Cine minte și de ce?

1.
Mărturie după accident. Coordonatorul naţional pentru transplant: „De trei ori mi s-a spus că au fost găsiţi. Prima dată la vreo oră şi jumătate”

Haosul în care au lucrat toţi cei care s-au implicat pe 20 ianuarie în operaţiunea de căutare şi salvare a supravieţuitorilor accidentului aviatic din Munţii Apuseni este confirmat, încă o dată, de o mărturie a doctorului Victor Zota, şeful Agenţiei Naţionale pentru Transplant şi unul dintre primii oameni pe care medicul Radu Zamfir i-a sunat, pentru ajutor, după aterizarea forţată.

Coordonatorul naţional pentru transplant povesteşte că a primit nu mai puţin de trei alarme false din partea autorităţilor despre faptul că medicii plecaţi cu aeronava pilotată de Adrian Iovan spre Oradea ar fi fost găsiţi. Prima a venit cu mult înainte ca acest lucru să se întâmple, mai exact la aproximativ o oră şi jumătate după ora 16.00 când de la locul accidentului s-au dat primele telefoane pentru a anunţa ce s-a întâmplat. „De trei ori mi s-a spus că au fost găsiţi. Prima dată la vreo oră şi jumătate. Am vorbit cu doctorul Zamfir şi mi-a spus că nici vorbă. Aşa că atunci când au fost găsiţi de localnici nici n-am mai crezut”, a relatat Victor Zota într-un interviu acordat postului Antena 3.
Sursa: http://www.gandul.info/stiri/marturi…atate-11965332

2.
Ipoteza socanta in cazul accidentului aviatic | Elicopterul Armatei, impiedicat sa intervina

Fostul deputat Gelu Visan a dezvaluit ca un elicopter bine dotat al Armatei Romane putea sa intervina in cazul tragediei aviatice din Muntii Apuseni, insa a fost intors la baza. Potrivit acestuia, elicopterul aflat la baza aeriana de la Campia Turzii putea sa ajunga in 20 de minute la locul accidentului, insa ordinul a fost anulat. Motivele pentru care ordinul a fost anulat sunt necunoscute, dar Visan a precizat ca zona a fost survolata de un elicopter SMURD.

Fostul deputat face trimitere la Hotararea de Guvern nr. 1193/2012 privind Programul National de Securitate Aeronautica, in care Romania continua sau se pune de acord cu regulamentul Comisiei Europene nr 23/2008, in ceea ce priveste masurile de aplicare a standardelor comune de baza privind siguranta aeriana.

Una dintre procedurile stipulate in acest regulament se refera la cele 4 baze ale Serviciului de lupta, cautare si salvare de pe teritoriul Romaniei, coordonate de Ministerul Apararii Nationale. Cea mai apropiata astfel de baza de locul accidentului aviatic din Apuseni este cea din Campia Turzii, care este compatibila NATO. Aceasta ar fi trebuit sa reactioneze automat la producerea accidentului din Alba.

„Una dintre bazele acestui serviciu este dotata cu elicopter Puma Socat, cu tot ce inseamna actiune pe timp de noapte, indiferent de conditiile meteo, echipajele sunt formate din profesionisti care au toti cursuri de prim-ajutor, au cel putin un medic si un asistent medical. Iar in cazul in care nu se poate lasa troliul de 30 de m al elicopterului, cu toate ca nu e cazul in situatia noastra, se actioneaza cu parasutele.

Lor li s-a spus ca s-a luat ordinul de decolare, avand toate elementele, inclusiv de locatie, inclusiv toate acele elemente de radar al MApN. De ce? Nu se stie? Cert este ca la 20 de minute a survolat zona un elicopter SMURD care nu are in competentele sale operatiuni de cautare si nici personal specializat in operatiuni de cautare, ci doar de salvare. Era imposibil ca elicopterul SMURD sa actioneze”, a explicat Visan pentru DC News.

Sursa:http://www.nasul.tv/2014/01/26/ipote…-sa-intervina/

3.
De ce a fost scoasă Informația – cheie din raportul Guvernului despre accidentul aviatic: Ministerul Apărării a determinat distanța dintre ultima poziție cunoscută a avionului și locul prăbușirii – 2 km, dar datele nu au fost folosite
Date din versiunea inițială:

„Datele obtinute in urma verificarilor efectuate prin intermediul Centrului de Operatii Aeriene din cadrul MApN, coroborate cu locatia epavei aeronavei, au permis Directiei Topografice Militare sa concluzioneze ca distanta dintre ultima pozitie cunoscuta a aeronavei si locul aterizarii fortate este de 2089 metri.

In conditiile in care ROMATSA ar fi consultat Centrul de Operatii Aeriene cu privire la ultima pozitie cunoscuta a aeronavei, ar fi redus aria de cautare a acesteia”.

„MApN a luat legătura cu ROMATSA şi a transmis disponibilitatea ministerului de a participa cu forţe la acţiunile de căutare/salvare. Şeful de tură ROMATSA a informat că acestea sunt coordonate de ISU Alba”.

Cu alte cuvinte, Ministerul Apărării ar fi putut să ajute eforturile de căutare și salvare a victimelor accidentului aviatic, dar ROMATSA a refuzat sprijinul. Distanța determinată de MApN de doar 2 km între ultim apoziție cunoscută a avionului și locul prăbușirii ar fi dus la îngustarea arealului în care echipele de salvare au cautat victimele accidentului. Datele obținute de STS în urma apelurilor telefonice la 112 făcute de unul dintre supraviețuitori au dus la căutari într-un sector cu o suprafață de de circa 200 km patrați, într-o zonă muntoasă împădurită.

De ce asunde Guvenrul acest lucur și pe cine apără?

4.
PRECIZĂRI STATUL MAJOR AL FORŢELOR AERIENE

Sistemele de radar digital ale MApN combină avantajele caracteristicilor de directivitate de tip „creion” cu cele ale emiţătoarelor solid-state, multiplu distribuite, pentru a obţine o distanţă mare de descoperire. Acestea au în compunere radarul primar (PSR), radarul secundar (SSR) şi echipamentele de comunicaţii.
Radarul primar (PSR) asigură afişarea şi transmiterea în timp real a datelor din cadrul volumului acoperit prin radiolocaţie. Volumul de cercetare este acoperit prin rotirea mecanică, în azimut, a reţelei de antene active şi prin balansarea electronică în unghi de înălţare a caracteristicii de directivitate, utilizându-se două tipuri de impulsuri de sondaj.
Radarul secundar se compune din antenă, procesor şi interogator, asigură identificarea amic-inamic prin interogarea transponderelor ( dispozitiv prin care se comunică viteza, înălţimea şi alte date caracteristice de zbor) aflate la bordul aeronavelor.

Principalele caracteristici tehnice ale sistemului radar, în condiţii ideale de dispunere în teren, fără acoperiri determinate de relief, sunt următoarele:
a) distanţa de descoperire de la 9 la 380 Km
b) înălţimea maximă: 30,48 Km
c) înălţimea minimă este 1.500m;
d) precizia în determinarea coordonatelor: 150 m în distanţă, 0,25o în azimut şi 610 m în înălţime;
e) capacitatea de separare:300 m în distanţă, 2,5o în azimut şi 610 m în înălţime;
f) posibilitatea efectuării analizei spectrale şi a măsurării intensităţii bruiajului pentru fiecare frecvenţă in parte.

Statul Major al Forţelor Aeriene supraveghează spaţiul aerian şi are sarcina de a urmări şi interveni împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian. Radarele descoperă şi urmăresc exclusiv aeronavele aflate în zbor şi nu pot fi utilizate pentru a descoperi ţinte terestre, cum a fost şi cazul avionului în cauză. Datele de zbor afişate de radarele militare sunt văzute în timp real şi de operatorii civili.

In cazul accidentului aviatic, MApN a oferit sprijin autorităţilor competente.
Elicopterele pregătite pentru astfel de situaţii nu au putut acţiona din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

MApN nu a recepţionat niciun semnal de la avionul prăbuşit pentru că nu monitorizează frecvenţele de urgenţă ale aviaţiei civile.

Dispariţia de pe radar a semnalului unui avion nu înseamnă neapărat că acesta s-a prăbuşit. Această dispariţie poate fi pe o perioada scurtă de timp şi determinată de înălţimea de zbor, condiţiile de relief şi meteo.

Aceste precizări au fost făcute săptămâna trecută. Marțea aceasta dl.ministru Mircea Dusa, a refuzat marti sa raspunda daca ministerul pe care il conduce a determinat cu o aproximatie de doi kilometri locul unde a cazut avionul pilotat de Adrian Iovan, accident in urma caruia si-au pierdut viata doua persoane. De notat ca reporterul i-a adresat de trei ori aceeasi intrebare iar Mircea Dusa a refuzat de fiecare data sa raspunda.
Adevărul este acum altul?
Avem sau nu avem acces la informațiile care nu sunt secrete?

5.
5.
AUTOPSIE AURELIA ION:
Medicul Beres Zsolt, şeful UPU a Spitalului Clinic Judeţean din Oradea şi al SMURD Bihor, a fost coordonatorul în teren al primelor operaţiuni de evaluare a stării de sănătate a supravieţuitorilor tragediei aviatice din Munţii Apuseni.
Iata ce spunea acum vreo doua zile domnul doctor Zsolt, primul expert care a evaluat ranitii.
“De când am participat la acea operaţiune, sunt obosit de hărmălaia mediatică, să aud că pilotul şi studenta din avion au murit de hipotermie pentru că nu s-a ajuns la timp la locul prăbuşirii. Eu nu am făcut autopsia, dar judecând clinic şi ţinând cont şi de experienţa mea de salvator montan şi speo, nu cred că pilotul şi studenta ar fi supravieţuit nici dacă salvatorii ar fi ajuns la ei în 30 de minute”.

Rezultatul autopsiei arata ca studenta la medicina militara Aurelia Ion a murit inghetata ca urmare a temperaturilor scazute din Muntii Apuseni, corpul victimei avand temperatura de 18 grade celsius cand a fost gasita de echipele de interventie. Acest rezultat reprezinta o palma grea peste fata celor responsabili cu astfel de situatii, (e.g. institutii ca Romatsa, ISU, Ministerul Apararii, Guvern, etc) care ar trebui sa se simta foarte jenati ca cineva a supravietuit unui accident aerian dar a murit ulterior de frig la doar cativa kilometri de cea mai apropiata asezare umana.

CERTIFICAT MEDICO-LEGAL AURA ION: Raportul medical constatator al decesului incheie cursa indoielilor si suspiciunilor. E scris clar, negru pe alb: “Expunere îndelungată la temperaturi scăzute. Moarte prin accident aviatic”.

Documentul a fost semnat de Şeful Serviciului de Medicină Legală Alba, medicul Gheorghe Vieru, cel care a efectuat necropsia.

De ce a mințit dl.Szolt?

Repet, pentru penibilii de la butoane: În 1912 supraviețuitorii vasului Titanc au fost găsiți în patru ore și jumătate în mijlocul Atlanticului, în beznă. 102 ani mai târziu, undeva în România ai nevoie de 7 ore ca să găsești un avion care emite semnal… Alo, ăla de la Romatsa, te mai deranjează zgomotul din căști?!

6.
Ce declară doctorul Sorin Ianceu, unul dintre supraviețuitori:

”Doctorul Calu şi-a dat foc costumului de sală, pe care l-a aprins cu ajutorul unui parfum. Am reuşit să ţinem aprins un foc, să ne încălzim cât de cât. Am adus-o şi pe Aura aproape de foc, dar nu o puteam ridica de jos. Avea o leziune de coloană cervicală, era tetraplegică. Nu o puteam ţine în picioare. Cum am fi putut să o ajutăm altfel? Am acoperit-o, i-am dat hainele de pe noi, am adus-o lângă foc. Din nefericire, după patru ore şi jumătate, sau cinci ore de la prăbuşire, a intrat în stop cardiorespirator. Radu Zamfir a încercat cu disperare să o salveze. I-a făcut masaj cardiac şi manevre de resuscitare 40 şi ceva de minute. Când au venit salvatorii, am ales ca unul să rămână cu noi, iar doi să plece cu Radu Zamfir şi cu Aura. Să-i mai acordăm încă o şansă. Am luptat toţi pentru acest copil până în ultimul moment”, a povestit Ianceu.

Deci Ponta&comp. mint cu nerușinare. Aura nu a murit când spun ei!

Medicul a mai spus că a comunicat la numărul unic de urgenţă poziţia avionului: „Telefoanele mele s-au distrus în momentul impactului. Nu le-am putut folosi.[ Am vorbit la 112, dar de pe telefonul doctorului Zamfir. B]Le-am spus inclusiv că dacă pleacă din Horea spre Beliş pe drumul 1R, la jumătatea distanţei, pe partea dreaptă, ne aflăm prăbuşiţi. Ştiam localităţile între care s-a prăbuşit avionul.[/B] Ar trebui să existe aceste înregistrări. În acele momente, nu ne-am gândit să ne înregistrăm telefoanele ca să ne justificăm. Cei de la 112 ne tot cereau coordonate GPS. Eu nu ştiu să ofer coordonate GPS dintr-un smartphone. Am încercat să scoatem coordonatele din aplicaţia Google Maps, coordonate pe care le-am furnizat. Ni s-a spus că trebuie să aşteptăm un SMS de la un operator de telefonie mobilă care să conţină şase cifre, pe care să îl dăm mai departe şi în funcţie de acesta ne vor localiza. Eu nu îmi aduc aminte să fi primit vreun mesaj”.

Era suficient să intre pe net, pe google maps și să introducă: 46.6023, 22.98421
și le arăta MARE cu săgeata verde unde e localizat pe hartă, între Peștera Scărișoara și Beliș, pe 1R în partea dreaptă..
Mi-a luat 30 secunde sa le convertesc la formatul cu minute si secunde…tot prin google: 46° 36′ 8.2794″ si 22° 59′ 3.156″
Locur epavei de avion

__

Anunțuri

One Response to Cine minte și de ce?

  1. Blue Sorin says:

    Dacă România ar fi o ţară normală mulţi erau deja demişi ş trimişi în judecată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: