Față în față cu boala

femeie-intr-o-casa-veche-privind-pe-geam
Sa ne intelegem mai bine emotiile. Anuntul unei boli grave provoaca o succesiune de stari emotionale menite sa ofere o aparare psihica in fata fricii de moarte. Identificarea lor poate fi salvatoare.

„Nu este adevarat“, „nu este drept“, „este vina mea“, „trebuia sa mi se intample una ca asta“, „nu voi iesi niciodata din asta…“. Anuntul unei boli grave sau handicapante este un traumatism psihic foarte grav.

Stupoare, incredulitate pana la negare, dar si revolta, tristete si depresie, cateodata chiar se succed toate in confuzie. Incontrolabile si haotice, aceste stari emotionale sunt niste mecanisme de aparare ale psihicului in fata „inimaginabilului“, a durerii, a fricii de moarte.

„Sunt aceleasi reactii precum cele din procesul de doliu descris de psihiatrul Elisabeth Kübler-Ross in 1969“, spune Isabelle Moley-Massol, psihanalist si psiho-oncolog la spitalul Cochin, din Paris. „Intrucat si boala ne obliga la doliu, cel al sanatatii si al identitatii sale de comportament bun, de proiecte de viata si, adesea, de viitorul sau.“

„Dar, atentie“, ne avertizeaza specialista, „aceste emotii puternice nu trebuie sa fie decriptate precum un «mod de folosire» a unui parcurs psihic obligatoriu sau linear, ca o serie de etape care se inlantuiesc in mod cronologic. Ele se amesteca, se confunda, dispar, apoi revin intr-un mod mai mult sau mai putin marcat, in functie de indivizi, de personalitatea lor, de momentul in care viata lor s-a schimbat.

Descrierea acestor faze permite stapanirea lor mai buna si, mai ales, respectarea trecutului psihic al bolnavului.“ Legatura de dragoste cu el le confera apropiatilor lui un rol esential in acest moment. Dar, din cauza acestei legaturi, si ei sunt afectati de aceleasi emotii. Este dificil drumul sufletului ranit in cautare de sens.

UIMIREA

Ea apare in momentele imediat urmatoare anuntului. Este vorba de¬spre un blocaj total al sufletului in fata intruziunii ideii de moarte. In stare de soc, el se deconecteaza. Functionarea psihica este suspendata, informatia nemaiauzita nu este tratata de mecanismele cognitive. Acest moment de stupoare poate dura doar cateva minute, dar raman din el doar urme emotionale si senzatii izbucnite: teama, calduri, friguri, tacere, contractii musculare sau sudori… Intocmai pe aceste momente de depersonalizare legate de traumatisme psihice lucreaza mai multi terapeuti specialisti in cadrul unui studiu.

NEGAREA

Aceasta forma de incredulitate este un mecanism de protectie menit sa devieze violenta loviturii primite. Func¬tioneaza prin separare: o parte a sufletului stie, cealalta refuza sa priveasca realitatea in fata. Contrar stuporii, el marturiseste faptul ca sufletul lucreaza la „digerarea“ vestii. Poate fi vorba despre o negare de fond, directa („Nu este adevarat, nu este posibil“, „s-au inselat“).

Sau de o denegare indirecta: bolnavul isi plaseaza anxietatea sa asupra apropiatilor („Cum voi spune eu copiilor acest lucru, le va fi atat de frica“, „eu ma descurc, dar sotul meu, daca ati vedea cat de mult sufera“), sau asupra muncii, a consecintelor financiare…

Este mereu posibil sa il linistim sprijinindu-ne pe elemente obiective („Protectia sociala se va ocupa de tot“), dar nu este bine sa vrem sa il aducem acolo unde ni se pare esential („Cum te poti gandi la munca, desi ai cancer, gandeste-te mai bine la tine!“). Intrucat, pentru el, esentialul, in acel moment, este tocmai sa nu se gandeasca la boala lui.

VINOVATIA

Acest sentiment este aproape inevitabil. El se prezinta mereu intr-un moment sau altul ca un raspuns la intrebarea de ce-ului: „De ce sunt bolnav? De ce eu?“. Cautarea unei cauze, a unei logici se impune tuturor bolnavilor, in incercarile lor de a da sens lucrurilor care li se intampla.

Pentru a putea spune boala, trebuie sa reusiti sa o povestiti, deci sa gasiti retrospectiv legaturile de cauzalitate. Explicatiile pot fi foarte medicale („Ar fi trebuit sa traiesc mai sanatos, sa fac mai mult sport, sa ma menajez“) si nu neaparat false („Ar fi trebuit sa renunt sa mai fumez“), dar si circumstantiale („M-am lasat doborat atunci cand m-a parasit“), pentru a se inscrie in istorie, dar si in biologie.

Prin culpabilizare, bolnavul se plaseaza in centrul evenimentului, este o modalitate de a relua controlul, de a cauta o forma de stapanire a bolii. Pentru Alain Bouregba, psihanalist si psiholog, consilier pe langa Liga Contra Cancerului din Franta, „atunci cand sentimentul de culpabilitate se refera la devalorizarea personala, el devine toxic. El creste suferinta morala si tentatia renuntarii. De la vinovatie la pedeapsa «Intrucat boala este din vina mea, sa fiu pedepsit, asta merit», poate duce la depresie.“

REVOLTA

Ea este o exteriorizare, o proiectie a socului. Bolnavul isi incepe cautarea sensului in afara lui; el vrea sa gaseasca cauze exterioare. Poate sa se infurie pe Dumnezeu, chiar si atunci cand nu crede in El – de altfel, isi intareste astfel refuzul de a crede, argumentand faptul ca un zeu care sa creeze boala nu ar putea exista.

Dar poate, de asemenea, (iar un lucru nu il exclude pe altul) sa se infurie pe medicul lui, pe un medicament mai vechi, pe degradarea mediului inconjurator. Si in acele cazuri nu este neaparat pe nedrept, exista efectiv simptome pe care medicul ar fi trebuit sa le vada, erori medicale sau poluari toxice.

Riscul consta in faptul ca aceasta cautare a unui tap ispasitor ar putea sa se dovedeasca nedreapta fata de un ingrijitor sau de un partener care nu a perceput primele semne ale bolii. Furia este, totusi, o emotie linistitoare pentru anturaj, care se poate convinge astfel ca persoana este puternica, ca „are inca resurse“, deci ca este mai bine sa se lupte cu boala. Doar ca un bolnav furios nu sufera mai putin decat un altul si are la fel de multa nevoie de sustinere.

LUPTA

Este o tentativa de stapanire prin actiune. Cautari pe Internet, consultatii numeroase si sfaturi medicale, bolnavul vrea sa stie tot si sa inteleaga tot despre ceea ce se intampla. Activitatea canalizeaza frica, o stiinta este opusa irationalitatii bolii, cu urcusurile si coborasurile ei. Ea este o forma de sublimare, la fel ca si demersul de a gasi raspuns in spiritualitate, in special in credinta. Raspunsurile pe care le gasesc bolnavii nu le apartin decat lor si nu trebuie discutate de alte persoane. Dar, si acolo, nu trebuie sa credem ca acestea le indeparteaza toata frica.

NEGOCIEREA

Consta in a „discuta“ boala, a o negocia cu sine insusi, precum si cu medicii. Este o modalitate de a invinge teama, durerea fizica si morala, precum si tratamentele, in tot ceea ce ele pot aduce penibil. Negocierea permite hranirea sperantei si calmarea tumultului emotional.

Este, de asemenea, si o tentativa de a reintroduce sens si stapanire in trecutul bolii. Dar stabilitatea astfel dobandita ramane destul de fragila, amenintata de caderi, de ganduri dureroase… Bolnavul – care negociase mai mult sau mai putin constient efectele secundare ale tratamentului in schimbul vindecarii – nu este niciodata departe de furie sau de disperare atunci cand boala a tradat din nou.

TRISTETEA

Este o insotitoare obisnuita, dar reprezinta o forma de acceptare, care poate fi insotita in acelasi timp si de disperare („Nu voi reusi“). Atunci cand se duce spre fatalism, spre o pasivitate care il face pe bolnav sa se afunde in boala, trebuie sa ne identificam o depresie.

In acele momente, anturajul, cei apropiati si medicii trebuie sa intervina rapid. Bolnavul depresiv nu trebuie sa fie lasat acestei patologii suplimentare. Grupuri de sustinere, terapie, antidepresive, daca este nevoie, totul trebuie tinut sub control.

Este de notat faptul ca depresia cauzata de o boala grava se caracterizeaza prin faptul ca bolnavul se convinge de faptul ca nu se va mai putea vindeca intrucat si-a pierdut tot moralul.

Este, de altfel, una din greselile cele mai comune sa ii spunem unui bolnav: „Zbate-te, pastreaza-ti moralul si te vei vindeca“. Acest lucru nu face decat sa il invinovateasca si mai mult, atribuindu-i din nou o responsabilitate in starea sa. Or, aceasta fraza nu este doar cruda, ci si falsa. Niciun studiu nu a demonstrat vreodata ca bolnavul deprimat ar avea mai putine sanse de vindecare decat ceilalti.

Adrese pentru intrajutorare

Lupta contra cancerului a suscitat interesul mai multor organisme specifice, incepand cu grupurile de discutii cu bolnavii si cu familiile lor, pana la actiuni psihologice specifice.

Consultatii psihologice pe Internet sau prin telefon sunt deschise tuturor celor care traverseaza astfel de momente. Cu conditia sa va asigurati sa sunt practicate de profesionisti.

In toate domeniile, grupurile de intrajutorare s-au dezvoltat in toata Europa. Principiul: persoanele suferinde sau care au suferit de o boala ofera sfaturi si disponibilitate de a vorbi persoanelor nou sosite. Sedintele sunt supervizate de catre o persoana formata, profesionista sau nu. Atentie, totusi: asigurati-va ca este vorba despre un organism serios.

Sursa: http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/fata-in-fata-cu-boala-2139049

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: