Scrisoare din diaspora: SCHIMBĂM REGULILE! VREŢI VOTUL NOSTRU? ACESTEA SUNT CONDIŢIILE!

Candidatule! Ascultă ce vreau eu, înainte de a-mi face o ofertă!

1. Respectarea rezultatului referendumului din 2009, pentru reducerea numărului de parlamentari la cel mult 300.
2. Imprescriptibilitatea infracţiunilor de furt din bani publici, comise de demnitari.
3. Demnitarii şi familiile lor (copii, părinţi) să îşi asume obligația de a folosi doar sistemul public de sănătate. În caz contrar îşi pierd calitatea de demnitar. Doar aşa s-ar putea schimba ceva în sistemul public de sănătate.
4. Copiii/nepoţii demnitarilor vor învăţa doar în sistemul public de învăţământ de stat. În caz contrar îşi pierd calitatea de demnitar. Poate aşa se va schimba ceva în învăţământ.
5. Orice pedeapsă primește un demnitar pentru infracţiuni comise în timpul mandatului, să fie dublată.
6. Averea demnitarilor care nu poate fi justificată să fie confiscată, la fel şi a rudelor care nu o pot justifica.
7. Parlamentarii care nu au iniţiat nicio lege pe toată perioada mandatului, să restituie 50% din sumele primite ca şi îndemnizaţie. Nu sunt acolo doar pentru a încasa un salariu pe care mulţi dintre noi nu îl au.
8. Interzicerea totală a traseismului politic. Pleci din partid, renunţi şi la funcţia obținută.
9. Parlamentarii care prin vot s-au opus solicitării Parchetului pentru cercetarea altor demnitari, să nu mai aibă dreptul de a candida pentru funcţii publice, timp de 10 ani.
10. Interzicerea prin lege a dreptului parlamentarilor de a se pronunţa în privinţa cercetării unui demnitar.
11. Redeschiderea tuturor dosarelor care s-au închis prin prescriere, ale foştilor şi actualilor demnitari.
12. Cheltuielile parlamentului să fie reduse cu 50% față de nivelul actual. Un stat sărac nu poate suporta costurile unui parlament bogat.
13. Produsele/serviciile din instituțiile de stat să fie în proporție de 70% făcute în România.
14. Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru infracțiuni deosebit de grave.
15. Înăsprirea pedepselor din codul rutier. Despre cât de aspre să fie, să-i întrebăm pe cei care şi-au pierdut copiii sau părinţii în accidente rutiere.
16. Puşcăriaşii să muncească pentru cazare, mâncare, îngrijire medicală. Ei ne fură, ne tâlhăresc, ne violează copiii sau părinţii şi noi îi ţinem pe banii noştri! În puşcărie, munca să fie obligatorie, mai puţin cazurile medicale certe.
17. Castrarea pedofililor şi a violatorilor.
18. Pentru traficanţii de droguri, închisoare pe viață.
19. Mărirea alocaţiei pentru copii la cel puţin 150 lei.
20. Părinţii care nu-şi trimit copiii la şcoală, să fie decăzuţi din drepturi.
21. Interzicerea exploatării zăcămintelor de orice fel, prin metode care duc la distrugerea pe termen lung a mediului înconjurător.
22. Reîmpădurirea terenurilor defrişate, costurile urmând să fie suportate sau imputate tuturor celor care le-au defrişat sau trebuiau să le apere, nu să le distrugă!
23. Interzicerea vânzării pământului agricol românesc către străini. Copiii şi nepoţii noştri vor trebui să-şi crească, la rândul lor, copiii. Noi dacă avem astăzi pământ românesc, avem datorită străbunilor noştri care nu l-au vândut, ci s-au jertfit să-l păstreze.
24. În procesele câştigate la CEDO, daunele să fie plătite de către judecătorii care au dat sentinţele. Nu trebuie să plătim noi pentru că și-au băgat ei bani în buzunare.
25. Executarea silită a datornicilor Bancorex, pentru recuperarea sumelor nerestituite.
26. Tranzacţiile în cash între persoanele fizice să nu fie limitate de sumă. În actul de vânzare-cumpărare sunt părţi: notarul, vânzătorul, cumpărătorul. De ce trebuie să primească banca un comision?
27. Înlocuirea prin lege a denumirii de rrom, cu denumirea de ţigan.
28. Deschiderea unui proces împotriva tuturor guvernanţilor care se fac vinovaţi de distrugerea industriei.
29. Depolitizarea autorităţilor de reglementare şi control (fisc, media, protecţia consumatorului etc.).
30. Desecretizarea tuturor contractelor civile făcute cu statul român. Contractele de achiziție din bani publici să fie transparente şi să nu fie acceptată nicio formă de secretizare.
31. „Catedrala Neamului” să devină în totalitate şcoală pentru copii defavorizaţi, cămin pentru bătrânii fără ajutor şi spital social – administrarea şi costurile să fie în sarcina Bisericii Române.
32. Anularea subvenţiilor de la buget către cultele religioase şi formaţiunile politice.
33. Demnitarii să nu aibă dreptul de a-şi vota drepturi speciale (facilităţi). Este imoral şi un evident conflict de interese.

Voi vota cu cel care ştie să răspundă aşteptărilor mele. Dacă cineva consideră că ceea ce am scris mai sus contravine Constituţiei, legislaţiei (multe legi fiind făcute special pentru a servi intereselor clientelei politice), normelor europene, precizez că asta va trebui să facă cel care îmi cere votul și care astfel se obligă: să iniţieze legi, să le corecteze pe cele greşite, să găsească soluţii, aşa încât lucrurile să funcţioneze în favoarea cetăţeanului.

Român în ţara mea (https://www.facebook.com/romanintaramea.romanintaramea)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: