PROFESORUL CARE TRIMITE MICII SAVANŢI LA CONCURSURILE NASA VORBEŞTE DESPRE „FENOMENUL CONSTANŢA”

Ion_Bararu

De nouă ani, elevii constănţeni participă la concursurile organizate de Agenţia Spaţială Americană – NASA, acolo unde sunt distinşi cu premii şi menţiuni. Aceşti mici savanţi sunt îndrumaţi de dumneavoastră. Cum a început povestea?

În anul 2004 au venit trei elevi la Centrul de Excelenţă care funcţiona pe atunci şi m-au întrebat dacă pot să-i ajut să participe la un concurs organizat de NASA Ames Research Center. Spuneau că profesorii i-au refuzat şi i-au sfătuit „să pună mâna pe carte”. Eu am acceptat şi i-am coordonat să construiască designul unei aşezări umane situate în Cosmos, în apropierea Pământului, respectând rigorile ştiinţei. Acesta este subiectul concursurilor organizate în acest centru. Elevii au trimis lucrarea şi au obţinut marele premiu. De atunci, participarea elevilor noştri a devenit un punct de reper şi a constituit sursa de îmbunătăţire continuă a calităţii acestui concurs. În acest an, la National Space Society Conference din San Diego, curatorul concursului de la Ames, Al Globus, a afirmat în şedinţa de deschidere că o menţiune din acest an de la concurs depăşeşte ca valoare ştiinţifică marile premii de dinainte de 2004 şi a felicitat contribuţia României.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că sunteţi reprezentantul Agenţiei Spaţiale în concursurile NASA organizate în Europa de Sud-Est?

Concursul acesta la care eu sunt reprezentant este organizat de firma Boeing, care are colaborare cu NASA, şi are faza finală la Houston, Texas. Este un concurs la care elevii elaborează proiecte similare cu cel de la Ames, dar cu mai multă rigoare în ceea ce priveşte sarcinile de lucru. În trei zile, elevii finalişti, organizaţi în companii, elaborează proiectul şi-l prezintă în faţa unui juriu format din 21 de oameni de ştiinţă de la NASA şi de la firma Boeing. Din cauza solicitărilor mari, s-a decis să se facă selecţii intermediare prin organizarea unor semifinale în diferite puncte ale lumii. Una dintre acestea am onoarea să o organizez pentru Europa de Est. Pentru mine este o onoare pe care o transfer învăţământului constănţean şi românesc.

Ce fel de tineri vi se alătură la Centrul de Cercetare al elevilor de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”?

La centru poate să participe orice elev din orice unitate şcolară, singurul criteriu fiind dorinţa de a lucra în domeniul ştiinţific, indiferent de pregătirea lui, dar cu dorinţa manifestă de a progresa.

Cum îşi desfăşoară activitatea, din punct de vedere financiar, acest centru de cercetare? Există, în Constanţa, oameni generoşi care susţin astfel de activităţi?

Centrul de Cercetare nu are un compartiment financiar, fiind o entitate educaţională atipică în colaterală faţă de sistemul educaţional naţional. Face parte din Fundaţia Alumni a Colegiului „Mircea cel Bătrân”. În ultimii doi ani, am primit sponsorizare din partea unui părinte al unei foste eleve, cu care am achiziţionat instrumente şi materiale de lucru.

Intuiţi care sunt elevii supradotaţi, care au o doză mai mare de creativitate?

Din perspectiva experienţei profesionale, îmi este relativ uşor să identific elevii capabili de performanţe şi care sunt mai creativi. Le prezint avantajele participării la activitatea de cercetare de nivel şcolar şi extraşcolar în legătură cu portofoliul lor necesar prezentării la diverse instituţii de învăţământ superior, dar mai ales în legătură cu frumuseţea ştiinţei şi descoperirea ei prin activităţi concrete.

Care sunt „ingredientele” reuşitei într-un concurs NASA? Cât de mult contează munca şi cât înseamnă ingeniozitatea?

Pentru a avea succes la proiectele de la Ames, elevii trebuie să fie foarte creativi, să muncească susţinut în afara şcolii, să se documenteze, să se perfecţioneze, să înveţe şi grafică pe calculator, să elaboreze proiecte corecte din punct de vedere ştiinţific. Mai trebuie să aibă şi noroc de juriu, în sensul ca acesta să citească cu mai multă atenţie lucrările care de multe ori conţin idei foarte importante, originale. Pentru concursul de la Houston, elevii trebuie să fie pregătiţi foarte bine din punct de vedere al materiilor, să nu facă erori ştiinţifice, să vorbească aproape fluent engleza americană, să fie capabili să lucreze în grup în regim de brainstorming, acceptând analiza SWOT, să fie toleranţi cu colegii, să accepte criticile constructive, dar şi să intervină cu idei şi soluţii noi.

Care este cel mai „năstruşnic”, cel mai provocator proiect de care vă amintiţi?

La concursurile NASA, cel mai dificil proiect a fost cel de anul trecut, edificarea proiectului unui oraş plutitor în atmosfera planetei Venus, în care condiţiile sunt improprii vieţii. Elevii noştri au cucerit marele premiu. Dar cel mai provocator proiect a fost elaborarea designului unei insule artificiale în Marea Neagră, la est de Capul Midia, la 5 kilometri în larg. Am fost determinaţi să realizăm acest proiect împreună cu elevi olimpici sau participanţi la concursurile NASA, deoarece cred că toată lumea ştie, insula Şerpilor nu mai este teritoriu românesc. Insula conţine entităţi ştiinţifice, educaţionale, de turism, balneo-climaterice, de relaxare şi sport, cercetare a mediului marin, acvacultură şi ecologie şi exploatarea resurselor mării şi a subsolului mării. O considerăm perfect realizabilă, a fost şi prezentată într-o şedinţă a Consiliului Local Constanţa la momentul respectiv şi credem că o investiţie majoră ar putea să ducă la construcţia efectivă.

Cum sunt priviţi acum, la câţiva ani de la debutul lor la concursul NASA, elevii constănţeni?

La început, participarea românilor la aceste concursuri a fost considerată o curiozitate. Treptat, au participat cu rezultate constant bune, chiar foarte bune şi din ce în ce mai multe echipe la aceste concursuri, încât am reuşit să modificăm viziunea asupra concursurilor din punct de vedere tehnic, ştiinţific şi al designului. Şi alţi profesori de la Colegiul „Mircea cel Bătrân” au început să coordoneze echipe, apoi au apărut echipe de la mai multe şcoli din Constanţa, dar şi din ţară. Această proliferare a dovedit că ideea iniţială a fost corectă, iar fenomenul a fost denumit „Fenomenul Constanţa”. La Houston, când echipa noastră ajunge în sala de conferinţe, se creează o rumoare plăcută nouă, se aud ici şi colo exclamaţii de timpul „the Romanians!”.

Ce viitor credeţi că au aceşti copii în România?

Totul depinde de factorul economic. Din discuţiile mele cu elevii a rezultat că vor să se perfecţioneze în universităţi de renume din lume, dar că ar dori să lucreze şi acasă, dacă mediul academic şi ştiinţific va fi corespunzător şi remuneraţiile pe măsură. Noi păstrăm legătura dintre elevii tineri din liceu şi absolvenţi şi chiar realizăm mici proiecte în comun, asigurând o legătură pe verticală, benefică pentru generaţiile de elevi ai liceului.

Cum este să predai la acelaşi liceu la care ai învăţat?

Este greu, pentru că încerci să te ridici la înălţimea vechilor profesori de mare clasă şi, în acelaşi timp, plăcut, pentru că micile sacrificii pe care le faci sunt în favoarea şcolii la care ţii cel mai mult.

Ce părere aveţi despre învăţământul românesc? Cum s-ar defini el la ora actuală?

Învăţământul românesc este într-o transformare continuă, dar din păcate transformarea nu este unidirecţională, în sensul către limpezirea lui în a sprijini societatea românească. Au existat încercări numeroase de a „îmbunătăţi” învăţământul, prin legi şi reforme, uneori nepotrivite cu realitatea şi care au dus la o situaţie amalgamată a învăţământului, greu de rezolvat. Cred că în domeniul învăţământului ar trebui realizat un pact naţional transpartinic, ale cărui idei fundamentale să fie elaborate de oameni din învăţământ, dar neangajaţi politic. Rezultatul acestui pact ar trebui să fie un cod de legi şi norme care să nu se schimbe odată cu schimbarea puterii politice. Materiile predate trebuie actualizate astfel încât să corespundă progresului tehnic contemporan, iar ponderea disciplinelor ştiinţifice trebuie readusă în prim plan. Se va evita astfel situaţia din diferite ţări ale Uniunii Europene (de exemplu Italia, Spania), în care se depun eforturi considerabile de a reintroduce disciplinele realiste (matematică, fizică, chimie, biologie, informatică) la nivelul de discipline principale pentru a asigura formarea tinerilor pregătiţi pentru progresul societăţii. Şi la noi în ţară s-a greşit diminuându-se masiv cunoştinţele predate la ştiinţe, sub pretextul că materia este foarte încărcată. A ajuns atât de „subţire”, încât cu greu se pot elabora subiecte de Bacalaureat la aceste discipline şi care să ateste pregătirea în domeniul respectiv a elevilor. Concret, ar trebui revăzute toate programele şcolare, precum şi ponderea materiilor la diferite clase şi la diferite tipuri de licee.
Însă cea mai gravă problemă este cea a învăţământului profesional. În toate ţările din lume există învăţământ profesional de bună calitate, absolvenţii acestuia fiind absorbiţi imediat de piaţa muncii şi având o contribuţie importantă la progresul societăţii. La noi, după 1989, toate liceele au cerut (şi unele au şi reuşit) să devină teoretice, iar învăţământul profesional a intrat într-un declin major. Revitalizarea acestuia este una dintre cheile progresului ţării noastre şi pentru care trebuie să se acorde cea mai mare atenţie.

De ce tip de modele au nevoie copiii? Mai există idealul domnului Trandafir al lui Sadoveanu?

Elevii de astăzi au din ce în ce mai puţin modele din lumea apropiată lor (profesori, părinţi, rude) şi din ce în ce mai mult modele fictive create de marea reclamă: artişti de doi bani, personaje dubioase din filme care nu spun nimic, oameni de „succes” care dobândesc averi mari prin nemuncă etc. Statutul profesorului a devenit aproape jenant din cauza salariului foarte mic, iar respectul elevilor faţă de profesori în multe cazuri este diminuat sau nu există. În ţările nordice – Danemarca, Norvegia, Suedia -, profesorul dintr-un orăşel face parte din personalităţile comunităţii locale şi este profund respectat. Acolo învăţământul este un pilon de bază al devenirii elevilor, tinerilor, iar statul acordă o atenţie deosebită învăţământului (peste 20% din PIB şi ce PIB au!). Aşa se explică faptul că sintagma „Învăţământul este prioritate naţională” la noi apare în Legea învăţământului, iar la ei nu apare în Legea învăţământului, dar este o lege nescrisă şi profund respectată. Consider că progresul societăţii noastre poate demara efectiv în primul rând prin îmbunătăţirea sistemului de învăţământ, adică prin educarea acelor oameni care pot să aibă un aport constant, semnificativ şi susţinut la progresul societăţii.

Sursa http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/interviu/interviu-cu-ion-bararu-fizicianul-de-la-colegiul-mircea-cel-batran-profesorul-care-trimite-micii-savanti-la-concursurile-nasa-vorbeste-despre-fenomenul-constanta-460548.html

%d blogeri au apreciat asta: