Lamaia si bicarbonatul de sodiu, o combinatie miraculoasa de 10.000 de ori mai puternica decat chimioterapia! Corporatiile farmaceutice ne ascund acest lucru!

lamaia cu bicarbonat

Foarte recent, am discutat despre cat de eficient este bicarbonatul de sodiu in tratarea unor boli grave, ca diabetul si cancerul (vezi articolul: Bicarbonatul de sodiu este cosmarul industriei farmaceutice! Poate vindeca diabetul si cancerul… si este incredibil de ieftin!). O substanta atat de ieftina si simpla, cum este bicarbonatul de sodiu, poate fi mult mai buna decat toxicele tratamente cu chimioterapie, care ajung uneori sa coste si mii de euro. De asemenea, si vitamina C este extrem de eficienta in lupta impotriva cancerului (vezi articolul Cancerul poate fi oprit cu ajutorul unor doze uriase de vitamina C?, dar si acesta Un nou studiu stiintific arata inca o data ca dozele mari de vitamina C inving cancerul! Corporatiile farmaceutice nici nu vor sa auda de asa ceva…). Astazi, in articolul de fata vom vorbi despre combinatia dintre bicarbonat de sodiu si vitamina C, care poate invinge orice cancer, renuntand astfel la costisitoarele, scumpele si ineficientele tratamente chimioterapeutice!

Combinatia dintre vitamina C si bicarbonatul de sodiu este de 10.000 de ori mai puternica decat chimioterapia! Atunci, de ce nu stim nimic despre ea? De ce medicii, farmacistii si intreaga lume medicala nu o promoveaza? Pentru ca traim intr-o epoca materialista, iar marile corporatii chimio-farmaceutice au tot interesul ca sa-si vanda produsele scumpe, iar lumea sa fie cat mai bolnava. Altfel, cum si-ar face ele profitul? V-ati inchipuit vreodata cati oameni mor din cauza groaznicei maladii, doar pentru ca intreg sistemul medical tine la secret o asemenea informatie? Iar daca ea apare in site-urile alternative, este ridiculizata de sistemul medical!

Precum se stie, fructul care contine o cantitate mare din vitamina C este lamaia. S-a dovedit deja ca lamaia are puternice proprietati anti-carcinogenice, actionand energic asupra tumorilor. Lamaia poate vindeca cancerul; a fost testata pe toate tipurile de cancer, iar, daca veti adauga si bicarbonat de sodiu, va fi chiar si mai bine, pentru ca va normaliza pH-ul trupului. In plus, lamaia are efecte antimicrobiene si este eficienta impotriva parazitilor interni si a viermilor; lamaia mai regleaza si tensiunea arteriala, reduce stresul si este un puternic antidepresiv.

Interesant este urmatoarea informatie care provine dintr-un laborator de cercetare: din anii 70 pana in prezent, in urma testelor efectuate, s-a dovedit ca lamaia distruge celulele canceroase in cel putin 12 tipuri de cancer; astfel, s-a dovedit ca lamaia impiedica raspandirea celulelor carcinogene si este de 10.000 de ori mai puternica decat medicamente ca Adriamicina, folosit in chimioterapie!

Si ce-i mai important e faptul ca acest tratament cu extract de lamaie si bicarbonat de sodiu distruge doar celulele canceroase, nu si cele sanatoase, asa cum fac medicamentele chimioterapeutice! Pacientii care au cancer ar trebui sa consume zilnic lamaie si bicarbonat de sodiu… si, desigur, scapa de efectele groaznice ale chimioterapiei.

Totusi, aici mai trebuie facut un amendament: trebuie sa faceti rost de lamai naturale, organice, nu lamaile crescute cu ingrasaminte chimice care se gasesc in marile magazine.

Sursa: Instititul Superior de Stiinte Medicale din Argentina (www.cienciasdelasalud.edu.ar)
Sursa sursei: http://www.almeea.com/lamaia-si-bicarbonatul-de-sodiu-o-combinatie-miraculoasa-de-10-000-de-ori-mai-puternica-decat-chimioterapia-corporatiile-farmaceutice-ne-ascund-acest-lucru/

Bicarbonatul de sodiu şi sănătatea

1. Poate fi folosit ca antiacid – calmează arsurile stomacale şi balonările. O linguriţă de bicarbonat de sodiu se amestecă cu un pahar de apă.
2. Un bun antiperspirant. Se aplică sub formă de pudră la subraţ, etc, pentru a evita mirosurile neplăcute.
3. Albeşte dinţii. Este recomandat ca o dată pe săptămână să te speli pe dinţi cu bicarbonat – elimină bacteriile din gură, previne apariţia cariilor, curăţă dinţii pătaţi.
4. Poate fi folosit ca scrub pentru faţă şi corp. Se face o pastă din bicarbonat şi apă, se masează blând pielea. Este de ajutor şi celor cu acnee.

masca
5. Adaugă o ceaşcă de bicarbonat în baie şi vei avea o piele mai catifelată. Este bun şi împotriva psoriazisului.
6. Bicarbonatul de sodiu este un bun remediu împotriva înţepăturilor de insecte sau arsuri solare.
7. Înlătură mirosurile neplăcute de pe mâinile tale.
8. Două linguriţe de bicarbonat de sodiu în cada bebeluşului vor ajuta la dispariţia iritaţiei provocate de pampers.
9. Bicarbonatul în cadă ajută la înlăturarea iritaţiilor pielii şi în cazul unui adult.
10. Gargara cu o jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu în apă îţi împrospătează respiraţia, dar şi previne apariţia aftelor bucale şi ajută la vindecarea lor.
11. Pune puţin bicarbonat în şamponul tău şi vei scăpa de problemele pielii sau ale părului gras. Un amestec de apă caldă, puţină lămâie şi bicarbonat de sodiu împrospătează părul celor care au dread-uri.

spalat
12. Bun pentru mâinile crăpate de vânt.
13. Este bun şi în cazul în care te-a atins meduza pe piele. Bicarbonatul de sodiu înlătură veninul şi durerea.
14. Ajută la desfundarea nasului. Se pune o linguriţă de bicarbonat de sodiu în picăturile de nas.

Bicarbonatul de sodiu în casă şi maşină
15. Florile din vază se păstrează proaspete mai mult timp dacă adaugi în apă o linguriţă de bicarbonat de sodiu.
16. Absoarbe mirosurile neplăcute din frigider.
17. Dacă este pus în scrumieră va reduce mirosul neplăcut de ţigară.
18. Presară bicarbonat de sodiu în încălţăminte şi şosete pentru a elimina eventualele mirosuri deranjante.
19. Pe un burete umed pune puţin bicarbonat de sodiu şi şterge parbrizul maşinii tale.
20. Hainele înmuiate în apă cu bicarbonat vor scăpa de mirosurile neplăcute.
21. Trage-l cu aspiratorul pentru a scoate mirosurile neplăcute din cameră.

aspirator
22. Poţi face săculeţi parfumaţi de cameră din bicarbonat de sodiu şi sare de baie parfumată.
23. Dă viaţă pensulelor întărite – amestecă o ceaşcă de bicarbonat cu 1/4 ceaşcă de oţet şi aproape 2 litri de apă. Pui amestecul pe foc şi fierbi pensulele.
24. Presară bicarbonat de sodiu pe la colţurile casei, pereţi, pentru a scăpa de furnici, gândaci şi alte insecte nedorite.
25. Presărat prin grădina de zarzavaturi, bicarbonatul va ţine la distanţă iepuraşii.
26. Presară bicarbonat de sodiu pe pământul unde cresc roşiile şi le vei da o dulceaţă nemaipomenită legumelor roşii.
27. Presară bicarbonat în litiera pisicii pentru a absorbi mirosurile neplăcute.

pisica
28. Presărat pe blana animalului tău de casă, îi fa conferi strălucire pielii şi blăniţei. Nu se pune mult bicarbonat şi se perie bine blăniţa pet-ului.

Bicarbonatul de sodiu în bucătărie
29. Este substituent al prafului de copt. Se amestecă cu oţet.
30. Spală fructele şi legumele cu bicarbonat de sodiu.
31. O linguriţă de bicarbonat adăugat în apa în care fierbe puiul sau găina va grăbi procesul de frăgezire al cărnii.
32. Pentru a fi mai digerabile, pune boabele de fasole în bicarbonat de sodiu.

omleta

33. Mirosul de peşte de pe mâinile tale va dispărea dacă te speli cu bicarbonat. La fel poţi presăra şi pe carnea de peşte pentru a mai scoate din mirosul specific.
34. Omleta va ieşi mai pufoasă dacă adaugi jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu la fiecare trei ouă folosite.
35. Reduce aciditatea din preparatele culinare cu roşii. Presară puţin bicarbonat peste.

Bicarbonatul de sodiu, un agent de curăţare

36. Adaugă o ceaşcă de bicarbonat de sodiu în toaletă, lasă să acţioneze o oră, apoi clăteşte. Când va curăţa vasul de toaletă va elimina şi mirosurile neplăcute.
37. Foloseşte-l la curăţarea chiuvetei, dusşului, căzii, obiectelor plastice sau de porţelan.

baie
38. Amestecat cu apă îl poţi pulveriza pe geamuri şi oglinzi, pentru a le curăţa.
39. Bicarbonatul de sodiu înlătură grăsimile de pe farfurii, oale, etc.
40. Curăţă covoarele – presară bicarbonat, freacă uşor, apoi lasă să acţioneze ori o oră, ori peste noapte. La sfârşit foloseşte aspiratorul pentru a curăţa locul.
41. Pune puţin bicarbonat şi în maşina de spălat rufe. vei avea rufe mai curate.
42. Fă o pastă din apă şi bicarbonat apoi şterge obiectele din inox sau crom.
43. Înlătură zgârieturile sau urmele de creion de pe pereţi.
44. Bicarbonatul curăţă încălţămintea.
45. Curăţă bine şi frigiderul, cuptorul cu microunde, cutorul aragazului, etc.
46. Spală bine şi sticlele pe care le refoloseşti.
47. Pasta de bicarbonat curăţă bine suprafeţele de marmură.
48. Foloseşte-l şi atunci când vrei să scapi de anumite mirosuri neplăcute din cuptorul cu microunde, frigider, termos, etc.
49. Combină-l cu apă fierbinte şi spală cu acest amestec biberoanele bebeluşului.
50. Curăţă bine canalizarea. Pune bicarbonat, lasă-l să acţioneze, apoi clăteşte bine cu apă.

frigider
51. Curăţă protezele dentare.
52. Pasta de bicarbonat curăţă suprafeţele care au corodat (de la baterie, etc).
53. Curăţă bine bijuteriile.

https://www.facebook.com/groups/diasporarounita/

Decizii


Decizii

Daca ar trebui sa iei o decizie, ar fi ea cea corecta?!
Întrebarile de mai jos reflecta faptul ca problemele trebuie bine cantarite inainte de a actiona:
Întrebarea1: Daca ar trebui sa sfatuiesti o femeie INSARCINATA, care mai are 7 copii, dintre care:
-2 orbi
-3 handicapati locomotor
-2 surzi
Ce ai sfatui-o: SA FACA SAU NU AVORT?
Întrebarea2: Daca maine ar fi alegerile si ar trebui sa alegi intre 3 candidati dintre care:
-Primul a avut numeroase aventuri extraconjugale facute publice;
-Al doilea bea in fiecare seara o sticla de coniac si fumeaza 4 trabucuri;
-Al treilea NU FUMEAZA si, ocazional, la intervale mari de timp, bea cate o bere;
PE CINE AI ALEGE?
R1: Daca ai ales avortul, sa stii ca tocmai l-ai omorat pe Bethoveen.
R2: Daca l-ai votat pe candidatul cuminte, sa stii ca tocmai l-ai ales pe HITLER dintre ROOSEVELT si CHURCHILL…

hristos sa înălțat

Cum facem față doliului

doliu

Pierderea unei persoane dragi reprezinta una dintre cele mai dificile forme de trauma, si este un factor de stres major pentru ca presupune pierderea efectiva a relatiei de atasament si confruntarea cu ideea de moarte proprie.

Reactiile provocate de moartea cuiva apropiat ne zguduie intreaga fiinta in mod coplesitor si extrem de dureros. In doliu, de fapt, noi plangem atat fiinta disparuta, cat si parti din noi insine, localizate in relatia cu celalalt, de care ne separam pentru totdeauna.
A face doliul dupa persoana disparuta inseamna a integra la nivel psihic experienta pierderii si durerea asociata, avand ca finalitate reorientarea persoanei intr-o viata care nu o mai include si pe fiinta decedata.

Ce se intampla la moartea cuiva drag
Lumea exterioara devine complet devalorizata si nu mai suscita niciun fel de interes pentru cel/cea care a pierdut pe cineva. Intreaga energie pare sa ii fie acaparata de durerea si amintirile sale, pana cand se hotaraste sa rupa legatura cu cel disparut.

Doliul reusit
Doliul reusit inseamna capacitatea de a ramane conectat/a emotional in profunzime cu fiinta disparuta, proiectandu-te la un nivel adaptativ intr-o lume satisfacatoare fara aceasta. Raman sentimentele de dor si tristete, insa preocuparile si gandurile despre persoana decedata nu mai sunt coplesitoare, in defavoarea altor activitati.

Doliu dificil
Nu toata lumea reuseste sa integreze trauma pierderii cuiva apropiat. Unele persoane mentin starea psihologica de doliu ca si cum ar fi singura legatura care mai functioneaza cu persoana disparuta, iar reluarea propriei vieti ar echivala cu o tradare. In cadrul acestui tip de doliu prelungit se ajunge la a pune restrictii modului propriu de viata, evitarea locurilor si lucrurilor care ii faceau placere celui drag, evitarea petrecererii timpului cu familia sau cu prietenii celui decedat.

Perioada aproximativa de doliu
Se spune ca intre 6 luni si 2 ani un om aflat in doliu reuseste sa traverseze toate etapele pentru a putea functiona normal, integrat si asumat in lumea din care cel drag nu mai face parte.

Manifestarile in fata pierderii cuiva drag
Exista evident manifestari tipice: imediate (siderare cognitiva, afectiva, agitatie, fuga, stres accentuat), postimediate (insomnie, angoasa, stari anxioase, depresive, haos emotional) si manifestari de tipul amintirilor recurente (disociere, evitare).
Insa, confruntati cu moartea, multi oameni au reactii surprinzatoare pentru cei din jur. Unii abordeaza situatia cu mult cinism, facand glume macabre sau vazandu-si nestingheriti de activitatile cotidiene.
Altii refuza sa mearga la inmormantare si nici nu ajung la cimitir o lunga perioada de timp dupa producerea evenimentului. Anumite persoane resping cu vehementa contactul cu apropiatii celui mort sau cu orice fel de lucruri care le-ar putea evoca amintiri.
Mai exista situatia cand evenimentul trece sub tacere. Este intrerupta orice comunicare pe aceasta tema si moartea devine un subiect tabu sau, dimpotriva, toate obiectele personale ale persoanei decedate se transforma intr-un altar.
Pe termen lung, modalitatile de mentinere la nivel inconstient a celui disparut sunt care mai de care mai curioase: este replicata boala fizica care a omorat persoana draga sau se “apeleaza” la maternitate pentru a-i “prelungi” viata celui decedat.

Cum se percepe durerea
S-ar putea crede ca atunci cand te astepti sa moara cineva (fiind bolnav de exemplu) durerea se dilueaza mai repede deoarece esti pregatit psihologic. Iar disparitia subita prelungeste socul acceptarii, prelungind implicit si perioada doliului. In realitate lucrurile sunt atat de sensibile incat difera de la persoana la persoana in functie de capacitatea fiecaruia de a gestiona trauma.

Ce putem face pentru cineva care a suferit o pierdere
Sa ii fim alaturi fara sa grabim travaliul doliului. Fiecare traverseaza etapele in ritmul sau si isi va cauta propriile metode de a face fata. Daca dificultatile se accentueaza si se intind in timp, atunci putem sugera un ajutor de specialitate.
Important este sa intelegem ca nu trebuie sa eliminam persoana disparuta din viata noastra interioara, ci sa o pastram psihic, functionand normal.

Autor: psiholog Andreea Popescu
http://www.psidia.ro
andreea.popescu@psidia.ro
andreeapopesc@gmail.com

Se poate dreapta reunifica?

Reunificarea dreptei, nu o cred posibilă în acest moment. Prea multe orgolii, prea multe interese materiale.
Deja se pornește cu stângul: să se întâlnească doar PDL și PNL, ca să stabilească „niște principii”.., iar ne iau politicienii de proști, vor de fapt să stabilească cine va da președintele și cine va da premierul, după procentele de la europarlamentare. Deși este o greșeală foarte mare. Eu una, deși sunt votant de dreapta și-mi tai mâna dar nu pun ștampila pe un PSD-ist, nu am să votez nici Antonescu, nici Johannis. Îngerul Johannis are destule pete pe cv, uitați-vă cum pierde proces după proces pe case pe care și le-a însușit fraudulos. Nu mai vorbesc despre copiii pe care i-a dat spre adopție unei familii dubioase, căutate de Interpol și de la care a recunoscut că a primit bani… Eu nu votez așa ceva.
Cum nu votez nici un profesor de istorie mediocru, de nivel liceal. Eu vreau un președinte care să fie puternic. Aici Base i-a bătut pe toți, știam că dacă a fost în stare să ducă un petrolier până în port pe furtună are nervii suficient de tari ca să stea fără inhibiții la masa tratativelor cu orice șef de stat, pe orice problemă, pe orice situație.
Nu mă poate convinge nimeni că profesorașul de istorie sau cel de fizică sau doamna Udrea ar avea atâta forță interioară și nervi de oțel pentru tratative grele. Nu mai vorbesc de pregătirea lor âintelectuală, insuficientă pentru contextul geopolitic actual
Dreapta dacă vrea să câștige trebuie să treacă peste orgoliul de a alege președintele partidul care are mai multe procente. Toată dreapta trebuie să caute cu lumânarea și cu lupa dacă e nevoie un om integru, cu un cv impecabil, bun român, foarte puternic, cu o cultură și cunoștințe temeinice. Avem nevoie de un președinte puternic, pentru că situația geopolitică ne-o cere.
Dacă dreapta nu înțelege, să piardă, eu una nu pun ștampila pe orice candidat!

…………………………………………………………………………………………………

Vasile Blaga: „Da , este posibilă o majoritate prezidențială fără PMP ! „
Cum vă sună declarația asta de la un șef de partid care a luat 12,23% și care vrea uniune cu un PNL de 15,00% și cu toate fărâmițele care le-ar mai strânge fără PMP nu cred că ar trece de 30%?
Pe Blaga l-am mai bănuit că este prieten foarte bun cu PSD-ul și dacă acum vor să izoleze PMP-ul, lucrul acesta este clar.
Ponta președinte, ca și cum nu am avea președinte de stat.
Antonescu, foarte slab, Johannis este șantajabil, Predoiu o mămăligă.
Asta vrea viitoarea uniune de dreapta, o păpușă la Cotroceni și în politica externă?!
Păi să o voteze mămicile lor!

Nu pot să nu observ ce animale politice avem: PNL uită că până mai ieri era cel care a adus monstruozitatea de USL la butoane, și mai uită că Base a vrut o uniune pe dreapta. Ei inventează acuma roata!
PDL și Blaga uită că Base a luat PD-ul când avea 5% și l-a făcut partid.
Acuma se spală pe mânuțele spurcate și vor fără Base!

Cum poti depasi starea de nefericire

nefericire

Macar o data in viata ai trait starea de nefericire sau ai intalnit persoane care declara ca au avut momente de nefericire. Atata timp cat aceasta stare intervine rar, se inscrie in limita normalului, dar daca momentele de nefericire sunt periodice sau ciclice atunci se recomanda a fi cautate solutii pentru a le diminua intensitatea sau a le micsora frecventa.

Ce provoaca aceasta stare?
Poate singuratatea, decesul cuiva apropiat, nelinistea, lipsa de iubire, de incredere in sine, sentimentul de a fi neinteles/neinteleasa sau neacceptat/a de cei din jur, greutatile materiale, lipsa provocarilor profesionale etc.

Cum se manifesta o astfel de persoana?
In primul rand isi plange de mila, ii considera pe ceilalti vinovati de starea sa, se considera neinteleasa, poate chiar manifesta sentimente de superioritate legate de starea privilegiata pe care o are.
O persoana ce se declara a fi nefericita ii poate respinge pe cei din jur tocmai pentru a-si confirma si intari sentimentele de nefericire pe care le traieste. Ea poate aprecia personalitatile romantice, neintelese, cu care gaseste similitudini, consolandu-se cu ideea ca “trebuie sa fii special pentru a fi nefericit”.
Aceasta atitudine poate sa-i confere persoanei nefericite dreptul de a fi consolata sau compatimita?
Astfel de persoane sunt evitate pentru ca, nu-i asa, nimanui nu-i place sa aiba in preajma sa persoane care mereu se plang, nefacand nimic pentru a-si depasi starea.
Diminuarea starii de nefericire nu se face prin eliminarea cauzelor de suprafata, a celor aparente, pentru ca aceasta persoana va gasi un alt motiv pentru a fi nefericita.

Cum iti dai seama cand o persoana este fericita?
Este atat de diferit de la o persoana la alta! Poate ca atunci cand este optimista chiar daca nu sunt schimbari majore comparative cu ziua de ieri, cand totul parca-i zambeste sau poate atunci cand totul i se pare mai frumos, mai bun, mai accesibil si mai usor de realizat.

Cum poti avea stari de fericire?

1. Urmareste zilnic cu privirea si cu gandul tot ceea ce te inconjoara: oameni, locuri, natura, chiar si forfota unui nou inceput de zi. Lasa-te cuprins/a de bucurie, multumire, recunostinta!
2. Fii mai putin critic/a cu cei din jur si mai generos/generoasa cu propria persoana. Te vei simti mai bun/a!
3. Fa complimente celor din jur!
4. Zambeste mai des!
5. Iubeste-ti familia!
6. Nu mai trai in trecut si “iarta” persoanele care crezi ca poarta vina nefericirilor tale.
7. Poti plange daca simti nevoia sa te eliberezi, dar nu o face pentru a starni compasiunea celor din jur.
8. Dedica o parte din timpul tau unei activitati care-ti face placere.
9. Perfectioneaza-te profesional si personal.
10. Fa o activitate fizica.
11. Largeste-ti grupul de cunoscuti.
12. Ingrijeste-te ca persoana atat din punct de vedere medical cat si estetic.
13. Din fiecare experienta retine partea buna pentru a o multiplica si cea mai putin buna pentru a o evita;
14. Nu te lasa demoralizat/a de problemele de natura economica.

Cunoscand cateva metode prin care poti trai stari de fericire, nu-ti ramane decat sa le identifici pe cele care ti se potrivesc cel mai bine, si sa le pui in practica inlocuind starile de nefericire cu cele de fericire.

Autor: Ramona Georgescu, consilier pentru dezvoltare personala
0722656215
ramonaoanca@yahoo.com

Marii învinşi ai alegerilor: Băsescu şi Antonescu

Andreea Pora
Cei doi lideri considerați cândva providențiali, Crin Antonescu și Traian Băsescu, și-au atins limitele, fiind, de fapt, marii învinși ai alegerilor.

Victoria clară a PSD nu a surprins, chiar dacă efectul celor 3 procente sub pragul psihologic de 40% va fi speculat în fel și chip. Ponta și-a câștigat candidatura la pre­zidențiale, dar drumul spre Cotroceni nu va fi simplu, victoria de acum conține în ea sâmburele unui eșec viitor. Ceea ce a uimit însă este dezastrul opoziției, nu atât în cifrele cumulate, cât mai ales in­dividual. Doi mari perdanți se profilează din aceste rezultate: Crin Antonescu și Tra­ian Băsescu. O certitudine, scena po­litică se va reașeza, scorurile slabe ale partidelor din opoziție obligând, teoretic, la coa­gu­la­rea unui front anti-PSD. Doar teoretic, pentru că orice joc rămâne deschis. Re­fa­cerea USL, de care Ponta are stringentă nevoie, este o variantă, alta constituirea a doi poli în opoziție – PNL-PDL și PMP-FC. Rațiunea politică și cifrele arată însă că PSD și Ponta pot fi înfrânți doar de o opo­ziție unită și un candidat comun. Alt­fel, Ponta va fi făcut președinte chiar de in­teresele meschine și inconștiența liderilor de dreapta.

PSD, victorie neterminată

Rezultatele finale arată că PSD a obținut la europarlamentare 37,6%, adică 2.093.032 voturi, și a câștigat detașat alegerile par­ția­le pentru parlament, primari și șefi de CJ din 18 județe. Victoria i-a fost trâmbițată rapid cu ajutorul exit-poll-urilor min­ci­noase făcute de casele de sondare ale PSD, unele și cu 5-6 procente peste rezultatele reale, dar ea nu este întruparea visului de aur de a controla chiar toată țara. Baronii de sub comanda lui Dragnea nu i-au ne­tezit totuși lui Ponta drumul spre o vic­torie fără bătai de cap la prezidențiale, iar unii dintre cei urmăriți de DNA nu au lu­crat la turație maximă, cele mai bune exem­ple fiind Constanța lui Mazăre, unde PSD a luat doar 34%, și Prahova lui Cos­ma – 33%, departe de scorul obținut în alte fiefuri roșii. Drumul spre un scor de peste 40% a fost barat, ca și altă dată, de voturile din Ardeal și Banat, unde PSD s-a plasat la o medie de 30%. Teama lui Ponta că nu se va descurca fără alianțe a căpătat acum consistență, iar sloganul obsesiv „USL trăiește“ trebuie să treacă obli­ga­to­riu de la iluzie la fapte. Tăriceanu lucrează din greu la asta, împins de PSD și ajutat de rezultatul catastrofal al PNL.

Adevărata victorie a PSD este însă la nivel european, în România socialiștii în­re­gis­trând unul dintre cele mai bune scoruri. Cu cei 17 din cei 32 de deputați români pe care îi va trimite în Parlamentul Euro­pean, PSD își va întări poziția în cadrul so­cialiștilor și va căuta, cu ajutorul acestora, să slăbească presiunea PPE, care are ma­jo­ritatea, pusă pe chestiuni neplăcute pre­cum stat de drept și independența jus­ti­ției.

Manipulând, mințind, resuscitând și fruc­tificând antibăsimul feroce, deținând su­pre­mația mediatică și controlând teritoriul prin rețeaua baronilor, alimentând frus­tră­rile și necazurile unei populații depen­den­te de pomeni de tot soiul, pe fondul de­grin­goladei opoziției, PSD a reușit să scoa­tă unul dintre cele mai bune scoruri de după perioada fesenistă a anilor ’90.

Rezultatele parțiale (după numărarea a 99,99% din voturi) ale alegerilor europarlamentare din România (prezența la vot – 32,29%)

Opoziţia ratată

Oricum ne-am contorsiona ca să putem privi cifrele opoziției dintr-o perspectivă optimistă, ele nu arată deloc bine. Par­ti­de­le de „dreapta“ – PNL (15%), PDL (12,23%), PMP (6,2%) – au adunat 33, 44%. În ter­meni de electorat, asta înseamnă 1.880.120 de voturi. Dacă adăugăm Forța Civică (2,62%) și PNȚCD (0,9%), mai ies încă 190.223 votanți. Altfel spus, electoratul PSD și cel al opoziției ar fi aproximativ egale, cam 2 milioane fiecare. Spre deo­sebire de PSD însă, care nu și-a dat la aceste alegeri măsura capacității de mo­bi­lizare, cele trei partide și-au atins limitele, acesta este potențialul maxim al ma­și­nă­riilor lor electorale și a ceea ce reprezintă ele în imagistica și emoționalul publicului. Rămânând în actuala paradigmă – fă­râ­mițare, lipsă de proiect, falși lideri, falia pro-contra Băsescu -, opoziția și-a epui­zat potențialul de creștere. Aici este ma­rea ei problemă și de aceea orice analiză serioasă și rece de la această realitate tre­buie să pornească. De la faptul că cei doi li­deri considerați cândva providențiali, Crin Antonescu și Traian Băsescu, și-au atins limitele, fiind, de fapt, marii învinși ai alegerilor. PNL a ajuns la 15%, adică la un electorat de doar 835.453 votanți, iar par­tidul lui Băsescu, PMP, a obținut 6,21% (345.908 voturi).

Antonescu, picat în propria capcană

Indiferent dacă Antonescu va supraviețui cutremurului din PNL, el este un perdant. Întreaga sa politică din ultimii trei ani – alianțele nesănătoase cu Voiculescu și PSD, parteneriatul cu Ponta la subminarea sta­tului de drept și a justiției din vara lui 2012, agresivitățile față de partenerii oc­cidentali, strategia minoră a jocului la două capete și pirueta în relația cu Ponta și PSD – s-au dovedit falimentare. A fost abandonat și de electoratul USL, și de o bună parte din cel liberal. Chiar dacă ră­mâne candidatul PNL la prezidențiale (de­și cred că rocada cu Johannis i se va im­pune, fiind singura soluție de salvare a partidului în contextul în care PSD do­rește să și-l anexe pentru a securiza can­didatura lui Ponta), eșecul este asigurat. Antonescu nu poate depăși, în cel mai fe­ricit caz, bazinul electoral al întregii opo­ziții de la europarlamentare. Nu are de un­de să mai crească, decredibilizarea sa ca lider fiind definitivă. În mod normal ar tre­bui să plece, să iasă de pe scena po­litică, împreună cu toată camarila care i-a susținut aventurile.

Udrea, colivăreasa lui Băsescu

Înaintea chiar a lui Antonescu, marele în­vins este Traian Băsescu, prin Elena Udrea. PMP a strâns doar 345.908 voturi, nici măcar în marile fiefuri băsiste din Ardeal nu a depășit 6%, mai puțin decât Mircea Diaconu. O imensă umilință pentru bran­dul Băsescu. Impunând-o pe Elena Udrea în pofida evidenței – imensul său capital negativ (peste 70%), a faptului că este res­pinsă până și de nucleul dur băsist și a pre­cedentului cu alegerile din București, când a îngropat PDL -, orb și surd la toate avertismentele, transformându-și criticii în dușmani personali, Băsescu a făcut o greșeală gravă care îl va costa finalul de mandat. Sub tăvălugul imensei ambiții de parvenire politică a protejatei, a spart PDL în an electoral, a produs un clivaj pro/contra Băsescu (scriam mai demult că ăsta va fi coșmarul anului) și i-a pus la gât eșar­fa PMP cu intelectuali cu tot. Rezul­tatul: în loc de un partid, PDL, care putea să devină a doua forță politică pe scenă, depășind PNL, a reușit să îngroape și „pro­iectul Băsescu“. Păcat.

Partea plină a paharului

Singurul lucru pozitiv din această înfrân­gere este că niciunul dintre cele trei par­tide nu a luat un scor care să-l plaseze în postura de a ridica pretenții în fața ce­lor­lalți. Toți sunt în aceeași găleată. Raportul de forțe dintre PNL, PDL și PMP nu mai con­tează în ecuație, indiferent cum ar în­cerca fiecare să ambaleze eșecul. Asta face mai ușoară negocierea, coagularea, sus­ți­nerea unui candidat comun, dacă chiar se dorește și dacă chiar vor ca Ponta să nu ajungă președinte. Responsabilii reușitei sau eșecului sunt Băsescu, Blaga și An­to­nescu. Ar trebui să treacă în planul doi cu toții, de Udrea nu mai vorbesc, și să lase alți lideri ai partidului să negocieze. Orice soluție – Johannis, MRU, Diaconescu sau un independent – este preferabilă for­mulei „fiecare cu propriul candidat“.

Asta din punct de vedere teoretic, pentru că practic este puțin probabil să se în­tâmple. Primele poziționări sunt halu­ci­nante. Fiecare susține că, de fapt, a ob­ți­nut o victorie, că „partidul s-a con­so­lidat“ (PDL) sau chiar „a crescut“ (PMP și PNL), că propriul candidat are „po­ten­țial de creștere“ și invită la strângerea rân­durilor în jurul său. Privindu-i, te în­trebi fără să vrei ce alte interese se ascund în spate sau dacă e vorba doar de simplă prostie și inconștiență.

Partea goală e că „parteneriatul cu Bă­sescu“ trebuie lăsat la vatră, nimic nu se va putea coagula în jurul lui. Băsescu în­suși trebuie să înțeleagă că epoca Băsescu s-a încheiat. Ideile „proiectului Băsescu“ trebuie însă duse mai departe, dar fără Udrea și Băsescu.
…………………………………………………………………………………………………..

Câtă dreptate are Andreea Pora. Iată unul dintre năuci:
pREDOIU

Și declarația lui năucitoare:Voi merge inainte pe drumul catre Cotroceni pana la capat, mandatat de 140.000 de pedelisti si de sutele de mii de suporteri care mi-au aratat increderea. Sunt la randul meu increzator in milioanele de cetateni romani care isi doresc echilibru, pace sociala, justitie si prosperitate europeana.

Și ăsta merge înainte. Ca toată dreapta hipnotizată și sedată.
Dar spre deosebire de Udrea, care e mandatată de Băsescu, Predoiu e mai tare, e mandatat de cei 140 000 de membri care au fost mandatați de Blaga să-l voteze la ordin. Tot atîtea voturi o să ia și la prezidențiale. Sau chiar mai puține, că nu poate intra Blaga cu ei în cabină să vadă dacă chiar votează cum i-a mandatat el între o țuică de electrozi și altă țuică de electrozi.

Caricaturile merg înainte. Vă mai aduceți aminte de anul 2000?

Colectionarii sunt niste nevrozati?

colecționarii

Timp de 13 ani, in fiecare miercuri, Freud facea turul magazinelor de antichitati pentru a completa colectia care, spunea el, ii procura o mare relaxare.
Avea in jur de 2.000 de obiecte din diverse civilizatii mediteraneene disparute (egiptene – in marea lor majoritate, grecesti, etrusce sau romane) si cateva statuete chinezesti de o autenticitate indoielnica, intre care era si o figurina indesata „care avea onoarea de a sta singura pe biroul sau si pe care o saluta in fiecare dimineata“, povesteste guvernanta.
Fascinatia sa pentru antichitati venea din identificarea cu arheologul Heinrich Schliemann (descoperitorul Troiei) si din pasiunea sa pentru eroii antichitatii.
Putem spune astfel ca el colectiona mai mult simboluri, nu obiecte. Si tot intr-un obiect al colectiei sale a dorit sa fie depozitata cenusa sa de dupa moarte.
„Gasisem o papusa veche pentru o clienta de-a mea, care le colectioneaza“, povesteste V., anticar. „Ii propusesem si cutia originara, care adauga valoare obiectului, insa m-a refuzat. I-am dat atunci niste hartie de orez ca sa ambaleze papusa, iar ea a exclamat: «Nuuu, ca se sufoca…»“.
Anecdote de acest gen au toti anticarii si pasionatii de vechituri. Se cunosc cazuri de oameni care si-au ipotecat locuinta pentru a cumpara o statueta.
Sigur, nu toti sunt prinsi de acest morb periculos. Dar pe majoritatea, aceasta ocupatie ii confisca, le ia timp, si cautarea unui nou obiect le pune sub semnul intrebarii sensul vietii.
Dar la fel ar putea fi femeile ce colectioneaza pantofi, bijuterii, genti, obiecte pe care nu le mai utilizeaza, dar devin un fel de repere ale sigurantei, ca „sunt acolo“ si se aduna.

Comportament cu multe fatete

Chiar si cei mai incrancenati colectionari nu pot explica aceasta pulsiune irepresibila, apetitul pentru achizitie care le guverneaza existenta.
Sacha Guitry, mare colectionar de obiecte de arta si manuscrise, distingea intre colectionarii „dulap“ si cei „vitrina“: primii, introvertiti si neincrezatori, nu isi arata nimanui colectia.
Cei din urma sunt extravertiti si exhibitionisti si vorbesc mereu de ea. La toti, pasiunea poate sa fie in diverse feluri: acumulare turbata, alegere selectiva, obiecte mari sau mici, artistice sau utilitare.
Mai sunt si cei care urmeaza modele sau continua o colectie a familiei, moderatii – care cheltuiesc putin, sau cei lacomi, care dau tot salariul…
Un punct comun: toti simt aceeasi excitare in piata de vechituri sau la magazinul de pantofi… aceeasi emotie cand descopera un obiect, aceeasi disperare cand nu pot sa il cumpere…
Un adevarat comportament amoros. Nu spun ei ca e dragoste la prima vedere cu un obiect? Totul se intampla de parca un obiect ar prinde viata la ei in colectie, fiind iubit si respectat.
Cu el, putem descoperi o identificare mai exclusiva decat cu oricare fiinta umana. Un obiect suporta orice exces pasional, este un fel de caine insensibil care primeste mangaierile si reflecta precum oglinda, dar nu imaginea reala, ci pe cea dorita.

Obiectul – prelungire a sinelui

Dar de unde vine aceasta dragoste pentru obiecte? Psihanalistul american Werner Muestenberger ii plaseaza originea in copilaria mica.
La nastere, copilul nu face distinctia intre el si mama si traieste in fuziune. Intr-o zi, isi da seama ca ea lipseste. Un veritabl traumatism. Prins intre angoasa si frica, intinde manutele, ia un obiect si il tine langa sine.
Este „obiectul tranzitional“, definit de Donald Winnicot drept „acel obiect care nu face parte din corpul bebelusului, dar pe care el inca nu il vede ca apartinand realitatii exterioare“.
Acest obiect, papusa de panza, paturica, este prelungirea copilului catre exterior. Ii permite sa isi aline frica de singuratate. Dupa Werner Muestenberger, colectionarul regaseste, in fiecare dintre achizitiile sale, puterea obiectului tranzitional. Iata de ce, un agent de asigurari este pasionat de clopotei. Biserica ii dadea confort.
Alt exemplu: Balzac. Toata viata, scriitorul si-a cheltuit averea pe obiecte de valoare. Si repeta: „Eu nu am avut mama“. Gustul sau pentru obiecte era o compensare pentru o copilarie fara iubire.
Daca cei care colectioneaza sunt adesea nevrozati, acest fapt nu este din cauza obiectelor, ci din cauza sentimentelor stapanilor.

Acumulare fara sfarsit

O alta caracteristica a anumitor colectionari: absenta unui punct de saturatie. Daca gustul lor sau centrul de interes se deplaseaza catre altceva, alte tipuri de obiecte, ei nu se opresc niciodata.
Dar nu este vorba despre ceea ce psihanaliza numeste „tulburare obsesionala compulsiva“.
„Suntem cu totii compulsivi“, spune psihiatrul Robert Neuburger. In grade diferite, desigur. Iata de ce „colectionismul“ nu este o boala sau un comportament patologic.
Putem chiar spune ca este un tratament pentru sine! Proba este ca multi colectionari devin depresivi daca isi incheie colectia.
Dar e suficient sa mai inceapa una si depresia dispare…

O dorinta care apare intre 7 si 12 ani

Curios, in lumea psihologiei, resorturile psihologice ale colectionarului nu fac decat rar obiectul analizei.
Psihologul Henri Codet recenzeaza patru caracteristici ale psihologiei colectionarului: dorinta de posesiune, nevoia de activitate spontana, antrenament de autodepasire si tendinta de a clasifica.
„Gasim si la copii aceste comportamente“, spune psihologul. „Poate ca supravietuirea acelui copil la varsta adulta face colectionarul.“
Intre 7 si 12 ani apar primele dorinte de a colectiona. Ele corespund nevoii de a rationaliza si de a clasifica elementele din lumea exterioara pentru a le lua in posesie.
Este si primul mijloc de a se masura pe sine in lumea adultilor. In principiu, la pubertate, aceste elemente dispar. Dar daca ele continua sa se manifeste la varsta adulta, vor avea un element suplimentar: pasiunea. De unde si adevaratul colectionar.

Obiectele au suflet?

Oricare ar fi tipul de colectie, fiecare obiect are un sens particular pentru stapanul sau. De aceea, valoarea pe care o da fiecarui obiect nu este neaparat legata de valorea sa materiala sau de piata.
Este o proiectie a psihismului sau. De exemplu, sa aduni masinute sau papusi, sau genti de vinilin, sau ciorapi colorati poate sa denote un atasament de copilarie (o forma de regresie care se regaseste in colectie); afisele filmelor cu Marlon Brando pot aminti de tinerete, iar colectia de ziare comuniste poate sa insemne fuga din prezent.
Oricum, ne putem intreba asupra resorturilor acestei cautari permanente, a unei tentative de a restaura imaginea de sine si de a o completa prin elemente noi. Colectia poate fi considerata o valorizare narcisica.

Cand dependentii se pierd

Sunt rari cei care cred ca sunt „inchisi“ intre obiectele lor. Multi se simt liberi si fericiti. Sunt mandri de colectia lor, de faptul ca stiu totul despre ea. Dar fac ei viata celor din jur insuportabila?
„Comportamentul lor devine periculos daca acea colectie-tratament si-a depasit scopul“, spune Robert Neuburger. Aspectul pulsional trece in prim plan si ei uita de orice altceva. Dar sunt cazuri rare, desigur.
Colectionarii normali, chiar daca nu sufera de o boala, nu se vindeca niciodata de „colectionism“. Este o adevarata dependenta, nitel ca alcoolismul. Doar ca este mai simpatica.

Editare de Violeta Rusu
http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cunoaste-te-anchete-si-dosar/colectionarii-sunt-niste-nevrozati-1709075/2

Psihologia varstei adolescentei

adolescență

Simona Tofan este terapeut si mama de adolescenta. Ea explica cititorilor revistei psihologia acestei varste dificile.

1. TINERELE DE AZI SI CELE DE IERI

Sunt mult mai indraznete si mai determinate sa intre in viata de adult. Sunt mai dispuse sa iasa din dependenta parentala, cu mai putina teama de viitorul fara supervizarea directa a parintilor. La noua generatie se observa o graba in arderea etapelor firesti, din dorinta de a experimenta cat mai repede independenta vietii de adult.
Exista si o tendinta vizibila de a se adapta cat mai repede la tot ceea ce aduce o experienta noua de viata. Ritmul vietii actuale este mult mai accelerat decat acum 10-15 ani, iar generatia tanara l-a preluat mult mai firesc decat parintii lor. Ei inca se mai agata de ceea ce apartine trecutului, si cum adolescentii nu au acest trecut, lor le este mult mai usor sa imbratiseze viitorul cu disponibilitate si curiozitate.

2. PROVOCARILE MAMEI DE ADOLESCENTA

Marea provocare este sa reuseasca sa le ofere un exemplu cat mai deplin de feminitate si maturitate, care sa le ajute sa constientizeze rolul pe care il pot avea in fiecare relatie semnificativa si modul in care isi pot gestiona dificultatile sau provocarile vietii. Tendinta mamelor este de a le proteja de fiecare experienta „dureroasa“, doar ca aceasta hiperprotectie nu le ajuta sa isi intareasca increderea in ele si nici sa se maturizeze.
Daca mamele nu reusesc sa treaca peste aceasta tendinta, adolescentele lor vor ramane mereu copile, cautand permanent aprobarea sau confirmarea parentala, sub o forma sau alta, adresandu-se direct parintilor ori surogatelor acestora de mai tarziu: iubitul, sotul, alte figuri autoritare. O alta mare provocare pentru mame este sa reuseasca sa nu isi vada adolescentele ca pe niste „variante upgradate“ ale propriilor fiinte si sa isi propuna sa realizeze tot ceea ce ele insele nu au reusit pe vreun plan al vietii lor. Cu alte cuvinte, sa nu proiecteze asupra fetelor partea lor de neimplinire sau frustrare personala.
Tinerele adolescente se confrunta, intr-un mod special, cu ceea ce societatea a venit ca schimbare in zona profesionala, in cea de familie, de relatie sau sociala. In planul profesional, se observa extremizarea dorintei de afirmare, in detrimentul dezvoltarii personale ori sociale. S-a ajuns la un fel de masculinizare a comportamentului fetelor, cu speranta obtinerii unei pozitii profesionale egale cu a unui tanar adolescent.
In planul familial, schimbarile petrecute, mai ales in cadrul relatiilor de cuplu parentale, au dus la crearea altor modele pentru tinerele adolescente. De exemplu, inversarea rolurilor dintre parinti s-a transformat intr-un model nou, care are sanse sa fie „mostenit“ de generatiile noi, fara sa fie analizate si intelese cauzele aparitiei lui. In acelasi timp, o alta problema cu care se confrunta adolescentele este atitudinea hiperprotectoare a parintilor, atitudine care le impiedica maturizarea.
Aceasta provine de multe ori din sentimentul de vinovatie a parintilor, ca nu au reusit sa le ofere fetelor acea afectiune si implicare emotionala necesare dezvoltarii lor afective. In zona sociala, un aspect care a fost puternic resimtit de catre adolescente a fost cel al modelelor sociale promovate si evaluate ca fiind de succes. Modelele puternic mediatizate, chiar daca nu au adus un plus de valoare societatii, au influentat negativ alegerile facute de tinere pentru viitorul lor.

3. ADOLESCENTELE SI SEXUL

Astazi, se vorbeste mult mai deschis despre sexualitate, acceptandu-se normalitatea si necesitatea unei sexualitati deplin constientizate. Adolescentele nu mai sunt atat de pudibonde sau neinformate ca mamele lor. Datorita expunerii puternice media, tema sexualitatii nu mai lasa loc de interpretari ori subintelesuri si informatia este disponibila tinerelor, indiferent daca mamele au reusit sau au dorit deja sa le faca educatie sexuala.
Mediatizarea acestui subiect a schimbat si viziunea asupra lui, reusind sa-l scoata din zona „pacatului“ sau a „fructului interzis“. Chiar daca s-a pierdut misterul care invaluia sexualitatea, s-a castigat o parte de cunoastere care era absolut necesara prevenirii sarcinilor nedorite sau imbolnavirii.
Cred ca parintii, din dorinta de a le oferi „tot ce este mai bun“ si de a le proteja de „tot ce este mai rau“, ajung sa le tina departe de asumarea unor responsabilitati potrivite varstei lor sau de anumite suferinte, inerente acestei perioade tumultuoase. Motivele pentru care parintii reactioneaza asa nu apartin prezentului. Uneori, este dorinta inconstienta a acestora de a retrai simbolic si mult mai frumos adolescenta lor trecuta prin copiii lor. Alteori, este doar o incercare de a vindeca, tot simbolic, propriile lor rani primite in adolescenta.

4. INOCENTA LA FEMININ

Daca inocenta este inteleasa doar ca virginitate sau castitate, este clar ca multe dintre adolescentele de astazi nu mai pot fi descrise ca fiind inocente. Doar ca inocenta inca exista si se manifesta. Prin candoare sau puritate sufleteasca. Aceste calitati nu sunt inlaturate de inceperea vietii sexuale, ci doar de intentiile sau sentimentele neaprofundate, ori superficiale, care distrug o relatie de dragoste. Descoperirea sexualitatii este o nevoie fireasca a fiecarei fiinte si nu trebuie considerata impura. Insa maniera in care ea este descoperita, modul in care este inteleasa si constientizata, poate influenta foarte mult cat de frumos, pur sau profund poate fi traita o relatie in viitor.

5. E MAI GREU SA CRESTI O FATA DECAT UN BAIAT?

Nu este nici mai greu, nici mai usor. Fiecare copil aduce o provocare cu totul speciala parintilor, prin unicitatea lui. Nu se pot face comparatii nici macar intre frati sau surori, si chiar este bine ca parintii sa nu le faca in familiile lor. Dragostea, grija, atentia si implicarea trebuie sa existe in orice relatie dintre un parinte si un copil, indiferent daca este baiat sau fata. Este mai greu pentru un parinte sa creasca un copil cand el nu este pregatit afectiv sa aiba unul, cand el nu este maturizat, cand nu are un echilibru interior.
A fi parinte implica asumarea constienta a unei misiuni speciale, „arta de a fauri“ un om. Si asta, pe fondul asumat al unei multitudini de prejudecati sociale de diferentiere intre sexe, care inca mai produce efecte, chiar si in zilele noastre, pline de afirmarea egalitatii intre femei si barbati. De fapt, ceea ce doresc sa spun aici, este ca diferenta e in mintea parintelui, iar ea va produce consecinte in functie de prejudecatile personale.

6. EMO SAU DEPRIMAT

Parintii trebuie sa comunice cat mai mult si mai apropiat cu copiii lor. Cu multa dragoste, rabdare si intelegere. Sa se desprinda de modelele educationale ale propriilor parinti si sa fie atenti la nevoile reale ale adolescentilor lor, care pot fi diferite de cele avute de ei insisi. Sa inteleaga ce se ascunde in spatele unui refuz, al unei dispute sau unei stari de revolta.
Sa se intrebe intotdeauna ce l-a determinat pe adolescent sa gaseasca acea modalitate de exteriorizare si ce vrea sa comunice prin ea. Si cand nu reusesc sa inteleaga, sa apeleze la un specialist format in psihologia adolescentilor. Singurul lucru pe care nu au voie parintii sa il faca este renuntarea la comunicare, la inchiderea portilor increderii in propriul copil, cu alte cuvinte,la abandonul emotional al acestuia.

7. PRESIUNEA GRUPULUI

Atat fetele, cat si baietii sunt influentati de grupul lor de prieteni, care reprezinta a doua „familie“. Rolul grupului este important in desprinderea adolescentilor din dependentele parentale. Este un spatiu in care adolescentii primesc intelegere, confirmare si apreciere de la persoane straine familiei. Este un spatiu in care ei isi valideaza anumite calitati, in care se regasesc si invata sa relationeze cu cei de aceeasi varsta.
Pentru tot ceea ce aduce in dezvoltarea emotionala a unui adolescent, grupul de prieteni nu ar trebui sa fie vazut ca un inamic de catre parinti. Sau, daca este vazut asa, este bine ca parintii sa inteleaga ca prioritatea sau pozitionarea grupului in fata familiei este mult influentata de genul de relatii existente in familie si de cum se simte adolescentul acasa. Cand un adolescent se simte apreciat si iubit, cand are o comunicare buna cu parintii, el nu va simti nevoia sa isi inlocuiasca complet familia cu grupul de prieteni.
Fetele sunt mai atente in alegerea grupului si vor evita grupurile in care ele se pot simti vulnerabile, neprotejate. Alegerea grupului este influentata direct de cat de mult au invatat ele sa se respecte, sa se pretuiasca. Pentru aceste lucruri, familia a fost responsabila si, cu cat increderea si stima de sine au fost valori fundamentale in educatia adolescentelor, cu atat riscul alegerii unui grup nepotrivit este mai mic.

8. SUNT ELE VULNERABILE LA IMAGINILE IDEALIZATE DIN MEDIA?

Imaginea corporala traita de adolescente nu corespunde imaginii reale. Aceasta discrepanta este acuta in adolescenta, cand corpul se modifica permanent. Corpul de copil cu care se obisnuisera in cativa ani se transforma, miraculos, intr-un corp de femeie. Nu au timp sa se obisnuiasca cu o modificare, ca apare una noua. Aceasta transformare nu este usor integrata emotional de catre fete.
Si, inevitabil, vor cauta sa apeleze la o imagine idealizata, pe care si-o doresc si o asteapta ca recompensa pentru tot zbuciumul fizic trait. Mediatizarea excesiva a unor modele de frumusete si accentul pus pe aceasta „perfectiune“ fizica au o influenta puternica asupra adolescentelor. Daca nu sunt confirmate constant de catre parinti, daca nu isi inteleg si accepta unicitatea, ajung victimele acestei imagini idealizate.

Simona Tofan, psihoterapeut, este consultant in cadrul programului „Intre noi, parintii“.

Pornografia: punerea in scena a intolerabilului

pornografia

DEPENDENTA CIBERNETICA

De la ivirea internetului si proliferarea site-urilor pornografice, psihologia poate adauga in nomenclatorul dependentelor inca una: pe cea cibernetica.
Multi barbati marturisesc ca petrec ore bune navigand pe web in cautare de sex online, fara a putea sa se abtina.
La un seminar tinut la Montreal, L., 50 de ani, mi-a vorbit despre el:
„De mai multi ani sunt mare consumator de pornografie. Din cea mai joasa. Femei violate, torturate – toate astea ma excita“.

EFECT DE OGLINDA

„Cred ca veti spune ca am o viata sexuala nula, nu? Dimpotriva. Am o sotie senzuala, o amanta frumoasa si fac dragoste cu amandoua.
Dar e ca si cum as fi devenit sclavul lor. Nu pentru ca ma domina, ci pentru ca mi-e frica sa nu le pierd.
Pana acolo, incat mi se pare ca am devenit un fel de pres pe care ele isi sterg picioarele. Mi-am pierdut respectul de sine. Nu ma implic nici cu una, nici cu cealalta, ma simt de fapt foarte singur.“
Atunci ii spun ca imaginile degradante pe care le cauta functioneaza ca o oglinda pentru el.
Ele ii arata ca o parte din el insusi sa gaseste in aceeasi situatie. Ca si cum el ar fi cel chinuit, de frica unei pierderi.
Ca si cum acele femei torturate sunt de fapt supunerea lui interioara.
„Poate ca da, astfel ma pun pe mine in scena“, admite el. „Dar, in fond, pornografia este tot ceea ce am. In cabina mea de la sex shop sau in birou, facem pace.
Sunt veritabilele mele momente de placere. Nu ma pot abtine, chiar daca simt ca e degradant si pentru mine, si pentru femei.“
Atunci ii cer sa-mi spuna care e fantasma lui dominanta.
„Ma imaginez ascuns intr-un dulap si observ una din femeile mele facand dragoste cu alt barbat. Ma masturbez si le privesc cum se mangaie.
Dar, daca joc acest joc pana la capat, nu-l mai gasesc excitant deloc. Ma simt gelos si ma enervez.
In final, ma vad iesind din dulap ca sa-mi apar onoarea. Imi face bine sa ma bat cu acel barbat, pe care il dau afara.“

EVITAREA AUTODISTRUGERII

In fata impresiei de stingere, pe care mi-o lasa, ii sugerez lui L. ca practicile sale si fantasmele ii servesc sa exprime intolerabilul vietii sale.
Ca si cum ar fi avut chef sa-si reia locul si nu indraznea sa o faca.
Devenind regele micului sau spatiu pornografic, mangaindu-se in fata femeilor dominate, el inverseaza situatia care il face sa sufere.
In acelasi timp, el pune in scena o realitate interioara care depaseste cadrul sexualitatii sale.
Fantasmele si practicile noastre vorbesc despre probleme nerezolvate. Ca orice comportament compulsiv, adictia la pornografie reveleaza ranile suferite.
Cand era copil, L. a trait experiente dureroase, carora le-a raspuns erotizand raportul cu sine si cu ceilalti.
El se protejeaza de intolerabil, jucandu-se cu sine insusi. pentru ca in joc ramane atotputernic.
De unde si dificultatea de a opri practicile acestea care actioneaza asupra lui ca un balsam.

CUM COMBATEM DEPENDENTA?

Constientizarea scopului real al acestor practici constituie o etapa esentiala.
Acum e timpul ca L. sa observe si sa faca legatura cu propria lui viata. Apoi trebuie gasita o iesire treptata din impas.
Limitandu-si practicile la o perioda determinata, apoi spatiindu-le in timp, pana cand inceteaza de la sine.
Asta nu este posibil decat daca isi gaseste alte centre de interes, pentru o gratificatie de lunga durata si intensa.
Simptomul nu este niciodata decat varful unui aisberg, in care partea de sub apa este facuta din credinte negative despre sine.
Si pentru ca L. se cantoneaza in imaginea de victima, trebuie sa-i fie incurajate talentele, spre a-l ajuta.
Acest lucru este valabil pentru oricine. Gasind ceea ce ne face sa vibram, putem evita autodistrugerea si esecul si putem gasi o imagine de sine mai pozitiva.
Si atunci, lumea in culori tari a pornografiei se va estompa…

Sursa:http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cuplu-sexualitate-anchete-si-dosar/pornografia-punerea-in-scena-a-intolerabilului-1621115

Zece lucruri de știut despre femei

despre femei

EA CERE (APROAPE) IMPOSIBILUL

Barbatul ideal trebuie sa aiba doua calitati importante, spun femeile din 2011.
Sa fie un erou, sa aiba umerii largi si primitori, dar si puternici, in fata adversitatii, dar si sa se comporte ca un cavaler care nu ascunde nimic din intimitatea si fragilitatea lui.
Asadar, ele vor ca noi, barbatii, sa fim „completi“: robusti (fizic), dar si sensibili (psihic).

EA IUBESTE CATE UN SINGUR BARBAT

Pentru femeie, regula generala este ca orice poveste sentimentala este una separata, pe care o traieste alaturi de barbatul pe care il iubeste, fara a-l compara cu experientele sale trecute.
Barbatul poate foarte bine sa aiba acelasi tip de relatie si acelasi comportament cu mai multe partenere. Poate chiar sa le uite si numele…

EA SE INDRAGOSTESTE PRIMA DATA DE OCHII BARBATULUI

O privire profunda si senzuala si un zambet sarmant fac cat toti muschii din lume. Inutil, deci, sa incercam sa mascam inceputul de burta de la prima intalnire.
Apoi isi indreapta privirile catre maini, cele care reveleaza personalitatea si mangaierile de care poate avea parte.
A, si vocea. Pentru ca vocea este o mangaiere sonora, asa cum o dovedeste succesul cantaretilor.

EA VREA SA FACA PACE INAINTE DE A FACE DRAGOSTE

…De unde si frazele rituale. Trebuie sa-i repetam cat mai des: „Draga mea, te iubesc“, pentru ca ea sa simta dorinta de a face dragoste.
Traducerea acestui fenomen: ea are nevoie de sentiment pentru a accede la sexualitate. Noi avem nevoie de sexualitate pentru a accede la sentimente.

EA VREA SA-I FIE STIMULATE TOATE ZONELE EROGENE

Pentru a intra in euforie, femeia are nevoie ca in pat barbatul sa fie interesat de toate zonele ei erogene, nu doar de sexul ei.
Cati dintre noi nu uita ani de zile sa-si imbratiseze sotia sau sa-i muste delicat lobii urechilor?

EA POATE CERE PLACERE DE DRAGUL PLACERII

Daca accepta sa fie mangaiata din cap pana in picioare, ei bine, sesiunea aceasta de mangaieri nu trebuie sa fie un preludiu pentru penetrare.
Multe femei prefera sa se lipeasca goale de partenerul lor, sa fie gadilate si acesta sa se joace cu ele, mai mult decat sa faca sex, pur si simplu.
Spre deosebire de barbati, care nu considera ca au facut dragoste decat daca a existat un raport complet.

DETESTA SA FIE TRATATA CA UN OBIECT

Ca unele femei practica amorul sport, ca barbatii se culca in dreapta si in stanga si ca tot acest zapping sexual este la moda…
Asta nu inseamna ca ele nu cauta cuvintele securizante si care le flateaza narcisismul. Pentru multe dintre ele, este scopul suprem al actului sexual.

ESTE SENSIBILA LA ATENTIILE DE DUPA DRAGOSTE

Nimic mai frumos pentru ea decat un amant care, dupa ce partida de amor s-a terminat, trece peste oboseala caracteristica si o ia in brate, ii spune cuvinte dulci, o complimenteaza despre frumusetea ei…
Tot atatea semne ca nu a fost luata drept un obiect sexual.

DACA E INSELATA, EA RUPE TOT

Pentru marea majoritate a femeilor inselate, relatia e gata, terminata. Cand s-a terminat, s-a terminat.
Barbatul inselat isi mai linge ranile, incearca sa-si recupereze partenera.
Fraza fetis a barbatilor: „Stergem cu buretele tot si o luam de la capat…“.

POATE PARASI UN BARBAT PENTRU A TRAI SINGURA

O femeie nemultumita poate rupe o legatura fara a avea pe altcineva in viata.
Barbatul insa are nevoie de „papuci (de casa) psihologici“, de siguranta unei relatii, de un loc de refugiu.
El este, asadar, dispus sa accepte mai multe compromisuri, chiar daca relatia intra la apa.

Sursa:http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cuplu-sexualitate-anchete-si-dosar/10-lucruri-de-stiut-despre-femei-1621095

Cum îi pedepsim corect

Cum îl pedepsim corect

Licenta, doctorate, interviuri? Fleacuri! Nimic nu se compara cu momentul in care copilul tau spulbera, cu un zambet inocent, toate sfaturile intelepte despre limite si autoritate. Cum impui o regula? Ce efecte au sanctiunile asupra copiilor nostri?

Dan are cinci ani. Mama lui povesteste: „Nici nu apucam sa spun bine «n-ai voie», ca incepea scandalul. Mi-era si rusine sa-l mai iau cu mine in vizite sau plimbari“. De la varste foarte mici, copiii aud cuvantul „nu“ pus in fata multora dintre initiativele lor de explorare sau dorintelor lor. Lipsa de experienta, capacitatea redusa de intelegere a explicatiilor ii fac sa accepte foarte greu un refuz al parintilor. „Pur si simplu nu stiu cum sa-i mai spun ca n-are voie sa umble la prize, la firele de la calculator sau televizor“, spune Andreea, mama unui baietel de trei ani.
Interdictiile si normele navalesc toate din primele luni de viata, limitandu-i, la prima vedere, nevoile si do­rintele. Care este atunci rolul lor benefic? „Una dintre functiile cele mai importante ale parintelui este a­ceea de a impune copilului o serie de limite menite sa protejeze fiinta vulnerabila si lipsita de experienta pa­na in momentul in care ea va fi capabila sa o faca singur. Aceste limite tin in principal de pro­­tectie si de socializare“, spune Anca Li­han­ceanu, psiholog clinician specialist.

Fa distinctia intre capricii si nevoi

Nevoile firesti ale oricarui copil – acelea de a explora si experimenta din primii ani de viata, de a intelege mecanismele lucrurilor si legatura ca­u­za-efect, nevoia de a crea le­ga­turi cu cei de o varsta si de a apar­tine astfel generatiei sale – pot fi tot atatea motive firesti pentru care fiul sau fiica ta sa incerce sa incalce regulile. E firesc ca orice limita sa nasca in copil o frustrare reala. La fel de fireasca este si reactia de revolta in fata lor. „Limitarea se constituie pentru el ca un obstacol in calea satisfacerii unei nevoi sau dorinte. Numai un copil aflat in inconstienta nu are nevoi si dorinte“, spune An­ca Lihanceanu.
„De fiecare data cand ii aduceam aminte de teme, incepeau bombanelile si negocierile: sa se mai joace un pic, sa mai vada inca un desen animat“, marturiseste Carmen, mama Adrianei, noua ani. Este o secventa cunoscuta oricarui parinte, nu-i asa? Orice regula impusa are efect benefic doar daca ea ajuta la implinirea unei nevoi reale, la adaptarea la mediu, societate, la formarea autocontrolului, la dezvoltarea armonioasa a copilului.
„O distinctie importanta, pe care toti parintii trebuie sa invete sa o faca la un moment dat, este a­ceea dintre nevoia reala si dorinta sau capriciu. Acestea din urma pot, si chiar trebuie, sa fie limitate; nevoia insa – niciodata“, explica Anca Lihanceanu.

Cum creezi o regula

Si totusi, in ce fel ii poti spune „nu“ copilului tau astfel incat sa fie respectat? Evident, nu exista o reteta ideala, doar ingrediente obligatorii: comunicare, intelegere si rabdare.
„Este important, in primul rand, ca regulile sa fie precizate clar copilului. Orice modificare a lor trebuie sa-i fie comunicata acestuia. Apoi, e important ca ele sa nu fie utilizate in functie de starea emotionala a parintilor. Cea mai frecventa gre­seala educationala pe care o fac pa­rintii este ca nu aplica consecvent aceste reguli – oricare ar fi ele –, asa incat copii sunt bulversati si nu re­u­sesc sa isi con­struiasca un sistem de valori clar. Aceasta inconsecventa poate duce la dezechilibre emotionale“, detaliaza Roxana Stoica, psiholog pentru copii, formator in programe de educatie pentru parinti.
Dis­­­cursul parintelui trebuie sa fie lip­sit de ambiguitate: de exemplu, in loc de „as dori sa te intorci inainte de miezul nop­tii“, e de preferat „iti cer sa fii aici inainte de miezul noptii“. Intonatia, privirea si gesturile trebuie sa se potriveasca in acest sens. Sa spui „iti interzic sa iesi“ cu aceeasi voce cu care spui „iti propun sa ramai cu noi“ ori sa zambesti in timp ce spui „ceea ce ai facut este periculos“ – inseamna sa faci ca atentionarea ta sa-si piarda orice credibilitate. Ne­maistiind daca are de-a face cu o do­rinta, o rugaminte sau un ordin, copilul este neascultator fara sa-si dea seama si se va simti pedepsit pe nedrept. Ceea ce, pe termen lung, il poate arunca intr-o con­fuzie, cu ur­mari neplacute.
De fiecare data cand ii trasezi copilului tau o regula, este bine sa-i precizezi si care vor fi consecintele, evident, benefice, ale respectarii ei: de pilda, „daca vei face curat in camera, vei putea sa-i inviti pe prietenii tai la ti­ne“; sau: „daca iti vei face temele corect, vei avea timp sa te joci mult mai mult“.

Cum sa negociezi

„In principiu, regulile se negociaza cu copilul in momentul in care el isi poate asuma responsabilitati si are constiinta ca se poate pune in pericol prin deciziile sale. Incepand cu varsta scolara, acest lucru este posibil. Toate regulile pe care parintii le stabilesc pentru a evita riscuri vitale pentru copil nu sunt negociabile. De exemplu, vizitele periodice la medic nu se negociaza, la fel ca si utilizarea in exces a focului sau a televizorului ori mersul pe role fara e­chi­pamente de protectie adecvate“, sugereaza psihologul Roxana Stoi­ca.
Trebuie sa fii prevenit; nici nu stii in cate feluri, care mai de care mai ingenioase, poate un copil sa in­cal­ce, sa amane, sa evite sau sa rastalma­ceasca o regula. Asa ca la negociere pleci ca la lupta: inarmat pana-n dinti cu fermitate, explicatii scurte si simple, minimum de conce­sii, ma­xi­mum de efecte pozitive. Si un strop de talent de manipulare: „Da­ca iti faci repe­de ordine in bi­rou, te las sa ma ajuti la pregatitul mancarii“. Astfel, o responsabilitate o poti transforma intr-o recompen­sa. „Prin negociere, copilul este sus­tinut sa ia de­cizii si sa isi asume responsabilitatea lor. Este de preferat ca regulile sa nu se transforme in interdictii“, spune psihologul Roxana Stoica, “ci, mai curand, in orientare catre alternative pozitive.”

Si da-i si lupta cu „nu“-ul tau si „da“-ul lui

Evident, vine si proba de foc: copilul tau n-aude cand ii spui „n-ai vo­ie“. Atunci, in primul rand, ti-aduci aminte cat de mult il iubesti, contrar impulsului tau de a-l lasa la bunici, pentru o perioada mai lunga. Apoi, aduci in discutie sanctiunile.
Dar educatia nu este o relatie de seductie! Educatia se bazeaza pe un sistem de reguli care trebuie sa-i permita copilului sa in­teleaga diferenta dintre ce este permis si ce este interzis si, prin in plan mai general, diferenta dintre bine si rau. Or, o regula nu este cu adevarat re­gula daca nu e combinata cu o san­ctiune, in cazul nerespectarii ei. Dar, daca sanctiunea este gestul prin care parintele reafirma regula, se subintelege ca aceasta regula a fost stabilita in pre­a­labil ca fiind obligatorie.
Ei, bine, aceasta noua etapa naste, evident, intrebarile ei: cat si mai ales cum sanctionez? Care e masura justa? Oare nu-i fac rau daca il pedepsesc?

Perioada copiilor-regi

Cuvantul „pedeapsa“ suna rau: aceste urme de autoritarism ne a­runca inapoi in timp cu cateva dece­nii, cand bataile, palmuirile si chiar loviturile de curea erau date aproape fara niciun motiv. Aceasta era e­du­ca­tia severa, mostenire a u­nei traditii seculare ce nu-i acorda co­pilului niciun drept, ci numai datoria de supunere oarba.
Din acel moment, generatii de specialisti au evidentiat influenta atentiei parentale asupra functionarii psihice si afective a copilului. Noua generatie de parinti vrea sa gaseasca un echilibru intre dialog, negociere si sanc­tiune, remarca psihologii. Ei au asimilat utilitatea dialogului in e­du­ca­tie, insa recunosc, de asemenea, nevoia de a sti sa impuna limite, fara de care copilul ar putea deveni despotic.
Freud este primul care a insistat a­supra „nevoii de pedeapsa“ re­simtita de copilul con­stient de faptul ca a gresit. Daca nu autoritatea parentala este cea care aplica sanctiunea, copilul risca sa-si asume propria raspundere, mai ales prin mijloacele indirecte de autopedepsire (renuntari voluntare, comportament riscant, anorexie, mutilari…) care vor avea con­secinte grave in formarea si viata viitorului adult.

Greseli si pedeapsa

Sa educi inseamna sa-l faci pe copil responsabil. Asadar, cele mai bune pedepse vor fi, intotdeauna, cele care vor servi acestei responsabilizari.
„Este important ca ea sa fie proportionala cu greseala copilului, sa fie consistenta si previzibila (pen­tru ca rareori o pedeapsa isi atinge scopul de la bun inceput) si sa fie clar legata de comportamentul copilului. O pedeapsa prea blanda sau prea as­pra, care uneori este aplicata, alteori nu, sau care este aplicata din senin, fara nicio explicatie sau fara nicio indicatie a modului – diferit – in care parintele ar dori ca fiul/fiica sa se comporte pe viitor – sunt tot atatea exemple de erori educative, con­damnate la ineficienta“, spune psihologul Anca Lihanceanu.
Cel mai bun mijloc de a evita o re­actie brutala este sa-l trimiti pe copil in camera lui. Asta ii permite copilului sa reflecteze la comportamentul lui, iar parintelui – sa se gandeasca la necesitatea si alegerea pedepsei. Dis­cutia cu celalalt parinte poate fi utila, pentru a dobandi in­cre­dere in sine si pentru a actiona cumpatat. Nu pedepsi la fel o in­tar­ziere, o insulta sau o minciuna: ie­rarhia pedepselor trebuie sa tina cont de ierarhia gravitatii greselilor si, indirect, de ierarhia valorilor stabilite de catre parinti.

Bataia e rupta din… iad

In folclorul romanesc exista numeroase referiri la pedeapsa corporala ca fiind dureroasa, eficienta, acceptata si mos­tenita din generatie in generatie ca mijloc de educare a copilului: „un­de da ma­ma, creste“, „mai bine sa-l bat eu acum, decat viata mai tarziu“.
Dar atentie! „Un copil batut este un copil care se sim­te neiubit, nedorit, nerespectat ca fiinta umana. El invata ca a lovi o al­ta fiinta umana este un lu­cru permis, si uneori chiar de dorit, ca nu este important sa ii respectam pe cei din jur si nici sa fim respectati de acestia, ca integritatea noastra fizica (si, la limita, chiar vi­ata noastra) nu este chiar atat de importanta («eu te-am facut, eu te o­mor»). Bataia in familie este in­ceputul tuturor violen­telor din lu­me, al oricarui act lipsit de respect la adresa unei fi­inte umane“, a­­firma psihologul Anca Lihanceanu.

Sanctiunea, ultima solutie

La orice varsta, frustrarea de ceva anume e san­c­tiunea cea mai eficace. Insa nu ori­ce frustrare. Trebuie sa ai in ve­de­re activitatile sterile (televizorul, jo­­­­cul video, iesirile la fastfood-uri) si nu pe cele care il fac sa se dez­volte sau care ii sunt vitale (sportul, arta, hrana). Scopul unei pedepse este sa ii atenuezi copilului sentimentul de culpabilitate; el stie ca a pro­cedat gresit, isi reproseaza singur. Depunand un efort fizic – cum ar fi sa faca ordine, sa spele vasele – el se de­baraseaza fizic de greutatile culpabilitatii.
Este important ca, atunci cand vorbim despre gre­seala, sa insistam mai curand asupra consecintelor ei de­cat s-o analizam la infinit, momentul, felul in care el a gre­sit. Blocarea lui in momentul producerii greselii ii va alimenta sentimentele de vinovatie si, deci, frustra­rile. Important este sa-i arati cum poate in­drepta gresea­la. Cum nu exista parinte perfect, nu exista nici copii perfecti!

Sunt mandra de copilul meu…
Felicia, 40 de ani, asistent marketing

„Stiu ca un copil are nevoie de limite, dar in acelasi timp si de o anume libertate. Matei, baietelul meu in varsta de noua ani, a experimentat ambele variante. Inainte de a stabili cu el o regula, am incercat sa-i explic de ce e necesar sa existe regulile, cum il ajuta pe el si cum ma ajuta pe mine.

Metoda listei cu recompense si sanctiuni a dat roade. El a propus-o, fiindca vazuse la televizor. Fireste ca il fascineaza computerul si televizorul, dar reusesc de fiecare data sa-l ademenesc cu lectura „pe roluri“ a unei carti. De curand, am inceput sa mergem la cinema.

Sunt mandra de copilul meu, pentru ca nu trebuie sa trag de el ca sa-si faca lectiile, sa ma ajute la bucatarie sau prin casa. Cred ca este rezultatul unei foarte bune comunicari dintre noi doi, pe care eu, de pilda, nu am avut-o cu parintii mei. Nu era la moda!“

http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/familie-copii-anchete-si-dosar/cum-ii-pedepsim-corect-432368/3

Iartă și eliberează-te!

iartă

Violenta, umilinta, tradare, pierderea cuiva drag… Chiar daca ai suferit mult, e timpul sa ierti. Pentru tine. Pentru a te detasa de „datoria“ de a uri. Incearca drumul interior pe care ti-l propunem: un drum in sase etape.

O femeie se plange: „M-a parasit, m-a lasat fara bani, si-a gasit pe altcineva. N-am sa i-o iert niciodata“. Divortul a afectat-o atat de mult, incat acum nu mai vrea sa se casatoreasca. Poate ca ea ar putea totusi sa depaseasca starea de neputinta si durerea care n-o lasa sa priveasca inainte, la propriul ei viitor, daca ar aborda o alta atitudine. Insa ea refuza cu obstinatie sa ierte.
Iertarea insa este cea care te poate vindeca de suferinta, prin ea poti sa-ti recastigi linistea. Pastrand in suflet ura si teama, nu ai cum sa depasesti problemele. Doar sa le ascunzi undeva, in adanc.
Cum poti ierta?
A ierta nu inseamna si a uita. Din contra, adesea trebuie sa iti amin­testi ofensa primita pentru a reusi sa ierti. Dar, spre deosebire de razbunare, prin care refuzam sa uitam tocmai pentru a ne aminti ca avem obligatia de a uri pe cineva, iertarea ne scapa, ne elibereaza de un trecut pe care nu il putem lasa sa fie chiar asa „in trecut“. Iata de unde vine si utilitatea sa in viata, pentru oricare dintre noi.
Iertarea este interioara, cotidiana. Se poate, de altfel, sa lucrezi asupra si singur, cu tine insuti. Este un antibiotic care permite anularea efectului unei bacterii numita autocritica, judecata, ranchiuna, toate aceste senti­mente care ne otravesc viata. Este o stare interioara la care se ajunge du­pa o lupta uneori indelungata, ade­sea dificila, pentru ca ne obliga sa revenim la cauze, sa ne asumam par­tea noastra de responsabilitate si riscul de a ne simti rau amintin­du-ne sa ne acceptam limitele – pe ale noastre si pe ale altora.
Nu inseam­na sa pretinzi ca totul va fi bine si sa strangi din dinti. Nu este o favoare pe care ne-o acordam si nici o autorizatie pentru noi de a o lua de la capat. Cel mai important, aici, nu este sa stii daca ceea ce ai facut este bine sau rau, daca „vinovatul“ merita sau nu sa fie pedepsit. Ceea ce conteaza este sa ierti… pentru tine. Cu scopul ca tu insuti sa devii mai fericit.

PRIMA ETAPA
Sa devii constient de ceea ce a fost rau

„Mult timp, am avut impresia ca sunt bine“, marturiseste Cleopatra, o pic­torita in varsta de 33 de ani. „Nici nu stiam macar ca mi-as fi dorit ca tatal meu sa nu ne paraseasca, pe mine si pe mama, pe cand aveam doar sapte ani. Doar judecam: ma aparam, o invinuiam pe mama ca n-a stiut sa il retina. Intr-o zi, pe cand pictam o inima strapunsa de o sageata, din care curgea cel mai rosu sange cu putinta, am realizat brusc cat de tare ma durea.“
Intr-adevar, pentru a fi constient ca te doare, trebuie sa-ti aduci aminte ce anume te doare. Insa pentru a evita asta, obisnuim sa dezvoltam mii de stratageme: uitam, rationalizam.
„Nu-mi aduc aminte de nimic“, povesteste Ioana, studenta la Farmacie Veterinara. „Aveam 19 ani, faceam meditatii la fizica impreuna cu un prieten al parintilor mei. Intr-o seara, in absenta parintilor mei, am stat pana mai tarziu. Apoi l-am insotit la poarta. Acolo, a incercat sa ma imbratiseze. Dupa asta, nu-mi mai amintesc nimic. Cand parintii mei au intrat, m-au gasit intinsa pe jos, la intrare. Raportul politiei a confirmat ca fusesem violata.“
Uitarea este unul dintre sistemele de supravieturie cele mai eficace. Asa cum explica Alice Wheaton, in cartea Iertarea si compasiunea (editura Curtea Veche, 2006) „ceea ce ii face pe copii sa fie atat de buni la supravietuire este abilitatea de a-si spune ce sa simta. Isi creeaza mij­loace de aparare care le dau sentimentul de siguranta si de bine necesar pe moment, chiar daca totul este imaginar sau lipsit de ratiune. Se pacalesc pe ei insisi“.
Iti spui: „Ar fi putut sa fie si mai rau“, „Este o poveste veche“ sau „Acum sunt mai bine…“ Fraze pe care ti le tot repeti pentru a continua sa functionezi! Atata ca ignorarea seamana intr-un fel cu o anestezie generala: cand trimiti o emotie la culcare, risti sa adormi.

A DOUA ETAPA
Nu te mai condamna. Opreste-te

„Cand m-am despartit de sotul meu, a fost o rupere violenta“, povesteste Corina, 54 de ani. „M-a inselat, iar eu nu l-am mai suportat. M-am enervat si m-am dat batuta. Cu cele 98 de kilograme ale mele, nu atingeam greutatea ideala pentru el. Era greseala mea, n-aveam de ce sa ma supar. Peste toate, in ultimii ani nici nu imi mai placea sa fac dragoste cu el si intelegeam de ce se dusese sa caute dragoste fizica prin alte parti.“
De fapt, a te simti responsabil pentru ceea ce ti s-a intamplat este o buna metoda pentru a-ti da iluzia ca ai situatia sub control. Este esential sa iesi din aceasta faza, pentru ca ea hraneste compor­ta­men­te autodistructive. Cel care este convins ca, daca ar fi facut una sau ar fi zis alta, ar fi reusit sa indrepte ceva este prizonierul propriei judecati. Realitatea este ca, daca ar fi putut sau a fi stiut ce sa faca, ar fi facut.
„In cazul unei urgente, stewardul ne instruieste ca abia dupa ce ne-am pus noi masca de oxigen ii vom putea ajuta pe ceilalti cu mastile lor. In mod frecvent, acest procedeu este valabil si in cazul iertarii: trebuie sa ne iertam pe noi si abia apoi pe ceilalti“, confirma autoarea Alice Wheaton.

A TREIA ETAPA
Descatuseaza-te din rolul de victima

In unanimitate, terapeuti si stagiari sunt de acord ca aceasta faza e cea mai dureroasa. Tentatia de a te opri sau de a te ascunde este mare. „Eu am ramas mult timp in rolul de victima“, recunoaste Liana. „Era un fel de placere maligna. Tatal meu vitreg ma violase si de aceea viata mea statea atat de prost. O buna scuza ca sa nu avansez. Stateam ore intregi inchisa in casa, in intuneric, plangandu-mi soarta.“
„Cum mi-a putut face asa ceva?“, spune eterna victima. In aceasta faza, nu exista niciun pic de respon­sa­bilitate. „Eram o victima si nimeni nu m-ar fi facut sa-mi schimb aceasta parere, povesteste Ilie“, pensionar de 82 de ani, care a scapat dintr-un lagar de concentrare la varsta de 11 ani. “Parintii mei, fratele si cele doua surori n-au putut rezista si sunt cu totii morti. Sa ierti pe cine? Sa ierti ce? Insa cand imi spuneam povestea, toata lumea plangea, ma iubea, voia sa ma consoleze…“
Iata o faza pe care este e­sen­tial sa o depasesti. Daca nu, te­ra­pia si ier­tarea veritabila nu pot sa aiba loc.

A PATRA ETAPA
Exprima-ti indignarea, mania

„Parintii mei imi distrusesera viata“, reia Matei. „Alcoolul lor de rahat era mai important decat noi, copiii. Imi distrusesera copilaria. Imi doream cateodata sa nu-i mai vad trei luni intregi. Imi imaginam ca le dau pumni si palme daca i-as fi intalnit.“ Aceasta faza e pivotul terapiei, caci ea permite exprimarea maniei si transformarea, cu ajutorul terapeutului, a acestei manii in motivare.
„Este faza care a fost cea mai dificila pentru mine“, marturiseste Cleopatra. „Mama mea era o fire foarte colerica, insa eu nu puteam gasi in mine resursele pen­tru a-mi transforma mania in ceva constructiv. Si, brusc, ca si cum n-as fi avut nicio amintire despre ce anume s-a intamplat de fapt, am incer­cat sa sar peste aceasta faza.“
Mania ne pune in contact cu suferinta noas­tra. Mania ne permite sa masu­ram cat de mult tinem la oamenii care ne ra­nesc, chiar si daca acestia sunt niste straini. Un fenomen deloc rar es­te ca in acest stadiu pacientii sa aiba o ex­perienta spirituala si sa treaca printr-o stare de dragoste universala nebanuita.

A CINCEA ETAPA
Confruntarea cu celalalt

Aceasta faza, spre deosebire de celelalte, este optionala. In unele cazuri, ea poate fi esentiala, dar in altele – deloc necesara. De vreme ce iertarea este un proces facut pentru tine insuti, confruntarea cu persoanele implicate nu este o obligatie“.
„Tatal meu era pe moarte si imi doream sa-i vorbesc inainte de a muri“, continua Liana. „Cand m-am dus la capataiul lui, avea aerul unui batran jalnic. I-am cerut mamei mele sa ne lase singuri. Lui i-am zis, apoi, ca imi aduceam aminte de ceea ce imi facuse si ca eram pe drumul iertarii. Voiam sa-i dau o sansa sa se explice. Mi-a raspuns ca intreaga lui viata a incercat el insusi sa gaseasca o explicatie si ca el, unul, nu putuse niciodata sa se ierte. I-a cerut mamei mele sa vina inauntru si i-a povestit adevarul. Ne-a marturisit si ca il molestase pe fratele meu mai mic, mort de cancer cu trei ani in urma. Ca el murise macinat de trecutul lui si ca tata spera sa gaseasca la noi iertarea, pentru a nu muri la fel de macinat ca si el.“

A SASEA ETAPA
Iertarea, mergi mai departe

Iertarea, cand e traita astfel, in intimitatea sufletelor, este – fara putinta de tagada – un act de libertate interioara, in afara normelor si in afara dogmelor. Ea devine astfel marca unei anumite forte ce ii atinge atat pe cei care dau, cat si pe cei care pri­mesc. Un condamnat la moarte filmat nu demult in­tr-un penitenciar din Statele Unite povestea trans­formarea pe care a suferit-o dupa ce s-a intalnit cu parintii victimei sale.
“Niciodata nu m-am temut atat pentru viata mea. Si cand ei mi-au zis ca ma iarta, am simtit ca mi se deschide pamantul sub picioare si am izbucnit in lacrimi. Am putut deodata sa plang. Mi se demonstrase ce inseamna sa fii uman, m-au ajutat sa imi dau seama, sa fiu constient de crima mea.“ Aceasta va fi adevarata putere a iertarii: sa nu fie „nici burete, nici detergent, ci doar o re-creere.“

Cum stii ca ai iertat?

Ilie: „Cum stii ca ai iertat? E dificil sa gasesti cuvintele exacte“, marturiseste el. „Ma simt mai liber. Inima mea nu se mai strange atunci cand aud vorbindu-se ruseste. Nu mai am impresia ca ma fac covrig atunci cand cineva face referire la acea perioada. Din contra, ma simt man­dru ca am indeplinit ceva atat de di­ficil precum admiterea faptului ca exista, cumva, o logica pe care am ig­norat-o. Asta mi-a redat increderea.“

Geanina: (care a fost batuta, timp de zece ani, de catre fostul ei sot): „Pentru mine, a ierta inseamna a uita, dar in sensul bun al cuvantului. Adica fara sa uiti si ce ai invatat din asta. A uita pentru a putea iubi, ca si cum n-as fi fost ranita vreodata. Regasirea iubirii neatinse pe care o aveam pentru aceasta persoana care mi-a facut rau. Asta nu vrea sa insemne ca ma voi mai lasa vreodata maltratata, ci doar ca iubesc omul cu care imi impart as­tazi viata, ca am incredere in el fara angoasa ca m-ar putea insela sau lovi, asa cum facea ex-sotul meu“.

Matei: „Parintii mei au facut si ei ce au putut. Faptul ca beau nu avea nimic de-a face cu noi. Nu o faceau impotriva noastra, ci impotriva lor insile. Astazi imi spun ca ignoranta lor, nu nesansa, a dus la distrugerea noastra“.

Cleopatra: „De cand m-am maritat, imi inteleg mai bine parintii. Mi-am parasit eu insami sotul si, timp de cateva zile, am fost total incapabila sa le fac fata copiilor mei. Din fericire, terapia m-a ajutat, altfel as fi facut la fel ca ei”.

„Iertare, dar nu renuntare la tine insuti“

Vera Sandor, psihanalist si presedinte al Fundatiei „Generatia“ vorbeste despre lungul drum al impacarii cu sine.

Psychologies: Ne poate impune cineva sa iertam?
Vera Sandor: Daca privim iertarea ca pe un imperativ moral sau religios, ca „urgenta“ morala, atunci adesea constatam ca este chiar greu de impus sau autoimpus. Adesea, ca raspuns la un imperativ religios, iertarea nu este autentica, este doar o simulare a empatiei, a disparitiei resentimentului. Daca privim iertarea ca stare, ca sentiment ulterior unei agresiuni a carei victima am fost, atunci putem avea acces la miezul ei, la resorturile ei.

Ce isi poate spune victima pentru a castiga putina liniste sufleteasca?
Iertarea este mai degraba rezultatul unor virtuti sau competente afective decat o virtute in sine. Ea presupune accesul la motivatia agresorului, acceptarea smerita si realista a faptului ca suntem cu totii supusi greselii, ca am avut uneori contributia noastra la provocarea actului agresiv, ca – uneori – agresiunea devine o pedeapsa pe care o asteptam de mult etc.

Crestinismul ne cere sa iertam de fiecare data. Dar este iertarea buna mereu? Nu este mai sanatos sa uram agresorul?
Dar este firesc si uman sa reactionam cu ura cand sunt puse in joc si in pericol existenta noastra, viata, dragostea, imaginea, integritatea fizica si sufleteasca, cei pe care ii iubim. Ar fi nefiresc si patologic sa ne lipseasca aceasta reactie de aparare.
Ura este o reactie primara si sanatoasa la violenta de orice fel. Iertarea este rezultatul unui efort sufletesc menit sa ne restabileasca relatia cu cei din jur si cu noi insine, relatie devastata de violenta impusa din afara sau trezita in noi de agresor.
Iertarea nu reuseste mereu. Uneori, obligatia de a ierta nu devine decat o perpetuare a agresiunii, o prelungire a ei in alte forme, uneori patologice (vezi melancoliile si depresiile grave…) sau o forma costisitoare si falsificatoare de ipocrizie. De fapt, putem spune ca este o victorie a iubirii – dar cei lucizi stiu ca iubirea invinge destul de rar.

Sursa: http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cunoaste-te-anchete-si-dosar/iarta-si-elibereaza-te-577344/3

Beți apă!

beți apă

Dr. Leonard Coldwell: cancerul poate fi vindecat în câteva săptămâni

Dr Leonard

Leonard Coldwell este un medic cunoscut pentru succesele lui în vindecarea cancerului, a sindromului de oboseală cronică și a altor afecțiuni legate de stres.

În ziua de azi, cancerul este una din principalele probleme de sănătate ale omenirii. De aceea, este bine de știut că există multe căi de prevenire și vindecare a acestei boli. Doctorul Leonard Coldwell explică cele mai recente metode și tratamente care ajută la prevenirea, tratarea și vindecarea cancerului. Iată ce spune el în interviul difuzat în data de 18 ianuarie, 2013.

Reporter: Domnule dr. Coldwell, am văzut în câteva dintre înregistrările dv video, unde spuneți că boala cancer se poate vindeca și între 2 și 16 săptămâni.

Dr. Leonard Coldwell: Din experienta mea, orice cancer se poate vindeca între 2 și 16 săptămâni. Dar la fel de adevarat este și faptul că orice doctor cu o experiența de peste 20 de ani, știe că această bolală se poate vindeca și instantaneu, fenomen cunoscut ca vindecare spontană. Există chiar și o carte scrisă de un autor pe care nu-l agreez, care prezinta mai multe cazuri de vindecare spontană. Aceasta înseamnă că este posibil, iar noi doar trebuie să găsim o cale să accesăm acest lucru. De asemenea, vindecări se întâmplă și în așa zisele locații sfinte, gen Lourdes, dar nu este neapărat din cauza locului ci a așteptărilor și convingerilor pacienților.

În momentul în care scapi de starea acidă (acidoza) și toxicitate internă, în momentul în care corpul devine alcalin și îmbogățit în oxigen prin adoptarea unei diete crude vegale și a sucurilor verzi bogate în clorofilă, bogate în calciul bun și minerale, deci în momentul în care corpul tău ajunge la alcalinitate, atunci cancerul este stopat. Poate dura câteva zile sau câteva săptămâni, dar acesta va fi oprit. Aduci corpul la un pH vindecător, pH-ul sângelui sănătos trebuie să fie ușor alcalin, la valoarea de 7,36 dar în faza de vindecare, el trebuie să fie mai alcalin, în jur de 7,5. Dr. Martin din Germania, folosește o metoda de oxigenare a sângelui, unde se scoate tot sângele din corp (este negru) se oxigenează (devine roz) și dupa 12 astfel de ședinte ai un sânge ca de nou născut, iar lipsa oxigenului este ușor eliminată. Este ca și cum ar fi un dopaj, dar legal.

Unii medici din Europa folosesc injecții (intravenoase) cu Vitamina C. În jur de 100cc (100 ml) de trei ori pe săptămâna, iar în unele cazuri mai des. Și din experiența mea, cancerul sau tumorile au dispărut chiar și în două zile. Vitamina C este un puternic vindecător și ajută și în majoritatea afecțiunilor inimii, dar din păcate, vitamina C va începe să fie un remediu dat numai pe rețetă și de formă sintetică, la fel ca și vitamina E. Vitamina E, foarte ușor și eficient rezolvă toate problemele legate de tensiune arterială; dar s-au facut studii cu Vitamina E de formă sintetică, iar concluziile au fost că nu este eficientă. Bineînțeles, forma sintetică nu este eficientă, ci doar cea naturală.

Dacă natura creează o problemă, natura creează și soluția. Daca ceva nu a existat acum 100 de ani, înseamnă că nu ai nevoie de ea astăzi (referitor la medicamente și remedii de sinteză). Când dorești să ajuți pe cineva și să-l informezi mai bine cum își poate elimina cancerul foarte repede, i-aș recomanda în primul rând să treacă instantaneu la o dietă vegano – crudivoră. Sunt cărți, sunt deja bucătari care te pot învata despre acest gen de hrană, sunt materiale video despre acest subiect. De asemenea, dacă nu există afecțiuni ale rinichilor, aș recomanda să se bea aproape 4 litri de apa pe zi, la care se adaugă jumătate de lingurița de sare de mare. Avem nevoie de sare pentru orice fel de functii ale corpului. Avem nevoie de electricitate, iar această electricitate poate fi produsă într-un mediu cu suficientă sare. Deci dacă ai lipsă sau carență de sare, ai și o problema de tensiune.

Reporter: Vedeți dar recomandarea este să nu prea consumi sare, în special dacă ai probleme de tensiune.

Dr. Lenard Coldwell: Ok, este de fapt exact invers. Problema este că ei fac referire la sarea de masa care, de cele mai multe ori are următoarea compoziție: 1/3 sticlă, 1/3 nisip și 1/3 sare. Deci sticla sau nisipul, zgârie arterele și vasele de sânge și acestea încep să sângereze, iar în aceste cazuri, colesterolul merge acolo și începe să repare problemele ca să oprească sângerarea internă, până la deces. Acum, deodată, colesterolul este cauza tensiunii pentru că subțiaza vasele sanguine în încercarea de a acoperi diversele zgârieturi din vasele sanguine. Și acest lucru este absurd. Nu se moare din prea mult colesterol, ci din prea puțin. Sunt mulți oameni cu colesterol 600 și sunt foarte sănătoși și făra nicio problema de sănătate. Oricine din secția de arsuri grave știe că persoanelor cu arsuri li se dă în fiecare zi să mănânce între 20 și 25 de ouă fierte tari. Pentru că ei știu că numai colesterolul poate reconstrui și genera celule foarte sănătoase într-un timp foarte scurt. 80% din celule sunt compuse din colesterol. Deci de unde pot veni noi celule sănătoase daca nu există suficient colesterol? Fiecare va trebui să aibe nivelul de colesterol măcar la 250. Și apoi ți se spune LDL și HDL sunt colesterol rău și bun. Nici măcar nu este colesterol, ci este o proteină care transportă colesterolul.dr3 Dr. Leonard Coldwell: cancerul poate fi vindecat în câteva săptămâni

Deci dacă te uiți la ceea ce știu medicii și ceea ce nu stiu…. Dr. Gary Niles și multe alte persoane au spus că medicii și cei din profesia medicală au cea mai scăzută medie de viata, care este în jur de 56 de ani, au cea mai ridicată rată la abuzul de alcool și de droguri, cea mai ridicată rată a suicidului, numai a psihiatrilor este mai ridicată. Deci, din păcate, noi mergem la acești oameni să-i întrebăm cum să avem o viața sănătoasă, fericită și longevivă. Cred că trebuie să ne revizuim modul de gândire.

Sursa>http://www.efemeride.ro/dr-leonard-coldwell-cancerul-poate-fi-vindecat-in-cateva-saptamani

Eliberarea definitiva de experientele negative din trecutul tau

eliminarea experienței negative.htm2

Experientele negative ale trecutului au tendinta de a ne influenta gandurile si comportamentul de zi cu zi o buna perioada de timp dupa ce acestea au avut loc in viata noastra. Viata noastra ar trebui sa fie o colectie de amintiri extraordinare si de experiente noi, dar, de prea multe ori ne concentram asupra experientelor negative ale trecutului nostru si astfel, prezentul nostru este creat in umbra acestor evenimente de mult apuse. Fiecare dintre aceste experiente s-au petrecut o singura data, dar avem obiceiul de a le retrai de cateva zeci, daca nu sute de ori in mintea noastra, oferindu-le astfel acestor experiente o mult mai mare putere asupra noastra. In cele din urma, aceste experiente negative pot fi transformate in lectii pozitive de viata si astfel pot deveni biletul nostru de succes in loc sa continuam sa caram povara bagajurul emotional care ne impiedica sa cunoastem o alta calitate a vietii.
Amagirea Perceptiei: Este necesar sa cunoastem ca tot ceea ce experimentam in viata, orice experienta in sine pe care o traim este una neutra. Perceptia noastra este cea care eticheteaza experientele noastre ca fiind bune sau rele, pozitive sau negative, pline de fericire sau pline de tristete, iar toate aceste experiente sunt catalogate astfel, in conformitate cu toate convingerile in care alegem sa credem. Prin urmare, perceptia noastra poate fi de cele mai multe ori inselatoare deoarece aceasta este cea care ne coloreaza experientele si cea care ne intareste aceste convingeri, indiferent daca aceasta interpretare ne ajuta sau nu.
Retraieste experienta: Nu poti sa experimentezi o alta realitate decat cea pe care o percepi prin intermediul propriilor tale credinte. Astfel, oamenii creaza un fel de cerc in care experientele sunt cele care ne valideaza credintele si credintele sunt cele care creaza experientele. Acest cerc poate fi unul vicios sau virtuos, in functie de natura convingerilor tale. De aceea majoritatea dintre noi avem tendinta de a trece prin aceasi experienta de cateva ori in decursul vietii noastre. Pune-ti intrebarea: de cate ori am trait o experienta negativa care s-a datorat unor credinte negative pe care le pastrez ca fiind adevarate? Aceste persoane sau mediul in care se afla se pot schimba, dar experienta fundamentala sau modul in care te simti in urma unei astfel de experiente este acelasi ca si inainte. Aceast fenomen nu se datoreaza vreunei coincidente sau “norocului”, asa cred foarte multe persoane. Tu esti intotdeauna numitorul comun, iar lumea ta interioara singura cauza.
Trei pasi pentru a neutraliza experientele negative: Cu siguranta poti sa gasesti cateva experiente din trecut care ti-au afectat intr-un mod negativ perspectivele generale despre viata sau incredere in tine. Exista posibilitatea sa fii uitat modul in care te simteai in legatura cu tine si in legatura cu viata inainte de acea experienta. Influenta unei experiente negative de viata poate sa para extrem de reala pentru tine dar acest lucru se datoreaza faptului ca ai continuat sa porti aceasta experienta in mintea ta foarte multa vreme dupa ce aceasta a avut loc fara sa-i inveti lectia. Cu cat continui sa porti o experienta negativa in mintea ta, cu atat mai dureroasa aceasta experienta devine.

Pentru a te elibera de sub tirania unei experiente negative este necesar sa urmezi urmatorii trei pasi:

1. Invata lectia pe care aceasta lectie ti-a oferit-o.

2. Schimba-ti perceptia legata de aceasta experienta.

3. Las-o sa existe in locul sau de drept, in imaginatia trecutului tau.

Fiecare dintre acesti pasi pot fi folositi in mod independent sau poate exista posibilitatea sa descoperi ca una dintre aceste etape ti se potriveste mai bine in cazul anumitor experiente. Cu toate acestea, folosirea tuturor are o mai mare eficienta si va produce rezultate permanente.

Pasul Numarul 1 – Invata lectia si descopera credinta limitativa
Ori de cate ori descoperi o experienta negativa care iti cauzeaza durere in prezent, aceasta se afla in continuarea in mintea ta pentru a-ti spune ca ceva este in continuare in “neregula”. Nu cu lume exterioara, ci cu lumea ta interioara. La fel ca si in cazul unei dureri fizice care ne atentioneaza ca avem nevoie de un consult medical, suferinta interioara ne atentioneaza ca exista in viata noastra interioara anumite probleme pe care ar trebui sa le acordam o mai mare atentie si sa le analizam. Sa ne gandim un pic! Atunci cand erai copil si ai atins o flacara fierbinte de la aragaz si te-ai ars, durerea pe care ai simtit-o te-a invatat sa nu mai faci niciodata acest lucru. In acelasi mod, durerea mentala incearca sa te previna sa mai suferi in viata. Invata sa privesti fiecare asa-zisa “experienta negativa” ca pe un prieten care vine si-ti spune ca ceva nu este in regula.

Ce nu este “in regula”?: Poti sa descoperi ce nu este in regula in lumea ta interioara de indata ce recunosti faptul ca tu esti cel care-si creaza propria realitate. Adevarul este ca ai atras experientele negative in viata ta datorita credintelor negative subconstiente pe care le ai. Experienta negativa nu face altceva decat sa-ti atraga atentia cu privire la aceste credinte negative astfel incat sa le poti schimba si sa nu mai repeti aceasi experienta negativa inca o data. Aceasta este adevarata dezvoltare personala. Aduna-ti toate experientele negative prin care ai trecut si cauta numitorul comun din toate acestea. Cu siguranta vei descoperi ca una sau mai multe credinte limitative apar in mod repetat, indiferent ca este vorba de credinte precum “nu sunt indeajuns de bun”, “nu sunt indeajuns de destept”, “nu sunt indeajuns de atractiv” sau probabil credinta potrivit careia “bogatia materiala este doar pentru persoanele care au noroc”. Enumerarea acestor credinte limitative poate ocupa cateva pagini, lista este nesfarsita.

Gaseste Vinovatul: In cazul in care credinta negativa nu este evidenta la prima vedere, aminteste-ti cum te-ai simtit sau cum ai reactionat in timpul acelei experiente si porneste de acolo. Intreaba-te de ce ai reactionat si de ce te-ai simtit in acest fel. De asemenea, poti sa-ti examinezi obiceiurile zilnice, propriile frici si acele rezultate pe care vrei sa le eviti cu orice pret sau faptul ca esti prea atasat intr-un mod disperat de manifestarea anumitor lucruri materiale in viata ta. Credintele subconstiente ne conduc viata.

Creaza-ti o lista de credinte: Alternativ, creaza-ti o lista ale ambelor convingeri, atat cu cele pozitive cat si cu cele negative, despre tine si despre viata ta. Examineaza-ti toata aspectele vietii tale si scrie tot ceea ce-ti trece prin minte. Poti incepe cu “Eu sunt…” si poti continua cu “Relatiile sunt…”, “Dragostea este…”, “Viata este…” si asa mai departe. Cuvintele care apar pentru prima oara sunt de obicei cele mai exacte. Fii sincer cu tine insuti!

Priveste-ti cu atentie credintele: Este necesar sa-ti examinezi cu atentie propriile credinte deoarece o simpla credinta de genul “eu sunt o persoana competitiva” care pare nevinovata in aparenta, te poate influenta negativ deoarece te poate face sa te compari cu cei din jurul tau si sa experimentezi viata ca fiind un “castigator” sau un “pierzator”, ambele etichete mentale avand capacitatea de a te lipsi de propria ta putere autentica. De indata ce ai creat aceasta lista, iti va fi destul de usor sa potrivesti credintele negative experientelor negative. Pastreaza aceasta lista intr-un loc privat si noteaza toate convingerile negative pe care le descoperi pe parcurs si incearca sa le elimini sau sa le inlocuiesti. Foloseste-te de aceasta lista pentru a-ti evalua orice experienta din viata ta.

Ocupa-te de credintele tale: Gasind o credinta din spatele unei experiente negative, vei intelege motivul pentru care o percepi ca fiind negativa. Astfel, experienta poate deveni una pozitiva pentru ca ai invatat ceva despre tine, ceva ce te poate ajuta sa te schimbi. Chiar daca vei trece printr-o experienta asemanatoare vei observa imediat lectia si vei lua masurile necesare pentru a schimba credinta respectiva. Cea mai puternica si eficienta metoda prin care iti poti schimba credintele este prin re-programarea subconstientului tau folosindu-te de vizualizarea creativa, afirmatii si rugaciune si nu in ultimul rand prin realizarea faptului ca esti unul cu tot ceea ce exista. De indata ce-ti vei schimba credinta respectiva, experienta negativa nu se va mai repeta niciodata in viata ta.

Pasul Numarul 2 – Schimba-ti perceptia si traieste experienta schimbarilor

Poti sa-ti schimbi cu usurinta perceptia pe care o ai prin simpla recunoastere a faptului ca aceasta a fost formata in functie de convingerile si experientele trecutului. Intr-o stare relaxata, cu ochii inchisi, creaza imaginea mentala a unei experiente negative pe care doresti sa o neutralizezi. Dintr-un punct de vedere obiectiv observa evenimentul respectiv, cum a inceput totul, cum te-ai simtit, cum s-a intamplat, de ce i-ai oferit o interpretare negativa si cum ai reactionat. In timp ce continui sa observi toata scena, observa modul in care credintele tale despre viata te-au facut sa etichetezi acea experienta ca fiind negativa.
Distreaza-te un pic cu imaginea mentala: Distreaza-te cu scenele din mintea ta in timp ce incerci sa-ti schimbi perceptia. Permite-ti sa experimentezi cat de diferita ar fi fost viata ta in cazul in care convingerile despre viata ar fi fost diferite. De exemplu, daca ai fi avut mai multa iubire de sine atunci cand o relatie s-a incheiat, daca ai fost mai putin atasat de banii si de firma ta atunci cand aceasta a intrat in faliment. Cat de diferita ar fi fost perceptia ta in legatura cu aceste evenimente? Atunci cand iti schimbi perceptia, iti poti schimba si experienta.
Oricare ar fi fost credinta ta la momentul respectiv, priveste-te intr-un mod obiectiv in acelasi scenariu, dar avand o credinta diferita. Simte cum se schimba perceptia de la una de pierdere a puterii, la una de responsabilitate si putere. Simte modul in care aceasta experienta nu este la fel de importanta pentru tine si cum te simti din ce in ce mai puternic. Din acest loc al puterii, respira adanc si in timp ce expiri elibereaza-te de aceasta experienta. Bucura-te de lejeritatea pe care aceasta eliberare ti-o ofera. Daca ai fi stiut atunci ce stii acum, ce ai face diferit?
Schimbarea perceptiei nu presupune ignorarea experientei: Pentru a-ti schimba perceptia in legatura cu o anumita experienta nu inseamna negarea producerii acesteia. Atunci cand iti schimbi perceptia, iti schimbi perspectiva, ceea ce inseamna ca privesti aceasi experienta dintr-un alt punct de vedere. Asta nu inseamna ca vei nega faptul ca aceasta experienta a avut loc, ci pur si simplu inseamna ca alegi sa-i atribui un alt sens, unui eveniment neutru de fapt. Tu esti cel care acorda o anumita semnificatie tuturor experientelor tale.
In cazul in care treci printr-o experienta negativa in acest moment al vietii: Cele doua etape ale acestui proces pot fi aplicate cu succes oricarei situatii prin care treci momentan. Atunci cand te eliberezi de emotie, cand iti schimbi perceptia si cand descoperi credinta negativa din spatele acesteia vei putea sa interactionezi cu aceasta situatie intr-un mod mult mai calm, mai eficient si dintr-un loc al puterii personale. Vei putea sa descoperi solutii care pana in acel moment pareau a fi invizibile pentru tine.

Pasul Numarul 3 – Las-o sa existe in locul sau de drept, in imaginatia trecutului tau

A treia si ultima etapa care are ca scop neutralizarea experientelor negative ale trecutului este aceea de a le lasa acolo unde le este locul, adica in trecut. Nu este nevoie sa calatoresti cu viteza luminii sau sa sfidezi cateva dintre legile fizicii pentru a putea calatori din nou in trecutul tau. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa pasesti intr-o lume in care timpul nu mai exista, iar fiecare dintre noi avem acces la o astfel de lume. Aceasta lume este mintea ta. Recunoaste faptul ca timpul este o iluzie si recunoastea ca in acelasi mod in care te poti lasa purtat de imaginatie oriunde vrei tu, poti de asemenea sa calatoresti in trecut sau in viitor fara sa intalnesti niciun obstacol.
Studiile stiintifice au demonstrat ca mintea noastra nu face diferenta dintre experientele pe care ni le imaginam si cele care au loc cu adevarat. Acest aspect sugereaza ca de fiecare data cand iti reamintesti o experienta negativa a trecutului tau adaugi un strop de negativitate acesteia, deoarece mintea ta crede ca traiesti aceasi experienta din nou.
Tu esti cel care iti creezi realitatea: experientele tale din trecut nu au nicio putere asupra ta, decat in cazul in care decizi sa le acorzi aceasta putere. Cu ajutorul acestor trei pasi te vei putea bucura de o transformare pozitiva in toate domeniile vietii tale.
O mentiune speciala legata de acest articol: Acest articol este destinat persoanelor care au trecut prin experiente negative pe care le-au atras si care le stau in calea lor catre succes. Acest articol nu are scupul de a te face sa treci peste experiente extraordinar de dificile, precum decesul unei persoane dragi, cu toate ca aceste principii pot fi aplicate in general.

Sursa:http://www.e-dimineata.ro/eliberarea-definitiva-de-experientele-negative-din-trecutul-tau/4/

Perceptia adolescentilor asupra schimbarilor corporale

percepția adolescenților

Repere pentru parinti si tinerii aflati in perioada adolescentei.

Adolescenta este etapa vietii in care individul trece prin schimbari majore cand vine vorba de perceptia corpului dar si a emotiilor/gandurilor sale.

Este etapa descoperirilor, explorarii unui stil dar si a cercului social. In contextul schimbarilor fizice si a presiunii sociale in impunerea unei norme de frumusete fizica, adolescentii recurg la cateva strategii si tehnici care sa ii ajute sa se conformeze sau se se distinga de grupul lor social.

Fetele folosesc machiajul pentru a ascunde anumite “defecte” ale tenului sau a structurii fetei, baieti folosesc sportul ca sa isi dezvolte structura musculara in vederea unei atractivitati mai crescute in randul fetelor.

Cand suntem bebelusi fiecare persoana pe care o intalnim ne face un compliment:” Ce bebelus dragut!”, insa pe masura ce intram in etapa adolescentei incepem sa punem mai mult accent pe ce spun ceilalti despre noi. “Oare ce vor zice ceilalti daca..!?”

Asadar, adolescentii isi creeaza actiunile ca sa devina pe “placul celorlalalti”, fie ca e vorba despre colegii de la scoala sau familie.

Dezvoltarea pilozitatii, cresterea sanilor si dezvoltarea organelor genitale debuteaza cu o serie de dezechilibre hormonale care atrag cu sine emotii puternice fata de perceptia corporala.

Adolescentul percepe toate aceste schimbari, insa fara o indrumare corecta si sprijin nu se va putea accepta pe sine in aceasta etapa. Aici informarea despre schimbarile fizice/emotionale este un prim pas spre educarea corecta.

Daca esti parinte si ai un adolescent in familia ta (sau poate mai multi), certurile, schimbarile de dispozitie si rabufnirile emotionale sunt probabil la ordinea zilei.

Incercarea parintilor de a impune anumite norme legate de infatisare sau de ingrijire personala este perceputa adesea ca fiind o forma de oprimare si aduce mai multa respingere/furie in relatia copil-parinte.

Aminteste-ti perioada adolescentei in care iti explorai corpul si cat de mult te-au afectat remarcile rautacioase pe care le-ai primit din partea copiilor. Ai crescut cu aceste mesaje pe care acum in viata ta de adult le perpetuezi mai departe in rolul de parinte.

Copilul tau este unic, de aceea acceptarea de sine este o oglindire a acceptarii tale de sine. Putina empatie nu iti va taia din autoritatea parentala, ci mai degraba iti deschide o alta cale spre relatii mai calitative cu adolescentul pe care-l educi.

Daca esti adolescent si treci prin toate aceste schimbari fizice si psihice, afla ca 99,9% dintre oameni experimenteaza aceasta etapa in mod asemanator tie.

Corpul tau este “foaia” in care toate schimbarile se vor imprima de-alungul timpului, de aceea este bine sa ai o viata echilibrata, bazata pe sport (miscare fizica), alimentatie si dezvoltare personala.

Chiar daca acum preferi sa stai pe Facebook cu prietenii tai, sau sa bei suc si sa mananci fast-food, vei trece in alta etapa a vietii in care metabolismul va imbatrani, si nu vei mai putea recupera acesti ani plini de energie si timp liber.

Acnee, haine largi, schimbari de dispozitie, timiditate, neacceptare si incredere de sine scazuta, sunt doar cateva din elementele prin care sunt descrisi adolescentii in aceasta etapa.

Ei se percep fie prea inalti, prea scunzi, prea grasi/slabi, prea urati etc, insa, dincolo de aceasta perceptie fata de corpul lor in schimbare este o continuua munca de descoperire a individului.

Adolescentii sunt pusi in fata provocarii de a tine pasul cu corpul lor, de a-l ingriji si alimenta cu hrana care sa le produca energia de care au nevoie pentru a explora si trai una dintre cele mai active si frumoase etape ale vietii: adolescenta.

Autor: Loredana Lazar – psihoterapeut sistemic
http://lazarloredana.wordpress.com

De ce este atat de dificil sa comunici?

Ne-ar placea sa o putem face, dar rareori se intampla: sa vorbim „pe sleau“. Cu atat mai mult, celor apropiati. Este un exercitiu adesea destinat esecului. Ce ne impiedica, asadar, sa vorbim clar despre ceea ce simtim?
Daca ne este atat de dificil sa le vorbim altora, celor care ne sunt apropiati, se intampla intodeauna din mai multe motive. Principalul motiv: stim, de la Freud incoce, ca avem cu totii o zona „umbrita“, care ne scapa de sub control, inconstient. Si aceasta forta obscura tinde sa ne amageasca privitor la cauza reala a angajamentelor noastre. Astfel, ajung sa alimentez jigniri amoroase, care, in ultimul minut, ma fac sa ezit.
Incerc sa-mi justific furia prin mitocanii: „Nu ai invatat niciodata ca angajamentele trebuie respectate?“. La prima vedere, aceasta reactie este perfect rationala. Adesea, dialogul ar fi imposibil, caci veritabilul motiv al acestei purtari este in alta parte: in frustrarea mea, in acea intalnire pe care am anu­la­t-o, care m-a vexat si mi-a ranit amorul propriu…
Ce spui ca sa ascunzi
De fapt, prea adesea vorbim disimuland esentialul. In timpul unei vacante in familie, Maria, 25 de ani, isi prezinta noua ei cucerire: un barbat de 60 de ani, mai in var­sta chiar decat tatal ei. Stupoare pentru intregul clan care, socat, nu indrazneste sa abordeze subiectul. Se va vorbi, deci, despre orice si despre nimic: capriciile vremii, recolta de rapita…
„Daca vorbesc sincer cu fata mea, nu este asta o intruziune in viata ei privata?“, se intreaba tatal, devastat sa isi vada copilul facandu-i ochi dulci unui sexagenar. Cand este vorba de teama de a rani sau de a fi prea „invaziv“, de a ne disimula adevaratele sentimente, a vorbi cate-n luna si in stele se dovedeste mai sigur decat tacerea, care ne-ar trada adevaratele resentimente.
Pe de alta parte, un mare numar al discutiilor noastre ne servesc intermediind un limbaj codat. Catalina, o femeie de 42 de ani, primeste un telefon de la mama ei furioasa: fiul ei adolescent, in week-end, la casa ei de la tara, a golit frigiderul fara a-l umple la loc.
De ce bunica nu s-a adresat principalului personaj legat de acest subiect? Foarte simplu, pentru ca acest frigider conteaza prea putin. Ea cauta, o data in plus, sa ii zica fetei ei ca si-a crescut rau baiatul si ca este o mama rea. Un alt mod de a-i aminti propriul ei statut de fata rea, care, dintotdeauna, a sfidat-o. Exprimarea directa ar fi prea dura, si astfel bunica se protejeaza in spatele acuzatiilor aparent fondate.
Simti ca nu ai fost ascultat
Cuvantul nu poate deveni un instrument de schimb fara prezenta unui „altul“ parental, care stie sa asculte. Or, multi dintre noi nu au avut aceasta sansa si, la varsta adulta, noi nu indraznim sa ne exprimam dorintele, sentimentele, sa ne valorizam punctul de vedere…
Inhibitiile apar atunci cand parintii nu respecta tentativele de exprimare ale copilului. „Lasa-i pe cei mari sa vorbeasca, tu nu stii nimic, tu esti prea mic.“ Sistematic, aceasta atitudine sfarseste prin a genera blocaje care ii fac pe parinti sa spuna: „Incredibil. Micutul este asa introvertit!“. Imaturitatea pa­rin­ti­lor care rad de el – copilul care, in ciuda tuturor, incearca sa strecoare si el un cuvant – il va bloca definitiv, convingandu-l de faptul ca nu are dreptul sa greseasca.
Adesea, intoleranta unui parinte dogmatic, care sigur ca are dreptate in orice situatie, va fi, de asemenea, un handicap. Ea va imprima in inconstientul copilului credinta ca este interzis a-si contrazice interlocutorul. Adesea, pentru a supravietui psihic in fata unor parinti care nu ii permit sa se exprime, copilul poate, de asemenea, sa se reaseze in sine, formandu-si o imagine supradimensionata a mamei sale. Aceasta con­struc­tie fantasmagorica il va incita sa joace jocul sfinxului mut, aureolat de mister, in scopul de a-si ascunde greselile. Cel putin nu va deveni, la randul sau, un tiran domestic, cu care nu e posibila nici o discutie.
Cui te adresezi cu adevarat
Pentru a vorbi, trebuie sa stii unde si cui vorbesti. Or, cand celalalt nu este la locul sau, asta devine imposibil. Este cazul, de exemplu, al unei mame-copil, care neaga diferentele intre generatii si ii incredin­teaza fetei ei adolescente detalii din viata sa intima. Aceasta relatie prea fuzionala impiedica un dialog autentic intre mama si fiica.
Cum ar indrazni aceasta din urma, odata devenita adulta, sa se exprime? Cum ar putea ea sa refuze intruziunile mamei ei in viata noua de cuplu sau in educarea copilului sau? Daca inconstientul ne mas­cheaza propriile emotii, ne in­deam­na, de asemenea, sa ne inselam si in ceea ce priveste interlocutorii.
Mutandu-ne esentialmente asupra partenerilor nostri de dragoste sentimentele dovedite pentru primele obiecte ale dragostei noastre: tata si mama sunt evidente, atata timp cat partenerul nostru de viata rodul unei proiectii a trecutului nostru, nu ca un alter ego, ci ca substitutul unei figuri parentale puternice, iti este imposibil sa i te adre­sezi ca adult independent.
Fara a intelege de ce, ramanem fara cuvinte, la fel ca un copil inspaimantat. Cand, tot inconstient, ne caracterizam partenerul cu imaginea mamei bune, pe care nu am a­vut-o, dar la care inca visam, ii re­pro­sam acestuia toate motivele de insatisfactie care apar in vietile noastre. Fara ca el sa fie in masura sa sesizeze motivele ostilitatii noastre… ignorand ca noi cautam in el o mama „cu norma intreaga“.
Dar daca ne inselam asupra persoanei, asta tine adesea si de un impuls incontrolabil. „La birou, primesc critici de la superiorul meu, caruia nu indraznesc sa-i raspund. Frustrata, furioasa, imi macin ranchiuna intreaga zi. Pulsiunile ostile ma invaluie, iar sea­ra explodez. Partenerul meu, fa­ra a intelege de ce, se transforma in simbolul tuturor neplacerilor me­le reunite si primeste un snop de cuvin­te grele, pe care, de fapt, i le-as fi adresat cu foarte multa pla­ce­re se­fului meu. Prietenul meu a­jun­ge sa fie frustrat de comportamentul meu si sa se indeparteze.“
Acest qui pro quo tra­gi-comic ne a­minteste ca, daca limbajul nu face legaturi, el poate fi inclusiv o forta care separa. Acordul total, fara no­te false si nici prost inteles nu este, de altfel, decat un i­de­al. Caci schim­burile verbale sunt imagini ale relatiilor umane: fortat imperfecte si rareori limpezi.

Componente ale dialogului
– Inconstientul. Daca vorba ser­veste vehicularii informatiilor, lapsusurile, ne-zicerile, tacerile traduc faptul ca refulam ceva.
– Interlocutorul. O mama cu un comportament de copil, un amant cu figura tatalui… confuzia rolurilor duce adesea la schimbari care bruiaza tonul.
– Ascultarea. Pentru copil, ascultarea fata de parinti este indispensabila. Daca aceasta componenta lipseste, apar si blocajele, si inhibitiile.

Scrie, ca sa spui
Atunci cand un dialog se dovedeste imposibil (din cauza prea multor emotii sau pentru ca persoana careia vrem sa ne adresam se sustrage), putem scrie o scrisoare. Numerosi terapeuti au facut din asta chiar un veritabil instrument terapeutic, precum psihoterapeuta americana Suzan Forward: „o confruntare efectuata prin scrisori da exact aceleasi rezultate ca si cum ar fi fost facuta prin viu grai“. Chiar daca este orala sau scrisa, ea incepe cu aceste cuvinte: „As vrea sa va spun lucruri pe care nu vi le-am mai zis pana acum“ si sa cuprinda patru puncte principale:
– Iata ce mi-ai facut.
– Iata ce am dovedit.
– Iata ce efect a produs asta asupra vietii mele.
– Iata ceea ce astept in prezent.

Conform psihoterapeutei, „aceste puncte constituie o baza solida, bine centrata asupra esentialului, pentru orice confruntare.“ Ea permite evitarea unui dialog ineficace, in care totul este prezentat la gramada. Adica prost.

Editare Cristina Udangiu
Sursa:http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cunoaste-te-anchete-si-dosar/de-ce-este-atat-de-dificil-sa-comunici-740211/2

Scapă de timiditate

scapă de timiditate

Transpiratii reci, balbaieli, inima bate nebuneste… In fata oamenilor care asteapta cuvintele tale pline de inspiratie, mintea ti se goleste si nu mai stii sa spui nici cum te cheama. De unde vine aceasta anxietate? Cum putem invinge tracul?

Marius trebuie sa prezinte in fata clientilor strategia de dezvoltare a firmei pe urmatorii ani. E bine pre­gatit, documentatia e perfecta, se­ful e teribil de incantat, nevasta e man­dra de el si totusi… „Peste o saptamana trebuie sa fac asta. Am cosmaruri, cum exact in momentul in care ma pregatesc sa iau cuvantul se intampla cele mai mari catastrofe, sau ma inec cu apa si ma sufoc… Ce mai, cand ma gandesc, nodul din gat si din stomac ma reduce la stadiul de maimuta: comunic prin sunete ascutite si gesturi…”

Teama de a vorbi in public il urmareste inca din adolescenta: cele mai mici note le lua la examenele orale, chiar daca era perfect pregatit. „Pentru a evita aceste sarcini sunt in stare sa inventez cele mai naucitoare scuze: ca am orbit brusc, ca am sedinta de bloc, ca am infectie in gat… Orice, numai sa scap…”

Acest comportament este foarte raspandit, spun psihologii. Teama de a te dezvalui si de a lua cu­vantul in public este una dintre cele mai curente, alaturi de fobia de serpi si cea de vid. 55% din popu­latie se confrunta cu ea, si aproape o persoana din trei renunta sa se exprime in fata unui grup.
Teama de altii si de… tine

„E clar ca nu voi reusi. Ceva rau o sa se intample, o sa uit tot, n-o sa mai stiu nimic. Ceilalti vor crede ca nu sunt foarte bine pregatit.”

Anxietatea care precede luarea de cuvant in public are la baza doua temeri: teama de ceea ce vor spune ceilalti si teama ca tu nu vei fi la inaltime.

In cartea Cum sa ne eliberam de trac, aparuta la Editura Trei, autorii, dr.Laurent Chneiweis si dr. Eric Tanneau, spun ca aparitia emotiilor negative in fata unui eveniment important este fireasca: „Tracul, sau in limbaj medical, anxietatea de performanta, survine de indata ce se pune intrebarea: voi reusi? Si atinge apogeul atunci cand, in miezul evenimentelor, va cuprinde frica de a nu putea face fata situatiei si cand aveti impresia ca va fuge pa­man­tul de sub picioare.

Nu indraznesc de teama ca nu voi reusi: aceasta este probabil cea mai buna definitie a tracului. Cele mai intalnite justificari sunt legate de teama de expunere la critica si evaluare, de incertitudinea legata de reactia auditoriului, ca nu poti controla mai multi oameni, ca ceea ce vei spune si face iti va afecta imaginea“, spune dramaterapeutul Dana Dragoteanu.
A fi perfect sau a nu fi

Cei care nu indraznesc sa se exprime traiesc o totala raportare la parerile altora. „Toata lumea trebuie sa ma aprecieze, daca nu plac fie si unei singure persoane, inseamna ca sunt o nulitate“, aceasta este misiunea imposibila pe care si-o fixeaza. Nivelul lor de exigenta personala este ridicat, criteriile de asteptare atat de inalte, incat sfarsesc prin a-si face mai intai propria judecata decat cea a altora. Anxiosii sociali se gandesc ca trebuie mereu sa ai lucruri interesante de spus si nu se pot vedea pronuntand o mica banalitate.

La aceasta credinta se adauga impresia ca esti „transparent“. Ei isi imagineaza ca li se vede clar hiperemotivitatea, de unde tendinta de a se focaliza asupra mani­festarilor lor de anxietate. Aceasta autoobservare permanenta este invalidanta.

La fiecare nou esec nefericitul asista, fara putere, la decaderea sa interioara. Si, plin de nefericire, el isi reprezinta trista viziune ca totul depinde de el, ceea ce ii mentine stima de sine la un nivel foarte jos. Cerc vicios…
Cum depasesti blocajul

Te rogi la o minune care sa faca sa dispara nodul din stomac, sa-ti transforme inima in piatra, sa-i orbeasca pe auditori, sa se nasca din senin vant puternic si ploi care sa-i intoarca pe toti din drum, ca pe Ana lui Manole.

Nu-i nevoie de minuni, ci de dorinta de a invinge teama si de vointa de a o face. Iata cei cativa pasi pe care ii propune psihologul Dana Dragoteanu: „Reco­man­darile mele sunt de ordin practic:

pre­ga­ti­rea prezentarii, cuvantarii, expunerii in asa masura incat sa cunosti foarte bine tematica; pe cat este posibil, incearca sa cunosti publicul (din ce domeniu provine, care sunt interesele, ce fel de comportamente individuale sau de grup exista etc.), in felul acesta putand sa structurezi discursul si sa prevezi eventualele intrebari sau probleme cu care te vei confrunta;
exerseaza, nu doar in fata oglinzii, ci si in fata unui auditoriu improvizat (prieteni, familie);
ina­in­te de a incepe discursul trebuie sa in­tri in rol, asa cum actorii intra in rol, asa cum sportivii sunt gata de lupta inaintea concursului, trebuie sa-ti creezi starea;
fii spontan (spontaneitatea reduce anxietatea)!
Arunca-te in apa!

Tot sfaturi practice primim si de la autorii cartii mentionate mai sus, „Cum sa ne eliberam de trac”. Iata cateva reguli desprinse din paginile ei:

Noteaza tot. Ia cu tine un carnet. De fiecare data cand te confrunti cu un trac, noteaza ce ti s-a intamplat: descrie-ti emotiile, da-le o intensitate pe o scara de la 1 la 10, descrie gandurile care l-au precedat in mod automat, l-au insotit sau l-au urmat, detaliaza interpretarea pe care ai dat-o realitatii. Infrunta in loc sa fugi. Fa-ti vocea mai puternica. Este un instrument de baza pentru a-ti exprima mai clar gandurile si pentru a fi bine inteles.

Priveste-ti interlocutorul in ochi. Renunta la privirea care matura intreg ansamblul de auditori. Mentine contactul vizual cu fiecare. Evita timpii morti si arun­ca-te in apa. Cu cat eziti, cu atat risti sa amutesti. La intalniri, asaza-te langa cineva cu care te sim­ti confortabil si lanseaza-te.

Nu iti lasa spiritul sa vagabondeze, con­centreaza-te pe mesajul pe care speri sa-l exprimi. Marturiseste-ti emotiile.

Daca, in pofida acestui antrenament intensiv, inca iti pierzi cuvintele, nu ezita sa iti incredintezi emotiile auditorului tau cu ajutorul unei mici fraze pregatite dinainte: „Cred ca am nevoie sa imi recastig suflul“, „Dupa cum vedeti, acest subiect ma emotioneaza“. Acest mic intermezzo va indeparta tensiunea si iti va permite sa reiei discursul mai eficient.
Impotriva tracului

Dr. Horea Murgu, director al Coaching Institute, ne vorbeste despre clientii care au venit sa-i solicite ajutorul in depasirea temerii de a vorbi in public si despre eficienta programelor de dezvoltare personala pe care le aplica: „Daca ar putea exprima relativ concis si lucid, la o­bi­ect, cauzele pentru care le e tea­ma clientilor nostri sa vorbeasca in public, probabil ar sti singuri ce e de fa­cut ca sa nu mai fie o bariera intre ei si ceilalti.

Destul de des ras­punsurile pot fi grupate sub: „lipsa de ex­perienta legata de comunicarea in public, si prin consecinta, spai­ma (frica) de a nu fi la inaltimea unei performante semnificative“. Daca discutam individual si punem cate­va intrebari, prin care persoana nu e „judecata“ sau pusa intr-o si­tu­atie jenanta, aflam de la cei mai multi di­verse motive personale care toate si fiecare pot constitui premize obiective pentru progres, perfect tan­gibil.

Ce e de stiut se poate pre­da: training. Ce e de facut in fiecare caz presupune antrenament asistat, supervizare, coaching. In cea mai ma­re masura! Care ar fi roadele? Justa si autentica stima de sine, controlul efectiv si eficace al comunicarii cu ceilalti sunt primele roade ale acestor programe.

Tehnicile de Public Speach/presentation sunt relativ u­sor de inteles/explicat, chiar daca an­trenarea lor presupune coaching teatral (performing art coaching) atent, personalizat si uneori de du­rata. Actorul E in rol, nu „joaca“ un rol. Intelegerea si asumarea autentica a rolului nu sunt doar etape de training, ci presupun per­forming art coaching pentru pro­gresul in per­formanta.”
In caz de fobie sociala

Daca teama se exprima in fata altora este doar un simptom din mai multe (fuga de contacte, izolare etc.), reprezentand astfel o adevarata fobie sociala, trebuie luate niste masuri pe plan terapeutic. Care sunt acestea?

– Terapiile comportamentale si cognitive, specializate in tratarea fobiilor, ajuta pacientul sa-si schimbe viziunea angoasata asupra lumii si sa nu mai confunde perceptia proprie cu realitatea: „Daca ma simt prost, ceilalti ma vor vedea prost.“

– NPL-ul (programarea neuro-lingvistica) permite anticiparea scenariului „inspaimantator“ si modificarea acestuia.

– Psihologul Dana Dragoteanu recomanda terapia de grup: „Ca sa putem vorbi de o fobie, trebuie ca aceasta teama de a vorbi in public sa se extinda si la alte situatii sociale, (de ex. teama de a initia si sustine conversatii, de a participa la petreceri, de a intra in contact cu autoritatea, de face parte din anumite grupuri si altele), sa existe un comportament de evitanta si anxietatea anticipatorie ce duc la o deteriorare semnificativa a calitatii vietii persoanei in cauza. Ca terapeut de grup (psihodrama) recomand grupul.

Din experienta mea si a clientilor mei primele beneficii ale terapiei sunt o mai mare usurinta de a vorbi si a te exprima in prezenta mai multor persoane. Grupul de psihodrama este un mediu securizant in care nu se emit judecati, nu se fac interpretari, nu se dau sfaturi. Membrii grupului vorbesc despre experientele proprii, devenind constienti ca nu sunt izolati. De asemenea, fiind o terapie de actiune, se pot parcurge anumite evenimente traumatice sau se pot juca roluri temute, astfel incat persoana da vietii sale o noua perspectiva.”
Sursa:http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cunoaste-te-anchete-si-dosar/scapa-de-timiditate-719273/2

Sa imi duc copilul la cresa sau nu: ce spun specialistii

Sa imi duc copilul la cresa sau nu: ce spun specialistii
de Eva Pirosca

Il iubim ca pe ochii din cap pe Andrei. Are deja doi ani, e cuminte, aproape ca face la olita si deja se imprieteneste cu ceilalti copii. In curand, ies si eu din concediul maternal, asa ca pe Andrei il ducem la cresa. Abia astept ora 5, cand termin programul, sa il iau in brate si sa mergem acasa… Micutul meu asteapta nerabdator, dar fericit. Primeste o ingrijire foarte buna si aproape ca nu simte lipsa mea si a taticului sau. …Asa sa fie?
» Copilul meu are 2 ani: sa il duc sau nu la cresa?
» Sa imi duc copilul la cresa sau nu: ce simte mama
» Copilul meu are mai putin de un an: sa il duc la cresa sau nu
» De ce are cresa efecte negative asupra copilului meu
» Sa imi duc copilul la cresa sau nu: ce spun specialistii
Intr-adevar, concediul maternal nu se intinde mai mult de doi ani. Si deja devine o raritate ca o femeie sa indrazneasca sa ramana inactiva din punct de vedere profesional atat de mult timp. Asa ca ce sa faci atunci cand ai un pui mic si este nevoie sa il lasi acasa, in timp ce tu si tatal sau mergeti la serviciu? Daca nu il lasi cu o bunica sau cu o bona, cresa devine rapid o alternativa rezonabila. Cauti cateva recomandari pe internet si printre cunostinte, te asiguri ca nu e tocmai cel mai ieftin centru si stai cu ochii pe educatoarele de acolo. Faci tot ce poti.

Dar macar sa o faci in cunostinta de cauza. Stii care sunt efectele negative asupra puiului tau, atunci cand pe acesta il creste altcineva, intreaga zi? Daca asta se intampla in mod constant si din zori pana seara, copilul tau sufera si este nevoit sa se adapteze… Cum anume?
Iata ce spun specialistii, pediatri si psihologi, care au studiat efectele institutionalizarii de la varste mici. Si le-au studiat pe copii din toate mediile sociale, crescuti la cresa (ca sa fim sigure ca este valabil si pentru ai nostri): pe copii proveniti din familii fie sarace, fie de clasa mijlocie, fie bogate, fie dezorganizate, ba chiar si pe copiii crescuti acasa, in cele mai bune conditii, cu babysitter (!).
Copilul meu are 2 ani: sa il duc sau nu la cresa?

– Specialistii spun ca daca duci un copil mai micut de 3 ani intr-un spatiu institutionalizat – cum ar fi o cresa – pentru a-l lasa acolo intreaga zi, copilaria micutului va fi saracita semnificativ. Cu cat copilul e mai mic si cu cat petrece mai mult timp, zilnic, departe de parinti – la cresa, cu atat mai putin bogata va fi experienta propriei copilarii.

– In plus, vei vedea la puiul tau anumite deficiente, pe masura ce creste. Stabilitatea lui emotionala va avea de suferit; la fel intimitatea, increderea si capacitatea de a duce o viata relaxata. Micutul care de la o varsta frageda a fost lasat mult timp in grija altor persoane, va avea dificultati in a-si construi o lume interioara linistita.

– Noi nu observam asta cu usurinta. Problemele emotionale pe care puiul nostru le dezvolta se camufleaza, precum lacustele sau gandacul de Colorado. Aparent, el va deveni mai indraznet si mai capabil sa palavrageasca si sa se faca placut.

Vom spune ca acesta este un castig. Insa ne inselam: competentele sociale superficiale pe care puiul nostru le dobandeste sunt doar o strategie a micutului de a face fata mediului in care traieste in fiecare zi. De a atrage atentia si afectiunea adultilor care il ingrijesc, afectiune diluata, partajata si impartita la atatia copii…

– Pe termen lung, minusurile emotionale pe care le deprinde copilul ii vor cauza probleme legate de stabilirea si mentinerea relatiilor de lunga durata. Chiar sanatatea mentala si fizica mai supuse la risc, fata de copii crescuti preponderant in compania parintilor. Iar cand la randul lor vor avea copii, adultii de maine se vor trezi incapabili sa ii ingrijeasca si sa interactioneze cu ei intr-un mod sanatos. Pentru ca nici ei nu au avut modele…

Sa imi duc copilul la cresa sau nu: ce simte mama

S-au facut studii si pe mame, nu doar pe copilasii lasati spre ingrijire la cresa. Ce simt si ce cred ele? Ei bine… tie ce iti spune inima? Intr-adevar, mamele care isi trimit copilul de varsta prescolara intr-un centru de ingrijire sufera de depresie. Pentru ca dincolo de argumentele rationale, mama stie inauntrul ei ca nu aceasta este alegerea cea mai sanatoasa pentru micutul ei… Si se pare ca unele sufera de o depresie indeajuns de profunda incat sa necesite ajutorul unui psiholog.
In unul din trei cazuri, mamele mentioneaza ca ar fi preferat sa ramana acasa in continuare, alaturi de cel mic, in loc sa revina la serviciu.
Copilul meu are mai putin de un an: sa il duc la cresa sau nu
Psihologii au studiat separat efectele asupra copiilor, atunci cand parintii ii inscriu la cresa chiar inainte ca ei sa implineasca un anisor. Si au descoperit 4 efecte negative importante, valabile la aproape toti copiii…

– Copilul evita figura materna: nu simte nevoia sa se apropie de mama lui. Nu gaseste in ea, asa cum ar fi normal, o sursa de liniste si de siguranta. Devine furios pe mama lui si nu ii cauta prezenta atunci cand are nevoie sa fie alinat. Fie se indreapta catre alta persoana, se ataseaza de altcineva; fie pare sa nu se ataseze in mod deosebit de nimeni…

Un copil rece, care respinge apropierea calda a unui adult.

– Copilul se manifesta prea agresiv: inca de mic, de bebelus, copilul are tendinta de a recurge mai usor la agresiunea fizica sau verbala, decat la o negociere echilibrata. Se va vedea mai bine cand va ajunge la scoala. Mai degraba loveste, apostrofeaza si jigneste, „gratuit”, cum spunem noi, decat sa discute rational.

– Copilul este indisciplinat: ignora si sfideaza cerintele adultilor. Este rebel si are tendinta de a se impotrivi, de a fi foarte rebel si neascultator, din principiu. Face totul pe dos si parca special pentru a a-l supara pe adultul care il directioneaza.
– Copilul este inadaptat social: este taciturn, rezervat, retras in cochilia lui sau chiar ostil. Evita compania – mai ales a adultilor, si se inchide in sine.
De ce are cresa efecte negative asupra copilului meu

Cum de au loc toate aceste transformari in copilul meu, daca il inscriu la cresa? Pai gandeste-te: intr-o cresa, toti copiii sunt in competitie pentru a castiga increderea educatoarelor. Si cand te gandesti ca un copil de 2-3 ani nu cunoaste in mod normal competitia, iar dragostea parinteasca este pentru el precum apa de la robinet pentru noi… cata are nevoie si cand are nevoie.

Intr-o cresa, figurile adulte vin si pleaca. Iar noi ne amintim cat de importanta este stabilitatea pentru un copil in crestere… Prin urmare, copilul invata sa se descurce: adica sa nu mai aiba incredere prea mare in figurile adulte, inclusiv in propria mama. Cu atat mai mult cu cat ea nici macar cat restul adultilor nu este prezenta langa el.

Daca sunt atenti si sensibili, parintii sau educatorii unor copii crescuti la cresa observa diferentele dintre acestia si copiii crescuti langa parinti. Primii sunt „oarecum mai reci, mai putin interesati de tine ca persoana.

Chiar se pricep sa manipuleze”. La ei sesizezi o anumita duritate: „cand vin la un alt centru de ingrijire, pentru ei este vorba doar despre o alta persoana, despre un alt loc, nu despre emotii.” Pentru ca asa invata ei sa se apere de schimbari, de un mediu lipsit de sigiranta, de stabilitate si de afectiune.

O alta educatoare descrie copilasii crescuti la cresa: „Ai impresia ca au intalnit deja o multime de adulti si ca nu mai simt nimic deosebit atunci cand schimba cresa sau educatoarea. Se descurca bine in jocuri si lectii, dar exista la ei un sentiment de resemnare… Sunt mai aspri, aproape deprimati”.
Sa imi duc copilul la cresa sau nu: ce spun specialistii

Sa nu il duci la cresa deloc in primul an de viata. Asta te sfatuiesc specialistii.

Sa va organizati in familie astfel incat, macar pana la un anisor, unul din voi doi sa ramana cu el. Cand unul, cand celalalt. Ocazional – zile libere sau seri in oras – este in regula, nu ii face rau daca ramane cu un babysitter din familie.

Iar pentru un copil pana in 3 anisori, cele mai bune surse de ingrijire atunci cand tu si tati nu mai puteti ramane cu el, sunt:
– in primul rand, o ruda apropiata sau un prieten de incredere, care il iubeste pe cel mic si pe care acesta a avut ocazia sa il cunoasca destul de bine
– apoi, o persoana din familie, chiar daca nu a fost foarte apropiata pana acum de cel mic: dar sa fie de incredere
– pe ultimul loc, o cresa cu personal stabil si cu multe recomandari…
http://www.qbebe.ro/copilul/cresa_si_gradinita/sa_imi_duc_copilul_la_cresa_sau_nu%3A_ce_spun_specialistii
…………………………………………………………………………………………………..

Mama si adaptarea copilului la cresa

Trimis de emese la 11 Iunie, 2012 – 10:30
imaginea utilizatorului emese
copii la cresa
Limba Română

Fiecare mamă simte o reținere, o frustrare când trebuie să ducă copilașul la creșă. Asta are la bază și cauze hormonale. Foarte simplu, după numai 1, 5 ani -2 ani după naștere încă nu se restabilește echilibrul hormonal al mamei, (mai ales dacă alaptezi, sau ai întrerupt alăptarea în mai putin de 6 luni) încă suntem foarte legate sufletește de copil, de aceea este foarte greu să ne îndepărtăm de el. Și specialiștii în domeniu afirmă, că această vârstă nu e potrivita pentru îndepărtarea copilului.

Se pune problema: cum să rezolvi problemea creșei? Oare cât de tare o să dauneze asta copilului? Oare o să se schime relația voastră?
La orice schimbare în viața copilului este foarte important, ca tu să fii convinsă că această schimbare este buna pentru copil. Tu să fi foarte fermă și sigură că ai făcut pasul cel mai corect pentru copil. Acesta se referă atât la întreruperea alăptatului, dormitul împreună cu copilul, sau la orice altă problema legată de creșterea copilului. Dacă tu nu ești sigură în legătură cu hotărârile luate, dacă tu ai dubii, atunci va fi mult mai greu, copilul simte nesiguranța ta.
Deci dacă vrei să dai copilul la creșă, tu ca mamă trebuie să ai o atitudine pozitivă în legătură cu acest lucru, deci trebuie să gândești cât de bine îi va fi copilului în colectivitate și cât de bine vă veți simți împreună, când veti fi din nou împreună.
Problema este în mentalitatea noastră – în momentul în care gândim că atunci când copilul merge la creșă noi ne îndepărtăm în totalitate de el. Gândeștete doar la faptul că, copilul tău petrece numai o treime din zi, restul sunteți împreună. Așadar nu te gândii la creșă ca și cum ar fi ceva rău și definitiv, ci la un loc plăcut, unde copilul tău se joacă, socializează, mănâncă, doarme, și e deja acasă!
O altă problemă este cum se obișnuiește copilul tău cu cresa, acest lucru depinde foarte mult de instituția propriu zisă, de infrastructură, de programul oferit și de personal. Este practic să mergeți la cea mai apropiată creșă, dar merită să te informezi de celelalte creșe și de programul pe care il oferă. Poți să alegi între creșele de stat și cele private ținând cont de aspectul pedagogic și aspectul financiar. Până la urmă vei alege ce este mai aproape de mentalitatea, de bugetul vostru șu de locuința voastră.
După alegerea făcută, urmează etapa în care cel mic se obișnuiește cu creșa, proces de care se tem cele mai multe mame. Procesul acesta e cel mai greu între vârsta de 1 an jumate și 2, pentru că, aici revine teama, anxietatea de separare. E foarte important să vorbești copilului despre creșă, să discutați, să povestești despre timpul petrecut acolo, și să răspunzi pozitiv la fiecare întrebare. Dar nu trebuie amintit zilnic, e de ajuns dacă vorbiți de 1-2 ori pe săptămână.
Obișnuirea cu creșa trebuie să se întâmplă după ritmul copilului și nu după ritmul dictat de creșă. Ideal ar fi următoarele: în primele trei zile să fii acolo cu el/ea, să vă jucați, poate mânca cu ceilalți, în următoarele două zile să fii acolo câte o oră/două la amiază, și încă o săptămâna să fi acolo de dimineață timp de 30-40 de minute, dacă copiulul are nevoie.
Niciodată să nu te duci în secret, întotdeauna să zici când te întorci (pentru că el/ea nu are sensul timpului, să nu-i zici ”vin la ora 4”, sa zici ”vin după ce ai mâncat și ai dormit”), astfel o să știe la ce să se aștepte.
In primele zile la despărțire ar putea să plângă. În acest caz e bine dacă asistenta il/o ia în brațe, il/o calmează, și isi iau rămas bun împreună de la tine. În acest caz să nu renunți, că mai degrabă stai, cu asta numai il/o dezechilibrezi. Dacă îi dati timpul potrivit, atunci în 10-14 de zile se obișnuiește.

Ezitare:
Timp de două luni creșa e o noutate, dar după un timp copilul se obișnuiește cu ideea că de acum încolo o să fie tot așa, și atunci revin problemele. Asta ține câteva săptămâni, și după care trece și peste asta, trebuie numai să avem răbdare. Ezitarea asta e normală, problema va fi dacă lași după el/ea, dacă il/o duci mai târziu la creșă, dacă nu il/o duci o zi sau două gândind că o să treacă peste câteva zile. Dacă trebuie neapărat să dai copilul la creșă atunci trebuie să fii fermă în ceea ce privește punctualitatea dimineața.

Oare asta o să dăuneze sufletului copilului?
Copilul de 2 ani încă nu are nevoie de socializare, nu are nevoie de compania altor copii. Dacă copilul are frați, este normal să se simta bine în preajma celorlalți, dar din când în când revine la tine pentru o alintare. De aceea trebuie să te obișnuiești cu idea că dădaca o să fie un fel de mamă surogat pentru el/ea. Un copil se maturizează pentru viața în societate, sau viața în comunitate numai după vârsta de 3-4 ani (de obicei fetele mai devreme, băieții mai târziu, depinde în ce fel de mediu s-a născut copilul, dacă are frați sau nu, )
La vârsta aceasta cei mici isi încearcă propriile granițele și într-o societate primește acestea: învață ce poate și ce nu poate, ce este permis și ce nu este permis, cum trebuie să mănânce, cum trebuie să se comporte. Deci ei obțin un cadru bine conturat pentru viață. Asta e bine mai ales pentru bebelușii care nu au avut un program precis de dormit, nu au mâncat normal, nu au avut un program de zi, la ei creșa pune la punct dezordinile acestea.
Așa cred eu, dacă creșa e bună, și mediul înconjurător e echilibrat, atunci n-o să simte micuțul dezavantajele. După ce te duci după el/ea la creșă, să nu vă duceți imediat acasă, să aveși timp pentru terenul de joacă, să discutați, să petreceți timpul împreună fără a te gândi la problemele gospodărești sau la servici. Timpul petrecut împreună să fie de calitate.
E foarte greu să și muncești și să și crești un copil, și să rezolvi și treburile gospodărești, să fie întotdeauna curat acasă și mâncare caldă pe masă. Toate astea poți să le echilibrezi numai dacă nu te agiți, dacă nu ești agitată, dacă faci un program și toate problemele le rezolvi conform acestuia, și neapărat să ai un program mai lejer individual cu micuțul tău mai spre la seară pe care să il petreceți jucându-va împreună.

Ce fel de probleme pot apărea
Înbolnăvire permanentă:
Cea mai importantă problema în primul an de creșă e starea lui de sănătate. Copilul tot timpul se înbolnăvește. În spatele acestei probleme pot fi următoarele cauze:
– din cauza căldurii prea mari care există în creșă (aerul cald înmulțește bacteriile).
– de multe ori părinții aduc copii încă în convalescență sau chiar bolnav
– pentru că numărul personalului auxiliar este cu mult mai puțin decât ar fi necesar copii de multe ori se înbracă singuri, sau nu se îmbracă corespunzator, și acest lucru atrage după sine faptul imbolnaviri repetate.
– sunt copii care nu au o imunitate destul de puternică
Nu poate să se obișnuiească.
Se întâmplă destul de rar ca un copil să nu se obișnuească nici după luni de zile. Acest lucru se întâmplă atunci cand copilul nu este lăsat să se adapteze în ritmul lui , ci se forțează adaptarea lui la creșă. Ca acest lucru să nu se întâmple, copilul trebuie supravegheat tot timpul, și numai atunci lăsat singur dacă suntem siguri că s-a adaptat, este sigur de sine în societate, dacă se joacă cu copii și o jumătate de oră fără să ne caută. Desigur poate să aibă și el/ea zile când nu vrea să meargă, când nu vrea să mănânce sau când în timpul zilei te caută, dar dacă îi acorzi atenție de la început, și se simte în siguranță, atunci aceste probleme se reglează de la sine și nu o să aveți probleme constante.
Probleme cu somnul
Deseori la copii mersul la creșă le provoacă insomnii, sau un somn mai agitat. Deseori se trezește noaptea, se scoală, merge la voi în cameră, vrea să doarma cu voi. Prin aceste gesturi copilul încearcă să atenționeze nevoia de a fie în centrul atenției. Asta poate compensat dacă după ce copilul iese de la creșă primește toata atenția voastră, nu ești nervos, timpul il petreceți împreună fără alte preocupări.
Oboseală și crize din mai multe cauze
Unii copii se obosesc la creșă, chiar dacă dorm la creșă totuși acasă sunt agitați și plângăreți, cauza acestor lucrurui este faptul că la creșă copilul trebuie să fie în permanență cuminte și acasă devine mai relaxat, și vrea să atragă atenția părintilor asupra lui. Fii cu el/ea în aceste cazuri mai îndulgent, să nu încerci să faci educație în aceste cazuri, ci să-i găsești preocupări cu care să-i atragi atenția, să găsești jocuri distractive unde poate să se relaxeze (sporturi).
Nu mănâncă la creșă.
Acest lucru se întâmplă cu acei copii care nici acasă nu mănâncă încă singuri, sau sunt mai pretențioși la anumite mâncăruri. Acești copii de regulă în primele zile mănâncă foarte puțin sau chiar deloc. Despre acest lucru trebuie discutat cu personalul, să întrebi dacă a mâncat, trebuie discutate pretențiile speciale ( de exemplu dacă bea încă din biberon). Acești copii sunt ajutați, deci să nu ne facem griji că nu mănâncă sau nu se va adapta pe parcurs. De obicei copii de multe ori învață să mănânce mai multe feluri de mâncare la creșă și chiar devin independenți.
Încă este alăptat
Copii care încă sunt alăptați se adaptează faptului că la creșă nu primesc lapte din sân, deci nu este necesar să întrerupi alăptatul doar din cauza creșei. Copilul poate să distingă mediile în care poate fi alăptat și in care nu primește lapte, deci pot să adoarmă minunat la creșă și fără sân chiar dacă acasă adoarme numai la sân. Se pot întroduce împreună cu creșa și mascote (animalute de plus), experiența arată că în acest timp primesc aceste animăluțe pufoase cu plăcere.
Nu rămâne singur cu nimeni
Copiii care nu au fost lăsati singuri perioade mai lungi, mai greu se adaptează in aceste situații, de aceea înainte ca să meargă la creșă, copilul ar fi bine să fie dus cel puțin o zi la rude, la bunici, pentru a se adapta situației de a fi fără părinți într-un loc străin.
Fricos
Unii copii sunt foarte fricoși la această vârstă, sunt mai puțini prietenoși. Simt nevoia prezenței părinților lângă ei. Este recomandabil să vă duceți între alți copii, la terenuri de joacă unde are ocazia să se obișnuiească cu aceste interacțiuni.
Nu doarme în timpul zilei
Nici o problemă: la creșă se adaptează mediului, dacă ceilalți copii dorm, atunci și el doarme, sau chiar faptul că se obosește din cauza multor stimuli, poate sa adoarmă fără nici o problemă. De multe ori copiii care nu dorm bine acasă la creșă dorm bine și se adaptează foarte ușor la acest ritual.

În concluzie creșa nu este un loc așa de rău cum ți-ai închipuit înainte de a te porni. Foarte mult depinde de tine, felul în care te adaptezi situației, de răbdarea ta și de felul în care înțelegi semnalele pe care copilul ți le transmite.
http://www.juniorulmeu.ro/ingrijire/mama-si-adaptarea-copilului-la-cresa
…………………………………………………………………………………………………
CE SPUN MĂMICILE PE FORUMURI:

alimat

buna!Nu stiu ce se face la alte crese sau grupe,dar iti pot spune care este programul la grupa unde este fetita mea.Banuiesc ca peste tot ar trebui sa fie la fel,dar stii cum e,depinde de personal.Pana pe la ora 8.30 se aduna toti copiii in grupa,cei care sunt deja veniti se joaca;la 8.30-8.45 servesc masa de dimineata,care e super imbelsugata,prea multa mancare dupa parerea mea.Apoi au program de stat la olita,cam 10-15 minute.Toti copiii stau la olita,chiar daca vor sau nu,isi formeaza obisnuinta,chiar daca fac pe ai.Am avut surpriza placuta sa vad (de multe ori) ca cei care fac caca pe ei sunt dezbracati si bagati sub dus,apoi schimbati cu alte haine curate.Cei care fac pisu sunt stersi cu un prosop ud si schimbati.fetita mea nu a avut niciodata probleme,nu s-a oparit si nu a stat murdara.Ii schimba ori de cate ori e nevoie.Iar cei care fac caca la olita sunt stersi f bine cu hartie igienica sau,daca e cazul,cu servetel umed.Apoi au program de iesit afara (daca vremea o permite) unde se joaca frumos;daca e rece afara,in grupa fac f multe activitati,in fiecare zi altceva ca sa nu se plictiseasca;acum fetita mea imi spune ce face in fiecare zi,si e tare incantata.Ori fac gimnastica,ori exercitii de indemanare (lipesc cu aracet,coloreaza.introduc margele mari pe un siret,invata obiecte de imbracaminte,culori,reguli de igiena,toate astea fiindu-le demonstrate practic sau in poze;invata poezii si cantecele scurte,mai ales cand se apropie vreo serbare,invata f multe lucruri,exemplele ar putea continua.La 11.45 stau iar la olita.La 12 iau masa de pranz(ciorbita,carnita cu garnitura,un fruct) unde copiii invata sa manance singuri;mancarea e f buna si adaptata nevoilor unui copil mic.Si inainte de masa si dupa se spala pe maini,apoi se duc la culcare.Eu imi iau fata dupa masa de pranz,dar de cateva ori a trebuit sa o las sa doarma.Dorm cam pana la ora 16,cei care nu vor sa doarma tot trebuie sa stea linistiti in pat,programul e pt toata lumea.Cand se trezesc primesc o gustarica (ceva facut tot la bucataria cresei:o gogoasa,sau o prajiturica cu fructe sau cocos,etc,ceva ce au ei in meniu,iar pana in ora 17.30 ii iau parintii.sunt si grupe cu program mai lung unde la ora 18 iau masa de seara si apoi nu stiu ce fac,ca nu sunt la o astfel de grupa.Banuiesc ca se joaca.Sa stii ca eu sunt f multumita,am avut noroc de un personal f bun la grupa,copiii invata f multe,sunt atent supravegheati si ingrijiti.

natalia_nica

IN MOD NORMAL: la cresa sunt asistente, nu educatoare (adica tin de sistemul medical, nu de educatie), care ii supravegheaza pe copii, ii schimba de pampers, ii invata sa faca la olita, ii schimba de hainute, ii culca etc. Dar nu au activitati specifice educationale, abia la gradinita vor avea. In principiu ii lasa sa se joace, au grija sa nu se loveasca. Noi, de ex, am nimerit la o cresa de care sunt f multumita, Denis le iubeste pe asistente (deci se poarta frumos cu copiii) si plange in zilelel cand nu il duc… Bafta de o cresa buna!

alimat

Intr-adevar,la crese nu sunt educatoare,ci o asistenta (care are cursuri de psihologia copilului) care este pe post de educatoare,si 2 infirmiere care se ocupa de schimbatul/spalatul copiilor.Dar,ca si la gradi,si la cresa au o programa pe care trebuie sa o urmeze,copiii ar trebui sa faca ceea ce am scris mai sus.Si eu lucrez in invatamant,si pt scoli,si pt gradi,si pt crese exista un plan de invatamant care trebuie urmat,in functie de varsta copiilor.Cand pleaca de la cresa copiii trebuie sa stie multe lucruri,nu doar sa faca la olita si sa manance;trebuie sa stie sa se dezbrace/imbrace eventual,sa stie obiectele de imbracaminte/incaltaminte/igiena,etc.Totul e facut sub forma de joc.Educatoarea de cresa (asistenta)face cursuri pt a putea lucra astfel cu copiii.Daca la unele grupe/crese copiii sunt doar supravegheati,asta e optiunea personaluluisau a conducerii,la cresa unde mergem noi copiii invata multe,si invata cu placere.Si despre alte crese am auzit la fel.Si fetita mea mea e „indragostita” de doamne,ii va fi f greu la toamna cand merge la gradi.

corina30tg

La cresa unde a fost baiatul meu copii erau impartiti in 2 grupe, in functie de varsta si aptitudini. In afara de joaca, masa, olita, somn, cei peste 2 ani faceau diverse activitati educative: colorau desene simple, lipeau figuri pe hartie, invatau versuri simple. Am vazut fisa copilului meu cand l-am transferat la gradinita si am fost surprinsa cate evaluari li se faceau lunar: evolutia limbajului, a mersului, despre urcatul si coboratul scarilor singuri, comportamentul in grup sau cand sunt singuri, alimentatie, dezvoltare fizica, etc. Am citit atent si mi-am dat seama ca este evolutia reala, asa cum mi-o aminteam si eu a copilului meu. Am inteles astfel cum a fost ales momentul cand a fost mutat la grupa mare, nu doar in functie de varsta biologica.

alimat
Buna din nou,ma bucur ca ceea ce am scris e util pt cei care vor merge la cresa.Programul normal la o cresa este pana la ora 17-17.30;programul prelungit este pana la 20-20.30.Noi suntem la cresa „Dr.Taberei” (la Drumetul).Aici costa 60 ron /zi la program normal (la program prelungit nu stiu,cred ca putin mai mult);se plateste la inceputul lunii pt toata luna,dar daca lipseste,cat a lipsit se scade din luna urmatoare.Asa e la toate cresele,doar suma pe zi difera putin.Si chiar daca cei mici nu fac sau nu stau la olita,invata la cresa acest lucru.Singura conditie pt ca un copil sa fie primit la cresa este sa mearga in picioare,restul invata acolo.

http://www.mami.ro/forum/showthread.php?5593-ce-fac-copii-la-cresa/page3

ZECE lecții de viață pe care fiecare dintre noi le învățăm mult prea târziu

lectii de viață

Înainte de a-ti da seama te vei intreba “Cum a trecut timpul atat de repede?”. Asa ca, fa-ti timp pentru tine. Fa-ti timp sa realizezi ceea ce-ti doresti. Fa-ti timp sa iubesti, sa razi, sa plangi, sa inveti, sa ierti. Viata este mult mai scurta decat avem noi impresia.
Iata ZECE lucruri pe care ar trebui sa le cunoastem fiecare dintre noi, inainte de a fi prea tarziu:

1. Acest moment este viata ta
Viata ta nu este ceea ce se petrece intre momentul nasterii si cel al mortii. Viata ta este intre “acum” si urmatoarea gura de aer pe care o tragi in piept. Prezentul – aici si acum – este tot ceea ce vom avea vreodata. Asa ca traieste fiecare moment din plin, in bunatate si pace, fara frica, fara regret. Fa tot ceea ce-ti sta in putere acum, fara sa fii atasat de ceea ce se va intampla in viitor. (Citeste “Puterea Prezentului” de Eckhart Tolle)

2. Viata noastra nu este foarte lunga
Aceasta este viata ta si trebuie sa lupti pentru ea. Lupta pentru ceea ce crezi ca este corect. Lupta pentru ceea ce crezi ca este important pentru tine. Lupta pentru persoanele pe care le iubesti si nu uita sa le spui cat de mult inseamna ele pentru tine. Realizeaza ca esti un norocos pentru ca ai in continuare oportunitatea de a face acest lucru. Opreste-te pentru o clipa si gandeste-te. Indiferent de ceea ce trebuie sa faci, poti incepe din acest moment. Exista prea multe zile de “maine”.

3. Sacrificiile pe care le faci azi te vor rasplati mai tarziu
Atunci cand vine vorba de realizarea unui vis personal, trebuie sa intelegi ca este necesar un anumit grad de angajament si nu in ultimul rand, timp – un singur lucru te poti intreba “Sunt dispus sa traiesc cativa ani din viata mea intr-un mod in care ceilalti oameni nu ar face-o, pentru a-mi petrece restul vietii mele intr-un fel in care multi oameni nu ar avea posibilitatea?”

4. Atunci cand procrastinezi devi prizonierul zilei de ieri
Dar atunci cand esti proactiv, e ca si cum ziua de ieri iti este un prieten amabil. Asa ca, de ce nu ai face ceva pentru care sinele tau viitor iti va multumi? Crede-ma, maine o sa fii fericit pentru ca ai inceput astazi.

5. Esecurile sunt doar lectii
Lucrurile bune vin la cei care continua sa spere in ciuda multitudinilor de situatii dificile si de dezamagiri prin care au trecut. Acestea vin la aceia care continua sa iubeasca in ciuda faptului ca au fost raniti. Asa ca, niciodata sa nu regreti nimic din ceea ce s-a petrecut in viata ta pentru ca nu poate fi sters, schimbat sau uitat. Priveste-le ca fiind lectii de viata si continua-ti linistit calatoria.

6. Tu esti cea mai importanta relatie pe care o ai

Poti spune ca esti cu adevarat fericit atunci cand te simti bine in propria ta piele si atunci cand nu ai nevoie de aprobarea altcuiva pentru asta. Este necesar sa te afli intr-o relatie buna cu tine insuti inainte de a avea o relatie foarte buna cu cei din jurul tau. Trebuie sa te privesti ca fiind o persoana buna si acceptabila prin proprii tai ochi, inainte ca cei din jurul tau sa te priveasca astfel. O persoana buna si acceptabila nu este o persoana perfecta, ci este o persoana imperfecta.

7. Actiunile unei persoane sunt cele care spun adevarul
Vei intalni foarte multe persoane in viata care au darul de a spune cuvantul potrivit la momentul potrivit, dar in cele din urma, ceea ce conteaza cu adevarat sunt faptele acestor persoane. Acorda o atentie faptelor celorlalti, nu cuvintelor, acestea o sa-ti spuna intotdeauna tot ceea ce trebuie sa stii.

8. Micile acte de bunatate pot face din lumea aceasta un loc mai bun
Zambeste-le oamenilor care au o zi grea. Fii bun cu ei. Bunatatea este o investitie care nu da gres niciodata. Oriunde se afla o fiinta umana, tot acolo se afla si o oportunitate pentru a-ti arata bunatatea. Invata sa oferi, chiar si un zambet, nu pentru ca nu dispui de mai mult, dar pentru ca intelegi ca exista persoane care au totul dar care simt ca nu au nimic.

9. In spatele oricarei fiinte umane a exista un anumit fel de durere
Te impiedici si cazi, faci greseli si cunosti esecul, dar totul trece si-ti pastrezi coloana vetebrala dreapta si continui sa inveti. Tu esti un om, nu esti un “perfect”. Ai fost ranit, nu invins. Gandeste-te la cadoul de nepretuit pe care ti-l ofera aceste provocari din viata ta. Cu siguranta te vei mai intalni in calea ta cu foarte multa durere, dar este un pret mult prea mic in comparatie cu fericirea si momentele de bucurie interioara pe care le vei cunoaste.

10. Timpul si experienta vindeca orice fel de rana
Trebuie sa intelegi ca experientele pozitive de viata, cu timpul, le vor depasi cu mult pe cele negative. De aceea, este extrem de important sa te eliberezi de trecut si sa-ti continui viata si sa nu lasi micile neplaceri ale vietii sa te doboare. Timpul vindeca tot.

Sursa:http://www.e-dimineata.ro/zece-lectii-de-viata-pe-care-fiecare-dintre-noi-le-invatam-mult-prea-tarziu/

ZECE afirmatii dureroase care vor face din tine o persoana mai puternica

zece afirmații dureroase

Viata este o calatorie presarata de momente placute sau pline de extaz si de momente neplacute si pline de suferinta. Cu toate acestea, acele momente dificile sunt cele care te ajuta sa te dezvolti. In acele momente dificile ale vietii tale sprijinul persoanelor din jurul tau este necesara. De cele mai multe ori orgoliul este cel care ne impiedica sa le cerem ajutorul persoanelor din jurul nostru.

Iata ZECE afirmatii dureroase care te vor ajuta sa fii o persoana mai puternica:

10. Si oamenii buni au parte de situatii neplacute
Suferinta face parte din viata noastra. Dar partea buna pe care trebuie sa o privin este faptul ca suferinta ne face sa devenim persoane mai puternice. Este destul de dificil sa intelegem precis cum functioneaza lumea din jurul nostru si vedem in fiecare zi primi dovezi care ne fac sa ne indoim de viitorul omenirii. Cum alegii sa vezi lumea din jurul tau ramane la latitudinea ta. Aminteste-ti, advarul, indiferent cat de dureros, o sa elibereze.

9. Tu esti cel care stai in calea ta catre succes
Adesea suntem atat de prinsi in a ne imagina urmatorul lucru bun care urmeaza sa se intample incat nu ne dam seama ce se petrece chiar in fata ochilor nostrii. Nu-ti pune bete in roate gandind negativ. In loc sa faci acest lucru, concentreaza-te pe aspectele pozitive ale vietii tale.

8. Moartea este o parte a vietii
Nimic nu ne poate pregati pentru momentele in care suntem martori unui asemenea eveniment din viata noastra. Adevarul crunt al vietii este ca, viata este un cerc vicios. Cu toate acestea exista o modalitate prin care poti face ca pierderea unei persoane dragi din viata ta sa nu reprezinta o durere atat de mare pentru tine: fa-i o parte din viata ta chiar in acest moment. Nu evita sa-i suni chiar in acest moment, fa-le o vizita intamplatoare chiar in acest moment. Trateaza fiecare moment alaturi de persoanele dragi din viata ta ca si cand este ultimul si nu ai niciodata regrete.

7. Posibil sa-ti fie mai bine in viata fara anumite persoane dragi
Acesta este un adevar pe care cei mai multi dintre noi nu doresc sa-l auda. Cu toate acestea, sansele sunt ca in viata ta sa existe o persoana de care-ti pasa dar care te tine pe loc. Vine o vreme cand trebuie sa ai curajul sa spui “nu” persoanelor din viata ta care nu te ajuta sa te dezvolti.

6. Nu poti sa indeplinesti lucruri marete fara sa-ti asumi riscuri pe masura
Acesta este un alt adevar pe care majoritatea oamenilor nu-l pot intelege. Intr-o lume in care majoritatea oamenilor sunt facuti sa creada ca “pastila magica” exista, riscurile sunt privite ca fiint ceva super-uman. Oamenii care au schimbat cu adevarat lumea au stiut sa riste cu adevarat. Oamenii care au schimbat cu adevarat lumea sunt aceia care au fost dispusi sa joace toate cartile intr-o singura mana pentru ceve in care au crezut cu adevarat. Tot acestia sunt cei care au privit fiecare greseala ca fiind o oportunitate de a se dezvolta si de a invata ceva despre ei insisi.

5. Nu poti sa fii tot timpul in control
Este destul de dificil sa te detasezi, in special daca ai o mentalitate de luptator. Dar daca vrei sa te dezvolti in continuare, trebuie sa inveti sa accepti ca sunt lucruri pe care nu le poti controla, trebuie sa lasi totul sa fie asa cum este.

4. Nu toata lumea o sa te sustina in calatoria ta
In viata nu exista nicio modalitate prin care poti sa le inchizi gura celor care nu cred in tine si celor care stau pe margine si comenteaza in timp ce tu incerci sa treci linia de sosire. Modalitatea prin care poti sa treci peste acest crunt adevar este foarte simpla: nu asculta. Alege sa-ti menti atitudinea indiferent de ceea ce cred ceilalti despre tine si ai incredere in instinctele tale.

3. Lucrurile bune de obicei nu vin atat de repede

Cei mai multi dintre noi avem impresia ca putem sa ne bucuram de rodul munci noastre imediat. Nimic mai fals decat aceasta atitudine. Lupta impotriva impulsurilor care-ti soptesc ca lucrurile bune trebuie sa se intampla imediat si ai incredere ca esti pe drumul cel bun.

2. Primul pas este intotdeauna cel mai dificil
Sa recunoastem: schimbarea obiceiurilor nesanatoase este extrem de dificila. Cercetarile o dovedesc. Filosoful chinez Lao Tzu a spus odata: “O calatorie de zece mii de mile incepe cu un singur pas.” Asa ca, daca vrei sa schimbi ceva, incearca sa accepti ca o sa fie nevoie sa faci mici pasi de bebelusi.

1. Viata nu este dreapta
Viata o sa-ti ofere lamai, chiar in momentele in care te vei astepta mai putin. Cu cat vei imbratisa acest adevar mai repede, cu atat mai repede o sa fii pregatit sa treci peste situatiile neprevazute din viata ta in momentul in care apar.

Sursa: http://www.e-dimineata.ro/zece-afirmatii-dureroase-care-te-vor-ajuta-sa-fii-o-persoana-mai-puternica/10/

ZECE picaturi de intelepciune de la LAO TZU

lao-tz
10. “In centrul fiintei voastre se afla raspunsul, stii cine esti si stii ce vrei.”

Tot ceea ce crezi ca poti gasi in exterior se afla deja in interiorul tau. Singurul loc in care poate fi gasit adevarul este in lumea ta interioara. In cazul in care ati citit “Puterea lui Acum” de Eckhart Tolle probabil va amintiti urmatorul citat: “Cei care nu si-au descoperit adevarata lor bogatie, care este stralucitoarea fericire a Fiintei si sentimentul profund si indestructibil de impacare si de implinire care vine odata cu aceasta descoperire, sunt cersetori, chiar daca detin cele mai mari bogatii materiale.”

9. “Muzica sufletului poate fi auzita de Univers.”

Aceasta este o alta modalitate prin care Legea Atractie sau Secretul poate fi exprimata in cuvinte, cu toate ca aceasta este o vaianta de exprimare mult mai eleganta a acestei legii universale

8. “Fa lucrurile dificile cat sunt usor de facut si fa lucrurile extraordinare cat sunt mici. O calatorie de o mie de mile incepe cu un singur pas.”

Acest citat evidentiaza faptul ca inceputul unei calatorii este cel mai dificil aspect al acesteia. Cele mai mari realizari individuale si colective au inceput, ca mai apoi evolitia sa-si continue cursul in pasi mici, unul dupa celalalt. De asemenea, trebuie sa privim si aspectul practic. Proiectele uriase pot fi impartite in sarcini mici si usoare ce pot fi executate mult mai usor.

7. “Fata de mintea care este linistita, intregul univers se preda.”

Aceasta este o realizare ce poate fi inteleasa intr-un mod intuitiv in cazul in care suntem obisnuiti sa practicam meditatia zilnic.

6. “Cand m-am eliberat de ceea ce sunt, am devenit ceea ce as putea fi.”

Un lider autentic nu este cel care este controlat de ego-ul sau si care simte nevoie sa-si arate superioritatea cu aparitia oricarei oportunitati. Cei mai puternici oameni au puterea de a ne inspira astfel incat sa ne dam seama de propriun nostru potential.

5. “Cand munca celui mai bun lider este gata, poporul spune “Am facut-o noi insine.”

Abilitatea unei persoane de a-si forma o viziune, un vis, este extraordinara. Geniu, este persoana care dispune de abilitatea de a vedea potentiaul intr-o alta persoana sau intr-un lucru, cu toate ca acel potential nu a iesit inca la lumina.

4. “Cel care vede lucrurile din stadiul de samanta, acela este geniu.”

Non-atasamentul, in special fata de imaginea de sine, este necesar pentru dezvoltarea personala. Daca suntem deschisi fata de noi perspective si noi posibilitati fara sa credem orbeste in acestea ne putem dezvolta cu succes.

3. “Stapanirea celorlalti este putere. Stapanirea de sine este adevarata putere.”

Shimbarea nu incepe cu cei din jurul tau, ci incepe cu omul pe care-l privesti in oglinda. Stapanirea de sine este fundamentala pentru succes, pentru succesul tau cat si pentru succesul celorlalti.

2. “Natura nu se grabeste si totusi, totul este realizat.”

Intradevar unul dintre citatele la care merita sa meditezi. Apa nu incearca sa curga, doar curge. Iarba nu incearca sa creasca, doar creste. Totul se petrece intr-un mod natural, perfect, fara rezistenta fata de valurile vietii.

1. “Calea (Tao) care poate fi numită nu este Calea Ultimă.”

Aceasta prima propozitie a invataturilor sale poate parea paradoxala, dar nu este asa. Tot ceea ce se afla in lumea manifesta nu reprezinta sursa fara de forma, cea care nu poate fi numita. Este precum analogia degetului care indreapta catre luna, dar care, nu este luna insasi. Ori de cate ori Tao este numit, este etichetat, nu este eternul Tao.

Sursa:http://www.e-dimineata.ro/zece-picaturi-de-intelepciune-de-la-lao-tzu/?relatedposts_exclude=2462

25 de caracteristici ale copiilor si ale adultilor de indigo

copii-indigo

Foarte multi dintre copiii care se nasc in zilele noastre sunt copii de indigo. Oricine poate avea cateva dintre aceste trasaturi, dar copiii si adultii de indigo le au pe majoritatea sau pe toate dintre acestea. Iata 25 de caracteristici ale copiilor si ale adultilor de indigo:

1. Sunt foarte inteligenti, desi asta nu presupune ca sunt premianti la scoala.

2. Sunt foarte creativi si le place sa-si foloseasca aceasta creativitate oricand pot face asta.

3. Intotdeauna trebuie sa stie de ce, mai ales atunci cand li se cere sa faca ceva.

4. Sunt dezgustati de o mare parte dintre activitatile necesare si repetitive pe care le fac la scoala.

5. Refuza sa accepte autoritatea profesorilor, refuza sa-si faca temele si au vrut sa se revolte, dar nu au indrasnit, de obicei datorita presiunii parintilor.

6. Au trait experienta unei depresii sau a unor sentimente de neajutorare devreme in viata. Gandurile de suicid nu le sunt straine adultilor de indigo.

7. Nu se pot adapta sistemului actual al locurilor de munca. Acestia nu accepta autoritatea si sistemul societatii actuale.

8. Prefera pozitiile in care se afla la conducere sau prefera sa lucreze singuri.

9. Au o empatie dezvoltata pentru cei din jurul lor, dar au o intoleranta crescuta fata de prostie.

10. Sunt foarte sensibili din punct de vedere emotional si pot plange foarte usor. Pot afisa comportamentul opus, de a se inchide in ei insisi si de a nu se exprima din punct de vedere emotional.

11. Pot avea probleme de controlare a furiei.

12. Au probleme cu sistemele pe care le considera ineficiente, de exemplu sistemul politic, educational, medical si legal.

13. Instrainarea de sistemul politic datorita sentimentului ca vocea lor nu va fi auzita niciodata este o alta caracteristica a acestora.

14. Refuzul de a accepta narativele sociale: scoala, facultate, casatorie, pensie.

15. Exprima multa furie atunci cand drepturile lor nu sunt acceptate.

16. Au o dorinta ascunsa de a schimba lumea si au o dificultate in a-si descoperi scopul in viata.

17. Au un interes dezvoltat fata de domeniul spiritual inca de la o varsta frageda.

18. Au avut foarte putine modele Indigo in viata.

19. Au o intuitie foarte puternica.

20. Modele aleatorii de comportament. Foarte multi dintre ei sar de la o discutie la alta si le este foarte dificil sa se concentreze (ADHD).

21. Traiesc experiente psihice neobisnuite, precum premonitiile, experiente afara din corp sau experiente telepatice.

22. Pot fi foarte constienti de existenta unor universuri paralele.

23. Foarte multi dintre ei cauta sa inteleaga lumea din jurul lor prin intermediul spiritualitatii sau religiei.

24. Cand aceste persoane isi gasesc echilibrul pot deveni persoane foarte puternice, sanatoase si fericite.

25. Din punct de vedere sexual sunt foarte expresivi sau pot respinge pe deplin acest aspect al lor, cu scopul de a cauta planuri mult mai mari ale existentei lor spirituale pe Pamant.

………………………………………………………………………………………………….
Esti un Indigo?
Denumirea de “copii indigo” este numele dat noului tip de fiinta umana nascuta in randul generatiilor recente. Acesti copii afiseaza trasaturi de personalitate uimitoare, in special intuitie si inteligenta care depasesc cu mult varsta lor biologica. Aceasta este o lista a caracteristicilor acestor copii, lista creata de Jan Yordy, profesor si consilier scolar, care a lucrat alaturi de parinti si de copiii acestora vreme de 25 de ani.
In timp ce veti citit urmatoarele zece caracteristici, observati daca in interiorul dumneavoastra rezoneaza ceva:

12. Acesti copii au daruri incredibile si un potential urias, dar acestea pot sa dispara atunci cand acestea nu sunt cultivate si acceptate.

11. Cand nevoile acestor copii nu sunt indeplinite, acest copii par egoisti si exigenti, desi aceasta nu este adevarata lor natura.

10. Acestia sunt ganditori independenti cu o vointa puternica, care prefera sa fie implicati in propria lor lume in loc sa respecte figurile autoritare precum parintii sau profesorii.

9. Detin un nivel de intelepciune ce depaseste cu mult varsta lor biologica.

8. Metodele traditionale de educatie si disciplina nu par a-si dovedi eficienta in cazul acestor copii. Daca incercati sa le impuneti ceva, cu siguranta rezultatul va fi o lupta pentru putere.

7. O fire extrem de energica, acesti copii au o frecventa vibrationala mult mai mare si de aceea pot fi afectati in mod serios de energiile negative din jurul lor.

6. Din punct de vedere emotional, majoritatea acestor copii au o fire reactiva si pot avea probleme de anxietate, depresie sau furie in cazul in care nu se echilibreaza din punct de vedere energetic.

5. Se folosesc foarte mult de gandirea creativa, de partea dreapta a creierului si le este destul de dificil sa invete in modul trational de a o face.

4. Adesea Indigo sunt diagnosticati cu ADD sau ADHD, deoarece acestia par a fi foarte impulsivi in comportament (creierulul lor proceseaza informatii mult mai rapid). Pentru a se putea concentra mai bine au nevoie de miscare.

3. Indigo sunt extrem de intuitivi si exista posibilitatea sa auda sau sa vada lucruri care pentru ceilalti oameni par inexplicabile.

2. Indigo au mai multe probleme de sanatate legate de sensibilitatea fata de alimente si fata de mediul inconjurator, dat fiind faptul ca organismul acestora este cu mult diferit, intr-un mod pozitiv, de cel al celorlalti oameni.

1. Acesti copii, de cele mai multe ori prezinta urmatoarele trasaturi de comportament: sunt extrem de empatici, au abilitati telepatice, abilitati precognitive, telekinetice, abilitatea de a vedea spirite sau abilitatea de a vedea imagini dintr-un viitor indepartat.

Sursa: higherperspective.com

Suișurile și coborâșurile afirmării de sine

SUIȘURI

Eu aș mai numi acest articol FIȚI ATENȚI CE LE FACEȚI COPIILOR VOȘTRI!

In aceasta societate calificata de psihanalistul Jean-Claude Liaudet drept „hipernarcisica si lipsita de respect la adresa altora“, nu suntem toti egali.
Cum ar putea un individ prea scund sau prea grasut, prea slab sau prea batran sa isi faca auzita vocea daca vrea sa afirme o valoare pe care el insusi nu si-o acorda?
In fata sentimentului ca esti calcat in picioare de un coleg, de un copil, de un sef sau chiar de un necunoscut, persoana iesita dintr-un mediu defavorizat, convinsa de inferioritatea ei, va tacea sau, dimpotriva, va exagera cu stangacie si agresivitate, pentru a fi respectata.
Si nici nu conteaza daca acea senzatie vine dintr-un cuvant prost inteles, o privire sau o neintelegere…
Capacitatea noastra de a reactiona – sau nu – se sprijina pe complexele si fricile noastre cele mai intime.
Fiindca, pentru a inspira respect, pentru a indrazni sa te afirmi, este nevoie sa te respecti pe tine insuti.
Frica de a displacea, senzatia ca nu valoram cine stie ce, pot sa ne faca sa ne supunem fara sa reactionam la remarci ofensatoare sau sa ramanem alaturi de un partener care nu ne apreciaza.

DEVALORIZAREA PRECOCE

Aceste dificultati de a ne afirma ne trimit la copilarie, la primii ani in care se construieste stima de sine.
Nu exista o reteta-miracol care sa ii permita unui individ sa aiba constiinta valorii proprii.
In schimb, pentru un copil toate frazele depreciative pot avea o influenta pe viata („Nu esti bun de nimic“, „nu vei reusi nimic“) trebuie interzise.
Dar asta nu inseamna ca, „daca parintii nu il jignesc, vor reusi sa creasca un adult fara complexe“, spune psihanalistul Gerard Louvain.
„Un copil poate sa fie lipsit de incredere in sine pentru ca se identifica cu un parinte dispretuit de celalalt. In plus, exista parinti stralucitori care refuza inconstient sa serveasca drept model, ei vad in fiul sau fiica lor un rival.“
Daca ii repeti ca este cel mai grozav, risti sa il expui la socuri in viata. Cat despre neintelegerea faimoasei fraze a lui Francoise Dolto, „copilul este o persoana“, o fraza inteleasa prea adesea drept „copilul este un adult in miniatura, sa il lasam sa se exprime“, ea a produs mii de copii lipsiti de repere.
Pentru ca, lasat in prada propriilor pulsiuni, departe de a fi invatat sa se autonomizeze si sa se afirme, copilul risca sa penduleze intre megalomanie si stima de sine scazuta, fara sa se cunoasca vreodata si sa se afirme constient.
„Este exact fenomenul la care asistam azi“, spune Gerard Louvain. „Pe de o parte, vedem tineri si adolescenti incapabili sa suporte cea mai mica frustrare sau cea mai mica intarziere in satisfacerea nevoilor lor, incapabili sa se desparta de telefonul mobil si sa se concentreze pe o lectie de engleza… Si, pe de alta parte, vedem tot mai multi tineri cu fobii scolare, care nu stiu unde sa se situeze in raport cu ceilalti.“
Spre deosebire de politete, care se preda si se invata, respectul se transmite. „Ceea ce conduce la paradoxul urmator: un individ poate fi de o politete aristocratica in societate, dar total lipsit de respect fata de sotia lui, de exemplu.“, spune Stephane Clerget.

Dar vestea buna este ca respectul este contagios. „Sa rupem lantul slabiciunilor,“ propune Stephane Clerget. „Sa ii aparam pe ceilalti cand vedem ca sunt tinta lipsei de respect si astfel vom castiga mai mult noi insine.“ Pentru ca cel care ii respecta pe altii, se respecta pe sine.

Editare de Raluca Stan
http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cunoaste-te-anchete-si-dosar/suisurile-si-coborasurile-afirmarii-de-sine-1689855

Cinci greșeli pe care să nu le faci când gătești ciuperci

ciuperci

1. Nu le spala
Ciupercile nu trebuie spalate in multa apa, pentru ca se comporta ca niste bureti: absorb apa si nu mai sunt la fel de bune. De aceea, e bine doar sa le cureti cu un prosop de bucatarie sau cu o perie speciala.

2. Nu le gati incet sau la foc mic
Ciupercile au multa apa in compozitie, care se evapora atunci cand le gatesti. Daca dai focul la mic, vor fierbe in apa lor. Daca dai focul la mediu sau mare, apa se va evoapora foarte repede si ciupercile se vor rumeni foarte frumos si vor avea o aroma intensa.

3. Nu le gati fara grasime
Ciupercile trebuie gatite in unt sau ulei, altfel se vor arde. Stai langa ele atunci cand le gatesti si fii cu ochii pe tigaie – daca este uscata, mai adauga niste grasime.

4. Nu folosi capac
Ciupercile se gatesc fara capac, astfel incat apa continuta sa se poate evapora.

5. Nu le taia intotdeauna
Ca sa se gateasca bine, nu trebuie sa le tai intotdeauna. Mai ales daca e vorba de ciupercile crimini (brune) sau cele albe.

Ponta și pensiile

Ponta se laudă numai cu minciuni în fața pensionarilor. Nu a făcut nimic pentru pensionari, din contră: a introdus taxe și impozite care le ciopârțește și puținul pe care îl au. Ponta dă cu o mână și ia cu trei mâini, Ponta a introdus 36 de taxe noi și impozite majorate care intră în prețuri și taie toate veniturile românilor. Își face campanie electorală mințind că PDL a redus pensiile. Adevărul este că pensiile au crescut sub PDL.

PDL a introdus pensia minimă garantată încă din anul 2009. Datorită PDL, din 2009 pensionarii care au lucrat la CAP au o pensie de cel puțin 350 de lei. Un român nu poate trăi numai cu o pensie de 7 sau 13 lei, așa cum se întâmpla anterior. De când e PSD sau USL la guvernare, aceasta nu a crescut cu niciun leu pensiile.

PSD minte zilnic că pensiile au scăzut sub guvernarea PDL

În plină criza economică s-a aplicat contribuția de asigurări de sănătate (CASS) pentru pensiile cuprinse între 740 de lei și 1.000 de lei doar pentru partea care depășește pragul de 740 de lei. Adică, la o pensie de 800 de lei, CASS se aplică numai pentru cei 60 de lei care trec peste pragul de 740 de lei. Pentru pensiile de peste 1.000 de lei, CASS se plătea cu mult înainte de guvernarea PDL. Ponta nu a făcut absolut nimic pentru pensionari din lungul șir de minciuni electorale din decembrie 2012. Sub guvernarea PSD-PNL, aceasta măsură nu a fost eliminată, așa cum au promis. Se aplică în continuare. Din contră, PSD a extins baza de aplicare a CASS la alte venituri ale pensionarilor.

În ianuarie 2009 – la startul guvernării PDL – un pensionar primea în mână, în medie, 682 lei. În aprilie 2012 – la venirea la guvernare a USL – un pensionar primea 778 lei. Sub guvernarea PDL, pensia medie lunară a crescut cu 14%. Astăzi, un pensionar primește în medie 845 lei, ceea ce înseamnă că sub guvernarea Ponta, pensiile românilor nu au crescut nici măcar cu 9%.

Mai mult chiar, pensia a scăzut sub guvernarea Ponta. Iată mai jos cazul concret al domnului Sima Grigor Vasile din localitatea Halmeu, județul Satu Mare. Pensia i-a fost redusă cu peste 100 lei în luna aprilie față de luna martie a acestui an. PSD are de dat explicații. De ce au scăzut pensiile?
talon de pensie

Taxele la tarabele din piețe pentru pensionarii care vor să mai obțină o sursă de venit sunt cocoșătoare. Este și cazul pensionarilor din Satu Mare și din Negrești Oaș. În plus, orice venit suplimentar obținut de un pensionar din chirii sau din agricultură este impozitat cu CAS, prin măsura introdusă de Ponta anul trecut.

Taxele agricultorilor au crescut de peste 6 ori în anul 2013 și sunt de peste 6,5 ori mai mari în anul 2014 față de anul 2012. Ponta le-a tăiat agricultorilor români 1,5 miliarde lei din buzunare în ultimii doi ani prin taxele și impozitele pe care le-a introdus.

În plus, la fiecare litru de benzină sau motorină pe care îl cumpărăm, românii pierd o pâine, ca urmare a creșterii taxelor la carburanți și prin introducerea supra-accizei Ponta. La fiecare plin, românii pierd peste 40 de pâini.

Ponta, stop minciunii! PSD stop minciunii! Nu vă pasă de pensionari, ci doar de hoțiile și infractorii voștri.

Pentru a crește pensiile, România are nevoie de locuri de muncă. Avem aproape de două ori mai mulți pensionari decât salariați în mediul privat. Nu poți crește pensiile prin taxe că omori puterea de cumpărare a pensionarilor. PDL este convins că taxele mai mici și stimularea investițiilor este soluția pentru crearea de noi locuri de muncă, cu salarii decente din care se plătesc taxele la buget, din care am putea crește sănătos pensiile.

Andreea PAUL
Prim-Vicepreședinte al PDL,
Deputat de Țara Oașului, Satu Mare

Copiii și pericolele internetului

copiii și pericolele internetului
Internetul este un fenomen a carui intelegere inca ne depaseste. Apreciem efectele bune, conectivitatea, dar mai greu ne dam seama de potentialul sau distructiv. Copiii si adolescentii pot deveni, foarte usor, prizonierii unui dialog virtual, joc sau aplicatie. Practic, devin dependenti de net. In felul acesta, se deschid porti de vulnerabilitate fara precedent, de care adultii nu au stiut niciodata si, foarte probabil, nici in continuare nu le vor pricepe prea usor. Pentru ca nu au crescut cu asa ceva. Iata, in cele ce urmeaza, decodificarea capcanelor acestei imense retele si a celor care o folosesc in scopuri distructive.

DIANA STANCULEANU este psihoterapeut la asociatia „Salvati copiii“. Ea vorbeste din perspectiva psihologului despre naravurile statului pe net si despre ce decurge de aici.

Copiii au nevoie sa construiasca relatii puternice de comunicare cu cei din jur, sa fie activi in jocuri fizice, sa practice activitati sportive – toate acestea fiind experiente cu un impact puternic pe dezvoltarea globala a copilului. In aceste conditii, timpul petrecut de catre copil static, in fata „ecranului“, ar trebui sa fie limitat, astfel incat programul copilului sa fie unul echilibrat si variat.
Daca, pana in doi ani, tableta sau laptop-ul nu ar trebui sa se numere printe „jucariile“ copiilor, esentiale fiind activitatile motrice si comunicarea fata in fata, in perioada prescolaritatii copiii ar putea petrece in fata „ecranului“ 40 de minute din rutina lor cotidiana.
Intre cinci si noua ani, timpul recomandat de specialisti nu ar trebui sa depaseasca o ora, iar dupa 10-11 ani se poate ajunge la maxim 90 de minute petrecute zilnic in fata ecranului. Imbinarea activitatilor de interior (in casa) cu cele de exterior (afara), a celor statice cu cele in care au ocazia sa fie activi fizic reprezinta insa cheia pentru structurarea unui program echilibrat si in acord cu nevoile copiilor.

EFECTE PSIHOLOGICE ale statului prea mult la calculator – dintre dificultatile de sanatate fizica cele mai frecvente sunt: excesul de kilograme, la care se ajunge prin lipsa activitatii fizice, a unei rutine corecte de masa si prin prezenta comportamentelor alimentare nesanatoase; patologia coloanei vertebrale (scolioze, cifoze), dureri si senzatie de amorteala in maini si la nivelul articulatiilor degetelor, dureri de cap, ameteli si dificultati de vedere.

UTILIZAREA EXCESIVA a „ecranului“ genereaza, insa, si modificari la nivelul arhitecturii creierului, a felului in care se dezvolta diferitele circuite cerebrale. In copilarie, creierul nostru este in plina dezvoltare, iar felul in care se dezvolta depinde intr-o mare masura de experientele noastre de viata.

Fiecare activitate pe care o realizam genereaza o conexiune intre neuroni; repetarea unei activitati contribuie la intarirea respectivei conexiuni cerebrale; in jurul varstei de 11-12 ani insa, conexiunile cerebrale mai putin utilizate intra in declin si in cele din urma dispar (pe principiul, „ce nu folosesc, arunc“!).
Copiii cu acces la activitati variate isi vor dezvoltate multiple retele neuronale, care vor sprijini aparitia a numeroase abilitati si competente; copiii care vor aloca foarte mult timp interactiunii cu „ecranul“, vor pierde conexiuni ce ar fi putut fi dezvoltate prin implicarea in alte tipuri de activitati, cu impact negativ asupra abilitatii lor de a opera cu mai multe concepte in acelasi timp, de a acumula noi informatii, de a intelege logica argumentelor celorlalti, de a ramane in sarcini educationale cu atentia concentrata etc.

ADOLESCENTII au tulburari asociate dependentei de Internet, precum fobia scolara, tulburarile emotionale sau esecul pe plan academic. Acestea variaza: de la construirea abilitatilor de management emotional (furie, tristete, teama, rusine), la consolidarea relatiilor sociale, prin alocarea de timp pentru interactiunea cu prietenii si familia, cu colegii de clasa sau colegii dintr-un club sportiv; de la monitorizarea timpului petrecut pe Internet, la utilizarea metodelor de time-out (de exemplu, programarea inchiderii automate a calculatorului la anumite ore ale zilei sau la aceeasi ora, in fiecare seara) si inlocuirea calculatorului cu activitati sanatoase.

CYBER-BULLYING: batjocura repetata a unei persoane, trimiterea de mesaje text obscene prin intermediul Internetului, trimiterea de continut obscen si ofensator prin intermediul mesageriei web pentru a intimida pe cineva, folosirea de continut obscen in timpul convorbirilor online, ridiculizarea cuiva, prin crearea unui profil sau a unui blog fals continand informatii umilitoare, trimiterea de amenintari, publicarea online a unor videoclipuri sau poze personale fara acordul persoanei in cauza.

Efecte: scaderea stimei de sine si a sentimentului de siguranta, sentimente de frica, suparare, rusine; refuzul de a se prezenta la scoala; cresterea anxietatii; cresterea posibilitatii aparitiei tulburarilor de stres; evitarea activitatilor de grup; retragerea din relatiile de prietenie; schimbari in starea de spirit, comportament, somn sau apetit; alimentarea prejudecatilor ce tin de rasa, religie, sexualitate.

Internetul este o curte fara stapan. Oricine poate posta orice, iar interactiunile nu mai au bariere. Evident, este premisa unor agresiuni pe care abia incepem sa le cunoastem. Cateva decriptari facute de Dan Antonescu, criminolog.
Intr-o prima faza tinerii sunt pacaliti, sub diverse pretexte, promisiuni sau contra unor sume derizorii, sa pozeze sau sa faca diverse activitati cu caracter sexual in fata aparent inofensivei camere web. Apoi, aceeiasi indivizi folosesc materialele pentru a-i santaja pe minori. Ii ameninta cu publicarea materialelor respective, ii obliga sa accepte relatii sexuale, producerea de materiale pornografice cu minori, prostitutie.
Aceasta metoda de exploatare sexuala este cunoscuta si sub denumirea de „sextortion“. „Grooming“-ul este o alta metoda prin care acesti indivizi fara scrupule se folosesc de serviciile de retele de socializare, (jocurile online, serviciile de mesagerie) pentru abordarea minorilor, cu scopul de a-i determina sa se intalneasca personal cu ei in vederea exploatarii sexuale a acestora.
Iar multi accepta intalnirile. Nu trebuie uitat nici ,,Turismul sexual“, sectiunea minori: doritorii de servicii sexuale speciale calatoresc in alte tari cu scopul de a exploata sexual copii la care au acces fie in urma contactarii directe a acestora (metoda Grooming), fie cu sprijinul unor alte persoane din tarile de destinatie, care ii racoleaza in acest scop. In fiecare moment, pe Internet, se afla 750.000 de pedofili care isi cauta potentiale victime!
Acesti insi sunt greu de anihilat, deoarece la ei se ajunge foarte greu. Ei folosesc servicii de anonimizare, pentru ingreunarea identificarii adresei IP. Un astfel de serviciu este cunoscut sub denumirea de TOR: utilizatorii pot crea sau utiliza forumuri, transmite mesaje si fisiere cu imagini si informatii folosite intr-un singur scop: exploatarea sexuala a minorilor. Un alt serviciu similar este cunoscut sub denumirea de „freenet“.

Din pacate, nu putine au fost cazurile in care, fara a misca un deget, aceste hiene ale Internetului, obtin imagini realizate pe cat de voluntar, pe atat de teribilist-prosteste de cei care, mai tarziu, regreta amarnic gestul facut. Ma refer aici la „sexting“: transmiterea propriei fotografii nud sau in ipostaze nu tocmai decente de pe telefonul propriu, catre persoana iubita, care, daca are sentimente curate, pastreaza fotografia doar pentru sine. Daca nu, sau daca relatia inceteaza si omul vrea sa-i faca rau celei care a riscat expunandu-si imaginea, fotografiile sunt postate pe Internet, de unde sunt „pescuite“ de cei interesati si folosite ca atare…

CE SA FACA PARINTII: ar fi suficient sa urmeze sfaturile pe care politia nu mai pridideste sa le ofere. Sfaturi extrem de utile si concrete. Sa discute cu copiii despre riscurile pe care le implica accesarea Internetului si autoprotectia pe Internet: incurajarea minorilor sa spuna daca cineva din mediul online ii face sa se simta inconfortabil ori le provoaca teama.
Orice abuz poate fi raportat autoritatilor, fie in mod direct, fie online, chiar sub anonimat, la adresa http://www.safernet.ro. De asemenea, tinerii trebuie convinsi sa comunice parintilor sau altor membri ai ai familiei orice intalnire sau propunere de intalnire in mediul real cu persoane cunoscute prin net. In cazul copiilor, in special, este de preferat folosirea in mediul virtual a unor identitati fictive, evitandu-se transmiterea datelor de identitate proprii ori ale persoanelor apropiate, ori a fotografiilor personale.

ALTE SFATURI: initierea periodica de discutii cu minorii referitoare la persoanele cu care acestia interactioneaza pe Internet si activitatile pe care minorii le desfasoara in mediul online. Instalarea unor aplicatii de filtrare a accesului la Internet si de monitorizare a activitatilor pe calculator, ca masuri suplimentare de supraveghere, precum si supravegherea directa a activitatii minorului pe Internet, prin pozitionarea computerului astfel incat sa se poata vedea usor monitorul de catre parinte.
La fel de importanta, dar extrem de greu de realizat, este si o alta metoda: sa acceseze mediul online impreuna cu minorii, pentru a fi la curent cu mediile virtuale preferate de acestia. Spun „greu de realizat“, si astfel trec de la teoretic la practic, pentru ca, de fapt, toate metodele de mai sus se pot aplica doar cu acceptul celui supravegheat.
Daca el nu vrea, nu poti sa faci nimic, pentru ca se va ascunde, va folosi computerele altora, va sterge continutul fisierelor de control tip History. Aici intervin talentul pedagogic, tactul, diplomatia si orice alte abilitati care il pot convinge pe copil ca-i vrei binele si ca intruziunea in intimitatea lui informatica nu inseamna ca-l spionezi, ca-i jignesti gradul de maturizare si capacitatea de a discerne ce e bine si ce e rau.
Nu trebuie sa uitam ca navigarea pe Internet, jocurile on-line, socializarea excesiva in spatiul virtual pot da un soi de dependenta similara cu cea data de droguri.

RECOMANDARI:

Folositi Internetul impreuna cu copiii, cautati cu ei informatii care ii intereseaza; tineti computerul intr-o camera unde il poate folosi intreaga familie; nu restrictionati excesiv si fara justificare accesul copiilor la calculator si pe Internet; stabiliti cu copiii cand si in ce conditii sa foloseasca Internetul (tipuri de site-uri interzise, durata zilnica de utilizare, reguli privind datele personale, comportamentul fata de persoanele necunoscute din mediul virtual etc.); aratati-va interesul pentru activitatea copiilor dvs. si a prietenilor lor, online si offline; invatati impreuna mai multe despre folosirea computerului; atrageti atentia copiilor sa nu spuna nimanui nicio parola, in afara parintilor, asigurati-va ca stiti parolele de acces la e-mailul copilului sau la paginile web personalizate; explicati-le copiilor ca nu tot ceea ce citesc sau vad pe Internet este adevarat.

ANALIZA – Cifrele infractionalitatii legate de copii si Internet in Romania

Perioada 01.01-30.09.2012: 62 infractiuni constatate, cu 45 invinuiti/inculpati.

Primele 9 luni 2013: 40 infractiuni constatate, cu 64 invinuiti/inculpati; 28 de victime identificate pana azi.

Romania este tara cu cea mai mare incidenta a hartuirilor din Europa. Studiul EU „Kids Online II“ arata ca 41% dintre copiii romani intervievati au fost hartuiti in vreun fel, atat online, cat si in lumea reala, iar 13% declara ca au fost hartuiti online.

Acelasi studiu arata ca acest lucru li s-a intamplat pe o retea de socializare sau prin intermediul mesageriei instant. Dintre parintii europeni, parintii romani sunt cei care subestimeaza in cea mai mare masura expunerea copiilor lor la mesaje sexuale online („sexting“), doar 6% declarand ca acest lucru s-a intamplat copilului lor in ultimele 12 luni.

Sursa:http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/copiii-si-pericolele-intenetului-2139684

Invata sa-ti comunici dorintele

armonie în pat

Care este secretul unei vieti sexuale reusite? Sa indraznesti sa spui ceea ce gandesti si ce-ti doresti, afirma specialistii in psihoterapie de cuplu. Cum? Cu rabdare si afectiune, dar avand curajul de a spune lucrurilor pe nume.

Andrei e nebun dupa prietena lui, mai ales cand ea se imbraca in rosu aprins, cum a facut-o in seara asta. Mai tarziu, cand Izabela se strecoara in asternut, se apropie de ea si o mangaie. Ea nu reactioneaza insa. Fara sa-si piarda elanul, Andrei ii sopteste: „As vrea sa facem dragoste, iubita mea.” Dar iubita a avut o zi grea, nu-si doreste decat sa se adanceasca in lectura. In momentul in care Andrei si-a manifestat dorinta de a face dragoste, ea nu era pe aceeasi lungime de unda. Desigur, asta nu inseamna ca ea nu-l doreste, ci doar ca nu e pregatita inca pentru sex. Andrei se retrage dezamagit si jignit in fata lipsei ei de entuziasm… O scena clasica, nu?

Diferenta de ritmuri si nevoi sexuale. Uzura dorintei, rutina. Sau o simpla neintelegere, generata de lipsa de comunicare. Toate sunt posibile, dar aici mai ales ultima varianta e valabila. Cand se stabileste o buna comunicare in plan sexual, se poate ca an dupa an calitatea sexului sa ramana cel putin aceeasi. Care sa fie reteta? Sa indraznesti sa vor­besti despre sex, sa comunici. Sa faci dragoste ca sa pastrezi dragostea. Cum? Spune mai des „eu vreau” decat „tu esti asa si asa…”, evita sa faci acuzatii, sa faci presiuni asupra celuilalt si vei fi la randul tau mai bine inteles. De fapt, este vorba de ceea ce psihologii numesc comunicare asertiva. La baza acestui tip de intelegere a schimbului dintre parteneri sta principiul afirmarii calme a dorintelor proprii, desigur, respectandu-l pe celalalt.

„Fiecare persoana are posibilitatea sa-si perfectioneze sexualitatea intreaga viata. Dar tine de fiecare daca alege sa faca asta sau nu.
Trebuie sa-ti cunosti corpul si reactiile lui pentru a sti ce sa ceri de la partener. Daca te gandesti ca celalalt trebuie sa banuiasca ce dorinte ai, te comporti ca un copil care crede ca mama lui stie tot ce gandeste el”, afirma psihologul Viviana Musa. Daca in loc sa ii fi spus iubitei „as vrea sa facem dragoste”, Andrei se exprima astfel: „mi-as dori sa facem dragoste in seara asta. Tu vrei?”, ea nu s-ar mai fi simtit constransa de dorinta lui. I-ar fi putut raspunde cu mai multa usurinta: „nu, dragul meu, sunt prea obosita. Mai tarziu sau maine dimineata, daca vrei…” si comunicarea dintre ei n-ar fi avut de suferit.

De ce alegem tacerea
Sa comunici e usor in teorie, dar mai greu de pus in practica. „Nu mi-am gasit niciodata cuvintele pentru a-i explica lui Daniel cum mi-ar placea sa ma mangaie”, regreta Anca H., 35 de ani. „Nu indraznesc sa-i spun «nu» lui Stefan atunci cand nu am chef sa fac dragoste cu el si ma deranjeaza ca nu ghiceste lucrul asta”, se confeseaza si Maria L., 30 de ani. De ce persista aceasta pudoare a cuvintelor, in ciuda intimitatii corpurilor? In primul rand, pentru ca asociem in mod inconstient sexul cu ceva murdar, care trebuie pastrat secret. Apoi pentru ca ne este teama sa nu spulberam romantismul daca abordam detalii „tehnice”. A-i spune celuilalt ceea ce ne place si ce nu, a-i oferi indicii cu privire la functionarea noastra sexuala echivaleaza cu demitizarea partenerului, care nu mai e privit ca un Fat-Frumos, capabil sa ne intreaca asteptarile.

Trebuie sa invatati sa acceptati cu dragoste refuzul partenerului.

Trebuie sa recunoastem uneori ca acesta nu este expertul la care am visat… Pastram tacerea si pentru ca ne este teama. Teama sa nu socam sau sa dezamagim. Teama sa nu-l ranim pe celalalt, sa nu-i lezam imaginea de sine si sa nu ne expunem, la randul nostru, aceluiasi risc. „Barbatii sunt foarte sensibili in ceea ce priveste punerea in discutie a functionarii lor sexuale. Multe femei se impiedica de aceasta fragilitate pe care o intrevad si evita sa porneasca discutia. Dar in viata afectiva nu se poate sa te prefaci ca nu ti se intampla ceva pentru ca oricum asta va izbucni mai devreme sau mai tarziu intr-un mod care-ti poate face rau si tie si vietii de cuplu”, adauga Viviana Musa.

O intalnire lunara, ca sa vorbim despre trairile noastre
Cum facem sa demaram comunicarea in plan sexual? Si, dupa acest inceput, cum sa o facilitam? Trebuie sa ne ferim sa verbalizam intr-un mod brutal. Este esential sa il asiguram pe partener de toata dragostea noastra. Apoi sa cream cel mai bun cadru posibil pentru a ne asculta unul pe celalalt. Sub nici o forma nu abordam acest subiect la masa, la cumparaturi sau la telefon. Ar fi bine, de exemplu, sa rezervam o seara pe luna doar pentru dialog.

Trebuie ca membrii cuplului sa invete sa vorbeasca si despre intimitatea lor, constienti fiind ca se iubesc

Odata instalati confortabil, decidem cine va vorbi primul. In timp ce unul vorbeste, celalalt asculta. Nu il intrerupe pe celalalt, nu-i pune intrebari. Odata ce i-a venit randul, trebuie sa se abtina sa-si foloseasca timpul ca pe un drept la replica. Nu se pune problema cine are dreptate si cine nu. Se impartasesc anumite trairi in cadrul unei intalnirii periodice ce trebuie perceputa drept un schimb im­portant si nu ca o banala con­versatie.

Totul merita sa fie spus, dar pe un ton adecvat
Sexualitatea, stim deja, este un mod de comunicare in sine. Dar are nevoie si de cuvinte. Atunci cand comunici, poti gasi solutii la diverse probleme, ca ejacularea precoce sau lipsa orgasmului.

Transpunand in cuvinte problema aflata la nivel constient sau in­constient, evitam ca raul sa se instaleze. Cautam impreuna solutii, in loc sa ne folosim energia pentru a tacea… cronic. Ce inseamna asta, de fapt? In principiu, putem sa ne spunem totul. In realitate, spunem numai ceea ce poate celalalt suporta. Dar se poate discuta si despre ceea ce merge si despre ceea ce nu merge. De fapt cu cat se va discuta mai mult despre ceea ce functioneaza, cu atat va fi mai usor sa se discute despre ceea ce nu functioneaza.

Este mai bine sa incepem cu ce este ok si nu e de dorit sa transformam conversatia in repros. Comunicarea este intotdeauna salvatoare si trebuie ca membrii cuplului sa invete sa vorbesca si despre intimitatea lor, constienti fiind ca se iubesc si vor sa fie mai bine. Trebuie doar putina… „regie“. Ea poate sa spuna: „imi place cum ma mangai, imi place mirosul tau”, etc. Doar in momentul al doilea se va aborda aspectul negativ, intr-o maniera potrivita. Mai bine spui: „Imi plac mangaierile tale, dar mangaierea aceea nu ma excita foarte tare” decat „tu nu stii sa ma mangai”.

„Ne construim un ritm si un stil comun“
Elena V., 31 de ani, arhitecta
„Relatia mea cu Octav, desi nu a inceput de foarte mult timp, este destul de profunda. Comunicam bine, compatibilitatea este mare. Si desi nici unul nu mai avem exercitiul unei relatii de ceva vreme, reusim sa gasim un numitor comun. La capitolul «sex» inca ne exploram reciproc, ne testam, vrem sa vedem ce ii place fiecaruia. Ne construim un ritm si un stil comun. Problema este ca uneori nu imi raspunde asa cum mi-as dori. Ma refer la a vorbi in timp ce facem dragoste. La a ne exprima anumite senzatii si dorinte. De ce nu, la a renunta la inhibitii. Pe mine ma provoaca vorbitul «dirty». Mi se pare foarte excitant, cred ca aduce un plus actului in sine. Si pana la urma poate fi considerat un feed-back. Desi am initiat mai timid aceasta comunicare, nu am primit nici un raspuns. Si nu pot spune ca m-am simtit prea bine. Pana la urma, intr-o seara, mi-am luat inima in dinti si i-am spus ce gandeam si ce mi-ar fi placut sa facem. Spre surprinderea mea, a spus ca il excita ideea si ca ar fi vrut deja sa o puna in practica. Dar ii era teama ca nu cumva sa cred eu ca vorbele acelea sunt o lipsa de respect.”

armonie în pat doi

Verbalizati-va dorintele
Pentru ca dorintele sa fie exprimate, ele trebuie mai intai identificate. Intreaba-l pe celalalt ce-i place si ce nu, cum prefera sa faceti dragoste, in ce momente, in ce locuri si in ce pozitii… Odata ce fiecare isi va comunica deschis dorintele, veti fi constienti de preferintele pe care le aveti in comun si de cele pe care nu le impartasiti. Astfel devine posibila o adevarata negociere, se poate ajunge la un compromis cu un final bun pentru ambii parteneri. Trebuie de asemenea sa inveti sa spui „nu“ atunci cand nu ai chef. Fara teama ca iti ranesti partenerul. Formuleaza refuzul cu blandete si oferind motive rezonabile.
Ar fi bine sa invatati amandoi sa acceptati refuzul celuilalt. Chiar daca nu este usor, refuzul trebuie inteles.

Odata ajunsi in pat, insa, nu mai punem in discutie calitatea raportului, pentru ca atunci suntem mult prea vulnerabili. Suntem dezgoliti atat fizic cat si sufleteste iar complexele isi pot face loc. E important sa poti exprima lucruri aparent simple, care semnaleaza disconfortul („Ma strangi prea tare”, „Mi-e frig…”) si sa spui ce vrei („As vrea sa schimbam pozitia, ce zici?”), chiar daca nu pare foarte spontan. Incet-incet, reflexul acesta se instaleaza in mod natural in relatie. Gesturile au si ele rolul lor: putem muta delicat mana partenerului, ii putem arata ce ne place si putem experimenta impreuna. Comunicarea nonverbala precum respiratia sacadata sau interjectiile care exprima placerea, participa si ele la trezirea simturilor. Unele cupluri se excita gratie acestor schimburi nonverbale care le dinamizeaza relatia. Altele nu.

Se pare ca 51% dintre barbati si 50% dintre femei vorbesc dezinhibat in pat. Cuvintele au o functie erotica, diferita insa de la barbat la femeie. In concluzie „a indrazni” este verbul-cheie al comunicarii sexuale. Indrazneste sa explorezi, sa faci schimbari, sa fii deschis. Abia atunci ajungi sa ai raporturi fizice autentice, in care se imbina armonios sexualitatea si senzualitatea, excitatia si relaxarea. „A sti sa iti rezervi o sea­ra sau un week-end in doi este indispensabil vietii cuplului.
Vor aparea o suta de motive pentru a renunta, dar tocmai atunci trebuie sa stii mai bine ce vrei, fiindca, atunci cand vrei, poti, mai ales daca este vorba de a salva iubirea”, afirma Dr. Gérard Leleu in cartea sa intitulata „Cartea dorintelor” (Trei, 2006). In concluzie, daca te intrebi deja cum sa-ti imbunatatesti comunicarea sexuala, primul pas e ca si facut. E ca si cum ai face dragoste.

„Cum sa depasim dificultatiile sexuale“
de François – Xavier Poudat, Editura Trei, 2006
François – Xavier Poudat este medic, psihiatru, profesor de sexologie la Universitatea din Nantes si specialist in tratamentul tulburarilor de sexualitate si in terapie de cuplu.

„Cum sa depasim dificultatiile sexuale“ este un program simplu si eficace, insotit de exercitii practice pentru toate cuplurile, tinere sau mature, care doresc
sa-si „deblocheze“ sau sa-si imbunatateasca viata sexuala. Tematica este bine delimitata, cat se poate de reala si deseori intalnita in viata de zi cu zi:

– cum sa ajungem sa ne intelegem cu partenerulz care sunt obstacolele din fata placerii reciproce
– care sunt metodele eficace pentru a trezi sexualitatea
– cum sa intretinem dorinta
– cum sa evitam monotonia si rutina erotica
– care sunt solutiile in cazul dificultatilor sexuale
– ce putem face impotriva vaginismului sau absentei orgasmului
– care sunt tehnicile utile impotriva ejacularii precoce sau problemelor de erectie. „Deschizand aceasta carte, straduiti-va sa adoptati o atiudine de disponibilitate si de receptivitate. Nu porniti cu idei preconcepute care sa faca din dumneavoastra un bolnav (o bolnava). Daca va deschideti toate simturile, veti gasi cu siguranta un raspuns. La mijloc nu e nimic magic, ci doar o explicatie simpla pentru ceea ce vi se intampla. Odata strabatut tronsonul explicatiei (care e suficient pentru a vindeca 30% din problemele sexuale), lucrul cel mai important devine cautarea unei solutii. Nu va nelinistiti, nu dramatizati. Teama de esec, frica de a nu reusi, obligatia performantei explica de foarte multe ori persistenta problemei.“

de Patricia Castet
traducere si adaptare
Catalina Cristescu
Poze din arhiva Edipresse
Sursa: http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cuplu-sexualitate-anchete-si-dosar/invata-sa-ti-comunici-dorintele-263227/3

Atracția contrariilor în pat

contrariile în pat

„Nu stiu de ce crede toata lumea ca femeile trebuie sa fie la fel de dezinhibate si de agresive in viata lor erotica precum barbatii. Eu am 54 de ani si nu pot nega diferentele dintre mine si ei. Sunt altfel, de la dorinta la placere“, spune M.
La diferentele de ordin fizic se adauga cele de ordin fiziologic, mai complexe, sau de ordin cultural, emotional… Si unele si celelalte creeaza o prapastie intre cele doua sexe, intr-o miscare care aduce si atractia si separarea.
Dar exact aceste diferente sunt cele care fac intalnirea sexuala posibila. Sa recunoastem, aceste diferente inseamna sa ne intrebam asupra beneficiilor pe care le putem avea. Pentru psihologi si sexologi, acest beneficiu este dublu.
Prima data, ne pune in legatura cu identitatea noastra profunda, cu faptul ca celalalt va fi mereu radical diferit de ceea ce suntem noi. Apoi, ca dorinta este bazata pe aceasta diferenta si pe lipsa celuilalt.
Desi barbatul si femeia nu au nici aceeasi natura si nici aceeasi structura oedipiana, Natura i-a construit totusi intr-un raport de comunicare si complementaritate.
„Eu nu vreau sa stabilim o ierarhie a sexualitatii si erotismului“, spune A., 43 de ani. „Dar eu numai facand dragoste la modul clasic, cu tot trupul, ma simt cu adevarat femeie. Atunci simt ceea ce nu sunt, si reciproc. Fuziunea corpurilor aboleste tot ceea ce, in mod normal, ne separa.“
Biologic si morfologic, diferentele noastre sunt facute pentru a ne face sa ajungem la aceasta fuziune. Barbatul penetreaza, femeia se lasa penetrata. Dar sa nu uitam ca sexualitatea noastra a fost programata pentru procreatie, nu pentru erotism. Si ca arta iubirii cere sa depasim asimetriile naturale.

5 diferente fundamentale

Diferente in manifestarea dorintei, disimetrie in accesul la placere, opozitie in elaborarea fantasmelor, intalnirea sexuala reusita cere numeroase abilitati…

UN TIMING DIFERIT

Majoritatea psihologilor si sexologilor pune accent pe aceasta disimetrie fundamentala, timing-ul, atunci cand vine vorba de orgasm. Daca numai cateva secunde ii ajung unui barbat sa ajunga la orgasm, femeile au nevoie de mai multe minute pentru a ajunge acolo, spune Gérard Leleu, medic generalist si terapeut de cuplu. Mare parte din problemele sexuale vin din diferentele naturale pe care nu stim adesea sa le negociem.

POSIBILITATI ORGASMICE INEGALE

O alta diferenta dintre sexe este cea a posibilitatilor orgasmice. Din cauza fazei refractare de dupa fiecare ejaculare, barbatul nu poate avea atatea orgasme cate poate avea o femeie. „Femeia poate sa aiba cate orgasme vrea“, spune Gérard Leleu. Este fascinant pentru barbat, dar il si infricoseaza in acelasi timp…

SEXUALITATEA MASCULINA ESTE MAI PRONUNTAT GENITALA

Raportul mai mecanic pe care un barbat il are cu sexul sau explica si de ce barbatii investesc narcisic propriul sex si de ce sunt preocupati, in primul rand, de buna lui functionare. Iata de ce ei sunt inclinati, spre deosebire de femei, sa reduca sexualitatea la genitalitate.

In marea parte a timpului, ei isi descriu dorinta ca pe un impuls care pleaca din abdomenul inferior, declansat de stimuli vizuali. Dorinta feminina isi are originea mai degraba intr-un climat emotional cald si calm. L. spune ca are probleme cu dorinta fata de partenerul ei distant si care nu o mai vede, din cauza problemelor la munca. Ea se mira ca el nu vede lucrurile la fel…

contrariile în pat2

UNIVERSURI FANTASMATICE DIFERITE

Pentru ca disociaza mai simplu relatia sexuala de cea afectiva, barbatul este mai aplecat spre poligamie. Contrar femeilor, ale caror fantasme pun in scena seductia, daruirea de sine, receptivitatea fata de barbat, de a se lasa cucerita in ceea ce are ea mai intim.

IN CAUTAREA ARMONIEI

Este important ca barbatii si femeile sa-si cunoasca specificitatile masculinitatii si feminitatii lor. Femeile nu stiu adesea ca au o mai mare putere sexuala decat cred, iar barbatii nu stiu ca ele pot avea nevoie si de cate o ora pentru a se excita…
Majoritatea neintelegilor vine din necunoastere. De sine si de celalalt. C. are 23 de ani si regreta lipsa de experienta a partenerilor sai de pana acum: „Ei nu stiu cum sa-mi mangaie clitorisul, iar eu nu stiu cum sa-i ghidez“.
Ignorarea specificitatilor fizice si psihice ale celuilalt conduce, in caz de neintelegere, la respingere si la repros. „Foarte adesea, mare parte din probleme vine din lipsa de control a barbatului“, spune Gérard Leleu.
„O solutie ar fi sa-si retina suficient de mult ejacularea astfel incat sa aiba si partenera timp sa se excite si sa nu se instaleze faza lui refractara. In clinica aud des barbati care ma intreaba cum sa faca sa reconcilieze ritmuri sexuale atat de diferite cum sunt cele masculine si feminine.
De cateva decenii, psihologii si sexologii nu mai prididesc sa repete necesitatea unui climat emotional calm pentru ca femeile sa se poata relaxa si abandona placerii. Dar vremurile se schimba si e vremea ca barbatii sa aprecieze o intalnire care se desfasoara pe alt plan decat cel al fizicului pur si simplu.
Este bine ca suntem pe cale sa iesim din stereotipiile sexuale conform carora barbatii nu se gandesc decat la sex, si femeile –la familie, mai spune sexologul francez. Barbatii ar face bine sa invete sa-si accepte fragilitatile si sa-si ofere dreptul la emotie. S-ar simti mai bine cu ei insisi.
Atunci cand barbatul isi accepta partea feminina, si femeia – pe cea masculina (Animus-ul si Anima din psihanaliza jungiana), sexualitatea are de castigat. „Intalnirea mea cu E. a fost o revelatie“, spune M., un barbat de 40 de ani. „Nu doar ca e foarte inventiva, ci si foarte activa. In fata acestei femei care nu accepta niciun stereotip, m-am putut relaxa. Am invatat sa primesc mangaieri, sa ofer mangaieri pe care inainte nu stiam sa le dau, sa eliberez din mine fantasme vechi si sa am altele. Mi-am permis sa fiu si activ si pasiv, sa fiu si tandru si dominator si sa am impresia de fiecare data ca ma descopar pe mine si pe ea de o suta de ori…“
Pentru a ajunge la diferentele pe care Natura le-a pus in noi, dar cultura ne face sa nu le prea putem depasi, nu e nimic mai bun decat sa ne cunoastem pe noi insine si pe cel sau cea cu care impartim asternutul.

Suntem toti bisexuali?

Daca Natura ne-a facut de sexe diferite, pentru inconstient aceasta diferenta nu exista. Freud este cel care vorbeste prima data despre bisexualitatea inerenta psihicului uman.
Ea isi are originea in jurul varstei de trei-patru ani, varsta lui Oedip, cand copilul vede drept obiect erotic pe parintele de sex opus si drept obiect de respingere pe cel de acelasi sex.
Astfel ca orice fiinta umana, dincolo de identitatea sa biologica, are o bisexualitate psihologica. Nu exista homosexualitate sau bisexualitate 100%.
Jung spunea ca „fiecare sex poarta in sine trasaturile celuilalt gen. Animus si Anima. Animus este partea masculina din femeie, si Anima e cea feminina din barbat. Animus este adesea mai putin acceptat la femei, si Anima la barbati, insa aceasta este o eroare, fiindca cele doua subzista in noi“.

Sursa:http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/cuplu-sexualitate-anchete-si-dosar/atractia-contrariilor-in-pat-1748886/2

Bunatati homemade. Cum sa faci iaurt acasa

Cum sa faci iaurt acasa

Ingrediente (pentru aproximativ 1 litru de iaurt):

1,8 litri lapte gras (cel putin 2% grasime)
60g iaurt din comert care sa contina culturi active de bacterii

Echipament:
o oala mare (capacitate: 3 litri)
spatula
termometru pentru lichide

Mod de preparare:

Incalzeste laptele pe foc mediu, amestecand din cand in cand, ca sa nu se prinda de oala, pana cand atinge 93C. Aceasta etapa de incalzire este esentiala pentru a schimba structura proteinelor din lapte si a permite coagularea lor in urmatoarele etape.

Lasa laptele sa se raceasca pana cand atinge 44-46C. Amesteca din cand in cand pentru a preveni formarea unei pelicule la suprafata. Poti grabi aceasta etapa daca pui oala intr-un recipient umplut cu apa cu gheata.

Amesteca 250ml din laptele racit cu 60g iaurt, pana cand se omogenizeaza. Apoi, adauga acest iaurt diluat in oala cu lapte, amestecand incet cu un tel.

Acopera oala cu un capac, apoi inveleste-o in prosoape de bucatarie si pune-o in cuptor (neincins). Laptele din oala trebuie sa ramana, astfel, la o temperatura constanta de 40-43C, cat timp se incheaga. Aceasta etapa trebuie sa dureze cel putin 4 ore, timp in care se va forma iaurtul. Cu cat il lasi mai mult cu atat vei obtine un iaurt mai dens si mai acru.

Daca e prima data cand incerci sa faci iaurt acasa, poti sa incepi sa verifici stadiul in care a ajuns dupa primele 4 ore si sa scoti oala din cuptor odata ce a atins consistenta dorita. Nu amesteca in el pana cand nu s-a inchegat bine.

Odata scos din cuptor, indeparteaza zerul format la suprafata si amesteca iaurtul cu telul inainte sa il transferi in recipiente cu capac. Iaurtul de casa se pastreaza bine in frigider timp de 2 saptamani.

Sursa reteta: The Kitchn

Citeste pe Foodstory: http://www.foodstory.ro/cum-sa-guides/bunatati-homemade-cum-sa-faci-iaurt-acasa#ixzz32AOG20p1

%d blogeri au apreciat: