Psihologia varstei adolescentei

adolescență

Simona Tofan este terapeut si mama de adolescenta. Ea explica cititorilor revistei psihologia acestei varste dificile.

1. TINERELE DE AZI SI CELE DE IERI

Sunt mult mai indraznete si mai determinate sa intre in viata de adult. Sunt mai dispuse sa iasa din dependenta parentala, cu mai putina teama de viitorul fara supervizarea directa a parintilor. La noua generatie se observa o graba in arderea etapelor firesti, din dorinta de a experimenta cat mai repede independenta vietii de adult.
Exista si o tendinta vizibila de a se adapta cat mai repede la tot ceea ce aduce o experienta noua de viata. Ritmul vietii actuale este mult mai accelerat decat acum 10-15 ani, iar generatia tanara l-a preluat mult mai firesc decat parintii lor. Ei inca se mai agata de ceea ce apartine trecutului, si cum adolescentii nu au acest trecut, lor le este mult mai usor sa imbratiseze viitorul cu disponibilitate si curiozitate.

2. PROVOCARILE MAMEI DE ADOLESCENTA

Marea provocare este sa reuseasca sa le ofere un exemplu cat mai deplin de feminitate si maturitate, care sa le ajute sa constientizeze rolul pe care il pot avea in fiecare relatie semnificativa si modul in care isi pot gestiona dificultatile sau provocarile vietii. Tendinta mamelor este de a le proteja de fiecare experienta „dureroasa“, doar ca aceasta hiperprotectie nu le ajuta sa isi intareasca increderea in ele si nici sa se maturizeze.
Daca mamele nu reusesc sa treaca peste aceasta tendinta, adolescentele lor vor ramane mereu copile, cautand permanent aprobarea sau confirmarea parentala, sub o forma sau alta, adresandu-se direct parintilor ori surogatelor acestora de mai tarziu: iubitul, sotul, alte figuri autoritare. O alta mare provocare pentru mame este sa reuseasca sa nu isi vada adolescentele ca pe niste „variante upgradate“ ale propriilor fiinte si sa isi propuna sa realizeze tot ceea ce ele insele nu au reusit pe vreun plan al vietii lor. Cu alte cuvinte, sa nu proiecteze asupra fetelor partea lor de neimplinire sau frustrare personala.
Tinerele adolescente se confrunta, intr-un mod special, cu ceea ce societatea a venit ca schimbare in zona profesionala, in cea de familie, de relatie sau sociala. In planul profesional, se observa extremizarea dorintei de afirmare, in detrimentul dezvoltarii personale ori sociale. S-a ajuns la un fel de masculinizare a comportamentului fetelor, cu speranta obtinerii unei pozitii profesionale egale cu a unui tanar adolescent.
In planul familial, schimbarile petrecute, mai ales in cadrul relatiilor de cuplu parentale, au dus la crearea altor modele pentru tinerele adolescente. De exemplu, inversarea rolurilor dintre parinti s-a transformat intr-un model nou, care are sanse sa fie „mostenit“ de generatiile noi, fara sa fie analizate si intelese cauzele aparitiei lui. In acelasi timp, o alta problema cu care se confrunta adolescentele este atitudinea hiperprotectoare a parintilor, atitudine care le impiedica maturizarea.
Aceasta provine de multe ori din sentimentul de vinovatie a parintilor, ca nu au reusit sa le ofere fetelor acea afectiune si implicare emotionala necesare dezvoltarii lor afective. In zona sociala, un aspect care a fost puternic resimtit de catre adolescente a fost cel al modelelor sociale promovate si evaluate ca fiind de succes. Modelele puternic mediatizate, chiar daca nu au adus un plus de valoare societatii, au influentat negativ alegerile facute de tinere pentru viitorul lor.

3. ADOLESCENTELE SI SEXUL

Astazi, se vorbeste mult mai deschis despre sexualitate, acceptandu-se normalitatea si necesitatea unei sexualitati deplin constientizate. Adolescentele nu mai sunt atat de pudibonde sau neinformate ca mamele lor. Datorita expunerii puternice media, tema sexualitatii nu mai lasa loc de interpretari ori subintelesuri si informatia este disponibila tinerelor, indiferent daca mamele au reusit sau au dorit deja sa le faca educatie sexuala.
Mediatizarea acestui subiect a schimbat si viziunea asupra lui, reusind sa-l scoata din zona „pacatului“ sau a „fructului interzis“. Chiar daca s-a pierdut misterul care invaluia sexualitatea, s-a castigat o parte de cunoastere care era absolut necesara prevenirii sarcinilor nedorite sau imbolnavirii.
Cred ca parintii, din dorinta de a le oferi „tot ce este mai bun“ si de a le proteja de „tot ce este mai rau“, ajung sa le tina departe de asumarea unor responsabilitati potrivite varstei lor sau de anumite suferinte, inerente acestei perioade tumultuoase. Motivele pentru care parintii reactioneaza asa nu apartin prezentului. Uneori, este dorinta inconstienta a acestora de a retrai simbolic si mult mai frumos adolescenta lor trecuta prin copiii lor. Alteori, este doar o incercare de a vindeca, tot simbolic, propriile lor rani primite in adolescenta.

4. INOCENTA LA FEMININ

Daca inocenta este inteleasa doar ca virginitate sau castitate, este clar ca multe dintre adolescentele de astazi nu mai pot fi descrise ca fiind inocente. Doar ca inocenta inca exista si se manifesta. Prin candoare sau puritate sufleteasca. Aceste calitati nu sunt inlaturate de inceperea vietii sexuale, ci doar de intentiile sau sentimentele neaprofundate, ori superficiale, care distrug o relatie de dragoste. Descoperirea sexualitatii este o nevoie fireasca a fiecarei fiinte si nu trebuie considerata impura. Insa maniera in care ea este descoperita, modul in care este inteleasa si constientizata, poate influenta foarte mult cat de frumos, pur sau profund poate fi traita o relatie in viitor.

5. E MAI GREU SA CRESTI O FATA DECAT UN BAIAT?

Nu este nici mai greu, nici mai usor. Fiecare copil aduce o provocare cu totul speciala parintilor, prin unicitatea lui. Nu se pot face comparatii nici macar intre frati sau surori, si chiar este bine ca parintii sa nu le faca in familiile lor. Dragostea, grija, atentia si implicarea trebuie sa existe in orice relatie dintre un parinte si un copil, indiferent daca este baiat sau fata. Este mai greu pentru un parinte sa creasca un copil cand el nu este pregatit afectiv sa aiba unul, cand el nu este maturizat, cand nu are un echilibru interior.
A fi parinte implica asumarea constienta a unei misiuni speciale, „arta de a fauri“ un om. Si asta, pe fondul asumat al unei multitudini de prejudecati sociale de diferentiere intre sexe, care inca mai produce efecte, chiar si in zilele noastre, pline de afirmarea egalitatii intre femei si barbati. De fapt, ceea ce doresc sa spun aici, este ca diferenta e in mintea parintelui, iar ea va produce consecinte in functie de prejudecatile personale.

6. EMO SAU DEPRIMAT

Parintii trebuie sa comunice cat mai mult si mai apropiat cu copiii lor. Cu multa dragoste, rabdare si intelegere. Sa se desprinda de modelele educationale ale propriilor parinti si sa fie atenti la nevoile reale ale adolescentilor lor, care pot fi diferite de cele avute de ei insisi. Sa inteleaga ce se ascunde in spatele unui refuz, al unei dispute sau unei stari de revolta.
Sa se intrebe intotdeauna ce l-a determinat pe adolescent sa gaseasca acea modalitate de exteriorizare si ce vrea sa comunice prin ea. Si cand nu reusesc sa inteleaga, sa apeleze la un specialist format in psihologia adolescentilor. Singurul lucru pe care nu au voie parintii sa il faca este renuntarea la comunicare, la inchiderea portilor increderii in propriul copil, cu alte cuvinte,la abandonul emotional al acestuia.

7. PRESIUNEA GRUPULUI

Atat fetele, cat si baietii sunt influentati de grupul lor de prieteni, care reprezinta a doua „familie“. Rolul grupului este important in desprinderea adolescentilor din dependentele parentale. Este un spatiu in care adolescentii primesc intelegere, confirmare si apreciere de la persoane straine familiei. Este un spatiu in care ei isi valideaza anumite calitati, in care se regasesc si invata sa relationeze cu cei de aceeasi varsta.
Pentru tot ceea ce aduce in dezvoltarea emotionala a unui adolescent, grupul de prieteni nu ar trebui sa fie vazut ca un inamic de catre parinti. Sau, daca este vazut asa, este bine ca parintii sa inteleaga ca prioritatea sau pozitionarea grupului in fata familiei este mult influentata de genul de relatii existente in familie si de cum se simte adolescentul acasa. Cand un adolescent se simte apreciat si iubit, cand are o comunicare buna cu parintii, el nu va simti nevoia sa isi inlocuiasca complet familia cu grupul de prieteni.
Fetele sunt mai atente in alegerea grupului si vor evita grupurile in care ele se pot simti vulnerabile, neprotejate. Alegerea grupului este influentata direct de cat de mult au invatat ele sa se respecte, sa se pretuiasca. Pentru aceste lucruri, familia a fost responsabila si, cu cat increderea si stima de sine au fost valori fundamentale in educatia adolescentelor, cu atat riscul alegerii unui grup nepotrivit este mai mic.

8. SUNT ELE VULNERABILE LA IMAGINILE IDEALIZATE DIN MEDIA?

Imaginea corporala traita de adolescente nu corespunde imaginii reale. Aceasta discrepanta este acuta in adolescenta, cand corpul se modifica permanent. Corpul de copil cu care se obisnuisera in cativa ani se transforma, miraculos, intr-un corp de femeie. Nu au timp sa se obisnuiasca cu o modificare, ca apare una noua. Aceasta transformare nu este usor integrata emotional de catre fete.
Si, inevitabil, vor cauta sa apeleze la o imagine idealizata, pe care si-o doresc si o asteapta ca recompensa pentru tot zbuciumul fizic trait. Mediatizarea excesiva a unor modele de frumusete si accentul pus pe aceasta „perfectiune“ fizica au o influenta puternica asupra adolescentelor. Daca nu sunt confirmate constant de catre parinti, daca nu isi inteleg si accepta unicitatea, ajung victimele acestei imagini idealizate.

Simona Tofan, psihoterapeut, este consultant in cadrul programului „Intre noi, parintii“.

Anunțuri

Pornografia: punerea in scena a intolerabilului

pornografia

DEPENDENTA CIBERNETICA

De la ivirea internetului si proliferarea site-urilor pornografice, psihologia poate adauga in nomenclatorul dependentelor inca una: pe cea cibernetica.
Multi barbati marturisesc ca petrec ore bune navigand pe web in cautare de sex online, fara a putea sa se abtina.
La un seminar tinut la Montreal, L., 50 de ani, mi-a vorbit despre el:
„De mai multi ani sunt mare consumator de pornografie. Din cea mai joasa. Femei violate, torturate – toate astea ma excita“.

EFECT DE OGLINDA

„Cred ca veti spune ca am o viata sexuala nula, nu? Dimpotriva. Am o sotie senzuala, o amanta frumoasa si fac dragoste cu amandoua.
Dar e ca si cum as fi devenit sclavul lor. Nu pentru ca ma domina, ci pentru ca mi-e frica sa nu le pierd.
Pana acolo, incat mi se pare ca am devenit un fel de pres pe care ele isi sterg picioarele. Mi-am pierdut respectul de sine. Nu ma implic nici cu una, nici cu cealalta, ma simt de fapt foarte singur.“
Atunci ii spun ca imaginile degradante pe care le cauta functioneaza ca o oglinda pentru el.
Ele ii arata ca o parte din el insusi sa gaseste in aceeasi situatie. Ca si cum el ar fi cel chinuit, de frica unei pierderi.
Ca si cum acele femei torturate sunt de fapt supunerea lui interioara.
„Poate ca da, astfel ma pun pe mine in scena“, admite el. „Dar, in fond, pornografia este tot ceea ce am. In cabina mea de la sex shop sau in birou, facem pace.
Sunt veritabilele mele momente de placere. Nu ma pot abtine, chiar daca simt ca e degradant si pentru mine, si pentru femei.“
Atunci ii cer sa-mi spuna care e fantasma lui dominanta.
„Ma imaginez ascuns intr-un dulap si observ una din femeile mele facand dragoste cu alt barbat. Ma masturbez si le privesc cum se mangaie.
Dar, daca joc acest joc pana la capat, nu-l mai gasesc excitant deloc. Ma simt gelos si ma enervez.
In final, ma vad iesind din dulap ca sa-mi apar onoarea. Imi face bine sa ma bat cu acel barbat, pe care il dau afara.“

EVITAREA AUTODISTRUGERII

In fata impresiei de stingere, pe care mi-o lasa, ii sugerez lui L. ca practicile sale si fantasmele ii servesc sa exprime intolerabilul vietii sale.
Ca si cum ar fi avut chef sa-si reia locul si nu indraznea sa o faca.
Devenind regele micului sau spatiu pornografic, mangaindu-se in fata femeilor dominate, el inverseaza situatia care il face sa sufere.
In acelasi timp, el pune in scena o realitate interioara care depaseste cadrul sexualitatii sale.
Fantasmele si practicile noastre vorbesc despre probleme nerezolvate. Ca orice comportament compulsiv, adictia la pornografie reveleaza ranile suferite.
Cand era copil, L. a trait experiente dureroase, carora le-a raspuns erotizand raportul cu sine si cu ceilalti.
El se protejeaza de intolerabil, jucandu-se cu sine insusi. pentru ca in joc ramane atotputernic.
De unde si dificultatea de a opri practicile acestea care actioneaza asupra lui ca un balsam.

CUM COMBATEM DEPENDENTA?

Constientizarea scopului real al acestor practici constituie o etapa esentiala.
Acum e timpul ca L. sa observe si sa faca legatura cu propria lui viata. Apoi trebuie gasita o iesire treptata din impas.
Limitandu-si practicile la o perioda determinata, apoi spatiindu-le in timp, pana cand inceteaza de la sine.
Asta nu este posibil decat daca isi gaseste alte centre de interes, pentru o gratificatie de lunga durata si intensa.
Simptomul nu este niciodata decat varful unui aisberg, in care partea de sub apa este facuta din credinte negative despre sine.
Si pentru ca L. se cantoneaza in imaginea de victima, trebuie sa-i fie incurajate talentele, spre a-l ajuta.
Acest lucru este valabil pentru oricine. Gasind ceea ce ne face sa vibram, putem evita autodistrugerea si esecul si putem gasi o imagine de sine mai pozitiva.
Si atunci, lumea in culori tari a pornografiei se va estompa…

Sursa:http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cuplu-sexualitate-anchete-si-dosar/pornografia-punerea-in-scena-a-intolerabilului-1621115

Zece lucruri de știut despre femei

despre femei

EA CERE (APROAPE) IMPOSIBILUL

Barbatul ideal trebuie sa aiba doua calitati importante, spun femeile din 2011.
Sa fie un erou, sa aiba umerii largi si primitori, dar si puternici, in fata adversitatii, dar si sa se comporte ca un cavaler care nu ascunde nimic din intimitatea si fragilitatea lui.
Asadar, ele vor ca noi, barbatii, sa fim „completi“: robusti (fizic), dar si sensibili (psihic).

EA IUBESTE CATE UN SINGUR BARBAT

Pentru femeie, regula generala este ca orice poveste sentimentala este una separata, pe care o traieste alaturi de barbatul pe care il iubeste, fara a-l compara cu experientele sale trecute.
Barbatul poate foarte bine sa aiba acelasi tip de relatie si acelasi comportament cu mai multe partenere. Poate chiar sa le uite si numele…

EA SE INDRAGOSTESTE PRIMA DATA DE OCHII BARBATULUI

O privire profunda si senzuala si un zambet sarmant fac cat toti muschii din lume. Inutil, deci, sa incercam sa mascam inceputul de burta de la prima intalnire.
Apoi isi indreapta privirile catre maini, cele care reveleaza personalitatea si mangaierile de care poate avea parte.
A, si vocea. Pentru ca vocea este o mangaiere sonora, asa cum o dovedeste succesul cantaretilor.

EA VREA SA FACA PACE INAINTE DE A FACE DRAGOSTE

…De unde si frazele rituale. Trebuie sa-i repetam cat mai des: „Draga mea, te iubesc“, pentru ca ea sa simta dorinta de a face dragoste.
Traducerea acestui fenomen: ea are nevoie de sentiment pentru a accede la sexualitate. Noi avem nevoie de sexualitate pentru a accede la sentimente.

EA VREA SA-I FIE STIMULATE TOATE ZONELE EROGENE

Pentru a intra in euforie, femeia are nevoie ca in pat barbatul sa fie interesat de toate zonele ei erogene, nu doar de sexul ei.
Cati dintre noi nu uita ani de zile sa-si imbratiseze sotia sau sa-i muste delicat lobii urechilor?

EA POATE CERE PLACERE DE DRAGUL PLACERII

Daca accepta sa fie mangaiata din cap pana in picioare, ei bine, sesiunea aceasta de mangaieri nu trebuie sa fie un preludiu pentru penetrare.
Multe femei prefera sa se lipeasca goale de partenerul lor, sa fie gadilate si acesta sa se joace cu ele, mai mult decat sa faca sex, pur si simplu.
Spre deosebire de barbati, care nu considera ca au facut dragoste decat daca a existat un raport complet.

DETESTA SA FIE TRATATA CA UN OBIECT

Ca unele femei practica amorul sport, ca barbatii se culca in dreapta si in stanga si ca tot acest zapping sexual este la moda…
Asta nu inseamna ca ele nu cauta cuvintele securizante si care le flateaza narcisismul. Pentru multe dintre ele, este scopul suprem al actului sexual.

ESTE SENSIBILA LA ATENTIILE DE DUPA DRAGOSTE

Nimic mai frumos pentru ea decat un amant care, dupa ce partida de amor s-a terminat, trece peste oboseala caracteristica si o ia in brate, ii spune cuvinte dulci, o complimenteaza despre frumusetea ei…
Tot atatea semne ca nu a fost luata drept un obiect sexual.

DACA E INSELATA, EA RUPE TOT

Pentru marea majoritate a femeilor inselate, relatia e gata, terminata. Cand s-a terminat, s-a terminat.
Barbatul inselat isi mai linge ranile, incearca sa-si recupereze partenera.
Fraza fetis a barbatilor: „Stergem cu buretele tot si o luam de la capat…“.

POATE PARASI UN BARBAT PENTRU A TRAI SINGURA

O femeie nemultumita poate rupe o legatura fara a avea pe altcineva in viata.
Barbatul insa are nevoie de „papuci (de casa) psihologici“, de siguranta unei relatii, de un loc de refugiu.
El este, asadar, dispus sa accepte mai multe compromisuri, chiar daca relatia intra la apa.

Sursa:http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cuplu-sexualitate-anchete-si-dosar/10-lucruri-de-stiut-despre-femei-1621095

Cum îi pedepsim corect

Cum îl pedepsim corect

Licenta, doctorate, interviuri? Fleacuri! Nimic nu se compara cu momentul in care copilul tau spulbera, cu un zambet inocent, toate sfaturile intelepte despre limite si autoritate. Cum impui o regula? Ce efecte au sanctiunile asupra copiilor nostri?

Dan are cinci ani. Mama lui povesteste: „Nici nu apucam sa spun bine «n-ai voie», ca incepea scandalul. Mi-era si rusine sa-l mai iau cu mine in vizite sau plimbari“. De la varste foarte mici, copiii aud cuvantul „nu“ pus in fata multora dintre initiativele lor de explorare sau dorintelor lor. Lipsa de experienta, capacitatea redusa de intelegere a explicatiilor ii fac sa accepte foarte greu un refuz al parintilor. „Pur si simplu nu stiu cum sa-i mai spun ca n-are voie sa umble la prize, la firele de la calculator sau televizor“, spune Andreea, mama unui baietel de trei ani.
Interdictiile si normele navalesc toate din primele luni de viata, limitandu-i, la prima vedere, nevoile si do­rintele. Care este atunci rolul lor benefic? „Una dintre functiile cele mai importante ale parintelui este a­ceea de a impune copilului o serie de limite menite sa protejeze fiinta vulnerabila si lipsita de experienta pa­na in momentul in care ea va fi capabila sa o faca singur. Aceste limite tin in principal de pro­­tectie si de socializare“, spune Anca Li­han­ceanu, psiholog clinician specialist.

Fa distinctia intre capricii si nevoi

Nevoile firesti ale oricarui copil – acelea de a explora si experimenta din primii ani de viata, de a intelege mecanismele lucrurilor si legatura ca­u­za-efect, nevoia de a crea le­ga­turi cu cei de o varsta si de a apar­tine astfel generatiei sale – pot fi tot atatea motive firesti pentru care fiul sau fiica ta sa incerce sa incalce regulile. E firesc ca orice limita sa nasca in copil o frustrare reala. La fel de fireasca este si reactia de revolta in fata lor. „Limitarea se constituie pentru el ca un obstacol in calea satisfacerii unei nevoi sau dorinte. Numai un copil aflat in inconstienta nu are nevoi si dorinte“, spune An­ca Lihanceanu.
„De fiecare data cand ii aduceam aminte de teme, incepeau bombanelile si negocierile: sa se mai joace un pic, sa mai vada inca un desen animat“, marturiseste Carmen, mama Adrianei, noua ani. Este o secventa cunoscuta oricarui parinte, nu-i asa? Orice regula impusa are efect benefic doar daca ea ajuta la implinirea unei nevoi reale, la adaptarea la mediu, societate, la formarea autocontrolului, la dezvoltarea armonioasa a copilului.
„O distinctie importanta, pe care toti parintii trebuie sa invete sa o faca la un moment dat, este a­ceea dintre nevoia reala si dorinta sau capriciu. Acestea din urma pot, si chiar trebuie, sa fie limitate; nevoia insa – niciodata“, explica Anca Lihanceanu.

Cum creezi o regula

Si totusi, in ce fel ii poti spune „nu“ copilului tau astfel incat sa fie respectat? Evident, nu exista o reteta ideala, doar ingrediente obligatorii: comunicare, intelegere si rabdare.
„Este important, in primul rand, ca regulile sa fie precizate clar copilului. Orice modificare a lor trebuie sa-i fie comunicata acestuia. Apoi, e important ca ele sa nu fie utilizate in functie de starea emotionala a parintilor. Cea mai frecventa gre­seala educationala pe care o fac pa­rintii este ca nu aplica consecvent aceste reguli – oricare ar fi ele –, asa incat copii sunt bulversati si nu re­u­sesc sa isi con­struiasca un sistem de valori clar. Aceasta inconsecventa poate duce la dezechilibre emotionale“, detaliaza Roxana Stoica, psiholog pentru copii, formator in programe de educatie pentru parinti.
Dis­­­cursul parintelui trebuie sa fie lip­sit de ambiguitate: de exemplu, in loc de „as dori sa te intorci inainte de miezul nop­tii“, e de preferat „iti cer sa fii aici inainte de miezul noptii“. Intonatia, privirea si gesturile trebuie sa se potriveasca in acest sens. Sa spui „iti interzic sa iesi“ cu aceeasi voce cu care spui „iti propun sa ramai cu noi“ ori sa zambesti in timp ce spui „ceea ce ai facut este periculos“ – inseamna sa faci ca atentionarea ta sa-si piarda orice credibilitate. Ne­maistiind daca are de-a face cu o do­rinta, o rugaminte sau un ordin, copilul este neascultator fara sa-si dea seama si se va simti pedepsit pe nedrept. Ceea ce, pe termen lung, il poate arunca intr-o con­fuzie, cu ur­mari neplacute.
De fiecare data cand ii trasezi copilului tau o regula, este bine sa-i precizezi si care vor fi consecintele, evident, benefice, ale respectarii ei: de pilda, „daca vei face curat in camera, vei putea sa-i inviti pe prietenii tai la ti­ne“; sau: „daca iti vei face temele corect, vei avea timp sa te joci mult mai mult“.

Cum sa negociezi

„In principiu, regulile se negociaza cu copilul in momentul in care el isi poate asuma responsabilitati si are constiinta ca se poate pune in pericol prin deciziile sale. Incepand cu varsta scolara, acest lucru este posibil. Toate regulile pe care parintii le stabilesc pentru a evita riscuri vitale pentru copil nu sunt negociabile. De exemplu, vizitele periodice la medic nu se negociaza, la fel ca si utilizarea in exces a focului sau a televizorului ori mersul pe role fara e­chi­pamente de protectie adecvate“, sugereaza psihologul Roxana Stoi­ca.
Trebuie sa fii prevenit; nici nu stii in cate feluri, care mai de care mai ingenioase, poate un copil sa in­cal­ce, sa amane, sa evite sau sa rastalma­ceasca o regula. Asa ca la negociere pleci ca la lupta: inarmat pana-n dinti cu fermitate, explicatii scurte si simple, minimum de conce­sii, ma­xi­mum de efecte pozitive. Si un strop de talent de manipulare: „Da­ca iti faci repe­de ordine in bi­rou, te las sa ma ajuti la pregatitul mancarii“. Astfel, o responsabilitate o poti transforma intr-o recompen­sa. „Prin negociere, copilul este sus­tinut sa ia de­cizii si sa isi asume responsabilitatea lor. Este de preferat ca regulile sa nu se transforme in interdictii“, spune psihologul Roxana Stoica, “ci, mai curand, in orientare catre alternative pozitive.”

Si da-i si lupta cu „nu“-ul tau si „da“-ul lui

Evident, vine si proba de foc: copilul tau n-aude cand ii spui „n-ai vo­ie“. Atunci, in primul rand, ti-aduci aminte cat de mult il iubesti, contrar impulsului tau de a-l lasa la bunici, pentru o perioada mai lunga. Apoi, aduci in discutie sanctiunile.
Dar educatia nu este o relatie de seductie! Educatia se bazeaza pe un sistem de reguli care trebuie sa-i permita copilului sa in­teleaga diferenta dintre ce este permis si ce este interzis si, prin in plan mai general, diferenta dintre bine si rau. Or, o regula nu este cu adevarat re­gula daca nu e combinata cu o san­ctiune, in cazul nerespectarii ei. Dar, daca sanctiunea este gestul prin care parintele reafirma regula, se subintelege ca aceasta regula a fost stabilita in pre­a­labil ca fiind obligatorie.
Ei, bine, aceasta noua etapa naste, evident, intrebarile ei: cat si mai ales cum sanctionez? Care e masura justa? Oare nu-i fac rau daca il pedepsesc?

Perioada copiilor-regi

Cuvantul „pedeapsa“ suna rau: aceste urme de autoritarism ne a­runca inapoi in timp cu cateva dece­nii, cand bataile, palmuirile si chiar loviturile de curea erau date aproape fara niciun motiv. Aceasta era e­du­ca­tia severa, mostenire a u­nei traditii seculare ce nu-i acorda co­pilului niciun drept, ci numai datoria de supunere oarba.
Din acel moment, generatii de specialisti au evidentiat influenta atentiei parentale asupra functionarii psihice si afective a copilului. Noua generatie de parinti vrea sa gaseasca un echilibru intre dialog, negociere si sanc­tiune, remarca psihologii. Ei au asimilat utilitatea dialogului in e­du­ca­tie, insa recunosc, de asemenea, nevoia de a sti sa impuna limite, fara de care copilul ar putea deveni despotic.
Freud este primul care a insistat a­supra „nevoii de pedeapsa“ re­simtita de copilul con­stient de faptul ca a gresit. Daca nu autoritatea parentala este cea care aplica sanctiunea, copilul risca sa-si asume propria raspundere, mai ales prin mijloacele indirecte de autopedepsire (renuntari voluntare, comportament riscant, anorexie, mutilari…) care vor avea con­secinte grave in formarea si viata viitorului adult.

Greseli si pedeapsa

Sa educi inseamna sa-l faci pe copil responsabil. Asadar, cele mai bune pedepse vor fi, intotdeauna, cele care vor servi acestei responsabilizari.
„Este important ca ea sa fie proportionala cu greseala copilului, sa fie consistenta si previzibila (pen­tru ca rareori o pedeapsa isi atinge scopul de la bun inceput) si sa fie clar legata de comportamentul copilului. O pedeapsa prea blanda sau prea as­pra, care uneori este aplicata, alteori nu, sau care este aplicata din senin, fara nicio explicatie sau fara nicio indicatie a modului – diferit – in care parintele ar dori ca fiul/fiica sa se comporte pe viitor – sunt tot atatea exemple de erori educative, con­damnate la ineficienta“, spune psihologul Anca Lihanceanu.
Cel mai bun mijloc de a evita o re­actie brutala este sa-l trimiti pe copil in camera lui. Asta ii permite copilului sa reflecteze la comportamentul lui, iar parintelui – sa se gandeasca la necesitatea si alegerea pedepsei. Dis­cutia cu celalalt parinte poate fi utila, pentru a dobandi in­cre­dere in sine si pentru a actiona cumpatat. Nu pedepsi la fel o in­tar­ziere, o insulta sau o minciuna: ie­rarhia pedepselor trebuie sa tina cont de ierarhia gravitatii greselilor si, indirect, de ierarhia valorilor stabilite de catre parinti.

Bataia e rupta din… iad

In folclorul romanesc exista numeroase referiri la pedeapsa corporala ca fiind dureroasa, eficienta, acceptata si mos­tenita din generatie in generatie ca mijloc de educare a copilului: „un­de da ma­ma, creste“, „mai bine sa-l bat eu acum, decat viata mai tarziu“.
Dar atentie! „Un copil batut este un copil care se sim­te neiubit, nedorit, nerespectat ca fiinta umana. El invata ca a lovi o al­ta fiinta umana este un lu­cru permis, si uneori chiar de dorit, ca nu este important sa ii respectam pe cei din jur si nici sa fim respectati de acestia, ca integritatea noastra fizica (si, la limita, chiar vi­ata noastra) nu este chiar atat de importanta («eu te-am facut, eu te o­mor»). Bataia in familie este in­ceputul tuturor violen­telor din lu­me, al oricarui act lipsit de respect la adresa unei fi­inte umane“, a­­firma psihologul Anca Lihanceanu.

Sanctiunea, ultima solutie

La orice varsta, frustrarea de ceva anume e san­c­tiunea cea mai eficace. Insa nu ori­ce frustrare. Trebuie sa ai in ve­de­re activitatile sterile (televizorul, jo­­­­cul video, iesirile la fastfood-uri) si nu pe cele care il fac sa se dez­volte sau care ii sunt vitale (sportul, arta, hrana). Scopul unei pedepse este sa ii atenuezi copilului sentimentul de culpabilitate; el stie ca a pro­cedat gresit, isi reproseaza singur. Depunand un efort fizic – cum ar fi sa faca ordine, sa spele vasele – el se de­baraseaza fizic de greutatile culpabilitatii.
Este important ca, atunci cand vorbim despre gre­seala, sa insistam mai curand asupra consecintelor ei de­cat s-o analizam la infinit, momentul, felul in care el a gre­sit. Blocarea lui in momentul producerii greselii ii va alimenta sentimentele de vinovatie si, deci, frustra­rile. Important este sa-i arati cum poate in­drepta gresea­la. Cum nu exista parinte perfect, nu exista nici copii perfecti!

Sunt mandra de copilul meu…
Felicia, 40 de ani, asistent marketing

„Stiu ca un copil are nevoie de limite, dar in acelasi timp si de o anume libertate. Matei, baietelul meu in varsta de noua ani, a experimentat ambele variante. Inainte de a stabili cu el o regula, am incercat sa-i explic de ce e necesar sa existe regulile, cum il ajuta pe el si cum ma ajuta pe mine.

Metoda listei cu recompense si sanctiuni a dat roade. El a propus-o, fiindca vazuse la televizor. Fireste ca il fascineaza computerul si televizorul, dar reusesc de fiecare data sa-l ademenesc cu lectura „pe roluri“ a unei carti. De curand, am inceput sa mergem la cinema.

Sunt mandra de copilul meu, pentru ca nu trebuie sa trag de el ca sa-si faca lectiile, sa ma ajute la bucatarie sau prin casa. Cred ca este rezultatul unei foarte bune comunicari dintre noi doi, pe care eu, de pilda, nu am avut-o cu parintii mei. Nu era la moda!“

http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/familie-copii-anchete-si-dosar/cum-ii-pedepsim-corect-432368/3

Iartă și eliberează-te!

iartă

Violenta, umilinta, tradare, pierderea cuiva drag… Chiar daca ai suferit mult, e timpul sa ierti. Pentru tine. Pentru a te detasa de „datoria“ de a uri. Incearca drumul interior pe care ti-l propunem: un drum in sase etape.

O femeie se plange: „M-a parasit, m-a lasat fara bani, si-a gasit pe altcineva. N-am sa i-o iert niciodata“. Divortul a afectat-o atat de mult, incat acum nu mai vrea sa se casatoreasca. Poate ca ea ar putea totusi sa depaseasca starea de neputinta si durerea care n-o lasa sa priveasca inainte, la propriul ei viitor, daca ar aborda o alta atitudine. Insa ea refuza cu obstinatie sa ierte.
Iertarea insa este cea care te poate vindeca de suferinta, prin ea poti sa-ti recastigi linistea. Pastrand in suflet ura si teama, nu ai cum sa depasesti problemele. Doar sa le ascunzi undeva, in adanc.
Cum poti ierta?
A ierta nu inseamna si a uita. Din contra, adesea trebuie sa iti amin­testi ofensa primita pentru a reusi sa ierti. Dar, spre deosebire de razbunare, prin care refuzam sa uitam tocmai pentru a ne aminti ca avem obligatia de a uri pe cineva, iertarea ne scapa, ne elibereaza de un trecut pe care nu il putem lasa sa fie chiar asa „in trecut“. Iata de unde vine si utilitatea sa in viata, pentru oricare dintre noi.
Iertarea este interioara, cotidiana. Se poate, de altfel, sa lucrezi asupra si singur, cu tine insuti. Este un antibiotic care permite anularea efectului unei bacterii numita autocritica, judecata, ranchiuna, toate aceste senti­mente care ne otravesc viata. Este o stare interioara la care se ajunge du­pa o lupta uneori indelungata, ade­sea dificila, pentru ca ne obliga sa revenim la cauze, sa ne asumam par­tea noastra de responsabilitate si riscul de a ne simti rau amintin­du-ne sa ne acceptam limitele – pe ale noastre si pe ale altora.
Nu inseam­na sa pretinzi ca totul va fi bine si sa strangi din dinti. Nu este o favoare pe care ne-o acordam si nici o autorizatie pentru noi de a o lua de la capat. Cel mai important, aici, nu este sa stii daca ceea ce ai facut este bine sau rau, daca „vinovatul“ merita sau nu sa fie pedepsit. Ceea ce conteaza este sa ierti… pentru tine. Cu scopul ca tu insuti sa devii mai fericit.

PRIMA ETAPA
Sa devii constient de ceea ce a fost rau

„Mult timp, am avut impresia ca sunt bine“, marturiseste Cleopatra, o pic­torita in varsta de 33 de ani. „Nici nu stiam macar ca mi-as fi dorit ca tatal meu sa nu ne paraseasca, pe mine si pe mama, pe cand aveam doar sapte ani. Doar judecam: ma aparam, o invinuiam pe mama ca n-a stiut sa il retina. Intr-o zi, pe cand pictam o inima strapunsa de o sageata, din care curgea cel mai rosu sange cu putinta, am realizat brusc cat de tare ma durea.“
Intr-adevar, pentru a fi constient ca te doare, trebuie sa-ti aduci aminte ce anume te doare. Insa pentru a evita asta, obisnuim sa dezvoltam mii de stratageme: uitam, rationalizam.
„Nu-mi aduc aminte de nimic“, povesteste Ioana, studenta la Farmacie Veterinara. „Aveam 19 ani, faceam meditatii la fizica impreuna cu un prieten al parintilor mei. Intr-o seara, in absenta parintilor mei, am stat pana mai tarziu. Apoi l-am insotit la poarta. Acolo, a incercat sa ma imbratiseze. Dupa asta, nu-mi mai amintesc nimic. Cand parintii mei au intrat, m-au gasit intinsa pe jos, la intrare. Raportul politiei a confirmat ca fusesem violata.“
Uitarea este unul dintre sistemele de supravieturie cele mai eficace. Asa cum explica Alice Wheaton, in cartea Iertarea si compasiunea (editura Curtea Veche, 2006) „ceea ce ii face pe copii sa fie atat de buni la supravietuire este abilitatea de a-si spune ce sa simta. Isi creeaza mij­loace de aparare care le dau sentimentul de siguranta si de bine necesar pe moment, chiar daca totul este imaginar sau lipsit de ratiune. Se pacalesc pe ei insisi“.
Iti spui: „Ar fi putut sa fie si mai rau“, „Este o poveste veche“ sau „Acum sunt mai bine…“ Fraze pe care ti le tot repeti pentru a continua sa functionezi! Atata ca ignorarea seamana intr-un fel cu o anestezie generala: cand trimiti o emotie la culcare, risti sa adormi.

A DOUA ETAPA
Nu te mai condamna. Opreste-te

„Cand m-am despartit de sotul meu, a fost o rupere violenta“, povesteste Corina, 54 de ani. „M-a inselat, iar eu nu l-am mai suportat. M-am enervat si m-am dat batuta. Cu cele 98 de kilograme ale mele, nu atingeam greutatea ideala pentru el. Era greseala mea, n-aveam de ce sa ma supar. Peste toate, in ultimii ani nici nu imi mai placea sa fac dragoste cu el si intelegeam de ce se dusese sa caute dragoste fizica prin alte parti.“
De fapt, a te simti responsabil pentru ceea ce ti s-a intamplat este o buna metoda pentru a-ti da iluzia ca ai situatia sub control. Este esential sa iesi din aceasta faza, pentru ca ea hraneste compor­ta­men­te autodistructive. Cel care este convins ca, daca ar fi facut una sau ar fi zis alta, ar fi reusit sa indrepte ceva este prizonierul propriei judecati. Realitatea este ca, daca ar fi putut sau a fi stiut ce sa faca, ar fi facut.
„In cazul unei urgente, stewardul ne instruieste ca abia dupa ce ne-am pus noi masca de oxigen ii vom putea ajuta pe ceilalti cu mastile lor. In mod frecvent, acest procedeu este valabil si in cazul iertarii: trebuie sa ne iertam pe noi si abia apoi pe ceilalti“, confirma autoarea Alice Wheaton.

A TREIA ETAPA
Descatuseaza-te din rolul de victima

In unanimitate, terapeuti si stagiari sunt de acord ca aceasta faza e cea mai dureroasa. Tentatia de a te opri sau de a te ascunde este mare. „Eu am ramas mult timp in rolul de victima“, recunoaste Liana. „Era un fel de placere maligna. Tatal meu vitreg ma violase si de aceea viata mea statea atat de prost. O buna scuza ca sa nu avansez. Stateam ore intregi inchisa in casa, in intuneric, plangandu-mi soarta.“
„Cum mi-a putut face asa ceva?“, spune eterna victima. In aceasta faza, nu exista niciun pic de respon­sa­bilitate. „Eram o victima si nimeni nu m-ar fi facut sa-mi schimb aceasta parere, povesteste Ilie“, pensionar de 82 de ani, care a scapat dintr-un lagar de concentrare la varsta de 11 ani. “Parintii mei, fratele si cele doua surori n-au putut rezista si sunt cu totii morti. Sa ierti pe cine? Sa ierti ce? Insa cand imi spuneam povestea, toata lumea plangea, ma iubea, voia sa ma consoleze…“
Iata o faza pe care este e­sen­tial sa o depasesti. Daca nu, te­ra­pia si ier­tarea veritabila nu pot sa aiba loc.

A PATRA ETAPA
Exprima-ti indignarea, mania

„Parintii mei imi distrusesera viata“, reia Matei. „Alcoolul lor de rahat era mai important decat noi, copiii. Imi distrusesera copilaria. Imi doream cateodata sa nu-i mai vad trei luni intregi. Imi imaginam ca le dau pumni si palme daca i-as fi intalnit.“ Aceasta faza e pivotul terapiei, caci ea permite exprimarea maniei si transformarea, cu ajutorul terapeutului, a acestei manii in motivare.
„Este faza care a fost cea mai dificila pentru mine“, marturiseste Cleopatra. „Mama mea era o fire foarte colerica, insa eu nu puteam gasi in mine resursele pen­tru a-mi transforma mania in ceva constructiv. Si, brusc, ca si cum n-as fi avut nicio amintire despre ce anume s-a intamplat de fapt, am incer­cat sa sar peste aceasta faza.“
Mania ne pune in contact cu suferinta noas­tra. Mania ne permite sa masu­ram cat de mult tinem la oamenii care ne ra­nesc, chiar si daca acestia sunt niste straini. Un fenomen deloc rar es­te ca in acest stadiu pacientii sa aiba o ex­perienta spirituala si sa treaca printr-o stare de dragoste universala nebanuita.

A CINCEA ETAPA
Confruntarea cu celalalt

Aceasta faza, spre deosebire de celelalte, este optionala. In unele cazuri, ea poate fi esentiala, dar in altele – deloc necesara. De vreme ce iertarea este un proces facut pentru tine insuti, confruntarea cu persoanele implicate nu este o obligatie“.
„Tatal meu era pe moarte si imi doream sa-i vorbesc inainte de a muri“, continua Liana. „Cand m-am dus la capataiul lui, avea aerul unui batran jalnic. I-am cerut mamei mele sa ne lase singuri. Lui i-am zis, apoi, ca imi aduceam aminte de ceea ce imi facuse si ca eram pe drumul iertarii. Voiam sa-i dau o sansa sa se explice. Mi-a raspuns ca intreaga lui viata a incercat el insusi sa gaseasca o explicatie si ca el, unul, nu putuse niciodata sa se ierte. I-a cerut mamei mele sa vina inauntru si i-a povestit adevarul. Ne-a marturisit si ca il molestase pe fratele meu mai mic, mort de cancer cu trei ani in urma. Ca el murise macinat de trecutul lui si ca tata spera sa gaseasca la noi iertarea, pentru a nu muri la fel de macinat ca si el.“

A SASEA ETAPA
Iertarea, mergi mai departe

Iertarea, cand e traita astfel, in intimitatea sufletelor, este – fara putinta de tagada – un act de libertate interioara, in afara normelor si in afara dogmelor. Ea devine astfel marca unei anumite forte ce ii atinge atat pe cei care dau, cat si pe cei care pri­mesc. Un condamnat la moarte filmat nu demult in­tr-un penitenciar din Statele Unite povestea trans­formarea pe care a suferit-o dupa ce s-a intalnit cu parintii victimei sale.
“Niciodata nu m-am temut atat pentru viata mea. Si cand ei mi-au zis ca ma iarta, am simtit ca mi se deschide pamantul sub picioare si am izbucnit in lacrimi. Am putut deodata sa plang. Mi se demonstrase ce inseamna sa fii uman, m-au ajutat sa imi dau seama, sa fiu constient de crima mea.“ Aceasta va fi adevarata putere a iertarii: sa nu fie „nici burete, nici detergent, ci doar o re-creere.“

Cum stii ca ai iertat?

Ilie: „Cum stii ca ai iertat? E dificil sa gasesti cuvintele exacte“, marturiseste el. „Ma simt mai liber. Inima mea nu se mai strange atunci cand aud vorbindu-se ruseste. Nu mai am impresia ca ma fac covrig atunci cand cineva face referire la acea perioada. Din contra, ma simt man­dru ca am indeplinit ceva atat de di­ficil precum admiterea faptului ca exista, cumva, o logica pe care am ig­norat-o. Asta mi-a redat increderea.“

Geanina: (care a fost batuta, timp de zece ani, de catre fostul ei sot): „Pentru mine, a ierta inseamna a uita, dar in sensul bun al cuvantului. Adica fara sa uiti si ce ai invatat din asta. A uita pentru a putea iubi, ca si cum n-as fi fost ranita vreodata. Regasirea iubirii neatinse pe care o aveam pentru aceasta persoana care mi-a facut rau. Asta nu vrea sa insemne ca ma voi mai lasa vreodata maltratata, ci doar ca iubesc omul cu care imi impart as­tazi viata, ca am incredere in el fara angoasa ca m-ar putea insela sau lovi, asa cum facea ex-sotul meu“.

Matei: „Parintii mei au facut si ei ce au putut. Faptul ca beau nu avea nimic de-a face cu noi. Nu o faceau impotriva noastra, ci impotriva lor insile. Astazi imi spun ca ignoranta lor, nu nesansa, a dus la distrugerea noastra“.

Cleopatra: „De cand m-am maritat, imi inteleg mai bine parintii. Mi-am parasit eu insami sotul si, timp de cateva zile, am fost total incapabila sa le fac fata copiilor mei. Din fericire, terapia m-a ajutat, altfel as fi facut la fel ca ei”.

„Iertare, dar nu renuntare la tine insuti“

Vera Sandor, psihanalist si presedinte al Fundatiei „Generatia“ vorbeste despre lungul drum al impacarii cu sine.

Psychologies: Ne poate impune cineva sa iertam?
Vera Sandor: Daca privim iertarea ca pe un imperativ moral sau religios, ca „urgenta“ morala, atunci adesea constatam ca este chiar greu de impus sau autoimpus. Adesea, ca raspuns la un imperativ religios, iertarea nu este autentica, este doar o simulare a empatiei, a disparitiei resentimentului. Daca privim iertarea ca stare, ca sentiment ulterior unei agresiuni a carei victima am fost, atunci putem avea acces la miezul ei, la resorturile ei.

Ce isi poate spune victima pentru a castiga putina liniste sufleteasca?
Iertarea este mai degraba rezultatul unor virtuti sau competente afective decat o virtute in sine. Ea presupune accesul la motivatia agresorului, acceptarea smerita si realista a faptului ca suntem cu totii supusi greselii, ca am avut uneori contributia noastra la provocarea actului agresiv, ca – uneori – agresiunea devine o pedeapsa pe care o asteptam de mult etc.

Crestinismul ne cere sa iertam de fiecare data. Dar este iertarea buna mereu? Nu este mai sanatos sa uram agresorul?
Dar este firesc si uman sa reactionam cu ura cand sunt puse in joc si in pericol existenta noastra, viata, dragostea, imaginea, integritatea fizica si sufleteasca, cei pe care ii iubim. Ar fi nefiresc si patologic sa ne lipseasca aceasta reactie de aparare.
Ura este o reactie primara si sanatoasa la violenta de orice fel. Iertarea este rezultatul unui efort sufletesc menit sa ne restabileasca relatia cu cei din jur si cu noi insine, relatie devastata de violenta impusa din afara sau trezita in noi de agresor.
Iertarea nu reuseste mereu. Uneori, obligatia de a ierta nu devine decat o perpetuare a agresiunii, o prelungire a ei in alte forme, uneori patologice (vezi melancoliile si depresiile grave…) sau o forma costisitoare si falsificatoare de ipocrizie. De fapt, putem spune ca este o victorie a iubirii – dar cei lucizi stiu ca iubirea invinge destul de rar.

Sursa: http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cunoaste-te-anchete-si-dosar/iarta-si-elibereaza-te-577344/3

Beți apă!

beți apă

Dr. Leonard Coldwell: cancerul poate fi vindecat în câteva săptămâni

Dr Leonard

Leonard Coldwell este un medic cunoscut pentru succesele lui în vindecarea cancerului, a sindromului de oboseală cronică și a altor afecțiuni legate de stres.

În ziua de azi, cancerul este una din principalele probleme de sănătate ale omenirii. De aceea, este bine de știut că există multe căi de prevenire și vindecare a acestei boli. Doctorul Leonard Coldwell explică cele mai recente metode și tratamente care ajută la prevenirea, tratarea și vindecarea cancerului. Iată ce spune el în interviul difuzat în data de 18 ianuarie, 2013.

Reporter: Domnule dr. Coldwell, am văzut în câteva dintre înregistrările dv video, unde spuneți că boala cancer se poate vindeca și între 2 și 16 săptămâni.

Dr. Leonard Coldwell: Din experienta mea, orice cancer se poate vindeca între 2 și 16 săptămâni. Dar la fel de adevarat este și faptul că orice doctor cu o experiența de peste 20 de ani, știe că această bolală se poate vindeca și instantaneu, fenomen cunoscut ca vindecare spontană. Există chiar și o carte scrisă de un autor pe care nu-l agreez, care prezinta mai multe cazuri de vindecare spontană. Aceasta înseamnă că este posibil, iar noi doar trebuie să găsim o cale să accesăm acest lucru. De asemenea, vindecări se întâmplă și în așa zisele locații sfinte, gen Lourdes, dar nu este neapărat din cauza locului ci a așteptărilor și convingerilor pacienților.

În momentul în care scapi de starea acidă (acidoza) și toxicitate internă, în momentul în care corpul devine alcalin și îmbogățit în oxigen prin adoptarea unei diete crude vegale și a sucurilor verzi bogate în clorofilă, bogate în calciul bun și minerale, deci în momentul în care corpul tău ajunge la alcalinitate, atunci cancerul este stopat. Poate dura câteva zile sau câteva săptămâni, dar acesta va fi oprit. Aduci corpul la un pH vindecător, pH-ul sângelui sănătos trebuie să fie ușor alcalin, la valoarea de 7,36 dar în faza de vindecare, el trebuie să fie mai alcalin, în jur de 7,5. Dr. Martin din Germania, folosește o metoda de oxigenare a sângelui, unde se scoate tot sângele din corp (este negru) se oxigenează (devine roz) și dupa 12 astfel de ședinte ai un sânge ca de nou născut, iar lipsa oxigenului este ușor eliminată. Este ca și cum ar fi un dopaj, dar legal.

Unii medici din Europa folosesc injecții (intravenoase) cu Vitamina C. În jur de 100cc (100 ml) de trei ori pe săptămâna, iar în unele cazuri mai des. Și din experiența mea, cancerul sau tumorile au dispărut chiar și în două zile. Vitamina C este un puternic vindecător și ajută și în majoritatea afecțiunilor inimii, dar din păcate, vitamina C va începe să fie un remediu dat numai pe rețetă și de formă sintetică, la fel ca și vitamina E. Vitamina E, foarte ușor și eficient rezolvă toate problemele legate de tensiune arterială; dar s-au facut studii cu Vitamina E de formă sintetică, iar concluziile au fost că nu este eficientă. Bineînțeles, forma sintetică nu este eficientă, ci doar cea naturală.

Dacă natura creează o problemă, natura creează și soluția. Daca ceva nu a existat acum 100 de ani, înseamnă că nu ai nevoie de ea astăzi (referitor la medicamente și remedii de sinteză). Când dorești să ajuți pe cineva și să-l informezi mai bine cum își poate elimina cancerul foarte repede, i-aș recomanda în primul rând să treacă instantaneu la o dietă vegano – crudivoră. Sunt cărți, sunt deja bucătari care te pot învata despre acest gen de hrană, sunt materiale video despre acest subiect. De asemenea, dacă nu există afecțiuni ale rinichilor, aș recomanda să se bea aproape 4 litri de apa pe zi, la care se adaugă jumătate de lingurița de sare de mare. Avem nevoie de sare pentru orice fel de functii ale corpului. Avem nevoie de electricitate, iar această electricitate poate fi produsă într-un mediu cu suficientă sare. Deci dacă ai lipsă sau carență de sare, ai și o problema de tensiune.

Reporter: Vedeți dar recomandarea este să nu prea consumi sare, în special dacă ai probleme de tensiune.

Dr. Lenard Coldwell: Ok, este de fapt exact invers. Problema este că ei fac referire la sarea de masa care, de cele mai multe ori are următoarea compoziție: 1/3 sticlă, 1/3 nisip și 1/3 sare. Deci sticla sau nisipul, zgârie arterele și vasele de sânge și acestea încep să sângereze, iar în aceste cazuri, colesterolul merge acolo și începe să repare problemele ca să oprească sângerarea internă, până la deces. Acum, deodată, colesterolul este cauza tensiunii pentru că subțiaza vasele sanguine în încercarea de a acoperi diversele zgârieturi din vasele sanguine. Și acest lucru este absurd. Nu se moare din prea mult colesterol, ci din prea puțin. Sunt mulți oameni cu colesterol 600 și sunt foarte sănătoși și făra nicio problema de sănătate. Oricine din secția de arsuri grave știe că persoanelor cu arsuri li se dă în fiecare zi să mănânce între 20 și 25 de ouă fierte tari. Pentru că ei știu că numai colesterolul poate reconstrui și genera celule foarte sănătoase într-un timp foarte scurt. 80% din celule sunt compuse din colesterol. Deci de unde pot veni noi celule sănătoase daca nu există suficient colesterol? Fiecare va trebui să aibe nivelul de colesterol măcar la 250. Și apoi ți se spune LDL și HDL sunt colesterol rău și bun. Nici măcar nu este colesterol, ci este o proteină care transportă colesterolul.dr3 Dr. Leonard Coldwell: cancerul poate fi vindecat în câteva săptămâni

Deci dacă te uiți la ceea ce știu medicii și ceea ce nu stiu…. Dr. Gary Niles și multe alte persoane au spus că medicii și cei din profesia medicală au cea mai scăzută medie de viata, care este în jur de 56 de ani, au cea mai ridicată rată la abuzul de alcool și de droguri, cea mai ridicată rată a suicidului, numai a psihiatrilor este mai ridicată. Deci, din păcate, noi mergem la acești oameni să-i întrebăm cum să avem o viața sănătoasă, fericită și longevivă. Cred că trebuie să ne revizuim modul de gândire.

Sursa>http://www.efemeride.ro/dr-leonard-coldwell-cancerul-poate-fi-vindecat-in-cateva-saptamani

%d blogeri au apreciat asta: