Jocuri murdare între politicieni de trei parale chioare

Şefa filialei bihorene a Partidului Verde a fost arestată. Pentru 11.000 de euro, ar fi cedat Forţei Civice jumătate din posturile de la comisiile electorale.
Mihaela Bodonea, preşedinte al Partidului Verde – Filiala Bihor, a fost arestată pentru infracţiuni electorale comise în campania pentru alegerile europarlamentare. Mihaela Florentina Bodonea a fost trimisă în spatele gratiilor pentru 30 de zile după ce ar fi cerut suma de 11.000 de euro de la reprezentantul partidului Forța Civică pentru a-i ceda jumătate dintre posturile din comisiile electorale de la nivelul judeţului.
jocuri murdare
Şefa filialei Partidului Verde a recunoscut în fața judecătorului că a primit banii, însă a spus că aceştia ar fi fost o sponsorizare care urma să fie folosită în campania electorală.

În flagrantul organizat sâmbătă de anchetatori, ea s-a întâlnit cu reprezentantul celuilalt partid, de la care a primit 6500 de euro, bani daţi în schimbul a 325 de locuri de membru în comisiile de supraveghere ale unor secții de votare din Bihor.

Diferența de bani până la 11.000 de euro ar fi fost livrată în următoarele zile, pentru restul de 100 de locuri în comisii.

Pentru fapta sa, Mihaela Florentina Bodonea este pasibilă de o pedeapsă cuprinsă între 1 şi 5 ani de închisoare.
Excluderea din partid, doar dacă acuzaţiile se verifică

Conducerea Partidului Verde a anunţat duminică, într-un comunicat, că o va exclude „fără ezitare” pe Mihaela Bodonea „în cazul în care acţiunile de care este acuzată de DNA se confirmă”. „Partidul Verde se delimitează de cei care recurg la astfel de practici ilicite și retrage fără ezitare sprijinul politic oricărui membru care încalcă legea”, se mai arată în comunicatul citat de Digi24 Oradea.

Reprezentanţii partidului mai precizează că în şedinţa BEJ Bihor din 14 mai Partidul Verde nu a fost primul tras la sorţi pentru completarea secţiilor de vot, „astfel că Partidul Verde nu urma să aibă reprezentanţi în secţiile de vot la alegerile europarlamentare din 25 mai. Procedura de completare a secţiilor de vot presupune ca primul partid tras la sorţi să fie cel care are reprezentanţi în secţii, în acest caz fiind vorba de Partidul Dreptăţii Sociale, nu de Partidul Verde.”

Comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

Potrivit DNA, în perioada aprilie – mai 2014, în contextul alegerilor europarlamentare, Mihaela Florentina Bodonea, în calitate de președinte al filialei județene Bihor, a cerut 11.000 de euro de la un denunțător, reprezentant al unui partid politic din Bihor.

„Această sumă de bani a fost solicitată în scopul distribuirii unui număr de 325 de locuri, (reprezentând 50% din numărul total al secțiilor de votare din județul Bihor), care i-au revenit partidului din care făcea parte inculpata, în urma unor înțelegeri cu formațiunea căreia i s-au cuvenit locurile în urma tragerii la sorţi, de către Biroul Electoral Județean Bihor, pentru membrii partidului din care făcea parte martorul denunțător”, se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

Procurorii susțin că martorul denunțător a purtat mai multe discuții cu reprezentanții unei alte formațiuni politice. Aceștia i-au comunicat că toate locurile alocate lor în comisiile secțiilor de votare fuseseră distribuite, în urma unei înțelegeri, partidului din care făcea parte Mihaela Bodonea.

În urma negocierilor purtate cu șefa Partidului Verde Bihor, s-a stabilit că formațiunea politică din care făcea parte martorul denunțător va primi un număr de 50 de locuri în comisiile de votare. Pentru fiecare loc, spun anchetatorii, urma să fie plătiți 100 de lei. „Fiind interesați de toate cele 651 de locuri la care partidul inculpatei avea dreptul în comisiile secţiilor de votare, martorul denunțător i-a oferit inculpatei Mihaela Bodonea suma de 150 de lei/loc, care a și acceptat oferta, comunicându-i totodată că va face demersuri astfel încât partidului reprezentat de martor să îi fie distribuite minim 50% din locuri în comisiile secțiilor de votare, respectiv minim 325 de locuri”, precizează procurorii DNA.

Listele privind compunerea comisiilor fiecărei secţii de votare urmau să fie depuse la Biroul Electoral Judeţean până duminică, 18 mai. Anchetatorii au organizat un flagrant delict sâmbătă, când au prins-o pe Mihaela Bodonea în momentul în care a primit de la martorul denunţător 6500 de euro pentru 192 de locuri de membru în comisiile de supraveghere ale unor secţii de votare din Bihor.

„Cu aceeași ocazie, inculpata Bodonea Mihaela Florentina a promis că, în perioada imediat următoare, va mai atribui, în schimbul sumei de 150 lei/loc, încă cel puțin 100 de locuri de membri în comisiile de supraveghere a secţiilor de votare”, se arată în comunicat DNA.

În cadrul anchetei, DNA a beneficiat de sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informaţii.

Sursa.http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Sefa+Partidul+Verde+Bihor+arestata+Mihaela+Florentina+Bodonea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: