Constituţia, încotro?

Preluat cu acordul user-ului Cucuveaua.
Fac în continuare câteva propuneri de revizuirea a Constituţiei în calitate de cetăţean (fără cunoştinţe juridice sau de drept constituţional) ca urmare a lipsei unei dezbateri publice purtate de specialişti. O să punctez despre ce aș dori să discutăm în cadrul acestui subiect cu cei care doresc să mi se alăture:

A. Cum ar trebui modificată Constituția ca urmare a deciziei CCR privind neconstituționalitatea unor articole? Propun mai jos să nu fie modificate articolele declarate neconstituţionale de CCR, ci să se elimine neconstituţionalitatea prin modificarea şi completarea articolului 152. Aceste propuneri au fost făcute anterior publicării motivării CCR, dar rămân de actualitate.

B. Ce alte modificări ale Constituției sunt necesare?
Eu personal cred că sunt unele omisiuni sau erori care mă deranjează, şi care ar impune o revizuire mai profundă a Constituţiei:
1. Curtea Constituțională rămâne în continuare o instituție nereformată si nesupusă niciunui control (pământean). O să explicitez mai jos.
2. În România, spre deosebire de alte ţări cu democraţii avansate, alegătorii au doar dreptul de a alege, nu şi dreptul de a-i revoca pe cei aleşi. Propun includerea acestui drept ca drept fundamental al cetăţenilor cu drept de vot şi reglementarea exercitării lui prin lege.
3. Membrii unor instituţii (CCR, CSM, ş.a.) nu pot fi revocaţi de cei care i-au numit. Propun includerea de prevederi în acest sens în Constituţie, iar unde este cazul, să se consemneze restricţionarea inamovibilităţii faţă de acest drept de revocare.
4. Răspunderea tuturor autorităţilor publice pentru actele publice emise trebuie consemnată în Constituţie, cu răspunderea personală a decidenţilor, dar şi pentru daunele produse prin activitate sau inactivitate. Până acum cam nimeni nu a răspuns pentru nimic.
5. Art. 21 – Accesul liber la justitie, mi se pare limitativ ca arie: „(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.”. Propun înlocuire cu „(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, ale colectivităţii sociale, profesionale sau etnice din care face parte sau ale întregului popor.”.
Propun şi adăugarea „(5) Orice act public care nu a fost adoptat prin referendum poate fi atacat în justiţie de persoanele lezate direct sau indirect”.
6. Parlamentul rămâne singura instituție care poate să își stabilească/aprobe singură bugetul. Propun ca bugetul Parlamentului să fie stabilit de Guvern, cu avizul consultativ al Preşedintelui Parlamentului. Bugetul Parlamentului va fi promovat prin ordonanţă de urgenţă. Parlamentul poate modifica această OUG doar în sensul micşorării sumelor prevăzute în buget. În cazul în care Parlamentul respinge OUG sau majorează sumele din buget, Preşedintele dizolvă Parlamentul pentru că împiedică funcţionarea statului.
7. Dreptul de proprietate privată – Trebuie clarificat sintetic în Constituţie şi detaliat prin lege ce înseamnă proprietate dobândită ilicit sau de provenienţă ilicită. Dacă nu se face acest lucru CCR va declara confiscările ca fiind neconstituţionale. Voi explicita succint mai jos.
8. Dizolvarea Parlamentului să se poată face de către Preşedinte şi în alte situaţii (de ex. dacă constată un blocaj al activităţii acestuia, ş.a.).
9. Art. 148 – Integrarea in Uniunea Europeana – ar trebui un articol care să specifice cine monitorizează şi armonizează legislaţia noastră cu cea europeană, ş.a. Informaţii privind această legislaţie, actualizate la zi, ar trebui să fie făcută accesibilă oricărui cetăţean.
10. Art. 124 – Infaptuirea justitiei. Propun completarea alin. 3 cu textul suprascris: „Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii şi sunt obligaţi să respecte legea în cursul judecăţii şi în luarea hotărârilor judecătoreşti.”
Art. 125 – Statutul judecatorilor. Propun adăugarea următorului aliniat: „(4) Judecatorii pierd inamovibilitatea prevăzută la aliniatul 1 dacă emit hotărâri judecătoreşti care nu respectă legea şi vor fi excluşi de CSM din corpul magistraţilor.”
Cele de mai sus au scopul de a nu se mai permite judecătorilor să ia decizii care încalcă legi/ordonanțe adoptate de Parlament/Guvern sau legislaţia europeană.
11. Eroarea de la art. 72 alin. 2, semnalată de Realitatea TV – eliminarea din „Urmarirea, perchezitia, retinerea, arestarea sau trimiterea in judecata penala a parlamentarilor … de catre Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie” a sintagmei „, arestarea”. Procurorii au drept de reţinere, nu de arestare.
12. Art.52 – Dreptul unei persoane vătămate de o autoritate publică. Propun înlocuirea prevederii „(3) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor pentru erorile judiciare savarsite.” cu „(3) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, solidar cu toate persoanele care au contribuit la săvârşirea erorii (procurori, magistraţi, martori dovediţi a fi mincinoşi, experţi care au întocmit expertize incorecte, ş.a.). Raspunderea statului nu inlatură dreptul statului de a recupera integral sumele cu care a contribuit pentru repararea prejudiciului de la cei care l-au provocat.”.
La alin. 1, propun înlocuirea sintagmei „act administrativ” cu „act public”, pentru a lărgi aria de acţiune pentru persoanele vătămate.

Aștept propunerile/completările dvs.

C. Motivarea CCR privind neconstiţuonalitatea unor propuneri ale Preşedintelui

(Paranteză, nelegată de Constituţie:
Remunerarea parlamentarilor să se facă proporţional cu prezenţa efectivă la lucrările Parlamentului, exceptând cazurile în care fac parte din delegaţii oficiale. Un parlamentar chiulangiu care a participat 1,8% la aceste lucrăriar trebui remunerat în aceeaşi proporţie.
Cheltuielile ptr. birourile din teritoriu ale parlamentarilor să fie suportate de stat numai dacă angajaţii acestora au un program de muncă pe care să îl şi respecte şi dacă parlamentarii au întâlniri regulate şi anunţate în prealabil, cu alegătorii.
)

Detaliez unele dintre cele de mai sus, adică pct. A, B.1, B.7 şi C (va fi şi acesta un text relativ lung pe care nu-l recomand persoanelor impulsive/sintezofile):

A. În legătură cu declararea de către CCR ca neconstituționalea unora dintre propunerile Preşedintelui
Din punctul meu de vedere eliminarea neconstituţionalităţii pentru majoritatea argticolelor incriminate de CCR se poate face prin completarea art. 152 care stabilește limitele revizuirii Constituției, reproduc mai jos aliniatul 2:

” (2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora.”

Slăbiciunea acestui aliniat este că este generic, astfel încât protejează fără discernământ și cetățenii onești, și infractorii cu sau fără funcții publice, și proprietatea obținută ilicit. Acest aliniat trebuie să specifice clar care sunt drepturile și libertățile fundamentale și garanțiile care nu pot fi suprimate, prin completare, precum și ce garanții nu pot fi acordate la revizuire prin adăugarea aliniatului 3:

” (2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora, prevăzute în articolele 22 – 52.
(3) Nici-o revizuire nu poate garanta proprietatea privată dobândită ilicit și nici proprietatea privată de proveniență ilicită.”

Facem referire numai la articolele 22 – 52 din Constitutie, și atât, drepturile date de funcții publice nu sunt drepturi fundamentale după cum susține CCR. O să revin mai jos, la pct. B.7 asupra proprietății ilicite.

În acest fel ar deveni constituționale:
– eliminarea tezei a doua a art.44 alin.(8) din Constitutie, potrivit careia „Caracterul licit al dobandirii se prezuma”
– modificarea alin.(2) si abrogarea alin.(3) ale art.72 care se referă la urmărirea parlamentarilor care au comis delicte
– abrogarea alin.(2) si modificarea alin.(3) ale art.109 privind delicte ale membrilor Guvernului
– modificarea alin.(6) al art.126 din Constitutie, in sensul introducerii sintagmei „precum si a celor care privesc politicile financiare si bugetare ale Guvernului, in conditiile legii contenciosului administrativ” – totuși, de examinat de specialişti dacă nu se încalcă și art. 21 Accesul liber la justitie.

Privind faptul că modificarile alin.(2) lit.a) si b) si alin.(3) ale art.133 sunt neconstitutionale, deoarece au ca efect incalcarea independentei justitiei, in contradictie cu dispozitiile art.152 alin.(1)din Constitutie, motivația CCR mi se pare trasă de păr. Reducerea în CSM a numărului de magistrați de la 14 la 10, creșterea numărului reprezentanților societății civile de la 2 la 6 sau posibilitatea ca Președintele al CSM să nu fie un magistrat nu reprezintă în opinia mea încălcarea independenței justiției. Dacă 12 magistrați nu reușesc să aleagă un președinte dintre ei, iar ceilalți 6 da, nu este o problemă constituțională. Înseamnă că cei 12 magistrați s-au împărțit în trei sau mai multe tabere având cel mult 5 membri și atunci este mai bine ca niciunul dintre ei să nu fie președinte.

În legătură cu paragraful de mai sus vă recomand cu căldură să citiți opiniile dlui Damian Miron (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8…uri.htm?cfadac=), iar per ansamblu cele ale dlui Dan Tapalagă (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8…centa-fura.htm).

B. Personal mi s-au părut pripite propunerile Guvernului de revizuire a Costituției, fără o dezbatere publică serioasă, în care să își facă publice opiniile și alți specialiști decât experții Guvernului. Din reacțiile presei am aflat că acei experți au făcut o treabă cam de mântuială. Ulterior am aflat, tot din presă, că propunerile Președenției corectează erorile propunerii guvernamentale și o completează cu propuneri de substanță. Până de curând nu m-am documentat în privința acestor propuneri și a celor ce au urmat. În prezent mă gândesc că ceva nu este în ordine. Experții Președintelui chiar nu au anticipat obstacolele pe care le va pune art. 152? Dacă nu, fie nu sunt experți, fie au acționat extrem de superficial, dacă da, no comment.
Ieri m-am întrebat: Ce mă deranjează pe mine, ca simplu cetățean, la actuala Constituție? Instantaneu au apărut pct. 1 și 7, după care, spicuind frugal prin Constituţie, au mai răsărit câteva pe care le-am consemnat în prima parte a postării
Luaţi cele scrise ca o provocare la discuţie, oricum nu ne va băga cineva în seamă.

B.1. Curtea Constituțională rămâne în continuare o instituție nereformată si nesupusă niciunui control (pământean)
Pentru mine CCR a acționat adesea ca o instituție pecingine a României. O să trec peste enervarea pe care mi-o provocau deciziile diametral opuse luate de CCR în raport cu decizii anterioare ale ei, senzația de ala-bala prin care o decizie era favorabilă puterii și următoarea opoziției. Ceea ce nu pot să îi iert CCR este decizia, calp motivată în opinia mea, de a nu se reduce pensiile cu 15%. A urmat majorarea TVA cu efect asupra întregii populației, apoi inflația care a diminuat puterea de cumpărare a tuturor. Cred că pe ansamblu pensionarii au plătit mai mult decât dacă li s-ar fi redus temporar pensiile.
Îl citez pe dl Băsescu (http://www.hotnews.ro/stiri-esential…ensiile-15.htm ):
„Marirea TVA ne va face sa ne taraim inca 2-3 ani de acum inainte. A fost o greseala pe care o vom plati inca cativa ani”.
Cum va plăti CCR? Nicicum, poate să facă orice prostie şi ea devine obligatorie pentru întreaga naţie. Iar naţia trebuie să tacă chitic de la Preşedinte până la ultimul cetăţean.
Îl citez cu plăcere și pe dl Vlad Perju (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8…muri-criza.htm ):
„… Curtea si-a extins jurisdictia asupra masurilor economice ale guvernului. Din aceasta persectiva, analiza constitutionala se supraimpune deciziilor economice ale guvernului ca o camasa de forta. Insa coalitia de guvernamant, nu judecatorii constitutionali, raspund politic in fata populatiei pentru aceste masuri. Curtea se afla aici in ipostaza exercitarii unor puteri pentru care nu este nici calificata, nici raspunzatoare”.
Am examinat tabelul comparativ întocmit de hotnews privind propunerile de modificare a Constituției (http://media.hotnews.ro/media_server…esedintiei.pdf ), pentru a vedea ce articole privind Curtea Constituțională se modifică/adaugă/abrogă. Stupoare, singura modificare este înlocuirea unui adjectiv în articolul 146.
Aici Guvernul și Președintele ar fi trebuit să facă propuneri de reformare și control a CCR (precum şi de reformare a altor instituţii ale statului, şi de clarificare a unor probleme legate de relaţiile şi raporturile dintre ele – s-au făcut unele propuneri, dar cred că sunt insuficiente), în opinia mea. Personal nu mă simt în măsură să fac propuneri de reformare a CCR. Am citit opiniile pertinente ale dlui Vlad Perju (http://www.hotnews.ro/stiri-esential…ale-partea.htm ; http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8…nalismului.htm ), opinii cu o arie mai largă decât CCR, personal preiau o singură propunere de reformare a CCR: eliminarea controlului anterior (precum si a solutionarii conflictelor dintre autoritatile publice. Subscriu la această propunere. Celelalte propuneri ale dlui Perju sunt mult mai importante şi ar trebui avute în vedere la revizuirea Constituţiei (nu le sintetizez aici pentru a nu le deforma sau sărăci în conţinut).
Am făcut în prima parte a postării propuneri mai generale care se referă şi la CCR şi care ar asigura răspunderea personală a decidenţilor, posibilitatea de atacare în justiţie a deciziilor CCR, posibilitatea de revocare a membrilor CCR.

B.7. Dreptul de proprietate privată
Este necesar să se clarifice ce înseamnă proprietate dobândită ilicit. Personal văd două aspecte:
– proprietate dobândită prin mijloace ilicite (acte false, excrocare, ş.a.)
– proprietate dobândită cu mijloace ilicite, prin aceste înţelegînd nu numai cele dobândite ilicit ci şi cele generate licit din mijloace ilicite
Exemplific „generate licit din mijloace ilicite”: O persoană a furat 500.000 EUR. A făcut 2 ani de puşcărie, nimeni nu i-a cerut să restituie ceva, după care a devenit investitor. Afacerea s-a dezvoltat, a înfiinţat sau achiziţionat alte societăţi, are acum o avere estimată la 100 milioane EUR?
Întrebare: Dacă se pune problema de confiscare a proprietăţilor ilicite, care este valoarea lor: 500.000 EUR sau 100 milioane EUR?
În opinia mea 100 milioane EUR. Dvs. aveţi altă opinie?

C. Motivarea CCR privind neconstiţuonalitatea unor propuneri ale Preşedintelui poate fi găsită la:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-9010111-curtea-constitutionala-publicat-motivarea-deciziei-privind-proiectul-revizuire-constitutiei-eliminarea-prezumtiei-caracterului-licit-dobandirii-averii-insemna-detinatorul-unui-bun-supus-unei-insecurit.htm

Notă: Extrasele din motivarea CCR vor fi scrise cu litere aldine suprascrise (Italic & Bold), iar comentariile personale cu text normal, unele accentuări vor fi făcute cu text suprascris (Bold), iar citatele cu litere aldine.

1. CCR despre neconstitutionalitatea eliminarii prezumtiei de dobandire licita a averilor
Curtea constata ca eliminarea tezei a doua a art.44 alin.(8) din Constitutie, potrivit careia ‘Caracterul licit al dobandirii se prezuma’ este neconstitutionala, deoarece are ca efect suprimarea unei garantii a dreptului de proprietate, incalcandu-se astfel limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie.
Fals: a nu declara în Constituţie prezumţia că proprietatea este licită nu încalcă dreptul de proprietate, pur şi simplu nu se mai garantează că orice proprietate este licită, pentru că în fapt aşa interpretează CCR teza a doua din art. 44 alin. (8). Art. 152 alin. (2) limitează revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte „suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora”, dar nicăieri în Constituţie nu scrie explicit că se garantează proprietăţile obţinute ilicit. Pentru ca acest lucru să fie clar, am propus mai sus (la pct. A) adăgarea la art. 152 a aliniatului:
„(3) Nici-o revizuire nu poate garanta proprietatea privată dobândită ilicit și nici proprietatea privată de proveniență ilicită.”

Aceasta prezumtie se intemeiaza si pe principiul general potrivit caruia orice act sau fapt juridic este licit pana la dovada contrarie, impunand, in ce priveste averea unei persoane, ca dobandirea ilicita a acesteia sa fie dovedita. Retinand ca prin propunerea de revizuire se urmareste rasturnarea sarcinii probei privind caracterul licit al averii, in sensul ca averea unei persoane este prezumat ca fiind dobandita ilicit, pana la dovada contrarie facuta de titularul ei, precum si faptul ca securitatea juridica a dreptului de proprietate asupra bunurilor ce alcatuiesc averea unei persoane este indisolubil legata de prezumtia dobandirii licite a averii, iar inlaturarea acestei prezumtii are semnificatia suprimarii unei garantii constitutionale a dreptului de proprietate, Curtea a constatat neconstitutionalitatea acestei propuneri.
În ceea ce priveşte referirea CCR la „principiul general potrivit caruia orice act sau fapt juridic este licit pana la dovada contrarie” ştiam că CCR judecă în baza Constituţiei nu a unor principii generale. În ce articol din Constituţie este scris acest principiu? Am căutat în Constituţie sintagma fapt juridic şi nu am găsit-o. În cazul în care o persoană este bănuită de încălcarea legii i se acordă prezumţia de nevinovăţie, dar se cercetează faptele. De ce să nu se cerceteze similar şi dobândirea proprietăţii de către persoane la care valoarea proprietăţilor depăşeşte vizibil valoarea veniturilor declarate conform legii, respectând principiul general de prezumţie a dobândirii licite?
Afirmaţia că „averea unei persoane este prezumat ca fiind dobandita ilicit, pana la dovada contrarie facuta de titularul ei ” nu are niciun fundament şi este excesivă; faptul că nu se mai prezumă în Constituţie că proprietatea este licită nu înseamnă contrariul. Legat de probarea de către titular formularea este inexactă, deoarece este logic ca titularul să colaboreze cu organele de cercetare, pentru că această sarcină nu trebuie să fie exclusivă a niciuneia dintre părţi. Organele de cerctetare pot obţine (şi scuti astfel persoana investigată de acest efort) toate declaraţiile de venit ale familiei investigate. Dar a trage concluzii doar după aceste documente nu ar fi corect, pentru că ar leza respectiva persoană: poate să aibă venituri încă nedeclarate realizate în anul în curs (sau chiar şi în anul precedent), subiectul ar fi putut fi recent beneficiarul unor donaţii, moşteniri, ş.a. De fapt i se acordă celui investigat dreptul de a se apăra, de a dovedi provenienţa licită a proprietăţilor.
În fapt este similar cu ceea ce se întâmplă la cercetarea celor presupuşi a fi încălcat legea, li se îngăduie să se apere aducând probe (martori, înscrisuri, ş.a.).
Remarcabil în argumentarea de mai sus a CCR este că nu se bazează pe niciun articol din Constituţie.

Eliminarea din Constitutie a prezumtiei caracterului licit al dobandirii averii, fapt ce constituie o garantie a dreptului de proprietate al persoanei, ar insemna ca detinatorul unui bun ar fi supus unei insecuritati continue, intrucat, ori de cate ori s-ar invoca dobandirea ilicita a acestuia, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmatia, ci detinatorului bunului.
Nu mai reiau justificarea că „prezumtia caracterului licit al dobandirii averii” = „constituie o garantie a dreptului de proprietate al persoanei” este o aberaţie. Nu revin nici la cine face sarcina probei, opinie atât de îndepărtată de realitatea concretă. Remarc caracterul melodramatic-duios al acestei fraze: „detinatorul unui bun ar fi supus unei insecuritati continue”. Cine dintre următorii deţinători de bunuri ar fi supuşi unei insecurităţi continue:
– salariatul ale cărui venituri sunt declarate de angajator la administraţia financiară şi care pentru majoritatea bunurilor apelează la rate?
– întereprinzătorul care îşi declară toate veniturile la fisc şi toate acestea pot fi atestate prin documente ale unor societăţi?
– demnitarul care îşi declară anual veniturile şi care se află permanent în această privinţă sub lupa ANI?
Presupun că niciunul dintre cei de mai sus. Chiar nu ştiu la cine s-a gândit CCR când s-a referit la insecuritatea continuă.
O altă afirmaţie bizară este că „ori de cate ori s-ar invoca dobandirea ilicita a acestuia”. Scenariul ar fi următorul: organul de cercetare investighează dacă un anumit bun a fost dobândit licit sau nu. Proprietarul dovedeşte că acel bun a fost obţinut licit. Organul de cercetare atestă că bunul este dobândit licit, după care periodic reia investigarea. Absurd!

în continuare o să dau un exemplu ipotetic:
Un funcţionar care a ieşit la pensie, fără să fie niciodată subiectul unei cercetări, se retrage în pălăţelul lui. Este muţumit, a făcut şi pentru copii lui 5 viloance din modestul lui salariu. Este vizibil că ar fi trebuit să aibă un salariu de 100 de ori mai mare pentru a le realiza.
Ce facem? În opinia CCR ar trebui să prezumăm că toate aceste proprietăţi au fost dobândite licit şi, dat fiind că nu putem depista nici-o faptă de încălcarea legii, să-l lăsăm în pace.
Sunteţi de acord cu CCR?
Precizez că acord prezumţia de obţinere licită de către acel funcţionar a tuturor bunurilor.

2. CCR despre neconstitutionalitatea eliminarii imunitatii parlamentare
Reglementarea constitutionala a imunitatii parlamentare este justificata de necesitatea protectiei mandatului parlamentar, ca garantie a infaptuirii prerogativelor constitutionale si, totodata, o conditie a functionarii statului de drept. In activitatea sa, parlamentarul trebuie sa se bucure de o reala libertate de gandire, expresie si actiune, astfel incat sa-si exercite mandatul in mod eficient.
În Constituţie se specifică la art. 72 că „Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului”, asta înseamnă imunitate parlamentară. În esenţă CCR apreciază că şi parlamentarii suspectaţi de a fi infractori „trebuie sa se bucure de o reala libertate de gandire, expresie si actiune”, tocmai în cazuri în care acţiunile respectivilor ar trebui să fie stopate.

Institutia imunitatii parlamentare este reglementata atat sub forma imunitatii pentru opinii, fiind general admis faptul ca nici un parlamentar nu poate sa fie urmarit, civil sau penal, pentru declaratiile facute si voturile exprimate in exercitiul mandatului, cat si a imunitatii materiale, denumita si imunitate relativa, neprofesionala sau inviolabilitate, fiind admis, de regula, ca un parlamentar nu poate fi arestat, cercetat sau urmarit in materie penala, fara autorizarea Camerei din care face parte…
Întreb CCR în care articole din Constituţie se definesc imunitatea materială şi imunitatea relativă? În Constituţie cuvântul imunitate apare de două ori, prima dată cu privire la parlamentari, a doua oară privind Preşedintele. Din nou CCR argumentează o decizie fără să se bazeze pe Constituţia României.
Legat de exemplele date de CCR din alte constituţii, ce prevede Constituţia SUA în privinţa imunităţii parlamentare? Am căutat în textul acestei Constituţii cuvântul immunity şi nu l-am găsit (mărturisesc că nu l-am căutat şi în amendamente). De ce n-ar fi constituţia celei mai avansate democraţii de pe glob o referinţă şi pentru noi?

Eliminarea oricareia dintre aceste forme ale imunitatii parlamentare are ca efect direct suprimarea unei garantii care priveste atat mandatul Camerelor, cat si al fiecarui parlamentar in parte, cu consecinte grave asupra indeplinirii de catre Parlament a rolului sau constitutional. In ceea ce priveste persoana care ocupa demnitatea publica de parlamentar, eliminarea oricareia dintre aceste forme ale imunitatii parlamentarea are ca efect suprimarea garantiilor unor drepturi si libertati fundamentale, respectiv libertatea individuala si libertatea de exprimare.
CCR continuă argumentaţia ilogică făcând referire la forme ale imunităţii parlamentare neprevăzute în Constituţie. În plus faptul că ar fi anchetat-arestat un parlamentar infractor ar avea „consecinte grave asupra indeplinirii de catre Parlament a rolului sau constitutional” (!). Adică Parlamentul nu ar mai putea să funcţioneze fără parlamentarii infractori? Aberant.
Stupefiant este şi argumentul că „eliminarea oricareia dintre aceste forme ale imunitatii parlamentarea are ca efect suprimarea garantiilor unor drepturi si libertati fundamentale, respectiv libertatea individuala si libertatea de exprimare”. Înţeleg că pentru CCR imunitatea dată de Constituţie „Deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului” nu este suficientă. Prin aceasta CCR excede Constituţia.

Pentru aceste considerente, si vazand ca prin proiectul legii de revizuire a Constitutiei este eliminata inviolabilitatea parlamentarului, adica acea imunitate de procedura care protejeaza parlamentarul impotriva urmaririlor penale abuzive sau vexatorii, institutia imunitatii parlamentare fiind astfel golita de continut, Curtea constata ca modificarea propusa sub acest aspect este neconstitutionala, deoarece are ca efect suprimarea unei garantii a unui drept fundamental al persoanei care ocupa o demnitate publica, incalcandu-se astfel limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie.
Concluzie nefundamentată: art. 152 alin. 2 garantează drepturile fundamentale, adică cele cuprinse în art. 22 – 52, nu drepturi ale persoanelor care ocupă funcţii publice.
Deasemenea CCR deplânge că „este eliminata inviolabilitatea parlamentarului”. La ce articol se referă CCR? În Constituţie inviolabilitate apare o singuă dată şi se referă la domiciliu, substantiv care nu este sinonim cu parlamentar.
Interesantă este şi afirmaţia că este „eliminata inviolabilitatea parlamentarului, adica acea imunitate de procedura care protejeaza parlamentarul impotriva urmaririlor penale abuzive sau vexatorii”. Reamintesc că în propunerea prezidenţială urmărirea, perchiziţionarea şi reţinerea pot fi făcute numai de Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie. Prin această argumentaţie CCR aruncă un vot de blam asupra celui mai înal Parchet al tării, pentru că prezumă că poate acţiona abuziv sau vexatoriu. Este corect? CCR nu respectă un principiu general valabil, prezumţia de nevinovăţie (a procurorilor).

În preambul, care presupun că aparţine tot CCR, se afirmă că „eliminarea imunitatii parlamentare ar avea ca efect direct suprimarea unei garantii care priveste atat mandatul Camerelor, cat si al fiecarui parlamentar in parte, cu consecinte grave asupra indeplinirii de catre Parlament a rolului sau constitutional”. Halucinat! Şi nemotivat.

3. CCR despre modificarile privind componenta CSM
Curtea constata ca indeplinirea rolului constitutional al Consiliului Superior al Magistraturii, acela de garant al independentei justitiei, precum si a principalelor atributii care privesc cariera si raspunderea disciplinara a magistratilor, presupune ca judecatorii si procurorii sa aiba o pondere corespunzatoare imperativului constitutional, consacrat de art.133 alin.(1). Asa fiind, in virtutea atributiilor Consiliului Superior al Magistraturii, componenta acestui organism trebuie sa reflecte specificitatea acestei activitati, calitatea de magistrati a membrilor – asa cum o impune insasi titulatura acestui organism suprem de reprezentare, care cunosc in mod direct implicatiile activitatii desfasurate de aceasta categorie profesionala, fiind definitorie pentru hotararile pe care le adopta Consiliul.
CCR se referă la art. 133 alin (1) ca fiind un imperativ constituţional. Deci CCR consideră că această proprţie 10 magistraţi – 2 reprezentanţi ai societăţii civile (la care se adaugă 2 magistraţi şi ministrul justiţiei) este imuabilă? Care sunt argumentele CCR privind faptul că ponderea propusă de Preşedinte este necorespunzătoare? De ce nu ne dă CCR exemple din alte tări, după cum a mai făcut-o?
Dintr-o postare a dlui Damian Miron (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8936526-curtea-constitutionala-stngul-drepturi.htm?cfadac=) reiese că:
„În Italia, raportul între magistrați și ne-magistrați în CSM este 2:1, similar cu cel propus de președinte. În Franța raportul e 1:1, la fel stau lucrurile și în Belgia.”
Înţeleg în urma argumentaţiei CCR că în Franţa şi Belgia independenţa justiţiei este serios ameninţată.
CCR argumentează că „componenta acestui organism trebuie sa reflecte specificitatea acestei activitati, calitatea de magistrati a membrilor”. De fapt atribuţiile CSM sunt stabilite prin art. 134:
„(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiari, in conditiile legii.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata, prin sectiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica. In aceste situatii, ministrul justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu au drept de vot.
(3) Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii in materie disciplinara pot fi atacate la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste si alte atributii stabilite prin legea sa organica, in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei.”
În fapt reprezenţii societăţii civile ar fi implicaţi în activităţile de la alin. 1 şi 4, adică numirea judecătorilor şi alte atribuţii privind independenţa justiţiei, presupun că şi în aplicarea unor sancţiuni. Aceste activităţi pot fi prestate şi de nespecialişi în justiţie. În opinia mea o participare mai largă a membrilor societăţii civile ar tempera solidaritatea cu magistraţi beţi-mangăsau cu comportament social neadecvat. Poate că sunt cazuri în care colegi magistraţi au făcut tot posibilul ca magistraţi în culpă să fie absolviţi în justiţie de astfel de fapte.

„Majorarea numarului membrilor reprezentantilor societatii civile, deci a persoanelor din afara sistemului judiciar, si schimbarea proportiei de reprezentare in Consiliu, are consecinte negative asupra activitatii sistemului judiciar. Mai mult, se ajunge la situatia in care acesti membri dobandesc un rol important in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor, ceea ce reprezinta o ingerinta a politicului in justitie, imprejurare ce este de natura a anihila garantia constitutionala referitoare la independenta justitiei.”
Păstrez aici suprascrierea (bolduirea) CCR pentru că este relevantă.
Reprezentanţii societăţii civile vor afecta activitatea sistemului judiciar, ne spune CCR. Adică a întregului sistem judiciar. Adică prin participarea alături de un grup majoritar de magistraţi (12) cei 6 vor periclita acest sistem. Absurd!
CCR mai afirmă că „acesti membri dobandesc un rol important in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor”. Cum pot dobândi 6 reprezentanţi ai societăţii civile un rol important în raport cu 12 magistraţi? Din nou, Absurd!
Cheia de boltă este afirmaţia că reprezintă o „ingerinta a politicului in justitie, imprejurare ce este de natura a anihila garantia constitutionala referitoare la independenta justitiei”. Adică CCR consideră că reprezentanţii societăţii civile sunt reprezentanţi ai politicului.Prin această afirmaţie CCR afirmă că reprezentanţii nominalizaţi de Parlament şi de Preşedinte sunt reprezentanţi ai politicului, nu ai societăţii civile. În urma acestei motivări deduc că CCR reprezintă integral interese politice, dat fiind că membrii ei sunt numiţi de Senat, Camera Deputaţilor şi de Preşedinte. În baza acestui raţionament al CCR deduc că ordinea constituţională din România este sever ameninţată dat fiind că membrii CCR au fost cu toţii desemnaţi politic.

Independenta justitiei este afectata si de posibilitatea ca presedintele CSM sa fie ales dintre membrii reprezentanti ai societatii civile, considera judecatorii constitutionali.
De ce? Este un mod injurios de a-i privi pe reprezentanţii societăţii civile. Şi cum ar putea alege cei 6 un preşedinte al CSM, decât dacă cei 12 ar forma grupuleţe adverse, sau magistraţi ar recunoaşte că unul dintre reprezentanţii societăţii civile merită să fie preşedinte al CSM.

Curtea Constitutionala nu este de acord nici cu dispozitia privind caracterul definitiv si irevocabil al hotararilor CSM, aratand ca aceasta modificare incalca principiul accesului liber la justitie, deoarece impiedica persoanele afectate de deciziile CSM sa faca apel la instante.
SUBSCRIU INTEGRAL LA ACEASTĂ PROPUNERE A CCR.
DEASEMENEA SOLICIT CA ŞI HOTĂRÂRILE CCR SĂ FIE ATACABILE ÎN JUSTIŢIE.
Am motivat acest lucru în postarea iniţială. Nu pot uita dezastrul provocat de CCR privind declararea ca neconstituţională reducerea pensiilor cu 15%. CCR a declarat neconstituţională o decizie executivă, CCR devenind ad-hoc un factor executiv dominant asupra guvernului, cu consecinţe dramatice asupra evoluţiei economiei României.
N.B.: Guvernul Boc a ridicat mingea la fileul CCR trâmbiţând reducerea cu 15% a pensiilor în loc să anunţe modificarea temporară a modului de calcul a punctului de pensie ca urmare a crizei economice.

4. CCR solicita sa se poata pronunta din oficiu asupra recursurilor in interesul legii adoptate de ICCJ
Curtea Constitutionala a Romaniei solicita ca, in textul revizuit al Constitutiei, sa fie introdus un nou articol, prin care sa primeasca o noua atributie, respectiv aceea de a se putea pronunta, din oficiu, asupra recursurilor in interesul legii adoptate de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
NUUUUUUUUUUUU! Vă rog să nu ne periclitaţi patria. Acest lucru va fi posibil când CCR va deveni matură. Interpretările ciudate, unele înafara Constituţiei, mă fac să recomand cu căldură SĂ NU LE ACORDAŢI ACEST DREPT.

5.CCR: Dreptul Camerelor si a presedintelui de a cere urmarirea penala a ministrilor, o garantie menita sa ocroteasa interesul public
Cerand urmarirea penala a unor membri ai Guvernului sau refuzand sa dea curs unei sesizari in acest sens, Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei isi asuma raspunderea politica pentru temeinicia deciziei lor”, sustin judecatorii Curtii in legatura cu modificarea propusa in proiect potrivit careia reglementarea raspunderii penale a membrilor Guvernului, pentru fapte savarsite in exercitiul functiei lor, se stabileste prin lege organica, iar urmarirea si trimiterea in judecata a acestora se realizeaza numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, eliminandu-se astfel dreptul exclusiv al celor doua camere si a sefului statului de a cere urmarirea penala in cazul ministrilor.
Propunrea prezidenţială: „Raspunderea penala a membrilor Guvernului, pentru fapte savarsite in exercitiul functiei lor, se stabileste prin lege organica. Competenta de judecata apartine inaltei Curti de Casatie si Justitie”.
Decizia din acest paragraf a CCR afectează independenţa justiţiei.
CCR încearcă să stabilească cortine de protecţie şi pentru demnitari, după cum o doreşte şi pentru parlamentari. Fonduri imense au fost risipite de-a lungul timpului de respectivii guvernanţi ŞI NIMENI NU A RĂSPUNS NICIODATĂ de nimic.

Cerand urmarirea penala a unor membri ai Guvernului sau refuzand sa dea curs unei sesizari in acest sens, Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei isi asuma raspunderea politica pentru temeinicia deciziei lor, sustin judecatorii Curtii in legatura cu modificarea propusa in proiect potrivit careia reglementarea raspunderii penale a membrilor Guvernului, pentru fapte savarsite in exercitiul functiei lor, se stabileste prin lege organica, iar urmarirea si trimiterea in judecata a acestora se realizeaza numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, eliminandu-se astfel dreptul exclusiv al celor doua camere si a sefului statului de a cere urmarirea penala in cazul ministrilor.
Din nou CCR determină o ingerinţă a politicului în Justiţie. În opinia mea CCR pune independenţa justiţiei ba întrun taler, ba în altul, fără nici-o logică (ca să respect prezumţia de nevinovăţie).

6. Curtea Constitutionala: Ar trebui eliminata exceptia privind cumulul calitatii de parlamentar si de membru al Guvernului
Curtea Constitutionala apreciaza ca ar trebui eliminata exceptia privind cumulul calitatii de parlamentar si de membru al Guvernului, intrucat mentinerea dispozitiei determina lipsa de eficienta a prevederilor constitutionale, potrivit carora Executivul raspunde politic numai in fata Parlamentului.
Motivaţie subţire: ce determină lipsa de eficienţă a prevederilor constitutionale în cazul ministrului-parlamentar când acesta răspunde în faţa a sute de parlamentari?

Potrivit proiectului legii de revizuire, alin.(1) al art.71 din Constitutie reglementeaza un nou caz de incompatibilitate, acela dintre calitatea de membru al Parlamentului si membru al Parlamentului European, propunere justificata si care nu pune in discutie limitele revizuirii Constitutiei, arata Curtea Constitutionala in decizia sa referitoare la revizuirea Legii fundamentale.
OK!

Curtea arata ca, pentru a da expresie principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat si a asigura deplina efectivitate a textului constitutional in sensul asigurarii independentei membrilor Parlamentului si a protejarii Legislativului impotriva influentelor Executivului, alin.(2) al art.72 ar trebui modificat, in sensul eliminarii exceptiei pe care o instituie in prezent si care permite cumulul calitatii de parlamentar si de membru al Guvernului.
Se prezumă că membrii Executivului influenţează membrii Legislativului dacă sunt şi membrii ai Parlamentului (!). Este o acuzaţie gravă şi nefondată la adresa membrilor Guvernului şi ar trebui taxată ca atare.

Mentinerea acestei dispozitii ar determina lipsa de eficienta a prevederilor constitutionale cuprinse in art.109 alin.(1), potrivit carora „Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate”, subliniaza CC.
Bla-bla-bla! Bla-bla-bla! Niciun argument pertinent.