Ingerii pazitori in viata lui Padre Pio

Ingerii pazitori in viata lui Padre Pio

Padre Pio (1887-1968)

Padre Pio a fost si ramane omul sperantei. De-a lungul intregii sa le existente, in mijlocul celor mai mari si mai obscure dificultati, a continuat mereu sa priveasca inainte cu optimism, incredere si iubire. Avea initiative marete si o credinta care provoca miracolele. Era un om care credea in progres: spitalul sau in slujba bolnavilor s-a aflat in frunte, inca de la inceput.Viata lui privata n-a fost niciodata inrobita in fata conventiilor sau a regulilor lipsite de sens.

Era de o foarte blanda afectiune. Iubea oamenii. Plangea alaturi de cei disperati, suferea pentru ei, radea cu cei ce erau multumiti.

Pe 20 septembrie 1918, pe un munte golas si sterp, intr-un decor sarac din punct de vedere social si lipsit de semnificatie, s-a petrecut unul din cele mai importante evenimente mistice din toate timpurile: imprimarea stigmatelor lui Isus Cristos pe trupul acelui biet calugar capucin.
In istoria crestina, prin termenul de stigmare se intelegere fenomenul de reproducere totala sau partiala a celor 5 rani a lui Cristos pe trupul unor sfinti sau a unor personaje mistice.

Din punct de vedere religios, Padre Pio are o maretie indiscutabila. Cu stigmatele care le-a purtat toata viata si cu celelalte suferinte fizice si morale, Padre Pio atrage atentia oamenilor asupra trupului lui Isus ca mijloc de mantuire.

In vremea noastra, ispita de a uita realitatea trupului lui Cristos e foarte mare. Iar Dumnezeu ne-a trimis acest om cu datoria de a ne reaminti adevarul.

Dar Padre Pio nu e doar un mare sfant. In el se regasesc toate fenomenele tipice ale fenomenelor yoga, ale doctrinelor orientale, ale lumii paranormale: bilocatia, levitatia, citirea gandurilor, premonitia, clarviziunea.

Prietenului sau Angelo Battisti, care il intreba in legatura cu aceste fapte, intr-o zi i-a spus: “Angiolino, eu sunt o taina chiar si pentru mine insumi.”

Dupa moartea sa, faima lui Padre Pio a crecut mereu. I-au fost deja dedicate 200 de monumente. “Grupurile de rugaciune” care s-au inspirat din opera lui apar cu miile in lume. Are admiratori si credinciosi chiar si printre protestanti, anglicani, hindusi, budisti. E un om care va fi tot mai iubit de catre oameni. E destul sa incepi sa-l cunosti pentru a fi fascinat de el.

Sfantul Padre Pio si ingerul pazitor

Padre Pio avea o cu totul deosebita, delicata, respectoasa devotiune pentru ingerul pazitor. “Micul sau tovaras din copilarie”, “bunul ingeras”, i-a fost intotdeana de ajutor. A fost un prieten ascultator, prompt, punctual, care, ca un mare maestru de sfintenie, a exercitat asupra lui o continua stimulare de a progrsa in exersarea tuturor virtutilor.

Actiunea lui asidua si discreta i-a fost calauza, sfat si ajutor.Daca din rautatea fortelor demoniace, unele scrisori de la confesorii sai ii ajungeau patate cu cerneala, el stia cum sa le faca lizibile pentru ca “ingerasul ii sugerase ca, la primirea scrisorii, sa o stropeasca cu apa sfintita inainte de a o deschide”.

Ingerul pazitor ii serveste de translator lui Padre Pio

Ingerul pazitor ii deslusea franceza lui Padre Pio care nu studiase, ii traducea din greaca pe care el nu o cunostea si era profesorul sau de limbi.

“Cerestile personaje nu inceteaza sa ma viziteze si sa ma faca sa gust mai dinainte incantarea fericitilor. Si daca misiunea ingerului nostru pazitor e grea, cea a ingerului meu este cu siguranta si mai grea, trebuind sa faca si pe interpretul in trei limbi.”

Apela la ajutorul ingerului pazitor: “As vrea sa am o voce foarte puternica pentru a-i indemna pe pacatosii lumii s-o iubeasca pe Sfanta Fecioara. Dar cum aceasta nu sta in puterea mea, l-am rugat si-l voi ruga pe ingerasul meu sa indeplineasca pentru mine aceasta misiune.”

Ingerul pazitor era prietenul sau intim care, dimineata, dupa ce-l trezea, lauda impreuna cu el pe Domnul: “Chiar noaptea, cand inchid ochii vad cum se ridica valul si mi se deschide in fata Paradisul; leganat de aceasta viziune adorm cu un suras de dulce beatitudine pe buze si cu fruntea destinsa intr-o liniste perfecta, asteptand ca micul meu tovaras din copilarie sa vina sa ma trezeasca si astfel sa inaltam impreuna laudele de dimineata spre desfatarea inimilor noastre.”

In atacurile infernale, ingerul pazitor, prietenul invizibil, era acela care ii alina durerile: “Prietenul meu din copilarie cauta sa potoleasca durerile pe care mi le produc acei necurati apostati, leganandu-mi spirtul pe valurile sperantei.”

Cand ingerul nu intervenea cu destula solicitudine, Padre Pio, in mod confidential, stia sa-l miste chiar printr-o dojana fraterna: “Nu va mai spun cum ma lovesc nenorocitii aia. Uneori simt ca sunt gata sa mor. Sambata mi s-a parut chiar ca vor sa ma termine si nu mai stiam ce sfainti sa chem in ajutor. M-am adresat ingerului meu. Dupa ce s-a lasat un pic asteptat, iata-l in sfarsit zburand in jurul meu si cu vocea sa ingereasca cantand imnuri maiestatii divine. S-a intamplat ca am strigat cu asprime la el ca s-a lasat atat de mult asteptat, in timp ce eu nu incetam sa-l chem in ajutorul meu. Ca sa-l pedepsesc, nu voiam sa ma mai uit la el, voiam sa ma indepartez, sa fug de el, dar el sarmanul m-a ajuns aproape plangand pana cand, ridicand privirea l-am privit in ochi si am vazut ca-i parea foarte rau”… “Iti sunt mereu alaturi – mi-a spus – voi actiona intotdeauna in jurul tau, afectiunea mea pentru tine nu se va stinge nici cu viata.”

Padre Pio a recunoscut si a apreciat functia de “mesager” a prietenului invizibil. “Daca ai nevoie de mine – le repeta fiilor sai spirituali – trimite-mi ingerul tau pazitor.” Si avea mult de lucru, ore in sir, ziua si noaptea, pentru a asculta “mesajele” fiilor sai spirituali pe care multe creaturi ingeresti ascultatoare i le aduceau.

Ingerii pazitori in viata lui Padre Pio

Padre Pio urmarea intotdeauna sa le imprime fiilor sai spirituali iubirea fata de ingerii pazitori care, chiar de la nasterea noastra, lumineaza, ocrotesc si calauzesc orice creatura umana.

Ingerul pazitor ii facea adeseori pretioase servicii. Lui ii incredinta numeroase sarcini care priveau ministerul sau sacerdotal.

Pentru a-i ajuta, in caz de nevoie, pe fiii sai spirituali de departe, il trimitea intotdeauna pe ingerul pazitor.

Intr-o zi, englezul Cecil Hunpherey-Smith, cunoscut fiu spiritual al pui Padre Pio, in timp ce se afla in Italia, a avut un accident de automobil si a fost ranit grav. Un prieten, gasindu-l intr-o stare foarte critica, s-a dus la un oficiu postal sa ii trimita o telegrama lui Padre Pio, in care ii cerea sa se roage pentru Cecil. Cand a dat telegrama oficiantului postal, acesta i-a inmanat o alta telegrama care tocmai sosise pe adresa sa si care venea de la San Giovanni Rotondo. In aceasta, Padre Pio il asigura ca se va ruga pentru vindecarea lui Cecil Hunpherey-Smith.

Au trecut cateva luni inainte ca Cecil sa fie in stare sa calatoreasca. Dar de indata ce s-a vindecat, s-a dus impreuna cu prietenul sau la San Giovanni Rotondo pentru a-i multumi lui Padre Pio.

Ajunsi la manastire, s-au intalnit cu onoratul parinte, i-au multumit pentru rugaciuni si, pentru a-si satisface curiozitatea, l-am intrebat pe Padre Pio cum de aflase de accident si cum facuse sa le trimita, atat de rapid, telegrama prin care ii asigura ca se va ruga.

Padre Pio, cu un zambet larg pe buze, le-a spus: “Credeti ca ingerii sunt la fel de inceti ca avioanele?”

Este explicabil, asadar, de ce le recomanda tuturor o cinstire plina de simtire si evlavie a ingerilor.

Despre ingerul pazitor intr-o scrisoare a lui Padre Pio catre una dintre fiicele sale spirituale.

Bunul tau inger pazitor sa vegheze intotdeauna asupra ta, sa fie calauza ta, care sa te conduca pe aspra carare a vietii; sa te pazeasca mereu in harul lui Isus, sa te tina pe bratele sale, sa te ocroteasca cu aripile sale de toate capcanele lumii, ale diavolului si a le trupului.

Sa ai o mare devotiune fata de acest benefic inger.Cat de mangaietor este gandul ca alaturi de noi avem un spirit care, din leagan pana in mormant, nu ne paraseste nici o clipa, nici macar atunci cand indraznim sa pacatuim! Acest spirit ceresc ne calauzeste, ne ocroteste ca un prieten, ca un frate.

Este peste masura de linistitor sa stim ca acest inger se roaga neincetat pentru noi, ofera lui Dumnezeu toate actiunile si faptele bune pe care le facem, gandurile noastre, dorintele noastre, daca sunt curate.

Sa nu-l uitam pe acest tovaras nevazut, mereu prezent, gata intotdeauna sa ne asculte si cat de poate de prompt in a ne mangaia. O, delicioasa intimitate, o, fericita companie, daca am sti s-o intelegem!

Sa-l ai mereu in fata ochilor mintii, sa-ti amintesti deseori de prezenta acestui inger, sa-i multumesti, sa i te rogi, sa-i fii intotdeauna o buna companie. Deschide-te si martureste-i lui durerile tale; sa-ti fie in continuu teama sa ofensezi puritatea privirii sale. Sa stii asta si sa ti-o intiparesti bine in minte. El este atat de delicat, atat de sensibil. Lui sa i te adresezi in ceasurile de mare neliniste si vei simti efectele sale benefice.

Sa nu spui niciodata ca esti singura in lupta cu dusmanii nostri; sa nu spui niciodata ca nu ai un suflet caruia sa i te poti marturisi cu sinceritate. Ar fi o mare nedreptate care i s-ar face acestui mesager ceresc.

“Aminteste-ti ca Dumnezeu este in noi cand suntem in harul Sau, si in afara noastra cand suntem in pacat: dar ingerul Sau nu neparaseste niciodata. El este cel mai sincer si de incredere prieten, chiar si atunci cand facem greseala sa-l intristam prin reaua noatra comportare”.(Padre Pio)

Pe urmele unui miracol: Padre Pio . Sfantul facator de minuni al Italiei .

Sulita de foc

Era o duminica insorita de august a anului 1918, cand in saracaciosul sat San Giovanni Rotondo din sudul Italiei, intr-o mica manastire, un tanar preot calugar capucin spovedea credinciosii. Nu prea inalt, slab, cu ochii caprui, avea o privire extrem de intensa, ca de foc. Trecea drept un straniu. Era mai mereu inchis in el insusi, aflandu-se intr-o continua cautare si suferinta. Din cand in cand, in palme ii apareau niste rani ciudate, rotunde, care – spunea el – produceau o durere arzatoare, iar apoi dispareau fara urma, dupa cateva zile. De la un timp, aceleasi rani ii apareau si la picioare, dar
el se straduia sa nu le ia prea mult in seama, concentrandu-se asupra rugaciunii. In ziua aceea de august insa, s-a petrecut ceva infricosator. In timp ce statea in confesional, i-a aparut in fata o fiinta alcatuita din lumina, care purta in mana ceva ca o sulita de foc. Fiinta de lumina s-a apropiat, a indreptat varful lancei spre pieptul tanarului calugar si i-a strapuns cu ea inima. Pentru cateva clipe, a crezut ca a murit, apoi a ramas atat de tulburat, incat a trebuit sa plece din confesional. Iar din acea zi, ranile de la maini si de la picioare nu l-au mai parasit niciodata. Ele au fost observate de superiorii lui si de credinciosi, care le-au recunoscut uimiti si infricosati: erau chiar ranile lui Iisus pe cruce. Tanarul preot, cunoscut ca Padre Pio, purta stigmatele sfinte. Vestea s-a raspandit ca un fulger in toata regiunea Foggia, sute si apoi mii de pelerini venind spre manastirea unde slujea. In Italia aparuse un nou sfant, intr-un moment cand oamenii aveau mare nevoie de el.
Cincizeci de ani mai tarziu, preotul stigmatizat, aflat acum in amurgul vietii, inca mai slujea in manastirea din San Giovanni Rotondo. Biserica veche fusese inchisa, iar langa ea se ridicase o catedrala mareata. Zadarnic, insa. Sutele de mii de credinciosi care veneau la slujbele lui Padre Pio nu puteau fi cuprinsi in nici o cladire. Ramaneau in imensa piata din fata bisericii, intesand strazile din jur. Carabinierii, mobilizati in permanenta in jurul lacasului, cu greu puteau face fata multimii, a carei adoratie fata de preotul stigmatizat depasea orice imaginatie. Si mai era ceva: in preajma lui Padre Pio se savarseau incontinuu minuni. Bolnavii se vindecau, cei cu mintile ratacite isi reveneau, ateii se converteau la credinta, chiar si criminalii odiosi se pocaiau. Dar a venit si sfarsitul. In toamna lui 1968, Italia si intreaga umanitate s-a despartit de ultimul ei mare sfant. Padre Pio a trecut la cele vesnice in 23 septembrie 1968. Insa minunile si invataturile sale aveau sa ramana pentru eternitate.

*

Septembrie 2006. Sunt in Italia, impreuna cu un mic grup de prieteni, romani si italieni, si am strabatut mii de kilometri cu masina ca sa ajung in regiunea Foggia. Ce caut aici? Ceva despre care am mari indoieli ca voi putea sa mai gasesc in mirificul Occident: fervoarea religioasa. Tinta mea este locul unde pana acum 40 de ani a slujit cel mai mare sfant al lumii crestine contemporane: Padre Pio. Am emotii mari. Inainte de a pleca, am citit nenumarate lucruri despre acest sfant si despre minunile sale. Ce a mai ramas insa dupa patru decenii? Voi mai putea regasi ceva din spiritul sau? Am strabatut deja multe tari occidentale si nu am vazut decat biserici inchise aproape tot timpul, slujbe tinute formal. Apogeul a fost in Germania, in Kln, unde am vazut cum un intreprinzator a transformat o bisericuta in… magazin de haine
Padre Pio

In 1918, imediat dupa aparitia stigmatelor

ieftine. Hotarat lucru, Apusul l-a pierdut, in mare masura, pe Dumnezeu. Si imi este cumva teama ca nici Italia nu face exceptie in acest sens. Asa ca strabat ultima portiune a Autostrazii Adriaticii in viteza si extrem de ingandurat, aproape fara sa observ splendidul peisaj mediteranean care ma inconjoara. La un moment dat, vad insa o… minune, un semn de care marturisesc ca aveam nevoie. Nu este o iluzie. De pe imensa caroserie a tirului pe care tocmai il depasesc imi zambeste, dintr-o fotografie, chiar Padre Pio! Poarta in mana o cruce si are crestetul capului cuprins intr-o aureola. Semn bun? Fara doar si poate.

Orasul lui Padre Pio

Ajung in San Giovanni Rotondo sambata pe inserat. Printre muntii semiarizi din jur bate un vant de o raceala surprinzatoare, care ne face sa ne zgribulim. Localitatea imi pare ca un urias iarmaroc. Peste tot, pe straduta principala, sunt baraci in care se vand suveniruri din cele mai pestrite: de la bratari si margele, la portrete si statui in marime naturala, reprezentandu-l, toate, pe Padre Pio! Sfantul Italiei transformat in comert. De fapt, imaginea lui Padre Pio se vinde extrem de bine. La capatul strazii comerciale se intinde o adevarata mare de hoteluri, cu firme luminoase, multe cu denumiri de genul “Popasul lui Padre Pio” sau “Casa lui Padre Pio”. Satul saracacios despre care citisem in carti s-a transformat, in cateva decenii, intr-un adevarat oras turistic, si totul datorita sfantului care a trait aici. Pe strazi sunt multi, extrem de multi pelerini, veniti din toate colturile Italiei si ale Europei. Este frig, mult zgomot si agitatie, lume pestrita, ceea ce face ca entuziasmul meu sa scada vertiginos. Rasuflu usurat atunci cand pasesc pragul catedralei ridicate special pentru Padre Pio. Inauntru sunt cateva zeci de credinciosi, rasfirati sub imensele bolti din marmura. Este liniste. Oamenii trec pe langa o statuie din bronz a sfantului si se inchina. Apoi ating cu mana statuia, isi fac cruce si merg mai departe. Sunt multi tineri care fac acest lucru si, curios, atunci cand ajung in dreptul statuii, fizionomia si atitudinea lor se transforma, ca prin minune. Trufia specific italiana dispare brusc, privirea li se imblanzeste, mainile mangaie cu adoratie bronzul rece, apar lacrimi de emotie in ochi. Fenomenul se repeta mereu si mereu, cu zeci de oameni foarte diferiti intre ei.
Intru in vorba cu cativa localnici si ii intreb daca mai exista in manastire sau in oras persoane care l-au cunoscut pe Padre Pio. Raspunsul este descurajant. Mai exista doar doi frati capucini, extrem de batrani, si care sunt practic inaccesibili, pentru ca o imensa multime de oameni ii asalteaza in putinele lor ore de audienta. As putea sa incerc, totusi, sa vorbesc cu ghidul de serviciu al asezamantului monahal, poate stie mai multe.

Doamna Iva

Padre Pio

1920, anul in care vestea stigmatelor il face celebru si incepe sa atraga multimea

Pe ghid il gasesc in pragul unui hol lung, care da inspre dependintele manastirii. Ne primeste cu amabilitate distanta, raspunzand scurt si cautand sa scape cat mai repede de intrusi. Lucreaza de douazeci de ani in acel loc, dar nu l-a cunoscut pe Padre Pio direct si nu stie nimic care sa ne ajute. Ii povestesc faptul ca venim de la mare departare, pentru a face un reportaj despre influenta pe care sfantul o are asupra oamenilor si acum, la decenii de la disparitia sa. Treptat, cerbicia ghidului nostru se inmoaie. Ne invita pe hol sa ne incalzim si ne face o favoare rara: ne povesteste despre ultima dintre fiicele spirituale ale lui Padre Pio, aflata in viata. Este o batrana de 92 de ani, care seara de seara vine la biserica sa recite rozariul, inca din vremea cand sfantul traia. Avea sa soseasca in curand, daca o sa o lase vantul rece care se intetise afara, pana la forta unei furtuni.
Din fericire, vantul nu a oprit-o pe Iva Bortoluzzi, care la 92 de ani merge intr-un pas uimitor de vioi spre rugaciune. Ghidul ii spune in doua cuvinte ca sunt un reporter din Romania, care a venit in Italia pentru Padre Pio. Nu stiu de ce, dar cand aude ca suntem din Romania, chipul i se lumineaza. Poate se gandeste la faptul ca oameni veniti de departe il apreciaza pe sfantul drag inimii sale. Si, in mod cert, doamna Iva nu este omul care sa se lase rugat sa povesteasca despre sfantul din San Giovanni Rotondo. Vorbeste despre Padre Pio cu o placere evidenta, grabit, ca si cum s-ar teme ca nu va apuca sa spuna toate cate stie. Vorbeste intr-o italiana cu puternic accent foggian, asa incat translatorul abia reuseste sa tina pasul cu ea: “L-am cunoscut pe Padre Pio imediat dupa al doilea razboi, intr-un moment cand aveam cea mai mare nevoie de el. Mergeam intr-o zi pe strada si mi-au cazut ochii pe o bucata de ziar, care era aruncata pe trotuar. Nu stiu de ce, peticul acela de hartie m-a atras magnetic, asa ca l-am ridicat de jos, l-am netezit si am citit. Scria acolo despre un sfant din sudul tarii, care purta stigmatele lui Iisus. Am ramas ca vrajita de poza aceea abia vizibila a lui Padre Pio si mi-am dorit mai mult ca orice sa ajung sa-l cunosc pe acest om. Era o vreme cand eu, familia mea, ca si intreaga Italie, eram foarte saraci. Am fost nevoita sa muncesc din greu cateva luni ca sa pot pleca din orasul meu natal, Treviso, aflat in nord, pana in regiunea Foggia, ca sa-l vad pe sfantul stigmatizat. Insa efortul a meritat: simplul fapt ca l-am vazut pe acest om mi-a luminat viata pentru totdeauna.”
– Cum era Padre Pio atunci cand l-ati vazut prima oara?
– Cand l-am vazut prima oara, inota efectiv in multimea credinciosilor care incercau sa-l vada si sa-l atinga. Nu am putut vorbi cu el in acele prime momente, dar imaginea lui mi s-a intiparit in suflet, si de atunci am revenit mereu si mereu la San Giovanni Rotondo, pana m-am mutat definitiv aici. Era singurul om care putea privi in ochi pe oricine, cu aceeasi dragoste. Si ii primea la el cu aceeasi bunavointa, si pe cei smeriti, si pe cei pacatosi. Doar pe cei prefacuti si cu intentii rele ii alunga de la el, cu puterea unui trasnet.
Traia intens totul, bucuria si suferinta, multumind lui Dumnezeu, si pentru una, si pentru cealalta. In unele zile, emana atat de multa fericire, incat – nu va exagerez – pasea fara sa atinga pamantul. Alteori, insa, parea ca preluase asupra lui toata suferinta lumii. Nu putine erau datile cand fiecare pas lasa o urma de sange, de la stigmatele pe care le avea pe picioare, care-i dadeau dureri inimaginabile. Odata, cineva l-a intrebat de ce au aparut ranile acelea tocmai pe trupul sau? El a raspuns cu o gluma amara: “In nici un caz Iisus nu m-a pus sa port stigmatele pentru infrumusetare!”.
– Care a fost invatatura cea mai pretioasa pe care ati primit-o de la Padre Pio?
– Sa ma rog. Mereu imi zicea mie si celorlalti credinciosi: “Cine se roaga mult se salveaza. Cine se roaga putin isi pune in mare pericol salvarea eterna”. Padre Pio se ruga mereu, cu exceptia momentelor cand trebuia sa fie intre oameni, dar poate si atunci se ruga, nestiut.
– Ati fost martora unor miracole ale lui Padre Pio?
– Padre Pio stia totul, absolut totul. In fata lui nu te puteai ascunde, pentru ca dintr-o privire, ajungea pana in adancul sufletului. Cand mi-a spus o cunostinta acest lucru, parca nu mi-a venit sa cred. Eram tanara si nesabuita, asa ca m-am gandit odata sa-l incerc pe Padre Pio. Cu o zi inainte de spovedanie, am spus inadins o minciuna unei rude in varsta, care m-a intrebat daca afara ploua, iar eu i-am zis ca da, desi nu cadea nici un strop. A doua zi, in confesional, parintele m-a intrebat daca am mintit. I-am spus ca nu. Mi-a raspuns aproape razand: “O minciuna tot ai spus, dar iti este iertata, pentru ca nu ai facut nimanui nici un rau cu ea”. Am plecat rusinata si profund impresionata. Asa era Padre Pio, nu puteai sa-i ascunzi nimic. Am verificat asta.
Cand vorbeste doamna Iva, Padre Pio parca invie in cuvintele si in privirile ei. O emotie neobisnuita ne cuprinde treptat pe cei care o ascultam. La un moment dat, batrana trebuie sa se intrerupa din povestire, pentru a pleca la rugaciune. Asa incat mai e timp pentru o singura intrebare:
– Ii simtiti lipsa lui Padre Pio?
– De dimineata si pana seara, uneori si in timp ce dorm. Dar asta este bine, pentru ca imi tine treaza inima si nu ma lasa sa uit. De aceea fac zi de zi, seara de seara, drumul pana la biserica sa ma rog. Aici, in biserica, la fel ca si in rugaciunile mele de acasa, il regasesc mereu pe Padre Pio. Si ma simt mangaiata.
Padre Pio

Celebra fotografie cu mainile insemnate

Ne grabim si noi spre rugaciunea de seara, insa ghidul ne opreste si, cu emotie nedisimulata, scoate din buzunarul de la piept un fel de comoara personala. Este o poza mica, veche, cu Padre Pio. Si inca ceva: o adevarata raritate – o bucatica din vesmantul preotesc al sfantului. Le pastreaza de zeci de ani si nu le-a aratat nimanui. In seara aceasta, insa, simte ca vrea sa ni le daruiasca. Se desparte de ele fara nici un regret. De ce? “Padre Pio vrea sa primiti acest dar!”. Ochii ii sunt umezi de emotie.

Salvat de pe patul mortii

Slujba de seara de la San Giovanni este urmata intotdeauna de o trecere pe la mormantul sfantului. Mormantul este, de fapt, un imens cub de marmura neagra slefuita, la care oamenii se roaga pentru cateva clipe. Sunt sute de credinciosi, iar timpul de reculegere este foarte scurt. In plus, este si ora inchiderii, iar un urias cu barba si cu pletele albe este foarte hotarat sa ii scoata pe turistii intarziati din biserica. Aglomeratia insa este atat de mare, incat, in timp ce astept sa pot iesi, apuc sa intru in vorba cu el. Vorbeste o engleza foarte buna, asa ca pot sa-i pun intrebarile direct, fara translator. Da, stie ca exista miracole facute de Padre Pio si dupa moarte, dar nu poate sa imi dea acum mai multe detalii. Este obosit si total lipsit de chef, asa ca ma expediaza scurt, inchizand dupa mine, cu zgomot, imensa usa a asezamantului.
Afara este deja noapte adanca, vantul s-a mai potolit si am cateva clipe de reculegere, in imensa piata din fata catedralei. Si atunci, se produce ceva cu totul neasteptat. Usa catedralei se deschide din nou si pe ea iese, de parca ar fi catapultat de o forta nevazuta, chiar uriasul cu barba alba, care cu doua minute in urma ma daduse afara, fara menajamente. Vine tinta spre mine: “Stiu un miracol!”. Si, fara sa fiu nevoit sa-i mai spun ceva, isi incepe povestirea: “De fapt, eu sunt temporar aici, la manastire. Sunt american si raman aici cateva luni pe an, mai ales pentru a le servi drept ghid compatriotilor mei, care vin aici in pelerinaj. Cu vreo doi ani in urma, am trait un miracol legat de Padre Pio. In ziua aceea, am intalnit aici un alt preot american si am luat masa cu el la manastire, conversand ca doi oameni din aceeasi tara, care se intalnesc pe pamant strain. Dupa masa, mi-am luat ramas bun de la el si am iesit in fata bisericii sa ma plimb un pic. La un moment dat, am vazut o ambulanta venind de la spitalul din apropiere, pentru a prelua un bolnav, chiar de la manastire. Un cunoscut a venit sa-mi spuna ca prietenul meu american tocmai a suferit un atac cerebral si a fost dus in stare grava
la spital. Fara sa mai stau pe ganduri, m-am dus imediat la sectia de urgenta, ca sa vad ce se intampla. Medicii mi-au spus sa-i anunt imediat familia, pentru ca este in stare critica. Mai avea doar cateva ore de trait. Cu siguranta, spuneau specialistii de la spital, cunostinta mea nu va supravietui acelei nopti, fiind deja in coma profunda.
Nu imi venea sa cred: omul plin de viata cu care vorbisem cu jumatate de ora in urma acum era pe moarte. Ramasesem intr-o stare de prostratie pe holul spitalului, cand s-a apropiat de mine o infirmiera care m-a tras deoparte. Mi-a zis: “O singura sansa mai exista pentru prietenul dvs. Luati acest prosop si duceti-va sa-l atingeti de mormantul lui Padre Pio, dupa care aduceti-l inapoi”. Am luat prosopul si am intrat in manastire. Se facuse noapte, tarziu, si intrarea la mormant era inchisa cu lacate grele, asa incat nu puteam trece. Dar cand eram mai disperat, a aparut, printr-o uimitoare coincidenta, chiar fratele capucin care purta cheile. Acesta m-a inteles si mi-a dat voie sa intru la mormant, de care am atins prosopul dat de infirmiera. Cand am ajuns la spital, preotului american abia ii mai batea inima, fiind conectat la aparate. Infirmiera a luat imediat prosopul si i l-a pus sub cap, dupa care mi-a zis sa plec sa ma odihnesc.
Padre Pio

Parintele Flavian din Adjud

Dimineata, am venit cu speranta, dar si cu o imensa strangere de inima, sa intreb de prietenul meu. Doctorii erau uluiti: nu doar ca muribundul trecuse cu bine noaptea, dar era constient, vorbea si ajunsese chiar sa isi miste mainile si picioarele. Ceea ce se intamplase – spuneau doctorii – contrazicea cele mai elementare precepte medicale. Eu stiam insa ca Padre Pio facuse o minune. Si am mai aflat, cu ocazia aceasta, un lucru: sfantul nu este mort. Spiritul sau este si acum cat se poate de viu si face minuni in lume.”
Dupa ultimele cuvinte ale interlocutorului meu se lasa cateva clipe de tacere. Apoi ii spun cateva vorbe de multumire, explicandu-i ca sunt reporter si am venit din Romania… “Din Romania? Dar nu se poate! Peste doar doua minute, trebuie sa ma intalnesc aici chiar cu un preot din tara dumneavoastra!”
Nu vreau sa il mai deranjez pe noul meu prieten american si dau sa plec, dar el insista sa raman. Asa ajung sa il cunosc pe parintele Flavian, un prelat din ordinul franciscan al capucinilor, uluitor de tanar. Este din zona Adjudului, facand parte din comunitatea romano-catolica romaneasca. A ajuns aici, la San Giovanni, prin decizia Vaticanului, slujind ca preot in biserica mare. Maine urma sa asculte spovedaniile credinciosilor, apoi sa participe la marea slujba. Vrea insa sa faca ceva pentru noi, conationalii sai, si se ofera sa ne fie a doua zi, dimineata devreme, ghid prin locurile in care a trait Padre Pio si care pot fi vizitate de turisti.

Urme sfinte

Duminica dimineata, in locurile sfinte ale Italiei, este un furnicar de oameni incredibil. Mii si zeci de mii de credinciosi vin in torente spre biserici. Este practic imposibil sa te apropii de intrarile asaltate de oameni. De aceeasi parere este si padre Flaviano, care mai are doar o jumatate de ora pana la spovedanie si care ar fi vrut foarte mult sa il ajute pe reporterul de la “Formula As” sa vada locurile unde a trait si s-a rugat, vreme de zeci de ani, Padre Pio. Hotarat lucru, mai am nevoie de inca un miracol pentru a putea sa-mi duc pana la capat misiunea. Ma mai rog o data in gand la Padre Pio si miracolul nu intarzie se apare. Este chiar parintele Flavian, care se duce cu pasi hotarati, trecand prin multime, spre o mica poarta din spatele bisericii vechi. O deschide si ne invita sa intram. Facem cativa pasi timizi in curtea interioara, apoi poarta grea se inchide. Forfota si zgomotul multumii dispar instantaneu si in curtea manastirii se lasa o liniste incredibila. Suntem chiar in locul unde a trait si s-a rugat Padre Pio. In jur, sunt leandri infloriti, chiparosi si alte plante mediteraneene, al caror nume nu il cunosc. Langa o banca, scrie ca acolo era locul de reculegere al lui Padre Pio. Privelistea este coplesitoare: in zare se desfasoara o imensa vale, care se termina cu apele stralucitoare ale Marii Adriatice, ce se ingana cu cerul de un albastru intens de toamna. Intram pe holurile albe si tacute, cu usi joase, prin care se poate patrunde doar aplecat – sa nu uite fratii capucini smerenia. Aici, in interiorul manastirii, departe de ochii curiosi ai vizitatorilor, povestea vietii lui Padre Pio se desfasoara in imagini simple. Vad chilia unde a locuit, micul paraclis unde sfantul s-a inchinat singur, izolat de credinciosi, in timpul zecilor de ani de persecutie din partea superiorilor sai bisericesti care contestau adevarul stigmatelor. Scandura stranei de rugaciune este tocita de genunchii calugarului care s-a rugat nestiut, luni si ani in sir, in vremea cand era aproape intemnitat de catre cei care ar fi trebuit sa-l sprijine. Apoi, vad locul unde se incalzea Padre Pio, cu ceilalti frati calugari, in noptile lungi de iarna, in vremea cand San
Padre Pio

In usa chiliei

Giovanni era un catun nestiut de nimeni. In sala de mese a manastirii este o fotografie a sfantului cazut in genunchi, in fata fratilor calugari, cerandu-si, dupa obiceiul ordinului, iertare ca a intarziat la masa, pentru ca ramasese in confesional pana tarziu. Aceasta fotografie mi se pare ca surprinde chintesenta vietii lui Padre Pio, formata din rugaciune, devotiune si o incredibila umilinta.
Restul vizitei la San Giovanni Rotondo se desfasoara ca intr-un vis frumos. Biserica veche, rugaciunea comuna din imensa biserica noua, muzica orgii si a corurilor gregoriene, devotiunea miilor de pelerini – totul creeaza o atmosfera cu adevarat paradisiaca. Undeva, in inima Europei, credinta traieste, este vie. Si la fel si speranta. Este, fara indoiala, cel mai mare miracol facut de Padre Pio.

http://www.formula-as.ro/2006/744/spiritualitate-39/padre-pio-7511

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: