Exorcismele Sfântului Vasile cel Mare

Exorcismele Sfântului Vasile cel Mare

 

Exorcizări publice şi private

La 1 Ianuarie, în bisericile creştine, după liturghie, se citesc Molitvele (sau Exorcismele) lui Vasile cel Mare. Astfel că, de Anul Nou, oamenii au şansa să afle şi conţinutul, şi puterea Exorcismelor Sfântului Vasile. Toţi pot să beneficieze de cea mai eficientă “dezlegare” şi alungare a răului din om şi ardere a impurităţilor adunate un an de zile.

Cine este invitat cu precădere să asiste la slujbele în care se citesc exorcisme? Ele, Exorcismele, îi ajută întâi pe cei cu un dezechilibru psihic; dar ele fac bine şi-n cazul unor boli corporale care au origine psihică.

 

Legările oculte şi autolegările

Exorcism, în sens specializat, înseamnă: “Putere lăsată de Iisus Hristos  bisericii pentru a izgoni diavolii” (definiţie din “Dicţionar creştin explicativ” de T. Langa).

Exorcismul, marea dezlegare, este operat de preoţi special pregătiţi. O formă de exorcism se practică regulat la Botezul copiilor, când naşii sunt exorcizaţi (se leapădă de Satana). El se mai practică terapeutic, în cazul căderii sub legare malefică.

În sens general, extins, exorcisme înseamnă orice alungare a răului, ca el să nu prindă rădăcini; orice paraziţi ai minţii, care blochează energiile şi produc ratarea, boala sau moartea. Ce sunt aceşti paraziţi? Unii le zic “draci”, alţii le zic “entităţi malefice”. În gândirea animistă, întâlnită la mulţi semeni ai noştri. “Entităţile malefice” sunt complexe psihice personificate. Metaforic, isihaştii vorbesc despre “dracul lăcomiei”, al slavei deşarte, al mâniei.  Aceşti “draci” îi “leagă” pe oameni, adică le îngustează mintea, le împuţinează viaţa.

 

Cine cade sub legare?

Legările sunt spontane; dar sunt şi “aruncate” de vrăjitor. În mod general, oamenii cad sub propria lor legare: când acumulează erori, frică, tendinţe vicioase. Acestea blochează energii mentale şi conduc la comportament de eşec.

Alteori există legări oculte, cele care survin prin practica magiei, a vrăjitoriei.

De aceea sunt necesare dezlegări periodice, indiferent dacă eşti sub povara unor erori acumulate în timp (legări accidentale), fie că eşti sub silnicia unei legări oculte.

 

“Orice om este virtual bolnav şi muritor”

S-a statornicit obiceiul ca, la 1 Ianuarie, să se citească rugăciunile dezlegării pentru toţi creştinii. Ele se citesc public pentru că “orice om este virtual bolnav şi muritor”, el este supus căderii, iar curăţirea sau dezlegarea ciclică îl menţin sub binecuvântare şi protecţie divină.

Exorcismele anuale se asociază minunat cu dezlegările pe care le dau duhovnicii la spovedanie şi împărtăşanie.

Molitvele lui Vasile cel Mare sunt tainice. Nu reproducem aici textele celor trei rugăciuni; ele se află în Molitvelnice, dar citirea personală este oprită. Ele se citesc numai de preoţi special rânduiţi, sau ierarhi, în context special. Nu trebuie citite prea des, pentru ca efectul lor percutant să nu se tocească. (La fel cum tehnicile proiective, în psihoterapie, nu trebuie aplicate prea des aceleiaşi persoane). De aceea, ele se citesc public doar o dată pe an; ca o eliberare de posibila acumulare inconştientă a răului. La unele biserici se citesc săptămânal, după Sfântul Maslu. Această practică este dezavuată. La mănăstirile unde se fac exorcizări, ele se citesc când este cazul.

În cele ce urmează dăm însă explicaţii privind acţiunea de purificare şi vindecare prin cele trei molitve, ca atunci când un penitent sau bolnav le va primi, să le fructifice mai cu folos.

 

Primul exorcism:

Denunţarea tăietorilor vieţii

Molitvele sau Exorcismele Sfântului Vasile sunt un ansamblu de trei rugăciuni. Ele au o succesiune terapeutică şi sfinţitoare foarte precisă.

Citirea primei rugăciuni,  de către preot, pregăteşte terenul minţii pentru alungarea răului. Despietreşte inima şi activează străfundul religios al omului. Zdruncină legătura diavolească, prin memoria divinului din om.

În timpul rugăciunii sunt denunţaţi “tăietorii vieţii”, sunt denunţate forţele răului care alungă pe Dumnezeu din om.

Cine alungă pe Dumnezeu din om? Cine “taie” viaţa? Iată: neascultarea sau răzvrătirea luciferică, lenea, plictisul, alcoolul, drogurile, lăcomia, dorinţa de putere, dorinţa de a mânui forţele răului (magia).

Tăietorii vieţii şi “legătorii” sunt zdrobiţi prin puterea rugăciunii.

 

Al doilea exorcism:

Desfacerea legăturii sau “alungările”

A doua rugăciune rupe legătura malefică sau vicioasă, desface blocarea hipnotică (sau autohipnotică, la superstiţioşi). Ruperea legăturii se face prin repetarea poruncii de alungare, în numele lui Hristos.

Aceasta este partea cu “blestemele”.

Este bine să ştim că Vasile cel Mare n-a folosit niciodată, în aceste molitve, termenul “blestem” (“katara”, în greceşte). El a folosit termenul grecesc exorkiso se, adică “te alung pe tine”. Formula sa completă este: “Te alung pe tine, mai marele răului şi al hulei”. În româneşte, s-a tradus termenul “te blestem” pentru a impresiona şi şoca imaginaţia penitentului, ca eliberarea să fie mai eficientă.

Vasile cel Mare mai foloseşte formula “să te certe Domnul” sau “te cert cu puterea Domnului”: aceasta este o formulă clasică de protecţie psihică şi alungare a răului.

 

A treia molitvă:

Umplerea “golului de posesiune”

A treia parte din Molitvele lui Vasile cel Mare prilejuieşte umplerea golului rămas după alungarea răului (golul de posesiune). Căci mintea curăţită poate fi inundată rapid de răul alungat. De aceea, ea trebuie umplută cu “păzitorii vieţii”, cu numele lui Hristos, cu reinstalarea prezenţei lui Dumnezeu în minte. A treia rugăciune întăreşte biruinţa alungării răului şi preamăreşte curăţenia şi viaţa.

Oamenii care participă îşi rostesc numele. Fiecare îşi rosteşte numele său, cu voce tare sau în gând; căci, deşi rugăciunea este publică, fiecare dintre cei ce participă se dezleagă personal şi se reîntoarce la Hristos personal.

Salvarea este personală, chiar dacă prăbuşirea poate fi colectivă…

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: