Pasca fara aluat cu branza dulce si lamaie

Pasca fara aluat cu branza dulce si lamaie

de RuxyRux in Dulciuri16 Apr 2015 | 6636 vizualizari

Pasca fara aluat cu branza dulce si lamaie

 

Ii puteti spune cum doriti; prajitura cu branza dulce, pasca, cheesecake, dar este una dintre cele mai pufoase si delicioase prajituri cu branza dulce pe care le-am gustat vreodata! Si a doua zi veti vedea ca ramane la fel de pufoasa (nu devine cauciucata) si isi pastreaza gustul aromat minunat!

 

INGREDIENTE

  • 150 gr unt
  • 1 lamaie mare coaja si zeama
  • vanilie
  • 5 linguri amidon
  • 1 kg branza de vaci cremoasa( Pillos de la Liddl e pefecta)
  • 5 oua
  • 250 gr zahar
  • 1 praf de copt
  • 1 canita de stafide tinute in rom si esenta de rom
Portii: 15
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Pasca fara aluat cu branza dulce si lamaie:

Untul se topeste intr-un ibric si apoi se raceste brusc.( eu pun un vas cu apa rece si asez ibricul in el).
Separam albusurile de galbenusuri.
Galbenusurile se freaca usor ca la o maioneza cu untul topit si racit, pana se ingroasa apoi se lasa deoparte.
Branza dulce se amesteca bine cu jumatate din cantitatea de zahar si vanilie apoi punem coaja de lamaie.
Se adauga in branza dulce, lingura cu lingura din maioneza de galbenusuri si unt. Punem si amidonul si praful de copt pe care-l stingem cu zeama de la o lamaie. Amestecam bine cu un tel.
Mixam bine albusurile cu jumatate din cantitatea de zahar, pana devin lucioase.
Incorporam crema de albus in compozitie cu un tel amestecand usor de jos in sus prin invaluire. Este momentul sa adaugam si stafidele pe care le-am tinut in cateva linguri de Havana Rhum si o esenta de rom. Desigur daca nu va place ideea renuntati sau adaugati altceva, merisoare, agrise…etc…
Ungem o tava( forma, eu am avut una patratoasa cu inel culinar) in stil clasic cu unt si faina si turnam compozitia.
Coacem prajitura 30 de minute la 180 de grade apoi reducem focul la 170 grade pana la sfarsitul coacerii ( inca 30 sau 40 de minute) La mine prajitura a stat o ora si zece minute la cuptor. Trebuie sa va spun ca este gata atunci cand devine ferma deasupra si sa stiti ca nu trece testul scobitorii dar sa nu va speriati, dupa o ora este cu siguranta coapta.
Eu m-am temut sa nu se arda si am pus deasupra o foaie de copt…n-am facut prea bine deoarece atunci cand am ridicat-o s-a lipit de prajitura si i-a cam stricat aspectul.
Daca doriti sa o taiati bine va trebui sa o lasati sa se raceasca complet. Eu n-am procedat asa si rau am facut pentru ca nu am reusit sa o portionez mai frumos. Si totusi…conteaza cel mai mult gustul zic eu…care este unul exceptional!
Am fotografiat prajitura in gradina sub un copac inflorit asa ca sa miroasa si mai mult a primavara:)

Daca ti-a placut reteta noastra „Pasca fara aluat cu branza dulce si lamaie” nu uita sa-i faci un review.