Social democrați – lupi în blană de oaie

Aproape 2.000 de hectare de terenuri sunt deținute de 20 de parlamentari români care fac parte din diverse formațiuni politice. Primii 5 parlamentari ai acestui top dețin fiecare peste 100 de hectare de teren, iar primii doi au chiar peste 400 de hectare de pământ. În ciuda informațiilor vehiculate de televiziunile de stiri, aleșii PSD domină topul latifundiarilor, iar Elena Udrea este abia pe locul 12.

O dată cu intrarea lor în Parlamentul României, politicienii au fost nevoiți să-și facă publice averile, astfel iese la iveală faptul că aceștia dețin terenuri de toate tipurile, intravilan, extravilan, arabil, etc.

Așadar, acesta este clasamentul celor mai bogaţi parlamentari în funcție de terenuri pe care le dețin:

1.Ion Bălan, deputatul PSD, deține 421 de hectare în Tulcea

2. Vasile Iliuţă,deputat PDL, deține 402 hectare în Călăraşi

3. Marin Anton, Partidul Mișcarea Populară, deține 170 de hectare în Ilfov, Giurgiu și Buzău.

4. Teiu Păunescu, senator PP-DD, deține 152,73 hectare în Olt

5. Maria Dragomir, deputat PP-DD, deține 121 de hectare.

6. Ion Rotaru, senator PSD, deține 98,49 hectare.

7. Adrian Anghel, senator PSD, deține 90,23 hectare.

8. Marian Pavel, senator PSD, deține 80,26 hectare.

9. Victor Ciorbea, senator PNL, deține 60,08 hectare.

10. Cătălin Boboc, senator PNL, deține 56,14 hectare.

11. Stanciu Zisu, deputatul PSD , deține 55 de hectare

12. Elena Udrea, deputat PMP, deține 42,6 hectare.

13. Rozalia Biro Ibolya, senator UDMR, deține 42,18 hectare.

14. Marin Adrănel Cotescu, senator PNL, deține 36,49 hectare.

15. Constantin Tămagă, senator PSD, deține 30,76 hectare.

16. Cristian Dănuţ Mihai, senator PC, deține 25 hectare.

17. Victor Mocanu, senator PSD, deține 24 hectare.

18. Ştefan Liviu Tomoiagă, senator PNL, deține 20,5 hectare.

19. Doina Anca Tudor, senator PNL, deține 19,36 hectare.

20. Corneliu Popescu, senator PP-DD, deține 19,13 hectare.

21. Ioan Ghişe, senator PNL, deține 15,48 hectare.

Sursa: http://www.capital.ro/ce-terenuri-detin-parlamentarii-din-romania.html

Premierul aproximativ în păpuce de lac la inundații

pantofi de lac

Mă uitam la premier în vizitele de lucru la sinistrați. Printre noroaie în pantofi de lac. Vesel, pus pe glume, întrebând ce trebuie să reconstruiască el însuși, nu Guvernul, nu autoritățile locale, ci el însuși, cel care dă cu mâna lui. Parcă ar da ceva din propriul buzunar.
Foarte generos cu banii de la buget. Doar nu dă din banii lui, dă din banii noștri. Toată lumea va primi, că a fost, că nu a fost asigurat, că are sau nu vreo vină în nenorocirea care l-a lovit. Ponta are bani publici pe care se arată dispus să-i împartă cu lejeritate.
Gura prostului adevăr grăiește. Și premierul spune că nu se gândește la sancționarea celor care nu au avut asigurări pentru case, obligatorii potrivit legii.
Mesaj clar și periculos: Popor de asistați, nu aveți nici o obligație, nu sunteți sub incidența legii cât sunt eu premier, legea poate fi călcată și oricum, din considerente electorale ajutorul va veni.
Pe de cealaltă parte premierul Ponta dă bani mai puțini pentru lucrări de apărare împotriva inundațiilor.
În 2013, s-a alocat jumătate din bugetul pe 2012, iar în 2014 un sfert. Și din banii alocați se duc mai mult pe studii de fezabilitate decât pe lucrări efective.

Chiar nu există vinovați, dle Ponta, domnilor guvernanți, dlor politicieni de trei parale chioare?

1. Autorităţile locale pentru că au eliberat autorizaţia de construire în albia inundabilă, în albiile extinse.
2. În cazul în care nu există autorizaţii, Inspecţia în construcţii. Ei trebuie să verifice existenţa acestor autorizaţii.
3. Vinovatul principal, beneficiarul, pentru indolenţă. Aşa se numeşte a-ții face o casă de o astfel de greutate, din astfel de materiale, într-un astfel de loc. Când construieşti ceva, este absolut obligatoriu să te interesezi minim două chestii: de regimul de proprietate a terenului şi de istoricul locului. Întotdeauna localnicii ştiu despre eventualele pericole.
Dacă te uiţi la poza mărită a caselor luate de apă se observă că a sărit tencuiala şi se vede din ce sunt făcute casele: din pământ nears care devine noroi în contact cu apa.
Casele au doar fundaţii de formă. Fundaţiile trebuie să fie solide, să aibă sub zid o centură armată şi să fie încastrate în sol. Adâncimea de fundare să fie mai mare decât adâncimea de îngheţ (aceasta este adâncimea până la care înghiaţă solul în iernile extrem de grele. Dacă solul e friabil la adâncimi prea mari, casa se construieşte pe o placă radier general (deci o placă din betom puternic armat) unitară sub toată casa.
Vorba unui coleg de forum, Blue: Eu i-aş întreba pe idioţii care îşi fa astfel de case în albiile inundabile dacă ar fi de acord să îşi facă o casă pe o linie ferată folosită …

De la Ponta și PSD, este clar, nu putem avea astfel de pretenții.
Are curajul Parlamentul să dea o lege prin care să interzică un timp exportul de lemn neprelucrat?
Are curajul Parlamentul să dea o lege clară în privința reîmpăduririi terenurilor de pe care se taie copaci?
Are curajul Parlamentul să înăsprească legea împotriva celor care construiesc fără autorizații?
Opoziția, mai există oare?

Valeriu Popa: De ce ne îmbolnăvim?

valeriu popa

DE CE NE ÎMBOLNĂVIM?

Valeriu Popa (1924 – 1997)

Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, mai ales dacă este vorba de o maladie ereditară sau e luată de la cineva. Orice boală sau accident apărut în viaţa ta a fost provocat de tine. Boala este pur şi simplu un semnal al corpului tău. Supra-conştiinţa ta, latura ta divină, Dumnezeul tău interior îţi trimite un mesaj ca să-ţi atragă atenţia asupra faptului că în acţiunile, vorbele şi gândurile tale e ceva care se opune legii iubirii. De aceea, trebuie să captezi mesajul şi să mulţumeşti supra-conştiinţei tale că ţi l-a transmis. Dacă nu reuşeşti să-l descifrezi, bolile şi accidentele tale se vor intensifica.
Când starea de rău persistă, e timpul să vezi neapărat despre ce este vorba. Dacă boala este puternică, înseamnă că ea s-a instalat în tine de multă vreme. Este sufletul tău care strigă ajutor. Trebuie să revii pe drumul cel bun, pe cel al dragostei. Fiecare boală, indispoziţie sau accident nu este decât un indiciu. Boala încetează de îndată ce ai înţeles mesajul. Cu cât doreşte omul mai mult să se schimbe, cu atât mai repede şi mai uşor se desfăşoară însănătoşirea lui. Bolile sunt cu miile, iar cauza este una singură: insuficientă iubire. De îndată ce încetăm să năzuim către Divin, ne cufundăm în uman şi începem să depindem de mâncare, dorinţe, pasiuni, ambiții, desfătare sexuală. Cu cât depindem mai mult de acestea, cu atât mai mare va fi îmbolnăvirea.

Toate aceste boli se lecuiesc într-un singur mod: să vezi în ele voinţa divină şi să înţelegi că fără boală nu există dezvoltare spirituală. Boala este un bec roşu care ne avertizează că ne aflăm pe un drum greşit. Dacă ani în şir faci prostii, repetând greşelile, vine o vreme a plăţii prin boala pe care singur ţi-ai creat-o. De fapt, boala este rezultatul pierderii divinului din noi, iar însănătoşirea este rezultatul restabilirii acestei legături. Practic, dacă te-ai vindecat sufleteşte, te vindeci și trupeşte. Noi, oamenii, suntem alcătuiţi din trei componente: trup, suflet şi spirit, asemeni Sfintei Treimi, şi orice dezechilibru al uneia ne aduce suferinţă. Boala şi starea de rău sunt opuse sănătăţii şi stării de bine şi se manifestă în realitatea ta, din vina ta. Ești bolnav pentru că ţi-ai cauzat boala şi poţi să te faci iarăşi bine, pur şi simplu hotărând aceasta.
Toate bolile sunt autocreate. Până şi doctorii îşi dau seama acum de modul în care oamenii se auto-îmbolnăvesc. Cei cu un orgoliu interior crescut atrag boala şi nenorocirea. Boala ne obligă să ne schimbăm lăuntric, să ne transformăm. Cu cât mai puternic se schimbă omul în direcţia bună, cu atât mai puţine medicamente îi sunt necesare şi mai repede învinge boala. Bolile apar în câmpul energetic al omului cu mulţi ani înainte ca ele să se manifeste în planul fizic. Câmpul energetic este primordial în raport cu corpul şi îi determină acestuia soarta, caracterul şi starea fizică. Organismul trebuie să blocheze programele distructive care au pătruns în câmpul lui. Cu cât este mai puternic şi mai periculos programul distructiv, cu atât mai agresivă boala. Când omul încalcă legile supreme, se abate de la calea sa de evoluţie, i se deformează structura energetică, apar breşe în sistemul lui defensiv şi devine o pradă uşoară pentru virusuri, care îndeplinesc funcţiile unui program de pedepsire. Omul începe să fie bolnav. Bolile grave contribuie la protejarea structurii spirituale.
Dacă distrugem armonia dintre noi şi univers vom avea parte de boli, nefericire, necazuri şi suferinţe. Gândurile sumbre, neîncrederea, grijile, ura şi frica, împreună cu rudele lor: anxietatea, amărăciunea, nerăbdarea, avariţia, lipsa de amabilitate, obiceiul de a judeca şi de a-i condamna pe alții, toate acestea atacă trupul la nivelul celulei, ceea ce duce la suferinţă, nefericire şi deprimare. În aceste condiţii, este imposibil să ai un corp sănătos. Prin gândurile, dorinţele şi obiceiurile noastre inducem sănătate sau boală în corpul fizic. Noi suntem singurii răspunzători pentru starea noastră de sănătate, pentru fericirea sau nefericirea noastră. Nu Dumnezeu ne trimite boli, accidente sau suferinţe, ci noi ni le creăm singuri prin gândurile distructive. Cu alte cuvinte, culegem ce am semănat în trecut.
A-ţi fi teamă de o boală înseamnă a-i înlesni evoluţia, a o provoca. Dacă aveţi gânduri despre boală şi suferinţă, trupul va atrage aceste gânduri în corpul fizic. Gândiţi-vă că întâmplările nu sunt cauze, ci efecte ale stării mentale în care vă complăceți. Boala nu trebuie considerată ca o pedeapsă sau o nedreptate. Ea este cel mai drept act din existenţa noastră, pentru că a fost generată de comportamentul nostru mental şi afectiv. Prin gând, omul se îmbolnăveşte şi tot prin gând el se vindecă. Orice boală porneşte din minte. Mulţi bolnavi îşi pregătesc mental, cu străduinţă, ani de-a rândul, o îmbolnăvire definitivă. Nimic nu se manifestă în corp fără să aibă un prototip mental corespunzător. Adevărata vindecare începe în momentul în care ne gândim ce am vrea să facem atunci când ne vom recâştiga sănătatea. Nu tratamentul medical este cauza vindecării, ci credinţa fermă. „Toate sunt cu putinţă celui care crede”. (Marcu 9, 23)

Când suntem bolnavi, trebuie să cerem să ni se dea sănătate, nu să fim vindecaţi de boală. În cazul unui om bolnav, cu cât vă temeţi mai mult pentru el, cu atât îi produceţi un rău mai mare şi-l împiedicaţi să supravieţuiască. Când cineva se îmbolnăveşte, să-i acordăm un ajutor minim şi foarte detaşat, nu unul sufocant. Atenţia exagerată în timpul bolii o întreţine. Dacă compătimeşti un om, te poţi îmbolnăvi. Pe om poţi să-l ajuţi, dar nu să-l compătimeşti. Când deplângi un om bolnav, înseamnă că nu ești de acord cu boala lui, dar nu iei în considerare cauzele spirituale ale bolii respective, care favorizează destrămarea spiritului. De aceea, boala trebuie acceptată cu smerenie. Singura soluţie a celor din jur este să se roage pentru sănătatea lui, dar nu să-l compătimească.
Medicul pansează rana şi Dumnezeu o vindecă. Când rana este tratată cu iubire, ea se vindecă repede. Vindecarea poate fi instantanee sau poate dura o viaţă, în funcţie de cât de mult aţi capitulat. În măsura în care putem păstra în suflet starea de bucurie şi iubire vom putea învinge treptat orice boală. Vindecările au loc doar atunci când greşelile sunt plătite, lecţiile învăţate, atenţionarea luată în seamă.
Nu e suficient să acceptăm boala, trebuie să ne bucurăm că ea ne salvează sufletul şi trupul. Trebuie să acceptăm toate umilinţele pricinuite trupului nostru prin intermediul cărora ni se purifică sufletul. Obiceiul de a discuta în societate despre simptomele și cauzele diverselor boli, morţi, agonii şi scene de coşmar atrag asupra oamenilor un torent de impresii care le vor pricinui boli şi suferinţe.
Nu uitaţi unde v-aţi născut. De locul în care aţi văzut lumina zilei şi de poporul din care vă trageţi v-a legat şi vă leagă întotdeauna energii uriaşe, cu influenţe nebănuite. Nu uitaţi că un om bolnav va fi ajutat cel mai bine să se vindece în locul în care s-a născut, pentru că numai acolo amprenta lui bioenergetică funcţionează cel mai bine. Dacă avem curajul să fim cinstiţi cu noi, putem uşor să observăm că jumătate din viaţă ne străduim să ne distrugem sănătatea pentru avere, pentru ca în cealaltă jumătate să cheltuim averea pentru a ne recâştiga sănătatea, cât se mai poate din ea.

CAUZELE SPIRITUALE ALE BOLILOR,
NECAZURILOR ȘI SUFERINȚELOR NOASTRE

Prin boală, omul trebuie să înţeleagă că a greşit undeva pe drumul vieţii şi până nu-şi elimină greşeala nu se poate vindeca decât parţial, deoarece în el persistă cauza generatoare de rău. De aceea trebuie ca mai întâi să fie depistată cauza bolii, pentru ca bolnavul să evite pe viitor greşelile comise, Dacă nu se elimină cauza, aceasta poate alimenta în continuare boala sau poate migra de la un organ la altul. Când cauza vor fi eliminată boala va dispărea. Astfel:

ACNEEA (coşurile): înseamnă neacceptarea propriei persoane. Nu-ţi place de tine însuți.

ALCOOLISMUL: implică probleme legate de tatăl său; trebuie cultivată detaşarea de acesta. Alcoolicul părăseşte familia, slujba, viaţa, dar nu se lasă de alcool. El se află în relaţie de dependenţă față de alcool şi aceasta înseamnă că din suflet lipseşte iubirea. Persoana trebuie să iubească lumea din jur. Dacă acest sentiment îi lipseşte, în suflet i se instalează o stare de disconfort, de chin spiritual. De aceea încearcă să-şi reprime această durere prin orice mijloace. Trebuie ca omul să înceteze să mai poarte supărarea pe lumea din jur şi să intre în armonie cu ea, pentru că armonia înseamnă iubire. Cine nu este iubit de nimeni şi nu iubeşte pe nimeni se pierde ușor în valurile ispitelor. Cei mai mulţi oamenii nenorociţi şi făcători de rele sunt jertfe ale unei copilării triste, în care au fost lipsiţi de iubire şi de grijă părintească. Aceştia au ajuns să nu iubească pe nimeni. Nu trebuie uitat că lucrurile care ne fac dependenţi generează numai suferinţă.

AFECŢIUNILE PULMONARE: jale reprimată, necazuri, supărări, frica de a simţi plăcerea şi bucuriile vieţii. Tuberculoza arată că într-o viaţă anterioară persoana a trăit numai pentru valorile materiale. Gândirea răului despre lumea înconjurătoare. Tuberculoza, pneumonia şi bronşita se datorează unor supărări de lungă durată. Când nu iubim lumea înconjurătoare, au de suferit plămânii.

AFECŢIUNI LA SUPRARENALE: înseamnă indiferenţă, ignoranţă faţă de sine, anxietate.

ALERGIILE: sunt rezultatul supărărilor interioare, al nemulţumirilor faţă de oamenii apropiaţi şi lumea înconjurătoare.

ANEMIA: este o utilizare incorectă a oxigenului la nivelul globulelor roşii şi este consecinţa unui refuz de a-şi utiliza talentele în serviciul aproapelui.

ANGINA: reprezintă teama de a se exprima sau de a cere ceva părinţilor sau partenerului.
APENDICITA: frica de viaţă, blocarea curgerii binelui.

ARTRITA: apare la persoanele care nu sunt iubite. Spirit prea critic şi rigiditate provenită din mental. Nu încerca să-i schimbi pe ceilalţi, acceptă-i aşa cum sunt. Dacă artrita e prezentă la nivelul mâinilor, braţelor, picioarelor şi şoldurilor eşti încredinţat că oamenii se folosesc de tine. În realitate nu exprimi ceea ce vrei. Corpul tău îţi spune că e vremea să te afirmi prin tine însuţi.

ATEROSCLEROZA: rezistenţă, tensiuni, refuzul de a vedea binele.
ASTMUL: iubire ascunsă, înăbuşită. Plâns suprimat. O femeie şi-a alungat fiica din casă. Aceasta a crescut și s-a îmbolnăvit de astm, care nu a putut fi tratat cu medicamente. Când fiica a reuşit să-şi ierte mama, astmul i-a trecut.
AUTISM: într-o experienţă anterioară, individul a manifestat un refuz al societăţii, ducând o viaţă marginală. Acum, singura soluţie este iubirea pe care va trebui s-o primească de la apropiaţii săi.

APOPLEXIE: fuga de familie, de sine şi de viaţă. Indică un sentiment de vinovăţie. Un atac este de fapt un avertisment în plus pentru a deveni conştient de faptul că e inutil să te simţi vinovat.

BILA: plăcerea pentru mâncăruri fierbinţi, iuţi, acre, uscate şi sărate deranjează funcţia
bilei. De asemenea, mânia, supărarea, frica, activitatea sexuală excesivă sunt factori de dereglare a bilei.

BOALA PARKINSON: reprezintă teamă şi dorinţa intensă de a controla tot şi pe toţi.

BOLILE DE PIELE: apar din cauza acumulării toxinelor în sânge. Dar mai sunt generate şi de tulburările hormonale. Problema pielii subliniază teama individului de a se exprima total, de a fi el însuşi, de a se deschide complet. Psoriazisul şi alte boli de piele reprezintă o lipsă de iubire pentru sine şi o respingere a tot ce viaţa îi oferă individului. Psoriazisul poate fi şi cauza unui orgoliu nestăvilit, o trufie exacerbată. Conflictul psihic cu spaţiul poate predispune la boli de piele.

BRONŞITA: se declanşează într-un mediu familial foarte tensionat.

BOLILE NERVOASE: se referă la sistemul nervos central, cel care coordonează viaţa omului. El reprezintă comandamentul suprem al sistemului nervos şi al întregului organism. Starea pe care medicii o numesc depresie este o lipsă a dorinţei de a trăi. Acest program poate fi o urmare a lipsei dorinţei de a avea copii sau apariția unui copil nedorit (de pildă fată în loc de băiat). De fapt cele mai multe greşeli ale părinţilor în timpul sarcinii îi creează copilului un program de autodistrugere. De aceea deprimarea, odată instalată, nu poate fi uşor vindecată. Când te simţi continuu nefericit şi nemulţumit, când nimic din jur nu-ţi place te îndrepţi spre depresie. Depresia este o agresiune împotriva ta însuţi. Conflictul cu spaţiul în care trăieşti predispune la dereglări psihice. Grijile permanente sunt păcate împotriva propriei tale naturi. Ele au urmări asupra sistemului nervos. Nemulţumirea de sine, neîncrederea în propria persoană mai duce și la boli de vedere, de auz, de percepţie. Dacă te autoculpabilizezi, predispoziţia de a achiziţiona o boală psihică este foarte mare. Neliniştea este ucigătoare. Valul de nelinişte din sufletul nostru este oglinda angoasei, a anxietăţii, fricii etc. Nevroza se caracterizează printr-o stare de nelinişte, adesea extremă, cu frică de moarte şi cu sufocări, palpitaţii, transpiraţii, ameţeli, tremurături şi senzaţia de oprire a inimii.

CANCERUL: este boala întristării, deprimării şi nemulţumirii de sine și de soartă. Bolnavii de cancer cad în depresie şi regretă trecutul. Regenerarea iubirii faţă de oameni este prima cale spre vindecarea cancerului şi a altor boli. Femeile care ţin mari supărări în suflet se îmbolnăvesc de cancer. De fapt, toate emoţiile înăbuşite produc cancerul. Emoţiile ascunse multă vreme în tine sfârşesc prin a exploda, ceea ce provoacă şi explozia celulelor din corpul tău. Dacă jignim prin vorbe persoana iubită ne putem alege cu cancer la buze, la limbă sau gingii, iar dacă vom critica în permanenţă ne vom îmbolnăvi de cancer hepatic. Dacă vom gândi agresiv despre cei apropiaţi riscăm un cancer la stomac. Cauza spirituală a cancerului constă în faptul că individul nu a asimilat lecţiile karmice ce i-au fost propuse în această viaţă, refuzând astfel evoluţia. Cancerul reprezintă o autodistrugere, ceea ce face vindecarea dificilă. De fapt, este o boală a sufletului şi de aceea, acesta trebuie vindecat mai întâi.

CEFALEEA, MIGRENELE: supărarea puternică pe un semen al tău duce la un blocaj energetic. Remediul este schimbarea gândului de ură în pace şi adoptarea unei gândiri pozitive. Restabilind legea iubirii prin iertare îţi recapeţi sănătatea.

CELULITA: înseamnă mânie depozitată.

COLESTEROLUL CRESCUT: corespunde înăspririi naturii sentimentale, rigidităţii persoanelor care îşi creează o carapace de protecţie. Acel individ are o mare teamă de a accepta bucuria. El ar trebui ca în permanenţă să lase emoţia şi energia iubirii să curgă prin fiinţa lui.

COLOANA VERTEBRALĂ: este axul care poartă amprenta împlinirilor noastre, blocajele şi temerile noastre, refuzul de a evolua, de a iubi. Durerea în coloana vertebrală este de regulă supărarea pe omul apropiat, pe sine şi pe soartă. Dacă amploarea supărărilor este mare, poate să apară o deformare a coloanei, o fractură sau să se formeze o cocoaşă.

COMA: fuga de cineva sau de ceva.

CONGESTIA CEREBRALĂ: se datorează respingerii vieţii şi afişarea unei încăpăţânări. Ura se naşte în cap şi se blochează prin traumatism cranio-cerebral.

CONJUCTIVITA: mânie neexprimată, frustrare.

CONSTIPAŢIA: ataşament, posesivitate, refuz de a se debarasa de vechile scheme devenite inutile.
DEGETELE ARTRITICE: senzaţia de victimă.

DIAREEA: teamă, refuzul de a slăbi încordarea. Refuzul de accepta idei noi.
DIABETUL: nu-i atât o boală, cât o reacţie de apărare a organismului. Organismul trebuie să blocheze programele distructive ale altor oameni pătrunse în câmpul lui. Cu cât mai puternic şi mai periculos este programul distructiv, cu atât mai eficientă şi mai sigură trebuie să fie blocarea acestuia, respectiv a bolii semnalate. Cauza principală este dorirea unui rău din tot sufletul unei persoane iubite şi de care te-ai despărţit. Aceste sentimente provoacă diabetul, pentru că au ucis iubirea şi, prin aceasta, legătura cu cosmosul. De aceea, să nu renunţaţi niciodată la persoana iubită.

DINŢII:
dificultăţi în a lua decizii. Distrugerea dinţilor apare ca efect al vorbelor rele adresate părinţilor sau rudelor şi dorirea răului oamenilor apropiaţi; deplângerea propriei sorți şi o alimentaţie incorectă, existenţa geloziei şi a supărărilor ascunse. O durere a dinţilor înseamnă că e timpul să iei o decizie fără să-ţi fie teamă de rezultate. Întrucât dinţii ţin de dorinţe, lipsa dinţilor din faţă este dovada unei blocări a sexualităţii.

ENCEFALOPATIE: certurile puternice înainte de naşterea unui copil, ajungând până la limita divorţului sau la gânduri de sinucidere fixează în structura câmpului copilului programe puternic distructive. Copilul care se naşte plăteşte prin această boală.

EPILEPSIA: este rezultatul unei depresii adânci.

FEBRA: este un semn de furie interioară. Toate dorinţele înăbuşite, închise în tine, explodează. Încetează să aduni totul în tine. Supărarea şi furia nu-ţi sunt benefice, te pedepseşti singur.

FICATUL: este organul care ripostează la supărările pe oamenii apropiaţi şi păstrează deseori mânie reprimată. Ficatul este sediul celor mai negative emoţii (ura, mânia, furia). Problemele de ficat vin dintr-o mânie îndreptată împotriva propriei persoane, ca rezultat al unui conflict între suflet şi minte. Ficatul suferă la persoanele care fac aprecieri dure la adresa celor apropiaţi. Stresul de orice natură are un efect negativ asupra ficatului. Ficatul este un instrument al sufletului şi de aceea, tratarea depresiei nu poate fi despărţită de cea al ficatului. Emoţiile au o mare putere de influență asupra ficatului şi a secreţiilor bilei. Emoţiile pozitive – bucuria, buna dispoziţie – măresc secreţia bilei, iar supărările o opresc parţial sau complet. Ficatul este foarte sensibil la supărări. Să ne amintim o zicală populară care spune „de supărare i s-a vărsat fierea în sânge”. Supărările agresive pe oamenii apropiaţi determină cancerul ficatului. Problemele de vezică biliară arată îngustime de spirit. Icterul se poate declanşa la individul care suferă un prejudiciu pe care nu știe să-l îndrepte. Hepatita reprezintă rezistenţă la schimbare. Refuzul de a vedea limpede, de a discerne. Ficatul este legat şi de credinţă. Credinţa în univers permite emoţiilor negative să se scurgă. curăţând ficatul.

FRIGIDITATEA: teamă, negarea plăcerii; credinţa că sexul este rău; parteneri insensibili.
GÂTUL: orice problemă legată de gât corespunde temerii de a întreba şi de a se exprima, sau un blocaj al creativităţii. Refuzul schimbării, rigiditate, mânie ascunsă din cauza unor cuvinte jignitoare.

GENUNCHII: simbolizează legătura între suflet şi personalitate. O problemă la genunchi indică o îndepărtare de scopul său din această încarnare şi un refuz de a evolua, mândrie înmagazinată, încăpăţânare, lipsă de flexibilitate.

GREAŢA, VĂRSĂTURILE: respingerea unei idei, a unei persoane sau a unei experienţe. Pentru o femeie însărcinată, arată că nu a vrut să aibă copilul.
GUTURAIUL: se declanşează într-o perioadă de confuzie a individului sau în urma unei temeri, culpabilităţi. Nasul care curge reprezintă lacrimi şi o purificare necesară.

HEMORAGIILE NAZALE: cauza principală este trufia.

HEMOROIZII: teama de a slăbi încordarea.

HERNIA DE DISC: înseamnă indecizie, senzaţia că viaţa a devenit de nesuportat.
HERPESUL: culpabilitate sexuală.

HIPERTENSIUNEA: subliniază o facultate limitată de a iubi şi o lipsă de compasiune. Persoana trebuie să-şi exprime iubirea pentru tot ce întâlneşte şi ce vede. O altă cauză poate fi vechi probleme emoţionale, nerezolvate.

HIPOTENSIUNEA: arată, de asemenea, o iubire limitată, dar în sensul că această persoană a fost negativă şi defetistă, necrezând în iubire. O altă cauză ar fi lipsa de iubire în copilărie.
HOMOSEXUALITATEA: femeia geloasă răpeşte aptitudinile copiilor şi nepoţilor ei şi-i împinge la homosexualitate. Gelosul ajunge nu numai la sterilitate fizică, ci şi creatoare. Un om homosexual este incredibil de gelos în interior.

IMPOTENŢA: Apare din cauza geloziei, a supărărilor şi a dispreţului faţă de femei. Această agresiune afectează sistemul urogenital. Dacă bărbatul a fost deseori supărat pe femei, a gândit rău despre ele, este un viitor impotent.

INIMA: reprezintă centrul iubirii. Dacă nu-şi exprimă deschis sentimentele, individul îşi închide chakra inimii şi riscă să aibă probleme cardiace. Din cauza reprimării emoţionale şi a sentimentelor negative, multe persoane au probleme cardiace. Un om bolnav de inimă este depozitarul unei cantităţi enorme de gânduri de ură. Problemele conflictuale îndelungate, insatisfacţiile, generează hipertensiune şi boli de inimă. Bolile cardiace au drept cauze gelozia sau supărarea pe oamenii apropiaţi. Prin gânduri de iubire a semenilor se vor putea anula gândurile de ură. Lipsa afecţiunii poate deregla inima. Dragostea şi compasiunea constituie forţa terapeutică ce ajută la refacerea inimii. Persoanele care îşi reprimă sentimentele acumulează blocaje energetice la nivelul inimii. Verdele este culoarea inimii. De aceea, o plimbare într-o pădure îndepărtată de agitaţia oraşelor sau într-un lan înverzit va spori sănătatea şi vitalitatea inimii. Aceleaşi efecte se pot obţine prin folosirea în timpul meditaţiei a unor pietre sau cristale de culoare verde. Reumatismul cardiovascular are două cauze: o lungă perioadă de supărare sau tristeţe precum şi o expunere repetată la factori climaterici nocivi, cum este frigul.

INSOMNIA: provine din totala incapacitate a spiritului de a-şi focaliza gândurile. Tratamentul pentru vindecarea insomniei trebuie să înceapă ziua. Este necesar să vă concentrați asupra a ceea ce faceți. Când vă împrăştiaţi gândurile în mai multe direcții, slăbiţi capacitatea spiritului de a se concentra, din care cauză seara îi este din ce în ce mai greu să se detaşeze de trup şi să se reîntoarcă dimineaţa cu forţele refăcute. Nu putem avea un somn bun noaptea decât dacă spiritul se retrage din corp. Insomnia mai este generată de întreţinerea unor gânduri de vinovăție. Oglinzile din dormitor sunt și ele răspunzătoare de cazurile de insomnie.

INTESTINUL GROS ŞI SUBŢIRE: refuzul de a înţelege unele lecţii de viaţă din punct de vedere evolutiv. Dacă omul nu suportă stresul se îmbolnăveşte intestinul gros, iar dacă se înfurie și acumulează agresivitate, se îmbolnăveşte cel subţire. Reaua dispoziţie, plictiseala şi nereuşitele la serviciu conduc la o funcţionare defectuoasă a intestinului gros. Când se manifestă constipaţia, ea trebuie tratată urgent. Starea de sănătate este în legătură directă cu evacuarea regulată a intestinului gros.

LARINGITA: în acest caz ţi-e teamă să te exprimi şi nu eşti în stare să-ţi spui părerea. Dacă laringita ta ascunde supărare şi furie, trebuie să o exprimi, altfel furia va creşte în tine.

LEUCEMIA: înseamnă mândrie necontrolată.

LIMFA: plăcerea exagerată pentru dulciuri, mâncăruri acre şi sărate, alimente greu digerabile şi exces de lactate.

NASUL: te deranjează ceva sau cineva pe care nu-l poţi suporta. Sunt semnale ale corpului care-ţi spune că nu e bine ce faci, că nu trebuie să te laşi afectat. Nasul reprezintă intuiţia şi cunoaşterea de sine, fiind legat de chakra frontală.

OCHII:indică teama de viitor şi faptul că într-o experienţă precedentă individul nu a dorit să vadă nici să-i ajute pe apropiaţii săi. Cauza miopiei o constituie deformarea structurilor câmpului la nivelul capului, determinată de sentimentul de ură, precum şi de nemulţumirea de sine şi frica de a vedea înainte. O principală cauză este gelozia agresivă. Cu cât un om are un caracter mai rigid, cu atât mai profund pătrunde agresivitatea în subconştient şi devine mai periculoasă. Dacă la invidie se adaugă dispreţul, dacă în caracter avem vanitate şi cruzime, se produce un program de autodistrugere care se manifestă prin ruperea retinei, orbire sau un grav traumatism cranian. Vederea slabă este determinată de ură. Purificarea se face prin spovedanie şi rugăciune. Ataşarea de relaţii şi idealuri distruge vederea. Glaucomul este cauzat de refuzul îndelungat de a ierta. La bătrânețe, mulţi îşi pierd vederea pentru că se leagă prea mult de această lume.

OSTEOPOROZA: persoana afectată simte că nu mai are un suport în această viaţă. În majoritatea produselor de origine animală există acid uric, care poate fi neutralizat numai cu calciu. În cazul în care corpul nu l-ar neutraliza, am muri. De aceea, corpul nostru este nevoit să extragă calciu din oase, ceea ce duce la osteoporoză. Concentratele zaharoase, care sunt acide, pot agrava fenomenul. Persoana în cauză să consume peşte (heringi), care conţine vitamina D2, necesară metabolizării calciului.

PANCREASUL: are rolul de a echilibra glucoza (zahăr) în sânge. Dacă individul consumă prea mult zahăr şi dulciuri concentrate își va provoca dezordini în organism şi o hipersecreţie de insulină, care duce la hiperglicemie. Astfel, insulina secretată în cantităţi mari favorizează sinteza crescută de grăsimi, conducând la obezitate, diabet zaharat, ateroscleroză. Pancreatita, diabetul zaharat şi cancerul pancreatic sunt semne ale faptului că omul iubit şi iubirea pentru el au devenit o valoare absolută. De obicei, problemele pancreasului apar la persoanele care cred că nu merită să se bucure de nimic în viaţă. De multe ori fac plăcerile altora, ținând în interiorul lor o tristeţe ascunsă.

PICIOARELE: reprezintă ancorarea, conexiunea cu Terra. Problemele de la picioare simbolizează un refuz de a avansa, de a evolua, sau teama de a stagna în viaţă, teama de viitor. Atunci când omul este nemulţumit de soarta sa îl dor picioarele. Când omul este dispus să facă un rău unei persoane în propriul beneficiu sau să se dispreţuiască pe sine, când prosperitatea i se năruie, toate acestea pot da şi dureri, traume ale picioarelor şi o dilatare varicoasă a venelor. Varicele vin din faptul că sunteţi supărat pe sine, pe soartă. Aveţi grijă să aveţi picioarele calde! Asta este valabil pentru toţi bolnavii, dar în special pentru cei de rinichi. O încălţăminte proastă face rău nu numai la picioare ci întregului corp. Dacă ai bătături, înseamnă că nu gândeşti şi acţionezi aşa cum ar trebui.

PIETRELE LA FIERE ŞI RINICHI: apar din cauza consumului de dulciuri și amidon concentrat, care împiedică eliminarea din corp a depozitelor de calciu organic. Cauza este judecarea oamenilor şi supărarea pe soartă.

PROSTATA: afecţiunile ei sunt legate de un sentiment de vinovăție şi de teama de îmbătrânire.
RĂU DE MARE: este în legătură cu teama de moarte.

RĂU DE MIJLOACE DE TRANSPORT: teama de pierdere a controlului.

RETENŢIA DE APĂ: refuzul de a slăbi încordarea.

REUMATISM: resentimente, slăbirea iubirii, rigiditate, asprime. Persoana are o amărăciune cronică.

RINICHII: reprezintă capacitatea de a exterioriza tot ceea ce este în sine. Cel care nu-şi exprimă talentele, capacităţile, dorinţele sau credinţele se expune la tulburări renale. Tot ceea ce este reprimat, frica şi teama slăbesc rinichii. Dacă orgoliul individului nu este prea mare, în rinichi se formează nisip; dacă este la un nivel mai ridicat, se formează pietre care pot fi eliminate. Dacă însă nivelul trufiei este periculos de mare, începe formarea de pietre de formă coralică, ce nu trebuie îndepărtate. Litiaza renală mai apare când individul are probleme de mânie nerezolvate de mult timp. Persoanele certăreţe şi care sunt de multe ori dezamăgite sau frustrate vor avea probleme cu rinichii.

SÂNGELE: zahărul, sarea, iaurtul şi mâncărurile acre au o acţiune toxică asupra sângelui, mai ales când sunt folosite în exces. De asemenea, ura şi mânia generează toxine în corp. Ceaiul de rădăcini de brusture este mijlocul cel mai eficace de epurare a sângelui. Pentru toate problemele sângelui este util să se consume zilnic salată de crudităţi.

SCLEROZA ÎN PLĂCI: are drept cauze frica, rigiditatea, inima împietrită şi îngreunată.

SFORĂITUL: refuzul încăpăţânat de a se desprinde de vechile tipare. Dormitul cu faţa în sus favorizează sforăitul.

SISTEMUL DIGESTIV: stomacul reprezintă facultatea de a digera experienţele existenţei şi de a accepta cele învăţate. Ura, mânia, frica, regretul legat de trecut, precum şi grija, teama şi îngrijorarea faţă de viitor favorizează bolile stomacului, ale vezicii biliare şi ale intestinelor. Aversiunea, neliniştea, o agresivitate conştientă şi sentimentul de ură împotriva oamenilor sunt principalele cauze ale ulcerelor. Dacă omul se supără des şi pe cei apropiaţi sau pe sine, va avea probleme cu stomacul.
ŞOLDURILE: reprezintă utilizarea liberului arbitru pentru a găsi propria cale în planul material. O problemă la şolduri subliniază o lipsă de utilizare a propriului liber arbitru şi faptul de a nu avea un scop în viaţă. O durere la şolduri indică o frică de a lua decizii importante.

SPLINA: reprezintă un depozit de sânge, de energie. Problemele splinei arată o incapacitate de exprimare a iubirii sau o obsesie. În acest ultim caz, e necesară o purificare prin eliminarea sentimentelor negative şi a grijilor înmagazinate în timp. Lăcomia şi de avariţia au o influenţă negativă asupra splinei şi inimii. Splina mai este legată şi de stările psihice proaste şi de depresie.

TIROIDA: problemele cu tiroida indică faptul că persoana nu se poate exprima cum doreşte şi se simte umilită.

TUSEA: cine tuşeşte tot timpul este o fiinţă sufocată de viaţă; trece printr-o stare de mare nervozitate; se simte strivită de o situaţie. O tuse ocazională este un semn de plictiseală sau dorinţă de ceartă.

URECHILE: Te laşi afectat de ceea ce auzi. Senzaţia lăuntrică că eşti superior persoanelor iubite (părinţi, copii, soţie) declanşează un program de autodistrugere care este blocat prin apariţia unor dureri în ureche.

VAMPIRISMUL ENERGETIC: egoismul exagerat, manifestat în gânduri, emoţii sau fapte, precum şi cruzimea duc la deconectarea de cosmos şi atunci omul este nevoit să-și ia energia de la alţi oameni. Provocarea de chinuri fizice şi psihice unui om este una din formele vampirismului.

VARICELE: prestarea unei munci care nu-ți place.

ZONA ZOSTER: indică teama de viitor, antrenând gânduri negative.

Așadar, orice indispoziţie, afecțiune sau boală îţi indică faptul că acţiunile şi gândurile tale nu-ţi sunt benefice. Nemulţumirea permanentă faţă de lume şi propria soartă poate genera afecţiuni grave, incurabile. Ura e tot ce poate fi mai distructiv în om. Trăirea urii declanşează boli violente. De fapt, ura îşi distruge stăpânul. Fiecare gând încărcat de ură e ca o înghiţitură de otravă. Disprețul faţă de oameni este tot o formă a urii. Fondul de ură şi de supărare se dezvoltă şi se transformă într-un program de autodistrugere. Dar partea bună este că din tot ceea ce faci, spui, gândeşti sau simţi, dacă ceva nu e bine, primeşti un semnal. Singura ta grijă este să rămâi atent. Dacă apare un simptom, înseamnă că se întâmplă ceva. E o indicaţie că ai luat-o pe un drum greşit. Atunci eşti rechemat pe drumul cel bun, al iubirii. Ascultă-ţi corpul fizic şi-ţi vei schimba viaţa. Orice boală este chezăşia fericirii viitoare. Cu cât mai multe încercări îţi oferă soarta, cu atât o mai mare fericire te aşteaptă în viitor.

Citiți și postarea noastră anterioară „Valeriu Popa – Sfaturi pentru sănătate” aici:
http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/04/valeriu-popa-sfaturi.html

Sursa.http://frumoasaverde.blogspot.ro/2013/07/valeriu-popa-de-ce-ne-imbolnavim.html

Valeriu Popa: Curățarea limfei

curățarea limfei

Sistemul limfatic este situat de-a lungul corpului, si actioneaza ca un sistem de canalizare in miniatura. El are marele rol de a transporta deseurile din celule, sange, colon si rinichi, intrucat functioneaza ca un filtru pentru bacterii, microorganisme si de eliminiator a celulelor moarte si a deseurilor din corp, scrie suntsanatos.ro.
Alimentele pe care le consumam sunt digerate de organism pentru a extrage substantele nutritive necesare pentru fiecare celula vie a corpului nostru. Celulele la randul lor proceseaza acesti nutrienti si astfel sunt eliberate unele deseuri. O detoxifiere regulata este vitala, altfel organismul nostru se va ineca in propriile deseuri si vor aparea blocaje ale ganglionilor limfatici, care vor reduce capacitatea organismului de a rezista la boli.

Cine are nevoie de o curatare a limfei?
Toata lumea are nevoie de o detoxifiere a sistemului limfatic, pentru a scapa de toate deseurile acumulate de-a lungul vietii. Curatarea acestui sistem ajuta la curatarea fiecarui organ din corp. Sistemul limfatic se poate bloca din cauza unui consum excesiv de lactate, tutun, alcool, medicamente, sau din cauza deshidratarii, pesticidelor, bolilor si virusilor.

Simptomele unui sistem limfatic lent, incarcat:
– Incapacitatea de a lupta impotriva infectiilor si bolilor
– Infectii recurente si boli recidivante
– Oboseala persistenta care nu se amelioreaza prin somn si odihna
– Umflarea ganglionilor limfatici constanta (acest simptom poate de asemenea fi un semn al unei boli grave: limfom, leucemie sau tulburari autoimune)
– Umflarea splinei
– Pietre la amigdale
– Circulatia sangelui proasta
– Mancarimi pe corp care nu sunt cauzate de iritatii sau boli de piele
– Transpiratie excesiva
– Tensiune arteriala sistolica mare
– Alergii si sinuzita
curățarea limfei2

I. Curatarea limfei – Tratamente naturiste

1. Clisma cu Coada-Calului
Se prepara 2 litri de ceai de coada-calului din 4 lingurite de planta la 2 litri de apa. Se fac clisme dimineata si seara. Programul dureaza 3 zile si este mai strict: nu se mananca nimic toata ziua, doar se beau 3-4 litri de lichide: 2 litri de apa, un litru de suc de grepfruit, 1-2 pahare de suc de lamaie si portocale.

2. Suc de Afine
Sucul de afine poate curata sistemul limfatic, intestinele si rinichii de diferite tipuri de toxine daunatoare. Afinele contin foarte multi compusi care ajuta la eliminarea grasimii din sistemul limfatic, si antioxidanti (mai ales Vitamina C) care contribuie la detoxifierea rinichilor, fibre dietetice, Vitamina K, potasiu si Vitamina A.

3. Infuzie de plante curatarea limfei
– 2 parti galbenele
– 2 parti lipicioasa
– 1 parte lumanarica
Se pun plantele intr-o cratita si se acopera cu apa rece. Se fierb la foc mic 20-45 de minute. Se beau 2-3 cani de ceai pe zi, timp de mai multe saptamani.
Galbenelele sunt un tonic imunitar general care ajuta la curatarea limfei si reducerea inflamatiilor pielii. Lipicioasa este o planta care stimuleaza activitatea sistemului limfatic si a organelor, ajuta in congestia limfatica si ganglioni limfatici inflamati. Lipicioasa curata si hraneste de asemenea sangele. Lumanarica decongestioneaza limfa prin activarea functiei sale si tratarea ganglionilor limfatici umflati sau blocati la nivelul gatului, bratelor si regiunii anghinala.

4. Ceai de dragaica
Ceaiul de dragaica (sanziene) se prepara dintr-o lingurita de planta la o cana de apa, si se fierbe 10 minute. Se beau cate 2 litri pe zi. Cura dureaza 3-4 saptamani.

curățarea limfei3
II. Dieta pentru curatarea limfei

– Supa de legume
Vitaminele si mineralele sunt extrem de importante pentru procesul de detoxifiere. Dieta de curatare a sistemului limfatic se bazeaza astfel pe consumul de alimente organice, proaspete: ceapa verde, dovlecei, telina, patrunjel, seminte de mustar, gulii, varza, ardei, spanac, salata verde, broccoli si morcovi. De la unele din aceste legume se pot folosi si radacina si frunzele. Se pot consuma sub forma de supa cu apa distilata, din care se beau cate 3 pahare pe zi, inainte de masa.

– Usturoi si ghimbir
Tot la capitolul alimente detoxifiante, medicii naturisti recomanda usturoiul, ca un asistent puternic pentru sistemul limfatic, care il ajuta sa scurga toate metalele toxice si otravurile din corp, precum si ghimbirul, care stimuleaza circulatia sangelui si lichidelor din corp, inclusiv a lichidului limfatic.

Va demisiona ministrul Justiției?

ministrul justitie

Ministrul Robert Cazanciuc a fost prins cu minciuna privind faptul că nu ar fi propus-o pe Elisabeta Ponea, soția șefului IPJ Mehedinți Ștefan Ponea din dosarul Duicu.Potrivit unor documente ce poartă semnătura lui Cazanciuc, prezentate marți de Hotnews, ministrul ar fi propus-o la CSM pe Elisabeta Ponea pentru a ocupa o funcție de conducere în DNA.
În sfârșit opoziția reacționează. Foștii miniștri ai Justiției, Cătălin Predoiu și Monica Macovei, au cerut la unison demisia ministrului Robert Cazanciuc. Aceștia îi reproșează lui Cazanciuc că a mințit, după ce el a afirmat ca nu a propus-o pe procurorul Elisabeta Ponea într-o funcție de conducere a Direcției Naționale Anticorupție, deși semnase o astfel de propunere.
Va demisiona ministrul Cazanciuc? Ar fi o demisie de onoare. Onoare ar avea și premierul dacă i-ar cere demisia.

Prosoape care miros urât?

prosoape curate

Nimeni nu se gândeşte cu adevărat câte bacterii pot aduna prosoapele. La urma urmei, acestea sunt folosite pentru a absorbi apa de pe corpul proaspăt spălat, deci CURAT, potrivit csid.ro.
Cu toate acestea, unii oameni folosesc prosopul zile în şir, la comun cu alte persoane, fără să îl spele. Când în sfârşit îi vine rândul în cuva maşinii de spălat, mulţi alegem să punem tone de detergent şi balsam de rufe, în ideea ca hainele să miroasă cât mai bine.
Însă rezultatul nu este nici pe departe cel dorit. Un prosop ţinut mai multe zile la rând în umezeală va căpăta miros urât iar textura materialului va fi una aspră, deloc absorbantă.
Ce se poate face în această privinţă? Păi, în primul rând, schimbaţi zilnic prosoapele. Dacă aţi ajuns în punctul în care acestea deja au căpătat miros şi nu aveţi bani să cumpăraţi altele, există o alternativă simplă, la îndemâna tuturor: bicarbonatul de sodiu şi zeama de lămâie.

Iată cum trebuie să procedaţi: amestecaţi 100 ml de oţet cu 3 linguriţe cu suc de lămâie şi puneţi compoziţia în compartimentul pentru balsam al maşinii de spălat. După terminarea programului de spălare, porniţi din nou maşina, de data aceasta adăugând 3 plicuri a câte 50 de grame de bicarbonat de sodiu în compartimentul destinat detergentului de rufe. Repetaţi procedura o dată la 3-4 luni pentru a vă bucura de prosoape curate, fără miros neplăcut şi moi precum un ursuleţ de pluş.

Omul care a împădurit singur 550 de hectare

Jadav Payeng a început să planteze copaci în 1979, într-o regiune stearpă, pe care s-a gândit s-o transforme, treptat, în habitat pentru animale mici şi păsări. Bărbatul, care face parte dintr-o comunitate tribală din India, şi-a continuat misiunea timp de câteva decenii, iar, astăzi, cele 550 de hectare pe care a reuşit să le împădurească de unul singur servesc drept casă pentru numeroase specii, cum sunt rinocerii, elefanţii, tigrii şi căprioarele. Guvernul statului indian Assam a numit pădurea în cinstea lui, iar, în 2012, Payeng a fost declarat de cea mai importantă universitate indiană drept “Omul pădurilor din India.”

JADAV

Jadav Payeng a început să planteze copaci în 1979, într-o regiune stearpă, pe care s-a gândit s-o transforme, treptat, în habitat pentru animale mici şi păsări. Bărbatul, care face parte dintr-o comunitate tribală din India, şi-a continuat misiunea timp de câteva decenii, iar, astăzi, cele 550 de hectare pe care a reuşit să le împădurească de unul singur servesc drept casă pentru numeroase specii, cum sunt rinocerii, elefanţii, tigrii şi căprioarele. Guvernul statului indian Assam a numit pădurea în cinstea lui, iar, în 2012, Payeng a fost declarat de cea mai importantă universitate indiană drept “Omul pădurilor din India.”

Payeng a hotărât să se implice în conservarea naturii în zonă, după ce, în 1979, în Assam au avut loc inundaţii de proporţii, în urma cărora solul a fost masiv erodat, copacii dezrădăcinaţi, iar animalele au murit sau au rămas fără habitat. Tot pe atunci, când Payeng era un simplu adolescent, a înţeles, cu ajutor de la înţelepţii comunităţii din care face parte, că singura soluţie era să reconstruiască habitatele animalelor şi să repună natura pe picioare. “[Bătrânii satului] mi-au dat câţiva puieţi de bambus şi m-au rugat să îi plantez”, îşi aminteşte bărbatul, într-o poveste impresionantă de pe Al Jazeera.

Timp de 34 de ani, Payeng a plantat în fiecare zi câţiva puieţi într-o regiune aflată în apropierea râului Brahmaputra; iniţial doar bambuşi şi alte plante obişnuite ale locului, dar în ultimii 15 ani a plantat şi specii mai valoroase, cum ar fi tecul. Cum udarea plantelor pe o asemenea suprafaţă extinsă s-a dovedit o problemă, indianul a conceput o mică platformă de bambus deasupra fiecărui puiet, aşezând acolo vase de pământ cu găurele. Apa acumulată în aceste vase, ajunsă la plante prin picurare, a asigurat necesarul pentru creşterea copacilor. Totodată, Payeng a adus în zonă termite, furnici şi râme, care să asigure fertilizarea solului.
Jadav2mulai7

Însă, pe măsură ce pădurea s-a dezvoltat, aceasta a atras animale mari în zonă, care au ajuns să ameninţe atât munca oamenilor (elefanţii se apropiau din ce în ce mai mult de sate, distrugând plantaţiile şi grădinile), cât şi animalele sătenilor, pe care au început să le vâneze tigrii. Aşa se face că, în momentul când oamenii din regiune l-au ameninţat pe Payeng că-i vor distruge pădurea, acesta a început să planteze şi mai mulţi copaci, în special bananieri, care asigură hrana preferată a elefanţilor. Astfel, găsind destulă hrană în pădure, animalele nu s-au mai apropiat de sate, iar pe măsură ce populaţia de căprioare şi alte asemenea animale a crescut, tigrii au rămas şi ei departe de aşezările omeneşti.

Şi acum, Payneg continuă să-şi îngrijească pădurea şi, în fiecare zi, după ce termină treburile în gospodăria familiei sale, care trăieşte de pe urma unei ferme de vaci, bărbatul plantează copaci în alte zone din apropiere. “Payeng este un adevărat luptător pentru conservarea naturii, care munceşte cu generozitate, arătând ce poate face o persoană obişnuită, cu motivaţie şi putere de muncă,” spune Tarun Gogoi, oficial din provincia Assam.

Sursa: Al Jazeera

%d blogeri au apreciat asta: