Cum devii complexat

Cum devii comlpexat

In copilarie se consolideaza (sau se distruge) increderea in sine. Atitudinea parintilor este vitala, atat in bine, cat si in rau. Cert e ca nu ne nastem cu complexe, ci devenim timizi in relatie cu ceilalti.

„Nu indraznesc sa ma a­firm“, „Nu stiu sa spun nu“, „Mi-e fr­i­ca de ceea ce pot spu­­ne altii despre mine“, „Sunt ti­mid“, „Ma pierd cu totul cand vine vor­ba sa vorbesc in public“, „Cand sunt indragostita, am sentimentul ca nu merit sa fiu iubita la randul meu“, „Nu am nicio valoare“ sunt tot atatea moduri prin care iese la i­vea­la lipsa increderii.

De fapt, expresia „lipsa de incredere in sine“ este un fel de concept general, care inseamna totul si nimic. Folosindu-l, pacientul arata ca ceva nu merge in relatia lui cu ceilalti si cu el insusi, cu partenera sau partenerul, sau la serviciu. Nu merge pentru ca nu am incredere in mine insumi. Sau se mai poate sa fii foarte bine pe plan profesional, dar sa nu prea mear­­ga pe plan afectiv. Poti fi performant si poti lansa cu succes un nou proiect, dar poti fii complet blocat daca vine vorba despre o marire de salariu care trebuie negociata. De unde si necesitatea ca pacientul sa fie nevoit sa-si dea seama unde „schioa­pata“ inainte sa-si dea seama de un­de porneste problema lui.

Constatarea ca „nu am incredere in mine“ este mai mereu produsul u­nei povesti particulare. Nu ne nas­tem timizi sau complexati, ci devenim astfel in urma a ceea ce traim in fa­milie. In aceeasi masura, se re­ga­ses­te un punct comun: pornind de la co­pi­la­rie, regasim elementele care au con­dus la aceasta lipsa de incredere in sine. Mai multe tipuri de atitudini pa­­rentale sunt prezente drept cauze, chiar daca parintii nu sunt niciodata in intregime responsabili de nevrozele copiilor lor. Pentru ca fiii lor ii iubesc, ii divinizeaza si ii ascul­ta, de aceea parintii influenteaza in asa ma­re masura destinul copiilor lor.

Parintii care proiecteza visurile lor asupra copiilor

„Ce neplacut e ca nu esti deloc gra­ti­oasa!“, spune mama, iritata, fiicei sale de cinci ani. Mama a vrut sa de­vina dansatoare, dar degeaba… Pentru a se consola, s-a gandit ca va da nastere unei mici artiste. Stim de la Freud ca parintii nu se pot abtine sa proiecteze asupra copiilor lor visurile lor de marire: acolo unde ei au esuat, copiii vor reusi. Multi dintre acesti parinti tin prea mult la valoarea visului pentru a-si accepta copilul asa cum este el. Si cand isi dau seama ca acesta nu corespunde do­rintelor, parintii simt o imensa de­ceptie urmata de represalii la a­dresa copilului, sub forma re­pro­su­rilor si denigrarii sistematice.

Si pentru ca vorbele parintilor au valoare enorma pentru micut, el se gandeste ca nu va­loreaza mare lucru. De un­de si inhibitiile care vor atinge diverse domenii ale vietii: dra­gostea, mun­ca, relatiile cu ceilalti – in general, e vorba despre re­latiile care au fost foarte mult valorizate de pa­rinti.

Refuzul de a vedea problemele

„«Cum-necum, tu trebuie sa reusesti in viata», imi spunea tata. Acum imi dau seama ca era de fapt o negare din partea lui a dificultatilor mele. De fapt, el nu voia sa-si faca griji pen­tru mine. Ca rezultat, astazi, o­ri­ce fleac ma destabilizeaza“, mar­turi­seste Camelia. „Astazi, am si eu o fe­tita si stiu ca a ajuta un copil in­­seam­na sa fiu atenta la semnalele in­hibitiei si inchiderii in sine: de ce are a­tat de putine prietene, de ce nu po­a­­te sa se exprime in clasa…“

Parintii, deja incalciti in propriile probleme, au, cel mai adesea, din nefericire, tendinta de a adopta politica stru­tului. E dificil sa ii invinuim. Chiar daca aceasta orbire inseamna, cativa ani mai tarziu, pentru progenitura lor devenita adult, o lunga perioada la psiholog pentru a trata in­hibitii ce puteau fi combatute de foarte devre­me, din copilarie.

Alt caz e cel al pa­rintilor care prefera sa nu va­da ni­mic pentru a se apara ei insisi. Pentru a­cestia, un fiu sau o fi­­i­ca prea timorata (caz foarte des: in general, copilul este inhibat de parinti) in­seam­na o lovitura in amorul lor propriu.

Supraprotejarea

„Nici vorba sa-ti cumpar acum bicicleta, poti sa ai un accident!“ Pa­rintii anxiosi au tendinta de a supra­proteja copilul. Viata este pe­­­­­­­ri­­­cu­­loasa, ne spune din strafunduri nelinistea noastra proprie…

Si nimic nu este mai contagios decat un sentiment pe care nu-l con­tro­lam. Tata si mama mor de frica pen­­­­­tru ca fiul lor sa nu fie cumva ac­cidentat? Copilul ajunge sa inte­ri­­orizeze frica lor excesiva si va a­junge sa se teama in exces pentru siguranta lui proprie. Va evita activitatile care ii vor parea periculoa­se. Va fi tot mai prevazator. Va pier­­­­­­­­de increderea in sine. Anxietatea, destul de mobila, se poa­te metamorfoza in fri­ca de a-i in­frunta pe altii sau de a face fata au­toritatii. De unde, ulterior, in­hi­bi­tii si frici in domenii fara legatura a­­­­parenta cu prima cauza a angoasei.

Traiul fara ideal

Parintii Mihaelei, niste pesimisti pentru care sfarsitul lumii venea de doua ori pe an, nu i-au transmis fiicei impresia ca viata se poate trai in plina speranta. Din contra, i-au spus ca e mai bine sa te multumesti cu ce ai si sa nu vrei mai mult. Astfel ca, odata maturizata, se plicti­ses­te de moarte la slujba pe care o are, dar nu in­draz­nes­te sa caute altceva.

Ceea ce ne incita sa cautam schimbarea sunt i­de­alurile noastre. Dar pentru a le con­strui este necesar sa fi a­vut parinti care sa creada in copilul lor, care sa-l fi sustinut, care ii vor fi as­cultat si incurajat dorintele si in­cer­ca­rile.

Supravalorizarea

„Fiica mea este extraordinara. Are o inteligenta rara, si este atat de dra­guta!“, spune mama, in vreme ce mi­cuta, jenata, nu stie unde sa se ascunda. Pentru a-ti atribui o valoa­re, pentru a te valoriza, pentru a te respecta pe tine insuti, trebuie sa fii valorizat si respectat. In aceeasi masura, supravalorizarea este la fel de dau­natoare ca si subvalorizarea. Aceasta fragilizeaza la fel de mult, pentru ca nu permite gasirea justei valori de sine si constiinta propriilor limite.

„Cand stima de sine este scazuta, ca sa compensezi, uneori ai tendita sa te supraevaluezi“, spu­ne psihologul gestaltist Oana Lefter. „Nu spun ca e un mecanism ge­­­neral. E alegerea pe care o facem cand nu avem mijloace corecte de autoapreciere.“ Dar o stima de sine sca­zu­ta te poate condamna la a te com­­para toata viata cu imaginea su­pradimensionata pe care parintii ti-au atribuit-o si pe care a trebuit sa o incarnezi, sa te ridici la inal­ti­mea pretentiilor lor, sa lefaci pe plac, uitand astfel de tine insuti.

Dorintele inconstiente ale parintilor

Mai nocive decat orice altceva sunt dorin­tele inconstiente ale parintilor atunci cand acestea sunt ostile. Pen­tru ca inconstientul este ceea ce in­dividul, prin definitie, nu poate con­­­­trola sau stapani. Or, exista pes­­te tot parinti suficient de infantili care vad in propriii copii rivali ale caror re­u­si­te ii pot pune in um­bra. Copilul in­re­gistreaza aceste dorinte in­con­sti­en­te ale lor si „fabri­ca“ simptome sub forma blocajelor, fricii, etc. De re­latia pa­rin­te-copil depinde daca acesta va avea sau nu incredere in sine.

Complexele si inhibitiile sunt „fructele“ acestei relatii. To­tusi, daca o co­pi­la­rie prea putin propice pentru o dez­voltare ulterioara buna este un han­dicap pentru copil, ea este rareori o infirmitate definitiva. Ra­ma­ne mereu posibil ca, odata ajuns „ma­re“, sa-ti iei viata in maini si sa de­pasesti problema… adaptare: iuliana alexa
Cel mai mare dusman al nostru?
Noi insine, atunci cand nu ne acceptam!

Eu si supraeul, cele doua componente potential „inamice“ din interiorul nostru, ne pot face sa ne luam zborul sau, dimpotriva, sa ne simtim „arestati“ in propria viata. Iata doua explicatii cu privire la felul cum se manifesta.

Nu suntem mereu fiinte puternice. „Aveam o pacienta care nu inceta sa imi repete ca nu are incredere in ea insasi”, povesteste un psihoterapeut. „Atunci am in­cheiat sedinta astfel: «Ai dreptate sa te indoiesti de puterea ta interioa­ra». Pacienta mea a ramas fara glas. Am vrut sa-i arat ca eul nu este decat o fatada inselatoare, asediat de idei si sugestii ale altora. Aceste idei si sugestii ne mineaza si ne orbesc cu privire la propriile noastre dorinte.” De fapt, eul este o cons­tructie fabricata din diverse parti, de mama, de tata, de invatatoare, de eroii de film de la televizor…

Pe toti acestia i-am adoptat si i-am integrat in cursul vietii noastre. Avem nevoie de ei pentru a ne construi personalitatea. Dar, simultan, ei ne impiedica sa stim cine suntem si ce vrem cu adevarat. Este celalalt eu al nostru, sa zicem. Acest „eu”, de exemplu, te poate provoca sa fii, ca si tatal tau, un mare crai, dar totusi sa fii foarte inhibat cand vine vorba sa treci la fapte in dormitor. „Oare, daca as reusi, nu ar fi ca si cum l-as imita pe tata?” Pentru a-ti proteja „idolul”, nu ramane decat sa esuezi, inconstient, acolo unde el a reusit…

Tirania supraeului. Ce este acest enigmatic „supraeu”? Simplu spus, el este suma preceptelor morale, ideilor si regulilor pe care le interiorizam din prima copilarie si pana la maturitate. Supraeul este un alt „inamic“ interior (si de categorie grea inca), o forta psihica care ne cere de fiecare data mai mult de la noi insine. „Trebuie sa obtii cele mai bune rezultate; daca nu, esti nul.” „Trebuie sa-l seduci si sa-l ai, pentru ca fara el nu insemni nimic.“ „Trebuie sa fii o mama si o profesionista exemplara!“

Cu cat e mai sever, cu atat el genereaza inhibitie. „Imaginea de sine si increderea in propriile forte se nasc in adolescenta. Atunci se formeaza structurile necesare pentru formarea propriilor valori,“ spune Oana Lefter. „Sunt multi clienti care vin la terapie si spun: «Eu nu eram asa, aveam incredere». De fapt, ei au pierdut contactul cu ei insisi. Cum se spune in Gestalt, ei nu mai sunt «pe miez», ci «pe coaja». In Gestalt, o persoana aflata «pe miez» e cea care se sprijina pe ea insasi. Asadar, acesti oameni au pierdut contactul cu valorile si cu o parte din trecutul lor.“

Adaptare: Iuliana Alexa

Sursa:http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cunoaste-te-anchete-si-dosar/cum-devii-complexat-332506/3

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: