncit să scoatem la lumină, iar noi asta am făcut: am scos la lumină! Am făcut Clopotul, Racla, Crucea, Postul, Sfintele Liturghii. Dumnezeu a făcut şi semne destule, cum ţi-am spus! Când s-a făcut Racla, s-au deschis toate închisorile, când s-a făcut Crucea, s-au deschis toate graniţele şi a căzut Zidul Berlinului. Iar acum sunt atenţi, cumva, ca să vadă, ca să afle şi să se ducă ei să descopere trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Dar nu se poate apropia nimeni de trup.

   D.G.: Dar de ce această căutare a unora? De ce vor să găsească trupul Sfântului şi nu aşteaptă ca el să li se descopere?

   Părintele Pantelimon: Să zică că nu a fost! Că nu a fost descoperire de la Dumnezeu! Să nege toată această Lucrare!    D. G.: La ce le ajută?

   Părintele Pantelimon: Măi, la ce le ajută!? La ce să le ajute!? Sunt cu Anticrist! Da. Din păcate, acum cine şi-a înclinat mintea şi inima spre rău, nu se mai poate îndrepta. Şi din cauza asta, vine o pedeapsă mare pe ţară. Ca o cernere, cum ţi-am mai spus! Şi atunci, după cernere, se va deştepta şi poporul. Din păcate, nici poporul nu a ascultat până acum! Pentru asta trebuie să treacă prin această mare încercare, după care se va îndrepta.    D.G.:… şi după îndreptare, poate rămâne Sfântul la noi?

   Părintele Pantelimon: Asta rămâne de văzut! Acum sunt încercări peste tot. Şi sunt destui care caută să-l aducă pe Anticrist la noi, în România şi în ţările creştine, peste toată creştinătatea. Să lovească în noi! Cel mai tare lovesc prin tineret, care s-a rătăcit şi nu mai ascultă. Cu atâta libertate!? Iar lupta cea mai grea cu Anticristul o va purta-o ţara noastră, pentru că e pământ sfânt şi pentru că a păstrat curată credinţa, mai curată decât toate celelalte ţări creştine. Dar asta nu e suficient pentru această Lucrare. Tot poporul trebuie să se întoarcă la Dumnezeu prin Biserică, iar aceasta trebuie să-şi împlinească misiunea de a lumina poporul şi de a recunoaşte această Lucrare. Dacă Biserica şi poporul îşi fac datoria, Dumnezeu ne ocoleşte şi nu ne mai pedepseşte, cum ţi-am spus.    D.G.: Pedeapsa de la noi e prevăzută în Biblie?

   Părintele Pantelimon: Da. Ca şi la evrei, dacă nu ascultăm, această pedeapsă se cere. Dar lasă numai atât, ca să nu se interpreteze că forţăm noi lucrurile! Deci, scrie încă o dată: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”. Adică se va împlini Scriptura, spune aşa, la toate neamurile! Şi mai scrie aşa, că Dumnezeu ni l-a dat pe Sfântul Ioan Botezătorul că să meargă tot cu barul, cu jertfa Mântuitorului, pentru că el nu a apucat să se împărtăşească în vremea Lui Iisus. Pe cel care L-a propovăduit şi L-a arătat lumii pe Iisus. Pe el să nu-i recunoaştem? El pregăteşte şi a Doua Venire a Lui Iisus, şi ne-a fost dat nouă să pregătească la noi Ziua Judecăţii, după modelul Evangheliei. Toate Evangheliile spun că vine, dar unde vine, nu s-a spus, pentru că nu s-a ştiut atunci. Era pecetluit. Dar acum s-a descoperit unde vine. Şi tot Ioan Botezătorul pregăteşte Calea Sa. Aici trebuie să fii atentă! Ioan a spus: „vine Unul după mine, care mai înainte de mine a fost”. Apoi: „Iată Mielul care vine şi ridică păcatele lumii”. II vesteşte pe Iisus, după ce fusese prorocit că vine, prin Isaia şi ceilalţi proroci şi prin psalmi. Aşa şi acum, a Doua Venire e vestită prin faptele noastre, pe care ţi le-am spus. Scrie aşa, că Lucrarea noastră, vesteşte şi pregăteşte Cea De-a Doua Venire, Venirea a Doua Oară, aşa să scrii! La Judecată, Botezătorul va fi împreună cu Maica Domnului. Iar pregătirea se face prin punerea Raclei înaintea Domnului şi prin toate celelale fapte. Ce îţi povestesc acum se întâmpla exact în această perioadă a anului, dar în vremea Lui Iisus, acum 2015 ani. Această săptămână de acum, cea înainte de înălţarea Sfintei Cruci, e ruptă din Săptămâna Mare şi trebuie ţinut tot postul. Lumea nu ştie, dar aşa cum se ţine post în Săptămâna Mare, aşa şi acum, în această săptămână trebuie să ţinem post. Eee, şi revin la cartea roasă de capre, cea pentru care a fost omorât acel copil, de care ţi-am spus. Tot în acea carte e scris cum Iisus i-a dat Maicii Sale acest pământ al nostru să facă din el Grădina Sa. Asta s-a întâmplat în vremea Lui Iisus când a fost pe pământ cu Maica Domnului. Atunci, poporul nostru nu avea o conducere şi era asuprit, nu erau comunităţile sau statele formate. Din cauza asta îi spunea Maica Domnului Lui Iisus că „strigă la mine un popor, că nu are conducere!”. Iar Maica Domnului plânge pentru Grădina sa, pe care Iisus i-a dat-o să o lucreze, adică pentru acest popor şi pentru acest pământ, pe care Iisus i-a ales pentru a Doua Sa Venire.

  • : Noul Ierusalim?

   Părintele Pantelimon: Da, şi s-a descoperit că e la noi, prin faptele de pregătire a Celei Dea Doua Veniri. Că aici e noul Ierusalim, ştie toată lumea, şi catolicii şi sectanţii. Ştiu şi ei cum a plâns Maica Domnului pentru poporul nostru, despre care spunea că „e un popor sărac care strigă la mine că nu are conducere”. Ierusalimul s-a mutat prin fapte, aici, la noi. Iisus a spus că: „Eu mă duc şi vin. Dar când voi veni, nu mai vin prunc, ci am să vin să plătesc fiecăruia după faptele sale.” Din cauza asta, credinţa fără fapte e moartă. La Naşterea Sa s-a ştiut unde vine, în Bethleemul Iudeii. Dar acum unde vine? Scrie în Vechiul Testament: „vine în Valea lui Iosafaf’. Valea lui Iosafat e valea murdăriilor. Ierusalimul impune un Nou Ierusalim, pentru că iudeii nu au respectat Cuvântul lui Iisus şi nu l-au recunoscut ca fiind Mesia. Ia să te văd cum judeci? Ai înţeles de ce cădeau la pământ cei care au venit să-L aresteze pe Iisus în grădina Ghetsimani?

   D.G. : Au simţit dumnezeirea Lui şi îi cădeau la picioare.

   Părintele Pantelimon: Măi, cădeau la pământ, nu la picioarele Lui.

Atunci, El şi-a arătat puterea Sa dumnezeiască! Ei nu au simţit nimic.

Doar le arăta că El e Dumnezeu. Puterea Lui îi azvârlea, şi se dădeau înapoi din cauza forţei Lui dumnezeieşti, şi de aceea nu se puteau apropia. Şi cădeau, nu mai puteau înainta. Se loveau de Cuvântul Lui Dumnezeu. Practic, Iisus, care era şi Dumnezeu, Le-a arătat că ar putea să-i stingă, dacă ar voi, că putea să-i facă praf. Şi le-a mai spus:

„Sculaţi-vă şi dacă mă căutaţi pe mine, lăsaţi-i pe aceştia să plece”. Adică pe apostoli să-i lase să plece. îi proteja: şi asta e o pildă, că noi trebuie să ne jertfim de bunăvoie şi totdeauna să-i protejăm pe cei ce sunt cu noi. El s-a dat singur în mâna lor. Când Petru a scos sabia, i-a spus să o pună la loc. Nu avea nevoie de apărători. Şi îi spune: „Nu trebuie să beau eu paharul pe care Mi L-a dat Tatăl Meu?”. El avea să moară, pentru ca păcatele noastre să fie iertate şi să ne arate în ce fel iubeşte Tatăl Creaţia Sa. Şi anume, prin jertfirea Fiului Său cel mai iubit, născut din sânurile Sale, şi nu făcut din nisip, ca noi.

Şi ne este şi model de urmat: paharul până la capăt. Şi îl putem bea şi noi, dacă păzim poruncile Sale. Numai păzirea lor ne face să fim asemenea Lui! Şi pentru mântuire, altă Cale nu există, doar să facem voia Sa! Iar noi ce facem? Păstrăm năravurile comuniştilor cu tot felul de prigoane! Nu lăsăm sfinţii deloc în pace!

   D.G.: Părinte, la care dintre „năravurile” comuniştilor vă referiţi?

   Părintele Pantelimon: Pe vremea lui Ceauşescu, lupta se dădea cu icoanele! Atunci a fost o mare prigoană a icoanelor. Eram militar la Sibiu, în 1949, când am descoperit o groapă plină de icoane care ardeau. Erau şi prapori care ardeau. M-am repezit să iau o cruce. De-abia am luat-o, că ardea! Şi le-au dat foc noaptea, ca să nu vadă nimeni. Numai că eu nu aveam somn şi am ieşit să mă plimb prin cazarmă, iar la un moment dat, am simţit un miros de fum, de ceva care arde. Şi aşa am descoperit groapa, care era mare, cu icoanele care ardeau. A urmat apoi, prin ‘50 şi ‘51, o prigoană mare, cu arestări, în ‘48 s-au instalat comuniştii. Şi au umplut puşcăriile cu călugări şi preoţi şi mulţi nu au rezistat condiţiilor de acolo şi au murit. Şi cu geamurile, ţi-am spus cum îi obligau pe oameni să şteargă chipul Mântuitorului şi al Maicii Domnului imprimat pe sticlă! Unde nu se putea şterge chipul, îi obligau să schimbe geamurile de la uşile de la intrarea în blocuri, de la ferestre, de peste tot, pe unde apăreau Mântuitorul şi Maica Domnului. Aşa şi acum! Nu au linişte! Vor să şteargă tot ce ţine de dumnezeire! Până la urmă, asta e lupta şi trebuie să o acceptăm şi să o ducem cu credinţă! „Maica Domnului mi-a pus un deget pe ochiul spart şi am simţit cum dispare durerea şi cum toate oasele se aşază la locul lor, pentru că aveam şi osul feţei spart. Dimineaţa, când au venit medicii la control, că eram internat în spitalul penitenciarului, nu pricepeau cum de stau pe picioare şi nu mai am nimic la ochi”.

 

  1. : Spuneaţi că securitatea a vrut să vă împuşte de trei ori. Prima dată a fost la Sibiu. Părintele Pantelimon: Au trimis un securist să mă supravegheze. Era noaptea de Anul Nou, iar eu am intrat în biserică şi era deschisă. M-am dus în altar, iar în altar nu era nimeni, însă când am ieşit, Miliţia: „Hopaaa! Ai spart biserica! Stai, că te împuşc!”. Ce spărsesem eu, dacă biserică era deschisă!?    D.G.: Cum aţi scăpat?

   Părintele Pantelimon: Stai să vezi! M-au dus la Făgăraş, m-au lovit la cap, apoi m-au urcat într-o barcă şi m-au aruncat în lac. Au tras şi un foc de armă, să creadă şefii lor că m-au împuşcat. Aşa că s-au gândit să mă arunce în lac, ca să mă înec, pentru că lacul era mare şi adânc, iar eu eram lovit tare rău la cap şi eram ameţit. Erau siguri că am să mă înec. Iar ceilalţi, supraveghetorii lor, erau siguri că m-au împuşcat, că cei care erau cu mine şi-au făcut datoria. Şi era în seara de Anul Nou. Şi m-a tăiat un frig!!! Dumnezeu m-a ajutat şi m-am apucat de o cracă, o rădăcină, aşa ceva, şi am reuşit să ies din lac, noaptea, la ora 1.00. M-am chinuit o jumătate de oră ca să ies. Eram tot ud şi din cauza gerului am îngheţat imediat. Apoi, m-am dus la chilie, şi nici acolo nu am avut parte de căldură, că nu am mai putut face focul. Eram prea îngheţat. Am ajuns pe la 3 dimineaţa. De atunci am avut de tras eu mereu cu răceala.

   D.G. : Ce vină au invocat?

   Părintele Pantelimon: Că ţineam legătura cu cei din munţi, cu rezistenţa noastră împotriva comunismului. Apoi, ei nu puteau accepta faptul că m-am dus la mănăstire, după ce făcusem armata la Securitate. Era ca o trădare. Însă şi ca militar m-am opus lor. Şi asta cu cei din munţi nu era adevărată, nu am avut nicio legătură cu ei, dar ei nu mă ascultau. Pe ei îi interesa doar să mă acuze. Aşa păţeau toţi care nu erau de acord cu ce făceau comuniştii.    D.G.: Iar a doua oară, cum şi pentru ce au vrut să vă împuşte?

   Părintele Pantelimon: Pentru Raclă. Era, tot aşa noaptea! M-au chemat la Securitate şi au vrut să mă împuşte. Când s-a apropiat să tragă, l-am întrebat: «Ce vrei? Dacă vrei să mă împuşti, nu aici şi nu aşa! Eu vreau să mă împuşti cu act.». Şi a vrut să-mi dea una în cap, şi iam spus: «Să nu te atingi de mine până nu sunt judecat». Şi atunci s-au potolit. Erau doi. Apoi au mai vrut să mă împuşte când eram în închisoare, cu procurorul evreu, ţi-am mai spus. Ţin minte, mă bătuseră aşa de tare, că mi-au spart ochiul. Am crezut că mor de durere. Am fost tratat la spitalul penitenciarului, iar noaptea, un sfânt cu Maica Domnului au venit la mine, cum ţi-am spus. Maica Domnului mi-a pus un deget pe ochiul spart şi am simţit cum dispare durerea şi cum toate oasele se aşază la locul lor, pentru că aveam şi osul feţei spart. Dimineaţa, când au venit medicii la control, nu pricepeau cum de stau pe picioare şi nu mai am nimic la ochi. Vezi, cum lucrează Măicuţa Domnului!? Eee, dar să nu mai vorbim despre mine, pierdem timpul! Ia, ce mă mai întrebi?

   D.G.: Am să vă pun o întrebare aşa, ca să ne mai odihnim puţin, de recreaţie, ca să zic aşa.

Am auzit tot felul de ipoteze despre limba vorbită de Adam şi Eva. Unii spun că era româna. Că limba română e cea mai veche limbă. Şi am mai citit în unele studii că denumirea de Muntele Omu, face de fapt referire la Fiul Omului, Fiul Lui Dumnezeu.

   Părintele Pantelimon: Acum, noi trebuie să fim atenţi, pentru că nu vorbim de la noi. Noi trebuie să mergem mai mult pe descoperiri, decât pe studii. Părintelui Cleopa i s-a descoperit că ROMÂNIA e de fapt: OM ÂN RAI. Părintele Cleopa ne învăţa să nu mai spunem România, ci OMÂNRAI. Ţara asta e ca raiul, bogată şi frumoasă, şi a avut un popor civilizat şi blând.

   D.G.: Unii confundă blândeţea cu prostia şi consideră că spiritul nostru mioritic e unul de popor slab, care acceptă să fie călcat în picioare, un popor laş…

   Părintele Pantelimon: Nu e aşa! Măi, nu are cum să fie aşa, dacă Maica Domnului a plâns pentru această ţară?! Voi nu vă daţi seama de ţara noastră, că e aşa de frumoasă, că nu mai e alta ca ea: bogată, cu toate formele de relief. Poporul nostru, faţă de alte popoare, e blând şi civilizat înlăuntrul, în fiinţa lui. Doar că darul acesta a fost acoperit cu faptele noastre, care ne-au îndepărtat de Dumnezeu şi acum trebuie să-l scoatem la suprafaţă. Dar fără Dumnezeu nu putem scoate la suprafaţă bogăţia din noi. Poporul nostru este şi foarte înzestrat, ca dar de la Botez. Avem multe daruri, şi dacă nu le folosim, nu le înmulţim şi le pierdem, rămânem fără ele şi devenim goi. Uite, sufăr foarte mult că tineretul e rătăcit, că poporul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi a ales prost la Revoluţie. Conducătorii nu au iubit această ţară şi pentru toate acestea aduc mustrare, ca să ne îndreptăm. Biserica mustră poporul, dar nu-i pune la zid. Nu e tot una! Una vine din dragoste, din grijă, cealaltă vine din îngâmfare, din lipsa dragostei pentru mama ta, care e ţara. Dar, vezi şi tu că oamenii sunt debusolaţi. Ei sunt acum ca într-o

baltă murdară, au mintea lipsită de adevăr. Nu au nicio atitudine, pentru că nu îl au pe Dumnezeu cu ei şi asta întunecă mintea şi o îmbolnăveşte. Le tot spun, când vin la mine aşa de debusolaţi, să-L cheme pe Dumnezeu, că Dumnezeu are grijă. Nu le lipseşte nimic, doar Dumnezeu le lipseşte, Cel care a creat totul. Dacă îl ai pe Dumnezeu, eşti bogat! Lipsirea de

Dumnezeu duce şi la nesocotirea ţării. Dispare dragostea de ţară. Şi e mare păcat, pentru că

România e o ţară sfântă, iar noi nu preţuim cum se cuvine acest dar: Grădina Maicii

Domnului şi Cea De-a Doua Venire. Poporul trebuie să vrea să se lumineze şi să ceară de la Dumnezeu să fie luminat. Că, apoi, Dumnezeu se îngrijeşte de toate. Doar să-L rugăm, să vorbim cu Cel care ne-a creat. Nu să ne facem că nu-L vedem şi că nu am auzit de El, sau că ce am auzit nu prezintă interes, sau nu e modem, sau mai ştiu eu ce alte trăsnăi, care ne înstrăinează şi ne întristează şi ne lasă goi.    D.G.: Şi fără mântuire!

   Părintele Pantelimon: Acum tineretul pleacă din ţară să se îmbogăţească în străinătate. Şi ce câştigă? Nimic, pentru că acolo îl pierd pe Dumnezeu. Vin înapoi tulburaţi, cu mii de probleme. Ba mai mult, acum câteva zile a venit la mine o femeie şi mi-a spus că fiica ei e în America şi i-a dat telefon să-i trimită nişte bani. Or să ajungă să nu mai aibă banii de întoarcere! Ca să ne salvăm, trebuie să ne întoarcem la agricultură. Munceşti, mănânci! Şi mănânci sănătos. Nu mai stai la mâna celor care otrăvesc mâncarea pentru a distruge omul şi, în special, creştinul.

 

 

 

 

 

DESPRE CUM TREBUIE DUSĂ LUPTA

 „…sunt trimişi să vadă ce fac. Ştiu şi cine i-a trimis. Vin mereu la mine la chilie. Şi cum îi văd le spun: «Hai, plecaţi! Ştiu totul despre voi! Şi eu sunt securist[…] Comunismul a lovit la rădăcina Bisericii şi a familiei! Au distrus familia, au distrus morala, au distrus tot! Dacă ştiai să minţi, îţi dădeau funcţie. Au găsit o ţară plină de bunătăţi, o ţară bogată. Şi ce au făcut? Au furat tot şi acum vor să îngroape istoria. […] Şi acum vor să facă şi să dreagă, tot fără credinţă! Nu se poate! ”

 

   D.G.: Părinte, când am fost ultima oară la Sfinţia Voastră, m-a abordat un domn, care mi-a spus că el v-a dus la Ierusalim, că are tot felul de documente pe care i le-aţi dat dumneavoastră, şi are şi înregistrări. S-a oferit să mă ajute. Iar prietenii cu care venisem la dumneavoastră l-au trimis să ia binecuvântare de la Sfinţia Voastră ca să lucrăm împreună. Lam întrebat dacă a primit binecuvântarea şi a răspuns aşa, cumva, nesigur pe el. Spunea că s-a şi spovedit în ziua aceea, dar nu a avut când, pentru că noi am lucrat până a venit el. Nu ar fi avut când. Şi era îmbrăcat la costum, cred. Venise cu maşina. Uite că nu m-am uitat să văd ce fel de geamuri avea! Poate erau fumurii! Nici ce număr, nici ce marcă. Era foarte curios să afle despre ce am vorbit cu dumneavoastră.

   Părintele Pantelimon: Ştiu! Sunt trimişi să vadă ce fac. Ştiu şi cine i-a trimis. Vin mereu la mine la chilie. Şi cum îi văd, le spun: „Hai, plecaţi! Ştiu totul despre voi. Şi eu sunt securist! Am trăit în securitate şi vă ştiu!”. Ştii, că ţi-am spus că am făcut armata la Securitate. Aşa că le spuneam înainte să deschidă ei gura: „Sunt securist!”.

   D.G.: Părinte, aveţi mult umor! Dar ei au simţul umorului? Cum reacţionează în faţa acestui contrast atât de evident între ceea ce sunteţi şi ceea ce le spuneţi că sunteţi?

   Părintele Pantelimon: „Sunt securist!”. Aşa i-am spus şi ultimului care a venit, chipurile să vorbim despre Dumnezeu. „Sunt securist! Niciun cuvânt nu trebuie să spui, măi omule! Am învăţat de la voi să vă cunosc şi ştiu cine eşti. Tu ai venit ca să mă ispiteşti pe mine!”, i-am spus. Ce să facem?! Vin şi de ăştia. Au fost trimişi de cel care se ocupă să-l dezgroape pe Părintele Arsenie Boca. Ţi-am spus. Vor să-i ducă trupul la Bucureşti şi să-l ascundă, ca să nu mai vină lumea la Prislop. Şi ce te-a mai întrebat domnul acela cu costum?

   D.G.: Unde lucrez?, a fost prima întrebare! Bine că a început cu asta. M-a ajutat mult. Apoi m-a întrebat dacă mi-aţi arătat nişte documente redactate de el la cererea dumneavoastră. Iam răspuns că „nu am nicio treabă cu niciun fel de document. Chiar nicio treabă. Eu am venit la Părintele Pantelimon să scriem o carte despre Dumnezeu. Cu El avem noi treabă! Nimic altceva nu mă interesează!”.

   Părintele Pantelimon: Vezi cum minte!? Ce documente, ce Ierusalim!? Măi, aşa sunt ăştia!

Ce să le faci? Apoi, ce aţi mai discutat?

   D.G.: L-am întrebat de când vă cunoaşte şi mi-a spus că vă ştie de mult şi că ştie şi toată povestea cu Moş Ilie. Zicea că de la Moş Ilie vi „s-au tras multe probleme”. Din cauza dânsului aţi fost alungat de la Ghighiu. „Toţi care s-au implicat în povestea asta cu Moş Ilie au avut de suferit”, mi-a mai spus. O fi vrut să mă ameninţe, în sensul că aş putea avea şi eu probleme, că vorbesc despre Moş Ilie?

   Părintele Pantelimon: Tu nu te lăsa! Eşti cu Maica Domnului, care nu te lasă! Sunt doar încercări, care trec. Nu trebuie să-ţi fie frică. Frica e de la cel rău, care prin frică vrea să te dezarmeze, să te facă să renunţi. Noi am fost arestaţi de atâtea ori şi nu am cedat niciodată şi uite, n-am păţit nimic! Am devenit şi mai puternici! Cu cât eşti mai curajoasă, cu atât Dumnezeu te răsplăteşte cu şi mai mult curaj şi ocrotire, că vede pentru ce te lupţi şi care e cauza ta. Ia spune-mi, unde l-ai întâlnit, mai exact?

 

Acolo, sub acel pom. La băncuţă. Stătea de vorbă cu prietenii care m-au adus cu maşina. Şi când m-a văzut, a început cu întrebările: unde lucrez, la care departament, ce am discutat cu dumneavoastră, ce documente am văzut? Apoi s-a oferit să mă ajute, să-mi dea înregistrările, pe care spunea că le are cu Sfinţia Voastră, DVD-uri, mărturii scrise de dumneavoastră; altele erau scrise la cererea Sfinţiei Voastre de către el.

   Părintele Pantelimon: Ai văzut!? Când ţi-a spus că a venit la spovedit, a venit de fapt pe acolo să asculte ce vorbim. Că aşa fac, stau pe la ferestre, pe la uşă, să audă ce vorbesc cu cei care vin la mine.

   D.G.: Cam la fel mi s-a întâmplat când am fos la Moaştele Sfântului Ilie Lăcătuşu. Erau mulţi care păreau că sunt de-ai casei, dar cei cu adevărat ai casei nu îi băgau în seamă.    Părintele Pantelimon: Măi, cei care stăteau acolo, pe lângă capelă erau securişti. Aşa fac ei! Lasă impresia că sunt cu ordinea, că sunt de-ai casei! Vezi şi tu, nu mai vorbi cu preoţii, că nu toţi sunt preoţi! Te orientezi, şi dacă vezi că se supără, că nu-i convine, că e foc pe el, eee, …atunci nu mai spui niciun cuvânt! Mută să fie gura ta! Ai înţeles? Ei falsifică ce le-ai spus tu! Mântuitorul ne-a arătat că „voi toată viaţa veţi avea de lucru cu preoţii”. Dar, la acest fel de preoţi se referea! Pentru că tot Mântuitorul spunea, prin Sfântul Ioan Evanghelistul, care ia descoperit lui Moş Ilie să spunem că „nu preoţii şi arhiereii l-au răstignit pe Iisus”, ci învăţătorii de lege. Trebuie făcută diferenţa. De aceea trebuie să fii atentă cu ce preoţi vorbeşti. Vor fi ispite! Eu ţi-am spus că vor fi ispite, dar tu nu te speria! Nu te teme de nimic!    D.G.: „De ce-mi poate face mie omul!”. Aşa am să fac, Părinte,… nu mă voi teme de ce-mi poate face mie omul.”

   Părintele Pantelimon: Maica Domnului e cu tine şi nu te va lăsa! Problema preoţiei actuale este aceea că unii au avut educaţie comunistă, care le-a fost transmisă de la părinţii lor. Conceptul era acela de a te duce să câştigi bani. „Du-te la oraş, să câştigi bani!”, era sfatul pe care îl auzeai des în perioada comunistă, indiferent spre ce te orientai. Ori, acest tip de gândire a rămas întipărit în mintea lor şi îi călăuzeşte fără ca ei să-şi dea seama. Consideră că e firesc aşa. Apoi şi Securitatea încerca, prin tot ceea ce făcea, să ne inoculeze nevoia de bani, de lux, de comoditate, ca apoi, în schimbul asigurării unor condiţii mai bune, a unor bani, să devenim dependenţi de toate astea şi de ei. În închisoare, securiştii ne spuneau: „Noi vă dăm de toate. Vă ducem cu maşina la scară. Vă putem asigura tot ce vreţi. Ca noi nu e nimeni! Noi îi dărâmăm şi pe americani, mă! Suntem puternici!”. Eu le-am spus: „Niciodată nu voi accepta ce-mi propuneţi voi! Niciodată!”. Voiau cu orice chip să ne lepădăm de Biserică. Şi ne făceau inculţi, cum ţi-am spus. „V-a ţinut Biserica întunecaţi”, ne tot repetau, ca să ne umilească şi să ne enerveze. De când a intrat Comunismul pe pământul nostru, a intrat şi Dumnezeu în ţara noastră, în momentele grele, Dumnezeu înmulţeşte harul. în ultima vreme, Biserica nu s-a ridicat la gradul la care a fost înainte, în timpul regilor. A fost zdruncinată rău de comunişti şi, de atunci, nu şi-a mai revenit. Nici familia nu e în regulă, familia care trebuie să fie fruntea ţării! Ceea ce s-a făcut la noi în ţară nu s-a făcut în nicio ţară de pe pământ! E o mare distrugere şi unul sau doi preoţi, sau să zicem o sută, două, ce pot face când poporul este derutat? S-a făcut mare distrugere! Dar aşa cum este Biserica acum, tot trebuie ascultată, pentru că toţi preoţii au har. Ea mustră poporul din dragoste şi eu dojenesc Biserica tot din dragoste. Vreau ca ea să se îndrepte, să nu cadă şi mai rău. Dumnezeu ne dă, dar ne şi obligă. Mult ne dă, mult ne cere, iar Biserica are această misiune lăsată de la Dumnezeu de a lumina poporul.

  1. G.: Nu aş vrea să se înţeleagă că discuţia noastră e una împotriva Bisericii, ci dimpotrivă, că îndeamnă şi cheamă la smerenie „de la vlădică până la opincă”, adică tot poporul şi conducătorii lui.

   Părintele Pantelimon: Asta e foarte greu. Comunismul a lovit la rădăcina Bisericii şi a familiei! Să ştii şi tu, că tu nu ştii! Când au intrat comuniştii aici, i-au căutat pe cei mai ticăloşi, pe cei mai cruzi dintre cei de la noi, care au bătut şi care au omorât, şi i-au pus sus, le-au dat funcţii.

Au pus leneşii stăpâni peste cei care au muncit şi le-au luat tot. Au distrus familia, au distrus morala, au distrus tot. Dacă ştiai să minţi, îţi dădeau funcţie! Au găsit o ţară plină de bunătăţi, o ţară bogată. Şi ce au făcut? Au furat tot şi acum vor să îngroape istoria! Şi generaţiile care s-au născut atunci, acum au ieşit la lumină. Şi de fapt, venirea comunismului a fost lupta lui Anticrist direct cu Dumnezeu. Şi acum conducătorii vor să arate că nu au nicio legătură cu istoria, că ei vor să facă lucruri mari. Aiureli! Ce să mai facă după ce s-a distrus morala? Te lupţi cu nişte oameni care nu au nimic. România a alimentat toată Europa, aşa era de bogată. Şi au venit comuniştii, i-au momit cu salarii, cu viaţa la oraş şi încet, încet, au distrus rădăcina, au distrus tot. Şi acum vor să facă şi să dreagă, tot fără credinţă! Nu se poate aşa! Pentru voi e greu de înţeles! După revoluţie, puteam să punem din nou mâna pe ţară, dar nu sa înaintat spre credinţă, nu ne-am întors la Dumnezeu. De aceea, au venit peste noi inundaţii şi sărăcie. însă asta nu e nimic! Vine alta mare! Vine o pedeapsă mai mare, că poporul nu se îndreaptă. Şi mai sunt şi cei care au plecat din ţară şi care, săracii, s-au distrus pe ei şi, prin relele învăţate acolo, îi distrug şi pe alţii. Şi problema e că s-a infiltrat o răutate în sufletele oamenilor!

   D.G.: N-au fost atenţi?

   Părintele Pantelimon: Nu că nu au fost atenţi! Atunci când s-a dat drumul la păcate, atunci toţi au zis: hai să ne îmbogăţim! Şi pentru asta, pentru a se îmbogăţi, au acceptat să cadă în mai multe păcate şi aşa a apărut răutatea. Cei care nu s-au putut adapta, au plecat.

   D.G.: Şi uite cum unii „au distrus ţara”, alţii au părăsit-o! Grea încercare pentru ţară, Părinte!

   Părintele Pantelimon: Am certat două doctoriţe. Le-am zis: „bine mă, aţi plecat voi în America, feţe aşa de deştepte, ca să-i îmbogăţiţi pe ăia? Uite, noi, după închisoare nu am mai avut nimic, dar am muncit aici şi am avut. Cum nu aţi avut voi de lucru aici? Şi avem o ţară atât de frumoasă! Nu mai e alta în lume la fel de frumoasă şi de bogată! Pe unde te duci, totul e plin de frumuseţe, şi munţii şi văile, toate, o frumuseţe cum nu se poate povesti!”. Degeaba vorbim! Dacă îl avem pe Dumnezeu în sufletul nostru, simţim şi noi o siguranţă. Nu trebuie să plecăm din ţara asta pe care Dumnezeu o iubeşte atât de mult! Voi nu vă daţi seama ce milă şi-a făcut Dumnezeu cu noi! Ne-a dat atâtea, ca să care alţii. Voi nu vă daţi seama cât se roagă Maica Domnului pentru noi! De aceea tot ce iese din pământul nostru e medicament. Acum toţi vin din afară şi aduc produsele lor, cu care vă otrăvesc. Dar, Dumnezeu iubeşte ţara noastră, şi El şi Maica Domnului, care se roagă pentru noi! Noi nu avem voie să ne lepădăm de Hristos! Iudeii s-au lepădat de El, aşa că a mutat totul în ţara noastră.

Noi răspundem la Ziua Judecăţii! Dacă nu vom recunoaşte Lucrarea Lui Dumnezeu făcută pe pământul românesc, vom răspunde. Le spun mereu şi îi învăţ de mă doare gura! Şi nimic! Vorbim şi atât! De 60 de ani le-am tot arătat şi le tot spun că vor aduce ţara în sapă de lemn. Eu am fost la Ierusalim şi am văzut cum cărau cu avioanele de la noi, iar nouă ne dădeau şi continuă să ne dea otrăvuri. Am văzut multe lucruri despre cum a fost furată ţara noastră! Nu mai zic nimic! Când eram copil, părinţii mei nu cumpărau mâncare. Munceau şi mâncau din curtea lor. Nu lăsau pe nimeni să-i otrăvească. Noi, copiii, mergeam cu cartea la câmp, la vite. Munceam şi învăţam! Oriunde ne duceam, eram cu cartea după noi! Nu aveam voie altfel! Acum tineretul aleargă după uşor, iar părinţii îi răsfaţă prea mult şi nu le construiesc cum trebuie cei şapte ani de acasă – rădăcina, temelia pentru viaţă. Cine a trecut prin greutăţi de mic, ştie să respecte, să aprecieze munca altuia şi va ajunge un om cu dragoste de ţară şi capabil să o conducă şi să o apere. Şi oricât de mult ar avea, lasă şi pentru altul, nu se lăcomeşte şi nu ia de la altul, doar aşa ca să aibă el. Pentru că temelia construită în cei şapte ani de acasă s-a bazat pe o educaţie morală. Şi aici au acţionat comuniştii: la distrugerea credinţei, a moralei, a tineretului şi apoi a poporului, pe care I-a dus în rătăcire. Noi eram uniţi şi ne ajutam unii pe alţii. Cine era neputincios, nu era lăsat fără ajutor.

Părinte, ce trebuie să facem să ne revenim şi să ne întoarcem la credinţă şi la educaţia sănătoasă a bătrânilor noştri înţelepţi?

   Părintele Pantelimon: Să vă rugaţi. Să postiţi şi să daţi dovadă că sunteţi români. Românul a fost cu adevărat creştin înainte de Comunism. Nu vă compromiteţi şi nu daţi vina pe alţii sau pe conducători pentru nereuşitele voastre. Degeaba vorbim, dacă poporul s-a stricat! Îndreptarea nu se mai poate face decât cu o pedeapsă de la Dumnezeu! Iar cei plecaţi se întorc dezbinaţi, şi-au lăsat familiile, nu au fost alături de părinţii lor ca să-i îngroape. Cunosc câteva cazuri când oamenii au pus mână de la mână şi i-au îngropat pe cei care nu au avut copiii lângă ei. Situaţia e tare încurcată din toate punctele de vedere. Şi toată lumea aşteaptă. Apăi, ce să mai aştepte, doar o pedeapsă? Numai că pedeapsa n-o s-o poată duce oricine! Aşa se face cernerea!

   D.G.: Eu am să o pot duce, Părinte?

   Părintele Pantelimon: O s-o poţi duce. Dar nu-ţi place. Cârteşti. Trebuie să trăiţi după voia Lui Dumnezeu şi atunci El are grijă să vă salveze din toate. Necazurile trebuie luate ca atare, fără supărare, că ştie Dumnezeu de ce vi le dă. Multe sunt pentru păcate, altele sunt încercări.

Ştie El de ce ni le dă!

   D.G.: Din dragoste, ca să ne mântuim. Dar uneori e greu de dus, Părinte!

   Părintele Pantelimon: Dacă Dumnezeu nu ne-ar iubi, am fi pierduţi. Doar că trebuie să răspundem şi noi la dragostea Lui, nu să stăm cu spatele, nu să fim tot timpul nemulţumiţi, că ne-am învăţat prost, cu de toate. Şi de la nemulţumirea că suntem lipsiţi de cele cu care prost am fost învăţaţi, apare şi întristarea. Tu trebuie să nu te întristezi! Pentru nimic nu trebuie să te întristezi. Trebuie să faci tot ce poţi să nu o laşi să pătrundă în sufletul tău. Luptă-te cu gândul întristării până îl transformi în bucurie! întristarea doboară omul! Diavolul abia aşteaptă să te vadă trist, că te duce în deznădejde. De aceea, trebuie să primim necazurile fără supărare, fără întristare, cu bucurie dacă poţi, pentru că Dumnezeu ţi le dă, că te iubeşte şi vrea să te îndrepţi sau să ajungi mai aproape de El. Nu ştii de ce ţi le dă, dar tu trebuie să accepţi. Uite, cum a fost cu noi! Cât au încercat comuniştii să ne trimită în Siberia, dar Dumnezeu ne-a apărat! Nu ne-am supărat. Am zis că asta e voia lui Dumnezeu şi am lăsat ca viaţa să meargă mai departe, cu nădejdea că nimic rău nu ni se poate întâmpla, atâta vreme cât nu ne opunem voii Lui şi suntem cu El. Tot timpul trebuie să dăm dovadă că suntem creştini şi români. Şi dacă suntem cu adevărat români, nu putem fi decât creştini. Iar creştinul nu cârteşte, face voia Lui Dumnezeu. Să nu fim ca maimuţa! Ţi-am povestit cum a fost cu maimuţa?

   D.G.: Nu, Părinte!

   Părintele Pantelimon: Să vezi cum a fost! Era pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în perioada în care îi dădea pe ruşi afară din ţară. Atunci, 150 de soldaţi ruşi de la Tighina, cu doi generali nu au vrut să se întoarcă în Rusia, nu mai voiau să se întoarcă la Stalin. Aşa că sau dus prin Ardeal ca să treacă graniţa la sârbi, la Tito, pentru că Tito se lepădase de sovietici, de stalinism. Iar eu eram în armată atunci, eram tânăr. Era în 1948. Şi eram trei mii, trei batalioane, mobilizaţi numai pentru intervenţii, pentru situaţii excepţionale. Iar asta era o situaţie excepţională şi ne-au însărcinat să-i păzim pe ruşii care nu mai voiau înapoi la Stalin. Iar ruşii, care aveau experienţa comunismului, ne-au spus, prieteneşte: „Staţi liniştiţi, că voi nu ştiţi ce vă aşteaptă. Nu ştiţi ce e Comunismul şi ce vă aşteaptă!”. Şi au avut dreptate! Dar, dacă îl ai pe Dumnezeu, indiferent ce rău vine peste tine, îi faci faţă. Bun, să revin! Eeee, cum stăteam noi acolo toţi, plini de armament, aveam 150 de kilograme pe noi, într-o pădure de brazi, dintr-o dată, deasupra noastră au apărut trei nori care se învârteau şi care s-au descărcat cu tunete deasupra noastră, de s-a zgâlţâit pământul. Noi toţi ne-am speriat, am aruncat armele şi ne-am făcut cruce. Iar ofiţerii, vreo 30, stăteau în faţa noastră şi când s-a zgâlţâit pământul şi-au făcut cruce şi ei. Şi eu am râs, pentru că înainte cu câteva minute de a începe tunetele, într-o discuţie între noi, unii dintre ofiţeri mă contraziceau când le spuneam că Dumnezeu ne-a creat şi că suntem după chipul Lui şi că ne tragem din Adam şi Eva. Râdeau de mine şi spuneau că ne tragem din maimuţă. Însă când a fost descărcarea electrică, s-au speriat şi ei şi şi-au făcut imediat cruce. Iar eu, zâmbind, i-am întrebat în timp ce-şi făceau cruce: „Ce e asta? Aşa face maimuţa? De ce v-aţi făcut cruce?”. Iar unul mi-a răspuns: „Instinctul, instinctul!”. Le-am răspuns: „Cum, instinctul!? Dar, maimuţa îşi face cruce? Unde aţi mai văzut maimuţă care să-şi facă cruce din instinct?” No, la ei era un „instinct evoluat.”…! Şi îţi dai seama, că le-am spus asta de faţă cu 3000 de oameni, care şi-au dat armele jos şi şi-au făcut semnul crucii?!

   D.G.: Aţi păţit ceva rău din cauza acelei discuţii despre instinct, Părinte?

   Părintele Pantelimon: Mi-au făcut acte de transfer. Şi de trei ori au vrut să mă execute. Mau acuzat că eu pregăteam lovituri de stat. Aşa a fost din toate timpurile! Cei fără Dumnezeu nu pot suporta ideea că alţii îl au şi au făcut tot posibilul, mânaţi de cel rău, să împiedice mărturisirea Lui. Alţii se luptă să deformeze rânduiala şi cuvintele Lui Iius, dar şi pe cele din Vechiul Testament. Noi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu şi să-L aflăm în felul în care ne învaţă Iisus prin Biserică şi Sfinţii Părinţi. Nu avem voie să îl căutăm pe Dumnezeu aşa după ureche, pentru că ne rătăcim, prin căderea din ascultare. Mândria îndrăceşte şi e punte spre neascultare. Uite, unde a dus neascultarea din Rai a lui Adam şi a Evei? Au plâns ei, dar degeaba au mai plâns! Au ales să nu asculte şi alegerea lor i-a azvârlit din Rai.

   D.G.: Ne-am cam rătăcit, pentru că am fost neglijenţi şi am lăsat să ne prindă noaptea.    Părintele Pantelimon: Aşa aii păţit sectanţii, i-a prins întunericul. Noi nu trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu ca ei. Doar ca să ne fie bine! Au venit unii la mine să mă întrebe ce-i cu Judecata rânduită de Dumnezeu la noi. Nu voiau ei să admită asta! Că Apocalipsa vorbeşte de Valea lui Iosafat, a Plângerii, ca loc al Judecăţii, explicau ei. Iar eu i-am întrebat dacă au fost vreodată acolo şi le-am spus: „Ştiţi voi ce e acolo?”. Mizeria din veceuri şi toate murdăriile acolo sunt deversate. Şi le spuneam şi evreilor: „Măi, din cât e pământul acesta de frumos, alt loc nu aţi găsit pentru deversarea mizeriilor, decât această vale, pe care în felul acesta aţi spurcat-o?”. Dumnezeu a hotărât unde va fi Judecata prin arătarea Crucii. Iar Crucea s-a arătat pe cerul nostru 15 ani de zile. Iar noi am făcut Crucea, aşa cum ţi-am spus, pentru că Iisus, la a Doua Sa Venire, urmează Crucea. Iar sectanţii nu au niciun respect pentru Cruce. Ei spun despre Cruce că e „lemn de pedeapsă” şi că e păcat să crezi în Cruce, că Iisus a fost omorât pe lemn. Şi îi tot întrebam eu, când veneau cu felul acesta de explicaţii: „dar, de ce a fost omorât pe cruce, pe lemn?”. Nu ştiau ce să răspundă! Tu cum judeci?    D.G.: Simbolizează lemnul pe care a rodit mărul, păcatul?

   Părintele Pantelimon: Uite cum e! Minciună a început pe lemn! Diavolul a încolăcit mărul, lemnul, când a ispitit-o pe Eva. Iar Crucea este lemnul cu care Dumnezeu îi dă în cap Satanei. Diavolul prin lemn a stricat rânduiala Raiului şi tot prin lemn va fi îndreptată. Prin răstignire,

Iisus, ca Dumnezeu, a sfinţit Crucea pe care a fost răstignit trupul Său, ca Om. Prin sfinţire, Dumnezeu curăţeşte lemnul stricat de Satana! De aceea, Crucea este cea mai puternică armă împotriva Diavolului, pentru că a fost sfinţit anume pentru asta, pentru a-1 învinge pe Satana! Iar sectanţii îşi bat joc de Cruce! Şi de Maica Domnului! Ea nu a fost ca toate femeile! Ştii că ea nu avea acea problemă lunară ca toate femeile şi a născut fără dureri? Iar naşterea ei e o taină. Şi vin acum sectanţii şi, prin atitudinea lor, hulesc. Asta e hulă! Maica Domnului era sfinţită înainte de a naşte. Vai de aceia care nu cred în Fecioara Maria şi în Cruce!

   D.G.: „Raţiunea fără credinţă duce la absurd”, ne spune mereu părintele meu duhovnic, Nicolae Popescu, la cateheze.

   Părintele Pantelimon: Pentru cine crede, e simplu. Pentru cel care nu, e tare complicat, pentru că e orb! Odată ce omul s-a întunecat din cauza necredinţei, nu mai vede simplitatea şi se complică şi dă mereu alte explicaţii lumeşti unor fapte dumnezeieşti. Sau mai spun că ni se pare nouă, ori că nu am înţeles noi. Am întâlnit multe situaţii în care, deşi nu studiaseră Scriptura, mă contraziceau. Ce să mai zic! Nu mai zic nimic!

…pe care, în parte aţi trăit-o, aţi trăit Scriptura!

   Părintele Pantelimon: Eee, nu despre asta e vorba! Vreau să zic că ei nu citesc, dar ei dau explicaţii, ei trag concluzii, ei ştiu şi tu, care asta faci tot timpul, citeşti Cuvântul lui Dumnezeu cel viu, tu, după ei, habar nu ai care e rostul tău pe lume. Mare greşeală fac! Dar asta, pentru că sunt orbi, nu văd dincolo de graniţa lumescului, şi doar prin el argumentează tot.

 

 

 

 

PARTEA A II-A

 

 

 

CÂTEVA DINTRE ÎNVĂŢĂTURILE PĂRINTELUI PANTELIMON

 

 

SPRE FOLOS

 

În această a doua parte a cărţii am structurat câteva dintre învăţăturile Părintelui Pantelimon spuse cu diverse ocazii, în timpul vizitelor mele, în chilia sa de la Turnu.

Părintele mă certa de multe ori, pentru diverse şi, prin felul în care o făcea, simţeam purtarea sa de grijă. Şi îi mulţumesc mereu pentru asta. Cine ne dojeneşte, ne iubeşte! Din păcate, de multe ori nu mai facem diferenţa dintre dojană şi judecată. Luăm lucrurile personal, ne manifestăm, din cauza mândriei, ca fiind, pe nedrept, jigniţi, aşa cum de multe ori fac eu, fără să pot să primesc cu înţelepciune, cu bucurie, viaţa aşa cum vine ea spre mine. Unde nu e bucurie, e chin, rezultat al mândriei noastre. Iar chinul dispare pe măsura acceptării problemelor care ne fac viaţa un chin. Lupta dusă până la capăt împotriva tristeţii, a deznădejdii, a mâhnirii şi nemulţumirii, prin acceptarea cu împăcare, a durerii, dă chinului direcţia dreptei măsuri.

Despre câteva dintre aceste aspecte ale luptei noastre ne vorbea Părintele şi am să redau câteva dintre sfaturile Sfinţiei Sale, pe care eu acum le-am rezumat în câteva idei. Spre folos.

 

 

 

 

 

DESPRE CIPURI, VACCINURI ȘI CARDUL DE SĂNĂTATE

 

   „Scrie cu litere mari: ASTA SA NU PRIMIŢI!! Voi nu ştiţi ce periculos este să acceptaţi cipurile! «EU AM CIPUL MEU! AM PECETEA BOTEZULUI DATĂ DE IISUS. […] NU ÎMI

MAI TREBUIE NIMIC!» […] Cine îl primeşte, îşi dă singur iadul! […] Aşa şi cu vaccinarea copiilor! Să le spuneţi că odată cu cipul de la Botez, DUMNEZEU V-A VACCINAT ÎN NUMELE TATĂLUI, AL FIULUI ŞI AL SFÂNTULUI DUH! De altceva nu mai aveţi nevoie”.

 

S-a vorbit mult despre cip-uri, dar cred că încă nu de-ajuns de mult. Mulţi cred că prin cipuire li se conferă mai multă securitate, sunt mai feriţi de situaţiile în care sănătatea, viaţa sau bunurile lor ar putea fi puse în pericol. Manipularea prin tot felul de atentate teroriste va duce, cred eu, la acceptarea cu uşurinţă a cipurilor, ca măsură de siguranţă a vieţii. De la căderea celor două turnuri gemene, la 11 septembrie 2001, parcă s-a făcut primul mare pas spre controlarea omului, prin ascultarea telefoanelor şi prin inducerea unei terori iminente. Şi cum să scăpăm de această nesiguranţă, de această teroare fără chip? Prin acceptarea de bunăvoie a unui control asigurător, prin cipuire. Numai că e fals asigurător. Oamenii vor crede că odată ce au cip-ul, viaţa lor nu mai e în pericol. La fel şi cu sănătatea şi cârdul de sănătate. Cei mai mulţi au impresia că a accepta cârdul, ţine „de modernism”, şi consideră că, „în caz de nevoie medicală”, vor fi mai uşor trataţi şi salvaţi. Dar nu iau în calcul faptul că există atâtea cititoare de cârduri care pot fi folosite împotriva lor de persoane neautorizate şi rău intenţionate. Şi de unde ştim ce conţin acele cip-uri? Dacă conţin numărul 666, care după mine funcţionează ca o vrăjitorie, ca un blestem, ca un descântec, ca ceva de vise rele? Părintele meu duhovnic, Nicolae Popescu, spune că nu e de glumit cu ele. El se tot întreabă de ce nu pun alte cifre, de exemplu 555, sau 888? „Cu acestea nu are nimeni nimic împotrivă, nu suntem absurzi”, ne explica dânsul la predică. Şi pentru că această temă mi se pare deosebit de importantă, semnalată de apostoli cu 2000 de ani în urmă, am considerat că e necesar să discut cu Părintele Pantelimon şi despre cipuri, conţinutul lor şi despre efectul lor în planul conştiinţei.

   D.G.: Părinte, aş vrea să discutăm despre cip-uri…

   Părintele Pantelimon: Tu scrie cu litere mari: ASTA SĂ NU PRIMIŢI! Voi nu ştiţi ce periculos este să acceptaţi cip-urile! Astea vă strică creierul imediat! Voi să spuneţi răspicat:

„EU AM CIPUL MEU! AM BOTEZUL! AM PECETEA BOTEZULUI DATĂ DE IISUS.

ŞI EL ESTE ÎN MINE PRIN BOTEZ ŞI EU ÎN EL ŞI E DE-AJUNS. NU ÎMI MAI

TREBUIE NIMIC!”. „NU VENI CU ANTICRIST, CĂ NU ÎL PRIMESC!”. Asta face parte

din lupta pe care Anticrist o duce cu Dumnezeu prin noi, oamenii, făpturile cele mai iubite ale Lui Dumnezeu şi pe care Anticristul le urăşte neînchipuit de mult. Din America pleacă acest rău al cipurilor. Acolo se fac studii. Vor să-l detroneze pe Dumnezeu şi să-l instaleze în locul Lui pe Anticrist care, prin acceptarea cip-ului, pune stăpânire pe noi. îi dăm voie să se aşeze pe Tronul Sfintei Treimi construit de Dumnezeu în inima noastră. Prin urmare, să spui: „EU

AM CIP DE CÂND M-AM BOTEZAT! EU AM CIP-UL BOTEZULUI!”.

   D.G.: Şi dacă e nevoie, putem spune: pentru pecetea botezului meu, eu mor? Aşa cum şi-au dat viaţa Brâncovenii şi mucenicii pentru credinţa în Iisus?

   Părintele Pantelimon: Da, da! De murit, tot mori! Şi oricum, cip-ul stinge în om tot ce mai e sănătate. Distruge creierul şi apoi inima. După ce le distruge pe acestea două, nu e mare lucru să distrugă apoi restul. Şi asta foarte repede. Pe când Botezul, ne apără şi ne luminează mintea! Aşa şi cu vaccinarea copiilor. Să le spuneţi că odată cu cip-ul de la Botez,

DUMNEZEU V-A VACCINAT ÎN NUMELE TATĂLUI, AL FIULUI ŞI AL SFÂNTULUI

DUH. De altceva nu mai aveţi nevoie! Trebuie refuzată vaccinarea, pentru că vaccinurile conţin mercur, care nu»se mai elimină niciodată din corp. El strică mintea şi copiii, când cresc, devin agresivi, iar cei mai mulţi îl neagă pe Dumnezeu. Refuzaţi cipurile şi vaccinurile, dacă vreţi să aveţi grijă de suflet. înainte de a vă omorî prin cipuire, Anticrist transformă oamenii în animale. Strică toată frumuseţea pe care a pus-o Dumnezeu în om.    D.G.: Părinte, ce facem cu cardurile de sănătate?    Părintele Pantelimon: Tu ce ai făcut, l-ai primit?    D. G.: Nu.

   Părintele Pantelimon: Bine ai făcut! Tu ai luat botezul! El e pecetea ta, nu ai nevoie de cârd de sănătate. Dumnezeu este sănătate! Cei care vreţi Raiul, să nu-i primiţi! Cine îl primeşte, îşi dă singur iadul! Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege, aşa că cei care îl acceptă, se dau de bunăvoie iadului. Dumnezeu ne respectă libertatea, dreptul de a alege unde vrem să avem lăcaş în veşnicie.

   D.G.: Lumea se sperie că va fi scoasă din sistemul de sănătate, dacă refuză cârdul, Părinte!    Părintele Pantelimon: Nu-I dă nimeni afară din sistem! El singur se dă! Frica lui! Dacă ar fi cu Dumnezeu, ar rămâne în Sistemul de Sănătate al Tatălui Ceresc! Nicio frică nu ar mai avea! Cu Dumnezeu nu ai de ce să te temi! Toate piedicile cad. Sănătatea e Dumnezeu! Aşa că, fiecare e liber să aleagă între Dumnezeu, care e Viaţă, e Sănătate, e Siguranţa noastră că ne iubeşte, şi Anticrist, care este „ucigaşul de oameni”, „tatăl minciunii” şi cel care vrea să târască, din ură, omul în iadul cel mai de jos. Refuzul cârdului trebuie făcut fără constrângere. Dumnezeu nu vrea să ne iubească cu forţa. Noi să ne rugăm pentru toţi, ca Dumnezeu să aibă grijă şi de cei care nu înţeleg sau nu pot să refuze cârdul. Să le spui să nu se sperie şi să nu se întrebe ce vor face, pentru că are Dumnezeu mai multă grijă de ei decât pot avea ei înşişi. Voi să aveţi grijă să vă rugaţi. Altă grijă să nu aveţi. Şi în general, tot ce faceţi, să fie cu rugăciune pentru acel lucru, pentru binecuvântare, pentru gândul cel bun. Apoi, să vă rugaţi să vă dea putere să duceţi la împlinire gândul cel bun. Şi o să vedeţi că, rugându-vă aşa, o să ajungeţi să puteţi. Nu forţaţi nimic, iar mintea să vă fie tot timpul la Dumnezeu, indiferent că aveţi de lucru cu mâinile. Lucraţi şi îi mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru toate, îl slăviţi, vă rugaţi Lui pentru toate grijile şi neputinţele voastre şi ale celorlalţi, pentru această Lucrare, pentru popor, pentru o familie normală şi tineret normal la cap, că uite ce probleme au tinerii, dacă nu cred şi nu se roagă. Aşa şi cu cardurile. Rugaţi-vă! Rugaţi-vă să le ia Dumnezeu de la poporul român cum ştie El!

DESPRE CANONUL PENTRU PRUNCII AVORTAȚI

 

E un canon dat de Maica Domnului prin Moş Ilie şi Părintele Arsenie Boca pentru mamele care au avortat. Eu nu fac decât să transmit mai departe ce mi-au spus ei. […] Ai luat viaţa dată de Dumnezeu, la ce te aştepţi!? Cam cum să fie efectul pentru tăierea vieţii!? […] Dumnezeu nu obligă pe nimeni ce să facă cu libertatea sa. El ne învaţă. Avem poruncile, trebuie să le respectăm, dacă vrem să ne fie bine! ”

 

Despre canonul pentru pruncii avortaţi am aflat de la o prietenă a mea, Augustina Lelia Dumitru, sfetnicul meu, aşa cum îmi place să o numesc. împreună cu ea am conceput un set de întrebări pentru Părintele Panteiimon, pentru a răspunde interesului stârnit în rândul femeilor care au făcut avorturi şi care voiau să ştie cu exactitate ce procedură trebuie să urmeze pentru a duce la lumină pruncii ucişi în acest fel.

   D.G.: Părinte, multe femei m-au întrebat dacă acest canon poate fi făcut şi de o altă persoană, în afară de mama care a avortat copilul.

   Părintele Pantelimon: Nimeni nu poate. Doar mama care i-a avortat. Ea i-a tăiat viaţa, ea trebuie să-l boteze! Nimeni nu se poate băga în treaba asta.

   D.G.: Nici părintele duhovnic sau preotul din parohie? Sau poate naşii, ca părinţi duhovniceşti ai familiei copilului avortat?

   Părintele Pantelimon: Nu! Cine i-a tăiat viaţa? Mama! Şi dacă ea i-a tăiat viaţa, numai ea poate să facă acest canon. Preotul poate însă susţine botezul pruncului avortat cu rugăciuni speciale. Ştie el care sunt acelea. Preotul face botezul unui copil născut, nu al unuia avortat, că nu el i-a luat viaţa, ci mama copilului. Ea e responsabilă cu scoaterea pruncului din iad, cu salvarea lui! Ea i-a tăiat viaţa, doar ea poate să-l salveze!

   D.G.: Sfinţia Voastră, dacă mama nu ştie ce era pruncul avortat: băiat sau fată, ce nume îi pune?

   Părintele Pantelimon: Cum o tăia-o pe ea capul! Nu contează că nu ştie. Important e să-i dea un nume de botez. Poate face botezul acasă. Cumpără hăinuţele pentru copil, le aşază frumos pe pat sau pe o masă. Aprinde o lumânare din ceară curată. Neapărat să fie din ceară curată! Şi trebuie să citească Paraclisul Maicii Domnului. Apoi să dea nume copilului şi să stropească hăinuţele, cumpărate deja pentru prunc, ca la botez, cu aghiazmă, de trei ori. Şi să spună, atunci când dă cu apă, în semnul crucii, prima oră: „Se botează”… cutare, numele pus copilului: „în numele Tatălui!”, apoi stropeşte a doua oară, în semnul crucii, şi spune: „Şi al Fiului!”, iar după ce stropeşte şi a treia oară, spune: „Şi al Sfântului Duh! Amin!”. Deci, dă cu aghiazmă în semnul crucii peste haine şi spune cum spune preotul la botez: „Se botează robul Lui Dumnezeu… cutare, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi apoi, în vecii vecilor. Amin! Preotul bagă copilul în apă de trei ori, iar mamele doar stropesc cu apă sfinţită hăinuţele cumpărate pentru pruncul avortat.    D.G.: Părinte, şi cele bolnave, ele cum fac?

   Părintele Pantelimon: Spun şi ele cum pot. Canonul acesta, prin botezul pruncilor avortaţi, i-a rânduit Maica Domnului, care ţipă şi strigă de durere, şi ea înţelege neputinţa mamelor bolnave. Dar numai mamele pot face acest botez. Ele le-au luat viaţa, doar ele pot să le dea viaţa înapoi. Se pot boteza mai mulţi copii odată, dacă a făcut mai multe avorturi. Aşază pe pat hăinuţele cumpărate, cum ar fi: ceva de pus pe cap, bluză sau tricou, o hăinuţă, pantalonaş, ciorapi, ceva de încălţat şi ce mai crede mama că e necesar, dar şi în funcţie de cum are mama bani. Se scriu bileţele cu numele de botez ale copiilor şi se aşază câte un bileţel pe fiecare pacheţel de hăinuţe, ca să nu le greşească numele atunci când rosteşte formula de botez, cum ţi-am spus, prin stropirea hăinuţelor cu aghiazmă de trei ori, în semnul crucii. După ce i-a botezat, în următoarea zi îi trece pe Pomelnic sau la Sfânta Liturghie, la „Adormiţi”, ca pe oricare persoană adormită din neamul ei şi îi face pomenile cuvenite.

Spune-le să facă acest canon, că dacă le apucă Ziua Judecăţii, nu mai pot face nimic.    D.G.: Sfinţia Voastră, cum aţi aflat de această rânduială pentru pruncii nebotezaţi?

   Părintele Pantelimon: Maica Domnului i l-a spus lui Lui Moş Ilie şi apoi Părintelui Arsenie Boca. Maica Domnului plânge de durere că nici pruncii, nici mamele nu se mântuiesc fără botezul pruncilor avortaţi. Din cauza aceasta, Părintele Arsenie Boca insista atât de mult ca femeile să nu mai facă avorturi, pentru că nu se mântuiesc.

   D.G.: Iar despre apa sfinţită, ce fel de aghiazmă trebuie să folosească, mare sau mică?    Părintele Pantelimon: Nu contează! Important e să fie apă sfinţită şi botezul să fie făcut de mamă.  Dacă o ajută şi preotul ei duhovnic cu rugăciuni de sprijinire a botezului e şi mai bine. Mamele care au avortat copii trebuie să înţeleagă că doar prin acest botez copiii lor sunt aduşi la lumină.

  1. G.: Părinte, când am fost ultima dată la noi la cateheză, la Biserica „Sfântul Andrei”, în Drumul Taberei, un credincios ne-a povestit un vis al său, despre care spunea că i-a marcat profund şi că i-a schimbat radical felul de a se raporta la Dumnezeu şi la efectele faptelor sale.

Povestea acest credincios că a visat că era într-o casă înconjurată de canale subterane şi de pivniţe. La un moment dat, a auzit o voce de femeie care îl striga din acele canale subterane: „Tată!, ce faci tată?” Iar el a întrebat-o: „De ce îmi spui tată? Eu nu am copii.” Iar femeia i-a răspuns: „Pentru că sunt fiica ta, pentru aceasta îţi spun tată!”. „Nu ai cum, ţi-am spus că nu am copii”, i-a răspuns el, foarte încurcat de cele ce afla, din câte ne-a povestit. Apoi, spunea că îşi aminteşte că a întrebat-o pe femeie câţi ani are şi aceasta i-a răspuns că are 52 de ani, şi după acest răspuns s-a trezit. Nu a mai putut dormi. Dimineaţa, obosit de nesomn, aştepta cu nerăbdare să se trezească şi soţia lui, să discute cu ea. I-a povestit visul, apoi a întrebat-o dacă mai ţine minte cât timp a trecut de la avortul pe care l-a făcut când erau tineri, pentru că, după calculele lui, trecuseră 52 de ani. La acelaşi rezultat a ajuns şi

Soţia sa şi s-au speriat. Acum nu ştiau cum să vindece această fractură a conştiinţei lor, cum să aline suferinţa fiicei lor, nenăscute din vina lor. După ce domnul a terminat de povestit, mai mult plângând, i-am cerut voie părintelui meu duhovnic, Nicolae Popescu, să mă lase să vorbesc despre acest canon insuflat de Maica Domnului lui Moş Ilie şi Părintelui Arsenie Boca. Şi a fost de acord şi cu canonul şi să susţină dânsul cu rugăciuni botezul copilului de către mama care l-a avortat.

   PărintelePantelimon: Foarte bine, pentru că toţi aceşti copii avortaţi se duc în iad şi îşi blesteamă mamele, pentru că le-au tăiat şansa mântuirii. Prin botez, se naşte omul nou, cel fără păcatul strămoşesc.

Ori prin avort, pruncul se duce în iad pentru păcatul strămoşesc, care s-ar fi anulat prin botez.

Ori, neştergându-se acest păcat, pruncul urmează legea păcatului şi se duce în iad. Maica Domnului, în mare mila sa, s-a gândit şi la soarta .acestor prunci avortaţi şi la soarta mamelor care i-au avortat, pentru că fără săvârşirea acestui canon, aceste mame nu se mântuiesc. Situaţia e foarte gravă, pentru că mamele care avortează prunci nu se mântuiesc! Şi din cauza acestui păcat al avortului, ţara o duce aşa de rău. Ne pedepseşte Dumnezeu pentru că trimitem în iad prunci nevinovaţi. Ei nu au păcate proprii, dar au păcatul strămoşesc. Iar Iisus a venit, ca Dumnezeu, tocmai să şteargă prin botez păcatul protopărinţilor noştri. Iar femeile nu ţin cont de acest mare dar făcut omenirii de Iisus. Femeile trebuie să înţeleagă să nu mai facă avorturi.

   D.G.: De la Revoluţie, România a avortat încă o naţie, peste 22 de milioane de prunci. 5 AVORTURI PE MINUT! Aşa arată ultimele statistici.

   Părintele Pantelimon: Şi cum să nu se supere Dumnezeu pe noi!?

Ai luat viaţa dată de Dumnezeu, la ce te aştepţi? Cam cum să fie efectul pentru tăierea vieţii, din proprie iniţiativă, prin libertatea ta de voinţă, dată ţie din dragoste de Dumnezeu?

Dumnezeu nu obligă pe nimeni ce să facă cu libertatea sa. El ne învaţă. Avem poruncile, trebuie să le respectăm, dacă vrem să ne fie bine. Dumnezeu ni le-a dat din dragoste pentru noi, să nu ne chinuim sufletul pe veci.

Nepăzirea poruncilor naşte patimă, iar patima te leagă pe vecie. Şi aici, dar şi după ce mori, sufletul e ţinut de acea patimă. Şi dacă omul nu învinge acea patimă aici, după ce moare, omul nu mai are nicio şansă, conştiinţa lui îl va judeca. De aceea, trebuie să ne luptăm cu patimile aici până le învingem şi să ne ferim să facem păcatul, prin păzirea poruncilor.

   D.G.: Unul dintre preoţii tineri despre care v-am povestit că se străduieşte să ducă mai departe misiunea apostolică a Bisericii, spunea într-una dintre predicile sale că „nepăzirea de către toţi oamenii a unei singure porunci din cele 10, distruge ea singură, fără celelalte nouă, umanitatea!”. Spun asta, pentru că am întâlnit multe persoane care sunt supărate pe Dumnezeu că le porunceşte. Li se pare că prin cele 10 porunci li se lezează libertatea.    Părintele Pantelimon: Repet, Dumnezeu nu obligă pe nimeni la nimic! Nici pe protopărinţii noştri, Adam şi Eva, nu i-a obligat cu nimic, chiar dacă le-a poruncit să nu guste din mărul cunoaşterii binelui şi al răului. Cauza a fost neascultarea, iar efectul, transformarea lor, decăderea. Aşa şi cu neascultarea. Ce s-ar întâmpla dacă toată lumea n-ar asculta, dacă nimeni nu mai ascultă de nimeni…? Haos… Vezi cum Dumnezeu, toate cu înţelepciune le-a făcut! El e opus haosului, care e creaţia celui Rău, neascultător şi răzvrătit, lacom şi avid de putere. Dumnezeu nu ne vrea aşa, că ne iubeşte şi face tot ce poate că noi să ne mântuim de bună voie. El respectă alegerea noastră şi, dacă alegem prost, El suferă, iar Maica Domnului plânge tot timpul pentru noi, că suntem neascultători. Iar, cu avortul, fapta e mai gravă decât păcatul uciderii, pentru că prin avort i-ai tăiat pruncului şansa de a se boteza şi de a se mântui. L-ai trimis tu, mamă, în iad pe vecie! Asta ai mai scris-o, nu? Mai scrie-o o dată pentru cine are urechi de auzit! Maica Domnului, în mare milă sa, a găsit soluţia. Aşa de bună e, numai milă! Şi ea nu are linişte şi plânge şi se roagă Lui Iisus să nu-i pedepsească şi să-i scoată din iad pe copiii avortaţi. Mulţi preoţi refuză acest canon. Dar ei trebuie să înţeleagă că ei pot ajuta foarte mult, pentru că pot să se roage pentru copilul botezat. Tu spune-le preoţilor pe care îi cunoşti să se roage, că nu greşesc! Sunt rugăciuni mari şi pot completa botezul făcut de mamă. Deci formula e cea pe care ţi-am spus-o şi spune-i preotului tău duhovnic tot ce ţi-am spus şi să facă aşa, că nu va greşi! E un canon dat de Maica Domnului prin Moş Ilie şi Părintele Arsenie Boca pentru mamele care au avortat. Mai mult de atât nu poate cere nimeni alte dovezi! Eu nu fac decât să transmit mai departe ce mi-au spus ei. E cumva ca la botezul făcut de mamă, atunci când copilul, după naştere, nu poate supravieţui şi nu mai e timp pentru botez. în această situaţie, preotul susţine botezul mamei cu rugăciuni speciale. Eu caut asemănări ca să-i ajut pe preoţi, dar şi de n-ar fi nicio asemănare, tot nu ar conta, că e de la Maica Domnului, iar Fiul ei totdeauna o ascultă, iar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi să îi mai spui preotului tău duhovnic şi celorlalţi preoţi pe care îi cunoşti, că prin pomenirea pruncului avortat cu numele de botez, Biserica, prin citirea pomelnicului, îl scoate pe copil la lumină. Fără Biserică, nu se poate! Ea e cea care îi dă lumină pruncului botezat. Numai că Dumnezeu nu vrea să tulbure Biserica şi de aceea a rânduit ca acest canon să vină de la Maica Domnului, nu de la oameni. Deci, spune-i părintelui tău duhovnic, că prin citirea pomelnicului cu pruncul botezat, el dă lumină copilului şi uşurează de păcate pe mama care a făcut avortul. E mare lucru această rânduială! Nu e nici din cap, nici din vis. Din vis poate să smintească şi preoţii nu fac dacă e din vis. Dar spune-i aşa cum ţi-am spus, că nu e nici din cap, nici din vis! Aici este vorba de poruncă! E poruncă de la Măicuţa Domnului!

   D.G.: Iar Măicuţa i-a poruncit lui Moş Ilie să le spună tuturor femeilor pe care le întâlneşte să facă această rânduială, dacă au făcut avort, Părinte?

   Părintele Pantelimon: Da, aşa i-a spus! Şi i-a mai poruncit să le spună că cine nu face canonul, lasă copilul în iad şi nu se uşurează de acest păcat. Doar botezat şi trecut pe pomelnic la „Adormiţi”, copilul ajunge la Iisus şi mama scapă de păcat. Pruncul numai prin mântuirea Mamei se mântuieşte! Vezi cu câtă înţelepciune lucrează Dumnezeu, că îl dă pe copil Bisericii şi, la fel, şi pe mamă o dă tot Bisericii şi aşa o dezleagă!?

   „Lumea e o şcoală! Dacă nu treci prin încercări, nu cunoşti nimic! Nu te cunoşti, nu ştii cine eşti şi nu ajungi la Dumnezeu, fără greutăţi! Omul când are un necaz, la cine strigă? La Dumnezeu, să-l scoată! Dacă nu-i roagă, atunci se topeşte degeaba. ”.

 

   Părintele Pantelimon: Stai puţin! Bat la uşă! Aşa sunt toată ziua! Să vezi că, după-masă, vin iar cu autocarele! Aşa de mulţi sunt cei cu necazuri! Şi vin trişti!    D.G.:… şi pleacă veseli!

   Părintele Pantelimon: Fetiţa aceea era nervoasă rău. Nu puteam să o las să plece aşa. Am ţinut-o de mână şi s-a liniştit. Şi uite aşa e toată ziua! Vin şi nu vor să mai plece de aici. Uneori mă doare capul de cât îmi bat capul cu fiecare om. Ei spun că preoţii îi resping. Apăi, să-i resping şi eu!? Iar ei vin la mine întunecaţi şi topiţi de slabi şi vor de la mine să-i scap pe loc de toate problemele adunate de ei în ani de zile, din necredinţă şi din risipire, fără să-L ia pe Dumnezeu la greu, să-L cheme şi să-I mulţumească pentru orice! Pentru absolut orice trebuie să-I mulţumim! Şi pentru necazuri, nu doar pentru bucurii,. Că ştie Dumnezeu de ce ni le dă şi pe unele şi pe celelalte! Şi, cum îţi spuneam, vin la mine aşa de disperaţi, de tulburaţi, că nu mai ştiu în cine să creadă. Vin şi sectanţii peste ei cu toate ereziile, care sunt hulă şi urâciune în Faţa Lui Dumnezeu. De aceea, cei care vin la mine nu mai ştiu care este adevărul şi nu mai ştiu în ce să creadă. S-au depărtat aşa de mult de adevăr! Iar depărtarea duce la întunecarea minţii. Apăi, încerc să le explic câte minuni a făcut Părintele Arsenie Boca şi câte face în continuare. Însă unii nu pot crede şi, din cauza asta, nici înţelege. Au mintea întunecată, şi de aici, toate! Daniela, tu ai simţit o mare bucurie când ai văzut icoana Părintelui Arsenie Boca! E, bucuria asta, felul acesta de bucurie, care nu e lumesc, a fost sădit în inima ta la botez! Din cauza păcatului, bucuria de la botez se simte tot mai puţin, pentru că păcatul produce durere. Dar bucuria de la botez, te încălzeşte. De aceea trebuie să deosebim viaţa de pe pământ de cea în duh, după felul bucuriei pe care o simţiţi în preajma unui sfânt. Părintele Arsenie Boca transmite această bucurie sădită în noi la botez şi simţi că trupul tău pluteşte, tresaltă cu o altă vibraţie de bucurie, nu ca la câştig la loto. Bucuria în duh e de natură dumnezeiască şi împlineşte şi linişteşte sufletul. Iar patima nu are o măsură, o limită.

Ea te omoară şi te chinuie şi dincolo de moarte. Nu dispare!

   D.G.: Sfinţia Voastră, care sunt problemele pentru care vin cei mai mulţi oameni la dumneavoastră?

   Părintele Pantelimon: Cele ale lumii.

   D.G.: Părinte, vă întreba unul dintre creştinii care au fost aici, mai devreme: „Ce e mai greu de suportat: ispitirea în lume sau în solitudine?”. Eu am plecat şi v-am lăsat singuri; nu am vrut să vă deranjez, însă sunt foarte curioasă să aflu ce i-aţi răspuns?

   Părintele Pantelimon: Nu prea a înţeles sfatul meu! Astea nu sunt ispite, sunt lecţii de viaţă! Lumea e o şcoală! Dacă nu treci prin încercări, nu cunoşti nimic! Nu te cunoşti, nu ştii cine eşti şi nu ajungi la Dumnezeu, fără greutăţi! Omul când are un necaz, la cine strigă? La Dumnezeu, să-l scoată! Dacă nu-i roagă, atunci se topeşte degeaba. Foarte mult mă bucur când vin la mine copii. Sunt aşa de frumoşi şi, unii, foarte cuminţi, alţii, foarte curioşi! Îmi sunt tare dragi! Odată a venit la mine o mamă cu un băieţel de vreo 5 ani, care nu a vrut să mai plece de la mine. Îmi spunea în şoaptă: „Eu rămân aici, nu mai plec!”. Ca să vezi cum lucrează Dumnezeu! Ei nu auzeau, dar când au ajuns la maşină, puştiul s-a smucit din mâinile lor şi a venit la mine şi mă ruga să nu-i las pe părinţi să-l ia. Şi tot spunea: „Eu rămân aici, nu mai vin cu voi!”. Niciun alt copil nu s-a manifestat aşa! „Gata! Eu rămân cu el, nu mai plec!”. Vezi pe cine pune Dumnezeu să vorbească? Pentru că ei sunt îngeri! Altă dată, a venit la mine o familie cu o fetiţă de vreo trei anişori. Şi a pus mâna pe o cruce, destul de măricică pentru puterea ei, dar pe care nu voia să o mai dea nimănui. Era crucea ei, ce puteam să-i facem! Iubea crucea! Alerga prin chilie cu crucea în mână, o ducea aşa, ca pe un steag! Şi o pupă de zor! Şi pentru că se chinuia, i-am căutat o cruce mai mică, potrivită cu puterea ei. Era aşa de fericită! Vezi, ea era mai mică, nu putea să vorbească, dar îngerii şi când tac, vorbesc! Ea iubea crucea!

   „Dacă ochii voştri ar fi luminaţi, aţi vedea, în timpul Sfintei Liturghii, că deasupra voastră cântă îngerii. Cântă îngerul fiecăruia! No, aşa, mergeţi la Biserică şi să ţineţi minte ce vă spun acum! Atunci când se cântă Axionul Maicii Domnului, Fecioara Maria îi miruie pe toţi cei care stau în genunchi. Care vă plimbaţi şi nu vă duceţi cum trebuie, vă ocoleşte. Deci, vine Maica Domnului cu îngerul şi vă miruieşte!”.

 

De multe ori, mergeam la Părintele Pantelimon cu maşina plină de prieteni. Totdeauna spunea un cuvânt de învăţătură celor cu care veneam şi era bucuros să facă acest lucru, deşi de multe ori ajungeam seara şi Sfinţia Sa era de dimineaţa în picioare, să primească autocarele cu creştini, care veneau şi vin destul de des la Sfinţia Sa. Uneori era aşa de obosit, dar cu toate acestea facea rugăciuni de drum şi dezlegări pentru toţi cei care veneau la dânsul.

De multe ori mă simt vinovată că nu l-am menajat, pentru că oricât de obosit era, nu refuza pe nimeni. Iar eu trebuia să mă gândesc că e foarte obosit şi să merg doar cu persoane care efectiv aveau nevoie de ajutorul lui. Redau aici una dintre învăţăturile date celor cu care am fost.

   Părintele Pantelimon: Gândiţi-vă la voi acum, că aveţi timp, că vine cernerea! Vine o judecată de care nu ne dăm seama. Ne alege de aici, de pe pământ. Vai de cei care şi-au cheltuit viaţa aici în petrecere, pentru că fără ale Lui Dumnezeu, şi-au pierdut şi viaţa de dincolo. Au de toate, dar de fapt nu au! O bucurie trecătoare şi atât! Viaţa în desfătare nu construieşte mântuirea! Dacă sunteţi românce, să fiţi românce adevărate. Adică şi creştine.

Faceţi acum cele necesare pentru mântuire, căci la Judecată nu mai puteţi face nimic! Conştiinţa voastră va ţipa şi vă va condamna pentru faptele voastre. Vedeţi-vă de suflet şi bucuraţi-vă! Haideţi să vă binecuvântez pentru drum. Aşa, tu, domnişoară, apropie-te! De ce porţi ochelari, că nu eşti bătrână? Dar tu, cu ce te ocupi, tinere?    Tânărul: …muzician

   Părintele Pantelimon: Ohoo! Vezi ce faci, să nu faci numai pentru cei de aici! Ocupă-te şi de cei de sus! Să ai grijă, să nu te îneci în Treburi. Bucuria voastră trebuie să fie prin ceea ce lăsaţi după voi că plăcut Lui Dumnezeu. Dacă nu vă bucuraţi şi nu simţiţi şi voi că e Cineva care vă iubeşte, care vă luminează, că e Cineva care poartă grijă noastră, nu veţi avea bucurie! Şi acum, Domnul să vă ajute să mergeţi sănătoşi şi să ajungeţi cu bine acasă! Să rămâneţi copii, măi, şi să vă bucuraţi! Aţi auzit ce am spus? Şi aveţi grijă de sănătatea voastră, că în curând vor fi înlocuite medicamentele de pe piaţă cu altele şi mai otrăvite, ca să vă termine! După ce au otrăvit mâncarea în toate felurile, acum vor pune în vânzare medicamente şi mai toxice. Aşa lucrează Anticrist! Şi acum a venit la noi, să distrugă creştinătatea. Dar noi nu trebuie să ne lăsăm. Avem rugăciuni, avem crucea care ne apără. Cu credinţă şi nădejde în Dumnezeu, nimeni nu ne poate învinge. Trebuie să ne întoarcem să lucrăm pământul nostru, care încă nu e stricat. Dumnezeu dă roadă acestui pământ, dacă ne întoarcem la El şi la pământ. Ce cultivi tu pentru familia ta, nu poate controla nimeni. Tu văd că vrei să spui ceva! Ce te frământă?

   Domnişoara cu ochelari: Cum pot să aflu care este voia Lui Dumnezeu în legătură cu ceea ce trebuie să fac de acum înainte?

   Părintele Pantelimon: Foarte simplu! Tu ştii că te-a creat Dumnezeu, că ai venit cu voia Lui pe pământ, iar tu trebuie să respecţi rânduiala Lui Dumnezeu! Ţi-a dat botezul prin care te-a iertat de păcatul strămoşesc moştenit de la Adam şi Eva, şi tu, acum, trebuie să te păstrezi curată. Iar asta o poţi face, păzind poruncile Lui. La botez, odată cu botezul, ai primit şi Sfânta Treime şi pentru asta trebuie să te bucuri în inima ta. Dacă părinţii voştri nu v-au crescut cum trebuie, aveţi Biserica. Tu ai unde să te duci, la Sfânta Liturghie, unde coboară Duhul Sfânt. Trebuie să urmezi Biserica şi să cercetezi şi tu jertfa Mântuitorului şi suferinţa

Maicii Domnului. Nicio suferinţă nu a fost pe pământ ca suferinţa Maicii Domnului! Când a văzut ea ce i-au făcut lui Iisus după ce a vindecat orbi, surzi, muţi, leproşi, a scos demoni, a înviat morţii. Şi tot nu a fost de ajuns ca ei să creadă! Ba mai mult, L-au omorât! Deci mergi la Liturghie! Ascultă Cuvântul Domnului în toată Liturghia. El e de faţă! Dumneavoastră, domnişoară, nu puteţi vedea, că aveţi ochelari. Deasupra noastră, a fiecăruia, sunt îngerii. în rugăciunea „Tatăl nostru” spune: „precum în Cer aşa şi pe Pământ”. Sfânta Liturghie face legătură cu Cerul. Dacă ochii voştri ar fi luminaţi, aţi vedea, în timpul Sfintei Liturghii, că deasupra voastră cântă îngerii. Cântă îngerul fiecăruia! No, aşa, mergeţi la Biserică şi să ţineţi minte ce vă spun acum! Atunci când se cântă Axionul Maicii Domnului, Fecioara Maria îi miruie pe toţi cei care stau în genunchi. Care vă plimbaţi şi nu vă duceţi cum trebuie, vă ocoleşte. Deci, vine Maica Domnului cu îngerul şi vă miruieşte! Dar.voi nu vedeţi din cauza păcatelor care s-au adunat în inima voastră şi au întunecat-o şi au acoperit ochii sufletului, care văd lumea nevăzută. Ei, şi acum, haideţi, Dumnezeu să vă ocrotească, că uite mai bate cineva la uşă! Trebuie să-i primesc, să le fac şi lor o dezlegare. Domnul să vă ajute! Să daţi dovadă că sunteţi românce, măi! Un român adevărat e cel creştin!

 

 

 

 

DESPRE CUM SĂ AȘTEPTĂM VREMURILE CELE DE PE URMĂ

 

   D.G.: Părinte, se comentează mult faptul că de vreo doi ani ruşii renunţă la tot ce au şi pleacă în munţi cu familiile.

   Părintele Pantelimon: Simt că vine pedeapsa peste Rusia. Ruşii nu s-au astâmpărat niciodată. De la sovietici a plecat răul la ei, iar la noi, de la comunişti! Dar tu să nu faci una ca asta, să pleci în munţi! Te rogi la Dumnezeu şi te gândeşti că noi nu suntem de aici, din această lume. O moarte trebuie să vie pentru oricine! Iar tu să o aştepţi aici, unde trebuie să-ţi ispăşeşti păcatele! Tu aici ai treabă! Păcatele s-au înmulţit. Te ia groaza! Niciun popor pe pământ nu a făcut atâtea avorturi. Măi, cât v-am spus! Şi am să vă tot spun până nu am să mai pot: rugaţi-vă la Dumnezeu. Dumnezeu a arătat prin apostolul Pavel că cei morţi sunt morţi, iar pe cei vii îi opreşte în Cer.

  • : Vreau să ştiu mai mult despre cei care rămân pe Pământ!

   Părintele Pantelimon: Măi, pe Pământ doar trupul rămâne, iar Pământul va arde. Şi un

Pământ nou şi un Soare nou vor apărea, după spălarea păcatelor prin ardere. Aşa apare un Pământ nou! Iar Pământul va lua foc din cauza americanilor! Hai că mai vorbim, acum mă ia cu ameţeală.

   D.G. : Haideţi că vă las, Părinte! Mă duc să sărut icoana şi crucea Părintelui Arsenie Boca şi plec.

   Părintele Pantelimon: Stai, bate cineva la uşă, deschide-le tu!    D.G.: Părinte, sunteţi obosit! E trecut de ora 8!

   Părintele Pantelimon: Lasă, măi! Uite aşa vin toată ziua şi problema e că vor să le rezolv problemele acum, pe loc. Trebuie să-i primesc!

   D.G.: Cum spuneţi, Părinte, dar să nu vă obosiţi, că ne trebuiţi puternic.

   Părintele Pantelimon: E multă durere, măi. Du-te dincolo că e linişte! Vezi, să stai cu Maica Domnului de vorbă până le fac câteva rugăciuni. Şi apoi să-mi spui ce ai vorbit cu ea şi dacă ţi-a răspuns.

   D.G.: Sigur, Părinte!

DESPRE CITIREA PSALTIREI ŞI ALTE SFATURI

 

   „Ţine raţiunea la locul ei! Cine depăşeşte limitele stabilite de Dumnezeu din dragoste pentru noi, depăşeşte veşnic. […] Trebuie să te lupţi cu ceea ce eşti, cu ceea ce Psaltirea te-a ajutat să afli că eşti: supărăcios, nervos, invidios, leneş, lacom. Nu sunt ispite, e ceea ce eşti!”

 

Părintele ne aştepta într-o stare de bucurie luminoasă. De fiecare dată, blândeţea lui radiază o pace luminoasă, pe care îmi e greu să o descriu în cuvinte. Aproape materială, prin luminozitatea ei… . Părintele ne-a invitat în chilia sa, să stăm de vorbă, să afle ce dureri au prietenele pe care le adusesem de această dată. De fiecare dată, încercam, pe cât era posibil, să aduc persoane care nu mai fuseseră la Părintele Pantelimon şi care aveau unele probleme de sănătate. Părintele, foarte rar stătea jos când primea credincioşi, deşi era obosit. Uneori, se mai sprijinea pe braţul meu drept şi, trebuie să mărturisesc, acesta era momentul meu de maximă utilitate. Simţeam că aveam şi eu un rost acolo, că pot să-l ajut cu ceva. Şi, ca de fiecare dată, obosit şi vesel, Părintele aştepta să vadă cu ce ne poate fi de folos. De data aceasta, venisem cu una dintre prietenele mele, Violeta, chinuită de depresie.

   D.G.: Părinte, câţi psalmi pe zi e bine să citim?

   Părintele Pantelimon: Câţi poţi. Nu e limitare. Psaltirea scoate răul din noi. Citind-o, ajungem de fapt să ne cunoaştem. Şi te cunoşti văzând răul din tine, pe care îl scoate la iveală Psaltirea. Trebuie să te lupţi cu ceea ce eşti, cu ceea ce Psaltirea te-a ajutat să afli că eşti:

supărăcios, nervos, invidios, leneş, lacom. Nu sunt ispite, e ceea ce eşti! Aşa arăţi pe dinlăuntru şi odată pus faţă în faţă cu relele din tine, trebuie să nu te laşi până nu le învingi.    D.G.: Dar cum să mă lupt cu urâţenia din mine, adunată de ani şi, din această cauză, mai puternică decât mine?

   Părintele Pantelimon: Prin citirea în continuare a Psaltirii.

   Violeta: Am format deja un grup de citire a Psaltirii pentru ca Dumnezeu să scape poporul român de cârduri şi să ne dea un conducător bun.

   Părintele Pantelimon: E foarte bine. Citirea Psaltirii vă scapă de necazuri. E nevoie mai ales acum, după ce oamenii s-au lăsat la voia lui Anticrist. Tinerii sunt vai de ei, mai ales cei care vin din străinătate! Şi-au nenorocit copiii! Vin cu ei îndrăciţi, mai toţi! De curând a venit o altă familie la mine din străinătate, cu un copil, nu avea încă 5 ani. Şi când l-a aşezat maicăsa sub patrafir, să-i citesc, nu ştiu cum a făcut, s-a băgat pe lângă mamă-sa şi m-a apucat de aici, de braţ, de şold, uite aşa, şi m-a trântit! Apoi, după ce i-am citit, a fost trântit el, copilul.    D.G.: De duhul rău din el? A ieşit duhul rău din el?

Părintele Pantelimon: Altă dată, a venit o familie cu doi copii, unul de vreo 6 anişori şi altul apropiat de vârsta lui. Cum le-am citit, cum i-a trântit, şi i-a scos afară.

   D.G. : Citirea i-a scos afară? Aţi scos duhurile rele, diavolii, din ei?

   Părintele Pantelimon: Iisus îi scoate afară, citirea!

   Violeta: Şi depresia este tot de la un duh rău?

   Părintele Pantelimon: E duh, da, vine de la problemele lumeşti.

Dacă omul îşi face numai probleme lumeşti! Şi „aparatul” ăsta are şi el nişte limite. Dacă-l pui să lucreze numai ale lumii şi te sperii de cele ce urmează să se întâmple, pentru că eşti gol de nădejde în Dumnezeu pe dinlăuntru, o ia şi el, deh, cum să zic…    D.G.:… razna…

   Părintele Pantelimon: Apăi, da! Ca să nu ajungi la depresie, trebuie să te gândeşti şi să meditezi că eşti călătoare prin această lume şi să nădăjduieşti că treci cu bine orice greutate ai, prin Pronia cerească. Prin multele griji pe care ni le facem, practic refuzăm Pronia cerească, grija Lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dă greutăţi ca să ne îndreptăm, să înţelegem că fără el, „nimic suntem”. Greutăţile trebuie acceptate ca atare, cu mulţumire şi bucurie, dacă se poate, pentru a nu ajunge la depresie. Prin greutăţi, Dumnezeu ne învaţă răbdarea, iar din răbdare se naşte bucuria de a trece cu uşurinţă peste toate. Şi mai trebuie să te gândeşti că nu ai de ce să suferi când ai o pierdere materială. Nimeni nu a luat nimic cu el, nimeni nu şi-a putut plăti un loc în veşnicie.    Violeta: Nu se poate rezerva.

   Părintele Pantelimon : Câţi nu au avut bani?! Şi ce au făcut cu ei? Nu au putut să cumpere viaţa, nici un loc în veşnicie. Prin urmare, dacă aşa stau lucrurile, nu trebuie să-ţi pese de ale lumii, de bani, de cine te discută, cine nu te mai iubeşte. Te iubeşte Dumnezeu şi e de ajuns.    Violeta: Părinte, şi nu avem noi cum să plătim pentru păcatele noastre cu bani! Nu avem altă cale, decât fapta bună, cu rugăciune şi mila Lui Dumnezeu.

   Părintele Pantelimon: Ţine raţiunea la locul ei! Cine depăşeşte limitele stabilite de Dumnezeu din dragoste pentru noi, depăşeşte veşnic.

   D.G.: Toate poruncile Lui ne arată cum să nu ne jucăm cu focul, cu focul cel veşnic, dar cum să facem, Părinte, să ţinem raţiunea la locul ei? Noi femeile suntem mai puţin raţionale, sau mă rog, eu, ca să nu generalizez!

   Părintele Pantelimon: Raţiunea se ţine la locul ei în primul rând cu post şi cu respectarea rânduielilor lui Dumnezeu în toate. Dar acum, vi s-a luat liniştea prin tot felul de lucrări diavoleşti, prin minciună, prin iluzia libertăţii, prin goana după uşor şi după plăceri de tot felul. V-a convins Anticrist că aveţi drepturi, multe drepturi, însă multe dintre ele mai mult vă fac rău, decât vă folosesc. Şi acum aţi ajuns la un capăt, învinse de nemulţumirea din voi, de ceea ce aţi acumulat în sufletul vostru. Acum nu mai ştiţi pe unde să o apucaţi. Nu e târziu să găsiţi calea, numai că nu mai e drum de întoarcere. Voi vreţi să vă fie la fel de bine cum v-a fost cândva şi mă refer la binele material. Asta nu se mai întoarce! De acum, să vă aşteptaţi la încercări, la greutăţi. Vin încercări de nici nu vă daţi seama de ce fel sunt. Voi trebuie să le primiţi fără să vă supăraţi, fără să suferiţi, că asta înseamnă cârtire, aţi înţeles? Şi dacă e cârtire, e şi chin, e şi mai multă încărcătură sufletească! Maica Domnului tot spune că acum a venit Anticrist şi o să ne încerce pe toţi. Şi a venit Anticrist şi a dat libertate tinerilor şi acum se văd generaţiile crescute tară frica de Dumnezeu. Aşa se va vedea şi cum v-aţi crescut copiii. Bătrânii nu mai au nicio linişte. Copiii nu-i mai ascultă. Mulţi au plecat în străinătate şi acolo îl pierd pe Dumnezeu. Ce să vă spun, s-a făcut un haos din ţară!? Şi prea puţine s-au schimbat după Revoluţie. Oamenii nu au ales bine atunci şi ne luptăm cu aceeaşi mentalitate moştenită de la regimul comunist. Poftim! Ieri au venit la mine cinci de la Securitate.Voiau să audă ei ce vorbesc şi cu cine vorbesc. Şi le-am spus şi lor. Staţi liniştiţi, că şi eu am fost ca voi!

   D.G.: Au înţeles că vă referiţi la faptul că aţi făcut armata la Securitate?

   Părintele Pantelimon: Ei, da, că vin instruiţi! Şi cum deschid gura, eu nici nu-i las să termine ce au de spus şi imediat încep să-i cert: „Aţi distrus ţara! Uite ce aţi făcut din ea!”. Iar, ultimii, au încremenit. „Să distrugeţi ţara, asta ştiţi să faceţi!” le-am spus din nou, să le intre bine în cap. Să ştii că toţi colegii mei de armată au ajuns oameni mari. Rolul superiorilor din Securitate era să ne instruiască pe noi, cei tineri, să luptăm împotriva lui Dumnezeu şi am văzut cu câtă îndârjire dădeau în Biserică şi în credinţă. Iar politica, instructajul de luptă, ni-1 făceau zilnic. Ne pregăteau să luptăm şi împotriva Americii, cum ţi-am spus! Numai aiureli, dar în care ei credeau cu tărie, erau convinşi că vor învinge America. Eu le-am spus:

„niciodată nu veţi putea face asta!”. Asta aşa, ca să-i mai aduc cu picioarele pe pământ.

   „Fără ţară, nu ai niciun rost pe lume! Al cui eşti tu? De unde vii? Care e istoria străbunilor tăi? Şi avem o ţară aşa de frumoasă! Cea mai frumoasă dintre toate! Şi sfântă, măi! Şi sfântă e ţara noastră! “.

 

Îmi amintesc, după ce am ieşit din închisoare, m-am întâlnit cu un fost coleg de armată. Eu, fost puşcăriaş, iar el, colonel. Ne-am întâlnit pe drum. Eu mă duceam la biserică, iar el se plimba pe stradă, şi el era cu o doctoriţă. Şi când mă vede, îmi spune: „Băăă, sălbaticulle”. Iar eu i-am răspuns: „Bine, măi, …bine zici tu! Poate ai auzit că sunt două scări!?” „Cum, două scări?”, a întrebat el. Şi i-am explicat: „Măi, una e în sus şi alta, în jos!”. Şi ce a înţeles, nu ştiu, că a răspuns: „Eeee, păi, da! ce să spun?!!!”. El mă tot acuza că nu am ştiut decât să muncesc, de parcă asta era de ruşine! „Nu-i nimic, eu am ştiut să muncesc, iar tu, …cine mai e ca tine, colonel?! Cu doctoriţa?!”. Se însurase cu ea şi, mai mult decât că trebuia să se ştie, trebuia să se şi vadă… . „Eşti tare!”, i-am mai zis. Ştii cum erau selectaţi pentru Securitate şi pentru activul de partid? Erau aleşi cei mai beţivi, cei mai puturoşi, cei care aveau un viciu sau un trecut pătat sau oameni slabi, care erau mai uşor de manipulat, de şantajat! Iar colegul acesta de armată se dădea mare că era cu o femeie intelectuală lângă el, ce să-i faci, şi mă certă pe mine că, vezi, de ce muncesc, că sunt necivilizat, că sunt sălbatic! El fusese selectat într-un batalion de securitate în fundul Ardealului şi de acolo venea şi făcea „şcoală” cu noi, iar eu niciodată nu i-am admis „învăţătura”. Şi de câteva ori mi-a spus: „Lasă, că te aranjez eu!”

   D.G.: Şi v-a „aranjat”, Părinte? A fost un „om de onoare”? S-a ţinut de cuvânt?    Părintele Pantelimon: Apoi, cum de nu! M-a dat pe mâna Securităţii. Şi acasă eram controlat tot timpul. Eee…, şi să revin! Prima întâlnire cu acest coleg, când m-a făcut sălbatic, a fost după exil. Apoi, imediat după exil, am fost din nou arestat şi m-au mai ţinut încă doi ani la închisoare. M-au arestat pentru că au găsit la mine acasă Noul Testament. M-au pus să renunţ la el, dar nu am cedat şi m-au ţinut încă doi ani, fără să fiu condamnat, că nu au găsit niciun motiv, nicio vinovăţie.

   D.G.: Doi ani, Părinte?! Ăsta da, arest preventiv! Nici nu mai era nevoie să vă găsească vinovat!    Părintele Pantelimon: Ha, ha…! După doi ani, când vin, mă duc la biserică şi îl găsesc pe domnul colonel acolo. Şi când mă vede, vine la mine şi-mi spune aşa: „Măi, frate, măi!”… „Ce frate sunt eu cu tine, un sălbatic!?”, i-am răspuns eu. „Sunt frate, acum? Cum aşa!?”, lam certat eu. Nu ştiu ce făcuse, ce ilegalităţi, şi fusese condamnat la cinci ani. Se băgase în tot felul de „afaceri” cu unii ca el, şi băteau, omorau pentru bani. Acum, că ştia pe pielea lui cum e la puşcărie, eram fraţi! Ajunsese rău, lucra ca şofer la un spital. Îmi era milă de el. Doctoriţa a fost mai deşteaptă. Când a văzut de ce era în stare, i-a pus în vedere că dacă nu se potoleşte, îl spune la serviciu ce „afaceri” face. El nu s-a potolit şi ea l-a denunţat. Ce putea să facă? A lucrat înţelept doctora! Ea a recunoscut şi a primit mai puţin.    D.G.: Deşi era securist, l-au arestat…?

   Părintele Pantelimon: Nu-i lăsau chiar aşa. Când săreau calul rău de tot, nici ei nu mai treceau cu vederea. Nu mai puteau, era prea peste măsură. Aşa că l-au condamnat la cinci ani.

Aşa au fost oamenii pe care i-au pus comuniştii în capul ţării, după ce au luat puterea cu forţa. Iar voi, la lecţia de istorie, numai prostii aţi învăţat. V-au spus şi vouă de Ştefan cel Mare, cum se ruga şi ţinea post înainte de orice bătălie!? Că acesta era secretul victoriei domnitorilor români în faţa turcilor!? Apoi despre Brâncoveanu, Neagoe Basarab…? Religie nu, iar la istorie, numai minciuni! Am avut atâţia oameni înţelepţi care au luptat pentru ţară şi pământ, pentru că îşi iubeau ţara cu adevărat, cu fapte de luptă, cu păstrarea integrităţii ţării, nu ca acum, numai vorbe.

Nimic despre voievozii acestui neam! Doar tăcere! Patriotismul menţine trează ideea de apărare a ţării, aşa cum îţi aperi propria mamă. Ştii că poeţii cântau ţara ca pe o mamă? Şi aşa este! Când îţi este greu, unde te întorci!? La mama, nu?

   D.G.: Nu eşti patriot, nu ai ţară! Nu ai ţară, eşti orfan! Cam aşa, Părinte?

   Părintele Pantelimon: Fără ţară, nu ai niciun rost pe lume! Al cui eşti tu? De unde vii? Care e istoria străbunilor tăi? Şi avem o ţară aşa de frumoasă! Cea mai frumoasă dintre toate! Şi sfântă, măi! Şi sfântă e ţara noastră!

   D.G.: Dar nu prea are cine să o mai iubească, Sfinţia Voastră!

   Părintele Pantelimon: Oamenii s-au răcit. Cei mai mulţi pleacă în străinătate, să facă bani. Li s-a luat pacea tinerilor şi pleacă. Fără linişte sufletească aici, la ei acasă, devin neputincioşi, nu mai au cu ce să se susţină, mai mare durerea! De aceea şi ei pleacă, pentru că nu mai are ce să-i ţină. Mare durere! Haos, totul e haos! Lipsă de decizii pentru naţiune, din lipsă de dragoste de popor. Nu mai e niciun pic de linişte. Oamenii nu mai pot face faţă greutăţilor. Şi nu mai e mult şi o să deveniţi argaţi în propria voastră ţară. Şi dacă cei care o conduc nu se trezesc, or să facă străinii din ţara noastră o ţară, aşa cum o vor ei: de păgâni, de hoţi, imorală şi destrăbălată. Şi atunci vom fi lipsiţi de orice bucurie. Deja ne cam putem întreba, în ţara noastră aşa de frumoasă, ce bucurie mai e? Deja pământul ţării e vândut în cea mai mare parte. Şi uite aşa vom fi lipsiţi de toată liniştea. Dumnezeu ne-a dat o ţară aşa de frumoasă şi de bogată! Tot ce iese din pământul nostru e sfânt. Dar pentru că nu mâncăm ce produce pământul nostru şi cumpărăm de la alţii hrană otrăvită, spitalele sunt pline de bolnavi. Uite, cancerul! La noi nu s-a pomenit de cancer. A apărut odată cu importul de hrană. Practic, ne iau de la gură ce avem noi mai sfânt: hrana. Acum voi mâncaţi otrăvuri. Asta nu e hrană ce ne aduc ei din străinătate! Uite cum a fost planul lor: „nu mai munciţi voi, că vă dăm noi!”. Au ştiut ei de ce! Aşa au distrus şi producţia şi agricultura. Aşa or să facă cu noi în continuare. Noi trebuie să gândim aşa. Lasă-mă să muncesc, să-ţi dau eu ţie mâncare curată! Nu să-mi dai tu mie otravă! îmi aduc aminte că şi în închisoare ne chinuiau în multe feluri şi nu am mâncat de la ei. Ce să mai! Nu aţi ştiut să iubiţi ţara şi să o împodobiţi.    D.G.: Aşa este! Cel puţin în ce mă priveşte!

 

 

 

 

DESPRE VREMURI ŞI PĂSTRAREA PĂCII CU RUGĂCIUNE

 

   „Numai cu un om ferm şi patriot va putea fi salvată România de lupta asta dusă pentru prăduirea noastră. E nevoie de cineva curajos şi iubitor de neam, nu de îmbogăţire, care să nu fie preocupat doar de averea sa! Cineva care să fie credincios şi care să treacă la fapte. Căci credinţa fără fapte e moartă. Familia e capul ţării şi trebuie aşezată în capul ţării, nu cum este acum! Vin alţii şi ne dau nouă lecţii cum să ne creştem copiii. […] Dumnezeu nu mai îngăduie, să ştii! A ajuns răutatea la gravitate! ”

 

   D.G.: V-am adus ceva, Sfinţia Voastră.

   Părintele Pantelimon: De ce? Nu trebuia! Eu vreau să-mi aduci doar sănătate când vii de la Bucureşti.

   D.G.: E ceva din zona aceasta, pentru că o să vă bucure, cu siguranţă!

   Părintele Pantelimon: Atunci, ia să văd! Ce e?

   D.G.: Un tricolor, …să-l puneţi la mână!… Staţi, că vi-1 pun eu! E cu mesajul: pro Basarabia. Vi l-am adus pentru că ştiu că sunteţi mare iubitor de ţară şi un mare patriot..    Părintele Pantelimon: …Măi, măi…ha, ha, ha… Hai că m-ai făcut să râd de bucurie! E frumos!… Ştii că de cinci ani depun memorii pentru grăbirea unirii cu Basarabia şi am făcut şi fac mereu rugăciuni pentru asta? Am avut poruncă de la Dumnezeu să ne rugăm pentru \ Basarabia. Tare chinuiţi au fost! Rugăciunile ne-au scăpat mereu şi ne vor scăpa de comunismul rusesc. Aşa ne-au scăpat când s-au întors sovieticii peste noi.

   D.G.: Nu ştiu despre ce vorbiţi, Părinte.

   Părintele Pantelimon: Au venit într-o noapte şi au vrut să ne ocupe.

Au venit cu două avioane, iar restul armatei pe jos.    D.G.: Asta când s-a întâmplat?

   Părintele Pantelimon: În 1952, după ce Gheorghe Gheorghiu Dej i-a dat afară din ţară pe sovietici. Iar ei, supăraţi că erau forţaţi să se întoarcă la Stalin, de la Tighina, au vrut să se întoarcă peste noi. Dar Dumnezeu ne-a ajutat să ne rugăm şi să nu ne predăm lor. Atunci am scăpat, dar de comunism nu am scăpat. Când au venit la noi comuniştii, au dat la o parte oamenii gospodari, i-au închis şi au pus responsabili cu obştea, tot felul de oameni slabi, cu tot felul de vicii, cum ţi-am spus! Dacă aveai acele „calităţi”, ajungeai om mare. Aşa cum a ajuns şi colonelul cu doctoriţa lui. Până la urmă, după ce a făcut puşcărie, a ajuns, din mare colonel ce era, şofer. Îmi era milă de el.

   D.G.: Aşa a fost şi când s-a făcut colectivizarea în zona în care m-am născut eu. Îmi povestea tatăl meu că a fost foarte greu în acea perioadă. „Pur şi simplu – spunea el – au dat buzna în gospodăria noastră şi au început să ne ia tot ce munciserăm. Eu m-am opus cu încă trei din sat şi ne-au arestat. Noi am scăpat cum am scăpat, dar în alte sate unde, la fel, s-au opus colectivizării, i-au împuşcat. Asta ca să bage frica în oameni, să fie de exemplu, adică cine face ca ei, aşa va păţi!”.

   Părintele Pantelimon: Şi politica asta a fost una la nivel de ţară. Au dat jos oamenii gospodari şi s-au pus pe ei, iar ei nu s-au priceput să facă treabă bună. Şi acum au ajuns şi copiii lor, tot în funcţii bune, unii chiar în fruntea ţării, să ne conducă, puşi de ei să le urmeze. Şi nu au niciun Dumnezeu. Se uită la noi ca la nişte gunoaie. Măcar de ar uni ţara cu Basarabia, atâta faptă bună să facă şi ei! Iar despre Ardeal, îl vor americanii, vor zăcămintele de acolo! Nu ştie nimeni ce avem în subsolul ţării. Dar vor asta! E clar că vor să ocupe acea zonă, pentru că sunt multe bogăţii la subsol. Avem cel mai pur aur din lume şi anumite metale care nu se mai găsesc niciunde. De asta îţi spuneam că avem cea mai bogată ţară din lume. Noi nu ar trebui să avem nevoie de nimeni, la ce bogăţii avem. Aur, ape minerale, păduri, dacă nu le tăiau, sol roditor, sfânt. Părintele Arsenie Boca a spus lucrul ăsta, şi anume că, puterile occidentale au simţit ce bogăţie e în Ardeal. Şi numai cu un om ferm şi patriot va putea fi salvată România de lupta asta dusă pentru prăduirea noastră. E nevoie de cineva curajos şi iubitor de neam, nu de îmbogăţire, cineva care să nu fie preocupat doar de averea sa. Cineva care să fie credincios şi care să treacă la fapte. Căci credinţa fără fapte e moartă! Familia e capul ţarii şi trebuie aşezată în capul ţării, nu cum este acum! Cineva care să repună educaţia copilului pe făgaşul ei firesc. Vin alţii şi ne dau nouă lecţii cum să ne creştem copiii! Să nu-i stresăm, dacă le mai dăm câte o pălmiţă…! De ce? E mai bine aşa: să ajungă la neascultare, la răzvrătire!? Răzvrătirea ridică pumnul mai târziu, pentru drepturi, că răzvrătirea are drepturi. Dacă nu şi le câştigă, copilul răzvrătit ajunge la spitalul de boli nervoase, că e neînţeles, că toţi au ceva cu el! Ce e aia să nu atingi copilul? Nu-l baţi tu cu nuiaua când e mic, nu-i nimic, că te bate el când se va face mare! Cine îşi bate copilul să-l nenorocească!? Dar trebuie, totuşi, un pic de autoritate în educaţia lui. Uite, poftim, cum ţiam spus. Fiul şi-a băgat tatăl la închisoare! Educaţia asta liberă de acum, cu atâtea drepturi de mici, îi va duce la sălbăticire. Nu vor mai accepta că şi tu vei avea un cuvânt de spus, pentru că el ştie tot! Drepturile prea multe duc la îngâmfarea lor de mici! Ai văzut cum se uită acum copilul la părinţi şi ce uşor le spune: „Nu, nu vreau să fac!”. Şi e mic! Şi dacă îi laşi să spună de prea multe ori nu, te trezeşti că te conduce el. Când creşte e prea târziu să mai îndrepţi mare lucru. Ce să mai zic!?

   D.G.: Aşa e, e vina noastră, a mamelor, că noi vrem să nu sufere deloc copiii noştri! Am încercat să le dăm tot ce nu am avut noi, şi nu cred că a fost prea bine. I-am răsfăţat, fără să ne dăm seama. Iar acum, când ne dăm seama…

   Părintele Pantelimon: Trebuia să-i creşteţi în credinţă! Lipsa        \

de credinţă duce la animalizare, la păgânizare! Asta vrea să facă Anticristul din tinerii noştri, să ştiţi! Fiţi mai atente! Ai văzut în Siria, ce fac cu tinerii? îi trimit în luptă şi au fost omorâţi 150 de tineri într-o zi.

   D.G.:… cu războiul…, mă ia groaza!

   Părintele Pantelimon: Apoi, dee! Toate sunt lăsate de la Dumnezeu. Toate se fac cu îngăduinţa Lui Dumnezeu, dar fiecare trebuie să-şi aleagă calea de urmat. Lucrurile nu se pot îndrepta dintr-o dată. Sunt două căi: cine are pe Dumnezeu, le trece pe toate fără să simtă. Cei care îl aleg pe Dumnezeu, aleg bucuria şi pacea, ceilalţi, aleg focul şi pier! Taie, omoară, distrug şi cred ca nu contează. Sunt atât de orbi! Şi focul e aproape! Dumnezeu nu mai îngăduie, să ştii! A ajuns răutatea la gravitate. Urmează scara: în jos sau în sus! Fiecare merge în funcţie de ce a ales. Suntem în timpurile cele de pe urmă. Mântuitorul este la uşă. Noi trebuie să fim gata şi să nu ne speriem şi să lăsăm ale lumii. Şi vor răspunde conducătorii, că nu au dus poporul acolo unde trebuie, la Dumnezeu, dar vor răspunde şi popoarele care nu au făcut ascultare de conducătorii buni. Asta trebuie să fie preocuparea voastră: Calea! Asta leam spus şi securiştilor care au venit ieri la mine.Vă pierdeţi în prea multe despicări ale firului în patru, în prea multe griji şi uitaţi de menirea voastră! Totul este să nu uitaţi de suflet. Dacă acesta e primul gând, toate celelalte gânduri se vor alinia după acesta şi veţi face cele plăcute lui Dumnezeu. Mare grijă trebuie să aveţi! In fiecare seară să te gândeşti ce ai făcut în ziua aceea pentru Dumnezeu şi, dacă în fiecare zi ţii cont de voia Lui Dumnezeu, vei vedea, seara, la inspecţia conştiinţei, că sufletul se va bucura. Asta e bucuria sufletului, să facă voia Lui Dumnezeu. De-asta spun şi eu mereu: bucuraţi-vă şi vă mai spun să fiţi vesele, adică să primiţi tot ce vă dă Dumnezeu cu veselie, cu bucurie că v-a supus încercării Sale. Fără încercări, nu vă puteţi cunoaşte. Nu ştiţi nimic despre voi, dacă nu treceţi prin greutăţi. Prin ele, Dumnezeu vă învaţă să luptaţi. Şi cu cât primiţi cu mai multă bucurie ce vă dă

Dumnezeu, cu atât lupta e mai uşoară, până ajungeţi să nu vă mai luptaţi, ci să aveţi o stare de bucurie permanentă, indiferent de greutăţi. Asta înseamnă şi înţelepciune.

…«Părinte, eu am trăit degeaba!»…, e mărturia unui colonel de securitate! […] Să le spui celor pe care îi întâlneşti, să se roage! Asta e ce avem cel mai de preţ: rugăciunea. Apoi, trebuie să ţii cont că se apropie Judecata şi că doar asta trebuie să te preocupe. […] Nimic să nu te afecteze sau să te intereseze! […] Iar când vine Judecata, nimeni nu ştie! Dacă lumea ar şti când vine sfârşitul, mulţi şi-ar pierde minţile! ”

 

   Părintele Pantelimon: A venit odată un colonel la mine, care fusese întâi la Părintele Arsenie. Primele cuvinte pe care mi le-a spus când a deschis uşa, au fost: „Părinte, eu am trăit degeaba!”. „De ce crezi una ca asta?”, l-am întrebat? Dar el numai asta repeta: „Părinte, eu am trăit degeaba!”. „Păi, cum aşa măi, ai trăit degeaba!? Dar, când i-ai dat pe mulţi pe mâna securităţii, când ai trădat poporul ăsta, când ai anchetat oameni nevinovaţi, a fost degeaba!?”, îl tot mustram eu, să-i trezesc şi mai mult conştiinţa, dar şi să-l ajut să se lupte. Iar el nu răspundea nimic la acuzaţiile mele şi spunea într-una: „… am trăit degeaba!”. Şi i-am spus că ştiu cum a trăit şi ce a trăit atunci, când eram în închisoare…    D.G.: Părinte, v-a chinuit mult…?

   Părintele Pantelimon: Da. Şi i-am spus: mulţumeşte-I Lui Dumnezeu că te-a îndreptat spre

Părintele Arsenie şi că el a ars cu dragostea lui întunericul din tine, iar acum ai început şi tu să vezi. Şi ai ajuns să îţi pară rău. E bine că acum te vezi aşa cum eşti şi că te pocăieşti!    D.G.: Aşa mă rog şi eu mereu să mă lumineze bunul Dumnezeu şi pe mine, că tare rea sunt!

   Părintele Pantelimon: Gândul ăsta văd că te îngenunchează! Roagă-te şi la icoană, la Părintele Arsenie Boca. Ai văzut, el se uită la tine şi îţi transmite starea. Îţi spune din privire cam care e răspunsul la întrebările tale sau dacă e bucuros că te vede.

  1. G.: Aproape mereu e bucuros că mă vede. O singură dată nu am înţeles ce a vrut să-mi transmită. Când m-am uitat la icoană, pur şi simplu, a strâns din ochi de câteva ori, aşa! Părintele Pantelimon: Tot bucurie era şi a vrut să-ţi arate asta mai clar: că te vede, că te are în urmărire, ca să te linişteşti! Aşa face! într-un anume fel, îţi spune şi să nu te laşi! Nici el nu s-a lăsat. A fost la Canal, a suferit în închisoare, şi nu s-a lăsat! îţi arată că trebuie să laşi grijile, că el se roagă, dar că aşa trebuie să faci şi tu. Să te rogi şi să nu fugi de greutăţi! Şi dacă vin încercări, acceptă-le cu bucurie, oricât de grele ar fi, că ele vor trece! Dumnezeu ţi le dă să te înveţe să lupţi şi ţi le mai dă şi pentru păcate, sau pentru că vrei să te lipeşti de Dumnezeu şi, în acest caz, vrăjmaşul lucrează prin cei apropiaţi ai tăi, prin familie, prin cei apropiaţi ţie, dacă ei nu cred. Indiferent de situaţie, tu să te rogi şi să le spui celor pe care îi întâlneşti să se roage. Asta e ce avem cel mai de preţ: rugăciunea. Apoi, trebuie să ţii cont că se apropie Judecata şi că doar asta trebuie să te preocupe. Nimic să nu te afecteze sau să te intereseze! Acum, toţi vor ca toate să revină cum au fost, să aibă din nou bogăţiile şi liniştea pierdute, dar asta nu se mai poate niciodată, măi, să-ţi fie clar! Ai auzit ce ţi-am spus? Vine vremea când Dumnezeu îngăduie ca toate să se dea pe faţă, adică să se vadă cine e cu El şi cine nu. Şi cine nu e cu El, va produce durere şi suferinţă celor care sunt cu Dumnezeu. Aşa a fost mereu, dar nu la proporţiile la care va fi înainte de Judecată. Nu simţi că în toată lumea e o încordare? Au trăit în fărădelege şi sunt întunecaţi. Nu mai ştiu nimic, pentru că se află întro beznă care nu are răspuns la frământările lor. Stau şi se întreabă: Ce facem? Ce facem? încordaţi! Tare încordaţi şi zăpăciţi de prea multe probleme care nu au legătură cu Dumnezeu. Au legătură cu aglomeraţia din ei, care le dă acea încordare. Iar toată această nelinişte a lor naşte în ei întrebarea: Ce vine? Şi aici mintea lor se blochează în gol, pentru că nu vine niciun răspuns.
  2. G.: Spuneaţi despre Judecată că e aproape! Ce înseamnă aproape, ca să nu speriem pe nimeni?

   Părintele Pantelimon: Aproape poate să însemne oricând. Când vine Judecata, nimeni nu ştie! Dacă lumea ar şti când vine sfârşitul, mulţi şi-ar pierde minţile! Dar pentru Judecată, trebuie să fim pregătiţi în fiecare clipă şi nu trebuie să ne fie frică. Trebuie să aşteptăm cu bucurie Judecata, că doar vine Iisus în Slava Sa. Ce bucurie poate fi mai mare ca asta? Şi când te gândeşti că Dumnezeu a ales poporul român să-I pregătească venirea, coborârea Lui în Slava Sa! Aici, la noi! Ce zici de asta? Ce mare dar! Mai mare, nu se poate! Iar pentru a-L primi cu bucurie, noi trebuie doar să ne îndreptăm, să punem început bun în tot ce facem, potrivit cu poruncile Lui Dumnezeu. Dacă facem asta, nu avem de ce să ne temem. Poate că e greu, dar unde nu putem noi, poate Dumnezeu. Dar pentru a putea, trebuie să ne rugăm să ne dea Dumnezeu putere. Fără rugăciune, nu merge! Doar cel mândru nu se roagă, că zice că el poate şi singur! Dar nu e aşa! Fără Iisus nu putem nimic!

   D.G.: Repetarea păcatului e un exemplu! Părinte, uneori, din cauza durerii produse de încercările prin care trec, ajung într-o zonă întunecată, apăsătoare. Cum să fac să nu ajung aici?

   Părintele Pantelimon: Măi, nu e de joacă! Nu pune tristeţe peste durere! Nu le amesteca! Şi Maica Domnului a suferit durere, sabie a trecut prin inima sa atunci când a fost răstignit Iisus, dar nu s-a întristat. A zis: „Facă-Se voia Ta, Doamne!”. Aşa şi tu, nu amesteca durerea cu tristeţea. Diavolul asta face. Când vede că eşti în suferinţă, vine şi te ispiteşte cu tristeţe, şi dacă-i dai voie tristeţii să ajungă în inima ta, atunci ajungi la depresie, la deznădejde. Poţi să suferi cât vrei, dar nu te întrista! Acceptă situaţia aşa cum e, pentru că Dumnezeu îţi dă greutăţi din iubire, să te mântuieşti. Tot gândul tău să fie că aici pe pământ eşti trecătoare, eşti ca la examen. După ce pleci de aici, sufletul tău va merge spre ceea ce tu ai ales. Dacă alegi tristeţea, dacă nu te lupţi cu ea, sufletul tău va fi stăpânit de ea şi dus, apoi, după moarte, pe acea treaptă a tristeţii iadului. Şi cu fiecare patimă e la fel. Ai grijă de sufletul tău! Primeşte cu bucurie totul, cu bucuria că Dumnezeu te iubeşte şi te căleşte şi cu nădejdea, cu convingerea fermă, că tot El te va scoate din această încercare. El nu ne Iasă niciodată, noi îl lăsăm! îi întoarcem spatele!

   D.G.: Şi tristeţea mă goleşte de Dumnezeu şi are culoarea întunericului, aşa o simt şi e insistentă şi apăsătoare.

   Părintele Pantelimon: Fii atentă că tristeţea desfigurează sufletul, apoi şi chipul cel atâta de frumos! Aşa lucrează diavolul, care totdeauna e insistent. Dar noi trebuie să luptăm şi să nu-i lăsăm să râdă de noi. Când încălcăm voia Lui Dumnezeu, diavolul râde, iar când ne luptăm, se ruşinează. Aşa că, ruşinează-l mereu! Iar lupta să o începi îndată ce apare gândul cel rău, pentru că dacă nu eşti atentă, gândul intră repede în inimă, ca şarpele. E foarte iute şi alunecos. Aşa şi cu tristeţea, după ce ai lăsat gândul tristeţii să intre în inima ta, tristeţea te conduce, ea e stăpâna ta şi te poate duce la ce e cel mai rău, la luarea vieţii. De aceea, luptă-te cât poţi să primeşti toate greutăţile ca pe un dar de la Dumnezeu. Ce faci când primeşti un dar? Te bucuri, nu? De aceea, primeşte toate încercările ca pe daruri de mare preţ, ca pe nişte nestemate de la Dumnezeu şi preţuieşte-le ca atare! Dumnezeu ştie ce avem noi nevoie ca să ne mântuim!

 

 

 

 

DESPRE ALEGERI

 

Comuniştii sunt acum la lecţia recunoaşterii răului făcut. întâi, Dumnezeu i-a răbdat mult, mult, iar la alegeri, poc, i-a lovit din senin!… Iar ce li s-a întâmplat comuniştilor la aceste alegeri e o trezire a conştiinţei, ca o bătaie bună, părintească!… Conştiinţa e cea mai bună bătaie! […] Dumnezeu nu vine cu altă pedeapsă. El trezeşte conştiinţa şi dacă în 2014 nu o ascultă, e alegerea lor! ” […] „Acum au văzut şi ei ce înseamnă Biserica! Ce poate Biserica prin post şi rugăciune! ”

 

Am fost la Părinte după alegerile din 16 noiembrie 2014 şi era bucuros că „a căzut comunismul cu adevărat”, aşa cum îi plăcea să-mi spună. în vară, îmi spusese că „toate relele făcute de comunişti vor începe să iasă la iveală”, că „va face Dumnezeu o schimbare rapidă şi profundă, aşa încât să se vădească tot răul făcut de comunişti. într-o singură zi cade comunismul. Dumnezeu poate într-o singură clipă să termine cu răul. Dumnezeu a avut destulă răbdare cu ei, dar acum gata! Schimbarea situaţiei de către Dumnezeu e pe cale. Nu mai durează mult!”, îmi spusese Părintele, cu câteva luni în urmă, în iulie, la scurt timp după ce am început să lucrăm la această carte.

   Părintele Pantelimon: Eu ţi-am spus cum e cu comunismul! Acum, Dumnezeu i-a lovit direct în cap şi au rămas ca morţi. Asta nu ţi-am mai spus, ne-a cerut Dumnezeu ceva:

„Rugaţi-vă, că Eu sunt cu voi. Vine, nu vă speriaţi, că sunt cu voi şi ascultaţi ce vă spun Eu!”. Şi i-a lăsat să conducă, cum i-a lăsat şi la Revoluţie, tot pe comunişti, dar acuma, după ce i-a răbdat atâta amar de vreme şi ei nu au înţeles de niciun fel să se îndrepte, ce-a zis Dumnezeu:

„Gata, a sosit vremea! Ajunge!”. Şi ei încă nu îşi găsesc locul. Şi urlă toţi de bani! Bani, bani şi numai bani! Asta e tot ce vor. Unde te duci, bani! Ce au vrut ei?! Să se lege de Biserică, dar Dumnezeu nu a îngăduit. „Că unde sunt banii? Biserica are bani!”, aşa spuneau. Şi or să mai spună şi vor face tot ce pot să reducă banii pentru Biserică, dar nu e bine. Sunt oameni care vin la mine şi mă întreabă de ce vrem noi, ai Bisericii, bani şi iar bani? Părintele Arsenie nu a cerut bani niciodată. Noi am slujit fără niciun ban. Tot ce am cerut noi a fost ca oamenii să fie corecţi şi să fie creştini adevăraţi, cu conştiinţă. Căci conştiinţa îl mustră pe cel care o are şi aşa ajunge omul să dea bani la biserică, dintr-o datorie creştină şi o convingere la care a ajuns singur. Şi Dumnezeu sporeşte, dă mult înapoi celui care dăruieşte. Nu trebuie să cerem noi bani! Uitaţi-vă acolo la icoane, sunt mulţi sfinţi. Pentru toţi am făcut liturghii şi maslu. Iar unii preoţi cereau şi ei ceva acolo, trebuia un pic, pentru că erau şi dintre aceia.care chiar nu puteau face faţă altfel. Sunt situaţii şi situaţii. Nu putem generaliza. Dar Părintelui Arsenie Boca şi lui Moş Ilie, Mântuitorul le spunea: „Vă duceţi la muncă şi să nu vă atingeţi de bani! Tot ce primiţi să băgaţi în Biserică, să aveţi Dincolo!”. Şi Moş Ilie şi Părintele Arsenie Boca şi eu, aşa am făcut. Nu am ţinut niciodată un ban.

   D.G.: Dumnezeu avea grijă şi vă facea bogată sărăcia asumată!

   Părintele Pantelimon: Mai mult decât multor preoţi! Totdeauna ne dădea mult. Odată m-am dus la Patriarhie să iau o Evanghelie. Trebuia să fac cumva să iau Evanghelia. Era 200 de lei, bani grei… şi nu-i aveam la vremea aceea! Şi acolo, când am ajuns, am băgat mâna în buzunar şi am găsit bani de Evanghelie… Ce zici de asta?    D.G.: Vi i-a pus Maica Domnului, că vă iubea mult de tot?

   Părintele Pantelimon: întâi m-am rugat Maicii Domnului să mă ajute să cumpăr

Evanghelia, apoi, când am urcat în tren, să vin la Bucureşti, la Patriarhie, am simţit că cineva se îmbulzea pe lângă mine, o femeie, şi mi-a băgat mâna în buzunar…    D.G.: Maica Domnului…?    Părintele Pantelimon: Da. Păi, tu care faci pentru Casa Lui Dumnezeu ceea ce îţi cere EL? A fost o răsplată pentru ascultare, că am ascultat porunca Să, ca tot ce primesc să dau Bisericii şi să nu mă ating de niciun ban. Apoi, Dumnezeu mi-a dat stupi şi binefacerea de a putea să vând miere. Nici de banii pe care i-am câştigat cu stupii nu m-am atins. Toţi, aşa cum ne-a poruncit Iisus: „Totul la Biserică!”.

   D.G.: Aşa aţi făcut Mănăstirea de maici de la Covasna, de la întorsura Buzăului?

   Părintele Pantelimon: Da, să vezi ce rânduială e acolo! Şi aşa am făcut şi la Ghighiu. Acolo m-am dus cu stupii şi cu un miliard de lei. Nu aveau nici de mâncare, după atâta chin! Mănăstirea a fost închisă 35 de ani, aşa că poţi să îţi dai seama ce sărăcie era. Iar la cutremurul din 1977, a căzut tot. Aduceam mâncare de la un cuptor de pâine şi sarmale. Putrezise tot după atâţia ani cât a fost închisă de comunişti. Iar la cutremur, s-au dărâmat toate şi, apoi, am reuşit cu ajutorul Maicii Domnului, să fac mănăstirea ca o bijuterie. Am pus-o pe picioare şi apoi au vrut comuniştii să o dărâme. Dar Maica Domnului a venit acolo şi nu i-a lăsat. Şi’drept răsplată pentru tot ce am făcut, într-o noapte, m-au azvârlit de la Ghighiu! Pe mine în drum şi stupii i-au azvârlit într-o gârlă! Dumnezeu face cu omul cum a făcut şi cu Comunismul zilele acestea. îl lasă, îl lasă, îl tot rabdă, până într-o zi când îi ia tot, pentru neascultare. Nu rămâne nimic neplătit, „niciun cuvânt”! Ca să vadă omul la ce duce neascultarea. Aşa au păţit şi Adam şi Eva. Pentru neascultarea lor, Dumnezeu le-a luat Raiul, i-a lăsat pe afară. Şi oamenii nu învaţă! Ei cred că acum lucrurile stau altfel şi nu li se poate întâmpla lor. Publicarea acestei cărţi, cu toată dojana mea, ar fi o dovadă de smerenie din partea celor care conduc Biserica. Toţi avem nevoie să ne îndreptăm şi aş putea spune că avem chiar obligaţia să ne ridicăm de fiecare dată când cădem, ca exemplu pentru cei din jurul nostru, ca să înveţe lupta şi cei ce vin după noi. îşi aduc mânia lui Dumnezeu, dacă nu se opresc. Când m-am dus prima dată la parastasul Părintelui Arsenie Boca, ştii, eu nu am putut să mă duc la înmormântare, i-am povestit unui episcop cum am ajuns de la Prislop la

Ghighiu, cu Părintele Arsenie pe bancheta din spatele maşinii. Când maşina a zburat pur şi simplu! Şi acel episcop a spus că nu se poate! Nega că Părintele Arsenie Boca ar putea face aşa ceva! Şi atunci i-am zis să-l întrebe pe fratele Victor, care a condus maşina, şi să-l certe de ce a lăsat maşina să zboare. Ţi-am spus, când am ajuns la Ghighiu, fratele Victor a spus:

„Acum maşina merge pe pământ, nu mai zburăm!”. Apoi, când am coborât, a mărturisit că l-a auzit în spatele maşinii pe Părintele Arsenie, care a spus: „Gata, până aici v-am adus!”, dar pe banchetă nu era nimeni. Iar episcopul nu credea, el nega! Dar, vezi, cum a spus

Mântuitorul: „Cine are ochi de văzut şi urechi de auzit…”. Părintele Arsenie Boca nu a tulburat niciodată pe nimeni, el a umplut şi mănăstirile şi bisericile, şi atunci când trăia, şi acum. Dar unii, ca acest episcop, nu văd şi vor ca toată lumea să zică ce zic ei. Orb, asta e!

Orb! De aceea, fiecare va plăti, nu că vrem noi, ci pentru că aşa au ales ei să lucreze Dumnezeu. Ce am cerut noi? Să se ducă la bun sfârşit ceea ce i s-a descoperit lui Moş Ilie şi Părintelui Arsenie Boca. Eu ce ţi-am spus, nu spun de la mine, ci spusele Sfântului Ioan Evanghelistul! Şi mi-am adus aminte că Părintele Arsenie Boca s-a arătat unei profesoare de la Bucureşti, căreia i-a spus: „Du-te şi spune-i (unei înalte feţe bisericeşti), întreabă-1 ce face cu Biserica?” Iar profesoara, când a fost la el, a uitat să-i spună ce o rugase Părintele Arsenie Boca şi Părintele i s-a arătat din nou şi a certat-o: „Nu i-ai spus!”. Apoi, a doua oară când s-a dus, i-a transmis mesajul Părintelui, dar nu s-a întâmplat nimic! Sunt multe taine! Părintele a arătat tot şi arată şi acuma! Nu ştiţi voi ce se întâmplă pe pământul României! Taine greu de pătruns! Ce misiune are ţara noastră cu pregătirea Zilei Judecăţii?! Ţi-am mai spus şi cu evreii, care vor plăti la Ziua Judecăţii, pentru că ei, din păcate, nici acum nu se potolesc! Au pus peste tot în guvernele lumii conducători care să ducă la împlinire planul lor – aducerea lui Anticrist. Şi pentru că România a rămas cam singura ţară corectă şi curată, toate celelalte se vor întoarce împotriva ei, pentru a împlini planul lui Anticrist. Avem noi problemele noastre, dar faţă de alte state, România este încă o ţară cu oameni curaţi sufleteşte. De aceea,

Mântuitorul vrea să aducă la lumină, prin ţara noastră, toate patimile lui, de la jertfa pruncilor ucişi de Irod până la răstignirea Sa. Eh, şi acum evreii nu se lasă şi luptă în continuare împotriva Lui Iisus. Şi cum luptă? Evreii vor să pună un singur conducător peste Biserică şi peste ţară! Şi acela va fi Anticrist! Şi Anticrist e lăsat de Dumnezeu să facă toate relele, ca să ne cearnă, să ne dovedim credinţa. Fiecare va avea de ales între a fi creştin sau a fi împotriva lui Iisus, adică cu Anticrist. Din cauza acestui plan al lor, evreii vor fi şterşi pentru totdeauna la Ziua Judecăţii. Fiecare va răspunde pentru alegerea făcută, pentru că Dumnezeu nu obligă pe nimeni!    Şi mai e un mare păcat care cade pe ţara noastră, cum ţi-am mai spus, dar îl mai spun, ca toată lumea să ia aminte. Poporul greşeşte mult şi va pătimi mult din cauza avorturilor. Atâtea crime, atâţia copii nevinovaţi cărora li se ia viaţa?

  1. G.: Părintele Arsenie Boca spunea că un avort nu te scapă nici de copil şi de statutul tău de mamă. Eşti doar mama unui copil avortat!

   Părintele Pantelimon: Şi asta pe vecie, dacă nu faci canonul dat de Maica Domnului. Ia aminte, cine nu face canonul, nu se mântuieşte, pentru că a luat prin crima sa şansa unui copil de a primi pecetea Botezului lui Iisus. De fapt, avortul e mai mult decât o crimă, pentru că lasă acel copil în afara mântuirii. Ei sunt în Iad şi îşi blesteamă mamele pentru ce le-au făcut. Şi pe lângă avorturi, asupra poporului apasă şi celelalte nenorociri făcute de comunişti. Şi dacă nu ne pocăim, Dumnezeu face schimbări de situaţie când nici nu gândeşti, într-o clipă ajungem să nu mai avem unde să ne facem canoanele! Dacă nu ne potolim, ridică Sfânta Liturghie! Dumnezeu, când vede că oamenii nu înţeleg să se schimbe, să devină mai buni şi să respecte poruncile Lui, pe care ni le-a dat din dragoste, ca să ne îndreptăm, atunci ne lasă să ne lovim de greutăţi şi, dacă nici aşa nu pricepem ajutorul Lui, ne lasă singuri şi ne pierdem şi mai rău.

   D.G.: Sfinţia Voastră, e posibilă o unire cu Biserica Catolică?

   Părintele Pantelimon: Asta nu se poate! E blestemul lui Fotie. Doar dacă acceptă să facem slujbe, aşa cum au fost rânduite pe vremea lui Fotie, ca să vedem la cine vine lumina şi la cine se sfinţeşte apa. Şi când vor vedea că la noi se aprind lumânările singure şi se sfinţeşte apa, catolicii pot din nou să aleagă şi să treacă de bunăvoie la noi. Dar ca să putem să facem asta, nu doar cu catolicii, dar şi cu protestanţii, trebuie întâi făcută catedrala cu trei altare la

Bucium, după modelul celei din Sinai, şi al nostru să fie în mijloc, iar slujbele să se ţină ca la Ierusalim, cum ţi-am mai spus. Acolo slujesc unii după alţii: ortodocşii, catolicii şi protestanţii. Slujbele lor nu se amestecă. La Sfântul Mormânt, ai noştri slujesc de la ora 12,00. Întâi se face vecernia, apoi toată lumea iese afară şi vine patriarhul şi slujesc până la ora 2.00. După noi intră catolicii, până la 4 dimineaţa, iar după ei slujesc protestanţii, până la 6 dimineaţa. Aşa trebuie făcut şi la Bucium, ca lumea să vadă diferenţele. Toate slujbele trebuie televizate, ca oamenii nu doar să audă, ci să şi vadă. Dumnezeu lucrează cu înţelepciune şi îngăduinţă. Ca să putem să alegem cum trebuie, Dumnezeu ne creează condiţii, şi să auzim şi să vedem. Apoi, fiecare e liber să aleagă, aşa încât, la Judecată omul nu va putea să spună că „nu am ştiut!”. Omul e lăsat liber de Dumnezeu; El nu se bagă peste alegerea lui, numai că la Judecată, fiecare se va duce în Iad sau în Rai, potrivit cu voinţa sa liberă şi cu alegerea să. De aceea, ne-a poruncit să facem trei altare, cu trei slujbe diferite, ca oamenii să vadă că Ortodoxia e singura adevărată. Şi dacă nu aleg Ortodoxia, vor fi răsplătiţi potrivit cu ceea ce au ales. Dumnezeu nu umblă cu pedepse! Aşa cu această Catedrală de la Bucium! Dumnezeu o cere poporului român ca mulţumire pentru toate patimile îndurate de

Iisus pentru noi. Iisus nu a cerut mărirea Lui, să i se aducă Lui laudă; a cerut mulţumire din partea noastră, pentru patimile suferite de El, din cauza neascultării omeneşti; iar mulţumirea trebuie arătată prin ducerea la bun sfârşit a Lucrării de pregătire a Venirii Sale a Doua. Aşa că noi trebuie să scoatem la lumină prin fapte, care să fie văzute, nu doar prin vorbe, care pot fi doar auzite, toate durerile îndurate de Mântuitor pentru păcatul neascultării noastre! Atunci vor auzi şi vor vedea cum sună Clopotul pe care e scris: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi!”. Pruncii ucişi de Irod stau în jurul Sfintei Treimi şi toţi cântă: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi!”. E scris şi în Scriptură, la Psalmi, în Psalmul 9. Cât de frumos a cerut ţării noastre, şi toate neamurile trebuie să vină la noi, în Ziua Judecăţii, dar până atunci, trebuie să înţeleagă şi să se plece. Iar neamurile trebuie să vină la noi, că la noi a fost Adevărul şi la noi a rămas Adevărul. Însă lupta e continuă şi sunt luptaţi şi cei ai Bisericii. Unii dintre ei nu se lasă. Mântuitorul ne-a spus: „Măi, voi veţi avea de lucru toată viaţa cu cei ai Bisericii, nu se vor lăsa!”. Unii preoţi rămân uimiţi, încremeniţi, şi alţii se îndreaptă când le spun asta.

 

LECŢIA DE ISTORIE: FUGA REGELUI MIHAI I – O MARE MINCIUNĂ SĂDITĂ ÎN POPOR

 

   „Regele Mihai I s-a purtat demn, nu a iscălit, nu a trădat şi avea faţa limpede, senină, că o făcea din dragoste pentru popor. Era în stare să moară pentru acest popor! Puteau să-l împuşte şi el tot nu ar fi semnat abdicarea. E ca un sfânt, dar voi nu vedeţi…, îi credeţi pe cei care l-au chinuit şi l-au ameninţat şi i-au luat tot!”

 

   Părintele Pantelimon: Eu am fost martor la plecarea regelui din ţară şi le spuneam asta celor care veneau la mine şi deschideau discuţia despre rege. Cu toate astea, veneau la mine oameni care-mi spuneau cum că regele a furat, a plecat cu vagoane întregi, numai minciuni scornite de comunişti, ca să facă poporul să nu-i mai iubească pe rege. Fuga regelui Mihai e o născocire comunistă, o mare minciună sădită în popor. Şi eu vă spun că regele a plecat fără nimic, uite aşa, stătea cum stau eu acum, pe scaun, fără nimic! Iar comuniştii au făcut un circ din plecarea lui, circ care nu s-a terminat nici astăzi.

   D.G.: Ca martor, aţi fost în calitate de militar în cadrul Siguranţei Statului, al Securităţii de atunci?

   Părintele Pantelimon: Am fost unul dintre cei care l-a urcat în tren şi l-am pus în vagon. Avea mâinile goale, nici măcar un geamantan nu l-au lăsat să ia cu el! Şi în timp ce îl păzeam, au venit doi generali şi i-au spus: „Iscăleşte!”. Iar el nu a semnat nimic. Şi pe masă puseseră un pistol, ca ameninţare. Tot insistau prin tot felul de ameninţări să-l facă să abdice, dar el nu şi-a trădat ţara. Şi tot ţipau la el: „Iscăleşte că ai predat ţara!”. „Nu semnez nimic! Să ştie tot tineretul că nu eu am vărsat sânge, ci voi!”, aşa le-a răspuns regele. Avea curaj, mult curaj! Îl ameninţau cu pistolul, dar el era ferm în hotărâre. II ameninţau că dacă nu abdică, împuşcă tot tineretul, iar regele le-a spus celor doi generali: „Cedez, nu semnez!”. Şi a cedat ca tineretul să nu fie împuşcat. A renunţat la regenţă, la tot, la avere, la absolut tot ce avea, pentru popor, numai şi numai pentru popor! Şi acum vin tot comuniştii, care i-au luat tot, să spună că regele a furat.

   D.G.: Apoi, când au văzut că nu abdică…?

   Părintele Pantelimon: Apoi au tras pe linie 10 vagoane şi i-au spus că poate să le încarce cu ce vrea. Iar el şi-a pus câteva bagaje aduse într-o maşină, lucruri personale.

  1. G.: Şi aşa a apărut zvonul că regele a plecat cu vagoane încărcate din ţară. Le-au pus la dispoziţia regelui ca să-l denigreze, probabil, să poată să-l acuze că a prădat ţara. El cu pistolul la tâmplă… şi putea să mai ia ceva cu el?

   Părintele Pantelimon: Vezi că ştii?! Şi cu maşina l-a dus să-şi ia bagajele Securitatea. Tot timpul, la dus şi la întoarcere la gară, au încercat să-l convingă pe rege să predea puterea şi ţara. Iar el nu a semnat nimic. Ii puseseră în maşină un scaun pe care să stea şi o masă. Vezi, să aibă tot confortul să semneze abdicarea! Iar eu eram un amărât de soldat, care asista la toată această nedreptate!

   D.G.: Sfinţia Voastră eraţi în maşina Securităţii atunci când l-au dus la gară şi l-au forţat să semneze abdicarea? Aţi fost şi martor al ameninţărilor din tren, după ce l-aţi urcat?    Părintele Pantelimon: Da. Şi acolo, şi acolo. Şi în tren şi în maşină! Am fost mereu lângă rege. De aceea spun că lumea are mintea sucită. Le povesteşte cineva care a fost martor şi ei tot nu cred. Şi a dat Dumnezeu, în noaptea aceea de decembrie, un vifor şi o vijelie şi s-au oprit trenurile. Iar serviciile străine au crezut că asta au făcut-o comuniştii intenţionat, ca să-l omoare pe rege. Şi atunci, au dat din nou ordin să-l scoată viu pe rege din ţară. Comuniştii semnaseră un act de înţelegere cu ţările apusene să-l lase viu pe rege, de aceea sovieticii nu sau băgat şi nu s-au atins de el. Şi cum spuneam, după ordinul venit, pe noi toţi, soldaţii, câţi eram, ne-au aliniat de la Bucureşti, de o parte şi de alta a căii ferate şi pe calea ferată, până la graniţa cu Ungaria, ca să-i asigurăm securitatea regelui. Iar cei mari, generalii, ne controlau pe noi, să nu i se întâmple nimic regelui.    D.G.: Le era frică? De cine?

   Părintele Pantelimon: Le era frică, acum, ca nu cumva să facem noi nefăcuta şi să pice pe ei. Eram 3000 de soldaţi şi mulţi credeau că regele merită asta. La unii prinsese instructajul Securităţii de atunci.

Nu era chiar imposibil să se găsească unul la care ţinuse instructajul că „regele e duşmanul poporului”, şi atunci să tragă în rege. Iar trenul cu regele a fost blocat şi pe noi ne-au pus pe linia de cale ferată să-i asigurăm protecţie; şi am stat două, trei ore în felul acesta, până au început din nou trenurile să circule. De aceea, când veneau securiştii la mine şi ajungeam la discuţia despre rege, ei începeau să spună, cu gura mare, tot ei, cum că „regele a cărat şi a luat jumătate din ţară!”.

„Eu am fost acolo”, le spun securiştilor care vin să mă ispitească cu discuţii despre rege, „şi cred că şi dumneavoastră aţi fost acolo, parcă vă cunosc! De ce vorbiţi voi aşa; când ştiţi care a fost adevărul?”. Şi mereu le spun: „Măi, şi eu sunt securist!”, doar am fost colegi, nu? „Şi eu mi-am apărat ţara, dar nu ştiu ce s-a întâmplat cu voi, că nu mai sunteţi români! Cum asta?”, le spun de fiecare dată. „Aţi văzut cu ce a plecat regele şi e mare ruşine să spuneţi un neadevăr. Eu l-am dus în vagon şi ştiu cu ce a plecat şi ştiţi şi voi foarte bine! Vă întreb şi eu aşa, cum aţi depus jurământul?”. Atunci au tăcut ruşinaţi. „Şi eu l-am depus şi am spus că îmi apăr ţara, pământul, poporul. El, regele, a fost capul ţării! Atunci, voi ce aţi jurat, pe cine aţi jurat că apăraţi, pe care conducător?”. Nu mai ziceau nimic, amuţeau de tot! Nu mai ştiau să vorbească. „Vă spun eu. La mine nu puteţi să veniţi cu minciuni după modelul sovietic. Dasta zic că şi voi trebuie să fi fost pe acolo pe undeva, că vă cunosc, ştiu cum gândiţi şi cum acţionaţi. În 3000 de oameni, nu se poate! Erau mulţi ca voi, vă cunosc felul!”. Uite, vezi? Fără ruşine, veneau să-mi spună cum a plecat regele cu jumătate de Ţară, auzi!? Le spuneam că au stricat tineretul cu minciuni şi cu lipsa de moralitate. „Ce să înveţe tinerii de la voi? Aţi falsificat istoria şi aţi lăsat doar întuneric după voi! După cum arătaţi, sunteţi securiştii dar şi eu sunt, măi, şi vă cunosc bine!”

   D.G.: Aveţi mult umor, Părinte! După calculele mele, aveaţi cam 25 de ani atunci când aţi fost martor al expulzării Majestăţii Sale?

   Părintele Pantelimon: Da, atâta aveam, eram tânăr şi îmi iubeam ţara şi sufeream că nu pot face nimic împotriva răului care i se făcea regelui. Am fost aleşi dintre mai mulţi tineri şi ne instruiau să dăm şi noi o lovitură americanilor, cum am mai spus. Aşa de puternici se vedeau ei pe ei! De fapt, Părintele Arsenie Boca l-a avertizat pe rege să plece din ţară, că altfel îl vor omorî sovieticii. Iar mie, Părintele Arsenie Boca mi-a spus: „Du-te şi fă armata, apoi vino să te călugăreşti!”. Părintele ştia de ce trebuie să mă duc să fac întâi armata şi apoi să mă călugăresc.

   D.G.: Ştia că veţi fi martor la expulzarea regelui şi că veţi fi unul de care tineretul are nevoie, pentru a contribui la restabilirea adevărului istoric, falsificat de comunişti.

   Părintele Pantelimon: Părintele le ştia pe toate, vedea în tine ca într-o carte deschisă. Aşa că, pentru asta a trebuit să mă duc mai întâi să fac armata. Iar Regelui Mihai, Părintele i-a spus clar: „Tu pleacă din ţară, că pe Antonescu îl împuşcă, apoi te împuşcă şi pe tine, dacă nu pleci!”. Era într-o sâmbătă, când a venit regele la noi, cu mama sa. Şi regele l-a ascultat. Iar regele, acolo unde s-a dus nu ne-a făcut ţara de ruşine. A muncit corect şi nu s-a plâns. Şi acum vin şi spun numai minciuni despre rege. A venit la mine, după Revoluţie, o doamnă de la Bucureşti, era profesoară, şi încerca să mă convingă că e adevărat ce spune ea, că „regele a furat ţara, că a fost un trădător”… Le-a stricat comunismul mintea şi au rămas cu ea aşa… sucită!

   D.G.: Dar nici logic nu e! Cum poate cineva singur şi ameninţat de o armată de generali să fure? Şi ce să fure, ce construise regalitatea în atâţia ani? Fugea cu palatele, cu toată munca de generaţii?

   Părintele Pantelimon: Mulţi veneau atunci, după Revoluţie şi credeau toate minciunile pe care le ţesuseră comuniştii atâţia ani. Iar eu îi întrebam, cum am întrebat-o şi pe doamna profesoară venită de la Bucureşti: „Cum ai putut să crezi minciuna asta?”. Şi erau pierduţi, nu înţelegeau nimic! Le explicam: „Măi, oameni buni, comuniştii au venit, au luat toată bogăţia, şi-au bătut joc de ea pentru că nu ştiau cum să o administreze. Din ce să ştie, au făcut ei avere pe munca lor? Nu aţi văzut şi voi că peste tot au omorât oamenii drepţi, care s-au opus distrugerii ţării, că pe alţii i-au închis la închisoare doar pentru că şi-au iubit ţara şi pe Dumnezeu!? Nu aţi văzut şi voi, că nu e greu de văzut, că au dat jos oameni harnici şi au pus în locul lor tot felul de oameni slabi, prin patimile lor, care erau învăţaţi să fure, să şmecherească, total neserioşi şi fără Dumnezeu? La închisoare, erau oameni care nu ştiau să facă nimic folositor. Tot ce ştiau ei era să bată şi să omoare. Ce e aşa de greu de înţeles?”. Aşa le spuneam, dar aveau mintea sucită! Plecau supăraţi că nu înţeleg eu. Vezi, dacă ei aşa învăţaseră! Şi printre ei erau şi intelectuali. Nu pricepeau că adevăraţii iubitori de neam au avut atâta dragoste pentru ţară şi pentru Dumnezeu şi demnitate, încât au preferat să înfunde închisorile comuniste, decât să se lăfăie alături de ei în averea luată de la Monarhie. De multe ori încercau să ne ispitească cu tot felul de cadouri, bani, înlesniri. Dar cine îl iubeşte pe Dumnezeu şi neamul său, nu poate accepta.

   D.G.: Am avut un unchi care a fost coleg de facultate cu Regele Mihai, Cuna Stănel. Amândurora le plăceau avioanele şi să le piloteze şi erau destul de apropiaţi. După ce l-au alungat pe rege, unchiul meu a făcut puşcărie mulţi ani. Eram copil când vorbeau despre el, dar vorbeau aşa, cu jumătate de gură, să nu fie auziţi. L-au chinuit pentru că era monarhist. După ce a ieşit din închisoare, s-a izolat. Nu vorbea cu nimeni. Pe noi, copiii, însă, ne primea. Avea multe cărţi religioase şi când ne duceam la el, ne vorbea numai despre Iisus şi ne citea din Biblie şi ne explica ce a vrut să ne spună Iisus în pilde. îmi plăcea la el. Apoi, de fiecare dată, venea mătuşa şi ne chema pe noi, copiii, să mâncăm o prăjitură făcută de dânsa, şi ne ruga să stăm mai puţin, să nu-i obosim. Era foarte slăbit.

   Părintele Pantelimon: Pentru că a fost foarte chinuit. El nu spunea prin ce a trecut, că ar fi făcut mult rău familiei. Din cauza asta se izola. Nouă, în închisoare, ne puneau căluş la gură, să nu vorbim. Ne băteau cu lanţul când ne apropiam unii de alţii şi ne întrebau: „Ce aţi vorbit? Ce te-a întrebat?”. Numai aşa am dus-o! Iar acum, e bine să scrieţi şi să învăţaţi şi voi istorie, să spuneţi ce a însemnat Comunismul pentru această ţară. Ce au făcut din ea. Era aşa de bogată şi de frumoasă şi de curată, această ţară! Toate se alegeau de la început, de la construcţia satului, a familiei, la educaţia tineretului. În toate era o rânduială plăcută Lui Dumnezeu. Tinerii nu-şi stricau fecioria până la căsătorie şi din cauza asta, Dumnezeu dădea spor familiei, spor în cele bune, nu neapărat material. Că de multe ori, averea, dacă nu ştii ce să faci cu ea, te strică la cap, îţi strică şi caracterul din cauza împătimirii, a lăcomiei şi a lipirii de cele lumeşti. De sărbători, toată lumea se îmbrăca în portul naţional, nu ca acum, în ce apucă fiecare. Aşa era totdeauna de sărbători şi oamenii erau bucuroşi, veseli; nu auzeai de ură, de certuri. La nunţi, tot satul îi ajuta pe tineri, fiecare cu ce avea, să-şi facă şi ei casă, pentru a creşte copii sănătoşi. Acum, nu ştiu cum mai e. Dar atunci, îmi aduc aminte ce frumos era de sărbători! Toţi îmbrăcaţi în portul naţional! Era o frumuseţe, măi, o curăţenie a firii noastre păcătoase. Şi ţin minte că, la sărbători, noi copiii, eram lăsaţi să mergem în faţa tuturor adulţilor. Nouă ne făceau loc să mergem în faţa lor. Eram frumoşi şi curaţi! îţi e mai mare dragul să-i vezi pe copii în port naţional, că îşi iubesc ţara, aşa mititei cum sunt. Acum i-au distrus şi pe copii. Nu mai au pic de respect. Se răzvrătesc împotriva părinţilor, a dascălilor. Şi asta din cauza părinţilor care, nici ei, nu mai respectă societatea care i-a format.    D.G.: Şi sunt cam violenţi, de mici, Părinte! Poate de la filmele pe care le văd, mititeii!

   Părintele Pantelimon: În primul rând, din cauza vaccinurilor sunt agresivi. Mercurul din vaccin creşte agresivitatea. Şi nici nu mai poate fi scos din corp. El stă acolo, şi afectează creierul. Plus alte medicamente toxice pe care le testează pe copiii noştri. Mi-a spus clar o doamnă inginer, care vine des pe la mine, ce comenzi a primit de distrugere a medicamentelor vechi şi înlocuirea lor cu altele, şi mai toxice. Oamenii sunt şi acum puşi să facă lucruri îngrozitoare împotriva vieţii. De aceea, va veni Dumnezeu cu biciul, să îndrepte lucrurile. Din păcate, poporul mai are mult să se îndrepte, e în continuare întunecat. E distrus! Acum a ajuns la altă durere: că se nenorocesc prin străinătate, cu droguri, cu tot felul de prostii împotriva vieţii şi vin cu ei să-i ajut că li s-au îndrăcit copiii. Apăi, eu ce să fac!? Fac şi eu ce pot, cu ajutorul bunului Dumnezeu! Mamele să se roage pentru copiii lor cât mai mult, că Dumnezeu le va auzi dacă se roagă cu nădejde. Să-i crească de mici în credinţă şi în respect pentru ţară, ca să avem parte de conducători buni, cu frică de Dumnezeu şi drepţi. Şi dacă nu ne îndreptăm, cum îţi tot spun, vine cernerea! E pe drum! Mărturisirea şi urmarea Lui Iisus sunt pe cale!

   D.G.: Părinte, ce să le spun celor pe care-i întâlnesc despre această cernere?

   Părintele Pantelimon: Ce să le mai spui? Sunt aşa de întunecaţi! Doar Dumnezeu să-i lumineze! Să ne rugăm pentru asta, că mulţi sunt aşa de întunecaţi! Aşa era acea profesoară care a venit la mine să mă înveţe istorie. Nu mai era om, era tulbure! Venise cu ăla cu coame după ea. Pentru că i-a dat voie să-i controleze viaţa, a ajuns să fie mereu cu ea. Dacă era atentă, nu ajungea aşa de tulbure şi cu aşa o companie. Ea nu pricepea că eu am fost martor la alungarea regelui din ţară şi că pe mine trebuia să mă creadă. Nici în astfel de situaţii, ei nu înţeleg şi nu pot face diferenţa, pentru  că sunt întunecaţi, sunt tulburi şi nu mai pot vedea limpede. Eu îi spuneam: „regele Mihai s-a purtat demn, nu a iscălit, nu a trădat şi avea faţa limpede, senină, că o făcea din dragoste pentru popor! Era în stare să moară pentru acest popor. Puteau să-l împuşte şi el tot nu ar fi semnat abdicarea. E ca un sfânt, dar voi nu vedeţi! Îi credeţi pe cei care l-au chinuit şi l-au ameninţat, şi i-au luat tot!”. Şi ea tot încerca să-mi explice mie că nu e adevărat, mai ales că i-am spus că regele e ca un sfânt. A luat foc! Eu iam spus clar ce probleme avea şi de ce trebuie să se ferească şi să ştie cu cine are de luptat. Cu diavolul! Era stăpânită de el şi îi întunecase gândirea. Trebuia să lupte, ca să se lumineze din nou. Să meargă la biserică, să se spovedească, să ţină post, să se împărtăşească, să facă ascultare de duhovnic, să înceapă lupta împotriva celui rău cu Biserica şi cu Iisus alături, ca să pună început bun. Altfel nu se poate! Am certat-o, am dojenit-o: „Ce ai făcut cu tine? Te-ai făcut portavocea lui Anticrist? V-a dat mână liberă la toate păcatele şi acum voi le promovaţi? Primul este minciuna, pe care tu, acum, o pui pe locul adevărului. Nu e bine, cată să te îndrepţi! Pentru neascultare, pentru perseverenţa în păcate, Dumnezeu te bate cu nebuneală”. Asta e urmarea mândriei, a neascultării. Aşa şi cu comuniştii care, acum, au pierdut alegerile! Mulţi nu vor rezista psihic, pentru că vin necazuri: închisoare, datorii la bănci, neascultarea din partea copiilor, multe. Acum ei se tot întrebă: „Ce facem?”. Şi dacă nu se pocăiesc, Dumnezeu îi bate şi pe ei cu nebuneală. Creierul lor era închis, blocat, dar acum a venit adevărul peste ei şi se tot întreabă. „Ce facem acum, că se dau pe faţă toate?”. Aşa cu toţi comuniştii. Mai bine să recunoască ei singuri cu ce au greşit, că oricum se vor vădi toate, toate minciunile şi hoţiile. Să recunoască şi să înţeleagă că Dumnezeu nu se lasă ruşinat, că va scoate totdeauna la iveală minciuna. Se vor da toate la iveală despre ei, şi vor umple puşcăriile. Şi asta foarte repede! Acum este momentul pentru ca ei să răspundă, dar dacă îşi recunosc greşelile, poate Dumnezeu îi va ierta! Şi cuvintele vor fi date la iveală şi tot ce face omul greşit. Pentru că tot ce e greşit, e împotriva Lui Dumnezeu şi, din dragoste pentru noi toţi, vădeşte totul aici, ca să scăpăm la Judecată. Pătimim aici pe pământ, dar scăpăm! Cine nu acceptă să sufere aici, trecător pentru greşelile sale, va pătimi veşnic după ce va muri. Insă cine nu înţelege dragostea Lui Dumnezeu şi nu se pocăieşte şi nu Ii mulţumeşte, după vădirea celor rele, alege singur unde vrea să meargă sufletul lui. Căci ştiu despre ce e vorba, nu mai pot nega, li s-au spus care sunt diferenţele între Bine şi Rău şi ce efect are alegerea lor. Şi aici mă refer la toţi cei care, prin faptele lor, se aşază împotriva lui Dumnezeu, nu doar la comunişti. Nu mai pot da înapoi la Judecată, să spună că nu au ştiut! Dumnezeu ne pune în situaţia de a răspunde în faţa oamenilor prin vădirea răului făcut, atunci când omul singur nu poate să-şi dea seama de răul făcut sau nu-i poate mărturisi. E o mare binefacere că răspundem aici, în faţa oamenilor, pentru faptele noastre! Şi dacă nu acceptăm această binefacere şi nu avem recunoştinţă pentru dragostea lui Dumnezeu, atunci, după moarte, sufletul va răspunde în faţa îngerilor, la Judecată. Iar ce li s-a întâmplat comuniştilor la aceste alegeri e o trezire a conştiinţei, ca o bătaie bună, părintească! Şi trezită conştiinţa, se văd cum erau ei atunci când nu le păsa de nimeni. Conştiinţa e cea mai bună bătaie! Atunci te vezi cum ai fost şi ce ai ajuns! Dacă eşti deştept, întrebi cum faci să te întorci la Dumnezeu şi aşa te salvezi! Acum eu le spun să nu se mai tulbure din nou. Bătaia conştiinţei doare, dar e singura care trezeşte şi întoarce 1a Dumnezeu. E vremea să vă pocăiţi, pentru că acum, prin lumina adusă de conştiinţă, vedeţi cât rău aţi făcut şi trebuie doar să vă pocăiţi. Dacă nu, la vremea răsplăţii, şi ea vine, vine repede, şi va cercetează ce aţi făcut, trebuie să plătiţi. Pocăiţi-vă cât mai aveţi timp! Dumnezeu v-a arătat că vă iubeşte, răspundeţi-I şi voi prin pocăinţă! Dumnezeu nu vine cu altă pedeapsă. El trezeşte conştiinţa şi dacă nu o ascultă, e alegerea lor. Dumnezeu le-a mai dat o şansă. Atâta le spun! Lor şi tuturor celor care greşesc. Şi cine nu greşeşte? Şi tineretul, săracul, care ar trebui să fie puterea ţării, a fost şi el distrus, lăsat fără muncă, alungat în toate felurile, învăţat la rele, să mintă, să fure, să facă ce au făcut ei cât au condus ţara. Apoi, aşa stând lucrurile, cu toţii trebuie să ne rugăm pentru ţară şi pentru ca Dumnezeu să lumineze conducătorii ţării noastre, aşa cum face Biserica la fiecare slujbă! Deci, rugăciune pentru Biserică, pentru ţară şi pentru conducători, şi atunci Dumnezeu va rândui şi terminarea Lucrării. Trebuie să ne rugăm, că vin vremuri grele! îmi amintesc, eram copil şi mama ne citea dintr-o carte adusă din Muntele Athos, „Sfârşitul omului” se chema, ţi-am mai spus, nu? Şi în carte scria că vor veni dureri sufleteşti nemaiauzite, de neînchipuit, dureri care nu au mai fost. Să trăieşti într-o ţară aşa, prăduită, furată, şi acum, şi părăsită de tineret? Ce durere mai mare?! Iar comuniştii, acum treziţi, văd şi crimele şi hoţiile. Familiile lor sunt dezbinate, au luat bani din bănci, sunt implicaţi în tot felul de probleme, de afaceri neclare; toate se rostogolesc peste ei acum, şi unii nu vor putea să accepte toate acestea câte au venit peste ei. De ceva vreme, vine la mine soţia unui colonel de securitate şi stă la uşa chiliei. Nu are cine să o ajute. E distrusă de bănci, de dezbinare! Tu nu ştii, atâtea şi atâtea se întâmplă! E multă durere! Nu ştiu dacă ţi-am spus că ne-am rugat, cu post, mai mulţi preoţi, pentru ca Dumnezeu să ne dea un conducător bun, să scoată ţara din hoţia şi minciuna care au stricat-o. Am făcut şi masluri şi liturghii, tot cu post. Fără post nu se poate face nimic! Şi Mântuitorul şi Sfântul Ioan Botezătorul ne-au arătat că trebuie să ţinem post, iar asta trebuie să dea de gândit poporului. Biserica pe asta trebuie să se aşeze, pe post şi rugăciune.

Acum au văzut şi ei ce înseamnă Biserica! Ce poate Biserica prin post şi rugăciune! Ispite sunt şi în Biserică. Este ultima redută pe care Anticrist vrea să o cucerească şi acum asta e lupta! Una grea, pentru că timp de atâţia ani de zile a trebuit să ţină piept Comunismului care, deja, la scurt timp de la instaurare, a lovit la temelia ţării, în familie, în morală şi prin ele, în tineret. Dar Dumnezeu a arătat acum că e drept. Le-a arătat că există şi că e drept, prin lovitura pe care le-a dat-o. Dacă la Revoluţie, comuniştii nu au vrut să cedeze puterea, acum a băgat Dumnezeu în ei o suliţă de foc. Iar ei erau aşa de liniştiţi! Nicio clipă nu s-au aşteptat că vor pierde puterea. Ei credeau că în continuare vor putea tăia şi spânzura şi apoi să acopere toate, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Acum o să ţipe de durere, că se va da totul pe faţă. Aşa arată dreptatea Lui Dumnezeu, şi cine înţelege nu se supără şi îl iubeşte şi mai mult. Că o face spre îndreptare, întru mântuire! Acesta a fost un exemplu că Dumnezeu, într-o clipă, poate schimba totul. O dovadă că nu ne lasă! Şi mai e şi dovada celor şapte ani de acasă, pe care nu ţi-i mai poate lua nimeni. Cei şapte ani de acasă sunt cea mai înaltă şcoală. Pe vremea comuniştilor a fost şi joasă şi dureroasă! Gândeşte-te cum a fost în Rusia, când Stalin a omorât atâta lume! Şi la noi a fost rău, dar nu ca la ruşi. Iar cu familia din acea vreme, cel mai grav era că părinţii nici nu simţeau aceste lucruri la adevărata lor gravitate, aşa de iscusiţi erau comuniştii cu propaganda lor şi cu felul în care constrângeau omul prin înfometare, prin persecuţii. Dar cum să zic, a fost greu, dar şi multă nepăsare şi multă slăbiciune! E greu de spus!

 

   Despre vremurile de acum: „Atmosfera e una de război şi tinerii, din cauza aceasta, sunt foarte agitaţi. Ei simt ceva, dar nu-şi pot explica ce. Şi e şi un război sufletesc. Unul de înarmare şi altul cu ispitele, cu patimile noastre. De aceea, trebuie să ne rugăm cât putem de mult pentru pacea lumii, pentru pacea dintre şi din noi. Că uite, ruşii nu se lasă, dar nici americanii. ”

   „Aşa va fi sfârşitul Pământului, în foc, iar focul va fi pus de americani. ”

 

   Părintele Pantelimon: Din toate câte ţi-am spus, trebuie înţeles că, musai, e nevoie să deschidem ochii, să fim atenţi că suntem români, şi asta e tot una cu a fi creştin. Toţi trebuie să se îndrepte, să vadă unde au greşit şi să se pocăiască. Nu merge aşa, cum o fi, când ai în grijă atâta lume, atâta popor! Trebuie să avem grijă cum ne înfăţişăm în faţa Lui Dumnezeu. Cei responsabili cu lupta pentru adevărul istoric trebuiau să lupte mai mult pentru a se scrie tot adevărul despre cei care au suferit prin închisori, despre gropile comune, să ridice gradul de morală al poporului. S-a spus, dar prea puţin, faţă de dimensiunile acestei crime comise de Comunism. Acum i-a vădit în minciună şi hoţie, la alegeri. Şi le-a luat puterea! Vor ieşi la iveală toate gropile comune, tot răul făcut, toată umilinţa şi chinul îndurat în închisorile comuniste. Ce s-a scris până acum, e nimic! Uite, despre asta nu a vorbit nimeni! Când te duceai într-un oraş, la gară, auzeai numai ţipete. Vedeai mame, săracele, care întrebau: „Pe cine au mai luat? Unde l-or fi dus?”. Din gară până la graniţă, în trenuri, erau numai ţipete.

Ţipau aşa de tare, că acopereau zgomotul trenului!    D.G.: Unde-i duceau?

   Părintele Pantelimon: în Siberia. Şi erau aşa de mulţi! Într-o gară, mai sus de Tecuci, era aproape de gară târgul de animale şi, din cauza asta, mai blocau trenurile. Şi pentru că celor din vagoane nu le dădeau nici apă, odată, când a fost un tren blocat, au sărit şi au băut apă din urmele de la copitele animalelor. Nu erau fântâni, nu era nimic! Doar de la ploaia rămasă în urmele lăsate de copitele vitelor era apă! Şi aşa şi-au potolit setea!    D.G.: Când se întâmpla asta, după Gheorghiu Dej?

   Părintele Pantelimon: Da, după ce au adus ai lui Ceauşescu ruşii lui Stalin la noi, să ne înveţe ce avem de făcut. Şi aşa duceau în Siberia oamenii înţelepţi ai ţării, la exterminare! Vagoane întregi cu intelectuali, preoţi, oameni care nu-şi plecau capul în faţa unei ideologii care îl privea pe Dumnezeu de sus!

   D.G.: Problema era că lumea credea că se salvează prin ruşi, de către nemţi. Anticrist lucra atunci, prin cele două braţe, comunismul şi fascismul. Acum lucrează prin comunism şi democraţie. După ce am văzut cum e cu ruşii, mă tem că ne iluzionăm că ne salvăm de ei prin americani, şi de fapt nu ne salvăm, pentru că omul, odată sucit, întors cu spatele la Dumnezeu, se aşază pe singura poziţie rămasă liberă, cea de forţă.

   Părintele Pantelimon: Faţă de ruşi, totuşi, americanii sunt altceva! Dar, e adevărat, Anticrist vine din America. Însă şi cu comuniştii, nu-ţi ajunge mintea să cuprinzi tot ce au făcut la noi. Nici pe noi nu ne-a putut duce mintea că omul e în stare de astfel de orori! Iar noi am fi putut cumva să intuim, pentru că am trăit acolo şi am văzut de ce erau în stare! Toate acele orori de neimaginat s-au întâmplat după ce l-au omorât pe Gheorghiu Dej. Dej dăduse pe sovietici afară din ţară, iar comuniştii l-au omorât ca să-i aducă din nou. Chipurile, să ne înveţe! Dumnezeu a vorbit prin călugării de la Sfântul Munte. În cartea despre care ţi-am spus că ne-o citea mama când eram mici, de se chema „Sfârşitul omului”, acolo scria că oamenii de ştiinţă vor inventa o cutie care arată toate fărădelegile. Eee, cutia aia pe care o vedeau sfinţii, prin dar de la Dumnezeu, era televizorul! Vezi, călugării ştiau ce vremuri vor veni şi ce nenorociri va produce această cutie! Spuneau că strică mintea oamenilor. Nimeni nu-şi putea imagina ce ar fi putut să însemne acea cutie. Şi mai spuneau, călugării, că vor veni necazuri, chinuri peste oameni, că nu va mai fi respect, copiii nu vor mai asculta, părinţii vor înnebuni şi se va ajunge la haos pe Pământ. Cărţile acelea povesteau despre cele ce se întâmplă acum: că oamenii se vor înrăi şi vor fi însemnaţi cu pecetea lui Anticrist. Şi mă întrebau oamenii: „De unde ştii toate astea?”. Le spuneam: „Am avut o şcoală acasă!”.    D.G.: Înaltă şcoală, Părinte! Aleasă! Aleasă de mama!

   Părintele Pantelimon: De la cinci ani îmi tot citea mama. Şi când le povesteam ce scria în acele cărţi, comuniştii mă făceau burghez. Dar ei habar nu aveau ce însemna burghez! Burghezii au dezvoltat şi ţinut ţara asta în floare. Cine muncea, cine era gospodar, era burghez, după criteriile lor! Acum trebuie să luaţi aminte la tot ce au făcut comuniştii, au sărăcit ţara, au vândut-o, au distrus tineretul şi să mai reparaţi şi voi ce mai puteţi repara! Problema e că vin toate naţiile şi cară din ţara noastră, din belşugul acestui pământ, care e sfânt şi roditor. Alte ţări nu au aşa ceva. La noi, pământul nu trebuia tratat cu chimicale, producea şi aşa, dar acum, şi al nostru a fost stricat şi otrăvit. Dar cu toate acestea, tot e mai curat decât al altor ţări. Şi ei şi-au bătut joc de sfinţenia acestui pământ binecuvânat de Dumnezeu.

   D.G.: Iar despre vremurile acestea pe care le trăim acum…?

   Părintele Pantelimon: Atmosfera e una de război şi tinerii, din cauza aceasta, sunt foarte agitaţi. Ei simt ceva, dar nu-şi pot explica ce. Şi e şi un război sufletesc. Unul de înarmare şi altul cu ispitele, cu patimile noastre! De aceea trebuie să ne rugăm cât putem de mult pentru pacea lumii, pentru pacea dintre şi din noi. Că uite, ruşii nu se lasă, dar nici americanii. Ultimul cutremur, (n.a. cel din luna noiembrie 2014), nu a fost unul adevărat, nu a venit de la

Dumnezeu, ci a fost o greşeală a americanilor care, acum, fac tot felul de experimente prin provocarea de cutremure. A fost un exerciţiu care a eşuat chiar în cutremur. De la dorinţa de stăpânire a climei, a secetei, a ploilor, acum vor să controleze şi cutremurele. În final vor să controleze tot universul. E tot o formă de lăcomie, care naşte putere, care odată aşezată în inimă, nu mai cunoaşte limite, ca oricare altă patimă. Diavolul vrea să pună stăpânire pe sufletul omului prin orice patimă, şi nu are limită, că e obraznic şi insistent. Dar cu controlul pe care vor să-l deţină americanii, nu e chiar aşa cum vor ei! Însă ce este clar, e că vor reuşi să dea foc Pământului. Aşa va fi sfârşitul Pământului, în foc, iar focul va fi pus de americani. Oricum, acum deţin destul de bine controlul comportamentului omului. Americanii au deja sisteme de întunecare a minţii. Aceste lucruri erau şi ele scrise în acea carte pe care mi-o citea mama. Călugării din Muntele Athos vedeau prin darul Lui Dumnezeu că omul va ajunge să controleze natura, să facă să plouă, să ningă, să provoace cutremure. Eee, acum se împlinesc acele vremuri văzute de călugări cu o sută, două de ani în urmă. Iar prin cipuire, ne vor controla ca pe vite. Scopul lui Anticrist, de fapt, este animali zarea noastră, asemănarea cu el. Numai că prin refuzul cipurilor şi al cârdurilor, Dumnezeu ne fereşte de înregimentarea pe care o pregătesc americanii. Trebuie să rezistăm până la capăt. Să ne propunem şi să ne dorim cu tărie să rezistăm până la capăt şi acolo unde nu vom putea noi, va putea Dumnezeu. Totul e să nu cădem din credinţă! Ai scris?    D.G.: Da, Părinte!

   Părintele Pantelimon: Pentru că e foarte important ca lumea să ştie că, fără credinţă, nimic nu vor putea face în faţa furiei de nedescris a lui Anticrist.

   D.G.: Sfinţia Voastră, cum să ne păzim de această minciună care se vrea Adevăr?

   Părintele Pantelimon: Prin citirea Psaltirei, prin rugăciunile insuflate de Sfântul Duh lui Moş Ilie, prin rugăciune. Rugăciunile pe care am să ţi le dau să le publici sunt ca şi Psaltirea, insuflate de Duhul Sfânt, de aceea au mare putere şi se citesc în toate situaţiile. Cu ele ne salvăm. Ai scris? Persoana care era cu mine de faţă la aceste discuţii cu Părintele, destul de contrariată, că nu înţelegea cum de ştie Părintele atâtea despre cutremure, despre ce fac americanii, întrebă: „Părinte, aveţi televizor? Unde ţineţi televizorul, că nu-i văd niciunde?

Ştiţi atâtea despre ruşi, despre americani, chestiuni politice!” Părintele i-a răspuns, râzând:

„Eee, am eu antenele mele! Prin anumite unde, numai de mine ştiute”… „unele duhovniceşti”, am completat eu. La plecare, pentru că persoana care venise cu mine, tot nu înţelegea că Părintele, deşi nu are televizor, ştie atât de multe lucruri, i-am spus întâmplarea din Patericul egiptean, cu călugărul care nu venea niciodată să-şi ia porţia de lumânări ce i se cuvenea pentru a-şi lumina chilia, noaptea, pentru a putea citi Evanghelia şi ce mai avea de citit. Ceilalţi călugări, neînţelegând cum face să citească Evanghelia, fără niciun pic de lumină, sau dus într-o noapte la chilia lui, tiptil, tiptil, şi când s-au apropiat, au văzut un licăr ce lumina în chilie. Tot felul de gânduri le-au trecut prin cap, pentru a da o explicaţie logică existenţei luminii din chilia fratelui lor care, niciodată, de la venirea sa în mănăstire, nu venise să-şi ridice lumânările. Dar când s-au apropiat mai mult şi s-au uitat pe fereastră, au văzut că fratele lor călugăr citea Evanghelia la lumina propriei feţe, luminate de Duhul Sfânt, pogorât înlăuntrul său, ca răsplată a iubirii lui de Dumnezeu. Uite, aşa şi cu Părintele, i-am explicat eu, nu are nevoie de televizor!

 

 

 

 

 

ALTĂ FAŢĂ A CAMPANIEI DE DENIGRARE A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

 

   „…aşa cum au făcut cu Mântuitorul, vor să facă şi cu Părintele Arsenie Boca. Lui Iisus îi spuneau că are drac, că are demon şi că scoate demonii din oameni cu puterea lui Beelzebuth, căpetenia demonilor, adică Satana; îl acuzau de tot felul de lucruri urâte din cauza invidiei. […] Antonie cel Mare spunea: «Nu toţi înţelepţii sunt înţelepţi!». Fără

Dumnezeu doar crezi că eşti înţelept. Unii nu mai ‘văd că tot ce au bun în ei e de la

Dumnezeu. Aici e lupta pe care Antonie a arătat-o. Să te vezi cum eşti!”

 

O altă vizită la Părintele Pantelimon, pe la sfârşitul lui septembrie 2014. L-am găsit în curte, la albine, cu halatul său alb şi cu masca de lucru. Concentrat la ceea ce avea de făcut, luminos şi blând în mişcări, Părintele pare coborât direct din cer, anume venit să ne înveţe cum să dăruim iubire. Când mi-a auzit paşii, a mişcat, în întoarcere, cu mâna, lumina din jurul său şi mi-a făcut semn să păstrez liniştea. După ce şi-a terminat treaba, Părintele a venit cu lumina „ca şi cu o haină aşezată”, tihnit pe domnia sa şi m-a întrebat senin: ”Ei, cum e cu cartea?”.

   D.G.: Sărut mâna, Părinte! Am transcris şi ultimele înregistrări. Ce faceţi? Pregătiţi albinele pentru iarnă?

   Părintele Pantelimon: Mă bucur de zilele acestea calde şi frumoase. Au cam fost ploi şi ele nu au mai avut unde să lucreze. Acum vine şi iama şi au rămas cam nemâncate, pentm că nu prea au mai putut să adune polen. Dar am să le opresc lor toată mierea pe care au produs-o, ca să le hrănesc. Mierea e cel mai bun tratament pentm sănătate. Dimineaţa să pui miere pe o bucată de pâine şi să o mănânci pe stomacul gol. Dar să o mănânci neapărat cu pâine, pentm că altfel produce aciditate. Cu pâine se transferă în corp prin pereţii stomacali, uşor, în timp, nu dintr-o dată, bmsc. Acesta e secretul.

  1. G.: Spuneaţi că a venit o femeie care avea cancer la dumneavoastră şi s-a tratat cu miere. Care este regimul alimentar?

   Părintele Pantelimon: Post, şi la fiecare masă, pâinea pe care trebuie să o mănânce să o ungă cu miere. Să nu pună mierea în ceai, că se elimină prin vezică. Mierea trebuie să rămână mai mult timp în stomac şi trebuie mâncată aşa cum e, să nu se transforme. Acum lipsesc puţin. Mă duc să pun puţină apă la albine.

–––––––––––-

Părintele s-a întors liniştit că albinele lui aveau tot ce le trebuie. Totdeauna purta un halat alb, pentru a fi oricând pregătit să lucreze cu albinele. Îmi spunea: „Nu prea le place altă culoare. E singura care le linişteşte. Se mai agită şi atunci când cineva vine la ele, ori nespălat, ori parfumat. Nu le plac extremele”. În timp ce îmi povestea despre viaţa albinelor, a bătut cineva la uşă. Părintele citeşte foarte uşor inimile oamenilor. Pe acel domn l-a ţinut la uşă, nu-i vedeam. „E unul dintre colegii din Securitate, vine mereu şi mă ispiteşte. Vrea să ştie cu cine stau de vorbă şi ce vorbim”, mi-a spus când a revenit. Părintele îmi spunea despre colegii lui, că unii dintre ei nu pricepeau că el s-a prins, a înţeles pentru ce au venit. Îmi spune că uneori era nevoit să le spună direct, adică: „Măi, omule, măi frate, stai acasă, că sunt alţii care chiar au probleme, în timp ce tu pierzi vremea şi ţii neapărat să mă ispiteşti pe mine!” Cu cei care veneau la dânsul, Părintele avea tratament diferit, în funcţie de nevoile, durerile sau superficialitatea problemelor. Pe unii îi trăgea de păr, aşa părinteşte, în special pe mame, pentru că nu şi-au crescut copiii în credinţă. Pe alţii îi trimitea la muncă, pe alţii încerca să-i scoată din eroarea în care se aflau. Avea pentru fiecare un deget de pus pe rană. Toţi plecau împăcaţi şi cu dorinţa de a reveni la Părintele Pantelimon, la vindecare duhovnicească. După durerea suferită pentru rătăcirea tineretului, a doua era pentru neascultarea celor care veneau să-i ceară sfatul, dar nu-i urmau şi ajungeau astfel, la ceea ce le spunea Părintele că se va întâmpla dacă vor face altfel de cum le-a spus. Supărat era şi pe oamenii care nu munceau. Îi primea în prag, îi certa, le dădea un pachet cu mâncare şi îi rugă să se schimbe, „că

Dumnezeu nu iubeşte leneşii. Pentru ce trăiţi!? E destul pământ nemuncit!”, le spunea adesea, îi dojenea pentru că îi iubea! Şi pe „colegii” Sfinţiei Sale îi dojenea, chiar dacă ei veneau „cu ispitirea”. Numai că, ce nu ştiau ei, era că Părintele trecuse probe grele: canal, închisoare, tratament neomenesc şi umilinţe grele prin întoarcerea şi celuilalt obraz. Nimic nu-l mai afectează, pentru că iubeşte tot.    D.G.: Era unul dintre „colegi”?

   Părintele Pantelimon: Da. A venit să vadă ce facem, ce discutăm. Acum a plecat liniştit. Ia spune, cum merge cu scrisul? Să fii atentă, că aşa văd că ai credinţă! Trebuie să spunem doar adevărul, doar ce am auzit şi am văzut eu. Au mai venit şi alţii să scrie…, dar cu ei e altă poveste. Au venit destui să-mi ia interviuri, dar unde nu a fost credinţă, s-a şters tot ce înregistraseră. Eu am încercat să le explic care e rostul României cu această Lucrare Dumnezeiască a pregătirii Celei De-a Doua Veniri, dar, pentru că nu au avut credinţă, s-au trezit acasă cu traista goală. Nu am putut face nimic, pentru că ei nu înţelegeau. Şi nu înţelegeau, pentru că nu credeau. Şi unul dintre ei a reuşit să scrie câte ceva, dar incomplet şi unele lucruri nu erau adevărate. Plus că sunt multe zvonuri aruncate aşa, să zăpăcească lumea, să nu ştie ce să mai creadă despre Părintele Arsenie Boca. Ţi-am mai spus…    D.G.: Cristian Şerban. Am adus-o să ne uităm prin ea.

   Părintele Pantelimon: Da, e bună! A scris ce trebuie, dar trebuie să scrii şi tu în cartea asta unele completări. Trebuie completat cu ce ţi-am spus despre „arhierei şi preoţi “şi să spun preoţilor să nu mai citească, să nu mai spună cum e scris acum, că „preoţii şi arhiereii” l-au ucis pe Iisus. Şi rugăciunile şi tot ce ţi-am mai spus. Şi despre campania de denigrare a sfinţilor, a Părintelui Arsenie Boca, şi a moaştelor şi despre piedicile care se vor pune în calea celor care vor să vorbească despre a Doua Venire a lui Iisus. Vor ajunge să restrângă, să interzică aceste scrieri, dar Dumnezeu nu va lăsa aşa, nu se pot pune cu voia Lui Dumnezeu. Când vor vedea ei care e voia Lui Dumnezeu şi ce greşeală mare au făcut opunându-se, va fi prea târziu pentru ei. Dumnezeu tot va scoate la lumină aceste cărţi şi toate le va scoate. E grea luptă cu Anticristul, că vrea să-i smintească pe ai Bisericii, să nu-i recunoască pe Părintele Arsenie Boca, iar lumea să nu mai creadă în el. Mare greşeală, că el e un mare sfânt, care a făcut atâtea minuni şi face mereu. Părintele a plâns cu lacrimi şiroaie pentru acest popor, era baltă în jurul lui, şi acum, asta e recunoştinţa.

   D.G.: Am mai aflat încă o dezinformare, Părinte! în unele cărţi scrie că Părintele ar fi spus să nu ne rugăm pentru sinucigaşi, că „mai mult rău le facem”.

   Părintele Pantelimon: Ei vor să facă lumea să creadă că Părintele era împotriva Bisericii, că de fapt, până la urmă, nu este un sfânt. Ţi-am mai spus lucrurile acestea, dar ţi le mai spun, ca cei ce citesc să ia aminte la ce vorbesc. Mă supără tare mult lucrurile acestea şi am să te rog să nu mai stai de vorbă cu oamenii care îţi spun astfel de vorbe necugetate. Chiar dacă unii nu o fac intenţionat. Ar face bine să se gândească bine atunci când vorbesc despre sfinţii acestui neam, pentru a nu sminti pe cei cu şi mai puţină credinţă ca ei. Dacă ar avea credinţă, le-ar nega din start. Ar veni la tine şi ţi-ar spune că, uite, iar îl atacă pe Părintele Arsenie. Dar, probabil, că ei vin la tine şi te informează, fie din îndoială, fie că, uite ce am aflat: că nu e bine să te rogi pentru cutare sau cutare, sau nu ştiu ce şi nu ştiu cum, că, uite o spune chiar Părintele Arsenie Boca. Să-mi aduci şi mie cartea în care scrie asta, nu mai pot să tot spun şi să spun mereu! Degeaba, oamenii nu înţeleg nimic, nu înţeleg că trebuie să se lupte şi să nu se mai îndoiască. Nu mai vreau să-l amestecăm pe Părinte aici! Fiecare scrie după cum îl taie capul. Iar tu trebuie să fii mai categorică. Dacă ar veni de pe poziţia unor luptători, ar fi altceva, aşa, doar vorbe care pot sminti! Ce atâtea întrebări de acest gen? Nu mai sta de vorbă cu ei, pentru că dacă, după câte a făcut Părintele pentru acest popor, nu au certitudini, atunci, ce să mai zic? El, care iubea şi iubeşte atât de mult acest popor! Plângea şi se ruga pentru neamul românesc.

   D.G.: Şi cu ce lacrimi! Făcea baltă de lacrimi în jurul său.

   Părintele Pantelimon: Nu trebuie să mai acceptăm să planeze îndoiala de felul acesta: „Ai auzit ce a spus, sau ce s-a spus despre Părintele Arsenie Boca?”. Şi asta, aşa ca lecţie, fără să ne supărăm pe ei. Trebuie şi ei să înveţe ce să întrebe. Cum să întrebi dacă un sfânt a putut face o oarecare minune sau că, ştiind că a făcut atâtea şi atâtea minuni, să nu înţelegi că el ne iubeşte pe toţi şi se roagă pentru toţi?

   D.G.: Cine m-a întrebat, e de bună-credinţă.

   Părintele Pantelimon: Măi!… de bună-credinţă, de bună-credinţă, dar, de fapt, fără credinţă. O lecţie nu-i strică! Atitudinea ta fermă ar fi pus-o şi pe acea persoană de „bună-credinţă” pe gânduri şi s-ar fi simţit vinovată că i-a trecut prin cap să întrebe aşa ceva. Data viitoare nu ar mai fi întrebat, pentru că deja ştia lecţia apărării credinţei. Fără nicio supărare, nici din partea ta, nici a celor care pun astfel de întrebări. Când apărăm adevărul, îl apărăm pur şi simplu, fără patimă. Trebuie înţeles că apărarea adevărului, a Cuvântului Lui Dumnezeu, nu înseamnă patimă, înseamnă luptă şi suntem obligaţi să o ducem tot timpul, fără tulburare, fără nervi, cu dragoste pentru cel care nu înţelege. Altfel, se pierde şi mai rău. Şi aşa trebuie să faci şi tu, să te lupţi pentru adevăr. Să te lupţi şi cu cei care deformează adevărul despre Părintele Arsenie Boca. Eu ţi-am spus că rolul Părintelui în această Lucrare a fost de a corecta. El mă corecta pe mine şi pe Moş Ilie în legătură cu tot ceea ce trebuia să facem legat de descoperirile făcute de Sfântul Ioan Evanghelistul lui Moş Ilie. Cum ţi-am mai spus, Moş Ilie era proroc, iar Părintele Arsenie Boca a fost aşa cum a fost Mântuitorul. Prorocii au fost proroci, dar Mântuitorul a venit şi a corectat. Şi acum, se bagă mulţi şi dintre cei ai Bisericii care nu recunosc menirea Părintelui Arsenie Boca şi sfinţenia iui. Dar aşa cum au făcut cu Mântuitorul, vor să facă şi cu Părintele Arsenie Boca. Lui Iisus îi spuneau că are drac, că are demon şi că scoate demonii din oameni cu puterea lui Beelzebuth, căpetenia demonilor, adică Satana; îl acuzau de tot felul de lucruri urâte din cauza invidiei. Iar Iisus le-a închis de fiecare dată gura prin adevăr. Mai ştii ce le-a răspuns Iisus? Ia, caută şi scrie: „Orice împărăţie care se dezbină în sine, se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine, nu va dăinui.” (Matei: 12; 23; 24; 25). Dacă Satana scoate pe Satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci, cum va dăinui împărăţia lui?” Apoi i-a întrebat ce fac copiii lor? „…dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebuth, feciorii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători”. (Matei: (12; 26). Vezi, Mântuitorul le-a astupat gura totdeauna fariseilor şi tot timpul le-a spus că nu El vorbeşte, ci Tatăl care l-a trimis pe El. Dar ei nu înţelegeau din cauza mândriei şi a invidiei. Nu au înţeles că Tatăl vorbea prin Fiul şi că una erau. Degeaba le-a tot spus, că fariseii l-au omorât. Nu aveau cum, pentru că acolo unde e orbire, e întuneric. Erau orbi. Din cauza asta ei nu mai puteau nici măcar întrezări dumnezeirea Lui Iisus. Erau dominaţi de întunericul pe care ei l-au lăsat de bunăvoie să pună stăpânire pe ei. Vezi şi acum, mândria din unii oamenii nu mai acceptă simplitatea, sfinţenia, nimic din ceea ce vine de la Dumnezeu. Aşa că asta fac şi cu Părintele Arsenie acum şi cu Moş Ilie, prin care a lucrat Ioan Evanghelistul. Ţi-am spus că au încercat de trei ori să-i mute moaştele Părintelui Arsenie Boca. De trei ori l-au dezgropat şi de fiecare dată au fost azvârliţi în toate părţile. Nu s-au putut apropia şi nici nu or să poată. Dar, vezi tu, din mândrie, ca şi cei care l-au răstignit pe Iisus, şi ei sunt orbi şi nu înţeleg că asta e de la Dumnezeu şi că vor păţi şi data viitoare la fel. Vor fi azvârliţi de puterea lui Dumnezeu pusă în Părintele Arsenie Boca, de îndumnezeirea lui. Vor spune şi că au scos osemintele Părintelui Arsenie Boca, o mână de oase, fără nicio însemnătate, ca să arate lumii că Părintele Arsenie Boca nu e sfânt. Îl ştiu şi pe cel de care se vor folosi ca să facă această înscenare. Vor fi nişte oseminte ale altcuiva, nu ale Părintelui Arsenie Boca, dar vor spune că sunt ale lui, ca să-l denigreze, cum ţi-am spus. În felul acesta, vor încerca să alunge lumea de la Prislop, să nu se mai ducă acolo credincioşii, dacă nu sunt acolo moaştele Părintelui Arsenie Boca, ci doar nişte oase.

Aşa vor face şi vor sminti. De moaştele Părintelui Arsenie Boca nu se vor putea apropia. Ia aminte, îţi mai spun ceva, când vor vedea că lumea nu se va sminti, şi va fi destulă, se va duce în continuare la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca, vor arunca acolo cu o bombă, ca să sperie credincioşii. Mormântul nu va fi afectat. Nu îngăduie Dumnezeu aşa ceva, pentru că este rânduit ca moaştele Părintelui Arsenie Boca să fie scoase doar la Ziua Judecăţii. Toată această campanie împotriva Părintelui Arsenie Boca şi a celorlalţi sfinţi care vor urma, face parte din lupta lui Anticrist de a-L detrona pe Dumnezeu, prin distrugerea sfinţilor lui, a moaştelor şi, în final, a Bisericii Lui. Pregăteşte-te pentru vremuri grele. Roagă-te şi să fii ca şi gata. Vor veni mulţi să te atace, vezi cum vorbeşti cu ei. Vor încerca să te atragă în tot felul de curse. La unele atacuri, tu să fii mută. Acolo unde nu putem noi să apărăm sfinţii, şi prin ei Ortodoxia, poate Dumnezeu. Trebuie să fii şi atentă. Dacă vezi că nu înţeleg, renunţă, că nu ai nicio şansă să-i întorci de la părerea lor. Şi în toate câte ţi se vor întâmpla, tu să nu te sperii. Maica Domnului e cu tine. Anticrist vrea să stingă credinţa şi va lupta cu toţi cei care cred, iar pe cei necredincioşi îi va îndârji în pornirea lor inconştientă spre distrugere. Fii atentă, fii foarte atentă, e grea lupta cu diavolul. Pe unii îi va ataca, pe alţii îi va folosi. în ambele situaţii trebuie să fii atentă, deci, atât la tine, cât şi la cei din jurul tău. Ei acum nu-şi dau seama ce fac, că-L hulesc pe Sfântul Duh prin denigrarea Părintelui Arsenie Boca şi a sfinţilor care vor păţi în curând la fel. Vor veni pedepse peste ei, ca să ajungă să înţeleagă. Dumnezeu ne luminează prin suferinţă, dacă de bunăvoie nu vrem, pentru că ne iubeşte! însă, dacă întrecem măsura şi noi tot nu vrem şi nu vrem şi ne tot opunem şi nu facem nimic să vedem voia Lui, Dumnezeu se supără şi nimeni nu scapă de mânia Lui Dumnezeu, cum nu au scăpat nici iudeii, pentru că l-au ucis pe Iisus. Iisus a spus:

„Iartă-i Doamne, că nu ştiu de fac”. Dar Dumnezeu nu i-a iertat, ca ei să se trezească, să se pocăiască pentru că I-au ucis Fiul cel iubit. îi ierta dacă se pocăiau. Fără pocăinţă, nu merge! Dar nici acum nu-şi recunosc vina şi nu suferă pentru greşeala lor şi de aceea, la a Doua Venire, vor fi iertaţi doar evreii care s-au creştinat. Aşa şi cu cei care nu înţeleg să se întoarcă la Dumnezeu. Dumnezeu lucrează cu înţelepciune, nu ştim noi ale Lui, dar ce ştim e că cine nu-L are pe Dumnezeu, îl are pe cel rău. Două sunt căile: una spre Lumină, alta spre întuneric şi fiecare e liber să aleagă ce vrea să facă, să urce sau să coboare. Şi cu cât coboară mai mult, cu atât întunericul îl face orb şi rob al său şi drumul de întoarcere e mai greu, pentru că ajunge să-l scoată pe Dumnezeu din el, care îl umple de lumină călăuzitoare. Cine vede ceva în întuneric? Eee, acuma, orbiţi de mândrie, de invidie, unii dintre cei ai Bisericii nu pot să recunoască Lucrarea lui Dumnezeu în Părintele Arsenie Boca şi în Moş Ilie. Primul este apostol, iar al doilea, proroc, cum ţi-am mai spus. Moşul a fost un om simplu, fără carte, iar Părintele Arsenie Boca, unul cu multă carte şi, vezi, deşi unul avea carte şi celălalt nu, amândoi erau înţelepţi. Vorbeau foarte puţin şi numai ce trebuie. Acum, mulţi dintre cei cu carte se cred mari înţelepţi, dar nu e aşa! Mulţi dintre doctori sau profesori sau oameni de ştiinţă, se cred mari învăţaţi. Nu ţin cont că tot ce au, e de la Dumnezeu. Au impresia că ceea ce au ei, că acest dar al medicilor, sau al profesorilor, sau al oamenilor de ştiinţă e un merit al lor, nu al Lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu le dădea aceste daruri şi nu le purta de grijă să iasă la iveală darul, ei ce putere aveau? Niciuna, fără Dumnezeu!

Şi apoi vin şi spun, după ce Dumnezeu le-a dat inteligenţă, ţinere de minte şi atâtea şi atâtea, că e meritul lor! Vine şi spune mândru, că el e doctor sau profesor şi atât, fără niciun fel de mulţumire sau recunoştinţă faţă de dragostea lui Dumnezeu. „Eu am vindecat, că sunt doctor! Eu am inventat şi am descoperit cutare şi cutare, că sunt om de ştiinţă!” Antonie cel Mare spunea: „Nu toţi înţelepţii sunt înţelepţi!”. Aşa şi cu aceştia. Fără Dumnezeu, doar crezi că eşti înţelept. Unii nu mai văd că tot ce au bun în ei e de la Dumnezeu. Aici e lupta pe care Antonie a arătat-o. Să te vezi cum eşti! Să te lupţi cu firea cea păcătoasă, cu întunericul din tine, ca să poţi să te vezi cum eşti. Eu îi trag de urechi părinteşte, dacă nu suportă dragostea mea şi sfatul meu, e alegerea lor. Ei cred că văd, dar de fapt, nu văd nimic! Cu Sfântul Antonie cel Mare, Dumnezeu a vorbit de la suflet la suflet. Aşa a vorbit cu toţi sfinţii, cu Părintele Arsenie Boca şi cu Moş Ilie. Pe Părintele Arsenie Boca nu puteai să-l încurci. Nici nu trebuia să deschizi gura, să spui ceva, pentru că el te vedea imediat dacă eşti întunecat, şi încerca să te lumineze. Iar acum, cei care se pretind înţelepţi, fac ca şi evreii, dau cu pietre în cei ai Lui Dumnezeu şi aruncă tot felul de zvonuri, ca să zăpăcească lumea, şi aşa destul de zăpăcită de întunericul adus de Comunism. Trebuie judecate lucrurile, gândite! Noi spunem doar adevărul despre această Lucrare, despre Părintele Arsenie Boca şi despre Moş Ilie! Ei, ca şi Mântuitorul, au făcut fapte! Mântuitorul nu doar a vorbit, a ţinut post, a înviat din morţi, a vindecat, a scos demoni. S-a luptat pentru Adevărul Tatălui Său, care e doar Unul. Prin fapte S-a luptat Iisus, prin fapte de credinţă! Noi, am făcut faptele de credinţă cerute şi am dovedit că am făcut ce ni s-a cerut prin Duhul Sfânt: am construit Clopotul, am făcut Racla, Postul de 33 de ani, slujbele, cam tot atâţia ani, pentru că nu am mai fost lăsat să slujesc în, ultimii ani. Şi altele, cerute de Mântuitor să le facem. Noi vorbim prin fapte, nu de la noi!

Dacă vorbim de la noi, asta nu înseamnă nimic, e lipsit de valoare!

Noi am vorbit doar despre ceea ce a vorbit şi Apocalipsa în legătură cu această Lucrare. Ce scrie în Apocalipsă la Capitolul 2, Versetul 7, aia am spus şi noi! Lui Moş Ilie i s-a descoperit sensul acestui verset şi el ni l-a spus nouă. Deci, trebuie judecate lucrurile atunci când le faci. E greu să te lupţi cu diavolul, mai ales că e veacul lui. Dumnezeu i-a dat voie diavolului să-şi facă de cap, ca să ne încerce şi în felul acesta, ne-a pus la examen pe fiecare. Ce e grav e că şi cei ai Bisericii ştiu despre ce spune Apocalipsa, dar tac sau neagă. Nu se pot face, că nu au înţeles ce spune Iisus despre Sfântul Ioan Botezătorul!    D.G.: …că e „cel mai mare om născut din femeie”…?

   Părintele Pantelimon: Aşa, şi acum, ei ar vrea să le spunem unde se află trupul Sfântului Ioan Botezătorul, să ne dea pe noi la o parte şi să-l ia ei, ca nimeni să nu ştie că trupul există. Sunt orbi! Orbiţi de mândrie! Cum îşi pot închipui că Dumnezeu va îngădui aşa ceva? Nu au cum să ajungă la trupul Sfântului niciodată, pentru că nu au credinţă! Cum nu se pot apropia de trupul Părintelui Arsenie Boca, tot aşa nu vor putea ajunge niciodată la trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Şi ei nu iau în calcul atâtea şi atâtea situaţii în care Dumnezeu s-a mâniat pe cei care au luptat împotriva sfinţilor lui. Vor plăti cu toţi, dar mândria îi ţine departe de aceste adevăruri. Şi sunt atâtea. De fapt vor răspunde, aşa cum o să răspundem toţi, şi „pentru fiecare cuvânt”. Aşa ne spune Iisus. Pentru fiecare cuvânt vom răspunde. Iar noi trebuie să spunem numai adevărul, cum s-au petrecut toate în descoperirea acestei Lucrări. Că dacă spunem de la noi, aia nu mai e treabă! Ce-am făcut, ce-am rezolvat? Ne atragem pedeapsă! Iar despre Părintele Arsenie Boca, e denigrat şi vă mai fi. Cine te mai întreabă dacă ai auzit că nu ştiu ce cu Părintele, să le spui că Părintele Arsenie Boca a fost trimis de la Dumnezeu, ca şi Moş Ilie, şi el a ţinut şi Biserica şi Statul. El a căutat, cu dragostea lui, să-i lumineze şi pe cei ai Bisericii şi pe cei ai Statului. S-a rugat pentru toţi şi i-a lăsat liberi, să facă ce vor ei. Nu s-a opus nici unora, nici celorlalţi. Şi pe el, colegii l-au trădat. Aici e durerea, ca şi la Mântuitorul. Tot unii dintre cei ai Bisericii l-au omorât. Şi pe Părintele Arsenie Boca, la fel, unii dintre ei colaborau cu Securitatea şi l-au trădat. Dar el a ştiut şi nu s-a supărat pe ei, nu le-a spus nimic. Ştia că o să moară şi cum o să moară. Ţi-am mai spus!

   D.G.: Acum, după alegeri, au apărut tot felul de documentare despre Părintele Arsenie Boca.

   Părintele Pantelimon: Asta cu documentarele, doar aşa, se prefac că sunt preocupaţi de sfinţenia Părintelui Arsenie Boca! Până la urmă vor să facă din el un om fără Dumnezeu. Amestecă noţiuni, ca lumea să rămână în întuneric sau ca cei care ştiu despre ce este vorba, să ajungă la îndoială.

Vor să inducă ideea că nu e de-al Bisericii, că lucra neortodox. Până la urmă or să-l scoată şi legionar, nu m-ar mira! E o mare durere să vezi cum sfinţii tăi sunt batjocoriţi şi defăimaţi.

Mare păcat şi mare pedeapsă vine, cum nu a mai fost, pentru că a ajuns răutatea la gravitate. Noi am arătat, prin faptele noastre, ce vrea Dumnezeu de la poporul român, pe care Părintele l-a iubit şi îl iubeşte atâta de mult. Or să înceapă şi cu Moş Ilie! Ce să mai vorbim! Dacă cei ai Bisericii nu înţeleg ce misiune ne-a încredinţat nouă Dumnezeu, din dragoste pentru păstrarea Cuvântului Său, va fi rău pentru popor! Căci vine pedeapsă! Altceva nu mai am de spus. Doar atât, că Maica Domnului plânge că nu ne trezim, că nu ne îndreptăm, şi dacă nu a fost cutremurul cel mare până acum, e pentru că l-a amânat Maica Domnului cu rugăciunile ei. Dar şi Dumnezeu, cât să ne rabde?! A ajuns răutatea la gravitate!

   D.G.: Culmea e că informaţiile pe care îşi fundamentează argumentele sunt doar note scrise ale fostei Securităţi. Păi, ce facem, Părinte, îl punem pe lup paznic la oile lui Dumnezeu? Ne inspirăm din „fundamentările” celor care i-au chinuit în închisori pe nedrept?

   Părintele Pantelimon: Securitatea scria despre noi aşa cum înţelegea ea. Despre toţi avea note informative scrise cu concluziile la care ei voiau să ajungă, nu la cele pe care le cerea respectarea adevărului. Ei nici nu puteau face altfel, asta era meseria lor, şi nu te poţi supăra pe cei care nu pot, sunt slabi. Eu ţi-am mai spus! Aici vor să ajungă! Să-i scoată pe toţi sfinţii noştri în afara bisericii şi să nu-i canonizeze.

   D.G.: Poate se fac presiuni asupra Bisericii, Părinte.

   Părintele Pantelimon: Problema e, de ce acceptă Biserica aceste presiuni ale unor organizaţii care nu au nimic comun cu creştinătatea? De când avem datorii sau obligaţia să dăm explicaţii unora din afara Ortodoxiei şi a Bisericii Române? începe prigoana sfinţilor necanonizaţi şi a moaştelor. E pe cale! Dar, până la urmă, nu va fi cum vor ei! Dumnezeu are alt plan şi vor răspunde toţi, aşa cum au răspuns şi cei care s-au apropiat de Lucrarea noastră, fără credinţă.

  1. G.: Am asistat la unele discuţii în care Părintele Arsenie Boca era pus în discuţie în legătură cu faptul că ar fi spovedit partizanii din munţi. Pe lângă faptul că orice om are dreptul la spovedanie, cât adevăr e în aceste informaţii?

   Părintele Pantelimon: Niciun adevăr! Numai minciuni! E adevărat că au venit câţiva din munţi o dată, o singură dată, la spovedanie, dar Părintele Arsenie Boca nu i-a spovedit, că doar nu se terminaseră preoţii din România?! Nu putea să facă asta, ştiind că era urmărit de Securitate. în schimb, i-a trimis la bucătărie să le dea cineva ceva de mâncare, că erau morţi de foame. Asta nu se mai vede? Asta ar fi facut-o şi cu cei ai Securităţii, cu oricine, că aşa e creştineşte, iar Părintele era milostiv. Or să ajungă să spună că nu ştiu care om de seamă, dar adormit întru Domnul, a spus nu ştiu ce năzbâtie despre Părintele Arsenie Boca, doar, doar vor strica imaginea Părintelui Arsenie Boca, aşa încât să se agaţe de orice şi să nu-i canonizeze.

   D.G.: Da, aşa e! Şi apucă-te şi fa cercetare pe brânci, să vezi când a spus cutare faţă bisericească sau alt om de seamă, adormit întru Domnul, o anume dezvăluire din viaţa Părintelui Arsenie Boca. Sintagma „dezvăluiri despre….” are priză la cititor şi, dacă nu e dispus să studieze acele dezvăluiri, crede.

   Părintele Pantelimon: Şi uite aşa se împrăştie tot felul de poveşti mincinoase despre Părintele Arsenie Boca şi pe nesimţite, cel îndoielnic, ajunge să creadă în aceste „dezvăluiri”. Mai mare dovadă că nu e adevărat, e că ei dau înregistrări cu vocea Părintelui Arsenie Boca. Aşa pot contraface orice, că aşa lucrează Securitatea. Au şi dotări mai multe acum, le e mai uşor. Le făceau ei înainte, dar acum! Aşa că, ce să mai zic, decât ţineţi-vă mintea la Dumnezeu, ca să vă lumineze, ca să puteţi vedea între minciună şi adevăr. E un război. De fapt el nu a încetat şi nu va înceta niciodată! Dar noi trebuie să rămânem puternici în credinţă, să nu-i lăsăm pe alţii să se joace cu mintea noastră. Ba e aşa, ba nu e aşa! Şi eu le spun şi le tot spun şi nu am să tac. Am să le tot spun până nu o să mai pot, că această cale e cea a pierzaniei, că trebuie să fie atenţi şi să asculte de cei care ştiu ce înseamnă lupta cu diavolul. Cu diavolul nu e de joacă! După ce te prinde, e greu să mai scapi de el. Trebuie multă luptă şi rugăciune a celorlalţi, pentru că cei întunecaţi ajung să nu se mai poată ruga pentru ei. Ei nu mai înţeleg rostul rugăciunii şi cred că nimic rău nu li se poate întâmpla lor. Neînţelegerea vine din orbirea sădită de cel rău, care nu suportă rugăciunea. De aceea, noi trebuie să ne rugăm să-i lumineze Dumnezeu, să treacă peste mândria lor, să-i ierte că i-au întors spatele şi să pună lumină în sufletele lor, ca să poată să vadă calea de întoarcere. Că ei sunt rătăciţi!

   D.G.: Părinte, au apărut pe Facebook mai multe comentarii în legătură cu Sfântul Francisc de Assisi, pictat cu aură, de către Părintele Arsenie Boca, la Biserica de la Drăgănescu. Am cunoscut câteva persoane care s-au smintit şi, în urma acestor comentarii, nu mai cred în Părintele Arsenie Boca. Cu ce putem să-i ajutăm pe cei care nu mai cred? Ei consideră că pictarea unui sfânt catolic anulează sfinţenia, sau că Părintele nu a fost niciodată sfânt, pentru că, spun ei, Sfântul Francisc de Assisi este eretic. O cădere gravă, vătămătoare, în formalism, după părerea mea. Doar nu putem să spunem că Părintele Arsenie Boca nu e sfânt pentru că la pictat pe Francisc de Assisi?

   Părintele Pantelimon: La ce te aştepţi? Vor spune lucruri şi mai grave, unele foarte urâte, ca să-l denigreze, cum ţi-am mai spus. Spune-le să se întrebe ce a făcut Părintele Arsenie

Boca şi or să vadă că nimeni nu a făcut minunile pe care el le-a făcut. Părintele a lucrat ca şi Mântuitorul cu vindecarea sâmbăta, ca să vadă cum judecă oamenii. Aşa şi cu ai noştri, să-i vadă cum judecă. E o încercare pentru ei. Prin această pictură vrea să spună că Dumnezeu nu dă pe nimeni afară. Şi, cum ţi-am mai spus, Părintele Arsenie Boca nu a făcut nimic de la el niciodată (prin el lucra Duhul Sfânt). Părintele a mai spus şi că de la Apus, de la catolici, vine pedeapsa peste ţară. El nu a fost cu catolicii. Căci aici vor să ajungă, să-l lipească de catolici, ca apoi să-l acuze şi pe Părintele Arsenie Boca că şi el e eretic, ca şi Francisc de Assisi, care era catolic. Ei nu îşi dau seama că, de fapt, ceea ce pun ei în faptele Părintelui Arsenie Boca, în realitate, e părerea lor despre catolici. Cei care îl acuză pe Părinte de erezie, până la urmă, nu?, îi acuză, de fapt, pe catolici de erezie. Unui om poţi să-i spui că e în credinţă greşită, că nu e bine pe ce cale se îndreaptă, fără să-l acuzi şi să faci din asta ceva de neiertat, cum fac ei cu catolicii, că esenţa asta este. Datoria unui creştin ortodox e să spună celui care a greşit că nu e bine ce face, pentru el, pentru mântuirea lui, nu că am avea noi o ambiţie, să fie ca noi. Nu, în niciun caz. Dar, totdeauna cei care lucrează în felul acesta, vor să facă dintr-o situaţie pe care vor să o folosească împotriva cuiva, o problemă sensibilă. Nu e nicio problemă sensibilă. Adevărul e acesta. Părintele nu era cu catolicii, adică nu făcea ale lor. Era ortodox şi făcea cele ale Bisericii Ortodoxe.

   D.G.: Dar nici împotriva catolicilor. El nu a fost împotriva nimănui. Nici a comuniştilor, nici a celor care l-au omorât, nu le-a fost împotrivă, nu s-a opus şi s-a rugat pentru toţi. Asta înseamnă că a fost comunist, că a fost de partea celor care l-au ucis, dacă nu le-a stat împotrivă şi i-a iubit, cum de altfel a iubit toată zidirea lui Dumnezeu?

   Părintele Pantelimon: Părintele lucra cu o tactică, la fel ca şi Mântuitorul. Nu au ştiut iudeii de Iisus? Au ştiut că vine şi cum vine şi nu L-au primit! Acum o altă întrebare, ai noştri nu au ştiut şi nu ştiu ce a făcut Părintele Arsenie Boca? Ce a făcut Părintele Arsenic Boca a mai făcut doar Mântuitorul. Nici apostolii şi niciun alt sfânt nu au făcut ceea ce face el. Vindecă şi face mari minuni în continuare. Doar sfinţii, după ce au adormit, fac în continuare minuni. Părintele Arsenie Boca face minuni pe care puţini le ştiu. Cei mai mulţi care vin la Prislop se vindecă, potrivit cu credinţa lor în Dumnezeu, iar vrăjmaşul nu suportă asta şi din cauza asta s-a ajuns aici.

   D.G.: Iisus a spus că, spre sfârşitul veacului, vor fi sfinţi care vor face minuni mai mari decât a făcut El.

   Părintele Pantelimon: Nu comentez mai mult, să nu se interpreteze. Vor vedea la vremea potrivită. Şi ţi-am mai spus, pe lângă cei smintiţi de această campanie de denigrare a Părintelui Arsenie Boca, vor fi şi preoţi. Părintele ne spunea: „Măi, cât veţi trăi, veţi avea de lucru cu unii dintre cei ai Bisericii”. Iar faptul că l-a pictat pe Francisc de Assisi nu e o piedică pentru nimeni, niciun neajuns. Părintele a lucrat ca şi Mântuitorul, cum a făcut Mântuitorul, când i-a vindecat sâmbăta pe bolnavi. Şi cu toate că vindeca, unii au spus că Acesta nu e Dumnezeu. Ai văzut? Aşa şi cu Părintele Arsenie Boca, e o ocazie să vedem cum judecă ai noştri, deşi el a făcut minuni ca şi Iisus. Să ştii că, faptul că l-a pus pe Francisc între noi, între ortodocşi, e o mare taină: Francisc vrea să le arate în felul acesta, prin pictura Părintelui, că a trecut de partea ortodocşilor. Le dă de fapt peste obraz catolicilor, îi mustră, şi le arată că el a trecut la ortodocşi. Vrea ca ei să revină la calea dreaptă. Părintele a lucrat cu o taină, nu vă luaţi după critici de-astea. Dumnezeu a vrut să le arate catolicilor că el nu e contra lor şi a pus un catolic în Biserica noastră. Şi ce mă supără e că s-au legat de o pictură şi nu s-au legat de minunile pe care le-a făcut Părintele. Pe astea nu le văd! Eu îţi spun că tot ce se întâmplă e un examen de conştiinţă şi e legat şi de faptul că, de curând, au fost la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca, în jur de 90 de mii de persoane într-o singură zi şi, atunci s-au speriat de atâta lume! Şi ştiu şi de unde vine, de la care preoţi. Şi nu văd că Părintele plânge! A plâns şi icoana de aici după vorbele grele auzite. Ei nu înţeleg că Părintele Arsenie Boca nu a avut cu nimeni nimic şi doar a căutat să zidească sufletele. Iar pictura e un mesaj pentru catolici, de atragere a acestora spre noi, de îndreptare a lor, să ajungă şi ei să săvârşească rânduiala ortodoxă. Ei sunt ca fiul risipitor şi prin asta, noi le arătăm că îi primim. Nu au cum să zică, după acest mesaj, că noi nu i-am primit, că Biserica Mamă nu îi vrea. Şi de fapt, ei singuri s-au înlăturat, nu i-a înlăturat nimeni, prin blestemul pus nouă, care s-a întors asupra lor. Patriarhul Fotie, după rupere, ştii, i-a primit şi el. Acum trebuie să-i primim şi noi. Dacă Dumnezeu îi primeşte, cine suntem noi să nu-i primim? Iar mesajul acesta este de îndemn, să se întoarcă la noi.

   D.G.: Sunt doar fraţii noştri, cum să nu-i iubim şi să nu-i primim! Asta nu înseamnă că ne catolicizăm noi. Dacă ajuţi un frate, nu înseamnă că te transformi şi treci la religia celuilalt. Iubirea de frate nu contaminează. Iisus a devenit orb, că l-a vindecat pe orbi, sau păgân, că a vindecat păgâni? Nu!

   Părintele Pantelimon: Da, aşa e, şi pe Francisc de Assisi l-a pus Dumnezeu în Biserica

Ortodoxă ca să-i cheme şi pe ceilalţi catolici la ortodoxie. Nu cu forţa, cu exemplu. Prin el, au şi catolicii un conducător. Dumnezeu, prin Părintele Arsenie Boca, l-a pus pe Francisc acolo, ca să-i aducă şi pe ei la Biserica noastră. De-aia l-a pus! Părintele nu era cu catolicii, dar nu era împotriva lor.

Şi dacă ai simţit în inima ta, nu ai cum să nu crezi în Părintele Arsenie Boca. Şi de această simţire sau, mai bine zis, de lipsa ei, dăm socoteală la Judecată. Asta e încercarea. Unii cred, alţii nu. Ca şi cu vindecarea orbului din Evanghelia de azi. ÎI acuzau pe Iisus că nu respectă sâmbăta. Aşa şi Părintele, e judecat pentru o pictură. Dar şi Francisc e zidirea lui Dumnezeu! Punerea lui în Altarul nostru e o mare taină: Dumnezeu le arată catolicilor că le-a trimis şi lor un conducător care le arată care e Calea, la care Altar trebuie să slujească, şi dacă ei nu-i ascultă şi nu se întorc, vor răspunde la Judecată.

  1. G.: Sunt mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă, care îl acuză pe Părintele Arsenie

Boca de ecumenism, că prin el se face ecumenismul.

   Părintele Pantelimon: Pictura de la Biserica Drăgănescu e doar un motiv ca să-l

îndepărteze, să-l dezlipească şi mai mult pe Părintele Arsenie de Biserica Ortodoxă, să spună că e omul catolicilor. Cum să acuzi un singur om de ecumenism, iar acela să fie tocmai Părintele Arsenie Boca? Sunt atâţia care s-au şcolit pe Ia catolici, pe la diferite culte şi nu-i acuză nimeni de ecumenism şi nici nu e normal să-i acuze. Ce se vrea acum, este tocmai ajungerea la ecumenism, dar prin alţii. Iar tehnica e una veche de când lumea. Pun în numele celor care nu mai sunt interesele lor şi spun că ei au vrut, cei care nu mai sunt printre noi, că ei sunt vinovaţi de direcţia în care se îndreaptă Biserica acum. Păi, de ce nu s-a îndreptat atunci Biserica în direcţia ecumenismului, că oricum comuniştilor nu le păsa în ce direcţie se îndreaptă Biserica, atunci, când îl acuză cei care-l denigrează pe Părintele Arsenie Boca de pactizare cu catolicii şi împingerea Bisericii spre ecumenism? Toate acestea, şi cu pictura, şi cu ecumenismul, pot fi şi o încercare a credinţei. Cine are credinţă în Dumnezeu, nu cade în sminteală, nu se lasă înşelat de cei care luptă, de fapt, împotriva creştinismului. Războiul e vechi, e din vremea fariseilor şi se va termina odată cu Venirea a Doua a lui Iisus, după ce îl va învinge pe Anticrist. Părintele Arsenie Boca a lucrat ca şi Iisus, cu iubire. Dacă a iubit toată omenirea, pe duşmanii lui, toată Zidirea lui Dumnezeu, trebuie să ne supărăm pe el că nu-i pune la zid pe catolici? Ce are iubirea cu ecumenismul? Dar ei se folosesc de iubirea Părintelui Arsenie Boca, pentru a-l lipi de catolici, de ecumenism.

   D.G.: Iubirea nu clasifică, nu etichetează. Ori, după mine, tocmai „ortodocşii” care îl acuză pe Părinte de pactizare cu catolicii pun o etichetă şi îndeamnă la o atitudine anticatolică, neortodoxă, de fapt. Iar Iisus ne spune clar, că trebuie într-un gând şi glas să-L mărturisim.    Părintele Pantelimon: Toate popoarele. Fiecare popor e liber să aleagă dacă vine sau nu la dreapta credinţă. Cine nu a înţeles asta, nu înţelege nici că ecumenismul e o chestiune de unitate în credinţa ortodoxă şi nu în alta. Pentru cine vrea să înţeleagă. Cine nu vrea să vină la dreapta credinţă, e treaba lui şi acest lucru nu trebuie forţat. Cine vine, vine din convingerea sa proprie, din dragostea sa de adevăr. Părintele Arsenie Boca i-a chemat pe români la Biserica Ortodoxă, nu la alta, aşa cum vor să-l acuze acum. Dar să nu mai vorbim, că or să creadă că avem ceva cu ei. De multe ori, unui om, când îl dojeneşti, din dragoste pentru el ca să se îndrepte, i se pare că te iei de el, că ai ceva cu el şi din fiu ţi-1 faci duşman. N-aş vrea să se înţeleagă că avem ceva împotriva lor. Pe copil nu-i cerţi când greşeşte? Ba da, iar asta nu înseamnă că nu-i iubeşti. Aşa şi cu oamenii şi cu popoarele, îi mai şi dojeneşti, dacă au spart geamul cu mingea.

   D.G.: Dar despre fragmentul audio despre Fericire, dat de televiziuni şi postat pe facebook, despre care se spune că ar fi al Părintelui Arsenie Boca, ce spuneţi?

   Părintele Pantelimon: Părintele Arsenie Boca nu a dat niciodată niciun interviu şi, oricum, nu ar fi vorbit despre Fericire. Poate despre fericiri, dar nu despre Fericire, iar vocea lui era una fermă, hotărâtă. Nu e vocea lui. Vor doar să-l denigreze! Te aştepţi la altceva? Eu, categoric, nu! Ştiu ce vor să facă, să-l scoată în afara Bisericii, să nu-i canonizeze.

   D.G.: Părinte, aş vrea să mai lămurim un aspect, să nu lăsăm nimic neexplicat şi să răspundem la toate întrebările pe care şi le-au pus în aceste zile cei care sunt supăraţi pe Părintele Arsenie Boca. De ce-i primea Părintele Arsenie Boca pe creştini cu mâinile încrucişate pe piept?

   Părintele Pantelimon: Pentru că toţi cei care veneau la el voiau să-l atingă, să-l ţină de mână şi îţi dai seama când veneau mulţi, că nu putea să se lase tras de mâini de atâta lume. Oamenii se simt mai liniştiţi, mai în siguranţă când te ating, când te ţin de mână. Asta poţi să o accepţi când sunt puţini oameni, dar când veneau aşa de mulţi la el, nu putea să se lase tras de mâini de atâta lume, că putea să cadă, să se împiedice. Atunci, Părintele Arsenie Boca, pentru a păstra o distanţă între el şi cei care veneau cu zecile la el, îşi încrucişa mâinile, şi ei înţelegeau care e limita, până unde se pot apropia de Părinte.

 

–––––––––––

 

Completare

 

   „Cine mergea spre Părintele, mergea spre Dumnezeu, prin Biserică. La fel şi acum. Iar cine dă cu pietre în el, huleşte împotriva Duhului Sfânt. ”

   D.G.: Părinte, totuşi, după protestele unor credincioşi faţă de acuzaţiile aduse Părintelui Arsenie Boca, am înţeles că Patriarhia ar vrea să-l canonizeze pe Părinte.

   Părintele Pantelimon: Om vedea. S-a hotărât în sinod canonizarea, la propunerea episcopului de Deva, Părintele Gurie, care de mulţi ani s-a luptat pentru recunoaşterea ca Sfânt a Părintelui Arsenie Boca. Dar să vedem ce se va întâmpla acum, după ce Părintele Arsenie Boca a fost denigrat într-un mod atât de ruşinos pentru acest neam. Cum să vii acum să-l canonizezi, după ce ai permis atâta urâţenie pe care nu poţi să o spui în cuvinte? Aşa ceva nu se poate povesti. O să vedem. Părintele a spus că de trupul lui să nu se apropie nimeni, să nu-i dezgroape, cum ţi-am spus că a lăsat prin testament. Dacă se apropie, e semn că vine sfârşitul, vine Judecata. Nu se poate ca Naşterea să se prorocească şi Judecata nu. Dumnezeu nu ne lasă aşa, fără să ne dea de înţeles, ca să ne pregătim. Părintele Arsenie Boca este rânduit de Dumnezeu pentru sfârşitul veacului. Prin Moş Ilie şi Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu ne pregăteşte. Iar noi ce facem? Aruncăm tot felul de mizerii pe Părintele Arsenie Boca.

   D.G.: Nu au mai lăsat nimic nepătat din Părinte.

   Părintele Pantelimon: îmi amintesc o întâmplare cu Părintele Arsenie Boca. Era un tânăr în mulţime, cum ştii că veneau la Părintele, şi fuma, dar nu voia să se ştie acest lucru. Părintele, cum l-a văzut, i-a spus: „Du-te în pădure, că văd că nu mai poţi fără ţigară”. Tânărul a rămas uimit şi încerca cumva să lase de înţeles că nu despre el e vorba, era încurcat, că nu se aştepta. Iar Părintele i-a spus: „Ai ascuns în pădure nişte ţigări să le fumezi la întoarcere, dute, că văd că nu mai ai linişte”. Iar altă dată, a venit o femeie la el şi se plângea că i s-au furat 10 mii de lei şi că nu mai are din ce să trăiască. Părintele însă vedea în suflet şi a certat-o şi ia zis: „Asta e pedeapsa că ţi-ai ucis cele două fete, pe care apoi le-ai îngropat în porumb”. Toţi plecau de la el schimbaţi. Cine mergea spre Părintele, mergea spre Dumnezeu, prin Biserică. La fel şi acum. Iar cine dă cu pietre în el, huleşte împotriva Duhului Sfânt. Şi cei care merg la Prislop se schimbă, pentru că sfinţenia schimbă omul care ÎI caută pe Dumnezeu. Odată, a venit la el un om bătrân şi era în Postul Paştelui, iar bătrânul nu s-a mulţumit cu dezlegarea la peşte şi a mâncat carne. Şi era bătrân. Părintele, cum l-a văzut, i-a spus: „Fugi repede acasă, că o ursoaică a intrat în curte la mata şi îţi mâncă porcii. Dar să ştii că aceasta este pentru că ai mâncat came în Postul Paştelui. Acum, du-te că-i mănâncă pe toţi”. Şi când a ajuns omul acasă, aşa era, ursoaica îi mâncase toţi porcii. Şi toţi cei care au păţit acestea s-au îndreptat spre Biserică, spre Dumnezeu. Atunci, de ce spun unii, acum, că Părintele Arsenie Boca avea demon şi făcea vrăji? Cum aşa, dacă ducea oamenii la Biserică, dacă îi întorcea spre Dumnezeu? Cum vine asta?

ICOANA, DOAR CU POST!

 

   „Dacă vrei să faci o icoană frumoasă, să o faci cu post şi atunci iese singură. Ai să vezi că se pictează singură şi Maica Domnului şi Pruncul sunt frumoşi, luminoşi… ”

 

E ziua de naştere a Părintelui Pantelimon, 10 noiembrie şi împlineşte 90 de ani. Una dintre prietenele cu care am venit, i-a adus cadou: o icoană cu Maica Domnului. Părintele nu a ştiut ce vrea să facă cu icoana, nu a ştiut că e cadou pentru dânsul şi cum a văzut icoana, a început să o studieze ca un adevărat profesor, şi ne spunea în timp ce studia icoana cu atenţie: „Măi,

Maica Domnului nu este aşa… nici Pruncul…. Ce icoană e asta?”

Persoana care îi cumpărase cadoul încerca să-şi susţină alegerea şi îi explica, cum că icoana e făcută după una din Muntele Athos şi aceea ar fi de fapt pictată de Sfântul Apostol Luca. Spunea şi ea povestea care, practic, i-a fost vândută odată cu icoana. Dar Părintele s-a uitat mai atent şi a spus foarte răspicat: „Măi, această icoană e pictată fără post! Dacă vrei să faci o icoană frumoasă, să o faci cu post şi atunci iese singură. Ai să vezi că se pictează singură şi Maica Domnului şi Pruncul sunt frumoşi, luminoşi”. Apoi a continuat: „Maica Domnului i sa arătat unui călugăr în Muntele Athos şi i-a spus să nu mai facă icoane fără post niciodată, apoi călugărul acela a făcut icoane de o mare frumuseţe. Însă, nu aveţi voi treabă cum e icoană, că voi aţi cumpărat-o că e Maica Domnului cu Mântuitorul, voi pentru asta aţi cumpărat-o şi doar asta contează în sufletul vostru. Gestul vostru e o dovadă de credinţă. Nu e păcatul vostru că icoana nu e reuşită. Voiam doar să vă spun cum trebuie pictată o icoană, dacă vrei să ai chipuri vesele şi senine, nu aşa de încruntate ca acestea”. La plecare, Părintele ne-a spus, ca de altfel tuturor celor care îl vizitează: „Măi, să nu uitaţi să fiţi românce! Să fiţi bune românce! Un român bun e un creştin bun! E una şi aceeaşi. Voi, femeile, daţi capul ţării, de la voi pleacă!”

În următorul an, tot de ziua Părintelui am fost cu o prietenă, Cristina, studentă la teologie. Părintele ne-a primit vesel şi senin. Apoi a început din nou să ne înveţe din experienţa sa, să nu piardă preţiosul timp fără ca cineva să se folosească.

   Părintele Pantelimon: Ascultaţi ce vă spun şi să vă intre bine în cap şi apoi să-i învăţaţi şi voi pe alţii ce vă învăţ eu pe voi. Greutăţile şi neputinţele lumii modeme vin peste omenire de la lăcomie, care s-a întins până pe Marte şi pe Lună şi până dincolo de ele. Omul bolnav de patima lăcomiei nu se mai poate opri, e neputincios şi nu mai poate pune stop. Patima lăcomiei, pe care a crescut-o zi de zi, tot cere şi, aşa, omul ajunge să nu mai poată vedea altceva, decât să aibă tot şi să cucerească tot, oricât de nemăsurat, de necuprins ar fi acest tot. După această scurtă lecţie, prietena mea, Cristina, i-a povestit Părintelui unele dintre problemele ei şi i-a cerut sfatul pentru rezolvarea lor. Părintele a ascultat-o, apoi a început să se roage pentru rezolvarea necazului Cristinei. în acel moment, dintr-o dată, o bucurie imposibil de descris s-a revărsat dinspre Părintele Pantelimon spre noi. Ne uitam una la alta vesele peste măsură şi, parcă să confirmăm reciproc revărsarea şi trăirea comună a acelui sentiment, care izvora din Părintele Pantelimon. Sufletul era golit de orice problemă, Mângâietorul se revărsase dinspre Părintele Pantelimon şi spre noi, care eram vai de noi, amândouă cu multe necazuri. Grija pentru ele a dispărut brusc şi în locul ei s-a instalat o bucurie fără margini, aproape materială, căci ne învăluia. în tot acest timp, Părintele era un om de lumină care se ruga.

Starea de bucurie intensă, efectiv mângâietoare şi părintească, cumva, şi de linişte sufletească a continuat toată ziua aceea, iar în zilele următoare a început să se risipească uşor, uşor. Apoi, după câteva zile, zgomotul grijilor multe şi dezordonate a început să pună din nou stăpânire pe mine. Până la următoarea vizită.

 

 

 

DESPRE BOLI

 

Nu trebuie să ajungi săfii bolnav, ca să ajungi la post. Dimpotrivă, fă din viaţa ta un post şi ea va fi lungă şi cu bună dispoziţie. […] Nu merge post fără rugăciune! Animalele mănâncă pur şi simplu, aşa au fost lăsate de la Dumnezeu, nu au raţiune! Dar noi, dacă doar ne hrănim, ajungem ca ele! ”

 

Într-o altă vizită, Părintele ne-a vorbit despre boli şi cum pot fi ele vindecate fără medicamente.

   Părintele Pantelimon: Toate problemele pleacă de la suflet. El trebuie primul vindecat. Şi îl vindecăm prin nepăcătuirea din nou, prin despătimire. A venit odată o femeie la mine cu cancer la sân. Şi i-am supus: „Să nu cumva să te operezi!”. Şi s-a operat, şi acum plânge. Iar altă, o judecătoare, m-a ascultat şi a făcut ce i-am spus eu. Avea tot cancer. Şi când s-a dus la o comisie medicală în Germania, au întrebat-o ce a făcut, că nu mai avea nimic. Iar ea le-a răspuns că a ţinut post cu rugăciune şi s-a vindecat cu puterea Lui Dumnezeu. Cei din comisie au luat foc, s-au simţit desconsideraţi, adică, de ce nu a urmat tratamentul lor?! Atunci au întrebat-o foarte furioşi: „Noi ce suntem aici?”. Adică, „ce faci femeie, îţi baţi joc de noi?” Şi la răspunsul acesta atât de bun al judecătoarei, cei din comisie au luat foc, pentru că cele despre Dumnezeu, pe cei necredincioşi îi ard, îi înfurie, devin orbi din cauza furiei şi se aprind, iau foc! Ei spun că starea asta e una de intensă preocupare intelectuală. Oamenii necredincioşi nu înţeleg ce li se întâmplă la nivel cerebral şi de unde le vine mânia. În sfârşit! Aşa că, sfatul meu este să renunţaţi de pe acum, cât de mult puteţi, la came. Nu trebuie să ajungi să fii bolnav, ca să ajungi la post. Dimpotrivă, fă din viaţa ta un post şi ea va fi lungă şi cu bună dispoziţie. Carnea strică şi veselia, pentru că strică sufletul prin plăcerea de a mânca doar ce-i place trupului. Trebuie retezate mofturile astea, ca trupul să fie sănătos. Tăierea voii, asta trebuie să faceţi pe cât puteţi şi atunci veţi avea şi o voinţă foarte puternică şi va spori şi dragostea! Şi să nu uitaţi de rugăciune. Nu merge post fără rugăciune! Animalele mănâncă pur şi simplu, aşa au fost lăsate de la Dumnezeu, nu au raţiune! Dar noi, dacă doar ne hrănim, ajungem ca ele. Iar despre leacuri, tratamentul trebuie să fie unul cu ceaiuri, fără medicamente. Sunt otravă curată! Repară într-un loc, dacă repară, dar sigur strică în zece! Pentru ce medicamente? La noi în casă nu s-a pomenit de doctor. Când eram răciţi, ne făcea mama o ffecţie cu oţet, şi dimineaţa nu mai aveam nimic. Acum îndopăm copiii cu medicamente pentru că strănută copilul. Nu, măi! Le distrugeţi rezistenţa la microbi. Dumnezeu ne-a lăsat plantele ca medicamente. Să le folosim pe acestea şi nimic altceva. Când sunt mici, că dacă aţi început cu tratamentul de când sunt mici, apoi e greu să mai renunţi. Dar poţi să reduci, sunt boli unde nu ai cum altfel.

 

 

 

 

PARTEA A III-A

 

 

RUGĂCIUNI INSUFLATE 

DE DUHUL SFÂNT 

LUI MOȘ ILIE

 

RUGĂCIUNI INSUFLATE DE DUHUL SFÂNT LUI MOŞ ILIE,

 

Uite aici, aceste rugăciuni! Dumnezeu a făcut aceste rugăciuni pentru înfăptuirea acestei Lucrări şi pentru diverse situaţii. Să ştii, toate au fost insuflate de Duhul Sfânt lui Moş Ilie! Nu e glumă! Aici e cuvântul Lui Dumnezeu! […] Dumnezeu a făcut aceste rugăciuni pentru toţi, deci şi pentru preoţi, pentru a le citi în continuu la acatiste şi la liturghii. […] Şi rugăciunile acestea trebuie să-i zdruncine pe cei ai Bisericii!”

 

   Părintele Pantelimon: Eu, acum, nu mai spun nimic, nu o să mai vorbesc, pentru că am vorbit destul! Nu mai cert pe nimeni! Ce trebuie să înţeleagă cei ai Bisericii este că Moş Ilie şi Părintele Arsenie Boca nu au vorbit de la ei! Şi nici eu nu vorbesc de la mine! Nu au vorbit oamenii, ci a vorbit Dumnezeu prin ei. Şi toată Lucrarea aceasta e dovada iubirii Lui Dumnezeu pentru neamul nostru şi că aici a ales să vină Fiul Său la a Doua Sa Venire. Trebuie să ne rugăm cu toţii pentru această Lucrare Sfântă, iar Dumnezeu, în marea Sa iubire, ne-a dat şi material ajutător, prin Duhul Sfânt. Uite aici, aceste rugăciuni! Am să te rog să le publici la sfârşitul cărţii. Dumnezeu a făcut aceste rugăciuni pentru toţi, deci şi pentru preoţi, pentru a le citi în continuu la acatiste şi la liturghii. Dumnezeu a făcut aceste rugăciuni pentru înfăptuirea acestei Lucrări şi pentru diverse situaţii. Ia citeşte, aici!… De aici în jos! Citeşte-o pe aceasta! Să ştii, toate au fost insuflate de Duhul Sfânt lui Moş Ilie… Nu e glumă! Aici e cuvântul Lui Dumnezeu. Să fii tare atentă cum le scrii! Citeşte-o pe aceasta!

   D.G.: Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, la patimile şi la durerile Lui, la Sfânta Treime, la Familia Sfântă, la Maica Domnului, la toţi sfinţii şi îngerii, să vină în ajutorul nostru, la durerile sufleteşti şi trupeşti, să ne ierte, să ne dezlege de toate păcatele pe noi toţi, toată suflareavii şi morţisă ne apere de toate ispitele, de toate primejdiile. Pentru Biserica Lui cea Sfântă, pentru pacea lumii întregi, să ne apere bunul Dumnezeu de bomba atomică.

   Părintele Pantelimon: Vezi, Dumnezeu a venit şi cu rugăciuni, şi prin rugăciune, toate să se împlinească. Dar ca să se împlinească, trebuie să le citească cineva.

  1. G.: …Ne rugăm pentru toţi bolnavii în suferinţă de mai mulţi ani, cu dureri de cap, de nervi, anchilozaţi şi de toate bolile cunoscute şi necunoscute, să primească de la bunul Dumnezeu ajutor. încă ne rugăm ca, prin puterea Sfintei Cruci, toate duhurile necurate care au intrat în oameni, animale, porci şi toată făptura vie şi moartă… Şi moartă?! Nu adormită? Părintele Pantelimon: Păi, da, şi moartă, pentru cei care au murit neîmpăcaţi. Dumnezeu vrea ca, prin rugăciuni, biserica să-i scoată vii. Ea are putere să facă asta.

   D.G.:… departe bărbătească şi femeiască să iasă, să se depărteze pentru totdeauna şi să nu aibă nicio putere asupra lor (duhurile necurate). Ne rugăm bunului Dumnezeu să primească rugăciunea noastră, pentru patimile Domnului nostru Iisus Hristos, durerile şi rănile Lui de pe Cruce, suferinţele Maicii Domnului, cuvintele Domnului arătate în Sfânta Evanghelie, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi, cu puterea Sfintei Cruci, să izgonească toate duhurile necurate din sufletele oamenilorvii şi morţi – de când s-a unit sufletul cu trupul, pentru Biserica Lui cea Sfântă şi împărăţia Lui Dumnezeu. Şi încă ne rugăm să ne dăruiască iertare şi dezlegare tuturor – vii şi morţii – care nu au împlinit poruncile bunului Dumnezeu şi ale Sfintei Biserici, după cum arată cărţile sfinte, ca să aducem mulţumire pentru binele şi ajutorul ce ni s-a dat şi toate rugăciunile ce se vor face să le primească bunul Dumnezeu pentru ajutorul nostru. Amin! Slavă Ţie Doamne, Dumnezeul nostru! Slavă Ţie!

   Părintele Pantelimon: Toate rugăciunile acestea au fost dictate de Sfântul Ioan Evanghelistul lui Moş Ilie! Tot ce ai citit nu e din gura omului, ci a Evanghelistului! Şi rugăciunile acestea trebuie să-i zdruncine pe cei ai Bisericii.

   D.G.: Părinte, să nu vă obosesc acum cu citirea lor, am să scriu un capitol separat cu aceste rugăciuni şi am să le completez cu explicaţiile dumneavoastră, ca cei care le citesc să înţeleagă mai uşor la ce se referă ele. E mult mai uşor să le transcriu, acasă. Înregistrarea ne ia mult timp şi sunteţi deja obosit de atâtea vizite. Off, Doamne! De două ori of! Şi pentru dumneavoastră şi pentru cei care vin să vă vadă!

 

 

 

 

 

Toate rugăciunile acestea au fost dictate de Sfântul Ioan Evanghelistul lui Moş Ilie!

 

v POMELNIC PENTRU SFÂNTUL MASLU

 

   Ne rugăm la mila Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, că Sfânta împărtăşanie pe care o primim să fie în numele tuturor şi încă ne rugăm ca toate darurile sfinte, împreună cu sfintele cruci, cu sfintele icoane, care s-au sfinţit şi care sunt pregătite.

   Ne rugăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh să le ia în primire şi să facă parte tuturor şi întregii suflări – vii şi morţi.

   Și încă ne rugăm ca să trimită bunul Dumnezeu binecuvântarea ca să se poată îndeplini poruncile Domnului nostru Iisus Hristos. Ne rugăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh ca să primească rugăciunea noastră pentru ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, care S-a răbdat în pustie.

   Ne rugăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh pentru rănile pe care le-a suferit la răstignire pentru iertarea păcatelor noastre – vii şi morţi, ca bunul Dumnezeu să le facă parte de Sfânta împărtăşanie tuturor, întregii suflări, vii şi morţi.

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu să primească rugăciunile noastre, pentru patimile

Domnului nostru Iisus Hristos, pentru durerile şi rănile Lui pe cruce, pentru suferinţele Maicii Domnului, pentru cuvintele Domnului arătate în Sfânta Evanghelie, pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţi, cu puterea Sfintei Cruci, să izgonească toate duhurile necurate, cu toate uneltirile lor văzute şi nevăzute, cunoscute şi necunoscute, din sufletele oamenilor – vii şi morţi – de când s-a unit sufletul cu trupul, pentru Biserica Lui cea Sfântă şi Împărăţia Lui Dumnezeu.

   Încă ne rugăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, ca toate darurile sfinte, împreună cu sfintele cruci şi icoane care s-au sfinţit şi care sunt pregătite să le ia în primire şi să le facă parte tuturor, întregii suflărivii şi morţi – iar moaştele Sfântului Ioan Botezătorul să fie scoase la lumină pentru iertarea păcatelor – vii şi morţi.

   Ne rugăm că Sfânta împărtăşanie pe care o primim să fie în numele tuturor şi să le facă parte tuturor, întregii suflări – vii şi morţi.

   Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să ne trimită binecuvântarea Sa şi să se poată îndeplini poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, să ne dăruiască iertare şi dezlegare tuturor – vii şi morţi – care nu au îndeplinit poruncile bunului Dumnezeu şi ale Sfintei Biserici, după cum arată cărţile sfinte, să aducem mulţumire pentru binele şi ajutorul ce ni L-a dat şi toate rugăciunile ce se vor face să le primească Bunul Dumnezeu pentru ajutorul nostru.

 

v POMELNIC PENTRU VII

 

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu, la Domnul nostru Iisus Hristos, la patimile şi durerile Lui, la Sfânta Treime, la Familia Sfântă, la Maica Domnului, la toţi sfinţii şi la îngeri, să vină în ajutorul nostru, la durerile sufleteşti şi trupeşti şi să ne ierte, să ne dezlege de toate păcatele, pe toţi, toată suflarea – vii şi morţi – să ne apere de toate ispitele, de toate primejdiile, pentru Biserica Lui cea Sfântă, pentru pacea lumii întregi, să ne apere bunul Dumnezeu de bomba atomică.

   Ne rugăm pentru toţi bolnavii aflaţi în suferinţă de mai mulţi ani, cu dureri de cap, de nervi, de ochi, anchilozaţi şi pentru cei afectaţi de toate bolile necunoscute, să primească de la bunul Dumnezeu ajutor.

   Încă ne rugăm ca, prin puterea Sfintei Cruci, toate duhurile necurate care au intrat în oameni, animale, porci şi în toată suflarea vie şi moartă, parte femeiască şi bărbătească, să iasă, să se depărteze pentru totdeauna, să nu aibă nicio putere asupra lor.

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu să primească rugăciunile noastre, pentru patimile

Domnului nostru Iisus Hristos, pentru durerile şi rănile Lui de pe cruce, pentru suferinţele Maicii Domnului, pentru cuvintele Domnului arătate în Sfânta Evanghelie, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi, cu puterea Sfintei Cruci, să izgonească toate duhurile necurate din sufletele oamenilor – vii şi morţi – de când s-a unit sufletul cu trupul, pentru Biserica Lui cea Sfântă şi pentru împărăţia Lui Dumnezeu.

   Şi încă, ne rugăm să ne dăruiască iertare şi dezlegare tuturor – vii şi morţi – celor care nu au îndeplinit poruncile bunului Dumnezeu şi ale Sfintei Biserici, după cum arată cărţile sfinte, ca să aducem mulţumire pentru binele şi ajutorul ce ni l-a dat şi toate rugăciunile ce se vor face să le primească Bunul Dumnezeu, pentru ajutorul nostru.

 

v POMELNIC PENTRU ROADĂ PĂMÂNTULUI

 

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu, la Domnul nostru Iisus Hristos, la patimile şi durerile pe care le-a suferit pe Sfânta Cruce până la înălţarea la cer, să binecuvânteze

Sfintele Cruci din orice material făcute, de la cea mai mică până la cea mai mare, pentru întreg pământul, să-l apere de bomba atomică.

   Cu puterea pogorârii Sfântului Duh, cu darul şi harul Sfinţilor Apostoli şi Sfintei Biserici, să înlăture toate primejdiile (înconjurătoare) distrugătoare de oameni şi de animale de pe întreg pământul. încă ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, pentru suferinţele Lui din pustie, să binecuvânteze hrana oamenilor şi a animalelor, să fie apărate de zăpadă, de îngheţ, de grindină, de lăcuste, de molimă, de insecte distrugătoare, de ploi năprasnice şi secetă de pe întreg Pământul.

   Şi încă ne rugăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, la patimile Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Petru, la minunile Sfântului Ilie, să lumineze cererea Sfântului Petru cum a luminat   \

Muntele Taborului şi să ia în primire tot ce s-a pregătit pentru cele trei colibe arătate în Sfânta Evanghelie, să fie scoase la lumină, pentru ca toată suflarea să laude pe Domnul.

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu ca, prin toate patimile şi durerile pe care le-a suferit Mântuitorul pentru mântuirea noastră, să se facă parte tuturor sufletelor de rugăciuni, de mijlociri şi de sfânta slujbă a înmormântării.

   Încă ne rugăm ca prin puterea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh şi a Sfintei Cruci să se binecuvânteze şi să se sfinţească icoană, pâinea, apa şi toate alimentele, lumânările de ceară curată din casele oamenilor, atunci când va veni întunericul peste lume, dinaintea Venirii Domnului.

Iertarea păcatelor întregii suflări din orice vreme şi orice loc.

 

v POMELNIC PENTRU VII ŞI MORŢI

 

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu, la Domnul nostru Iisus Hristos, la patimile şi durerile Lui, să ia în primire toate sfintele liturghii, masluri, parastase, daruri sfinte, făcute pentru iertarea păcatelor viilor şi morţilor şi să le facă parte tuturor oamenilor, de la cel dintâi, până la cel de pe urmă, de câte 40 de liturghii, masluri, parastase, daruri sfinte şi de toate rugăciunile necesare pentru mântuirea sufletească şi de intrarea în Împărăţia Lui Dumnezeu.

 

v POMELNIC PENTRU VII ŞI MORŢI

 

   Ne rugăm la bunul Dumnezeu, la Domnul nostru Iisus Hristos, la patimile şi durerile pe care le-a suferit pentru mântuirea sufletelor celor care au murit neiertaţi cu părinţi, fraţi, surori, soţ şi soţie şi cu oricine şi fără lumină.

   Încă ne rugăm pentru toate sufletele pierdute în diferite forme şi în tot timpul să fie eliberate de la rău, strânse şi date sub ocrotirea Maicii Domnului şi a Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

   Şi încă ne rugăm pentru toate sufletele care s-au dat la duhurile cele rele de ei singuri şi de oricine, să nu mai aibă nicio putere să le stăpânească.

 

 

 

 

 

TĂLMĂCIRI ALE RUGĂCIUNILOR

    D.G.: Aş fi dorit ca după fiecare rugăciune să scriu şi o explicaţie a rugăciunii, pe care numai Sfinţia Voastră o puteţi face. Aş vrea ca cei care le citesc să înţeleagă mai uşor sensul rugăciunii. În rugăciunea aceasta cu crucile este vorba de crucile sfinţite şi aşezate la răspântii, la cererea lui Moş Ilie şi a Părintelui Arsenie Boca?

   Părintele Pantelimon: Da, e vorba de toate crucile, mici şi mari, făcute pentru români, pe care unii au încercat să le distrugă, chiar şi cu tractorul, cum ţi-am spus.

Au fost făcute şi icoane ca mărturie a suferinţelor lui Iisus. Icoanele s-au făcut pentru praznicele mari ale Mântuitorului, de la Naştere până la îngropare şi înviere. Pentru toate acestea a fost sfinţită câte o icoană şi s-a făcut şi câte o rugăciune. Pentru sfinţire s-a făcut şi liturghie şi maslu. Iar pentru Basarabia a trebuit să fac o Evanghelie, toate vasele care se folosesc la Sfântul Altar, disc, linguriţă şi cruce.

  1. G.: Sfinţia Ta, în această rugăciune scrie aşa: Ne rugăm ca Sfânta împărtăşanie pe care o primim să fie în numele tuturor şi să facă parte întregii suflări – vii şi morţi. Cine să le facă parte, Dumnezeu?

   Părintele Pantelimon: Da. Pentru că mulţi au murit neîmpărtăşiţi şi Dumnezeu, din iubire, vrea ca şi ei să se mântuiască şi atunci Duhul Sfânt a insuflat aceste rugăciuni lui Moş Ilie, care era proroc. Să trecem mai departe…    D.G.: Părinte, bolile necunoscute…?

   Părintele Pantelimon: Astea le va da Dumnezeu peste noi ca să ne mai trezim. Să ne despărţim de Anticrist, pentru că se va ajunge la multă răutate şi atunci, aceste boli necunoscute sunt cele care vor veni peste noi, doar, doar ne vom întoarce cu faţa la cel care ne iubeşte şi vrea să ne mântuim. Dar dacă noi nu vrem să ne mântuim, el nu ne obligă, nu ne forţează. Bun, mai departe!

  1. G.: Aici scrie aşa: încă ne rugăm pentru toate sufletele care s-au dat la duhurile cele rele de ei singuri şi de oricine, să nu mai aibă nicio putere să le stăpânească. La ce se referă? Părintele Pantelimon: La blestem şi la vrăjitorii. Uite, am şi un exemplu recent. Ieri a venit unul şi mi-a spus că în casa lui nu mai e pace. Bine, bine, i-am zis, dar mai întâi de toate spune-mi unde ai fost, ce ai făcut, pe unde ai umblat? Ce ţi-a dat? Ai înghiţit mercur? Hai spune tot, măi omule, să vedem de ce nu ai linişte în familie! El mi-a răspuns că a fost la vrăjitoare şi i-a dat să bea. „Ea mi-a dat să beau!”, tot spunea el. Iar eu îi cert totdeauna pe cei ca el. „Bine, măi, te-ai dat diavolului? Tu singur!? Acum, fă bine şi du-te la biserică de care ţii şi să faci 7 masluri!”, l-am sfătuit şi aşa îi sfătuiesc pe toţi cei care fac ca el. În caz de farmece, să meargă la Maslu de trei ori, fără întrerupere! Bineînţeles, să fie spovediţi şi împărtăşiţi aşa cum le rânduieşte duhovnicul. Vezi, prin această rugăciune, Dumnezeu vrea să-i mântuie şi pe ei, pentru că Dumnezeu vrea mântuirea tuturor, mai pe scurt, şi să-l ruşineze pe diavol chiar şi în situaţii din acestea, mai grele pentru cel care s-a dat celui rău de bună voie. El singur s-a dus la vrăjitoare.

   D.G.: Sfinţia Voastră, la rugăciunea pentru roada pământului, „primejdiile înconjurătoare” ce semnifică?

   Părintele Pantelimon: Se referă la bomba aceea care distruge viaţa şi lasă totul neatins, dar şi la toate celelalte arme făcute de om împotriva omului. La bomba atomică referirea e mai clară, dar la celelalte e o trimitere aşa, mai generală, la toate pericolele militare care-l ameninţă pe om. Măi, Pământul e aproape de a lua foc. Şi cei care vor da foc pământului sunt americanii, cum ţi-am spus deja!

   D.G.: De la ce va pomi, de la o greşeală?

   Părintele Pantelimon: De la răutate! Până acolo va ajunge ura! În perioada cât Moşul Ilie ţinea post, Părintele Arsenie Boca se ruga neîncetat pentru popor, iar eu făceam acele slujbe neîntrerupte atâţia ani, Biserica lupta şi ea aşa cum putea, cu slujbe şi masluri, aceste lucruri nu ne atingeau, erau departe de România, nu aveau putere asupra ţării. Ce nu înţeleg ei, este că celui ce face război, Dumnezeu va întoarce războiul împotriva sa. Odată cu venirea Comunismului, Dumnezeu a dat putere Bisericii. Dar acum, cei care nu au înţeles, ne-au dat pe noi la o parte. Nu vreau să mai vorbesc, să nu creadă că mă plâng sau mai ştiu eu ce, să nu smintim!    D.G.: Bine, Părinte! în altă rugăciune, scrie aşa: Şi încă ne rugăm Tatălui, Fiului şi

Sfântului Duh, la patimile Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Petre şi la minunile Sfântului Ilie, să lumineze cererea Sfântului Petre care a luminat Muntele Taborului şi să ia în primire tot ce s-a pregătit pentru cele trei colibe arătate în Sfânta Evanghelie, să fie scoase la lumină, pentru ca toată suflarea să laude pe Domnul. Aici, practic, este o sinteză a Lucrării de pregătire a Celei De-a Doua Veniri de către România şi o rugăciune pentru realizarea ei, nu?

   Părintele Pantelimon: E vorba de cele trei biserici despre care ţi-am spus că trebuie construite în cinstea Sfintei Treimi. Două la noi şi una în Basarabia. Dumnezeu a poruncit să facem rugăciune.

Aveam şi preoţi care făceau slujbe noaptea, cu tot ce se face, numai pentru câştigarea Basarabiei noastre. Cine nu face această unire, va răspunde în faţa Lui Dumnezeu, pentru că Basarabia suferă. E ca o abandonare a unei părţi din trupul ţării…

   D.G.: într-o altă rugăciune e vorba de „duhuri necurate care au intrat în oameni, animale şi porci”… De ce se referă la porci, în mod expres?

   Părintele Pantelimon: Se referă la taina din Biblie când Iisus ajunge în Ţinutul

Gherghesenilor, unde scoate demonii din cel care avea legiune. Atunci demonii îi spun Lui

Iisus: „Doamne, dacă ne scoţi din om, dă-ne voie să ne băgăm în porci”. E şi acolo o taină! Să le arate iudeilor că au patima lăcomiei. Ei nu mâncau came de porc, dar o vindeau. Iar mesajul lui Iisus este să se ferească de lăcomie, să nu fie ca porcii. Aşa şi aici, mesajul este pentru cei împătimiţi de lăcomie, despre cei animalizaţi prin diferite patimi.

   D.G.: într-o altă rugăciune se vorbeşte de cei care au murit neîmpăcaţi. Despe cine e vorba, Părinte…?

   Părintele Pantelimon: Sunt mulţi care au murit în accidente neîmpăcaţi cu familia, cu cei de lângă ei, sau cei divorţaţi, dezbinaţi, sau care s-au blestemat unii pe alţii… E o taină şi Dumnezeu lucrează cu mare înţelepciune, ca să ne mântuiască pe toţi. Cei care au murit aşa, neîmpăcaţi, îi chinuie şi pe cei care au rămas după ei, pe cei cu care nu au apucat să se împace sau nu au putut să o facă. Şi Dumnezeu nu vrea să-i lase în iad. Prin rugăciunea aceasta, sufletele lor dobândesc împăcare, iertare. Aici intră şi cei care au murit fără împărtăşanie din cauza faptului că le-a fost interzisă împărtăşania, pentru că nu s-au putut împăca cu cei aflaţi în mare ceartă, în ură. Trebuie să studiezi bine aceste rugăciuni, pentru că nu sunt de la oameni. Le-a rânduit Dumnezeu prin Maica Domnului, pentru că vrea să-l ruşineze pe Anticrist pentru toate relele făcute oamenilor.    D.G.: Aşa să-i facă!

   Părintele Pantelimon: Hai că mă faci să râd! Parcă eşti copil. Şi aşa să rămâi, copil!

   D.G.: Părinte, se consideră că au murit fără lumânare, dacă a fost doar candela aprinsă?    Părintele Pantelimon: Da. Candelă arde totdeauna, dar lumânarea e ca la botez, te naşti cu lumânare! Aşa şi la adormire, te duci cu lumânare! Candelă aprinsă e pentru vii şi ea trebuie aprinsă tot timpul. Uite, eu am candelă electrică şi o ţin în priză tot timpul. Se mai ard şi becurile.

   D.G.: Să vă aduc eu câteva.

   Părintele Pantelimon: Vezi că aceste becuri trebuie să aibă filamentul în formă de cruce…    D.G.: Părinte, dacă cineva a murit fără lumânare, ce se mai poate face?

   Părintele Pantelimon: Ce vrei să mai faci? Ai rugăciunile acestea şi sunt de ajuns! Citeştele pentru cei care au adormit fără lumânare şi vor avea lumină! Dumnezeu a avut grijă să rânduiască aprinderea lumânării. Ai pierdut momentul, faci aceste rugăciuni, pentru că Dumnezeu ne vede că suntem cum suntem şi ne iubeşte pe toţi!    D.G.: Şi mereu, mereu repară ce greşim noi…

   Părintele Pantelimon: Dumnezeu ne-a dat atenţia, dar dacă nu o folosim?! Cineva trebuie să fie atent atunci când cineva e bolnav, să-i aprindă o lumânare. Cu ea trece vămile. Dumnezeu prevesteşte în continuu, ca să fii gata. Şi mintea omului nu poate ajunge la înălţimea acestor rugăciuni. Nu putem să cuprindem cu mintea toate modalităţile prin care Dumnezeu ne poartă de grijă, vii sau adormiţi.

Şi familia trebuie să aibă grijă să aprindă o lumânare atunci când iese sufletul, ca sufletul celui adormit să aibă lumină când trece prin vămi.

Trebuie ca familia să aibă grijă, copiii de părinţi, soţul, soţia, familia, unul de altul, să fie atenţi!

   D.G.: Sfinţia Voastră, la ce se referă aceasta: „sufletele pierdute în diferite forme, în tot timpul”?

   Părintele Pantelimon: Ia să te văd, cum judeci?    D.G.: Eu…, cum să zic!?… judec, Părinte, că…

   Părintele Pantelimon: …e vorba de beţivi, sinucigaşi, doar ca exemplu, iar prin cuvintele: „în tot timpul”, intră şi avorturile, şi din cauza asta a pus Maica Domnului canonul, ca mamele să se mântuiască şi copilul să fie botezat şi prin botez, scos din Iad.    D.G.: Ce înseamnă „de când s-a unit sufletul cu trupul”?

   Părintele Pantelimon: De la zămislire. Vezi, Dumnezeu nu lasă niciun moment al vieţii noastre neacoperit de Pronia Sa. Aşa de mult ne iubeşte! Dar dragoste cu forţa nu se poate, de aceea trebuie să L iubim şi noi şi să facem tot ce ne stă în putere să facem voia Lui!

   D.G.: Eu îl supăr mereu şi îmi pare tare rău că fac asta! Cuiele sunt păcatele mele cu care îl pironesc în fiecare secundă, dar nu mă pot opri, Părinte!

   Părintele Pantelimon: Asta e lupta şi ea e continuă. Dacă învingi gândul cel rău, ai câştigat bătălia, doar că, gândurile nu se opresc, trebuie să te lupţi mereu cu ele până se curăţeşte inima. Şi atunci tot trebuie să te lupţi, să o păstrezi curată. Şi uite aşa, lupta e una până la sfârşitul vieţii. Totul e să fii atentă la gândurile tale, că dacă nu eşti atentă, ele intră în inimă de unde, apoi, le scoţi greu, doar prin rugăciune multă.

  1. G.: Mai este o rugăciune aici la finalul căreia sunt puncte, puncte. Încă ne rugăm ca prin puterea Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh să se binecuvânteze şi să se sfinţească icoană, pâinea, apa şi tot ceea ce…, şi apoi sunt puncte. Cu ce trebuie să completăm aici rugăciunea? Părintele Pantelimon: Cu ceea ce va să vină, e pentru zilele care vor veni, pentru o pedeapsă mare. Să ai în casă apă sfinţită şi pâine sfinţită, atunci, şi lumânări de ceară curată. Să fii pregătită! Deci scrie aşa, în locul punctelor: să se sfinţească, atunci când va veni o pedeapsă mare, pâinea, apa şi lumânările de ceară. Să aveţi pâine uscată şi sfinţită. Icoane sfinţite să aveţi în casă. Şi destule lumânări de ceară, pentru că va veni un întuneric peste toată lumea. Apa sfinţită trebuie să fie în casă, aşa, ca de obicei, pentru că o va înmulţi Dumnezeu atunci. Are grijă de noi în toate felurile, pentru că ne iubeşte.

   D.G.: In mai toate rugăciunile este formula: vii şi morţi. Cei morţi sunt cei din iad? Sunt deosebiţi de cei adormiţi?

   Părintele Pantelimon: Se referă la toţi cei care au murit în toate formele, în accidente şi altele. Măi, sunt de la Duhul Sfânt. Ce să le mai explicăm? Aşa cum au fost scrise e deajuns. Omul, dacă e luminat de la Dumnezeu le înţelege, dacă nu e luminat, să se roage să-l lumineze şi va ajunge să le înţeleagă. Dumnezeu şi când a făcut Sfânta Evanghelie, tot aşa a făcut. Acum s-ar putea să fim din nou întrerupţi şi poate că ar trebui să ne grăbim. Spune!

   D.G.: Ce se întâmplă cu sufletele celor care au rămas în Iad, ale nedrepţilor, după ce Iisus a rupt porţile Iadului şi i-a scos pe Adam şi Eva împreună cu toţi drepţii? Vor fi iertaţi la a Doua Sa Venire?

   Părintele Pantelimon: Păi da, dacă are cine să-i scoată. Nu ai înţeles din Scriptură că au înviat morţii şi s-au arătat multă vreme în Ierusalim, cu sutele, după ce L-au răstignit pe Iisus? Au fost scoşi ca să fie văzuţi de oamenii care L-au negat pe Iisus, pentru a vedea ce au pierdut şi pe Cine au răstignit şi a Cui înviere o negau. Fariseii, ştii din Biblie, au plătit soldaţii romani să spună că trupul Lui Iisus a fost furat. Şi din păcate, unii şi astăzi mai cred asta. Dar dacă ar studia Biblia cu atenţie, ar înţelege că ieşirea morţilor tocmai asta vestea, învierea şi că Iisus e Dumnezeu. Şi mai e ceva, cei care L-au negat pe Dumnezeu – Tatăl, aceia nu au mai înviat, au înviat doar cei care L-au iubit. Doar drepţii. Asta ca să se vadă cine are parte de înviere şi cine nu. A fost învăţătură nu numai pentru vii, ci şi pentru morţii din Iad. Aşa au văzut şi ei de Cine s-au lepădat, că Iisus una era cu Tatăl. Aici este durerea, vezi şi acum oameni care nu-L au pe Dumnezeu, apoi, după ce L-au pierdut, II caută. Aşa a fost şi atunci. Iadul a fost luminat şi toţi au văzut ce au pierdut, de Cine s-au lepădat, că cei mai mulţi se închinaseră în timpul vieţii la idoli, la animale. Erau mari taine, dar Iisus a venit şi, prin Biserică, unele dintre ele au fost date oamenilor spre înţelegere. Şi aceste rugăciuni insuflate de Duhul Sfânt lui Moş llie ne sunt date tot spre înţelegere. Să le dai preoţilor pe care îi cunoşti să le citească la slujbei Pentru ei e uşor să le înţeleagă! Iar pentru credincioşi, dacă nu le înţeleg, să se roage înainte de a le citi ca să-i lumineze Dumnezeu. Cum citesc

Psaltirea, aşa să citească şi aceste rugăciuni!    D.G.: Au acelaşi autor – Duhul Sfânt!

   Părintele Pantelimon: Da, şi Duhul Sfânt îi va lumina prin simpla citire a acestor rugăciuni.

Să le citească zilnic, pentru că ele acoperă întreaga suflare.    D.G.: Vii şi morţi! Şi adormiţi!

   Părintele Pantelimon: Hai, că îndată or să bată la uşă! Să nu uiţi să le spui preoţilor să le citească la slujbe, neapărat!

   D.G.: Părinte, ce aţi mâncat astăzi? V-am adus una, alta.

   Părintele Pantelimon: Nu am nevoie de nimic, am de toate! Poate nişte sănătate, dacă mi-ai adus, nu refuz!

   D.G.: De câte ori mâncaţi pe zi?

   Părintele Pantelimon: Lasă asta! Nu are importanţă de câte ori mănânc! Hai mai bine să-ţi spun ce musafiri am avut! Ia să vedem, ştii cine?

   D.G.: „Colegii dumneavoastră” şi „prietenii noştri”? Au venit să vă întrebe cum aţi votat, Părinte?

   Părintele Pantelimon: Au venit să mă întrebe din cine mă trag.    D. G.: Şi ce le-aţi răspuns?

   Părintele Pantelimon: Le-am spus că mă trag dintr-un tată care a murit pentru Ardeal şi dintr-o mamă care a crescut 12 copii.

   D.G.: Cum se cheamă satul de la întorsura Buzăului în care v-aţi născut?

   Părintele Pantelimon: Floarea Mare. Acolo ne-am născut toţi cei 12 fraţi. Iar trei dintre noi am fost pe front. Cel mare avea 16 ani şi a fost în lagăr, în Siberia, şi când a venit acasă, încerca să mă convingă pe mine să nu mai merg la Biserică, să mă leapăd. Aşa vedea el lucrurile. În ‘47 am plecat pe front. Trebuia să mă duc cu 2 ani mai devreme, dar m-au amânat, că eram prea mic.

  1. G.: Părinte, vreţi să-mi vorbiţi şi despre părinţii Sfinţiei Voastre?

   Părintele Pantelimon: Tata a făcut primul război mondial din 1914-1918 şi a fost luat ca prizonier de război şi dus în Italia. El a luptat pentru Ardeal, să nu treacă la catolici, că atunci se voia şi lucrul acesta. Mama, a făcut şi ea închisoare, pentru catolici. După ce a murit tata şi a rămas singură, s-a mutat cu noi la Cluj.

   D.G.: Câţi fraţi aveţi?

   Părintele Pantelimon: Eram 12 şi patru dintre noi am fost pe front. Dar să lăsăm istoria familiei mele! Să revenim la Lucrare. Să vă rugaţi pentru ea şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu că a ales neamul românesc să pregătească Cea De-a Doua Venire a Lui Iisus aici, la noi. Ce bucurie mai mare ca asta vreţi?

 

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

    Cartea, mă tem, că ar putea fi interpretată de unii care, de regulă, nu sunt cititori de carte religioasă, în sensul că „noi suntem buricul pământului”. Am auzit de multe ori aprecieri radicale, care trimit la calificative de genul: „fanatism” sau „talibanizare”, atunci când se spunea un lucru înălţător despre români sau România. De aceea, ţin să spun că n-om fi noi „buricul pământului”, dar suntem Grădina Maicii Domnului. Dacă pornim cu gândul acesta, ceea ce ne spune Părintele Pantelimon are logică, pentru cei care au nevoie de argumente, şi are temei pentru cei care cred pur şi simplu.

 

ARGUMENTE ŞI TEMEIURI. CONSIDERAŢII GENERALE

 

Părintele Pantelimon este singura persoană în viaţă care poate mărturisi despre această

Lucrare şi despre rostul ei, descoperite lui Moş Ilie şi Părintelui Arsenie Boca, Lucrare la care Sfinţia Sa a fost parte şi martor. Lucrarea a prins contur în anul 1952 şi a continuat pe toată perioada de exil a Părintelui Arsenie Boca, cu toate că Securitatea îl ţinea sub observaţie pe Părintele Arsenie Boca şi pe toţi cei care lucrau cu el. Pentru a comunica, cei trei, Părintele Arsenie Boca, Moş Ilie şi Părintele Pantelimon, erau nevoiţi să facă tot felul de artificii pentru a lucra. „De vorbit prea mult nu era nevoie, pentru că Părintele Arsenie Boca vedea în duh. Ştia când să plece la drum şi când nu, ştia ce să accepte şi ce să nu accepte. Vedea dinainte urmarea”, ne lămureşte Părintele Pantelimon. Raportat la Lucrare, „Părintele Arsenie Boca era ca şi Iisus. El mai mult arăta cum trebuie realizate cele descoperite lui Moş Ilie de către Ioan Evanghelistul”, explică Părintele Pantelimon. I s-a propus să fie episcop, mai povestea Părintele Pantelimon, dar l-a refuzat pe Patriarhul Iustinian, pentru că el vedea mai departe „constrângerea” la care ar fi fost supus şi toate dezavantajele pe care le presupunea o funcţie publică. Faptele de credinţă ale celor trei pot fi văzute: Racla, la Hurez, Clopotul, care are 350 de kilograme, se află tot la Hurez, iar Crucea făcută după modelul celei arătate pe cerul nostru, zi şi noapte, timp de 15 ani, deasupra Făgăraşului, se află în chilia Părintelui Pantelimon. Primul a fost construit Clopotul, în 1962, apoi Racla şi Crucea, tot în acelaşi an.    Când a fost sfinţită Racla, la sfârşitul anului 1962, s-au deschis închisorile din România, iar la sfinţirea Crucii s-au deschis toate graniţele şi a căzut Zidul Berlinului. Aceşti oameni minunaţi aleşi de Dumnezeu trebuie aşezaţi la locul lor de înaltă cinstire, care li se cuvine pur şi simplu, urmare a faptelor lor de credinţă. Minunile Părintelui Arsenie Boca nu sunt fapte de „deschis cartea”, de fachirism, de ocultism, cum încearcă unii să explice. Puterea sa de a face minuni este răsplată a iubirii de Dumnezeu, de neam şi ţară şi de oameni, în totalitatea lor, ca purtători ai chipului Sfintei Treimi.

El nu a fost niciodată anticuiva, deşi acum se încearcă acreditarea ideei că a fost anticomunist. Dacă era anticomunist s-ar fi opus celor care voiau să-l ucidă, şi pe care el îi ştia prin vedere în duh. Părintele Pantelimon spunea, cu diverse ocazii, că „n-ar fi de mirare să-l scoată legionar pe Părintele Arsenie Boca, numai să nu-i canonizeze! Dar eu ştiu că aceste acuze aduse Părintelui Arsenie Boca erau cele scrise în notele Securităţii. Numai minciuni! Şi de mine au scris că am ajutat partizanii din munţi. Ce fel de fundamentare e asta? De la cine luăm referinţe despre Părintele Arsenie Boca? Mărturiile nu ajung, nu sunt bune? Nici minunile nu ne ajung? Sunt mai edificatoare notele fostei Securităţi?”. Părintele Pantelimon îmi spunea că se duce acum „o campanie de denigrare a Părintelui Arsenie Boca, în unele cazuri inconştientă, în altele comandată, dusă de mass-media din simpla dorinţă de creştere a audienţei. în „goana după aur”, televiziunile preferă spectacolul, şi nu sfinţenia”. Părintele Pantelimon îmi povestea odată ce atitudine i-a sfătuit Părintele Arsenie Boca pe călugări să adopte, atunci când, prin Decretul 410/1959, comuniştii le-au cerut să-şi dea jos rasele călugăreşti. „Eu, cu niciun chip nu am vrut să mă dezbrac de haina monahală. Orice ar fi fost, nu puteam să concep asta! In felul acesta eram pregătit să merg la anchetă şi la judecata ce urma să ne fie făcută de comunişti. Dar Părintele Arsenie Boca, care vedea în duh ne-a întrebat: «Măi, ce ne cer? Ne cer să renunţăm la haină!». Şi pentru că ştia ce ne aşteaptă, ce soartă vom avea dacă nu vom renunţa la rase, a început să vorbească din Evanghelie şi nea spus: «Nu vă duceţi cu ei la judecată, că urmează închisoare şi torturi grele». Şi urma să fim judecaţi, asta ne spunea, de fapt! «Ia staţi şi gândiţi-vă, puteţi duce?! Are rost? Mântuitorul ne-a învăţat că, dacă ni se cere haina, să dăm şi cămaşa», şi asta a fost tot şi ne-a convins. Părintele Arsenie Boca a văzut în duh că noi nu putem duce atât de mult”, îmi povestea Părintele Pantelimon. „Dar am înţeles”, îmi mai mărturisea Părintele Pantelimon, „că important era să ne păstrăm credinţa şi Părintele Arsenie Boca asta a făcut mereu, ne-a ajutat să ne păstrăm credinţa. Asta era cel mai important, să ne păstrăm credinţa!”.

 

Ilie Burlă, Moş Ilie

   „Cine primeşte proroc în nume de provoc, plată de provoc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept, răsplata dreptului va lua.” Matei (10; 40)

   „După roadele lor, îi veţi cunoaşte” pe proroci. După roadele lor putem face diferenţa între prorocii care îi slujesc Lui Dumnezeu şi falşii proroci – „îmbrăcaţi în piei de lup.”

   „Aşa că, orice pom bun face roade bune şi pomul rău face roade rele.” Matei (7; 16)

 

Ilie Burlă, Moş Ilie al nostru, era numit de făgărăşeni „om al lui Dumnezeu”. A trăit între anii 1893-1984, iar mormântul său se află la Hurez, în comună Beclean. El „după roade” s-a arătat pom bun, „proroc trimis de Dumnezeu să ne ajute”, prin toate descoperirile făcute lui, să pregătim Calea Domnului la A Doua Sa Venire.

„Moş Ilie a fost ajutat într-ascuns de Mitropolitul Nicolae Bălan, pe vremea comuniştilor”, mai mărturiseşte Părintele Pantelimon, şi se întreabă acum, când e democraţie, „de cine se teme Biserica, de nu face pasul firesc spre ducerea la bun sfârşit a acestei Lucrări!? Mitropolitul l-a crezut pe Moş Ilie, om simplu şi fără carte, şi l-a ajutat, i-a dat toate aprobările pentru a construi Biserica de la Bucium”. Cu asta a venit în gând Moş Ilie, în 1940, din Basarabia de Nord, cu construcţia Bisericii de la Bucium şi cu o icoană a Mântuitorului în braţe. Cum trebuie să fi fost pe dinlăuntru Moş Ilie, de i se arăta lui Iisus-Dumnezeu?! Ca un sfânt, de curat, cum altfel?! La porunca Lui şi într-o conlucrare cu sfinţii şi cu oamenii rânduiţi de Dumnezeu, Moş Ilie a construit, cu mari eforturi, de fapt a reconstruit biserica şi a reînviat rânduiala de slujire a lui Dumnezeu pe acel pământ udat cu sânge mucenicesc. Pe la 1761, în vremea generalului Bucow, supus al Imperiului austro-ungar, supus al Măriei Tereza, care dorea catolicizarea Ardealului, fostului lăcaş mănăstiresc de la Bucium i s-a pus foc şi, într-o noapte, toţi călugării au ars de vii. Ei au ales moartea mucenicească, decât să treacă la catolici, stă scris în analele acestei mănăstiri, citate de părintele Cristian Şerban în lucrarea sa, „Părintele Arsenie BocaDarul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă”, scrisă cu binecuvântarea Mitropolitului Serafim Joantă; pentru românii ortodocşi din Germania şi Europa Centrală. Pe locul acestei mănăstiri, sacrificate odată cu sufletele care o locuiau, Moş Ilie avea poruncă de la Iisus să construiască o Biserică. Din Mila Lui Dumnezeu lucrător prin oameni, aceasta a fost ridicată în 1995.

Aceşti oameni minunaţi, cu mulţi ani de închisoare comunistă şi exil, care au încercat să faptuiască cele cerute de Dumnezeu, potrivit cu cele „rânduite în Biblie, în Apocalipsă şi în Psaltire”, au vorbit pe vremea comuniştilor, ca şi Sfântul Ioan Botezătorul „în pustiu”.    Toate demersurile Părintelui Pantelimon pentru continuarea Lucrării cerute de Iisus poporului nostru şi descoperite lui Moş Ilie şi Părintelui Arsenie Boca, au rămas fără răspuns. Părintele Pantelimon îşi doreşte ca această carte să limpezească şi să aşeze în ordine priorităţile comune ale Bisericii cu ale Statului pentru neamul nostru întru mântuire, întru aşezarea într-un singur duh. Părintele Pantelimon mi-a mai mărturisit că sunt şi minuni făcute la noi, pe care nu le poate spune, pentru că, „mulţi, din cauza necredinţei, s-ar putea sminti.” „Multă atenţie!”, îmi mai spunea Părintele, şi când îmi spunea asta, îmi simţeam inima apăsată de povara responsabilităţii cuvântului care, odată spus sau scris, produce efecte pe care nu le mai putem nici controla, nici repara. Atenţionarea dânsului, spusă apăsat, îmi aducea în minte pilda scrisă în Pateric de unul dintre Sfinţii Părinţi, care spunea că vorbele rele, sau neadevărate, sau nepotrivite, după caz, sunt ca nişte fulgi de pene sau ca frunzele căzute pe jos care, odată risipite de vânt, nu mai pot fi adunate la loc, niciodată. „Vom răspunde pentru fiecare cuvânt al nostru!”, îmi spunea destul de des această atenţionare a lui Iisus. Uneori îl întrebam cu privire la unele subiecte mai delicate, dacă să le scriu sau nu în carte. Se gândea, apoi spunea: „Vezi cum le scrii, că trebuie spuse, dar să nu smintim!”. Trag nădejde că acest lucru nu se va întâmpla.

 

 

 

 

 

PARTEA A IV-A

 

 

 

DIN PARTEA AUTORULUI

 

CUVÂNT DE RECUNOŞTINŢĂ

 

Fără acest cuvânt de recunoştinţă nu pot să dorm.

În primul rând îi mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a scos în cale atâţia oameni extraordinari, care m-au ajutat de multe ori, fără să le cer acest lucru.

Recunoştinţă şi mulţumire îi aduc Maicii Domnului şi sfinţilor lucrători la această Lucrare: Sfântului Ioan Botezătorul, pe care de multe ori l-am simţit alături de mine, cu mult înainte de a scrie această carte, Sfântului Ioan Evanghelistul, foarte apropiat sufletului meu, din copilărie, Sfântului Petru şi tuturor apostolilor, care au mijlocit de multe ori rugăciunile mele şi Sfintei Parascheva, ocrotitoarea casei noastre, aşa cum o numeşte un bun părinte, drag mie. Sfântul Nicolae e un alt sfânt care a contribuit la realizarea Raclei, Clopotului şi Crucii, ale cărui mâini au acoperit de multe ori viaţa mea şi a fiicei mele şi a celor pentru care m-am rugat. Sfântului Ignaţie Teoforul, patronul zilei mele de naştere, Sfântului Proroc Daniel şi Sfântului Daniel Sihastru, Sfântului Daniel Stâlpnicul, al căror nume îl port, pe care i-am rugat să mă ajute să nu greşesc niciun cuvânt în această carte, să mă coboare cu picioarele pe pământul smereniei, când mintea mea fugea spre slava de sine. Sfântului Spiridon îi mulţumesc, al cărui praznic este astăzi, când scriu aceste rânduri. Cel mai prezent în inima mea și în viaţa mea în toată această perioadă a fost Sfântul Arsenie Boca, pe care îl numesc Sfânt, chiar dacă nu a fost canonizat de Biserică. „El a fost canonizat de popor”, cum spune Părintele Pantelimon. Pentru dragostea Părintelui Arsenie Boca de neam şi de ţară, pentru care se roagă neîncetat „să nu se facă de ruşine la Ziua Judecăţii”, şi pentru dragostea lui, în general îi mulţumesc. Şi bunului Moş Ilie, îi aduc cinstire şi mulţumire pentru felul în care mi-a călăuzit paşii spre mărturisirea acestei Lucrări. Cu el, familia mea de Sfinţi Părinţi s-a extins. Nu că aş avea eu vreun merit de a face parte din această familie, dar aşa îi simt, apropiaţi mie. Dragostea lor cuprinzătoare m-a acoperit şi pe mine şi m-a făcut să simt grija lor. Apoi, scumpii mei şi atât de dragi, Sfântul Nifon şi Sfinţii Dionisie Exiguul şi Ioan Hozevitul de la Neamţ. Sigur că nu pot să nu-i cinstesc şi pe Sfântul tinereţii mele, Sfântul Mina, pe care îl simt ca pe un vechi prieten. Aşa îl simt, fără nicio exagerare! Şi cum sunt o împrăştiată, tot timpul îl chem! Toţi Sfinţii îmi sunt dragi şi le mulţumesc pentru gândurile bune pe care mi le-au dat mie şi celor din jurul meu şi pentru că au mijlocit rugăciunile mele către bunul Iisus. Cinstiţi să fie ei în veci, pe pământ şi în cer!

Alături de sfinţi, le mulţumesc şi celor care, prin lucrarea bunului Dumnezeu, m-au ajutat să scriu şi să ajung să scriu această carte. Nu trag o linie de demarcaţie între Sfinţii Părinţi şi cei care m-au ajutat în această muncă atât de specială, de deosebită, încât nici nu am cuvinte să o descriu.

Spun că nu fac nicio separaţie, pentru că mulţi dintre cei care m-au ajutat la această carte sunt sfinţi în viaţă sau sunt călăuziţi de sfinţi sau sunt persoane dragi mie care, ca toată omenitatea, poartă înlăuntrul lor sfinţenia Sfintei Treimi, căreia mă închin. Primii cărora le mulţumesc din suflet sunt Părintele Pantelimon şi părintele meu duhovnic, Nicolae Popescu, de la Biserica „Sfântul Andrei”. Nu reuşesc să dau greutate cuvintelor de mulţumire. Sentimentele de recunoştinţă nu pot fi cuprinse’ în cuvinte, exced formei, de aceea, am să vă povestesc în ce fel m-au ajutat, pentru a da dumneavoastră un nume acestei preţuiri. Pentru a le aduce recunoştinţa cuvenită ar trebui să dedic fiecăruia dintre ei câte o carte.

Un gând aparte îl dedic Părintelui Nicolae Popescu, duhovnicul meu, de la Biserica

„Sfântul Andrei”. De la el am învăţat să iubesc poporul român „mai aprig”, ca să spun aşa, cu mai multă hotărâre şi determinare. Vorbeşte cu atâta dragoste pentru popor şi cu suferinţă pentru nedreptăţile făcute românilor, încât îţi vine Să te duci la rastel şi să aperi atunci, pe loc şi cu preţul vieţii „acest neam binecuvântat de Dumnezeu”.

Părintele Nicolae are un cuvânt puternic în blândeţea lui, care te trece ca peste o apă prea adâncă şi prea lată. Te aşază pe malul celălalt al problemelor tale, unde e bine, căci te îmbogăţeşte cu nădejde lucrătoare. Îi mulţumesc pentru toate sfaturile sale cu ajutorul cărora m-a trecut de multe ori peste apele adânci şi tulburi, pe malul nădejdii şi al credinţei lucrătoare.

Trec de la familia preoţească, a părinţilor duhovniceşti şi continui seria mulţumirilor cu familia de prieteni, cei care m-au ajutat în diverse feluri să pun început bun acestei lucrări. Aceştia sunt atât de mulţi, încât nu ştiu cum să-i cuprind pe toţi, aşa încât, dacă am să omit unele persoane este pentru că pagina nu poate să-i cuprindă pe toţi, dar îi asigur că sunt în inima mea, da, şi de acolo nimic nu-i poate şterge, căci sunt scrişi cu tuşul iubirii, care nu distinge şi nu exclude.

Mariei Dumitru, Valentinei Alexandru şi soţilor Bogdan şi Cristina Enache le sunt profund recunoscătoare pentru faptul că ei m-au dus la Părintele Pantelimon. Mulţumiri multe, multe, multe îi aduc şi prietenei mele, Valentina Topor. Ajutorul ei nu este doar legat de această carte, e unul cu ştate vechi, clădit pe o veche prietenie, care a rezistat timpului şi nu s-a transformat într-o relaţie. Mulţumiri aduc familiei mele. Recunoştinţa adusă familiei nu aşteaptă un anume moment, ea se cuvine oricând, ca rezultantă a specificităţii legăturii. Iar ordinea în pagină, nu cred că are importanţă.

O prietenie foarte veche mă leagă şi de Aurel şi Maria Ion. Ei mi-au spus, după ce l-au cunoscut pe Părintele Pantelimon, că: „Parcă am stat de vorbă cu Petre Ţuţea!”. Lor le mulţumesc că mi-au fost alături în toate momentele grele ale vieţii mele.

Lui M.M.M., tare bun prieten şi el, îi sunt recunoscătoare că m-a suportat cu multele mele probleme legate de partea tehnică a realizării acestei cărţi pe care, în mare parte, el le-a rezolvat. Apoi îi mulţumesc sfetnicului meu de seamă, Augustina Dumitru şi soţului ei, Emanuel. De la ea am aflat pentru prima oară de Părintele Pantelimon şi îi mulţumesc lui

Dumnezeu că mi-a scos-o în cale! O altă persoană dragă mie, care mi-a vorbit de Părintele Pantelimon şi care m-a făcut să cred că ideea care îmi încolţise în minte de a scrie această carte se poate concretiza, este Ecaterina Alexa! îmi spunea: „Nu există nu pot! Ai grijă când spui nu, sau chiar când gândeşti că nu poţi, că s-ar putea ca voia Lui Dumnezeu să fie alta! Tu încearcă şi, dacă Dumnezeu asta vrea de la tine, îţi va arăta El ce ai de făcut. Dar tu încearcă şi roagă-te şi, apoi, vezi tu ce ai de făcut!”. Ecaterina cucereşte cu înţelepciunea ei şi prin vocaţia de povestitor. Atunci când povesteşte fapte din vieţile Sfinţilor, le umple cu atâta viaţă, cu atâta autenticitate, că ai impresia că a fost martorul lor, dar şi că faptele Sfinţilor urmează. Nu se opresc aici! Nu simţi unde e trecutul şi unde e prezentul! Nicio demarcaţie, iar viitorul se anunţă ca sigur, pentru că nu te lasă fără acoperire viitoare: „Şi stai, că asta nu e tot! Stai să vezi ce o să mai facă Sfântul! Asta, ce ţi-am spus până acum că face Sfântul, e nimic!”. Iţi vine să o rogi să te ia şi pe tine, data viitoare când se întâlneşte cu ei, cu Sfinţii, să te invite şi pe tine în anturajul lor, atât de familial ei. De asemenea, îi mulţumesc prietenei mele Elena Olteanu şi soţului ei, Niculae Olteanu. Mereu, voluntari şi veseli, au avut grijă de mine să ajung la Părintele Pantelimon când nu aveam altă soluţie. Îi mulţumesc şi unui bun prieten, Virgil, care şi-a sacrificat timpul său aşa de puţin, pentru a mă ajuta să rezolv unele probleme administrative, în vederea publicării cărţii. Prietenei mele Violeta Vilău îi sunt recunoscătoare pentru toate sfaturile pe care mi le-a dat, când am trecut prin momente critice ale luptelor mele cu mine. Andreei Vilău îi mulţumesc pentru energia pe care o desfăşoară, o derulează spre noi cu tinereţea ei cuminte şi aşezată, dar şi puternică atitudinal. Când vezi curajul ei, te apucă ruşinea că eşti adult! Crinei Roy, o altă prietenă de la Biserica „Sfântul Andrei”, îi mulţumesc pentru că are, uneori, discreţia comportamentală a caselor regale şi asta obligă la revizuire atitudinală. O preţuiesc pentru că ştie să se bucure de realizările celorlalţi şi asta am simţit în legătură cu intenţia mea de a scrie această carte. Totodată, le mulţumesc tuturor prietenilor şi cunoştinţelor de la Biserica „Sfântul Andrei” care m-au ajutat cu sfatul şi intervenţiile lor pentru a publica această carte: Carmen şi Marius Hango, Anca Ion, Sorina-Teodora Halaicu şi lista rămâne deschisă. Totodată, le mulţumesc tuturor prietenilor de la Biserica „Sfânta Parascheva”. Încep cu familia Anghel, Stelian şi Eugenia, şi lor le alătur consideraţia mea pentru: Radu, Flori, Sabina, Teodora. Tuturor celor de la corul bisericii le mulţumesc şi îi rog să mă ierte că nu îi pomenesc în scris, aici. Dar îi asigur că inima mea îi poartă în rugăciune.

 

LĂMURIRI LEGATE DE BINECUVÂNTARE

 

Părintele Pantelimon mă avertizase de nenumărate ori că nu voi primi binecuvântare pentru o carte care mărturiseşte despre Cea De-a Doua Venire, „pentru că acestea sunt vremurile lipsei de curaj. Nu vei găsi pe nimeni care să se gândească mai mult la Dumnezeu, decât la constrângeri şi la riscurile şi vătămările pe care trebuie să le sufere în schimbul unei binecuvântări. Nu se mai vrea să vorbim despre Cea De-a Doua Venire, despre Părintele Arsenie Boca, în termenii adevărului, ci aşa, cum e lăsat acum, la voia întâmplării, cu unele exagerări, până vor ajunge să-l scoată pe Părintele Arsenie Boca în afara Bisericii. Aşa vor face şi cu moaştele”. Eu voiam neapărat binecuvântare episcopală, urmare a sfaturilor primite de la prieteni, care îmi spuneau că, fără o astfel de binecuvântare, „cartea nu va avea greutate”. Când i-am spus Părintelui cum e cu „greutatea cărţii” a zâmbit şi a zis: Bine, tu încearcă, te văd că vrei să încerci, însă vei vedea! Şi eu vreau să fie cu binecuvântare episcopală, dar nu vei primi. Insă, noi trebuie să ne facem treaba, indiferent de piedici. Cartea trebuie să ajungă cât mai repede la popor, ca să ştie ce mare misiune i-a dat Dumnezeu. Eu aşa îmi doresc, să ajungă cât mai repede la popor, pentru că vin vremuri grele şi poporul trebuie să aibă timp să se pregătească. Şi dacă nu va fi publicată prea repede, căci vor fi multe piedici, Dumnezeu tot o va descoperi. Trebuie să avem răbdare, să o scoată El la lumină, când va voi. E luptă grea cu această carte, şi mulţi vor ataca-o, pentru că vorbim despre Dumnezeu şi cei care l-au urmat. Aşa a fost dintotdeauna şi aşa va fi mereu. Vrăjmaşul nu suportă ca cineva să facă fapte plăcute lui Dumnezeu şi va încerca să-l oprească, prin tot felul de piedici. Cei care îl acuză pe Părintele Arsenie Boca pe nedrept, nu se vor lăsa şi vor căuta orice motiv, se vor lega de orice cuvânt, de orice virgulă, ca să atace această carte şi să ne denigreze şi pe noi. Dar noi nu ne speriem şi, chiar de nu va putea fi publicată această carte, ea este testamentul meu.

Părintele Pantelimon ne cheamă la rugăciune pentru Biserică, pentru conducători şi popor, pentru ca împreună să împlinim menirea descoperită lui Moş Ilie şi Părintelui Arsenie Boca. Închei cu ceea ce mi-a spus Părintele Pantelimon în urmă cu puţin timp, înainte de Praznicul

Adormirii Maicii Domnului: „Dacă nu ne trezim repede, trupul Sfântului Ioan Botezătorul va fi luat de la noi şi dat altui popor, în foarte scurt timp”.

Binecuvântată să fie Biserica şi puternică în lupta ei cu cel rău, care o atacă în „scăderile ei”. Binecuvântaţi să fim cu toţii! Paşii îngerilor noştri înaintea paşilor noştri, mereu să fie! Amin! Amin! Amin! Şi iertaţi!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Părintele Pantelimon de la

Turnu despre Părintele Arsenie Boca și Misiunea

României la Cea De-a Doua Venire a

Lui Iisus 

 

Părintele Pantelimon de la Turnu despre 

Părintele Arsenie Boca și Misiunea României la 

Cea De-a Doua Venire a Lui Iisus

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O carte interviu cu Părintele Pantelimon  de la Mănăstirea Turnu – Prahova realizat de Daniela Georgescu

 

Părintele Pantelimon de la Turnu ne cheamă să priveghem și să ne pocăim.

Ucenicul Părintelui Arsenie Boca ne vorbește și despre canonizarea Părintelui Arsenie Boca și despre campania de denigrare a acestuia.

 

 

 

 

 

Această carte se scrie cu binecuvântarea Cerului pe care Dumnezeu a revărsat-o asupra țării noastre și Care cere să aducem mulțumire Lui Iisus pentru patimile suferite de El, de la Naștere până la Judecată”

 

Părintele Pantelimon

 

Cuvânt înainte de Pr. Profesor Nicolae Popescu Publicată cu binecuvântarea Părintelui – călugăr Pantelimon Munteanu și a

Părintelui Profesor Nicolae Popescu – duhovnic

Sfetnic: Pr. Profesor Nicolae Popescu, duhovnic

 

Dedic această carte familiei mele – poporul român

 

 

“Credeți oare că acești galileeni au fost ei mai păcătoși decât toți galileenii, fiindcă au suferit acestea? Nu!, zic vouă; dar de nu vă veți pocăi, toți veți pieri la fel”.

 

(Luca: 13;1)

 

 

 

“Pedeapsă cum nu a mai fost va veni peste noi, de nu împlinim Cuvântul Lui Dumnezeu cerut României și nu ne întoarcem la El, de nu ne pocăim.

Judecata e aproape, e pe drum!”

 

Părintele Pantelimon

Cuvânt Înainte

 

   Cartea de față constituie o cărămidă importantă la uriașul edificiu al Teologiei, al cunoașterii divinității, al mântuirii tuturor oamenilor.

   Părintele Pantelimon atinge o vastă problematică a științei despre metafizică,despre lumea nevăzută: Cer, suflet, Taine, lumea sfinților și, implicit, lumea viitoare – pentru noi, nevăzută și ea.

   Părintele Pantelimon, colaboratorul sfântului din Ardeal și al tuturor românilor, Arsenie

Boca, e demn de crezut în ceea ce spune , pentru că dovedește o credință puternică , o ORTODOXIE neclintită, care face din Părintele Pantelimon, în mod firesc, neforțat “Capul Teologiei” .

   Așa stând lucrurile, nu avem cum să nu credem cele spuse de Părinte despre români și menirea României. Ele sunt adevărate.

   Mesajul Părintelui Pantelimon de pregătire de către România a Celei De-a Doua Veniri a

Lui Iisus, repetat ca un refren, practic, vestește și cheamă la împlinirea Lucrării descoperite Părintelui Arsenie Boca, Părintelui Pantelimon și lui Moș Ilie.

   Toată evoluția poporului român, în ciuda scăderilor lui, arată păstrarea Cuvântului lui Dumnezeu și a valorilor creștine după modelul apostolic. Iar Iisus răspunde cu daruri tuturor celor care ascultă Cuvântul Său. De aceea cred și eu, ca și Părintele Pantelimon , că Iisus s-a referit la poporul român atunci când a spus că: „se va lua împărăția de la evrei și se va da neamului care va aduce roade”.

   Realitatea confirmă că poporul nostru a adus “roadă” , pentru că cea mai curată credință creștină este ORTODOXIA, și între ortodocși, e constatat , ca cea mai puternică Biserică este Biserica Ortodoxă Română, la rândul ei, imperfectă și ea, dar cea mai puternică prin credință.

   E adevărat că Părintele Pantelimon, pentru a scoate în relief unele aspecte neglijate de Biserică și credincioși, pare că mai și exagerează. Doar pare! Critica Bisericii este numai în aparență. Părintele scoate în evidență unele scăderi, amplificându-le din dorința de a fi eliminate. E normal, ca în orice epocă, de-altfel, Biserica, în partea ei umană, să aibă și anumite scăderi legate tocmai de neputința omenescului, în efortul general divino-uman de a ajunge la desăvârșire. De aceea, cartea cheamă și la smerenie. Serios fiind și profund grijuliu pentru neam și țară, Părintele Pantelimon ne cheamă la smerenie pe toți, fără prea multe menajamente. La o așa Lucrare, o așa chemare!

   E absolut necesar ca această carte să fie citită de toți românii, pentru a se încredința că

Dumnezeu mai are multe Taine, o parte dintre ele fiind descoperite pentru noi prin Părintele Pantelimon. Dumnezeu descoperă tainele și după faptele noastre, iar cei trei buni români au dat dovadă de mare credință prin fapte, și ne cheamă și pe noi să le urmăm, pentru împlinirea acestei Lucrări a neamului nostru.

   Am un cuvânt de spus și despre autoarea cărții, Daniela Georgescu, care dovedește că e un jurnalist avizat în problemele în discuție.

 

Pr. Profesor Nicolae Popescu

Am Văzut Cum Se Schimbă Omul În Lumină

   Am bătut la ușă și ne-a deschis un om care radia pace și bucurie. Sentimentul era acela că ne așteaptă și era tare nerăbdător să ne vadă. Era pentru prima dată când îl vedeam. Am mers împreună cu trei prietene și un prieten, care îl știau bine pe Părintele Pantelimon și care m-au ajutat la împlinirea dorinței mele de a ajunge la Turnu pentru a scrie o carte cu Părintele Pantelimon. Voiam să vorbesc cu Sfințenia Sa despre menirea României la Cea Dea Doua Venire a Lui Iisus și despre ceea ce am putea face ca poporul să audă chemarea sa la pocăință. Știam că Părintele Pantelimon acceptă foarte greu să dea interviuri, fusesem avertizată, însă am plecat cu convingerea că Părintele, care vede cu ce gânduri vine cineva la el, va vedea și pornirea mea sinceră de a scrie această carte, din dragoste pentru poporul meu, ca să știe, să nu fie orb. Și a văzut și a înțeles foarte repede și m-a întrebat senin și zâmbind: “Ai aparatele la ține? ” Așa a început împreună-lucrarea noastră în slujba poporului român. Apoi, la plecare, după ce mi-a făcut dezlegări și rugăciunile de drum, m-a condus până în fața chiliei și, în timp ce mă pregăteam să plec, mi-a spus să mă opresc. Și-a ridicat mâinile asupra capului meu, a început să spună rugăciuni pe care nu le-am înțeles, pentru că le spunea în șoaptă.  Auzeam doar numele sfinților,  pe care le rostea mai clar, ca într-o chemare: Sfânta Fecioară Maria, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Nicolae, Sfintele Maria Egipteanca și Magdalena, Sfânta Parascheva. Și în timp ce spunea rugăciunile cu mâinile deasupra capului meu, am văzut cum Părintele Pantelimon se transformă în lumină și în jur degaja o pace, o liniște imposibil de descris. Radia lumină pur și simplu, iar eu mă simțeam împăcată cu toate contradicțiile mele și ale lumii și ale universului. Iubeam pur și simplu, fără o destinație a gândului, care devenise atotiubitor, iar trăirea era una de cuprindere  universalității concentrate într-un singur punct nedual, doar iubire. O să mă credeți nebună, dar nu contează, pentru că îmi venea să-I sărut tălpile și iarba de sub ele. Nu picioarele, ci tălpile! Era un gând care s-a așezat lin în mintea mea, ca la el acasă. Nu intra în contradicție cu nimic… Apoi, am atins cu mâna lumina din părul Părintelui și era dumnezeiesc de frumoasă și de blândă și de… cum să zic… de fapt e maximum de descriere pe care pot să o fac. Nu îmi reveneam, eram mută de atâta pace, picioarele mele refuzau să mai facă vreun pas. Era atâta de bine în acea stare de atotiubire… Și am să mă opresc aici, ca să nu o stric cu descrieri care nu pot fi cuprinse în cuvinte. Așa s-a scris prima pagină a acestei împreună-lucrări cu Părintele Pantelimon.

 

Daniela Georgescu

 

 

 

 

 

 

Partea I

 

 

Misiunea României de Pregătire 

A Celei De-a Doua Veniri A Lui Iisus

 

DESPRE ROLUL BISERICII ÎN PREGĂTIREA POPORULUI, CA PARTE LA LUCRAREA DE PREGĂTIRE A CELEI DE-A DOUA VENIRI A LUI IISUS

 

“Semnul crucii e semn că Ziua e aproape!”

 

   Părintele Pantelimon: Dumnezeu a cercetat țara noastră, Dacă vreți și voi să știți, și a vrut să ne scape chiar de la început de Anticrist. De când a intrat Comunismul, a revărsat Dumnezeu mai mult har peste țara noastră, să ne apere. Și a cerut de la noi să nu-L prigonim, așa cum au făcut iudeii, ci să pregătim Venirea a Doua a Sa, pentru Ziua Judecății. Ne-a ales pe noi să pregătim a Doua Sa Venire. A revenit în țara noastră așa cum a fost prorocit la iudei. Așa cum s-a prorocit lui Moș Ilie prin proroci nașterea Lui Iisus, tot așa s-a descoperit și a Doua Venire. Apoi, prorocii mai spun că Iisus va veni și a doua oară, dar unde va veni? Cum a prorocit Isaia că peste 800 de ani se va naște Iisus în Bethleemul Iudeei, tot așa prorocul Ilie, Moș Ilie de la Făgăraș, a prorocit că Dumnezeu a ales ca România să pregătească a Doua Venire a Lui Iisus. E foarte important să împlinim bine această misiune, căci, știi, cum a fost cu Iudeii care l-au răstignit pe Iisus cu prețul sângelui copiilor lor! Ei strigau în fața lui Pilat din Pont că “vrem ca blestemul să cadă asupra noastră și a copiilor nostri” , numai ca Iisus să fie răstignit cât mai repede. Nimic nu mai conta, doar să-L vadă răstignit. Dumnezeu a luat darul de la Iudei și ni l-a dat nouă. S-a dovedit, la noi în țară. Am avut proroc, Moș Ilie, și apostol, Părintele Arsenie Boca, care au prevăzut tot ce urmează să vină.

D.G.: Sfinția Voastră, vorbiți-mi despre Moș Ilie. Ce fel de om era și care a fost misiunea sa legată de împlinirea acestei “Lucrari Sfinte”, cum ați numit-o adesea?

Părintele Pantelimon: Moș Ilie era un om simplu, de la țară. Lui I s-a dat și I s-a descoperit pecetea apocaliptică. Lui i-a descoperit Dumnezeu tot ce urmează să se întâmple. Cu ajutorul lui Moș Ilie s-a făcut un clopot pe care scrie “ Cu noi este Dumnezeu. Înțelegeți oameni și vă plecați!” . Acest clopot a fost construit în memoria celor 14.000 de prunci uciși de Irod, care este primul eveniment important după nașterea lui Hristos. Acest Clopot va răsuna așa de tare, că va chema toate neamurile la credință. Al doilea este legat de Sfântul Ioan Botezătorul, care a pregătit Calea Sa, “ cel mai mare om născut din femeie” . El spunea despre Iisus că: “Iată, acesta e Mielul Lui Dumnezeu care a venit să ridice păcatele lumii” . Pentru a marca importanța acestui moment, eu am avut ca sarcină să construiesc o raclă din lemn în care urmează să fie așezat trupul Sfântului Ioan Botezătorul, înainte de a Doua Venire. Al treilea moment este Răstignirea. Adică Crucea. Știe toată lumea că înainte de Judecată vine crucea. Și ea a venit. Semnul crucii e semnul pregătirii, că Ziua e aproape. Pentru a trezi în poporul român greutatea jertfei Mântuitorului și pentru a vedea noi cât de mult de iubește Dumnezeu, Părintelui Arsenie Boca i s-a descoperit de către Mântuitorul crucea apărută pe cerul nostru 15 ani de zile. Pentru a o vedea, trebuia post și rugăciune, viață curată și plăcută Lui

Dumnezeu, de aceea nu oricine a putut să vadă crucea. I s-a descoperit apoi că trebuie să construiască o cruce, placate cu aur, după modelul crucii pe care a văzut-o pe cert imp de 15 ani de zile. Ai văzut crucea făcută după modelul arătat pe cer! Ai văzut ce frumoasă e! Toate acestea le-a pregătit Părintele Arsenie Boca cu Moș Ilie și cu mine pentru că fără fapte, credința e moartă . Și așa cum spuneam, aici la noi se pregătește, aici vine Mântuitorul pentru Judecata lumii.

 

 

 

 

 

   “Cu asta s-a pornit această Lucrare! Cu sfatul dat de Sfântul Ioan Evanghelistul Lui Moș

Ilie… . [ … ] …și Biserica trebuie să aibă grijă să pregătească poporul pentru Ziua

Judecății. [ … ] Biserica ortodoxă e capul Adevărului.”

 

   Părintele Pantelimon: Asta e misiunea sfântă a Bisericii, de a pregăti poporu în general, și acum, de a recunoaște această Lucrare descoperită de Dumnezeu. E cuvântul Lui și trebuie să-l știe cu ajutorul Bisericii! Neducerea Lucrării la împlinire, a cuvântului lui Dumnezeu privind pregătirea Celei De-a Doua Veniri, atrage asupra poporului mari greutăți și, de aceea,

Biserica trebuie să fie foarte atentă. 

    D.G.: Părinte, povestiți-mi despre cum i s-a descoperit lui Moș Ilie – “prorocul sfârșitului de veac” – ceea ce trebuia să facă pentru împlinirea acestei Lucrări? 

    Părintele Pantelimon: Totul a început când se apropiau rușii spre țară, în 1941 (n.a. după Ultimatumul dat României de Rusia Sovietică pentru cedarea Bucovinei și Basarabiei). Pentru a-l feri de război și chiar pentru a-i salva viața, Dumnezeu i-a dat icoană care să-i arate drumul pe care îl avea de făcut pentru a scăpa. Și Dumnezeu i-a spus: “Pleacă, pleacă!” Atunci Moș Ilie, care era un om bogat, avea moară, și-a luat familia, soția și cei trei copii, a pus în car ce a putut, mai mult făină, și a plecat. A plecat cât a putut de repede, că Mântuitorul îl grăbea: “Pleacă , pleacă! Ia icoana asta în brațe și pleacă repede, vin rușii!” Dacă mai stătea, rușii lui Stalin îl și împușcau. Și a plecat pe jos prin munți și a ajuns tocmai în Oltenia. Acolo s-a ascuns cinci ani de ruși, că l-au căutat după ce au năpădit în țară. A mâncat și iarbă, nu? Ce să ducă într-o traistă cât să mai hrănească trei copii? Poți să-ți închipui, ai familie, cum a fost să mănânce buruieni  , el cu cei trei copii…, așa pe drum, fără casă, fără acoperiș! Apoi, după ce a stat ascuns trei ani în Oltenia, a venit din nou Dumnezeu la el și i-a spus ce să facă. Și i-a dat un canon : 33 ani să țină post.

   D.G.: Părinte, pe cine reprezenta icoana pe care i-a pus-o în brațe Iisus lui Moș Ilie?     Părintele Pantelimon: Pe Mântuitorul și ea l-a călăuzit peste tot. Ai să vezi până unde l-a dus. Dar să termin cu plecarea din Basarabia și ascunderea în Oltenia. Toți anii aceștia, Moș Ilie a mâncat doar ce ieșea din pământ, fără ulei, o singură dată pe zi, seara. Până în seară, nimica în gură nu a pus. Eu vreau să arăt în ce fel a lucrat Dumnezeu pentru noi. Nu s-a lucrat numai așa, cum o fi! Cineva a plătit cu dureri grele. Să stai tu, să mănânci tu o dată în zi, 33 de ani, doar legume, după ce asfințește soarele?

   D.G.: Părinte, postul lui Moș Ilie a făcut parte din “Lucrarea sfântă de pregătire a Celei Dea Doua Veniri” alături de celelalte: Racla, Clopotul, sfintele liturghii, masluri și Crucea, pe care Părintele Arsenie Boca a vazut-o 15 ani pe cerul nostru?

Părintele Pantelimon: Apăi, de aia spun, noi toți trebuie să-I aducem mulțumire lui Iisus pentru toate câte Le-a suferit de la iudei în cei 33 de ani ai săi, pentru tot ce a suferit pentru noi bunul Iisus și pentru că a ales ca neamul românesc să-I pregătească Cea De-a Doua Venire. Vezi, El a ales ca poporul român să-L găzduiască și să-L primească cu toți îngerii, când va coborî în Slava Sa pe tronul de pe care va Judeca lumea. Nu cum l-au primit iudeii!

Noi trebuie să facem exact ce ne-a cerut: jertfă de mulțumire! Și pentru asta, Dumnezeu ne-a arătat în felul acesta ce trebuie să facem să-l înfruntăm pe Anticrist.

Și totul pleacă de la mulțumirea adusă Lui Iisus, care nu trebuie să înceteze. Drept mulțumire la mulțumirea adusă, Iisus ne- a arătat apoi toate: cum să facem Clopotul, ca jertfă pentru sângele celor 14.000 de copii uciși de Irod. Moș Ilie l-a făcut numai în post și în rugăciune. Și altă misiune a fost ridicarea a trei mânăstiri, una la Bucium, una în Basarabia și la Sâmbăta, cum a cerut Apostolul Petru pe Tabor. Noi trei avem poruncă să ne rugăm să câștigăm Basarabia. Pe mine Moș Ilie m-a trimis la Sinai, în 1956, la doi ani după începerea Lucrării, la Sfânta Ecaterina, unde este o mânăstire cu trei altare, ca model pentru cea care trebuia să o construim la Bucium. Slujbele se făceau după rânduiala de la Ierusalim. La altar, fiecare slujea separat, fiecare cu vasele lui, și primii slujeau ortodocșii, apoi catolicii și protestanții. Dar, dintre toate, Biserica ortodoxă e capul Adevărului! Și asta se va vedea, dacă se va construi catedrala de la Bucium. Dumnezeu vrea ca lumea să asculte și să vadă cele trei feluri de slujbe ca să poată să facă diferența, pentru a alege potrivit cu voința și dragostea lor pentru Adevăr.

O altă suferință a Lui Iisus, pe care noi trebuie să o scoatem la lumină și să îi aducem mulțumire pentru ea, e tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Dumnezeu ne-a dat nouă sfânta misiune să ne ocupăm de trupul său și să-i facem Raclă. La fel, numai în post și rugăciune! Nimeni în lume nu știe unde este trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Tot în chip de mulțumire pe care trebuie să o aducem Mântuitorului pentru răstignirea Sa și ridicarea păcatelor noastre, Dumnezeu ne-a ales pe noi și ne-a ales pe noi și ne-a dat puterea să ținem slujbele și să facem Crucea. Slujbele au fot în sarcina mea. Trebuia să le țin 33 de ani, dar ultimii trei ani și jumătate nu am mai putut sluji. Nu am mai fost lăsat. Liturghia nu se face oricum, ci numai unde e rânduit să fie făcută, dar acolo nu am mai fost lăsat, la Ghighiu. Nu știu, poate altă dată am să-ți spun cum am ajuns să nu mai slujesc. Să nu smintim! Însă, am reușit să facem Racla pentru “cel mai mare proroc și om născut din femeie”. El a arătat Calea, el L-a botezat! Noi am făcut Racla, în semn de mulțumire. Dacă nu făceam Racla, rușii lui

Stalin ne cucereau și ne dezbinau. Acum nu mai eram un popor.

   D.G.: În legătură cu Racla…

   Părintele Pantelimon: Ai fost să o vezi la Hurez, lângă Bucium?

   D.G.: Am fost, dar am ajuns prea târziu ca să o pot să o văd. Însă, ce voiam să spun, Sfinția Voastra… Știu că racla a fost făcută din lemn, deși trebuia să fie făcută din argint. Cu ce vă putem ajuta noi acum pentru că Racla să fie îmbrăcată în argint? Îmi dați binecuvantare să strâng argintul necesar pentru această lucrare împreună cu enoriașii de la Biserica “Sfântul

Andrei” și “Sfânta Parascheva”? Putem încerca să găsim și alte biserici.

   Părintele Pantelimon: Eu mă ocup de asta, eu răspund! Nu puteți strânge argintul. Eu am dat Racla bisericii, la Hurez. De trei ani lupt pentru a obține argint de la Monetăria Statului, pentru că argintul trebuie să fie tot de aceeași calitate. Ca să știți că toate se fac cu durere! Toți cei care s-au opus acestei Lucrări Sfinte, dumnezeiești, începută de prin 1952, au fost pedepsiți. Unii s-au îmbolnăvit de cancer, pe vremea comunismului. Toți au murit! Unii acasă, alții prin spitale. Tare rău s-a supărat Dumnezeu pe ei pentru că s-au lepădat de El! Au intrat printre noi doi reveniți, catolici, care au fost puși în conducerea bisericii din Sibiu. Unui episcop al Sibiului, pentru că a zis că nu are timp să se ocupe de noi, i s-a dus gura într-o parte. El ne-a înfruntat și ne-a spus: “Cât voi fi eu aici, nu veți vedea biserică ortodoxă!” Eu lam rugat să ne ajute să facem această Lucrare și ne-a răspuns că nu are el timp să se ocupe de noi. Refuzul lui l-a dus la asta. Iar celălalt revenit a fost Ionascu, protopop. Acesta ne-a luat Racla și a îngropat-o în pământ, iar noi nu am știut cinci ani de ea. După ce s-au îmbolnăvit el cu copiii și cu toată familia, ne-a chemat și ne-a dat Racla și am băgat-o din nou în Biserică. Copiii lui nu puteau să mai vorbească! Toți cei care s-au opus Lucrării, și cei ai Bisericii și cei din Securitate, au murit de cancere și boli grele. Asta pentru că L-au mâniat pe Dumnezeu! Apoi, eu am curățat Racla după ce a scos-o din pământ. Și acum trebuie să o facem așa cum ne-a cerut Mărturisitorul, s-o îmbrăcăm în argint. Așa a ajuns Racla din nou în Biserica. Când am construit Racla, argintul era blocat și puteam face pușcărie. Acum e deblocat, dar cei responsabili cu asta nu fac nimic pentru a cumpăra argint de la Monetărie.

Noi lucrăm cu dreptate! Cumpărăm argint curat de la stat și apoi plătim și Lucrarea. Dacă Statul nu dă argint curat, atunci cei care trebuie să se ocupe de această vânzare răspund pentru fapta lor. Vezi, toate lucrurile s-au făcut cu înțelepciune și trebuie să se facă și mai departe tot cu înțelepciune. Și, de asta spun, că în aceste condiții, Dumnezeu ar putea să dea o

pedeapsă, așa încât să nu ni-l mai dea pe Sfântul Ioan Botezătorul. Să-l ia de la noi și să-l dea altui neam. Iar pedeapsa asta cade de fapt pe popor, că el rămâne fără acest dar minunat.

Poporul e în pierdere! Si…, ce să-ți mai spun, unii ar fi vrut ca să afle unde e trupul lui, ca săl scoată și să-l facă dispărut. Însă, nu se atinge nimeni de el!    D.G.: Se va mai arăta Sfântul? 

   Părintele Pantelimon: Trupul Sfântului Ioan Botezătorul se va arăta când se va îndrepta poporul. Acum , însă, e tulbure de la răul lăsat de comuniști, care au distrus rădăcina acestui neam , și anume credința, și prin aceasta și morala. Sunt taine! Nu e chiar așa de simplu când se arată, cui se arată! Sunt unii care, dacă ar ști unde e trupul Sfântului Ioan Botezătorul, l-ar scoate. Dar acolo unde e, ei nu-l pot atinge. Nici Biserica noastră, de ar ști, nu ar sta la discuții ca să spună unde e trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Numai atunci când îngăduie Dumnezeu, se va arăta. Și va îngădui când se va îndrepta poporul! Însă, până atunci trebuie să continuăm Lucrarea de mulțumire adusă Lui Iisus de Părintele Arsenie Boca și Moș Ilie în numele poporului român, pentru pătimirea Sa pentru noi. Dumnezeu ne-a dat nouă această misiune, acest dar, pentru că iudeii s-au lepădat de El. Iar noi suntem neamul căruia i s-a dat darul luat de la iudei. Spune Iisus: “Voi lua de la voi acest har și-l voi da altui neam care sămi aducă mulțumire.” Eee, acel neam despre care vorbea Iisus este neamul românesc, iar mulțumirea noastră a început cu cele trei fapte pe care ți le-am spus : Clopotul, Racla, Crucea. La care s-au adăugat Postul Moșului Ilie, Slujbele și Maslurile pe care ar fi trebuit să le țin 33 ani. Iar Biserica are  ca sarcină să lumineze poporul pentru Ziua Judecății. Să înțeleagă că Dumnezeu cere de la noi să-I aducem mulțumire pentru tot ce a pătimit pe pământ. Și vrea de la noi fapte. Iar faptele făcute până acum de Părintele Arsenie Boca și de

Moș Ilie și de mine sunt dovedite în biserică, le punem în fața poporului, pentru Ziua

Judecății! Dar întâi punem în fața poporului faptele care au marcat esențial viața Mântuitorului pe pământ și apoi faptele noastre, ca mulțumire pentru jertfa de sânge a pruncilor, a Sfântului Ioan Botezătorul și a Lui Iisus. Iar lepădarea iudeilor de Iisus trebuie reparată. Suferința de atunci a poporului iudeu trebuie alinată. Câtă durere pentru pruncii uciși de Irod!

  D.G.: “Glas in Rama…, Rahela își plânge copiii și nu voiește să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt…”.

Părintele Pantelimon: Și Iisus, cât a suferit și Sfânta Fecioară Maria pentru pruncii uciși?! Plângere și tânguire mare a fost în sufletul lor. Pentru aceasta, pentru tăierea capului Sfântului

Ioan Botezatorul și pentru răstignirea Sa, noi trebuie sa scoatem la lumină toată jertfa Mântuitorului – de la Naștere până la Răstignire. Tot ce a suferit El pe pământul iudeilor, ca să nu se întâmple ce s-a întamplat la iudei. Apoi, după prunci, a urmat jertfa tot sângeroasă, a Sfântului Ioan Botezătorul, după o viață de post in pustie. El a rămas orfan de mic și a fost crescut de îngeri în pustie, unde s-a hrănit cu miere de albine sălbatice, care era foarte amară, și cu fructe. Toată hrana lui era vegetală. Toată Evanghelia spune că vine Iisus, dar unde, nu spune. Și așa cum s-a prorocit la Nașterea Sa, tot așa, s-a prorocit, prin Moș Ilie, și Venirea Cea De-a Doua. O să tot repet acest adevăr până întelegem toți. Și tot așa, cum a pregătit Prima Vedere, Sfântul Ioan Botezătorul, o pregătește și pe Cea De-a Doua, ca “cel mai mare om născut din femeie” . Tot el! Și că va fi la noi Ziua Judecății, e limpede, pentru că aici a fost împărtășit Sfântul, nu la alt neam! Și toată Lucrarea asta s-a făcut cu post, cu trudă, cu durere.    D.G.: … cu închisoare, cu exil, cu bătăi și chinuri.

Părintele Pantelimon: Fără cruce, fără durere, nu există mântuire! Iisus ne arată cum trebuie să ducem crucea. Iar ce nu au făcut iudeii, trebuie să facem noi pentru a repara, dar și ca durere produsă poporului iudeu și ca misiune de înaltă mulțumire pe care avem obligația de copii ai lui Dumnezeu să I-o aducem prin faptele noastre și, desigur, tot timpul, prin rugăciune, Tatălui Ceresc. Modelul suferinței l-a urmat și Sfântul Ioan Botezătorul, care a fost prigonit și nu a cârtit, nu a zis că e greu și nu a întrebat : “de ce mie, Doamne?” A luat crucea suferinței în Lucrarea sa de pregătire a Căii Domnului. Orfan de mic! Iar despre nerecunoștința iudeilor, ți-am spus că Dumnezeu le-a luat harul și a zis: “Îl dau altui popor care să-mi aducă mulțumire”. Ți-am spus cum s-a făcut această Lucrare! Acum, când e gata, așteptăm să fie recunoscută. În ce ne privește, noi am prezentat ce a pregătit Dumnezeu pentru Timpul de pe Urmă, iar capii Bisericii trebuie să pregătească poporul nostru pentru Ziua Judecății, care trebuie să aibă loc la noi. Noi am făcut ce trebuiasă facem, Clopotul, Racla și toate celelalte. Le-am sfințit pe toate. Toată lumea trebuie să înteleagă că nu am lucrat noi de capul nostru. Moș Ilie a spus ce aveam de făcut de la Sfântul Ioan Evanghelistul, iar noi am executat, la îndrumarea Părintelui Arsenie Boca, Clopotul și Racla, la cererea Lui Dumnezeu, prin Sfântul Ioan Evanghelistul. Prin Sfântul Ioan Evanghelistul! Ca să se priceapă despre ce fel de Lucrare este vorba! Evanghelistul i-a descoperit lui Moș Ilie totul, împreună cu Sfântul Nicolae. Sfântul Nicolae ne-a susținut cu rugăciune, ca să terminăm Racla de ziua lui. Nu am lucrat o zi- două, ci un an de zile. Și nu-ți mai spun toate piedicile pe care le-am avut! De Bobotează s-a sfințit Clopotul, de Sfântul Nicolae s-a sfințit Racla și în acea zi s-au deschis toate închisorile, în 1962. Când s-a sfințit Crucea, s-au deschis toate granițele. Mare lucrare a fost! Dumnezeiască, pentru Biserică și țara românească. Pe Sfântul Ioan Evanghelistul nu-l poate vedea oricine. El era în Cer, în Duh, nu în trup, și nu-l poți privi, că te arde, dar pe Moș Ilie el l-a îndrumat, lui i-a vorbit.     D.G.: Așa era de curat, că harul Sfântului Ioan Evanghelistul nu-l ardea…!

Părintele Pantelimon: Mulți nu cred tocmai pentru măreția acestei Lucrări, care e greu de priceput cu mintea noastră omenească. Dar eu am fost martor și am văzut cum Moș Ilie a ținut post 33 ani, cu o singură masă pe zi. E greu acest lucru și, în afară de el, nimeni în România nu ar fi putut ține acest post atât de lung și sărăcăcios. Și tu asta trebuie să le spui preoților pe care îi cunoști și prietenilor și tutror celor pe care îi știi. Cu asta s-a pornit această Lucrare! Cu sfatul dat de Sfântul Ioan Evanghelistul lui Moș Ilie, care a făcut mare ascultare prin fapta postului. Iar eu spun numai ce am văzut ș ice am auzit de la Moș Ilie. E greu de crezut din afară, însă dacă te așezi și cercetezi și vezi cum se leagă toată această Lucrare, atunci, încet, încet, te ridici la nivelul dumnezeirii ei. Dar trebuie să vrei să luminezi poporul. Și din această dorință se naște și limpezimea pe care o dă dragostea de neam. De aceea, acum s-ar putea să nu mai vină Iisus, pentru că unii din cei ai Bisericii nu ne-au ascultat și nu au cercetat. Și dacă nu se face ascultare, va veni o pedeapsă foarte mare peste tot poporul. Va veni o pedeapsă cum nu a mai fost! “Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”. Adică Iisus vrea să spună că se va împlini Scriptura la toate neamurile. Noi am lucrat după cuvântul Lui Dumnezeu, dar fără Biserică! Pe vremea comuniștilor era de înteles un refuz al Bisericii, ar fi suferit mulți preoți. Și era și lipsa de curaj, pentru că era foarte greu; puteai să-ți pierzi viața, așa cum și-au pierdut-o mulți în închisori. Moș Ilie nu putea spune nimic Bisericii de atuncidespre cum a fost îndrumat de Sfântul Ioan Evanghelistul și de

Sfântul Nicolae în legătură cu ceea ce trebuia să scrie pe Clopot. i-a zis Sfântul Ioan

Evanghelistul: “Scrie așa: Cu noi este Dumnezeu! Înțelegeți oameni și vă plecați”. Însă acum, ce piedici mai sunt? A fost Capul Sfântului Ioan Botezătorul la noi. Doar sunt atâtea acte in arhivele Bisericii. Dacă Biserica nu acceptă aceste adevăruri, nu va mai veni Sfântul Ioan Botezătorul la noi. Dumnezeu îl va da altui popor. Și noi vom rămâne de rușine în Ziua Judecății. Eu le-am spus și le-am arătat. Noi vom răspunde de Ziua Judecății, dacă va fi sau nu la noi, dacă vom face voia Domnului, care ne-a ales pe noi pentru a chema aici toate neamurile la credință. Am să tot spun, până nu voi mai putea!

 

 

 

 

 

DESPRE COMUNISM ȘI CĂDEREA LUI

 

“Efectele Comunismului se simt încă în sânul Bisericii. Tulburarea încă nu i-a trecut. […] Ștefan cel Mare, Brâncovenii, nu au avut arme, nu au au avut nimic… . Și cu toate astea, nu s-au vândut turcilor, nici rușilor. […] Doar prin fapte de credință ne putem salva! […] Voi nu vă dați seama, dar, de durere curg lacrimi din pomi, pentru că am avut și am auzit, pentru că ni s-a dat.”

 

   Părintele Pantelimon: Ca să vedeți și voi cum a acționat Comunismul și după căderea lui, cum a stricat mințile! Comunismul a intrat prin minciună! Voi nu înțelegeți prea bine cum a lucrat diavolul, tatăl minciunii! A dus de râpă țara asta, prin minciună, amăgire, a stricat tineretul și familia și căsnicia. Așa lucrează și acum! Însă, Dumnezeu le pregătește comuniștilor o răsturnare de situație … într-o singură zi! Nu o să le vină să creadă! Așa lucrează Dumnezeu! Rabdă,Rabdă, până într-o zi! Și din acea zi se vor vădi toate: crimele pe care le-au făcut și pe care le ascund de atâția ani, toate gropile commune unde erau aruncați deținuții, care mureau din cauza torturilor de neimaginat, toate hoțiile și minciunile lor, toată luucrarea drăcească dusă împotriva poporului roman.    D.G.: Sfinția Voastră, e departe acea zi?

Părintele Pantelimon: Cam e pe cale! Măi, Dumnezeu tot rabdă!

A avut destulă răbdare cu ei și ei tot nu înteleg că Dumnezeu e atotputernic. Îi va scoate de pe scenă. Noi ne rugăm să pună Dumnezeu în fruntea țării un om credincios, așezat, mai mult cu fapte. Căci fără fapte, credința e moartă! Acum și familia trebuie să se îndrepte. Noi am spus de atâția ani familiei să aibă grijă de copii, să-i crească în credință. Singura care îi face puternici și  le așează mintea acolo unde trebuie: în respect, în morală, în puterea de a munci și a duce gruel întreg la cap, alăturea cu Dumnezeu. Acum umplu spitalele cu tot felul de boli psihice. Nu pot face față greutăților pentru că, din mândrie, se bazează doar pe ei.    Fără Dumnezeu nu se poate. Cazi de nu te mai ridică nimeni. “Fără Mine, nu sunteți nimic!” a spus-o Iisus – ca Om, dar, în același timp, ca Dumnezeu. Poate cei care citesc, vor crede că-i cert. Dar nu! E pentru că îi iubesc și de aceea, îi întreb: Le-ați spus voi copiilor voștri astea? Le-ați explicat importanța spovedaniei, a mărturisirii, a mersului la Sfânta Liturghie, la Sfântul Maslu? E complicat după atâția ani de communism, care a creat iluzia că la materialism se rezumă totul. Cumplită amăgire! Grav este că v-a învățat să închideți ochii a fărădelege, la minciună, la furt, la denigrare. Ce spui de asta?

D.G.: Stăpâneam arta de a scăpa de complicații. Dar, au fost mulți și ca dumneavoastră, care nu au cedat. Să știți că, totuși, societatea, în mare, a conservat valorile prin literature, prin teatru, prin ce a putut și ea, din instinct de supraviețuire, prin morală până la urmă.    Părintele Pantelimon: Ce îmi spui tu mie? Ești copil, măi! Într-un fel nu e rău! Păstrează-ți sufletul acesta de copil! Dar să știi, Comunismul i-a învățat pe cei mai mulți să țină de scaune, să fie fricoși, ce să mai, a zăpăcit mintea poporului! Toată lumea se temea atunci să aibă atitudine. Preferau așa, o amorțeală, o amăgire care le dădea siguranța locului călduț. Nu exista sacrificiu pentru adevăr! Din păcate, nici acum lucrurile nu s-au schimbat. În continuare, lumea se teme să aibă atitudine, ca să nu fie dată afară de la serviciu. Se fac presiuni politice și acum, și, la fel, ei nu zic nimic. Și asta se întâmplă pentru că nu mai au credință. Nu au convingerea că, indiferent de riscuri, Dumnezeu nu îi părăsește, dacă luptă pentru adevăr, pentru dreptate, pentru a se opune anormalității egoiste. Dimpotrivă, îi iubește și mai mult. Iisus a lepădat tot și a răbdat pentru păcatele noastre moartea pe cruce! Și era Fiul lui Dumnezeu, și parte a sfintei Treimi! Când a venit Iuda îmreună cu oamenii lui în grădina Ghetsimani, să-L lege pe Iisus și să-L predea fariseilor, toți cei care îl însoțeau pe Iuda, fără să vrea, fără să-și dea seama, au căzut la pământ în fața lui Iisus. El i-a întrebat: “Pe cine căutați?” “Pe Iisus Nazarineanu” , răspundeau ei. “Eu sunt. Sculați-vă și lăsați-i pe aceștia” , adică pe apostoli, “să plece, dacă pe mine mă căutați!”, le-a spus Iisus de câteva ori. El s-a dat în mâna lor și voia să-i scape pe apostoli. Acesta este exemplul unei prietenii depline. Te dai prins și îi salvezi pe prieteni. Iar cei care veniseră să-L prindă, de fiecare dată, fără să vrea, cădeau la pământ. Asta pentru că Iisus și-a arătat dumnezeirea și le-a dat de înțeles că oricând putea să-i pedepsească; și,mai rău, că putea să treacă peste ei și să-i distrugă. Cum încercau să se apropie, cum cădeau! Se loveau de puterea Cuvântului, de Iisus. Îi arunca puterea dumnezeirii Lui. Și ei nu au înțeles. Acum revin la credință și la lipsa de atitudine. Amintește-ți de Stefan cel Mare, de Brâncoveni. Ei nu au avut arme, nu au avut nimic! Și cu toate astea, nu s-au vândut turcilor , nici rușilor. Ei au avut ceva mai puternic decât toate armele: credința dreaptă, pentru care Brâncoveanu și toată familia sa au murit. Au preferat să moară, decât să treacă poporul la altă credință. Și a venit după secole Comunismul, cea mai mare rușine pentru acest popor! Până la venirea lui, se respectau sărbătorile creștine, datinile care se bazau pe respectul părinților, al familiei, al comunității!. O frumusețe! Hai să-ți mai spun o întâmplare din vremea Comunismului! Știi că vopseau geamurile de la blocuri? S-a vorbit mult despre asta!

D.G.: Nu, nu am auzit, Sfinția Voastră! Povestiți-mi!

Părintele Pantelimon: Maica Domnului și Mântuitorul se arătau pe la blocuri, pe geamuri. Și comuniștii le vopseau, ca cei de acolo să nu-i mai vadă.

D.G.: Părinte, înțeleg bine? Chipul Lui Iisus și al Maicii Sale, după ce se arătau, rămâneau imprimate pe sticlă, pe geam, de îl vopseau?

Părintele Pantelimon: Da. Și a fost anchetă mare și prigoană atunci. O altă prigoană a fost a icoanelor. Comuniștii au săpat o groapă mare, unde le-au ars. Multe s-au întâmplat, e mult de povestit. În fine, ce vreau să-ti mai spun este că în toate greutățile trebuie să găsești puterea de a te bucura, de a nu cârti. Oricât de greu ar fi, trebuie să știi că Dumnezeu o face din dragoste pentru îndreptarea ta și pentru asta trebuie să te bucuri. Așa trece starea de nemuțumire, prin bucurie, care aduce multă pace în suflet. Trebuie să vă bucurați de creația Lui Dumnezeu, pentru că pe toate, cu înțelepciune le-a făcut. Și ești călătoare în această lume și e bine să te bucuri de tot ce a creat Dumnezeu. Creația Lui îți aduce sănătate, ploi, copii, hrană. Dumnezeu are grijă prin toată creația Sa de tine. Și atunci, tu trebuie să te întrebi: eu ce am făcut pentru Dumnezeu, care a avut atâta grijă de mine prin absolut tot ce a creat El?    D.G.: Mai nimic, părinte!

Părintele Pantelimon: Eee, atunci… tu, care ești creată de El, care ți-a pus la dispozitie toată creația Sa, măcar bucură-te, ca semn al mulțumirii pentru grija Sa.

D.G.: Sfinția Voastră, cum putem noi să ne convingem că e atât de importantă această Lucrare?

Părintele Pantelimon: Cu credința voastră! Să dați dovadă de fapte. De fapte de credință, ca români și ca adevărați creștini. Doar prin credință și fapte ne putem salva! Iar ele, trebuie făcute cu dragoste, cu răbdare și cu acceptarea ispitelor și a încercărilor care vin peste noi. Tu trebuie să spui preoților și, prin cartea asta, și poporului, că, dacă nu facem voința Lui Dumnezeu, va lua de la noi Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul. Și mai e ceva, cine se opune acestei voințe poate fi șters, ți-am mai spus, dar o mai spun. Toți cei care s-au opus la Sibiu construirii Raclei, sau care s-au atins de aceste lucruri fără credință, cu răutate, s-au îmbolnăvit de cancer. Au pierit în chinuri grele. Și să le transmiți preoților și recomandarea mea: să țină post trei zile, înainte de a sluji Sfânta Liturghie. Să nu se abată de la această dorință a Lui Dumnezeu și să pregătească poporul, să-l îndrepte, pentru a-l primi pe Iisus la a Doua Sa Venire și pentru ca trupul Sfântului Ioan Botezătorul să se arate aici, pe pământul nostru românesc. Căci Dumnezeu ne iubește și de asta ne-a ales! Dacă nu prețuim iubirea Lui, la Judecată ne va spune: “Duce-vă-ți blestemaților, că v-am trimis pe Sfântul Ioan

Evanghelistul să se arate aici și pe Sfântul Nicolae, să vă îndrume în această Lucrare și voi nu ați ascultat.” Voi nu vă dați seama, dar, de durere curg lacrimi din pomi, pentru că am avut și am auzit, pentru că ni s-a dat.

 

 

 

 

 

DESPRE CUM APOCALIPSA ȘI PSALTIREA VORBESC DESPRE ACEASTĂ LUCRARE

 

   “Despre <<pietricica albă>> și <<noua Evanghelie>>. […] Apocalipsa arată cum trebuie pregătită a Doua Venire. […] Lui Moș Ilie i s-a deslușit, despecetluit, înțelesul ascuns al numelui scris pe pietricică. Iar cel care primise să spună acest nume e Sfântul Ioan Evanghelistul. […] Crucea arată locul unde va veni Iisus. Și crucea e la noi!”

 

Părintele Pantelimon: Acum, noi trebuie să completăm cu ceea ce spune Apocalipsa în legătură cu prorocirea Celei De-a Doua Veniri pe teritoriul tării noastre. De ce în România? Acum 2000 de ani Dumnezeu i-a dat Sfântului Ioan Evanghelistul pecetluirea celor ce va să vină. Asta se întâmpla la Constantinopol. Ioan Evanghelistul se plimba și, în spatele lui, a auzit un strigăt, o voce-l chema pe nume. “Cine strigă dupa mine?”, a întrebat și s-a întors să vadă cine e. Iar în spatele lui a văzut o creație așa de strălucitoare ca Soarele, și, din cauza asta, înfricosătoare, care i-a zis: “Scrie tot ce ai văzut și ce ai auzit! Și pecetluiește!” Deci, “scrie tot ce ai văzut și ce ai auzit! Și pecetluiește, ca să nu știe nimeni! Numai cine a primit”. Această “primire” a dezvăluit-o Dumnezeu aici, unde a vorbit Ioan Botezătorul! Iar Moș Ilie a fost cel care a primit cuvântul Lui Dumnezeu, despre misiunea României. Așa cum s-a descoperit Nașterea Domnului, prin proroci, tot așa, a fost descoperitălui Moș Ilie Venirea a Doua a Lui Iisus și pe care trebuie să o pregătească poporul roman, așa cum a fost cerută de Dumnezeu de la noi. Și toate cele ce ți le-am spus, cu inscripția de pe Clopot, cu descoperirea felului în care trebuie făcută Racla în care a fost împărtășit Sfântul Ioan Botezătorul și în care urmează să fie așezat trupul său înainte de Cea De-a Doua Venire, acestea toate nu le-a știut nimeni. Primul pas al pecetluirii a fost acela ca Moș Ilie să aducă la cunoștință viața Mântuitorului, suferințele îndurate de El pe pământ. Pentru ce a suferit? Pentru pruncii uciși de Irod! Pentru care noi am făcut, așa cum am spus, Clopotul! Apoi , a doua mare suferință a fost tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – “Îngerul trimis de Dumnezeu să pregătească Calea Domnului”, “cel mai mare bărbat născut din femeie”, cel care a ținut post de când s-a născut și cel care L-a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste Iisus, atunci când L-a botezat în Iordan…

D.G.: …și cel care “a auzit Glas din Cer…”.

Părintele Pantelimon: Da și, stai să iau Evanghelia! Uite, scrie aici în Evanghelie! Scrie și tu, ca să știe poporul cine a fost Ioan!… “Și a mărturisit Ioan, zicând: Am văzut Duhul pogorându-Se ca un porumbel din cer, și a rămas peste El; ci Acela ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: <<Peste Carele vei vedea Duhul pogorându-Se și rămânând peste El, Acesta este care botează cu Duh Sfânt >>. Și eu am văzut, și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”. (Ioan:I 29-34).

D.G.: Acestui înger-om i s-a tăiat Capul.

Părintele Pantelimon: Da. “Cel mai mare bărbat născut din femeie” – e darul Lui

Dumnezeu pentru poporul român! Și mai scrie și din Evanghelia după Matei (11; 7-11), unde Iisus le spunea mulțimilor adunate ca să le vindece despre ce fel de om era Ioan: “Ce ați venit să vedeți în pustie? Au trestie clătinată de vânt?” …”Atunci, de ce ați ieșit? Să vedeți un proroc? Da, zic vouă, și mai mult decât un proroc. Că el este acela despre care s-a scris: <<Iată,. Eu trimit înaintea feței Tale pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta>>. Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femeie unul mai mare decât Ioan Botezătorul. “ Și acum este la noi să pregătească și a Doua Sa Venire!

D.G.: În afară de ceea ce scrie în Sinaxar în legătură cu felul în care Ioan a rămas orfan, aș vrea să-mi spuneți, Sfinția Voastră.

Părintele Pantelimon: Zaharia a fost omorât între altar și catapeteasmă, iar despre Elisabeta nu prea s-a scris. Însă, în timpul în care s-au făcut prigonirile în vremea lui Irod, care a omorât pruncii, Elisabeta a fugit cu Ioan din Ierusalim, să nu-l omoare prigonitorii lui Irod. Și a alergat cu el în brațe până a ajuns la o stâncă și, când să o prindă prigonitorii, stânca s-a deschis și s-a închis iediat după ce a trecut ea, așa că armata lui Irod nua  putut să o prindă. Și după ce s-a închis stânca, ea a ajuns într-o pădure, unde, sfârșită de oboseală și de rănile prigoanei, a murit. Apoi, pe Ioan l-au luat îngerii și l-au dus într-un loc, așa încât să fie găsit de un pădurar. Din cauza asta, în icoane, Ioan are aripi, ca un înger.

Acum să vorbim despre cel mai înalt moment al vieții lui Iisus: Răstignirea Sa pe Cruce. Iar Crucea arată locul unde va veni Iisus. Și Crucea e la noi!

Toate acestea au fost descoperite lui Moș Ilie. Iar toată acestă Lucrare dată în sarcina noastră a fost pentru a arăta și celor mari și celor mici că “fără fapte, credința e moartă”. Iisus a susținut credința Sa în Tatăl prin faptele Sale, dintre care, cea mai înaltă a fost acceptarea răstignirii Sale, fără de care păcatele noastre nu puteau fi răscumpărate. Deci, sunt trei momente importante ale vieții lui Iisus: uciderea pruncilor, tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul și Răstignirea Lui Iisus. Despre prunci, în Psaltire, scrie la Catisma 9: “Faceți să răsune văzduhul de laude!” Pruncii sunt cu toții în jurul Sfintei Treimi, așezați pe trei rânduri. Primii, cei mai mici care au avut până într-un an,cei din rândul doi, peste un an, iar ceilalți, până în doi ani și jumătate, pe rândul al treilea. Și cântă cu toții: “Cu noi este Dumnezeu!

Înțelegeți oameni și vă plecați!” Această inscripție ne-a fost descoperită să o scriem pe

Clopot. Asta se traduce că darul a fost luat de la Iudei și dat nouă. Iar când va bătea acest

Clopot, la a Doua Venire a Lui Iisus, tot văzduhul va răsuna de cântarea de laudă adusă lui Dumnezeu. Și va aduna toate popoarele la credință și pocăință. Și, vezi, noi asta trebuie să facem “să răsune văzduhul  de laude”, prin Clopotul construit de noi! Lui Moș Iliei s-a desscoperit. Deci el a prorocit și noi am executat. Așa cum i s-a spus lui Moș Ilie de către Sfântul Ioan Evanghelistul, Părintele Arsenie Boca și cu mine așa am facut. Stăteam la masa de lucru și Părintele Arsenie îmi spunea: “Tu întreabă-mă și eu îți spun cum să faci” Nu puteam comunica prea mult, eram urmăriți de Securitate…, iar Părintele Arsenie Boca, de felul lui vorbea puțin și clar. El era cu calculele, cu măsurătorile, cu proiectarea lucrărilor. Eu le realizam după modelul desenat de Părinte. Apoi mi-a spus: “După ce le faci, sfințește-le și bagă-le în biserică!” . Și așa am făcut întâi Clopotul, apoi Racla. Și e scris în Apocalipsă: “…o pietricică albă, ce nu va ști-o nimeni, numai cine a primit-o”. Iar: “n-a știut-o nimeni” se referă la cei ai Bisericii. Căci nici Biserica nu a știut-o, oricât ar fi încercat. Vezi, eu mă întrebam: “pietricică de argint”? Iar Dumnezeu a arătat că e vorba de: “Racla de argint.” Și e scris în Apocalipsă și o să-ți citesc de acolo. Uite ce scrie la capitolul 2, versetul 17: “Cine are urechi să audă ceea ce Duhul Sfânt zice Bisericilor. Biruitorului îi voi da din mâna cea ascunsă și îi voi da lui o pietricică albă și pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l știe decât primitorul”. Iar lui Moș Ilie i s-a descoperit “numele nou”, numele necunoscut de pe pietricica alba, adică de pe Raclă. Și numele spus lui de Ioan Evanghelistul a fost al lui Ioan Botezătorul.

Acest nume trebuia să-l scrie Moș Ilie pe Raclă și acest nume l-a scris. Acest nume nou îl știa doar Sfântul Ioan Evanghelistul, care-l primise de la Iisus. El era primitorul și i-a  descoperit lui Mos Ilie acest nume, pecetluit până la el. Sunt Taine, Taine ascunse la timpul de pe urmă! Iar Sfântul Ioan Evanghelistul l-a întrebat pe Moș Ilie, să vadă dacă știe: „După prunci, cine a urmat la suferință? Pentru cine a mai suferit Iisus?” Iar Moșul a răspuns: „Ioan Botezătorul” . Atunci: „Fă-i Racla!” a spus Evanghelistul. Deci Sfântul Ioan Evanghelistul i-a descoperit lui Moș Ilie ce înseamnă „o pietricică albă, și pe ea scris un nume”. A fost scris numele lui Ioan Botezătorul. Iar numele trebuia scris pe Raclă. Asta cu numele!

 

 

 

 

 

DESPRE CUM A FOST RÂNDUITĂ LUCRAREA DE PREGĂTIRE  A CELEI DE-A DOUA VENIRI PE MUNTELE TABORULUI

 

   „Eu vă spun doar ce am văzut și eu și ce am auzit de la Moș Ilie și de la Părintele Arsenie

Boca. Doar adevărul! Nimic din altă parte! […] Toate au fost puse la rând, rânduite, de la Tabor. Trei colibe, care sunt de fapt trei mănăstiri care ni se cer nouă. […] Ele sunt și încununarea Lucrării noastre: Clopotul, Racla și Crucea!”.

 

   Părintele Pantelimon: Prin 1952 am început proiectul, după alegere lui Moș Ilie ca proroc, căruia Dumnezeu i-a dat, ca și Sfântului Ioan Botezătorul, cea mai grea sarcină – Postul. Atunci a plecat din Basarabia la porunca Lui Dumnezeu, care voia să-l salveze de sovietici.

Sovieticii aveau treabă cu socrul lui, că era bogat. Dar și Moș Ilie era bogat. Ți-am spus că avea moară. L-ar fi omorât și pe el dacă îl prindeau. Cum au venit rușii, pe socru-său l-au împușcat primul, imediat. Și revin la plecarea din Basarabia. În timp ce punea în car mâncare pentru drum, Dumnezeu i-a dat lui Moș Ilie un băț și icoana și i-a poruncit să plece imediat. Apoi și-a luat soția și cei trei copii și au plecat. Și Dumnezeu i-a spus să se ducă acolo unde îl va duce icoana. Ți-am spus cum au trecut prin munții și au ajuns în Oltenia. Apoi, după cinci ani, după ce sovieticii s-au retras la venirea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, care i-a dat pe sovietici afară din țară, icoana Mântuitorului i-a dus la Făgăraș. Aici au stat numai într-o cameră ca asta de mică, patru persoane! Era o casă părăsită, cât o magazioară de mică. Și acolo au stat. Și eu vă spun toate acestea ca martor. Eu vă spun doar ce am văzut eu și doar ce am auzit de la Moș Ilie și de la Părintele Arsenie Boca. Doar adevărul! Nimic din altă parte! Iar Moș Ilie a ținut post ca și Sfântul Ioan Botezătorul, fără ulei și fără vin. Daor vinul de la împărtășanie pot spune că a fost toată băutura lui. Un astfel de om a ales Dumnezeu pentru descoperirea acestei Lucrări! După porunca Postului, a venit Crucea. Am pus o cruce mare cu toate patimile lui Iisus la intrarea în Biserica de la Hurez. Și eu l-am întrebat pe Moșu: „De ce o cruce așa de mare, cu toate patimile, de la Naștere și până la Răstignire?”. „Pentru că ”, mia spus Moș Ilie, „se va interzice religia în școli. Și dacă cei mici nu mai pot învăța la scoală, atunci vor afla de aici despre patimile Lui Iisus. Vor veni cu părinții la biserică și copiii îi vor întreba despre ceea ce vor vedea pe această Cruce așa de mare.”  Și așa a fost, cum a spus Moș Ilie.

A fost scoasă religia din școli. Și, la fel și cu ceea ce a spus despre copii! Se opreau și îi întrebau pe părinți: „Ce e aia, ce e aia…?” Și așa aflau. Așa că acea Cruce a fost făcută pentru copii, ca să vadă și ei cât a suferit Mântuitorul pentru noi. Iar lucrarea de pe cruce era o reprezentare la o scară mai mică a Lucrării celei mari – de punere în fața poporului a toată suferința Lui Hristos, prin fapte. Prin munca noastră, adusă drept mulțumire, cum ți-am spus!

Și Iisus a dat exemplul faptei, nu doar al credinței. Mai mare faptă decât moartea pe cruce?!

Așa că și noi, tot poporul trebuie să dăm dovadă de fapte de credință, ca mulțumire!

D.G.: Crucea pe care ați ridicat-o la Hurez este Crucea pe care a văzut-o Părintele Arsenie Boca pe cer 15 ani de zile?

Părintele Pantelimon: Nu. Aceea e placată cu aur. E cea pe care ai sărutat-o când ai venit. E acolo, cu Icoana Părintelui Arsenie Boca, unde te închini când vii. Mai sunt încă alte 24 de cruci pentru toate vămile.

   D.G.: Acestea unde sunt?    Părintele Pantelimon: Sunt puse pe drumuri, prin sate, la răspântii, să le vadă toată lumea.

Mai sunt la Făgăraș și la Bucium, unde s-au cerut în Duh. Multe dintre cruci au fost distruse.

Securiștii l-au pus pe un sectant să le dărâme cu tractorul. Iar acela s-a îmbolnăvit și nu a putut să moară. A fost chinuit. Striga într-una: „Acoperiți-mă cu o cruce!” Și nu a putut să moară până nu au pus o cruce pe el. Acum, fii atentă aicea!

Trebuiau construite și trei mănăstiri și una să fie cu trei altare, cum le-a cerut pe Tabor,

Sfântul Petru, care a zis: „Doamne, bine este aicea să facem trei colibe. Una ție, una lui Moise și una lui Ilie”. Trei colibe, care sunt de fapt cele trei mănăstiri, ni se cer și nouă. De acolo, de la cele trei mănăstiri, pleacă apoi propovăduirea la toate popoarele. Acolo, pe Tabor, s-a dovedit, prin Schimbarea la Față, că Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Și trei apostoli la picioarele Mântuitorului și trei colibe. Astea sunt din viața Mântuitorului. Toate au fost puse la rând, rânduite, de la Tabor oână la cele trei mănăstiri din țara noastră, cu toată lucrarea de mulțumire pentru toată suferința Mântuitorului. Și toate acestea au fost cerute de la poporul nostru, înțelegi acum? Iar noi să nu facem cum au făcut iudeii! Să aducem lumină toată viața Lui, iar poporul să știe, prin Biserică, cum lucrează Dumnezeu și cât de mult ne iubește! Să știe toată lumea că Iisus vine și a Doua oară. Și unde vine? Vine acolo unde am pregătit locul.

   D.G.: „Trei mănăstiri, ca la Tabor”!, unde au fost construite, sfinția Voastră?

   Părintele Pantelimon: La Sâmbăta, la Bucium și în Basarabia. Noi aveam și misiunea de a ne ruga pentru unirea cu Basarabia. Și tot în aceste mănăstiri vor trebui făcute slujbe împotriva lui Antihrist și rugăciuni. Iar la Bucium trebuie construită o biserică și o catedrală cu trei altare, și asta arată încă o dată că darul luat de la evrei ni s-a dat nouă. Să vedem însă, cum îl păstrăm? Să nu cumva să ne facem și noi de rușine! Vezi, ce dar mare pentru țara noastră, să-I aducem mulțumire? Mare dar! Iar depre cele trei colibe, scrie așa: ele sunt și încunurarea  Lucrării noastre: Clopotul, Racla și Crucea. Iar despre cele trei altare, ele trebuie construite așa: unul pentru ortodocși, unul pentru catolici și unul pentru protestanți, unde să se facă slujbe separate, care să fie transmise printr-un releu lumii întregi.

În felul acesta, oamenii vor putea face diferența între cele trei feluri de slujbe, iar prin comparație să vadă Adevărul. Pe mine m-a trimis Moș Ilie la Sinai, la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina”, să aduc modelul mănăstirii pentru a-l face și noi aici, la Bucium, cu trei altare, ca la Sfânta Ecaterina. Iar altarele nu trebuiau să aibă legătură unul cu altul, pentru ca fiecare să slujească separat, și pe rând, ca la Ierusalim. Prima slujbă trebuie făcută de ortodocși. Apoi catolicii și protestanții. Pentru cei care aud și văd, să înțeleagă că Biserica Ortodoxă este capul Adevărului.

   D.G.: Sfinția Voastră, să facem un rezumat! Misiunea era aceea de a construi și trei mănăstiri: una la Bucium, alta la Sâmbăta și a treia în Basarabia. Pe lângă acestea, mai trebuie construite la Bucium o biserică și o catedrală cu trei altare.

   Părintele Pantelimon: În Biserică va fi pusă Racla, iar în Raclă, trupul lui Ioan Botezătorul, la a Doua Venire. Uite cum a lucrat Dumnezeu. Când s-a terminat Racla de lucrat, la sfințirea sa, de Sfântul Nicolae, s-au deschis toate închisorile. Ți-am mai spus, parcă! Comuniștii voiau atunci să ne ducă pe toți în Siberia. Dar atunci, la Madrid, a fost o conferință internațională pe teme de pace, la care a participat și Ceaușescu. Și așa l-au prins pe Ceaușescu de a semnat o înțelegere, să fie eliberați din închisori toți oamenii politici. Dar, hai să nu facem politică.

 

 

 

 

 

DESPRE COMPLETĂRILE CARE TREBUIE ADUSE EVANGHELIEI, PORUNCA E ÎN DUH!

 

D.G.: Cât ați lucrat la Raclă, Părinte?

Părintele Pantelimon: Un an de zile. Și se împotriveau toți, dar Dumnezeu ne-a grăbit. Nea grăbt, ca să o terminăm de Sfântul Nicolae. Și el s-a rugat pentru Lucrarea asta. Sunt lucruri mari!

   D.G.: ….. în care au fost implicați atâția sfinți, prin care a lucrat Dumnezeu, Sfântul Ioan Evanghelistul, Sfântul Nicolae și, bineînțeles, primii în ordinea importanței, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul. Atâta Sfințenie!

   Părintele Pantelimon: Au mai fost și Sfântul Apostol Pavel și Sfânta Parascheva. Acum vreau să-ți mai spun ceva important. Fii atentă și scrie ce spun eu acum! Trebuie să aducem o completare și o modificare Bibliei. Adică avem și misiunea de a scrie o nouă Biblie, așa cum i-a fost ea descoperită lui Moș Ilie, prin Sfântul Ioan Evanghelistul.    D.G.: E o nouă Biblie Părinte?

   Părintele Pantelimon: Da, pentru că e vorba tot de Cuvântul Lui Dumnezeu! Din cauza asta spun că e vorba de o nouă Biblie, care trebuie să conțină cele descoperite lui Moș Ilie. Modificarea nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. Și completarea trebuie făcută de Biserică, așa i-a spus Mântuitorul lui Moș Ilie, prin care vorbea Evanghelistul. Și acum, fii atentă! Biserica noastră va trebui să spună că nu trebuie să se mai citească așa: „preoții și arhiereii l-au răstignit pe Hristos”. Aceste acuzații neadevărate trebuie înlocuite cu expresia „învățători de lege”. Mântuitorul a vorbit atunci, noaptea, cu Nicodim, care era arhiereu, căruia i-a spus: „Vântul suflă unde voiește și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce”. Și Iisus îl numește pe Nicodim învățător de lege.    D.G.: Dar Nicodim era și arhiereu.

   Părintele Pantelimon: Nicodim era arhiereu după legea veche, în literă, nu în Duh. După Pogorârea Sfântului Duh peste apostoli, preoția și arhieria s-au transmis prin Duhul Sfânt.

Iisus le-a spus apostolilor că le va trimite alt Mângâietor, „ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului”. Nu le-a spus : vă trimit un arhiereu. A spus: „Luați Duh Sfânt”. Cum,tu,preot, să citești că tu, preot, l-ai ucis pe Iisus?! De aceea, Iisus cere să fie înlocuite aceste cuvinte.

Moș Ilie a fost cel care a primit această rugăminte prin Sfântul Ioan Evanghelistul, care a fost pe Tabor cu Iisus și lui, atunci, i s-a descoperit și celor care erau cu el, că El e Fiul Lui Dumnezeu. Măi, să fie clar! Nu e o schimbare cerută de om, e de la Dumnezeu! Și foarte frumos i-a spus lui Moș Ilie să facă această înlocuire a expresiei „Preoții și arhiereii l-au omorât pe Iisus.” Arhiereii, așa cum au fost Ana și Caiafa, erau în legea veche. Erau în literă, pe când cei de după Pogorâre sunt în har. Mare greșeală au făcut evreii că au lăsat aceste cuvinte fără să arate care este diferența. Iar Pavel a arătat diferența: „Litera ucide”, pe când „Duhul dă Viață”, Tot ce a fost vechi s-a șters. Pentru că arhiereii și preoții cei noi, ai Noului Testament, sunt d ela Duhul Sfânt. Li s-a sucit mintea și i-au băgat pe toți la grămadă. Mântuitorul le-a trimis Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, nu arhierei! Dar asta nu trebuie să o înțelegi tu; preoții știu despre ce e vorba și ei vor înțelege imediat ce misiune au. Sfântul Ioan Evanghelistul spune, prin Moș Ilie, că „trebuie corectate și completate lipsurile, greșelile care au pătruns în Biserică!” Deci, preoții să nu citească în fața poporului „arhierei”. E mare batjocură! E păcat împotriva Duhului Sfânt! Până la Moise au fost învățători de lege. Și Iisus le-a arâtat prin această pildă că ei nu știu unde se duce vântul. Se înțelege că nu le era dat lor să știe. E o decădere a Bisericii nejustificată, pentru că nu preoții și arhiereii l-au răstignit pe Iisus. Și vin apoi sectanții și profită de acest neadevăr și, fără să-și eda seama, săvârșesc mare păcat, păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă. Spune Iisus clar: toate păcatele se iartă, dar cel împotriva Duhului Sfânt nu se iartă. Iar sectanții acum îi scuipă și îi batjocuresc pe preoți, pentru că noi le-am dat apă la moară prin condamnarea pe nedrept a preoților și a arhiereilor. Așa am pățit și noi în închisoare! Ne umileau și ne acuzau că suntem inculți. Că nu știm cine au fost cei care L-au răstignit pe Iisus. Își băteau joc de noi. „Voi sunteți stricați la cap”, așa ne spuneau! Și pentru că nu puteau, prin Constituția de atunci să ne condamne religios, au dat un decret prin care ne-au obligat să ne dăm jos haina călugărească, M-au chinuit și cu jurământul depus în armată! M-au întrebat dacă l-am depus și le-am spus că da! „Am jurat că-mi apăr țara și poporul!”,le-am spus. Le-am mai spus că avem o Constituție care apără Biserica și religia. Voiau cumva să mă facă trădător de neam și țară, pentru că eu am făcut armata la Securitate, iar ei considerau că eu i-am trădat, făcându-mă călugăr. Cumva, cum să îți spun, faptul că am făcut armata la Securitate, m-a ajutat, pentru că deja le cunoșteam felul de a gândi. Și am văzut cu câtă  putere s-au ridicat împotriva Bisericii din cauza unor cuvinte, ca „arhiereu” și „preot”. „Inculți! Nu știți nimic! Uite, ai voștri L-au răstignit pe Iisus!”. Cu asta ne tocau! Noi însă nu am cedat! „Voi nu ascultați de Biserică, deci sunteți falși!”,spuneau. Le-am răspuns, atunci: „Asta nu au făcut-o arhiereii, asta a-ți făcut-o voi!”.„Avem o Constituție care apără Biserica…” încercam să le explic că ceea ce făceau ei era un abuz bazat pe minciună. Și cu tot chinul, noi nu am cedat niciodată! De aceea trebuie spus adevărul! Și despre arhierei și despre chinul îndurat de cei care au apărat adevărul. …E… și în 1959 au dat decretul prin care au modificat Constituția, și ne-au închis pentru că nu am acceptat că arhireii L-au răstignit pe Iisus și nu aveau temei legal să ne judece, dacă noi nu recunoșteam. Noi spuneam de fiecare dată că: „Nu arhiereii L-au răstignit pe Iisus! Puteți să ne băgați la închisoare, dar nu putem să spunem decât adevărul. Un arhiereu nu putea să facă asta, nu avea cum!” Așa ne-au chinuit prin închisori din 1954, și pentru că noi nu recunoșteam nimic, au dat decretul. Ne-au bătut, ne-au dat jos rasele, ne-au bărbierit, ne-au tuns. Apoi ne-au condamnat. Din 1954 până în 1959 ne-au chinuit doar ca să cedăm. Și nu am cedat!

   D.G.: Și cât ați stat închis după decret, Părinte?

   Părintele Pantelimon: Încă un an, apoi ne-au exilat. Ne-au adunat pe toți la Alba Iulia într-o casă mare, că eram mulți călugări și preoți, și ne-au trimis prin Munții Ardealului. Asta era pe 10 septembrie 1959, când ne-au împrăștiat în lume.

   D.G.: Sfinția Voastră, ați mai putut sluji? Ați găsit preoți curajoși care să vă lase să slujiți?    Părintele Pantelimon: Am găsit! Au fost unele biserici care ne-au primit numai ca mireni. Și vin acum protestanții și spun și ei la fel: că noi am făcut aia, ailaltă, că noi, cutare și cutare, dau și ei cu pietre în preoți! Vedeți, cât am tras noi pentru asta!? Am 90 de ani și lupta încă nu s-a terminat. Arhieria și preoția au fost primite de apostoli la Pogorârea Duhului Sfânt.

Sfântul Petru a dat dovada Pogorârii și a vorbit în limbi celor prezenți, la prima cuvântare a sa, în fața a cinci mii de oameni. Prin Petru, atunci a vorbit Duhul așa și în Biserică, vorbește Duhul Sfânt;  nu au vorbit arhiereii legii vechi! Duhul Sfânt dat proeției vorbește! Și nu vorbim noi așa, de la noi! Vorbirea în limbi este la cel care are Duhul; e înțeles de ce-i care-l ascultă, indiferent de limba fiecăruia. Și asta nu poate fi realizată decât în Duhul Sfânt! Și vin și sectanții și vorbesc și ei în limbi, dar fără Duh aia e altceva, e o aiureală! Și acum, dacă Dumnezeu, cu toți Sfinții, a cerut Bisericii noastre să înlocuiască cu alte cuvinte, trebuie schimbat că „preoții și arhiereii l-au omorât pe Iisus”, noi nu trebuie să ne încăpățânăm, ca iudeii, și să ținem la literă, e scris în Apocalipsă ce ni se cere. Dumnezeu, Duhul Sfânt, apăi știu ce vorbesc și ce cer! Nu e de joacă! Atâta să mai spui! Acesta-i Adevărul! Știu că asta e greu de înțeles, dar preoții știu cu ce să înlocuiască aceste cuvinte! Părintele Arsenie a spus că s-au descoperit cu rugăciune toate acestea și acum sectanții, uită, scuipă după tine, preot și arhiereu, că L-ai ucis pe Iisus. Auzi!? După atâta rugăciune făcută de noi pentru a ni se descoperi toate pe înțelesul nostru? E o mare batjocură din partea sectanților. Iudeii i-au spus lui Iisus că are demon. Iar Iisus le-a răspuns: Daca eu am demon, atunci fii voștri ce au?! Eu nu vorbesc de la mine. Eu vorbesc de la Tatăl care m-a învațat.”, le spunea Iisus. Și și-au

bătut joc de El! Acest lucru nu trebuie să se întâmple cu cei prin care a vorbit Dumnezeu,

Moș Ilie și Părintele Arsenie Boca,. Și nu vreau să se creadă că îmi fac nume pe renumele lor. Eu spun doar ce am auzit și am văzut la el. Maica Domnului suferă pentru că Dumnezeu a făcut aceste descopriri, practic pentru popor, iar cei responsabili și care au puterea să facă aceste modificări și completări nu fac nimic. Sfântul Ioan Evanghelistul s-a arătat lui Moș Ilie, și i-a spus tot ce trebuie pentru a completa lipsurile din Biserică, pentru ca la Ziua Judecății să fie corectat totul. Toate să fie îndreptate printr-o nouă Biblie. Toate, toate i le-a spus lui Moș Ilie. Și cu arhiereii și cu zilele lunilor. Dar acestea sunt lucruri care depășesc orice minte.

 

 

 

 

 

DESPRE SCRIERILE DIN VREMEA LUI IISUS, ANTERIOARE BIBLIEI, CARE VORBESC DESPRE GRĂDINA MAICII DOMNULUI ȘI CUM A RÂNDUIT IISUS CA GRĂDINA MAICII SALE SĂ FIE ȚARA NOASTRĂ

 

   Cartea arsă „cuprindea toate posturile și tot acolo scria si despre a Doua Venire a

Mântuitorului, arăta și tot ce s-a descoperit apoi că trebuie făcut.”

   „Moș Ilie era proroc și lui i-a descoperit ce nu mai putea fi aflat din carte. Era pregătit pentru aceste descoperiri, doar ținuse post 33 ani!”

 

   D.G.: Sfinția Voastră, despre modificarea zilelor lunii, ce i-a spus Sfântul Ioan Evanghelistul lui Moș Ilie, în ce sens să le completeze?

   Părintele Pantelimon: Uite, a venit să rânduiască și cu completarea lunii februarie! Să ia de la alte luni care au 31 de zile și să adauge la luna februarie. Multe au fost deviate, schimbate în rău. Toate sunt adevărate pentru veacul de acum, pentru că sunt spuse de Mântuitorul, prin Ioan Evanghelistul.

   D.G.: Și toate lunile vor trebui să aibă același număr de zile? Trebuie făcută o egalizare a lor, cum era înainte, în Vechiul Testament?

   Părintele Pantelimon: Da, să se facă fiecare lună de 30 de zile. Deci, lipsurile trebuie completate, și mai sunt multe!

   D.G.: Părinte, de ce trebuie egalizate lunile? La ce ajută?

   Părintele Pantelimon: Ele trebuie aduse din nou la 30 de zile pentru că Dumnezeu cere ca într-o lună să se facă trei liturghii în trei zile, în numele Sfintei Treimi, pentru patimile Mântuitorului, în a zecea, a douăzecea și a treizecea zi din fiecare lună a anului. Trebuie făcut și Maslu și dezlegări, pentru a avea putere asupra populației și pentru a putea tăia toată puterea lui Antihrist. Iar preoții să slujească numai cu post: miercurea, sau dacă nu, joia, vinerea și sâmbăta, iar toată liturghia să se unească cu postul. Eu văd că ți-e greu să înțelegi, dar așa trebuie făcut. Preoții înteleg, pentru ei e ușor, numai să vrea! Eu am în Ardeal mai mulți preoți care mă ascultă și fac aceste slujbe așa cum le-am spus. Le fac noaptea, pentru că ziua nu sunt lăsați. S-au luat de ei, ca și la Mântuitorul. Unele pleacă tot de la preoți, de la unii preoți! E o luptă care, ce să zic? Ei trebuie să înțeleagă că nu facem nimic de capul nostru, că a poruncit Mântuitorul să facem așa! Toate acestea trebuie făcute în numele Sfintei Treimi, cum ți-am spus, pentru că Dumnezeu păstrează dragostea Sa pentru toți și atunci, preotul face aceste slujbe pentru toți creștinii și în cinstea parohiei, pentru că Dumnezeu încearcă pe toată lumea, și atunci toți trebuie apărați de puterea lui Antihrist, prin aceste slujbe! Trebuie rușinat cel rău pentru răutatea lui! Am un preot care face aceste slujbe noaptea și s-au luat alți preoți de el. „De ce faci noaptea?”, l-au întrebat, iar el le-a răspuns că ziua nu are timp. Vezi, cum face diavolul? Face el ce face și găsește unde să bage un cui, chiar și între cei ai Bisericii. Ai văzut și tu din viața de toate zilele și din viața ta, bănuiesc, când te apropii de Dumnezeu mai mult, sar ai tăi, familia și cei de lângă tine. Așa și cu cei ai Bisericii, dacă unul se apropie mai mult de Dumnezeu, sar ceilalți. Cuiul lui Satana lucrează ca să simtă, dar și ca să rămână mereu trează dragostea pentru Dumnezeu. E și aici un rost! De aceea trebuie făcute slujbe pentru toți. Toți suntem încercați și Biserica poate prin slujbe să ducă lupta pentru toți. Pe lângă pe acestea care ți le-am spus, mai e un motiv pentru care preoții trebuie să facă aceste slujbe. Acesta e închinat apariției lui Iisus, pentru că la 30 de ani, Iisus s-a făcut cunoscut în viața publică. Până atunci a fost un necunoscut. Nici frații nu lau acceptat, doar Iacob, ruda Domnului. Dintre toți copiii lui Iosif, trei băieți și patru fete, doar Iacob l-a cunoscut. Și când s-a făcut recensământul, toți frații s-au opus pentru că venea astfel și Iisus la împărțirea averii. Așa că au spus că nu e fratele lor, mai puțin Iacob, care a fost de acord să-i dea Lui Iisus jumătate din averea lui, ca să stea și Iisus cu ei. De aceea, vezi, ca răsplată, și Iacob a fost făcut primul arhiereu pe pământ.

Deci, pentru a scoate în evidență intrarea în viața publică a Lui Iisus trebuie făcute toate lunile de 30 de zile. Iar pentru vârsta lui, de 33 de ani, avem postul, liturghiile, toate de 33 ani. Toate cu înțelepciune!

   D.G.: Să ne întoarcem la completări, la luna februarie și la arhierei, Sfinția Voastră!

   Părintele Pantelimon: Luna lui februarie e luna lui Iuda! Inițial au vrut să o desființeze, dar Dumnezeu nu a îngăduit asta, pentru că a vrut să se știe ce a făcut acesta, că cel mai apropiat te poate vinde. Iuda era cel mai învățat dintre apostoli și avea în el o mărire, din cauza asta. El a fost ministru al lui Irod. Iuda a mai fost pedepsit și pentru că a mințit-o pe Maica Domnului. Aceasta l-a întâlnit odată și i-a spus lui Iuda: „ Am auzit că s-a ridicat tot orașul împotriva

Fiului meu. Poți să te duci să pui un cuvânt, că îl cunoști, și tu știi că Iisus e nevinovat?” Iar

Iuda i-a răspuns: „Da. Sigur!” Numai că s-a dus să pună cuvânt, dar de vânzare, nu de adevăr. Și după ce L-a vândut pe Iisus, a mințit-o din nou pe Maica Domnului, căreia i-a spus: „Fii liniștită, că L-am aranjat!” Și L-a „aranjat”, că L-a vândut! Așa de bine L-a „aranjat”. Toți cei care fac ca Iuda, care trăiesc numai prin minciună, prin înșelăciune, pentru îmbogățire, pentru mărire, ajung la trădare și sunt fii ai lui Satana! Așa să știi Odată te trezești că aruncă vina pe cel nevinovat, doar ca să le fie lor bine și ușor. Dar, ce să mai vorbim! Și, așa cum ți-am spus, erau toate scrise în carte: despre posturi, începând cu cel al Cununiei și cuprindea și toate rugăciunile din posturi. Cartea a trecut prin multe până ce. În final, a fost arsă de evrei. Demult, cartea a fost găsită de un copil, care a fost omorât de Iudei pentru a-i lua cartea. Dar, copilul, înainte de a muri, a ascuns cartea sub o stâncă, într-o catacombă, la Ierusalim. Si să vezi cum a fost descoperită! Capra unui arab avea burta plină, iar arabul s-a mirat tare, pentru că nu pricepea cum de e sătulă, din ce, că zona era aridă, era mai mult cu piatră și a urmărit capra. Aceasta s-a dus printre stânci, prin catacombă, acolo unde era ascunsă cartea. Foile fiind din pergament, capra le-a mâncat. Cartea a ajuns, până la urmă, în mâna unor călugări, care au spus și ei mai departe ce au citit în ea. Cartea a fost scrisă imediat după Înviere, copilul a fost omorât demult, iar descoperirea cărții în catacombă a fost acum aproape o sută de ani. Apoi, în final, a fost găsită de evrei și arsă. Cuprindea toate posturile și tot acolo scria și despre a Doua Venire a Mântuitorului și tot ce s-a descoperit apoi că trebuie făcut.

   D.G.: Poate din acest motiv, Mântuitorul i-a descoperit lui Moș Ilie ce trebuie să facă pentru a pregăti a Doua Sa Venire. I-a descoperit conținutul cărții arse?

   Părintele Pantelimon: Sigur că da! Moș Ilie era proroc și lui i-a descoperit ce nu mai putea fi aflat din carte. Era pregătit pentru aceste descoperiri, doar ținuse post 33 ani! Câți pot asta? Vezi, iudeii au vrut să șteargă orice urmă despre Biserica zidită de Iisus prin Apostoli, să nu se mai știe nimic despre discuțiile cu Maica Domnului și despre a Doua Sa Venire și despre rânduiala Celei De-a Doua Sa Veniri. Acesta era oful lor, dar Dumnezeu nu a îngăduit uitarea și ștergerea, i-a vorbit lui Moș Ilie prin Sfântul Ioan Evanghelistul! Minuni și taine mari! Și atunci, după Înviere, era prigoană și oamenii scriau și ei adevărul despre Iisus pe ce apucau și cum puteau. Tot în cartea asta e și discuția Maicii Domnului cu Iisus despre poporul nostru, pe care Iisus i l-a dat Maicii Sale să-l facă Grădina Sa. Ți-am mai spus? Măicuța îi spunea Lui Iisus că e un popor care plânge că nu are conducere. Pe atunci țara noastră nu era formată ca regiune, ca un stat cu un conducător. E…, și măicuța îi spunea aceste lucruri lui Iisus, iar Iisus i-a spus că știe de acest popor și că îl va da Maicii Sale, să-l facă Grădina Sa. Și mai sunt și altele, dar să nu smintim. Cartea mai conținea și răutățile vremii. În fine!    D.G.: În ce limbă a fost scrisă cartea și cine a scris-o?

   Părintele Pantelimon: În ebraică și a fost dictată de Maica Domnului. Ca să vezi despre ce carte vorbim! Era normal ca ea să fie descoperită cuiva, și, uite, învățătura ei i-a fost descoperită lui Moș Ilie, ca noi să nu orbecăim.

 

 

 

 

 

DESPRE ÎNȚELESUL VERSETULUI 10 DIN CAPITOLUL 2 AL APOCALIPSEI.

DESPRE LEGĂTURA LUI CU CELE CE AVEAU DE ÎNDURAT.

 

   „ Apoi, tot în Apocalipsă, scrie ce ni s-a întâmplat nouă când urma să fim executați. Lui Moș Ilie i s-a descoperit așa, și era valabil pentru fiecare dintre noi: <<Fiți credincioși până la capăt și vă voi da coroana biruinței>>”.

 

   Părintele Pantelimon: Cum ți-am spus! Pentru că e important, vreau să revin! Despre depecetluirea Apocalipsei, numai lui Ioan Evanghelistul i-a spus: „Scrie-o și pecetluiește-o și nu va ști-o nimeni!” Ai Bisericii au încercat să înțeleagă, dar nu au reușit. Sunt lucruri pe care nimeni nu le poate cunoaște dacă nu-i sunt descoperite de Dumnezeu, așa cum le-au fost descoperite lui Moș Ilie și Părintele Arsenie Boca. Moș Ilie nu a spus nimic de la el, ci a vorbt doar ce i-a spus Sfântul Ioan Evanghelistul. Iar completările despre care i-a vorbit, constituie practic o nouă Evanghelie, pentru că e Cuvântul Mântuitorului. Măi! Spus unui proroc, Moș Ilie! Părintele Arsenie Boca era ca un apostol, și era ca Mântuitorul…el știa toate, vedea în noi ca într-o carte deschisă. Știa și ceea ce nu știai tu despre tine și tot ce urma să ți se întâmple. De asta, mulți nu vor înțelege și vor arunca cu pietre în Părintele Arsenie Boca. A și spus: „De acolo de unde vin, am mai fost”. De ce l-a pus Dumnezeu pe Părintele Arsenie Boca așa de sus?! Pentru acest popor! Și Părintele era un cunoscător. I se dăduse să știe dogmele creștine. Era cunoscător și al Vechiului și al Noului Testament. Și Mântuitorul, pe Moș Ilie și pe Părintele Arsenie Boca, i-a avertizat să aibă grijă să nu se întâmple ca la evrei…, și uite, că așa se întâmplă. Ni se ia darul, măi! Și acum se alege, vine și cernerea!

Chiar așa se va întâmpla dacă nu ne îndreptăm și nu recunoaștem această Lucrare insuflată de Dumnezeu. Ce să zic!? Dacă ai Bisericii nu cred când e scris și în Biblie!? Despre ce s-a petrecut la noi și cu noi e scris în Apocalipsă! Cum ți-am spus, cu „pietricica alba”, adică Racla făcută de noi, „și pe pietricică scris un nume nou”, adică al Sfântului Ioan Botezătorul. „Pe care nimeni nu-l știe decât primitoul”, adică Sfântul Ioan Evanghelistul, care apoi i-a descoperit „numele nou” lui Moș Ilie. Apoi, tot în Apocalipsă scrie ce ni s-a întâmplat nouă când urma să fim executați. Lui Moș Ilie i s-a descoperit așa, și era valabil pentru fiecare din noi: „Nu te teme de cele ce ai să pătimești. Că iată, diavolul va să arunce dintre voi în temniță, ca să fiți ispitiți, și veți avea necaz zece zile”. Și exact zece zile am fost chinuiți….    D.G.: Când s-a întâmplat asta, Părinte?

   Părntele Pantelimon: Când au vrut să ne execute! S-a întâmplat după ce am construit Racla. Atunci ne-au dus la Sibiu, la Spitalul de nebuni. În salon, Moș Ilie le-a citit nebunilor din Biblie și s-au luminat. La fel a făcut și comisia de medici, pentru că au format o comisie de urgență, din cinci medici, care trebuia să ne declare nebuni. Iar când l-au chemat pe Moș Ilie, acesta a cerut o Biblie și le-a citit din Apocalipsă versetul de care am spus. Apoi le-a dat medicilor să citească din Apocalipsă…și au spus Securiștilor care ne supravegheau tot timpul: „să nu vă atingeți de ei, că sunt sănătoși!”. Apoi au semnat imediat actele de externare, cu specificația că nu eram nebuni, i-au chemat pe Securiști și le-au dat ordin să ne elibereze. Însă, apoi au încercat să ne execute în alte feluri. Pe mine m-au învinuit că sunt terorist și că vreau să dau o lovitură de stat. Și la anchetă le-am spus că și eu am fost ca ei, am apărat țara, am depus un jurământ și nu l-am încălcat, „pentru că eu chiar îmi iubesc țara și poporul!”, le-am mai spus.    D.G.: Când se întâmpla asta?

   Părintele Pantelimon: Din 1955 până în 1957. Când m-au arestat, m-au bătut și m-au lovit tare rău la cap, mi-au tăiat pielea capului și mi s-a făcut rău de durere de la lovituri. Atunci, m-au luat în brațe patru inși, ca să mă ducă la  mașină. În drum spre mașină, care era parcată la vreo trei – patru kilometri de mănăstire, ca să nu dea de bănuit, unul dintre soldați s-a plâns că a obosit și le-a propus să mă arunce într-o fântână secată și părăsită. Însă. ofițerul nu a fost de acord și le-a spus că el răspunde de mine și viu și mort. Așa că le-a spus să tacă din gură și să-și vadă de drum. Soldații însă, nu voiau să mai meargă, pentru că ei credeau că am murit din cauza loviturilor și a faptului că pierdusem mult sânge. Dacă tot murisem, voiau neapărat să mă arunce în fântână și, probabil că, până la urmă, ofițerul se milea de ei și accepta să fiu aruncat. Apoi, ca să verifice dacă mai trăiesc, m-au înțepat cu baioneta, iar eu m-am mișcat și, aceasta a fost salvarea mea, că ofițerul a fost categoric împotrivă. Și le-a spus din nou: „Eu răspund de el!”

 

 

 

 

 

 

 

   „Unul orbit, altul iradiat… și niciodată nu s-au opus, nu au cârtit! Dacă El ne încearcă, noi nu trebuie să ne opunem! […] Pe Părintele Arsenie Boca, nici după moarte nu-l lasă în pace. De trei ori au vrut să-l scoată din mormânt și să-l ducă la București… dar nu s-au putut apropia, i-a arvârlit pe toți.”

 

   D.G.: Părinte, aș vrea să vorbim despre Moș Ilie! Pe dânsul cum l-au chinuit?

Părintele Pantelimon: Cam la trei ani după ce am fost la comisia de la Sibiu, Moș Ilie a fost închis la Brașov și, după ce i-a dat drumul, s-a dus la spital pentru că rămăsese cu niște usturimi de ochi. Iar la spital, așa de bine l-au tratat, că l-au orbit. I-au pus un aparat la ochi și l-au întrebat cum se simte. Iar Moș Ilie le-a răspuns: „Mă simt foarte bine, m-ați terminat, pentru că m-ați orbit!”. Și, de atunci, nu a mai văzut… și a simțit cum i-au ars ochii. Medicii au fost forțați de Securiști să-l orbească, dacă nu cumva erau chiar securiști. Încercau pe toate căile să ne facă rău, să ne omoare, dacă vedeau că nu ne speriem. Dar, îtotdeauna planurile lor de ane ucide erau răsturnate de Dumnezeu. Vezi, cum lucra Satana?! Așa lucra prin ei și așa lucrează și acum și așa va lucra mereu. Ei nu pot suporta sfințenia, prezența Lui

Dumnezeu lucrătoare în om! Moș Ilie era proroc, iar Părintele Arsenie Boca era Apostol.

Satanei îi făceau rău prezența lor și atunci lucra prin cei ai lui să-i distrugă. Dar, totdeauna. Planurile lor de a ne termina erau răsturnate de Dumnezeu. Chiar dacă, unul orbit, altul iradiat… și niciodată nu s-au opus, nu au cârtit… Așa lucrează Satana… caută să ia viața, cum a făcut și cu Mântuitorul… așa face cu toți care îl iubesc pe dumnezeuși îi urmează lui Iisus. Și vreau să-ți mai spun încă o dată, că nici după moarte nu-l lasă în pace pe Părintele Arsenie Boca. De trei ori au vrut să-l scoată din mormânt și să-l ducă la București… dar nu sau putut apropia, i-a azvârlit pe toți. Cum se apropiau de sicriu, îi și arunca. Îi pregătiseră și o raclă…, numai că a rămas goală! Nu au putut să-l așeze… . Cum se apropiau, …! Acum, Dumnezeu a descoperit pe față tot ce trebuia să facem, prin cererea Sa de pregătire a Celei

De-a Doua Veniri al noi, pe pământ românesc. Astea sunt lucrări grele, pentru că nu le poți dovedi; unii din cei ai Bisericii vor dovezi. Cum să dovedești cum i-a spus Mântuitorul, prin Ioan Evanghelistul, lui Moș Ilie, că trebuie să facem Racla, Clopotul, postul, slujbele, bisericile și catedrala de la Bucium și toată rânduiala de acolo? Ce spui de asta? …    Partea din Apocalipsă au înțeles-o cei ai Bisericii, toate referirile la Raclă și la chinurile noastre. Au priceput-o, dar nu vor să o recunoască! Iar Dumneeu vrea o recunoaștere din partea Bisericii a acestei Lucrări făcute de noi, ca mulțumire pentru suferințele Sale și jertfa Sa pentru noi, Mântuitorul asta a cerut: mulțumire pentru suferința Sa îndurată când au fost uciși cei 14.000 de prunci de Irod, suferința sa că Irod i-a tăiat capul Sfântului Ioan

Botezătorul, suferința Sa pentru îndurările Maicii Domnului când El era batjocorit și răstignit pe Cruce… practic să-i aducem mulțumire pentru toată viața Lui… .    D.G: … dăruită nouă…

Părintele Pantelimon: …iar noi, de nimic suntem!

 

 

 

 

 

DESPRE CUM VORBEA PĂRINTELE PANTELIMON CU MAICA DOMNULUI

 

   Sentimentul de prezență a Maicii Domnului „este unul foarte puternic! Nu e pe Pământ așa ceva! Iar ca frumusețe… nu am văzut pe pământ asemenea frumusețe. Iar coroana ei era numai stele. Și straălucea toată, te orbea! Toată îmbrăcămintea ei strălucea ca Soarele. Și coroana de pe cap, de sus!”

 

   D.G.: Îmi povesteați, la un moment dat, că în unele situații ați fost foarte apărat și povățuit de Maica Domnului și, de câteva ori, chiar vi s-a arătat.

   Părintele Pantelimon: Eu voiam să plec la Sfântul Munte. Nu am vrut să mă fac preot. Și Maica Domnului a ieșit din Altar., la biserica de la Ghighiu, și Măicuța a repetat: „Eu nu te las! Ia-l și ai grijă, că la bătrânețe or să te dezbrace” . Și mi-a dat din mâna ei patrafirul, pentru că eu nu eram preot. Apoi, mi-a arătat și cine mă va dezbrăca. Și ai văzut cum s-au împlinit, apoi, toate…!

   D.G.: Cum v-a descoperit Măicuța cine vă va da jos rasa călugărească și patrafirul? Ați văzut așa, în fața ochilor pe cei care urmau să vă interogheze în închisoare?

   Părintele Pantelimon: Da. M-a luminat să văd și i-am văzut pe toți. Și m-a asigurat Măicuța că nu mă lasă, că va fi alături de mine în acele momente grele. „Să ai credință!”, mi-a mai spus! A doua oară când mi s-a arătat Maica Domnului, a fost când eram la Ierusalim. Eram așa de obosit și, din cauza postului, mi-a scăzut tensiunea. Eram lângă locul unde au stat magii… și mă uitam după o cișmea, să-mi ud gura cu apă, să o clătesc. Nu să beau! Și Maica Domnului a venit cu un pahar cu suc și a zis: „Bea-l!” Iar eu am refuzat și i-am spus: „Nu-l pot lua, pentru că încă nu e ora 12:00!” Iar Maica mi-a spus categoric: „Ia-l acum, pentru că ești tare obosit!” Și s-a așezat în spatele meu, iar eu imediat m-am întors spre ea…după ce am băut sucul, și nu am mai văzut-o!

   D.G.: Cum ați trăit sentimentul de prezență  a Maicii Domnului?

   Părintele Pantelimon: Aaa… este unul foarte puternic! Nu e pe pământ așa ceva! Iar ca frumusețe… nu am văzut pe pământ astfel de frumusețe. Iar coroana ei era numai de stele. Și strălucea toată, te orbea! Toată îmbrăcămintea ei strălucea ca Soarele. Și coroana de pe cap, de sus… Și a zis: „Ia-l acum, că ești tare obosit!”. Mari minuni, mari taine! Nu mai vreau să vorbesc despre mine atâta…!    D.G.: Iertați-mă, Părinte! Nu mi-am dat seama că vă pot ispiti smerenia…

   Părintele Pantelimon: Nu despre mine trebuie să vorbim, pot sminti! Despre rânduiala pusă de Iisus în Biserică trebuie să vorbim. Despre ce vrea Iisus de la noi. Pierdem vremea!

 

 

 

 

DESPRE ÎMPĂCAREA CREȘTINILOR ÎN SPIRITUL DREPTEI CREDINȚE

 

   „Acum urmează să facem și restul, prin fapte, ca semn al iubirii noastre, ca neam… cu toată Biserica de acord! Biserica trebuie să fie și ea ascultătoare! […] Pentru că acolo va veni Sfântul Ioan Botezătorul la a Doua Venire a Mântuitorului!

 

   Părintele Pantelimon: Trebuie să rămână scris despre Biserica și catedrala de la Bucium! Ai scris? Scrie! E important! Eu le-am arătat cum trebuie să fie biserica. Pentru că acolo va veni Sfântul Ioan Botezătorul la a Doua Venire a Mântuitorului. Trebuie să facă o panglică de aur pe care trebuie să scrie: „Această Mănăstire este pentru Pacea Lumii Întregi!”. Asta e din porunca Mântuitorului! Sunt taine mari pe care unii nu le pot înțelege, din lipsa credinței. Și totul e legat de Ierusalim. Mântuitorul a spus la Ierusalim: „Când va veni a doua oară, piatră de piatră nu va rămâne”. Iar când L-au judecat, le-a spus iudeilor că li s-a luat darul… . Ni l-a dat nouă! Noi am înfăptuit ce ne-a spus Mântuitorul, căci, „credința fără fapte este moartă!”. Acum urmează să facem și restul. Tot prin fapte, ca semn al iubirii noastre, ca neam, cu toată Biserica de acord! Biserica trebuie să fie și ea ascultătoare! Sarcina noastră, a Bisericii, este să construim la Bucium o biserică cu trei altare. O să tot spun asta până nu o să mai pot! Țiam spus, eu am fost trimis de Moș Ilie la Sinai, la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina”, penru a mă inspira din modelul arhitectural al acesteia. Așa ne-a arătat Dumnezeu că trebuie să rânduim. Iar Catedrala, cu trei altare, va fi conectată la un releu de televiziune, care se poate face acolo sus, într-un colț de munte, unde ne-a fost arătat, pentru ca cele trei slujbe, ortodoxă, catolică și protestantă care s evor ține aici, să poate fi ascultate de întreaga lume. Și atunci, oamenii vor vedea diferențele. Ce slujbe se fac la ei și ce slujbe se fac la noi!? Ei nu au liturghie, au o amestecătură! Nimic clar! Iar oamenii vor asculta și se vor convinge singuri. Nimic nu trebuie făcut cu forța. Așa cum se încearcă acum… o unificare forțată cu catolicii. Asta nu e bine… pentru s-au autoblestemat… atunci la ruperea de Biserica Mamă. Deci sunt blestemați…!

Atunci când s-a rup Biserica la 1054, Patriarhul Fotie, i-a chemat pe catolici, așa omenește, așa cum eu te-am chemat…omenește! Și le-a zis: „Săptămâna asta ținem post, iar duminică ne întâlnim toți aici și slujim. Și nu aprindem lumânările. Și la care va veni Lumina, la care se vor aprinde lumânările, singure, prin puterea Lui Dumnezeu, înseamnă că acea slujbă e de la Dumnezeu și acea Biserică e potrivită voii Sale.

Slujbele se țineau la Constantinopol, iar Fotie le-a spus să țină ei primii slujba, că sunt mai mulți. Și catolicii nu au respectat ora stabilită de comun acord pentru slujbe. Ei trebuiau să se întâlnească la ora 8:00 dimineața, iar catolicii au venit la 4:00 dimineața și au pus sub fața de masă, pe care se punea crucea și Biblia, un blestem. Și au fugit! Fotie i-a așteptat cât i-a așteptat, iar ei nu au mai venit. Atunci, diaconul a adunat tot ce era pe masă, ca să le pună toate la locul lor, A strâns și fața de masă în același scop și…, ce să vezi…, sub fața de masă, sub pânzătură!? Un blestem! Acum, fi atentă ce scria în acel blestem: „ Să fie blestemați cei ce au încălcat ce am zis noi aicea. Cine o veni mâine și o călca ce am zis noi, să fie blestemat! Noi suntem!”. Adică au pus blestem peste Biserica Ortodoxă. Și atunci, Patriahul Fotie le-a luat blestemul în mână și cu Evanghelia în cealaltă mână l-a citit. Și a binecuvântat cu

Evanghelia și a spus: „Binecuvântat este Dumnezeu!”. Și în felul acesta, catolicii au devenit blestemați, prin propriul lor blestem, pus nouă.

D.G.: Prin simpla citire a blestemului, acesta s-a îmtors împotriva lor?

   Părintele Pantelimon: Da. Nu puteau pune blestemul pentru că Evanghelia era la noi, la noi era credința, în mâna noastră. Iar prin „noi suntem”, voiau să spună că aceea era Casa lor. Dar nu aveau cum să fie, pentru că biserica ortodoxă. Și au crezut că nu caută nimeni sub pânzătură, sub fața de masă. Și când Patriarhul a dat binecuvântare de Evanghelie a spus: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru întotdeauna, acum și pururi și în vecii vecilor. Cu pace, Domnului să ne rugăm!”. Și prin citirea blestemului pus nouă cu Biblia în mână, blestemul sa întors imediat împotriva lor. Păcatul se întoarce întotdeauna împotriva celui care l-a săvârșit! Vine asupra lui!

D.G.: Sfinția Ta, dacă diaconul atunci masa pentru a le pune pe toate la locul lor, ce s-ar fi întâmplat?

Părintele Pantelimon: Era mult mai grav, pentru că se făcea Liturghie peste el. E greu, voi nu înțelegeți. E vorba de Antimist, de pâza aceea pe care e imprimată Moartea Mântuitorului și fără de care nu poți face Sfânta Liturghie. Și desfaci antimistul așa, îl pui pe masă și stă Evanghelia pe El, adică pe Chipul Mântuitorului. Iar, în Biserică, totdeauna se spune la Liturghie: „Bine este cuvântat Tatăl, Fiul și Sfântul Duh”. Și era vorba de moaște. Nu se face așa ceva, că se întoarce împotrivă. În picioarele mesei sunt moaște, iar masa reprezintă Mormântul Mântuitorului. Și practic binecuvântarea s-a dat pe ceea ce era scris în blestem, pe „noi suntem”, adică pe ei, pe catolici, că „noi suntem” însemna, de fapt, că sunt ei, catolicii. Potrivit cu ce au scris ei a făcut și Dumnezeu. Așa și-au pus mare păcat pe capul lor. Și vezi, ei, după ce au pus blestemul, au și fugit. Pentru că Fotie a vrut o împăcare creștinească. Țineau slujbe, vedeau la cine trimite Dumnezeu Lumina Sfântă și asta era calea de urmat. Fără nicio supărare! Fotie a vrut o împăcare creștinească. Ei, în schimb, căutau să ne bage în blestem! De la ei toată pierderea. Ridicarea blestemului se va putea face dacă țin post și fac liturghie ortodoxă. Până atunci, ei sunt sub propriul lor blestem!

 

 

 

 

DESPRE ÎNDREPTARE ȘI DESPRE CUM INTERVINE CEREREA, DACĂ NU NE ÎNDREPTĂM

 

   „Părintele Arsenie a spus că dacă nu se face biserica de la Bucium, Biserica „Pacea Întregii Lumi”, rușii vor înconjura și Polonia și Germania, ca să ne nimicească. […] Dacă poporul român se îndreaptă, cade și cutremurul acela mare de care se tot vorbește, cade și războiul. Dumnezeu nu ni le mai dă și dacă nu ne pocăim și nu facem poruncile Domnului, vine războiul și vor supraviețui foarte puțini!”

 

   D.G.: Părinte, nerespectarea acestei rânduili descoperite lui Moș Ilie ar putea avea efectul unui blestem?

   Părintele Pantelimon: Da, prin pedeapsă peste popor! Așa cum poporul iudeu l-a recunoscut pe Iisus ca Fiu al Lui Dumnezeu, în ciuda urii fariseilor și cărturarilor care L-au răstignit, tot așa și poporul român poate da tonul recunoașterii acestei Lucrări. Noi trebuie să spunem clar că Maica Domnului cere poporului nostru ca să primească să se facă Judecata pe pământul nostru! Și mai cere poporului român să recunoască toate lucrurile pe care le-a făcut suferința lui Iisus pe pământ. Iar Măicuța Domnului plânge și acum pentru păcatele grele făcute în țară și pentru răutățile care se fac. Știi că mereu s-a spus că vine un cutremur mare la noi. Spunea Părintele Arsenie Boca mereu. Și pentru că poporul s-a mai îndreptat, Dumnezeu l-a exclus. Asta nu înseamnă că, dacă păcătuim în continuare, Dumnezeu nu revine cu pedeapsă. Pentru a evita o pedeapsă, poporul trebuie să strige, să zbiere de durere, așa de tare trebuie să se facă auzit! Trebuie să se pocăiască! Și mai e ceva! Dacă nu ne îndreptăm, Dumnezeu îi lasă pe ruși să ne înconjoare, în conflictul de acum cu americanii și cu Ucraina. Părintele Arsenie a spus că, dacă nu se face biserica de la Bucium, Biserica „Pacea Întregii Lumi”, rușii vor înconjura și Polonia și Germania, ca să ne nimicească.    D.G.: Dar rușii, sunt și ei tot ortodocși Părinte!

   Părintele Pantelimon: Americanii sunt ca sectele, dar și rușii au băut, au mâncat, nu au muncit, ci doar au cucerit. Și acum vor la fel. Nu ne băgăm la subiecte de felul acesta. Noi ne băgăm la ce a arătat Dumnezeu. Deci, pe scurt! Dacă poporul se îndreaptă, cade și cutremurul acela despre care se tot vorbește, cade și războiul! Dumnezeu nu ni le mai dă! Și dacă nu ne pocăim și nu facem poruncile Domnului, vine războiul și vor supraviețui foarte puțini! Dacă se va mai întâlni om cu om, e mare minune! Americanii au debarcat și ei la noi, pentru că au aflat de alianța ruso-chineză, prin care rușii vor să cucerească zona. Și a arătat Dumnezeu deja că vor da două bombe la granița noastră. Dacă vor da două bombe, ne șterg de pe fața pământului.

   D.G.: Bombele sunt aruncate de ruși și de americani în conflictul lor purtat deasupra noastră? Ca un ecou continuu al istoriei noastre. Mereu la mijloc?

   Părintele Pantelimon: Așa a vrut Dumnezeu! Este și o încercare a iubirii noastre de Dumnezeu. Ai văzut că de fiecare dată Dumnezeu ne-a apărat, desi nu am avut niciodată oaste numeroasă. Dar ceea ce am avut noi, a învins imperiile care, fără credință, ne puteau spulbera.

   D.G.: Rămâneam în istorie pe copitele cailor lui Baiazid și ale armatei Ecaterina a II-a a

Rusiei, dacă voievozii și poporul nostru nu ar fi avut credință tare.

   Părintele Pantelimon: Vezi cum i-a răsplătit Dumnezeu pe voievozii noștri pentru credința lor? Iar acum, dacă nu avem conducere cu credință și cu dragoste de popor, Dumnezeu își ia mâna de pe noi! Așa că o bombă va fi aruncată de ruși și una de americani! Le aruncă unii contra altora și vor cădea pe granița noastră. Americani o aruncă să scape de noi, pentru că rușii și chinezii vor să cucerească tot. E voia lui Dumnezeu și face asta, ca noi să ne îndreptăm și să înțelegem că a ales niște oameni ca Moș Ilie și Părintele Arsenie Boca, prin care, de fapt, ne vorbește nouă, întregului popor! Iar Iisus spune: „Cerul și Pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”. Acestea sunt cuvinte de la oameni. Sunt cuvinte de la

Duhul Sfânt și se referă și la această rânduială, pentru că e una dumnezeiască, de pregătire a Celei De-a Doua Veniri a Lui Iisus. Nașterea a fost prorocită, Prima Venire, și a Doua Venire, la fel, tot prin proroci e vestită. Prin Moș Ilie, cum ți-am spus! Iar noi, prin faptele arătate am adus mulțumire Lui Dumnezeu. Și dacă nu facem aceste fapte până la capăt, vine pedeapsă mare peste noi, cum nu a mai fost vreodată! Trebuie să întelegi, nu sunt simple cuvinte, sunt venite de la Duhul Sfânt! Nu te superi că tot spun asta, dar trebuie să ne trezim! Am să spun aceste lucruri mereu și mereu, până nu voi mai putea!

 

 

 

 

DESPRE DIMENSIUNEA RACLEI ȘI DESPRE HAINA DIN PĂR DE CĂMILĂ A SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL – CA MĂRTURII ALE ARĂTĂRII SALE LA NOI ȘI ÎMPREUNĂ-LUCRĂRII

 

   „Și a venit Sfântul Ioan Botezătorul și s-a rezemat de un dulap și a arătat, ca și cum ar fi însemnat înălțimea sa pe dulap. Și așa s-a descoperit măsura trupului Sfântului și așa s-a făcut Racla. […] Și Dumnezeu l-a descoperit pe Sfântul Ioan Botezătorul pe masa și lângă el, așezată haina sa din păr de cămilă! Și prin cine crezi că l-a descoperit? […] Și dacă cei ai Bisericii nu fac ce trebuie, Sfântul va fi luat de la noi și dat altei țări!

 

   D.G.: Spuneați la un moment dat, data trecută, când eu eram pe picior de plecare, că Sfântul Ioan Botezătorul a fost împărtășit în Raclă? Am înțeles bine? Trupul lui se afla în Raclă, în timp ce a fost împărtășit?

   Părintele Pantelimon: Da, a fost împărtășit în Raclă! De trei îngeri!

   D.G.: Cum ați aflat de dimensiunile Sfântului pentru ai putea face Racla, așa încât să se potrivească trupui său?

   Părintele Pantelimon: Nu a știut nimeni de Sfântul Ioan Botezătorul, așa cum nu au știu despre Raclă! Tot așa, nu a știut nimeni nici măsura Sfântului Ioan Botezătorul! Eu când mam dus la Părintele Arsenie Boca, m-a întrebat: „Cum veniți voi așa la mine, să proiectăm Racla … ? Mie îmi trebuie măsura!”. Însă, cine a știut măsura lui Ioan Botezătorul!? Nimeni, dar noi, noaptea ne-am rugat și Dumnezeu ne-a arătat ce trebuie să facem. Și a venit Sfântul Ioan Botezătorul și s-a rezemat de un dulap și a arătat , ca și cum ar fi însemnat înălțimea sa pe dulap. Și așa s-a făcut măsurarea, de jos până sus, pe dulap, așa cum a arătat și a cerut Sfântul prin semnele puse pe dulap. Rugăciunile le-am făcut de ziua Sfântului Ioan

Botezătorul , la 7 Ianuarie. Toată noaptea ne-am rugat! Și a doua zi a venit Sfântul ș i-a spus lui Moș Ilie: „Măsoară de aici până aici!”. Și la măsurătoare a ieșit 1.80 m. Și așa s-a descoperit măsura trupului Sfântului și așa s-a făcut Racla!

Sunt lucruri care depășesc puterea de înțelegere. Depășesc orice rațiune.

Apoi, după descoperirea măsurii trupului Sfântului, Părintele Arsenie Boca mi-a dat o echipă formată din sculptori, artiști… și am făcut o Raclă foarte frumoasă. Și mi-a zis: „Tu răspunzi, de bani și de cum iese Racla!” Toate le-am făcut cu Părintele, El a desenat Crucea, a făcut schițele și scenele încrustate pe Raclă.

Apoi, toți cei de la biserica de la Bucium s-au opus, și ziceau: „Cine mai știe de trupul

Sfântului Ioan Botezătorul?!. Preotul îmi punea mereu întrebarea asta: „De unde trupul

Sfântului, că de 2000 de ani nu mai are niciun os?”. Și Dumnezeu l-a descoperit pe Sfântul

Ioan Botezătorul pe masa și lângă el, așezată haina lui din păr de cămilă. Ce zici de asta!? Și prin cine crezi că l-a descoperit Dumnezeu pe Sfântul Ioan Botezătorul în acest fel, cu haina pe care acesta o purta când a venit din pustie să propovăduiască? Prin Sfântul Petru și prin Sfânta Ccuvioasă Parascheva de la Iași… . Și i-au arătat lui Moș Ilie cum stă, într-un beci, întins pe o masa, și lângă el era pusă haina lui din păr de cămilă. Haina dovedește că e Ioan! După ce ne-au spus toate acestea, noi am făcut o liturghie, în cadrul căreia a fost împărtășit, cum ți-am spus. Mare pedeapsă, pentru că a fost împărtășit la noi, și biserica nu-l recunoaște!

Iisus a spus: „Cerul și Pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”.    D.G.: Care este legătura dintre ce a spus Iisus și pedeapsă?

   Părintele Pantelimon: Adică nu vor trece. Se împlinește și cuvântul spus de El pentru noi.

Dacă facem Lucrarea vine, dacă nu, ne pedepsește!

   D.G.: Părinte, unde i-a descoperit Dumnezeu lui Moș Ilie, trupul Sfântului Ioan Botezătorul, la Bucium?

   Părintele Pantelimon: Nu, nu…asta nu se spune!

   D.G.: Bun, Părinte, nu mai întreb nimic despre loc! E normal să nu se știe, iertați-mă!    Părintele Pantelimon: Și unii dintre cei ai Bisericii ar vrea să știe locul, dar nu-l vor afla, că nu o vor cu credință!

   D.G.: Revin la momentul împărtășaniei! Spuneați că atunci când a fost împărtășit Sfântul

Ioan Botezătorul se afla în Raclă, adică trupul lui era în Raclă, cu cap cu tot, și a primit Sfânta Împărtășanie de la îngeri. Părinte, povestiți-mi mai amănunțit acest episod.

   Părintele Pantelimon: S-a făcut așa, ca să știi! S-a făcut slujbă la 7 Ianuarie pentru Sfântul Ioan Botezătorul, de paznicul lui, și preotul când iese din altar spune: „Cu frică și cu credință, apropiați-vă!”. Iar asta, părntele a spus-o încet, așa cum l-au sfătuit îngerii. Apoi, doi îngeri ai lui Dumnezeu au luat Racla și au dus-o în fața altarului, la preot, iar al treilea a luat lingurița și l-a împărtășit. Apoi, l-a șters la gură, i-a pus capul ușor în Raclă și l-au dus la loc. Iar preotul spunea rugăciunea de împărtășanie, în timp ce îngerul era cel ce îl împărtășea pe Sfânt. Sunt minuni greu de înțeles! Și nimeni nu poate ajunge cu înțelegerea la înălțimea darului pe care l-a primit țara noastră! Să fie împărtășit la noi! Iar cei cu obligații de recunoaștere a acestor minuni nu fac nimic! Insă Dumnezeu a arătat și nu vrea să se întâmple ca la evrei, să ne ia și nouă darul, cum l-a luat de la ei, pentru că nu L-au recunoscut pe Iisus ca Fiu al Lui Dumnezeu și Dumnezeu. Și dacă cei ai Bisericii nu fac ce trebuie, Sfântul va fi luat de la noi și dat altei țări. Luându-se Sfântul, nici Cea De-a Doua Venire nu va mai fi la noi, pentru că Iisus, la a Doua Sa Venire, va coborî în Slava Sa, acolo unde este trupul Sfântului. Se ia totul de noi! Mare chin pe noi acum, dacă cei ai Bisericii nu-l vor recunoaște!

„Cum să vin eu la voi?”, va spune Iisus. „Dacă sunt mărturii, fapte…de ce nu credeți?”, este altă întrebare a Lui Iisus la care trebuie să răspundă. Din păcate, la Ziua Judecății vor vedea. Și fie, hai să-ți spun, cu tristețe îți spun, că deja s-au laut de la noi toate! Tot darul a fost luat din cauza necredinței și dat altui neam… Asta ca să știi! Însă trupul nu a fost deocamdată dus, doar că Dumnezeu a decis să ni se ia darul. Iar eu am ca poruncă să am grijă trei zile de cei din alt neam care vor veni să-l ia. Îi cazez, apoi ei îl vor lua pe Sfântul Ioan Botezătorul și îl vor duce în țara lor. Și noi vom rămâne de rușine, ca evreii!    D.G.: Of! Dar nu vreau să se întâmple asta, Părinte! Când va fi?

   Păritnele Pantelimon: Nu se știe vremea. Noi nu vrem, dar dacă cei care conduc Biserica asta vor! Uite, câtă luptă pentru a păstra trupul Sfântului Ioan Botezătorul aici, la noi! Ia, fă socoteală, din 1954!

   D.G.: 60 de ani… Îmi pare atât de rău… că mă doare inima, mă doare stomacul. Îmi vine să oftez și să tot oftez…! Eu cred că bunul Dumnezeu a vrut doar să ne sperie, ca să luăm aminte… .

   Părintele Pantelimon: Va fi un chin, va fi o mare durere, o mare încercare pe țară.    D.G.: În curând?

   Părintele Pantelimon: Da, dacă poporul nu se îndreaptă! Păcat că poporul nu a ales calea cea bună la Revoluție! Și mentalitatea comunistă și înspăimântarea celor rele de la americani! Din America…de acolo va veni diavolul la sfârșitul veacului. Părintele Arsenie Boca le-a văzut pe toate și a spus că de la Apus vine pedeapsa pe țară, de la americani.

   D.G.: Din câte îmi amintesc, prin 1939, Părintele Arsenie Boca sunea că peste România va veni Câinele Roșu – Steaua cu cinci colțuri, și va fi durere mare în țară. Însă, spunea

Părintele, după ce vom scăpa de sovietici, va veni Steaua cu șase colțuri, și atunci va veni și prigoana… .

   Părintele Pantelimon: Și era tânăr când spunea astea. Știi istorie!

La început, capul Sfântului a fost a Bucium, apoi călugării l-au dus la Mănăstirea Dealu. E o întreagă poveste…

Maria Teresa i-a dat ordin generalului Bucow să distrugă mănăstirile ortodoxe din Ardeal. Și au început de la Sibiu să distrugă și să ardă mănăstirile și bisericile. Când au ajuns la Sâmbăta, un călugăr a fugit la Bucium și a anunțat că vine prigoana. Auzind aceasta, starețul mănăstirii Bucium a adunat călugării în biserica de lemn, ca să facă slujbă. Când a sosit Bucow cu trupa, călugării erau în mănăstire, la slujbă. Bucow a încuiat ușile și le-a dat foc.

Înăuntru, în biserică, era și capul Sfântului Ioan Botezătorul, adus de la Ierusalim.

Treisprezece călugări au ars și doar doi au reușit să scape, salvând capul Sfântului Ioan Botezătorul de la prigoană. L-au dus în siguranță la Mănăstirea Dealu, unde l-au și lăsat.

 

 

 

 

 

   „Fiule, când vei crește mare și vei ajunge în capul țării, să vii la mine, acolo unde oi fi atunci, și să mă aduci inapoi, ca să-ți dezleg țara”.

 

   D.G.. Legat de Mănăstirea Dealu, e un loc încărcat de istorie.

   Părintele Pantelimon: La Mănăstirea Dealu a fost și Radu cel Mare, de i se mai spunea și Radu cel Frumos. El l-a adus în timpul domniei de la turci pe Sfăntul Nifon, care era prins de turci, de la Constantinopol, l-a pus Mitropolit al Țării Românești, pentru înțelepciunea și sfințenia lui. Numai că Radu a stricat o căsătorie. El avea o soră și un prieten moldovean și a încercat să-i căsătorească, dar moldoveanul era însurat, avea familie, soție cu 5 copii, la Iași.  Așa că Sfântul Nifon nu le-a dat voie și le-a spus: „Să nu faceți una ca asta! Tu să-ți vezi de familie și de copii!”. Dar Radu a trecut peste voia Sfântului, a trimis scrisoare la

Constantinopol și a  reușit să obțină aprobare pentru a doua căsătorie a moldoveanului cu sora sa. Prin obținerea acceptului de la Constantinopol, practic, Radu l-a  despărțit pe moldovean de familia lui, pentru ca acesta să se căsătorească cu sora sa. Sfântul nu putea accepta așa ceva în sânul creștinătății; era de neconceput stricarea căsătoriei, și a făcut publică fapta lor în biserică și i-a blestemat. I-a pus în vedere lui Radu că țara sa va fi lovită greu, cu boli grele, pentru fapta sa și a celor doi, care au trecut peste voia Lui Dumnezeu. Apoi Radu l-a exilat pe Sfântul Nifon și a dat poruncă să nu-i dea nimeni apă sau mâncare și nici să-l ascundă. Amenințarea sa era cu pedeapsă aspră pentru neascultare. Dar, mama lui Neagoe Basarab, care pe atunci avea 15 ani, l-a trimis pe fiul său să-l ascundă pe Nifon și să-l hrănească, până se liniștesc apele. Și odată, când i-a adus mâncare, Sfântul Nifon i-a spus lui Neagoe Basarab:

„Fiule, când vei crește mare și vei ajunge în capul țării, să vii la mine, acolo unde oi fi atunci, și să mă aduci înapoi, ca să-ți dezleg țara”. După plecarea lui, peste țară a venit ciumă, holeră, lepră și multe necazuri. Iar, după ce a fost urcat în scaun, Neagoe Basarab și-a adus aminte ce-i spusese Sfântul Nifon când îl ținea ascuns mama sa, și s-a dus după Sfânt în Muntele Athos. Sfântul se retrăsese la o mănăstire de acolo, la Dionisiu, după ce a fost exilat de Radu. Când a ajuns la Dionisiu, Nifon a fost trimis să muncească la grajdul mănăstirii. Așa se proceda acolo, pentru ascultare. Orice nou venit era trimis la grajd, la măgari. Și Sfântul Nifon a ascultat, iar ei nu l-au cunoscut. S-au gândit că e un călugăr oarecare, sărac, nu

Patriarhul Țării Românești sau vreun Sfânt. Iar el, acolo în grajd, noaptea se ruga. Și un tânăr, un copil îl păzea, iar într-o noapte, acesta a văzut lumină de la cer la pământ, care se revărsa asupra lui Nifon.

O lumină se revărsa din cer peste el! Și până atunci, călugării nu au știut cine e noul venit care făcea ascultare la grajd. Iar copilul s-a dus și i-a spus sarețului cum a văzut lumină din cer acoperindu-l pe Sfântul Nifon, în timp ce se ruga. Iar starețul a fost înțelept și l-a rugat pe copil să nu mai spună nimănui. Apoi, starețul i-a pus pe toți călugării din mănăstire să postească o săptămână și le-a spus: „Trebuie să postim și să ne rugăm, ca să ne arate Dumnezeu cine este omul acesta”, adică Nifon, cine era, „că îl căuta toată lumea”, că era mare ca și Sfântul Ioan Gură de Aur. Și după săptămâna de post, starețului i s-a arătat Sfântul Ioan Botezătorul și i-a spus: „Cel despre care vreți să știți cine este, el e Sfântul Nifon! Aduceți-l în biserică să vă mântuți și voi, că îl caută toată lumea pentru ajutor, așa e de apreciat!”. Și starețul s-a trezit pe la patru-cinci dimineața și i-a rugat pe toți călugării să se îmbrace frumos, cu mantii, cu camilafcă, și cu Evanghelia la ei, pentru a-l primi pe Nifon cum se cuvine. Practic, ei au așteptat pe Sfânt să vină, fără ca el să știe ce fac ei, ce primire îi pregătiseră. Ei știau că după ce bat clopotele, Sfântul vine la biserică, așa că l-au pândit la colț și când a apărut Sfântul, ei au ieșit în calea lui, toți frumos îmbrăcați și cu Evangheliile la ei, și au început să-i cânte: „Patriarhul, patriarhul”…Dar Nifon nu a stat, a fugit” se smerea. El nu s-a mândrit, pentru asta, nu trebuia să știe cine e! Și, mai ales pentru că au început să cânte: „Patriarhul”… nu știu ce! Și atunci, din smerenie a plecat. Însă ei i-au explicat că Sfântul Ioan Botezătorul vrea ca el să vină în biserică, să se mântuiască și ei. La o săptămână de la această întâmplare, Sfântul Nifon a adormit, iar Neagoe a venit să ia trupul Sfântului săl ducă înapoi în Țara Românească, pentru a o scăpa de blestem. S-a rugat de greci o săptămână să-i dea moaștele Sfântului și grecii nu au vrut să-l dea pe Sfânt. Atunci, Neagoe le-a propus să vină ei cu moaștele la noi, să le aducă ei și, apoi, să se întoarcă în Sfântul Munte, după ce ne scapă pe noi de blestem. Așa a ajuns la noi Sfântul Nifon! L-au dus acolo unde a fost îngropat Radu cel Frumos și moldoveanul, la Mănăstirea Dealu, unde au fost îngropați cei doi. Au făcut litie toată noaptea și priveghere și au mers la cele două morminte, al lui Radu cel frumos și al moldoveanului, iar el i-a dezgropat și le-a spălat truputile, cu vin… .

   D.G.: Cine, Neagoe Basarab?

   Părintele Pantelimon: Nu. Sfântul. Sfântul Nifon! S-a ridicat din Raclă și i-a spălat pe

Radu cel Frumos și pe moldovean. Să-ți explic! Neagoe Basarab, la priveghere, l-a văzut pe Sfântul Nifon cum s-a ridicat din raclă, cum i-a scos pe cei doi, cum i-a dezgropat, cum i-a dezlegat și apoi cum i-a spălat cu vin. Apoi, tot Sfântul Nifon i-a pus la loc în groapă. La un moment dat, Neagoe s-a așezat în strană și a adormit. Era foarte obosit. O săptămână se luptase cu grecii să i-l dea pe Sfântul Nifon, că nu voiau să-l dea. Grecii sunt duri, așa sunt ei!

Când s-a trezit, Iisus i s-a arătat lui Neagoe, iar el l-a rugat pe Mântuitorul să ni-l lase nouă pe

Nifon, dar Iisus i-a spus: „Fiule, ce ai promis, fă!”. Apoi le-a dat capul Sfântului Ioan

Botezătorul în schimbul capului Sfântului Nifon. Atunci, când l-a cerut Neagoe Basarab pe Nifon, grecii s-au certat cu el, că nu voiau să-l dea. De-abia după ce s-a ridicat Nifon din raclă s-au împăcat. Nu știți voi câți sfinți mari avem noi!!

Și nu ți-am spus cum a fost primit Sfântul Nifon la mănăstirea Dealu! Tot poporul a fost acolo, la Dealu, și au făcut privighere de toată noaptea. Și noaptea, când preoții slujeau, era și

Sfântul Ioan Botezătorul cu ei. Așa a ajuns Capul Sfântului Nifon la noi!

   D.G.: Îl iubesc tare, tare mult pe Sfântul Nifon, Părinte! Când am fost ultima dată la Catedrala „Sfântul Dimitrie” din Craiova, m-am dus special pentru Sfântul Nifon, să-mi lămuresc anumite întâmplări legate de numele Sfântului. Când am intrat în Catedrală m-am întâlnit cu un frate pe care-l cunoscusem în urmă cu un an, la Praznicul Sfântului Dimitrie. Fratele Lucian, așa îl cheamă, nu m-a recunoscut. Era și firesc, la cât de multă lume e la un praznic. L-am întrebat dacă a mai pictat ceva, pentru că, în urmă cu un an, îmi arătase câteva lucrări de-ale sale. Foarte frumoase! La Praznicul Sfântului Dimitrie, fratele Lucian vindea diverse obiecte de cult bisericesc și avea expuse și câteva dintre lucrările sale. Eu eram la coadă și mă rugam Sfântului Dimitrie să alunge tristețea din inima mea și să mă împace cu mine, cu familia, cu toate contradicțiile mele generate de răutatea din mine. Atunci am simțit o pace în inimă, în toată ființa, o împăcare dincolo de orice închipuire! În timp ce eram în starea aceasta, fratele Lucian spunea: „Dumneata, de acolo, vino mai aproape!” Nu știam cu cine vorbește, însă, când a spus și a doua oară, m-am uitat în direcția dânsului m-am uitat în direcția dânsului și mi-am dat seama că vorbește cu mine. Mă rog, mai pe scurt, l-am ascultat și m-am dus mai aproape și mi-a spus: „Nu am întâlnit până acum atâta pace într-un om. Stai aici lângă mine că liniștea ta îmi face bine!” Și asta a fost. Și cât am stat lângă el, mi-a arătat picturile domniei sale. Numai că, ce nu știa el, liniștea nu era de la mine, era de la Sfântul Dimitrie, o liniște pe care o simțeau și cei din jur. Așa m-am cunoscut cu fratele Lucian, prin Sfântul Dimitrie. Acum revin la întâmplarea cu Sfântul Nifon, după un an, când m-am întâlnit pentru a doua oară cu fratele Lucian. După ce l-am întrebat de lucrări și i-am spus în linii mari cum ne-am cunoscut, fratele Lucian s-a dus, a luat o legătură de chei și m-a dus la racla Sfântului Nifon. A deschis racla , apoi mi-a lăsat cheile și mi-a spus: „Ai grijă de raclă până mă întorce eu! Să te uiți din când în când și la pangar! Poate vrea cineva să întrebe ceva, să cumpere ceva. Și dacă vin oameni la raclă, să-i primești frumos, ca de-a casei, ca o gazdă bună! Stai liniștită aici cu Sfântul Nifon, vin repede, nu lipsesc mai mult de o jumătate de

oră! Mă duc să îți aduc câteva lucrări, să-ți dai cu părerea!” Și a plecat, Părinte, fratele Lucian val-vârtej, și m-a lăsat cu maldărul de chei în mână! Eram mută de bucurie, de ceea ce aveam de făcut, de toate la un loc! Veneau oamenii la raclă, se uitau la mine, nu cred că înțelegeau de ce îi primește cineva, pentru că precis nu era tipicul mănăstirii să pui pe cineva de pe drum să primească oamenii la raclă, cu voioșie! Că eram tare voioasă și împăcată și fericită! Printre primiri, mă mai uitam și la panagar. Și, la un moment dat, au intrat doi preoți, care, când mau văzut, s-au cam mirat tare. Cam asta exprimau fețele sfințiilor lor.! Apoi a venit un alt părinte și au început să discute și să arate spre mine. Cred că s-au speriat dragii de ei, când mau văzut cu maldărul de chei în mână, cu inițiativă, și la raclă și la pangar. Eu mi-am luat sarcina în serios și mă purtam „ca de-a casei”, și la raclă și la pangar! Unul dintre preoți zâmbea, altul se încrunta, era îngrijorat, dar nu îndrăzneau să vină să mă întrebe de unde am cheile și ce caut acolo, așa de determinată eram!

Cred că i-am oprit din drum, pentru că, precis, nu veniseră să mă vadă pe mine cum mă descurc! Spun asta pentru că nu plecau, discutau și se uitau la mine, când mai discret, când mai direct, mirați tare! Au stat așa nedumeriți până a venit fratele Lucian. i-am văzut apoi, după ce am predat racla, cheile, închinăciunile, toată bucuria momentului, cu tot respectul oferit sfințiilor lor, discutau cu fratele Lucian și se amuzau. Și unul dintre dânșii zicea: „Frate, ce ne-ai făcut!”, și se amuzau! Pluteam când am plecat de la Sfântul Nifon! Aveam o bucurie aparte, greu de spus în cuvinte Părinte! Dar să mă întorc la lucrarea noastră, să nu pierdem timpul cu mine!

   Părintele Pantelimon:  Așa fac sfinții, te pun în tot felul de situații. Te-ai dus cu drag la el și atunci, Sfântul Nifon a vrut să îți arate cât de mult se bucură. Ai văzut și Părintele Arsenie Boca cum vorbește cu tine când te duci la el la icoană, la cruce sau la Prislop?! Ai văzut și Maica Domnului cum te primește!? Așa de frumos lucrează sfinții. Țara noastră e iubită de mulți sfinți și e ajutată. Uite, și în Lucrarea noastră, atâția sfinți care s-au arătat lui Moș Ilie și Părintelui Arsenie Boca! Sunt lucruri care acum s-au dovedit toate și acestea trebuie puse la punct, și spuse așa cum au fost! Toate trebuie făcute cu credință, iar unii dintre cei ai bisericii nu au credință!

Dacă ar fi crezut, ar fi făcut biserica de la Bucium, iar în biserică trebuiau să construiască un baldachin, așa cum este la Căldărușani și la Cernica, iar racla trebuia să fie gata, Să fi fost de mult îmbrăcată în argint, așa cum ni s-a cerut!

Uite, acum îmi dau Racla! Iar Biserica nu a ținut cont de cererea mea. Și Catedrala trebuie construită. Iar la biserică, preoții vor trebui să slujească numai cu post. Și pentru toată această necredință, pentru neducerea la bun sfârșit a acestei mari Lucrări, vine mare pedeapsă peste România, cum îți mai spusei.

   D.G.: Sfinția Voastră, să îndrăznesc să vă întreb, cât de mare e această pedeapsă și în ce constă?

   Părintele Pantelimon: Nu se poate spune! Dar, dacă se îndreaptă poporul, atunci Dumnezeu ne iartă, ne ocolește!

 

DESPRE ARESTĂRILE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA, ALE LUI MOȘ

ILIE ȘI ALE PĂRINTELUI PANTELIMON. DESPRE CUM L-A VINDECAT MAICA DOMNULUI PE PĂRINTELE PANTELIMON ÎN ÎNCHISOARE.

 

   „Părintele Arsenie Boca a spus, încă de când era închis la Brașov, că: <<Moartea îmi vine de la o femeie>>. Și după aceea , Ceaușescu a pus să fie urmărit în permanență și iradiat […] ca să-l șteargă mai repede, să-l omoare odată, pentru că le era frică de Părintele. Aduna multă lume în jurul lui, aduna mult popor, iar Ceaușeștii de popor se temeau. […] Lumea acum nu mai crede cei mai mulți ar spune că facem publicitate. […]Mie, Părintele mi-a spus prima dată când m-a văzut: <<Dute și fă armata! Apoi vino să te călugărești>>. Și așa a fost.

   Noi trebuie să spune doar ce am văzut, doar adevărul!”

 

   D.G.: Părinte, se vehiculează mai multe variante privind moartea Părintelui Arsenie Boca….

   Părintele Pantelimon: Nu știe nimeni nimic! Vorbește fiecare după cum îl taie capul! Eu însă, pot să vă spun pentru că am fost mai tot timpul cu el. Hai să-ți spun de unde s-a plecat și unde s-a ajuns! La mine a venit o doamnă, care a fost secretara lui Gheorghe Gheorghiu Dej, dar și a Ceaușeștilor, și care mi-a spus că: „anul acesta îl împușcă pe Ceaușescu! Se duce întro țară cu trei avioane, duce tezaurul, și după ce se întoarce îl împușcă!”. Iar mie nu-mi venea să cred și i-am zis: „Doamnă, nu mai vine el în țară!”.Și așa s-a întâmplat, exact cum mi-a spus ea. Iar doamna aceea a fost trimisă de Dumnezeu să vorbească cu mine. Când a venit ea, eu eram la stupi. Era dimineață și ea s-a apropiat de mine, așa ca tine, și era ca tine de statură, și plângea. Mi-a spus, cumva, disperată: „Părinte, vreau să vorbesc cu Părintele Pantelimon!”. „Ce ai cu el?”, am întrebat-o eu. „Nu vă spun, nu spun nimănui, doar lui!”, mi-a spus ea și tot repeta asta, în sensul că era ceva atât de important, încât numai lui putea să-i spună, adică mie… . „Păi hai să-l căutăm! Dacă doar cu el vrei să vorbești?! Să-l așteptăm, că s-a dus până pe aici, pe undeva și se va întoarce”, i-am spus și am invitat-o să intre în chilie. Cum a intrat în chilie mi-a zis: „Aaaaa! Păi dumneata ești!”. Și atunci a început să-mi povestească: „Anul ăsta îl împușcă pe Ceaușescu!”. Și ți-am spus ce discuție am avut! Avea descoperire de la Dumnezeu!

Când a venit la mine, eram în luna mai și mi-a cerut să o conduc eu la Ceaușescu, să-i spună ea direct ce se va întâmpla. Eu i-am făcut un memoriu și i-am spus că este imposibil să ajungem la Ceaușescu. „O să te azvârle afară cei de la pază”, am avertizat-o! Nu a vrut și, atunci, i-am spus să ducă memoriul la Palatul lui Ceaușescu, iar la poartă să-l lase celor de la pază, iar cei de la pază vor duce ei mai departe memoriul lui Ceaușescu. Așa s-a și întâmplat! Numai că, după ce i-au luat memoriul, au arestat-o! Apoi au trimis-o la Cluj, unde a stat închisă un an, iar cel mai groaznic chin a fost că i-au spălat creierul. Și după doi ani, când mam dus eu odată la Brașov, mă trezesc cu o femeie drept în fața mea. Și mă întreabă: „Părinte, mă mai cunoști?”. „Nu te mai cunosc”, i-am răspuns. „Părinte, eu sunt, cutare, și, hai, întreabă-mă repede că eu deviez!”. Și mi-a povestit cum a fost cu forța divorțată de soț, cum au chinuit-o. I-am povestit eu ce s-a mai întâmplat, apoi, eu am întrebat-o din ce trăiește și ea mi-a zis: „din ce găsesc pe drum”. „Și gata, am terminat, nu mai pot vorbi!”. Asta cu secretara lui Gheorghe Gheorghiu Dej!

   D.G.: Dar ce vârstă avea doamna?

   Părintele Pantelimon: În jur de vreo 60 de ani, cam așa. Iar Părintele Arsenie Boca a spus, încă de când era închis la Brașov, că: „Moartea îmi vine de la o femeie”. Iar Ceaușeasca a pus un ofițer de securitate și l-a iradiat pe Părintele Arsenie Boca în arestul de la Brașov. Și așa iradiat, l-a trimis la Canal. Apoi, după ce i-au dat drumul de la Canal, mai târziu, securiștii puși de Elena Ceaușescu, l-au iradiat din nou, când a fost discutat memoriul dus de secretara aceea (a lui Gheorghe Gheorghiu Dej și a Ceaușeștilor), cea arestată și al cărui creier a fost spălat. După ce au pus mâna pe memoriu, a spus că nu secretara a făcut memoriul. Ea fusese secretara lor, așa că Ceaușeasca a dat vina pe părintele Arsenie, pe care nu-l suportau. Și cât a stat acolo două săptămâni, Ceaușeasca a pus un ofițer să-l iradieze tare. Însă Ceaușeasca nu recunoștea că a dat ordin ca Părintele Arsenie Boca să fie iradiat. Toate astea sunt lucruri adevărate! Şi după aceea, Ceauşeasca a pus să fie urmărit în permanenţă şi iradiat. Şi ţinea legătura telefonică cu cel care-1 urmărea şi-l iradia pe Părintele şi-l întreba: „Ce face, cum e?”. Iar securistul răspundea… „A slăbit, nu-i mai înţeleg vocea. Nu mai are mult! Acum e gata!”. Toate discuţiile acestea au fost interceptate de o femeie şi ea ni le-a spus. Vezi, Ceauşeasca ţinea legătura cu securistul ca să-l şteargă mai repede, să-l omoare odată, pentru că le era fiică de Părintele Arsenie Boca. Aduna multă lume în jurul lui, aduna mult popor, iar Ceauşeştii de popor se temeau!

Uite, nu e aşa cum spun prin cărţi că s-a întâmplat cu Părintele Arsenie! Acum, să-ţi spun cum a fost şi când au vrut să-l aresteze la Sâmbăta şi să-l ducă la Braşov, la închisoare! Era prin 1947, când au venit să-l aresteze pe Părintele Arsenie Boca. Şi erau cinci, iar noi câţiva eram pe afară şi ne-au întrebat pe noi: „Unde-i bă, Arsenie?”… Şi Părintele a ieşit la ei şi i-a întrebat: „Pe cine căutaţi?”. Iar securiştii i-au răspuns: „pe voi, bă, trântorilor, hoţilor, bandiţilor!”. Iar Părintele s-a băgat aşa în ei, şi-i călca pe picioare, îi împingea cu pieptul şi-i călca pe picioare, arătându-le, cumva, că poate să treacă peste ei. Iar securiştii se retrăgeau, se dădeau înapoi, în timp ce Părintele îi întreba calm şi zâmbind: „suntem mai hoţi ca voi, mai trântori ca voi, mai şmecheri şi mai bandiţi ca voi!?”. Iar securiştii se tot retrăgeau, se tot dădeau înapoi. Apoi le-a zis Părintele serios: „Ştiu de ce aţi venit! Numai că eu nu vin cu voi, că dacă merg cu voi, voi de aici nu mai plecaţi, vi se sfărâmă maşina. Vin eu mâine! Cel mai bine pentru voi este să vin eu mâine. Mâine la 7.00 fix sunt la voi, la Braşov!”.    D.G.: Dacă nu-1 ascultau, mureau? Făceau accident cu maşina?

   Părintele Pantelimon: Da, mureau! Şi l-au lăsat, iar a doua zi, Părintele s-a dus singur la ei, la Braşov. Acolo, au pus un călău şi l-a bătut, de l-a făcut numai sânge. Iar Părintele i-a spus călăului: „Măi, omule! Mâna asta cu care m-ai bătut, tu nu o mai duci la gură! Şi în acel moment i s-a uscat mâna. Iar pe călău l-au mutat la Sibiu ca să nu se dea pe faţă, să nu se afle ce a păţit. De la Sibiu, i s-a pierdut urma de tot. Apoi, au aflat braşovenii că Părintele a fost bătut de acel călău şi au ieşit în stradă. S-au ridicat împotriva securiştilor şi le-au cerut să-l vadă pe Părintele Arsenie. Iar ei, de frica poporului, l-au curăţat de sânge, l-au spălat, l-au îmbrăcat frumos şi l-au scos în faţa mulţimii, să-i arate că este sănătos, că nu are nimic, că nu e bătut. Iar Părintele le-a făcut semn cu mâna să stea liniştiţi. Apoi, după închisoarea de la Braşov, l-au trimis la Canal. Aşa că, nu tot ce s-a scris despre Părintele, e aşa! Noi trebuie să spunem doar ce am văzut, doar adevărul!

   D.G.: Povestiţi-mi şi despre arestările lui Moş Ilie, Părinte!

Părintele Pantelimon: A fost arestat după ce s-a făcut Racla. Din vorbă în vorbă, s-a aflat că de Sfântul Nicolae vine Racla. Eu eram la Bucureşti şi ajungeam seara cu Racla, iar ei m-au aşteptat, şi între ei era şi Moş Ilie. Până să ajung eu, securitatea a venit şi i-a arestat pe toţi, preoţi, civili. Nu i-au ţinut mult şi le-au dat drumul, însă pe Moş Ilie l-au dus la Sibiu, la spitalul de nebuni, şi l-au închis 10 zile. El nu a apucat să vadă Racla, numai după cinci ani. Eu am scăpat pentru că nu am reuşit să urc cu Racla în tren şi am aşteptat altul şi am ajuns spre dimineaţă, pe la ora 4. Când am ajuns eu, securitatea curăţase tot, îi arestase pe toţi cei 200 de oameni care mă aşteptau. Voiau sa vadă Racla Sfântului Ioan Botezătorul, că îl iubeau mulţi. Dar între ei au fost şi oameni ai Securităţii, îmbrăcaţi în preoţi, iar unii chiar preoţi care au trădat. Dar el nu era supărat pe ei. El nu era supărat pe nimeni. Ştia ce lucruri rele îi vor face şi doar îi aştepta. Dar să ştii că, în realitate, pe Părintele Arsenie îl iubeau mulţi oameni! Mulţi spuneau despre el că e Sfântul Ioan Botezătorul, în sensul că Sfântul lucra prin Părinte. Şi revin la noaptea aceea. Am coborât Racla din tren şi am aşteptat să vină cineva să mă ajute. La un moment dat, am adormit pe o bancă, de oboseală. Nimeni nu avea nicio treabă cu mine. Apoi au venit câţiva oameni cu un car şi m-au ajutat să duc Racla, să o sfinţim. Moşul ne-a spus: „Dacă nu o veţi sfinţi-o, nu o mai vedeţi!”. Şi-apoi ne-a fost luată, cum ţi-am spus şi ţinută îngropată 5 ani. Iar pe mine m-au acuzat de terorism şi că am vrut să dau lovitură de stat şi m-au certat că am plecat din Securitate. Îmi reproşau că ei m-au crescut, iar eu am plecat, i-am trădat. Imediat după armată, m-am călugărit, iar ei considerau asta o trădare. Eu le-am răspuns: „Cum m-aţi crescut, că în continuu m-aţi urmărit şi m-aţi arestat şi m-aţi controlat şi mi-aţi făcut tot timpul percheziţii, apoi m-aţi bătut de atâtea ori?”. Ţi-am spus cum m-au arestat la Sâmbăta! Eee, acolo era lacul, lângă mănăstire, îl ştii! Atunci am fost acuzat că eram partizan… ţi-am mai spus… Numai aşa mă ţineau, în percheziţii, arestări…    D.G.: …bătăi…

   Părintele Pantelimon: Eee…! Mi-ai spus că ai fost la Sâmbăta. Cum ţi-a plăcut la Sâmbăta? Când ai fost?

   D.G.: Prin 1982. Mergeam des la Sâmbăta, aproape săptămânal, lucram în zonă. Totdeauna era foarte multă lume şi eu voiam să-l cunosc pe Părintele Arsenie Boca, îmi doream tare, tare mult, numai că, în perioada aceea era ascuns de săteni, din câte am înţeles de la dânşii. Îl ţineau ascuns, să nu afle Securitatea că e acolo. El venea pe ascuns la Sâmbăta. Cred că era în perioada când era în exil la Bucureşti. Îmi era tare drag Părintele şi îl simţeam prezent de multe ori. E greu de spus cum simţeam prezenţa sa, dar ştiu sigur că era acolo şi totdeauna, când aveam probleme pe drum, căci mergeam pe jos sau cu bicicleta, iar distanţa era mare de la Victoria la Sâmbăta, o mână nevăzută mă ajuta, de cele mai multe ori, să nu-mi rup picioarele. Eram de-a dreptul fascinată de personalitatea sa! Mă duceam pur şi simplu. Oamenii vorbeau atât de frumos despre dânsul şi simţeam o teamă în tot ce spuneau ei. Iar eu nu înţelegeam de ce îşi lua măsuri de siguranţă când vorbeau despre dânsul! Apoi am înţeles, pentru că era urmărit de Securitate. Am suferit mult că nu m-am întâlnit cu Părintele şi una dintre fetele de acolo, Maria, de prin satele prin care mergea Părintele, parcă pe la Ucea sau Viştea, mi-a adus într-o zi o fotografie şi m-a întrebat dacă ştiu cine e. I-am răspuns foarte emoţionată, fără să respir, ca atunci când eşti în clasa întâi şi vrei să răspunzi primul la şcoală: „Părintele Arsenie Boca!”. Avea o privire vie, de foc! Simţeam cum mă arde, cum mă ceartă! … De altfel, avea şi de ce… eram o rebelă şi o răzvrătită la vremea aceea. Nu mai văzusem o astfel de privire niciodată. Expresivă şi de foc. Uneori era şi blândă privirea lui. Depindea de cât de cuminte eram, şi nu prea eram. De atunci m-am simţit de multe ori apărată de Părinte. El nu m-a părăsit, eu da, pentru că apoi, după ce am plecat din zonă, nu am mai mers după Părintele Arsenie Boca, aşa cum îmi propusesem. Anii au trecut. M-am căsătorit şi câţiva ani am încercat să aflu pe unde era Părintele. Apoi m-am luat cu viaţa de familie şi am renunţat să-l mai caut, să mă duc acolo unde este şi el. Nu ştiu ce voiam să aflu de la dânsul!? Nu aveam probleme, voiam doar să-l văd şi să-mi spună ce am de făcut în legătură cu Iisus, cu alegerea mea, filosofia indiană şi aiurelile din capul meu. Poate din cauza asta nu ne-am întâlnit, ar fi fost în zadar! Nu aş fi înţeles nimic! Irosea mărgăritarele pe mine….

   Părintele Pantelimon: Ce ai simţit prima dată când ai venit aici la Turnu şi ai văzut icoana Părintelui Arsenie Boca?

   D.G.: Am avut aceeaşi senzaţie, a unei priviri care arde, dar de dată aceasta de bucurie. Am trăit sentimentul unei revederi. Parcă îmi spunea: „uite, că ne-am întâlnit din nou! Acum eşti ceva mai întreagă la cap, şi mă bucur să te văd aşa, în sfârşit, ne revedem, mult ţi-a trebuit”.

Uneori mă ceartă, dar de cele mai multe ori se bucură.

   Părintele Pantelimon: Lumea acum nu mai crede, cei mai mulţi ar spune că facem publicitate.

  1. G.: Mă tem că mulţi or să creadă, cel puţin despre mine, nu doar că fac publicitate, cum spuneaţi, dar şi că sunt puţin sărită! N-ar fi pentru prima oară când m-aş confrunta cu un astfel de diagnostic. Asta e situaţia! Trebuie să merg mai departe cu orice preţ, cu orice diagnostic! Părintele Pantelimon: Măi, ce treabă ai tu cu ei? Lasă-i să vorbească! Când se vor trezi, or să regrete. Când alegi calea Lui Dumnezeu, trebuie să te aştepţi la denigrări, la ocară, la luptă de multe feluri. Reţeta e aceeaşi şi nu scapă nimeni! Diavolul nu stă şi e neobosit. Ca exemplu, Părintele Arsenie Boca. Doar ştii cât a suferit şi nu s-a plâns niciodată şi nu a acuzat pe nimeni de nimic. Părintele era şi este sfânt, era om al Lui Dumnezeu, prin care lucra Dumnezeu. Diavolul lucrează şi el prin oameni şi pentru că nu suportă sfinţenia, face tot ce poate să deformeze adevărul şi să-i întineze pe cei în care Dumnezeu a pus sfinţenia Sa, dragostea Sa. Părintele Arsenie îi ia în paza sa pe toţi cei care vin la el la icoană sau la Prislop, la mormânt! De toţi are grijă! La fel şi când era cu noi, de toţi avea grijă, pentru că el vedea problemele fiecăruia şi care era calea cea mai bună pe care trebuie să o urmeze pentru a ajunge la Dumnezeu. Mie, Părintele mi-a spus prima dată când m-a văzut: „Du-te şi fă armata! Apoi vino să te călugăreşti”. Şi aşa a fost!

„….faţă de suferinţa de atunci, din închisoare, suferinţa pe care o simt faţă de distrugerea ţării, acum, e nimic! Nu se compară! Durerea cea mai mare e a ţării. Atunci, în închisoare nu mă durea cum mă doare acum, când văd tineretul rătăcit şi tulburat din cauza necredinţei. […] Insă, durerea pe care o simt pentru ţară…, aşa batjocorită de comunişti, distrusă de materialismul dialectic, alta mai mare, nu am mai trăit! ”    D.G.: La Galaţi şi la Gherla, câţi ani de închisoare aţi făcut?

   Părintele Pantelimon: Apăi nu mai ştiu… şi la Gherla, şi la Iaşi şi la Braşov şi la Sibiu…    D.G.: …s-au adunat 13, 15 ani de închisoare, Părinte…?

   Părintele Pantelimon: Apăi, lasă asta! Nu mai ştiu! Au fost destui!    D.G.: Unde aţi avut cel mai greu tratament?

   Părintele Pantelimon: Anchetele erau peste tot la fel. Ne legau în lanţuri, ne puneau cătuşe la mâini şi la picioare, ne băteau, iar la anchetă ne puneau un căpăstru, apoi nişte ochelari negri pe ochi; erau din tablă vopsită în negru, să nu vezi nimic, iar cu căpăstrul acela îţi opreau sângele şi, dacă nu mai urca la cap, leşinai, cădeai jos! Iar întrebările le puneau foarte repede, una după alta. Lucrau aşa ca să te poată prinde, dar eu tăceam. Nu răspundeam nimic la întrebările lor. Iar anchetatorul se enerva şi le spunea celorlalţi care erau cu el: „Uitaţi-vă la el, îşi bate joc de noi!”. După asta eu le-am spus: „Cum, eu în lanţuri şi îmi bat joc! Cum aşa!?”. Şi se enervau de fiecare dată când nu înţelegeam „bunele lor intenţii”. Spunea anchetatorul nervos: „Uitaţi-vă la el, nici nu-i pasă!”.

   D.G.: Tăcerea dumneavoastră era un afront de nesuportat faţă de munca lor de „transformare a omului”. Dar în ce, nici ei cred că nu ştiau. Nu conta, ordinul era unul de „transformare” şi trebuia respectat! Victime şi ei, de fapt!

   Părintele Pantelimon: Da, şi nu înţelegeau că puterea venea de la Dumnezeu. „Cum poţi să taci, de ce taci?”, mă tot întrebau, iar eu le-am răspuns: „Pentru că sunt un om fericit şi nu am nimic de comentat”. „Cum aşa!?”, se mirau ei, că eu vobeam serios, cât puteam de serios. Iar eu le-am explicat în felul următor: „Cine poate să fie mai fericit ca mine, cu gardă de corp şi ziua şi noaptea? Nici preşedintele Americii nu are atâta gardă câtă avem noi aici!” Aoleu, cum au sărit în sus: „Uite cum îşi bate joc de noi!”. „Păi nu e aşa?

Mă duceţi înapoi cu garda, mă păziţi când mănânc, când dorm, tot timpul!”, le spuneam, şi ei luau foc! „Nici împăraţii nu au atâta! Cum să nu fiu fericit!?”, le spuneam şi ei turbau când auzeau asta. Asta cu împăratul nu le-a plăcut de loc. Dar să ştii că faţă de suferinţa de atunci, din închisoare, suferinţa pe care o simt faţă de distrugerea ţării acum, e nimic! Nu se compară! Durerea cea mai mare e a ţării.

Atunci, în închisoare nu mă durea cum mă doare acum, când văd tineretul rătăcit şi tulburat din cauza necredinţei. în închisoare ajunsesem să nu mă mai intereseze răutatea lor. Trecusem peste ea, peste durere.

Insă durerea pe care o simt pentru ţară, aşa batjocorită de comunişti, distrusă de materialismul dialectic, alta mai mare nu am mai trăit! Iar rezultatul: tinerii nu au niciun rost acum, nu simt nimic! Apoi, să spun şi despre problemele de conştiinţă. Vin la mine multe doamne care se plâng de copii, şi dacă le spun că au greşit, că trebuiau să-şi crească copiii în credinţă şi cu fiică de Dumnezeu, se supără, au impresia că le cert, că le judec. Dar ele nu îşi dau seama că cine le ceartă este conştiinţa lor. Conştiinţa e cea care le judecă pentru greşelile lor şi tot nu înţeleg să se pocăiască şi să se îndrepte.

Oamenii nu mai sunt atenţi la experienţa altora, nu mai vor să înveţe de la nimeni. Aşa şi cu acele doamne care se plângeau că nu le mai ascultă copiii, iar eu le certam. Pe mine mă durea inima şi mă doare pentru toţi, dar ele nu pricepeau. Le spuneam de multe ori: „staţi liniştite, nu vă supăraţi pentru cele ce aţi făcut, că vine conştiinţa şi pune lucrurile la punct. Eu nu mai am treabă, mă retrag, că vine conştiinţa!”.

 

 

 

DESPRE CE ÎNSEAMNĂ A FI OMUL LUI DUMNEZEU.

DESPRE DEOSEBIREA PROROCILOR. DESPRE „POMUL BUN” ŞI „POMUL RĂU” DUPĂ ROADE. DUPĂ FAPTE.

 

„Prin Părintele Arsenie Boca vorbea Mântuitorul. […] Ca şi Mântuitorul, el se uita la tine şi ştia tot ce ai pe suflet şi ce gândeşti. Nu-i puteai ascunde absolut nimic! Pentru că vedea tot! El era peste noi! […] El a fost luminat şi pentru Vechiul şi pentru Noul Testament. In timp ce,

Moş Ilie vorbea de cele ale Sfârşitului, doar despre Timpul de pe Urmă, căci prin el vorbea Sfântul Ioan Evanghelistul! […] Şi până la Naştere, toate prorocirile s-au împlinit! Aşa se vor împlini şi cele de după Naştere, până la Judecată, prin proroci ca Moş Ilie! ”

 

   D.G.: La un moment dat, Părintele Arsenie spunea: „Eu am mai fost acolo şi ştiu unde mă duc. Şi de acolo, vă ajut mai mult”. Din câte am priceput eu, Părintele a fost răpit în Duh?

Până la al câtelea Cer?

   Părintele Pantelimon: Da, a fost răpit în Duh! El trăia în trup, dar sufletul lui era în Rai! Iar lui i-a dat Dumnezeu să cunoască şi cele vechi şi cele noi.    D.G.: Până la al câtelea cer, Sfinţia Voastră?

   Părintele Pantelimon: Până la Tronul Mântuitorului! Nu a spus el: „Ştiu unde mă duc! Şi de acolo, vă ajut mai mult!?” E clar! Ne-a dat toate dovezile!

Prin Părintele Arsenie Boca vorbea Mântuitorul. El cunoştea atât Vechiul, cât şi Noul Testament şi ne-a vorbit nouă despre completările înţelesurilor lor. Ca şi Mântuitorul, el se uita la tine şi ştia tot ce ai pe suflet şi ce gândeşti. Nu-i puteai ascunde absolut nimic! Pentru că vedea tot! El era peste noi! El a fost luminat şi pentru Vechiul şi pentru Noul… . în timp ce, Moş Ilie vorbea de cele ale Sfârşitului, doar despre Timpul de pe Urmă, căci prin el vorbea Sfântul Ioan Evanghelistul, căruia i s-a spus să scrie tot ce aude şi ce vede. Iar ei nu se cunoşteau! Aşa a rânduit Dumnezeu să ajungă să lucreze împreună un om cu carte, Părintele Arsenie Boca şi cu unul fără carte, Moş Ilie.Şi aici mai scrie aşa: „şi s-au petrecut toate sub corectarea lui Ioan Evanghelistul!”

Astea sunt lucruri grele, pe care nu le poate înţelege lumea acum, din cauza măririi, a semeţiei. Cum ţi-am mai spus, Părintele Arsenie era ca un apostol, el ştia deja, lui i se dăduse cunoaşterea. Şi el ne corecta şi ne arăta cum să facem şi de ce anume să nu ne atingem. Iar Moş Ilie era proroc.

   D.G.: Au mai fost şi alţi apostoli?

   Părintele Pantelimon: Nu. Îi scris că tot ceea ce s-a petrecut, s-a făcut sub corectarea

Sfântului Ioan Evanghelistul, care a vorbit prin Moş Ilie! Pentru că nu puteai să stai în faţa Sfântului, te ardea lumina lui! Era nevoie de un om care putea să ducă această grea misiune a Postului de 33 de ani, cu rugăciune. Un om bătrân şi fără carte a dus această sarcină atât de grea! Şi pentru că noi păcătoşii nu puteam să comunicăm cu Sfântul Ion Evanghelistul, pentru că era în Duh şi ne ardea, ni l-a dat Dumnezeu pe Moş Ilie. Moş Ilie putea să-l vadă şi să vorbească cu el! Prin el a lucrat Sfântul Ioan Evanghelistul şi i-a arătat: „aici faci aşa, aici aşa”. …Nu vorbea Moşul, vorbea Sfântul Ioan Evanghelistul! Ca să se dovedească şi aici, că tot printr-un om lucrează Dumnezeu, ca şi prin Iisus! înţelepciunea e mare! Ţi-am mai spus! în Lucrarea noastră este vorba de ceea ce a spus Iisus de la început, prin proroci. Până la Naştere, Dumnezeu a lucrat prin proroci, şi acum, tot aşa. Iisus a zis: „Mă duc să vă pregătesc loc…”, apoi: „Şi am să vin să vă răsplătesc”. „Cum Mă vedeţi că mă duc, aşaam să vin la Ziua Judecăţii”. Şi până la Naştere, toate prorocirile s-au împlinit! Aşa se vor împlini şi cele de după Naştere, până la Judecată, prin proroci ca Moş Ilie.

   D.G.: Părinte, dar cum a fost posibilă dezlegarea pentru un post atâta de lung?

   Părintele Pantelimon: Eee, până la urmă a primit dezlegare, dar nu de prima dată. Moş Ilie s-a dus la preot, la îndemnul Mântuitorului, să-l dezlege pentru a ţine acest post de 33 de ani şi preotul nu a vrut să-l dezlege, de teamă să nu-1 bage în păcat prin dezlegarea pe care o făcea. Nu credea că Moş Ilie poate ţine acest post şi îi era teamă să nu-i cauzeze sănătăţii. Iar lisus a venit din nou la Moş Ilie şi i-a spus. „Du-te din nou şi spune-i să te dezlege!”. Apoi preotul l-a dezlegat şi i-a spus: „Bine, dar pe răspunderea ta!”. Iar Moş Ilie i-a spus: „nu e păcat, pentru că îmi dai numai dezlegare, iar dezlegarea e dată de Dumnezeu Bisericii şi nu are legătură cu răspunderea”. Vezi ce înseamnă dezlegarea pe care i-a dat-o Dumnezeu Bisericii!? E vorba doar de puterea dată ei prin dezlegarea pe care o face, nu că ar răspunde preotul! Dumnezeu a arătat asta, ca să-i lumineze pe preoţi. Dumnezeu nu s-a arătat deloc în Biserică, dar prin Moş Ilie le-a transmis să facă dezlegări cât mai multe. Să nu se teamă, dezlegarea e puterea dată Bisericii şi această putere trebuie folosită fără frică. Preoţii ştiu la ce mă refer, nu e cazul să explic!

 

 

 

 

 

„CU GLASUL MEU CĂTRE DOMNUL AM STRIGAT, CU GLASUL MEU CĂTRE DOMNUL M-AM RUGAT”.

DESPRE POSTUL DE 40 DE ZILE AL PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN MUNTELE ATHOS ŞI DESPRE RĂSPLATA POSTULUI.

 

„Părintele Arsenie Boca s-a rugat la Mântuitorul să-i dea un duhovnic care să-l înveţe viaţa monahală. […] Pe acesta, Maica Domnului l-a pus să-i fie duhovnic, pe Sfântul Serafim de Sarov! ”

 

  1. G.: Părinte, povestiţi-mi despre părintele Arsenie Boca, şi anume cum a fost dus de Maica Domnului într-o peşteră din Muntele Athos, să ţină post 40 de zile, aşa cum a ţinut Iisus în pustie.

   Părintele Pantelimon: Părintele Arsenie Boca s-a rugat la Mântuitorul să-i dea un duhovnic care să-l înveţe viaţa monahală. Iar Iisus i-a spus că are o Mamă şi să se roage ei. Şi aşa a făcut! Maica Domnului, după rugăciune, a venit la el, l-a luat de mână şi l-a dus într-o peşteră, care fusese cu 200 de ani înainte a Sfântului Serafim de Sarov. Pe acesta, Maica Domnului l-a pus să-i fie duhovnic, pe Sfântul Serafim de Sarov! Ca să vezi ce duhovnic!

   D.G.: … care a stat o mie de zile şi de nopţi pe o piatră, afară, în rugăciune, din câte ştiu eu, şi un mare făcător de lumini, de minuni, am vrut să spun, Părinte, dar aşa a ieşit! în acelaşi timp mă gândeam şi la faptul că a fost un stâlp de lumină la propriu, al ortodoxiei.

   Părintele Pantelimon: E, unde e Dumnezeu, e lumină, de fapt! Sfântul Serafim de Sarov a fost un mare, mare nevoitor! Un astfel de om a rânduit Maica Domnului să-i fie duhovnic

Părintelui Arsenie Boca. Chiar un stâlp de lumină! Şi Maica Domnului l-a lăsat pe Părintele Arsenie Boca acolo, în peştera Sfântului Serafim de Sarov, 40 de zile şi 40 de nopţi. Şi acolo, părintele Arsenie Boca a studiat toate cărţile despre Sfinţii Părinţi, Vechiul şi Noul Testament şi acolo a fost luminat să înţeleagă tot ce nu înţelesese în facultate şi îl neliniştea. Şi aşa a învăţat toată Biblia pe de rost, prin luminare. El nu a spus aceste lucruri pentru că ştia că nu va fi crezut la acea vreme. Dar şi din smerenie. Acolo a dobândit şi darul de a vedea în sufletele oamenilor ca într-o carte deschisă, de când te-ai născut şi ce urmează să faci.Tot când era în peşteră, în timp ce se ruga odată Lui Dumnezeu pentru ca oamenii să înţeleagă ce au de făcut, L-a întrebat de ce oamenii totuşi nu înţeleg, de ce nu pot face asta, ce îi împiedică să înţeleagă care este menirea şi rostul lor pe pământ? Atunci, Dumnezeu i-a arătat. Pe un munte a văzut cum Satana i-a chemat pe toţi diavolii şi i-a trimis la oameni să le insufle depărtarea de Dumnezeu după patimile lor.

Aşa că unul dintre draci s-a dus şi le-a insuflat unora că nu au acum nevoie de Biserică, de rugăciune, ci la bătrâneţe. „Acum distraţi-vă, că aveţi tot timpul spre bătrâneţe să vă duceţi şi la biserică”, le insufla dracul celor pe care trebuia să-i ispitească. Numai că nu ştie nimeni când vine moartea! Ce te faci atunci? Nu te-ai rugat şi nu ai făcut voia Lui Dumnezeu la timpul potrivit pentru a reînvăţa sufletul cu Raiul din care au căzut protopărinţii noştri. Tot amânând, te depărtezi de Dumnezeu, pentru că, nefacând ale Bisericii, sufletul nespovedit se îmbolnăveşte, mintea se trufeşte şi nu mai vrea să audă de Dumnezeu şi, în felul acesta, dracu şi-a făcut datoria şi sufletul tău va ajunge în iad. Că el asta vrea, sufletul tău, să-l golească de chipul Lui Dumnezeu, de Lumina Sfintei Treimi, să te facă negru pe dinăuntru, aşa cum e şi el. Negru de la mândria care l-a dus la extrema răutate! Şi cu pocăinţa, la fel! Dracii le spuneau să lase pocăinţa pentru zilele bătrâneţii, când vor avea mai mult timp liber. Alţi diavoli îi îndemnau pe oameni să spună că nu există Dumnezeu. Şi tot aşa, fiecare drac se ducea şi îi îndemna pe cei slabi în credinţă să facă tot felul de lucruri împotriva voii Lui Dumnezeu.

  1. G.: Pe muntele pe care a fost dus, vedea toate acestea în realitate, pur şi simplu? Părintele Pantelimon: Da! Ziua, la amiază, când se ruga, în faţa Părintelui Arsenie Boca, diavolul cel mare a trântit cu piciorul de pământ şi i-a chemat pe toţi dracii la ordine şi le-a poruncit ce să facă. Să găsească tot felul de motive şi să le insufle în minte oamenilor neascultare, pentru a-i îndepărta de Dumnezeu.

Vezi, din cauza asta nu înţeleg oamenii! Nu se luptă cu necredinţa lor şi nici nu se roagă să le dea Dumnezeu credinţă, dacă nu o au! Sunt mândri! „Nu am eu nevoie, pot şi singur!”, spun cei mai mulţi. Se lasă influenţaţi de diavol, fără să-şi dea seama că ideile nu vin totdeauna de la ei sau de la Dumnezeu. Ei cred că aşa e bine şi te mai şi ceartă pe tine, care crezi, care ai credinţă, că eşti nebun! Dar „nebunia” noastră nu face rău nimănui. Arată ce nu trebuie să facă Oamenii, ca să le fie bine sufleteşte, să nu mai fie în contradicţie cu ei, cu lumea, şi prin urmare, cu Dumnezeu. Aşa a fost instruit Părintele Arsenie Boca pentru a ajunge ce a ajuns în plan duhovnicesc. Şi, ia aminte, el a fost lăsat de Dumnezeu pentru noi, ca să ne înveţe. El ne-a spus ca învăţătură, să citim Psalmul 48, unde Prorocul David spune că vin unii să se îmbogăţească şi se lasă, se leapădă de Dumnezeu.    D.G.: De ce ne trimite Părintele Arsenie Boca la Psalmul 48?

   Părintele Pantelimon: Pentru a fi atenţi la îmbogăţire, căci înavuţirea duce la animalizare. Nu e scăpare! Nu trebuie să te ataşezi de niciun lucru, inima ta să fie liberă să renunţe oricând la avuţii şi la pofte.

   D.G.: Sunt avuţii şi părerile de sine, ideile pe care le transformăm în principii de viaţă şi la care apoi, nu mai putem renunţa?

   Părintele Pantelimon: Tot ce leagă inima de un lucru, de o stare plăcută. Omul de prea mult bine material sau, cum să spun, nu mai vede şi îşi crează o lume a sa lumească, dar şi sufletească. Una se crează pe alta, se sprijină reciproc! Din asta cade în îngâmfare şi apoi, tot alunecă, patimile se rostogolesc una din alta, până ce omul ajunge la animalizare. Sunt multe lucruri scrise acolo în Psalmul 48! Una dintre ele e prorocirea că vine Anticrist care îi îndeamnă pe oameni să nu se mai îngrijească de cele ale Lui Dumnezeu, că Dumnezeu nu există. E o prorocire şi despre Comunism, care i-a ajutat pe unii să se îmbogăţească, după ce au ucis oameni şi au stricat ţara şi au ajuns ca animalele. Ia citeşte în Psaltire!

  1. G.: Da, sigur. „Ei se încred în puterea lor şi cu mulţimea bogăţiei lor se laudă. […] Şi omul, fiind în cinste, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor. Această cale e sminteala lor şi celor ce vor găsi de bune spusele lor. Ca nişte oi în iad sunt puşi. Moartea îi va paşte pe ei.”

   Părintele Pantelimon: Vezi la ce duce lăcomia? La călcat pe cadavre, la gropi comune, la animalizare! Şi de aici, la Iad! Psalmul 48 e clar! Nici post, nici rugăciune, nici …nimic! Atunci cum să nu ne animalizăm? Trebuie să avem grijă să nu se lipească inima noastră de cele lumeşti, de bani, de averi, de slavă, de ambiţie. Nimeni nu a luat nimic cu el după ce a murit: „Căci la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui”. Şi vezi că, mai jos, ne spune şi să nu ne temem, că El este cu noi. Asta e cu Părintele Arsenie Boca. Toate ne-a învăţat, ca unul care avea dată cunoaşterea. Părintele ne-a învăţat doar Scriptura. Nu s-a abătut de la Cuvântul Lui Dumnezeu! Şi acum, vin unii şi spun că „Părintele Arsenie Boca nu era om al Bisericii, al Lui Dumnezeu”. El a venit să ridice poporul! Cu toate acestea, poporul este întunecat şi nu ştie că în curând se va afla în faţa unui examen, în urma căruia ne alegem, ne cemem! înţelegi lucrul ăsta? Dumnezeu a venit cu crucea să ne învieze pe toţi! Şi pe morţi! Ştii, că spune în Biblie, că morţii vor învia!? Iar acum, caută să dea o lege ca oamenii care au adormit să nu mai fie îngropaţi, ci arşi. Dumnezeu e aşa de bun că, indiferent cum a murit omul, va fi înviat, dacă trupul lui există! De exemplu, dacă unul a fost mâncat de fiare sălbatice, trupul lui va fi înviat întreg, aşa cum l-a creat Dumnezeu. Dar dacă va fi ars, ce trup să mai învieze?

   D.G.: …şi fără „templul Lui Dumnezeu”, sufletul celor arşi ce face?

   Părintele Pantelimon: Păi, … ei s-au dus în iad. Şi-au facut-o cu propria voie, că au renunţat la „templu”, la trupul creat din atâta dragoste de Dumnezeu.

De asta ne batem şi noi capul! Să se lumineze poporul şi să înţeleagă că unele greşeli nu mai pot fi reparate. Şi oricum, când vorbim de păcat, pe care noi am ales să-l facem, ce nu ispăşim aici, pe pământ, pătimim pe veci în iad.

   „Pentru noi plângea şi plânge Maica Domnului! Mântuitorul i-a spus lui Moş Ilie: «Spunei să nu mai plângă, că voi împlini ce v-am spus!» […] Nu vine Judecata până nu se completează numărul îngerilor căzuţi! ”

 

   D.G.: Sfinţia Voastră, aş vrea să vorbim despre Maica Domnului.

Mâine este Praznicul înaintenaşterii Sale. Spuneaţi că Maica Domnului a plâns în trei locuri, la noi. Unde?

   Părintele Pantelimon: Prima dată a plâns la Mănăstirea de la Vladimireşti. Apoi a mai plâns la Sâmbăta şi în Basarabia. Iar în locul în care a plâns, la Sâmbăta, a fost pusă o cruce, care a fost luată, pentru că s-a construit acolo o clădire mare.

  1. G.: Cei care au construit nu au ştiut că în acel loc plânsese Maica Domnului?

   Părintele Pantelimon: Ei… au ştiut, dar acuma, de! Ei se luptă ca să se înece aceste lucruri, aşa încât să nu mai ştie nimeni că a plâns la noi Maica Domnului şi nici unde a plâns. E lupta celui rău, e Anticristul!

   D.G.: Părinte, şi de ce a plâns Maica Domnului la Sâmbăta?

   Părintele Pantelimon: Pentru noi plângea şi plânge în continuare Maica Domnului!

Mântuitorul i-a spus lui Moş Ilie: „Spune-i să nu mai plângă, că voi împlini ce v-am spus!”. Voi nu simţiţi ce greutăţi sunt acuma pe ţară, cu tineretul care e distrus? Pleacă de aici din ţară necăjiţi şi se întorc şi mai rătăciţi. Vin de prin America, pentru că s-au dezbinat acolo şi nu mai fac faţă. Vor fi din ce în ce mai strâmtoraţi, mai sărăciţi şi acolo. Şi toate astea duc la rătăcire. Lucrarea lui Anticrist este dezbinarea. „Dezbină şi conduce”. Şi atunci, Maica Domnului, cum să nu plângă pentru toţi românii!? Doar au pecetea botezului, şi neamul acesta a fost ales de Dumnezeu de la începuturi, după ce a luat darul de la iudei.    D.G.: Şi la Vladimireşti, unde aţi slujit şi dumneavoastră, de ce a plâns Măicuţa…?    Părintele Pantelimon: Apăi, tot aşa, acolo a fost, pe vremea lui Ştefan cel Mare, în timpul năvălirii turcilor, o mănăstire pe care turcii au ars-o şi au dărâmat-o. Apoi, locul acela a fost împărţit oamenilor, iar lotul pe care fusese biserica a fost dat părinţilor Veronicăi, care îl cultivau cu porumb. Şi când Veronica avea 14 ani, în 28 octombrie 1940, Veronicăi i S-a arătat Mântuitorul care i-a spus să construiască o mănăstire pe acel loc. Asta se întâmpla toamna, când Veronica era pe câmp, la culesul porumbului. Pe atunci era Patriarhul Nicodim, care a primit-o pe Veronica şi a lăsat-o să facă acolo mănăstirea.

Dar, patriarhul i-a pus o condiţie Veronicăi, şi anume să-i aducă un preot care să ştie să interpreteze vedenia Veronicăi şi care să conducă lucrările de construcţie a mănăstirii. Iar ea nu ştia de unde să ia un astfel de preot şi atunci, Maica Domnului a trimis-o la Sâmbăta, la Părintele Arsenie Boca, şi aşa a ajuns să conducă Părintele lucrările şi a mărturisit. Apoi, după ce au venit şi măicuţe la mănăstire, Părintele Arsenie le-a găsit şi un preot duhovnic, tot de la Sâmbăta, părintele Ioan Iovan. A făcut o mănăstire foarte mare, care ajunsese la 360 de maici. Iar Părintele Arsenie le spunea mereu: „vin încercări mari pentru voi, iar unele dintre măicuţe vor trece prin sabie, ca să se completeze numărul îngerilor căzuţi din timpul lui Adam şi al Evei”.

Nu vine Judecata până nu se completează numărul îngerilor căzuţi. Iar cei care au murit în timpul comunismului, au completat o parte a căderii îngerilor. Apoi, după venirea comuniştilor, au început încercările: Părintele Arsenie Boca a fost arestat şi nu s-a mai putut duce la Vladimireşti, iar măicuţele au fost împrăştiate, alungate din mănăstire. S-a dus o luptă groaznică în timpul comunismului, dar Dumnezeu ne-a arătat şi a adus mulţi sfinţi la noi pentru a ne ajuta în chip văzut şi nevăzut. Lupta a fost şi sub alt aspect, cu cei cu carte, cu intelectualii, iar acest tip de luptă continuă şi acum, pentru că, din păcate, ei nu acceptă decât ceea ce ei pot înţelege. Iar neputinţa unei înţelegeri mai largi vine din necredinţă. Numai cu Dumnezeu de partea noastră ne putem salva sufletele. Când îl ai pe Dumnezeu, nu ai de ce să te mai temi şi toate sunt uşoare. Ştiinţa uită din cine se trage!

 

 

 

 

Şi Dumnezeu a descoperit că Sfântul Ioan Botezătorul e la noi şi, tot la noi a fost şi împărtăşit. Pentru că Sfântul Ioan Botezătorul nu a luat împărtăşanie, a murit înainte de a da Iisus Sfânta Împărtăşanie prin apostoli şi, prin ei, prin Biserică, întregii lumi. Şi acest fapt e o dovadă că nouă ni s-a dat darul luat de la iudei. […] Şi mai e un sfânt acolo, pe masă cu Sfântul Ioan Botezătorul, care nu şi-a dat numele. Trebuie să-i facem şi lui o Raclă. ”

 

   D.G.: Părinte, cum e cu haina din păr de cămilă a Sfântului Ioan Botezătorul, „ca mărturie”? Povestiţi-mi mai amănunţit, că nu am înţeles prea bine, Sfinţia Voastră, unde şedea Sfântul, unde era haina?

   Părintele Pantelimon: Dumnezeu I-a arătat pe Sfântul Ioan Botezătorul la noi! Şi ţi-am spus cine I-a descoperit! Sfântul Petru şi Cuvioasa Parascheva! Ca dovadă, lângă el e haina din păr de cămilă, cu care era îmbrăcat Sfântul când a venit din pustie, acum 2000 de ani. Unii tot neagă, că nu mai există, că nu ştiu ce! Este haina lui pe care a purtat-o cât a fost în viaţă, iar această descoperire a fost făcută de Sfântul Petru. El i-a spus lui Moş Ilie ce-i cu haina, că e a Sfântului Ioan Botezătorul, ca mărturie. Acolo unde el e întins pe o masă, şi lângă el e haina. Mai mare dovadă de aşa! Şi Dumnezeu a descoperit că Sfântul Ioan Botezătorul e la noi şi, tot la noi a fost şi împărtăşit, cum ţi-am spus. Pentru că Sfântul Ioan Botezătorul nu a luat împărtăşanie, a murit înainte de a da Iisus Sfânta împărtăşanie prin apostoli şi, prin ei, prin Biserică, întregii lumi care a vrut să-L primească pe Iisus. Şi acest fapt e o dovadă că nouă ni s-a dat darul luat de la iudei, darul de a-L cinsti pe Iisus pentru că ne-a dat nouă totul, toată descoperirea pentru ce avem de făcut pentru a-L primi cum se cuvine la a Doua Sa Venire. Şi noi ce facem? Punem întrebări, în loc să ascultăm, să facem ascultare de cei aleşi să vorbească şi să facă această Lucrare Dumnezeiască. Ei vor şi vor să ştie unde e Sfântul! Dar nu merge fără credinţă. Nu li se va descoperi niciodată.

   D.G.: Sfinţia Voastră, în ce fel v-au dezvăluit Sfântul Petru şi Sfânta Parascheva această taină?

   Părintele Pantelimon: Au venit la noi şi ne-au spus că s-au rugat pentru noi, apoi ne-au spus unde e trupul Sfântului Ioan Botezătorul.

Şi cum ţi-am spus, Sfântul a fost împărtăşit de îngeri. Şi mai e un Sfânt acolo, pe masă cu Sfântul Ioan Botezătorul, care nu şi-a dat numele. Trebuie să-i facem şi lui o Raclă!

   D.G.: Iar Sfântul necunoscut unde era aşezat? Era lângă Sfântul Ioan Botezătorul?    Părintele Pantelimon: Nu. Era cumva de-a curmezişul Sfântului Ioan Botezătorul.    D. G.: Părinte, Sfântul necunoscut îşi va face cunoscut numele?

   Părintele Pantelimon: Şi-l va face, dar când va voi Dumnezeu şi dacă va fi recunoscută Lucrarea aceasta.

   D.G.: Mai mare bucurie decât atât, să vină atâţia sfinţi la noi…!

   Părintele Pantelimon: Dacă nu ascultăm, ţi-am spus, Sfântul Ioan Botezătorul va fi luat de la noi şi dat altui neam! Pe lângă împărtăşanie şi haină şi atâtea altele, o altă dovadă e Crucea făcută de noi, care, ştii, cea care s-a arătat pe cer 15 ani de zile! E semnul că oamenii trebuie să înţeleagă unde va fi Sfârşitul, e semnul înaintevenirii Lui Iisus. Şi unde e Crucea, acolo va fi şi Venirea. Sunt taine pregătite de Dumnezeu pe care eu ţi le spun acum şi Cuvântul Lui Dumnezeu nu se schimbă. Cum a arătat prin proroci Naşterea, aşa a arătat acum Venirea Cea De-a Doua.

   D.G.: Şi cum era atunci Steaua, care vestea Naşterea, este acum, Crucea, cea care vesteşte viaţă veşnică?

   Părintele Pantelimon: Da, Crucea e ca Steaua. Acum rămâne ca fiecare să îşi dea seama. Crucea a fost 15 ani pe cer, zi şi noapte. Şi e pregătită, e gata, pentru Ziua Judecăţii, aşa cum a fost pregătită Venirea Mântuitorului. Iar oamenii care ţin de ale lumii, nu pot înţelege.

 

 

 

DESPRE CHIPUL PEDEPSEI CE VA SĂ VINĂ

 

   „Şi va fi un război aşa de mare, că trei părţi din lume vor pieri. […] Ruşii nu se potolesc. Iar americanii au constrâns toate guvernele lumii să-L detroneze pe Dumnezeu. ”

 

  1. : Tot despre Părintele Arsenie Boca vreau să vorbim! Spuneţi că a fost răpit, ridicat în Duh, până la Tronul Lui Iisus.

   Părintele Pantelimon: Da. Ştia totul despre o persoană, când se uita la ea. Ştia şi ce nu ştia acea persoană despre ea. Vedea viitorul celui pe care îl privea şi îi dădea sfaturi ce să facă. El şi acum, tot aşa lucrează.

   D.G. : E cu noi aici, Părintele Arsenie Boca?

   Părintele Pantelimon: Da! Şi lucrează! Şi toţi cei care vor asculta Cuvântul Mântuitorului şi vor crede în darul lăsat şi vor împlini Lucrarea Sa, vor fi fericiţi. Cine nu, acela nu va lua parte la fericire! Şi asta e! Dacă nu vor duce la bun sfârşit Lucrarea, rămânem fără trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Ţi-am spus că am poruncă să găzduiesc trei zile pe cei din alt neam, care vor veni să ia trupul Sfântului! Vin pe jos, cu steaguri.

   D.G. : Dumnezeu îl va da ruşilor?

   Părintele Pantelimon: Nu se ştie încă! Iar despre ruşi, vor cădea intr-un necaz mare!    D.G.: Începe războiul?

   Părintele Pantelimon: E cam gata! L-a mai oprit Maica Domnului, i-a mai amânat un pic!

Şi va fi un război aşa de mare, că trei părţi din lume vor pieri. Or să dea cu două bombe. Ruşii şi americanii, ei se vor lupta. Ruşii nu se potolesc. Iar americanii au constrâns toate guvernele lumii să-L detroneze pe Dumnezeu. Acum se luptă să distrugă ultima redută – Biserica! Toţi s-au înarmat. E ca un foc care stă deasupra noastră! Dar hai, mai întreabă-mă ceva în legătură cu Lucrarea noastră, că pierdem vremea.

   D.G.: Sfinţia Voastră, spuneaţi că un alt sfânt care v-a povăţuit şi s-a rugat pentru noi în Lucrarea de primire este Sfântul Nicolae.

   Părintele Pantelimon: El a fost rugător şi prin asta ne-a ajutat în această Lucrare. El ne-a cunoscut şi legile. Nu s-a lucrat aşa orbeşte. Sfântul Nicolae ne-a ajutat la Raclă. De Ziua lui, când s-a sfinţit Racla, s-au deschis toate închisorile. Când s-a sfinţit Crucea, s-au deschis graniţele.

   D.G.: Sfântul Nicolae, a apărut în persoană, aşa cum au apărut Sfânta Parascheva şi Sfântul Petru?

   Părintele Pantelimon: Da, sigur! El a fost în toate prezent. Ştii că i-a tras două palme lui Arie?

   D.G.: Ha, ha… da.

   Părintele Pantelimon: A fost şi Sfântul Ioan Evanghelistul alături de noi, care a despecetluit Apocalipsa. Niciun popor nu a avut acest dar şi nu-l are!

   D.G.: Despecetluirea Apocalipsei… . Ce înseamnă ea, raportat la Lucrarea noastră?

   Părintele Pantelimon: Ea a fost închisă, necunoscută de niciun înţelept. Mântuitorul i-a spus: «pecetluieşte-o şi şti-o numai tu!». Satana e iscusit în rele. Dacă a înşelat şi în Rai?! Ştii, pe Adam şi Eva! Şi acuma duce o luptă ca să cucerească cât mai multă lume, ca să îl detroneze pe Mântuitorul. Iar, în vremurile noastre. Satana are mai mulţi de partea lui; îi va înşela pe tineri să primească pecetea lui şi cu ajutorul evreilor va putea să-L detroneze pe

Iisus. Evreii pier pentru acest plan al lor. îi şterge Dumnezeu de pe faţa Pământului.

   D.G.: Poporul evreu e cumva oaia rătăcită şi, eu ştiu, poate, poate, Dumnezeu îi va primi din nou la El!

   Părintele Pantelimon: Dumnezeu l-a iertat şi pe fiul risipitor, l-a iertat şi pe Pavel. Dar evreii, din păcate, nu cedează. Ei, şi după ce Iisus a înviat, au plătit cu bani să se construiască minciuni despre Iisus. Aşa că evreii nu se predau!

   D.G.: Credeam că îl vor recunoaşte şi ei pe Iisus la a Doua Sa Venire şi se vor salva şi ei. Eu aşa speram, să se întoarcă, să primească şi ei „viţelul cel gras”.

   Părintele Pantelimon: Nu, nu! Pentru că ei fac tot ce e posibil să tulbure şi să subjuge toate căpeteniile popoarelor. Evreii din America vor să convingă cât mai multă lume, să controleze cât mai multă lume şi cu toţii împreună să-l aducă pe Anticrist, pentru a-L detrona pe Dumnezeu. Vor produce multă suferinţă omenească în lupta lor de detronare a lui Iisus! Vor suferi mulţi oameni amăgiţi de minciunile lor, de promisiunile lor în care, din păcate, mulţi vor crede şi vor suferi! Zăpăcesc oamenii, pentru că, din păcate, cei mai mulţi se îndoiesc! Şi la fel şi ai noştri, se îndoiesc, nu au credinţă! Dacă aveau credinţă, făceau Racla! Dar ei ţin Racla închisă, acolo la Hurez.

 

 

 

 

DESPRE PUTEREA POPORULUI. DESPRE CAMPANIA DE DENIGRARE A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ȘI DESPRE PRIGOANA MOAŞTELOR.

 

…pe Părintele Arsenie Boca l-a canonizat poporul! Aşa şi pe Sfântul Ilie Lăcătuşul, de aceea, acatistele lor pot fi citite! […] Acum Părintele Arsenie Boca ne atrage atenţia să fim atenţi, că El e la uşă! Atâta! […] El se roagă pentru noi acolo unde e… şi ne avertizează.

 

   Părintele Pantelimon: Şi îţi mai spun ceva, nici biserica de la Bucium nu e făcută cum trebuie! Trebuia construită după modelul Bisericii de la Cemica. Ai fost vreodată acolo? Ai văzut ce frumos e făcut?

   D.G.: Da, am fost. Foarte frumoasă…

   Părintele Pantelimon: La Căldăruşani ai fost? Şi la Sfinţii Brâncoveni?

   D.G.: Da, am fost! Sfinţii Brâncoveni au fost aduşi de la Patriarhie la Biserica „Sfântul Gheorghe”. Când am intrat, peste tot mirosea a moaşte. Şi era multă pace. Foarte impresionată am fost şi de Părintele Ilie Lăcătuşu.

Părintele Pantelimon: Ia, hai spune, cum ai ajuns la el, cum e?

   D.G.: Vine foarte multă lume la el, din toată ţara, şi vindecă şi face minuni! Odată, când am fost la Sfântul Ilie Lăcătuşu, Sfântul se uita la mine. Avea o privire atât de blândă, dar şi tristă. Iar eu am înţepenit. Nu puteam să mai plec. în acelaşi timp, aveam îndoieli că văd ceea ce văd. Şi asta nu pentru că Sfântul nu ar fi putut face aşa ceva, ci pentru că nu mă vedeam pe mine demnă de o astfel de chemare, de nici nu ştiu cum să o numesc. De ce, mie, aşa de neînsemnată şi vai de capul meu? în timp ce eu aveam aceste gânduri, Sfântul îşi mişca ochii, pur şi simplu mă urmărea cu privirea. Tot felul de întrebări îmi treceau prin cap, într-o încremenire ca de piatră! Nu ştiu cât a durat acel moment, cert e că nu puteam să mă urnesc din loc, însă, gândul că aşteaptă multă lume afară, iar eu nu înţeleg că trebuie să plec, să intre şi alţii, m-a trezit, cumva, şi am plecat. Aveam o faţă… din spusele prietenelor cu care am fost!

   Părintele Pantelimon: Şi, uite, îl ţin în cimitir, nici măcar în Biserică! Atâta lipsă de recunoştinţă!

  1. G.: Are acatist, ca şi Părintele Arsenie Boca, fără să fie canonizat de Biserică, şi s-a comentat mult problema asta, că de ce li s-a făcut acatist fără să fie canonizaţi? Nu e niciun păcat să le citeşti acatistul?, că au fost şi astfel de comentarii.

   Părintele Pantelimon: Ştiu! Ce e clar e că pe Părintele Arsenie Boca l-a canonizat poporul! Aşa şi pe Sfântul Ilie Lăcătuşu! De aceea, acatistele lor pot fi citite! Păcatul pică pe ei, pentru că ei îi ţin afară de Biserică. Şi, din cauza asta, multă lume îi judecă. Şi asta e păcat!

  1. G.: Părinte, am aflat de un sfânt nou. După ce am fost la Sfântul Lăcătuşu, am mers la Cimitirul Bellu. Acolo a fost descoperit un sfânt nou, Constantin Nazarie.Toată zona din jurul mormântului mirosea a mir. Venea în valuri. Şi venea în valuri pentru toţi cei prezenţi, nu doar pentru mine…

   Părintele Pantelimon: Să vedem ce fac cu el!

 

Campania de denigrare a Părintelui Arsenie Boca şi a celor aleşi de Dumnezeu nu va înceta! Nu are cum! Toată munca lor acum este să demonstreze că Părintele Arsenie Boca, de fapt, nu era un om al Bisericii, al lui Dumnezeu. […] In cele din urmă îl vor face legionar. […] Cei care vor vorbi urât de Părintele Arsenie Boca, săvârşesc de fapt hulă împotriva Duhului Sfânt. […] Şi pe Părintele Arsenie Boca au vrut să-l dezgroape de trei ori. Dar cum se apropiau de sicriu, preoţii erau azvârliţi. Aşa că l-au pus la loc. […] Şi Prigoana moaştelor e o altă campanie, care e aproape, e pe cale! ”

 

   Părintele Pantelimon: Pe Părintele Arsenie Boca şi pe Sfântul Ilie Lăcătuşu vezi cum îi ţin, aşa, necanonizaţi!? De Părintele Arsenie nici nu se prea mai vorbeşte. Iar Părintele a mişcat toată Europa!

   D.G.: Părinte, am aflat de la unii preoţi care vin la moaştele Sfântului llie Lăcătuşu, că se doreşte punerea Sfântului în mormânt. Vor să-l scoată din capelă şi să-l pună din nou în mormânt şi sunt mulţi care tatonează, studiază reacţia celor care vin la moaştele Sfântului Lăcătuşu. Am stat de vorbă cu familia, cu urmaşii Sfântului şi era tare îngrijorată de aceste „notificări”.

   Părintele Pantelimon: Apoi, să-ţi spun şi asta! Vor să ascundă toţi sfinţii, ca să nu mai vină lumea la ei. E lucrarea lui Anticrist. Şi pe Părintele Arsenie Boca au vrut să-l dezgroape de trei ori. Dar cum se apropiau de sicriu, preoţii erau azvârliţi. Aşa că l-au pus la loc. I-au făcut şi raclă Părintelui Arsenie Boca, să-l pună în ea după ce îl scoteau, dar nu au reuşit.    D. G.: Părinte, dar unde voiau să ducă trupul Sfântului de la Prislop?

   Părintele Pantelimon: La Catedrală. Chipurile, să se roage lumea. Şi or să vină din nou să-i dezgroape moaştele. Pe toţi sfinţii vor să-i bage în pământ, să nu mai existe moaşte în biserici. Şi pe sfinţii închisorilor comuniste. Vezi şi tu, vine Anticristul. Şi vor să închidă toate moaştele, ca nimeni să nu-i mai vadă pe sfinţi. Şi câtă lume vine la Prislop şi la Ilie Lăcătuşu! îţi dai seama, Arsenie Boca a cucerit şi Europa. Vin şi din America. E mereu lume la mormântul lui.

   D.G.: Şi cum s-a întâmplat după ce i-au scos sicriul de la Prislop, Sfinţia Voastră?    Părintele Pantelimon: I-au făcut o raclă, chipurile. Şi când s-au apropiat de el, i-a aruncat cu putere. Zburau toţi! Poporul e salvarea Bisericii. Poporul va ieşi. „Focul” de la Prislop e lumea multă care merge şi va merge din ce în ce mai multă.

   D.G.: Era frumos la chip Părintele Arsenie Boca, atunci când l-au dezgropat, nu?

   Părintele Pantelimon: Da. întreg şi neputrezit. Dar ei neagă. De asta s-a ocupat şi se ocupă în continuare un episcop. Lui îi va da Dumnezeu o pedeapsă, dacă nu se potoleşte şi tot mişcă trupul Sfântului Arsenie, de nu-i lasă în pace! îi va tăia picioarele, dacă nu se opreşte, că el vrea să-l dezgroape din nou!

Episcopul de care ţi-am spus a minţit că a venit o apă, că sunt infiltraţii în jurul sicriului Părintelui Arsenie Boca şi, vezi, chipurile, trebuia scos, să nu putrezească. Cum vedea el? Cum să vie apă acolo, de unde? Şi aşa a inventat el un motiv ca să vadă ce e acolo şi să-l scoată şi să-l ascundă apoi.

Iar Părintele scrisese în testamentul lui să nu fie scos până la a Doua Venire a Lui Iisus. Deabia atunci poate fi scos, când va veni Iisus pe pământul nostru, la Ziua Judecăţii. Şi Biserica se grăbeşte să-l ia, ca să oprească lumea să se mai ducă la Prislop. Ştii că Părintele a spus clar că vine necaz mare pe popor, cum nu a mai fost niciodată, şi nici nu va mai fi! Nu vezi ce frământare e? Oamenii sunt complet derutaţi, nu mai ştiu pe ce cale să o apuce, în ce să creadă şi cum să creadă. Ei vor ca problemele lor să se rezolve repede, repede. Dar, ei nu mai înţeleg ce se întâmplă în lăuntrul lor, ce e cu ei! Şi se duc la mormântul Părintelui Arsenie Boca, la Prislop, şi găsesc alinare şi luminare acolo, cu Părintele. îi adună Dumnezeu din toate părţile lumii. Şi acum asta îi roade! Nu ştiu cum judecă cei care vor să-l scoată din mormânt!

Dumnezeu ni l-a trimis pe Părintele Arsenie Boca pentru Timpul cel de pe Urmă. Şi el se roagă pentru noi, pentru familie, pentru tineret să nu cadă în înşelare, în mâna Anticristului. Acum se grăbesc şi cu cipurile şi cu cardurile de sănătate, care au pe ele 666, care vor distruge minţile şi sufletele prin simpla acceptare, care este echivalentă cu lepădarea de Iisus.

Pentru toate aceste pericole se roagă Părintele Arsenie Boca.

   D.G.: Să revenim la testamentul Părintelui Arsenie Boca. Se vehiculează ideea că Părintele ar fi lăsat scris în testament să nu fie canonizat. E adevărat?

   Părintele Pantelimon: Nu există aşa ceva scris de Părintele în testamentul său. Părintele nu vorbea mult. Era scurt şi clar la vorbă şi toate acestea mi le-a spus. În testament singura cerere este să nu se atingă nimeni de el până la Ziua Judecăţii. Restul sunt aşa, minciuni lansate în popor, ca la umbra lor să aibă scuze că nu-i canonizează. Deci, în testament a scris doar să nu-i dezgroape până la venirea Judecăţii! Iar acum, ei au trimis pe cineva ca, sub pretextul că au văzut ei cum curge apă pe lângă mormânt, şi, vezi, de grijă, pentru asta s-au dus cu o echipă la Prislop să-l dezgroape. Şi ţi-am spus cum au fost toţi azvârliţi! Asta s-a întâmplat de trei ori. Şi nu se vor lăsa, acum urmează să-l dezgroape din nou, ca să-l ascundă de popor. Cu toţi sfinţii care au moaşte vor face la fel. Vine Anticrist. E chiar el!

   D.G.: Am mai auzit şi despre alte denigrări ale Părintelui, cum că deschidea cartea şi că spre sfârşitul vieţii făcuse nişte greşeli dogmatice şi decăzuse, cumva, din sfinţenie.    Părintele Pantelimon: Celor care te mai ispitesc cu tot felul de minciuni despre Părintele Arsenie să le spui că nu vrei să mai stai de vorbă cu ei până nu devin serioşi. Şi să le mai spui că diavolul nu poate suporta sfinţenia sub niciun regim. Nu are legătură cu epocile. El ştie că trebuie să distrugă tot ce e de la Dumnezeu şi de aceea se poartă aceşti „prieteni ai noştri” aşa, pentru că nu pot accepta îndumnezeirea, le face pur şi simplu rău. Şi te rog să-i sfătuieşti pe cei care mai vin la tine cu astfel de denigrări, să ceară şi ei seriozitate atunci când sunt manipulaţi cu tot felul de lucruri urâte despre Părintele Arsenie. Campania de denigrare a Părintelui Arsenie Boca şi a celor aleşi de Dumnezeu nu va înceta! Nu are cum! Toată munca lor acum este să demonstreze că Părintele Arsenie Boca, de fapt, nu era un om al Bisericii, al lui Dumnezeu. În cele din urmă îl vor face legionar. Pe el şi pe alţii. Vor face în aşa fel încât să se poată lega de ei şi să-i scoată în afara legii, să-i scoată vinovaţi şi potrivnici Bisericii. Aşa lucrează Anticrist. Cei care vor vorbi urât de Părintele Arsenie Boca săvârşesc de fapt hulă împotriva Duhului Sfânt. Aşa să le spui tuturor celor care nu sunt încă lămuriţi. Problema e că cei care îţi pun atâtea întrebări au în ei îndoiala, ceea ce arată că au credinţă slabă, şi la începerea campaniei, vor fi primii care se vor sminti. Vai de ei, pentru că atacurile care vor continua împotriva Părintelui Arsenie Boca sunt împotriva lui Dumnezeu, nu a Părintelui, aşa cum au fost atacurile împotriva tuturor sfinţilor. Sunt hulă. Aşa a păţit şi Iisus şi ne-a şi spus că toţi cei care îl vor urma, vor fi prigoniţi, cum a fost prigonit şi El de farisei. Părintele Arsenie Boca nu păţeşte nimic, deşi cei care-1 denigrează cred că fac dreptate şi-l pun la punct, ca pe un tâlhar, care are demon şi a înşelat lumea. Problema reală este că prin atacurile lor ia adresa Părintelui Arsenie Boca săvârşesc hulă împotriva Duhului Sfânt. Şi hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă, ne-o spune tot Iisus, ca să ne ferească de Iad. Tot aşa au spus şi despre Iisus că are demon. Cum putea Părintele Arsenie Boca să-i iubească pe vrăjmaşii lui, pe comunişti, sau să aducă atâta lume pe calea bisericii, la Sfânta Liturghie, dacă avea demon? Diavolul nu aduce oameni la biserică şi nu-i iubeşte. Părintele vindeca şi scotea demonii. Cum vine asta, are demon, dar scoate demonii? Veneau la el îndrăciţi şi Părintele Arsenie Boca scotea demonii din ei. Cu a Cui putere făcea aceste minuni? Să răspundă cei care îl acuză. Ar fi ca şi cum Dumnezeu, care lucrează prin sfinţii Săi, deci şi prin Părintele Arsenie Boca, S-ar dezbina în Sine, atâta vreme cât sfinţii Săi scot demoni cu puterea demonului. Asta nu se poate! O spune Iisus. Şi dacă nici pe El nu-L

Credem, ce ne-a mai rămas? Ce să mai, e limpede ca lumina zilei că Părintele Arsenie Boca nu avea demon şi că toate acuzaţiile aduse lui sunt nedrepte, adică mincinoase! Unele acuzaţii vor fi aşa de urâte, de murdare, că nu pot fi spuse. Dar pe mine nu mă miră. Vrăjmaşul aşa lucrează cu cei plăcuţi lui Dumnezeu. Nu-ţi trebuie ochelari ca să vezi nedreptatea care se va face Ortodoxiei prin denigrarea sfinţilor săi, ci doar credinţă. Cei cu demon nu fac puşcărie din dragoste de Dumnezeu şi de popor. A îndurat atâtea suferinţe în închisorile comuniste şi, cu toate astea, i-a iubit. Ştia că vor să-l omoare, şi nu s-a opus. A băut paharul, aşa cum i-au băut toţi cei care i-au urmat lui Iisus. Şi toţi au fost prigoniţi, judecaţi şi chinuiţi şi batjocoriţi pe nedrept. Totul e o înscenare şi scenariul e acelaşi, de denigrare, de întoarcere pe dos a faptelor sfinţilor, şi în acest caz, ale Părintelui Arsenie Boca, din a-1 face din alb, negru. Şi mai e ceva, Părintele Arsenie Boca nu a acceptat să fie episcop, din smerenie. Şi pentru că avea smerenie,

Maica Domnului îi descoperea şi ce urma să se întâmple dacă va accepta să fie episcop. De când se smereşte cel cu demon? Din păcate, pe unii vor reuşi să-i convingă. Sfântul Augustin, parcă, spunea că unui necredincios poţi să-i aduci toate argumentele din lume şi tot nu va crede, iar unui credincios nu trebuie să-i aduci niciun argument, ca să creadă. Nedreptatea care se face Părintelui Arsenie Boca, se face Ortodoxiei şi prin ea, lui Dumnezeu, care este hulit, cum ţi-am spus.

Cine-1 apără pe Părintele Arsenie Boca şi pe ceilalţi sfinţi, care la fel vor păţi, apără Ortodoxia, de fapt, şi nu sunt cuvinte mari. Prin această campanie de denigrare, vrăjmaşul vrea să stingă, să distrugă credinţa.

Mai depinde şi de noi până unde va ajunge. Biserica nu o va învinge, dar unii preoţi, dacă nu sunt atenţi, vor cădea. Toţi suntem oameni şi supuşi păcatului. Au venit la mine preoţi să-mi spună că li se cere să-l vorbească de rău pe Părintele Arsenie Boca. Anticrist vrea să distrugă şi ultima redută, Biserica, în care deja a pus piciorul. Nu vreau să mai zic nimic, să nu creadă că am ceva cu ei. Ei pot interpreta şi aşa, că mă iau de ei, dar eu sunt doar îngrijorat, aşa părinteşte, de ce va urma.

Nu am nimic cu nimeni, dar când spui adevărul, mulţi înţeleg că ai.

Secretul este să accepţi adevărul despre tine şi atunci te vindeci de durerile sufleteşti, pentru că, pas cu pas, te smereşti. De aici trebuie început, de la noi, de la bârna din ochiul nostru, de la acceptarea adevărului despre noi. Dacă nu-i acceptăm, nici cât am văzut până atunci, până la punerea în faţă cu adevărul despre noi, nu vom mai vedea. Şi aşa ajungem ca pe cele bune să le vedem rele şi pe cele rele, ca fiind bune. Aşa ajungem să-l judecăm pe aproapele nostru, fără discernământ, căci orbirea îl înlocuieşte încet, încet. Aşa va fi şi cu Părintele Arsenie Boca, pe cele bune ale lui le vor vedea rele şi nimic bun la el nu vor mai găsi. Până acolo vor ajunge. Căderea e ca un sac fără fund. Nu ştii câtă cădere încape în el. Prigoana moaştelor e o altă campanie, e aproape, e pe cale! Şi să nu uit, să le mai spui cum era Părintele Arsenie Boca, pentru a-i ajuta să lupte cu îndoiala din ei.

Toţi eram ca o carte deschisă pentru el. Nu-i puteai ascunde nimic. îţi spunea dinainte de ce ai venit, cine eşti şi cine vei fi. Era aşa de blând!

Uneori era şi aspru, atunci când urma ca cineva să facă o prostie, el devenea aspru, pentru că vedea şi încăpăţânarea acelei persoane.

Şi atunci era aspru spre binele celui încăpăţânat. Aşa că, degeaba încearcă ei! Nu pot sminti tot poporul! Părintele Arsenie Boca nu a făcut nimic împotriva Bisericii- sau cu nerespectarea rânduielii. Ei nu îşi pot închipui cum e să fii omul lui Dumnezeu, pentru că nu văd din cauza necredinţei. Mintea lor nu mai poate concepe o astfel de trăire, pentru că L-au alungat pe Dumnezeu din ei. Şi aici mă refer la toţi cei care nu cred, căci ei sunt de multe feluri.

   D.G.: Îmi spuneaţi că Părintele Arsenie Boca a făcut minuni neînchipuit de multe, pe care poporul nu le ştie.

   Părintele Pantelimon: Şi acum face! Iar lumea vede şi judecă Biserica pentru că nu îl canonizează, şi, din cauza asta, lumea face păcat fără să vrea.

   D.G.: Părintele Arsenie Boca vă vizitează, nu? Şi vine aici şi stă pe patul acesta?

   Părintele Pantelimon: Da, lucrează şi el acum cu noi! Când am fost plecat odată cu fratele Victor, la Prislop, la întoarcere, cât a durat Paraclisul Maicii Domnului, am şi ajuns la chilie, la Ghighiu! La ducere am făcut 7 ore, iar la întoarcere, cât am ascultat Paraclisul!

Foarte puţin, cam o oră şi ceva! Tot drumul, fratele Victor nu a zis nimic, doar când am ajuns aici, a spus: „Eee, acum, maşina mea merge pe pământ!”.

Am trecut prin toate oraşele pe roşu şi nu ne-a oprit nimeni. Prin trei locuri am văzut accidente. La scurt timp după ce am plecat de la Prislop, l-am rugat pe fratele Victor să coboare şi să întrebe pe cineva dacă e drumul cel bun, pentru că eu aveam impresia că am greşit drumul. El a coborât să întrebe şi, în timp ce vorbea cu cel de afară, eu am auzit cum se deschide uşa şi urcă cineva. Şi nu i-am spus nimic fratelui Victor. A urcat apoi, mi-a spus că drumul e bun şi a dat drumul la casetofon să ascultăm Paraclisul Maicii Domnului. Iar fratele Victor nu a putut să scoată niciun cuvânt. L-am întrebat: „Tu de ce n-ai vorbit?” . „Mi-a fost frică!”, a răspuns el. L-am întrebat din nou: „Şi ce ai văzut?”. „Am văzut că mai e cineva cu noi în maşină”. Când am ajuns la Ghighiu, s-a terminat şi Paraclisul Maicii Domnului şi am auzit o voce: „Până aici! Să mergeţi sănătoşi!”.

   D.G.: Părintele Arsenie Boca v-a condus şi v-a ocrotit tot drumul!

   Părintele Pantelimon: Da, şi fratele Victor tot spunea: „Maşina mea acuma merge pe pământ!”.’

   D.G.: Sfinţia Voastră, când vine Părintele la dumneavoastră în chilie, ce vă povesteşte, ce vă spune?

   Părintele Pantelimon: Spune destule! Acum Părintele Arsenie Boca ne atrage atenţia să fim cu băgare de seamă, că El e la uşă! Atâta! Cine are urechi de auzit, să auză şi cine are ochi de văzut, să vază! El se roagă pentru noi acolo unde este şi ne avertizează!

   D.G.: Voiam să vă mai spun, Sfinţia Voastră, că citeam undeva, nu mai ştiu unde, nu îmi aduc aminte, că Părintele Arsenie Boca e Sfânt al întregii lumi, nu doar al românilor. Că are putere peste neamuri!

   Părintele Pantelimon: Păi, da, aşa e! Pentru cine crede! El e trimis, aşa cum a fost trimis înainte şi Sfântul Ioan Botezătorul, să vestească pentru toţi că suntem gata, că e aproape Ziua Judecăţii. Problema gravă e că cine nu înţelege, nici nu va mai înţelege, nu mai poate înţelege!

Când omul s-a lăsat orbit de tot de necredinţă, nu prea mai ai ce să-i faci! Iisus a înviat din morţi şi ei nu au crezut din cauza invidiei, care i-a orbit. Aşa şi cu Lucrarea noastră, a românilor! E pentru cine vrea să creadă! Dumnezeu a arătat prin semne că aici va veni Iisus la Ziua Judecăţii. Asta e foarte clar pentru cine vrea să audă şi să vadă! Tot ce a pătimit Iisus ni s-a poruncit să scoatem la lumină, iar noi asta am făcut: am scos la lumină! Am făcut Clopotul, Racla, Crucea, Postul, Sfintele Liturghii. Dumnezeu a făcut şi semne destule, cum ţi-am spus! Când s-a făcut Racla, s-au deschis toate închisorile, când s-a făcut Crucea, s-au deschis toate graniţele şi a căzut Zidul Berlinului. Iar acum sunt atenţi, cumva, ca să vadă, ca să afle şi să se ducă ei să descopere trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Dar nu se poate apropia nimeni de trup.

   D.G.: Dar de ce această căutare a unora? De ce vor să găsească trupul Sfântului şi nu aşteaptă ca el să li se descopere?

   Părintele Pantelimon: Să zică că nu a fost! Că nu a fost descoperire de la Dumnezeu! Să nege toată această Lucrare!    D. G.: La ce le ajută?

   Părintele Pantelimon: Măi, la ce le ajută!? La ce să le ajute!? Sunt cu Anticrist! Da. Din păcate, acum cine şi-a înclinat mintea şi inima spre rău, nu se mai poate îndrepta. Şi din cauza asta, vine o pedeapsă mare pe ţară. Ca o cernere, cum ţi-am mai spus! Şi atunci, după cernere, se va deştepta şi poporul. Din păcate, nici poporul nu a ascultat până acum! Pentru asta trebuie să treacă prin această mare încercare, după care se va îndrepta.    D.G.:… şi după îndreptare, poate rămâne Sfântul la noi?

   Părintele Pantelimon: Asta rămâne de văzut! Acum sunt încercări peste tot. Şi sunt destui care caută să-l aducă pe Anticrist la noi, în România şi în ţările creştine, peste toată creştinătatea. Să lovească în noi! Cel mai tare lovesc prin tineret, care s-a rătăcit şi nu mai ascultă. Cu atâta libertate!? Iar lupta cea mai grea cu Anticristul o va purta-o ţara noastră, pentru că e pământ sfânt şi pentru că a păstrat curată credinţa, mai curată decât toate celelalte ţări creştine. Dar asta nu e suficient pentru această Lucrare. Tot poporul trebuie să se întoarcă la Dumnezeu prin Biserică, iar aceasta trebuie să-şi împlinească misiunea de a lumina poporul şi de a recunoaşte această Lucrare. Dacă Biserica şi poporul îşi fac datoria, Dumnezeu ne ocoleşte şi nu ne mai pedepseşte, cum ţi-am spus.    D.G.: Pedeapsa de la noi e prevăzută în Biblie?

   Părintele Pantelimon: Da. Ca şi la evrei, dacă nu ascultăm, această pedeapsă se cere. Dar lasă numai atât, ca să nu se interpreteze că forţăm noi lucrurile! Deci, scrie încă o dată: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece”. Adică se va împlini Scriptura, spune aşa, la toate neamurile! Şi mai scrie aşa, că Dumnezeu ni l-a dat pe Sfântul Ioan Botezătorul că să meargă tot cu barul, cu jertfa Mântuitorului, pentru că el nu a apucat să se împărtăşească în vremea Lui Iisus. Pe cel care L-a propovăduit şi L-a arătat lumii pe Iisus. Pe el să nu-i recunoaştem? El pregăteşte şi a Doua Venire a Lui Iisus, şi ne-a fost dat nouă să pregătească la noi Ziua Judecăţii, după modelul Evangheliei. Toate Evangheliile spun că vine, dar unde vine, nu s-a spus, pentru că nu s-a ştiut atunci. Era pecetluit. Dar acum s-a descoperit unde vine. Şi tot Ioan Botezătorul pregăteşte Calea Sa. Aici trebuie să fii atentă! Ioan a spus: „vine Unul după mine, care mai înainte de mine a fost”. Apoi: „Iată Mielul care vine şi ridică păcatele lumii”. II vesteşte pe Iisus, după ce fusese prorocit că vine, prin Isaia şi ceilalţi proroci şi prin psalmi. Aşa şi acum, a Doua Venire e vestită prin faptele noastre, pe care ţi le-am spus. Scrie aşa, că Lucrarea noastră, vesteşte şi pregăteşte Cea De-a Doua Venire, Venirea a Doua Oară, aşa să scrii! La Judecată, Botezătorul va fi împreună cu Maica Domnului. Iar pregătirea se face prin punerea Raclei înaintea Domnului şi prin toate celelale fapte. Ce îţi povestesc acum se întâmpla exact în această perioadă a anului, dar în vremea Lui Iisus, acum 2015 ani. Această săptămână de acum, cea înainte de înălţarea Sfintei Cruci, e ruptă din Săptămâna Mare şi trebuie ţinut tot postul. Lumea nu ştie, dar aşa cum se ţine post în Săptămâna Mare, aşa şi acum, în această săptămână trebuie să ţinem post. Eee, şi revin la cartea roasă de capre, cea pentru care a fost omorât acel copil, de care ţi-am spus. Tot în acea carte e scris cum Iisus i-a dat Maicii Sale acest pământ al nostru să facă din el Grădina Sa. Asta s-a întâmplat în vremea Lui Iisus când a fost pe pământ cu Maica Domnului. Atunci, poporul nostru nu avea o conducere şi era asuprit, nu erau comunităţile sau statele formate. Din cauza asta îi spunea Maica Domnului Lui Iisus că „strigă la mine un popor, că nu are conducere!”. Iar Maica Domnului plânge pentru Grădina sa, pe care Iisus i-a dat-o să o lucreze, adică pentru acest popor şi pentru acest pământ, pe care Iisus i-a ales pentru a Doua Sa Venire.

  • : Noul Ierusalim?

   Părintele Pantelimon: Da, şi s-a descoperit că e la noi, prin faptele de pregătire a Celei Dea Doua Veniri. Că aici e noul Ierusalim, ştie toată lumea, şi catolicii şi sectanţii. Ştiu şi ei cum a plâns Maica Domnului pentru poporul nostru, despre care spunea că „e un popor sărac care strigă la mine că nu are conducere”. Ierusalimul s-a mutat prin fapte, aici, la noi. Iisus a spus că: „Eu mă duc şi vin. Dar când voi veni, nu mai vin prunc, ci am să vin să plătesc fiecăruia după faptele sale.” Din cauza asta, credinţa fără fapte e moartă. La Naşterea Sa s-a ştiut unde vine, în Bethleemul Iudeii. Dar acum unde vine? Scrie în Vechiul Testament: „vine în Valea lui Iosafaf’. Valea lui Iosafat e valea murdăriilor. Ierusalimul impune un Nou Ierusalim, pentru că iudeii nu au respectat Cuvântul lui Iisus şi nu l-au recunoscut ca fiind Mesia. Ia să te văd cum judeci? Ai înţeles de ce cădeau la pământ cei care au venit să-L aresteze pe Iisus în grădina Ghetsimani?

   D.G. : Au simţit dumnezeirea Lui şi îi cădeau la picioare.

   Părintele Pantelimon: Măi, cădeau la pământ, nu la picioarele Lui.

Atunci, El şi-a arătat puterea Sa dumnezeiască! Ei nu au simţit nimic.

Doar le arăta că El e Dumnezeu. Puterea Lui îi azvârlea, şi se dădeau înapoi din cauza forţei Lui dumnezeieşti, şi de aceea nu se puteau apropia. Şi cădeau, nu mai puteau înainta. Se loveau de Cuvântul Lui Dumnezeu. Practic, Iisus, care era şi Dumnezeu, Le-a arătat că ar putea să-i stingă, dacă ar voi, că putea să-i facă praf. Şi le-a mai spus:

„Sculaţi-vă şi dacă mă căutaţi pe mine, lăsaţi-i pe aceştia să plece”. Adică pe apostoli să-i lase să plece. îi proteja: şi asta e o pildă, că noi trebuie să ne jertfim de bunăvoie şi totdeauna să-i protejăm pe cei ce sunt cu noi. El s-a dat singur în mâna lor. Când Petru a scos sabia, i-a spus să o pună la loc. Nu avea nevoie de apărători. Şi îi spune: „Nu trebuie să beau eu paharul pe care Mi L-a dat Tatăl Meu?”. El avea să moară, pentru ca păcatele noastre să fie iertate şi să ne arate în ce fel iubeşte Tatăl Creaţia Sa. Şi anume, prin jertfirea Fiului Său cel mai iubit, născut din sânurile Sale, şi nu făcut din nisip, ca noi.

Şi ne este şi model de urmat: paharul până la capăt. Şi îl putem bea şi noi, dacă păzim poruncile Sale. Numai păzirea lor ne face să fim asemenea Lui! Şi pentru mântuire, altă Cale nu există, doar să facem voia Sa! Iar noi ce facem? Păstrăm năravurile comuniştilor cu tot felul de prigoane! Nu lăsăm sfinţii deloc în pace!

   D.G.: Părinte, la care dintre „năravurile” comuniştilor vă referiţi?

   Părintele Pantelimon: Pe vremea lui Ceauşescu, lupta se dădea cu icoanele! Atunci a fost o mare prigoană a icoanelor. Eram militar la Sibiu, în 1949, când am descoperit o groapă plină de icoane care ardeau. Erau şi prapori care ardeau. M-am repezit să iau o cruce. De-abia am luat-o, că ardea! Şi le-au dat foc noaptea, ca să nu vadă nimeni. Numai că eu nu aveam somn şi am ieşit să mă plimb prin cazarmă, iar la un moment dat, am simţit un miros de fum, de ceva care arde. Şi aşa am descoperit groapa, care era mare, cu icoanele care ardeau. A urmat apoi, prin ‘50 şi ‘51, o prigoană mare, cu arestări, în ‘48 s-au instalat comuniştii. Şi au umplut puşcăriile cu călugări şi preoţi şi mulţi nu au rezistat condiţiilor de acolo şi au murit. Şi cu geamurile, ţi-am spus cum îi obligau pe oameni să şteargă chipul Mântuitorului şi al Maicii Domnului imprimat pe sticlă! Unde nu se putea şterge chipul, îi obligau să schimbe geamurile de la uşile de la intrarea în blocuri, de la ferestre, de peste tot, pe unde apăreau Mântuitorul şi Maica Domnului. Aşa şi acum! Nu au linişte! Vor să şteargă tot ce ţine de dumnezeire! Până la urmă, asta e lupta şi trebuie să o acceptăm şi să o ducem cu credinţă! „Maica Domnului mi-a pus un deget pe ochiul spart şi am simţit cum dispare durerea şi cum toate oasele se aşază la locul lor, pentru că aveam şi osul feţei spart. Dimineaţa, când au venit medicii la control, că eram internat în spitalul penitenciarului, nu pricepeau cum de stau pe picioare şi nu mai am nimic la ochi”.

 

  1. : Spuneaţi că securitatea a vrut să vă împuşte de trei ori. Prima dată a fost la Sibiu. Părintele Pantelimon: Au trimis un securist să mă supravegheze. Era noaptea de Anul Nou, iar eu am intrat în biserică şi era deschisă. M-am dus în altar, iar în altar nu era nimeni, însă când am ieşit, Miliţia: „Hopaaa! Ai spart biserica! Stai, că te împuşc!”. Ce spărsesem eu, dacă biserică era deschisă!?    D.G.: Cum aţi scăpat?

   Părintele Pantelimon: Stai să vezi! M-au dus la Făgăraş, m-au lovit la cap, apoi m-au urcat într-o barcă şi m-au aruncat în lac. Au tras şi un foc de armă, să creadă şefii lor că m-au împuşcat. Aşa că s-au gândit să mă arunce în lac, ca să mă înec, pentru că lacul era mare şi adânc, iar eu eram lovit tare rău la cap şi eram ameţit. Erau siguri că am să mă înec. Iar ceilalţi, supraveghetorii lor, erau siguri că m-au împuşcat, că cei care erau cu mine şi-au făcut datoria. Şi era în seara de Anul Nou. Şi m-a tăiat un frig!!! Dumnezeu m-a ajutat şi m-am apucat de o cracă, o rădăcină, aşa ceva, şi am reuşit să ies din lac, noaptea, la ora 1.00. M-am chinuit o jumătate de oră ca să ies. Eram tot ud şi din cauza gerului am îngheţat imediat. Apoi, m-am dus la chilie, şi nici acolo nu am avut parte de căldură, că nu am mai putut face focul. Eram prea îngheţat. Am ajuns pe la 3 dimineaţa. De atunci am avut de tras eu mereu cu răceala.

   D.G. : Ce vină au invocat?

   Părintele Pantelimon: Că ţineam legătura cu cei din munţi, cu rezistenţa noastră împotriva comunismului. Apoi, ei nu puteau accepta faptul că m-am dus la mănăstire, după ce făcusem armata la Securitate. Era ca o trădare. Însă şi ca militar m-am opus lor. Şi asta cu cei din munţi nu era adevărată, nu am avut nicio legătură cu ei, dar ei nu mă ascultau. Pe ei îi interesa doar să mă acuze. Aşa păţeau toţi care nu erau de acord cu ce făceau comuniştii.    D.G.: Iar a doua oară, cum şi pentru ce au vrut să vă împuşte?

   Părintele Pantelimon: Pentru Raclă. Era, tot aşa noaptea! M-au chemat la Securitate şi au vrut să mă împuşte. Când s-a apropiat să tragă, l-am întrebat: «Ce vrei? Dacă vrei să mă împuşti, nu aici şi nu aşa! Eu vreau să mă împuşti cu act.». Şi a vrut să-mi dea una în cap, şi iam spus: «Să nu te atingi de mine până nu sunt judecat». Şi atunci s-au potolit. Erau doi. Apoi au mai vrut să mă împuşte când eram în închisoare, cu procurorul evreu, ţi-am mai spus. Ţin minte, mă bătuseră aşa de tare, că mi-au spart ochiul. Am crezut că mor de durere. Am fost tratat la spitalul penitenciarului, iar noaptea, un sfânt cu Maica Domnului au venit la mine, cum ţi-am spus. Maica Domnului mi-a pus un deget pe ochiul spart şi am simţit cum dispare durerea şi cum toate oasele se aşază la locul lor, pentru că aveam şi osul feţei spart. Dimineaţa, când au venit medicii la control, nu pricepeau cum de stau pe picioare şi nu mai am nimic la ochi. Vezi, cum lucrează Măicuţa Domnului!? Eee, dar să nu mai vorbim despre mine, pierdem timpul! Ia, ce mă mai întrebi?

   D.G.: Am să vă pun o întrebare aşa, ca să ne mai odihnim puţin, de recreaţie, ca să zic aşa.

Am auzit tot felul de ipoteze despre limba vorbită de Adam şi Eva. Unii spun că era româna. Că limba română e cea mai veche limbă. Şi am mai citit în unele studii că denumirea de Muntele Omu, face de fapt referire la Fiul Omului, Fiul Lui Dumnezeu.

   Părintele Pantelimon: Acum, noi trebuie să fim atenţi, pentru că nu vorbim de la noi. Noi trebuie să mergem mai mult pe descoperiri, decât pe studii. Părintelui Cleopa i s-a descoperit că ROMÂNIA e de fapt: OM ÂN RAI. Părintele Cleopa ne învăţa să nu mai spunem România, ci OMÂNRAI. Ţara asta e ca raiul, bogată şi frumoasă, şi a avut un popor civilizat şi blând.

   D.G.: Unii confundă blândeţea cu prostia şi consideră că spiritul nostru mioritic e unul de popor slab, care acceptă să fie călcat în picioare, un popor laş…

   Părintele Pantelimon: Nu e aşa! Măi, nu are cum să fie aşa, dacă Maica Domnului a plâns pentru această ţară?! Voi nu vă daţi seama de ţara noastră, că e aşa de frumoasă, că nu mai e alta ca ea: bogată, cu toate formele de relief. Poporul nostru, faţă de alte popoare, e blând şi civilizat înlăuntrul, în fiinţa lui. Doar că darul acesta a fost acoperit cu faptele noastre, care ne-au îndepărtat de Dumnezeu şi acum trebuie să-l scoatem la suprafaţă. Dar fără Dumnezeu nu putem scoate la suprafaţă bogăţia din noi. Poporul nostru este şi foarte înzestrat, ca dar de la Botez. Avem multe daruri, şi dacă nu le folosim, nu le înmulţim şi le pierdem, rămânem fără ele şi devenim goi. Uite, sufăr foarte mult că tineretul e rătăcit, că poporul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi a ales prost la Revoluţie. Conducătorii nu au iubit această ţară şi pentru toate acestea aduc mustrare, ca să ne îndreptăm. Biserica mustră poporul, dar nu-i pune la zid. Nu e tot una! Una vine din dragoste, din grijă, cealaltă vine din îngâmfare, din lipsa dragostei pentru mama ta, care e ţara. Dar, vezi şi tu că oamenii sunt debusolaţi. Ei sunt acum ca într-o

baltă murdară, au mintea lipsită de adevăr. Nu au nicio atitudine, pentru că nu îl au pe Dumnezeu cu ei şi asta întunecă mintea şi o îmbolnăveşte. Le tot spun, când vin la mine aşa de debusolaţi, să-L cheme pe Dumnezeu, că Dumnezeu are grijă. Nu le lipseşte nimic, doar Dumnezeu le lipseşte, Cel care a creat totul. Dacă îl ai pe Dumnezeu, eşti bogat! Lipsirea de

Dumnezeu duce şi la nesocotirea ţării. Dispare dragostea de ţară. Şi e mare păcat, pentru că

România e o ţară sfântă, iar noi nu preţuim cum se cuvine acest dar: Grădina Maicii

Domnului şi Cea De-a Doua Venire. Poporul trebuie să vrea să se lumineze şi să ceară de la Dumnezeu să fie luminat. Că, apoi, Dumnezeu se îngrijeşte de toate. Doar să-L rugăm, să vorbim cu Cel care ne-a creat. Nu să ne facem că nu-L vedem şi că nu am auzit de El, sau că ce am auzit nu prezintă interes, sau nu e modem, sau mai ştiu eu ce alte trăsnăi, care ne înstrăinează şi ne întristează şi ne lasă goi.    D.G.: Şi fără mântuire!

   Părintele Pantelimon: Acum tineretul pleacă din ţară să se îmbogăţească în străinătate. Şi ce câştigă? Nimic, pentru că acolo îl pierd pe Dumnezeu. Vin înapoi tulburaţi, cu mii de probleme. Ba mai mult, acum câteva zile a venit la mine o femeie şi mi-a spus că fiica ei e în America şi i-a dat telefon să-i trimită nişte bani. Or să ajungă să nu mai aibă banii de întoarcere! Ca să ne salvăm, trebuie să ne întoarcem la agricultură. Munceşti, mănânci! Şi mănânci sănătos. Nu mai stai la mâna celor care otrăvesc mâncarea pentru a distruge omul şi, în special, creştinul.

 

 

 

 

 

DESPRE CUM TREBUIE DUSĂ LUPTA

 „…sunt trimişi să vadă ce fac. Ştiu şi cine i-a trimis. Vin mereu la mine la chilie. Şi cum îi văd le spun: «Hai, plecaţi! Ştiu totul despre voi! Şi eu sunt securist[…] Comunismul a lovit la rădăcina Bisericii şi a familiei! Au distrus familia, au distrus morala, au distrus tot! Dacă ştiai să minţi, îţi dădeau funcţie. Au găsit o ţară plină de bunătăţi, o ţară bogată. Şi ce au făcut? Au furat tot şi acum vor să îngroape istoria. […] Şi acum vor să facă şi să dreagă, tot fără credinţă! Nu se poate! ”

 

   D.G.: Părinte, când am fost ultima oară la Sfinţia Voastră, m-a abordat un domn, care mi-a spus că el v-a dus la Ierusalim, că are tot felul de documente pe care i le-aţi dat dumneavoastră, şi are şi înregistrări. S-a oferit să mă ajute. Iar prietenii cu care venisem la dumneavoastră l-au trimis să ia binecuvântare de la Sfinţia Voastră ca să lucrăm împreună. Lam întrebat dacă a primit binecuvântarea şi a răspuns aşa, cumva, nesigur pe el. Spunea că s-a şi spovedit în ziua aceea, dar nu a avut când, pentru că noi am lucrat până a venit el. Nu ar fi avut când. Şi era îmbrăcat la costum, cred. Venise cu maşina. Uite că nu m-am uitat să văd ce fel de geamuri avea! Poate erau fumurii! Nici ce număr, nici ce marcă. Era foarte curios să afle despre ce am vorbit cu dumneavoastră.

   Părintele Pantelimon: Ştiu! Sunt trimişi să vadă ce fac. Ştiu şi cine i-a trimis. Vin mereu la mine la chilie. Şi cum îi văd, le spun: „Hai, plecaţi! Ştiu totul despre voi. Şi eu sunt securist! Am trăit în securitate şi vă ştiu!”. Ştii, că ţi-am spus că am făcut armata la Securitate. Aşa că le spuneam înainte să deschidă ei gura: „Sunt securist!”.

   D.G.: Părinte, aveţi mult umor! Dar ei au simţul umorului? Cum reacţionează în faţa acestui contrast atât de evident între ceea ce sunteţi şi ceea ce le spuneţi că sunteţi?

   Părintele Pantelimon: „Sunt securist!”. Aşa i-am spus şi ultimului care a venit, chipurile să vorbim despre Dumnezeu. „Sunt securist! Niciun cuvânt nu trebuie să spui, măi omule! Am învăţat de la voi să vă cunosc şi ştiu cine eşti. Tu ai venit ca să mă ispiteşti pe mine!”, i-am spus. Ce să facem?! Vin şi de ăştia. Au fost trimişi de cel care se ocupă să-l dezgroape pe Părintele Arsenie Boca. Ţi-am spus. Vor să-i ducă trupul la Bucureşti şi să-l ascundă, ca să nu mai vină lumea la Prislop. Şi ce te-a mai întrebat domnul acela cu costum?

   D.G.: Unde lucrez?, a fost prima întrebare! Bine că a început cu asta. M-a ajutat mult. Apoi m-a întrebat dacă mi-aţi arătat nişte documente redactate de el la cererea dumneavoastră. Iam răspuns că „nu am nicio treabă cu niciun fel de document. Chiar nicio treabă. Eu am venit la Părintele Pantelimon să scriem o carte despre Dumnezeu. Cu El avem noi treabă! Nimic altceva nu mă interesează!”.

   Părintele Pantelimon: Vezi cum minte!? Ce documente, ce Ierusalim!? Măi, aşa sunt ăştia!

Ce să le faci? Apoi, ce aţi mai discutat?

   D.G.: L-am întrebat de când vă cunoaşte şi mi-a spus că vă ştie de mult şi că ştie şi toată povestea cu Moş Ilie. Zicea că de la Moş Ilie vi „s-au tras multe probleme”. Din cauza dânsului aţi fost alungat de la Ghighiu. „Toţi care s-au implicat în povestea asta cu Moş Ilie au avut de suferit”, mi-a mai spus. O fi vrut să mă ameninţe, în sensul că aş putea avea şi eu probleme, că vorbesc despre Moş Ilie?

   Părintele Pantelimon: Tu nu te lăsa! Eşti cu Maica Domnului, care nu te lasă! Sunt doar încercări, care trec. Nu trebuie să-ţi fie frică. Frica e de la cel rău, care prin frică vrea să te dezarmeze, să te facă să renunţi. Noi am fost arestaţi de atâtea ori şi nu am cedat niciodată şi uite, n-am păţit nimic! Am devenit şi mai puternici! Cu cât eşti mai curajoasă, cu atât Dumnezeu te răsplăteşte cu şi mai mult curaj şi ocrotire, că vede pentru ce te lupţi şi care e cauza ta. Ia spune-mi, unde l-ai întâlnit, mai exact?

 

Acolo, sub acel pom. La băncuţă. Stătea de vorbă cu prietenii care m-au adus cu maşina. Şi când m-a văzut, a început cu întrebările: unde lucrez, la care departament, ce am discutat cu dumneavoastră, ce documente am văzut? Apoi s-a oferit să mă ajute, să-mi dea înregistrările, pe care spunea că le are cu Sfinţia Voastră, DVD-uri, mărturii scrise de dumneavoastră; altele erau scrise la cererea Sfinţiei Voastre de către el.

   Părintele Pantelimon: Ai văzut!? Când ţi-a spus că a venit la spovedit, a venit de fapt pe acolo să asculte ce vorbim. Că aşa fac, stau pe la ferestre, pe la uşă, să audă ce vorbesc cu cei care vin la mine.

   D.G.: Cam la fel mi s-a întâmplat când am fos la Moaştele Sfântului Ilie Lăcătuşu. Erau mulţi care păreau că sunt de-ai casei, dar cei cu adevărat ai casei nu îi băgau în seamă.    Părintele Pantelimon: Măi, cei care stăteau acolo, pe lângă capelă erau securişti. Aşa fac ei! Lasă impresia că sunt cu ordinea, că sunt de-ai casei! Vezi şi tu, nu mai vorbi cu preoţii, că nu toţi sunt preoţi! Te orientezi, şi dacă vezi că se supără, că nu-i convine, că e foc pe el, eee, …atunci nu mai spui niciun cuvânt! Mută să fie gura ta! Ai înţeles? Ei falsifică ce le-ai spus tu! Mântuitorul ne-a arătat că „voi toată viaţa veţi avea de lucru cu preoţii”. Dar, la acest fel de preoţi se referea! Pentru că tot Mântuitorul spunea, prin Sfântul Ioan Evanghelistul, care ia descoperit lui Moş Ilie să spunem că „nu preoţii şi arhiereii l-au răstignit pe Iisus”, ci învăţătorii de lege. Trebuie făcută diferenţa. De aceea trebuie să fii atentă cu ce preoţi vorbeşti. Vor fi ispite! Eu ţi-am spus că vor fi ispite, dar tu nu te speria! Nu te teme de nimic!    D.G.: „De ce-mi poate face mie omul!”. Aşa am să fac, Părinte,… nu mă voi teme de ce-mi poate face mie omul.”

   Părintele Pantelimon: Maica Domnului e cu tine şi nu te va lăsa! Problema preoţiei actuale este aceea că unii au avut educaţie comunistă, care le-a fost transmisă de la părinţii lor. Conceptul era acela de a te duce să câştigi bani. „Du-te la oraş, să câştigi bani!”, era sfatul pe care îl auzeai des în perioada comunistă, indiferent spre ce te orientai. Ori, acest tip de gândire a rămas întipărit în mintea lor şi îi călăuzeşte fără ca ei să-şi dea seama. Consideră că e firesc aşa. Apoi şi Securitatea încerca, prin tot ceea ce făcea, să ne inoculeze nevoia de bani, de lux, de comoditate, ca apoi, în schimbul asigurării unor condiţii mai bune, a unor bani, să devenim dependenţi de toate astea şi de ei. În închisoare, securiştii ne spuneau: „Noi vă dăm de toate. Vă ducem cu maşina la scară. Vă putem asigura tot ce vreţi. Ca noi nu e nimeni! Noi îi dărâmăm şi pe americani, mă! Suntem puternici!”. Eu le-am spus: „Niciodată nu voi accepta ce-mi propuneţi voi! Niciodată!”. Voiau cu orice chip să ne lepădăm de Biserică. Şi ne făceau inculţi, cum ţi-am spus. „V-a ţinut Biserica întunecaţi”, ne tot repetau, ca să ne umilească şi să ne enerveze. De când a intrat Comunismul pe pământul nostru, a intrat şi Dumnezeu în ţara noastră, în momentele grele, Dumnezeu înmulţeşte harul. în ultima vreme, Biserica nu s-a ridicat la gradul la care a fost înainte, în timpul regilor. A fost zdruncinată rău de comunişti şi, de atunci, nu şi-a mai revenit. Nici familia nu e în regulă, familia care trebuie să fie fruntea ţării! Ceea ce s-a făcut la noi în ţară nu s-a făcut în nicio ţară de pe pământ! E o mare distrugere şi unul sau doi preoţi, sau să zicem o sută, două, ce pot face când poporul este derutat? S-a făcut mare distrugere! Dar aşa cum este Biserica acum, tot trebuie ascultată, pentru că toţi preoţii au har. Ea mustră poporul din dragoste şi eu dojenesc Biserica tot din dragoste. Vreau ca ea să se îndrepte, să nu cadă şi mai rău. Dumnezeu ne dă, dar ne şi obligă. Mult ne dă, mult ne cere, iar Biserica are această misiune lăsată de la Dumnezeu de a lumina poporul.

  1. G.: Nu aş vrea să se înţeleagă că discuţia noastră e una împotriva Bisericii, ci dimpotrivă, că îndeamnă şi cheamă la smerenie „de la vlădică până la opincă”, adică tot poporul şi conducătorii lui.

   Părintele Pantelimon: Asta e foarte greu. Comunismul a lovit la rădăcina Bisericii şi a familiei! Să ştii şi tu, că tu nu ştii! Când au intrat comuniştii aici, i-au căutat pe cei mai ticăloşi, pe cei mai cruzi dintre cei de la noi, care au bătut şi care au omorât, şi i-au pus sus, le-au dat funcţii.

Au pus leneşii stăpâni peste cei care au muncit şi le-au luat tot. Au distrus familia, au distrus morala, au distrus tot. Dacă ştiai să minţi, îţi dădeau funcţie! Au găsit o ţară plină de bunătăţi, o ţară bogată. Şi ce au făcut? Au furat tot şi acum vor să îngroape istoria! Şi generaţiile care s-au născut atunci, acum au ieşit la lumină. Şi de fapt, venirea comunismului a fost lupta lui Anticrist direct cu Dumnezeu. Şi acum conducătorii vor să arate că nu au nicio legătură cu istoria, că ei vor să facă lucruri mari. Aiureli! Ce să mai facă după ce s-a distrus morala? Te lupţi cu nişte oameni care nu au nimic. România a alimentat toată Europa, aşa era de bogată. Şi au venit comuniştii, i-au momit cu salarii, cu viaţa la oraş şi încet, încet, au distrus rădăcina, au distrus tot. Şi acum vor să facă şi să dreagă, tot fără credinţă! Nu se poate aşa! Pentru voi e greu de înţeles! După revoluţie, puteam să punem din nou mâna pe ţară, dar nu sa înaintat spre credinţă, nu ne-am întors la Dumnezeu. De aceea, au venit peste noi inundaţii şi sărăcie. însă asta nu e nimic! Vine alta mare! Vine o pedeapsă mai mare, că poporul nu se îndreaptă. Şi mai sunt şi cei care au plecat din ţară şi care, săracii, s-au distrus pe ei şi, prin relele învăţate acolo, îi distrug şi pe alţii. Şi problema e că s-a infiltrat o răutate în sufletele oamenilor!

   D.G.: N-au fost atenţi?

   Părintele Pantelimon: Nu că nu au fost atenţi! Atunci când s-a dat drumul la păcate, atunci toţi au zis: hai să ne îmbogăţim! Şi pentru asta, pentru a se îmbogăţi, au acceptat să cadă în mai multe păcate şi aşa a apărut răutatea. Cei care nu s-au putut adapta, au plecat.

   D.G.: Şi uite cum unii „au distrus ţara”, alţii au părăsit-o! Grea încercare pentru ţară, Părinte!

   Părintele Pantelimon: Am certat două doctoriţe. Le-am zis: „bine mă, aţi plecat voi în America, feţe aşa de deştepte, ca să-i îmbogăţiţi pe ăia? Uite, noi, după închisoare nu am mai avut nimic, dar am muncit aici şi am avut. Cum nu aţi avut voi de lucru aici? Şi avem o ţară atât de frumoasă! Nu mai e alta în lume la fel de frumoasă şi de bogată! Pe unde te duci, totul e plin de frumuseţe, şi munţii şi văile, toate, o frumuseţe cum nu se poate povesti!”. Degeaba vorbim! Dacă îl avem pe Dumnezeu în sufletul nostru, simţim şi noi o siguranţă. Nu trebuie să plecăm din ţara asta pe care Dumnezeu o iubeşte atât de mult! Voi nu vă daţi seama ce milă şi-a făcut Dumnezeu cu noi! Ne-a dat atâtea, ca să care alţii. Voi nu vă daţi seama cât se roagă Maica Domnului pentru noi! De aceea tot ce iese din pământul nostru e medicament. Acum toţi vin din afară şi aduc produsele lor, cu care vă otrăvesc. Dar, Dumnezeu iubeşte ţara noastră, şi El şi Maica Domnului, care se roagă pentru noi! Noi nu avem voie să ne lepădăm de Hristos! Iudeii s-au lepădat de El, aşa că a mutat totul în ţara noastră.

Noi răspundem la Ziua Judecăţii! Dacă nu vom recunoaşte Lucrarea Lui Dumnezeu făcută pe pământul românesc, vom răspunde. Le spun mereu şi îi învăţ de mă doare gura! Şi nimic! Vorbim şi atât! De 60 de ani le-am tot arătat şi le tot spun că vor aduce ţara în sapă de lemn. Eu am fost la Ierusalim şi am văzut cum cărau cu avioanele de la noi, iar nouă ne dădeau şi continuă să ne dea otrăvuri. Am văzut multe lucruri despre cum a fost furată ţara noastră! Nu mai zic nimic! Când eram copil, părinţii mei nu cumpărau mâncare. Munceau şi mâncau din curtea lor. Nu lăsau pe nimeni să-i otrăvească. Noi, copiii, mergeam cu cartea la câmp, la vite. Munceam şi învăţam! Oriunde ne duceam, eram cu cartea după noi! Nu aveam voie altfel! Acum tineretul aleargă după uşor, iar părinţii îi răsfaţă prea mult şi nu le construiesc cum trebuie cei şapte ani de acasă – rădăcina, temelia pentru viaţă. Cine a trecut prin greutăţi de mic, ştie să respecte, să aprecieze munca altuia şi va ajunge un om cu dragoste de ţară şi capabil să o conducă şi să o apere. Şi oricât de mult ar avea, lasă şi pentru altul, nu se lăcomeşte şi nu ia de la altul, doar aşa ca să aibă el. Pentru că temelia construită în cei şapte ani de acasă s-a bazat pe o educaţie morală. Şi aici au acţionat comuniştii: la distrugerea credinţei, a moralei, a tineretului şi apoi a poporului, pe care I-a dus în rătăcire. Noi eram uniţi şi ne ajutam unii pe alţii. Cine era neputincios, nu era lăsat fără ajutor.

Părinte, ce trebuie să facem să ne revenim şi să ne întoarcem la credinţă şi la educaţia sănătoasă a bătrânilor noştri înţelepţi?

   Părintele Pantelimon: Să vă rugaţi. Să postiţi şi să daţi dovadă că sunteţi români. Românul a fost cu adevărat creştin înainte de Comunism. Nu vă compromiteţi şi nu daţi vina pe alţii sau pe conducători pentru nereuşitele voastre. Degeaba vorbim, dacă poporul s-a stricat! Îndreptarea nu se mai poate face decât cu o pedeapsă de la Dumnezeu! Iar cei plecaţi se întorc dezbinaţi, şi-au lăsat familiile, nu au fost alături de părinţii lor ca să-i îngroape. Cunosc câteva cazuri când oamenii au pus mână de la mână şi i-au îngropat pe cei care nu au avut copiii lângă ei. Situaţia e tare încurcată din toate punctele de vedere. Şi toată lumea aşteaptă. Apăi, ce să mai aştepte, doar o pedeapsă? Numai că pedeapsa n-o s-o poată duce oricine! Aşa se face cernerea!

   D.G.: Eu am să o pot duce, Părinte?

   Părintele Pantelimon: O s-o poţi duce. Dar nu-ţi place. Cârteşti. Trebuie să trăiţi după voia Lui Dumnezeu şi atunci El are grijă să vă salveze din toate. Necazurile trebuie luate ca atare, fără supărare, că ştie Dumnezeu de ce vi le dă. Multe sunt pentru păcate, altele sunt încercări.

Ştie El de ce ni le dă!

   D.G.: Din dragoste, ca să ne mântuim. Dar uneori e greu de dus, Părinte!

   Părintele Pantelimon: Dacă Dumnezeu nu ne-ar iubi, am fi pierduţi. Doar că trebuie să răspundem şi noi la dragostea Lui, nu să stăm cu spatele, nu să fim tot timpul nemulţumiţi, că ne-am învăţat prost, cu de toate. Şi de la nemulţumirea că suntem lipsiţi de cele cu care prost am fost învăţaţi, apare şi întristarea. Tu trebuie să nu te întristezi! Pentru nimic nu trebuie să te întristezi. Trebuie să faci tot ce poţi să nu o laşi să pătrundă în sufletul tău. Luptă-te cu gândul întristării până îl transformi în bucurie! întristarea doboară omul! Diavolul abia aşteaptă să te vadă trist, că te duce în deznădejde. De aceea, trebuie să primim necazurile fără supărare, fără întristare, cu bucurie dacă poţi, pentru că Dumnezeu ţi le dă, că te iubeşte şi vrea să te îndrepţi sau să ajungi mai aproape de El. Nu ştii de ce ţi le dă, dar tu trebuie să accepţi. Uite, cum a fost cu noi! Cât au încercat comuniştii să ne trimită în Siberia, dar Dumnezeu ne-a apărat! Nu ne-am supărat. Am zis că asta e voia lui Dumnezeu şi am lăsat ca viaţa să meargă mai departe, cu nădejdea că nimic rău nu ni se poate întâmpla, atâta vreme cât nu ne opunem voii Lui şi suntem cu El. Tot timpul trebuie să dăm dovadă că suntem creştini şi români. Şi dacă suntem cu adevărat români, nu putem fi decât creştini. Iar creştinul nu cârteşte, face voia Lui Dumnezeu. Să nu fim ca maimuţa! Ţi-am povestit cum a fost cu maimuţa?

   D.G.: Nu, Părinte!

   Părintele Pantelimon: Să vezi cum a fost! Era pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, în perioada în care îi dădea pe ruşi afară din ţară. Atunci, 150 de soldaţi ruşi de la Tighina, cu doi generali nu au vrut să se întoarcă în Rusia, nu mai voiau să se întoarcă la Stalin. Aşa că sau dus prin Ardeal ca să treacă graniţa la sârbi, la Tito, pentru că Tito se lepădase de sovietici, de stalinism. Iar eu eram în armată atunci, eram tânăr. Era în 1948. Şi eram trei mii, trei batalioane, mobilizaţi numai pentru intervenţii, pentru situaţii excepţionale. Iar asta era o situaţie excepţională şi ne-au însărcinat să-i păzim pe ruşii care nu mai voiau înapoi la Stalin. Iar ruşii, care aveau experienţa comunismului, ne-au spus, prieteneşte: „Staţi liniştiţi, că voi nu ştiţi ce vă aşteaptă. Nu ştiţi ce e Comunismul şi ce vă aşteaptă!”. Şi au avut dreptate! Dar, dacă îl ai pe Dumnezeu, indiferent ce rău vine peste tine, îi faci faţă. Bun, să revin! Eeee, cum stăteam noi acolo toţi, plini de armament, aveam 150 de kilograme pe noi, într-o pădure de brazi, dintr-o dată, deasupra noastră au apărut trei nori care se învârteau şi care s-au descărcat cu tunete deasupra noastră, de s-a zgâlţâit pământul. Noi toţi ne-am speriat, am aruncat armele şi ne-am făcut cruce. Iar ofiţerii, vreo 30, stăteau în faţa noastră şi când s-a zgâlţâit pământul şi-au făcut cruce şi ei. Şi eu am râs, pentru că înainte cu câteva minute de a începe tunetele, într-o discuţie între noi, unii dintre ofiţeri mă contraziceau când le spuneam că Dumnezeu ne-a creat şi că suntem după chipul Lui şi că ne tragem din Adam şi Eva. Râdeau de mine şi spuneau că ne tragem din maimuţă. Însă când a fost descărcarea electrică, s-au speriat şi ei şi şi-au făcut imediat cruce. Iar eu, zâmbind, i-am întrebat în timp ce-şi făceau cruce: „Ce e asta? Aşa face maimuţa? De ce v-aţi făcut cruce?”. Iar unul mi-a răspuns: „Instinctul, instinctul!”. Le-am răspuns: „Cum, instinctul!? Dar, maimuţa îşi face cruce? Unde aţi mai văzut maimuţă care să-şi facă cruce din instinct?” No, la ei era un „instinct evoluat.”…! Şi îţi dai seama, că le-am spus asta de faţă cu 3000 de oameni, care şi-au dat armele jos şi şi-au făcut semnul crucii?!

   D.G.: Aţi păţit ceva rău din cauza acelei discuţii despre instinct, Părinte?

   Părintele Pantelimon: Mi-au făcut acte de transfer. Şi de trei ori au vrut să mă execute. Mau acuzat că eu pregăteam lovituri de stat. Aşa a fost din toate timpurile! Cei fără Dumnezeu nu pot suporta ideea că alţii îl au şi au făcut tot posibilul, mânaţi de cel rău, să împiedice mărturisirea Lui. Alţii se luptă să deformeze rânduiala şi cuvintele Lui Iius, dar şi pe cele din Vechiul Testament. Noi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu şi să-L aflăm în felul în care ne învaţă Iisus prin Biserică şi Sfinţii Părinţi. Nu avem voie să îl căutăm pe Dumnezeu aşa după ureche, pentru că ne rătăcim, prin căderea din ascultare. Mândria îndrăceşte şi e punte spre neascultare. Uite, unde a dus neascultarea din Rai a lui Adam şi a Evei? Au plâns ei, dar degeaba au mai plâns! Au ales să nu asculte şi alegerea lor i-a azvârlit din Rai.

   D.G.: Ne-am cam rătăcit, pentru că am fost neglijenţi şi am lăsat să ne prindă noaptea.    Părintele Pantelimon: Aşa aii păţit sectanţii, i-a prins întunericul. Noi nu trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu ca ei. Doar ca să ne fie bine! Au venit unii la mine să mă întrebe ce-i cu Judecata rânduită de Dumnezeu la noi. Nu voiau ei să admită asta! Că Apocalipsa vorbeşte de Valea lui Iosafat, a Plângerii, ca loc al Judecăţii, explicau ei. Iar eu i-am întrebat dacă au fost vreodată acolo şi le-am spus: „Ştiţi voi ce e acolo?”. Mizeria din veceuri şi toate murdăriile acolo sunt deversate. Şi le spuneam şi evreilor: „Măi, din cât e pământul acesta de frumos, alt loc nu aţi găsit pentru deversarea mizeriilor, decât această vale, pe care în felul acesta aţi spurcat-o?”. Dumnezeu a hotărât unde va fi Judecata prin arătarea Crucii. Iar Crucea s-a arătat pe cerul nostru 15 ani de zile. Iar noi am făcut Crucea, aşa cum ţi-am spus, pentru că Iisus, la a Doua Sa Venire, urmează Crucea. Iar sectanţii nu au niciun respect pentru Cruce. Ei spun despre Cruce că e „lemn de pedeapsă” şi că e păcat să crezi în Cruce, că Iisus a fost omorât pe lemn. Şi îi tot întrebam eu, când veneau cu felul acesta de explicaţii: „dar, de ce a fost omorât pe cruce, pe lemn?”. Nu ştiau ce să răspundă! Tu cum judeci?    D.G.: Simbolizează lemnul pe care a rodit mărul, păcatul?

   Părintele Pantelimon: Uite cum e! Minciună a început pe lemn! Diavolul a încolăcit mărul, lemnul, când a ispitit-o pe Eva. Iar Crucea este lemnul cu care Dumnezeu îi dă în cap Satanei. Diavolul prin lemn a stricat rânduiala Raiului şi tot prin lemn va fi îndreptată. Prin răstignire,

Iisus, ca Dumnezeu, a sfinţit Crucea pe care a fost răstignit trupul Său, ca Om. Prin sfinţire, Dumnezeu curăţeşte lemnul stricat de Satana! De aceea, Crucea este cea mai puternică armă împotriva Diavolului, pentru că a fost sfinţit anume pentru asta, pentru a-1 învinge pe Satana! Iar sectanţii îşi bat joc de Cruce! Şi de Maica Domnului! Ea nu a fost ca toate femeile! Ştii că ea nu avea acea problemă lunară ca toate femeile şi a născut fără dureri? Iar naşterea ei e o taină. Şi vin acum sectanţii şi, prin atitudinea lor, hulesc. Asta e hulă! Maica Domnului era sfinţită înainte de a naşte. Vai de aceia care nu cred în Fecioara Maria şi în Cruce!

   D.G.: „Raţiunea fără credinţă duce la absurd”, ne spune mereu părintele meu duhovnic, Nicolae Popescu, la cateheze.

   Părintele Pantelimon: Pentru cine crede, e simplu. Pentru cel care nu, e tare complicat, pentru că e orb! Odată ce omul s-a întunecat din cauza necredinţei, nu mai vede simplitatea şi se complică şi dă mereu alte explicaţii lumeşti unor fapte dumnezeieşti. Sau mai spun că ni se pare nouă, ori că nu am înţeles noi. Am întâlnit multe situaţii în care, deşi nu studiaseră Scriptura, mă contraziceau. Ce să mai zic! Nu mai zic nimic!

…pe care, în parte aţi trăit-o, aţi trăit Scriptura!

   Părintele Pantelimon: Eee, nu despre asta e vorba! Vreau să zic că ei nu citesc, dar ei dau explicaţii, ei trag concluzii, ei ştiu şi tu, care asta faci tot timpul, citeşti Cuvântul lui Dumnezeu cel viu, tu, după ei, habar nu ai care e rostul tău pe lume. Mare greşeală fac! Dar asta, pentru că sunt orbi, nu văd dincolo de graniţa lumescului, şi doar prin el argumentează tot.

 

 

 

 

PARTEA A II-A

 

 

 

CÂTEVA DINTRE ÎNVĂŢĂTURILE PĂRINTELUI PANTELIMON

 

 

SPRE FOLOS

 

În această a doua parte a cărţii am structurat câteva dintre învăţăturile Părintelui Pantelimon spuse cu diverse ocazii, în timpul vizitelor mele, în chilia sa de la Turnu.

Părintele mă certa de multe ori, pentru diverse şi, prin felul în care o făcea, simţeam purtarea sa de grijă. Şi îi mulţumesc mereu pentru asta. Cine ne dojeneşte, ne iubeşte! Din păcate, de multe ori nu mai facem diferenţa dintre dojană şi judecată. Luăm lucrurile personal, ne manifestăm, din cauza mândriei, ca fiind, pe nedrept, jigniţi, aşa cum de multe ori fac eu, fără să pot să primesc cu înţelepciune, cu bucurie, viaţa aşa cum vine ea spre mine. Unde nu e bucurie, e chin, rezultat al mândriei noastre. Iar chinul dispare pe măsura acceptării problemelor care ne fac viaţa un chin. Lupta dusă până la capăt împotriva tristeţii, a deznădejdii, a mâhnirii şi nemulţumirii, prin acceptarea cu împăcare, a durerii, dă chinului direcţia dreptei măsuri.

Despre câteva dintre aceste aspecte ale luptei noastre ne vorbea Părintele şi am să redau câteva dintre sfaturile Sfinţiei Sale, pe care eu acum le-am rezumat în câteva idei. Spre folos.

 

 

 

 

 

DESPRE CIPURI, VACCINURI ȘI CARDUL DE SĂNĂTATE

 

   „Scrie cu litere mari: ASTA SA NU PRIMIŢI!! Voi nu ştiţi ce periculos este să acceptaţi cipurile! «EU AM CIPUL MEU! AM PECETEA BOTEZULUI DATĂ DE IISUS. […] NU ÎMI

MAI TREBUIE NIMIC!» […] Cine îl primeşte, îşi dă singur iadul! […] Aşa şi cu vaccinarea copiilor! Să le spuneţi că odată cu cipul de la Botez, DUMNEZEU V-A VACCINAT ÎN NUMELE TATĂLUI, AL FIULUI ŞI AL SFÂNTULUI DUH! De altceva nu mai aveţi nevoie”.

 

S-a vorbit mult despre cip-uri, dar cred că încă nu de-ajuns de mult. Mulţi cred că prin cipuire li se conferă mai multă securitate, sunt mai feriţi de situaţiile în care sănătatea, viaţa sau bunurile lor ar putea fi puse în pericol. Manipularea prin tot felul de atentate teroriste va duce, cred eu, la acceptarea cu uşurinţă a cipurilor, ca măsură de siguranţă a vieţii. De la căderea celor două turnuri gemene, la 11 septembrie 2001, parcă s-a făcut primul mare pas spre controlarea omului, prin ascultarea telefoanelor şi prin inducerea unei terori iminente. Şi cum să scăpăm de această nesiguranţă, de această teroare fără chip? Prin acceptarea de bunăvoie a unui control asigurător, prin cipuire. Numai că e fals asigurător. Oamenii vor crede că odată ce au cip-ul, viaţa lor nu mai e în pericol. La fel şi cu sănătatea şi cârdul de sănătate. Cei mai mulţi au impresia că a accepta cârdul, ţine „de modernism”, şi consideră că, „în caz de nevoie medicală”, vor fi mai uşor trataţi şi salvaţi. Dar nu iau în calcul faptul că există atâtea cititoare de cârduri care pot fi folosite împotriva lor de persoane neautorizate şi rău intenţionate. Şi de unde ştim ce conţin acele cip-uri? Dacă conţin numărul 666, care după mine funcţionează ca o vrăjitorie, ca un blestem, ca un descântec, ca ceva de vise rele? Părintele meu duhovnic, Nicolae Popescu, spune că nu e de glumit cu ele. El se tot întreabă de ce nu pun alte cifre, de exemplu 555, sau 888? „Cu acestea nu are nimeni nimic împotrivă, nu suntem absurzi”, ne explica dânsul la predică. Şi pentru că această temă mi se pare deosebit de importantă, semnalată de apostoli cu 2000 de ani în urmă, am considerat că e necesar să discut cu Părintele Pantelimon şi despre cipuri, conţinutul lor şi despre efectul lor în planul conştiinţei.

   D.G.: Părinte, aş vrea să discutăm despre cip-uri…

   Părintele Pantelimon: Tu scrie cu litere mari: ASTA SĂ NU PRIMIŢI! Voi nu ştiţi ce periculos este să acceptaţi cip-urile! Astea vă strică creierul imediat! Voi să spuneţi răspicat:

„EU AM CIPUL MEU! AM BOTEZUL! AM PECETEA BOTEZULUI DATĂ DE IISUS.

ŞI EL ESTE ÎN MINE PRIN BOTEZ ŞI EU ÎN EL ŞI E DE-AJUNS. NU ÎMI MAI

TREBUIE NIMIC!”. „NU VENI CU ANTICRIST, CĂ NU ÎL PRIMESC!”. Asta face parte

din lupta pe care Anticrist o duce cu Dumnezeu prin noi, oamenii, făpturile cele mai iubite ale Lui Dumnezeu şi pe care Anticristul le urăşte neînchipuit de mult. Din America pleacă acest rău al cipurilor. Acolo se fac studii. Vor să-l detroneze pe Dumnezeu şi să-l instaleze în locul Lui pe Anticrist care, prin acceptarea cip-ului, pune stăpânire pe noi. îi dăm voie să se aşeze pe Tronul Sfintei Treimi construit de Dumnezeu în inima noastră. Prin urmare, să spui: „EU

AM CIP DE CÂND M-AM BOTEZAT! EU AM CIP-UL BOTEZULUI!”.

   D.G.: Şi dacă e nevoie, putem spune: pentru pecetea botezului meu, eu mor? Aşa cum şi-au dat viaţa Brâncovenii şi mucenicii pentru credinţa în Iisus?

   Părintele Pantelimon: Da, da! De murit, tot mori! Şi oricum, cip-ul stinge în om tot ce mai e sănătate. Distruge creierul şi apoi inima. După ce le distruge pe acestea două, nu e mare lucru să distrugă apoi restul. Şi asta foarte repede. Pe când Botezul, ne apără şi ne luminează mintea! Aşa şi cu vaccinarea copiilor. Să le spuneţi că odată cu cip-ul de la Botez,

DUMNEZEU V-A VACCINAT ÎN NUMELE TATĂLUI, AL FIULUI ŞI AL SFÂNTULUI

DUH. De altceva nu mai aveţi nevoie! Trebuie refuzată vaccinarea, pentru că vaccinurile conţin mercur, care nu»se mai elimină niciodată din corp. El strică mintea şi copiii, când cresc, devin agresivi, iar cei mai mulţi îl neagă pe Dumnezeu. Refuzaţi cipurile şi vaccinurile, dacă vreţi să aveţi grijă de suflet. înainte de a vă omorî prin cipuire, Anticrist transformă oamenii în animale. Strică toată frumuseţea pe care a pus-o Dumnezeu în om.    D.G.: Părinte, ce facem cu cardurile de sănătate?    Părintele Pantelimon: Tu ce ai făcut, l-ai primit?    D. G.: Nu.

   Părintele Pantelimon: Bine ai făcut! Tu ai luat botezul! El e pecetea ta, nu ai nevoie de cârd de sănătate. Dumnezeu este sănătate! Cei care vreţi Raiul, să nu-i primiţi! Cine îl primeşte, îşi dă singur iadul! Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege, aşa că cei care îl acceptă, se dau de bunăvoie iadului. Dumnezeu ne respectă libertatea, dreptul de a alege unde vrem să avem lăcaş în veşnicie.

   D.G.: Lumea se sperie că va fi scoasă din sistemul de sănătate, dacă refuză cârdul, Părinte!    Părintele Pantelimon: Nu-I dă nimeni afară din sistem! El singur se dă! Frica lui! Dacă ar fi cu Dumnezeu, ar rămâne în Sistemul de Sănătate al Tatălui Ceresc! Nicio frică nu ar mai avea! Cu Dumnezeu nu ai de ce să te temi! Toate piedicile cad. Sănătatea e Dumnezeu! Aşa că, fiecare e liber să aleagă între Dumnezeu, care e Viaţă, e Sănătate, e Siguranţa noastră că ne iubeşte, şi Anticrist, care este „ucigaşul de oameni”, „tatăl minciunii” şi cel care vrea să târască, din ură, omul în iadul cel mai de jos. Refuzul cârdului trebuie făcut fără constrângere. Dumnezeu nu vrea să ne iubească cu forţa. Noi să ne rugăm pentru toţi, ca Dumnezeu să aibă grijă şi de cei care nu înţeleg sau nu pot să refuze cârdul. Să le spui să nu se sperie şi să nu se întrebe ce vor face, pentru că are Dumnezeu mai multă grijă de ei decât pot avea ei înşişi. Voi să aveţi grijă să vă rugaţi. Altă grijă să nu aveţi. Şi în general, tot ce faceţi, să fie cu rugăciune pentru acel lucru, pentru binecuvântare, pentru gândul cel bun. Apoi, să vă rugaţi să vă dea putere să duceţi la împlinire gândul cel bun. Şi o să vedeţi că, rugându-vă aşa, o să ajungeţi să puteţi. Nu forţaţi nimic, iar mintea să vă fie tot timpul la Dumnezeu, indiferent că aveţi de lucru cu mâinile. Lucraţi şi îi mulţumiţi Lui Dumnezeu pentru toate, îl slăviţi, vă rugaţi Lui pentru toate grijile şi neputinţele voastre şi ale celorlalţi, pentru această Lucrare, pentru popor, pentru o familie normală şi tineret normal la cap, că uite ce probleme au tinerii, dacă nu cred şi nu se roagă. Aşa şi cu cardurile. Rugaţi-vă! Rugaţi-vă să le ia Dumnezeu de la poporul român cum ştie El!

DESPRE CANONUL PENTRU PRUNCII AVORTAȚI

 

E un canon dat de Maica Domnului prin Moş Ilie şi Părintele Arsenie Boca pentru mamele care au avortat. Eu nu fac decât să transmit mai departe ce mi-au spus ei. […] Ai luat viaţa dată de Dumnezeu, la ce te aştepţi!? Cam cum să fie efectul pentru tăierea vieţii!? […] Dumnezeu nu obligă pe nimeni ce să facă cu libertatea sa. El ne învaţă. Avem poruncile, trebuie să le respectăm, dacă vrem să ne fie bine! ”

 

Despre canonul pentru pruncii avortaţi am aflat de la o prietenă a mea, Augustina Lelia Dumitru, sfetnicul meu, aşa cum îmi place să o numesc. împreună cu ea am conceput un set de întrebări pentru Părintele Panteiimon, pentru a răspunde interesului stârnit în rândul femeilor care au făcut avorturi şi care voiau să ştie cu exactitate ce procedură trebuie să urmeze pentru a duce la lumină pruncii ucişi în acest fel.

   D.G.: Părinte, multe femei m-au întrebat dacă acest canon poate fi făcut şi de o altă persoană, în afară de mama care a avortat copilul.

   Părintele Pantelimon: Nimeni nu poate. Doar mama care i-a avortat. Ea i-a tăiat viaţa, ea trebuie să-l boteze! Nimeni nu se poate băga în treaba asta.

   D.G.: Nici părintele duhovnic sau preotul din parohie? Sau poate naşii, ca părinţi duhovniceşti ai familiei copilului avortat?

   Părintele Pantelimon: Nu! Cine i-a tăiat viaţa? Mama! Şi dacă ea i-a tăiat viaţa, numai ea poate să facă acest canon. Preotul poate însă susţine botezul pruncului avortat cu rugăciuni speciale. Ştie el care sunt acelea. Preotul face botezul unui copil născut, nu al unuia avortat, că nu el i-a luat viaţa, ci mama copilului. Ea e responsabilă cu scoaterea pruncului din iad, cu salvarea lui! Ea i-a tăiat viaţa, doar ea poate să-l salveze!

   D.G.: Sfinţia Voastră, dacă mama nu ştie ce era pruncul avortat: băiat sau fată, ce nume îi pune?

   Părintele Pantelimon: Cum o tăia-o pe ea capul! Nu contează că nu ştie. Important e să-i dea un nume de botez. Poate face botezul acasă. Cumpără hăinuţele pentru copil, le aşază frumos pe pat sau pe o masă. Aprinde o lumânare din ceară curată. Neapărat să fie din ceară curată! Şi trebuie să citească Paraclisul Maicii Domnului. Apoi să dea nume copilului şi să stropească hăinuţele, cumpărate deja pentru prunc, ca la botez, cu aghiazmă, de trei ori. Şi să spună, atunci când dă cu apă, în semnul crucii, prima oră: „Se botează”… cutare, numele pus copilului: „în numele Tatălui!”, apoi stropeşte a doua oară, în semnul crucii, şi spune: „Şi al Fiului!”, iar după ce stropeşte şi a treia oară, spune: „Şi al Sfântului Duh! Amin!”. Deci, dă cu aghiazmă în semnul crucii peste haine şi spune cum spune preotul la botez: „Se botează robul Lui Dumnezeu… cutare, în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi apoi, în vecii vecilor. Amin! Preotul bagă copilul în apă de trei ori, iar mamele doar stropesc cu apă sfinţită hăinuţele cumpărate pentru pruncul avortat.    D.G.: Părinte, şi cele bolnave, ele cum fac?

   Părintele Pantelimon: Spun şi ele cum pot. Canonul acesta, prin botezul pruncilor avortaţi, i-a rânduit Maica Domnului, care ţipă şi strigă de durere, şi ea înţelege neputinţa mamelor bolnave. Dar numai mamele pot face acest botez. Ele le-au luat viaţa, doar ele pot să le dea viaţa înapoi. Se pot boteza mai mulţi copii odată, dacă a făcut mai multe avorturi. Aşază pe pat hăinuţele cumpărate, cum ar fi: ceva de pus pe cap, bluză sau tricou, o hăinuţă, pantalonaş, ciorapi, ceva de încălţat şi ce mai crede mama că e necesar, dar şi în funcţie de cum are mama bani. Se scriu bileţele cu numele de botez ale copiilor şi se aşază câte un bileţel pe fiecare pacheţel de hăinuţe, ca să nu le greşească numele atunci când rosteşte formula de botez, cum ţi-am spus, prin stropirea hăinuţelor cu aghiazmă de trei ori, în semnul crucii. După ce i-a botezat, în următoarea zi îi trece pe Pomelnic sau la Sfânta Liturghie, la „Adormiţi”, ca pe oricare persoană adormită din neamul ei şi îi face pomenile cuvenite.

Spune-le să facă acest canon, că dacă le apucă Ziua Judecăţii, nu mai pot face nimic.    D.G.: Sfinţia Voastră, cum aţi aflat de această rânduială pentru pruncii nebotezaţi?

   Părintele Pantelimon: Maica Domnului i l-a spus lui Lui Moş Ilie şi apoi Părintelui Arsenie Boca. Maica Domnului plânge de durere că nici pruncii, nici mamele nu se mântuiesc fără botezul pruncilor avortaţi. Din cauza aceasta, Părintele Arsenie Boca insista atât de mult ca femeile să nu mai facă avorturi, pentru că nu se mântuiesc.

   D.G.: Iar despre apa sfinţită, ce fel de aghiazmă trebuie să folosească, mare sau mică?    Părintele Pantelimon: Nu contează! Important e să fie apă sfinţită şi botezul să fie făcut de mamă.  Dacă o ajută şi preotul ei duhovnic cu rugăciuni de sprijinire a botezului e şi mai bine. Mamele care au avortat copii trebuie să înţeleagă că doar prin acest botez copiii lor sunt aduşi la lumină.

  1. G.: Părinte, când am fost ultima dată la noi la cateheză, la Biserica „Sfântul Andrei”, în Drumul Taberei, un credincios ne-a povestit un vis al său, despre care spunea că i-a marcat profund şi că i-a schimbat radical felul de a se raporta la Dumnezeu şi la efectele faptelor sale.

Povestea acest credincios că a visat că era într-o casă înconjurată de canale subterane şi de pivniţe. La un moment dat, a auzit o voce de femeie care îl striga din acele canale subterane: „Tată!, ce faci tată?” Iar el a întrebat-o: „De ce îmi spui tată? Eu nu am copii.” Iar femeia i-a răspuns: „Pentru că sunt fiica ta, pentru aceasta îţi spun tată!”. „Nu ai cum, ţi-am spus că nu am copii”, i-a răspuns el, foarte încurcat de cele ce afla, din câte ne-a povestit. Apoi, spunea că îşi aminteşte că a întrebat-o pe femeie câţi ani are şi aceasta i-a răspuns că are 52 de ani, şi după acest răspuns s-a trezit. Nu a mai putut dormi. Dimineaţa, obosit de nesomn, aştepta cu nerăbdare să se trezească şi soţia lui, să discute cu ea. I-a povestit visul, apoi a întrebat-o dacă mai ţine minte cât timp a trecut de la avortul pe care l-a făcut când erau tineri, pentru că, după calculele lui, trecuseră 52 de ani. La acelaşi rezultat a ajuns şi

Soţia sa şi s-au speriat. Acum nu ştiau cum să vindece această fractură a conştiinţei lor, cum să aline suferinţa fiicei lor, nenăscute din vina lor. După ce domnul a terminat de povestit, mai mult plângând, i-am cerut voie părintelui meu duhovnic, Nicolae Popescu, să mă lase să vorbesc despre acest canon insuflat de Maica Domnului lui Moş Ilie şi Părintelui Arsenie Boca. Şi a fost de acord şi cu canonul şi să susţină dânsul cu rugăciuni botezul copilului de către mama care l-a avortat.

   PărintelePantelimon: Foarte bine, pentru că toţi aceşti copii avortaţi se duc în iad şi îşi blesteamă mamele, pentru că le-au tăiat şansa mântuirii. Prin botez, se naşte omul nou, cel fără păcatul strămoşesc.

Ori prin avort, pruncul se duce în iad pentru păcatul strămoşesc, care s-ar fi anulat prin botez.

Ori, neştergându-se acest păcat, pruncul urmează legea păcatului şi se duce în iad. Maica Domnului, în mare mila sa, s-a gândit şi la soarta .acestor prunci avortaţi şi la soarta mamelor care i-au avortat, pentru că fără săvârşirea acestui canon, aceste mame nu se mântuiesc. Situaţia e foarte gravă, pentru că mamele care avortează prunci nu se mântuiesc! Şi din cauza acestui păcat al avortului, ţara o duce aşa de rău. Ne pedepseşte Dumnezeu pentru că trimitem în iad prunci nevinovaţi. Ei nu au păcate proprii, dar au păcatul strămoşesc. Iar Iisus a venit, ca Dumnezeu, tocmai să şteargă prin botez păcatul protopărinţilor noştri. Iar femeile nu ţin cont de acest mare dar făcut omenirii de Iisus. Femeile trebuie să înţeleagă să nu mai facă avorturi.

   D.G.: De la Revoluţie, România a avortat încă o naţie, peste 22 de milioane de prunci. 5 AVORTURI PE MINUT! Aşa arată ultimele statistici.

   Părintele Pantelimon: Şi cum să nu se supere Dumnezeu pe noi!?

Ai luat viaţa dată de Dumnezeu, la ce te aştepţi? Cam cum să fie efectul pentru tăierea vieţii, din proprie iniţiativă, prin libertatea ta de voinţă, dată ţie din dragoste de Dumnezeu?

Dumnezeu nu obligă pe nimeni ce să facă cu libertatea sa. El ne învaţă. Avem poruncile, trebuie să le respectăm, dacă vrem să ne fie bine. Dumnezeu ni le-a dat din dragoste pentru noi, să nu ne chinuim sufletul pe veci.

Nepăzirea poruncilor naşte patimă, iar patima te leagă pe vecie. Şi aici, dar şi după ce mori, sufletul e ţinut de acea patimă. Şi dacă omul nu învinge acea patimă aici, după ce moare, omul nu mai are nicio şansă, conştiinţa lui îl va judeca. De aceea, trebuie să ne luptăm cu patimile aici până le învingem şi să ne ferim să facem păcatul, prin păzirea poruncilor.

   D.G.: Unul dintre preoţii tineri despre care v-am povestit că se străduieşte să ducă mai departe misiunea apostolică a Bisericii, spunea într-una dintre predicile sale că „nepăzirea de către toţi oamenii a unei singure porunci din cele 10, distruge ea singură, fără celelalte nouă, umanitatea!”. Spun asta, pentru că am întâlnit multe persoane care sunt supărate pe Dumnezeu că le porunceşte. Li se pare că prin cele 10 porunci li se lezează libertatea.    Părintele Pantelimon: Repet, Dumnezeu nu obligă pe nimeni la nimic! Nici pe protopărinţii noştri, Adam şi Eva, nu i-a obligat cu nimic, chiar dacă le-a poruncit să nu guste din mărul cunoaşterii binelui şi al răului. Cauza a fost neascultarea, iar efectul, transformarea lor, decăderea. Aşa şi cu neascultarea. Ce s-ar întâmpla dacă toată lumea n-ar asculta, dacă nimeni nu mai ascultă de nimeni…? Haos… Vezi cum Dumnezeu, toate cu înţelepciune le-a făcut! El e opus haosului, care e creaţia celui Rău, neascultător şi răzvrătit, lacom şi avid de putere. Dumnezeu nu ne vrea aşa, că ne iubeşte şi face tot ce poate că noi să ne mântuim de bună voie. El respectă alegerea noastră şi, dacă alegem prost, El suferă, iar Maica Domnului plânge tot timpul pentru noi, că suntem neascultători. Iar, cu avortul, fapta e mai gravă decât păcatul uciderii, pentru că prin avort i-ai tăiat pruncului şansa de a se boteza şi de a se mântui. L-ai trimis tu, mamă, în iad pe vecie! Asta ai mai scris-o, nu? Mai scrie-o o dată pentru cine are urechi de auzit! Maica Domnului, în mare milă sa, a găsit soluţia. Aşa de bună e, numai milă! Şi ea nu are linişte şi plânge şi se roagă Lui Iisus să nu-i pedepsească şi să-i scoată din iad pe copiii avortaţi. Mulţi preoţi refuză acest canon. Dar ei trebuie să înţeleagă că ei pot ajuta foarte mult, pentru că pot să se roage pentru copilul botezat. Tu spune-le preoţilor pe care îi cunoşti să se roage, că nu greşesc! Sunt rugăciuni mari şi pot completa botezul făcut de mamă. Deci formula e cea pe care ţi-am spus-o şi spune-i preotului tău duhovnic tot ce ţi-am spus şi să facă aşa, că nu va greşi! E un canon dat de Maica Domnului prin Moş Ilie şi Părintele Arsenie Boca pentru mamele care au avortat. Mai mult de atât nu poate cere nimeni alte dovezi! Eu nu fac decât să transmit mai departe ce mi-au spus ei. E cumva ca la botezul făcut de mamă, atunci când copilul, după naştere, nu poate supravieţui şi nu mai e timp pentru botez. în această situaţie, preotul susţine botezul mamei cu rugăciuni speciale. Eu caut asemănări ca să-i ajut pe preoţi, dar şi de n-ar fi nicio asemănare, tot nu ar conta, că e de la Maica Domnului, iar Fiul ei totdeauna o ascultă, iar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă. Şi să îi mai spui preotului tău duhovnic şi celorlalţi preoţi pe care îi cunoşti, că prin pomenirea pruncului avortat cu numele de botez, Biserica, prin citirea pomelnicului, îl scoate pe copil la lumină. Fără Biserică, nu se poate! Ea e cea care îi dă lumină pruncului botezat. Numai că Dumnezeu nu vrea să tulbure Biserica şi de aceea a rânduit ca acest canon să vină de la Maica Domnului, nu de la oameni. Deci, spune-i părintelui tău duhovnic, că prin citirea pomelnicului cu pruncul botezat, el dă lumină copilului şi uşurează de păcate pe mama care a făcut avortul. E mare lucru această rânduială! Nu e nici din cap, nici din vis. Din vis poate să smintească şi preoţii nu fac dacă e din vis. Dar spune-i aşa cum ţi-am spus, că nu e nici din cap, nici din vis! Aici este vorba de poruncă! E poruncă de la Măicuţa Domnului!

   D.G.: Iar Măicuţa i-a poruncit lui Moş Ilie să le spună tuturor femeilor pe care le întâlneşte să facă această rânduială, dacă au făcut avort, Părinte?

   Părintele Pantelimon: Da, aşa i-a spus! Şi i-a mai poruncit să le spună că cine nu face canonul, lasă copilul în iad şi nu se uşurează de acest păcat. Doar botezat şi trecut pe pomelnic la „Adormiţi”, copilul ajunge la Iisus şi mama scapă de păcat. Pruncul numai prin mântuirea Mamei se mântuieşte! Vezi cu câtă înţelepciune lucrează Dumnezeu, că îl dă pe copil Bisericii şi, la fel, şi pe mamă o dă tot Bisericii şi aşa o dezleagă!?

   „Lumea e o şcoală! Dacă nu treci prin încercări, nu cunoşti nimic! Nu te cunoşti, nu ştii cine eşti şi nu ajungi la Dumnezeu, fără greutăţi! Omul când are un necaz, la cine strigă? La Dumnezeu, să-l scoată! Dacă nu-i roagă, atunci se topeşte degeaba. ”.

 

   Părintele Pantelimon: Stai puţin! Bat la uşă! Aşa sunt toată ziua! Să vezi că, după-masă, vin iar cu autocarele! Aşa de mulţi sunt cei cu necazuri! Şi vin trişti!    D.G.:… şi pleacă veseli!

   Părintele Pantelimon: Fetiţa aceea era nervoasă rău. Nu puteam să o las să plece aşa. Am ţinut-o de mână şi s-a liniştit. Şi uite aşa e toată ziua! Vin şi nu vor să mai plece de aici. Uneori mă doare capul de cât îmi bat capul cu fiecare om. Ei spun că preoţii îi resping. Apăi, să-i resping şi eu!? Iar ei vin la mine întunecaţi şi topiţi de slabi şi vor de la mine să-i scap pe loc de toate problemele adunate de ei în ani de zile, din necredinţă şi din risipire, fără să-L ia pe Dumnezeu la greu, să-L cheme şi să-I mulţumească pentru orice! Pentru absolut orice trebuie să-I mulţumim! Şi pentru necazuri, nu doar pentru bucurii,. Că ştie Dumnezeu de ce ni le dă şi pe unele şi pe celelalte! Şi, cum îţi spuneam, vin la mine aşa de disperaţi, de tulburaţi, că nu mai ştiu în cine să creadă. Vin şi sectanţii peste ei cu toate ereziile, care sunt hulă şi urâciune în Faţa Lui Dumnezeu. De aceea, cei care vin la mine nu mai ştiu care este adevărul şi nu mai ştiu în ce să creadă. S-au depărtat aşa de mult de adevăr! Iar depărtarea duce la întunecarea minţii. Apăi, încerc să le explic câte minuni a făcut Părintele Arsenie Boca şi câte face în continuare. Însă unii nu pot crede şi, din cauza asta, nici înţelege. Au mintea întunecată, şi de aici, toate! Daniela, tu ai simţit o mare bucurie când ai văzut icoana Părintelui Arsenie Boca! E, bucuria asta, felul acesta de bucurie, care nu e lumesc, a fost sădit în inima ta la botez! Din cauza păcatului, bucuria de la botez se simte tot mai puţin, pentru că păcatul produce durere. Dar bucuria de la botez, te încălzeşte. De aceea trebuie să deosebim viaţa de pe pământ de cea în duh, după felul bucuriei pe care o simţiţi în preajma unui sfânt. Părintele Arsenie Boca transmite această bucurie sădită în noi la botez şi simţi că trupul tău pluteşte, tresaltă cu o altă vibraţie de bucurie, nu ca la câştig la loto. Bucuria în duh e de natură dumnezeiască şi împlineşte şi linişteşte sufletul. Iar patima nu are o măsură, o limită.

Ea te omoară şi te chinuie şi dincolo de moarte. Nu dispare!

   D.G.: Sfinţia Voastră, care sunt problemele pentru care vin cei mai mulţi oameni la dumneavoastră?

   Părintele Pantelimon: Cele ale lumii.

   D.G.: Părinte, vă întreba unul dintre creştinii care au fost aici, mai devreme: „Ce e mai greu de suportat: ispitirea în lume sau în solitudine?”. Eu am plecat şi v-am lăsat singuri; nu am vrut să vă deranjez, însă sunt foarte curioasă să aflu ce i-aţi răspuns?

   Părintele Pantelimon: Nu prea a înţeles sfatul meu! Astea nu sunt ispite, sunt lecţii de viaţă! Lumea e o şcoală! Dacă nu treci prin încercări, nu cunoşti nimic! Nu te cunoşti, nu ştii cine eşti şi nu ajungi la Dumnezeu, fără greutăţi! Omul când are un necaz, la cine strigă? La Dumnezeu, să-l scoată! Dacă nu-i roagă, atunci se topeşte degeaba. Foarte mult mă bucur când vin la mine copii. Sunt aşa de frumoşi şi, unii, foarte cuminţi, alţii, foarte curioşi! Îmi sunt tare dragi! Odată a venit la mine o mamă cu un băieţel de vreo 5 ani, care nu a vrut să mai plece de la mine. Îmi spunea în şoaptă: „Eu rămân aici, nu mai plec!”. Ca să vezi cum lucrează Dumnezeu! Ei nu auzeau, dar când au ajuns la maşină, puştiul s-a smucit din mâinile lor şi a venit la mine şi mă ruga să nu-i las pe părinţi să-l ia. Şi tot spunea: „Eu rămân aici, nu mai vin cu voi!”. Niciun alt copil nu s-a manifestat aşa! „Gata! Eu rămân cu el, nu mai plec!”. Vezi pe cine pune Dumnezeu să vorbească? Pentru că ei sunt îngeri! Altă dată, a venit la mine o familie cu o fetiţă de vreo trei anişori. Şi a pus mâna pe o cruce, destul de măricică pentru puterea ei, dar pe care nu voia să o mai dea nimănui. Era crucea ei, ce puteam să-i facem! Iubea crucea! Alerga prin chilie cu crucea în mână, o ducea aşa, ca pe un steag! Şi o pupă de zor! Şi pentru că se chinuia, i-am căutat o cruce mai mică, potrivită cu puterea ei. Era aşa de fericită! Vezi, ea era mai mică, nu putea să vorbească, dar îngerii şi când tac, vorbesc! Ea iubea crucea!

   „Dacă ochii voştri ar fi luminaţi, aţi vedea, în timpul Sfintei Liturghii, că deasupra voastră cântă îngerii. Cântă îngerul fiecăruia! No, aşa, mergeţi la Biserică şi să ţineţi minte ce vă spun acum! Atunci când se cântă Axionul Maicii Domnului, Fecioara Maria îi miruie pe toţi cei care stau în genunchi. Care vă plimbaţi şi nu vă duceţi cum trebuie, vă ocoleşte. Deci, vine Maica Domnului cu îngerul şi vă miruieşte!”.

 

De multe ori, mergeam la Părintele Pantelimon cu maşina plină de prieteni. Totdeauna spunea un cuvânt de învăţătură celor cu care veneam şi era bucuros să facă acest lucru, deşi de multe ori ajungeam seara şi Sfinţia Sa era de dimineaţa în picioare, să primească autocarele cu creştini, care veneau şi vin destul de des la Sfinţia Sa. Uneori era aşa de obosit, dar cu toate acestea facea rugăciuni de drum şi dezlegări pentru toţi cei care veneau la dânsul.

De multe ori mă simt vinovată că nu l-am menajat, pentru că oricât de obosit era, nu refuza pe nimeni. Iar eu trebuia să mă gândesc că e foarte obosit şi să merg doar cu persoane care efectiv aveau nevoie de ajutorul lui. Redau aici una dintre învăţăturile date celor cu care am fost.

   Părintele Pantelimon: Gândiţi-vă la voi acum, că aveţi timp, că vine cernerea! Vine o judecată de care nu ne dăm seama. Ne alege de aici, de pe pământ. Vai de cei care şi-au cheltuit viaţa aici în petrecere, pentru că fără ale Lui Dumnezeu, şi-au pierdut şi viaţa de dincolo. Au de toate, dar de fapt nu au! O bucurie trecătoare şi atât! Viaţa în desfătare nu construieşte mântuirea! Dacă sunteţi românce, să fiţi românce adevărate. Adică şi creştine.

Faceţi acum cele necesare pentru mântuire, căci la Judecată nu mai puteţi face nimic! Conştiinţa voastră va ţipa şi vă va condamna pentru faptele voastre. Vedeţi-vă de suflet şi bucuraţi-vă! Haideţi să vă binecuvântez pentru drum. Aşa, tu, domnişoară, apropie-te! De ce porţi ochelari, că nu eşti bătrână? Dar tu, cu ce te ocupi, tinere?    Tânărul: …muzician

   Părintele Pantelimon: Ohoo! Vezi ce faci, să nu faci numai pentru cei de aici! Ocupă-te şi de cei de sus! Să ai grijă, să nu te îneci în Treburi. Bucuria voastră trebuie să fie prin ceea ce lăsaţi după voi că plăcut Lui Dumnezeu. Dacă nu vă bucuraţi şi nu simţiţi şi voi că e Cineva care vă iubeşte, care vă luminează, că e Cineva care poartă grijă noastră, nu veţi avea bucurie! Şi acum, Domnul să vă ajute să mergeţi sănătoşi şi să ajungeţi cu bine acasă! Să rămâneţi copii, măi, şi să vă bucuraţi! Aţi auzit ce am spus? Şi aveţi grijă de sănătatea voastră, că în curând vor fi înlocuite medicamentele de pe piaţă cu altele şi mai otrăvite, ca să vă termine! După ce au otrăvit mâncarea în toate felurile, acum vor pune în vânzare medicamente şi mai toxice. Aşa lucrează Anticrist! Şi acum a venit la noi, să distrugă creştinătatea. Dar noi nu trebuie să ne lăsăm. Avem rugăciuni, avem crucea care ne apără. Cu credinţă şi nădejde în Dumnezeu, nimeni nu ne poate învinge. Trebuie să ne întoarcem să lucrăm pământul nostru, care încă nu e stricat. Dumnezeu dă roadă acestui pământ, dacă ne întoarcem la El şi la pământ. Ce cultivi tu pentru familia ta, nu poate controla nimeni. Tu văd că vrei să spui ceva! Ce te frământă?

   Domnişoara cu ochelari: Cum pot să aflu care este voia Lui Dumnezeu în legătură cu ceea ce trebuie să fac de acum înainte?

   Părintele Pantelimon: Foarte simplu! Tu ştii că te-a creat Dumnezeu, că ai venit cu voia Lui pe pământ, iar tu trebuie să respecţi rânduiala Lui Dumnezeu! Ţi-a dat botezul prin care te-a iertat de păcatul strămoşesc moştenit de la Adam şi Eva, şi tu, acum, trebuie să te păstrezi curată. Iar asta o poţi face, păzind poruncile Lui. La botez, odată cu botezul, ai primit şi Sfânta Treime şi pentru asta trebuie să te bucuri în inima ta. Dacă părinţii voştri nu v-au crescut cum trebuie, aveţi Biserica. Tu ai unde să te duci, la Sfânta Liturghie, unde coboară Duhul Sfânt. Trebuie să urmezi Biserica şi să cercetezi şi tu jertfa Mântuitorului şi suferinţa

Maicii Domnului. Nicio suferinţă nu a fost pe pământ ca suferinţa Maicii Domnului! Când a văzut ea ce i-au făcut lui Iisus după ce a vindecat orbi, surzi, muţi, leproşi, a scos demoni, a înviat morţii. Şi tot nu a fost de ajuns ca ei să creadă! Ba mai mult, L-au omorât! Deci mergi la Liturghie! Ascultă Cuvântul Domnului în toată Liturghia. El e de faţă! Dumneavoastră, domnişoară, nu puteţi vedea, că aveţi ochelari. Deasupra noastră, a fiecăruia, sunt îngerii. în rugăciunea „Tatăl nostru” spune: „precum în Cer aşa şi pe Pământ”. Sfânta Liturghie face legătură cu Cerul. Dacă ochii voştri ar fi luminaţi, aţi vedea, în timpul Sfintei Liturghii, că deasupra voastră cântă îngerii. Cântă îngerul fiecăruia! No, aşa, mergeţi la Biserică şi să ţineţi minte ce vă spun acum! Atunci când se cântă Axionul Maicii Domnului, Fecioara Maria îi miruie pe toţi cei care stau în genunchi. Care vă plimbaţi şi nu vă duceţi cum trebuie, vă ocoleşte. Deci, vine Maica Domnului cu îngerul şi vă miruieşte! Dar.voi nu vedeţi din cauza păcatelor care s-au adunat în inima voastră şi au întunecat-o şi au acoperit ochii sufletului, care văd lumea nevăzută. Ei, şi acum, haideţi, Dumnezeu să vă ocrotească, că uite mai bate cineva la uşă! Trebuie să-i primesc, să le fac şi lor o dezlegare. Domnul să vă ajute! Să daţi dovadă că sunteţi românce, măi! Un român adevărat e cel creştin!

 

 

 

 

DESPRE CUM SĂ AȘTEPTĂM VREMURILE CELE DE PE URMĂ

 

   D.G.: Părinte, se comentează mult faptul că de vreo doi ani ruşii renunţă la tot ce au şi pleacă în munţi cu familiile.

   Părintele Pantelimon: Simt că vine pedeapsa peste Rusia. Ruşii nu s-au astâmpărat niciodată. De la sovietici a plecat răul la ei, iar la noi, de la comunişti! Dar tu să nu faci una ca asta, să pleci în munţi! Te rogi la Dumnezeu şi te gândeşti că noi nu suntem de aici, din această lume. O moarte trebuie să vie pentru oricine! Iar tu să o aştepţi aici, unde trebuie să-ţi ispăşeşti păcatele! Tu aici ai treabă! Păcatele s-au înmulţit. Te ia groaza! Niciun popor pe pământ nu a făcut atâtea avorturi. Măi, cât v-am spus! Şi am să vă tot spun până nu am să mai pot: rugaţi-vă la Dumnezeu. Dumnezeu a arătat prin apostolul Pavel că cei morţi sunt morţi, iar pe cei vii îi opreşte în Cer.

  • : Vreau să ştiu mai mult despre cei care rămân pe Pământ!

   Părintele Pantelimon: Măi, pe Pământ doar trupul rămâne, iar Pământul va arde. Şi un

Pământ nou şi un Soare nou vor apărea, după spălarea păcatelor prin ardere. Aşa apare un Pământ nou! Iar Pământul va lua foc din cauza americanilor! Hai că mai vorbim, acum mă ia cu ameţeală.

   D.G. : Haideţi că vă las, Părinte! Mă duc să sărut icoana şi crucea Părintelui Arsenie Boca şi plec.

   Părintele Pantelimon: Stai, bate cineva la uşă, deschide-le tu!    D.G.: Părinte, sunteţi obosit! E trecut de ora 8!

   Părintele Pantelimon: Lasă, măi! Uite aşa vin toată ziua şi problema e că vor să le rezolv problemele acum, pe loc. Trebuie să-i primesc!

   D.G.: Cum spuneţi, Părinte, dar să nu vă obosiţi, că ne trebuiţi puternic.

   Părintele Pantelimon: E multă durere, măi. Du-te dincolo că e linişte! Vezi, să stai cu Maica Domnului de vorbă până le fac câteva rugăciuni. Şi apoi să-mi spui ce ai vorbit cu ea şi dacă ţi-a răspuns.

   D.G.: Sigur, Părinte!

DESPRE CITIREA PSALTIREI ŞI ALTE SFATURI

 

   „Ţine raţiunea la locul ei! Cine depăşeşte limitele stabilite de Dumnezeu din dragoste pentru noi, depăşeşte veşnic. […] Trebuie să te lupţi cu ceea ce eşti, cu ceea ce Psaltirea te-a ajutat să afli că eşti: supărăcios, nervos, invidios, leneş, lacom. Nu sunt ispite, e ceea ce eşti!”

 

Părintele ne aştepta într-o stare de bucurie luminoasă. De fiecare dată, blândeţea lui radiază o pace luminoasă, pe care îmi e greu să o descriu în cuvinte. Aproape materială, prin luminozitatea ei… . Părintele ne-a invitat în chilia sa, să stăm de vorbă, să afle ce dureri au prietenele pe care le adusesem de această dată. De fiecare dată, încercam, pe cât era posibil, să aduc persoane care nu mai fuseseră la Părintele Pantelimon şi care aveau unele probleme de sănătate. Părintele, foarte rar stătea jos când primea credincioşi, deşi era obosit. Uneori, se mai sprijinea pe braţul meu drept şi, trebuie să mărturisesc, acesta era momentul meu de maximă utilitate. Simţeam că aveam şi eu un rost acolo, că pot să-l ajut cu ceva. Şi, ca de fiecare dată, obosit şi vesel, Părintele aştepta să vadă cu ce ne poate fi de folos. De data aceasta, venisem cu una dintre prietenele mele, Violeta, chinuită de depresie.

   D.G.: Părinte, câţi psalmi pe zi e bine să citim?

   Părintele Pantelimon: Câţi poţi. Nu e limitare. Psaltirea scoate răul din noi. Citind-o, ajungem de fapt să ne cunoaştem. Şi te cunoşti văzând răul din tine, pe care îl scoate la iveală Psaltirea. Trebuie să te lupţi cu ceea ce eşti, cu ceea ce Psaltirea te-a ajutat să afli că eşti:

supărăcios, nervos, invidios, leneş, lacom. Nu sunt ispite, e ceea ce eşti! Aşa arăţi pe dinlăuntru şi odată pus faţă în faţă cu relele din tine, trebuie să nu te laşi până nu le învingi.    D.G.: Dar cum să mă lupt cu urâţenia din mine, adunată de ani şi, din această cauză, mai puternică decât mine?

   Părintele Pantelimon: Prin citirea în continuare a Psaltirii.

   Violeta: Am format deja un grup de citire a Psaltirii pentru ca Dumnezeu să scape poporul român de cârduri şi să ne dea un conducător bun.

   Părintele Pantelimon: E foarte bine. Citirea Psaltirii vă scapă de necazuri. E nevoie mai ales acum, după ce oamenii s-au lăsat la voia lui Anticrist. Tinerii sunt vai de ei, mai ales cei care vin din străinătate! Şi-au nenorocit copiii! Vin cu ei îndrăciţi, mai toţi! De curând a venit o altă familie la mine din străinătate, cu un copil, nu avea încă 5 ani. Şi când l-a aşezat maicăsa sub patrafir, să-i citesc, nu ştiu cum a făcut, s-a băgat pe lângă mamă-sa şi m-a apucat de aici, de braţ, de şold, uite aşa, şi m-a trântit! Apoi, după ce i-am citit, a fost trântit el, copilul.    D.G.: De duhul rău din el? A ieşit duhul rău din el?

Părintele Pantelimon: Altă dată, a venit o familie cu doi copii, unul de vreo 6 anişori şi altul apropiat de vârsta lui. Cum le-am citit, cum i-a trântit, şi i-a scos afară.

   D.G. : Citirea i-a scos afară? Aţi scos duhurile rele, diavolii, din ei?

   Părintele Pantelimon: Iisus îi scoate afară, citirea!

   Violeta: Şi depresia este tot de la un duh rău?

   Părintele Pantelimon: E duh, da, vine de la problemele lumeşti.

Dacă omul îşi face numai probleme lumeşti! Şi „aparatul” ăsta are şi el nişte limite. Dacă-l pui să lucreze numai ale lumii şi te sperii de cele ce urmează să se întâmple, pentru că eşti gol de nădejde în Dumnezeu pe dinlăuntru, o ia şi el, deh, cum să zic…    D.G.:… razna…

   Părintele Pantelimon: Apăi, da! Ca să nu ajungi la depresie, trebuie să te gândeşti şi să meditezi că eşti călătoare prin această lume şi să nădăjduieşti că treci cu bine orice greutate ai, prin Pronia cerească. Prin multele griji pe care ni le facem, practic refuzăm Pronia cerească, grija Lui Dumnezeu. Dumnezeu ne dă greutăţi ca să ne îndreptăm, să înţelegem că fără el, „nimic suntem”. Greutăţile trebuie acceptate ca atare, cu mulţumire şi bucurie, dacă se poate, pentru a nu ajunge la depresie. Prin greutăţi, Dumnezeu ne învaţă răbdarea, iar din răbdare se naşte bucuria de a trece cu uşurinţă peste toate. Şi mai trebuie să te gândeşti că nu ai de ce să suferi când ai o pierdere materială. Nimeni nu a luat nimic cu el, nimeni nu şi-a putut plăti un loc în veşnicie.    Violeta: Nu se poate rezerva.

   Părintele Pantelimon : Câţi nu au avut bani?! Şi ce au făcut cu ei? Nu au putut să cumpere viaţa, nici un loc în veşnicie. Prin urmare, dacă aşa stau lucrurile, nu trebuie să-ţi pese de ale lumii, de bani, de cine te discută, cine nu te mai iubeşte. Te iubeşte Dumnezeu şi e de ajuns.    Violeta: Părinte, şi nu avem noi cum să plătim pentru păcatele noastre cu bani! Nu avem altă cale, decât fapta bună, cu rugăciune şi mila Lui Dumnezeu.

   Părintele Pantelimon: Ţine raţiunea la locul ei! Cine depăşeşte limitele stabilite de Dumnezeu din dragoste pentru noi, depăşeşte veşnic.

   D.G.: Toate poruncile Lui ne arată cum să nu ne jucăm cu focul, cu focul cel veşnic, dar cum să facem, Părinte, să ţinem raţiunea la locul ei? Noi femeile suntem mai puţin raţionale, sau mă rog, eu, ca să nu generalizez!

   Părintele Pantelimon: Raţiunea se ţine la locul ei în primul rând cu post şi cu respectarea rânduielilor lui Dumnezeu în toate. Dar acum, vi s-a luat liniştea prin tot felul de lucrări diavoleşti, prin minciună, prin iluzia libertăţii, prin goana după uşor şi după plăceri de tot felul. V-a convins Anticrist că aveţi drepturi, multe drepturi, însă multe dintre ele mai mult vă fac rău, decât vă folosesc. Şi acum aţi ajuns la un capăt, învinse de nemulţumirea din voi, de ceea ce aţi acumulat în sufletul vostru. Acum nu mai ştiţi pe unde să o apucaţi. Nu e târziu să găsiţi calea, numai că nu mai e drum de întoarcere. Voi vreţi să vă fie la fel de bine cum v-a fost cândva şi mă refer la binele material. Asta nu se mai întoarce! De acum, să vă aşteptaţi la încercări, la greutăţi. Vin încercări de nici nu vă daţi seama de ce fel sunt. Voi trebuie să le primiţi fără să vă supăraţi, fără să suferiţi, că asta înseamnă cârtire, aţi înţeles? Şi dacă e cârtire, e şi chin, e şi mai multă încărcătură sufletească! Maica Domnului tot spune că acum a venit Anticrist şi o să ne încerce pe toţi. Şi a venit Anticrist şi a dat libertate tinerilor şi acum se văd generaţiile crescute tară frica de Dumnezeu. Aşa se va vedea şi cum v-aţi crescut copiii. Bătrânii nu mai au nicio linişte. Copiii nu-i mai ascultă. Mulţi au plecat în străinătate şi acolo îl pierd pe Dumnezeu. Ce să vă spun, s-a făcut un haos din ţară!? Şi prea puţine s-au schimbat după Revoluţie. Oamenii nu au ales bine atunci şi ne luptăm cu aceeaşi mentalitate moştenită de la regimul comunist. Poftim! Ieri au venit la mine cinci de la Securitate.Voiau să audă ei ce vorbesc şi cu cine vorbesc. Şi le-am spus şi lor. Staţi liniştiţi, că şi eu am fost ca voi!

   D.G.: Au înţeles că vă referiţi la faptul că aţi făcut armata la Securitate?

   Părintele Pantelimon: Ei, da, că vin instruiţi! Şi cum deschid gura, eu nici nu-i las să termine ce au de spus şi imediat încep să-i cert: „Aţi distrus ţara! Uite ce aţi făcut din ea!”. Iar, ultimii, au încremenit. „Să distrugeţi ţara, asta ştiţi să faceţi!” le-am spus din nou, să le intre bine în cap. Să ştii că toţi colegii mei de armată au ajuns oameni mari. Rolul superiorilor din Securitate era să ne instruiască pe noi, cei tineri, să luptăm împotriva lui Dumnezeu şi am văzut cu câtă îndârjire dădeau în Biserică şi în credinţă. Iar politica, instructajul de luptă, ni-1 făceau zilnic. Ne pregăteau să luptăm şi împotriva Americii, cum ţi-am spus! Numai aiureli, dar în care ei credeau cu tărie, erau convinşi că vor învinge America. Eu le-am spus:

„niciodată nu veţi putea face asta!”. Asta aşa, ca să-i mai aduc cu picioarele pe pământ.

   „Fără ţară, nu ai niciun rost pe lume! Al cui eşti tu? De unde vii? Care e istoria străbunilor tăi? Şi avem o ţară aşa de frumoasă! Cea mai frumoasă dintre toate! Şi sfântă, măi! Şi sfântă e ţara noastră! “.

 

Îmi amintesc, după ce am ieşit din închisoare, m-am întâlnit cu un fost coleg de armată. Eu, fost puşcăriaş, iar el, colonel. Ne-am întâlnit pe drum. Eu mă duceam la biserică, iar el se plimba pe stradă, şi el era cu o doctoriţă. Şi când mă vede, îmi spune: „Băăă, sălbaticulle”. Iar eu i-am răspuns: „Bine, măi, …bine zici tu! Poate ai auzit că sunt două scări!?” „Cum, două scări?”, a întrebat el. Şi i-am explicat: „Măi, una e în sus şi alta, în jos!”. Şi ce a înţeles, nu ştiu, că a răspuns: „Eeee, păi, da! ce să spun?!!!”. El mă tot acuza că nu am ştiut decât să muncesc, de parcă asta era de ruşine! „Nu-i nimic, eu am ştiut să muncesc, iar tu, …cine mai e ca tine, colonel?! Cu doctoriţa?!”. Se însurase cu ea şi, mai mult decât că trebuia să se ştie, trebuia să se şi vadă… . „Eşti tare!”, i-am mai zis. Ştii cum erau selectaţi pentru Securitate şi pentru activul de partid? Erau aleşi cei mai beţivi, cei mai puturoşi, cei care aveau un viciu sau un trecut pătat sau oameni slabi, care erau mai uşor de manipulat, de şantajat! Iar colegul acesta de armată se dădea mare că era cu o femeie intelectuală lângă el, ce să-i faci, şi mă certă pe mine că, vezi, de ce muncesc, că sunt necivilizat, că sunt sălbatic! El fusese selectat într-un batalion de securitate în fundul Ardealului şi de acolo venea şi făcea „şcoală” cu noi, iar eu niciodată nu i-am admis „învăţătura”. Şi de câteva ori mi-a spus: „Lasă, că te aranjez eu!”

   D.G.: Şi v-a „aranjat”, Părinte? A fost un „om de onoare”? S-a ţinut de cuvânt?    Părintele Pantelimon: Apoi, cum de nu! M-a dat pe mâna Securităţii. Şi acasă eram controlat tot timpul. Eee…, şi să revin! Prima întâlnire cu acest coleg, când m-a făcut sălbatic, a fost după exil. Apoi, imediat după exil, am fost din nou arestat şi m-au mai ţinut încă doi ani la închisoare. M-au arestat pentru că au găsit la mine acasă Noul Testament. M-au pus să renunţ la el, dar nu am cedat şi m-au ţinut încă doi ani, fără să fiu condamnat, că nu au găsit niciun motiv, nicio vinovăţie.

   D.G.: Doi ani, Părinte?! Ăsta da, arest preventiv! Nici nu mai era nevoie să vă găsească vinovat!    Părintele Pantelimon: Ha, ha…! După doi ani, când vin, mă duc la biserică şi îl găsesc pe domnul colonel acolo. Şi când mă vede, vine la mine şi-mi spune aşa: „Măi, frate, măi!”… „Ce frate sunt eu cu tine, un sălbatic!?”, i-am răspuns eu. „Sunt frate, acum? Cum aşa!?”, lam certat eu. Nu ştiu ce făcuse, ce ilegalităţi, şi fusese condamnat la cinci ani. Se băgase în tot felul de „afaceri” cu unii ca el, şi băteau, omorau pentru bani. Acum, că ştia pe pielea lui cum e la puşcărie, eram fraţi! Ajunsese rău, lucra ca şofer la un spital. Îmi era milă de el. Doctoriţa a fost mai deşteaptă. Când a văzut de ce era în stare, i-a pus în vedere că dacă nu se potoleşte, îl spune la serviciu ce „afaceri” face. El nu s-a potolit şi ea l-a denunţat. Ce putea să facă? A lucrat înţelept doctora! Ea a recunoscut şi a primit mai puţin.    D.G.: Deşi era securist, l-au arestat…?

   Părintele Pantelimon: Nu-i lăsau chiar aşa. Când săreau calul rău de tot, nici ei nu mai treceau cu vederea. Nu mai puteau, era prea peste măsură. Aşa că l-au condamnat la cinci ani.

Aşa au fost oamenii pe care i-au pus comuniştii în capul ţării, după ce au luat puterea cu forţa. Iar voi, la lecţia de istorie, numai prostii aţi învăţat. V-au spus şi vouă de Ştefan cel Mare, cum se ruga şi ţinea post înainte de orice bătălie!? Că acesta era secretul victoriei domnitorilor români în faţa turcilor!? Apoi despre Brâncoveanu, Neagoe Basarab…? Religie nu, iar la istorie, numai minciuni! Am avut atâţia oameni înţelepţi care au luptat pentru ţară şi pământ, pentru că îşi iubeau ţara cu adevărat, cu fapte de luptă, cu păstrarea integrităţii ţării, nu ca acum, numai vorbe.

Nimic despre voievozii acestui neam! Doar tăcere! Patriotismul menţine trează ideea de apărare a ţării, aşa cum îţi aperi propria mamă. Ştii că poeţii cântau ţara ca pe o mamă? Şi aşa este! Când îţi este greu, unde te întorci!? La mama, nu?

   D.G.: Nu eşti patriot, nu ai ţară! Nu ai ţară, eşti orfan! Cam aşa, Părinte?

   Părintele Pantelimon: Fără ţară, nu ai niciun rost pe lume! Al cui eşti tu? De unde vii? Care e istoria străbunilor tăi? Şi avem o ţară aşa de frumoasă! Cea mai frumoasă dintre toate! Şi sfântă, măi! Şi sfântă e ţara noastră!

   D.G.: Dar nu prea are cine să o mai iubească, Sfinţia Voastră!

   Părintele Pantelimon: Oamenii s-au răcit. Cei mai mulţi pleacă în străinătate, să facă bani. Li s-a luat pacea tinerilor şi pleacă. Fără linişte sufletească aici, la ei acasă, devin neputincioşi, nu mai au cu ce să se susţină, mai mare durerea! De aceea şi ei pleacă, pentru că nu mai are ce să-i ţină. Mare durere! Haos, totul e haos! Lipsă de decizii pentru naţiune, din lipsă de dragoste de popor. Nu mai e niciun pic de linişte. Oamenii nu mai pot face faţă greutăţilor. Şi nu mai e mult şi o să deveniţi argaţi în propria voastră ţară. Şi dacă cei care o conduc nu se trezesc, or să facă străinii din ţara noastră o ţară, aşa cum o vor ei: de păgâni, de hoţi, imorală şi destrăbălată. Şi atunci vom fi lipsiţi de orice bucurie. Deja ne cam putem întreba, în ţara noastră aşa de frumoasă, ce bucurie mai e? Deja pământul ţării e vândut în cea mai mare parte. Şi uite aşa vom fi lipsiţi de toată liniştea. Dumnezeu ne-a dat o ţară aşa de frumoasă şi de bogată! Tot ce iese din pământul nostru e sfânt. Dar pentru că nu mâncăm ce produce pământul nostru şi cumpărăm de la alţii hrană otrăvită, spitalele sunt pline de bolnavi. Uite, cancerul! La noi nu s-a pomenit de cancer. A apărut odată cu importul de hrană. Practic, ne iau de la gură ce avem noi mai sfânt: hrana. Acum voi mâncaţi otrăvuri. Asta nu e hrană ce ne aduc ei din străinătate! Uite cum a fost planul lor: „nu mai munciţi voi, că vă dăm noi!”. Au ştiut ei de ce! Aşa au distrus şi producţia şi agricultura. Aşa or să facă cu noi în continuare. Noi trebuie să gândim aşa. Lasă-mă să muncesc, să-ţi dau eu ţie mâncare curată! Nu să-mi dai tu mie otravă! îmi aduc aminte că şi în închisoare ne chinuiau în multe feluri şi nu am mâncat de la ei. Ce să mai! Nu aţi ştiut să iubiţi ţara şi să o împodobiţi.    D.G.: Aşa este! Cel puţin în ce mă priveşte!

 

 

 

 

DESPRE VREMURI ŞI PĂSTRAREA PĂCII CU RUGĂCIUNE

 

   „Numai cu un om ferm şi patriot va putea fi salvată România de lupta asta dusă pentru prăduirea noastră. E nevoie de cineva curajos şi iubitor de neam, nu de îmbogăţire, care să nu fie preocupat doar de averea sa! Cineva care să fie credincios şi care să treacă la fapte. Căci credinţa fără fapte e moartă. Familia e capul ţării şi trebuie aşezată în capul ţării, nu cum este acum! Vin alţii şi ne dau nouă lecţii cum să ne creştem copiii. […] Dumnezeu nu mai îngăduie, să ştii! A ajuns răutatea la gravitate! ”

 

   D.G.: V-am adus ceva, Sfinţia Voastră.

   Părintele Pantelimon: De ce? Nu trebuia! Eu vreau să-mi aduci doar sănătate când vii de la Bucureşti.

   D.G.: E ceva din zona aceasta, pentru că o să vă bucure, cu siguranţă!

   Părintele Pantelimon: Atunci, ia să văd! Ce e?

   D.G.: Un tricolor, …să-l puneţi la mână!… Staţi, că vi-1 pun eu! E cu mesajul: pro Basarabia. Vi l-am adus pentru că ştiu că sunteţi mare iubitor de ţară şi un mare patriot..    Părintele Pantelimon: …Măi, măi…ha, ha, ha… Hai că m-ai făcut să râd de bucurie! E frumos!… Ştii că de cinci ani depun memorii pentru grăbirea unirii cu Basarabia şi am făcut şi fac mereu rugăciuni pentru asta? Am avut poruncă de la Dumnezeu să ne rugăm pentru \ Basarabia. Tare chinuiţi au fost! Rugăciunile ne-au scăpat mereu şi ne vor scăpa de comunismul rusesc. Aşa ne-au scăpat când s-au întors sovieticii peste noi.

   D.G.: Nu ştiu despre ce vorbiţi, Părinte.

   Părintele Pantelimon: Au venit într-o noapte şi au vrut să ne ocupe.

Au venit cu două avioane, iar restul armatei pe jos.    D.G.: Asta când s-a întâmplat?

   Părintele Pantelimon: În 1952, după ce Gheorghe Gheorghiu Dej i-a dat afară din ţară pe sovietici. Iar ei, supăraţi că erau forţaţi să se întoarcă la Stalin, de la Tighina, au vrut să se întoarcă peste noi. Dar Dumnezeu ne-a ajutat să ne rugăm şi să nu ne predăm lor. Atunci am scăpat, dar de comunism nu am scăpat. Când au venit la noi comuniştii, au dat la o parte oamenii gospodari, i-au închis şi au pus responsabili cu obştea, tot felul de oameni slabi, cu tot felul de vicii, cum ţi-am spus! Dacă aveai acele „calităţi”, ajungeai om mare. Aşa cum a ajuns şi colonelul cu doctoriţa lui. Până la urmă, după ce a făcut puşcărie, a ajuns, din mare colonel ce era, şofer. Îmi era milă de el.

   D.G.: Aşa a fost şi când s-a făcut colectivizarea în zona în care m-am născut eu. Îmi povestea tatăl meu că a fost foarte greu în acea perioadă. „Pur şi simplu – spunea el – au dat buzna în gospodăria noastră şi au început să ne ia tot ce munciserăm. Eu m-am opus cu încă trei din sat şi ne-au arestat. Noi am scăpat cum am scăpat, dar în alte sate unde, la fel, s-au opus colectivizării, i-au împuşcat. Asta ca să bage frica în oameni, să fie de exemplu, adică cine face ca ei, aşa va păţi!”.

   Părintele Pantelimon: Şi politica asta a fost una la nivel de ţară. Au dat jos oamenii gospodari şi s-au pus pe ei, iar ei nu s-au priceput să facă treabă bună. Şi acum au ajuns şi copiii lor, tot în funcţii bune, unii chiar în fruntea ţării, să ne conducă, puşi de ei să le urmeze. Şi nu au niciun Dumnezeu. Se uită la noi ca la nişte gunoaie. Măcar de ar uni ţara cu Basarabia, atâta faptă bună să facă şi ei! Iar despre Ardeal, îl vor americanii, vor zăcămintele de acolo! Nu ştie nimeni ce avem în subsolul ţării. Dar vor asta! E clar că vor să ocupe acea zonă, pentru că sunt multe bogăţii la subsol. Avem cel mai pur aur din lume şi anumite metale care nu se mai găsesc niciunde. De asta îţi spuneam că avem cea mai bogată ţară din lume. Noi nu ar trebui să avem nevoie de nimeni, la ce bogăţii avem. Aur, ape minerale, păduri, dacă nu le tăiau, sol roditor, sfânt. Părintele Arsenie Boca a spus lucrul ăsta, şi anume că, puterile occidentale au simţit ce bogăţie e în Ardeal. Şi numai cu un om ferm şi patriot va putea fi salvată România de lupta asta dusă pentru prăduirea noastră. E nevoie de cineva curajos şi iubitor de neam, nu de îmbogăţire, cineva care să nu fie preocupat doar de averea sa. Cineva care să fie credincios şi care să treacă la fapte. Căci credinţa fără fapte e moartă! Familia e capul ţarii şi trebuie aşezată în capul ţării, nu cum este acum! Cineva care să repună educaţia copilului pe făgaşul ei firesc. Vin alţii şi ne dau nouă lecţii cum să ne creştem copiii! Să nu-i stresăm, dacă le mai dăm câte o pălmiţă…! De ce? E mai bine aşa: să ajungă la neascultare, la răzvrătire!? Răzvrătirea ridică pumnul mai târziu, pentru drepturi, că răzvrătirea are drepturi. Dacă nu şi le câştigă, copilul răzvrătit ajunge la spitalul de boli nervoase, că e neînţeles, că toţi au ceva cu el! Ce e aia să nu atingi copilul? Nu-l baţi tu cu nuiaua când e mic, nu-i nimic, că te bate el când se va face mare! Cine îşi bate copilul să-l nenorocească!? Dar trebuie, totuşi, un pic de autoritate în educaţia lui. Uite, poftim, cum ţiam spus. Fiul şi-a băgat tatăl la închisoare! Educaţia asta liberă de acum, cu atâtea drepturi de mici, îi va duce la sălbăticire. Nu vor mai accepta că şi tu vei avea un cuvânt de spus, pentru că el ştie tot! Drepturile prea multe duc la îngâmfarea lor de mici! Ai văzut cum se uită acum copilul la părinţi şi ce uşor le spune: „Nu, nu vreau să fac!”. Şi e mic! Şi dacă îi laşi să spună de prea multe ori nu, te trezeşti că te conduce el. Când creşte e prea târziu să mai îndrepţi mare lucru. Ce să mai zic!?

   D.G.: Aşa e, e vina noastră, a mamelor, că noi vrem să nu sufere deloc copiii noştri! Am încercat să le dăm tot ce nu am avut noi, şi nu cred că a fost prea bine. I-am răsfăţat, fără să ne dăm seama. Iar acum, când ne dăm seama…

   Părintele Pantelimon: Trebuia să-i creşteţi în credinţă! Lipsa        \

de credinţă duce la animalizare, la păgânizare! Asta vrea să facă Anticristul din tinerii noştri, să ştiţi! Fiţi mai atente! Ai văzut în Siria, ce fac cu tinerii? îi trimit în luptă şi au fost omorâţi 150 de tineri într-o zi.

   D.G.:… cu războiul…, mă ia groaza!

   Părintele Pantelimon: Apoi, dee! Toate sunt lăsate de la Dumnezeu. Toate se fac cu îngăduinţa Lui Dumnezeu, dar fiecare trebuie să-şi aleagă calea de urmat. Lucrurile nu se pot îndrepta dintr-o dată. Sunt două căi: cine are pe Dumnezeu, le trece pe toate fără să simtă. Cei care îl aleg pe Dumnezeu, aleg bucuria şi pacea, ceilalţi, aleg focul şi pier! Taie, omoară, distrug şi cred ca nu contează. Sunt atât de orbi! Şi focul e aproape! Dumnezeu nu mai îngăduie, să ştii! A ajuns răutatea la gravitate. Urmează scara: în jos sau în sus! Fiecare merge în funcţie de ce a ales. Suntem în timpurile cele de pe urmă. Mântuitorul este la uşă. Noi trebuie să fim gata şi să nu ne speriem şi să lăsăm ale lumii. Şi vor răspunde conducătorii, că nu au dus poporul acolo unde trebuie, la Dumnezeu, dar vor răspunde şi popoarele care nu au făcut ascultare de conducătorii buni. Asta trebuie să fie preocuparea voastră: Calea! Asta leam spus şi securiştilor care au venit ieri la mine.Vă pierdeţi în prea multe despicări ale firului în patru, în prea multe griji şi uitaţi de menirea voastră! Totul este să nu uitaţi de suflet. Dacă acesta e primul gând, toate celelalte gânduri se vor alinia după acesta şi veţi face cele plăcute lui Dumnezeu. Mare grijă trebuie să aveţi! In fiecare seară să te gândeşti ce ai făcut în ziua aceea pentru Dumnezeu şi, dacă în fiecare zi ţii cont de voia Lui Dumnezeu, vei vedea, seara, la inspecţia conştiinţei, că sufletul se va bucura. Asta e bucuria sufletului, să facă voia Lui Dumnezeu. De-asta spun şi eu mereu: bucuraţi-vă şi vă mai spun să fiţi vesele, adică să primiţi tot ce vă dă Dumnezeu cu veselie, cu bucurie că v-a supus încercării Sale. Fără încercări, nu vă puteţi cunoaşte. Nu ştiţi nimic despre voi, dacă nu treceţi prin greutăţi. Prin ele, Dumnezeu vă învaţă să luptaţi. Şi cu cât primiţi cu mai multă bucurie ce vă dă

Dumnezeu, cu atât lupta e mai uşoară, până ajungeţi să nu vă mai luptaţi, ci să aveţi o stare de bucurie permanentă, indiferent de greutăţi. Asta înseamnă şi înţelepciune.

…«Părinte, eu am trăit degeaba!»…, e mărturia unui colonel de securitate! […] Să le spui celor pe care îi întâlneşti, să se roage! Asta e ce avem cel mai de preţ: rugăciunea. Apoi, trebuie să ţii cont că se apropie Judecata şi că doar asta trebuie să te preocupe. […] Nimic să nu te afecteze sau să te intereseze! […] Iar când vine Judecata, nimeni nu ştie! Dacă lumea ar şti când vine sfârşitul, mulţi şi-ar pierde minţile! ”

 

   Părintele Pantelimon: A venit odată un colonel la mine, care fusese întâi la Părintele Arsenie. Primele cuvinte pe care mi le-a spus când a deschis uşa, au fost: „Părinte, eu am trăit degeaba!”. „De ce crezi una ca asta?”, l-am întrebat? Dar el numai asta repeta: „Părinte, eu am trăit degeaba!”. „Păi, cum aşa măi, ai trăit degeaba!? Dar, când i-ai dat pe mulţi pe mâna securităţii, când ai trădat poporul ăsta, când ai anchetat oameni nevinovaţi, a fost degeaba!?”, îl tot mustram eu, să-i trezesc şi mai mult conştiinţa, dar şi să-l ajut să se lupte. Iar el nu răspundea nimic la acuzaţiile mele şi spunea într-una: „… am trăit degeaba!”. Şi i-am spus că ştiu cum a trăit şi ce a trăit atunci, când eram în închisoare…    D.G.: Părinte, v-a chinuit mult…?

   Părintele Pantelimon: Da. Şi i-am spus: mulţumeşte-I Lui Dumnezeu că te-a îndreptat spre

Părintele Arsenie şi că el a ars cu dragostea lui întunericul din tine, iar acum ai început şi tu să vezi. Şi ai ajuns să îţi pară rău. E bine că acum te vezi aşa cum eşti şi că te pocăieşti!    D.G.: Aşa mă rog şi eu mereu să mă lumineze bunul Dumnezeu şi pe mine, că tare rea sunt!

   Părintele Pantelimon: Gândul ăsta văd că te îngenunchează! Roagă-te şi la icoană, la Părintele Arsenie Boca. Ai văzut, el se uită la tine şi îţi transmite starea. Îţi spune din privire cam care e răspunsul la întrebările tale sau dacă e bucuros că te vede.

  1. G.: Aproape mereu e bucuros că mă vede. O singură dată nu am înţeles ce a vrut să-mi transmită. Când m-am uitat la icoană, pur şi simplu, a strâns din ochi de câteva ori, aşa! Părintele Pantelimon: Tot bucurie era şi a vrut să-ţi arate asta mai clar: că te vede, că te are în urmărire, ca să te linişteşti! Aşa face! într-un anume fel, îţi spune şi să nu te laşi! Nici el nu s-a lăsat. A fost la Canal, a suferit în închisoare, şi nu s-a lăsat! îţi arată că trebuie să laşi grijile, că el se roagă, dar că aşa trebuie să faci şi tu. Să te rogi şi să nu fugi de greutăţi! Şi dacă vin încercări, acceptă-le cu bucurie, oricât de grele ar fi, că ele vor trece! Dumnezeu ţi le dă să te înveţe să lupţi şi ţi le mai dă şi pentru păcate, sau pentru că vrei să te lipeşti de Dumnezeu şi, în acest caz, vrăjmaşul lucrează prin cei apropiaţi ai tăi, prin familie, prin cei apropiaţi ţie, dacă ei nu cred. Indiferent de situaţie, tu să te rogi şi să le spui celor pe care îi întâlneşti să se roage. Asta e ce avem cel mai de preţ: rugăciunea. Apoi, trebuie să ţii cont că se apropie Judecata şi că doar asta trebuie să te preocupe. Nimic să nu te afecteze sau să te intereseze! Acum, toţi vor ca toate să revină cum au fost, să aibă din nou bogăţiile şi liniştea pierdute, dar asta nu se mai poate niciodată, măi, să-ţi fie clar! Ai auzit ce ţi-am spus? Vine vremea când Dumnezeu îngăduie ca toate să se dea pe faţă, adică să se vadă cine e cu El şi cine nu. Şi cine nu e cu El, va produce durere şi suferinţă celor care sunt cu Dumnezeu. Aşa a fost mereu, dar nu la proporţiile la care va fi înainte de Judecată. Nu simţi că în toată lumea e o încordare? Au trăit în fărădelege şi sunt întunecaţi. Nu mai ştiu nimic, pentru că se află întro beznă care nu are răspuns la frământările lor. Stau şi se întreabă: Ce facem? Ce facem? încordaţi! Tare încordaţi şi zăpăciţi de prea multe probleme care nu au legătură cu Dumnezeu. Au legătură cu aglomeraţia din ei, care le dă acea încordare. Iar toată această nelinişte a lor naşte în ei întrebarea: Ce vine? Şi aici mintea lor se blochează în gol, pentru că nu vine niciun răspuns.
  2. G.: Spuneaţi despre Judecată că e aproape! Ce înseamnă aproape, ca să nu speriem pe nimeni?

   Părintele Pantelimon: Aproape poate să însemne oricând. Când vine Judecata, nimeni nu ştie! Dacă lumea ar şti când vine sfârşitul, mulţi şi-ar pierde minţile! Dar pentru Judecată, trebuie să fim pregătiţi în fiecare clipă şi nu trebuie să ne fie frică. Trebuie să aşteptăm cu bucurie Judecata, că doar vine Iisus în Slava Sa. Ce bucurie poate fi mai mare ca asta? Şi când te gândeşti că Dumnezeu a ales poporul român să-I pregătească venirea, coborârea Lui în Slava Sa! Aici, la noi! Ce zici de asta? Ce mare dar! Mai mare, nu se poate! Iar pentru a-L primi cu bucurie, noi trebuie doar să ne îndreptăm, să punem început bun în tot ce facem, potrivit cu poruncile Lui Dumnezeu. Dacă facem asta, nu avem de ce să ne temem. Poate că e greu, dar unde nu putem noi, poate Dumnezeu. Dar pentru a putea, trebuie să ne rugăm să ne dea Dumnezeu putere. Fără rugăciune, nu merge! Doar cel mândru nu se roagă, că zice că el poate şi singur! Dar nu e aşa! Fără Iisus nu putem nimic!

   D.G.: Repetarea păcatului e un exemplu! Părinte, uneori, din cauza durerii produse de încercările prin care trec, ajung într-o zonă întunecată, apăsătoare. Cum să fac să nu ajung aici?

   Părintele Pantelimon: Măi, nu e de joacă! Nu pune tristeţe peste durere! Nu le amesteca! Şi Maica Domnului a suferit durere, sabie a trecut prin inima sa atunci când a fost răstignit Iisus, dar nu s-a întristat. A zis: „Facă-Se voia Ta, Doamne!”. Aşa şi tu, nu amesteca durerea cu tristeţea. Diavolul asta face. Când vede că eşti în suferinţă, vine şi te ispiteşte cu tristeţe, şi dacă-i dai voie tristeţii să ajungă în inima ta, atunci ajungi la depresie, la deznădejde. Poţi să suferi cât vrei, dar nu te întrista! Acceptă situaţia aşa cum e, pentru că Dumnezeu îţi dă greutăţi din iubire, să te mântuieşti. Tot gândul tău să fie că aici pe pământ eşti trecătoare, eşti ca la examen. După ce pleci de aici, sufletul tău va merge spre ceea ce tu ai ales. Dacă alegi tristeţea, dacă nu te lupţi cu ea, sufletul tău va fi stăpânit de ea şi dus, apoi, după moarte, pe acea treaptă a tristeţii iadului. Şi cu fiecare patimă e la fel. Ai grijă de sufletul tău! Primeşte cu bucurie totul, cu bucuria că Dumnezeu te iubeşte şi te căleşte şi cu nădejdea, cu convingerea fermă, că tot El te va scoate din această încercare. El nu ne Iasă niciodată, noi îl lăsăm! îi întoarcem spatele!

   D.G.: Şi tristeţea mă goleşte de Dumnezeu şi are culoarea întunericului, aşa o simt şi e insistentă şi apăsătoare.

   Părintele Pantelimon: Fii atentă că tristeţea desfigurează sufletul, apoi şi chipul cel atâta de frumos! Aşa lucrează diavolul, care totdeauna e insistent. Dar noi trebuie să luptăm şi să nu-i lăsăm să râdă de noi. Când încălcăm voia Lui Dumnezeu, diavolul râde, iar când ne luptăm, se ruşinează. Aşa că, ruşinează-l mereu! Iar lupta să o începi îndată ce apare gândul cel rău, pentru că dacă nu eşti atentă, gândul intră repede în inimă, ca şarpele. E foarte iute şi alunecos. Aşa şi cu tristeţea, după ce ai lăsat gândul tristeţii să intre în inima ta, tristeţea te conduce, ea e stăpâna ta şi te poate duce la ce e cel mai rău, la luarea vieţii. De aceea, luptă-te cât poţi să primeşti toate greutăţile ca pe un dar de la Dumnezeu. Ce faci când primeşti un dar? Te bucuri, nu? De aceea, primeşte toate încercările ca pe daruri de mare preţ, ca pe nişte nestemate de la Dumnezeu şi preţuieşte-le ca atare! Dumnezeu ştie ce avem noi nevoie ca să ne mântuim!

 

 

 

 

DESPRE ALEGERI

 

Comuniştii sunt acum la lecţia recunoaşterii răului făcut. întâi, Dumnezeu i-a răbdat mult, mult, iar la alegeri, poc, i-a lovit din senin!… Iar ce li s-a întâmplat comuniştilor la aceste alegeri e o trezire a conştiinţei, ca o bătaie bună, părintească!… Conştiinţa e cea mai bună bătaie! […] Dumnezeu nu vine cu altă pedeapsă. El trezeşte conştiinţa şi dacă în 2014 nu o ascultă, e alegerea lor! ” […] „Acum au văzut şi ei ce înseamnă Biserica! Ce poate Biserica prin post şi rugăciune! ”

 

Am fost la Părinte după alegerile din 16 noiembrie 2014 şi era bucuros că „a căzut comunismul cu adevărat”, aşa cum îi plăcea să-mi spună. în vară, îmi spusese că „toate relele făcute de comunişti vor începe să iasă la iveală”, că „va face Dumnezeu o schimbare rapidă şi profundă, aşa încât să se vădească tot răul făcut de comunişti. într-o singură zi cade comunismul. Dumnezeu poate într-o singură clipă să termine cu răul. Dumnezeu a avut destulă răbdare cu ei, dar acum gata! Schimbarea situaţiei de către Dumnezeu e pe cale. Nu mai durează mult!”, îmi spusese Părintele, cu câteva luni în urmă, în iulie, la scurt timp după ce am început să lucrăm la această carte.

   Părintele Pantelimon: Eu ţi-am spus cum e cu comunismul! Acum, Dumnezeu i-a lovit direct în cap şi au rămas ca morţi. Asta nu ţi-am mai spus, ne-a cerut Dumnezeu ceva:

„Rugaţi-vă, că Eu sunt cu voi. Vine, nu vă speriaţi, că sunt cu voi şi ascultaţi ce vă spun Eu!”. Şi i-a lăsat să conducă, cum i-a lăsat şi la Revoluţie, tot pe comunişti, dar acuma, după ce i-a răbdat atâta amar de vreme şi ei nu au înţeles de niciun fel să se îndrepte, ce-a zis Dumnezeu:

„Gata, a sosit vremea! Ajunge!”. Şi ei încă nu îşi găsesc locul. Şi urlă toţi de bani! Bani, bani şi numai bani! Asta e tot ce vor. Unde te duci, bani! Ce au vrut ei?! Să se lege de Biserică, dar Dumnezeu nu a îngăduit. „Că unde sunt banii? Biserica are bani!”, aşa spuneau. Şi or să mai spună şi vor face tot ce pot să reducă banii pentru Biserică, dar nu e bine. Sunt oameni care vin la mine şi mă întreabă de ce vrem noi, ai Bisericii, bani şi iar bani? Părintele Arsenie nu a cerut bani niciodată. Noi am slujit fără niciun ban. Tot ce am cerut noi a fost ca oamenii să fie corecţi şi să fie creştini adevăraţi, cu conştiinţă. Căci conştiinţa îl mustră pe cel care o are şi aşa ajunge omul să dea bani la biserică, dintr-o datorie creştină şi o convingere la care a ajuns singur. Şi Dumnezeu sporeşte, dă mult înapoi celui care dăruieşte. Nu trebuie să cerem noi bani! Uitaţi-vă acolo la icoane, sunt mulţi sfinţi. Pentru toţi am făcut liturghii şi maslu. Iar unii preoţi cereau şi ei ceva acolo, trebuia un pic, pentru că erau şi dintre aceia.care chiar nu puteau face faţă altfel. Sunt situaţii şi situaţii. Nu putem generaliza. Dar Părintelui Arsenie Boca şi lui Moş Ilie, Mântuitorul le spunea: „Vă duceţi la muncă şi să nu vă atingeţi de bani! Tot ce primiţi să băgaţi în Biserică, să aveţi Dincolo!”. Şi Moş Ilie şi Părintele Arsenie Boca şi eu, aşa am făcut. Nu am ţinut niciodată un ban.

   D.G.: Dumnezeu avea grijă şi vă facea bogată sărăcia asumată!

   Părintele Pantelimon: Mai mult decât multor preoţi! Totdeauna ne dădea mult. Odată m-am dus la Patriarhie să iau o Evanghelie. Trebuia să fac cumva să iau Evanghelia. Era 200 de lei, bani grei… şi nu-i aveam la vremea aceea! Şi acolo, când am ajuns, am băgat mâna în buzunar şi am găsit bani de Evanghelie… Ce zici de asta?    D.G.: Vi i-a pus Maica Domnului, că vă iubea mult de tot?

   Părintele Pantelimon: întâi m-am rugat Maicii Domnului să mă ajute să cumpăr

Evanghelia, apoi, când am urcat în tren, să vin la Bucureşti, la Patriarhie, am simţit că cineva se îmbulzea pe lângă mine, o femeie, şi mi-a băgat mâna în buzunar…    D.G.: Maica Domnului…?    Părintele Pantelimon: Da. Păi, tu care faci pentru Casa Lui Dumnezeu ceea ce îţi cere EL? A fost o răsplată pentru ascultare, că am ascultat porunca Să, ca tot ce primesc să dau Bisericii şi să nu mă ating de niciun ban. Apoi, Dumnezeu mi-a dat stupi şi binefacerea de a putea să vând miere. Nici de banii pe care i-am câştigat cu stupii nu m-am atins. Toţi, aşa cum ne-a poruncit Iisus: „Totul la Biserică!”.

   D.G.: Aşa aţi făcut Mănăstirea de maici de la Covasna, de la întorsura Buzăului?

   Părintele Pantelimon: Da, să vezi ce rânduială e acolo! Şi aşa am făcut şi la Ghighiu. Acolo m-am dus cu stupii şi cu un miliard de lei. Nu aveau nici de mâncare, după atâta chin! Mănăstirea a fost închisă 35 de ani, aşa că poţi să îţi dai seama ce sărăcie era. Iar la cutremurul din 1977, a căzut tot. Aduceam mâncare de la un cuptor de pâine şi sarmale. Putrezise tot după atâţia ani cât a fost închisă de comunişti. Iar la cutremur, s-au dărâmat toate şi, apoi, am reuşit cu ajutorul Maicii Domnului, să fac mănăstirea ca o bijuterie. Am pus-o pe picioare şi apoi au vrut comuniştii să o dărâme. Dar Maica Domnului a venit acolo şi nu i-a lăsat. Şi’drept răsplată pentru tot ce am făcut, într-o noapte, m-au azvârlit de la Ghighiu! Pe mine în drum şi stupii i-au azvârlit într-o gârlă! Dumnezeu face cu omul cum a făcut şi cu Comunismul zilele acestea. îl lasă, îl lasă, îl tot rabdă, până într-o zi când îi ia tot, pentru neascultare. Nu rămâne nimic neplătit, „niciun cuvânt”! Ca să vadă omul la ce duce neascultarea. Aşa au păţit şi Adam şi Eva. Pentru neascultarea lor, Dumnezeu le-a luat Raiul, i-a lăsat pe afară. Şi oamenii nu învaţă! Ei cred că acum lucrurile stau altfel şi nu li se poate întâmpla lor. Publicarea acestei cărţi, cu toată dojana mea, ar fi o dovadă de smerenie din partea celor care conduc Biserica. Toţi avem nevoie să ne îndreptăm şi aş putea spune că avem chiar obligaţia să ne ridicăm de fiecare dată când cădem, ca exemplu pentru cei din jurul nostru, ca să înveţe lupta şi cei ce vin după noi. îşi aduc mânia lui Dumnezeu, dacă nu se opresc. Când m-am dus prima dată la parastasul Părintelui Arsenie Boca, ştii, eu nu am putut să mă duc la înmormântare, i-am povestit unui episcop cum am ajuns de la Prislop la

Ghighiu, cu Părintele Arsenie pe bancheta din spatele maşinii. Când maşina a zburat pur şi simplu! Şi acel episcop a spus că nu se poate! Nega că Părintele Arsenie Boca ar putea face aşa ceva! Şi atunci i-am zis să-l întrebe pe fratele Victor, care a condus maşina, şi să-l certe de ce a lăsat maşina să zboare. Ţi-am spus, când am ajuns la Ghighiu, fratele Victor a spus:

„Acum maşina merge pe pământ, nu mai zburăm!”. Apoi, când am coborât, a mărturisit că l-a auzit în spatele maşinii pe Părintele Arsenie, care a spus: „Gata, până aici v-am adus!”, dar pe banchetă nu era nimeni. Iar episcopul nu credea, el nega! Dar, vezi, cum a spus

Mântuitorul: „Cine are ochi de văzut şi urechi de auzit…”. Părintele Arsenie Boca nu a tulburat niciodată pe nimeni, el a umplut şi mănăstirile şi bisericile, şi atunci când trăia, şi acum. Dar unii, ca acest episcop, nu văd şi vor ca toată lumea să zică ce zic ei. Orb, asta e!

Orb! De aceea, fiecare va plăti, nu că vrem noi, ci pentru că aşa au ales ei să lucreze Dumnezeu. Ce am cerut noi? Să se ducă la bun sfârşit ceea ce i s-a descoperit lui Moş Ilie şi Părintelui Arsenie Boca. Eu ce ţi-am spus, nu spun de la mine, ci spusele Sfântului Ioan Evanghelistul! Şi mi-am adus aminte că Părintele Arsenie Boca s-a arătat unei profesoare de la Bucureşti, căreia i-a spus: „Du-te şi spune-i (unei înalte feţe bisericeşti), întreabă-1 ce face cu Biserica?” Iar profesoara, când a fost la el, a uitat să-i spună ce o rugase Părintele Arsenie Boca şi Părintele i s-a arătat din nou şi a certat-o: „Nu i-ai spus!”. Apoi, a doua oară când s-a dus, i-a transmis mesajul Părintelui, dar nu s-a întâmplat nimic! Sunt multe taine! Părintele a arătat tot şi arată şi acuma! Nu ştiţi voi ce se întâmplă pe pământul României! Taine greu de pătruns! Ce misiune are ţara noastră cu pregătirea Zilei Judecăţii?! Ţi-am mai spus şi cu evreii, care vor plăti la Ziua Judecăţii, pentru că ei, din păcate, nici acum nu se potolesc! Au pus peste tot în guvernele lumii conducători care să ducă la împlinire planul lor – aducerea lui Anticrist. Şi pentru că România a rămas cam singura ţară corectă şi curată, toate celelalte se vor întoarce împotriva ei, pentru a împlini planul lui Anticrist. Avem noi problemele noastre, dar faţă de alte state, România este încă o ţară cu oameni curaţi sufleteşte. De aceea,

Mântuitorul vrea să aducă la lumină, prin ţara noastră, toate patimile lui, de la jertfa pruncilor ucişi de Irod până la răstignirea Sa. Eh, şi acum evreii nu se lasă şi luptă în continuare împotriva Lui Iisus. Şi cum luptă? Evreii vor să pună un singur conducător peste Biserică şi peste ţară! Şi acela va fi Anticrist! Şi Anticrist e lăsat de Dumnezeu să facă toate relele, ca să ne cearnă, să ne dovedim credinţa. Fiecare va avea de ales între a fi creştin sau a fi împotriva lui Iisus, adică cu Anticrist. Din cauza acestui plan al lor, evreii vor fi şterşi pentru totdeauna la Ziua Judecăţii. Fiecare va răspunde pentru alegerea făcută, pentru că Dumnezeu nu obligă pe nimeni!    Şi mai e un mare păcat care cade pe ţara noastră, cum ţi-am mai spus, dar îl mai spun, ca toată lumea să ia aminte. Poporul greşeşte mult şi va pătimi mult din cauza avorturilor. Atâtea crime, atâţia copii nevinovaţi cărora li se ia viaţa?

  1. G.: Părintele Arsenie Boca spunea că un avort nu te scapă nici de copil şi de statutul tău de mamă. Eşti doar mama unui copil avortat!

   Părintele Pantelimon: Şi asta pe vecie, dacă nu faci canonul dat de Maica Domnului. Ia aminte, cine nu face canonul, nu se mântuieşte, pentru că a luat prin crima sa şansa unui copil de a primi pecetea Botezului lui Iisus. De fapt, avortul e mai mult decât o crimă, pentru că lasă acel copil în afara mântuirii. Ei sunt în Iad şi îşi blesteamă mamele pentru ce le-au făcut. Şi pe lângă avorturi, asupra poporului apasă şi celelalte nenorociri făcute de comunişti. Şi dacă nu ne pocăim, Dumnezeu face schimbări de situaţie când nici nu gândeşti, într-o clipă ajungem să nu mai avem unde să ne facem canoanele! Dacă nu ne potolim, ridică Sfânta Liturghie! Dumnezeu, când vede că oamenii nu înţeleg să se schimbe, să devină mai buni şi să respecte poruncile Lui, pe care ni le-a dat din dragoste, ca să ne îndreptăm, atunci ne lasă să ne lovim de greutăţi şi, dacă nici aşa nu pricepem ajutorul Lui, ne lasă singuri şi ne pierdem şi mai rău.

   D.G.: Sfinţia Voastră, e posibilă o unire cu Biserica Catolică?

   Părintele Pantelimon: Asta nu se poate! E blestemul lui Fotie. Doar dacă acceptă să facem slujbe, aşa cum au fost rânduite pe vremea lui Fotie, ca să vedem la cine vine lumina şi la cine se sfinţeşte apa. Şi când vor vedea că la noi se aprind lumânările singure şi se sfinţeşte apa, catolicii pot din nou să aleagă şi să treacă de bunăvoie la noi. Dar ca să putem să facem asta, nu doar cu catolicii, dar şi cu protestanţii, trebuie întâi făcută catedrala cu trei altare la

Bucium, după modelul celei din Sinai, şi al nostru să fie în mijloc, iar slujbele să se ţină ca la Ierusalim, cum ţi-am mai spus. Acolo slujesc unii după alţii: ortodocşii, catolicii şi protestanţii. Slujbele lor nu se amestecă. La Sfântul Mormânt, ai noştri slujesc de la ora 12,00. Întâi se face vecernia, apoi toată lumea iese afară şi vine patriarhul şi slujesc până la ora 2.00. După noi intră catolicii, până la 4 dimineaţa, iar după ei slujesc protestanţii, până la 6 dimineaţa. Aşa trebuie făcut şi la Bucium, ca lumea să vadă diferenţele. Toate slujbele trebuie televizate, ca oamenii nu doar să audă, ci să şi vadă. Dumnezeu lucrează cu înţelepciune şi îngăduinţă. Ca să putem să alegem cum trebuie, Dumnezeu ne creează condiţii, şi să auzim şi să vedem. Apoi, fiecare e liber să aleagă, aşa încât, la Judecată omul nu va putea să spună că „nu am ştiut!”. Omul e lăsat liber de Dumnezeu; El nu se bagă peste alegerea lui, numai că la Judecată, fiecare se va duce în Iad sau în Rai, potrivit cu voinţa sa liberă şi cu alegerea să. De aceea, ne-a poruncit să facem trei altare, cu trei slujbe diferite, ca oamenii să vadă că Ortodoxia e singura adevărată. Şi dacă nu aleg Ortodoxia, vor fi răsplătiţi potrivit cu ceea ce au ales. Dumnezeu nu umblă cu pedepse! Aşa cu această Catedrală de la Bucium! Dumnezeu o cere poporului român ca mulţumire pentru toate patimile îndurate de

Iisus pentru noi. Iisus nu a cerut mărirea Lui, să i se aducă Lui laudă; a cerut mulţumire din partea noastră, pentru patimile suferite de El, din cauza neascultării omeneşti; iar mulţumirea trebuie arătată prin ducerea la bun sfârşit a Lucrării de pregătire a Venirii Sale a Doua. Aşa că noi trebuie să scoatem la lumină prin fapte, care să fie văzute, nu doar prin vorbe, care pot fi doar auzite, toate durerile îndurate de Mântuitor pentru păcatul neascultării noastre! Atunci vor auzi şi vor vedea cum sună Clopotul pe care e scris: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi!”. Pruncii ucişi de Irod stau în jurul Sfintei Treimi şi toţi cântă: „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi!”. E scris şi în Scriptură, la Psalmi, în Psalmul 9. Cât de frumos a cerut ţării noastre, şi toate neamurile trebuie să vină la noi, în Ziua Judecăţii, dar până atunci, trebuie să înţeleagă şi să se plece. Iar neamurile trebuie să vină la noi, că la noi a fost Adevărul şi la noi a rămas Adevărul. Însă lupta e continuă şi sunt luptaţi şi cei ai Bisericii. Unii dintre ei nu se lasă. Mântuitorul ne-a spus: „Măi, voi veţi avea de lucru toată viaţa cu cei ai Bisericii, nu se vor lăsa!”. Unii preoţi rămân uimiţi, încremeniţi, şi alţii se îndreaptă când le spun asta.

 

LECŢIA DE ISTORIE: FUGA REGELUI MIHAI I – O MARE MINCIUNĂ SĂDITĂ ÎN POPOR

 

   „Regele Mihai I s-a purtat demn, nu a iscălit, nu a trădat şi avea faţa limpede, senină, că o făcea din dragoste pentru popor. Era în stare să moară pentru acest popor! Puteau să-l împuşte şi el tot nu ar fi semnat abdicarea. E ca un sfânt, dar voi nu vedeţi…, îi credeţi pe cei care l-au chinuit şi l-au ameninţat şi i-au luat tot!”

 

   Părintele Pantelimon: Eu am fost martor la plecarea regelui din ţară şi le spuneam asta celor care veneau la mine şi deschideau discuţia despre rege. Cu toate astea, veneau la mine oameni care-mi spuneau cum că regele a furat, a plecat cu vagoane întregi, numai minciuni scornite de comunişti, ca să facă poporul să nu-i mai iubească pe rege. Fuga regelui Mihai e o născocire comunistă, o mare minciună sădită în popor. Şi eu vă spun că regele a plecat fără nimic, uite aşa, stătea cum stau eu acum, pe scaun, fără nimic! Iar comuniştii au făcut un circ din plecarea lui, circ care nu s-a terminat nici astăzi.

   D.G.: Ca martor, aţi fost în calitate de militar în cadrul Siguranţei Statului, al Securităţii de atunci?

   Părintele Pantelimon: Am fost unul dintre cei care l-a urcat în tren şi l-am pus în vagon. Avea mâinile goale, nici măcar un geamantan nu l-au lăsat să ia cu el! Şi în timp ce îl păzeam, au venit doi generali şi i-au spus: „Iscăleşte!”. Iar el nu a semnat nimic. Şi pe masă puseseră un pistol, ca ameninţare. Tot insistau prin tot felul de ameninţări să-l facă să abdice, dar el nu şi-a trădat ţara. Şi tot ţipau la el: „Iscăleşte că ai predat ţara!”. „Nu semnez nimic! Să ştie tot tineretul că nu eu am vărsat sânge, ci voi!”, aşa le-a răspuns regele. Avea curaj, mult curaj! Îl ameninţau cu pistolul, dar el era ferm în hotărâre. II ameninţau că dacă nu abdică, împuşcă tot tineretul, iar regele le-a spus celor doi generali: „Cedez, nu semnez!”. Şi a cedat ca tineretul să nu fie împuşcat. A renunţat la regenţă, la tot, la avere, la absolut tot ce avea, pentru popor, numai şi numai pentru popor! Şi acum vin tot comuniştii, care i-au luat tot, să spună că regele a furat.

   D.G.: Apoi, când au văzut că nu abdică…?

   Părintele Pantelimon: Apoi au tras pe linie 10 vagoane şi i-au spus că poate să le încarce cu ce vrea. Iar el şi-a pus câteva bagaje aduse într-o maşină, lucruri personale.

  1. G.: Şi aşa a apărut zvonul că regele a plecat cu vagoane încărcate din ţară. Le-au pus la dispoziţia regelui ca să-l denigreze, probabil, să poată să-l acuze că a prădat ţara. El cu pistolul la tâmplă… şi putea să mai ia ceva cu el?

   Părintele Pantelimon: Vezi că ştii?! Şi cu maşina l-a dus să-şi ia bagajele Securitatea. Tot timpul, la dus şi la întoarcere la gară, au încercat să-l convingă pe rege să predea puterea şi ţara. Iar el nu a semnat nimic. Ii puseseră în maşină un scaun pe care să stea şi o masă. Vezi, să aibă tot confortul să semneze abdicarea! Iar eu eram un amărât de soldat, care asista la toată această nedreptate!

   D.G.: Sfinţia Voastră eraţi în maşina Securităţii atunci când l-au dus la gară şi l-au forţat să semneze abdicarea? Aţi fost şi martor al ameninţărilor din tren, după ce l-aţi urcat?    Părintele Pantelimon: Da. Şi acolo, şi acolo. Şi în tren şi în maşină! Am fost mereu lângă rege. De aceea spun că lumea are mintea sucită. Le povesteşte cineva care a fost martor şi ei tot nu cred. Şi a dat Dumnezeu, în noaptea aceea de decembrie, un vifor şi o vijelie şi s-au oprit trenurile. Iar serviciile străine au crezut că asta au făcut-o comuniştii intenţionat, ca să-l omoare pe rege. Şi atunci, au dat din nou ordin să-l scoată viu pe rege din ţară. Comuniştii semnaseră un act de înţelegere cu ţările apusene să-l lase viu pe rege, de aceea sovieticii nu sau băgat şi nu s-au atins de el. Şi cum spuneam, după ordinul venit, pe noi toţi, soldaţii, câţi eram, ne-au aliniat de la Bucureşti, de o parte şi de alta a căii ferate şi pe calea ferată, până la graniţa cu Ungaria, ca să-i asigurăm securitatea regelui. Iar cei mari, generalii, ne controlau pe noi, să nu i se întâmple nimic regelui.    D.G.: Le era frică? De cine?

   Părintele Pantelimon: Le era frică, acum, ca nu cumva să facem noi nefăcuta şi să pice pe ei. Eram 3000 de soldaţi şi mulţi credeau că regele merită asta. La unii prinsese instructajul Securităţii de atunci.

Nu era chiar imposibil să se găsească unul la care ţinuse instructajul că „regele e duşmanul poporului”, şi atunci să tragă în rege. Iar trenul cu regele a fost blocat şi pe noi ne-au pus pe linia de cale ferată să-i asigurăm protecţie; şi am stat două, trei ore în felul acesta, până au început din nou trenurile să circule. De aceea, când veneau securiştii la mine şi ajungeam la discuţia despre rege, ei începeau să spună, cu gura mare, tot ei, cum că „regele a cărat şi a luat jumătate din ţară!”.

„Eu am fost acolo”, le spun securiştilor care vin să mă ispitească cu discuţii despre rege, „şi cred că şi dumneavoastră aţi fost acolo, parcă vă cunosc! De ce vorbiţi voi aşa; când ştiţi care a fost adevărul?”. Şi mereu le spun: „Măi, şi eu sunt securist!”, doar am fost colegi, nu? „Şi eu mi-am apărat ţara, dar nu ştiu ce s-a întâmplat cu voi, că nu mai sunteţi români! Cum asta?”, le spun de fiecare dată. „Aţi văzut cu ce a plecat regele şi e mare ruşine să spuneţi un neadevăr. Eu l-am dus în vagon şi ştiu cu ce a plecat şi ştiţi şi voi foarte bine! Vă întreb şi eu aşa, cum aţi depus jurământul?”. Atunci au tăcut ruşinaţi. „Şi eu l-am depus şi am spus că îmi apăr ţara, pământul, poporul. El, regele, a fost capul ţării! Atunci, voi ce aţi jurat, pe cine aţi jurat că apăraţi, pe care conducător?”. Nu mai ziceau nimic, amuţeau de tot! Nu mai ştiau să vorbească. „Vă spun eu. La mine nu puteţi să veniţi cu minciuni după modelul sovietic. Dasta zic că şi voi trebuie să fi fost pe acolo pe undeva, că vă cunosc, ştiu cum gândiţi şi cum acţionaţi. În 3000 de oameni, nu se poate! Erau mulţi ca voi, vă cunosc felul!”. Uite, vezi? Fără ruşine, veneau să-mi spună cum a plecat regele cu jumătate de Ţară, auzi!? Le spuneam că au stricat tineretul cu minciuni şi cu lipsa de moralitate. „Ce să înveţe tinerii de la voi? Aţi falsificat istoria şi aţi lăsat doar întuneric după voi! După cum arătaţi, sunteţi securiştii dar şi eu sunt, măi, şi vă cunosc bine!”

   D.G.: Aveţi mult umor, Părinte! După calculele mele, aveaţi cam 25 de ani atunci când aţi fost martor al expulzării Majestăţii Sale?

   Părintele Pantelimon: Da, atâta aveam, eram tânăr şi îmi iubeam ţara şi sufeream că nu pot face nimic împotriva răului care i se făcea regelui. Am fost aleşi dintre mai mulţi tineri şi ne instruiau să dăm şi noi o lovitură americanilor, cum am mai spus. Aşa de puternici se vedeau ei pe ei! De fapt, Părintele Arsenie Boca l-a avertizat pe rege să plece din ţară, că altfel îl vor omorî sovieticii. Iar mie, Părintele Arsenie Boca mi-a spus: „Du-te şi fă armata, apoi vino să te călugăreşti!”. Părintele ştia de ce trebuie să mă duc să fac întâi armata şi apoi să mă călugăresc.

   D.G.: Ştia că veţi fi martor la expulzarea regelui şi că veţi fi unul de care tineretul are nevoie, pentru a contribui la restabilirea adevărului istoric, falsificat de comunişti.

   Părintele Pantelimon: Părintele le ştia pe toate, vedea în tine ca într-o carte deschisă. Aşa că, pentru asta a trebuit să mă duc mai întâi să fac armata. Iar Regelui Mihai, Părintele i-a spus clar: „Tu pleacă din ţară, că pe Antonescu îl împuşcă, apoi te împuşcă şi pe tine, dacă nu pleci!”. Era într-o sâmbătă, când a venit regele la noi, cu mama sa. Şi regele l-a ascultat. Iar regele, acolo unde s-a dus nu ne-a făcut ţara de ruşine. A muncit corect şi nu s-a plâns. Şi acum vin şi spun numai minciuni despre rege. A venit la mine, după Revoluţie, o doamnă de la Bucureşti, era profesoară, şi încerca să mă convingă că e adevărat ce spune ea, că „regele a furat ţara, că a fost un trădător”… Le-a stricat comunismul mintea şi au rămas cu ea aşa… sucită!

   D.G.: Dar nici logic nu e! Cum poate cineva singur şi ameninţat de o armată de generali să fure? Şi ce să fure, ce construise regalitatea în atâţia ani? Fugea cu palatele, cu toată munca de generaţii?

   Părintele Pantelimon: Mulţi veneau atunci, după Revoluţie şi credeau toate minciunile pe care le ţesuseră comuniştii atâţia ani. Iar eu îi întrebam, cum am întrebat-o şi pe doamna profesoară venită de la Bucureşti: „Cum ai putut să crezi minciuna asta?”. Şi erau pierduţi, nu înţelegeau nimic! Le explicam: „Măi, oameni buni, comuniştii au venit, au luat toată bogăţia, şi-au bătut joc de ea pentru că nu ştiau cum să o administreze. Din ce să ştie, au făcut ei avere pe munca lor? Nu aţi văzut şi voi că peste tot au omorât oamenii drepţi, care s-au opus distrugerii ţării, că pe alţii i-au închis la închisoare doar pentru că şi-au iubit ţara şi pe Dumnezeu!? Nu aţi văzut şi voi, că nu e greu de văzut, că au dat jos oameni harnici şi au pus în locul lor tot felul de oameni slabi, prin patimile lor, care erau învăţaţi să fure, să şmecherească, total neserioşi şi fără Dumnezeu? La închisoare, erau oameni care nu ştiau să facă nimic folositor. Tot ce ştiau ei era să bată şi să omoare. Ce e aşa de greu de înţeles?”. Aşa le spuneam, dar aveau mintea sucită! Plecau supăraţi că nu înţeleg eu. Vezi, dacă ei aşa învăţaseră! Şi printre ei erau şi intelectuali. Nu pricepeau că adevăraţii iubitori de neam au avut atâta dragoste pentru ţară şi pentru Dumnezeu şi demnitate, încât au preferat să înfunde închisorile comuniste, decât să se lăfăie alături de ei în averea luată de la Monarhie. De multe ori încercau să ne ispitească cu tot felul de cadouri, bani, înlesniri. Dar cine îl iubeşte pe Dumnezeu şi neamul său, nu poate accepta.

   D.G.: Am avut un unchi care a fost coleg de facultate cu Regele Mihai, Cuna Stănel. Amândurora le plăceau avioanele şi să le piloteze şi erau destul de apropiaţi. După ce l-au alungat pe rege, unchiul meu a făcut puşcărie mulţi ani. Eram copil când vorbeau despre el, dar vorbeau aşa, cu jumătate de gură, să nu fie auziţi. L-au chinuit pentru că era monarhist. După ce a ieşit din închisoare, s-a izolat. Nu vorbea cu nimeni. Pe noi, copiii, însă, ne primea. Avea multe cărţi religioase şi când ne duceam la el, ne vorbea numai despre Iisus şi ne citea din Biblie şi ne explica ce a vrut să ne spună Iisus în pilde. îmi plăcea la el. Apoi, de fiecare dată, venea mătuşa şi ne chema pe noi, copiii, să mâncăm o prăjitură făcută de dânsa, şi ne ruga să stăm mai puţin, să nu-i obosim. Era foarte slăbit.

   Părintele Pantelimon: Pentru că a fost foarte chinuit. El nu spunea prin ce a trecut, că ar fi făcut mult rău familiei. Din cauza asta se izola. Nouă, în închisoare, ne puneau căluş la gură, să nu vorbim. Ne băteau cu lanţul când ne apropiam unii de alţii şi ne întrebau: „Ce aţi vorbit? Ce te-a întrebat?”. Numai aşa am dus-o! Iar acum, e bine să scrieţi şi să învăţaţi şi voi istorie, să spuneţi ce a însemnat Comunismul pentru această ţară. Ce au făcut din ea. Era aşa de bogată şi de frumoasă şi de curată, această ţară! Toate se alegeau de la început, de la construcţia satului, a familiei, la educaţia tineretului. În toate era o rânduială plăcută Lui Dumnezeu. Tinerii nu-şi stricau fecioria până la căsătorie şi din cauza asta, Dumnezeu dădea spor familiei, spor în cele bune, nu neapărat material. Că de multe ori, averea, dacă nu ştii ce să faci cu ea, te strică la cap, îţi strică şi caracterul din cauza împătimirii, a lăcomiei şi a lipirii de cele lumeşti. De sărbători, toată lumea se îmbrăca în portul naţional, nu ca acum, în ce apucă fiecare. Aşa era totdeauna de sărbători şi oamenii erau bucuroşi, veseli; nu auzeai de ură, de certuri. La nunţi, tot satul îi ajuta pe tineri, fiecare cu ce avea, să-şi facă şi ei casă, pentru a creşte copii sănătoşi. Acum, nu ştiu cum mai e. Dar atunci, îmi aduc aminte ce frumos era de sărbători! Toţi îmbrăcaţi în portul naţional! Era o frumuseţe, măi, o curăţenie a firii noastre păcătoase. Şi ţin minte că, la sărbători, noi copiii, eram lăsaţi să mergem în faţa tuturor adulţilor. Nouă ne făceau loc să mergem în faţa lor. Eram frumoşi şi curaţi! îţi e mai mare dragul să-i vezi pe copii în port naţional, că îşi iubesc ţara, aşa mititei cum sunt. Acum i-au distrus şi pe copii. Nu mai au pic de respect. Se răzvrătesc împotriva părinţilor, a dascălilor. Şi asta din cauza părinţilor care, nici ei, nu mai respectă societatea care i-a format.    D.G.: Şi sunt cam violenţi, de mici, Părinte! Poate de la filmele pe care le văd, mititeii!

   Părintele Pantelimon: În primul rând, din cauza vaccinurilor sunt agresivi. Mercurul din vaccin creşte agresivitatea. Şi nici nu mai poate fi scos din corp. El stă acolo, şi afectează creierul. Plus alte medicamente toxice pe care le testează pe copiii noştri. Mi-a spus clar o doamnă inginer, care vine des pe la mine, ce comenzi a primit de distrugere a medicamentelor vechi şi înlocuirea lor cu altele, şi mai toxice. Oamenii sunt şi acum puşi să facă lucruri îngrozitoare împotriva vieţii. De aceea, va veni Dumnezeu cu biciul, să îndrepte lucrurile. Din păcate, poporul mai are mult să se îndrepte, e în continuare întunecat. E distrus! Acum a ajuns la altă durere: că se nenorocesc prin străinătate, cu droguri, cu tot felul de prostii împotriva vieţii şi vin cu ei să-i ajut că li s-au îndrăcit copiii. Apăi, eu ce să fac!? Fac şi eu ce pot, cu ajutorul bunului Dumnezeu! Mamele să se roage pentru copiii lor cât mai mult, că Dumnezeu le va auzi dacă se roagă cu nădejde. Să-i crească de mici în credinţă şi în respect pentru ţară, ca să avem parte de conducători buni, cu frică de Dumnezeu şi drepţi. Şi dacă nu ne îndreptăm, cum îţi tot spun, vine cernerea! E pe drum! Mărturisirea şi urmarea Lui Iisus sunt pe cale!

   D.G.: Părinte, ce să le spun celor pe care-i întâlnesc despre această cernere?

   Părintele Pantelimon: Ce să le mai spui? Sunt aşa de întunecaţi! Doar Dumnezeu să-i lumineze! Să ne rugăm pentru asta, că mulţi sunt aşa de întunecaţi! Aşa era acea profesoară care a venit la mine să mă înveţe istorie. Nu mai era om, era tulbure! Venise cu ăla cu coame după ea. Pentru că i-a dat voie să-i controleze viaţa, a ajuns să fie mereu cu ea. Dacă era atentă, nu ajungea aşa de tulbure şi cu aşa o companie. Ea nu pricepea că eu am fost martor la alungarea regelui din ţară şi că pe mine trebuia să mă creadă. Nici în astfel de situaţii, ei nu înţeleg şi nu pot face diferenţa, pentru  că sunt întunecaţi, sunt tulburi şi nu mai pot vedea limpede. Eu îi spuneam: „regele Mihai s-a purtat demn, nu a iscălit, nu a trădat şi avea faţa limpede, senină, că o făcea din dragoste pentru popor! Era în stare să moară pentru acest popor. Puteau să-l împuşte şi el tot nu ar fi semnat abdicarea. E ca un sfânt, dar voi nu vedeţi! Îi credeţi pe cei care l-au chinuit şi l-au ameninţat, şi i-au luat tot!”. Şi ea tot încerca să-mi explice mie că nu e adevărat, mai ales că i-am spus că regele e ca un sfânt. A luat foc! Eu iam spus clar ce probleme avea şi de ce trebuie să se ferească şi să ştie cu cine are de luptat. Cu diavolul! Era stăpânită de el şi îi întunecase gândirea. Trebuia să lupte, ca să se lumineze din nou. Să meargă la biserică, să se spovedească, să ţină post, să se împărtăşească, să facă ascultare de duhovnic, să înceapă lupta împotriva celui rău cu Biserica şi cu Iisus alături, ca să pună început bun. Altfel nu se poate! Am certat-o, am dojenit-o: „Ce ai făcut cu tine? Te-ai făcut portavocea lui Anticrist? V-a dat mână liberă la toate păcatele şi acum voi le promovaţi? Primul este minciuna, pe care tu, acum, o pui pe locul adevărului. Nu e bine, cată să te îndrepţi! Pentru neascultare, pentru perseverenţa în păcate, Dumnezeu te bate cu nebuneală”. Asta e urmarea mândriei, a neascultării. Aşa şi cu comuniştii care, acum, au pierdut alegerile! Mulţi nu vor rezista psihic, pentru că vin necazuri: închisoare, datorii la bănci, neascultarea din partea copiilor, multe. Acum ei se tot întrebă: „Ce facem?”. Şi dacă nu se pocăiesc, Dumnezeu îi bate şi pe ei cu nebuneală. Creierul lor era închis, blocat, dar acum a venit adevărul peste ei şi se tot întreabă. „Ce facem acum, că se dau pe faţă toate?”. Aşa cu toţi comuniştii. Mai bine să recunoască ei singuri cu ce au greşit, că oricum se vor vădi toate, toate minciunile şi hoţiile. Să recunoască şi să înţeleagă că Dumnezeu nu se lasă ruşinat, că va scoate totdeauna la iveală minciuna. Se vor da toate la iveală despre ei, şi vor umple puşcăriile. Şi asta foarte repede! Acum este momentul pentru ca ei să răspundă, dar dacă îşi recunosc greşelile, poate Dumnezeu îi va ierta! Şi cuvintele vor fi date la iveală şi tot ce face omul greşit. Pentru că tot ce e greşit, e împotriva Lui Dumnezeu şi, din dragoste pentru noi toţi, vădeşte totul aici, ca să scăpăm la Judecată. Pătimim aici pe pământ, dar scăpăm! Cine nu acceptă să sufere aici, trecător pentru greşelile sale, va pătimi veşnic după ce va muri. Insă cine nu înţelege dragostea Lui Dumnezeu şi nu se pocăieşte şi nu Ii mulţumeşte, după vădirea celor rele, alege singur unde vrea să meargă sufletul lui. Căci ştiu despre ce e vorba, nu mai pot nega, li s-au spus care sunt diferenţele între Bine şi Rău şi ce efect are alegerea lor. Şi aici mă refer la toţi cei care, prin faptele lor, se aşază împotriva lui Dumnezeu, nu doar la comunişti. Nu mai pot da înapoi la Judecată, să spună că nu au ştiut! Dumnezeu ne pune în situaţia de a răspunde în faţa oamenilor prin vădirea răului făcut, atunci când omul singur nu poate să-şi dea seama de răul făcut sau nu-i poate mărturisi. E o mare binefacere că răspundem aici, în faţa oamenilor, pentru faptele noastre! Şi dacă nu acceptăm această binefacere şi nu avem recunoştinţă pentru dragostea lui Dumnezeu, atunci, după moarte, sufletul va răspunde în faţa îngerilor, la Judecată. Iar ce li s-a întâmplat comuniştilor la aceste alegeri e o trezire a conştiinţei, ca o bătaie bună, părintească! Şi trezită conştiinţa, se văd cum erau ei atunci când nu le păsa de nimeni. Conştiinţa e cea mai bună bătaie! Atunci te vezi cum ai fost şi ce ai ajuns! Dacă eşti deştept, întrebi cum faci să te întorci la Dumnezeu şi aşa te salvezi! Acum eu le spun să nu se mai tulbure din nou. Bătaia conştiinţei doare, dar e singura care trezeşte şi întoarce 1a Dumnezeu. E vremea să vă pocăiţi, pentru că acum, prin lumina adusă de conştiinţă, vedeţi cât rău aţi făcut şi trebuie doar să vă pocăiţi. Dacă nu, la vremea răsplăţii, şi ea vine, vine repede, şi va cercetează ce aţi făcut, trebuie să plătiţi. Pocăiţi-vă cât mai aveţi timp! Dumnezeu v-a arătat că vă iubeşte, răspundeţi-I şi voi prin pocăinţă! Dumnezeu nu vine cu altă pedeapsă. El trezeşte conştiinţa şi dacă nu o ascultă, e alegerea lor. Dumnezeu le-a mai dat o şansă. Atâta le spun! Lor şi tuturor celor care greşesc. Şi cine nu greşeşte? Şi tineretul, săracul, care ar trebui să fie puterea ţării, a fost şi el distrus, lăsat fără muncă, alungat în toate felurile, învăţat la rele, să mintă, să fure, să facă ce au făcut ei cât au condus ţara. Apoi, aşa stând lucrurile, cu toţii trebuie să ne rugăm pentru ţară şi pentru ca Dumnezeu să lumineze conducătorii ţării noastre, aşa cum face Biserica la fiecare slujbă! Deci, rugăciune pentru Biserică, pentru ţară şi pentru conducători, şi atunci Dumnezeu va rândui şi terminarea Lucrării. Trebuie să ne rugăm, că vin vremuri grele! îmi amintesc, eram copil şi mama ne citea dintr-o carte adusă din Muntele Athos, „Sfârşitul omului” se chema, ţi-am mai spus, nu? Şi în carte scria că vor veni dureri sufleteşti nemaiauzite, de neînchipuit, dureri care nu au mai fost. Să trăieşti într-o ţară aşa, prăduită, furată, şi acum, şi părăsită de tineret? Ce durere mai mare?! Iar comuniştii, acum treziţi, văd şi crimele şi hoţiile. Familiile lor sunt dezbinate, au luat bani din bănci, sunt implicaţi în tot felul de probleme, de afaceri neclare; toate se rostogolesc peste ei acum, şi unii nu vor putea să accepte toate acestea câte au venit peste ei. De ceva vreme, vine la mine soţia unui colonel de securitate şi stă la uşa chiliei. Nu are cine să o ajute. E distrusă de bănci, de dezbinare! Tu nu ştii, atâtea şi atâtea se întâmplă! E multă durere! Nu ştiu dacă ţi-am spus că ne-am rugat, cu post, mai mulţi preoţi, pentru ca Dumnezeu să ne dea un conducător bun, să scoată ţara din hoţia şi minciuna care au stricat-o. Am făcut şi masluri şi liturghii, tot cu post. Fără post nu se poate face nimic! Şi Mântuitorul şi Sfântul Ioan Botezătorul ne-au arătat că trebuie să ţinem post, iar asta trebuie să dea de gândit poporului. Biserica pe asta trebuie să se aşeze, pe post şi rugăciune.

Acum au văzut şi ei ce înseamnă Biserica! Ce poate Biserica prin post şi rugăciune! Ispite sunt şi în Biserică. Este ultima redută pe care Anticrist vrea să o cucerească şi acum asta e lupta! Una grea, pentru că timp de atâţia ani de zile a trebuit să ţină piept Comunismului care, deja, la scurt timp de la instaurare, a lovit la temelia ţării, în familie, în morală şi prin ele, în tineret. Dar Dumnezeu a arătat acum că e drept. Le-a arătat că există şi că e drept, prin lovitura pe care le-a dat-o. Dacă la Revoluţie, comuniştii nu au vrut să cedeze puterea, acum a băgat Dumnezeu în ei o suliţă de foc. Iar ei erau aşa de liniştiţi! Nicio clipă nu s-au aşteptat că vor pierde puterea. Ei credeau că în continuare vor putea tăia şi spânzura şi apoi să acopere toate, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat! Acum o să ţipe de durere, că se va da totul pe faţă. Aşa arată dreptatea Lui Dumnezeu, şi cine înţelege nu se supără şi îl iubeşte şi mai mult. Că o face spre îndreptare, întru mântuire! Acesta a fost un exemplu că Dumnezeu, într-o clipă, poate schimba totul. O dovadă că nu ne lasă! Şi mai e şi dovada celor şapte ani de acasă, pe care nu ţi-i mai poate lua nimeni. Cei şapte ani de acasă sunt cea mai înaltă şcoală. Pe vremea comuniştilor a fost şi joasă şi dureroasă! Gândeşte-te cum a fost în Rusia, când Stalin a omorât atâta lume! Şi la noi a fost rău, dar nu ca la ruşi. Iar cu familia din acea vreme, cel mai grav era că părinţii nici nu simţeau aceste lucruri la adevărata lor gravitate, aşa de iscusiţi erau comuniştii cu propaganda lor şi cu felul în care constrângeau omul prin înfometare, prin persecuţii. Dar cum să zic, a fost greu, dar şi multă nepăsare şi multă slăbiciune! E greu de spus!

 

   Despre vremurile de acum: „Atmosfera e una de război şi tinerii, din cauza aceasta, sunt foarte agitaţi. Ei simt ceva, dar nu-şi pot explica ce. Şi e şi un război sufletesc. Unul de înarmare şi altul cu ispitele, cu patimile noastre. De aceea, trebuie să ne rugăm cât putem de mult pentru pacea lumii, pentru pacea dintre şi din noi. Că uite, ruşii nu se lasă, dar nici americanii. ”

   „Aşa va fi sfârşitul Pământului, în foc, iar focul va fi pus de americani. ”

 

   Părintele Pantelimon: Din toate câte ţi-am spus, trebuie înţeles că, musai, e nevoie să deschidem ochii, să fim atenţi că suntem români, şi asta e tot una cu a fi creştin. Toţi trebuie să se îndrepte, să vadă unde au greşit şi să se pocăiască. Nu merge aşa, cum o fi, când ai în grijă atâta lume, atâta popor! Trebuie să avem grijă cum ne înfăţişăm în faţa Lui Dumnezeu. Cei responsabili cu lupta pentru adevărul istoric trebuiau să lupte mai mult pentru a se scrie tot adevărul despre cei care au suferit prin închisori, despre gropile comune, să ridice gradul de morală al poporului. S-a spus, dar prea puţin, faţă de dimensiunile acestei crime comise de Comunism. Acum i-a vădit în minciună şi hoţie, la alegeri. Şi le-a luat puterea! Vor ieşi la iveală toate gropile comune, tot răul făcut, toată umilinţa şi chinul îndurat în închisorile comuniste. Ce s-a scris până acum, e nimic! Uite, despre asta nu a vorbit nimeni! Când te duceai într-un oraş, la gară, auzeai numai ţipete. Vedeai mame, săracele, care întrebau: „Pe cine au mai luat? Unde l-or fi dus?”. Din gară până la graniţă, în trenuri, erau numai ţipete.

Ţipau aşa de tare, că acopereau zgomotul trenului!    D.G.: Unde-i duceau?

   Părintele Pantelimon: în Siberia. Şi erau aşa de mulţi! Într-o gară, mai sus de Tecuci, era aproape de gară târgul de animale şi, din cauza asta, mai blocau trenurile. Şi pentru că celor din vagoane nu le dădeau nici apă, odată, când a fost un tren blocat, au sărit şi au băut apă din urmele de la copitele animalelor. Nu erau fântâni, nu era nimic! Doar de la ploaia rămasă în urmele lăsate de copitele vitelor era apă! Şi aşa şi-au potolit setea!    D.G.: Când se întâmpla asta, după Gheorghiu Dej?

   Părintele Pantelimon: Da, după ce au adus ai lui Ceauşescu ruşii lui Stalin la noi, să ne înveţe ce avem de făcut. Şi aşa duceau în Siberia oamenii înţelepţi ai ţării, la exterminare! Vagoane întregi cu intelectuali, preoţi, oameni care nu-şi plecau capul în faţa unei ideologii care îl privea pe Dumnezeu de sus!

   D.G.: Problema era că lumea credea că se salvează prin ruşi, de către nemţi. Anticrist lucra atunci, prin cele două braţe, comunismul şi fascismul. Acum lucrează prin comunism şi democraţie. După ce am văzut cum e cu ruşii, mă tem că ne iluzionăm că ne salvăm de ei prin americani, şi de fapt nu ne salvăm, pentru că omul, odată sucit, întors cu spatele la Dumnezeu, se aşază pe singura poziţie rămasă liberă, cea de forţă.

   Părintele Pantelimon: Faţă de ruşi, totuşi, americanii sunt altceva! Dar, e adevărat, Anticrist vine din America. Însă şi cu comuniştii, nu-ţi ajunge mintea să cuprinzi tot ce au făcut la noi. Nici pe noi nu ne-a putut duce mintea că omul e în stare de astfel de orori! Iar noi am fi putut cumva să intuim, pentru că am trăit acolo şi am văzut de ce erau în stare! Toate acele orori de neimaginat s-au întâmplat după ce l-au omorât pe Gheorghiu Dej. Dej dăduse pe sovietici afară din ţară, iar comuniştii l-au omorât ca să-i aducă din nou. Chipurile, să ne înveţe! Dumnezeu a vorbit prin călugării de la Sfântul Munte. În cartea despre care ţi-am spus că ne-o citea mama când eram mici, de se chema „Sfârşitul omului”, acolo scria că oamenii de ştiinţă vor inventa o cutie care arată toate fărădelegile. Eee, cutia aia pe care o vedeau sfinţii, prin dar de la Dumnezeu, era televizorul! Vezi, călugării ştiau ce vremuri vor veni şi ce nenorociri va produce această cutie! Spuneau că strică mintea oamenilor. Nimeni nu-şi putea imagina ce ar fi putut să însemne acea cutie. Şi mai spuneau, călugării, că vor veni necazuri, chinuri peste oameni, că nu va mai fi respect, copiii nu vor mai asculta, părinţii vor înnebuni şi se va ajunge la haos pe Pământ. Cărţile acelea povesteau despre cele ce se întâmplă acum: că oamenii se vor înrăi şi vor fi însemnaţi cu pecetea lui Anticrist. Şi mă întrebau oamenii: „De unde ştii toate astea?”. Le spuneam: „Am avut o şcoală acasă!”.    D.G.: Înaltă şcoală, Părinte! Aleasă! Aleasă de mama!

   Părintele Pantelimon: De la cinci ani îmi tot citea mama. Şi când le povesteam ce scria în acele cărţi, comuniştii mă făceau burghez. Dar ei habar nu aveau ce însemna burghez! Burghezii au dezvoltat şi ţinut ţara asta în floare. Cine muncea, cine era gospodar, era burghez, după criteriile lor! Acum trebuie să luaţi aminte la tot ce au făcut comuniştii, au sărăcit ţara, au vândut-o, au distrus tineretul şi să mai reparaţi şi voi ce mai puteţi repara! Problema e că vin toate naţiile şi cară din ţara noastră, din belşugul acestui pământ, care e sfânt şi roditor. Alte ţări nu au aşa ceva. La noi, pământul nu trebuia tratat cu chimicale, producea şi aşa, dar acum, şi al nostru a fost stricat şi otrăvit. Dar cu toate acestea, tot e mai curat decât al altor ţări. Şi ei şi-au bătut joc de sfinţenia acestui pământ binecuvânat de Dumnezeu.

   D.G.: Iar despre vremurile acestea pe care le trăim acum…?

   Părintele Pantelimon: Atmosfera e una de război şi tinerii, din cauza aceasta, sunt foarte agitaţi. Ei simt ceva, dar nu-şi pot explica ce. Şi e şi un război sufletesc. Unul de înarmare şi altul cu ispitele, cu patimile noastre! De aceea trebuie să ne rugăm cât putem de mult pentru pacea lumii, pentru pacea dintre şi din noi. Că uite, ruşii nu se lasă, dar nici americanii. Ultimul cutremur, (n.a. cel din luna noiembrie 2014), nu a fost unul adevărat, nu a venit de la

Dumnezeu, ci a fost o greşeală a americanilor care, acum, fac tot felul de experimente prin provocarea de cutremure. A fost un exerciţiu care a eşuat chiar în cutremur. De la dorinţa de stăpânire a climei, a secetei, a ploilor, acum vor să controleze şi cutremurele. În final vor să controleze tot universul. E tot o formă de lăcomie, care naşte putere, care odată aşezată în inimă, nu mai cunoaşte limite, ca oricare altă patimă. Diavolul vrea să pună stăpânire pe sufletul omului prin orice patimă, şi nu are limită, că e obraznic şi insistent. Dar cu controlul pe care vor să-l deţină americanii, nu e chiar aşa cum vor ei! Însă ce este clar, e că vor reuşi să dea foc Pământului. Aşa va fi sfârşitul Pământului, în foc, iar focul va fi pus de americani. Oricum, acum deţin destul de bine controlul comportamentului omului. Americanii au deja sisteme de întunecare a minţii. Aceste lucruri erau şi ele scrise în acea carte pe care mi-o citea mama. Călugării din Muntele Athos vedeau prin darul Lui Dumnezeu că omul va ajunge să controleze natura, să facă să plouă, să ningă, să provoace cutremure. Eee, acum se împlinesc acele vremuri văzute de călugări cu o sută, două de ani în urmă. Iar prin cipuire, ne vor controla ca pe vite. Scopul lui Anticrist, de fapt, este animali zarea noastră, asemănarea cu el. Numai că prin refuzul cipurilor şi al cârdurilor, Dumnezeu ne fereşte de înregimentarea pe care o pregătesc americanii. Trebuie să rezistăm până la capăt. Să ne propunem şi să ne dorim cu tărie să rezistăm până la capăt şi acolo unde nu vom putea noi, va putea Dumnezeu. Totul e să nu cădem din credinţă! Ai scris?    D.G.: Da, Părinte!

   Părintele Pantelimon: Pentru că e foarte important ca lumea să ştie că, fără credinţă, nimic nu vor putea face în faţa furiei de nedescris a lui Anticrist.

   D.G.: Sfinţia Voastră, cum să ne păzim de această minciună care se vrea Adevăr?

   Părintele Pantelimon: Prin citirea Psaltirei, prin rugăciunile insuflate de Sfântul Duh lui Moş Ilie, prin rugăciune. Rugăciunile pe care am să ţi le dau să le publici sunt ca şi Psaltirea, insuflate de Duhul Sfânt, de aceea au mare putere şi se citesc în toate situaţiile. Cu ele ne salvăm. Ai scris? Persoana care era cu mine de faţă la aceste discuţii cu Părintele, destul de contrariată, că nu înţelegea cum de ştie Părintele atâtea despre cutremure, despre ce fac americanii, întrebă: „Părinte, aveţi televizor? Unde ţineţi televizorul, că nu-i văd niciunde?

Ştiţi atâtea despre ruşi, despre americani, chestiuni politice!” Părintele i-a răspuns, râzând:

„Eee, am eu antenele mele! Prin anumite unde, numai de mine ştiute”… „unele duhovniceşti”, am completat eu. La plecare, pentru că persoana care venise cu mine, tot nu înţelegea că Părintele, deşi nu are televizor, ştie atât de multe lucruri, i-am spus întâmplarea din Patericul egiptean, cu călugărul care nu venea niciodată să-şi ia porţia de lumânări ce i se cuvenea pentru a-şi lumina chilia, noaptea, pentru a putea citi Evanghelia şi ce mai avea de citit. Ceilalţi călugări, neînţelegând cum face să citească Evanghelia, fără niciun pic de lumină, sau dus într-o noapte la chilia lui, tiptil, tiptil, şi când s-au apropiat, au văzut un licăr ce lumina în chilie. Tot felul de gânduri le-au trecut prin cap, pentru a da o explicaţie logică existenţei luminii din chilia fratelui lor care, niciodată, de la venirea sa în mănăstire, nu venise să-şi ridice lumânările. Dar când s-au apropiat mai mult şi s-au uitat pe fereastră, au văzut că fratele lor călugăr citea Evanghelia la lumina propriei feţe, luminate de Duhul Sfânt, pogorât înlăuntrul său, ca răsplată a iubirii lui de Dumnezeu. Uite, aşa şi cu Părintele, i-am explicat eu, nu are nevoie de televizor!

 

 

 

 

 

ALTĂ FAŢĂ A CAMPANIEI DE DENIGRARE A PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

 

   „…aşa cum au făcut cu Mântuitorul, vor să facă şi cu Părintele Arsenie Boca. Lui Iisus îi spuneau că are drac, că are demon şi că scoate demonii din oameni cu puterea lui Beelzebuth, căpetenia demonilor, adică Satana; îl acuzau de tot felul de lucruri urâte din cauza invidiei. […] Antonie cel Mare spunea: «Nu toţi înţelepţii sunt înţelepţi!». Fără

Dumnezeu doar crezi că eşti înţelept. Unii nu mai ‘văd că tot ce au bun în ei e de la

Dumnezeu. Aici e lupta pe care Antonie a arătat-o. Să te vezi cum eşti!”

 

O altă vizită la Părintele Pantelimon, pe la sfârşitul lui septembrie 2014. L-am găsit în curte, la albine, cu halatul său alb şi cu masca de lucru. Concentrat la ceea ce avea de făcut, luminos şi blând în mişcări, Părintele pare coborât direct din cer, anume venit să ne înveţe cum să dăruim iubire. Când mi-a auzit paşii, a mişcat, în întoarcere, cu mâna, lumina din jurul său şi mi-a făcut semn să păstrez liniştea. După ce şi-a terminat treaba, Părintele a venit cu lumina „ca şi cu o haină aşezată”, tihnit pe domnia sa şi m-a întrebat senin: ”Ei, cum e cu cartea?”.

   D.G.: Sărut mâna, Părinte! Am transcris şi ultimele înregistrări. Ce faceţi? Pregătiţi albinele pentru iarnă?

   Părintele Pantelimon: Mă bucur de zilele acestea calde şi frumoase. Au cam fost ploi şi ele nu au mai avut unde să lucreze. Acum vine şi iama şi au rămas cam nemâncate, pentm că nu prea au mai putut să adune polen. Dar am să le opresc lor toată mierea pe care au produs-o, ca să le hrănesc. Mierea e cel mai bun tratament pentm sănătate. Dimineaţa să pui miere pe o bucată de pâine şi să o mănânci pe stomacul gol. Dar să o mănânci neapărat cu pâine, pentm că altfel produce aciditate. Cu pâine se transferă în corp prin pereţii stomacali, uşor, în timp, nu dintr-o dată, bmsc. Acesta e secretul.

  1. G.: Spuneaţi că a venit o femeie care avea cancer la dumneavoastră şi s-a tratat cu miere. Care este regimul alimentar?

   Părintele Pantelimon: Post, şi la fiecare masă, pâinea pe care trebuie să o mănânce să o ungă cu miere. Să nu pună mierea în ceai, că se elimină prin vezică. Mierea trebuie să rămână mai mult timp în stomac şi trebuie mâncată aşa cum e, să nu se transforme. Acum lipsesc puţin. Mă duc să pun puţină apă la albine.

–––––––––––-

Părintele s-a întors liniştit că albinele lui aveau tot ce le trebuie. Totdeauna purta un halat alb, pentru a fi oricând pregătit să lucreze cu albinele. Îmi spunea: „Nu prea le place altă culoare. E singura care le linişteşte. Se mai agită şi atunci când cineva vine la ele, ori nespălat, ori parfumat. Nu le plac extremele”. În timp ce îmi povestea despre viaţa albinelor, a bătut cineva la uşă. Părintele citeşte foarte uşor inimile oamenilor. Pe acel domn l-a ţinut la uşă, nu-i vedeam. „E unul dintre colegii din Securitate, vine mereu şi mă ispiteşte. Vrea să ştie cu cine stau de vorbă şi ce vorbim”, mi-a spus când a revenit. Părintele îmi spunea despre colegii lui, că unii dintre ei nu pricepeau că el s-a prins, a înţeles pentru ce au venit. Îmi spune că uneori era nevoit să le spună direct, adică: „Măi, omule, măi frate, stai acasă, că sunt alţii care chiar au probleme, în timp ce tu pierzi vremea şi ţii neapărat să mă ispiteşti pe mine!” Cu cei care veneau la dânsul, Părintele avea tratament diferit, în funcţie de nevoile, durerile sau superficialitatea problemelor. Pe unii îi trăgea de păr, aşa părinteşte, în special pe mame, pentru că nu şi-au crescut copiii în credinţă. Pe alţii îi trimitea la muncă, pe alţii încerca să-i scoată din eroarea în care se aflau. Avea pentru fiecare un deget de pus pe rană. Toţi plecau împăcaţi şi cu dorinţa de a reveni la Părintele Pantelimon, la vindecare duhovnicească. După durerea suferită pentru rătăcirea tineretului, a doua era pentru neascultarea celor care veneau să-i ceară sfatul, dar nu-i urmau şi ajungeau astfel, la ceea ce le spunea Părintele că se va întâmpla dacă vor face altfel de cum le-a spus. Supărat era şi pe oamenii care nu munceau. Îi primea în prag, îi certa, le dădea un pachet cu mâncare şi îi rugă să se schimbe, „că

Dumnezeu nu iubeşte leneşii. Pentru ce trăiţi!? E destul pământ nemuncit!”, le spunea adesea, îi dojenea pentru că îi iubea! Şi pe „colegii” Sfinţiei Sale îi dojenea, chiar dacă ei veneau „cu ispitirea”. Numai că, ce nu ştiau ei, era că Părintele trecuse probe grele: canal, închisoare, tratament neomenesc şi umilinţe grele prin întoarcerea şi celuilalt obraz. Nimic nu-l mai afectează, pentru că iubeşte tot.    D.G.: Era unul dintre „colegi”?

   Părintele Pantelimon: Da. A venit să vadă ce facem, ce discutăm. Acum a plecat liniştit. Ia spune, cum merge cu scrisul? Să fii atentă, că aşa văd că ai credinţă! Trebuie să spunem doar adevărul, doar ce am auzit şi am văzut eu. Au mai venit şi alţii să scrie…, dar cu ei e altă poveste. Au venit destui să-mi ia interviuri, dar unde nu a fost credinţă, s-a şters tot ce înregistraseră. Eu am încercat să le explic care e rostul României cu această Lucrare Dumnezeiască a pregătirii Celei De-a Doua Veniri, dar, pentru că nu au avut credinţă, s-au trezit acasă cu traista goală. Nu am putut face nimic, pentru că ei nu înţelegeau. Şi nu înţelegeau, pentru că nu credeau. Şi unul dintre ei a reuşit să scrie câte ceva, dar incomplet şi unele lucruri nu erau adevărate. Plus că sunt multe zvonuri aruncate aşa, să zăpăcească lumea, să nu ştie ce să mai creadă despre Părintele Arsenie Boca. Ţi-am mai spus…    D.G.: Cristian Şerban. Am adus-o să ne uităm prin ea.

   Părintele Pantelimon: Da, e bună! A scris ce trebuie, dar trebuie să scrii şi tu în cartea asta unele completări. Trebuie completat cu ce ţi-am spus despre „arhierei şi preoţi “şi să spun preoţilor să nu mai citească, să nu mai spună cum e scris acum, că „preoţii şi arhiereii” l-au ucis pe Iisus. Şi rugăciunile şi tot ce ţi-am mai spus. Şi despre campania de denigrare a sfinţilor, a Părintelui Arsenie Boca, şi a moaştelor şi despre piedicile care se vor pune în calea celor care vor să vorbească despre a Doua Venire a lui Iisus. Vor ajunge să restrângă, să interzică aceste scrieri, dar Dumnezeu nu va lăsa aşa, nu se pot pune cu voia Lui Dumnezeu. Când vor vedea ei care e voia Lui Dumnezeu şi ce greşeală mare au făcut opunându-se, va fi prea târziu pentru ei. Dumnezeu tot va scoate la lumină aceste cărţi şi toate le va scoate. E grea luptă cu Anticristul, că vrea să-i smintească pe ai Bisericii, să nu-i recunoască pe Părintele Arsenie Boca, iar lumea să nu mai creadă în el. Mare greşeală, că el e un mare sfânt, care a făcut atâtea minuni şi face mereu. Părintele a plâns cu lacrimi şiroaie pentru acest popor, era baltă în jurul lui, şi acum, asta e recunoştinţa.

   D.G.: Am mai aflat încă o dezinformare, Părinte! în unele cărţi scrie că Părintele ar fi spus să nu ne rugăm pentru sinucigaşi, că „mai mult rău le facem”.

   Părintele Pantelimon: Ei vor să facă lumea să creadă că Părintele era împotriva Bisericii, că de fapt, până la urmă, nu este un sfânt. Ţi-am mai spus lucrurile acestea, dar ţi le mai spun, ca cei ce citesc să ia aminte la ce vorbesc. Mă supără tare mult lucrurile acestea şi am să te rog să nu mai stai de vorbă cu oamenii care îţi spun astfel de vorbe necugetate. Chiar dacă unii nu o fac intenţionat. Ar face bine să se gândească bine atunci când vorbesc despre sfinţii acestui neam, pentru a nu sminti pe cei cu şi mai puţină credinţă ca ei. Dacă ar avea credinţă, le-ar nega din start. Ar veni la tine şi ţi-ar spune că, uite, iar îl atacă pe Părintele Arsenie. Dar, probabil, că ei vin la tine şi te informează, fie din îndoială, fie că, uite ce am aflat: că nu e bine să te rogi pentru cutare sau cutare, sau nu ştiu ce şi nu ştiu cum, că, uite o spune chiar Părintele Arsenie Boca. Să-mi aduci şi mie cartea în care scrie asta, nu mai pot să tot spun şi să spun mereu! Degeaba, oamenii nu înţeleg nimic, nu înţeleg că trebuie să se lupte şi să nu se mai îndoiască. Nu mai vreau să-l amestecăm pe Părinte aici! Fiecare scrie după cum îl taie capul. Iar tu trebuie să fii mai categorică. Dacă ar veni de pe poziţia unor luptători, ar fi altceva, aşa, doar vorbe care pot sminti! Ce atâtea întrebări de acest gen? Nu mai sta de vorbă cu ei, pentru că dacă, după câte a făcut Părintele pentru acest popor, nu au certitudini, atunci, ce să mai zic? El, care iubea şi iubeşte atât de mult acest popor! Plângea şi se ruga pentru neamul românesc.

   D.G.: Şi cu ce lacrimi! Făcea baltă de lacrimi în jurul său.

   Părintele Pantelimon: Nu trebuie să mai acceptăm să planeze îndoiala de felul acesta: „Ai auzit ce a spus, sau ce s-a spus despre Părintele Arsenie Boca?”. Şi asta, aşa ca lecţie, fără să ne supărăm pe ei. Trebuie şi ei să înveţe ce să întrebe. Cum să întrebi dacă un sfânt a putut face o oarecare minune sau că, ştiind că a făcut atâtea şi atâtea minuni, să nu înţelegi că el ne iubeşte pe toţi şi se roagă pentru toţi?

   D.G.: Cine m-a întrebat, e de bună-credinţă.

   Părintele Pantelimon: Măi!… de bună-credinţă, de bună-credinţă, dar, de fapt, fără credinţă. O lecţie nu-i strică! Atitudinea ta fermă ar fi pus-o şi pe acea persoană de „bună-credinţă” pe gânduri şi s-ar fi simţit vinovată că i-a trecut prin cap să întrebe aşa ceva. Data viitoare nu ar mai fi întrebat, pentru că deja ştia lecţia apărării credinţei. Fără nicio supărare, nici din partea ta, nici a celor care pun astfel de întrebări. Când apărăm adevărul, îl apărăm pur şi simplu, fără patimă. Trebuie înţeles că apărarea adevărului, a Cuvântului Lui Dumnezeu, nu înseamnă patimă, înseamnă luptă şi suntem obligaţi să o ducem tot timpul, fără tulburare, fără nervi, cu dragoste pentru cel care nu înţelege. Altfel, se pierde şi mai rău. Şi aşa trebuie să faci şi tu, să te lupţi pentru adevăr. Să te lupţi şi cu cei care deformează adevărul despre Părintele Arsenie Boca. Eu ţi-am spus că rolul Părintelui în această Lucrare a fost de a corecta. El mă corecta pe mine şi pe Moş Ilie în legătură cu tot ceea ce trebuia să facem legat de descoperirile făcute de Sfântul Ioan Evanghelistul lui Moş Ilie. Cum ţi-am mai spus, Moş Ilie era proroc, iar Părintele Arsenie Boca a fost aşa cum a fost Mântuitorul. Prorocii au fost proroci, dar Mântuitorul a venit şi a corectat. Şi acum, se bagă mulţi şi dintre cei ai Bisericii care nu recunosc menirea Părintelui Arsenie Boca şi sfinţenia iui. Dar aşa cum au făcut cu Mântuitorul, vor să facă şi cu Părintele Arsenie Boca. Lui Iisus îi spuneau că are drac, că are demon şi că scoate demonii din oameni cu puterea lui Beelzebuth, căpetenia demonilor, adică Satana; îl acuzau de tot felul de lucruri urâte din cauza invidiei. Iar Iisus le-a închis de fiecare dată gura prin adevăr. Mai ştii ce le-a răspuns Iisus? Ia, caută şi scrie: „Orice împărăţie care se dezbină în sine, se pustieşte, orice cetate sau casă care se dezbină în sine, nu va dăinui.” (Matei: 12; 23; 24; 25). Dacă Satana scoate pe Satana, s-a dezbinat în sine; dar atunci, cum va dăinui împărăţia lui?” Apoi i-a întrebat ce fac copiii lor? „…dacă Eu scot pe demoni cu Beelzebuth, feciorii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători”. (Matei: (12; 26). Vezi, Mântuitorul le-a astupat gura totdeauna fariseilor şi tot timpul le-a spus că nu El vorbeşte, ci Tatăl care l-a trimis pe El. Dar ei nu înţelegeau din cauza mândriei şi a invidiei. Nu au înţeles că Tatăl vorbea prin Fiul şi că una erau. Degeaba le-a tot spus, că fariseii l-au omorât. Nu aveau cum, pentru că acolo unde e orbire, e întuneric. Erau orbi. Din cauza asta ei nu mai puteau nici măcar întrezări dumnezeirea Lui Iisus. Erau dominaţi de întunericul pe care ei l-au lăsat de bunăvoie să pună stăpânire pe ei. Vezi şi acum, mândria din unii oamenii nu mai acceptă simplitatea, sfinţenia, nimic din ceea ce vine de la Dumnezeu. Aşa că asta fac şi cu Părintele Arsenie acum şi cu Moş Ilie, prin care a lucrat Ioan Evanghelistul. Ţi-am spus că au încercat de trei ori să-i mute moaştele Părintelui Arsenie Boca. De trei ori l-au dezgropat şi de fiecare dată au fost azvârliţi în toate părţile. Nu s-au putut apropia şi nici nu or să poată. Dar, vezi tu, din mândrie, ca şi cei care l-au răstignit pe Iisus, şi ei sunt orbi şi nu înţeleg că asta e de la Dumnezeu şi că vor păţi şi data viitoare la fel. Vor fi azvârliţi de puterea lui Dumnezeu pusă în Părintele Arsenie Boca, de îndumnezeirea lui. Vor spune şi că au scos osemintele Părintelui Arsenie Boca, o mână de oase, fără nicio însemnătate, ca să arate lumii că Părintele Arsenie Boca nu e sfânt. Îl ştiu şi pe cel de care se vor folosi ca să facă această înscenare. Vor fi nişte oseminte ale altcuiva, nu ale Părintelui Arsenie Boca, dar vor spune că sunt ale lui, ca să-l denigreze, cum ţi-am spus. În felul acesta, vor încerca să alunge lumea de la Prislop, să nu se mai ducă acolo credincioşii, dacă nu sunt acolo moaştele Părintelui Arsenie Boca, ci doar nişte oase.

Aşa vor face şi vor sminti. De moaştele Părintelui Arsenie Boca nu se vor putea apropia. Ia aminte, îţi mai spun ceva, când vor vedea că lumea nu se va sminti, şi va fi destulă, se va duce în continuare la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca, vor arunca acolo cu o bombă, ca să sperie credincioşii. Mormântul nu va fi afectat. Nu îngăduie Dumnezeu aşa ceva, pentru că este rânduit ca moaştele Părintelui Arsenie Boca să fie scoase doar la Ziua Judecăţii. Toată această campanie împotriva Părintelui Arsenie Boca şi a celorlalţi sfinţi care vor urma, face parte din lupta lui Anticrist de a-L detrona pe Dumnezeu, prin distrugerea sfinţilor lui, a moaştelor şi, în final, a Bisericii Lui. Pregăteşte-te pentru vremuri grele. Roagă-te şi să fii ca şi gata. Vor veni mulţi să te atace, vezi cum vorbeşti cu ei. Vor încerca să te atragă în tot felul de curse. La unele atacuri, tu să fii mută. Acolo unde nu putem noi să apărăm sfinţii, şi prin ei Ortodoxia, poate Dumnezeu. Trebuie să fii şi atentă. Dacă vezi că nu înţeleg, renunţă, că nu ai nicio şansă să-i întorci de la părerea lor. Şi în toate câte ţi se vor întâmpla, tu să nu te sperii. Maica Domnului e cu tine. Anticrist vrea să stingă credinţa şi va lupta cu toţi cei care cred, iar pe cei necredincioşi îi va îndârji în pornirea lor inconştientă spre distrugere. Fii atentă, fii foarte atentă, e grea lupta cu diavolul. Pe unii îi va ataca, pe alţii îi va folosi. în ambele situaţii trebuie să fii atentă, deci, atât la tine, cât şi la cei din jurul tău. Ei acum nu-şi dau seama ce fac, că-L hulesc pe Sfântul Duh prin denigrarea Părintelui Arsenie Boca şi a sfinţilor care vor păţi în curând la fel. Vor veni pedepse peste ei, ca să ajungă să înţeleagă. Dumnezeu ne luminează prin suferinţă, dacă de bunăvoie nu vrem, pentru că ne iubeşte! însă, dacă întrecem măsura şi noi tot nu vrem şi nu vrem şi ne tot opunem şi nu facem nimic să vedem voia Lui, Dumnezeu se supără şi nimeni nu scapă de mânia Lui Dumnezeu, cum nu au scăpat nici iudeii, pentru că l-au ucis pe Iisus. Iisus a spus:

„Iartă-i Doamne, că nu ştiu de fac”. Dar Dumnezeu nu i-a iertat, ca ei să se trezească, să se pocăiască pentru că I-au ucis Fiul cel iubit. îi ierta dacă se pocăiau. Fără pocăinţă, nu merge! Dar nici acum nu-şi recunosc vina şi nu suferă pentru greşeala lor şi de aceea, la a Doua Venire, vor fi iertaţi doar evreii care s-au creştinat. Aşa şi cu cei care nu înţeleg să se întoarcă la Dumnezeu. Dumnezeu lucrează cu înţelepciune, nu ştim noi ale Lui, dar ce ştim e că cine nu-L are pe Dumnezeu, îl are pe cel rău. Două sunt căile: una spre Lumină, alta spre întuneric şi fiecare e liber să aleagă ce vrea să facă, să urce sau să coboare. Şi cu cât coboară mai mult, cu atât întunericul îl face orb şi rob al său şi drumul de întoarcere e mai greu, pentru că ajunge să-l scoată pe Dumnezeu din el, care îl umple de lumină călăuzitoare. Cine vede ceva în întuneric? Eee, acuma, orbiţi de mândrie, de invidie, unii dintre cei ai Bisericii nu pot să recunoască Lucrarea lui Dumnezeu în Părintele Arsenie Boca şi în Moş Ilie. Primul este apostol, iar al doilea, proroc, cum ţi-am mai spus. Moşul a fost un om simplu, fără carte, iar Părintele Arsenie Boca, unul cu multă carte şi, vezi, deşi unul avea carte şi celălalt nu, amândoi erau înţelepţi. Vorbeau foarte puţin şi numai ce trebuie. Acum, mulţi dintre cei cu carte se cred mari înţelepţi, dar nu e aşa! Mulţi dintre doctori sau profesori sau oameni de ştiinţă, se cred mari învăţaţi. Nu ţin cont că tot ce au, e de la Dumnezeu. Au impresia că ceea ce au ei, că acest dar al medicilor, sau al profesorilor, sau al oamenilor de ştiinţă e un merit al lor, nu al Lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu le dădea aceste daruri şi nu le purta de grijă să iasă la iveală darul, ei ce putere aveau? Niciuna, fără Dumnezeu!

Şi apoi vin şi spun, după ce Dumnezeu le-a dat inteligenţă, ţinere de minte şi atâtea şi atâtea, că e meritul lor! Vine şi spune mândru, că el e doctor sau profesor şi atât, fără niciun fel de mulţumire sau recunoştinţă faţă de dragostea lui Dumnezeu. „Eu am vindecat, că sunt doctor! Eu am inventat şi am descoperit cutare şi cutare, că sunt om de ştiinţă!” Antonie cel Mare spunea: „Nu toţi înţelepţii sunt înţelepţi!”. Aşa şi cu aceştia. Fără Dumnezeu, doar crezi că eşti înţelept. Unii nu mai văd că tot ce au bun în ei e de la Dumnezeu. Aici e lupta pe care Antonie a arătat-o. Să te vezi cum eşti! Să te lupţi cu firea cea păcătoasă, cu întunericul din tine, ca să poţi să te vezi cum eşti. Eu îi trag de urechi părinteşte, dacă nu suportă dragostea mea şi sfatul meu, e alegerea lor. Ei cred că văd, dar de fapt, nu văd nimic! Cu Sfântul Antonie cel Mare, Dumnezeu a vorbit de la suflet la suflet. Aşa a vorbit cu toţi sfinţii, cu Părintele Arsenie Boca şi cu Moş Ilie. Pe Părintele Arsenie Boca nu puteai să-l încurci. Nici nu trebuia să deschizi gura, să spui ceva, pentru că el te vedea imediat dacă eşti întunecat, şi încerca să te lumineze. Iar acum, cei care se pretind înţelepţi, fac ca şi evreii, dau cu pietre în cei ai Lui Dumnezeu şi aruncă tot felul de zvonuri, ca să zăpăcească lumea, şi aşa destul de zăpăcită de întunericul adus de Comunism. Trebuie judecate lucrurile, gândite! Noi spunem doar adevărul despre această Lucrare, despre Părintele Arsenie Boca şi despre Moş Ilie! Ei, ca şi Mântuitorul, au făcut fapte! Mântuitorul nu doar a vorbit, a ţinut post, a înviat din morţi, a vindecat, a scos demoni. S-a luptat pentru Adevărul Tatălui Său, care e doar Unul. Prin fapte S-a luptat Iisus, prin fapte de credinţă! Noi, am făcut faptele de credinţă cerute şi am dovedit că am făcut ce ni s-a cerut prin Duhul Sfânt: am construit Clopotul, am făcut Racla, Postul de 33 de ani, slujbele, cam tot atâţia ani, pentru că nu am mai fost lăsat să slujesc în, ultimii ani. Şi altele, cerute de Mântuitor să le facem. Noi vorbim prin fapte, nu de la noi!

Dacă vorbim de la noi, asta nu înseamnă nimic, e lipsit de valoare!

Noi am vorbit doar despre ceea ce a vorbit şi Apocalipsa în legătură cu această Lucrare. Ce scrie în Apocalipsă la Capitolul 2, Versetul 7, aia am spus şi noi! Lui Moş Ilie i s-a descoperit sensul acestui verset şi el ni l-a spus nouă. Deci, trebuie judecate lucrurile atunci când le faci. E greu să te lupţi cu diavolul, mai ales că e veacul lui. Dumnezeu i-a dat voie diavolului să-şi facă de cap, ca să ne încerce şi în felul acesta, ne-a pus la examen pe fiecare. Ce e grav e că şi cei ai Bisericii ştiu despre ce spune Apocalipsa, dar tac sau neagă. Nu se pot face, că nu au înţeles ce spune Iisus despre Sfântul Ioan Botezătorul!    D.G.: …că e „cel mai mare om născut din femeie”…?

   Părintele Pantelimon: Aşa, şi acum, ei ar vrea să le spunem unde se află trupul Sfântului Ioan Botezătorul, să ne dea pe noi la o parte şi să-l ia ei, ca nimeni să nu ştie că trupul există. Sunt orbi! Orbiţi de mândrie! Cum îşi pot închipui că Dumnezeu va îngădui aşa ceva? Nu au cum să ajungă la trupul Sfântului niciodată, pentru că nu au credinţă! Cum nu se pot apropia de trupul Părintelui Arsenie Boca, tot aşa nu vor putea ajunge niciodată la trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Şi ei nu iau în calcul atâtea şi atâtea situaţii în care Dumnezeu s-a mâniat pe cei care au luptat împotriva sfinţilor lui. Vor plăti cu toţi, dar mândria îi ţine departe de aceste adevăruri. Şi sunt atâtea. De fapt vor răspunde, aşa cum o să răspundem toţi, şi „pentru fiecare cuvânt”. Aşa ne spune Iisus. Pentru fiecare cuvânt vom răspunde. Iar noi trebuie să spunem numai adevărul, cum s-au petrecut toate în descoperirea acestei Lucrări. Că dacă spunem de la noi, aia nu mai e treabă! Ce-am făcut, ce-am rezolvat? Ne atragem pedeapsă! Iar despre Părintele Arsenie Boca, e denigrat şi vă mai fi. Cine te mai întreabă dacă ai auzit că nu ştiu ce cu Părintele, să le spui că Părintele Arsenie Boca a fost trimis de la Dumnezeu, ca şi Moş Ilie, şi el a ţinut şi Biserica şi Statul. El a căutat, cu dragostea lui, să-i lumineze şi pe cei ai Bisericii şi pe cei ai Statului. S-a rugat pentru toţi şi i-a lăsat liberi, să facă ce vor ei. Nu s-a opus nici unora, nici celorlalţi. Şi pe el, colegii l-au trădat. Aici e durerea, ca şi la Mântuitorul. Tot unii dintre cei ai Bisericii l-au omorât. Şi pe Părintele Arsenie Boca, la fel, unii dintre ei colaborau cu Securitatea şi l-au trădat. Dar el a ştiut şi nu s-a supărat pe ei, nu le-a spus nimic. Ştia că o să moară şi cum o să moară. Ţi-am mai spus!

   D.G.: Acum, după alegeri, au apărut tot felul de documentare despre Părintele Arsenie Boca.

   Părintele Pantelimon: Asta cu documentarele, doar aşa, se prefac că sunt preocupaţi de sfinţenia Părintelui Arsenie Boca! Până la urmă vor să facă din el un om fără Dumnezeu. Amestecă noţiuni, ca lumea să rămână în întuneric sau ca cei care ştiu despre ce este vorba, să ajungă la îndoială.

Vor să inducă ideea că nu e de-al Bisericii, că lucra neortodox. Până la urmă or să-l scoată şi legionar, nu m-ar mira! E o mare durere să vezi cum sfinţii tăi sunt batjocoriţi şi defăimaţi.

Mare păcat şi mare pedeapsă vine, cum nu a mai fost, pentru că a ajuns răutatea la gravitate. Noi am arătat, prin faptele noastre, ce vrea Dumnezeu de la poporul român, pe care Părintele l-a iubit şi îl iubeşte atâta de mult. Or să înceapă şi cu Moş Ilie! Ce să mai vorbim! Dacă cei ai Bisericii nu înţeleg ce misiune ne-a încredinţat nouă Dumnezeu, din dragoste pentru păstrarea Cuvântului Său, va fi rău pentru popor! Căci vine pedeapsă! Altceva nu mai am de spus. Doar atât, că Maica Domnului plânge că nu ne trezim, că nu ne îndreptăm, şi dacă nu a fost cutremurul cel mare până acum, e pentru că l-a amânat Maica Domnului cu rugăciunile ei. Dar şi Dumnezeu, cât să ne rabde?! A ajuns răutatea la gravitate!

   D.G.: Culmea e că informaţiile pe care îşi fundamentează argumentele sunt doar note scrise ale fostei Securităţi. Păi, ce facem, Părinte, îl punem pe lup paznic la oile lui Dumnezeu? Ne inspirăm din „fundamentările” celor care i-au chinuit în închisori pe nedrept?

   Părintele Pantelimon: Securitatea scria despre noi aşa cum înţelegea ea. Despre toţi avea note informative scrise cu concluziile la care ei voiau să ajungă, nu la cele pe care le cerea respectarea adevărului. Ei nici nu puteau face altfel, asta era meseria lor, şi nu te poţi supăra pe cei care nu pot, sunt slabi. Eu ţi-am mai spus! Aici vor să ajungă! Să-i scoată pe toţi sfinţii noştri în afara bisericii şi să nu-i canonizeze.

   D.G.: Poate se fac presiuni asupra Bisericii, Părinte.

   Părintele Pantelimon: Problema e, de ce acceptă Biserica aceste presiuni ale unor organizaţii care nu au nimic comun cu creştinătatea? De când avem datorii sau obligaţia să dăm explicaţii unora din afara Ortodoxiei şi a Bisericii Române? începe prigoana sfinţilor necanonizaţi şi a moaştelor. E pe cale! Dar, până la urmă, nu va fi cum vor ei! Dumnezeu are alt plan şi vor răspunde toţi, aşa cum au răspuns şi cei care s-au apropiat de Lucrarea noastră, fără credinţă.

  1. G.: Am asistat la unele discuţii în care Părintele Arsenie Boca era pus în discuţie în legătură cu faptul că ar fi spovedit partizanii din munţi. Pe lângă faptul că orice om are dreptul la spovedanie, cât adevăr e în aceste informaţii?

   Părintele Pantelimon: Niciun adevăr! Numai minciuni! E adevărat că au venit câţiva din munţi o dată, o singură dată, la spovedanie, dar Părintele Arsenie Boca nu i-a spovedit, că doar nu se terminaseră preoţii din România?! Nu putea să facă asta, ştiind că era urmărit de Securitate. în schimb, i-a trimis la bucătărie să le dea cineva ceva de mâncare, că erau morţi de foame. Asta nu se mai vede? Asta ar fi facut-o şi cu cei ai Securităţii, cu oricine, că aşa e creştineşte, iar Părintele era milostiv. Or să ajungă să spună că nu ştiu care om de seamă, dar adormit întru Domnul, a spus nu ştiu ce năzbâtie despre Părintele Arsenie Boca, doar, doar vor strica imaginea Părintelui Arsenie Boca, aşa încât să se agaţe de orice şi să nu-i canonizeze.

   D.G.: Da, aşa e! Şi apucă-te şi fa cercetare pe brânci, să vezi când a spus cutare faţă bisericească sau alt om de seamă, adormit întru Domnul, o anume dezvăluire din viaţa Părintelui Arsenie Boca. Sintagma „dezvăluiri despre….” are priză la cititor şi, dacă nu e dispus să studieze acele dezvăluiri, crede.

   Părintele Pantelimon: Şi uite aşa se împrăştie tot felul de poveşti mincinoase despre Părintele Arsenie Boca şi pe nesimţite, cel îndoielnic, ajunge să creadă în aceste „dezvăluiri”. Mai mare dovadă că nu e adevărat, e că ei dau înregistrări cu vocea Părintelui Arsenie Boca. Aşa pot contraface orice, că aşa lucrează Securitatea. Au şi dotări mai multe acum, le e mai uşor. Le făceau ei înainte, dar acum! Aşa că, ce să mai zic, decât ţineţi-vă mintea la Dumnezeu, ca să vă lumineze, ca să puteţi vedea între minciună şi adevăr. E un război. De fapt el nu a încetat şi nu va înceta niciodată! Dar noi trebuie să rămânem puternici în credinţă, să nu-i lăsăm pe alţii să se joace cu mintea noastră. Ba e aşa, ba nu e aşa! Şi eu le spun şi le tot spun şi nu am să tac. Am să le tot spun până nu o să mai pot, că această cale e cea a pierzaniei, că trebuie să fie atenţi şi să asculte de cei care ştiu ce înseamnă lupta cu diavolul. Cu diavolul nu e de joacă! După ce te prinde, e greu să mai scapi de el. Trebuie multă luptă şi rugăciune a celorlalţi, pentru că cei întunecaţi ajung să nu se mai poată ruga pentru ei. Ei nu mai înţeleg rostul rugăciunii şi cred că nimic rău nu li se poate întâmpla lor. Neînţelegerea vine din orbirea sădită de cel rău, care nu suportă rugăciunea. De aceea, noi trebuie să ne rugăm să-i lumineze Dumnezeu, să treacă peste mândria lor, să-i ierte că i-au întors spatele şi să pună lumină în sufletele lor, ca să poată să vadă calea de întoarcere. Că ei sunt rătăciţi!

   D.G.: Părinte, au apărut pe Facebook mai multe comentarii în legătură cu Sfântul Francisc de Assisi, pictat cu aură, de către Părintele Arsenie Boca, la Biserica de la Drăgănescu. Am cunoscut câteva persoane care s-au smintit şi, în urma acestor comentarii, nu mai cred în Părintele Arsenie Boca. Cu ce putem să-i ajutăm pe cei care nu mai cred? Ei consideră că pictarea unui sfânt catolic anulează sfinţenia, sau că Părintele nu a fost niciodată sfânt, pentru că, spun ei, Sfântul Francisc de Assisi este eretic. O cădere gravă, vătămătoare, în formalism, după părerea mea. Doar nu putem să spunem că Părintele Arsenie Boca nu e sfânt pentru că la pictat pe Francisc de Assisi?

   Părintele Pantelimon: La ce te aştepţi? Vor spune lucruri şi mai grave, unele foarte urâte, ca să-l denigreze, cum ţi-am mai spus. Spune-le să se întrebe ce a făcut Părintele Arsenie

Boca şi or să vadă că nimeni nu a făcut minunile pe care el le-a făcut. Părintele a lucrat ca şi Mântuitorul cu vindecarea sâmbăta, ca să vadă cum judecă oamenii. Aşa şi cu ai noştri, să-i vadă cum judecă. E o încercare pentru ei. Prin această pictură vrea să spună că Dumnezeu nu dă pe nimeni afară. Şi, cum ţi-am mai spus, Părintele Arsenie Boca nu a făcut nimic de la el niciodată (prin el lucra Duhul Sfânt). Părintele a mai spus şi că de la Apus, de la catolici, vine pedeapsa peste ţară. El nu a fost cu catolicii. Căci aici vor să ajungă, să-l lipească de catolici, ca apoi să-l acuze şi pe Părintele Arsenie Boca că şi el e eretic, ca şi Francisc de Assisi, care era catolic. Ei nu îşi dau seama că, de fapt, ceea ce pun ei în faptele Părintelui Arsenie Boca, în realitate, e părerea lor despre catolici. Cei care îl acuză pe Părinte de erezie, până la urmă, nu?, îi acuză, de fapt, pe catolici de erezie. Unui om poţi să-i spui că e în credinţă greşită, că nu e bine pe ce cale se îndreaptă, fără să-l acuzi şi să faci din asta ceva de neiertat, cum fac ei cu catolicii, că esenţa asta este. Datoria unui creştin ortodox e să spună celui care a greşit că nu e bine ce face, pentru el, pentru mântuirea lui, nu că am avea noi o ambiţie, să fie ca noi. Nu, în niciun caz. Dar, totdeauna cei care lucrează în felul acesta, vor să facă dintr-o situaţie pe care vor să o folosească împotriva cuiva, o problemă sensibilă. Nu e nicio problemă sensibilă. Adevărul e acesta. Părintele nu era cu catolicii, adică nu făcea ale lor. Era ortodox şi făcea cele ale Bisericii Ortodoxe.

   D.G.: Dar nici împotriva catolicilor. El nu a fost împotriva nimănui. Nici a comuniştilor, nici a celor care l-au omorât, nu le-a fost împotrivă, nu s-a opus şi s-a rugat pentru toţi. Asta înseamnă că a fost comunist, că a fost de partea celor care l-au ucis, dacă nu le-a stat împotrivă şi i-a iubit, cum de altfel a iubit toată zidirea lui Dumnezeu?

   Părintele Pantelimon: Părintele lucra cu o tactică, la fel ca şi Mântuitorul. Nu au ştiut iudeii de Iisus? Au ştiut că vine şi cum vine şi nu L-au primit! Acum o altă întrebare, ai noştri nu au ştiut şi nu ştiu ce a făcut Părintele Arsenie Boca? Ce a făcut Părintele Arsenic Boca a mai făcut doar Mântuitorul. Nici apostolii şi niciun alt sfânt nu au făcut ceea ce face el. Vindecă şi face mari minuni în continuare. Doar sfinţii, după ce au adormit, fac în continuare minuni. Părintele Arsenie Boca face minuni pe care puţini le ştiu. Cei mai mulţi care vin la Prislop se vindecă, potrivit cu credinţa lor în Dumnezeu, iar vrăjmaşul nu suportă asta şi din cauza asta s-a ajuns aici.

   D.G.: Iisus a spus că, spre sfârşitul veacului, vor fi sfinţi care vor face minuni mai mari decât a făcut El.

   Părintele Pantelimon: Nu comentez mai mult, să nu se interpreteze. Vor vedea la vremea potrivită. Şi ţi-am mai spus, pe lângă cei smintiţi de această campanie de denigrare a Părintelui Arsenie Boca, vor fi şi preoţi. Părintele ne spunea: „Măi, cât veţi trăi, veţi avea de lucru cu unii dintre cei ai Bisericii”. Iar faptul că l-a pictat pe Francisc de Assisi nu e o piedică pentru nimeni, niciun neajuns. Părintele a lucrat ca şi Mântuitorul, cum a făcut Mântuitorul, când i-a vindecat sâmbăta pe bolnavi. Şi cu toate că vindeca, unii au spus că Acesta nu e Dumnezeu. Ai văzut? Aşa şi cu Părintele Arsenie Boca, e o ocazie să vedem cum judecă ai noştri, deşi el a făcut minuni ca şi Iisus. Să ştii că, faptul că l-a pus pe Francisc între noi, între ortodocşi, e o mare taină: Francisc vrea să le arate în felul acesta, prin pictura Părintelui, că a trecut de partea ortodocşilor. Le dă de fapt peste obraz catolicilor, îi mustră, şi le arată că el a trecut la ortodocşi. Vrea ca ei să revină la calea dreaptă. Părintele a lucrat cu o taină, nu vă luaţi după critici de-astea. Dumnezeu a vrut să le arate catolicilor că el nu e contra lor şi a pus un catolic în Biserica noastră. Şi ce mă supără e că s-au legat de o pictură şi nu s-au legat de minunile pe care le-a făcut Părintele. Pe astea nu le văd! Eu îţi spun că tot ce se întâmplă e un examen de conştiinţă şi e legat şi de faptul că, de curând, au fost la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca, în jur de 90 de mii de persoane într-o singură zi şi, atunci s-au speriat de atâta lume! Şi ştiu şi de unde vine, de la care preoţi. Şi nu văd că Părintele plânge! A plâns şi icoana de aici după vorbele grele auzite. Ei nu înţeleg că Părintele Arsenie Boca nu a avut cu nimeni nimic şi doar a căutat să zidească sufletele. Iar pictura e un mesaj pentru catolici, de atragere a acestora spre noi, de îndreptare a lor, să ajungă şi ei să săvârşească rânduiala ortodoxă. Ei sunt ca fiul risipitor şi prin asta, noi le arătăm că îi primim. Nu au cum să zică, după acest mesaj, că noi nu i-am primit, că Biserica Mamă nu îi vrea. Şi de fapt, ei singuri s-au înlăturat, nu i-a înlăturat nimeni, prin blestemul pus nouă, care s-a întors asupra lor. Patriarhul Fotie, după rupere, ştii, i-a primit şi el. Acum trebuie să-i primim şi noi. Dacă Dumnezeu îi primeşte, cine suntem noi să nu-i primim? Iar mesajul acesta este de îndemn, să se întoarcă la noi.

   D.G.: Sunt doar fraţii noştri, cum să nu-i iubim şi să nu-i primim! Asta nu înseamnă că ne catolicizăm noi. Dacă ajuţi un frate, nu înseamnă că te transformi şi treci la religia celuilalt. Iubirea de frate nu contaminează. Iisus a devenit orb, că l-a vindecat pe orbi, sau păgân, că a vindecat păgâni? Nu!

   Părintele Pantelimon: Da, aşa e, şi pe Francisc de Assisi l-a pus Dumnezeu în Biserica

Ortodoxă ca să-i cheme şi pe ceilalţi catolici la ortodoxie. Nu cu forţa, cu exemplu. Prin el, au şi catolicii un conducător. Dumnezeu, prin Părintele Arsenie Boca, l-a pus pe Francisc acolo, ca să-i aducă şi pe ei la Biserica noastră. De-aia l-a pus! Părintele nu era cu catolicii, dar nu era împotriva lor.

Şi dacă ai simţit în inima ta, nu ai cum să nu crezi în Părintele Arsenie Boca. Şi de această simţire sau, mai bine zis, de lipsa ei, dăm socoteală la Judecată. Asta e încercarea. Unii cred, alţii nu. Ca şi cu vindecarea orbului din Evanghelia de azi. ÎI acuzau pe Iisus că nu respectă sâmbăta. Aşa şi Părintele, e judecat pentru o pictură. Dar şi Francisc e zidirea lui Dumnezeu! Punerea lui în Altarul nostru e o mare taină: Dumnezeu le arată catolicilor că le-a trimis şi lor un conducător care le arată care e Calea, la care Altar trebuie să slujească, şi dacă ei nu-i ascultă şi nu se întorc, vor răspunde la Judecată.

  1. G.: Sunt mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă, care îl acuză pe Părintele Arsenie

Boca de ecumenism, că prin el se face ecumenismul.

   Părintele Pantelimon: Pictura de la Biserica Drăgănescu e doar un motiv ca să-l

îndepărteze, să-l dezlipească şi mai mult pe Părintele Arsenie de Biserica Ortodoxă, să spună că e omul catolicilor. Cum să acuzi un singur om de ecumenism, iar acela să fie tocmai Părintele Arsenie Boca? Sunt atâţia care s-au şcolit pe Ia catolici, pe la diferite culte şi nu-i acuză nimeni de ecumenism şi nici nu e normal să-i acuze. Ce se vrea acum, este tocmai ajungerea la ecumenism, dar prin alţii. Iar tehnica e una veche de când lumea. Pun în numele celor care nu mai sunt interesele lor şi spun că ei au vrut, cei care nu mai sunt printre noi, că ei sunt vinovaţi de direcţia în care se îndreaptă Biserica acum. Păi, de ce nu s-a îndreptat atunci Biserica în direcţia ecumenismului, că oricum comuniştilor nu le păsa în ce direcţie se îndreaptă Biserica, atunci, când îl acuză cei care-l denigrează pe Părintele Arsenie Boca de pactizare cu catolicii şi împingerea Bisericii spre ecumenism? Toate acestea, şi cu pictura, şi cu ecumenismul, pot fi şi o încercare a credinţei. Cine are credinţă în Dumnezeu, nu cade în sminteală, nu se lasă înşelat de cei care luptă, de fapt, împotriva creştinismului. Războiul e vechi, e din vremea fariseilor şi se va termina odată cu Venirea a Doua a lui Iisus, după ce îl va învinge pe Anticrist. Părintele Arsenie Boca a lucrat ca şi Iisus, cu iubire. Dacă a iubit toată omenirea, pe duşmanii lui, toată Zidirea lui Dumnezeu, trebuie să ne supărăm pe el că nu-i pune la zid pe catolici? Ce are iubirea cu ecumenismul? Dar ei se folosesc de iubirea Părintelui Arsenie Boca, pentru a-l lipi de catolici, de ecumenism.

   D.G.: Iubirea nu clasifică, nu etichetează. Ori, după mine, tocmai „ortodocşii” care îl acuză pe Părinte de pactizare cu catolicii pun o etichetă şi îndeamnă la o atitudine anticatolică, neortodoxă, de fapt. Iar Iisus ne spune clar, că trebuie într-un gând şi glas să-L mărturisim.    Părintele Pantelimon: Toate popoarele. Fiecare popor e liber să aleagă dacă vine sau nu la dreapta credinţă. Cine nu a înţeles asta, nu înţelege nici că ecumenismul e o chestiune de unitate în credinţa ortodoxă şi nu în alta. Pentru cine vrea să înţeleagă. Cine nu vrea să vină la dreapta credinţă, e treaba lui şi acest lucru nu trebuie forţat. Cine vine, vine din convingerea sa proprie, din dragostea sa de adevăr. Părintele Arsenie Boca i-a chemat pe români la Biserica Ortodoxă, nu la alta, aşa cum vor să-l acuze acum. Dar să nu mai vorbim, că or să creadă că avem ceva cu ei. De multe ori, unui om, când îl dojeneşti, din dragoste pentru el ca să se îndrepte, i se pare că te iei de el, că ai ceva cu el şi din fiu ţi-1 faci duşman. N-aş vrea să se înţeleagă că avem ceva împotriva lor. Pe copil nu-i cerţi când greşeşte? Ba da, iar asta nu înseamnă că nu-i iubeşti. Aşa şi cu oamenii şi cu popoarele, îi mai şi dojeneşti, dacă au spart geamul cu mingea.

   D.G.: Dar despre fragmentul audio despre Fericire, dat de televiziuni şi postat pe facebook, despre care se spune că ar fi al Părintelui Arsenie Boca, ce spuneţi?

   Părintele Pantelimon: Părintele Arsenie Boca nu a dat niciodată niciun interviu şi, oricum, nu ar fi vorbit despre Fericire. Poate despre fericiri, dar nu despre Fericire, iar vocea lui era una fermă, hotărâtă. Nu e vocea lui. Vor doar să-l denigreze! Te aştepţi la altceva? Eu, categoric, nu! Ştiu ce vor să facă, să-l scoată în afara Bisericii, să nu-i canonizeze.

   D.G.: Părinte, aş vrea să mai lămurim un aspect, să nu lăsăm nimic neexplicat şi să răspundem la toate întrebările pe care şi le-au pus în aceste zile cei care sunt supăraţi pe Părintele Arsenie Boca. De ce-i primea Părintele Arsenie Boca pe creştini cu mâinile încrucişate pe piept?

   Părintele Pantelimon: Pentru că toţi cei care veneau la el voiau să-l atingă, să-l ţină de mână şi îţi dai seama când veneau mulţi, că nu putea să se lase tras de mâini de atâta lume. Oamenii se simt mai liniştiţi, mai în siguranţă când te ating, când te ţin de mână. Asta poţi să o accepţi când sunt puţini oameni, dar când veneau aşa de mulţi la el, nu putea să se lase tras de mâini de atâta lume, că putea să cadă, să se împiedice. Atunci, Părintele Arsenie Boca, pentru a păstra o distanţă între el şi cei care veneau cu zecile la el, îşi încrucişa mâinile, şi ei înţelegeau care e limita, până unde se pot apropia de Părinte.

 

–––––––––––

 

Completare

 

   „Cine mergea spre Părintele, mergea spre Dumnezeu, prin Biserică. La fel şi acum. Iar cine dă cu pietre în el, huleşte împotriva Duhului Sfânt. ”

   D.G.: Părinte, totuşi, după protestele unor credincioşi faţă de acuzaţiile aduse Părintelui Arsenie Boca, am înţeles că Patriarhia ar vrea să-l canonizeze pe Părinte.

   Părintele Pantelimon: Om vedea. S-a hotărât în sinod canonizarea, la propunerea episcopului de Deva, Părintele Gurie, care de mulţi ani s-a luptat pentru recunoaşterea ca Sfânt a Părintelui Arsenie Boca. Dar să vedem ce se va întâmpla acum, după ce Părintele Arsenie Boca a fost denigrat într-un mod atât de ruşinos pentru acest neam. Cum să vii acum să-l canonizezi, după ce ai permis atâta urâţenie pe care nu poţi să o spui în cuvinte? Aşa ceva nu se poate povesti. O să vedem. Părintele a spus că de trupul lui să nu se apropie nimeni, să nu-i dezgroape, cum ţi-am spus că a lăsat prin testament. Dacă se apropie, e semn că vine sfârşitul, vine Judecata. Nu se poate ca Naşterea să se prorocească şi Judecata nu. Dumnezeu nu ne lasă aşa, fără să ne dea de înţeles, ca să ne pregătim. Părintele Arsenie Boca este rânduit de Dumnezeu pentru sfârşitul veacului. Prin Moş Ilie şi Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu ne pregăteşte. Iar noi ce facem? Aruncăm tot felul de mizerii pe Părintele Arsenie Boca.

   D.G.: Nu au mai lăsat nimic nepătat din Părinte.

   Părintele Pantelimon: îmi amintesc o întâmplare cu Părintele Arsenie Boca. Era un tânăr în mulţime, cum ştii că veneau la Părintele, şi fuma, dar nu voia să se ştie acest lucru. Părintele, cum l-a văzut, i-a spus: „Du-te în pădure, că văd că nu mai poţi fără ţigară”. Tânărul a rămas uimit şi încerca cumva să lase de înţeles că nu despre el e vorba, era încurcat, că nu se aştepta. Iar Părintele i-a spus: „Ai ascuns în pădure nişte ţigări să le fumezi la întoarcere, dute, că văd că nu mai ai linişte”. Iar altă dată, a venit o femeie la el şi se plângea că i s-au furat 10 mii de lei şi că nu mai are din ce să trăiască. Părintele însă vedea în suflet şi a certat-o şi ia zis: „Asta e pedeapsa că ţi-ai ucis cele două fete, pe care apoi le-ai îngropat în porumb”. Toţi plecau de la el schimbaţi. Cine mergea spre Părintele, mergea spre Dumnezeu, prin Biserică. La fel şi acum. Iar cine dă cu pietre în el, huleşte împotriva Duhului Sfânt. Şi cei care merg la Prislop se schimbă, pentru că sfinţenia schimbă omul care ÎI caută pe Dumnezeu. Odată, a venit la el un om bătrân şi era în Postul Paştelui, iar bătrânul nu s-a mulţumit cu dezlegarea la peşte şi a mâncat carne. Şi era bătrân. Părintele, cum l-a văzut, i-a spus: „Fugi repede acasă, că o ursoaică a intrat în curte la mata şi îţi mâncă porcii. Dar să ştii că aceasta este pentru că ai mâncat came în Postul Paştelui. Acum, du-te că-i mănâncă pe toţi”. Şi când a ajuns omul acasă, aşa era, ursoaica îi mâncase toţi porcii. Şi toţi cei care au păţit acestea s-au îndreptat spre Biserică, spre Dumnezeu. Atunci, de ce spun unii, acum, că Părintele Arsenie Boca avea demon şi făcea vrăji? Cum aşa, dacă ducea oamenii la Biserică, dacă îi întorcea spre Dumnezeu? Cum vine asta?

ICOANA, DOAR CU POST!

 

   „Dacă vrei să faci o icoană frumoasă, să o faci cu post şi atunci iese singură. Ai să vezi că se pictează singură şi Maica Domnului şi Pruncul sunt frumoşi, luminoşi… ”

 

E ziua de naştere a Părintelui Pantelimon, 10 noiembrie şi împlineşte 90 de ani. Una dintre prietenele cu care am venit, i-a adus cadou: o icoană cu Maica Domnului. Părintele nu a ştiut ce vrea să facă cu icoana, nu a ştiut că e cadou pentru dânsul şi cum a văzut icoana, a început să o studieze ca un adevărat profesor, şi ne spunea în timp ce studia icoana cu atenţie: „Măi,

Maica Domnului nu este aşa… nici Pruncul…. Ce icoană e asta?”

Persoana care îi cumpărase cadoul încerca să-şi susţină alegerea şi îi explica, cum că icoana e făcută după una din Muntele Athos şi aceea ar fi de fapt pictată de Sfântul Apostol Luca. Spunea şi ea povestea care, practic, i-a fost vândută odată cu icoana. Dar Părintele s-a uitat mai atent şi a spus foarte răspicat: „Măi, această icoană e pictată fără post! Dacă vrei să faci o icoană frumoasă, să o faci cu post şi atunci iese singură. Ai să vezi că se pictează singură şi Maica Domnului şi Pruncul sunt frumoşi, luminoşi”. Apoi a continuat: „Maica Domnului i sa arătat unui călugăr în Muntele Athos şi i-a spus să nu mai facă icoane fără post niciodată, apoi călugărul acela a făcut icoane de o mare frumuseţe. Însă, nu aveţi voi treabă cum e icoană, că voi aţi cumpărat-o că e Maica Domnului cu Mântuitorul, voi pentru asta aţi cumpărat-o şi doar asta contează în sufletul vostru. Gestul vostru e o dovadă de credinţă. Nu e păcatul vostru că icoana nu e reuşită. Voiam doar să vă spun cum trebuie pictată o icoană, dacă vrei să ai chipuri vesele şi senine, nu aşa de încruntate ca acestea”. La plecare, Părintele ne-a spus, ca de altfel tuturor celor care îl vizitează: „Măi, să nu uitaţi să fiţi românce! Să fiţi bune românce! Un român bun e un creştin bun! E una şi aceeaşi. Voi, femeile, daţi capul ţării, de la voi pleacă!”

În următorul an, tot de ziua Părintelui am fost cu o prietenă, Cristina, studentă la teologie. Părintele ne-a primit vesel şi senin. Apoi a început din nou să ne înveţe din experienţa sa, să nu piardă preţiosul timp fără ca cineva să se folosească.

   Părintele Pantelimon: Ascultaţi ce vă spun şi să vă intre bine în cap şi apoi să-i învăţaţi şi voi pe alţii ce vă învăţ eu pe voi. Greutăţile şi neputinţele lumii modeme vin peste omenire de la lăcomie, care s-a întins până pe Marte şi pe Lună şi până dincolo de ele. Omul bolnav de patima lăcomiei nu se mai poate opri, e neputincios şi nu mai poate pune stop. Patima lăcomiei, pe care a crescut-o zi de zi, tot cere şi, aşa, omul ajunge să nu mai poată vedea altceva, decât să aibă tot şi să cucerească tot, oricât de nemăsurat, de necuprins ar fi acest tot. După această scurtă lecţie, prietena mea, Cristina, i-a povestit Părintelui unele dintre problemele ei şi i-a cerut sfatul pentru rezolvarea lor. Părintele a ascultat-o, apoi a început să se roage pentru rezolvarea necazului Cristinei. în acel moment, dintr-o dată, o bucurie imposibil de descris s-a revărsat dinspre Părintele Pantelimon spre noi. Ne uitam una la alta vesele peste măsură şi, parcă să confirmăm reciproc revărsarea şi trăirea comună a acelui sentiment, care izvora din Părintele Pantelimon. Sufletul era golit de orice problemă, Mângâietorul se revărsase dinspre Părintele Pantelimon şi spre noi, care eram vai de noi, amândouă cu multe necazuri. Grija pentru ele a dispărut brusc şi în locul ei s-a instalat o bucurie fără margini, aproape materială, căci ne învăluia. în tot acest timp, Părintele era un om de lumină care se ruga.

Starea de bucurie intensă, efectiv mângâietoare şi părintească, cumva, şi de linişte sufletească a continuat toată ziua aceea, iar în zilele următoare a început să se risipească uşor, uşor. Apoi, după câteva zile, zgomotul grijilor multe şi dezordonate a început să pună din nou stăpânire pe mine. Până la următoarea vizită.

 

 

 

DESPRE BOLI

 

Nu trebuie să ajungi săfii bolnav, ca să ajungi la post. Dimpotrivă, fă din viaţa ta un post şi ea va fi lungă şi cu bună dispoziţie. […] Nu merge post fără rugăciune! Animalele mănâncă pur şi simplu, aşa au fost lăsate de la Dumnezeu, nu au raţiune! Dar noi, dacă doar ne hrănim, ajungem ca ele! ”

 

Într-o altă vizită, Părintele ne-a vorbit despre boli şi cum pot fi ele vindecate fără medicamente.

   Părintele Pantelimon: Toate problemele pleacă de la suflet. El trebuie primul vindecat. Şi îl vindecăm prin nepăcătuirea din nou, prin despătimire. A venit odată o femeie la mine cu cancer la sân. Şi i-am supus: „Să nu cumva să te operezi!”. Şi s-a operat, şi acum plânge. Iar altă, o judecătoare, m-a ascultat şi a făcut ce i-am spus eu. Avea tot cancer. Şi când s-a dus la o comisie medicală în Germania, au întrebat-o ce a făcut, că nu mai avea nimic. Iar ea le-a răspuns că a ţinut post cu rugăciune şi s-a vindecat cu puterea Lui Dumnezeu. Cei din comisie au luat foc, s-au simţit desconsideraţi, adică, de ce nu a urmat tratamentul lor?! Atunci au întrebat-o foarte furioşi: „Noi ce suntem aici?”. Adică, „ce faci femeie, îţi baţi joc de noi?” Şi la răspunsul acesta atât de bun al judecătoarei, cei din comisie au luat foc, pentru că cele despre Dumnezeu, pe cei necredincioşi îi ard, îi înfurie, devin orbi din cauza furiei şi se aprind, iau foc! Ei spun că starea asta e una de intensă preocupare intelectuală. Oamenii necredincioşi nu înţeleg ce li se întâmplă la nivel cerebral şi de unde le vine mânia. În sfârşit! Aşa că, sfatul meu este să renunţaţi de pe acum, cât de mult puteţi, la came. Nu trebuie să ajungi să fii bolnav, ca să ajungi la post. Dimpotrivă, fă din viaţa ta un post şi ea va fi lungă şi cu bună dispoziţie. Carnea strică şi veselia, pentru că strică sufletul prin plăcerea de a mânca doar ce-i place trupului. Trebuie retezate mofturile astea, ca trupul să fie sănătos. Tăierea voii, asta trebuie să faceţi pe cât puteţi şi atunci veţi avea şi o voinţă foarte puternică şi va spori şi dragostea! Şi să nu uitaţi de rugăciune. Nu merge post fără rugăciune! Animalele mănâncă pur şi simplu, aşa au fost lăsate de la Dumnezeu, nu au raţiune! Dar noi, dacă doar ne hrănim, ajungem ca ele. Iar despre leacuri, tratamentul trebuie să fie unul cu ceaiuri, fără medicamente. Sunt otravă curată! Repară într-un loc, dacă repară, dar sigur strică în zece! Pentru ce medicamente? La noi în casă nu s-a pomenit de doctor. Când eram răciţi, ne făcea mama o ffecţie cu oţet, şi dimineaţa nu mai aveam nimic. Acum îndopăm copiii cu medicamente pentru că strănută copilul. Nu, măi! Le distrugeţi rezistenţa la microbi. Dumnezeu ne-a lăsat plantele ca medicamente. Să le folosim pe acestea şi nimic altceva. Când sunt mici, că dacă aţi început cu tratamentul de când sunt mici, apoi e greu să mai renunţi. Dar poţi să reduci, sunt boli unde nu ai cum altfel.

 

 

 

 

PARTEA A III-A

 

 

RUGĂCIUNI INSUFLATE 

DE DUHUL SFÂNT 

LUI MOȘ ILIE

 

RUGĂCIUNI INSUFLATE DE DUHUL SFÂNT LUI MOŞ ILIE,

 

Uite aici, aceste rugăciuni! Dumnezeu a făcut aceste rugăciuni pentru înfăptuirea acestei Lucrări şi pentru diverse situaţii. Să ştii, toate au fost insuflate de Duhul Sfânt lui Moş Ilie! Nu e glumă! Aici e cuvântul Lui Dumnezeu! […] Dumnezeu a făcut aceste rugăciuni pentru toţi, deci şi pentru preoţi, pentru a le citi în continuu la acatiste şi la liturghii. […] Şi rugăciunile acestea trebuie să-i zdruncine pe cei ai Bisericii!”

 

   Părintele Pantelimon: Eu, acum, nu mai spun nimic, nu o să mai vorbesc, pentru că am vorbit destul! Nu mai cert pe nimeni! Ce trebuie să înţeleagă cei ai Bisericii este că Moş Ilie şi Părintele Arsenie Boca nu au vorbit de la ei! Şi nici eu nu vorbesc de la mine! Nu au vorbit oamenii, ci a vorbit Dumnezeu prin ei. Şi toată Lucrarea aceasta e dovada iubirii Lui Dumnezeu pentru neamul nostru şi că aici a ales să vină Fiul Său la a Doua Sa Venire. Trebuie să ne rugăm cu toţii pentru această Lucrare Sfântă, iar Dumnezeu, în marea Sa iubire, ne-a dat şi material ajutător, prin Duhul Sfânt. Uite aici, aceste rugăciuni! Am să te rog să le publici la sfârşitul cărţii. Dumnezeu a făcut aceste rugăciuni pentru toţi, deci şi pentru preoţi, pentru a le citi în continuu la acatiste şi la liturghii. Dumnezeu a făcut aceste rugăciuni pentru înfăptuirea acestei Lucrări şi pentru diverse situaţii. Ia citeşte, aici!… De aici în jos! Citeşte-o pe aceasta! Să ştii, toate au fost insuflate de Duhul Sfânt lui Moş Ilie… Nu e glumă! Aici e cuvântul Lui Dumnezeu. Să fii tare atentă cum le scrii! Citeşte-o pe aceasta!

   D.G.: Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, la patimile şi la durerile Lui, la Sfânta Treime, la Familia Sfântă, la Maica Domnului, la toţi sfinţii şi îngerii, să vină în ajutorul nostru, la durerile sufleteşti şi trupeşti, să ne ierte, să ne dezlege de toate păcatele pe noi toţi, toată suflareavii şi morţisă ne apere de toate ispitele, de toate primejdiile. Pentru Biserica Lui cea Sfântă, pentru pacea lumii întregi, să ne apere bunul Dumnezeu de bomba atomică.

   Părintele Pantelimon: Vezi, Dumnezeu a venit şi cu rugăciuni, şi prin rugăciune, toate să se împlinească. Dar ca să se împlinească, trebuie să le citească cineva.

  1. G.: …Ne rugăm pentru toţi bolnavii în suferinţă de mai mulţi ani, cu dureri de cap, de nervi, anchilozaţi şi de toate bolile cunoscute şi necunoscute, să primească de la bunul Dumnezeu ajutor. încă ne rugăm ca, prin puterea Sfintei Cruci, toate duhurile necurate care au intrat în oameni, animale, porci şi toată făptura vie şi moartă… Şi moartă?! Nu adormită? Părintele Pantelimon: Păi, da, şi moartă, pentru cei care au murit neîmpăcaţi. Dumnezeu vrea ca, prin rugăciuni, biserica să-i scoată vii. Ea are putere să facă asta.

   D.G.:… departe bărbătească şi femeiască să iasă, să se depărteze pentru totdeauna şi să nu aibă nicio putere asupra lor (duhurile necurate). Ne rugăm bunului Dumnezeu să primească rugăciunea noastră, pentru patimile Domnului nostru Iisus Hristos, durerile şi rănile Lui de pe Cruce, suferinţele Maicii Domnului, cuvintele Domnului arătate în Sfânta Evanghelie, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi, cu puterea Sfintei Cruci, să izgonească toate duhurile necurate din sufletele oamenilorvii şi morţi – de când s-a unit sufletul cu trupul, pentru Biserica Lui cea Sfântă şi împărăţia Lui Dumnezeu. Şi încă ne rugăm să ne dăruiască iertare şi dezlegare tuturor – vii şi morţii – care nu au împlinit poruncile bunului Dumnezeu şi ale Sfintei Biserici, după cum arată cărţile sfinte, ca să aducem mulţumire pentru binele şi ajutorul ce ni s-a dat şi toate rugăciunile ce se vor face să le primească bunul Dumnezeu pentru ajutorul nostru. Amin! Slavă Ţie Doamne, Dumnezeul nostru! Slavă Ţie!

   Părintele Pantelimon: Toate rugăciunile acestea au fost dictate de Sfântul Ioan Evanghelistul lui Moş Ilie! Tot ce ai citit nu e din gura omului, ci a Evanghelistului! Şi rugăciunile acestea trebuie să-i zdruncine pe cei ai Bisericii.

   D.G.: Părinte, să nu vă obosesc acum cu citirea lor, am să scriu un capitol separat cu aceste rugăciuni şi am să le completez cu explicaţiile dumneavoastră, ca cei care le citesc să înţeleagă mai uşor la ce se referă ele. E mult mai uşor să le transcriu, acasă. Înregistrarea ne ia mult timp şi sunteţi deja obosit de atâtea vizite. Off, Doamne! De două ori of! Şi pentru dumneavoastră şi pentru cei care vin să vă vadă!

 

 

 

 

 

Toate rugăciunile acestea au fost dictate de Sfântul Ioan Evanghelistul lui Moş Ilie!

 

v POMELNIC PENTRU SFÂNTUL MASLU

 

   Ne rugăm la mila Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, că Sfânta împărtăşanie pe care o primim să fie în numele tuturor şi încă ne rugăm ca toate darurile sfinte, împreună cu sfintele cruci, cu sfintele icoane, care s-au sfinţit şi care sunt pregătite.

   Ne rugăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh să le ia în primire şi să facă parte tuturor şi întregii suflări – vii şi morţi.

   Și încă ne rugăm ca să trimită bunul Dumnezeu binecuvântarea ca să se poată îndeplini poruncile Domnului nostru Iisus Hristos. Ne rugăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh ca să primească rugăciunea noastră pentru ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, care S-a răbdat în pustie.

   Ne rugăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh pentru rănile pe care le-a suferit la răstignire pentru iertarea păcatelor noastre – vii şi morţi, ca bunul Dumnezeu să le facă parte de Sfânta împărtăşanie tuturor, întregii suflări, vii şi morţi.

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu să primească rugăciunile noastre, pentru patimile

Domnului nostru Iisus Hristos, pentru durerile şi rănile Lui pe cruce, pentru suferinţele Maicii Domnului, pentru cuvintele Domnului arătate în Sfânta Evanghelie, pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţi, cu puterea Sfintei Cruci, să izgonească toate duhurile necurate, cu toate uneltirile lor văzute şi nevăzute, cunoscute şi necunoscute, din sufletele oamenilor – vii şi morţi – de când s-a unit sufletul cu trupul, pentru Biserica Lui cea Sfântă şi Împărăţia Lui Dumnezeu.

   Încă ne rugăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, ca toate darurile sfinte, împreună cu sfintele cruci şi icoane care s-au sfinţit şi care sunt pregătite să le ia în primire şi să le facă parte tuturor, întregii suflărivii şi morţi – iar moaştele Sfântului Ioan Botezătorul să fie scoase la lumină pentru iertarea păcatelor – vii şi morţi.

   Ne rugăm că Sfânta împărtăşanie pe care o primim să fie în numele tuturor şi să le facă parte tuturor, întregii suflări – vii şi morţi.

   Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să ne trimită binecuvântarea Sa şi să se poată îndeplini poruncile Domnului nostru Iisus Hristos, să ne dăruiască iertare şi dezlegare tuturor – vii şi morţi – care nu au îndeplinit poruncile bunului Dumnezeu şi ale Sfintei Biserici, după cum arată cărţile sfinte, să aducem mulţumire pentru binele şi ajutorul ce ni L-a dat şi toate rugăciunile ce se vor face să le primească Bunul Dumnezeu pentru ajutorul nostru.

 

v POMELNIC PENTRU VII

 

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu, la Domnul nostru Iisus Hristos, la patimile şi durerile Lui, la Sfânta Treime, la Familia Sfântă, la Maica Domnului, la toţi sfinţii şi la îngeri, să vină în ajutorul nostru, la durerile sufleteşti şi trupeşti şi să ne ierte, să ne dezlege de toate păcatele, pe toţi, toată suflarea – vii şi morţi – să ne apere de toate ispitele, de toate primejdiile, pentru Biserica Lui cea Sfântă, pentru pacea lumii întregi, să ne apere bunul Dumnezeu de bomba atomică.

   Ne rugăm pentru toţi bolnavii aflaţi în suferinţă de mai mulţi ani, cu dureri de cap, de nervi, de ochi, anchilozaţi şi pentru cei afectaţi de toate bolile necunoscute, să primească de la bunul Dumnezeu ajutor.

   Încă ne rugăm ca, prin puterea Sfintei Cruci, toate duhurile necurate care au intrat în oameni, animale, porci şi în toată suflarea vie şi moartă, parte femeiască şi bărbătească, să iasă, să se depărteze pentru totdeauna, să nu aibă nicio putere asupra lor.

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu să primească rugăciunile noastre, pentru patimile

Domnului nostru Iisus Hristos, pentru durerile şi rănile Lui de pe cruce, pentru suferinţele Maicii Domnului, pentru cuvintele Domnului arătate în Sfânta Evanghelie, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi, cu puterea Sfintei Cruci, să izgonească toate duhurile necurate din sufletele oamenilor – vii şi morţi – de când s-a unit sufletul cu trupul, pentru Biserica Lui cea Sfântă şi pentru împărăţia Lui Dumnezeu.

   Şi încă, ne rugăm să ne dăruiască iertare şi dezlegare tuturor – vii şi morţi – celor care nu au îndeplinit poruncile bunului Dumnezeu şi ale Sfintei Biserici, după cum arată cărţile sfinte, ca să aducem mulţumire pentru binele şi ajutorul ce ni l-a dat şi toate rugăciunile ce se vor face să le primească Bunul Dumnezeu, pentru ajutorul nostru.

 

v POMELNIC PENTRU ROADĂ PĂMÂNTULUI

 

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu, la Domnul nostru Iisus Hristos, la patimile şi durerile pe care le-a suferit pe Sfânta Cruce până la înălţarea la cer, să binecuvânteze

Sfintele Cruci din orice material făcute, de la cea mai mică până la cea mai mare, pentru întreg pământul, să-l apere de bomba atomică.

   Cu puterea pogorârii Sfântului Duh, cu darul şi harul Sfinţilor Apostoli şi Sfintei Biserici, să înlăture toate primejdiile (înconjurătoare) distrugătoare de oameni şi de animale de pe întreg pământul. încă ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, pentru suferinţele Lui din pustie, să binecuvânteze hrana oamenilor şi a animalelor, să fie apărate de zăpadă, de îngheţ, de grindină, de lăcuste, de molimă, de insecte distrugătoare, de ploi năprasnice şi secetă de pe întreg Pământul.

   Şi încă ne rugăm Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, la patimile Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Petru, la minunile Sfântului Ilie, să lumineze cererea Sfântului Petru cum a luminat   \

Muntele Taborului şi să ia în primire tot ce s-a pregătit pentru cele trei colibe arătate în Sfânta Evanghelie, să fie scoase la lumină, pentru ca toată suflarea să laude pe Domnul.

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu ca, prin toate patimile şi durerile pe care le-a suferit Mântuitorul pentru mântuirea noastră, să se facă parte tuturor sufletelor de rugăciuni, de mijlociri şi de sfânta slujbă a înmormântării.

   Încă ne rugăm ca prin puterea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh şi a Sfintei Cruci să se binecuvânteze şi să se sfinţească icoană, pâinea, apa şi toate alimentele, lumânările de ceară curată din casele oamenilor, atunci când va veni întunericul peste lume, dinaintea Venirii Domnului.

Iertarea păcatelor întregii suflări din orice vreme şi orice loc.

 

v POMELNIC PENTRU VII ŞI MORŢI

 

   Ne rugăm la mila bunului Dumnezeu, la Domnul nostru Iisus Hristos, la patimile şi durerile Lui, să ia în primire toate sfintele liturghii, masluri, parastase, daruri sfinte, făcute pentru iertarea păcatelor viilor şi morţilor şi să le facă parte tuturor oamenilor, de la cel dintâi, până la cel de pe urmă, de câte 40 de liturghii, masluri, parastase, daruri sfinte şi de toate rugăciunile necesare pentru mântuirea sufletească şi de intrarea în Împărăţia Lui Dumnezeu.

 

v POMELNIC PENTRU VII ŞI MORŢI

 

   Ne rugăm la bunul Dumnezeu, la Domnul nostru Iisus Hristos, la patimile şi durerile pe care le-a suferit pentru mântuirea sufletelor celor care au murit neiertaţi cu părinţi, fraţi, surori, soţ şi soţie şi cu oricine şi fără lumină.

   Încă ne rugăm pentru toate sufletele pierdute în diferite forme şi în tot timpul să fie eliberate de la rău, strânse şi date sub ocrotirea Maicii Domnului şi a Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

   Şi încă ne rugăm pentru toate sufletele care s-au dat la duhurile cele rele de ei singuri şi de oricine, să nu mai aibă nicio putere să le stăpânească.

 

 

 

 

 

TĂLMĂCIRI ALE RUGĂCIUNILOR

    D.G.: Aş fi dorit ca după fiecare rugăciune să scriu şi o explicaţie a rugăciunii, pe care numai Sfinţia Voastră o puteţi face. Aş vrea ca cei care le citesc să înţeleagă mai uşor sensul rugăciunii. În rugăciunea aceasta cu crucile este vorba de crucile sfinţite şi aşezate la răspântii, la cererea lui Moş Ilie şi a Părintelui Arsenie Boca?

   Părintele Pantelimon: Da, e vorba de toate crucile, mici şi mari, făcute pentru români, pe care unii au încercat să le distrugă, chiar şi cu tractorul, cum ţi-am spus.

Au fost făcute şi icoane ca mărturie a suferinţelor lui Iisus. Icoanele s-au făcut pentru praznicele mari ale Mântuitorului, de la Naştere până la îngropare şi înviere. Pentru toate acestea a fost sfinţită câte o icoană şi s-a făcut şi câte o rugăciune. Pentru sfinţire s-a făcut şi liturghie şi maslu. Iar pentru Basarabia a trebuit să fac o Evanghelie, toate vasele care se folosesc la Sfântul Altar, disc, linguriţă şi cruce.

  1. G.: Sfinţia Ta, în această rugăciune scrie aşa: Ne rugăm ca Sfânta împărtăşanie pe care o primim să fie în numele tuturor şi să facă parte întregii suflări – vii şi morţi. Cine să le facă parte, Dumnezeu?

   Părintele Pantelimon: Da. Pentru că mulţi au murit neîmpărtăşiţi şi Dumnezeu, din iubire, vrea ca şi ei să se mântuiască şi atunci Duhul Sfânt a insuflat aceste rugăciuni lui Moş Ilie, care era proroc. Să trecem mai departe…    D.G.: Părinte, bolile necunoscute…?

   Părintele Pantelimon: Astea le va da Dumnezeu peste noi ca să ne mai trezim. Să ne despărţim de Anticrist, pentru că se va ajunge la multă răutate şi atunci, aceste boli necunoscute sunt cele care vor veni peste noi, doar, doar ne vom întoarce cu faţa la cel care ne iubeşte şi vrea să ne mântuim. Dar dacă noi nu vrem să ne mântuim, el nu ne obligă, nu ne forţează. Bun, mai departe!

  1. G.: Aici scrie aşa: încă ne rugăm pentru toate sufletele care s-au dat la duhurile cele rele de ei singuri şi de oricine, să nu mai aibă nicio putere să le stăpânească. La ce se referă? Părintele Pantelimon: La blestem şi la vrăjitorii. Uite, am şi un exemplu recent. Ieri a venit unul şi mi-a spus că în casa lui nu mai e pace. Bine, bine, i-am zis, dar mai întâi de toate spune-mi unde ai fost, ce ai făcut, pe unde ai umblat? Ce ţi-a dat? Ai înghiţit mercur? Hai spune tot, măi omule, să vedem de ce nu ai linişte în familie! El mi-a răspuns că a fost la vrăjitoare şi i-a dat să bea. „Ea mi-a dat să beau!”, tot spunea el. Iar eu îi cert totdeauna pe cei ca el. „Bine, măi, te-ai dat diavolului? Tu singur!? Acum, fă bine şi du-te la biserică de care ţii şi să faci 7 masluri!”, l-am sfătuit şi aşa îi sfătuiesc pe toţi cei care fac ca el. În caz de farmece, să meargă la Maslu de trei ori, fără întrerupere! Bineînţeles, să fie spovediţi şi împărtăşiţi aşa cum le rânduieşte duhovnicul. Vezi, prin această rugăciune, Dumnezeu vrea să-i mântuie şi pe ei, pentru că Dumnezeu vrea mântuirea tuturor, mai pe scurt, şi să-l ruşineze pe diavol chiar şi în situaţii din acestea, mai grele pentru cel care s-a dat celui rău de bună voie. El singur s-a dus la vrăjitoare.

   D.G.: Sfinţia Voastră, la rugăciunea pentru roada pământului, „primejdiile înconjurătoare” ce semnifică?

   Părintele Pantelimon: Se referă la bomba aceea care distruge viaţa şi lasă totul neatins, dar şi la toate celelalte arme făcute de om împotriva omului. La bomba atomică referirea e mai clară, dar la celelalte e o trimitere aşa, mai generală, la toate pericolele militare care-l ameninţă pe om. Măi, Pământul e aproape de a lua foc. Şi cei care vor da foc pământului sunt americanii, cum ţi-am spus deja!

   D.G.: De la ce va pomi, de la o greşeală?

   Părintele Pantelimon: De la răutate! Până acolo va ajunge ura! În perioada cât Moşul Ilie ţinea post, Părintele Arsenie Boca se ruga neîncetat pentru popor, iar eu făceam acele slujbe neîntrerupte atâţia ani, Biserica lupta şi ea aşa cum putea, cu slujbe şi masluri, aceste lucruri nu ne atingeau, erau departe de România, nu aveau putere asupra ţării. Ce nu înţeleg ei, este că celui ce face război, Dumnezeu va întoarce războiul împotriva sa. Odată cu venirea Comunismului, Dumnezeu a dat putere Bisericii. Dar acum, cei care nu au înţeles, ne-au dat pe noi la o parte. Nu vreau să mai vorbesc, să nu creadă că mă plâng sau mai ştiu eu ce, să nu smintim!    D.G.: Bine, Părinte! în altă rugăciune, scrie aşa: Şi încă ne rugăm Tatălui, Fiului şi

Sfântului Duh, la patimile Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Petre şi la minunile Sfântului Ilie, să lumineze cererea Sfântului Petre care a luminat Muntele Taborului şi să ia în primire tot ce s-a pregătit pentru cele trei colibe arătate în Sfânta Evanghelie, să fie scoase la lumină, pentru ca toată suflarea să laude pe Domnul. Aici, practic, este o sinteză a Lucrării de pregătire a Celei De-a Doua Veniri de către România şi o rugăciune pentru realizarea ei, nu?

   Părintele Pantelimon: E vorba de cele trei biserici despre care ţi-am spus că trebuie construite în cinstea Sfintei Treimi. Două la noi şi una în Basarabia. Dumnezeu a poruncit să facem rugăciune.

Aveam şi preoţi care făceau slujbe noaptea, cu tot ce se face, numai pentru câştigarea Basarabiei noastre. Cine nu face această unire, va răspunde în faţa Lui Dumnezeu, pentru că Basarabia suferă. E ca o abandonare a unei părţi din trupul ţării…

   D.G.: într-o altă rugăciune e vorba de „duhuri necurate care au intrat în oameni, animale şi porci”… De ce se referă la porci, în mod expres?

   Părintele Pantelimon: Se referă la taina din Biblie când Iisus ajunge în Ţinutul

Gherghesenilor, unde scoate demonii din cel care avea legiune. Atunci demonii îi spun Lui

Iisus: „Doamne, dacă ne scoţi din om, dă-ne voie să ne băgăm în porci”. E şi acolo o taină! Să le arate iudeilor că au patima lăcomiei. Ei nu mâncau came de porc, dar o vindeau. Iar mesajul lui Iisus este să se ferească de lăcomie, să nu fie ca porcii. Aşa şi aici, mesajul este pentru cei împătimiţi de lăcomie, despre cei animalizaţi prin diferite patimi.

   D.G.: într-o altă rugăciune se vorbeşte de cei care au murit neîmpăcaţi. Despe cine e vorba, Părinte…?

   Părintele Pantelimon: Sunt mulţi care au murit în accidente neîmpăcaţi cu familia, cu cei de lângă ei, sau cei divorţaţi, dezbinaţi, sau care s-au blestemat unii pe alţii… E o taină şi Dumnezeu lucrează cu mare înţelepciune, ca să ne mântuiască pe toţi. Cei care au murit aşa, neîmpăcaţi, îi chinuie şi pe cei care au rămas după ei, pe cei cu care nu au apucat să se împace sau nu au putut să o facă. Şi Dumnezeu nu vrea să-i lase în iad. Prin rugăciunea aceasta, sufletele lor dobândesc împăcare, iertare. Aici intră şi cei care au murit fără împărtăşanie din cauza faptului că le-a fost interzisă împărtăşania, pentru că nu s-au putut împăca cu cei aflaţi în mare ceartă, în ură. Trebuie să studiezi bine aceste rugăciuni, pentru că nu sunt de la oameni. Le-a rânduit Dumnezeu prin Maica Domnului, pentru că vrea să-l ruşineze pe Anticrist pentru toate relele făcute oamenilor.    D.G.: Aşa să-i facă!

   Părintele Pantelimon: Hai că mă faci să râd! Parcă eşti copil. Şi aşa să rămâi, copil!

   D.G.: Părinte, se consideră că au murit fără lumânare, dacă a fost doar candela aprinsă?    Părintele Pantelimon: Da. Candelă arde totdeauna, dar lumânarea e ca la botez, te naşti cu lumânare! Aşa şi la adormire, te duci cu lumânare! Candelă aprinsă e pentru vii şi ea trebuie aprinsă tot timpul. Uite, eu am candelă electrică şi o ţin în priză tot timpul. Se mai ard şi becurile.

   D.G.: Să vă aduc eu câteva.

   Părintele Pantelimon: Vezi că aceste becuri trebuie să aibă filamentul în formă de cruce…    D.G.: Părinte, dacă cineva a murit fără lumânare, ce se mai poate face?

   Părintele Pantelimon: Ce vrei să mai faci? Ai rugăciunile acestea şi sunt de ajuns! Citeştele pentru cei care au adormit fără lumânare şi vor avea lumină! Dumnezeu a avut grijă să rânduiască aprinderea lumânării. Ai pierdut momentul, faci aceste rugăciuni, pentru că Dumnezeu ne vede că suntem cum suntem şi ne iubeşte pe toţi!    D.G.: Şi mereu, mereu repară ce greşim noi…

   Părintele Pantelimon: Dumnezeu ne-a dat atenţia, dar dacă nu o folosim?! Cineva trebuie să fie atent atunci când cineva e bolnav, să-i aprindă o lumânare. Cu ea trece vămile. Dumnezeu prevesteşte în continuu, ca să fii gata. Şi mintea omului nu poate ajunge la înălţimea acestor rugăciuni. Nu putem să cuprindem cu mintea toate modalităţile prin care Dumnezeu ne poartă de grijă, vii sau adormiţi.

Şi familia trebuie să aibă grijă să aprindă o lumânare atunci când iese sufletul, ca sufletul celui adormit să aibă lumină când trece prin vămi.

Trebuie ca familia să aibă grijă, copiii de părinţi, soţul, soţia, familia, unul de altul, să fie atenţi!

   D.G.: Sfinţia Voastră, la ce se referă aceasta: „sufletele pierdute în diferite forme, în tot timpul”?

   Părintele Pantelimon: Ia să te văd, cum judeci?    D.G.: Eu…, cum să zic!?… judec, Părinte, că…

   Părintele Pantelimon: …e vorba de beţivi, sinucigaşi, doar ca exemplu, iar prin cuvintele: „în tot timpul”, intră şi avorturile, şi din cauza asta a pus Maica Domnului canonul, ca mamele să se mântuiască şi copilul să fie botezat şi prin botez, scos din Iad.    D.G.: Ce înseamnă „de când s-a unit sufletul cu trupul”?

   Părintele Pantelimon: De la zămislire. Vezi, Dumnezeu nu lasă niciun moment al vieţii noastre neacoperit de Pronia Sa. Aşa de mult ne iubeşte! Dar dragoste cu forţa nu se poate, de aceea trebuie să L iubim şi noi şi să facem tot ce ne stă în putere să facem voia Lui!

   D.G.: Eu îl supăr mereu şi îmi pare tare rău că fac asta! Cuiele sunt păcatele mele cu care îl pironesc în fiecare secundă, dar nu mă pot opri, Părinte!

   Părintele Pantelimon: Asta e lupta şi ea e continuă. Dacă învingi gândul cel rău, ai câştigat bătălia, doar că, gândurile nu se opresc, trebuie să te lupţi mereu cu ele până se curăţeşte inima. Şi atunci tot trebuie să te lupţi, să o păstrezi curată. Şi uite aşa, lupta e una până la sfârşitul vieţii. Totul e să fii atentă la gândurile tale, că dacă nu eşti atentă, ele intră în inimă de unde, apoi, le scoţi greu, doar prin rugăciune multă.

  1. G.: Mai este o rugăciune aici la finalul căreia sunt puncte, puncte. Încă ne rugăm ca prin puterea Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh să se binecuvânteze şi să se sfinţească icoană, pâinea, apa şi tot ceea ce…, şi apoi sunt puncte. Cu ce trebuie să completăm aici rugăciunea? Părintele Pantelimon: Cu ceea ce va să vină, e pentru zilele care vor veni, pentru o pedeapsă mare. Să ai în casă apă sfinţită şi pâine sfinţită, atunci, şi lumânări de ceară curată. Să fii pregătită! Deci scrie aşa, în locul punctelor: să se sfinţească, atunci când va veni o pedeapsă mare, pâinea, apa şi lumânările de ceară. Să aveţi pâine uscată şi sfinţită. Icoane sfinţite să aveţi în casă. Şi destule lumânări de ceară, pentru că va veni un întuneric peste toată lumea. Apa sfinţită trebuie să fie în casă, aşa, ca de obicei, pentru că o va înmulţi Dumnezeu atunci. Are grijă de noi în toate felurile, pentru că ne iubeşte.

   D.G.: In mai toate rugăciunile este formula: vii şi morţi. Cei morţi sunt cei din iad? Sunt deosebiţi de cei adormiţi?

   Părintele Pantelimon: Se referă la toţi cei care au murit în toate formele, în accidente şi altele. Măi, sunt de la Duhul Sfânt. Ce să le mai explicăm? Aşa cum au fost scrise e deajuns. Omul, dacă e luminat de la Dumnezeu le înţelege, dacă nu e luminat, să se roage să-l lumineze şi va ajunge să le înţeleagă. Dumnezeu şi când a făcut Sfânta Evanghelie, tot aşa a făcut. Acum s-ar putea să fim din nou întrerupţi şi poate că ar trebui să ne grăbim. Spune!

   D.G.: Ce se întâmplă cu sufletele celor care au rămas în Iad, ale nedrepţilor, după ce Iisus a rupt porţile Iadului şi i-a scos pe Adam şi Eva împreună cu toţi drepţii? Vor fi iertaţi la a Doua Sa Venire?

   Părintele Pantelimon: Păi da, dacă are cine să-i scoată. Nu ai înţeles din Scriptură că au înviat morţii şi s-au arătat multă vreme în Ierusalim, cu sutele, după ce L-au răstignit pe Iisus? Au fost scoşi ca să fie văzuţi de oamenii care L-au negat pe Iisus, pentru a vedea ce au pierdut şi pe Cine au răstignit şi a Cui înviere o negau. Fariseii, ştii din Biblie, au plătit soldaţii romani să spună că trupul Lui Iisus a fost furat. Şi din păcate, unii şi astăzi mai cred asta. Dar dacă ar studia Biblia cu atenţie, ar înţelege că ieşirea morţilor tocmai asta vestea, învierea şi că Iisus e Dumnezeu. Şi mai e ceva, cei care L-au negat pe Dumnezeu – Tatăl, aceia nu au mai înviat, au înviat doar cei care L-au iubit. Doar drepţii. Asta ca să se vadă cine are parte de înviere şi cine nu. A fost învăţătură nu numai pentru vii, ci şi pentru morţii din Iad. Aşa au văzut şi ei de Cine s-au lepădat, că Iisus una era cu Tatăl. Aici este durerea, vezi şi acum oameni care nu-L au pe Dumnezeu, apoi, după ce L-au pierdut, II caută. Aşa a fost şi atunci. Iadul a fost luminat şi toţi au văzut ce au pierdut, de Cine s-au lepădat, că cei mai mulţi se închinaseră în timpul vieţii la idoli, la animale. Erau mari taine, dar Iisus a venit şi, prin Biserică, unele dintre ele au fost date oamenilor spre înţelegere. Şi aceste rugăciuni insuflate de Duhul Sfânt lui Moş llie ne sunt date tot spre înţelegere. Să le dai preoţilor pe care îi cunoşti să le citească la slujbei Pentru ei e uşor să le înţeleagă! Iar pentru credincioşi, dacă nu le înţeleg, să se roage înainte de a le citi ca să-i lumineze Dumnezeu. Cum citesc

Psaltirea, aşa să citească şi aceste rugăciuni!    D.G.: Au acelaşi autor – Duhul Sfânt!

   Părintele Pantelimon: Da, şi Duhul Sfânt îi va lumina prin simpla citire a acestor rugăciuni.

Să le citească zilnic, pentru că ele acoperă întreaga suflare.    D.G.: Vii şi morţi! Şi adormiţi!

   Părintele Pantelimon: Hai, că îndată or să bată la uşă! Să nu uiţi să le spui preoţilor să le citească la slujbe, neapărat!

   D.G.: Părinte, ce aţi mâncat astăzi? V-am adus una, alta.

   Părintele Pantelimon: Nu am nevoie de nimic, am de toate! Poate nişte sănătate, dacă mi-ai adus, nu refuz!

   D.G.: De câte ori mâncaţi pe zi?

   Părintele Pantelimon: Lasă asta! Nu are importanţă de câte ori mănânc! Hai mai bine să-ţi spun ce musafiri am avut! Ia să vedem, ştii cine?

   D.G.: „Colegii dumneavoastră” şi „prietenii noştri”? Au venit să vă întrebe cum aţi votat, Părinte?

   Părintele Pantelimon: Au venit să mă întrebe din cine mă trag.    D. G.: Şi ce le-aţi răspuns?

   Părintele Pantelimon: Le-am spus că mă trag dintr-un tată care a murit pentru Ardeal şi dintr-o mamă care a crescut 12 copii.

   D.G.: Cum se cheamă satul de la întorsura Buzăului în care v-aţi născut?

   Părintele Pantelimon: Floarea Mare. Acolo ne-am născut toţi cei 12 fraţi. Iar trei dintre noi am fost pe front. Cel mare avea 16 ani şi a fost în lagăr, în Siberia, şi când a venit acasă, încerca să mă convingă pe mine să nu mai merg la Biserică, să mă leapăd. Aşa vedea el lucrurile. În ‘47 am plecat pe front. Trebuia să mă duc cu 2 ani mai devreme, dar m-au amânat, că eram prea mic.

  1. G.: Părinte, vreţi să-mi vorbiţi şi despre părinţii Sfinţiei Voastre?

   Părintele Pantelimon: Tata a făcut primul război mondial din 1914-1918 şi a fost luat ca prizonier de război şi dus în Italia. El a luptat pentru Ardeal, să nu treacă la catolici, că atunci se voia şi lucrul acesta. Mama, a făcut şi ea închisoare, pentru catolici. După ce a murit tata şi a rămas singură, s-a mutat cu noi la Cluj.

   D.G.: Câţi fraţi aveţi?

   Părintele Pantelimon: Eram 12 şi patru dintre noi am fost pe front. Dar să lăsăm istoria familiei mele! Să revenim la Lucrare. Să vă rugaţi pentru ea şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu că a ales neamul românesc să pregătească Cea De-a Doua Venire a Lui Iisus aici, la noi. Ce bucurie mai mare ca asta vreţi?

 

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

    Cartea, mă tem, că ar putea fi interpretată de unii care, de regulă, nu sunt cititori de carte religioasă, în sensul că „noi suntem buricul pământului”. Am auzit de multe ori aprecieri radicale, care trimit la calificative de genul: „fanatism” sau „talibanizare”, atunci când se spunea un lucru înălţător despre români sau România. De aceea, ţin să spun că n-om fi noi „buricul pământului”, dar suntem Grădina Maicii Domnului. Dacă pornim cu gândul acesta, ceea ce ne spune Părintele Pantelimon are logică, pentru cei care au nevoie de argumente, şi are temei pentru cei care cred pur şi simplu.

 

ARGUMENTE ŞI TEMEIURI. CONSIDERAŢII GENERALE

 

Părintele Pantelimon este singura persoană în viaţă care poate mărturisi despre această

Lucrare şi despre rostul ei, descoperite lui Moş Ilie şi Părintelui Arsenie Boca, Lucrare la care Sfinţia Sa a fost parte şi martor. Lucrarea a prins contur în anul 1952 şi a continuat pe toată perioada de exil a Părintelui Arsenie Boca, cu toate că Securitatea îl ţinea sub observaţie pe Părintele Arsenie Boca şi pe toţi cei care lucrau cu el. Pentru a comunica, cei trei, Părintele Arsenie Boca, Moş Ilie şi Părintele Pantelimon, erau nevoiţi să facă tot felul de artificii pentru a lucra. „De vorbit prea mult nu era nevoie, pentru că Părintele Arsenie Boca vedea în duh. Ştia când să plece la drum şi când nu, ştia ce să accepte şi ce să nu accepte. Vedea dinainte urmarea”, ne lămureşte Părintele Pantelimon. Raportat la Lucrare, „Părintele Arsenie Boca era ca şi Iisus. El mai mult arăta cum trebuie realizate cele descoperite lui Moş Ilie de către Ioan Evanghelistul”, explică Părintele Pantelimon. I s-a propus să fie episcop, mai povestea Părintele Pantelimon, dar l-a refuzat pe Patriarhul Iustinian, pentru că el vedea mai departe „constrângerea” la care ar fi fost supus şi toate dezavantajele pe care le presupunea o funcţie publică. Faptele de credinţă ale celor trei pot fi văzute: Racla, la Hurez, Clopotul, care are 350 de kilograme, se află tot la Hurez, iar Crucea făcută după modelul celei arătate pe cerul nostru, zi şi noapte, timp de 15 ani, deasupra Făgăraşului, se află în chilia Părintelui Pantelimon. Primul a fost construit Clopotul, în 1962, apoi Racla şi Crucea, tot în acelaşi an.    Când a fost sfinţită Racla, la sfârşitul anului 1962, s-au deschis închisorile din România, iar la sfinţirea Crucii s-au deschis toate graniţele şi a căzut Zidul Berlinului. Aceşti oameni minunaţi aleşi de Dumnezeu trebuie aşezaţi la locul lor de înaltă cinstire, care li se cuvine pur şi simplu, urmare a faptelor lor de credinţă. Minunile Părintelui Arsenie Boca nu sunt fapte de „deschis cartea”, de fachirism, de ocultism, cum încearcă unii să explice. Puterea sa de a face minuni este răsplată a iubirii de Dumnezeu, de neam şi ţară şi de oameni, în totalitatea lor, ca purtători ai chipului Sfintei Treimi.

El nu a fost niciodată anticuiva, deşi acum se încearcă acreditarea ideei că a fost anticomunist. Dacă era anticomunist s-ar fi opus celor care voiau să-l ucidă, şi pe care el îi ştia prin vedere în duh. Părintele Pantelimon spunea, cu diverse ocazii, că „n-ar fi de mirare să-l scoată legionar pe Părintele Arsenie Boca, numai să nu-i canonizeze! Dar eu ştiu că aceste acuze aduse Părintelui Arsenie Boca erau cele scrise în notele Securităţii. Numai minciuni! Şi de mine au scris că am ajutat partizanii din munţi. Ce fel de fundamentare e asta? De la cine luăm referinţe despre Părintele Arsenie Boca? Mărturiile nu ajung, nu sunt bune? Nici minunile nu ne ajung? Sunt mai edificatoare notele fostei Securităţi?”. Părintele Pantelimon îmi spunea că se duce acum „o campanie de denigrare a Părintelui Arsenie Boca, în unele cazuri inconştientă, în altele comandată, dusă de mass-media din simpla dorinţă de creştere a audienţei. în „goana după aur”, televiziunile preferă spectacolul, şi nu sfinţenia”. Părintele Pantelimon îmi povestea odată ce atitudine i-a sfătuit Părintele Arsenie Boca pe călugări să adopte, atunci când, prin Decretul 410/1959, comuniştii le-au cerut să-şi dea jos rasele călugăreşti. „Eu, cu niciun chip nu am vrut să mă dezbrac de haina monahală. Orice ar fi fost, nu puteam să concep asta! In felul acesta eram pregătit să merg la anchetă şi la judecata ce urma să ne fie făcută de comunişti. Dar Părintele Arsenie Boca, care vedea în duh ne-a întrebat: «Măi, ce ne cer? Ne cer să renunţăm la haină!». Şi pentru că ştia ce ne aşteaptă, ce soartă vom avea dacă nu vom renunţa la rase, a început să vorbească din Evanghelie şi nea spus: «Nu vă duceţi cu ei la judecată, că urmează închisoare şi torturi grele». Şi urma să fim judecaţi, asta ne spunea, de fapt! «Ia staţi şi gândiţi-vă, puteţi duce?! Are rost? Mântuitorul ne-a învăţat că, dacă ni se cere haina, să dăm şi cămaşa», şi asta a fost tot şi ne-a convins. Părintele Arsenie Boca a văzut în duh că noi nu putem duce atât de mult”, îmi povestea Părintele Pantelimon. „Dar am înţeles”, îmi mai mărturisea Părintele Pantelimon, „că important era să ne păstrăm credinţa şi Părintele Arsenie Boca asta a făcut mereu, ne-a ajutat să ne păstrăm credinţa. Asta era cel mai important, să ne păstrăm credinţa!”.

 

Ilie Burlă, Moş Ilie

   „Cine primeşte proroc în nume de provoc, plată de provoc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept, răsplata dreptului va lua.” Matei (10; 40)

   „După roadele lor, îi veţi cunoaşte” pe proroci. După roadele lor putem face diferenţa între prorocii care îi slujesc Lui Dumnezeu şi falşii proroci – „îmbrăcaţi în piei de lup.”

   „Aşa că, orice pom bun face roade bune şi pomul rău face roade rele.” Matei (7; 16)

 

Ilie Burlă, Moş Ilie al nostru, era numit de făgărăşeni „om al lui Dumnezeu”. A trăit între anii 1893-1984, iar mormântul său se află la Hurez, în comună Beclean. El „după roade” s-a arătat pom bun, „proroc trimis de Dumnezeu să ne ajute”, prin toate descoperirile făcute lui, să pregătim Calea Domnului la A Doua Sa Venire.

„Moş Ilie a fost ajutat într-ascuns de Mitropolitul Nicolae Bălan, pe vremea comuniştilor”, mai mărturiseşte Părintele Pantelimon, şi se întreabă acum, când e democraţie, „de cine se teme Biserica, de nu face pasul firesc spre ducerea la bun sfârşit a acestei Lucrări!? Mitropolitul l-a crezut pe Moş Ilie, om simplu şi fără carte, şi l-a ajutat, i-a dat toate aprobările pentru a construi Biserica de la Bucium”. Cu asta a venit în gând Moş Ilie, în 1940, din Basarabia de Nord, cu construcţia Bisericii de la Bucium şi cu o icoană a Mântuitorului în braţe. Cum trebuie să fi fost pe dinlăuntru Moş Ilie, de i se arăta lui Iisus-Dumnezeu?! Ca un sfânt, de curat, cum altfel?! La porunca Lui şi într-o conlucrare cu sfinţii şi cu oamenii rânduiţi de Dumnezeu, Moş Ilie a construit, cu mari eforturi, de fapt a reconstruit biserica şi a reînviat rânduiala de slujire a lui Dumnezeu pe acel pământ udat cu sânge mucenicesc. Pe la 1761, în vremea generalului Bucow, supus al Imperiului austro-ungar, supus al Măriei Tereza, care dorea catolicizarea Ardealului, fostului lăcaş mănăstiresc de la Bucium i s-a pus foc şi, într-o noapte, toţi călugării au ars de vii. Ei au ales moartea mucenicească, decât să treacă la catolici, stă scris în analele acestei mănăstiri, citate de părintele Cristian Şerban în lucrarea sa, „Părintele Arsenie BocaDarul lui Dumnezeu pentru poporul care strigă”, scrisă cu binecuvântarea Mitropolitului Serafim Joantă; pentru românii ortodocşi din Germania şi Europa Centrală. Pe locul acestei mănăstiri, sacrificate odată cu sufletele care o locuiau, Moş Ilie avea poruncă de la Iisus să construiască o Biserică. Din Mila Lui Dumnezeu lucrător prin oameni, aceasta a fost ridicată în 1995.

Aceşti oameni minunaţi, cu mulţi ani de închisoare comunistă şi exil, care au încercat să faptuiască cele cerute de Dumnezeu, potrivit cu cele „rânduite în Biblie, în Apocalipsă şi în Psaltire”, au vorbit pe vremea comuniştilor, ca şi Sfântul Ioan Botezătorul „în pustiu”.    Toate demersurile Părintelui Pantelimon pentru continuarea Lucrării cerute de Iisus poporului nostru şi descoperite lui Moş Ilie şi Părintelui Arsenie Boca, au rămas fără răspuns. Părintele Pantelimon îşi doreşte ca această carte să limpezească şi să aşeze în ordine priorităţile comune ale Bisericii cu ale Statului pentru neamul nostru întru mântuire, întru aşezarea într-un singur duh. Părintele Pantelimon mi-a mai mărturisit că sunt şi minuni făcute la noi, pe care nu le poate spune, pentru că, „mulţi, din cauza necredinţei, s-ar putea sminti.” „Multă atenţie!”, îmi mai spunea Părintele, şi când îmi spunea asta, îmi simţeam inima apăsată de povara responsabilităţii cuvântului care, odată spus sau scris, produce efecte pe care nu le mai putem nici controla, nici repara. Atenţionarea dânsului, spusă apăsat, îmi aducea în minte pilda scrisă în Pateric de unul dintre Sfinţii Părinţi, care spunea că vorbele rele, sau neadevărate, sau nepotrivite, după caz, sunt ca nişte fulgi de pene sau ca frunzele căzute pe jos care, odată risipite de vânt, nu mai pot fi adunate la loc, niciodată. „Vom răspunde pentru fiecare cuvânt al nostru!”, îmi spunea destul de des această atenţionare a lui Iisus. Uneori îl întrebam cu privire la unele subiecte mai delicate, dacă să le scriu sau nu în carte. Se gândea, apoi spunea: „Vezi cum le scrii, că trebuie spuse, dar să nu smintim!”. Trag nădejde că acest lucru nu se va întâmpla.

 

 

 

 

 

PARTEA A IV-A

 

 

 

DIN PARTEA AUTORULUI

 

CUVÂNT DE RECUNOŞTINŢĂ

 

Fără acest cuvânt de recunoştinţă nu pot să dorm.

În primul rând îi mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a scos în cale atâţia oameni extraordinari, care m-au ajutat de multe ori, fără să le cer acest lucru.

Recunoştinţă şi mulţumire îi aduc Maicii Domnului şi sfinţilor lucrători la această Lucrare: Sfântului Ioan Botezătorul, pe care de multe ori l-am simţit alături de mine, cu mult înainte de a scrie această carte, Sfântului Ioan Evanghelistul, foarte apropiat sufletului meu, din copilărie, Sfântului Petru şi tuturor apostolilor, care au mijlocit de multe ori rugăciunile mele şi Sfintei Parascheva, ocrotitoarea casei noastre, aşa cum o numeşte un bun părinte, drag mie. Sfântul Nicolae e un alt sfânt care a contribuit la realizarea Raclei, Clopotului şi Crucii, ale cărui mâini au acoperit de multe ori viaţa mea şi a fiicei mele şi a celor pentru care m-am rugat. Sfântului Ignaţie Teoforul, patronul zilei mele de naştere, Sfântului Proroc Daniel şi Sfântului Daniel Sihastru, Sfântului Daniel Stâlpnicul, al căror nume îl port, pe care i-am rugat să mă ajute să nu greşesc niciun cuvânt în această carte, să mă coboare cu picioarele pe pământul smereniei, când mintea mea fugea spre slava de sine. Sfântului Spiridon îi mulţumesc, al cărui praznic este astăzi, când scriu aceste rânduri. Cel mai prezent în inima mea și în viaţa mea în toată această perioadă a fost Sfântul Arsenie Boca, pe care îl numesc Sfânt, chiar dacă nu a fost canonizat de Biserică. „El a fost canonizat de popor”, cum spune Părintele Pantelimon. Pentru dragostea Părintelui Arsenie Boca de neam şi de ţară, pentru care se roagă neîncetat „să nu se facă de ruşine la Ziua Judecăţii”, şi pentru dragostea lui, în general îi mulţumesc. Şi bunului Moş Ilie, îi aduc cinstire şi mulţumire pentru felul în care mi-a călăuzit paşii spre mărturisirea acestei Lucrări. Cu el, familia mea de Sfinţi Părinţi s-a extins. Nu că aş avea eu vreun merit de a face parte din această familie, dar aşa îi simt, apropiaţi mie. Dragostea lor cuprinzătoare m-a acoperit şi pe mine şi m-a făcut să simt grija lor. Apoi, scumpii mei şi atât de dragi, Sfântul Nifon şi Sfinţii Dionisie Exiguul şi Ioan Hozevitul de la Neamţ. Sigur că nu pot să nu-i cinstesc şi pe Sfântul tinereţii mele, Sfântul Mina, pe care îl simt ca pe un vechi prieten. Aşa îl simt, fără nicio exagerare! Şi cum sunt o împrăştiată, tot timpul îl chem! Toţi Sfinţii îmi sunt dragi şi le mulţumesc pentru gândurile bune pe care mi le-au dat mie şi celor din jurul meu şi pentru că au mijlocit rugăciunile mele către bunul Iisus. Cinstiţi să fie ei în veci, pe pământ şi în cer!

Alături de sfinţi, le mulţumesc şi celor care, prin lucrarea bunului Dumnezeu, m-au ajutat să scriu şi să ajung să scriu această carte. Nu trag o linie de demarcaţie între Sfinţii Părinţi şi cei care m-au ajutat în această muncă atât de specială, de deosebită, încât nici nu am cuvinte să o descriu.

Spun că nu fac nicio separaţie, pentru că mulţi dintre cei care m-au ajutat la această carte sunt sfinţi în viaţă sau sunt călăuziţi de sfinţi sau sunt persoane dragi mie care, ca toată omenitatea, poartă înlăuntrul lor sfinţenia Sfintei Treimi, căreia mă închin. Primii cărora le mulţumesc din suflet sunt Părintele Pantelimon şi părintele meu duhovnic, Nicolae Popescu, de la Biserica „Sfântul Andrei”. Nu reuşesc să dau greutate cuvintelor de mulţumire. Sentimentele de recunoştinţă nu pot fi cuprinse’ în cuvinte, exced formei, de aceea, am să vă povestesc în ce fel m-au ajutat, pentru a da dumneavoastră un nume acestei preţuiri. Pentru a le aduce recunoştinţa cuvenită ar trebui să dedic fiecăruia dintre ei câte o carte.

Un gând aparte îl dedic Părintelui Nicolae Popescu, duhovnicul meu, de la Biserica

„Sfântul Andrei”. De la el am învăţat să iubesc poporul român „mai aprig”, ca să spun aşa, cu mai multă hotărâre şi determinare. Vorbeşte cu atâta dragoste pentru popor şi cu suferinţă pentru nedreptăţile făcute românilor, încât îţi vine Să te duci la rastel şi să aperi atunci, pe loc şi cu preţul vieţii „acest neam binecuvântat de Dumnezeu”.

Părintele Nicolae are un cuvânt puternic în blândeţea lui, care te trece ca peste o apă prea adâncă şi prea lată. Te aşază pe malul celălalt al problemelor tale, unde e bine, căci te îmbogăţeşte cu nădejde lucrătoare. Îi mulţumesc pentru toate sfaturile sale cu ajutorul cărora m-a trecut de multe ori peste apele adânci şi tulburi, pe malul nădejdii şi al credinţei lucrătoare.

Trec de la familia preoţească, a părinţilor duhovniceşti şi continui seria mulţumirilor cu familia de prieteni, cei care m-au ajutat în diverse feluri să pun început bun acestei lucrări. Aceştia sunt atât de mulţi, încât nu ştiu cum să-i cuprind pe toţi, aşa încât, dacă am să omit unele persoane este pentru că pagina nu poate să-i cuprindă pe toţi, dar îi asigur că sunt în inima mea, da, şi de acolo nimic nu-i poate şterge, căci sunt scrişi cu tuşul iubirii, care nu distinge şi nu exclude.

Mariei Dumitru, Valentinei Alexandru şi soţilor Bogdan şi Cristina Enache le sunt profund recunoscătoare pentru faptul că ei m-au dus la Părintele Pantelimon. Mulţumiri multe, multe, multe îi aduc şi prietenei mele, Valentina Topor. Ajutorul ei nu este doar legat de această carte, e unul cu ştate vechi, clădit pe o veche prietenie, care a rezistat timpului şi nu s-a transformat într-o relaţie. Mulţumiri aduc familiei mele. Recunoştinţa adusă familiei nu aşteaptă un anume moment, ea se cuvine oricând, ca rezultantă a specificităţii legăturii. Iar ordinea în pagină, nu cred că are importanţă.

O prietenie foarte veche mă leagă şi de Aurel şi Maria Ion. Ei mi-au spus, după ce l-au cunoscut pe Părintele Pantelimon, că: „Parcă am stat de vorbă cu Petre Ţuţea!”. Lor le mulţumesc că mi-au fost alături în toate momentele grele ale vieţii mele.

Lui M.M.M., tare bun prieten şi el, îi sunt recunoscătoare că m-a suportat cu multele mele probleme legate de partea tehnică a realizării acestei cărţi pe care, în mare parte, el le-a rezolvat. Apoi îi mulţumesc sfetnicului meu de seamă, Augustina Dumitru şi soţului ei, Emanuel. De la ea am aflat pentru prima oară de Părintele Pantelimon şi îi mulţumesc lui

Dumnezeu că mi-a scos-o în cale! O altă persoană dragă mie, care mi-a vorbit de Părintele Pantelimon şi care m-a făcut să cred că ideea care îmi încolţise în minte de a scrie această carte se poate concretiza, este Ecaterina Alexa! îmi spunea: „Nu există nu pot! Ai grijă când spui nu, sau chiar când gândeşti că nu poţi, că s-ar putea ca voia Lui Dumnezeu să fie alta! Tu încearcă şi, dacă Dumnezeu asta vrea de la tine, îţi va arăta El ce ai de făcut. Dar tu încearcă şi roagă-te şi, apoi, vezi tu ce ai de făcut!”. Ecaterina cucereşte cu înţelepciunea ei şi prin vocaţia de povestitor. Atunci când povesteşte fapte din vieţile Sfinţilor, le umple cu atâta viaţă, cu atâta autenticitate, că ai impresia că a fost martorul lor, dar şi că faptele Sfinţilor urmează. Nu se opresc aici! Nu simţi unde e trecutul şi unde e prezentul! Nicio demarcaţie, iar viitorul se anunţă ca sigur, pentru că nu te lasă fără acoperire viitoare: „Şi stai, că asta nu e tot! Stai să vezi ce o să mai facă Sfântul! Asta, ce ţi-am spus până acum că face Sfântul, e nimic!”. Iţi vine să o rogi să te ia şi pe tine, data viitoare când se întâlneşte cu ei, cu Sfinţii, să te invite şi pe tine în anturajul lor, atât de familial ei. De asemenea, îi mulţumesc prietenei mele Elena Olteanu şi soţului ei, Niculae Olteanu. Mereu, voluntari şi veseli, au avut grijă de mine să ajung la Părintele Pantelimon când nu aveam altă soluţie. Îi mulţumesc şi unui bun prieten, Virgil, care şi-a sacrificat timpul său aşa de puţin, pentru a mă ajuta să rezolv unele probleme administrative, în vederea publicării cărţii. Prietenei mele Violeta Vilău îi sunt recunoscătoare pentru toate sfaturile pe care mi le-a dat, când am trecut prin momente critice ale luptelor mele cu mine. Andreei Vilău îi mulţumesc pentru energia pe care o desfăşoară, o derulează spre noi cu tinereţea ei cuminte şi aşezată, dar şi puternică atitudinal. Când vezi curajul ei, te apucă ruşinea că eşti adult! Crinei Roy, o altă prietenă de la Biserica „Sfântul Andrei”, îi mulţumesc pentru că are, uneori, discreţia comportamentală a caselor regale şi asta obligă la revizuire atitudinală. O preţuiesc pentru că ştie să se bucure de realizările celorlalţi şi asta am simţit în legătură cu intenţia mea de a scrie această carte. Totodată, le mulţumesc tuturor prietenilor şi cunoştinţelor de la Biserica „Sfântul Andrei” care m-au ajutat cu sfatul şi intervenţiile lor pentru a publica această carte: Carmen şi Marius Hango, Anca Ion, Sorina-Teodora Halaicu şi lista rămâne deschisă. Totodată, le mulţumesc tuturor prietenilor de la Biserica „Sfânta Parascheva”. Încep cu familia Anghel, Stelian şi Eugenia, şi lor le alătur consideraţia mea pentru: Radu, Flori, Sabina, Teodora. Tuturor celor de la corul bisericii le mulţumesc şi îi rog să mă ierte că nu îi pomenesc în scris, aici. Dar îi asigur că inima mea îi poartă în rugăciune.

 

LĂMURIRI LEGATE DE BINECUVÂNTARE

 

Părintele Pantelimon mă avertizase de nenumărate ori că nu voi primi binecuvântare pentru o carte care mărturiseşte despre Cea De-a Doua Venire, „pentru că acestea sunt vremurile lipsei de curaj. Nu vei găsi pe nimeni care să se gândească mai mult la Dumnezeu, decât la constrângeri şi la riscurile şi vătămările pe care trebuie să le sufere în schimbul unei binecuvântări. Nu se mai vrea să vorbim despre Cea De-a Doua Venire, despre Părintele Arsenie Boca, în termenii adevărului, ci aşa, cum e lăsat acum, la voia întâmplării, cu unele exagerări, până vor ajunge să-l scoată pe Părintele Arsenie Boca în afara Bisericii. Aşa vor face şi cu moaştele”. Eu voiam neapărat binecuvântare episcopală, urmare a sfaturilor primite de la prieteni, care îmi spuneau că, fără o astfel de binecuvântare, „cartea nu va avea greutate”. Când i-am spus Părintelui cum e cu „greutatea cărţii” a zâmbit şi a zis: Bine, tu încearcă, te văd că vrei să încerci, însă vei vedea! Şi eu vreau să fie cu binecuvântare episcopală, dar nu vei primi. Insă, noi trebuie să ne facem treaba, indiferent de piedici. Cartea trebuie să ajungă cât mai repede la popor, ca să ştie ce mare misiune i-a dat Dumnezeu. Eu aşa îmi doresc, să ajungă cât mai repede la popor, pentru că vin vremuri grele şi poporul trebuie să aibă timp să se pregătească. Şi dacă nu va fi publicată prea repede, căci vor fi multe piedici, Dumnezeu tot o va descoperi. Trebuie să avem răbdare, să o scoată El la lumină, când va voi. E luptă grea cu această carte, şi mulţi vor ataca-o, pentru că vorbim despre Dumnezeu şi cei care l-au urmat. Aşa a fost dintotdeauna şi aşa va fi mereu. Vrăjmaşul nu suportă ca cineva să facă fapte plăcute lui Dumnezeu şi va încerca să-l oprească, prin tot felul de piedici. Cei care îl acuză pe Părintele Arsenie Boca pe nedrept, nu se vor lăsa şi vor căuta orice motiv, se vor lega de orice cuvânt, de orice virgulă, ca să atace această carte şi să ne denigreze şi pe noi. Dar noi nu ne speriem şi, chiar de nu va putea fi publicată această carte, ea este testamentul meu.

Părintele Pantelimon ne cheamă la rugăciune pentru Biserică, pentru conducători şi popor, pentru ca împreună să împlinim menirea descoperită lui Moş Ilie şi Părintelui Arsenie Boca. Închei cu ceea ce mi-a spus Părintele Pantelimon în urmă cu puţin timp, înainte de Praznicul

Adormirii Maicii Domnului: „Dacă nu ne trezim repede, trupul Sfântului Ioan Botezătorul va fi luat de la noi şi dat altui popor, în foarte scurt timp”.

Binecuvântată să fie Biserica şi puternică în lupta ei cu cel rău, care o atacă în „scăderile ei”. Binecuvântaţi să fim cu toţii! Paşii îngerilor noştri înaintea paşilor noştri, mereu să fie! Amin! Amin! Amin! Şi iertaţi!

 

 

 

 

 

 

 

Ioan Petru Culianu: Inchiziția? Cel mai bun tribunal din lume

Ioan Petru Culianu

În secolul trecut și într-o bună parte a secolului nostru a primat ideea ca tribunalul Inchiziției a fost cel mai odios din istorie. Opera celebra a savantului american Henry Charles Lea a imortalizat aceasta teorie intr-o serie de neuitate invective. Dupa el, Inchizitia spaniola ar fi actionat cu duritate impotriva evreilor si musulmanilor ramasi in Peninsula Iberica dupa caderea emiratului de Granada in 1492. De asemeni, tot Inchizitia ar fi fost responsabila pentru uciderea unui numar incalculabil de asa-zise vrajitoare, in marea vanatoare de vrajitoare care a avut loc in secolele al XVI-lea si al XVII-lea.

Pe la sfarsitul anilor 1960, Inchizitia spaniola a inceput sa ridice valul secretului de pe dosarele vechi de peste 300 de ani, iar mai tarziu intreaga arhiva inchizitoriala a devenit accesibila. Surpriza a fost enorma.

In primul rand, s-a dovedit ca Inchizitia spaniola nu vanase niciodata vrajitoare. Dimpotriva, intr-un proces ramas celebru de la inceputul secolului al XVII-lea, autoritatile locale arestasera 1800 de persoane acuzate de vrajitorie. Documentele Inchizitiei arata ca inchizitorii insisi nu credeau deloc in vrajitorie.Credeau ca in cele mai multe cazuri vrajitoria era o halucinatie provocata de consumul de droguri extrase din plante. In situatia de mai sus amintita, Inchizitia a trimis un comisar care, cu multa prudenta, reuseste in 2 ani sa aplaneze situatie in asa fel incat aproape toti cei 1800 de copii si femei sunt trimisi acasa, si numai vreo 4-5 primesc pedepse usoare.

De curand, Gustav Henningsen si John Tedeschi au publicat rezultatele unei anchete si mai interesante. Inchizitia spaniola nu era cruda, dar era extraordinar de organizata. A lasat o arhiva aproape computerizata privind 40 000 de cazuri de autodafeuri, procesele de trista amintire intentate persoanelor banuite de erezie sau conversiune formala la catolicism. Marea surpriza care a urmat studiului acestor procese a fost ca numai relativ putine dintre ele se soldau cu moartea acuzatului: mai precis, 1,8 %. Teza lui Lea, dupa care mii de victime inocente ar fi fost ucise an dupa an, apare ridicola.

Dar daca Inchizitia nu vana vrajitoare in Spania, o facea poate in alte parti ale Europei?

Deja de peste 20 de ani savantii au constatat ca marea vanatoare de vrajitoare a avut loc nu in Spania, si aproape deloc in Italia, ci in primul rand in Germania, Tarile de Jos si Franta (incluzand nordul Italiei, sub stapanire franceza). In afara de Franta, e vorba de teritorii in mare parte protestante. Mai mult, din partea catolica a Germaniei, Inchizitia se retrasese de mult la inceperea proceselor (1589), iar in Franta nu a jucat absolut niciun rol. Dar daca Inchizitia nu putea nicidecum sa arda vrajitoare pe rug, cine le ardea?

In toate cazurile, autoritatile locale, la cererea populatiei. De-a lungul intregului secol al XVII-lea, Parlamentul din Paris, adica Tribunalul Suprem al regatului, trimite emisari in provincii nu ca sa acuze, ci ca sa le apere pe asa-zisele vrajitoare de populatia dezlantuita. In cele din urma, Ludovic al XIV-lea decide sa-i arda pe judecatorii locali in loc de a arde vrajitoarele, asa cum doreau, si apele se calmeaza. Mai mult, in 1682 Ludovic da o celebra ordonanta prin care declara ca vrajitoria nu exista. Ca urmare, vrajitoarele nu mai pot fi acuzate de… vrajitorie, intrucat crima aceasta nu e recunoscuta de justitie. Procesele iau sfarsit dupa aceasta data.

In tarile protestante, vanatoarea a produs cele mai numeroase victime. Recordul e fara indoiala detinut de Tarile de Jos, dar nici Germania nu s-a lasat cu mult intrecuta. Protestantii erau catolici fundamentalisti si tineau foarte mult ca femeia sa aiba o morala nepatata. De aceea ardeau pe rug femei pana si daca sotul le descoperea noaptea cu nasturii descheiati la camasa de noapte. Presupunerea era ca, fiind vrajitoare, avusesera contact sexual cu un demon, si numai asa se explica de ce vesmintele nu le erau in ordine.

De aici inainte va trebui sa ne ferim (ca de foc!) sa mai comparam tribunalele comuniste si teroarea serviciilor secrete din Est cu Inchizitia.Unul dintre ultimele numere ale revistei Church History, pe care l-am pus anume langa colectia completa a operelor lui Henry Charles Lea ca sa se bata intre ele noaptea, cand nu-mi supraveghez biblioteca, afirma nici mai mult nici mai putin decat ca Inchizitia a fost cel mai bun si echitabil tribunal pe care omenirea l-a avut vreodata.

Aceasta, fara nicio indoiala, nu se poate spune despre tribunalele comuniste. Nu se va putea spune niciodata.

Ioan Petru Culianu, Lumea Libera, nr. 109, 3 noiembrie 1990

 

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/ioan-petru-culianu-inchizitia-cel-mai-bun-tribunal-din-lume/

Proiect de lege Podemos

PROIECTUL DE LEGE TOTALITAR AL PODEMOS care ar putea transforma SPANIA intr-un LAGAR GAY DE

PROIECTUL DE LEGE PODEMOS

Parlamentul din Spania are in vedere adoptarea unui proiect de lege al partidului de stanga PODEMOS care, sub pretextul combaterii discriminarii persoanelor LGBTQ, instituie, de drept si de facto, o ordine totalitara si de reeducare agresiva a tuturor aspectelor vietii publice si sociale.

Proiectul de lege, care a trecut, favorabil, de etapa preliminara, este in atentia parlamentarilor spanioli si beneficiaza de sustinerea tuturor fortelor politice, cu exceptia conservatorilor. Sansele de a fi adoptata, insa, sunt destul de mari, de vreme ce conservatorii au mai cedat, anterior, unor proiecte de lege similare.

Proiectul de lege prevede infiintarea unei agentii speciale de stat insarcinata cu misiunea de a promova ideologia LGBT in scoli, spitale, sport, locuri de munca, administratie, mass-media, evenimente publice, familie. Ca si cum nu era de ajuns, proiectul de lege instituie o regula totalitara la modul propriu: regula inversarii sarcinii probei sau a obligatiei probarii (vezi art. 74). Conform acestei reguli, sacrina de a proba intr-un litigiu nu mai tine de acuzator, ci de parat, de acuzat, care trebuie sa demonstreze ca e nevinovat. Cu alte cuvinte, prezumtia de nevinovatie este eliminata, acuzatul trebuind el sa probeze ca acuzele sunt nefondate si nu invers, asa cum a fost si este valabil intr-o ordine de drept normala!

Draftul creeaza, de fapt, un grup privilegiat care, pe langa beneficii sociale, este dotat si cu arme juridice de represiune asupra altor grupuri sociale.Amenzile pentru ceea ce legea considera discriminare sunt uriase, de zeci de mii de euro, si se pot da pentru orice imagini sau exprimari considerate ofensatoare – in special cele de pe internet.

In concret, daca va deveni lege, proiectul obliga scoala sa includa lectii despre LGBT inca din ciclul primar, obliga reeducarea profesorilor cu privire la homosexualitate si transsexualitate, precum si la familia LGBT, obliga editarea de materiale didactice care sa puna intr-o lumina pozitiva personaje gay. 

Vor fi acordate beneficii materiale, constand in diferite inlesniri fiscale, angajatorilor care angajeaza sau promoveaza persoane LGBT. 

In ceea ce priveste serviciile sanitare, se mentioneaza garantarea tratamentului chirurgical si hormonal inclusiv minorilor.

PODEMOS este o miscare de stanga pe modelul SYRIZEI din Grecia. Exista si in Romania o organizatie care se revendica de acest nou val de miscari stangiste asa-zis alternative, DEMOS, din care fac parte multi activisti anti-Coalitia penru Familie. 

Textul integral al proiectului de lege din Spania a fost postat, de curand, pe pagina de Facebook Referendum pentru România. Postarea a fost stearsa, iar pagina a primit avertisment din partea Facebook pentru ca ar incalca regulile comunitatii (!). De asemenea, mai multi utilizatori de Facebook, printre care si liderii CpF, au reclamat ca postarile care contineau textul proiectului de lege le-au fost sterse de catre Facebook.

Redam, mai jos, proiectul de lege tradus pentru siteul Referendum pentru România. Cititi-l cu atentie, caci este vorba despre lumea in care ne putem trezi maine, descoperind ca nu e un cosmar, ci o realitate. Iar intr-o lume guvernata de o astfel de lege, proiectul de referendum al CpF ar trece drept ”infractiune foarte grava”, ar fi amendabila cu zeci de mii de euro, iar cei implicati ar suferi repercusiuni drastice pe plan social. 

Cuvantul Ortodox

CAMERA DEPUTAȚILOR

LEGISLATURA XII

SERIA B: PROPUNERILE DE LEGE pentru 12 mai 2017 nr. 1222 – pag. 1

BULETINUL OFICIAL AL ADUNĂRII GENERALE

PROIECTUL DE LEGE 122/000097

Propunere de lege împotriva discriminării pe criteriul orientării sexuale, al identității, al exprimării de genul, al particularităților sexuale, în favoarea egalității sociale pentru lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali și persoane hermafrodite.

Prezentată de Grupul Parlamentar Unidos Podemos (Uniți Putem)-En Comu Podem-En Marea

STRUCTURA LEGII

TITLU PRELIMINAR: Dispoziții generale

TITLUL I. Capitolul I. Organizare administrativă.

TITLUL II. Politici publice privind garantarea egalității sociale și nediscriminarea persoanelor LGTBI pe criteriul orientării sexuale, al identității sau exprimării de gen sau al particularităților sexuale.

Capitolul II. Despre protecția socială

Capitolul III. Măsuri în Sectorul sănătății publice

Capitolul IV. Măsuri în Mediul familial

Capitolul V.  Despre violența în interiorul genului

Capitolul Vi. Despre administrarea justiției și protecția legală

Capitolul VII. Măsuri în sectorul Educației

Capitolul VIII. Măsuri în domeniul muncii

Capitolul IX. Măsuri privind copiii și tinerii

Capitolul X. Măsuri în domensiul divertismentului, culturii, educației, activităților de relaxare și sportive

Capitolul XI. Despre recunoașterea drepturilor

Capitolul XII. Centrul Național pentru Memoria LGTBI.

Capitolul XIII. Despre azil și măsuri de cooperare internațională

Capitolul XIV. Despre comunicații și media

Capitolul XV. Ordine publică și deprivarea de libertate

Capitolul XVI. Despre Forțele Armate

Capitolul XVII. Despre administrația publică

Capitolul XVIII. Despre trans-identitate și inter-sexualitate

Capitolul XIX. Norme privind încălcarea drepturilor și penalități

Dispoziții adiționale

Dispoziții derogatorii

Dispoziții finale

Articolul 1. Scopul

  1. Scopul acestei legi este să stabilească și să reglementeze principiile, măsurile și resursele ce vor garanta deplin dreptul la egalitate efectivă și reală pentru homosexuali, lesbiene, bisexuali, transsexuali, persoane cu identitate de gen diferită și hermafrodiți, precum și pentru urmașii acestora, prin prevenirea, corectarea și eliminarea tuturor discriminărilor pe criterii de orientare sexuală, expresie și identitate de gen, particularități sexuale, în sectoarele publice și private, la orice vârstă, în sfera privată și publică, precum și la locul de muncă, în mediul social, economic, cultural, al sănătății și educației.
  2. Obiectivul acestei legi este să stabilească și să reglementeze condiții adecvate pentru ca drepturile lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor, persoanelor cu identitate diferită de gen și hermafrodiților, precum și ale urmașilor acestora sau ale grupurilor în care se integrează, să fie reale și efective; să faciliteze participarea și reprezentativitatea în toatea sferele vieții sociale și să contribuie la depășirea stereotipurilor ce afectează negativ percepția socială a acestor grupuri de persoane.

 

Articolul 2. Domeniul de aplicare

  1. Această lege se va aplica oricărei persoane fizice și juridice, din sectorul public sau privat, indiferent de statutul personal sau juridic în care se găsește persoana, fără încălcarea prevederilor legislației internaționale în vigoare, a tratatelor internaționale aplicabile în domeniu, sau a oricărei legislații în vigoare.
  2. Administrația Publică trebuie să garanteze îndeplinirea și aplicarea acestei legi, să promoveze condițiile care să o facă deplin efectivă în cadrul sferelor sale de competență.

 

Articolul 3. Definiții

  1. În sensul acestei legi, anumiți termeni sunt definiți după cum urmează:
  2. a) <Orientare sexuală>: Facultatea de a simți dorință, afecțiune, atracție (fizică sau afectivă) pentru o altă persoană, indiferent că e vorba de angajarea în practici sexuale cu pesoane de alt gen (orientare sexuală de natură heterosexuală), de același gen (orientare sexuală de natură homosexuală), sau indiferent de genul celeilalte persoane (orientare sexuală bisexuală).
  3. b) <Identitate de gen>: Experiența/Conștientizarea internă și individuală a propriului gen în conformitate cu modul în care persoana îl percepe, inclusiv a propriului corp sau a altor expresii ale genului, precum îmbrăcămintea, manierele și modul de exprimare. O astfel de experiență poate presupune modificarea înfățișării sau a funcțiilor corpului prin intervenții medicale și chirurgicale și de altă natură, atâta vreme cât acestea sunt alese în mod liber de persoana interesată.
  4. c) <Transsexual>: orice persoană a cărei identitate de gen nu corespunde cu genul (care i-a fost) atribuit la momentul nașterii.
  5. <Hermafroditism>: Situația în care o persoană prezintă la naștere anatomia sexuală, organe reproductive sau tipar cromozomial ce nu corespund conceptelor social stabilite de bărbat și femeie.
  6. e) <LGBTI>: Un acronim ce se referă la lesbiene, homosexuali, transsexuali, bisexuali și hermafrodiți. Urmașii persoanelor din acest grup sunt de asemenea incluși în acest grup, precum și acele persoane care nu se identifică în mod necesar ca heterosexuale sau bisexuale.
  7. f) <LGBTI-fobia>: Respingerea, repudierea, prejudicierea, discriminarea lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, transsexualilor și persoanelor hermafrodite și identitate diferită de gen.
  8. g) <Expresia de gen>: Exteriorizarea identității de gen a unei persoane, inclusiv exprimarea identității și personalității prin limbaj, înfățișare, alegerea numelui, precum și alte forme de exprimare a atracției sexuale pentru un gen specific.
  9. h) <Realitatea identității diferite de gen>: termen global ce definește o persoană a cărei identitate de gen, expresie de gen și comportament nu se identifică din punct de vedere social cu genul cu care s-a născut. Spre deosebire de transsexuali, aceste persoane nu au o identitate de gen binară și nu simt nevoia să își ajusteze/conformeze identitatea și așteptările sociale. Acest termen se referă la cei care se identifică pe sine ca travestiți, poponari, ciudați sexuali, regine sau alte genuri definite non-normative.
  10. i) ) <Persoane cis-sexuale>: Acele persoane care se identifică pe sine cu genul ce le-a fost atribuit la naștere.
  11. j) <Copii sau persoane cu un comportament de gen non-normativ>: Minori (sau oricine, de orice vârstă) al căror comportament, mod de a se îmbrăca, mod de a se identifica pe sine, etc., nu corespunde așteptărilor culturale de la genul care le-a fost atribuit. Aceștia pot fi transsexuali sau cu identitate diferită de gen, dar nu obligatoriu.
  12. k) <Familii LGBTI>: homosexuali, lesbiene, transsexuali, bisexuali, hermafrodiți având copii sau minori în custodie. Aceștia sunt incluși în colectivul LGBTI și sunt susceptibili să li se aplice discriminări similare.

 

Articolul 7.3 Principii de bază/directoare în sectorul Sănătății

  1. b) Nimeni nu va fi obligat să se supună unui tratament, unei proceduri medicale sau unui examen psihologic care îi limitează libertatea de a-și determina propiriul gen. Serviciile medicale oferite transsexualilor sau persoanelor cu identitate diferită de gen nu se vor acorda sub eticheta patologiilor și se bazează pe principiile codeciziei și a consimțământului informat.
  2. c) Orice profesionist care oferă servicii medicale în sectorul public e obligat să ofere egalitate de tratament persoanelor LGBTI.
  3. d) Terapiile cu scopul de a inversa orientarea sexuală sau identitatea de gen a unei persoane sunt interzise, chiar dacă individul interesat sau reprezentanți săi legali și-au dat consimțământul.
  4. e) Agenția pentru Sănătate Publică va promova instruirea profesioniștilor în domeniul diversității și non-discriminării și trebuie să aibă în vedere/să țină cont de nevoile de sănătate publică spcifice persoanelor LGBTI, inclusiv de drepturile lor sexuale și reproductive. În plus, este necesară adaptarea formularelor pentru a reflecta diversitatea existentă a diversității afectiv-sexuale în cadrul genului și al familiei.

 

CAPITOLUL 1

Despre organizarea administrativă

Articolul 8. Agenția de Stat împotriva discriminării pe criteriile orientării sexuale, a identității de gen, a expresiei de gen și a particularităților sexuale.

  1. Agenția de Stat împotriva discriminării pe criteriile orientării sexuale, a identității de gen, a expresiei de gen și a particularităților sexuale se va constitui ca o entitate de drept public, cu propria identitate juridică și cu prerogative complete în sfera publică, privată și națională și va acționa independent fată de Administrația publică în exercitarea propriilor funcții.

2.b. Se va ghida după prevederile din propria lege și propriul statut, ce vor fi aprobate de guvern prin Decret Regal. Acest organism va avea ca obiectiv nediscriminarea persoanelor pe criteriul orientării sexuale sau a identității de gen.

  1. Funcții:

Agenția de Stat are resonsabilitatea de a iniția proceduri, din proprie decizie sau la cererea unui terț, de a inspecta, instrui, decide și executa proceduri disciplinare pentru încălcarea acestei Legi.

Agenția va colabora cu Ministerul de Finanțe, al Aprării Publice și alte organisme publice.

Agenția va redacta un consimțământ obligatoriu pentru reglementările ce vor decurge din această Lege.

Agenția este obligată să informeze cu privire la Planul Național privind tratamentul egal pentru persoanele LGBTI

Articolul 9. Comisia Interminsterială pentru politici LGBTI.

Guvernul va înființa o Comisie Interminsterială pentru politici LGBTI, cu scopul de a coordona executarea acestora în sfera politicilor LGBTI în cadrul diverselor instituții. Această Comisie va fi parte a Ministerului pentru Sănătate, Servicii Sociale și Egalitate.

 

CAPITOLUL III

Măsuri în sectorul Sănătății

Articolul 16. Administrația Generală a Statului și Guvernele Regionale ale diverselor Comunități Autonome ale Spaniei, prin intermediul propriilor competențe vor:

  1. a) se vor asigura că politicile privind sănătatea publică vor manifesta respect față de persoanele LGBTI și că nu vor trata afecțiunile acestora (direct sau indirect) ca și cum ar reprezenta o patologie.
  2. d) crea mecanisme de participare a persoanelor, entităților și asociațiilor LGBTI la politicile care au legătură cu sănătatea sexuală și reproductivă.
  3. e) garanta studierea, cercetarea, investigarea și dezvoltarea unor politici specifice privind sănătătatea pentru persoanele LGTBI.
  4. f) promova dintre diferitele straturi de instituții medicale pe acele instituții medicale și practici psihologice legitime și respectuoase, în niciun fel ostile în privința orientării sexuale, identității de gen, expresiei de gen și particularităților sexuale.
  5. g) recunoaște dreptul de a accesa mijloace preventive – pentru a garanta o mai mare siguranță a practicilor sexuale, a evita bolile cu transmitere sexuală și tratamentul necesar acestora – și promovează folosirea acestor mijloace.
  6. h) recunoaște dreptul la prevenire, diagnosticare corectă și tratament integrat în funcție de domeniul de aplicare al serviciilor disponibile, ținând cont de expertize, conform celor mai noi descoperiri științifice.
  7. i) include în mod expres realitatea colectivului LGTBI în campaniile de educație sexuală și prevenție a bolilor cu transmitere sexuală, cu atenție specială acordată HIV în contextul relațiilor sexuale. Vor exista campanii de informare privind profilaxia.
  8. j) garanta că profesioniștii din domeniul medical vor avea instruirea necesară și adecvată în chestiunea diversității sociale și a diversității de gen, a diversității familiale, precum și nevoile specifice ale asistenței medicale pentru persoanele LGTBI.
  9. k) crea echipe coordonate de specialiști în domeniul medical ce vor garanta tratamentul nediscriminatoriu pentru persoanele LGTBI ce sunt beneficiare ale serviciilor sistemului de sănătate publică, cu atenție specială acordată persoanelor transsexuale, cu identitate diferită de gen și hermafrodite.
  10. i) asigura că profesioniștii în domeniul asistenței medicale, care detectează o situație de violență discriminatorie exercitată împotriva unei persoane pe criteriul orientării sexuale, identității și expresiei de gen sau a particularităților sexuale, vor informa despre aceasta autoritățile competente. În acest scop, va fi dezvoltat un protocol de acțiune.

Articolul 18. Atenție medicală acordată femeilor lesbiene și bisexualilor.

  1. Administrația Generală a Statului și Comunităților Autonome, în interiorul propriilor competențe, vor promova executarea programelor și protocoalelor specifice ce răspund nevoilor femeilor lesbiene, persoanelor bisexuale și transsexuale, în ceea ce privește sănătatea sexuală și reproductivă.
  2. Tuturor femeilor li se va garanta accesul la tehnicile de reproducere asistată în toate centrele medicale și spitalele statului spaniol ce au în compunere un departament de reproducere umană. Acesta va avea loc indiferent de orientarea sexuală, identitatea și expresia de gen a acestora.

Articolul 19. Drepturi sexuale și reproductive

i.b. Asistența medicală și ginecologică vor include, în toate cazurile, organele rezultate în urma intervențiilor medicale suferite de persoanele transsexuale și cu identitate diferită de gen.

  1. În cazul persoanelor transsexuale și cu identitate diferită de gen, ele pot avea acces la tehnnicile de înghețare ale țesutului gonadic și ale celulelor reproductive pentru a face posibilă obținerea acestora în aceleași condiții ca și ceilalți beneficiari, înainte începerii oricărui tratament care ar putea compromite capacitatea reproductivă a acestora.

Articolul 20. Principii directoare în asistența medicală  pentru persoanele transsexuale și cu identitate diferită de gen

  1. Asistența medicală se va baza pe o perspectivă non-patologică, ceea ce înseamnă că experiența transsexuală și a identității diferite de gen nu reprezintă o boală, o anomalie sau o dereglare, ci o parte a diversității umane. Personalul de asistență medicală va ține legătura cu persoana în privința dezvoltării identității pentru care persoana a optat. Orice test, exploratoriu sau psihologic menit să determine condiția unei persoane transsexuale, cu identitate diferită de gen sau orice altă practică medicală care limitează sau restricționează această libertate este interzisă.
  2. Nimeni nu va fi obligat să se supună unui tratament, unei proceduri medicale, unui examen psihologic sau psihiatric pe care nu îl dorește sau care îi limitează sau restricționează libertatea la autodeterminare a genului.
  3. continuarea asistenței medicale pentru transsexuali și persoanele cu identitate diferită de gen va include crearea unor indicatori privind urmărirea, rezultatele tratamentelor, intervențiilor care au avut loc , cu detalii asupra tehnicilor folosite, complicațiilor și reclamațiilor ce ar putea să apară, precum și a unor indicatori privind evaluarea calității asistenței medicale. Pentru a elabora aceste statistici, va fi creată o bază de date automată, al cărei autor va fi Serviciul de Asistență Medicală corespunzător, în termenii prezenți în normativele de aplicare.

Articolul 20 bis. Beneficii incluse

  1. Administrația Generală a Statului și Comunităților Autonome, în interiorul propriilor competențe vor garanta includerea, atenția și asistența în cadrul domeniului de aplicare specific serviciilor medicale pentru transsexuali și persoane cu identitate diferită de gen.
  2. În interiorul propriilor competențe, acestea vor furniza asigurare și acoperire pentru procesul de reatribuire sexuală în conformitate cu domeniul de aplicare al acestora în fiecare caz. Transsexualii și persoanele cu identitate de gen diferită care au peste 16 ani vor putea furniza propriul consimțământ informat, cu scopul de a beneficia de o reatribuire sexuală pe cale chirurgicală. Din momentul în care au ajuns la pubertate li se va permite să-și dea propriul consimțământ informat pentru a accede la tratamentul cu blockeri hormonali și la terapia de înlocuire a hormonilor.
  3. În conformitate cu propriile competențe, toate serviciile medicale vor include intervențiile necesare și existența unui număr suficient de specialiști pentru derularea procesului de tranziție, inclusiv a intervențiilor chirurgicale. În cazul minorilor, acesta va include tratamentul hormonal la debutul pubertății cu scopul de a evita dezvoltarea unor trăsături sexuale secundare indezirabile, și pe parcursul desfășurării terapiei de înlocuire a hormonilor, atunci când există dovezi că transformările corpulului nu corespund cu vârsta biologică a persoanei, cu scopul de a ajuta dezvoltarea dorită a caracteristicilor secundare.
  4. Transsexualii și persoanele cu identitate diferită de gen care doresc aceasta, vor avea acces la servicii și ajutor psihologic în cabinete de asistență primară sau orice alt serviciu specializat, fără a fi obligați să se supună unei examinări psihologice prealabile.

CAPITOLUL IV

Măsuri cu privire la mediul familial.

Articolul 24. Protejarea diversității familiale.

  1. Administrația Publică trebuie să stabilească mecanismele necesare astfel încât documentația administrativă va fi adecvată și adaptată relațiilor afectuoase ale persoanelor LGTBI și caracterului eterogen al familiei.

Articolul 25. Promovarea și susținerea familiilor LGTBI

  1. Vor fi stabilite de către Administrația Publică programe de informare, în cadrul centrelor de educație/școlilor cu scopul de a disemina/propaga diferite realități afective, de gen și de a combate discriminarea pe criterii sexuale, de identitate de gen, expresie de gen sau particularități sexuale.

CAPITOLUL VI

Despre administrarea justiției și protecția legală

  1. Guvernul și Consiliul General al Puterii Judecătorești al Comunităților Autonome, în interiorul propriilor competențe vor adopta măsurile necesare pentru asigurarea respectului față de diversitatea sexuală și de gen.
  2. Judecătorii, magistrați, consultanții juridici și avocații Administrației Judecătorească/Justiției, doctorii, legiștii, psihologii, asistenții sociali și echipele tehnice, funcționarii publici și restul personalului aflat în serviciul Administrației judecătorești, precum și agenții Forțelor de ordine vor acorda transsexualilor și persoanelor cu identitate diferită de gen, un tratament conform identității asumate.
  3. În cazul în care formularul are rubrici separate pentru fiecare gen, determinarea acestuia se va decide pe baza identității de gen asumate, spre exemplu, în cazul violenței masculine, chiar dacă procesul de rectificare a sexului nu a fost încă declarat în Registrul de stare civilă.
  4. Documentele, chestionarele și formularele ce trebuie completate trebuie redactate astfel încât să respecte diversitatea sexuală și de gen.

Articolul 32. Instruirea.

  1. Guvernul și Consiliul General al Puterii Judecătorești al Comunităților Autonome, în interiorul propriilor competențe vor asigura instruirea obligatorie și vor pune un accent special pus pe diversitatea sexuală și de gen, violența în interiorul genului, violență și infracțiunile generate de ură, care au ca mobil orientarea sexuală, identitatea de gen și particularitățile sexuale, în cadrul cursurilor organizate pentru judecători, magistrați, consultanți juridici și avocații Administrației Judecătorești/Justiției, doctori, legiști, psihologi, asistenți sociali și echipe tehnice, funcționari publici și restul personalului aflat în serviciul Administrației judecătorești, precum și agenții Forțelor de ordine ai statului.
  2. Același instructaj va fi asigurat și agenților de securitate/ordine ai serviciilor private.
  3. Consiliul General al Asociațiilor de Drept Spaniole, Consiliile Autonome ale Asociațiilor de Drept și ale Barourilor de avocați care facilitează servicii legale gratuite și asistență pentru persoanele care au fost arestate, se vor asigura că avocații care oferă aceste servicii au urmat un curs specific privind diversitatea sexuală și de gen, ceea ce va asigura o consultanță profesionale și eficientă în probleme de violență în interiorul genului și infracțiuni generate de ură.

CAPITOLUL VII

Măsuri în sectorul educației

Articolul 40. Un plan extensiv în domeniul educației și diversității

  1. Administrația Generală a Statului și a Comunităților/Regiunilor autonome, în cadrul propriilor competențe, vor trebui să conceapă un plan extensiv de educație, în care se va urmări implementarea non-discriminării și va fi asigurat respectul pentru diversitatea sexuală, de gen și familială, într-o manieră interdisciplinară, în toate situațiile.
  2. Pentru implementarea acestor planuri, Administrația calificată va pune la dispoziție cursuri pentru conștientizarea corpului profesoral în cadrul unor centre permanente de instruire pentru profesori. Realitatea LGTBI și diversitatea familial vor fi implementate cu regularitate în programa de studiu a acestora.
  3. Ca măsuri minime, planul extensiv va conține următoarele puncte:
  4. a) În termeni generali, pe toate nivelurile și subiectele, adoptarea de exerciții și exemple care includ diversitatea sexuală și de gen, precum și diversitatea familial.
  5. b) includerea diversității familiale în educația copiilor.
  6. c) atenție acordată diversității sexuale, de gen și familial în cadrul unor materii precum „Cunoașterea mediului înconjurător”, în ciclul primar.
  7. d) studierea istoriei mișcării LGTBI, ca subiect de studiu în ciclul gimnazial.
  8. Vor fi create și promovate programe de coordonare între sistemele sanitar, social și educațional pentru detectarea și intervenția în cazul situațiilor de risc, atunci cand este pusă în pericol dezvoltarea extensivă a minorilor cu identitate de gen diferită sau a minorilor cu exprimare de gen non-normativă.

Articolul 41. Instruirea profesorilor

  1. Administrația Generală a Statului și a Comunităților/Regiunilor autonome, în cadrul propriilor competențe, vor oferi o instruire care să garanteze conștientizarea și intervenția adecvată a profesioniștilor în domeniul educației, astfel încât aceștia să fie în măsură să elaboreze planuri de educație bazate pe respectful pentru diversitatea sexuală și de gen.
  2. Va fi evaluată atenția acordată diversității sexuale, de gen și familiale, în cadrul examenelor de admitere în corpul profesoral/didactic.

Articolul 42. Activități de conștientizare pe probleme de diversitate sexuală, de gen și familială, pentru tații și mamele elevilor.

Vor fi promovate seminarii și campanii de conștientizare de către centre educaționale, pe tema diversității sexuale și de gen, atât pentru elevi, cât și pentru părinți sau tutori.

Articolul 44. Dreptul la identitate sexual și de gen.

Colectivele de elevi, precum și corpul didactic și cel administrativ, care apelează la serviciile unui centru al sistemului național de educație, ale unui centru de educație – public sau subvenționat – , ale unui centru de instruire, de antrenament, sportiv, sau orice activitate de divertisment, au dreptul să:

  1. Își exteriorizeze propria identitate de gen. Înfățișarea fizică, alegerea ținutei, accesul și utilizarea facilităților respectivului centru vor fi respectate în conformitate cu genul asumat de către persoană.
  2. Își folosească în mod liber numele ales și care va fi reflectat în documentele administrative ale centrului, în special în cele care presupun expunere publică, precum sunt listele de elevi, recensămintele claselor, electorale sau ale alegerilor administrative.

Articolul 45. Material didactic cu respect pentru diversitatea sexuală, de gen și familială

  1. 1. Administrația Generală a Statului și a Comunităților/Regiunilor autonome, în cadrul propriilor competențe, vor garanta prezentarea unor exemple pozitive LGTBI în materialele școlare, într-o manieră care este naturală, respectuoasă și interdisciplinară în cadrul tuturor claselor și nivelurilor sistemului educațional, în conformitate cu materiile și vârstele.
  2. Librăriile școalare vor conține cărți cu teme LGTBI, potrivite elevilor de toate vârstele.

Articolul 46. Despre universități.

  1. Vor fi promovate cercetări teoretice aprofundate pe tema identității de gen sau a diversității sexuale și de gen.
  2. Vor fi create departamente specifice, dotate cu personal, spații și suficiente resurse financiare, pentru a garanta respectul pentru diversitatea sexuală și identitatea de gen în toate campusurile și spațiile universitare.
  3. Vor fi incluse în curricula oficială materii specifice și cursuri despre realitatea LGTBI.
  4. Universitățile vor instrui personalul și studenții facultăților în privința diversității sexuale și a identității de gen.

CAPITOLUL VIII

Măsuri în sectorul muncii

Articolul 49. Despre promovarea angajării persoanelor transsexuale și cu identitate diferită de gen.

  1. Vor fi prevăzute reduceri la impozite, garanții și subvenții în toate contractele de angajare care conțin anumite tipuri de criterii privind egalitatea de șanse/oportunități. Reducerile vor presupune măsuri directe, precum reduceri ale impozitului pe venit; sau măsuri indirecte, precum reducerea impozitului pe venit, dedusă la sursă, în primii 5 ani ai contractului, alături de alte măsuri.

CAPITOLUL IX

Măsuri privin copii și tinerii

Articolul 57. Va fi implementată educația privind diversitatea sexuală, de gen și familială pentru instructorii de copii și tineret.

CAPITOLUL X

Măsuri în domeniul divertismentului, culturii, petrecerii timpului liber, educației și sportului

Articolul 58. Despre cultură și divertisment

  1. Diversitatea sexuală, identitatea și expresia de gen, trebuie să reprezinte părți ale unei culturi înglobante și diverse ce apără drepturile fiecărui individ. Vor fi adoptate măsuri care să garanteze non-discriminarea pe criteriul orientării sexuale, ale identității și expresiei de gen sau al particularităților sexuale, în domeniul culturii și divertismentului.
  2. Administrația Generală a Statului și a Comunităților/Regiunilor autonome, în cadrul propriilor competențe, vor adopta măsuri pentru a sublinia și promova diversitatea sexuală, identitatea și expresia de gen în domeniul culturii și al divertismentului prin:
  3. a) emisiuni și producții cultural pentru toate vârstele
  4. b) competiții culturale și expoziții
  5. c) evenimente sportive
  6. d) colecții documentare
  7. e) proiecte legate de recuperarea memoriei istorice
  8. f) materiale de studiu în educație non-formală
  9. g) activități recreative și divertisment
  10. h) sărbătorirea unor date commemorative
  11. i) spectacole, festivități folclorice și tradiționale
  12. Administrația Generală a Statului și a Comunităților/Regiunilor autonome, în cadrul propriilor competențe, vor garanta existența unui fond documentar în biblioteci pe subiectul LGBTI, care să promoveze și să disemineze diversitatea sexuală și identitatea de gen. În bibliotecile municipale, din orașe cu peste 20 000 de locuitori existența fondurilor destinate acestui subiect va fi obligatorie și va fi reglementată de Centrul Național pentru Memoria Istorică LGBTI – instituție reglementată în cuprinsul prezentei legi.
  13. Administrația Generală a Statului, a Comunităților/Regiunilor autonome și autoritățile locale în cadrul propriilor competențe, vor adopta măsurile necesare pentru a preveni actele de discriminare pe criteriul orientării sexuale și al identității și expresiei de gen, sau al particularităților sexuale, în cadrul spectacolelor și activităților culturale.
  14. Administrația Generală a Statului, a Comunităților/Regiunilor autonome și autoritățile locale în cadrul propriilor competențe, vor promova vizibilitatea LGBTI în spațiul public, așezând monumente sau denumind străzi după aceasta.
  15. Administrația Generală a Statului, a Comunităților/Regiunilor autonome și autoritățile locale în cadrul propriilor competențe, vor promova cunoașterea și aplicarea corectă a dreptului de acces în domeniul restaurantelor și divertismentului, astfel încât acest drept nu este aplicat într-o manieră discriminatorie față de persoanele LGBTI.

CAPITOLUL XII

Centrul Național pentru Memoria Istorică a LGTBI

Articolul 62. Centrul Național pentru Memoria Istorică a LGTBI

  1. Va fi creat Centrul Național pentru Memoria Istorică a LGTBI.
  2. Centrul Național pentru Memoria Istorică a LGTBI va fi conectat cu Sistemul național de biblioteci și Arhiva Națională de Filme
  3. Centrul Național pentru Memoria Istorică a LGTBI va găzdui arhive, înregistrări, documente, inclusiv audio-vizuale, ale organizațiilor LGTBI și ale sectoarelor LGTBI și documentație de Memorie Istorică, precum și istoria represiunii persoanelor LGTBI în Spania.
  4. Fondurile documentare care vor fi păstrate în Centrul Național pentru Memoria Istorică a LGTBI vor fi deschise accesului liber pentru toți cetățenii.
  5. Centrul Național pentru Memoria Istorică a LGTBI va promova diseminarea și activitatea de cercetare privind recuperarea Memoriei Istorice LGTBI și va publica materiale conexe acesteia.
  6. Centrul Național pentru Memoria Istorică a LGTBI va putea ajunge la un acord cu Ministerul Educației privind publicarea unor cărți specifice privind LGTBI.
  7. Centrul Național pentru Memoria Istorică a LGTBI va fi în măsură să stabilească protocoale de colaborare cu organizațiile de Memorie Istorică din Spania și cu festivalurile de film LGTBI, pe tot cuprinsul teritoriului național.

CAPITOLUL XIV

Media și Comunicațiile

Articolul 65. Tratament egal privind informațiile și comunicațiile.

  1. Administrația Generală a Statului și a Comunităților/Regiunilor autonome, în cadrul propriilor competențe, vor urmări, în propriile media și comunicațiile publice, precum și în cele care primesc susținere financiară sau finanțare publică din partea Administrației, conștientizarea și diseminarea și transmisiunea privind diversitatea sexuală, expresia și identitatea de gen, transmițând un conținut care va veni în ajutorul unei percepții lipsite de stereotipuri a acestui grup, precum și în ajutorul cunoașterii și difuzării nevoilor și realității persoanelor LGBTI.
  2. Recomandările privind terminologia lingvistică și expresia vor fi stabilite precum și tratamentul și utilizarea unor imagini și fotografii cu referire la orientarea sexuală, identitatea și expresia de gen.
  3. Conținutul transmisiunilor și al materialelor publicitare va fi supravegheat astfel încât acestea să fie respectuoase la adresa persoanelor LGTBI.
  4. Media și comunicațiile vor fi supravegheate astfel încât acestea să includă în programele lor pentru toate categoriile de vârstă, diversitatea orientărilor sexual, a expresiei și identitățiii de gen, inclusiv diversitatea familială LGTBI.

Articolul 66. Codul Deontologic

Administrația Generală a Statului și a Comunităților/Regiunilor autonome, în cadrul propriilor competențe, vor urmări ca în codul deontologic al media și comunicațiilor proprii să fie inclusă diversitatea sexuală și de gen ce nu contravin prezentei Legi.

CAPITOLUL XV

Ordinea publică și deprivarea de libertate

Articolul 67. În sfera ordinii publice, Administrația Generală a Statului și a Comunităților/Regiunilor autonome, în cadrul propriilor competențe, vor:

  1. asigura instruirea specifică obligatorie privind diversitatea sexuală și de gen, violența în interiorul genului/de gen, violența pe criteriul urii, cauzată de LGTBI-fobie, pe parcursul instruirii membrilor Corpului și Forțelor de Ordine ale Statului.
  2. urmări ca transsexualii și persoanele cu identitate diferită de gen vor primi un tratament corespunzător identității asumate, inclusiv în privința celulelor în care vor fi distribuiți. În perioada privării de libertate, continuarea tratamentului hormonal și a oricărui tratament medical trebuie garantată, și chiar a oricărui tratament pe care doresc să îl înceapă.
  3. procedurile de înregistrare și identificare pentru transsexuali și persoanele cu identitate diferită de gen va fi stabilită în conformitate cu identitatea asumată pentru a li se garanta demnitatea. Pentru persoanele care nu se identifică cu niciun gen, posibilitatea de a opta pentru un alt agent de poliție, de orice sex va fi pusă la dispoziția acestuia în timpul în care are loc intervenția poliției.
  4. documentele, formularele, chestionarele sau orice alte instanțe folosite de către Corpul și Forțele de Ordine al Statului vor respecta diversitatea sexuală și de gen.

CAPITOLUL XVI

Referitor la Forțele Armate

Articolul 68. Guvernul va garanta egalitatea reală și efectivă, precum și non-discriminarea persoanei LGBTI care face parte din Forțele Armate. Pentru a face asta, vor:

  1. garanta dreptul la intimitate al persoanelor LGTBI care fac parte din Forțele Armate.
  2. proceda, în mod obligatoriu, la acțiuni de sensibilizare cu privire la diversitatea sexuală și de gen, destinate personalului militar.
  3. introduce, în mod obligatoriu, în planificarea materialelor de instruire ale Forțelor Armatei, a diversității orientărilor sexuale și a identității de gen.
  4. garanta tuturor transsexualilor și persoanelor cu identitate diferită de gen, pe tot parcursul rămânerii lor în cadrul Forțelor Armate, inițierea sau continuarea oricărui tratament medical și hormonal, inclusive a operațiilor de reatribuire.
  5. ține sub observație modul în care sunt tratați transsexualii și hermafrodiții, și anume să primească un tratament conform identității asumate de aceștia.

CAPITOLUL XVII

Referitor la Administrația Publică

Articolul 74. Despre inversarea sarcinii probei

  1. În conformitate cu ceea ce este stabilit prin legile procedurale și normativele de reglementare ale procedurilor administrative, atunci când reclamantul sau persoana interesată susține că a fost discriminat(ă) pe criteriul orientării sexual, al identității sau expresiei de gen, sau al particularităților sexuale și formulează o suspiciune motivată, apărătorul celui acuzat de discriminare va trebui să furnizeze o justificare fundamentată, obiectivă și rezonabilă a măsurilor adoptate, pe principiul proporționalității.
  2. Faptele și suspiciunile pe temeiul cărora poate fi determinată existența discriminării pe criteriul orientării sexuale, al identității sau expresiei de gen sau al particularităților sexual, pot fi de orice natură, cu condiția să fie legale/legitime, să nu aducă prejudicii procedurilor și măsurilor luate conform regulamentelor organizației, coexistenței sau disciplinei instituțiilor sau serviciilor publice. Se poate ține, de asemenea, seama de probe statistice și teste de situație.
  3. Corpul administrativ care aplică sancțiunile, în cazul autosesizării sau la sesizarea cuiva, poate pretinde rapoarte sau opinii din partea organismelor de resort specializate în egalitatea de gen.

4 prevederile de la Secțiunea1 nu sunt aplicabile în cazul procedurilor penale și procedurilor de sancționare administrativă.

CAPITOLUL XVIII

Despre identitatea diferită de gen și hermafroditism

Articolul 77.  Fiecare persoană are dreptul la recunoașterea propriei identități determinate în mod liber și să fie tratată în conformitate cu aceasta, independent dacă a obținut sau nu recunoașterea legală a acesteia.

CAPITOLUL XIX

Reguli privind încălcarea drepturilor și penalități

Articolul 90. Regimul infracțiunilor și sancțiunilor.

  1. infracțiunile clasificate ca minore conform prezentei Legi expiră după șase luni. Cele clasificate ca serioase/grave, după un an. Iar cele clasificate ca foarte serioase/grave, după trei ani.
  2. Sancțiunile impuse în conformitate/sub acoperirea prezentei Legi expiră după trei luni, dacă sunt minore; după șase luni, dacă sunt serioase/grave; după un an, dacă sunt foarte serioase/grave.
  3. Termenul de prescripție al infracțiunii este calculat începând cu ziua imediat următoare producerii infracțiunii.
  4. Termenul de expirare al sancțiunilor este calculat din momentul în care s-a pronunțat hotărârea de impunere a sancțiunii.

Articolul 92. Procedura.

  1. Următoarele măsuri provizorii pot fi adoptate:
  2. a) anularea temporară a activităților și serviciilor
  3. b) anularea licențelor sau autorizațiilor corespunzătoare
  4. c) anularea sau interzicerea emisiunii/spectacolului public sau a activității de divertisment
  5. d) închiderea temporară a locațiilor destinate publicului prin sigilarea acestora.
  6. e) sechestrarea împrumuturilor
  7. f) poprirea preventivă a bunurilor, chiriilor, a bunurilor fungibile în bani, prin aplicarea unor prețuri corecte.
  8. g) sechestrarea, reținerea, imobilizarea proprietăților
  9. h) supravegherea și blocarea veniturilor provenite dintr-o activitate considerată ilicită și care ar trebui interzisă sau întreruptă.
  10. i) ordonarea sau constituirea unor depozite echivalente cantității creanțelor
  11. j) alte măsuri care, pentru protecția drepturilor reclamantului sunt prevăzute specific de lege sau sunt considerate necesare pentru executarea eficientă a hotărârii.

Articolul 94. Infracțiuni

  1. Infracțiunile stabilite în conformitate cu prezenta Lege sunt calificate drept minore, grave și foarte grave, conform naturii obligației încălcate și magnitudinea dreptului încălcat, atâta timp cât nu constituie o crimă.
  2. Infracțiunile minore sunt:
  3. a) Punerea în circulație, prin orice mijloace sau metode, de expresii, imagini sau conținuturi grafice de orice fel care sunt jignitoare sau degradante pe motiv de orientare sexuală, identitate sau expresie de gen sau particularități sexuale, împotriva persoanelor LGTBI sau a familiilor acestora.
  4. b) refuzul de a facilita sau refuzul parțial de a colabora la investigarea corpului de infracțiuni calificate de prezenta Lege.
  5. c) reducerea/tăierea din bunurile personale sau a proprietăților pe motivul orientării sexuale, al identității sau expresiei de gen sau a particularităților sexuale, aparținând persoanelor LGTBI sau a familiilor acestora.
  6. Infracțiunile grave sunt:
  7. b) punerea în circulație în mod repetat de expresii, imagini sau conținuturi grafice de orice fel care sunt jignitoare sau degradante, pe motiv de orientare sexuală, identitate sau expresie de gen sau particularități sexuale, împotriva persoanelor LGTBI sau a familiilor acestora.
  8. c) publicarea repetată pe internet sau în medii de socializare a unor expresii, imagini sau conținuturi grafice de orice fel, care sunt jignitoare sau degradante pentru persoanele LGTBI sau familiile acestora, pe motivul orientării sexuale, identității sau expresiei de gen sau particularității sexuale.
  9. d) când prprietarul sau furnizorul de servicii sau societatea de informații nu îndepărtează expresiile, imaginile sau conținuturile grafice de orice fel care sunt jignitoare sau degradante, pe motiv de orientare sexuală, identitate sau expresie de gen sau particularități sexuale, din conținutul website-urilor sau mediilor de socializare virtual, atunci când existența acestora este probată.
  10. f) propagarea în mediul virtual – internet, medii de socializare – a oricărui de fel de expresie, imagine sau conținut grafic care sunt jignitoare sau degradante pentru persoanele LGTBI sau familiile acestora, pe motivul orientării sexuale, identității sau expresiei de gen sau particularității sexuale.
  11. g) limitarea, împiedicarea, obstrucționarea de către un funcționar public sau un individ responsabil cu un serviciu public, a accesului unor persoane LGTBI sau famililor acestora, la un beneficiu la care sunt îndreptățite, pe motivul orientării sexuale, identității sau expresiei de gen sau particularității sexuale. (complementar Articolului 511 din Codul Penal) sau impunerea unor condiții împovărătoare la muncă sau în cazul unui divertisment.
  12. h) ) limitarea, împiedicarea, obstrucționarea de către un profesionist sau întreprizător a accesului unor persoane LGTBI sau famililor acestora, la benefiici sau bunuri la care sunt îndreptățite, pe motivul orientării sexuale, identității sau expresiei de gen sau particularității sexuale. (complementar Articolului 511 din Codul Penal) sau impunerea unor condiții împovărătoare la locul de muncă sau în cazul unui divertisment.
  13. n) producerea, folosirea sau propagarea în școlile aflate în administrația generală a statului a unor manual sau materiale educaționale care încalcă demnitatea persoanelor LGTBI.
  14. Infracțiunile foarte grave sunt:
  15. e) solicitarea prin orice mijloace sau procedure a unor acte publice care au ca obiectiv să promoveze, să încurajeze, să incite în mod direct sau indirect, la discriminare, ură sau violență împotriva persoanelor pe criteriul orientării sexuale, al identității sau expresiei de gen sau a particularităților sexuale.
  16. h) Jignirea repetată prin publicarea pe internet sau în medii de socializare a unor expresii, imagini sau conținuturi grafice de orice fel, care sunt jignitoare sau degradante pentru persoanele LGTBI sau familiile acestora, pe motivul orientării sexuale, identității sau expresiei de gen sau particularității sexuale.

Articolul 96. Sancțiuni

1 Infracțiunile minore vor fi penalizate cu avertisment sau amendă în valoare de până la 3000 euro.

  1. infracțiunile grave vor fi penalizate cu amendă între 3001 și 20 000 euro. În plus, unele dintre următoarele pot fi impuse ca sancțiuni secundare:
  2. a) interzicerea accesului la orice fel de serviciu public aparținând Administrației, pentru o perioadă de până la un an.
  3. b) interzicerea angajării pe un post din Administrație, din cadrul organismelor sale autonome sau alte entități/instituții publice pentru o perioadă de până la un an, inclusiv un an.
  4. infracțiunile foarte grave vor fi penalizate cu o amendă cuprinsă înte 20 001 și 45 000 euro. În plus, unele dintre următoarele pot fi impuse ca sancțiuni secundare:
  5. a) închiderea activității sau a serviciilor pe o perioadă de maxim 2 ani.
  6. b) refuzul licențelor sau autorizațiilor de funcționare.
  7. c) închiderea locațiilor destinate publicului, pentru o perioadă de maxim 2 ani.
  8. d) interzicerea accesului la orice fel de asistență publică din partea Administrației, pentru o perioadă de până la 2 ani. În cazul recidivei se poate ajunge la o perioadă maximă de 5 ani.
  9. e) interzicerea angajării pe un post din Administrație, din cadrul organismelor sale autonome sau alte entități/instituții publice pentru o perioadă de până la 2 ani. În cazul recidivei se poate ajunge la o perioadă maximă de 5 ani.
  10. f) descalificare temporară pentru o perioadă de până la 2 ani de la furnizarea de servicii publice. În cazul recidivei se poate ajunge la o perioadă maximă de 5 ani.

În cazul oricărei infracțiuni, indiferent de natură, va avea loc stoparea, distrugerea, ștergerea sau dezactivarea cărților, fișierelor, documentelor, articolelor în orice fel de format, care reprezintă obiectul infracțiunii de natură administrativă stabilite prin prezenta Lege, precum și a mijloacelor prin care s-a produs infracțiunea. Atunci când crima a fost comisă prin intermediul tehnologiei informației sau comunicațiilor, se va proceda la retragere. În cazul în care s-a produs prin intermediul website-urilor sau serviciile societății informatice, conținutul la care se face referire în secțiunea anterioară a fost transmis în mod exclusiv sau în principal, accesul va fi blocat sau va fi întreruptă furnizarea accesului.

Atunci când se impun sancțiuni, dacă nu sunt foarte grave, iar persoana ultragiată consimte, sancțiunea economică va fi înlocuită cu: prestarea unei activități neremunerate în folosul societății, în domeniul social, educațional, prin atribuirea de responsabilități menite să repare prejudiciul, punându-se în slujba persoanelor vătămate prin acte de discriminare; prin participarea la un curs de conștientizare privind tratamentul egal și non-discriminarea, cu scopul de a repara prejudiciul moral produs victimelor și persoanelor afectate.

Dieta alcalină

Dieta alcalina – secretul longevitatii si aliatul de baza contra bolilor cronice

Exista tot felul de diete – unele bune, altele mai putin bune – dar probabil ca cea mai buna dintre acestea, care sustine longevitatea si protejeaza de boli, este cea alcalina. Iar studiile o confirma.

analiza efectuata in 2012 si publicata in Revista de Sanatate a Mediului a descoperit ca echilibrarea pH-ului printr-o dieta alcalina poate ajuta la reducerea morbiditatii cauzata de boli si afectiuni cronice – ca hipertensiune, diabet, artrita, deficitul de vitamina D si densitatea scazuta a oaselor, pentru a enumera doar cateva dintre ele.

Cum actioneaza dieta alcalina? Cercetarile arata ca regimurile alimentare ce contin alimente puternic alcaline  – cum ar fi legume proaspete, fructe si proteine vegetale neprocesate – ridica nivelul alcalin al pH-ului din urina, ajutand la mentinerea sanatatii celulare si la un echilibru de minerale esentiale in corp.

Dietele alcaline au dovedit ca previn formarea de placa pe vasele de sange, impiedica acumularea de calciu in urina, previn formarea pietrelor la rinichi, intaresc oasele, reduc pierderea de masa musculara sau crampele si multe altele.

Ce este dieta alcalina?

O dieta alcalina este o dieta care echilibreaza pH-ul lichidelor din corp, inclusiv al sangelui si urinei. Nivelul pH-ului este influentat in mare parte de densitatea minerala a alimentelor consumate. Toate organismele vii si formele de viata de pe pamant depind de mentinerea nivelului pH-ului si deseori se spune ca nicio boala sau afectiune nu poate apare intr-un corp care are pH-ul neutru sau usor alcalin.

Desi nu toti specialistii sunt de acord cu aceasta afirmatie, majoritatea dintre ei sunt de parere ca este important pentru calitatea vietii ca pH-ul din sange sa se mentina in jurul valorii de 7.365–7.4. Corpul uman face eforturi uriase pentru a mentine nivelul pH-ului la valori sigure.

Intervalul in care poate varia nivelul pH-ului este intre 7.35 si 7.45, in functie de momentul zilei, alimentatie, ultima masa si ultima iesire la baie. In cazul unor dezechilibre electrolitice si al unui consum frecvent de alimente acide, modificarile pH-ului favoriza o stare de „acidoza” accentuata.

Ce inseamna, de fapt, „nivelul pH-ului”?

PH este prescurtarea de la „potentialul de hidrogen”. Este un indicator al aciditatii sau alcalinitatii lichidelor si tesuturilor din corp. Este masurat pe o scara de la 0 la 14. Cu cat o solutie este mai acida, cu atat pH-ul este mai scazut. Cu cat este mai alcalina, cu atat valoarea acestuia este mai ridicata. Un pH de aproximativ 7 este considerat neutru, dar avand in vedere ca in corpul uman nivelul este de aproximativ 7.4, se considera ca cel mai sanatos pH este cel usor mai alcalin, iar nivelul pH-ului este diferit in corp, stomacul fiind zona cea mai acida.

Chiar si o modificare minora in nivelul pH-ului poate cauza probleme majore la multe vietuitoare. De exemplu, din cauza unor factori de mediu, cum ar fi o depunere mai mare de CO2, nivelul pH-ului din ocean a scazut de la 8.2 la 8.1 si multe forme de viata din ocean au avut de suferit. Nivelul pH-ului este crucial si pentru plante si poate afecta continutul de minerale din alimentele pe care le consumam. Mineralele din ocean, sol si corpul uman sunt folosite ca amortizoare pentru a mentine nivelul optim de pH, de aceea, cand creste aciditatea scad mineralele.

Cum functioneaza dieta alcalina

Iata un scurt istoric despre aciditatea/alcalinitatea din alimentatia umana si cateva informatii generale despre beneficiile dietei alcaline:

  • Cercetatorii cred ca in ceea ce priveste nivelul de aciditate din alimentatie umana, “s-au produs multe schimbari din vremea civilizatiilor de vanatori si pana in prezent.” In urma revolutiei agricole si apoi odata cu industrializarea la scara larga a sursei de hrana din ultimii 200 de ani, ceea ce consumam are mult mai putin potasiu, magneziu si clor, dar mai mult sodiu, comparativ cu alimentatiile din trecut.
  • In mod normal rinichii mentin nivelul de electroliti (respectiv calciu, magneziu, potasiu si sodiu). Cand suntem expusi la substante extrem de acide, acesti electroliti sunt folositi pentru a combate aciditatea.
  • Conform analizei din Revista de Sanatate a Mediului mentionata anterior, proportia de potasiu si sare din alimentatia majoritatii oamenilor s-a modificat dramatic. Potasiul era prezent intr-o proportie de 10:1 fata de sodiu, insa acum proportia a scazut la 1:3. Persoanele care consuma asa-numita “dieta standard” consuma acum in medie de trei ori mai mult sodiu decat potasiu!
  • Multi copii si adulti in ziua de azi consuma alimente cu continut mare de sodiu si foarte scazut nu numai in magneziu si potasiu, ci si in antioxidanti, fibre si vitamine esentiale. Pe langa aceasta, o alimentatie de acest tip mai contine si grasimi rafinate, zaharuri simple, sodiu si clorura.
  • Toate aceste modificari in alimentatia umana au dus la tot mai multe cazuri de “acidoza metabolica.” Cu alte cuvinte, nivelul pH-ului in corpul multor oameni nu mai este de mult la un nivel optim. In plus, multi sufera din cauza aportului scazut de nutrienti si a carentelor de potasiu si magneziu.
  • Acest lucru duce la accelerarea procesului de imbatranire, pierderea progresiva a functiei organelor si la degradarea tesuturilor si a masei osoase. Nivelul marit de aciditate forteaza corpul sa-si procure mineralele necesare din rezervele localizate in oase, celule, organe si tesuturi.

Beneficiile dietei alcaline

1. Protejeaza densitatea osoasa si masa musculara

Aportul de minerale joaca un rol important in dezvoltarea si mentinerea structurii osoase. Studiile arata ca un consum mai mare de legume si fructe ofera o protectie mai buna celor care sufera de o scadere a tariei oaselor si o pierdere musculara odata cu varsta, o conditie numita sarcopenie.

dieta alcalina poate echilibra proportiile de minerale importante pentru consolidarea oaselor si mentinerea masei musculare slabe, respectiv calciu, magneziu si fosfat. Dietele alcaline imbunatatesc productia de hormoni de crestere si absorbtia de vitamina D, care protejeaza oasele si amelioreaza multe alte afectiuni cronice.

2. Scade riscurile de hipertensiune si accident vascular

Unul dintre efectele anti-imbatranire ale dietei alcaline este reducerea inflamatiei si cresterea productiei de hormoni de crestere. Acest lucru s-a dovedit ca imbunatateste sanatatea cardiovasculara si ofera protectie impotriva unor probleme cum ar fi colesterolul marit, hipertensiunea, pietrele la rinichi, accidentul vascular si chiar pierderea memoriei.

3. Reduce durerea cronica si inflamatia

O serie de studii efectuate au descoperit o legatura intre dieta alcalina si niveluri reduse de durere cronica. Acidoza cronica s-a dovedit ca poate cauza dureri cronice de spate si de cap, spasme musculare, simptome menstruale, inflamatie si dureri articulare.

Un studiu efectuat de Societatea pentru minerale si oligo elemente din Germania a descoperit ca atunci cand pacientii cu dureri cronice de spate au primit zilnic un supliment alcalin timp de patru saptamani, 76 din cei 82 de participanti la studiu au raportat o scadere semnificativa a durerii masurata la “scara Arhus pentru durerea lombara.”

4. Mareste capacitatea de absorbtie a vitaminelor si previne carenta de magneziu

O crestere a nivelului de magneziu este necesara pentru functionarea a peste sute de enzime implicate in procesele si sistemele din corp. Multi oameni au carente de magneziu si, prin urmare, manifesta complicatii cardiace, dureri musculare, dureri de cap, dificultati de somn si anxietate.

Magneziul este necesar si in activarea vitaminei D si prevenirea carentei acesteia, importanta pentru functionarea endocrina si imunitara.

5. Mareste imunitatea si protejeaza de cancer

Cand celulele nu au suficiente minerale pentru a elimina reziduurile sau pentru a oxigena corespunzator corpul, intregul organism are de suferit. Absorbtia vitaminelor este compromisa de pierderea de minerale, in timp ce toxinele si patogenii se acumuleaza in corp si slabesc sistemul imunitar.

Studiile publicate in Revista britanica de radiologie au aratat ca moartea celulara canceroasa (apoptoza) apare mai repede intr-un corp alcalin. Preventia cancerului se crede ca este asociata cu o modificare a pH-ului spre alcalin, datorita schimbarii sarcinii electrice si a eliberarii componentelor de baza ale proteinelor. Alcalinitatea reduce inflamatia si riscul de boli cum e cancerul – in plus, alimentatia alcalina este benefica si pentru anumiti agenti din chimioterapie care necesita un pH mai ridicat pentru a functiona corespunzat